Scînteia Tineretului, septembrie 1967 (Anul 23, nr. 5685-5710)

1967-09-12 / nr. 5694

Plute pe Bis­triţa Spui Bistriţa şi-auzi zbaterea apelor lovite de grinduri, spu Bistriţa şi-n urechi îţi răsună vu­ietul brazilor, spui Bistriţa şi nu­mele acesta capătă deodată di­mensiuni de baladă. Dar ca şi cunoşti Bistriţa în toată frumu­seţea ei trebuie să-i urci maltuib pînă acolo, sus, aproape de Pris­lop, pasul marilor descălecători de ţara, şi-apoi să-i însoţeşti şer­pui­rea în jos spre valea Dome­lor. De-acolo începe miracolul că­lătoriei lemnului către nebănui­­tele-i metamorfoze. -­ Numai în anumite zile din săp­­tămînă Bistriţa cunoaşte acest a­­devărat ceremonial, al plutăritu­­lui, urmărit de privirile satelor pînă departe. Buşteni izolaţi a­­duşi de pe pîraiele Cîrlibabei, Tomnatecului şi Putredului, sînt supuşi unor munci migăloase şi grele, pînă ce trupurile lor, ală­turate, iau form­a unor eventaie uriaşe. Fiecare arbore, împins cu ţapina şi legat cu otgoane de str­una trecute prin unul din capete, îşi găseşte un loc precis în în­crengătura denumită simplu — tablă. Trase apoi la mal, cele dinţii plute sînt gata să-şi ia zbo­rul. Cînd am ajuns la Bîtca, la stă­­vilar, Bistriţa îşi adunase apele în faţa porţilor de lemn greu, poto­lite, parcă, înainte de-a porni la drum. Pe o distanţă de aproape o sută de kilometri, de la Bîrja­­ba şi pînă la Iacobeni se află cî­teva stăvilare (haituri) de genul acestuia. Restul lor e foarte pre­cis. Fără zăgăzuirea fiului din loc în loc, plutele n-ar putea fi purtate pînă la destinaţie. La Bîtca, plutaşii fac ultimul popas înaintea marii confruntări: încearcă trăinicia legăturilor, su­pleţea cîrmelor, rezistenţa chin­gilor. Optsprezece bărbaţi, toţi din Ciocăneşti, formează vestita brigadă de plutaşi de pe Bistriţa. “„ Noi toţi, îmi mărturisea Ni­­colae Moldovan, şeful brigăzii, sîntem plutaşi... de cînd lumea. Tata şi cei şapte fraţi ai mei au fost plutaşi. Eu, de cînd mă ştiu m-am trezit pe Bistriţa. Meser­­a am­ învăţat-o, şi eu şi ceilalţi —• Traian Lehaci, Dumitru Moldo­van, Octav Moroşan ■— de la părinţii noştri. Şi totuşi, Nicolae Moldovan n-are nimic din impozanţa pre­supusă. De statură potrivită, lat­in umeri, domol la vorbă. Plutaş „de cînd lumea“, braţele lui pu­ternice au cunoscut prin ani as­primea lemnului învins şi purtat peste undele învolburate ale Bis­triţei. — Nu-i prea uşor să fii plu­taş. Primăvara, cînd vin puhoaie­le mari avem de furcă cu Bistri­ţa, nu glumă. E greu de condus, mai ales la coturi. Dacă-ţi apare vreun buştean de-a curmezişul nu-i de loc bine. Poate să-ţi ru­pă cîrma ori una din table. Trebuie să cunoşti cursul apei. ION BELDEANU (Continuare în pag. a l1-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIII SERIA II, NR. 5694 6 PAGINI 25 BANI MARȚI 12 SEPTEMBRIE 1967 In pag. I ÎN PAG. DIFERENŢIEREA - CRITE CARE TREBUIE RESPECTAT „LABIRINTUL“ UNUI CARNAVAL ŞI AL LIPSEI DE INIŢIATIVĂ DACA N-AI REUŞIT LA FACULTATE Toamna aduce bucurii, înce­puturi şi împliniri. Autumnale sînt însă şi dezamăgirile, nereu­şitele. Să n-avem însă supersti­ţia de a pune pe seama anotim­pului, ca într-o romanţă, insatis­facţiile, mîhnirile neizbutitelor. Şi nici bucuriile. Toamna este intr-adevăr anotimp de bilanţ, neînsemnînd însă că, dacă toa­mna anului 1967 te-a trecut prin­tre studenţi, e meritul ei. Şi nici dacă nu te-a trecut, nu este vina ei. Trebuie, de data aceasta ca într-o romanţă, „să aduni toa­mnă după toamnă“ şi să vezi, lucid, cum ai­ anticipat-o pe cea decisivă pentru viaţa ta. Evident, ne referim la­­­tinerul aflat la mo­mentul de răscruce al alegerii profesiei­­ la absolventul de li­ceu. Şi o facem pentru că am primit mai multe scrisori în care sîntem întrebaţi „ce fac tinerii care n-au reuşit la facultate ?“ Ne scriu tineri­ şi părinţi. Alar­maţi. N-au motive, dar, în sfîr­­şit, de multe ori cînd e vorba de un fapt care afectează per­soana lui, omul devine subiec­tiv, şi tragedizează situaţia — a lui sau a copilului — punînd-o pe seama nu ştiu cărui hazard. Or, aici, în acest domeniu — al reuşitei sau nereuşitei la facul­tate — lucrurile nu pot fi com­plicate. Ziarul a mai avut ocazia să se adreseze, tinerilor absolvenţi reţinîndu-le atenţia asupra unor aspecte peste care poate treceau cu uşurinţă. Studenţia anilor noştri nu este o himeră, actul devenirii tînăru­­lui student este, într-un fel, ex­trem de simplu. Formal, el nu înseamnă decit o diplomă de ab­solvire a liceului, însoţită de o cerere care să confirme opţiunea pentru facultate. In vest, reuşita nu mai depinde decit de tînăr. Anual devin studenţi peste 30 000 de tineri în 181 de facultăţi. 70 din zece mii de locuitori poartă astăzi titlul de student. Dar do­resc să devină studenţi mult mai mulţi. Concursul de admitere în facultate selectează însă pe cei mai buni, valorile. Acţiunea de selectare devine o funcţie ştiin­ţifică de cunoaştere a capacităţii, competenţei şi inteligenţei pe care tînărul le aduce cu el după DIALOG CU ABSOLVENŢI AI LICEELOR anii de liceu. Sigur că atîrnă greu în balanţa reuşitei la con­curs, valoarea şcolii în care tînă­­rul a învăţat, măiestria profeso­rilor. Dar, în principal, trecerea intr-o etapă universitară de stu­diu este condiţionată de valoarea tînărului, de măsura în care do­rinţa de a deveni student coin­cide, este direct proporţională cu străduinţa anterioară de a-şi for­ma un univers de cunoştinţe la scara maximei exigenţe. Or, lu­crurile nu se petrec întotdeauna aşa. Anul trecut, cu ocazia unei anchete făcute printre viitorii absolvenţi ai liceelor, un elev timişorean ne încredinţa că va deveni student întrucît dore­şte neapărat acest lucru. Matri­cola lui şcolară arăta însă jal­nic ; în două trimestre din clasa a XI-a avea 5 şi, respectiv 6 cori­­genţe, iar în anii anteriori, re­petat, cîte două corijenţe. N-am interesat după prima etapă a concursului de admitere : elevul nu trecuse nici măcar bacalau­reatul. Şi cazul nu este singular. Cu un trecut şcolar mediocru, cu corijenţe şi chiar repetenţie, nu se poate concura la o selecţie uni­versitară severă. Studenţia e dorită, e visată, dar con­cursul i-a ales pe cei mai apţi să capete titlul. „Fatal, cineva tre­buie să cadă la examen", ni se spune într-o scrisoare. Nimic mai firesc ca la un concurs să existe şi nereuşiţi. Dar nu dintr-o fatalitate, nu numai pentru limita de locuri, ci şi pentru limita de pregătire. Un exemplu : la Institutul de construcţii, la primul concurs, din vară, au căzut mai mult de jumă­tate din numărul candidaţilor cu toate că au rămas neocupate cî­teva sute de locuri. Evident, nu fatalitatea a fost de vină, a in­tervenit aici, ca la orice concurs, mîna aspră, normală, a exigenţei, şi, în cazul puţinătăţii cunoştin­ţelor, a dat la o parte fără me­najamente. Concursurile viitoare vor avea acelaşi rol de selecţie a valorilor. Deci, să nu ne amăgim. LUCREŢIA LUSTIG MARIETA VIDRAŞCU (Continuare în pag. a II-a) In interiorul curții de onoare, se va da o luptă aprigă... Aripi entuzi­asmului Vă mai amintiţi, prieteni ? Sunt şase—şapte ani de atunci. In timp ce soarele trimitea asu­pra Coloanei infinitului razele lui calde şi strălucitoare, umbra ei, proiectată pe pămint, cădea pe un teren viran, acoperit cu iarbă mare şi bălării. între co­loană şi retina ochiului se aşe­zau — prin simpla prezenţă a acestora în jurul ei — nişte „geamuri mate“ care împiedicau privirea şi sufletul să se desfete. Noi, tinerii, am hotărît atunci să le smulgem, să dăm locului o parte din strălucirea şi frumuse­ţea coloanei. Oraşul nostru — Tg. Jiu — se scula şi se culca în cîntecul lopeţilor, sapelor şi tîr­­năcoapelor. Ziua noastră de muncă începea şi se termina aici. Dimineaţa, elevii, după amiază, noi, ceilalţi. Am amenajat a­­tunci un parc pe cîteva hectare pe care, — inspiraţi de entuzias­mul „patrioticelor“ noastre — l-am numit „Parcul tineretului“. Am alăturat astfel vîrsta noas­tră, prin denumirea parcului, de vîrsta în spaţiu şi timp a Coloa­nei lui Brâncuşi. Gestul nostru, dincolo de faptul diurn, avea în el ceva simbolic. Două coloane — cea a infinitului şi vîrsta noastră — se întîlneau în dru­mul­ atît de simbolic plăsmuit de Brâncuşi, spre aspiraţia uni­că, spre perfecţiune. Am revăzut zilele acestea parcul şi am rămas uimit că pe aripile iniţiativei noastre atît de generoase s-a aşezat, peste timp, o piatră pe care o numesc, cu toată strîngerea de inimă, indi­ferenţă... Altfel nu vă înţeleg de ce îngăduiţi ca pe locurile din apropierea Coloanei să apară a­­cele „geamuri opace“ (iarbă ne-­­­cosită, flori ofilite, bălării) care­­ împiedică vizitatorul să-şi desfe­te privirea în faţa acestei săgeţi spre infinit. Dacă coloana prin ea însăşi, prin mesajul artei ei, are drep­tul la eternitate, de ce n-ar avea şi iniţiativa voastră ? Dragostea pentru „Brâncuşi ai nostru“, cum singuri ziceţi, vă cere să puneţi din nou aripi entuzias­mului şi să-i daţi dreptul, ca şi coloanei, la o existenţă veşni­că... Aşteptăm răspunsul vostru şi al aceluia care de fapt trebuie să fie catalizatorul iniţiativei, comitetul orăşenesc U.T.C. C. FRIESCU Septembrie. Roadele livezilor şi ale podgoriilor iau drumul pie­ţelor. În fiecare dimineaţă, în fie­care zi, sute de mii de oameni pornesc spre pieţele oraşelor cu intenţia de a face cumpărături pentru fructiera casei. Pe cîţiva i-am însoţit şi noi într-o zi de la începutul acestei luni. Galaţi. Piaţa „30 Decembrie“, punctul comercial cu cel mai mare vad din oraş. Ne îndreptăm întîi spre sectorul destinat vîn­­zării fructelor. Privim şi nu ne vine să credem. Sînt 11 tonete. Frumos rînduite într-un şir, dar goale. Pe o singură tarabă, în ju­rul orei 8, o maşină de la coope­rativa agricolă din Cuca descarcă mere. Cele mai multe au aspect necomercial. Şi cînd te gîndeşti că pînă la vestitele livezi ale Focşanilor sînt doar cîteva zeci de kilometri! Cu sacoşele goale, cumpără­torii nu s-au descurajat încă. Ii .urmăm. Luăm la rînd lungul şir al chioşcurilor în care îşi desfac direct produsele cooperativele agricole. Multe nici nu şi-au ri­dicat încă obloanele. Cooperatorii din Vădeni expun cîteva lăzi cu mere pe care numai la mare ne­voie le poate cumpăra cineva. Cooperatorii de la Odaea Mano­­lache au pretenţia că sunt mai buni negustori, vînd două cali­tăţi de piersici. — Mediocre — 4,50 lei kilo­gramul. — E un soi nou, n-am auzit de el ? — Nu. Aşa le spunem noi, că nu-s extra — ne lămureşte vînză­torul Andrei Fotache. Celelalte, 3 lei. Şi asemănător se prezintă situaţia şi la magazinele ORVLF şi ale GAS. Brăila. Piaţa Mare. Fructele sînt excelente, dar... lipsesc cu desăvîrşire. Şi totuşi, la Brăila poţi găsi şi fructe, şi încă ce fru­moase. Localnicilor le punem la dispoziţie o adresă sigură : biroul directorului ORVLF, Ştefan Bă­­doiu — chiar lîngă piaţă. Aici, într-o fructieră, pe masa dînsului, am văzut şi noi fructe adevărate. Oradea. In toate magazinele, fructe — pere, prune şi mere — numai de calitatea întîi. Este ne­cesară însă o precizare : această calitate este atestată numai de preţurile afişate, pentru că în lăzi se găsesc fructe care doar la prepararea palincii mai pot fi primite, amestecate însă cu altele mai bunicele. Şeful serviciului achiziţii ne informează că în de­pozit are şase calităţi de pere. Unde-o fi misterul şi cum de ajung în magazine numai fructe de calitatea întîi ? Constanţa. Fructele sunt aici mult... căutate. Zile întregi raftu- ION ŞERBU MIRCEA TACCIU VASILE RAVESCU (Continuare în pag. a IlI-a) lui cu pedale.I CE OFERIŢI PENTRU FRUCTIERA TOAMNEI? Turul ciclist al României . Aproape 70 de ci­­­­clişti vor lua, astăzi , sta­tul în cea mai im­­­­portantă şi dificilă ■ competiţie de lung ■ kilometraj — „Turul ■ României“. Aflată la­­ a XVI-a ediţie, în­ I trecerea se bucură de ■ o apreciabilă şi va­■ loroasă prezenţă a I unor formaţii din Eu­ropa : Suedia, Da­rn­­emarca, Olanda, ■ Austria, Bulgaria, Ce­­­­hoslovacia, R.D. Ger­mană. I România va fi re­prezentată de mai­­ multe echipe în care I vor evolua, alături de ciclişti consacraţi, de I­talia lui Gabriel Mol­ I­ceanu, şi o pleiadă de tineri afirmaţi în I ultimele întreceri ca I speranţe ale sport.­ Traseul turului ci­clist al ţării care mă­soară aproape 2 000 km, pe cit de variat pe atît de dificil, a fost dispus în 12 e­­tape: I Bucureşti-Ploieşti; a ll-a Plo­­ieşti-Galaţi, a 111-a Galaţi-Oraşul Gh. Gheorghiu-Dej - Bra­şov ; a V-a Braşov- Tg. Mureş ; a Vl-a Tg. Mureş — contra­­cronometru; a Vll-a Tg. Mureş-Cluj; a VIII-a Cluj-Oradea; a IX-a Oradea-Arad; a X-a Arad-Deva; a Xl-a Deva-Călimă­­neşti; a Xll-a Rm. Vîlcea - Piteşti-Bucu­­reşti. Fiecare din aceste etape (în care sunt incluse probe contra cronometru şi se vor alcătui clasamente pentru cei mai buni dintre căţărători şi sprinteri) va putea o­­feri răsturnări spec­taculoase de situaţii in clasamente, ceea ce va contribui la asigu­rarea unor bătălii şi dispute de-a lungu­l întregului traseu­­al marii competiţii. Şi de această dată, ziarul nostru, animat de dorinţa de a sti­mula o participare cît mai masivă şi valo­roasă a tinerilor ci­clişti, acordă vremii. „acriteia tineretului va acuma un premiu debutantului cu cea mai bună performanţă (in clasamentul general) şi un alt premiu tinărului cu cea mai meritorie comportare în probele de sprint. Peste cîteva ore Urăm deplin suc­­caravana cicliştilor va cgs­te­||ror partid­. porni in marele drum pe șoselele patriei. ponților. Secvenţe pragheze întîi, uimirea şi surprinde­rea pe care le stîrneşte ori­cărui vizitator sosit pentru prima dată, în miez de noap­te, Praga. O iluminaţie dis­cretă, estompează etajele su­perioare ale clădirilor, trans­­criindu-se într-un decor ireal, de-a dreptul pe seninul ce­rului, prins ca un imens voal de turlele catedralei Saint- Guy şi ale Turnului Pulbe­răriei. La cîteva ore de la insta­larea în „Inter Hotel Palace“ o ştire din „Lidova Demo­craţia“ adaugă acestor senti­mente şi pe acele de regret. Regretul că sosirea mea în milenarul oraş, ale cărei im­presionante monumente şi fru­museţi sunt în general, fami­liare şi turistului român, nu s-a produs ceva mai devreme. Cu douăzeci şi patru de ore mai devreme numai, puteam fi martorul acestui eveniment pe care scurta ştire din ziar îl califică „o emoţionantă sărbă­toare“ : profesorul Antonin Esecian a împlinit 80 de ani. Prilejul acesta a reunit, în­­tr-una din sălile Facultăţii de filologie, cîteva zeci de pro­fesori, asistenţi, cercetători, studenţi, precum şi oameni de alte profesii, tineri şi vîrst­­nici, care au o pasiune co­mună : limba română. Am în­ţeles, întîlnindu-i, pe unii în căutarea „Europolis“-ului a­­părut tocmai atunci în libră­riile din Praga, pe alţii, aş­­teptînd la chioşc sosirea „Scînteii“, că oamenii aceştia cultivă un mare interes faţă de tot ceea ce priveşte ţara noastră, faţă de cultura, arta, istoria şi frumuseţile Româ­niei, faţă de munca harnică a poporului său. Şi cum să nu-mi fi dorit a lua parte la aceea sărbătoare cînd în formarea şi cultiva­rea unui asemenea interes fa­ţă de limba română o contri­buţie de preţ a adus-o tocmai sărbătoritul. Primul traducător în limba cehă al schiţelor lui Caragiale (cea dinţii, „Om cu noroc“, în 1912), şi al unor lucrări de Sadoveanu, Al. Bră­­tescu Voineşti etc, autor şi coautor a numeroase lucrări ştiinţifice, cursuri, manuale şi dicţionare, Antonia Esecian şi-a consacrat cea mai mare parte a activităţii sale limbii române. Pensionar, în prezent, profesorul Ksecian, „nestorul vorbitorilor de limbă română din Praga“ — cum îl numesc N. ARSENIE Continuare în vaa. a Vl-a

Next