Scînteia Tineretului, septembrie 1968 (Anul 24, nr. 5998-6022)

1968-09-12 / nr. 6007

ÎN PAG. A II-A; • Cronica literară: — Ion Alexandru: „VINA“ • ALBATROŞII Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ÎN PAG. A III-A; • NOI DIMENSIUNI ALE ŞTIINŢEI ROMÂNEŞTI ! — Ancheta noastră privind „fronturile medianei" la care I răspund zece reputaţi medici români ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIV, SERIA II, NR. 60076 PAGINI — 30 BANI JOI 12 SEPTEMBRIE 1968 Aş fi vrut să zbor, dar în ziua aceea nu aveam decît aripile imaginaţiei. înlănţuirea lor — ştiam — ar fi pornit de pe piste vechi, ale amintirilor, ale istoriilor fabuloase cu hai­duci şi hoţi de cai, pescari şi haite de lupi, care mi-au spăi­­mîntat anii copilăriei şi mi-au încremenit în colţul buzelor bucuria drumurilor prin fru­museţile de basm ale bălţii. într-o rotire, sub aripile apa­ratului, aş fi vrut să văd un teritoriu, cît o republică tînără şi 10 000 de oameni muncind. M-am lăsat, aşadar, la bordul unei şalupe, în curentul apei, apoi am luat-o pieptiş şi iar am coborît. De la Brăila la Giurgeni, pe un braţ, de la Giun­­geni la Brăila, pe celălalt braţ al fluviului. Osteneală fără mari foloase dacă ai plecat cu treabă şi nu să admiri scurgerea leneşă a Dunării purtînd la vale, într-o învălmăşeală umbrele sălcii­lor, dimpreună cu cele ale tur­lelor bisericilor din Carcaliu şi Turcoaia, prinse de oglinda apei şi nici soarele întorcîndu-se în cremenea bătrînilor munţi her­­cinici. Insula nu se lasă cucerită de pe apă, împotriva ei s-a în­chis, de jur-împrejur, cu un val înalt de pămînt. Şi totuşi, înconjurul te ispiteşte în dorin­ţa de a încerca totuşi alte dru­muri, pentru a pătrunde în cele 70 000 de hectare din insulă. Dincoace de digul de apărare activitatea din cele 12 porturi spre care vin din incintă — din zori la asfinţit — sute de autocamioane cu porumb şi floarea-soarelui şi din care pleacă spre Brăila şi spre Ga­laţi convoaie de şlepuri pînte­­coase, îţi creionează jaloanele bătăliei din Insulă. Pe pămînt şi în eter In ziua a doua am ales solu­ţia simplă şi grea — de-a drep­tul. Am trecut cu podul plutitor şi în vălmăşagul tractoarelor, combinelor, remorcilor şi auto­camioanelor ce intrau în insulă am găsit drumul pînă la prima fermă — numărul unu — Borcea. Un grup de case scunde, luminoase, cochete, ridicate pe prispe înalte, tronînd într-o curte de nalbe, petunii şi muş­cate. Parcă-i casa de la ţară a vreunui bunic al literaturii noastre. Scuturile aninate dea­supra uşii de la intrare — două pălării de floarea-soarelui care fără exagerare cred că depă­şeau în circumferinţă roata dinainte a căruţei — te vesteau că locatarii sunt cu totul altfel de poeţi. Ca gen poate, ciudaţi. Romantici, dar scrupuloşi de exacţi scriu în lutul fostelor funduri de bălţi cu limbajul şti­inţei şi tehnicii moderne, poeme, epopei despre care sigur se vor scrie poeme, epopei şi romane. Pe pereţi hărţi, diagrame. Şi e totuşi o atmosferă caldă, in­timă. Sugerată poate şi de în­scrisurile de deasupra a două uşi care fac ca încăperile de dincolo să comunice direct cu birourile — LOCUINŢĂ. Etuva în funcţie uscînd probe de floare este singurul semn care trădează că nu a trecut prea mult timp de cind fermi­erul a stat poate aplecat pe un calcul la biroul său. Să-l găsim, dar unde ? Unde se recoltează, unde sînt oa­menii ?­­ O fermă, un front de lucru , pe 3 000—4 000 de hectare. Şi to­tuşi de-a lungul a­cestui kilome­tri, pînă aici, de la înălţimea greabănului digurilor interioare, ad-hoc transformate în căi de .«*■ circulaţie, în lanurile de porumb­­ şi floarea-soarelui ţipenie de­­ om. Deschid radiouul care pune în legătură ferma cu centrul în­ St­­reprinderii aflat dincolo de 13 fluviu, pe terasă și cu celelalte 25 surate din insulă. Eterul e plin de clocotul muncii. ION ȘERBU (Continuare în pag. a IV-a) ARTĂ ŞI VIAŢĂ Grigore Popa Amplă şi complexă, plină de surprize şi de contradicţii, viaţa — în toată măreţia triumfu­rilor şi a dezastrelor ei — este bunul suprem al omului. De aceea, dragostea de viaţă este — în toate privinţele — dragostea de om. Privită din această perspectivă, dimensiunile vieţii aco­peră întrutotul dimensiunile umanismului. Ce este omul total, despre care vorbeşte Marx, dacă nu expresia plenitudinală a vieţii ? Realizarea lui, sub aspectul tuturor valenţelor şi al dispo­nibilităţilor de care dă dovadă, însemnează cel mai deplin omagiu adus vieţii, este idealul la care aspiră popoarele în multimilenara lor exis­tenţă. Considerată în acest sens ascendent, viaţa este frumuseţe antică, univers multicolor, totalitate de potenţialităţi, împărăţie solară a fecundităţii, lege a firii şi normă supremă a spiritului în plină desfăşurare a funcţiunii sale demiurgice. Chiar în tumultul ei cotidian, viaţa este mereu inedită, mereu nouă, mereu origi­nală, rezervîndu-ne surpriza revelaţiei şi a mi­racolului. Ceea ce se numeşte în limbaj curent loc comun, banalitate sau plictiseală nu sunt atributele vieţii autentice, ci doar reflexele unor degradări venite din afară. Relieful antologic al vieţii este prospeţimea, capacitatea ei funciară de a-şi menţine, în existenţa indivizilor sau a comunităţilor, caracterul de noutate şi inedit. Este ceea ce s-ar putea numi caracterul sărbă­toresc al vieţii, este, cu alte cuvinte, eterna tinereţe a vieţii. Intuirea, captarea şi transfigurarea acestei e­­terne tinereţi a vieţii este rolul şi menirea artei, indiferent că se cheamă poezie, muzică, sculp­tură, pictură ş.a.m.d. în dialectica multiplelor ei relaţii cu viaţa, arta — şi ne gîndim la arta mare, soră bună cu ştiinţa şi cu filozofia — este imperios necesar să fie sincronă vieţii, să fie cu totul contem­porană acesteia. Numai în virtutea acestei con­temporaneităţi se creează echilibrarea fecundă între artă şi viaţă, numai aşa arta devine cu adevărat purtătoarea valorilor majore ale vieţii, ale omului, exprimîndu-i realităţile şi profilîn­­du-i idealurile pe zarea viitorului. Numai pe această cale, arta îşi dovedeşte vitalitatea şi profunzimea, adeverindu-se ca izvorînd din via­(Continuare în pag. a 11-a) IN JUDEŢELE DOLJ Ş 1 GORJ NOI SĂLI DE CLASĂ In judeţul Dolj, spaţiul şcolar sporeşte în această toamnă cu 87 săli de clasă. Totodată, la Craiova se află într-un stadiu avansat de construcţie un local şi un in­ternat pentru liceul econo­mic, precum şi săli de gim­nastică pentru liceele nr. 4 şi nr. 5. In judeţul Gorj, 60 de săli de clasă îşi vor primi pentru prima oară elevii. Vor fi, de asemenea, date în folosinţă 11 laboratoare pentru fizică, chimie şi ştiinţele naturii. (Agerpres) UTILAJELE la vreme, pe locul de montaj Avem în faţă o lungă listă cu numele unor cunoscute între­prinderi industriale răspîndite în întreaga ţară. Sunt beneficiari ai Uzinei mecanice de utilaj chi­mic din Capitală — U.M.U.C., cum este cunoscută în limbajul prescurtat de lucru. Fabrica de ulei Slobozia, C.F.A. Brăila, Fa­brica de zahăr Oradea, combi­natele chimice de la Craiova şi Rîmnicu Vîlcea, cele petrochimi­ce din Piteşti şi Ploieşti. Sunt doar cîteva din adresele către care, de la începutul anului pînă în prezent, s-au îndreptat sute de tone de utilaje, de instalaţii, întreprinderea nu figurează printre marile unităţi economice ale oraşului. Dar ea se numără între furnizorii de tradiţie în ce priveşte utilajul tehnologic, mai ales pentru industria chimică şi alimentară, în cea mai mare par­te — utilaje tip recipient, schim­bătoare de căldură, coloane. Con­comitent, numeroase categorii de utilaje cu specific mixt de ate­lier mecanic şi cazangerie. Situaţiile statistice puse la în­­demînă ne vorbesc concis mai expresiv despre modul în care furnizorul de utilaje din Şoseaua Viilor îşi onorează prestigiul, de eforturile care se fac aici pen­tru a nu afecta graficul de ma­terializare a investiţiilor la care este desemnat coautor. O lectură, fie şi sumară, a nomenclatorului de produse al uzinei evidenţiază cu uşurinţă caracterul producţiei. Cel mai a­­desea unicate, instalaţii şi utilaje de redusă serie. Ceea ce pre­supune, ca o condiţie de primă valoare în posibilitatea desfăşu­rării normale a obligaţiilor con­tractuale, rapiditatea de asimila­re, un simţ al mobilităţii sufi­cient de bine pus la punct pen­tru a soluţiona în cît mai scurt timp problemele ridicate de mo­dificarea fabricaţiei. Aceasta, în condiţiile în care complexitatea produselor se desfăşoară după o pantă grăbită, acumulînd la ri­dicarea tehnicităţii utilajelor, ve­leităţi acentuate în sensul per­formanţelor. Privită din acest punct de ve­dere, uzina a făcut dovada ca­pacităţii sale de adaptare. Do­vadă, activitatea cu bune rezul­tate desfăşurată de la un an la altul, chiar în situaţia puţin a­­parte dictată de condiţiile obiec­tive ale utilării mai ales cu ma­şini universale, constrîns­e să preia operaţii într-o gamă foar­te largă multe din ele cu carac­ter special. Suportul acestor po­sibilităţi exprimate? — Răspunsul trebuie căutat după părerea mea, ne spune to­varăşul Ilie Nica inginerul şef al uzinei, în experienţa oame­nilor cu care lucrăm, în însăşi tradiţia existentă la întreprin­dere. Este un lucru de mare N. UDROIU Simplu adevăr: faptul că în socialism munca este o datorie de onoare, iar remunerarea se face potrivit cantităţii şi calită­ţii muncii depuse. Cu toate a­­cestea întîlnim deseori destui oa­meni care trăiesc de pe urma afacerilor ilicite, care cer de la societate „înţelegere“ fără să contribuie însă cu ceva la ridica­rea edificiului social. De ce? Pen­tru că nu sunt încadraţi nicăieri şi pentru că nu se duce o campa­nie mai serioasă împotriva lor, iar pe de altă parte fiindcă le­gea nu sancţionează suficient de drastic pe aceşti oameni lipsiţi de ocupaţie iar opinia publică nu intervine adeseori cu ener­gia necesară. Infăţişind cîteva „tipuri“ de oameni care au ales „viaţa uşoară“, „cîştigul fără muncă cinstită“, care acceptă cu o tristă superficialitate o viaţă imorală prin parazitismul ei so­cial, solicităm părerea cititorilor noştri şi, mai mult, atitudinea lor activă, fermă, ori de cite ori este nevoie, ori de cîte ori întîl­­nesc asemenea oameni. FRUMOASE, DAR... Nu ne vom apuca să ţinem aici o prelegere despre frumu­seţea şi farmecele frumuseţii fe­minine însă, din păcate, multe din cele ce „răpesc inima" şi-au făcut din aceasta o meserie. Frumuseţea lor se ofileşte, însă, în baruri şi în diverse ca­mere mai mult sau mai puţin mobilate, în timp ce părinţii şi-au făcut din odraslele lor p a­gust deoarece localurile ei de preferinţă erau barurile Lido, Ambasador sau Athenee Palace, tînăra Obreja a găsit de cuviinţă că o mai bănoasă meserie pen­tru studiile ei (7 clase) nici n-ar putea fi alta decît „traficul de sentimente pasagere“. Începîn­­du-şi de timpuriu meseria, a făcut pînă acum cunoştin­ţă cu penitenciarul, dar se pare că în loc să-i vină „min­tea la cap“ s-a întîmplat altfel. Pentru ea căsătoria a însemnat doar un paravan salvator al unei noi arestări şi astfel, la numai două luni de cămin conjugal a­­bandonează soţul cunoscut în­­tîmplător. De lucrat, slavă dom­nului, că nu-i impune nimeni să muncească. Am întrebat-o de ce nu vrea să se facă de treabă, să-şi şteargă din minte trecutul dezolant etc. Afectată, a repli­cat că nu interesează pe nimeni cum îşi cîştigă ea banii şi mai bine este să fie lăsată în pace. într-adevăr, i s-a atras atenţia şi „a fost lăsată în pace“, pen­tru ca acum să fie urmărită şi pentru furt din avut personal şi trafic de valută !!! Oare nu prea multa indulgenţă a celor din jur a adus-o în această situaţie? Prietenă cu ea şi totodată co­legă de „breaslă“, Viorica Cireş­­nea, născută în Iaşi, are doar 20 de ani. In 1967, la numai 19 ŞT. I GANESCU I. BIBICIOIU (Continuare în pag. a II-a) O întrebare pentru opinia publică a­ devărată icoană. Pentru Obreja Ioana din Sibiu, munca este o corvoadă, un act care-o „dezu­manizează“ după cum nu se sfia să mărturisească. La cei 22 de ani ai săi, te-ai aştepta să-ţi a­­pară în faţa ochilor o altă ima­gine. Dar cea reală este ofilită de mult. Mică, îmbrăcată cu Desen de DORIN DIMITRIU (Continuare în pag. a IV-a) CiI CE „OCHI“ PRIVESC BDIEURII CU MERSINARESPRE­­ OCTOMBRIE? Lumea universitară este domi­nată în aceste zile de febra pre­gătirilor ce se fac în vederea pri­mirii studenţilor. Catedrele, de­canatele, rectoratele definitivea­ză planurile şi programele de în­­văţămînt. Laboratoarele s-au îm­bogăţit cu numeroase aparate moderne, au fost ridicate noi construcţii universitare, în cămi­ne şi cantine sunt garanţii că re­paraţiile, renovările şi aprovizio­narea vor fi încheiate în timp op­tim. Numai la Editura didactică şi pedagogică evenimentul deschi­derii cursurilor în institutele de învăţămînt superior este aşteptat cu un pesimism îngrijorător. De necrezut, dar în sectorul editării şi difuzării cursurilor şi manuale­lor domneşte o atmosferă de in­ • 100 DE CURSURI VOR FI AŞTEPTATE ZADARNIC ÎN LIBRARII • PRIN O­­CHELARII BIROCRATIS­MULUI PADUREA NU POATE FI VĂZUTĂ DIN CAUZA COPACILOR certitudine. Un singur fapt este cert pînă în momentul de faţă : că studenţii nu vor avea la 1 oc­tombrie manualele pe care le aş­teaptă. Nu este vorba de un ti­­tlu-două, nici măcar de 10—20 ; cifra este rotundă şi impresionan­tă — 100. Nici mai mult şi nici mai puţin de 100 de cursuri şi manuale universitare nu pot să ajungă la vreme în librării. Multe dintre acestea vor putea să apară abia către sfîrşitul anului viitor... Credem că este necesar să a­­mintim aici o cerinţă subliniată în Directivele Comitetului Cen­tral al P.C.R. privind dezvoltarea învăţămîntului în Republica So­cialistă România : „Se vor lua măsuri pentru sporirea tirajelor, astfel incit să se asigure manua­lele şi cursurile strict necesare pregătirii în bune condiţii a stu­denţilor“. S-au găsit însă factori de răspundere care şi-au luat per­misiunea de a inversa datele pro­blemei, în loc să-şi coordoneze eforturile spre realizarea acestui imperativ — apariţia la timp şi în tiraje suficiente a cursurilor universitare, aceştia vor să „co­recteze“ realitatea, adică să con­diţioneze stabilirea tirajelor în funcţie de unele interese care nu sunt în nici într-un caz prioritare. ADRIAN VASILESCU (Continuare în pag. a H-al Clipe de adevărat entuziasm tineresc la întilnirea brigadierilor cu conducătorii de partid şi de stat Minerii din brigada lui Nicolae Ilie, lucrînd la excavaţia nucleului de argilă în malul sting al barajului hidrocentralei Lotru AU DEPĂŞIT PARAMETRII TEHNICI PROIECTAŢI Uzina de acid sulfuric din Combinatul chimico-meta­lurgic Baia Mare, intrată nu de mult în funcţiune, uti­lizează gazele sulfuroase re­zultate în procesele din me­talurgia cuprului. Avînd asi­gurată ritmic materia primă necesară capacităţii de prelu­crare, se realizează în fie­care 24 de ore o cantitate aproape de 10 tone acid sul­furic peste prevederile pla­nului. Indicele de producti­vitate a muncii a crescut cu 20 la sută faţă de plan, re­­zultînd o cantitate de 8 400 tone acid sulfuric peste pre­vederi. //NU MI-AM FĂCUT DECIT DATORIA FAPTA DE EROISM A UNUI CANTONIER Un nor uriaş, negru şi greu înainta cu repeziciune spre sa­tul Lunca la Tisa. Fulgerele şi, detunăturile care îl sfîşiau pe de-a-ntregul prevesteau o ploaie torenţială. Mai întîi a pus stă­­pînire pe dealul lederneţului, situat în imediata apropiere a satului. Primul obstacol în ca­lea noianului de apă era calea ferată. Furtuna dezlănţuită cu o viteză de peste 100 km/h, făcea aproape imposibilă depla­sarea oamenilor, în scurt timp „digul“ pe care, peste cîteva minute urma să vină trenul 3305 din direcţia Bocicului Mare, a cedat presiunii apei care ajunsese la înălţimea unui stat de om. Prezent la postul lui, canto­nierul Ion Bercea se gîndea la operativitatea intervenţiei ce trebuia făcută. Hotărîrea a fost luată în cel mai scurt timp. , Capse pocnitoare nu avea. De alte mijloace pentru avertizare rapidă nu dispunea. Trenul se apropia de punctul unde ar fi putut avea loc catastrofa. In lupta cu apa învolburată Ion Bercea cucerea metru cu me­tru. Trebuia să ajungă la km 234 plus 600. Era convins că numai acolo putea avea loc pe­ricolul. într-adevăr, ajuns aici, a fost cuprins de o spaimă. Ruptura se produsese. Canto­nierul a mai avut tot timpul să se deplaseze o mică distanţă pe marginea căii ferate de lo­cul unde apa continua să lăr­gească spărtura. Cuvintele : Opreşte ! Pericol ! au acoperit zgomotul locomotivei. O încleş­tare bruscă şi locomotiva s-a oprit. Tot datorită cantonieru­lui Ion Bercea, vestea spargerii liniei s-a transmis şi în sat. In numai cîteva minute, sute­ de oameni din satul Lunca la Tisa, înarmaţi cu sape, tîrnă­­coape şi lopeţi, au fost prezenţi la locul cu pricina. In ajutorul lor au venit şi alte grupuri de cetăţeni din satul vecin. După aproape două ore şi jumătate garnitura 3305 a avut cale liberă, întregul per­sonal al trenului salută fier­binte fapta de adevărat ero­ism a lui Ion Bercea şi a săte­nilor maramureşeni. Ion Ber­cea ne mărturiseşte : „Nu mi-am făcut decît datoria“. // V. MOINEAGU

Next