Scînteia Tineretului, octombrie 1966 (Anul 22, nr. 5402-5427)

1966-10-19 / nr. 5417

• în acest număr • în paginile # în acest nu­măr PPHMj în pagi IJjjJ |gy| nile • în acest număr # în paginile • în acest Cetăţenii despre noul sistem de pensii O lege care uneşte şi mai mult urmna cu munca şi fericirea personală Am studiat cu mare atenţie noua Hotărîre cu privire la majorarea pensi­ilor şi îmi exprim mulţumirea, faţă de grija partidului pen­tru bătrîneţea fericită ce o voi avea. Aş vrea să mă refer la una din prevederile Hotărîrii şi anume la continuitatea în muncă şi în aceeaşi întreprindere. Măsu­ra este foarte bine venită. Lucrînd la acelaşi loc de muncă devii stăpin pe me­serie, îţi poţi ridica continuu nivelul pro­fesional, te legi de colectiv, de uzină. Am 53 de ani şi lu­crez în secţia scule­­rie a Uzinelor „Trac­torul“ din Braşov de peste 30 de ani. Mai întîi am fost munci-LAIDIN ION maistru, secţia sculerie Uzinele „Tractorul“ Braşov (Continuare in pag. a IIl-a) Un îndemn limpede: să tindem spre cea mai bună calificare! Cetatea puternice­lor locomotive Die­sel trăieşte din plin încă o bucurie. Ti­neri şi vîrstnici dis­cută despre îmbună­tăţirea regimului de pensionare al oame­nilor muncii din ţara noastră. Cei bătrîni îşi citesc în rîndurile acestei importante Hotărîri propria bucu­rie, care este a tu­turor. Acum, la toam­na vieţii lor, îşi iau binemeritata răspla­tă, lăsindu-ne nouă făclia muncii. Totul le este asigu­rat. Hotărîrea cu pri­vire la noua regle­mentare a pensiilor şi instituirea pensiei suplimentare mă bu­cură şi pe mine, de­oarece văd de pe acum că voi avea o bătrîneţe lipsită de grijă. Pînă atunci are încă mulţi ani de muncă. Sînt tînăr. Lucrez într-o uzină modernă, ale cărei produse se bucură de toată preţuirea. Mai mult ca oricînd de­ ION TISMANARU matriţei la Uzinele „Electroputere“ Craiova. (Continuare în pag. a lll-a) Mihaela Cincu din clasa a IX-a E a Liceului nr. 30 d­in Capitală este una dintre elevele fruntaşe la învăţătură Foto: O. PLECAN Jumătate de secol pe şantiere In ianuarie 1967 maistrul­­ Ştefan Suciu, împlineşte 70 de­­ ani. Din aceştia, mai bine de o jumătate de secol şi i-a pe­trecut în uzine şi mai ales pe şantiere. Acum vreo trei ani, cînd am stat de vorbă ultima , oară, l-am întrebat dacă nu ş1 cumva e nevoie să se odih­nească după atîţia ani de muncă. — — Nu! Am un angajament al meu — a răspuns. Nu plec pînă secţia de tuburi precom­­primate de la „Progresul“ nu va lucra cu întreaga capaci­tate, pînă ce toţi cei 240 de muncitori pe care îi am în primire vor deveni specialişti. Să scrii despre toate con­strucţiile la care a participat maistrul Suciu e aproape im­posibil. A fost peste tot, acolo unde era mai greu, acolo unde era nevoie de priceperea sa, în anii de după Eliberare a făcut primul popas pe şantie­rul Salva-Vişeu şi nu a plecat pînă ce primul tren nu a tre­cut pe noul drum de fier. La întreprinderea de pre-VIOREL SORESCU fierar betonist, întreprinderea de prefabricate din beton „Progresul“ București (Continuare in pag. a IIl-a) In casa pensionarului Trifan Grigorescu, para­­graf după paragraf. Ho­­târirea privind acorda­rea pensiilor este citită, studiată cu interes şi sa­tisfacţie : „ea se rapor­tează şi la viaţa noastră, a familiei noastre*­ ­ CIND­­ SE NOMINALIZEAZĂ PRODUSELE? sului de diversificare a pro­ducţiei. Faptul că planul cincinal precizează sarcinile pe fiecare an în parte dă posibilitatea tuturor întreprinderilor să aibă o perspectivă mai lim­pede a dezvoltării lor pînă în 1970, facilitind organizarea din timp a unor acţiuni bine conturate în vederea utilizării resurselor şi capacităţilor­­ de producţie în condiţii op­time. Ca uzină constructoare de maşini, majoritatea produselor pe care le execută Uzina „Independenţa“—Sibiu sunt unicate, destinate diferitelor ramuri ale economiei naţio­nale. Pentru anul 1967, uzina noastră a primit sarcini spo­rite faţă de anul în curs, pla­nul producţiei marfă prevă­­zînd o creştere de 11 la sută. Îndeplinirea la timp şi în bune condiţii a prevederi­lor planului ce ne revin pe anul 1967, presupune mobili­zarea întregului colectiv al uzinei, o judicioasă organi­zare a producţiei şi a muncii. De o importanţă deosebită este, în aceste condiţii, opera­ţia de nominalizare a produ­selor. Faptul că atît noi, ca furni­zori, cit şi beneficiarii noştri au luat cunoştinţă în timp util de sarcinile ce ne revin pe fiecare an în parte al cinci-Ing. MIRON NEGRILA director general al Uzinei „Independenţa“ Sibiu (Continuare In pag. a IIl-a) Dezvoltîndu-se mai accele­rat d­ecît celelalte ramuri ale economiei, industria construc­toare de maşini va cunoaşte în perioada planului cincinal o importantă creştere calita­tivă, ea trebuind să asigure la un nivel tehnic tot mai înalt înzestrarea tuturor ramurilor economiei naţionale, fapt ce va determina creşterea în continuare a complexităţii in­dustriei şi accentuarea proce­ ŢARA MEA IŞI IUBEŞTE BĂTRINII in această toamnă, cînd umerii fagilor ard roşii, îmbrâ­­cind munţii şi cimpiile şi sufle­tele noastre cu lumini nemai­pomenite, furate cerului nu­mai de un Luchian sau Ţucu­­lescu, Comitetul Central al partidului nostru, adunat in şedinţă plenară, a adoptat Ho­­tărirea cu privire la majorarea pensiilor — act emoţionant şi tulburător în implicaţiile lui multiple. Copacul acestei toam­ne, grele de rod, se zugrăveşte superb lingă coloana recu­noştinţei noastre. Ţara mea, cu bărbaţi minori şi aspri, îşi iubeşte bătrinii. Mîi­­nile lor, arse de muncă, frun­ţile lor, arcuite de veghe, ne sint dragi, ele s-au găsit tot­deauna lingă inimile noastre, lingă bucurii şi lingă suferinli. . Clădit de două mii de ani, pe un pămint dramatic, insingerat şi răzbătător, unde făgăduin­ţele iau chip de fruct şi de pa­săre albastră oprită in poarta casei, poporul român şi-a ple­cat mereu fruntea în faţa bătri­­nilor săi, le-a respectat şi Ie-a sorbit înţelepciunea. Bătrinii noştri, bunii şi pă­­rinţii, intraţi in slova istoriei noi — şir drept şi ramura mă­reaţă a generaţiilor de demult pe care le păstrăm şi Ie purtăm in­cintecele, in amintirile şi în trupul nostru — trăiesc, în a­­ceşti ani glorioşi, care vor intra în memoria viitorimei, ca un fluviu vijelios, clocotind de patimi sfinte, de omenie şi de credinţă, împlinirea luptei lor dusă cu dăruire pentru propă­şirea neamului dintre Dunăre şi Carpaţi. Noua Hotărîre a Comitetului Central al Partidu­lui, urmînd aceleia privitoare la acordarea de pensii ţăranilor bătrîni, dovedeşte limpede, fără putinţă de echivoc, că eco­nomia României socialiste a atins o înaltă treaptă de dez­voltare. „Procesul de edificare socia­listă, realizările pe care oa­menii muncii le obţin in toa­te domeniile de activitate — in industrie, agricultură, in dezvoltarea ştiinţei şi cultu­rii, pe tărim social — con­stituie temelia sănătoasă şi sigură a progresului continuu FÂNUŞ NEAGU (Continuare in pag. a lll-a) • CÎND „COSMONAUŢII“ NU POT MERGE NICI CU CĂRUŢA • OPERATORUL „ESTE PARTE TEHNICĂ, ŞI NU ADMINISTRATI­VĂ“ • AVATARURILE GRAMATICII LA MIR­­CEŞTI • SONORUL POLI­GLOT • ETICA SPECTA­­ TORULUI NU INTRĂ IN „MUNCA CU FILMUL“? • cînd se vor auzi la PAŞCANI APELURILE SPECTATORILOR DIN CO­MUNELE RAIONULUI ? Şi-a tuflit basca pe-o sprin­ceană şi îşi cară mînios difu­zoarele şi cutiile cu benzile cinematografice la căruţa care aşteaptă în curtea şcolii. Spec­tacolul de la Boureni a, luat sfîrşit, urmează altele în cele­lalte sate ale comunei Balş (raionul Hîrlău), şi e foarte tîrziu. Soarele s-a ascuns după dealuri, stelele Nordului surîd înmirezmate in podgoriile de la Cotnari. Caii sînt nerăbdă­tori, bat din copite muşcînd zăbalele, şi operatorul D. Aca­­trinei e de-a dreptul nervos. Are şi de ce. „Cosmonauţii“ a­­ceştia ai lui­­se referă la fil­mul pe care îl transportă din sat în sat pentru a-l prezenta în faţa zecilor şi sutelor de spectatori), nu pot merge nici cu căruţa. A trebuit să se milogească pur şi simplu, pînă, în sfîrşit, preşedintele cooperativei agricole din Balş i-a pus la dispoziţie mijloa­cele de transport necesare. Aşa se întîmplă mai întot­deauna. Se face ora 14,00, se face 16,00, se face 18,00, une­ori, şi abia cînd se întunecă de-a­ binelea după atitea cea­suri de aşteptare, obţine că­ruţa şi poate porni la drum. Dincolo, în faţa uşilor sălii de cinematograf, spectatorii, aţî­­ţaţi de afişele lipite cu o zi­două mai înainte, constată cu aceeaşi nelinişte şi părere de rău că orele trec şi că mult aşteptaţii „cosmonauţi“ nu mai vin. Unii sunt mai răbdători şi rămîn locului, alţii se urnesc către case cu destulă greutate, mormăind ironii justificate la adresa „iuţelii“ cu care seco­lul vitezei se scurge în raionul Hîrlău. Bineînţeles că atunci cînd, în sfîrşit, cu chiu cu vai şi cu atita poveste amară infiltrată în simpla şi modesta lui bio­grafie de operator, rezolvă problema transportului, vine rîndul altor necazuri. Sonorul cam răguşit, cabină de proiec­ţie nu, perdele mate pentru­­Camuflajul ferestrelor nici po­meneală, sala plină de scaune aşezate de fiecare spectator după chef. In timpul proiec­ţiilor se vede şi filmul şi luna, fiecare vede ce vrea. Ba, unii, din cauză că nici la Boureni, ION CHIRIAC corespondentul „Scînteii tineretului" pentru regiunea lași (Continuare In pag. a IIl-a) Proletari din toate ţările, uniți-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXII, SERIA II, NR. 5417 4 PAGINI - 25 BANI MIERCURI 19 OCTOMBRIE 1966 ŞCOALA PĂRIN­ŢILOR Am parcurs luările de cuvînt apărute sub titlul „Prietenii noştri, părinţii“ din ziarul din 6 septembrie. Sigur, problemele nu-mi sînt necunoscute, dar, mărturisesc, am găsit în cuvîn­­tul profesorilor şi părinţilor lu­cruri demne de reţinut. Pozi­tiv este că-i preocupă deopo­trivă să se apropie unii de al­ţii. Nici nu s-ar putea altfel. In munca de formare a viitoa­rei generaţii, şcoala şi familia reprezintă factori indispensa­bili, care se completează reci­proc, aducind fiecare o notă proprie, specifică. Pedagogia ştiinţifică res­pinge atît teza despre atotpu­ternicia educativă a familiei, cit şi cea despre realizarea evolu­ţiei în mod exclusiv de către şcoală. Nu poate nimeni înlo­cui căldura sufletească, atenţia continuă şi atmosfera de sin­ceritate şi devoţiune recipro­că formată de familie. Neîndo­ielnic, în opera comună a for­mării noilor generaţii, şcolii îi aparţine rolul conducător. Prin ansamblul mijloacelor instruc­tive şi educative de care dis­pune, prin însăşi funcţia ei so­cială, şcoala poate, în primul rînd, să asigure realizarea sco­purilor esenţiale privind for­marea în perspectivă a noilor personalităţi. De altfel, acelaşi lucru îl afirmă şi tovarăşii pro­fesori care au participat la masa rotundă. In mod cu totul îndreptăţit ei au subliniat că şcoala nu poate realiza rolul ce-i revine fără sprijinul efi­cient acordat de familie, fără colaborarea cu familia şi asi­­ gurarea în familie a unei ope­re educative în unison cu cea desfăşurată de şcoală. Aceasta înseamnă însă că scopurile tre­buie să fie conştient identice, iar răspunderile, deşi comune, să fie judicios distribuite. Teoretic, principiul este recu­noscut, în practică însă, el se întruchipează uneori eronat. Nu am de gînd să pun pe umerii familiei întreaga răspundere pentru nerealizarea întocmai a acestei cerinţe, dar, în genere, din partea unor familii vin ne­­concordanţele. Găsesc foarte justificată cerinţa părinţilor, de a fi mai mult ajutaţi să acţio­neze în educaţia copiilor ca pe­dagogi. Am înţeles că stă în grija profesorilor această ce­rinţă, că se frămîntă să aducă perfectări propriei lor munci cu părinţii. De altfel, o caracteristică a şcolii noastre socialiste este preocuparea fermă pentru spri­jinirea pedagogică a familiilor şi pentru antrenarea lor activă în munca de instruire şi educa­ţie a copiilor. Recurgînd la for­mele cele mai variate şi în genere bine cunoscute, şcoa­la a făcut foarte mult pentru a înarma pe părinţi cu norme­le şi tehnica muncii educative, creînd pînă la urmă, la propor­ţiile întregii noastre ţări, o a­(Continuare în pag. a II-a) Prof. dr. docent Ion Berea

Next