Satul Socialist, aprilie 1971 (Anul 3, nr. 590-615)
1971-04-08 / nr. 596
Str. 596 Joi 8 aprilie pămîntul-OBIECT AL UNUI VAST PROGRAM NAŢIONAL Pămîntul de care dispun unităţile agricole din judeţul Dîmboviţa poate produce anual o recoltă suplimentară, calculată in porumb, de circa 23 000 de tone. Sporul de producţie rămîne insă numai potenţial datorită faptului că pină acum s-au făcut prea puţine lucruri pentru corectarea reacţiei acide a celor 46 000 de hectare de podzoluri. Avind în vedere faptul că acest spor de producţie se poate obţine cu cheltuieli relativ mici — numai cele legate de transportul şi administrarea amendamentelor , ne-am interesat la direcţia generală a agriculturii de cauzele care au frinat şi incă mai frinează măsurile necesare corec- tării reacţiei solurilor acide. — Deşi nu doresc să fac un istoric al acestei probleme — ne-a declarat inginerul LAURENŢIU STROIE, director general al direcţiei generale agricole — va trebui, totuşi, să impart acţiunea de amendare a terenurilor acide in două etape distincte. Prima a început imediat după încheierea cooperativizării agriculturii şi s-a terminat în anul 1966, iar a doua s-a declanşat în anul 1967—1968 şi se desfăşoară şi acum. — Ce s-a făcut în prima perioadă dar, mai ales, de ce s-a întrerupt pentru un an sau doi această importantă şi, totodată, eficentă acţiune ? — In această primă perioadă, sprijinul acordat de stat cooperativelor agricole din judeţul nostru s-a manifestat şi în creditarea acţiunii de amendare a terenurilor acide. Primul rezultat al utilizării acestor sume de bani a fost administrarea amendamentelor pe circa 20 000 de hectare. Sporul de producţie pe terenurile amendate ale unităţilor din Fierbinţi, Şelaru, Vişina-Broşteni etc. a fost însă de cel mult 200 de kg porumb la hectar ceea ce nu a compensat decît o mică parte a cheltuielilor efectuate ; cooperativele amintite plătesc şi acum creditele din acea vreme. Veţi întreba, desigur , care este explicaţia ? Ei bine, sporul mic de producţie s-a datorat necorelării acţiunii de amendare cu cea de fertilizare, corespunzătoare a terenurilor. Cantităţile de îngrăşăminte chimice administrate atunci au fost foarte reduse, deşi este ştiut că solurile podzolice reacţionează eficient numai de la o anumită cantitate de substanţe fertilizante în sus. Acesta — eficienţa scăzută a de 75—80 la sută, am putea, observaţi, să mărim ritmul de amendare, la acelaşi volum de transport, cu încă 500 de hectare anual. — Amendamente calcaroase cu un asemenea conţinut de substanţă utilă şi chiar mai ridicat se găsesc acum la fabricile de zahăr şi acestea ar fi bucuroase să nu mai cheltuiască sute de mii de lei cu depozitarea lor. De ce nu Ie preluaţi dv. ? — Intrucît transportul acestora costă prea mult. Pe calea ferată nu se pot aduce amendamente, rampele gărilor fiind ocupate cu materialele necesare construcţiilor industriale, iar manipulările le-ar dubla, aproape, preţul. Cu mijloace auto, singurele cu care se pot căra amendamentele pînă la cooperative, la actualele tarife de plată, transportul costă prea mult. Autocamioanele şi remorcile unităţilor sunt prea puţine iar în perioada în care nu sunt lucrări de efectuat în cîmp, cea mai mare parte a lor se foloseşte la căratul altor materii şi materiale necesare cooperativelor. — La ce soluţie trebuie, totuşi recurs, pentru a corecta aciditatea acestor terenuri in timp cit mai scurt ? — Noi ne-am gîndit la două soluţii. Prima, cheltuielile cu amendarea terenurilor acide — care in judeţul Dîmboviţa constituie 45 la sută din suprafaţă — să fie suportate de stat, iar întreg sporul de producţie să fie livrat, necondiţionat, întreprinderilor de valorificare, reducînd, eventual, din preţul de vînzare cota de cheltuieli ce ar însemna amortismentul investiţiei. A doua : înfiinţarea unei întreprinderi specializate — după exemplul celor de hidroamelioraţii — în amendarea solurilor acide, care să aplice tot ansamblul de măsuri, iar unităţile să plătească a o anumită cotă — convenabilă ambilor parteneri — pentru hectarul amendat. Adoptarea acestei a doua soluţii prezintă, după părerea mea, un dublu avantaj : pe de o parte se execută o lucrare tehnică de calitate neîndoielnică, iar pe de altă parte bugetul statului şi al cooperativelor agricole nu ar fi afectat prea mult într-o perioadă scurtă de timp. Convorbire consemnată de SABIN DUNAREANU Cum pot cîştiga dimboviţenii 23 000 TV DE PORUMB acţiunii de amendare, ca urmare a necorelării amintite— este răspunsul le a doua parte a întrebării dv. Datoriile contractate de unităţi au generat şi un alt efect : nu s-a respectat ciclul de amendare, care este de patru ani, ceea ce a anulat, împreună cu lipsa îngrăşămintelor, şi sporul minim de recoltă ce se obţinea. — Cunoscînd aceste neajunsuri ale primei etape cum aţi organizat acţiunea pentru cea de a doua ? — Mai întîi am limitat suprafaţa anuală de amendat la posibilităţile certe de a face o treabă completă. Amendăm numai 2 000 de hectare în fiecare an, iar lucrul îl facem după toate regulile ştiinţei. Sporul posibil de obţinut arătat la început se bazează, de altfel, pe experienţa cooperativei „7 Noiembrie" Vişina care, pe terenurile amendate, a recoltat, în anul trecut, cu circa 500 de kg porumb la hectar mai mult decît unităţile din jur. — La suprafaţa de terenuri acide pe care trebuie s-o amendaţi nu este un ritm prea mic ? — Ba da, şi vă voi spune şi de ce. In primul rînd cele mai mari suprafeţe de amendat le au cooperativele slab dezvoltate sau cele care au încă credite restante din prima perioadă. Pe de altă parte, procurăm amendamentele de la fabrica „Cimentul" din Fieni, iar substanţa utilă a clincherului este de 50 la sută. Dacă am avea posibilitatea să aducem amendamente cu un conţinut de substanţă utilă Tăieri de primăvară la pomii fructiferi, în livada cooperativei agricole din Curtea de Argeş SOLUL VA AVEA APA (Urmare din pag. I) -------, ■■ - ■ ----numai nisipuri şi vînturi. Pe colinele din apropierea oraşului Turnu Măgurele, istoria mai veche nu consemnează în analele ei agricole decît tufe răzleţe şi apă, doar atît, cit să-ţi poţi răcori în zilele de ploaie obrazul dungat de arşiţele nemilosului soare. Pămîntul murea de sete la răscruce de ape, pămîntul se fărîmiţa sub arşiţe, la o palmă de loc de învolburata Dunăre. Pămîntul avea nevoie de apă. Bătălia împotriva pămîntului sterp, aducător de uscăciuni şi sărăcie a început pe aceste meleaguri odată cu bătălia pornită în întreaga ţară pentru bunăstare şi belşug. De atunci, pînă acum, mai bine de treizeci de mii de hectare au fost irigate, apa fiind adusă prin voinţa stăpînilor pămîntului acolo unde i se simţea trebuinţa. Primăvara acestui an, primăvară de nou cincinal, consemnează pe aceste meleaguri schimbări şi mai radicale, apele Dunării urcînd prin noul sistem de irigaţii pînă la înălţimea de 85 de metri, ca să fertilizeze hectarele care n-au rodit niciodată. O vastă reţea de canale şi conducte, pornind de la punctul cu nume predestinat, Flămînda, vor împînzi în iţe metalice şi de beton, într-o broderie de modernitate geometrică, încă cincizeci de mii de hectare, a căror verde va lumina faţa stoarsă de vlaga a pămîntului. Holdele şi pomii fructiferi, viţa de vie, legumele şi tot ceea ce îi e necesar omului la masa firească a avuţiei va fi produs aici. Galbenul nisipului, datorită hărniciei oamenilor şi grijii statului, îşi va metamorfoza culoarea în verdele crud al vieţii şi bucuriei. Terasele Călmăţuiului, cu dunele lor de pustiu, ne vor chema în curînd să-i culegem fructele pîrguite din grădinile născute prin voia de mai bine a omului de azi. SATUL SOCIALIST CE ШСА „BAROMETRUL" ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI (Urmare din pag. I) şi ne lasă baltă". Cu alte cuvinte, mai bine să fie lăsat fiecare in pace, să facă ce-i taie capul, numai să nu plece. Cui o fi folosind un asemenea raţionament ? In nici un caz bunului mers al activităţii fermei. Situaţii de acest gen am întîlnit şi în judeţul Prahova. La ferma zootehnică a cooperativei agricole din Urlaţi, bunăoară, dezordinea şi indisciplina sînt prezente la tot pasul. In ziua cînd am ajuns acolo, numai la grajdul nr. 3 am constatat că lipseau nemotivat 3 îngrijitori (notaţi bine : din patru). Mulgătoarele foloseau halate şi găleţi murdare, ceea ce a impus restrecurarea laptelui. Uneltele necesare îngrijirii animalelor — furci, ţesale, găleţi etc. — în loc să se afle depozitate într-un loc anume erau împrăştiate la voia întîmplării. Nici furajarea nu se făcea corespunzător. — Cu ce hrăniţi animalele în această dimineaţă ? — l-am întrebat pe Ion Cămărăşoiu, îngrijitor la grupa nr. 1 de vaci. — Le dăm cîte 2,5 kg lucernă şi 1,5 kg. uruială. — Dar în restul zilei ? — Paie şi coceni ! Cu toate că ni s-au indicat cu precizie cantităţile de furaje ce sa administrează, am constatat că — de fapt — acestea nu erau cîntărite, ci se dădeau „după ochi". Lucru explicabil, dacă avem în vedere că ferma nu dispune în acest scop de un cîntar. „Dacă e să vorbim cinstit — a completat Alexandru Paler — nici nu prea mai avem ce cîntămi, căci furajele sunt pe terminate. Facem şi noi ce putem ca să asigurăm măcar raţia de întreţinere". La acestea ar mai fi de adăugat un singur amănunt : cu toate că ferma este dotată cu o tocătoare, ea nu funcţiona, căci cooperatorul care o deserveşte... lipsea ! Deficienţele semnalate explică în bună parte de ce în trimestrul I planul la lapte nu a fost realizat cu peste 2 000 de litri. Firesc se nasc Unele întrebări : Cunosc consiliile de conducere cum se desfăşoară activitatea în zootehnie ? Ce măsuri au luat ele pentru remedierea deficienţelor ? Din cîte am aflat, în multe cooperative, de sectoarele zootehnice răspund chiar preşedinţii unităţilor. Sînt însă cazuri — nu puţine la număr — cînd aceştia nu trec zile la rînd pe aici. La Urlaţi, spre exemplu, preşedintele — Anton Pîrjol — nu a mai fost văzut prin fermă de cîteva zile. De unde să ştie el că laptele se ridică cu mare întîrziere — de obicei abia la ora prînzului (uneori de pe o zi pe alta) . Există şi unităţi unde conducerea fermei şi cîte un membru al consiliului de conducere participă cu regularitate la începerea programului în zootehnie. Normal ar fi ca prezenţa lor să nu se limiteze doar la constatarea unor deficienţe, ci să ajute efectiv la rezolvarea problemelor, să urmărească îndeplinirea indicaţiilor date. La Mizil, ca să cităm numai un exemplu, Nicolae Tănase — preşedintele cooperativei agricole vine — dimineaţa şi seara — în sectorul zootehnic. A constatat, de curînd, că Aurel Busuioc şi Zorel Morari folosesc găleţi murdare la muls ; gunoiul — în loc să fie transportat la platformă — a fost strîns în uşa grajdului ; în cîteva locuri ieslele sînt rupte... Nu contestăm utilitatea unor astfel de observaţii, ci dimpotrivă. Dar mai util credem că era ca el să se ocupe de rezolvarea unor probleme ce depăşesc competenţa brigadierului. Ne referim, îndeosebi, la repararea tocătorii, care — din cauza defectării unui rulment — stă nefolosită de aproape 10 zile, ceea ce a determinat o scădere a producţiei de lapte. Cu toate că situaţia este cunoscută de atîta vreme, nu s-a făcut nimic in această direcţie. Anume am lăsat la urmă o situaţie care ridică multe semne de întrebare. Este vorba de prezenţa medicului veterinar în sectorul zootehnic. Fără nici un ocol, vom spune lucrurilor pe nume , rareori aceştia sînt întîlniţi la ora 5 pe linia grajdului. „Anul trecut — spunea îngrijitorul Gheorghe Bărbuceanu, de la cooperativa agricolă din Ceptura — nu-mi amintesc să fi văzut-o pe „domnişoara doctor" mai mult de 5—6 ori pe aici". Nefiind traşi la răspundere atunci cînd sunt încălcate normele sanitar-veterinare, simţul de răspundere în muncă scade. Ca urmare, regulile de igienă nu se respectă de către cooperatori, raţiile furajere nu sunt riguros stabilite, iar îmbolnăvirile şi mortalităţile la animale sunt în continuă creştere. In primul trimestru al acestui an, la cooperativa agricolă din Urlaţi, la 91 de fătări s-au înregistrat 14 mortalităţi, iar la Ceptura — în numai 2 zile — au murit sau au fost sacrificaţi 4 viţei. Sunt realităţi care fac inutile orice comentarii. Simpla relatare a faptelor demonstrează că acolo unde organizarea producţiei şi a muncii este defectuoasă, neregulile şi indisciplina constituie frâne serioase în calea bunului mers al activităţii. De aceea, se impune exercitarea unui control riguros asupra felului cum se respectă programul de grajd, adoptarea unor măsuri hotărîte pentru înlăturarea neajunsurilor semnalate. Conducerile fermelor, medicii veterinari, consiliile de conducere ale cooperativelor agricole trebuie să-şi unească eforturile în această direcţie, astfel ca pretutindeni să se obţină rezultate bune în zootehnie, la nivelul condiţiilor existente. La cooperativa agricolă Sihlea, judeţul acordă o îngrijire Vrancea, mieilor deosebită, noi nâscuji li se CAMPANIA AGRICOLĂ DE PRIMĂVARĂ Densitate optimă la ha (Urmare din pag. 1) — La hibrizii semitimpurii (HD 208, 220, 225, 310, 311) : 40—50 mii de plante la ha. — La hibrizii semitardivi şi tardivi (HD 405 ; HSL 196, 330, 400) : 30—40 de mii de plante la ha. Deoarece valorile indicate ţin seamă numai de hibrizii folosiţi, se impune ca specialiştii din producţie să aibă în vedere, la stabilirea densităţii optime, pentru fiecare unitate şi parcelă în parte, şi ceilalţi factori enumeraţi anterior. Realizarea densităţii optime depinde într-o măsură apreciabilă şi de asigurarea celor mai prielnice condiţii pentru răsărirea integrală a boabelor semănate şi menţinerea numărului de plante pe toată perioada de vegetaţie. Astfel, neasigurarea unui pat germinativ corespunzător, potrivit rezultatelor experimentale obţinute, duce la pierderi de recoltă de pînă la 600 de kilograme de boabe la hectar şi aceasta, în primul rînd, datorită reducerii procentului de răsărire. In concluzie, avînd în vedere că în condiţiile ţării noastre tunurile de sol şi cantitatea de precipitaţii reamnlită prezintă o variaţie largă, chiar pe teritoriul aceleiaşi unităţi, se vor lua măsuri diferenţiate pentru pregătirea terenului în vederea însămînţării porumbului. De pildă, pe solele în care s-a executat arătura de toamnă de bună calitate, iar solul este afinat, curat de buruieni şi bine nivelat este suficientă o lucrare cu grapa reglabilă. Acolo unde, însă, arătura de toamnă prezintă denivelări, şanţuri, unde sunt buruieni, resturi de tulpini, se impun lucrări cu grapa, discuiri şi nivelări. Un alt factor de mare importanţă pentru realizarea densităţii stabilite este adîncimea de semănat, care este dependentă de calitatea patului germinativ, precum și de tipul de sol. Se recomandă ca boabele să fie încorporate la 6—8 centimetri adîncime pe solurile grele, iar pe cele uşoare la 10—12 centimetri. Trebuie avute în vedere și gradul de afînare sau tasare a solului, precum şi rezervele de apă existente. Astfel, pe solurile afinate şi cu apă mai puţină adîncimea poate creşte cu 2 centimetri, iar pe cele tasate se micşorează cu cîţiva centimetri. Acestea sunt, prezentate pe scurt, elementele de care depinde în bună măsură realizarea densităţii optime, încă de la semănat (Urmare din pag. I) cotate cu fonduri de la stat, alte suprafeţe au fost îmbunătăţite numai în cazuri sporadice, iar cooperativele agricole nu au fost preocupate de această importantă problemă. Există, în momentul de faţă, în judeţul nostru, o orientare nouă în direcţia valorificării acestui important rezervor de furaje. Ne propunem ca, prin acţiunile pe care le întreprindem, să asigurăm obţinerea a peste 15 mii kg iarbă la hectar, pe majoritatea suprafeţelor. Totodată, avem în vedere îmbunătăţirea calităţii ierbii şi exploatarea intensivă prin aplicarea sistemului de folosire mixtă — ca păşune şi fîneaţă. Avem posibilitatea ca producţia de masă verde a pajiştilor, împreună cu fînul şi silozul preparat din aceasta, să asigure peste 80 la sută din necesarul de hrană al animalelor ierbivore ce se cresc în judeţul nostru. In acest sens, încă din anul trecut, organele judeţene au stabilit concret acţiunile şi măsurile ce se impun a fi luate, în vederea refacerii şi sporirii producţiei păşunilor naturale. Au fost precizate sarcinile ce revin comitetelor executive ale consiliilor populare comunale privind organizarea acţiunilor de îmbunătăţire, întreţinere şi exploatare a păşunilor, antrenarea tuturor crescătorilor de animale la realizarea lor. Astfel, fiecărui crescător de animale, care beneficiază de învoire la păşunat i se repartizează anual o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha. de fiecare unitate vită mare, pentru aplicarea întregului complex de lucrări. De asemenea, pentru coordonarea şi stabilirea priorităţii lucrărilor au fost organizate pe lîngă comitetele executive ale consiliilor populare comunale, colective conduse de primarul comunei, din care fac parte preşedinţii şi specialiştii din cooperativele agricole, conducători ai organizaţiilor Cele 250000 hectare de pajişti obşteşti şi de tineret, crescători de animale cu experienţă. Asistenţa tehnică este asigurată de specialiştii de la întreprinderea judeţeană de îmbunătăţirea şi exploatarea pajiştilor. Pentru anul 1971, consiliile populare şi cooperativele agricole şi-au prevăzut să execute, cu contribuţia crescătorilor de animale, defrişări de arborete pe 575 hectare, curăţirea de tufişuri, mărăcinişuri, împrăştiat muşuroaie şi alte lucrări de igienă culturală pe 7 734 hectare, desecări pe 726 hectare, fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi minerale pe 3 430 hectare. O dată cu venirea primăverii, în multe locuri din judeţul nostru, au şi început să se desfăşoare acţiunile stabilite în planul pe acest an. Ne referim la fertilizări, distrugerea muşuroaielor şi a vegetaţiei lemnoase etc. Este necesar însă ca ritmul de lucru să fie intensificat, vegetaţia pajiştilor beneficiind astfel de umiditatea existentă şi, în acelaşi timp, de lucrările ce se execută, dezvoltîndu-se bine, dînd o producţie satisfăcătoare, care să poată fi folosită în momentul începerii păşunatului. Deşi este un început bun, considerăm că volumul de lucrări stabilite este minim. El nu reprezintă nici pe departe posibilităţile existente, nu asigură punerea în valoare a tuturor suprafeţelor de pajişti în următorii 4-5 ani. De aceea, este necesar ca unele consilii populare şi conduceri de cooperative să reanalizeze această problemă, să stabilească şi să asigure executarea unui volum de lucrări corespunzător posibilităţilor şi cerinţelor actuale. Mobilizînd toţi crescătorii de animale şi membrii cooperatori la aceste acţiuni, se va putea face, în acest an, un pas important în direcţia ameliorării pajiştilor, a sporirii producţiei acestora, condiţie fără de care nu poate fi concepută dezvoltarea zootehniei în județul nostru. » JLX PAGINA 3 PIETROŞIŢA (Urmare din pag. I) atras şi pe cei din Pietroşiţa. Urmaşii lucrătorilor din carierele de piatră şi ai vărarilor au transformat un meşteşug tradiţional într-o îndeletnicire dintre cele mai moderne. In toamnă, la Fieni va intra în funcţiune o secţie de tuburi de azbociment, atît de necesare irigării terenurilor agricole. Şoseaua care urcă de la Tîrgovişte spre munţi e tot pe stînga Ialomiţii, dar o altă privelişte ţi se înfăţişează, o privelişte în care şi-a pus pecetea de clară înnoire timpul nostru. Se spune că evoluţia e în firea lucrurilor. Virtual aşa este. Dar nu întotdeauna lucrurile se desfăşoară conform firii. Oamenii au trăit şi epoci de stagnare, uneori şi perioade de involuţie. Epoca pe care o străbate acum poporul nostru, datorită cutezătorului şi înţeleptului său arhitect, Partidul Comunist Român, e de o forţă creatoare fără precedent. E această forţă declanşată de însăşi forţa cratoare a partidului. întreprinzători au fost oamenii din Pietroşiţa dintotdeauna. Bărbaţii au tăiat păduri şi au prelucrat lemnul, s-au luptat cu muntele şi-au cioplit piatra, au sădit pomi şi şi-au împodobit satul cu mîndre livezi. Femeile s-au aplecat peste gherghef şi peste urzeala linei. Nu exista casă fără război de ţesut. Dragostea pentru frumos a izvodit aici renumitul covor de Pietroşiţa. Renumit ca obiect de artă casnică, circumscris din aria acesteia. In definitiv, cîţi auziseră despre existenţa covorului de Pietroşiţa ? Erau întreprinzători, dar în izolare trăiau oamenii de la poalele Bucegilor. Ca de altfel din toate satele. Iar această izolare era şi o consecinţă a lipsei de acces spre învăţătură, spre cultură. O casă din Pietroşiţa poartă amintirea lui Ion Eliade Rădulescu. Ii fusese ca la adăpost în refugiul său de după înăbuşirea revoluţiei paşoptiste. Din tată în fiu se transmitea amintirea acelui fugar poposit la vreme de izbelişte ce a stat ascuns în satul lor într-un tron, cum i se spune în partea locului lăzii unde se păstrează porumb. Dar cîţi din Pietroşiţa cunoşteau într-adevăr prodigioasa personalitate a autorului „Zburătorului" ? Un bătrîn îşi aminteşte cuvintele unui primar. Prin 1925 începuse a se construi la Pietroşiţa un cămin cultural. S-a terminat, cu chiu cu vai, în 1931. Cînd se punea temelia acelui lăcaş, primarul de pe atunci rosti cuvinte de neuitat, tipice pentru o mentalitate ce ne-a umilit : „Cămin cultural le trebuie ăstora ? Mai bine o puşcărie. Dacă se luminează, cine o să lucreze la cariera de piatră ?“ Acelaşi bătrîn pomeneşte şi despre moaşa Anca din Valea Lupului, singurul „cadru sanitar", o doftoroaie. Ce nu putea face ea, şi vă închipuiţi ce putea, desăvîrşea, ca să zic aşa, preotul. Preotul îngenunchia la căpătîiul bolnavului, citea dintr-un ceaslov. Murea omul cu zile. Pentru starea sanitară din satele noastre de altă dată, edificatoare sînt şi aceste rînduri desprinse dintr-un articol publicat în 1939 : „Transportul medicului la un bolnav în alt sat, sau al bolnavului la medic costă 80—100 lei, iar medicamentele costă şi ele cel puţin 100 lei , aşa că o singură vizită costă pe ţăran cel puţin 180—200 lei fără să socotim plata doctorului, considerînd că vizita e gratuită. Cîteva vizite medicale lasă gospodăria fără mămăligă". Cum să-şi asigure ţăranul asistenţa sanitară în condiţiile în care trăia ? Intr-o şedinţă a parlamentului din 1940 un deputat relata : „In satele noastre este o sărăcie îngrozitoare. Sînt anumite calcule care stabilesc standardul de viaţă şi bugetul în cadrul căruia trăieşte un om. La noi, s-a ajuns la concluzia că traiul unui ţăran se bazează pe 6—7 000 lei anual. Dar o vită care trebuie sâ mănînce 6—7 kg fîn şi o mină de orz pe zi, împreună cu îngrijirea, costă mai mult de 6—7 000 lei. Atunci costă mai puţin traiul unui sătean decît al unei vite ?" Vizitez, împreună cu primarul Pietroşiţei, Mihail Pascu, dispensarul, maternitatea, şcolile, căminul cultural, biblioteca în rafturile căreia sunt 7 000 de volume, perimetrul comercial al comunei cu fel de fel de magazine, cu cofetărie şi cu o librărie cu autoservire. In cele trei şcoli, cu 515 elevi, predau 31 de cadre didactice. Există pentru copii şi o grădiniţă cu două grupe. Vorbind despre nivel de trai, şi primarul îmi spune că numai anul trecut s-au cumpărat, prin cooperaţia de consum, 60 de frigidere, 88 de televizoare, 186 garnituri de mobilă, 34 maşini de cusut, 40 000 de cărămizi şi 1 740 m.c. de materiale de construcţii prefabricate. In ultimul timp s-au construit 80 de case , case cu mai multe camere, bogat înzestrate, unele avînd şi baie. Vorbim despre nivel de trai, şi primarul se referă la învăţătură. Ilie Niculae a fost zidar, fiul lui, Ion, a ajuns inginer constructor. Moise Coleş a fost picher, iar cei doi fii ai săi sunt ingineri constructori. Dincolo de aceste simple enunţuri trebuie să vedem profundele schimbări materiale şi spirituale petrecute în familia lor, precum în toate casele din Pietroşiţa. Există un alt orizont de gîndire, acest timp i-a atras pe toţi oamenii în sfera de influenţă a civilizaţiei socialiste. E civilizaţia pe care ei înşişi o construiesc, investind în ea tot ce au mai de preţ, dăruire şi har, muncă şi speranţă. In cadrul acestui efort continuu de edificare a unei vaste opere de construcţie se edifică şi spiritualitatea lor, se armonizează fiecare personalitate. De fapt, edificarea unei armonioase personalităţi umane e cel mai înalt, cel mai tulburător deziderat pe care şi l-a propus, încă de la înfiinţare, partidul nostru comunist. Mă opresc împreună cu primarul Pietroşiţei într-un loc ce constituie celebritatea acestei aşezări. Cu ramificaţii la Buciumeni, la Valea Leurzii, la Rîul Alb şi la Dealul Frumos, cooperativa de covoare tip „Carpaţi" din Pietroşiţa este cea mai mare din ţară. Urmăresc cît de frumos se aşează în ţesătură cetina brazilor şi florile cîmpului, gîndul şi măiestria acestor femei. De anul trecut, au început să lucreze şi covoare speciale cu 40 000 şi 108 000 noduri pe metru pătrat. Cînd vedeţi astfel de covoare, gîndiţi-vă la mîinile ce migălesc milioane de noduri, mîinile acestor ţărănci се-şi fac din ocupaţia zilnică o artă desăvîrşită. Culorile pe care ie aştern ele cu meşteşug moştenit de la bunice şi străbunice, primenit în timpul nostru, dau ocolul lumii. La Londra şi la Roma, la Moscova şi la Viena, la Bonn şi la Praga, covorul de Pietroşiţa şi-a cîştigat aprecierea tuturor celor ce preţuiesc arta. Izolarea Pietroşiţei a rămas de domeniul trecutului. FAPTEIE - CEI MAI CONVINGĂTOR ARGUMENT (Urmare din pag. I) faţă de 667 350 lei cît erau planificate". Membrii consiliului de conducere au fost aceia care au avut iniţiativa construirii unei suprafeţe de 1,25 hectare de solarii. Pentru această construcţie s-au investit 240 000 de lei. Dar veniturile obţinute incă din primul an au fost de 250 000 de lei. Cifrele sunt grăitoare. Mulţumiţi de aceste realizări, cooperatorii au hotărît ca în acest an să se mai construiască un hectar de solarii, unde se vor cultiva tomate timpurii. Şi calculele dovedesc că este o iniţiativă bună. In urma valorificării lor se va obţine o sumă de 250 000—300 000 lei. Semnificativă a fost situaţia de anul trecut cînd iniţiativa oamenilor s-a manifestat cu putere. In condiţii climaterice nefavorabile, cînd mare parte din suprafaţă a fost inundată şi recoltele obţinute la unele culturi erau sub cifrele propuse, producţia globală a fost de 5 876 000 lei, mai mult cu 937 000 lei decît fusese planificat. Acoperirea pierderilor, sporul veniturilor a fost asigurat de produsele obţinute de la sectoarele anexe , 400 000 lei de la secţia de papură, rogojini, coşuri ; 260 000 de la sectorul legumicol; 110 000 din valorificarea sfeclei de zahăr „Se vorbeşte destul de frecvent despre iniţiativă şi valorile ei, afirmă preşedintele Ion Stoica. Consider că o iniţiativă este cu adevărat creatoare atunci cînd are în vedere îmbunătăţirea unei anumite situaţii. Iniţiativa presupune, desigur, şi imaginaţie, dar mai ales o temeinică cunoaştere a condiţiilor specifice. O idee poate fi în general bună însă în anumite împrejurări să nu poată fi aplicată, să nu dea rezultatele scontate. Şi cred că acest lucru l-am realizat noi aici. De aceste aspecte am ţinut seama de fiecare dată şi nu am aplicat în viaţă decît propunerile care se dovedeau cu adevărat eficiente. Am să vă dau un exemplu. Există în apropiere un teren mlăştinos, ocolit de toţi. Zilele trecute au venit la sediu brigadierul Stelian Moise şi Dumitru Popa şi au propus ca pe acest teren cu o suprafaţă de 3 hectare să facem o răchitărie. Am mers in satul Gheorghiţa unde există o tradiţie veche în acest sens, am vorbit cu oamenii de acolo şi în curînd propunerea lor va prinde viaţă. Simpla valorificare a răchitei ne va aduce un venit de 15—16 000 lei. Prelucrată, şi avem posibilităţi, venitul se dublează". „Să vii cu o iniţiativă nu este suficient, intervine inginerul Florin Mailat. Se impune ca înainte de a o realiza să studiezi cu seriozitate şi răspundere condiţiile specifice existente, astfel incit aplicarea ei iu practică să poată duce efectiv dacă nu la obţinerea unor rezultate spectaculoase, la ameliorarea unei situaţii. In procesul muncii, ceea ce numim iniţiativă, înseamnă a chibzui intre real şi posibil, a căuta metodele prin care ideea să se concretizeze în practică", întreaga activitate a cooperatorilor din Petroşani vine să demonstreze prin fapte adevărul unor principii general valabile. Întemeiată pe cunoaşterea faptelor reale, pe năzuinţa de mai bine, iniţiativa produce pe planul activităţii concrete al fiecărui om un adevărat sistem de gîndire şi comportare. Ea pune întrebări şi dă răspunsuri. Sub acest aspect s-ar putea afirma că iniţiativa creează iniţiativă, că sparge tiparele automulţumirii, suficienţei, deschide drum spre o continuă perfecţionare. 1 1