Satul Socialist, aprilie 1971 (Anul 3, nr. 590-615)

1971-04-08 / nr. 596

Str. 596 Joi 8 aprilie pămîntul-OBIECT AL UNUI VAST PROGRAM NAŢIONAL Pămîntul de care dispun uni­tăţile agricole din judeţul Dîm­boviţa poate produce anual o re­coltă suplimentară, calculată in porumb, de circa 23 000 de tone. Sporul de producţie rămîne insă numai potenţial datorită faptu­lui că pină acum s-au făcut prea puţine lucruri pentru corectarea reacţiei acide a celor 46 000 de hectare de podzoluri. Avind în vedere faptul că acest spor de producţie se poate obţine cu cheltuieli relativ mici — numai cele legate de transportul şi ad­ministrarea amendamentelor , ne-am interesat la direcţia ge­nerală a agriculturii de cauzele care au frinat şi incă mai fri­­nează măsurile necesare corec-­­ tării reacţiei solurilor acide. — Deşi nu doresc să fac un is­toric al acestei probleme — ne-a declarat inginerul LAURENŢIU STROIE, director general al di­recţiei generale agricole — va tre­bui, totuşi, să impart acţiunea de amendare a terenurilor acide in două etape distincte. Prima a în­ceput imediat după încheierea coo­perativizării agriculturii şi s-a ter­minat în anul 1966, iar a doua s-a declanşat în anul 1967—1968 şi se desfăşoară şi acum. — Ce s-a făcut în prima peri­oadă dar, mai ales, de ce s-a în­trerupt pentru un an sau doi a­­ceastă importantă şi, totodată, efi­­centă acţiune ? — In această primă perioadă, sprijinul acordat de stat coopera­tivelor agricole din judeţul nostru s-a manifestat şi în creditarea ac­ţiunii de amendare a terenurilor acide. Primul rezultat al utilizării acestor sume de bani a fost admi­nistrarea amendamentelor pe circa 20 000 de hectare. Sporul de pro­ducţie pe terenurile amendate ale unităţilor din Fierbinţi, Şelaru, Vi­­şina-Broşteni etc. a fost însă de cel mult 200 de kg porumb la hectar ceea ce nu a compensat decît o mică parte a cheltuielilor efec­tuate ; cooperativele amintite plă­tesc şi acum creditele din acea vreme. Veţi întreba, desigur , care este explicaţia ? Ei bine, sporul mic de producţie s-a datorat necorelării acţiunii de amendare cu cea de fertilizare, corespunzătoare a tere­nurilor. Cantităţile de îngrăşăminte chimice administrate atunci au fost foarte reduse, deşi este ştiut că solurile podzolice reacţionează efi­cient numai de la o anumită can­titate de substanţe fertilizante în sus. Acesta — eficienţa scăzută a de 75—80 la sută, am putea, obser­vaţi, să mărim ritmul de amen­dare, la acelaşi volum de transport, cu încă 500 de hectare anual. — Amendamente calcaroase cu un asemenea conţinut de substanţă utilă şi chiar mai ridicat se gă­sesc acum la fabricile de zahăr şi acestea ar fi bucuroase să nu mai cheltuiască sute de mii de lei cu depozitarea lor. De ce nu Ie pre­luaţi dv. ? — Intrucît transportul acestora costă prea mult. Pe calea fe­rată nu se pot aduce amen­damente, rampele gărilor fiind o­­cupate cu materialele necesare con­strucţiilor industriale, iar manipu­lările le-ar dubla, aproape, preţul. Cu mijloace auto, singurele cu care se pot căra amendamentele pînă la cooperative, la actualele tarife de plată, transportul costă prea mult. Autocamioanele şi remorcile unităţilor sunt prea puţine iar în perioada în care nu sunt lucrări de efectuat în cîmp, cea mai mare parte a lor se foloseşte la căratul altor materii şi materiale necesare cooperativelor. — La ce soluţie trebuie, totuşi recurs, pentru a corecta aciditatea acestor terenuri in timp cit mai scurt ? — Noi ne-am gîndit la două so­luţii. Prima, cheltuielile cu amen­darea terenurilor acide — care in judeţul Dîmboviţa constituie 45 la sută din suprafaţă — să fie supor­tate de stat, iar întreg sporul de producţie să fie livrat, necondiţio­nat, întreprinderilor de valorifi­care, reducînd, eventual, din pre­ţul de vînzare cota de cheltuieli ce ar însemna amortismentul investi­ţiei. A doua : înfiinţarea unei în­treprinderi specializate — după exemplul celor de hidroamelioraţii — în amendarea solurilor acide, care să aplice tot ansamblul de măsuri, iar unităţile să plătească a o anumită cotă — convenabilă am­bilor parteneri — pentru hectarul amendat. Adoptarea acestei a doua soluţii prezintă, după părerea mea, un dublu avantaj : pe de o parte se execută o lucrare tehnică de calitate neîndoielnică, iar pe de altă parte bugetul statului şi al cooperativelor agricole nu ar fi afectat prea mult într-o perioadă scurtă de timp. Convorbire consemnată de SABIN DUNAREANU Cum pot cîştiga dimboviţenii 2­3 000 TV DE PORUMB acţiunii de amendare, ca urmare a necorelării amintite­— este răs­punsul le a doua parte a între­bării dv. Datoriile contractate de unităţi au generat şi un alt efect : nu s-a respectat ciclul de amendare, care este de patru ani, ceea ce a anulat, împreună cu lipsa îngrăşămintelor, şi sporul minim de recoltă ce se obţinea. —­ Cunoscînd aceste neajunsuri ale primei etape cum aţi organizat acţiunea pentru cea de a doua ? — Mai întîi am limitat suprafaţa anuală de amendat la posibilităţile certe de a face o treabă completă. Amendăm numai 2 000 de hectare în fiecare an, iar lucrul îl facem după toate regulile ştiinţei. Sporul posibil de obţinut arătat la început se bazează, de altfel, pe experienţa cooperativei „7 Noiembrie" Vişina care, pe terenurile amendate, a re­coltat, în anul trecut, cu circa 500 de kg porumb la hectar mai mult decît unităţile din jur. — La suprafaţa de terenuri acide pe care trebuie s-o amendaţi nu este un ritm prea mic ? — Ba da, şi vă voi spune şi de ce. In primul rînd cele mai mari suprafeţe de amendat le au coo­perativele slab dezvoltate sau cele care au încă credite restante din prima perioadă. Pe de altă parte, procurăm amendamentele de la fa­brica „Cimentul" din Fieni, iar substanţa utilă a clincherului este de 50 la sută. Dacă am avea posi­bilitatea să aducem amendamente cu un conţinut de substanţă utilă Tăieri de primăvară la pomii fructiferi, în livada cooperati­vei agricole din Curtea de Argeş SOLUL VA AVEA APA (Urmare din pag. I) -------, ■■ - ■ ----­numai nisipuri şi vînturi. Pe colinele din apropierea oraşu­lui Turnu Măgurele, is­toria mai veche nu consem­nează în analele ei agri­cole decît tufe răzleţe şi apă, doar atît, cit să-ţi poţi ră­cori în zilele de ploaie obrazul dungat de arşiţele nemilosului soare. Pămîntul murea de sete la răscruce de ape, pămîntul se fărîmiţa sub arşiţe, la o palmă de loc de învolburata Dunăre. Pămîntul avea nevoie de apă. Bătălia împotriva pămîntului sterp, aducător de uscăciuni şi sărăcie a început pe aceste me­leaguri odată cu bătălia por­nită în întreaga ţară pentru bunăstare şi belşug. De atunci, pînă acum, mai bine de trei­zeci de mii de hectare au fost irigate, apa fiind adusă prin voinţa stăpînilor pămîntului acolo unde i se simţea trebuin­ţa. Primăvara acestui an, pri­măvară de nou cincinal, con­semnează pe aceste meleaguri schimbări şi mai radicale, a­­pele Dunării urcînd prin noul sistem de irigaţii pînă la înăl­ţimea de 85 de metri, ca să fertilizeze hectarele care n-au rodit niciodată. O vastă reţea de canale şi conducte, pornind de la punctul cu nume pre­destinat, Flămînda, vor împînzi în iţe metalice şi de beton, în­tr-o broderie de modernitate geometrică, încă cincizeci de mii de hectare, a căror verde va lumina faţa stoarsă de vlaga a pămîntului. Holdele şi pomii fructi­feri, viţa de vie, legu­mele şi tot ceea ce îi e necesar omului la masa firească a avu­ţiei va fi produs aici. Galbe­nul nisipului, datorită hărni­ciei oamenilor şi grijii statului, îşi va metamorfoza culoarea în verdele crud al vieţii şi bucuriei. Terasele Călmăţuiu­­lui, cu dunele lor de pustiu, ne vor chema în curînd să-i culegem fructele pîrguite din grădinile născute prin voia de mai bine a omului de azi. SATUL SOCIALIST CE ШСА „BAROMETRUL" ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI (Urmare din pag. I) şi ne lasă baltă". Cu alte cuvinte, mai bine să fie lăsat fiecare in pace, să facă ce-i taie capul, numai să nu plece. Cui o fi folosind un asemenea raţionament ? In nici un caz bunului mers al activităţii fer­mei. Situaţii de acest gen am întîlnit şi în judeţul Prahova. La ferma zootehnică a cooperativei agricole din Urlaţi, bunăoară, dezordinea şi indisciplina sînt prezente la tot pasul. In ziua cînd am ajuns acolo, numai la grajdul nr. 3 am consta­tat că lipseau nemotivat 3 îngriji­tori (notaţi bine : din patru). Mul­gătoarele foloseau halate şi găleţi murdare, ceea ce a impus restrecu­­rarea laptelui. Uneltele necesare îngrijirii animalelor — furci, ţe­­sale, găleţi etc. — în loc să se afle depozitate într-un loc anume erau împrăştiate la voia întîmplării. Nici furajarea nu se făcea cores­punzător. — Cu ce hrăniţi animalele în această dimineaţă ? — l-am între­bat pe Ion Cămărăşoiu, îngrijitor la grupa nr. 1 de vaci. — Le dăm cîte 2,5 kg lucernă şi 1,5 kg. uruială. — Dar în restul zilei ? — Paie şi coceni ! Cu toate că ni s-au indicat cu precizie cantităţile de furaje ce sa administrează, am constatat că — de fapt — acestea nu erau cîntări­­te, ci se dădeau „după ochi". Lu­cru explicabil, dacă avem în ve­dere că ferma nu dispune în acest scop de un cîntar. „Dacă e să vor­bim cinstit — a completat Alexan­dru Paler — nici nu prea mai avem ce cîntămi, căci furajele sunt pe ter­minate. Facem şi noi ce putem ca să asigurăm măcar raţia de între­ţinere". La acestea ar mai fi de a­­dăugat un singur amănunt : cu toate că ferma este dotată cu o tocătoare, ea nu funcţiona, căci cooperatorul care o deserveşte... lipsea ! Deficienţele semnalate ex­plică în bună parte de ce în tri­mestrul I planul la lapte nu a fost realizat cu peste 2 000 de litri. Firesc se nasc Unele întrebări : Cunosc consiliile de conducere cum se desfăşoară activitatea în zooteh­nie ? Ce măsuri au luat ele pentru remedierea deficienţelor ? Din cîte am aflat, în multe cooperative, de sectoarele zootehnice răspund chiar preşedinţii unităţilor. Sînt însă cazuri — nu puţine la număr — cînd aceştia nu trec zile la rînd pe aici. La Urlaţi, spre exemplu, preşedintele — Anton Pîrjol — nu a mai fost văzut prin fermă de cîteva zile. De unde să ştie el că laptele se ridică cu mare întîrzie­­re — de obicei abia la ora prînzu­­lui (uneori de pe o zi pe alta) . Există şi unităţi unde conduce­rea fermei şi cîte un membru al consiliului de conducere participă cu regularitate la începerea pro­gramului în zootehnie. Normal ar fi ca prezenţa lor să nu se limi­teze doar la constatarea unor de­ficienţe, ci să ajute efectiv la re­zolvarea problemelor, să urmă­rească îndeplinirea indicaţiilor date. La Mizil, ca să cităm numai un exemplu, Nicolae Tănase — preşedintele cooperativei agricole vine — dimineaţa şi seara — în sectorul zootehnic. A constatat, de curînd, că Aurel Busuioc şi Zorel Morari folosesc găleţi murdare la muls ; gunoiul — în loc să fie transportat la platformă — a fost strîns în uşa grajdului ; în cîteva locuri ieslele sînt rupte... Nu con­testăm utilitatea unor astfel de ob­servaţii, ci dimpotrivă. Dar mai util credem că era ca el să se ocu­pe de rezolvarea unor probleme ce depăşesc competenţa brigadierului. Ne referim, îndeosebi, la repararea tocătorii, care — din cauza defec­tării unui rulment — stă nefolosită de aproape 10 zile, ceea ce a deter­minat o scădere a producţiei de lapte. Cu toate că situaţia este cu­noscută de atîta vreme, nu s-a fă­cut nimic in această direcţie. Anume am lăsat la urmă o si­tuaţie care ridică multe semne de întrebare. Este vorba de prezenţa medicului veterinar în sectorul zootehnic. Fără nici un ocol, vom spune lucrurilor pe nume , rareori aceştia sînt întîlniţi la ora 5 pe li­nia grajdului. „Anul trecut — spunea îngrijitorul Gheorghe Băr­­buceanu, de la cooperativa agrico­lă din Ceptura — nu-mi amintesc să fi văzut-o pe „domnişoara doc­tor" mai mult de 5—6 ori pe aici". Nefiind traşi la răspundere atunci cînd sunt încălcate normele sani­­tar-veterinare, simţul de răspun­dere în muncă scade. Ca urmare, regulile de igienă nu se respectă de către cooperatori, raţiile fura­jere nu sunt riguros stabilite, iar îmbolnăvirile şi mortalităţile la animale sunt în continuă creştere. In primul trimestru al acestui an, la cooperativa agricolă din Urlaţi, la 91 de fătări s-au înregistrat 14 mortalităţi, iar la Ceptura — în numai 2 zile — au murit sau au fost sacrificaţi 4 viţei. Sunt reali­tăţi care fac inutile orice comen­tarii. Simpla relatare a faptelor de­monstrează că acolo unde organi­zarea producţiei şi a muncii este defectuoasă, neregulile şi indisci­plina constituie frâne serioase în calea bunului mers al activităţii. De aceea, se impune exercitarea unui control riguros asupra felului cum se respectă programul de grajd, adoptarea unor măsuri ho­­tărîte pentru înlăturarea neajun­surilor semnalate. Conducerile fer­melor, medicii veterinari, consiliile de conducere ale cooperativelor a­­gricole trebuie să-şi unească efor­turile în această direcţie, astfel ca pretutindeni să se obţină rezultate bune în zootehnie, la nivelul con­diţiilor existente. La cooperativa agricolă Sihlea, judeţul acordă o îngrijire Vrancea, mieilor deosebită, noi nâscuji li se CAMPANIA AGRICOLĂ DE PRIMĂ­VARĂ Densitate optimă la ha (Urmare din pag. 1) — La hibrizii semitimpurii (HD 208, 220, 225, 310, 311) : 40—50 mii de plante la ha. — La hibrizii semitardivi şi tar­divi (HD 405 ; HSL 196, 330, 400) : 30—40 de mii de plante la ha. Deoarece valorile indicate ţin sea­mă numai de hibrizii folosiţi, se impu­ne ca specialiştii din producţie să aibă în vedere, la stabilirea densităţii optime, pentru fiecare unitate şi par­celă în parte, şi ceilalţi factori enu­meraţi anterior. Realizarea densităţii optime depin­de într-o măsură apreciabilă şi de asigurarea celor mai prielnice condiţii pentru răsărirea integrală a boabelor semănate şi menţinerea numărului de plante pe toată perioada de vegeta­ţie. Astfel, neasigurarea unui pat ger­minativ corespunzător, potrivit rezul­tatelor experimentale obţinute, duce la pierderi de recoltă de pînă la 600 de kilograme de boabe la hectar şi aceasta, în primul rînd, datorită re­ducerii procentului de răsărire. In concluzie, avînd în vedere că în con­diţiile ţării noastre tunurile de sol şi cantitatea de precipitaţii reamnlită prezintă o variaţie largă, chiar pe te­ritoriul aceleiaşi unităţi, se vor lua măsuri diferenţiate pentru pregătirea terenului în vederea însămînţării po­rumbului. De pildă, pe solele în care s-a executat arătura de toamnă de bu­nă calitate, iar solul este afinat, curat de buruieni şi bine nivelat este su­ficientă o lucrare cu grapa reglabilă. Acolo unde, însă, arătura de toamnă prezintă denivelări, şanţuri, unde sunt buruieni, resturi de tulpini, se impun lucrări cu grapa, discuiri şi nivelări. Un alt factor de mare importanţă pentru realizarea densităţii stabilite este adîncimea de semănat, care este dependentă de calitatea patului ger­minativ, precum și de tipul de sol. Se recomandă ca boabele să fie în­corporate la 6—8 centimetri adîncime pe solurile grele, iar pe cele uşoare la 10—12 centimetri. Trebuie avute în vedere și gradul de afînare sau ta­­sare a solului, precum şi rezervele de apă existente. Astfel, pe solurile afi­nate şi cu apă mai puţină adîncimea poate creşte cu 2 centimetri, iar pe cele tasate se micşorează cu cîţiva centimetri. Acestea sunt, prezentate pe scurt, elementele de care depinde în bună măsură realizarea densităţii optime, încă de la semănat (Urmare din pag. I) cotate cu fonduri de la stat, alte su­prafeţe au fost îmbunătăţite numai în cazuri sporadice, iar cooperativele agricole nu au fost preocupate de a­­ceastă importantă problemă. Există, în momentul de faţă, în ju­deţul nostru, o orientare nouă în di­recţia valorificării acestui important rezervor de furaje. Ne propunem ca, prin acţiunile pe care le întreprin­dem, să asigurăm obţinerea a peste 15 mii kg iarbă la hectar, pe majo­ritatea suprafeţelor. Totodată, avem în vedere îmbunătăţirea calităţii ierbii şi exploatarea intensivă prin aplicarea sistemului de folosire mixtă — ca pă­şune şi fîneaţă. Avem posibilitatea ca producţia de masă verde a pajiştilor, împreună cu fînul şi silozul preparat din aceasta, să asigure peste 80 la sută din necesarul de hrană al ani­malelor ierbivore ce se cresc în ju­deţul nostru. In acest sens, încă din anul trecut, organele judeţene au sta­bilit concret acţiunile şi măsurile ce se impun a fi luate, în vederea re­facerii şi sporirii producţiei păşunilor naturale. Au fost precizate sarcinile ce revin comitetelor executive ale consiliilor populare comunale privind organizarea acţiunilor de îmbunătă­ţire, întreţinere şi exploatare a pă­şunilor, antrenarea tuturor crescăto­rilor de animale la realizarea lor. Astfel, fiecărui crescător de animale, care beneficiază de învoire la păşu­­nat i se repartizează anual o supra­faţă de cel puţin 0,25 ha. de fiecare unitate vită mare, pentru aplicarea întregului complex de lucrări. De a­­semenea, pentru coordonarea şi sta­bilirea priorităţii lucrărilor au fost organizate pe lîngă comitetele execu­tive ale consiliilor populare comu­nale, colective conduse de primarul comunei, din care fac parte preşe­dinţii şi specialiştii din cooperativele agricole, conducători ai organizaţiilor Cele 250000 hectare de pajişti obşteşti şi de tineret, crescători de animale cu experienţă. Asistenţa teh­nică este asigurată de specialiştii de la întreprinderea judeţeană de îmbu­nătăţirea şi exploatarea pajiştilor. Pentru anul 1971, consiliile popu­lare şi cooperativele agricole şi-au prevăzut să execute, cu contribuţia crescătorilor de animale, defrişări de arborete pe 575 hectare, curăţirea de tufişuri, mărăcinişuri, împrăştiat mu­şuroaie şi alte lucrări de igienă cul­turală pe 7 734 hectare, desecări pe 726 hectare, fertilizarea cu îngrăşă­minte organice şi minerale pe 3 430 hectare. O dată cu venirea primăverii, în multe locuri din judeţul nostru, au şi început să se desfăşoare acţiu­nile stabilite în planul pe acest an. Ne referim la fertilizări, dis­trugerea muşuroaielor şi a vege­taţiei lemnoase etc. Este necesar însă ca ritmul­ de lucru să fie in­tensificat, vegetaţia pajiştilor be­neficiind astfel de umiditatea exis­tentă şi, în acelaşi timp, de lucră­rile ce se execută, dezvoltîndu-se bine, dînd o producţie satisfăcătoa­re, care să poată fi folosită în momentul începerii păşunatului. Deşi este un început bun, consi­derăm că volumul de lucrări stabi­lite este minim. El nu reprezintă nici pe departe posibilităţile existente, nu asigură punerea în valoare a tuturor suprafeţelor de pajişti în următorii 4-5 ani. De aceea, este necesar ca unele consilii populare şi conduceri de cooperative să reanalizeze această problemă, să stabilească şi să asigure executarea unui volum de lucrări corespunzător posibilităţilor şi cerin­ţelor actuale. Mobilizînd toţi crescătorii de ani­male şi membrii cooperatori la a­­ceste acţiuni, se va putea face, în a­­cest an, un pas important în direc­ţia ameliorării pajiştilor, a sporirii producţiei acestora, condiţie fără de care nu poate fi concepută dezvolta­rea zootehniei în județul nostru. » JLX PAGINA 3 PIETROŞIŢA (Urmare din pag. I) atras şi pe cei din Pietroşiţa. Ur­maşii lucrătorilor din carierele de piatră şi ai vărarilor au transfor­mat un meşteşug tradiţional într-o îndeletnicire dintre cele mai mo­derne. In toamnă, la Fieni va in­tra în funcţiune o secţie de tuburi de azbociment, atît de necesare irigării terenurilor agricole. Şoseaua care urcă de la Tîrgo­­vişte spre munţi e tot pe stînga Ialomiţii, dar o altă privelişte ţi se înfăţişează, o privelişte în care şi-a pus pecetea de clară înnoire tim­pul nostru. Se spune că evoluţia e în firea lucrurilor. Virtual aşa este. Dar nu întotdeauna lucrurile se desfăşoară conform firii. Oame­nii au trăit şi epoci de stagnare, uneori şi perioade de involuţie. E­­poca pe care o străbate acum po­porul nostru, datorită cutezătoru­lui şi înţeleptului său arhitect, Partidul Comunist Român, e de o forţă creatoare fără precedent. E această forţă declanşată de însăşi forţa cratoare a partidului. întreprinzători au fost oamenii din Pietroşiţa dintotdeauna. Băr­baţii au tăiat păduri şi au prelu­crat lemnul, s-au luptat cu munte­le şi-au cioplit piatra, au sădit pomi şi şi-au împodobit satul cu mîndre livezi. Femeile s-au aplecat peste gherghef şi peste urzeala li­nei. Nu exista casă fără război de ţesut. Dragostea pentru frumos a izvodit aici renumitul covor de Pietroşiţa. Renumit ca obiect de artă casnică, circumscris din aria acesteia. In definitiv, cîţi auziseră despre existenţa covorului de Pie­troşiţa ? Erau întreprinzători, dar în izolare trăiau oamenii de la poalele Bucegilor. Ca de altfel din toate satele. Iar această izolare era şi o consecinţă a lipsei de acces spre învăţătură, spre cultură. O casă din Pietroşiţa poartă aminti­rea lui Ion Eliade Rădulescu. Ii fu­sese ca la adăpost în refugiul său de după înăbuşirea revoluţiei pa­şoptiste. Din tată în fiu se trans­mitea amintirea acelui fugar po­posit la vreme de izbelişte ce a stat ascuns în satul lor într-un tron, cum i se spune în partea locului lăzii unde se păstrează porumb. Dar cîţi din Pietroşiţa cunoşteau într-adevăr prodigioasa personali­tate a autorului „Zburătorului" ? Un bătrîn îşi aminteşte cuvintele unui primar. Prin 1925 începuse a se construi la Pietroşiţa un cămin cultural. S-a terminat, cu chiu cu vai, în 1931. Cînd se punea temelia acelui lăcaş, primarul de pe atunci rosti cuvinte de neuitat, tipice pen­tru o mentalitate ce ne-a umilit : „Cămin cultural le trebuie ăstora ? Mai bine o puşcărie. Dacă se lu­minează, cine o să lucreze la ca­riera de piatră ?“ Acelaşi bătrîn pomeneşte şi despre moaşa Anca din Valea Lupului, singurul „ca­dru sanitar", o doftoroaie. Ce nu putea face ea, şi vă închipuiţi ce­ putea, desăvîrşea, ca să zic aşa, preotul. Preotul îngenunchia la căpătîiul bolnavului, citea dintr-un ceaslov. Murea omul cu zile. Pen­tru starea sanitară din satele noa­stre de altă dată, edificatoare sînt şi aceste rînduri desprinse dintr-un articol publicat în 1939 : „Trans­portul medicului la un bolnav în alt sat, sau al bolnavului la medic costă 80—100 lei, iar medicamen­tele costă şi ele cel puţin 100 lei , aşa că o singură vizită costă pe ţă­ran cel puţin 180—200 lei fără să socotim plata doctorului, conside­­rînd că vizita e gratuită. Cîteva vi­zite medicale lasă gospodăria fără mămăligă". Cum să-şi asigure ţăra­nul asistenţa sanitară în condiţiile în care trăia ? Intr-o şedinţă a par­lamentului din 1940 un deputat re­lata : „In satele noastre este o sărăcie îngrozitoare. Sînt a­­numite calcule care stabilesc standardul de viaţă şi bugetul în cadrul căruia trăieşte un om. La noi, s-a ajuns la concluzia că tra­iul unui ţăran se bazează pe 6—7 000 lei anual. Dar o vită care trebuie sâ mănînce 6—7 kg fîn şi o mină de orz pe zi, împreună cu îngrijirea, costă mai mult de 6—7 000 lei. Atunci costă mai puţin traiul unui sătean decît al unei vite ?" Vizitez, împreună cu primarul Pietroşiţei, Mihail Pascu, dispensa­rul, maternitatea, şcolile, căminul cultural, biblioteca în rafturile că­reia sunt 7 000 de volume, perime­trul comercial al comunei cu fel de fel de magazine, cu cofetărie şi cu o librărie cu autoservire. In cele trei şcoli, cu 515 elevi, predau 31 de cadre didactice. Există pentru copii şi o grădiniţă cu două grupe. Vorbind despre nivel de trai, şi primarul îmi spune că numai anul trecut s-au cumpărat, prin coopera­ţia de consum, 60 de frigidere, 88 de televizoare, 186 garnituri de mo­bilă, 34 maşini de cusut, 40 000 de cărămizi şi 1 740 m.c. de materiale de construcţii prefabricate. In ul­timul timp s-au construit 80 de case , case cu mai multe camere, bogat înzestrate, unele avînd şi baie. Vorbim despre nivel de trai, şi primarul se referă la învăţătură. Ilie Niculae a fost zidar, fiul lui, Ion, a ajuns inginer constructor. Moise Coleş a fost picher, iar cei doi fii ai săi sunt ingineri con­structori. Dincolo de aceste simple enunţuri trebuie să vedem profun­dele schimbări materiale şi spiri­tuale petrecute în familia lor, pre­cum în toate casele din Pietroşiţa. Există un alt orizont de gîndire, acest timp i-a atras pe toţi oame­nii în sfera de influenţă a civiliza­ţiei socialiste. E civilizaţia pe care ei înşişi o construiesc, investind în ea tot ce au mai de preţ, dăruire şi har, muncă şi speranţă. In ca­drul acestui efort continuu de edi­ficare a unei vaste opere de cons­trucţie se edifică şi spiritualitatea lor, se armonizează fiecare perso­nalitate. De fapt, edificarea unei armonioase personalităţi umane e cel mai înalt, cel mai tulburător deziderat pe care şi l-a propus, încă de la înfiinţare, partidul nos­tru comunist. Mă opresc împreună cu primarul Pietroşiţei într-un loc ce consti­tuie celebritatea acestei aşezări. Cu ramificaţii la Buciumeni, la Valea Leurzii, la Rîul Alb şi la Dealul Frumos, cooperativa de co­voare tip „Carpaţi" din Pietroşiţa este cea mai mare din ţară. Urmă­resc cît de frumos se aşează în ţe­sătură cetina brazilor şi florile cîmpului, gîndul şi măiestria aces­tor femei. De anul trecut, au înce­put să lucreze şi covoare speciale cu 40 000 şi 108 000 noduri pe me­tru pătrat. Cînd vedeţi astfel de covoare, gîndiţi-vă la mîinile ce migălesc milioane de noduri, mîi­nile acestor ţărănci се-şi fac din ocupaţia zilnică o artă desăvîrşită. Culorile pe care ie aştern ele cu meşteşug moştenit de la bunice şi străbunice, primenit în timpul nos­tru, dau ocolul lumii. La Londra şi la Roma, la Moscova şi la Viena, la Bonn şi la Praga, covorul de Pietroşiţa şi-a cîştigat aprecierea tuturor celor ce preţuiesc arta. Izo­larea Pietroşiţei a rămas de dome­niul trecutului. FAPTEIE - CEI MAI CONVINGĂTOR ARGUMENT (Urmare din pag. I) faţă de 667 350 lei cît erau planifi­cate". Membrii consiliului de con­ducere au fost aceia care au avut iniţiativa construirii unei supra­feţe de 1,25 hectare de solarii. Pen­tru această construcţie s-au inves­tit 240 000 de lei. Dar veniturile obţinute incă din primul an au fost de 250 000 de lei. Cifrele sunt grăitoare. Mulţumiţi de aceste rea­lizări, cooperatorii au hotărît ca în acest an să se mai construiască un hectar de solarii, unde se vor cul­tiva tomate timpurii. Şi calculele dovedesc că este o iniţiativă bună. In urma valorificării lor se va ob­ţine o sumă de 250 000—300 000 lei. Semnificativă a fost situaţia de anul trecut cînd iniţiativa oame­nilor s-a manifestat cu putere. In condiţii climaterice nefavorabile, cînd mare parte din suprafaţă a fost inundată şi recoltele obţinute la unele culturi erau sub cifrele propuse, producţia globală a fost de 5 876 000 lei, mai mult cu 937 000 lei decît fusese planificat. Acoperirea pierderilor, sporul ve­niturilor a fost asigurat de produ­sele obţinute de la­­ sectoarele anexe , 400 000 lei de la secţia de papură, rogojini, coşuri ; 260 000 de la sectorul legumicol; 110 000 din valorificarea sfeclei de zahăr „Se vorbeşte destul de frecvent despre iniţiativă şi valorile ei, a­­firmă preşedintele Ion Stoica. Consider că o iniţiativă este cu a­­devărat creatoare atunci cînd are în vedere îmbunătăţirea unei anu­mite situaţii. Iniţiativa presupune, desigur, şi imaginaţie, dar mai ales o temeinică cunoaştere a con­diţiilor specifice. O idee poate fi în general bună însă în anumite împrejurări să nu poată fi aplica­tă, să nu dea rezultatele scontate. Şi cred că acest lucru l-am reali­zat noi aici. De aceste aspecte am ţinut seama de fiecare dată şi nu am aplicat în viaţă decît propune­rile care se dovedeau cu adevărat eficiente. Am să vă dau un exem­plu. Există în apropiere un teren mlăştinos, ocolit de toţi. Zilele tre­cute au venit la sediu brigadierul Stelian Moise şi Dumitru Popa şi au propus ca pe acest teren cu o suprafaţă de 3 hectare să facem o răchitărie. Am mers in satul Gheorghiţa unde există o tradiţie veche în acest sens, am vorbit cu oamenii de acolo şi în curînd pro­punerea lor va prinde viaţă. Sim­pla valorificare a răchitei ne va aduce un venit de 15—16 000 lei. Prelucrată, şi avem posibilităţi, venitul se dublează". „Să vii cu o iniţiativă nu este suficient, intervine inginerul Flo­rin Mailat. Se impune ca înainte de a o realiza să studiezi cu serio­zitate şi răspundere condiţiile spe­cifice existente, astfel incit apli­carea ei iu practică să poată duce efectiv dacă nu la obţinerea unor rezultate spectaculoase, la amelio­rarea unei situaţii. In procesul muncii, ceea ce numim iniţiativă, înseamnă a chibzui intre real şi posibil, a căuta metodele prin care ideea să se concretizeze în prac­tică", întreaga activitate a cooperato­rilor din Petroşani vine să demon­streze prin fapte adevărul unor principii general valabile. Înteme­iată pe cunoaşterea faptelor reale, pe năzuinţa de mai bine, iniţia­tiva produce pe planul activităţii concrete al fiecărui om un ade­vărat sistem de gîndire şi com­portare. Ea pune întrebări şi dă răspunsuri. Sub acest aspect s-ar putea afirma că iniţiativa creează iniţiativă, că sparge tiparele auto­­mulţumirii, suficienţei, deschide drum spre o continuă perfecţio­nare. 1 1

Next