Scînteia Tineretului, iulie 1970 (Anul 26, nr. 5672-6594)

1970-07-01 / nr. 6568

„SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 3 CUM AU DESCOPERIT proiectanţii de la „Griviţa Roşie“ 90 DE CISTERNE 800. Cifra reprezintă numărul vagoanelor cisternă pe care a­­­nual se aplică marca GRIRO. Sunt cisternele produse de Uzina de utilaj chimic Griviţa Roşie, ce pot fi întîlnite pe magistralele feroviare ale ţării noastre şi ale altor state europene. De şase ani halele uzinei sunt părăsite de a­­celaşi tip de vagon, cu o capaci­tate de 60 m3, destinat transpor­tului unei foarte largi game de produse. Atît constructorii cit şi bene­ficiarii, erau nemulţumiţi de faptul că nu putea fi utilizat ra­ţional întregul spaţiu al vagonu­lui. Produsele mai uşoare îi um­pleau la refuz, pe cînd cele grele lăsau la fiecare transport un „volum mort“. Cu toate că uzina este de fapt doar executantul planurilor ela­borate de institutele de proiec­tări, s-a luat iniţiativa reproiec­­tării vagonului, înfiinţîndu-se un birou de proiectări vagoane cis­ternă format în mare majoritate din tineri. „Eram convins — ne spunea inginerul Dumitru Mano­­lache, şeful serviciului Construc­tor şef — că acest tînăr colectiv plin de voinţă şi energie, înar­mat cu bogate cunoştinţe profe­sionale, va obţine rezultate bune. Succesele anterioare obţinute de fiecare dintre ei constituiau un preludiu al acestei activităţi com­­plexe. Mai tîrziu aveam să înţeleg de ce inginerul Manolache con­sidera reproiectarea de faţă, o activitate complexă. Cu ce şi cum s-a început ne pune în temă inginerul Jenică Marin , şeful biroului proiectări. „Am mers la beneficiari şi am sondat opiniile lor despre vagonul exis­tent, ne-a interesat ce anume provoacă greutăţi în exploatare, ce parametri îi nemulţumeşte. Am întocmit grafice ale variaţiei în timp a gamei de produse tran­sportate din care a rezultat gra­dul de utilizare a capacităţii va­gonului“. Din prelucrarea datelor culese s-a ajuns la concluzia că soluţia optimă ar fi mărirea capacităţii vagonului cu încă 10 m3. Pentru aceasta se putea acţiona în două direcţii : mărirea în diametru sau în lungime. Cum prima este li­mitată de gabaritul admis de poduri, tunele s-a acţionat în lungime, adăugind cazanului încă 1,25 m. Evident urma şi o creş­tere a greutăţii. Şi totuşi lucrurile stau altfel: cisterna nouă, mai mare, este mai uşoară cu 300 kg. Deşi pare de domeniul fanteziei, reducerea greutăţii în condiţiile creşterii capacităţii este rodul miilor de calcule şi verificări care au arătat, că se poate re­duce grosimea tablei cu un mili­metru, fără a diminua cu nimic rezistenţa. „Această reducere a greutăţii nu ne-a mulţumit şi personal e­­ram convins că se mai pot face şi alte îmbunătăţiri în acest sens“. Cuvintele aparţin tînărului ingi­ner Mihai Ţibuleac, autorul noii instalaţii de încălzire a vagonu­lui. Ce s-a mai putut face, veţi deduce din cifrele comparative de mai jos. La vagonul de 60 m­ cele 3 baterii de încălzire în greutate de 1 760 kg ocupau un spaţiu de 1,2 m3 şi avea o su­prafaţă de transmitere a căldurii de 40 m2. Noua instalaţie, prin înlocuirea ţevii simple cu ţeavă cu aripioare, are o singură bate­rie în greutate de 500 kg, şi cu toate că suprafaţa de transmitere a căldurii a crescut cu 5 m2, volumul de amplasare s-a redus cu o treime. Meritul tînărului colectiv con­stă și în faptul că s-a avut în vedere dezvoltarea de perspectivă a transportului feroviar. Introducerea cuplării automate a vagoanelor — obiectiv înscris în planul modernizării transpor­tului feroviar european — ne va lăsa drept amintire imaginea manevrantului ce, pe sub tam­poane, leagă vagoanele. S-a mers deci cu un pas înainte, noul tip de cisternă fiind adaptabil — prin proiectarea unui nou tip de șasiu — noului sistem de cuplare. Introducerea cuplei automate nu va însemna numai „prinde­rea“ vagoanelor la simpla lor în­­tîlnire, ci şi o altă reducere a greutăţii vagonului. Tampoanele vor dispare şi odată cu ele o serie de grinzi susţinătoare. întreaga activitate de reproiec­­tare conduce în final la reali­zarea unui produs la nivelul teh­nicii mondiale. Reducerea cu 2,6 tone a greutăţii fiecărui va­gon, reprezintă 2 080 tone mate­rial economisit anual. Cu alte cu­vinte, material pentru încă 90 va­goane. Cum după încercările de probă­ ale prototipului se va a­­dopta şi o nouă tehnologie de e­­xecuţie, şi cum tehnologii sunt a­­nimaţi de dorinţa obţinerii unor rezultate cu nimic mai prejos de­cit cele ale proiectanţilor, este foarte probabil ca la un consum anual de metal neschimbat, să se schimbe cifra 800, poate chiar în 900. Succesele de pînă acum ne îndreptăţesc să sperăm acest lucru. IOAN VOICU ELEVI PE FRONTUL RECON­STRUCŢIEI Prin acţiuni de muncă vo­­luntar-patriotică, elevii Şco­lii generale din Suplac au participat la repunerea în circulaţie a căilor ferate pe porţiunile Bernadea—Bah­­nea , Laslău—Şoimuş, la re­facerea drumurilor interco­­munale, la curăţirea şanţuri­lor. In această vacanţă, ei vor contribui la realizarea unor lucrări agricole, de în­treţinere şi recoltare, în ca­drul cooperativelor agricole de producţie de pe raza co­munei noastre. Evenimentele tragice ale lunii mai, au solicitat intens participarea promptă a fiecă­ruia. Iată în cîteva secvenţe, relatate de martori oculari, modul în care, în acele mo­mente de grea încercare, tinerii din Mediaş au ştiut să-şi în­scrie faptele în conştiinţa co­lectivităţii. ...Ca tehnician constructor, HERMAN WEINRICH era cel mai potrivit să supravegheze podul principal de traversare peste Tîrnava, ameninţat să se prăbuşească. Trebuiau făcu­te măsurători, calcule. A luat un caiet, creionul, aparatele şi, fără să mai aştepte prea multe indicaţii, şi-a început munca pe pod. Era o veghe zilnică, de dimineaţa pînă la ora 9 seara. Pe ploaie toren­ţială, pe vînt, studia perma­nent evoluţia podului primej­duit de furia apelor. Podul pe care trece drumul naţional că­tre Iernut şi Tg. Mureş a re­zistat şi rezistă. Locuitorii ora­şului îl ştiu azi pe Herman Weinrich ca „omul care a sal­vat podul“. Şoferul ION MĂR­GINEAN a transportat zi și noapte blocuri de prefabricate din beton, tone de piatră pen­tru consolidarea la timp a ma­lului Tîrnavei, oprind aluneca­rea de teren din str. Stadionu­lui... Despre excavatoristul IOAN HOLAN se vorbește a­­cuma ca despre un­ adevărat erou : 48 de ore, cu scurte în­treruperi pentru masă şi odih­nă, a lucrat la consolidarea di­gului de pe strada Malului... în ziua inundaţiei, şoferul HER­MAN SCHNEIDER şi-a scos maşina din garaj şi a evacuat familiile de pe străzile Luncii, Malului şi 1 Septembrie, pînă i-a ajuns apa la înălţimea de 1,30 m în cabină şi i-a înecat motorul. S-a urcat atunci pe cabină, aşteptîndu-şi colegul, pe ION ZĂRIEŞ, şi împreună au continuat evacuarea fami­liilor cu maşina acestuia — o basculantă „Bucegi“. S-au îm­potmolit, i-a scos un tractor. In 24 de ore maşinile erau din nou în stare de funcţionare. Au trecut atunci, imediat, la transportul de piatră şi mate­riale pentru lucrările de apă­rare a malurilor şi digurilor... In rîndurile de faţă ne-am oprit la cîteva exemple de comportare exemplară faţă în faţă cu primejdiile, cu dificul­tăţile de-atunci, la cîteva din­tre sutele,.. .miile de chipuri ale tinerilor ce au răspuns cu întreaga energie, fără rezervă, tuturor solicitărilor. Şi nu în­­tîmplător la aceştia. Despre ei, despre participarea lor la viaţa organizaţiilor din care fac parte existau înainte o seamă de semne de întrebare. Se remarcase o anumită pasi­vitate faţă de îndeplinirea u­­nor îndatorii, erau priviţi ca inactivi, mai puţin receptivi la acţiunile colectivelor. Aşa stînd lucrurile, momen­tul confruntării cu­­inundaţiile a oferit, în ce-i priveşte sur­prize. Prin fapte, ei s-au în­scris, altfel decit înainte, în memoria tovarăşilor lor de muncă, capacitatea lor de dă­­ru­ire a­ cîştigat dimensiuni de o amploare nebănuită. — Mi-a plăcut extraordinar de­ mult gestul lor. Mă uit cu alţi ochi, astăzi, în preajma examenului de bacalaureat, la colegii noştri BÉLA SZÁSZ şi IOSIF SARDI — mărturisea DENISA COMAN, secretara comitetului U.T.C. al clasei a XlI-a umană, Liceul nr. 2. Au stat, din zori pe maluri, măsurînd cu mijloace impro­vizate creşterea cotelor riului, avertizînd grabnic locuitorii despre iminenţa­­ primejdiei. Iar cînd stihia era în oraş, au construit din cîteva bîrne o plută precară, cu care s-au avîntat ore în şir, pînă noap­tea, azi pînă la piele, salvînd zeci de oameni. „Pe­ mulţi dintre tinerii din jurul nostru, din organizaţia­ noastră, îi privim altfel, după evenimentele, atît de neobiş­nuite care ne-au solicitat în zilele de bătălie cu apele, cu consecinţele devastatoare ale acestora — arăta VIOREL RA­­ŢIU, secretarul comitetului U.T.C. al Şantierului de con­­strucţii-monta­j De ce altfel acum ? Pentru că, nu s-a recunoscut deschis, unitatea de măsură fusese multă vreme aceea a parti­cipării la şedinţe, criteriul de apreciere al activităţii acestor tineri, se rezumase la îndepli­nirea unor îndatoriri minore. Un examen­ au trecut, deci, înseşi organizaţiile U.T.C., mem­brii comitetelor. Educa­ţia pe care şi organizaţii­le'­­ U.T.C., prin tot ceea ce întreprind , o făcuseră ti­nerilor, culti­vîndu-le, prin muncă, dragostea de muncă, sentimentul solidarităţii uma­ne, al curajului, abnegaţiei în lupta cu greutăţile, îi înzestra­se" cu valenţele unor oameni adevăraţi, posedînd resursele moral-afective capabile, să în­frunte şi marile încercări. Tocmai acţiunile de însem­nătate reală care să le dea prilejul de a se încerca şi afirma pe măsura a ceea ce pot face, a setei lor de a fi utili colectivităţii, trebuie să-i solicite cotidian. Sistemul vie­ţii de organizaţie, acest cadru de educaţie politică, morală şi civică, a adus în faţă exame­nului de care vorbim, consa­r­crîndu-le, şi valori umane care la unii tineri erau mai puţin întrezărite. Incit, a-i racorda intr-un mod mai elevat pe astfel de tineri la acţiunile superior concepute ca ţel şi modalitate organizatorică, prin care sunt integraţi acestui sistem educativ, este însăşi condiţia eficacităţii procesu­lui de formare, de dezvoltare a unor puternice caractere. ION TRONAC pe care nu le observa nimeni Ce se ascunde uneori dincolo de pasivitatea unor tineri PRECIZIE A BĂTUT GONGUL (Urmare din pag. I) „începînd cu prima zi de va­canţă, 2 200 de studenţi din Centrul universitar Timiş, timp de 3 săptămîni, participă, ală­turi de ceilalţi tineri din jude­ţul Timiş, îndeosebi elevi, pe şantierele­ muncii voluntar pa­triotice. Peste 1 000 dintre ei, vor lucra la campania de re­coltare a păioaselor de pe o­­goarele a 75 I.A.S. dintre care amintim fermele I.A.S. .Hodoni, Variaş, Becicherecul Mic, 500 sunt angajaţi la acţiuni de con­solidare a digului de pe riul Bega, pe porţiunea Topolovă­­ţul Mare—Ictar, la construirea drumului Govojdia—Nădrag, precum şi la realizarea pati­noarului artificial din Timişoa­ra a cărui edificare a început deja. Studenţii cu domiciliul stabil în oraşul Timişoara, ceea ce reprezintă restul de pînă la 2 200, se vor alătura munca pe şantierele din localitate. Unul dintre acestea este şi comple­xul sportiv studenţesc , ce se construieşte lingă Stadionul ,,1 Mai“, care, prin dimensiunile sale, va lărgi considerabil baza materială a sportului de nursă. Va fi realizat un teren de fot­bal, unul de rugbi, unul de baschet şi o pistă pentru com­petiţii atletice“. Azi au loc alte plecări. Studenţii vor munci. A fost dorinţa lor. Studenţii se vor odihni. Va fi dreptul lor, meritat, după în­văţătură şi muncă. Vacanţa îşi urmează cursul obişnuit, pe ca­re il ştim de atîţia ani. Obiş­nuitul acesta însemnînd zilele petrecute pe malul mării, la Gostineşti, in taberele de la Piriul Rece, Buşteni, Braşov 10 500 de studenţi, bilete de o­­dihnă în alte 21 de staţiuni pen­tru aproape 4 500 de studenţi, invitaţiile B.T.T. la excursii pentru 6 000 de­ studenţi, casele de cultură şi cluburile, cu pro­gramele lor estivale, bazele sportive, taberele de instruire. Trebuie să recunoaştem, nu începe o vacanţă oarecare, ci vacanţa—1970, care a emis che­mări la muncă, chemări la o­­dihnă şi distracţie, incit cei 150 000 de studenţi vor putea spune la 1 octombrie : am stră­bătut o vacanţă inegalabilă. Studenţii Facultăţii de filologie, secţia limbi­­străine ■ înainte de a pleca spre Rîmnicu Vîlcea, București. (Urmare din pag. 1) De reţinut , tinerii au răspuns cu promptitudine chemării de suplimentare a producţiei, in ve­derea compensării pierderilor din judeţele calamitate. Laconice ca şi cabtele de mai sus, vorbele lui Gheorghe Ciutacu, secretarul Comitetului coordonator U.T.C., schiţează exact conturul unor situaţii palpabile . „Aderenţa ti­nerilor la hotărirea de a produ­ce mai mult decit se prevăzuse în angajamentul iniţial a fost rapidă şi deplină. Cei încadraţi in sectorul mecanic sau energe­­tic-şef au executat lucrări de reparaţii şi în afara orelor de program. Tinerii din secţiile di­rect productive (mori de pastă, mori de ciment, cuptoare, ran­­­pa de însăcuire) s-au angajat să exploateze cu mai multă grijă utilajele, pentru ca acestea să lucreze, fără opriri, la capacita­tea lor maximă. Ştiu că dv aş­teptaţi nume şi fapte neobişnui­te, spectaculoase. Sunt, însă, mo­­mente în care lucrurile se ames­tecă — nu mai ştii ce este obiş­­­nuit şi ce a neobişnuit. Toată lu­mea îşi vede de treabă. De­sigur, metodele obţinerii ace­lui excedent faţă de plan nu se reduc numai la cele indi­cate de interlocutorul nostru. Ele au fost căutate (şi găsite) în aprovizionarea ritmică a fabricii cu materie primă (calcar), in or­ganizarea mai bună a locului de munca şi în lupta pentru lichi­darea absenţelor nemotivate din producţie. COMBINATUL TEXTIL-CON­­STANŢA, întreprindere tînără, prin propria virstă (intrat par­ţial în funcţiune in 1966) şi prin aceea a oamenilor care muncesc aici (media de virstă : 22 de ani). De anul trecut, lucrează cu o capacitate de patru ori mai mare decit capacitatea iniţială. Dispu­ne de utilaje de înaltă tehnici­­tate şi ■r-, după cum ne infor­mează secretarul organizaţiei P.C.R., tov. Florea Constantin — „de un personaj tînăr, harnic, dar fără experienţa pe care ţi-o dă practicarea îndelungată a a­celeiaşi meserii. Oricum, sintem­ siguri că, in curind, rutina­(in înţelesul bun al cuvîntului) in producţie va elimina majorita­tea gesturilor neindeminatice, de acomodare, sesizabile, uneori, in prezent". Vizibile încă de pe acum, suc­cesele nu-i ocolesc pe tinerii textilişti. Impresionant rămine, printre altele, entuziasmul cu care au primit ei măsurile ini­ţiate pentru combaterea efecte­lor calamităţilor. Astfel, colecti­vul Combinatului a hotărit să-şi suplimenteze angajamentele ini­ţiale cu încă 7 milioane lei la valoarea producţiei globale şi marfă, prin realizarea a încă 50 000 m­p ţesături tip lină şi a încă 40 000 m­p ţesături groase in­ cinepă. O bună parte din an­gajamentele făcute sunt, deja, o­­norate. Cum a fost posibil acest lucru ? Intrucît rezervele inter­ne fuseseră incluse în angaja­mentul iniţial, conturat o dată cu defalcarea cifrelor de plan, suplimentările se obţin prin transformarea uneia din zilele de odihnă ale fiecărei luni, în zi de lucru. Alte iniţiative : in ve­derea acordării de­ asistenţă teh­nică unităţilor care au suferit de pe urma inundaţiilor,­­ între­prinderea pune la dispoziţie un număr de zece specialişti. In plus, dacă Ministerul Industriei Uşoare va decide, combinatul se obligă să asigure t­oate condiţiile favorabile recondiţionării prin finisare a 50 000 m­p ţesături. N-au lipsit, evident, nici ini­ţiativele individuale. Astfel,­­Jana Vieru, Ana Mihăilescu, Tudora Radu (secţia pieptănătorie) ş.a. au cerut să deservească mai multe maşini. „Un colectiv foar­te bun — ne avertiza Elena Cirstea, secretara Comitetului coordonator U.T.C. — există în­ secţia de filatură cardată. Mais­trul Ilie Dima şi ajutorii de maiştri (Vasile Tudor, Abrachim Caicedim, Constantin Tim­pă) in­tervin prompt acolo unde este nevoie de priceperea lor“. Insis­­tînd puţin, am aflat şi un fapt revelatoriu : pe 14 mai, datorită unui scurt-circuit, a izbucnit un incendiu la o maşină de la un sortiment de cardă (lină cu fire mai scurte şi mai groase). Daca s-ar fi aşteptat venirea pompie­rilor, flăcările ar fi cuprins în­treaga secţie. Prin intervenţia energică a maistrului şi a aju­toarelor sale, focul a fost locali­zat şi stins în cinci minute. In felul acesta au fost evitate pa­gubele, iar masina a fost repusa in funcţiune în 15 minute. Incontestabil, unele deficiente se fac simţite şi la Combinatul textil Constanţa. Cu siguranţa, însă, că timpul, pe de o parte, spiritul de iniţiativă şi inventi­vitate, pe de altă parte, vor con­tribui la înlăturarea acestor ,,minusuri“ de moment şi la re­lansarea activităţii combinatului la nivelul tinereţii sale maturi­zate. MIERCURI 1 IULIE 1970 CERTIFI­CATUL DE MATU­RITATE al primei promoţii Acum două zile am fost martorul emoţional al unui e­­veniment de cea mai strin­gentă actualitate: lamina­rea diplomelor de baca­laureat absolvenţilor unui liceu din judeţul Ilfov. Emo­ţia mea se justifica, nu prin violenţa nostalgică a proprii­lor mele amintiri stirnite de acest fapt, ci, mai ales, prin semnificaţia specială a mo­mentului, cînd prima promoţie a liceului agricol din Drago­­mireşti-Vale intră în posesia unui mandat de încredere şi responsabilitate, dar şi al re­cunoaşterii deplinei ei com­petenţe profesionale. Sărbătoarea de hun rămas a dinamizat întreaga suflare a liceului. De la titlul poeziei dedicate evenimentului stre­curate încă de dimineaţă de o mină timidă sub cristalul gazetei de perete alături de articolul de fond : „Drum bun în viaţă pe calea succeselor totale, stimaţi colegi absol­venţi !“ — şi pînă la finalele strîngeri de mină totul a de­curs cu­ un ceremonial inedit căruia fiecare i s-a supus cu o secretă plăcere. — Drumul pe care păşiţi astăzi este aşa de lung, incit noi, profesorii dumneavoastră, nu-i mai putem zări capătul, a rostit într-o scurtă alocuţi­une profesorul doctor C. Si­mionescu. Dar garantăm pen­tru „merindea spirituală“ care v-am dăruit-o şi pe care aţi ştiut s-o primiţi! O coincidenţă tulburătoare s-a adăugat acestei calde fes­tivităţi caracterizată printr-un optimism specif­ic: o dată cu calificarea şi angajarea în câmpul profesional a primei promoţii de absolvenţi, prof. dr. C. Simionescu, decanul de virstă al corpului didactic al liceului din Dragomireşti- Vale, după 42 de ani de acti­vitate pedagogică desfăşurată la diverse catedre — universi­tare şi liceale — a primit de­cizia de pensionare. Astfel urările transmise pro­moţiei de debut s-au întors într-un ales omagiu profesoru­­lui­ eminent (doctor în ştiinţe veterinare, membru al unor societăţi ştiinţifice de peste ho­tare, autor şi coautor al unor valoroase tratate de ştiinţă veterinară şi mai ales un das­căl neobosit — educatorul a zeci de generaţii de specia­lişti). Ştiam, într-adevăr, că un laborator şi un muzeu inci­pient, cărora profesorul doc­tor C. Simionescu le-a donat preţioasele sale colecţii — rod al unei munci de o rară scrupulozitate desfăşurată o viaţă întreagă — urmează să fie constituite în incinta li­ceului de către discipolii săi sub atenta şi directa sa coor­donare. Chiar şi numai aceste consemnări pot justifica în temeinicia pregătirii profesio­nale cu care a fost înarmată „promoţia de onoare“ a liceu­lui. De altfel, primii absolvenţi, din cei 60 ai promoţiei Şte­fan Adam şi Floarea Păun, şefi ai acestei promoţii, mi-au mărturisit că cinstea ce li s-a făcut îi îndatorează încă o dată mai mult, să ducă ştafeta competenţei profesionale, a muncii de perfecţionare, pînă la cotele maxime dorite de dascălii lor de care acum se despart, angajîndu-se, împre­ună cu toţi colegii lor, să poarte ca pe o deviză perma­nentă îndemnul acestora : „labor omnia vincit impro­­bus“. GH. ISTRATE

Next