Scînteia Tineretului, iulie 1970 (Anul 26, nr. 5672-6594)
1970-07-01 / nr. 6568
„SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 3 CUM AU DESCOPERIT proiectanţii de la „Griviţa Roşie“ 90 DE CISTERNE 800. Cifra reprezintă numărul vagoanelor cisternă pe care anual se aplică marca GRIRO. Sunt cisternele produse de Uzina de utilaj chimic Griviţa Roşie, ce pot fi întîlnite pe magistralele feroviare ale ţării noastre şi ale altor state europene. De şase ani halele uzinei sunt părăsite de acelaşi tip de vagon, cu o capacitate de 60 m3, destinat transportului unei foarte largi game de produse. Atît constructorii cit şi beneficiarii, erau nemulţumiţi de faptul că nu putea fi utilizat raţional întregul spaţiu al vagonului. Produsele mai uşoare îi umpleau la refuz, pe cînd cele grele lăsau la fiecare transport un „volum mort“. Cu toate că uzina este de fapt doar executantul planurilor elaborate de institutele de proiectări, s-a luat iniţiativa reproiectării vagonului, înfiinţîndu-se un birou de proiectări vagoane cisternă format în mare majoritate din tineri. „Eram convins — ne spunea inginerul Dumitru Manolache, şeful serviciului Constructor şef — că acest tînăr colectiv plin de voinţă şi energie, înarmat cu bogate cunoştinţe profesionale, va obţine rezultate bune. Succesele anterioare obţinute de fiecare dintre ei constituiau un preludiu al acestei activităţi complexe. Mai tîrziu aveam să înţeleg de ce inginerul Manolache considera reproiectarea de faţă, o activitate complexă. Cu ce şi cum s-a început ne pune în temă inginerul Jenică Marin , şeful biroului proiectări. „Am mers la beneficiari şi am sondat opiniile lor despre vagonul existent, ne-a interesat ce anume provoacă greutăţi în exploatare, ce parametri îi nemulţumeşte. Am întocmit grafice ale variaţiei în timp a gamei de produse transportate din care a rezultat gradul de utilizare a capacităţii vagonului“. Din prelucrarea datelor culese s-a ajuns la concluzia că soluţia optimă ar fi mărirea capacităţii vagonului cu încă 10 m3. Pentru aceasta se putea acţiona în două direcţii : mărirea în diametru sau în lungime. Cum prima este limitată de gabaritul admis de poduri, tunele s-a acţionat în lungime, adăugind cazanului încă 1,25 m. Evident urma şi o creştere a greutăţii. Şi totuşi lucrurile stau altfel: cisterna nouă, mai mare, este mai uşoară cu 300 kg. Deşi pare de domeniul fanteziei, reducerea greutăţii în condiţiile creşterii capacităţii este rodul miilor de calcule şi verificări care au arătat, că se poate reduce grosimea tablei cu un milimetru, fără a diminua cu nimic rezistenţa. „Această reducere a greutăţii nu ne-a mulţumit şi personal eram convins că se mai pot face şi alte îmbunătăţiri în acest sens“. Cuvintele aparţin tînărului inginer Mihai Ţibuleac, autorul noii instalaţii de încălzire a vagonului. Ce s-a mai putut face, veţi deduce din cifrele comparative de mai jos. La vagonul de 60 m cele 3 baterii de încălzire în greutate de 1 760 kg ocupau un spaţiu de 1,2 m3 şi avea o suprafaţă de transmitere a căldurii de 40 m2. Noua instalaţie, prin înlocuirea ţevii simple cu ţeavă cu aripioare, are o singură baterie în greutate de 500 kg, şi cu toate că suprafaţa de transmitere a căldurii a crescut cu 5 m2, volumul de amplasare s-a redus cu o treime. Meritul tînărului colectiv constă și în faptul că s-a avut în vedere dezvoltarea de perspectivă a transportului feroviar. Introducerea cuplării automate a vagoanelor — obiectiv înscris în planul modernizării transportului feroviar european — ne va lăsa drept amintire imaginea manevrantului ce, pe sub tampoane, leagă vagoanele. S-a mers deci cu un pas înainte, noul tip de cisternă fiind adaptabil — prin proiectarea unui nou tip de șasiu — noului sistem de cuplare. Introducerea cuplei automate nu va însemna numai „prinderea“ vagoanelor la simpla lor întîlnire, ci şi o altă reducere a greutăţii vagonului. Tampoanele vor dispare şi odată cu ele o serie de grinzi susţinătoare. întreaga activitate de reproiectare conduce în final la realizarea unui produs la nivelul tehnicii mondiale. Reducerea cu 2,6 tone a greutăţii fiecărui vagon, reprezintă 2 080 tone material economisit anual. Cu alte cuvinte, material pentru încă 90 vagoane. Cum după încercările de probă ale prototipului se va adopta şi o nouă tehnologie de execuţie, şi cum tehnologii sunt animaţi de dorinţa obţinerii unor rezultate cu nimic mai prejos decit cele ale proiectanţilor, este foarte probabil ca la un consum anual de metal neschimbat, să se schimbe cifra 800, poate chiar în 900. Succesele de pînă acum ne îndreptăţesc să sperăm acest lucru. IOAN VOICU ELEVI PE FRONTUL RECONSTRUCŢIEI Prin acţiuni de muncă voluntar-patriotică, elevii Şcolii generale din Suplac au participat la repunerea în circulaţie a căilor ferate pe porţiunile Bernadea—Bahnea , Laslău—Şoimuş, la refacerea drumurilor intercomunale, la curăţirea şanţurilor. In această vacanţă, ei vor contribui la realizarea unor lucrări agricole, de întreţinere şi recoltare, în cadrul cooperativelor agricole de producţie de pe raza comunei noastre. Evenimentele tragice ale lunii mai, au solicitat intens participarea promptă a fiecăruia. Iată în cîteva secvenţe, relatate de martori oculari, modul în care, în acele momente de grea încercare, tinerii din Mediaş au ştiut să-şi înscrie faptele în conştiinţa colectivităţii. ...Ca tehnician constructor, HERMAN WEINRICH era cel mai potrivit să supravegheze podul principal de traversare peste Tîrnava, ameninţat să se prăbuşească. Trebuiau făcute măsurători, calcule. A luat un caiet, creionul, aparatele şi, fără să mai aştepte prea multe indicaţii, şi-a început munca pe pod. Era o veghe zilnică, de dimineaţa pînă la ora 9 seara. Pe ploaie torenţială, pe vînt, studia permanent evoluţia podului primejduit de furia apelor. Podul pe care trece drumul naţional către Iernut şi Tg. Mureş a rezistat şi rezistă. Locuitorii oraşului îl ştiu azi pe Herman Weinrich ca „omul care a salvat podul“. Şoferul ION MĂRGINEAN a transportat zi și noapte blocuri de prefabricate din beton, tone de piatră pentru consolidarea la timp a malului Tîrnavei, oprind alunecarea de teren din str. Stadionului... Despre excavatoristul IOAN HOLAN se vorbește acuma ca despre un adevărat erou : 48 de ore, cu scurte întreruperi pentru masă şi odihnă, a lucrat la consolidarea digului de pe strada Malului... în ziua inundaţiei, şoferul HERMAN SCHNEIDER şi-a scos maşina din garaj şi a evacuat familiile de pe străzile Luncii, Malului şi 1 Septembrie, pînă i-a ajuns apa la înălţimea de 1,30 m în cabină şi i-a înecat motorul. S-a urcat atunci pe cabină, aşteptîndu-şi colegul, pe ION ZĂRIEŞ, şi împreună au continuat evacuarea familiilor cu maşina acestuia — o basculantă „Bucegi“. S-au împotmolit, i-a scos un tractor. In 24 de ore maşinile erau din nou în stare de funcţionare. Au trecut atunci, imediat, la transportul de piatră şi materiale pentru lucrările de apărare a malurilor şi digurilor... In rîndurile de faţă ne-am oprit la cîteva exemple de comportare exemplară faţă în faţă cu primejdiile, cu dificultăţile de-atunci, la cîteva dintre sutele,.. .miile de chipuri ale tinerilor ce au răspuns cu întreaga energie, fără rezervă, tuturor solicitărilor. Şi nu întîmplător la aceştia. Despre ei, despre participarea lor la viaţa organizaţiilor din care fac parte existau înainte o seamă de semne de întrebare. Se remarcase o anumită pasivitate faţă de îndeplinirea unor îndatorii, erau priviţi ca inactivi, mai puţin receptivi la acţiunile colectivelor. Aşa stînd lucrurile, momentul confruntării cuinundaţiile a oferit, în ce-i priveşte surprize. Prin fapte, ei s-au înscris, altfel decit înainte, în memoria tovarăşilor lor de muncă, capacitatea lor de dăruire a cîştigat dimensiuni de o amploare nebănuită. — Mi-a plăcut extraordinar de mult gestul lor. Mă uit cu alţi ochi, astăzi, în preajma examenului de bacalaureat, la colegii noştri BÉLA SZÁSZ şi IOSIF SARDI — mărturisea DENISA COMAN, secretara comitetului U.T.C. al clasei a XlI-a umană, Liceul nr. 2. Au stat, din zori pe maluri, măsurînd cu mijloace improvizate creşterea cotelor riului, avertizînd grabnic locuitorii despre iminenţa primejdiei. Iar cînd stihia era în oraş, au construit din cîteva bîrne o plută precară, cu care s-au avîntat ore în şir, pînă noaptea, azi pînă la piele, salvînd zeci de oameni. „Pe mulţi dintre tinerii din jurul nostru, din organizaţia noastră, îi privim altfel, după evenimentele, atît de neobişnuite care ne-au solicitat în zilele de bătălie cu apele, cu consecinţele devastatoare ale acestora — arăta VIOREL RAŢIU, secretarul comitetului U.T.C. al Şantierului de construcţii-montaj De ce altfel acum ? Pentru că, nu s-a recunoscut deschis, unitatea de măsură fusese multă vreme aceea a participării la şedinţe, criteriul de apreciere al activităţii acestor tineri, se rezumase la îndeplinirea unor îndatoriri minore. Un examen au trecut, deci, înseşi organizaţiile U.T.C., membrii comitetelor. Educaţia pe care şi organizaţiile' U.T.C., prin tot ceea ce întreprind , o făcuseră tinerilor, cultivîndu-le, prin muncă, dragostea de muncă, sentimentul solidarităţii umane, al curajului, abnegaţiei în lupta cu greutăţile, îi înzestrase" cu valenţele unor oameni adevăraţi, posedînd resursele moral-afective capabile, să înfrunte şi marile încercări. Tocmai acţiunile de însemnătate reală care să le dea prilejul de a se încerca şi afirma pe măsura a ceea ce pot face, a setei lor de a fi utili colectivităţii, trebuie să-i solicite cotidian. Sistemul vieţii de organizaţie, acest cadru de educaţie politică, morală şi civică, a adus în faţă examenului de care vorbim, consarcrîndu-le, şi valori umane care la unii tineri erau mai puţin întrezărite. Incit, a-i racorda intr-un mod mai elevat pe astfel de tineri la acţiunile superior concepute ca ţel şi modalitate organizatorică, prin care sunt integraţi acestui sistem educativ, este însăşi condiţia eficacităţii procesului de formare, de dezvoltare a unor puternice caractere. ION TRONAC pe care nu le observa nimeni Ce se ascunde uneori dincolo de pasivitatea unor tineri PRECIZIE A BĂTUT GONGUL (Urmare din pag. I) „începînd cu prima zi de vacanţă, 2 200 de studenţi din Centrul universitar Timiş, timp de 3 săptămîni, participă, alături de ceilalţi tineri din judeţul Timiş, îndeosebi elevi, pe şantierele muncii voluntar patriotice. Peste 1 000 dintre ei, vor lucra la campania de recoltare a păioaselor de pe ogoarele a 75 I.A.S. dintre care amintim fermele I.A.S. .Hodoni, Variaş, Becicherecul Mic, 500 sunt angajaţi la acţiuni de consolidare a digului de pe riul Bega, pe porţiunea Topolovăţul Mare—Ictar, la construirea drumului Govojdia—Nădrag, precum şi la realizarea patinoarului artificial din Timişoara a cărui edificare a început deja. Studenţii cu domiciliul stabil în oraşul Timişoara, ceea ce reprezintă restul de pînă la 2 200, se vor alătura munca pe şantierele din localitate. Unul dintre acestea este şi complexul sportiv studenţesc , ce se construieşte lingă Stadionul ,,1 Mai“, care, prin dimensiunile sale, va lărgi considerabil baza materială a sportului de nursă. Va fi realizat un teren de fotbal, unul de rugbi, unul de baschet şi o pistă pentru competiţii atletice“. Azi au loc alte plecări. Studenţii vor munci. A fost dorinţa lor. Studenţii se vor odihni. Va fi dreptul lor, meritat, după învăţătură şi muncă. Vacanţa îşi urmează cursul obişnuit, pe care il ştim de atîţia ani. Obişnuitul acesta însemnînd zilele petrecute pe malul mării, la Gostineşti, in taberele de la Piriul Rece, Buşteni, Braşov 10 500 de studenţi, bilete de odihnă în alte 21 de staţiuni pentru aproape 4 500 de studenţi, invitaţiile B.T.T. la excursii pentru 6 000 de studenţi, casele de cultură şi cluburile, cu programele lor estivale, bazele sportive, taberele de instruire. Trebuie să recunoaştem, nu începe o vacanţă oarecare, ci vacanţa—1970, care a emis chemări la muncă, chemări la odihnă şi distracţie, incit cei 150 000 de studenţi vor putea spune la 1 octombrie : am străbătut o vacanţă inegalabilă. Studenţii Facultăţii de filologie, secţia limbistrăine ■ înainte de a pleca spre Rîmnicu Vîlcea, București. (Urmare din pag. 1) De reţinut , tinerii au răspuns cu promptitudine chemării de suplimentare a producţiei, in vederea compensării pierderilor din judeţele calamitate. Laconice ca şi cabtele de mai sus, vorbele lui Gheorghe Ciutacu, secretarul Comitetului coordonator U.T.C., schiţează exact conturul unor situaţii palpabile . „Aderenţa tinerilor la hotărirea de a produce mai mult decit se prevăzuse în angajamentul iniţial a fost rapidă şi deplină. Cei încadraţi in sectorul mecanic sau energetic-şef au executat lucrări de reparaţii şi în afara orelor de program. Tinerii din secţiile direct productive (mori de pastă, mori de ciment, cuptoare, ranpa de însăcuire) s-au angajat să exploateze cu mai multă grijă utilajele, pentru ca acestea să lucreze, fără opriri, la capacitatea lor maximă. Ştiu că dv aşteptaţi nume şi fapte neobişnuite, spectaculoase. Sunt, însă, momente în care lucrurile se amestecă — nu mai ştii ce este obişnuit şi ce a neobişnuit. Toată lumea îşi vede de treabă. Desigur, metodele obţinerii acelui excedent faţă de plan nu se reduc numai la cele indicate de interlocutorul nostru. Ele au fost căutate (şi găsite) în aprovizionarea ritmică a fabricii cu materie primă (calcar), in organizarea mai bună a locului de munca şi în lupta pentru lichidarea absenţelor nemotivate din producţie. COMBINATUL TEXTIL-CONSTANŢA, întreprindere tînără, prin propria virstă (intrat parţial în funcţiune in 1966) şi prin aceea a oamenilor care muncesc aici (media de virstă : 22 de ani). De anul trecut, lucrează cu o capacitate de patru ori mai mare decit capacitatea iniţială. Dispune de utilaje de înaltă tehnicitate şi ■r-, după cum ne informează secretarul organizaţiei P.C.R., tov. Florea Constantin — „de un personaj tînăr, harnic, dar fără experienţa pe care ţi-o dă practicarea îndelungată a aceleiaşi meserii. Oricum, sintem siguri că, in curind, rutina(in înţelesul bun al cuvîntului) in producţie va elimina majoritatea gesturilor neindeminatice, de acomodare, sesizabile, uneori, in prezent". Vizibile încă de pe acum, succesele nu-i ocolesc pe tinerii textilişti. Impresionant rămine, printre altele, entuziasmul cu care au primit ei măsurile iniţiate pentru combaterea efectelor calamităţilor. Astfel, colectivul Combinatului a hotărit să-şi suplimenteze angajamentele iniţiale cu încă 7 milioane lei la valoarea producţiei globale şi marfă, prin realizarea a încă 50 000 mp ţesături tip lină şi a încă 40 000 mp ţesături groase in cinepă. O bună parte din angajamentele făcute sunt, deja, onorate. Cum a fost posibil acest lucru ? Intrucît rezervele interne fuseseră incluse în angajamentul iniţial, conturat o dată cu defalcarea cifrelor de plan, suplimentările se obţin prin transformarea uneia din zilele de odihnă ale fiecărei luni, în zi de lucru. Alte iniţiative : in vederea acordării de asistenţă tehnică unităţilor care au suferit de pe urma inundaţiilor, întreprinderea pune la dispoziţie un număr de zece specialişti. In plus, dacă Ministerul Industriei Uşoare va decide, combinatul se obligă să asigure toate condiţiile favorabile recondiţionării prin finisare a 50 000 mp ţesături. N-au lipsit, evident, nici iniţiativele individuale. Astfel,Jana Vieru, Ana Mihăilescu, Tudora Radu (secţia pieptănătorie) ş.a. au cerut să deservească mai multe maşini. „Un colectiv foarte bun — ne avertiza Elena Cirstea, secretara Comitetului coordonator U.T.C. — există în secţia de filatură cardată. Maistrul Ilie Dima şi ajutorii de maiştri (Vasile Tudor, Abrachim Caicedim, Constantin Timpă) intervin prompt acolo unde este nevoie de priceperea lor“. Insistînd puţin, am aflat şi un fapt revelatoriu : pe 14 mai, datorită unui scurt-circuit, a izbucnit un incendiu la o maşină de la un sortiment de cardă (lină cu fire mai scurte şi mai groase). Daca s-ar fi aşteptat venirea pompierilor, flăcările ar fi cuprins întreaga secţie. Prin intervenţia energică a maistrului şi a ajutoarelor sale, focul a fost localizat şi stins în cinci minute. In felul acesta au fost evitate pagubele, iar masina a fost repusa in funcţiune în 15 minute. Incontestabil, unele deficiente se fac simţite şi la Combinatul textil Constanţa. Cu siguranţa, însă, că timpul, pe de o parte, spiritul de iniţiativă şi inventivitate, pe de altă parte, vor contribui la înlăturarea acestor ,,minusuri“ de moment şi la relansarea activităţii combinatului la nivelul tinereţii sale maturizate. MIERCURI 1 IULIE 1970 CERTIFICATUL DE MATURITATE al primei promoţii Acum două zile am fost martorul emoţional al unui eveniment de cea mai stringentă actualitate: laminarea diplomelor de bacalaureat absolvenţilor unui liceu din judeţul Ilfov. Emoţia mea se justifica, nu prin violenţa nostalgică a propriilor mele amintiri stirnite de acest fapt, ci, mai ales, prin semnificaţia specială a momentului, cînd prima promoţie a liceului agricol din Dragomireşti-Vale intră în posesia unui mandat de încredere şi responsabilitate, dar şi al recunoaşterii deplinei ei competenţe profesionale. Sărbătoarea de hun rămas a dinamizat întreaga suflare a liceului. De la titlul poeziei dedicate evenimentului strecurate încă de dimineaţă de o mină timidă sub cristalul gazetei de perete alături de articolul de fond : „Drum bun în viaţă pe calea succeselor totale, stimaţi colegi absolvenţi !“ — şi pînă la finalele strîngeri de mină totul a decurs cu un ceremonial inedit căruia fiecare i s-a supus cu o secretă plăcere. — Drumul pe care păşiţi astăzi este aşa de lung, incit noi, profesorii dumneavoastră, nu-i mai putem zări capătul, a rostit într-o scurtă alocuţiune profesorul doctor C. Simionescu. Dar garantăm pentru „merindea spirituală“ care v-am dăruit-o şi pe care aţi ştiut s-o primiţi! O coincidenţă tulburătoare s-a adăugat acestei calde festivităţi caracterizată printr-un optimism specific: o dată cu calificarea şi angajarea în câmpul profesional a primei promoţii de absolvenţi, prof. dr. C. Simionescu, decanul de virstă al corpului didactic al liceului din Dragomireşti- Vale, după 42 de ani de activitate pedagogică desfăşurată la diverse catedre — universitare şi liceale — a primit decizia de pensionare. Astfel urările transmise promoţiei de debut s-au întors într-un ales omagiu profesorului eminent (doctor în ştiinţe veterinare, membru al unor societăţi ştiinţifice de peste hotare, autor şi coautor al unor valoroase tratate de ştiinţă veterinară şi mai ales un dascăl neobosit — educatorul a zeci de generaţii de specialişti). Ştiam, într-adevăr, că un laborator şi un muzeu incipient, cărora profesorul doctor C. Simionescu le-a donat preţioasele sale colecţii — rod al unei munci de o rară scrupulozitate desfăşurată o viaţă întreagă — urmează să fie constituite în incinta liceului de către discipolii săi sub atenta şi directa sa coordonare. Chiar şi numai aceste consemnări pot justifica în temeinicia pregătirii profesionale cu care a fost înarmată „promoţia de onoare“ a liceului. De altfel, primii absolvenţi, din cei 60 ai promoţiei Ştefan Adam şi Floarea Păun, şefi ai acestei promoţii, mi-au mărturisit că cinstea ce li s-a făcut îi îndatorează încă o dată mai mult, să ducă ştafeta competenţei profesionale, a muncii de perfecţionare, pînă la cotele maxime dorite de dascălii lor de care acum se despart, angajîndu-se, împreună cu toţi colegii lor, să poarte ca pe o deviză permanentă îndemnul acestora : „labor omnia vincit improbus“. GH. ISTRATE