Scînteia Tineretului, decembrie 1968 (Anul 24, nr. 6076-6102)
1968-12-03 / nr. 6077
Pag. 2 (Urmare din pag. I) antipatiile intimplătoare, la observaţii si clasificări judicioase, conform unui cod pe care însuşi colectivul îl impune. Expunem în cele ce urmează observaţiile noastre aşa cum ni s-au impus ele, considerînd că pot (am zice că trebuie) să intereseze atit pe profesori, pe părinţi, cit şi, poate mai ales, organizaţiile U.T.C. în cele 3 clase a Xll-a de elevi de la Liceul „Iulia Haşdeu“ pe care le-am cercetat, toţi „liderii“ corespundeau cu elevii cei mai buni, cu o excepţională pregătire şcolară şi cu o comportare fără reproş. Opinia elevilor este aceeaşi in mare parte cu cea a profesorilor, dar punctul de incidenţă, acela al notelor din catalog apare interpretat in mod diferit. Pentru colegii de clasă, eleva M. B. din clasa a Xll-a sau elevul V. I. din aceeaşi clasă a XII-a care deţin, cu o majoritate de alegeri, simpatia clasei, nu sunt lideri pentru că au cele mai bune note, ci pentru că sunt inteligenţi, sociabili, au imaginaţie sau umor. Pentru adolescenţi, situaţia la învăţătură este deja un criteriu depăşit de apreciere a colegilor, oamenii valoroşi sunt cei care se încadrează într-un sistem de calităţi umane foarte preţuite. Eleva D. M., de exemplu, învaţă bine, este apreciată şi simpatizată de profesori, dar colegii ei de clasă o situează, în proporţie de 80 la sută, printre antipatici. Explicaţiile pe care le-au dat mulţi dintre ei n-au nimic comun cu notele din catalog : lăudăroşenie, îngîmfare, scopul expres de a fi evidenţiată prin tot ce face. Ea însăşi se caracterizează ca un om care spune în faţă ce gîndeşte, dar această sinceritate este apreciată de ceilalţi drept răutate, pentru că jigneşte sau nedreptăţeşte fără discernămînt. Colegii ştiu că ea munceşte mult, că are talent într-un domeniu sau altul, dar felul ei de a fi, chiar şi modul în care ştie să se facă simpatizată de profesori, prin vorbărie multă, care nu ascunde, uneori, la fel de multe informaţii sau deşteptăciune nu rezistă judecăţilor aspre ale colectivului. T. L. este, de asemenea, cotat printre elevii buni, serioşi ai clasei, ales chiar în biroul organizaţiei U.T.C. Totuşi, din chestionarele cercetate, el întruneşte cele mai numeroase respingeri, după D. M. Sensibili la o serie de calităţi şi defecte menite să contureze personalitatea lor viitoare, adolescenţii depistează, cu mai multă acuitate, părţile slabe ale celor din jur. T. L. este un om superficial, spun toţi, şi din această caracterizare decurg toate celelalte trăsături pe care colegii le resping la el : inconsecvent, încrezut, egoist, ipocrit... Toate aceste epitete nu sunt, însă, menite să-l desfiinţeze pe T. L„ ci, dimpotrivă, alături de ele elevii apreciază talentul lui literar, ţinuta, comportarea lui. Foarte drepţi în judecăţi, ei ierarhizează calităţile şi defectele unui om după felul in care sunt necesare sau incomodează colectivul. Aparent, adolescenţii nu doresc deloc să fie caracterizaţi fiecare în parte cu aceleaşi cuvinte cu care este apreciat colectivul lor. O elevă a răspuns, chiar că apreciază un coleg pentru nonconformismul său, pentru faptul că el, in realitate nu este aşa cum îl cred ceilalţi. Fiecare işi doreşte personalitatea sa distinctă, construită pe coordonate riguroase, pe trăsături de caracter fără echivoc. Ceea ce apreciază la liderii lor, îşi doresc sau sunt convinşi că au şi ei înşişi : inteligenţă, perseverenţă, voinţă. Şi totuşi, aceste calităţi particulare apar de cele mai multe ori însoţite de acele trăsături care favorizează relaţiile, determină prieteniile : colegialitate, sinceritate, bunătate, spirit de iniţiativă, veselie. Indiferent dacă adolescenţii îşi acceptă sau nu colectivul din care fac parte, dacă îl respectă sau nu, ei sunt continuu influenţaţi de el. Primele judecăţi asupra oamenilor aici se fac, primele comparaţii cu ei înşişi şi primele ierarhii de valori. Simpatiile nu se leagă conform notelor din catalog, ci unor criterii umane tot mai apropiate de ale oamenilor maturi. Susceptibili la adevărate calităţi, ei nu reuşesc încă să fie menajanţi cu defectele celorlalţi, le resping cu violenţă. Exigenţele lor sunt extreme. „Liderii" întrunesc, de aceea, toate calităţile din lume, sunt perfecţi din toate punctele de vedere. De ce îl apreciază clasa pe V. I. ? Este un elev constant, muncitor, egal cu sine însuşi, fără explozii, nu supără, dar nici nu entuziasmează pe nimeni. Autoritatea elevei M. B. este, dimpotrivă, bazată pe un fel de a fi dinamic, plin de idei şi iniţiative, clasa o apreciază pentru colegialitate, energie, veselie, simţul dreptăţii. De aceea, în clasa ei au fost, totuşi, două eleve care nu o simpatizează şi acest lucru pare mai firesc decit în cazul lui V. I., uniform judecat de toţi colegii. Ceilalţi elevi oscilează între simpatii şi antipatii, unele motivate pe drept, altele întîmplătoare, intuitive. Un elev place pentru că e sportiv, altul pentru că ştie glume multe, dar niciodată un elev nu este simpatizat pentru că e egoist, neprietenos, sau incorect. Elevii notaţi cu cele mai bune calificative sunt, adesea şi în fruntea ierarhiei neoficiale stabilite de clasă. Dar în privinţa celorlalţi, părerile catalogului se despart de cele ale elevilor. Mulţi dintre profesori s-au mirat că nu este apreciat cutare elev, sau că altul, cu note mai slabe, este foarte simpatizat. Se dovedeşte, astfel, că există un pluton mediu în fru-nre colectiv de elevi foarte puţin cunoscut de profesori: elevii mediocri. Intr- o clasă aşezarea în bănci respectă chiar această împărţire, în patru categorii . Cele patru rînduri de bănci au simpatii şi antipatii comune şi la un eventual grafic profesional al clasei ar urma unul după altul, conform aşezării. CE ESTE NIVELUL ZERO ? Am alcătuit, pe baza răspunsurilor la chestionare, un grafic al alegerilor şi respingerilor din fiecare clasă. O mişcare foarte dinamică de simpatii şi antipatii, de caractere şi personalităţi, prefigurînd în mare măsură, o perspectivă de viaţă. Cine pe cine apreciază, cine pe cine respinge, cîţi oameni simpatizează şi cîţi nu — sunt numai citeva din problemele foarte interesante pe care le ridică un asemenea grafic. Chiar fără a-i cunoaşte, se pot stabili numeroase trăsături de caracter, ţinînd cont doar de o singură şi revelatoare lege: aceea a aprecierii colectivului. Personalităţile încă neformate, nesigure au aproape acelaşi număr de alegeri ca şi respingeri, la fel cei inconstanţi sau care-şi impun un fel de a fi străin firii lor. Se conturează, în aceste grafice, prieteniile care se leagă sau sunt pe cale de a se naşte, entuziasmul pe care-l stîrnesc unii altora. Şi, de asemenea, sînt prefigurate comportări în viaţă, atitudini şi principii care vor dirija relaţiile viitoare. Importante pentru dezvoltarea ulterioară a adolescentului, relaţiile şi criteriile de stabilire a lor în vremea şcolii formează, intr-un fel, nucleul existenţei sociale, in colectivul de elevi se învaţă noţiunile esenţiale ale comportamentului social, normele unui colectiv de oameni, respectul şi îndatoririle faţă de colectiv. Cu această zestre pot intra apoi in viaţă. O categorie aparte, pe graficele amintite, o formează elevii care nu sunt aleşi şi nici respinşi de nimeni, care nu intră, aşadar, în sfera de interes a nimănui. Catalogul îi notează prin semnele mediocrităţii, plutind între elevi care stîrnesc numai simpatii şi cei care sunt antipatici tuturor. Nici profesorii nu pot spune prea multe despre ei, pentru că sunt aceia care nu se evidenţiază prin nimic, care dau răspunsuri corecte, suficiente. Colegii îi exclud din preocupările lor, ignorîndu-i, izolîndu-i aproape. Intr-o clasă, toţi aceştia stau pe rîndul de bănci de la fereastră ! Se pare că aici formarea personalităţii lor şi, mai ales, clasarea într-o anume categorie chiar a clasei suferă sensul unui cerc vicios : sînt consideraţi neinteresanţi, mediocri, pentru că colectivul, structurat într-un fel anume, nu i-a putut asimila şi, mai departe, colectivul nu-i agreează pentru că nu se disting prin nimic. Asupra unor eleve, diriginta nu se poate pronunţa ori nu poate înţelege antipatia clasei. Normele de apreciere se dovedesc, în asemenea cazuri, diferite. Educaţia are de suferit cînd nu poate ţine seama, prin necunoaştere, de asemenea neconcordante. Ca şi în cazurile speciale, nu neglijabile, ale unor eleve retrase, izoltate ca urmare a unor traume sufleteşti de care nimeni n-are cunoştinţă ori pe care nimeni nu le sesizează. Una dintre clase, cea mai frămîntată şi mai interesantă sub aspectul nenumăratelor probleme pe care le ridică relaţiile între elevi, clasa a XII-a C, are 17 elevi care n-au fost citaţi în chestionare, nici la alegeri nici la respingeri. Ei nu fac parte, ca de obicei, dintre mediocrităţile clasei, ci sunt atit dintre elevii buni, cit şi dintre cei slabi. Ne- acomodarea lor cu colectivul clasei, neputinţa de a închega o unitate se reflectă în această to- tală indiferenţă a lor faţă de alţii şi a celorlalţi faţă de ei. Nu este vorba de trăsături de caractere care ar contraveni cerinţelor colective, ci pur şi simplu, de un dezinteres al clasei pentru a-i a irage pe toţi în preocupări comune. Suficient de maturi pen-t tn a-şi găsi prieteni, atit în ca-' să cit şi în afara clasei, elevii sunt însă exclusivişti in tratarea celor care nu le trezesc intere-* sul. Se favorizează, astfel, dezvoltarea unui specific al acestui grup la nivelul zero, care se reflectă şi el pe grafic. „SIMŢUL" RELAŢIILOR SOCIALE Aceste observaţii pe marginea structurării relaţiilor dintre com- ponenţii unei clase n-ar aveaTM decit un interes spectacular dacă ele n-ar fi legate strîns de o serie de orientări de organizare sau educative ale colectivelor de elevi. O clasă închegată, unitară în care simpatiile sint sincer în- _ dreptate spre cel mai capabil elev, înzestrat cu acele trăsături menite să facă din el un exemg^ plu, un model demn de urmat,TM este un reflex al unei munci educative deosebite. Este cazul^ clasei a XII-a B, vestită în şcoa TMă pentru solidaritatea ei, pentru acţiunile interesante pe care le» promovează. Am aflat în aceastăTM clasă cel mai mare procent al elevelor care n-au nici o antipatie, care au pentru toate colegele cuvinte de laudă, firește, pentru fiecare altele. Celelalte două, clasa a XII-a C și a XII-a E sunt un „model" a ceea ce reprezintă un colectiv neînchegat, contradictoriu, care naşte personalităţi deosebite, dar are şi dezavantajul de a împiedica, de a copleşi pe cei încă neconturaţi caracteriologic, îndreptîndu-i poate spre acele trăsături care-i vor face greu de adaptat, cu simţul relaţiilor sociale atrofiat. „Istoriile" acestor clase sint edificatoare. In primul (Urmare din pag. I) variat (în sat mai este un singur cadru didactic în virstă). Şi există, aici, o situaţie anormală, pe care doresc s-o relev. Satul este mic, eu am totuşi indicaţia (citiţi : obligaţia) de a organiza, de citeva ori pe săptămînă, activităţi. Merg pe la tineri pe-acasă, îi rog să vină la cămin. Ei condiţionează participarea — „la indiferent ce activitate“ de organizarea unei hore. Tîrgul este reciproc avantajos : eu îmi respect obligaţia, iar ei obţin căminul cultural pentru horă... Dar ce iese de aici, cînd nimeni nu vrea nimic (în afara comitetului pentru cultură şi artă !), nu vă mai spun. Cînd e vorba de competiţii culturale, lucrurile merg şi mai greu. Condiţiile puse de tineri se înmulţesc. în cele din urmă, trebuie să le asiguri o masă. Iar cum fonduri nu sunt, vrei, nu vrei, faci apel la fondurile... familiei. Fiind „actriţă" de vreo 3 ani în această „piesă inutilă" — cînd ţi se cere să faci ce nu se poate şi nu faci ceea ce poţi, ceea ce stîrneşte interesul, stau şi mă mir, fără a fi în stare de replică". Celor din Borod, de pildă, li s-a cerut să prezinte o brigadă artistică. Indicaţia nu a fost respectată. In primul rînd, pentru că lipseşte un text nou (textele vechi sînt ştiute de spectatori ca „Tatăl nostru“). Putem nota numeroase situaţii asemănătoare, şi ceea ce se impune a fi relevat este — a cita oară — faptul că activităţile culturale nu trebuie făcute numai pentru a fi făcute, cu singurul scop de a realiza un plan nefolositor nici unui destinatar, că e mult mai bine să se organizeze acţiuni cu mai mică frecvenţă, dar pregătite temeinic, în cărînd, profesorii-diriginţi au fost schimbaţi de la an la an, nereuşind să-şi poată cunoaşte şi, deci, să-şi ajute elevii în procesul de închegare a unui colectiv serios. In al doilea rînd, prin desfiinţarea unor clase, au migrat în fiecare an elevi care n-au fost asimilaţi de noul colectiv. Eleva D. M. este aleasă ca „lider" nu de actualii ei colegi de clasă, ci de cei din clasa a XII-a B, la fel şi V. B. şi D. S., cu care a fost împreună anul trecut. Tratată ca o simplă problemă administrativă, atît desfiinţarea finei clase, cit şi încadrarea elevistiră să intereseze , că activitatea cultural-artistică trebuie susţinută nu numai de cadre didactice, ci de toţi intelectualii satului. Este adevărat, cadrele didactice trebuie să fie animatori ai vieţii culturale, spirituale şi artistice din sate, dar acest lucru nu trebuie să devină o povară apăsătore. Şi ca să ne facem o imagine exactă despre ceea ce se poate cere unui om, vom da două exemple. Învăţătorul Octavian Chira este directorul şcolii generale din Corniţel cum şi al căminului cultural, deputat comunal, membru al comisiei de împăciuire etc. etc. De asemenea, profesorul Gheorghe Stanciu îndeplineşte pe lingă funcţia de secretar al comitetului comunal U.T.C., pe cele de comandant al unităţii de pionieri, director adjunct al şcolii, cum şi alte sarcini. Aşadar, tovarăşul Stanciu, — care este un cadru tînăr şi are nevoie de mult timp pentru desăvîrşirea pregătirii profesionale lor într-un colectiv nou, n-a constituit un moment educativ deosebit. Se impunea, poate, pregătirea unei clase pentru a-i primi pe noii colegi sau acţiuni care să-i antreneze pe toţi deopotrivă. „ Simţul colectivităţii este, ca toate celelalte, educabil. Nu în sensul unei uniformizări a tuturor membrilor, ci, dimpotrivă, în sensul cunoaşterii fiecăruia, a acelei trăsături care se poate dezvolta, îmbogăţi cu ajutorul celor din jur. Spiritul de Întrajutorare, de respect reciproc, de maleabilitate şi reală exigenţă în — trebuie să se ocupe de tineri între 9 şi 30 de ani! — într-un timp — ne mărturiseşte tovarăşa profesoară Olimpia Bulzan — aveam atîtea sarcini, incit nu puteam să mă ocup de proprii mei copii, pe care îi ţin şi acum la părinţi. Soţul meu lucrează de cinci ani în Oradea, vine acasă o dată pe săptămînă, copiii sunt în altă parte, şi toate, acestea, la un loc, au dat naştere unei stări de provizorat care durează... Situaţia nu este singulară. Soţia tovarăşului profesor Gh. Stanciu (cel care funcţionează de trei ani in comuna Sorod, fiind, după cum s-a văzut, un om de „bază“) a terminat anul acesta Facultatea de farmacie din ClujToate cererile adresate Ministerului Sănătăţii, rugăminţile pentru ca tovarăşei Stanciu să-i fie repartizat postul liber de la farmacia din comună, au rămas zadarnice. A fost repartizată tocmai la Vaslui. Fireşte, nu l-a prezentat în Moldova, şi, în relaţiile cu oameni se formează în anii de şcoală şi adesea un inadaptat sau un individ făţarnic, prea acomodabil cu orice condiţii de viaţă îşi profilează conturul încă din aceşti ani. Observaţiile izvorîte din această anchetă repun în prim plan aceeaşi disputată problemă a pregătirii pentru viaţă a elevilor. Unul dintre elevi, reproşa celor maturi că mereu, în momentele dificile, îl ameninţă cam aşa : lasă, că ai să te loveşti tu de viaţă ! Nemulţumirea lui era justificată, pentru că adesea este numai teoretic pregătit asupra pericolelor sau greutăţilor pe care le va avea de întîmpinat atunci cînd va scăpa de sub tutela şcolii, dar foarte rar este învăţat să le şi prevină practic. Este firesc ca elevii intre ei să se cunoască mai bine, dar nu este normal ca profesorii să-i cunoască altfel decit sunt, să-şi creeze, din criterii formale, impresii false despre ei. Sensibili atit la opinia profesorilor despre ei, cit şi la cea a colegilor, elevii îşi modelează personalitatea, caracterul în funcţie prezent, predă chimia la şcoala generală din Borod. O familie tînără, întemeiată de puţin timp, a fost obligată (in virtutea căror principii, nu ştim) la o despărţire de ani de zile. Cum ar fi muncit, cînd s-ar fi întîlnit, ce-ar fi făcut cu eventualii copii cei doi tineri soţi — iarăşi nu ştim. Se pare că astfel de lucruri îi interesează prea puţin pe cite unii. Procedindu-se la repartizare în virtutea unei optici înguste, cum se poate asigura fixarea tinerilor intelectuali într-un anumit loc — unde, eventual, să-şi construiască o casă, unde să-şi respecte îndatoririle să devină cu adevărat o forţă spirituală a satului, integrată lui şi impulsionîndu-i înaintarea . Instabilitatea unor intelectuali, „migraţia“ lor spre alte locuri, se explică uneori, şi prin neasigurarea unor condiţii materiale corespunzătoare. Condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea intelectualii de la sate necesită o mai mare atenţie şi din partea organelor judeţene competente. Se poate remarca în cazuri ca acelea pe care le-am semnalat — pericolul unei blazări, al micşorării ariei de preocupări şi interese pentru problemele satului. Or, menirea esenţială a intelectualilor este, după cum se ştie, aceea de a influenţa dezvoltarea ascendentă a satului. Aceasta pretinde, însă, nu împrăştierea preocupărilor, ci adîncirea lor, şi, pentru aceasta, aceşti intelectuali au nevoie de mai mult sprijin în ceea ce priveşte condiţiile de locuit, de alimentare, de viaţă familială... Un sprijin care se lasă încă aşteptat, dar in care cei îndreptăţiţi să-l primească nu şi-au pierdut speranţa, de aprecierea sau neînţelegerea acestor doi factori esenţiali. Este evident că această anchetă nu a avut un caracter de sinteză a unor măsuri, ci a încercat doar să prezinte, atît profesorilor citşielevilor din clasele mari, capabili să analizeze singuri ■ cadrele propriului colectiv, importanţa pe care o are colectivul în precizarea caracterului fiecăruia, in consolidarea unor principii de viaţă care vor sta la baza întregii existenţe sociale a fiecăruia. Este de un interes practic inestimabil ca profesorii să fie şi cei mai avizaţi cercetători ştiinţifici ai mediului şcolar, după cum, credem, aspectele abia sugerate de noi pot da de lucru serios cercetării pedagogice în general, oamenilor din institute de cercetări care se ocupă chiar de sesizarea şi analizarea particularităţilor vieţii colectivului şcolar. Nu mai trebuie să insistăm asupra însemnătăţii pe care o prezintă cunoaşterea de către organizaţiile U.T.C. a felului în care se constituie sistemul de valori şi aprecieri al elevilor. COLUMNA (ambele serii) rulează la Patria (orele 9 , 12 ; 15 ; 18 ; 20,45) ; București (orele 9,15 ; 12,45 ; 16,45 ; 20,15) ; Luceafărul (orele 8,30 ; 12 , 16 ; 19,30) . ZIUA IN CARE VIN PEŞTII rulează la Republica (orele 9 ; 11,30 ; 14 ; 16,15 ; 18,45 ; 21,15) ; Capitol (orele 8,30 ; 10,45 ; 13 ; 15,30 ; 18 ; 20,30) ; Melodia (orele 10,30 ; 13 ; 15,30; 18 ; 20,30) ; Modern (orele 9,30 ; 11,45; 14,15 ; 16,30 ; 18,45; 21,15). ANNA KARENINA (ambele serii) rulează la Bucegi (orele 9; 12,30 ; 16 ; 19,30) ; Flamura (orele 9 ; 12,30 ; 16 ; 19,30). JUDOKA, AGENT SECRET rulează la Festival (orele 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21) ; Feroviar (orele 8,30—15,15 în continuare ; 17,45 ; 20) ; Excelsior (orele 9,45 ; 12 ; 14,45 ; 16,30 ; 18,45 ; 21) ; Gloria (orele 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30) ; Flacăra (orele 10 ; 12,30 ; 15 ; 17,30 ; 20). SUPERAUTOMATUL rulează la Victoria (orele 9,30 ; 11.30 ; 13.45 ; * 15,45 ; 18,15 ; 20.45) . NOAPTEA rulează la Central (orele 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21). AVENTURIERII rulează la Lumina (orele 9,30 ; 15.45 ; în continuare 18,15; 20.45) . LUSTRAGIUL rulează la Doina (orele 11,30 ; 13.45 ; 16 ; 18,15 ; 20,30). MARIANNA, AGENT 0555 rulează la Rahova (orele 15,30 ; 20,30) ; AM INTILNIT ŢIGANI FERICITI (orele 18) Giuleşti (orele 15,30; 18 ; 20,30). ROATA FECIORILOR, MISTERE IN PIATRA, ATLETISM, A TREIA CONSTANTĂ, CUVINTE, DIAMANTUL, ORIZONT ŞTIINŢIFIC NR. 10/1968 rulează la Timpuri Noi (orele 9—21 în continuare). HOMBRE rulează la Griviţa (orele 9; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30) ; Floreasca (orele 9; 11,15; 13,30; 16 ; 18,15 ; 20,45) ; Mioriţa (orele 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16; 18,30 ; 20,45). ŞAPTE OAMENI DE AUR rulează la înfrăţirea (orele 15,15 ; 17,45 ; 20) ; Munca (orele 16—20). ..... . HEIDI rulează la Buzești (orele 15,30). FRAGII SĂLBĂTICI (orele . 18—20,30). .Popular (orele 15,30; 20,30). ROATA VIEŢII rulează la Dacia (orele 8,30 ;16,45 în continuare ; 18,45 , 21). PRINŢESA rulează la Union (orele 10,30 ; 15,30 ; 18 , 20,30). ULTIMUL VOIEVOD rulează la Unirea (orele 15,30 ; 18) ; TOM JONES (orele 20,30). SUFLETE TARI (ambele serii) rulează la Lira (orele 15,30 ; 19) . CĂDEREA IMPERIULUI ROMAN rulează la Volga (orele 9,30; 12,45 ; 16 ; 19,30). ÎNȚELEPTUL DE PE MUNTELE BLESTEMAT rulează la Drumul Sării (orele15,30 ; 17,45; 20) ; Tomis (orele 9,30—15,30 ; în continuare 18 , 20,15); mărturisirile unui domn CU CAMERĂ MOBILATĂ rulează la Cotroceni (orele 15,30 ; 20,30) ; VALEA ALBINELOR (orele 18). Im ce Mkmh simt „lioerii“ EXPRESEI COLECTimCI? Prin „Judoka, agent secret" putem viziona unul dintre cele mai insipide filme de spionaj, demnă reprezentantă peliculă a ceea ce numim „cinematograful de gang". Acţiunea lui — filmul e făcut după un roman de E. Clerk : „Judoka în oraşul său“ — amestecă tot ceea ce se crede că mai poate capta interesul de moment al spectatorului blazat: lecţii de judo — extinse pe cele citeva minute ale genericului — prezentate ulterior, pentru utilitatea lor, într-o secvenţă lungă, în decorul mizer al unei străduţe rău famate, peisaj in care eroul se înfruntă cu patru mardeiaşi ce pozează in gangsteri; un personaj — savant atomist — in postura de momeală într-o afacere dubioasă (un fel de fapt de „inteligență“); un asasinat murdar in plină zi, pe unul din frumoasele bulevarde ale Parisului ; un asasinat „curat“ pe cea mai de sus terasă a ultramodernei clădiri de la aeroportul Orly şi două femei fatale : una brună, alta blondă. In final, o urmărire distribuită pe două tipuri de vehicule: terestre şi fluviale. Asemenea acţiuni se pot inventa oricînd, şi repede şi fără noimă ca acestea din filmul regizat de Pierre Zimmer. Ceea ce este mai greu de găsit — şi „Judoka", agent secret“, a găsit — e o firmă căreia să-i faci reclamă. Genericul ne „comunică“ prompt: interioarele executate de casa... Recunoaştem, firma şi-a făcut datoria, locuinţa neînfricatului Judoka e mobilată cu gust, cu rafinament, are tot ce e mai modern : şi mari spaţii goale, şi pereţi de sticlă, şi cămin cu butuci, şi iluminaţie discretă, şi argumente pentru plăcuţe seri în doi: bar-frigider, magnetofon etc. Cu un plus de atenţie, un cadru-două, am fi cunoscut — ca intr-un documentar — şi aeroportul Orly, cu dependinţe cu tot, şi am fi ştiut şi căror firme aparţin cele două bărci cu motor care-şi DEVINE „SPORT“) ştirea că viitorul mare premiu al Cannes-ului ar fi un film finanţat de trustul General Motors. După sonor, după tehnicolor, după ecranul lat şi panoramic, iată un alt punct crucial pentru arta filmului. E adevărat că și din acest punct de vedere, „Judoka, agent secret" e modest, dar ne afluim de abia in faza de pionierat a adevăratului cinematograf-reclamă. Lăsind gluma la o parte, renunțind și la întrebările de rigoare adresate D.R.C.F.-ului cu privire la aducerea pe ecrane a acestui film prost, trebuie să amintim de felul dăunător în care ,Judoka...“ e o pledoarie pentru un „sport“ pe care nu-l acceptăm: violența. E o scenă în care valetul detectivului e găsit ucis. „Mi-o vor plăti“, constată stăpînul înduioşat, avind aerul salonard că a rostit „pardon“ într-o discuţie banală. Şi aici se găseşte toată „filozofia“ peliculei... O singură secvenţă de reţinut : parodia la tinerii candidaţi la gloria de a deveni vedete ale cîntecului Ti-Ye. Şi numele unui bun operator , Gilbert Sartre (de menţionat imaginea toamnei pe străzile Parisului). Cum toţi operatorii au devenit foarte buni, singurul „eveniment“ ar fi un agramat al meseriei, dispută o intâietate feroce în finalul filmului. Tot cu mai multă grijă am fi aflat şi la ce atelier de croitorie au fost executate rochiile eroinelor şi care sunt cele mai bune pneuri de automobil. Acestui nou gen de reclamă ii prevăd un mare viitor. Gîndiţi-vă ce formidabil succes ar avea un festival de filme artistice finanţate de — să zicem — produsele petrolifere Esso. Sau ce extraordinară afacere ar propulsa *) „Judoka, agent secret“ —coproducţie franco-italiană. TUDOR STANESCU SQ`NTEIA TINERETULUI IN SFIRŞIT, „POEMUL PENTRU DOUĂ VOCI O întâmplare — oarbă ca toate întîmplările — sau un didacticism maliţios să fi aşezat joi seara emisiunea „Macedonski" lingă „Poemul pentru două voci“ al Anei Blandiana ? Eu cred că a prezidat întîmplarea — o întîmplare dotată, ca mulţi oameni raţionali, cu ochi, maliţie şi oarecare vocaţie critică, întîmplarea ia uneori chip de om, şi anume: de telecronicar. Căci, numai un cronicar preocupat de felul cum se transmite poezia la televizor putea găsi o asemenea poantă răutăcioasă : să pună faţă în faţă (sau una după alta, la diferenţă de citeva minute) două tendinţe fundamentale în „vizualizarea versului“, cum spunea cineva. Comparaţia a fost netă, limpede, mai mai că nu ni s-au vîrît degetele în ochi. Numai morala nu s-a extras, ca la lecţiile în întîia primară. Neavînd chemare pedagogică, nici eu nu voi alerga după morală, ci voi spune doar cum a fost După o prezentare sobră a lui Şerban Cioculescu, s-au recitat cinei poezii de Macedonski. Cît timp actorii recitau, din profil sau din faţă, cu dicţie sau emoţie, cu ochii mai mult sau mai puţin peste cap — montajul mai aducea în cadru şi cite ceva din ce spuneau ei. Se vizualiza versul, domnule... Adică: „Rondelul Cupei de Murano" — apărea pe ecran și o cupă, căci despre asta e vorba. „Rondelul crinilor" — apăreau doi crini. „Ah, lucrurile cum vorbesc!...“ spunea vocea — veneau un birou, o călimară, un pince-nez şi la urmă o mină care scria, fireşte mina poetului. Fireşte, aşa pusă problema, lucrurile nu mai vorbeau ci tăceau mile, fără sugestie. La „palidă umbră, reflex bizar...“ aveam pe ecran un fel de joc de ape ca un reflex bizar dar care prin larga sa folosire „poematică“ nu mai e de mult bizar ci banal. In fine, la celebra „Noapte de mai" cu „veniţi, privighetoarea cîntă..." se monta paralel cu un actor care ştie ce Înseamnă un vers (Mircea Anghelescu — singurul care făcea faţă nivelului cerut), trei dansatoare albe care schiţau cîţiva paşi graţioşi, nu ştiu de ce, din cauză de privighetoare probabil, şi la urmă mai apărea şi un balerin cu o liră în mină, pentru a da o ultimă lovitură de daltă — idilei. Căci, despre un Macedonski idilic, drăguţ, amabil, în pas de balet, era vorba — în concepţia "regiei. , Nimic din acel Macedonski redescoperit nouă de un Marino, de un Manolescu, de un Negoiţescu, azi — regele sumbru fastuos, de mister dens în limpezimi rele, plin de spaime infrînte,rece şi perfid. Aveam de-a face cu acea telelectură poeticătip prin care Macedonski, Alecsandri, Pilat sau Conachi sunt traşi la acelaşi lapiiior, în foi subţiri, egal dimensionate. Deodată — şi acest „deodată“ înseamnă că trecem peste o discuţie inutilă şi fără miez între regizor şi poetă — din laminor ajungeam pe plajă, pe o plajă de început al lumii unde doi oameni tineri căutau „linia care desparte răul de bine, ploaia de neploaie“, opţiunea între tăcere şi păcat. El avea torsul gol, ca un maiou negru (am citit că o asemenea îmbrăcăminte e „nepoliticoasă în artă“, dar n-am aflat de ce...) pustiu alb în jur, şi totul se concentra pe trupurile lor şi gîndurile lor. Liniile erau simple, gîndurile — complicate şi clare. Nu ştiu cum erau oamenii aceia la faţă. Andrei Şerban ducea tensiunea poeziei pînă la masca în două linii, fără expresie cotidiană, ca să lase doar expresia conflictului dintre trup şi gînd. Poezia era gînd citit pe mină, în gestul primordial şi neaşteptat, ca pe plaja unde au apărut primele semne de viaţă, în salturi bruscate, în glas inventat pînă la şoaptă, pînă la strigăt. Era — în primul rînd — frumos. Şerban, Irina Petrescu şi Pitiş reinventau poezia Blandianei, fluxul cuvintelor intra în fluxul mişcării, fluxul întrebărilor dureroase era rescris, remodelat prin tot ce avem mai tainic — instinctul vital. Toţi patru —' fiindcă Blandiana „juca" magic odată cu ei — sint nişte fanatici ai acestui instinct, şi din cîţi se perindă pe micul ecran căutîrid arta, nimeni — după părerea mea —fiu e mai consecvent ca Şerban şi echipele lui actoriceşti “ în descoperirea vieţii pînă la perv şi nervură, pînă la durere şi spasm euforic. Fireşte că erau şi lipsuri, dacă n-ar fi ce-am mai povesti şi la ea ne-am mai hlizi ? Nu cred că fotografiile antirăzboinice care punctau trecerea de la un poem la altul erau folosite eficient şi convingător. Intenţia bună era tratată fără accent, neglijent, şi de aceea o cască de soldat american atît de expresivă In absurditatea ei nevolnică trecea neobservată. Mai toate cadrele fixe care voiau să ne aducă de pe plaja primordială în infernul lumii, ratau mişcarea. Dar şi aici îl înţeleg pe Şerban şi vin spre el chiar în neîmplinire. Prea mulţi sunt cei care-l privesc cu ochi de gheaţă şi invocă politeţea pentru a-l respinge... Dar eu cred că poezie la televizor nu se mai poate face ignorînd „experimentele" binecuvântate ale lui Şerban. Nu cer ca toţi cei care vor să capteze versul sub aparat să facă aidoma lui. N-am o asemenea morală „politicoasă“ şi plicticoasă ; spun doar că „Poemul pentru două voci“ e incult a fi ignorat şi trecut în rîndul emisiunilor fără consecinţe. In ce mă priveşte, nu-l voi uita uşor. Radu Cotaşu • •• M ' * * * * t \ 4# ( 111 4 \ » #■ t f * * t \ 4 f , « * f 4 \ A 4 y t MARŢI, I DECEMBRIE 18» • 17,30 — Telex T.V. • 17,35 — Pentru elevi. Consultaţii la matematici (clasa a XII-a). Tema : „Polinoame“. • 18,05 — Curs de limba angleză (lecţia 30-a). • 18,30 — Pentru copii : „Micii meşteri mari“ . Autosanie cu motor si elice. • 19,00 — Telejurnalul de Seară. • 19,45 — Actualitatea economică. • 20,05 — Film serial pentru tineret : „Cutreierind pămîntul“. • 20,30 — Creaţii muzicale româneşti. • 21,00 — Seară de teatru : „Colegii" de Axionov şi Stabovoi. • 22,50 — Telejurnalul de noapte. • 23,05 — Închiderea emisiunii.