Scînteia Tineretului, noiembrie 1967 (Anul 23, nr. 5737-5762)

1967-11-22 / nr. 5755

% Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIII, SERIA II, NR. 5755 4 PAGINI - 25 BANI MIERCURI 22 NOIEMBRIE 1967 R­ENASC PĂMÎNTURI ÎN BĂRĂGAN Am primit la redacţie o scrisoare. Lucru o­­bişnuit la un ziar — poate spune oricine. Şi, in­tr-adevăr, ca multe, ca foarte multe dintre scriso­rile înregistrate la secţia noastră „corespondenţi“, şi aceasta cuprindea elemente importante din pla­nurile şi faptele unor oameni, sau mai bine spus, a unor colective. Reproducem cîteva fragmente din scrisoarea semnată de tovarăşul EUGEN O­­PREA — şeful comisiei „Tineret sătesc“ din ca­drul Comitetului regional Bucureşti al U.T.C. — însoţite de scurte comentarii. C­u puţin timp in urmă au fost definitivate proiectele sistemelor de irigaţie din sudul Bărăganu­lui (Pietroiu, Ştefan cel Mare Călăraşi, Gălăţui şi Jegălia) ce însumează 157 000 hectare. Ca urmare ,terenurile fertile (dar cu posibilităţi de a de­veni mai roditoare datorită irigării a 12 întreprinderi agricole de stat şi a 48 coo­perative agricole au fost transformate de zilele tre­cute, în mari şantiere. Cinci­zeci de milioane de metri cubi de pămînt vor fi mişcaţi din loc, tăindu-se canale prin care aproape două sute cin­cizeci milioane metri cubi de apă vor fi dirijaţi anual spre rădăcina plantelor. De pe suprafeţele cuprinse în sistem se estimează că unită­ţile agricole vor obţine pro­ducţii medii la hectar de peste 4 000 kg griu, 7 000 kg porumb boabe, 3 000 kg floa­­rea-soarelui şi 45 000 kg sfe­clă de zahăr. Pentru sistemul Jegălia a fost deschisă finanţarea şi au început lucrările de ame­najare a canalelor. Un şan­tier pe aproape 20 000 hec­tare. Dezbătînd în adunările generale termenele de dare in folosinţă a sistemului, ţă­ranii Cooperatori au hotărît ca acestea să fie scurtate cu un an. Sarcina ce şi-au Ing. GH. FECIORU (Continuare in pag. a 111-a) Uzina „Rulmentul“ Braşov. In secţia rectificare FANTEZIE PEN­TRU TOT ANUL Ultimele 31 de zile ale anului — LUNA CADOURILOR — au intrat în tradiţie printr-un cli­mat comercial specific, caracte­rizat printr-o atmosferă eferves­centă care invită in magazine pe toată lumea. Să o anticipăm : Zăpadă, ghirlande de becuri, crengi de brad — decor gene­ral, tradiţional. Dincolo de el ? Mantouri din imitaţie de blană, modele de rochii din stofă de import, pentru ocazii, noi genţi, pantofi, costume de haine etc. etc. etc. Colecţia magazinelor Eva, Adam, Romarta Lux, Vic­toria, Bucureşti pare a fi com­pletă chiar şi pentru o „Decadă a eleganţei“ (5—15 decembrie) şi o „Paradă a eleganţei“. Mo­dele sunt prezentate zilnic pe manechine vii la Eva, Adam, Victoria şi sunt reluate printr-o staţie specială de ecranele tele­vizoarelor ,instalate în vitrine şi în incinta magazinelor. Mici magazine vor „păşi“ pe străzi. Ce nu se poate face într-o lună a fanteziei ? Ele se numesc rulote şi remorcate vor fi tran­sportate în locuri care reclamă îmbogăţirea reţelei comerciale. Şi de ce nu „Moş Gerilă“ care să sune la uşa apartamentului ? Transportul cadourilor la domi­ciliu este o altă nouă iniţiativă a marilor magazine. Doi uriaşi oameni de zăpadă vor invita micii cumpărători în magazinul lor, transformat intr-un „Tîrg al jucăriilor“. Se pregătesc şi mii de cadouri ambalate gata. Oare e firesc ca darurile să fie alcătuite pe ban­dă rulandă, la inspiraţia mai mult sau mai puţin comerciantă a unor vînzători ? Mai normală mi se pare a fi înfiinţarea în ma­rile magazine a unor secţii de ambalaj artistic. Şi pentru că e vorba de cadouri n-ar strica de­loc ca un pachet să fie strecura­tă discret o felicitare delicată din partea magazinului sau a firmei respective. Ar fi un gest prin care reclama ar intra în domeniul subtilităţii şi al gin­găşiei. Care va fi primul maga­zin unde nepriceputul, nehotă­­rîtul, vor găsi un sfetnic al gusturilor bune ? O lună a cadourilor, o lună a fanteziei. Optimismul organiza­torilor e contagios. Risipa de imaginaţie salutară. Dar de ce numai 30 de zile dintr-un an să aibă acest apanaj ? VIORICA DIACONESCU Ce împiedică îndeplinirea parame­trilor proiectați ? ECUAŢIA DISTRACŢIEI CURIER CETĂŢENESC • MUZEUL SPORTURILOR • NAVE ZBURĂTOARE. • DE VORBA CU ANTONELLA LUALDI. • VARIETĂŢI PE GLOB. „Da, ştiu, v-aţi imaginat că am rămas la moda de acum patru ani, cînd am venit aici. Sau poate vă închipuiţi că trebuie să fiu neapărat cu pantofi scîlciaţi de mersul pe drum de ţară, neapărat pră­fuită, neapărat cu batic pe cap, în sfîrşit, îmbrăcată co­rect, dar atît. Dezinteresată poate de mine. Nu, aţi greşit. V-am dezamăgit. M-aţi crezut fugită, în exil. Nu, nu mă contraziceţi, îmi cunosc co­legii, i-am contrariat prin ho­­tărîrea mea şi ştiu ce v-au putut spune. Hotărîrea mea este cam singulară şi poate apărea aşa cum au văzut-o ei. Bravadă. Cînd unul dintre colegi se ridica în vreo adu­nare şi pleda „să ne prezen­tăm la locul de muncă unde vom fi trimişi“ era taxat de­grabă ca demagog. Sigur că au fost şi sunt şi demagogi care au vorbit în adunări şi s-au aşezat apoi în locuri cit mai comode. Dacă eu am plecat fără să fi vorbit în vreo adunare despre importanţa mersului la o catedră sătească, cînd puteam să rămîn în Bucureşti, chiar la catedră, la facultate, sau intr-un institut de cercetări — imediat am primit replica „vrea să epateze, să apară in­teresantă cu orice chip“. Ştiu, cunosc, fiecare cuvînt pe care vi l-au spus colegii, mi le-au spus şi mie: „Ioana vrea glo­rie. Vrea o glorie neobişnuită“. O glorie obişnuită pu­team — spun ei — s-o do­­bîndesc uşor, la institut, unde eram de acum cunoscută şi lucram direct alături de pro­fesor. îmi scriu şi acum, iro­nici, şi fetele, şi băieţii. Mă întreabă dacă nu s-a remarcat încă exemplul meu de tînără care a plecat pentru apostolat, dacă n-am fost­­—­ datorită devotamentului, dăruirii pen­tru şcoala sătească — promo­vată, adusă la oraș cu tam­tam. Imi spun că am plecat aici ca „să fiu readusă“, „să fiu rugată“ să mă reîntorc, eventual să se scrie despre mine de presă ca despre un caz deosebit, de ero­ism. Nu ştiu de ce omul este uneori suspectat de cele mai bune intenţii ale lui, de ce nu este crezut de unii dintre colegii de genera­ţie că poate fi sincer în ceea ce face. Acasă am fost o răs­făţată, învăţam bine şi-mi ieşeau toate lucrurile bine cu uşurinţă, nu trebuia să-mi încordez voinţa. Treate ca, începînd să profesez acolo unde toţi credeau că o să ajung eram mai de elementul meu. Mi-ar fi venit uşor, dar dacă, odată, întîlneam greul ? Sînt convinsă că aş fi dat înapoi, aş fi renunţat. Habar n-aveam cum este cînd întîl­­neşti greul. Ceea ce fac acum, aici, este un act de voinţă. Folositor mie, dar — nu mă acuzaţi de lipsă de modestie — folositor şi şcolii. Mă suspectaţi şi dv. Da, înţeleg, dumneavoastră ştiţi, tot de la c­­regi, —­­fi, scriu, scrisori disperate, cîntîndu-le in strună, ca să le fac plăcere, şi ei mă cred — că m-a adus aici o dramă sentimentală, că am fugit de un om. Exact este, aşa : n-am fugit, am vrut să-l iau cu mine. A rîs, nu mi-a dat crezare, aştepta să îmi revin dintr-o glumă, şi apoi, cînd a văzut că gluma mea e serioasă, s-a hotărît să vină şi el cu mine, dar era atît de nenorocit... De ce să-mi fi făcut o favoare, de ce el să fi venit cu mine­­spun eu acum. O vanitate — veţi spune. Da, o vanitate pur feminină care învinge şi de dragoste. Au trecut patru ani, ne scriem. Ştim unul despre altul. Ştim totul. Ne aşteptăm, nu ştiu ce aşteptăm. Nu m-am hotărît să mă despart de şcoala mea. Poate şi pentru că satul acesta este al buni­cilor. Tot o chestiune femi­nină. Un bărbat nu v-ar fi putut spune asta. El tratează amintirile bărbăteşte. Bunicii nu mai trăiesc, dar a rămas casa vacanţelor mele şcolare. Nu locuiesc în ea, e veche, foarte veche, n-are confort, ori, vedeţi, eu ţin la confort. V-am surprins mirată cînd aţi LUCREŢIA LUSTIG (Continuare in pag. a 111-a) PIATRA NEAMȚ — Vedere panoramică de pe Pietricica NOU­ DOMENIU DE APLICARE A PLASMEI Utilizată în mod curent de diferite insta­laţii de tăiere şi sudare a metalelor, de metalizare, de iluminatul public etc., plas­ma­­ cîştigă noi domenii de aplicare in­dustrială. Unul dintre acestea, care se im­pune tot mai mult atenţiei specialiştilor, este transformarea directă a energiei ter­mice în electricitate, prin intermediul pla­smei. Cercetările ce se fac de această di­recţie la Institutul de fizică al Academiei vizează, printre altele, aplicaţiile generato­rilor magnetohidrodinamici, sistem de curs de experimentare în mai multe țări şi care prezintă avantajul unui randament de trans­formare a energiei de 50—55 la sută —■ față de 36—38 la sută în cazul centralelor electrice clasice. In plus, centralele magne­­tohidrodinamice pot folosi o gamă variată de combustibili. Spor la muncă băieţi! U­­rează in acest ceas dinţii al dimineţii radistul dispecer Donea Leonida, muncitorilor tractorişti de la sectorul Vil din cadrul unităţii de exploa­tare a stufului Sulina. Foto: O. PLECAN DIN ACTIVITATEA PORTUARĂ GALAŢI (de la corespon­dentul nostru). — Intre unităţile economice din re­giunea Galaţi, care şi-au realizat sarcinile de pro­ducţie înainte de termen se numără şi Direcţia naviga­ţiei fluviale NAVROM Ga­laţi. Măsurile luate în direcţia organizării ştiinţifice a pro­ducţiei şi a muncii au per­mis chiar în condiţiile unei activităţi portuare intense să se manipuleze peste pre­vederi 29 000 tone mărfuri. Tovarăşul inginer U­­lian Simionescu, directorul C.N.F. NAVROM Galaţi referindu-se la aceste re­zultate ne relata: „Este desigur un succes faptul că ne-am realizat sarcinile de producţie cu un avans de mai mult de o lună. El se datoreşte creşterii răspun­derii fiecărui salariat, ele­ment de mare importanţă in condiţiile unităţii noastre. Mă refer la aceea că locu­rile de muncă sunt disper­sate pe distanţe apreciabile. Nu-i mai puţin adevărat că în egală măsură contează şi dotarea flotei noastre cu vase comerciale fluviale de mărfuri şi călători. S-au ex­tins considerabil şi moder­nizat spaţiile de depozitare, a crescut numărul utilaje­lor şi instalaţiilor de trans­port“. CITIȚI ÎN PAG. RUBRICA NOASTRĂ SOSIREA TOVARĂŞULUI LUIS CORVALAN secretar general al C.C. al P. C din Chile La invitaţia tovarăşului Nico­­lae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., marţi seara a sosit în Capitală tovarăşul Luis Corvalan, secretar general al C.C. al P. C. din Chile, împreună cu soţia, care va face o vizită în Re­publica Socialistă România. La aeroportul Băneasa, oaspe­tele a fost întâmpinat de tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R., Ghi­­zela Vass, Ion Stoian şi Vasile Vlad, şefi de secţie la C.C. al P.C.R., de activişti de partid. (Agerpres) CREAŢIA ŞTIINŢIFICĂ ŞI TÎNĂRA GENERAŢIE DE CERCETĂTORI „DEFICITUL“ DE TINEREŢE ESTE EVIEADIL Hard­on Bleahu director adjunct ştiinţific al Institutului geologic „O constatare care trebuie să ne dea de gîndit: tînărul institut geologic a „îmbătrî­­nit". O relevă în chip preg­nant o situaţie compa­rativă. Dacă la sfîrşitul anului 1960 — data înfiinţării sale — numărul cercetătorilor stagiari însuma 20 la sută din totalul persona­lului ştiinţific al Institutului, în prezent acest procentaj a scăzut sub 1 la sută. Conco­mitent, media vîrstei cercetă­torilor a crescut de la 35 de ani, la 38. Nu tinerii cercetători — după cum se vede —­ au în­tregit rîndurile noastre, ci ca­dre calificate care şi-au do­­bîndit experienţa ştiinţifică în afara institutului. Faptul nu ne-a dezavantajat, dar dacă sistemul se permanentizează ajungem la un „deficit“ de ti­nereţe, cu consecinţe ce nu vor întîrzia să se arate. Este vorba — înainte de toate — despre faptul că este periclitată continuitatea în munca de cercetare. Aceasta presupune antrenarea tineri­­rilor cercetători în colective de muncă a căror tradiţie s-o poarte mai departe. Or, noile cadre sunt gata specializate, îşi au format propriul profil ştiinţific, sunt orientate într-o anumită direcţie a cercetării. O altă urmare — cu sca­denţă imediată de data aceas­ta —­ o reprezintă primejdia plafonării problemelor şi a direcţiilor cercetării. într-ade­­devăr, de pe acum constatăm că există „teritorii“ geologice neacoperite datorită faptului că — pur şi simplu — nu există specialişti formaţi în acest sens. In momentul de faţă, de pildă, nu avem în institut nici un cercetător care să se ocupe de studiul chiti­­nozoarelor, deşi valoarea aces­tor organisme fosile ca repere stratigrafice începe să se evi­denţieze tot mai mult. De altfel, nimeni în ţară nu se ocupă de ele. Este aceasta nu numai o deficienţă a sistemu­lui de învăţămînt, dar şi o urmare a lipsei cadrelor de cercetători stagiari tineri care să se ocupe prompt de studi­erea noilor domenii. Proiectul de Directive al C.C. al P.C.R. cu privire la perfecţionarea conducerii şi planificării economiei naţio­nale formulează o serie de noi măsuri pentru îmbună­tăţirea organizării şi îndrumă­rii cercetării ştiinţifice. Tra­ducerea lor în fapt va depin­de într-o măsură hotărîtoare de creşterea tinerei generaţii de cercetători care — în ca­zul institutului nostru — va însuma un procentaj de 50 la (Continuare în pag. a IlI-a) ELECTRIFICAREA MAGISTRALEI FEROVIARE CRAI­OVA-RE­ŞIŢA Lucrările de electrificare a ma­gistralei feroviare Craiova — Ca­ransebeş — Clinic — Reşiţa ca­pătă noi contururi. In afară de staţiile de cale ferată şi unele porţiuni de curbă, pe traseul Cra­­iova-Filiaşi s-au încheiat lucrările de plantare a stîlpilor ce vor sus­ţine cablurile necesare alimentă­rii cu energie a locomotivelor e­­lectrice de 6 580 C.P. In sta- Rsu te­ny.hhrA. Oynpjfi.­­f., execută blocul de comandă ce va dirija energia electrică în linia de con­tact. De asemenea, au început primele lucrări în vederea mon­tării postului de transformare de 110/27 KV. (Agerpres) NOTE D­E DRUM „i­e-am întîlnit Capri într-o seară...“ Tangou! de demult — o îmbrăţişare lascivă, vis deasupra Mediteranei, o ramură de portocal şi stelele lăcrimînd. Ce vioară m-a minţit şi a pus în simţurile mele frînturi de baluri netrăi­te ? Sînt la Napoli, cu prietenul meu Ion Băie­­şu, azi-noapte, plătind două locuri într-un lea­găn de rafie, am privit golful şi am ascultat cîn­­tecele pescarilor, răsfă­ţaţi de canţonete şi prea puţin de noroc — iar a­­cum amestecaţi în văl­măşagul din piaţa gării, facem socoteli pe degete: pună în port o jumătate de oră, pe urmă trei ore cu vaporul dus şi întors şi... doi vînzători ambu­lanţi, din cele cîteva zeci de mii care vor să-ţi vîn­­dă neapărat ceva, ne ofe­ră inele pentru soţii, pentru iubite, pentru o fată care-o cunoşti în tren. Se jură că sînt din aur (bineînţeles că sînt din tablă sunătoare), cei douăsprezece mii de lire de Fănuş Neagu şi lasă la cinci sate. Nu vrem inele ? Atunci ne vor îndulci viaţa cu nişte tranzistoare (Băieşu tra­ge uşor firul antenei şi urmează un sîsu­t şi un pocnet scurt ca o explo­zie). N-a mers cu tran­­zistoarele, bun, ne vor da. In cazul ăsta, ţigări americane, la un preţ de­rizoriu, sau ne vor con­duce la Moulin rouge (o copie corcită a celebru­lui local parizian) unde o spaniolă de 18 ani ne aşteaptă în mod special. Nu, nu vrem nimic, mer­gem la Capri, pe unde ajungem în port ? Pe ni­căieri, dacă sînteţi atît de deştepţi, descurcaţi-vă singuri... uite, luaţi acest ceas, marcă pe care-o a­­precia şi Benedetto Cro­ce, face douăzeci de mii... ah, domnule, dar aveţi inima de piatră ca şi So­fia Loren care e de lin­gă Napoli, dintr-un oră­şel de pe coastă, ea n-a mers la Capri decit după ce-a ajuns să încaseze şase sute de milioane de lire pentru un rol, citiţi, vă rog. Regele şi lustra­giul, veţi afla acolo lu­cruri interesante, dar luaţi aceste vederi cu Sivori, Cane şi Altafini, tripleta morţii. A, ţineţi cu Inter? Voi ăştia din Nord, căptuşiţi cu parale, cînd ajungeţi în străină­tate, cu toţii vă lăudaţi că sînteţi din Napoli, dar ţineţi cu Inter. Unul de la voi a ajuns ban­cher mare... o ştiţi, sau n-o ştiţi ? N-o ştim. Ei bine, a ajuns patron şi vine, la 60 de ani, cu un Mercedes decapotabil, cu valet, cu frigider, să se prăjească la soare, aici, la noi, să se ducă­ la Santa Lucia (cîntat de­ ei şi tradus aproximativ de­­Continuare în pag. a IV-a.

Next