Scînteia Tineretului, septembrie 1967 (Anul 23, nr. 5685-5710)
1967-09-12 / nr. 5694
Plute pe Bistriţa Spui Bistriţa şi-auzi zbaterea apelor lovite de grinduri, spu Bistriţa şi-n urechi îţi răsună vuietul brazilor, spui Bistriţa şi numele acesta capătă deodată dimensiuni de baladă. Dar ca şi cunoşti Bistriţa în toată frumuseţea ei trebuie să-i urci maltuib pînă acolo, sus, aproape de Prislop, pasul marilor descălecători de ţara, şi-apoi să-i însoţeşti şerpuirea în jos spre valea Domelor. De-acolo începe miracolul călătoriei lemnului către nebănuitele-i metamorfoze. - Numai în anumite zile din săptămînă Bistriţa cunoaşte acest adevărat ceremonial, al plutăritului, urmărit de privirile satelor pînă departe. Buşteni izolaţi aduşi de pe pîraiele Cîrlibabei, Tomnatecului şi Putredului, sînt supuşi unor munci migăloase şi grele, pînă ce trupurile lor, alăturate, iau forma unor eventaie uriaşe. Fiecare arbore, împins cu ţapina şi legat cu otgoane de struna trecute prin unul din capete, îşi găseşte un loc precis în încrengătura denumită simplu — tablă. Trase apoi la mal, cele dinţii plute sînt gata să-şi ia zborul. Cînd am ajuns la Bîtca, la stăvilar, Bistriţa îşi adunase apele în faţa porţilor de lemn greu, potolite, parcă, înainte de-a porni la drum. Pe o distanţă de aproape o sută de kilometri, de la Bîrjaba şi pînă la Iacobeni se află cîteva stăvilare (haituri) de genul acestuia. Restul lor e foarte precis. Fără zăgăzuirea fiului din loc în loc, plutele n-ar putea fi purtate pînă la destinaţie. La Bîtca, plutaşii fac ultimul popas înaintea marii confruntări: încearcă trăinicia legăturilor, supleţea cîrmelor, rezistenţa chingilor. Optsprezece bărbaţi, toţi din Ciocăneşti, formează vestita brigadă de plutaşi de pe Bistriţa. “„ Noi toţi, îmi mărturisea Nicolae Moldovan, şeful brigăzii, sîntem plutaşi... de cînd lumea. Tata şi cei şapte fraţi ai mei au fost plutaşi. Eu, de cînd mă ştiu m-am trezit pe Bistriţa. Mesera am învăţat-o, şi eu şi ceilalţi —• Traian Lehaci, Dumitru Moldovan, Octav Moroşan ■— de la părinţii noştri. Şi totuşi, Nicolae Moldovan n-are nimic din impozanţa presupusă. De statură potrivită, latin umeri, domol la vorbă. Plutaş „de cînd lumea“, braţele lui puternice au cunoscut prin ani asprimea lemnului învins şi purtat peste undele învolburate ale Bistriţei. — Nu-i prea uşor să fii plutaş. Primăvara, cînd vin puhoaiele mari avem de furcă cu Bistriţa, nu glumă. E greu de condus, mai ales la coturi. Dacă-ţi apare vreun buştean de-a curmezişul nu-i de loc bine. Poate să-ţi rupă cîrma ori una din table. Trebuie să cunoşti cursul apei. ION BELDEANU (Continuare în pag. a l1-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIII SERIA II, NR. 5694 6 PAGINI 25 BANI MARȚI 12 SEPTEMBRIE 1967 In pag. I ÎN PAG. DIFERENŢIEREA - CRITE CARE TREBUIE RESPECTAT „LABIRINTUL“ UNUI CARNAVAL ŞI AL LIPSEI DE INIŢIATIVĂ DACA N-AI REUŞIT LA FACULTATE Toamna aduce bucurii, începuturi şi împliniri. Autumnale sînt însă şi dezamăgirile, nereuşitele. Să n-avem însă superstiţia de a pune pe seama anotimpului, ca într-o romanţă, insatisfacţiile, mîhnirile neizbutitelor. Şi nici bucuriile. Toamna este intr-adevăr anotimp de bilanţ, neînsemnînd însă că, dacă toamna anului 1967 te-a trecut printre studenţi, e meritul ei. Şi nici dacă nu te-a trecut, nu este vina ei. Trebuie, de data aceasta ca într-o romanţă, „să aduni toamnă după toamnă“ şi să vezi, lucid, cum ai anticipat-o pe cea decisivă pentru viaţa ta. Evident, ne referim latinerul aflat la momentul de răscruce al alegerii profesiei la absolventul de liceu. Şi o facem pentru că am primit mai multe scrisori în care sîntem întrebaţi „ce fac tinerii care n-au reuşit la facultate ?“ Ne scriu tineri şi părinţi. Alarmaţi. N-au motive, dar, în sfîrşit, de multe ori cînd e vorba de un fapt care afectează persoana lui, omul devine subiectiv, şi tragedizează situaţia — a lui sau a copilului — punînd-o pe seama nu ştiu cărui hazard. Or, aici, în acest domeniu — al reuşitei sau nereuşitei la facultate — lucrurile nu pot fi complicate. Ziarul a mai avut ocazia să se adreseze, tinerilor absolvenţi reţinîndu-le atenţia asupra unor aspecte peste care poate treceau cu uşurinţă. Studenţia anilor noştri nu este o himeră, actul devenirii tînărului student este, într-un fel, extrem de simplu. Formal, el nu înseamnă decit o diplomă de absolvire a liceului, însoţită de o cerere care să confirme opţiunea pentru facultate. In vest, reuşita nu mai depinde decit de tînăr. Anual devin studenţi peste 30 000 de tineri în 181 de facultăţi. 70 din zece mii de locuitori poartă astăzi titlul de student. Dar doresc să devină studenţi mult mai mulţi. Concursul de admitere în facultate selectează însă pe cei mai buni, valorile. Acţiunea de selectare devine o funcţie ştiinţifică de cunoaştere a capacităţii, competenţei şi inteligenţei pe care tînărul le aduce cu el după DIALOG CU ABSOLVENŢI AI LICEELOR anii de liceu. Sigur că atîrnă greu în balanţa reuşitei la concurs, valoarea şcolii în care tînărul a învăţat, măiestria profesorilor. Dar, în principal, trecerea intr-o etapă universitară de studiu este condiţionată de valoarea tînărului, de măsura în care dorinţa de a deveni student coincide, este direct proporţională cu străduinţa anterioară de a-şi forma un univers de cunoştinţe la scara maximei exigenţe. Or, lucrurile nu se petrec întotdeauna aşa. Anul trecut, cu ocazia unei anchete făcute printre viitorii absolvenţi ai liceelor, un elev timişorean ne încredinţa că va deveni student întrucît doreşte neapărat acest lucru. Matricola lui şcolară arăta însă jalnic ; în două trimestre din clasa a XI-a avea 5 şi, respectiv 6 corigenţe, iar în anii anteriori, repetat, cîte două corijenţe. N-am interesat după prima etapă a concursului de admitere : elevul nu trecuse nici măcar bacalaureatul. Şi cazul nu este singular. Cu un trecut şcolar mediocru, cu corijenţe şi chiar repetenţie, nu se poate concura la o selecţie universitară severă. Studenţia e dorită, e visată, dar concursul i-a ales pe cei mai apţi să capete titlul. „Fatal, cineva trebuie să cadă la examen", ni se spune într-o scrisoare. Nimic mai firesc ca la un concurs să existe şi nereuşiţi. Dar nu dintr-o fatalitate, nu numai pentru limita de locuri, ci şi pentru limita de pregătire. Un exemplu : la Institutul de construcţii, la primul concurs, din vară, au căzut mai mult de jumătate din numărul candidaţilor cu toate că au rămas neocupate cîteva sute de locuri. Evident, nu fatalitatea a fost de vină, a intervenit aici, ca la orice concurs, mîna aspră, normală, a exigenţei, şi, în cazul puţinătăţii cunoştinţelor, a dat la o parte fără menajamente. Concursurile viitoare vor avea acelaşi rol de selecţie a valorilor. Deci, să nu ne amăgim. LUCREŢIA LUSTIG MARIETA VIDRAŞCU (Continuare în pag. a II-a) In interiorul curții de onoare, se va da o luptă aprigă... Aripi entuziasmului Vă mai amintiţi, prieteni ? Sunt şase—şapte ani de atunci. In timp ce soarele trimitea asupra Coloanei infinitului razele lui calde şi strălucitoare, umbra ei, proiectată pe pămint, cădea pe un teren viran, acoperit cu iarbă mare şi bălării. între coloană şi retina ochiului se aşezau — prin simpla prezenţă a acestora în jurul ei — nişte „geamuri mate“ care împiedicau privirea şi sufletul să se desfete. Noi, tinerii, am hotărît atunci să le smulgem, să dăm locului o parte din strălucirea şi frumuseţea coloanei. Oraşul nostru — Tg. Jiu — se scula şi se culca în cîntecul lopeţilor, sapelor şi tîrnăcoapelor. Ziua noastră de muncă începea şi se termina aici. Dimineaţa, elevii, după amiază, noi, ceilalţi. Am amenajat atunci un parc pe cîteva hectare pe care, — inspiraţi de entuziasmul „patrioticelor“ noastre — l-am numit „Parcul tineretului“. Am alăturat astfel vîrsta noastră, prin denumirea parcului, de vîrsta în spaţiu şi timp a Coloanei lui Brâncuşi. Gestul nostru, dincolo de faptul diurn, avea în el ceva simbolic. Două coloane — cea a infinitului şi vîrsta noastră — se întîlneau în drumul atît de simbolic plăsmuit de Brâncuşi, spre aspiraţia unică, spre perfecţiune. Am revăzut zilele acestea parcul şi am rămas uimit că pe aripile iniţiativei noastre atît de generoase s-a aşezat, peste timp, o piatră pe care o numesc, cu toată strîngerea de inimă, indiferenţă... Altfel nu vă înţeleg de ce îngăduiţi ca pe locurile din apropierea Coloanei să apară acele „geamuri opace“ (iarbă ne-cosită, flori ofilite, bălării) care împiedică vizitatorul să-şi desfete privirea în faţa acestei săgeţi spre infinit. Dacă coloana prin ea însăşi, prin mesajul artei ei, are dreptul la eternitate, de ce n-ar avea şi iniţiativa voastră ? Dragostea pentru „Brâncuşi ai nostru“, cum singuri ziceţi, vă cere să puneţi din nou aripi entuziasmului şi să-i daţi dreptul, ca şi coloanei, la o existenţă veşnică... Aşteptăm răspunsul vostru şi al aceluia care de fapt trebuie să fie catalizatorul iniţiativei, comitetul orăşenesc U.T.C. C. FRIESCU Septembrie. Roadele livezilor şi ale podgoriilor iau drumul pieţelor. În fiecare dimineaţă, în fiecare zi, sute de mii de oameni pornesc spre pieţele oraşelor cu intenţia de a face cumpărături pentru fructiera casei. Pe cîţiva i-am însoţit şi noi într-o zi de la începutul acestei luni. Galaţi. Piaţa „30 Decembrie“, punctul comercial cu cel mai mare vad din oraş. Ne îndreptăm întîi spre sectorul destinat vînzării fructelor. Privim şi nu ne vine să credem. Sînt 11 tonete. Frumos rînduite într-un şir, dar goale. Pe o singură tarabă, în jurul orei 8, o maşină de la cooperativa agricolă din Cuca descarcă mere. Cele mai multe au aspect necomercial. Şi cînd te gîndeşti că pînă la vestitele livezi ale Focşanilor sînt doar cîteva zeci de kilometri! Cu sacoşele goale, cumpărătorii nu s-au descurajat încă. Ii .urmăm. Luăm la rînd lungul şir al chioşcurilor în care îşi desfac direct produsele cooperativele agricole. Multe nici nu şi-au ridicat încă obloanele. Cooperatorii din Vădeni expun cîteva lăzi cu mere pe care numai la mare nevoie le poate cumpăra cineva. Cooperatorii de la Odaea Manolache au pretenţia că sunt mai buni negustori, vînd două calităţi de piersici. — Mediocre — 4,50 lei kilogramul. — E un soi nou, n-am auzit de el ? — Nu. Aşa le spunem noi, că nu-s extra — ne lămureşte vînzătorul Andrei Fotache. Celelalte, 3 lei. Şi asemănător se prezintă situaţia şi la magazinele ORVLF şi ale GAS. Brăila. Piaţa Mare. Fructele sînt excelente, dar... lipsesc cu desăvîrşire. Şi totuşi, la Brăila poţi găsi şi fructe, şi încă ce frumoase. Localnicilor le punem la dispoziţie o adresă sigură : biroul directorului ORVLF, Ştefan Bădoiu — chiar lîngă piaţă. Aici, într-o fructieră, pe masa dînsului, am văzut şi noi fructe adevărate. Oradea. In toate magazinele, fructe — pere, prune şi mere — numai de calitatea întîi. Este necesară însă o precizare : această calitate este atestată numai de preţurile afişate, pentru că în lăzi se găsesc fructe care doar la prepararea palincii mai pot fi primite, amestecate însă cu altele mai bunicele. Şeful serviciului achiziţii ne informează că în depozit are şase calităţi de pere. Unde-o fi misterul şi cum de ajung în magazine numai fructe de calitatea întîi ? Constanţa. Fructele sunt aici mult... căutate. Zile întregi raftu- ION ŞERBU MIRCEA TACCIU VASILE RAVESCU (Continuare în pag. a IlI-a) lui cu pedale.I CE OFERIŢI PENTRU FRUCTIERA TOAMNEI? Turul ciclist al României . Aproape 70 de ciclişti vor lua, astăzi , statul în cea mai importantă şi dificilă ■ competiţie de lung ■ kilometraj — „Turul ■ României“. Aflată la a XVI-a ediţie, în I trecerea se bucură de ■ o apreciabilă şi va■ loroasă prezenţă a I unor formaţii din Europa : Suedia, Darnemarca, Olanda, ■ Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană. I România va fi reprezentată de mai multe echipe în care I vor evolua, alături de ciclişti consacraţi, de Italia lui Gabriel Mol Iceanu, şi o pleiadă de tineri afirmaţi în I ultimele întreceri ca I speranţe ale sport. Traseul turului ciclist al ţării care măsoară aproape 2 000 km, pe cit de variat pe atît de dificil, a fost dispus în 12 etape: I Bucureşti-Ploieşti; a ll-a Ploieşti-Galaţi, a 111-a Galaţi-Oraşul Gh. Gheorghiu-Dej - Braşov ; a V-a Braşov- Tg. Mureş ; a Vl-a Tg. Mureş — contracronometru; a Vll-a Tg. Mureş-Cluj; a VIII-a Cluj-Oradea; a IX-a Oradea-Arad; a X-a Arad-Deva; a Xl-a Deva-Călimăneşti; a Xll-a Rm. Vîlcea - Piteşti-Bucureşti. Fiecare din aceste etape (în care sunt incluse probe contra cronometru şi se vor alcătui clasamente pentru cei mai buni dintre căţărători şi sprinteri) va putea oferi răsturnări spectaculoase de situaţii in clasamente, ceea ce va contribui la asigurarea unor bătălii şi dispute de-a lungul întregului traseual marii competiţii. Şi de această dată, ziarul nostru, animat de dorinţa de a stimula o participare cît mai masivă şi valoroasă a tinerilor ciclişti, acordă vremii. „acriteia tineretului va acuma un premiu debutantului cu cea mai bună performanţă (in clasamentul general) şi un alt premiu tinărului cu cea mai meritorie comportare în probele de sprint. Peste cîteva ore Urăm deplin succaravana cicliştilor va cgste||ror partid. porni in marele drum pe șoselele patriei. ponților. Secvenţe pragheze întîi, uimirea şi surprinderea pe care le stîrneşte oricărui vizitator sosit pentru prima dată, în miez de noapte, Praga. O iluminaţie discretă, estompează etajele superioare ale clădirilor, transcriindu-se într-un decor ireal, de-a dreptul pe seninul cerului, prins ca un imens voal de turlele catedralei Saint- Guy şi ale Turnului Pulberăriei. La cîteva ore de la instalarea în „Inter Hotel Palace“ o ştire din „Lidova Democraţia“ adaugă acestor sentimente şi pe acele de regret. Regretul că sosirea mea în milenarul oraş, ale cărei impresionante monumente şi frumuseţi sunt în general, familiare şi turistului român, nu s-a produs ceva mai devreme. Cu douăzeci şi patru de ore mai devreme numai, puteam fi martorul acestui eveniment pe care scurta ştire din ziar îl califică „o emoţionantă sărbătoare“ : profesorul Antonin Esecian a împlinit 80 de ani. Prilejul acesta a reunit, într-una din sălile Facultăţii de filologie, cîteva zeci de profesori, asistenţi, cercetători, studenţi, precum şi oameni de alte profesii, tineri şi vîrstnici, care au o pasiune comună : limba română. Am înţeles, întîlnindu-i, pe unii în căutarea „Europolis“-ului apărut tocmai atunci în librăriile din Praga, pe alţii, aşteptînd la chioşc sosirea „Scînteii“, că oamenii aceştia cultivă un mare interes faţă de tot ceea ce priveşte ţara noastră, faţă de cultura, arta, istoria şi frumuseţile României, faţă de munca harnică a poporului său. Şi cum să nu-mi fi dorit a lua parte la aceea sărbătoare cînd în formarea şi cultivarea unui asemenea interes faţă de limba română o contribuţie de preţ a adus-o tocmai sărbătoritul. Primul traducător în limba cehă al schiţelor lui Caragiale (cea dinţii, „Om cu noroc“, în 1912), şi al unor lucrări de Sadoveanu, Al. Brătescu Voineşti etc, autor şi coautor a numeroase lucrări ştiinţifice, cursuri, manuale şi dicţionare, Antonia Esecian şi-a consacrat cea mai mare parte a activităţii sale limbii române. Pensionar, în prezent, profesorul Ksecian, „nestorul vorbitorilor de limbă română din Praga“ — cum îl numesc N. ARSENIE Continuare în vaa. a Vl-a