Scînteia Tineretului, septembrie 1967 (Anul 23, nr. 5685-5710)

1967-09-17 / nr. 5699

LA CE LUCRAŢI AZI, CE VEŢI EXECUTA Tinerii Senciuc Ilie, Sávos Ion, Ivanică Paul şi Luca Gheorghe de la secţia che­­madsorbţia butadienei se nu­mără printre destoinicii ope­ratori chimişti şi mecanici care se îngrijesc de bunul mers al procesului tehnologic. COMBINATUL DE CAUCIUC SINTETIC GH. GHEORGHIU-DEJ Fotó: O. PLECAN Fantezie şi inteligenţă in ghidajul turistic Turismul modern se poate uşor îmbolnăvi de maladia cinematografului modern , divertismentul frivol furni­zat în fiole elegante. Oricit de mult ar pleda generoşii pentru caracterul „recrea­tiv“ al călătoriei, pentru „ieşirea în aer liber, dom­nule !“, uzura instituţiei e­­minamente cultural-isto­­rică şi socială reprezentată de turism, prin clişee turis­tice de agrement şi pură destindere compromite, ca şi în cazul cinematografului, posibilităţile enorme pe care le conţine, dar care, evident, nu se lasă fructificate ori­cum. Desigur, turismul pre­supune auxiliar condiţia fi­zică, dar închipuiţi-vă un turist care ţine la condiţia sa fizică exersindu-şi-o printre monumentele Greciei an­tice ! Imaginea monstruoasă a excursionistului trecînd în goană pe lîngă monumente istorice, artistice, arhitecto­nice, în totală necunoştinţă de cauză, nu este chiar aşa de nereală cit ar părea. Propaganda turistică nu se reduce la pliante cu litere de-o şchioapă ori vederi în culori ţipătoare ci tinde, cînd se ia în serios (adică atunci C. ION (Continuare în pag. a II-a) . MIINE? Tînărul din faţa noastră a apăsat pe buton şi strun­gul s-a oprit. Din universalul maşinii desprinde ultimul bolţ din comanda de 60 de bucăţi cîte a avut de executat. — Şi acum ? — Mă duc după maistru să-i mai cer ceva de lucru ne răspunde strungarul Petre Niţă, şi porneşte prin hală în căutarea acestuia. Cu rare excepţii, sondajul întreprins printre tinerii din secţia strungărie a fabricii bu­­cureştene „Electroaparataj“ ne-a dezvăluit acelaşi „stil“ : voi şti ce am de făcut, după ce termin la ce lucrez acum. Un lucru mărunt ? — Categoric, nu — răspunde tovarăşul conf. dr. Mircea Cristea. A şti ce ai de făcut pe o anumită perioadă, mai lungă sau mai scurtă — în funcţie de poziţia pe care o ocupă fiecare in structura de organizare şi conducere a producţiei reprezintă — fapt demonstrabil prin sine — con­diţia continuităţii. Circulă chiar o formulare expresivă pentru ideea în discuţie, fon­dată pe datele oferite de practică şi trecută în rîndul teoremelor. Directorul unităţii trebuie să aibă perspectiva pe întreg anul, şeful secţiei pe un trimestru, maistrul pe toată luna iar muncitorul pe perioada viitorului apropiat. Cind avem în vedere munca desfăşurată în termen limitat — cazul activităţii de produc­ţie, restrînsă esenţial la durata programului de lucru — cu­noaşterea perspectivei funcţio­nează catalitic — sau invers — în rezolvarea de către cel in cauză a sarcinilor pe care le are. Şi totuşi, în cursul anchetei noastre , organizată în cîteva întreprinderi din Capitală, la puţine locuri de muncă am sesizat preocuparea de a bene­ficia în sensul propriu al cu­­vîntului de această latură a organizării producţiei. Se pre­supune, probabil, că efortul de a încetăţeni practica nominali­zării a ceea ce numim, stereo­tip, sarcina de plan pe o peri­oadă mai lungă nu ar avea „coeficientul de eficienţă“ teo­retic demonstrat. Aşa ne ex­plicăm cazurile întîlnite prin­tre maiştri (ne menţinem tot la un exemplu de la „Electro­aparataj“ : maistrul Ion Căli­­nescu) care s-au grăbit să ne convingă : „In atelier se exe­cută lunar multe repere, este imposibil ca fiecare muncitor să ştie ce va avea de făcut“.­­ Cazurile negative eviden­ţiază, de fapt, elocvent, domi­naţia rutinei in îndeplinirea propriei activităţi. Ca in orice domeniu unde cunoaşterea perspectivei este necesară, şi în aria de lucru a muncitoru­lui această cerinţă trebuie asi­gurată. Fiind vorba, aşa cum aminteam, de o componentă a organizării ştiinţifice a pro­ducţiei, cheie de acces spre valorificarea mai bună a tim­pului, implicit de ridicare a productivităţii şi, ca să du­cem pina la cap raţionamen­tul — o situaţie favorabilă pentru un ciştig mai bun. Or, greşeala porneşte de la mini­malizarea, anularea adeseori, a acestui aspect. Dacă pers­pectiva activităţii a devenit sine qua non la nivelul eco­nomiei naţionale, al ramurii, întreprinderii, evident că sis­temul trebuie continuat şi către zonele marginale — locul de muncă. Dacă nu se întîmplă aşa, dezacordul este vizibil. In discuţiile purtate cu cea mai mare parte dintre tineri am receptat de altfel repetate încercări de a ni se strecura soluţii de genul : „la intrarea în schim­b, vin mai devreme şi maistrul are timp să-mi spună ce am de făcut“. (Matei Cri­stea, Uzina de maşini elec­trice). Una din consecinţe, lesne previzibilă de altfel, am şi urmărit-o în „plină desfăşu­rare“ : cînd maşinile ar trebui să lucreze din plin, ele fac încă „anticameră“. Pentru că nu e atît de uşor ca la cei 172 de oameni cît are secţia strun­gărie de la Uzina de maşini electrice să le repartizezi si­multan sarcinile. — Este, desigur, o faţetă a lucrurilor. Lanţul este insă mult mai lung. De aceea şi vreau să grupez unele sec­toare din sfera productivă unde ar trebui privit cu mare atenţie, măcar pentru a admite­­ argumentul în favoarea căruia pledăm prin rîndurile de faţă. Să ne imaginăm că lucrurile ar evolua invers decit în cazu­rile prezentate. Că fiecare t.­ N. UDROIU GH. GHIDBIGAN (Continuare în pag. a Il-ă) „fSfte” Iată un fenomen,­ cel puţin în aparenţă, paradoxal. Un tînăr iubeşte. Iubeşte sin­cer. In definiţia complicată a acestui fe­nomen intră, în orice caz şi dorinţa depli­nă de a oferi cît mai multe bucurii, cît mai multă fericire fiinţei iubite. Cum poţi ajunge la un rezultat contrar, dacă in­tenţia e atît de nobilă ? In vechea presă, apăreau mereu ştiri despre „crime pasionale“. Era vorba de cazuri cînd, din dragoste, se ajungea pînă şi la crimă. Au dispărut asemenea relatări din presa noastră. Mi se pare că tind să dispară şi din realitatea însăşi. Avem altfel de tineri — şi etica, echili­brul, temperamentul lor, ancorarea lor în probleme majore de viaţă, suprimă, în general, asemenea eventualităţi. Dar, depinde ce înţelegi prin „crimă pasională“. Othello a strangulat-o din gelozie pe Desele­mona. E o strangulare fizică, care în orice ţară şi în orice vreme s-a încadrat în articolele codulu penal. Mai există, însă, şi altfel de strangulări. Ele nu intră decit in sfera moralului, căci nici un aticol din justiţie nu le poate nterzice ca atare. Să le spunem strangulări subtile“, nefizice. Am cunoscut, la Braşov, doi tineri, la care dragostea nu putea fi pusă la îndoială. In special dragostea lui, care, apreciată cu năsuri de cantitate, era impre­sionantă. 11 cheamă I. G. şi e in­giner la o uzină meta­lurgică.­­ S-a căsătorit cu fiinţa pe care o iubea şi o iubeşte. Firesc, el nu­-şi închipuie altfel viaţa decit ală­turi de femeia dragă (G. G.), care să-i a­­parţină numai lui. Cine­­poate contesta a­­cest drept ? Dar I. G. e gelos (chestiune de temperament, se spune). G. G. lucrea­ză şi ea. I. G. o aşteaptă cînd iese de la serviciu. Drăguţ din partea lui, nu ? Dar o aşteaptă, în special, ca să vadă cu cine iese de la serviciu, li știe colegii pe dinafa­ră. Dar aproape fiecare este pentru el un inamic posibil. Dacă se întîmplă ca, dintr-un motiv sau altul, G. G. să I. HRISTEA (Continuare in pag. a lll-a) DOUĂ ŞCOLI NOI DEVA (de la corespondentul nostru). Elevii din oraşul Deva vor avea la dispoziţie în noul an şcolar două şcoli noi cu cite 16 săli de clasă fiecare. In prima, aşezată în noul cartier Gojdu, se vor desfăşura cursurile de cultură generală pentru clasele I—VIII iar cealaltă e destinată Liceului industrial de construcţii şi grupului energetic. Pe lîngă sălile de cursuri, mai dispune şi de laboratoare moderne şi ateliere. Investiţiile făcute Puţine locuri îm­preunează în fiinţa lor atâtea daruri fer­mecătoare purtate cu o graţie impudică, ai zice inconştiente de valoarea lor. Sunt ora­şe pline de orgoliul istoriei, al căror aer te intimidează, iar pe străzile lor mergi ca într-un venerabil muzeu, atent cu sfia­lă la zidurile sure, cufundat în stratul unei realităţi deveni­tă icoană a altor timpi. Ai sentimentul clar al detaşării din ritmul prezent. Din pragul muzeelor tim­pul curge înapoi, că­tre izvoare. Ruinele templelor ,nu gfimn„... admiraţia cercetătoa­re, nu-ţi pun între­bări, ghidul este inu­til, dacă nu chiar o dovadă de impietate. Reculegerea, contem­plarea senină în ab­senţa oricărei încor­dări mistice, contem­plarea gratuită în sensul naivităţii ra­finate, pe care mu­zeii cînd ei constituie instanţa menită să interogheze şi să dis­pună. A te potrivi spiritului locului în­seamnă a te abando­na formulei pe care el însuşi ţi-o propune uitîndu-ţi chiar iden­titatea, biografia de­venind o istorie ce pare povestită de alti dem­ii o atribuie pri­mitivilor — aceasta este singura şi marea reacţie. A te întreba cine a construit cu­tare templu, a te in­teresa de detalii teh­nice, de formele vie­ţii etc., a cere, adică istorie acolo unde singura existenţă rea­lă e cea mitologică, illipamnă a inti­rnga ipotezele. Cînd „ Călinescu scrie . ..vi­sez că sînt grec“ e­­xistenţa lui se subor­donează acestui tip, iar poezia este o ipo­teză trăită cu auten­ticitate, o experienţă, confirmativă, nu ine­dită, dar de o volup­tate organică. Am intrat în Du­brovnik, răsunîndu­­mi în auz îndemnul exultant al lui N. Iorga : „Dacă marea o voieşti, mai du-te la acel dumnezeiesc cineva. Intri în cate­drală ca un credin­cios, în palatul roman ca un împărat. In moschee precum u­­milul musulman în faţa lui Alah, iar în fortăreaţă ca un răz­boinic. Cei mai au­tentici turişti sînt e­­rudiţii care nu alear­gă să afle, ci să va­­rifice să-şi confirma oraş al Ragusei dal­­matine, cu ziduri su­re înălţîndu-se, pare că din marea de co­balt fără valuri, supt cerul de un nemilos­tiv albastru... ? al A­­fricei uscate; porţi întunecoase, străzi de palate în jurul do­mului bătrîn, pretu­tindeni reminiscenţe din vremea Remu­blicei, pieţe în­grămădite de fructele Sudului, migdale şi smochine proaspete ; mari case pustii, pli­ne de diplome şi de portrete, fine tipuri aristocratice răsărind dintre florile roşii ca sîngele oleandrilor şi, afară, cîmpii din care răsar, ca la noi pru­nii ori cireşii, smochi­ni şi portocali, buru­ienile ţepoase ale unei vegetaţii africa­ne ; iar, după ziua caldă, lină, grea de splendoare, copleşi­toare de frumuseţe, în răcoarea serii pe malul de piatră, de cealaltă parte, de că­tre munte, venind călări, în supe­rbele lor costume roşii, vi­olete, cusute cu aur ţeranii slabi şi ţeran­­cele palide din Herţe­­govina, cari te întîm­­pină, străine ! cu un „dober vecer“, o bună seara ca pe vremea patriarhilor". C. STANESCU (Continuare in __ _Ioaa._CL­IVE a)_ DUBROVNIK Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST Cu Argus în universul productivităţii • ÎMPREUNĂ CU CONF. DR. MIRCEA CRISTEA, DE LA INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ECO­NOMICE BUCUREŞTI, DESPRE DATELE RAIDULUI ÎNTRE­PRINS ÎN CÎTEVA ÎNTRE­PRINDERI DIN CAPITALĂ PAGINA A ll-a CARNET DE LUCRU Opinii privind dezvoltarea învățămintului superior PAGINA A lll-a MEMENTO ENESCIAN 4 PAGINI - 25 BANI ANUL XXIII. SERIA IL NR. 5699 DUMINICĂ 17 SEPTEMBRIE 1967 TOVARĂŞUL IORE CEAUŞESCU A UII PE AMASADOL REPUBLICII INDIA Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Comitetu­lui Central al Partidului Co­munist Român, a primit sîm­­bătă, 16 septembrie 1967, pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii India în Republica Socialistă România, Amrik Singh Mehta, în audiență de prezentare. Cu această ocazie a avut loc o convorbire cordială. Vizita primului ministru ill I­n­m­ei SOLEMN Sîmbătă dimineaţa, primul mi­nistru al Turciei, Suleyman De­­mirel, cu soţia, împreună cu mi­nistrul afacerilor externe Ihsan Sabri Caglayangil şi celelalte per­soane oficiale turce au plecat cu avionul pentru o scurtă călătorie pe litoral. Oaspeţii turci sunt însoţiţi de Alexandru Roabă, ministrul pe­trolului, Vasile Şandru, adjunct al ministrului afacerilor externe, şi Ion Drînceanu, ambasadorul Republicii Socialiste România la Ankara. La aeroportul oraşului Constan­ţa, premierul turc a fost salutat cordial de Petre Nicolae, preşe­dintele Sfatului popular al ora­şului, şi de alte persoane oficiale locale. Tinere în costume naţio­nale dobrogene au oferit oaspe­ţilor flori. Numeroşi localnici şi turişti străini aflaţi la aeroport au salutat călduros pe oaspeţii turci. După un scurt popas la sediul Sfatului popular al oraşului Con­stanţa, unde preşedintele sfatului a făcut oaspeţilor o prezentare a oraşului şi litoralului, au urmat vizite la unele din cele mai cu­noscute aşezăminte culturale din localitate, precum şi în localităţile de­­pe ţărmul Mării Negre. In cursul după-amiezii, oaspeţii turci se vor înapoia cu avionul în Capitală. (Agerpres)

Next