Scînteia Tineretului, octombrie 1969 (Anul 25, nr. 6338-6364)

1969-10-18 / nr. 6353

"SCeNTEIA TINERETULUI" pag. 3 PUTEM CHELTUI ORICUM TEZAURUL FORŢEI DE MUNCĂ SPECIALIZATE? ~ MASĂ ROTUNDA ORGANIZATA de VARTAN ARACHELIAN şi VICTOR CONSTANTINESCU REDACŢIA : Problema justei repartizări a forţei de muncă de înaltă calificare n-a fost formulată recent. Această pre­ocupare a fost marcată de-a lungul anilor de o serie de h­otăriri elaborate de condu­cerea partidului şi statului nostru, hotărîri menite să a­­sigure o creştere constantă a eficienţei sociale in toate sec­toarele de activitate şi, în special, în sectorul economic. Conducerea partidului nos­tru, punînd cu o deosebită hotărire problema redistribu­irii judicioase a specialişti­lor, răspunde, cu aceeaşi con­secventă fundamentare şti­inţifică a deciziilor sale, unei necesităţi obiective. V. ANGHELESCU : Centrul în care se realizează optim creşterea productivităţii mun­cii este organizarea ştiinţifi­că a producţiei. Stimularea ei pentru realizarea saltului ca­litativ aşteptat, vital necesar, presupune o serie de măsuri pe vertcală, care să antreneze, în această activitate în pro­funzime, toate structurile eco­nomice. In aceste activităţi de o deosebită valoare practică, problema redistribuirii cadre­lor, cu pregătire superioară, prezenţa masivă a specialişti­lor în miezul producţiei de bunuri, este esenţială. REDACŢIA : In convorbiri­le pe care le-a realizat şi pu­blicat ziarul nostru cu ciţiva tovarăşi miniştri, conducători ai unor ramuri de bază in economia noastră, ne-au fost făcute cunoscute cîteva mu­tări esenţiale de accent. Din­tre ele reconsiderarea omului, a specialistului ca un factor hotărîtor al creşterii produc­tivităţii muncii, ni se pare fundamentală. AL. ROMOŞAN : Optarea prioritară pentru rezolvarea a­­cestei probleme nu e nouă. Societatea modernă, şi cu atît mai mult societatea noastră socialistă, şi-au făcut din justa folosire a forţei de muncă de diferite grade de Calificare o preocupare fundamentală. In documentele şi hotărîrile par­tidului nostru această poble­­mă este tratată de multă vre­me. La Congresul al X-lea al partidului s-a arătat că una din resursele mari ale ţării noastre o constituie bogatul nostru fond uman, şi, de a­­ceea, o problemă foarte se­rioasă este utilizarea raţiona­lă a acestor rezerve inepuiza­bile. Dar, repet, problema este mult mai veche, a fost accentuată în repetate rînduri de conducerea partidului și trebuie să subliniem că tot conducerea partidului și statu­lui au trebuit să intervină cu energie pentru că anumite or­gane centrale din economie, a­­numite ministere n-au tradus consecvent în practică aceste indicaţii şi hotărîri. V. ANGHELESCU: Unele­ ministere, care şi-au umflat artificial aparatul, au inversat, neeconomic evident, raportul care trebuie să existe între specialiştii prezenţi în pro­ducţie ,şi cei asimilaţi în or­ganismele centrale de studii şi sinteză, se află astăzi într-o situaţie mai dificilă decit era ea în momentul amintitelor hotărîri. Un motiv în plus care ne obligă să acţionăm cu hotărire. AT.. ROMOŞAN: Intr-ade­văr, dacă noi am fi avut o pre­ocupare susţinută pentru sta­bilirea unor normative judici­oase de personal, atît la nive­lul unităţilor direct productive cit şi­ la nivelul ministerelor, n-am fi fost azi puşi în situaţia de a consemna anomalii în u­­tilizarea cadrelor de speciali­tate. Astfel, orientarea condu­cătorilor de departamente spre repartizarea prioritară a ca­drelor de care dispun şi pe ca­re le primesc, an de an, din facultăţi,­spre obiectivele pro­ductive ar fi fost constantă aşa cum e logic, firesc. Desigur că problema­­justei distribuiri a cadrelor în eco­nomie este practic în ceea ce priveşte proporţiile economiei naţionale, condiţionată plural. De exemplu, un plan de şco­larizare just întocmit stabi­leşte proporţia şi distribuirea cadrelor în perspectiva dezvol­tării naţionale. Aceste propor­ţii sunt, evident, relative de­oarece până la realizarea lor se pot produce schimbări. Pre­gătirea cadrelor prin învăţă­­mîntul superior necesită un ciclu de patru, cinci şi, chiar şase ani. In această perioadă intervin în economie elemente tensiuni mult mai reduse ale dezvoltării sale. Apariţia unor elemente noi impune corecţii la planul de şcolarizare just întocmit în urmă cu ciţiva ani, dar depăşit acum. REDACŢIA : Nu cumva toc­mai din cauza felului în care au fost elaborate aceste nor­mative, din uşurinţa cu care s-au aprobat derogări de la ele, ne aflăm în situaţia de a consemna pletora de specia­lişti din ministere şi penuria de specialişti din unele judeţe, din numeroase întreprinderi economice ? Datele pe care le avem la îndemînă ne îndrep­tăţesc să afirmăm că aşa stau lucrurile. Mai mult chiar, con­siderăm că ar trebui rediscu­tate aceste normative pornind de la necesităţile funcţionale, de neconfundat, ale unităţilor productive şi nu prin elabora­rea unor scheme nediferenţia­te. V. ANGHELESCU: Se poate afirma că în economia moder­nă nu se poate vorbi de un raport fix, îngheţat între nu­mărul muncitorilor şi cadrelor tehnico-economice. Era firesc să fie aşa, deoarece aceasta depinde de o serie de factori dintre care aș aminti structu­ra organizatorică a întreprin­derii, capacitatea profesională a cadrelor etc. Am lucrat la o întreprindere (într-un com­partiment cu numai 3 oameni) care cuprindea toate şantierele chimiei din Moldova şi, altăda­tă, într-o întreprindere cu di­mensiuni mult mai reduse al cărui compartiment similar a­­vea, de data aceasta, cinci oa­meni. Problema elaborării de ,,sus“ a normativelor încura­jează transformarea posturilor din destinaţia lor iniţială activă într-una pasivă, biro­cratică. Stabilirea schemei nu trebuie să se facă înainte de inventarierea problemelor ce trebuie rezolvate şi această in­ventariere nu poate fi temeini­că decit printr-o normare co­rectă a muncii. REDACŢIA : Căci altfel vom mai intilni ingineri desprinşi din miezul producţiei învârtind, ca să pară utili, iu­riiile de la dreapta la stingă şi de la stin­gă... AL. ROMOŞAN : Normative se fac. Dar, din păcate, ce ur­mează apoi umflă aparatul ne­productiv. Necesităţile dezvol­tării, simplificarea relaţiilor din interiorul producţiei în loc să conducă la restrîngerea per­sonalului neocupat direct în producţie este mărit în raport direct cu volumul producţiei. GH. PAIZI: Problema mi se pare deosebit de importantă, ea cerînd rediscutarea­­ unor structuri tipizate care îngă­duie încă umflarea persona­lului de specialitate desprins din sfera direct productivă. Este suficient, ca să dăm un exemplu, să crești cu un pro­cent nivelul sarcinilor pentru ca înreprinderea să treacă la o altă structură, cu o altă schemă, să zicem, de gra­dul C. V. ANGHELESCU . Este e­­xact ceea ce spuneam : ni se dă o schemă și atunci o ocu­păm, avem sau nu nevoie, cu personal de specialitate... De aceea, consider că aceste ano­malii nu pot fi curmate fără să se apeleze la întărirea res­ponsabilităţii sociale. REDACŢIA : De altfel, con­­tinuînd discuţia noastră, una din dominantele direcţiilor ela­borate de Congresul al X-lea pentru dezvoltarea multilatera­lă a societăţii noastre socialis­te este întărirea continuă a spiritului de răspundere socia­lă. Şi aici, conducerea parti­dului nostru, prin grija deose­bită, prin înaltul spirit de răs­pundere care-i călăuzeşte toa­te deciziile privind destinul dezvoltării patriei noastre, ne dă, zi de zi, un strălucit exem­plu. Pentru că prezenta discu­ţie este destinată a fi comuni­cată tinerilor noştri cititori, am vrea să amintim că aceas­tă pil­dă grăitoare se traduce şi prin felul în care partidul şi statul nostru, întregul popor investeşte, de la an la an, efor­turi sporite în asigurarea con­diţiilor optime de viaţă şi de studiu tinerei generaţii. Efect firesc­ al acestei griji este fap­tul că, succesiv, promoţiile de absolvenţi ai învăţămîntului superior, ca să răm­înem doar la acest exemplu, sînt de o ca­litate profesională sensibil mai bună. Acest fapt ridică o dub­lă responsabilitate : a) prin in­tegrarea imediată, nemijlocită a tinerilor specialişti la locul repartizării se realizează ges­tul firesc al unei prezenţe ac­tive, utile societăţii ; b) utili­zarea acestora cu maximă efi­cacitate trebuie să se facă, în special, acolo unde se hotărăş­te soarta producţiei, în miezul acesteia. R. DASCALESCU: Dacă majoritatea absolvenţilor se prezintă imediat la locul repar­tizării... GH. PAIZI : Vreau să vă in­formez că anul acesta situaţia e incomparabil mai bună de­cit în anii trecuţi. R. DASCALESCU : Mai sînt încă situaţii cînd colegi de-ai lor încearcă să ocolească a­­ceastă racordare firească, ne­cesară a cunoştinţelor încă proaspăt asimilate în facultate cu cerinţele, solicitările pro­ducţiei. De aceea consider că trebuie să vorbim deschis des­pre cîteva aspecte deficitare. Am urmărit, oarecum tipolo­gic, atitudinea studenţilor în raport cu viitorul lor loc de muncă, loc de muncă ce nu este altul decit cel pentru care optaseră, neconstrînşi de ni­meni, încă de la înscrierea lor la concursul de admitere. Pen­tru unii tonusul iniţial scade pe măsură ce se apropia clipa despărţirii de facultate şi ur­mează, firesc, întîlnirea deci­sivă cu producţia, cu raţiunile profesiei. în această categorie se află cei mai mulţi dintre studenţii care au fost greşit orientaţi profesional sau au intrat în facultate nu că să devină buni profesionişti, în­tr-un domeniu sau altul, ci — pare absurd, dar sunt aseme­nea situaţii ! — doar ca să urmeze o facultate. Pentru a­­ceştia facultatea e un lux... REDACŢIA : ...pe cheltuiala statului, prin cheltuirea unor ani buni in care se putea pre­găti un alt tinăr cu dragoste de profesie... G. VAIDEANU : Facultatea doar nu e un scop în sine şi nici nu angajează doar un singur termen al relaţiei tinăr — societate. Societatea se obli­gă să suporte cheltuieli consi­derabile cu instruirea ta pe care tu trebuie s-o restitui, s-o rambursezi îndoit... întreit... înzecit investiţiilor materiale făcute pentru pregătirea ta. Dar nu e, se înţelege, vorba doar de obligaţii materiale ci, în egală măsură, de nobile răspunderi morale ce decurg din apartenenţa ta la marea familie socială­ R. DASCALESCU: Conti­nuînd, mai există o categorie de absolvenţi care nu se pre­zintă la locul de mu­m­că şi pentru motivul că nu-l cunosc. Faceţi o investigaţie şi vedeţi cit de puţine cunoştinţe au tocmai unii studenţi care re­fuză din „principiu“ provin­cia ; ei nu cunosc judeţul, lo­calitatea unde trebuie să pro­feseze, contextul intereselor e- e­conomice, al nevoilor sociale pe care le ridică dezvoltarea. G. VÂIDEANU : Desigur că nimeni n-are pretenţia să a­­firme că educaţia ar deţine toate cheile acestor probleme, dar se poate observa cu uşu­rinţă că în învăţăm­ântul supe­rior uneori se predau cunoş­tinţe profesionale dar mai pu­ţin se urmăreşte şi se reali­zează afectiv o educaţie profe­sională ! Cine — de pildă — vorbeşte studenţilor despre asperităţile sau vicisitudinile meseriei, cine îi învaţă să le învingă ? REDACŢIA : Nu contestă ni­meni existenţa acestor carenţe, nu contestă nimeni că înregis­trăm absenţe regretabile în pregătirea multilaterală a vii­torului specialist — atît din punct de vedere al cunoştin­ţelor de strictă specialitate cit şi din punctul de vedere al eticii profesiei respective — dar aceste motive nu pot scuza neprezentarea la locul reparti­zării. Se poate trece cu vede­rea o asemenea absenţă din producţie, de acolo unde te aşteaptă postul şi rostul tău social, pentru că tu fiind res­pins la „teatru“, ca să dăm un exemplu, intri, printr-o competiţie facilă, la alt insti­tut, huzureşti pe banii statu­lui timp de cinci ani de facul­tate şi cînd e să te prezinţi la muncă ridici pur şi simplu din umeri şi te scuzi ca un copil întirziat: ştiţi, eu am vrut să fac „teatru“ ! R. DASCALESCU : O aseme­nea atitudine neserioasă nu­­ poate fi scuzată, căci, aşa cum spuneaţi, în condiţiile noastre pregătirea forţei de muncă se face cu bani grei, pe socoteala statului, a societăţii. Benefi­ciilor pe care le are individul de pe urma acestei gratuităţi trebuie să-i urmeze, în mod firesc, obligaţiile contractuale — morale şi juridice — în spiritul reciprocităţii. Ele se referă la obligaţia tînărului de a participa la construcţia socialistă în specialitatea în care s-a calificat şi acolo unde statul are nevoie de el. Pro­fesiunea cuiva nu e o pro­blemă de ordin strict perso­nal decit în ceea ce priveşte opţiunea ; ea are largi ecouri de ordin social. REDACŢIA : Pentru că vor­bim despre eficienţă şi, nu nu­mai atît, avem obligaţia mora­lă, de înaltă răspundere să transplantăm în limbajul fap­telor această noţiune funda­mentală a societăţii moderne şi cu atît mai mult a societăţii socialiste, este firesc să ne pu­nem întrebarea : o orientare profesională temeinic motiva­tă, ştiinţifică, nu e de natură a conferi investiţiilor pe care le face societatea pentru pre­gătirea specialiştilor un plus de eficienţă ? G. VÂIDEANU : Nu numai atît dar, aşa cum s-a mai spus aici, există un procent mare de eşecuri cauzat de lipsa de orientare profesională. In mod firesc, principala răspundere în această muncă complexă şi dificilă­ îi revine şcolii. A face orientare şcolară şi profesiona­lă, înseamnă, în primul rind, a educa interese stabile şi apti­tudini, dragoste de muncă şi capacitatea de autocunoaştere şi autoapreciere obiectivă. In această direcţie, şcoala noastră a înregistrat un anumit pro­gres in ultimii ani. Orientarea şcolară şi profesională a intrat în viaţa şcolii ca o preocupa­re generală şi majoră. Ea este prezentă (deşi nu totdeauna, cit trebuie şi cum trebuie­ la orele de dirigenţie, în predarea obiectelor de învăţămînt, în cercurile de elevi, la consiliile pedagogice şi consiliile meto­dice, la şedinţele cu părinţii etc. Se manifestă încă multe greutăţi pe care şcoala nu le poate înlătura ,prin forţele proprii. Şi trebuie spus că in­suficienţa mijloacelor de cu­noaştere obiectivă a elevilor şi de informare şcolară şi profe­sională generează sau stimu­lează uneori greşeli destul de grave în orientarea profesio­nală. Suntem­ deseori simpli spectatori in faţa imensei pa­gube morale pe care o suportă tinărul care nu este chemat, care nu este apt să se îndrep­te spre o anumită profesie şi are apoi un şir însemnat de nereuşite profesionale. REDACŢIA : Consideraţi că şcoala, institutul de cercetări pe care-l conduceţi, în sfîrşit, Ministerul învăţămîntului au epuizat toate posibilităţile ? Am efectuat, nu de mult, o anchetă sub titlul „Cine des­coperă aptitudinile ?“ şi rezul­tatele sale trebuie să nemul­ţumească şcoala şi instituţiile centrale amintite. Suntem­ con­vinşi că de multe ori şi, mai a­­les în acest caz, experimentăm, ceea ce nu numai că alţii au a­­plicat de mult dar chiar ceea ce începea să devină o obiş­nuinţă, cu cîteva decenii în urmă, la noi. Ne referim la testarea aptitudinilor pe care le făceau oficiile de orientare profesională de dinainte de război... G. VAIDEANU: Intr-adevăr, aş vrea să arăt că întîrziem să punem în funcţiune anumi­te soluţii care sunt destul de bine verificate. Dar problema este mai complexă. De multe ori constatăm la sfîrşitul clase­lor a VIII-a, a Xll-a, carenţe educaţionale în comportarea adolescenţilor. Recomandarea făcută de şcoală părinţilor nu e urmată de cele mai multe ori, înseamnă că întreaga acţiune nu are putere de convingere, nu are credit. Aş spune că dacă am in­troduce instrumente ştiinţi­fice pentru alcătuirea fişei psihopedagogice a elevului, dacă am testa astfel apti­tudinile acestora, familia ar fi mult mai atentă la ceea ce spun ele .De ce are credit tratamentul medical, de exemplu ? Printre altele şi pentru că apelează la exame­ne obiective. Dacă vom pune în funcţiune întregul instru­mentar cerut de această ac­ţiune încă de la clasele mici, dacă vom institui o reţea de psihopedagogie, la început prin crearea unor laboratoare judeţene sau interşcolare, am evita irosirea de reale aptitu­dini şi talente, irosire ce se mai produce încă prin lipsa orientării profesionale moder­ne. REDACŢIA : Şi totuşi, reve­nind la întrebarea noastră ? G. VÂIDEANU : Institutul nostru a elaborat şi experi­mentat mai multe variante de fişe psihopedagogice, care sunt în curs de validare. De­sigur, varianta sau variantele care se vor dovedi eficiente şi accesibile vor trebui să cape­te, cit mai cu­rînd, circulaţie în şcoli, mai ales că ele sunt pro­mise şi aşteptate de mult. REDACŢIA : Ar fi doar un aspect al problemei, căci fişa psihopedagogică este doar o fotografie, care — oricît de complexă ar fi — nu poate constitui decit un start bun într-o cursă lungă cum e o­­rientarea profesională şi fruc­tificarea acestei orientări. G. VAIDEANU : E adevărat. Sunt, de asemenea, pregătite pentru tipar, un nou volum de studii şi o culegere de texte pentru orientarea şcolară şi profesională şi se lucrează la două volume de monografii profesionale, un „manual“ a­­dresat profesorilor, un „în­drumător“ al consilierilor de orientare şcolară şi profesio­nală, o „programă“ pentru o­­rientarea şcolară şi profesio­nală. Experienţa din ultimii ani a dovedit că prezenţa, în cadrul şcolii, a unei persoane calificate pentru orientarea şcolară şi profesională — „consiliul de orientare şcola­ră şi profesională“ — este u­­tilă şi necesară. De aceea, considerăm că extinderea a­­cestei funcţii — tinzînd la ge­neralizarea treptată — consti­tuie o măsură eficace de pro­movare a orientării profesio­nale în şcoala noastră. Dacă în prezent avem doar aproxi­mativ 50 de consilieri, în vii­torul apropiat numărul lor va trebui să se mărească. Această perspectivă pune acut pro­blema unei pregătiri adecvate în învăţămîntul superior, prin înfiinţarea sau întărirea veri­gilor existente de pedago­­gie-psihologie, sau a unor sec­ţii speciale pentru orientarea şcolară şi profesională. REDACŢIA: In ciuda spa­ţiului restrîns al discuţiei noa­stre, două probleme se impun a nu fi amînate de acest co­locviu : prima problemă pe care aţi sugerat-o, de fapt şi dvs., tovarăşe Văideanu, a mobilităţii învăţămîntului no­stru superior atît la cerinţele, ele însele mobile, ale econo­miei şi, în al doilea rind reglementarea cadrului juri­dic şi moral in care se înscrie utilizarea specialiştilor încă din momentul repartizării in producţie. GH. PAIZI : Distribuirea locurilor pe facultăţi le face ministerul nostru prin cifrele pe care le primește de la C.S.P. Ministerele, care la rin­­dul lor au primit aceste cifre, ne trimit tabele nominale cu locurile disponibile. Pare sim­plu, dar aici se pot încurca lucrurile. S-a întîmplat și ast­fel : s-au cerut, la început, mai multe locuri decit era nevoie, s-a revenit apoi la o cifră aproape de nevoile reale pentru ca apoi să se recurgă la solicitări în plus. Din cauza acestor mari variaţii, în anii trecuţi au fost multe greutăţi şi, se poate afirma că ele au contribuit, în parte, la insu­ficienta utilizare profesională a specialiştilor. Credem că o dată cu noile măsuri de orga­nizare, de distribuire şi redis­tribuire a forţei de muncă spe­cializate trebuie să se mani­­­­feste şi în domeniul acesta (al solicitării de absolvenţi din partea departamentelor) un mai mare spirit de răspundere. REDACŢIA : Aceste capricii — căci nu ştim d­acă altfel pot fi calificate aceste variaţii , au lăsat portiţe deschise celor care nu s-au prezentat la post. De altfel şi prevederile juridice sunt contradictorii. AL. ROMOŞAN : Există un H.C.M. care nu îngăduie unor conducători de instituţii să angajeze absolvenţi reparti­zaţi în altă parte. Hotărîrea prevede chiar sancţionarea celui care angajează prin im­putarea salariului plătit unui astfel de angajat... REDACŢIA : Şi e eficient acest H.C.M. ? GH. PAIZI: Ar fi, dacă o altă hotărire nu anulează in fapt cealaltă hotărire... REDACŢIA : Chiar aşa ? AL. ROMOŞAN : Da, se spu­ne textual că nu poate fi im­putat cuiva salariul plătit pen­tru o muncă prestată efectiv şi astfel se face că ce se ia cu o mină de o lege, dă cu cea­laltă altă lege. Suntem­ infor­maţi că se află în proiect o hotărire care să reglementeze clar, precis, pe responsabilităţi şi această problemă. REDACŢIA: Pentru că in­trăm în domeniul probalităţi­­lor imediate, nu consideraţi că ar trebui îmbunătăţit siste­mul repartizării absolvenţilor ? Dincolo de situaţia civilă a ab­solventului, actualul sistem nu ia în consideraţie decit media obţinută de acesta. Şi aşa se face că multe dintre judeţele de curînd înfiinţate, nu numai că au deficit de cadre specia­lizate, nu numai că înregistrea­ză ce­te mai multe absenţe din partea absolvenţilor reparti­zaţi aici, dar chiar şi cele pe care le au sunt, în bună parte, din rîndul celor cu medii me­diocre. E vorba deci de un şir de situaţii inechitabile. GH. PAIZI! Dacă vă gîndiţi la introducerea, printre crite­rii, a locului de obîrşie al ab­solventului, atunci am să vă relatez o astfel de situaţie, a­­supra căreia s-a revenit ulte­rior, petrecută la Institutul de arhitectură din Bucureşti. S-a ajuns la situaţia în care şefu­lui promoţiei, evident un absol­vent remarcabil, cerut de o instituţie centrală, i s-a refuzat această repartizare în timp ce 30 de bucureşteni, care nu e­­rau printre cei mai buni stu­denţi primeau posturi în Bucu­reşti. Este sau nu o inechi­tate ? REDACŢIA: Să admitem. Totuşi cum preîntâmpinăm cealaltă situaţie, a unei serii de judeţe lipsite de cadre ? E adevărat, mulţi specialişti din ministere, din instituţiile cen­trale, înţelegînd înalta lor răs­pundere, se prezintă deja în aceste judeţe. Să nu uităm în­să de perspectivele, de necesa­rul de cadre din aceste locuri peste câţiva ani, mai ales că ştim că tinerii de aici, din a­­ceste judeţe, din cauza absen­ţelor numeroase de cadre di­dactice calificate sunt handica­paţi, şi vor fi încă, o perioadă de timp, la concursurile de ad­mitere. Vom continua să ne mişcăm în acest cerc vicios ? O soluţie reparatorie a aces­tei situaţii inadmisibile ni se pare a fi aceea mărturisită nouă, în cadrul unui interviu, de tovarăşul ing. Ion Crăciun, ministrul industriei uşoare. Domnia sa ne spunea că pen­tru viitoarele obiective ale a­­cestei ramuri ce se vor ridica în astfel de judeţe s-a trecut, atît cit permite cadrul legal în vigoare, la o selecţie şi o pregătire în plus a viitorilor candidaţi pentru examenul de admitere la facultăţile care pregătesc specialiştii necesari acestor obiective. Ba, mai mult, urmărirea acestora se va face şi prin încadrarea lor tempo­rară, pe perioada vacanţelor, în întreprinderile ministerului. N-ar fi o soluţie cu mare va­loare practică ? Ar produce chiar atît de multe complicaţii într-o economie, într-o socie­tate care se dezvoltă după o planificare riguroasă cum e a noastră ? V. ANGHELESCU: O ase­­nea practică de recrutare şi urmărire a viitorilor specialişti pe toată durata facultăţii ar putea fi însoţită şi de un sis­tem de burse din partea între­prinderii, sau din partea de­partamentului de resort pentru obiectivele ce vor fi date în exploatare în următorii ani. GH. PAIZI : Aceste burse ar putea lua forma unui avans in­tr-un contract al studenţilor cu întreprinderea. Ba, mai mult, pentru a fi stimulată pregătirea acestora în facultate, avansul ar putea fi restituit în proporţie inversă cu media ob­ţinută la terminarea facultăţii. AL. ROMAŞAN: Intr-ade­văr, o asemenea soluţie ar pu­tea fi discutată şi însuşită în viitorul imediat mai ales că, pentru prima dată, în Directi­vele Congresului al X-lea se trasează sarcina elaborării u­­nui program de perspectivă pentru pregătirea cadrelor pe o perioadă de 10 ani. După e­­laborarea acestui program el va deveni, pentru prima dată, parte integrantă a planului ge­neral de perspectivă. Acest lucru prezintă următorul mare avantaj : fiecare minister, fie­care titular al planului de stat va cunoaşte obligaţiile lui in ce priveşte pregătirea cadrelor care îi sînt necesare la toate eşaloanele producţiei. REDACŢIA : Chiar şi în a­­cest spaţiu limitat, discuţia noastră, suntem­ siguri, a fost în măsură să sublinieze că pre­gătirea specialiştilor, lichida­rea fenomenelor de risipă a tezaurului de inteligenţă pro­fesională de care dispunem, creşterea responsabilităţii so­ciale a tuturor specialiştilor, sunt probleme vitale, a căror rezolvare pozitivă şi cit mai grabnică e menită să confere o mai mare eficienţă tuturor activităţilor sociale. Directivele Congresului a I X-lea al P.C.R. subliniază o­­bligativitatea ridicării pro­ductivităţii muncii sociale în toate sectoarele, de utilizare cit mai eficientă a tuturor resurselor de care dispune economia noastră. In această direcţie, valorificarea din plin a întregului potenţial li­man trebuie să aibă un rol ho­­tărîtor. Discuţia noastră şi-a propus să se ocupe de cîteva probleme pe care le ridică u­­tilizarea specialiştilor acolo unde se hotărăşte soarta pro­ducţiei. Este doar un aspect al acestei probleme şi de aceea vom reveni. Pină atunci, vă mulţumim pentru amabila dv. participare ! Au participat (în ordinea fotografiilor): GHEORGHE PAIZI, director general la Direcţia generală a activităţilor educative şi sociale studenţeşti din Ministerul învăţămîntului, GEORGE VÂIDEANU şi ROMEO DASCALESCU, director şi director adjunct al Institutului de ştiinţe pedagogice, ALEXANDRU ROMOŞAN, director adjunct la Direcţia cultură şi sănătate din C.S.P., VIRGILIU ANGHELESCU, expert principal în studiul muncii la CEPECA.­ ­ NU! DE ACEEA LOCUL SPE­CIALISTULUI E In producţiei­ SÍMBÁTA 18 OCTOMBRIE 1969

Next