Scînteia Tineretului, februarie 1970 (Anul 26, nr. 6442-6465)
1970-02-14 / nr. 6453
SA FOLOSIM CU RANDAMENT MAXIM SUPRAFEŢELE AMENAJATE PENTRU IRIGAŢII • COMITETUL U.T.C. DIN COMUNA POIANA MARE, JUDEŢUL DOLJ, S-A ANGAJAT : „VOM RECOMANDA UN NUMĂR MARE DE TINERI ÎN VEDEREA PREGĂTIRII LOR ÎN MESERIILE NECESARE PENTRU PRACTICAREA AGRICULTURII IRIGATE". • APROAPE 50 DE TINERI DIN ACEASTĂ COMUNĂ S-AU ŞI PREZENTAT LA CURSURILE ORGANIZATE ÎN ACEST SCOP LA CALAFAT . ALŢI 30 îl VOR URMA. In sudul Olteniei, sistemul de irigaţii Calafat-Băileşti a ajuns în faza finală de amenajare. Constructorii, în rîndul cărora s-au evidenţiat, anul trecut, şi cei două sute de brigadieri de pe Şantierul naţional al tineretului Coveiu, au făcut ca timpul să fie devansat. In acest an, mai bine de treizeci de mii de hectare din cele 46 de mii se află recepţionate, pentru acestea unităţile agricole beneficiare prevăzindu-şi cifre de plan superioare. A rămas, în schimb, nerezolvat și problemă pregătirii cadrelor in vederea exploatării la capacitatea maximă a sistemului. Diferenţa între cifrele ce exprimă necesarul şi cele ce înfăţişează asiguratul este de-a dreptul îngrijorătoare. Se impune pregătirea, prin cursuri de cîteva luni, a altor aproape cinci sute de motopompişti, iar in cicluri de o săptămînă a încă pe atiţia ţărani cooperatori necesari pentru deplasarea şi supravegherea coloanelor de irigaţii. îngrijorătoare este situaţia asigurării cadrelor de motopompişti la cele patru cooperative agricole din comuna Poiana Mare. Dintr-un necesar de 178, dacă au fost şcolarizaţi o treime. Şi săptămânile pînă la începerea lucrului în cîmp se numără pe degete. „In irigaţii, cooperativele noastre agricole, statul a investit sume foarte mari. Aproape douăsprezece mii de lei pentru fiecare hectar. Acum avem satisfăcută întrutotul nevoia de apă. Dar numai atit nu-i suficient pentru a obţine 7—8 mii de kilograme porumb boabe la hectar, sau patru vagoane de sfeclă. Este nevoie de oameni calificaţi. Deocamdată, însă, aceştia lipsesc. Cunoscînd acest lucru, poate rămine nepăsătoare organizaţia U.T.C., tineretul comunei ? Cu ani in urmă, cind ceea ce se constată acum în sistemul de irigaţii se întimpla în zootehnie, aproape o sută dintre noi ne-am angajat să lucrăm în acest sector. Ne-am pregătit „din mers", dar cunoştinţelor puţine de la început le-am alăturat elanul nostru, dorinţa de a învinge greutăţile, oricit ar fi fost de mari. Astăzi, ştim fiecare ce înseamnă zootehnia in bilanţul veniturilor! Oare, intervenţia noastră hotărâtă nu s-ar solda şi în domeniul irigaţiilor cu aceleaşi bune rezultate ? Astfel a invitat secretarul comitetului comunal U.T.C., tovarăşul Florea Lăcusteanu, pe membrii comitetului şi pe numeroşii tineri invitaţi să participe, împreună cu preşedinţii cooperativelor agricole şi specialiştii din C.A.P. la dezbaterea acestei stringente probleme de producţie. Şi, discuţiile au fost fruc-je.Ugrase, îndeosebi după intervenţia inginerului agronom coordonator MARIN SANDE. GH. FECIORU (Continuare in pag. a 111-a) Unul din bazinele de refulare ce însoţesc staţiile de repompare a apei în Sistemul de irigații Terasa Brăilei. Tinereţe şi nomenclatoare MIRCEA RADU IACOBAN La 25 de ani, unul dintre laureaţii de anul trecut ai premiului „Nobel" era şef de catedră. Aproape de aceeaşi vîrstă, Maiorescu semna actele rectoratului Universităţii din Iaşi... ...Sint — veţi spune — strălucitoare excepţii. In coroana fiecărui pom vom afla şi două-trei îmbietoare fructe pîrguite timpuriu. întrebarea este : ce facem cu ele ? Le lăsăm să îmbătrînească pe ram, în aşteptarea legiuitului soroc al culesului de toamnă deplină, ori, în pofida calendarului, le culegem pentru panerul miresmelor dinţii ? Aş spune că, de dragul regulii, n-are nici un rost să sacrificăm excepţiile care o confirmă. Dar, se pare că un „calendar al culesului" operează uneori (sub altă formă şi cu egală intransigenţă) în livada tine(Continuare în pag. a Vil-a) ÎN PAG. A 2-A Saptamina în avanpremiera • SCENA — Întîlnire cu trei clasici • CLUBUL O valoroasă invenţie a doi tineri din Cluj Reporterul a primit o invitaţie. Ieri la ora anunţată a fost prezent la locul indicat , unul din laboratoarele Institutului politehnic din Cluj. Să-l însoţim şi noi prin intermediul corespondenţei telefonice transmise de aici. O simplă apăsare pe maneta unui mic dispozitiv şi, la cîţiva metri, un complicat motor intră în funcţiune. Ciudat, turaţia motorului se schimbă automat, de fiecare dată cînd se apasă pe manetă. (Continuare în pag. a II-a) Azi şi mîine la Poiana Braşov „SĂNIUŢA DE ARGINT"ÎN ZBOR SPRE...MEDALII! Săptămiin In avan premiera • TELEVIZIUNE • ECRANUL • DISCUL A 9 Sfirşitul acestei săptămîni marchează un eveniment însemnat pentru sportul de masă din şcoli — finala pe ţară a concursului dotat cu trofeul „Săniuţa de (Continuare în pag. a 11-a) OLIMPIADELE şcolare - la a doua etapa Convorbirea Voastră cu tovarăşul EUGEN BLIDEANU, director general în Ministerul Invăţămîntului — Vă propunem tovarăşe director general să reluăm discuţia de unde am lăsat-o la 14 ianuarie, cînd anunţam calendarul concursurilor şcolăreşti, ediţia 1970. De atunci s-a consumat un moment cheie al acestora şi anume faza locală. Ce elemente caracteristice acestei etape de masă se impun atenţiei? — Primul şi cel mai însemnat este participarea numeroasă a elevilor, substanţial sporită chiar faţă de anul trecut cîind, de asemenea, înregistram un progres în această direcţie. In sprijinul acestei aprecieri aş aduce cîteva cifre: la matematică în judeţul Brăila, de pildă, s-au prezentat 535 concurenţi faţă de 357 în ediţia trecută; şcolile judeţului Teleorman au trimis 624 concurenţi spre deosebire de anul trecut cînd au concurat doar 197; în Vrancea s-au prezentat peste 400 de elevi, iar în Capitală peste 4 500. La română, Bucureştiul şi-a dublat cifra (2 200 elevi anul acesta faţă de 1 100 în 1969). Vîlcea a avut 245 concurenţi faţă de 140 anul trecut. La fizică, în judeţul Mehedinţi se înregistrează o creştere de circa 275 la sută, iar la chimie, la Constanţa creşterea este de sută la sută. Sigur, nu putem abuza de cifre, dar ele exprimă şi altceva : judeţe mai puţin cunoscute sub acest raport s-au impus atenţiei datorită numărului mare de elevi — concurenţi prezenţi anul acesta. De aici cîteva concluzii : putem aprecia că şcoala in ansamblu oferă o mai bună pregătire e-Convorbire realizată de MARIETA VIDRAŞCU (Continuare în pag. a III-aj Progresul ştiinţei e in funcţie pe de o parte, de descoperiri, pe de alta, de interpretări noi, şi anume de descoperiri şi de interpretări valabile. Că ştiinţa românească a progresat în ultimele decenii în toate domeniile cu paşi impresionanţi, e un fapt ce nu poate fi tăgăduit. Elanul care a promovat şi promovează în toate domeniile acest progres produce însă uneori şi anumite fenomene secundare — nu frecvente, totuşi nici prea sporadice pentru a putea fi complet neglijate — trezind ambiţii care depăşesc posibilităţile momentului, generînd pseudo-descoperiri şi mai ales pseudo-interpretări, nu numai inutile, ci uneori de-a dreptul dăunătoare, ducînd nu la lămuriri, ci la confuzii. Bănuiesc că în toate domeniile ştiinţei există asemenea fenomene, dar, prin firea lucrurilor, concret le cunosc mai bine pe cele din ambianţa disciplinei pe care o profesez, pe cele din istoria artei. Scriu aceste rînduri cu intenţia de a contribui la eliminarea unor neajunsuri de această factură. Să fim însă bine înţeleşi ! Aproape că nu există operă ştiinţifică de oarecare amploare în care să nu se strecoare erori. Realitatea ne obligă — vriminevrînd — să contăm pe prezenţa lor. Există insă o limită dincolo de care erorile nu mai sunt inevitabile insuficiente umbane, ci consecinţa unei superficialităţi — conştiente sau inconştiente — ce scontează pe lipsa de informaţie a cititorului, urmărind producerea unor de prof. univ. dr. docent VIRGIL VĂTĂŞIANU membru corespondent al Academiei R.S.R. anumite efecte şi obţinerea unor anumite succese nejustificate. Despre acestea din urmă este vorba în rîndurile ce urmează. Aşa, bunăoară, se spune în tratatul de Istoria artelor plastice în România, vol. I, 1968, la p. 28 : „întemeiaţi pe analiza stilistică a monumentelor şi pe informaţii documentare, cercetătorii români şi străini au propus datarea bisericilor de lemn româneşti in secolul al XIV-lea, legîndu-le probabil de apariţia unor formaţiuni politice româneşti de anvergură. Or, ni se pare că ţinînd seamă de seria de elemente expuse, care ilustrează legătura nemijlocită şi neîntreruptă a construcţiilor religioase cu locuinţa ţărănească, se impune o datare mult mai timpurie.“ In cartea sa despre Bisericile de lemn din judeţul Arad, 1927, la p. 7, C. Petranu (Continuare în pag. a IV-a) FANTEZIE SI ONESTITATE IN STUDIILE DE ISTORIE A ARTEI Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI, SERIA II, Nr. 64538 PAGINI — 30 BANI SÎMBĂTĂ 14 FEBRUARIE 1970 ♦ ♦♦♦♦♦♦♦♦♦ ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ ALCOOLUL — UN DROG! Zilele trecute, nimerind din pricina obligaţiilor profesionale la o reuniune unde, alături de cîţiva solişti de muzică uşoară îşi dădea concursul şi Gică Petrescu, am auzit — pentru a cita oară ? — acel cîntec în care revan ca un laitmotiv cuvintele: „pe şoseaua şpriţului...“. Volubil, plin de energie, agitînd şnurul microfonului ca pe un şarpe ciudat, cîntăreţul îndemna publicul să-l secondeze bătînd din palme şi scandind de trei ori: „bea!, bea !, bea“. Prima încercare a fost o dezamăgire şi artistul s-a simţit în drepturile sale să-şi bată joc de anemia unei săli căreia, se pare, îi era cam ruşine să se socotească mutată pe loc in faţa unor butoaie gîlgiind de sîngele domnului. Pînă la urmă însă timiditatea a fost învinsă, cele cîteva sute de persoane se înscriseseră de bună voie într-o călătorie pe mirifica „şosea a şpriţului“ şi urlau cît le ţinea gura : „bea !..., bea !... bea !...“ Desigur, n-am naivitatea să cred că dacă restaurantele, cum ne semnalează mai mulţi cititori, sînt nefiresc de pline, chiar la ore la care lumea ar trebui să se cam afle pe la treburi, asta s-ar datora cîntecelor vesele ale lui Gică Petrescu, artist simpatizat şi preţuit. Nu. Totuşi, înregistrînd acea trecere — destul de rapidă — de la reţinerea în faţa bachicelor deprinderi la preaplinul unei convingeri cu care se rostea îndemnul la băutură, fie el şi in glumă, mă gîndeam dacă măcar unei părţi dintre cei acolo de faţă le era limpede unde duce, de fapt, prea deasa plimbare pe „şoseaua şpriţului“? Şi fiindcă aşa îi stă bine unui reporter, punîndu-mi întrebarea am căutat singur răspunsul. Pentru cititor: „ŞOSEAUA ŞPRIŢULUI" ’ ARE UN CAPAT? Are, şi nu ne-a fost greu să-l găsim. Deşi unii beau la Iaşi, alţii la Baia Mare, iar alţii la Craiova, din cînd în cînd cite o nevastă amantă, ori o rudă nu mult mai veselă coboară la statuia din centrul comunei Popeşti- Leordeni, ori la staţia „Spitalul 9“ din Bucureşti însoţind cite o persoană care s-a înfrăţit cu sticla, autodistrugîndu-se omeneşte şi creînd indescriptibil de triste situaţii celor din jurul lor. La cele două puncte indicate mai sus există clinici în care se face tratamentul celor pe care şpriţul i-a învins. La capătul acelei şosele pe care s-a plecat cu strigăte de veselie se găsesc, deci, aceste clinici, străjuite zi şi noapte de oameni îmbrăcaţi în halate albe, care au învăţat cite 16—18 ani şi studiază în continuare pentru ca, exact contrar îndemnului din cîntec, să facă tot posibilul să-i îndrume pe cei deveniţi deja alcoolici, spre opusul,şoselea şpriţului“. Şi iată faptele: în timp ce acolo, în sala de pe Calea Victoriei, cîteva sute de persoane strigau „bea!..., bea !..., bea!...“, aici, la marginea oraşului, un grup de doctori şi asistenţi medicali se luptă cu multe alte sute de persoane încercînd să le bage-n cap reversul refrenului vesel : „nu bea !..., nu bea !..., nu bea!...“ Este o luptă destul de inegală și aș zice revoltătoare prin iresponsabilitatea veselă a primirilor. CUM ARATA UN BĂUTOR AJUNS IN ACEST LOC? Iată trei cazuri. 1. Constantin A, 23 ani, electrician auto la I.T.B. Fost meseriaș bun. Căsătorit, doi copii, sofia vînzătoare într-o cofetărie. Fetița cea mică (1 an și opt luni), cum îl vede în casă îi stri-EUGEN FLORESCU (Continuare în pag. a Vilia). ÎN PAG. A 6-A • De la OM la OM de Ion Băieșu • SPORT * ÎN PAG. A 7-A Schiţe la un profil al tinerei generaţii (IX) „TINEREŢE, numele tău NU ESTE CRUZIME!“ Convorbire cu actorul AMZA PELLEA — Amza Pellea, cu voia dumitale aş zice să nu luăm ca temă a acestei convorbiri profilul tinerei generaţii artistice. Iţi propun pentru azi un „schimb de replici“ în jurul tinerei generaţii de spectatori şi, ca să ne putem mişca cit mai în voie, aş zice să ne oprim numai la publicul tînăr din sălile de cinematograf. Asta, bineînţeles, in măsura în care vei fi de acord că se pot face delimitări între spectatorul vîrstnic şi cel tînăr şi între omul din sala de teatru şi cel din sala de cinematograf — Aceşti» delimitări au existat dintotdeauna şi faptul nu mai trebuie demonstrat. Cit priveşte subiectul pe care-1 propui pentru această discuţie — tînărul spectator de film — mă tem că in această privinţă nu dispun de acea detaşare atit de necesară, ţinut marţi ani cu pretenţii de generalizare. Pentru că eu, oricit ţi s-ar părea de ciudat, continui să mă duc şi astăzi la cinematograf cu aceeaşi emoţie cu care mă pregăteam in adolescenţă să văd „Zorro, omul cu mască" sau „Tarzan, fiul junglei“. — înseamnă că profesionistul ecranului Amza Pellea, Interpret al lui Decebal şi Mihai Viteazul, este, ca degustător de peliculă, un fericit practicant al magicei formule argheziene : „Fă-te, suflete, copil !“ şi pentru asta, pe drept cuvînt, trebuie să-l invidiem. Dar eu cred că discuţia noastră poate porni chiar şi de la mărturisirea pe care o făceai mai înainte. Iar pentru aceasta întrebarea pe care ţi-o propun este... — Ştiu , dacă sunt sau nu de părere că tinerii spectatori de film de azi se duc la „Pardaillan“-ii şi „Angelicile“ lor cu aceeaşi emoţie ingenuă, cu aceeaşi candidă „necunoaştere“ cu care ne duceam noi la „Tom Mix“-ui sau „Alomele noastre? Bineînţeles că nu. Tineretul de astăzi este, ca să zic aşa, mult mai „calificat“ ca spectator decit tinerii generaţiei anterioare. E drept, tinerii studioşi de azi nu au, încă, incluse in programa analitică ore despre artaşi tehnica filmului, dar presa, atit cea de specialitate cît şi cea cotidiană, ca şi radio-ul şi mai ales televiziunea oferă în permanenţă populaţiei din toate mediile o asemenea cantitate de informaţii despre cinematografie incit tinerii spectatori de film de azi pot fi socotiţi, in raport cu tinerii de acum două decenii, nişte „iniţiaţi“. Pornind de la această realitate evidentă se poate face observaţia că, dacă tinerii de altă dată se duceau la cinematograf numai ca să vadă ce se reprezintă pe ecran, tinerii de azi sunt interesaţi neapărat şi de felul cum a fost realizat filmul respectiv, în timp ce prăbuşirile spectaculoase peste stînci ale invulnerabilului Zorro erau, pentru noi, „reale“, pentru ei galopadele şi prăbuşirile eroilor din filme nu sunt altceva decit „cascadorie“, mai bine sau mai puţin bine executată . — Dacă este aşa — şi este ! — unde mai întîlneşte tînărul spectator de azi „miracolul“ ecranului, acel sublim „mister“ care să-l emoţioneze, să-l transfigureze, să-l facă să uite de sine ? — Numai şi numai în valoarea reală a unui film, în stringenţa temei, în autenticitatea mesajului, în măiestria creatoare a realizatorului, deci in adevărul artistic al peliculei — singurul dat capabil să-l emoţioneze pe spectatorul tînăr de azi în asemenea măsură incit să-l facă să uite, în timpul celor 90 de minute de proiecţie, tot ce ştia despre „modul de preparare" a respectivului produs artistic. — Cum să ne explicăm atunci marea afluenţă de tineret la îndoielnicele „Angelici" şi la „Dolarii....“ de tot felul sau la filmele cu multă muzică uşoară dar fără pic de artă ? Şi, de asemenea, cum să ne explicăm reacţiile cu totul lipsite de cuvîntare ale unor tineri spectatori — fluierături, interpelări licenţioase, glume îndoielnice — la scenele „tari“ ale filmelor . Nu cumva, în caracterizarea făcută de dumneata mai înainte există şi o doză de idealizare ? PETRE DRAGU (Continuare în pag. a IV-a)