Scînteia Tineretului, septembrie 1970 (Anul 26, nr. 6620-6645)
1970-09-17 / nr. 6634
BIBLIOTECA TEHNICĂ are uşile larg deschise. De ce nu îndrăznesc tinerii SĂ-I TREACĂ PRAGUL? Tn definitiv nu înţeleg de ce se face atîta caz ! Am sau nu, în buzunar, diploma ere absolvire a şcolii profesionale ? O am ! Sint muncitor calificat ? Sînt! Imi realizez — de bine, de rău — sarcinile de producţie ce-mi sunt încredinţate ? Atunci ? Ce nevoie mai am să-mi pierd timpul cu citirea cărţilor tehnice ? Cam aşa ne-a răspuns unul dintre tinerii strungari ai Uzinei de maşini electrice din Bucureşti. întrebarea se referea, după cum, desigur, se subînţelege, la studierea bibliografiei de specialitate. De ce să nu recunoaştem : în aparenţă interlocutorul nostru are dreptate. Consultăm şi alte opinii. Studiul neîntrerupt al fondului documentar pe care-l avem la dispoziţie reprezintă o condiţie obligatorie atît pentru muncitori cît şi pentru tehnicieni, ingineri sau maiştri. Pretinde acest lucru, în primul rînd specificul de fabricaţie al întreprinderii noastre, al ramurii din care facem parte. Se ştie, la noi, ciclul de reînnoire a produselor este mult mai scurt decit în alte domenii. Diversitatea şi complexitatea lor, de asemenea. Ce-i drept, şcoala profesională familiarizează tinărul cu cîteva din tainele meseriei. Dar instruirea din cadrul ei reprezintă doar un punct de pornire. Alinierea la exigenţele concrete ale producţiei presupune completarea, din mers, a cunoştinţelor dobindite iniţial. Or, această perfecţionare profesională este de neconceput fără parcurgerea celor mai recente noutăţi editoriale, fără apropierea cărţilor şi revistelor tehnice. (Constantin Răduţ, inginer şef al Uzinei de maşini electrice). — Aţi remarcat, desigur, că în motivarea sa tinărul strungar cu care aţi discutat vorbeşte de îndeplinirea sarcinilor de producţie. Nu omite însă să adauge coeficientul de nesiguranţă : de bine, de rău. Nici n-ar fi putut să-l uite de vreme ce, la noi în secţie, utecişti cum ar fi de pildă, Nicolae Badea, Ion Nae sau Marin Grigore nu reuşesc să-şi realizeze normele de producţie. Intrebaţi-i de cînd n-au mai citit nimic în specialitate. Răspunsurile vor fi edificatoare. Căci, îmbunătăţirea efectivă a modului de lucru, ridicarea cu alte cuvinte a calificării nu poate fi făcută în afara contactului asiduu cu biblioteca. (Ion Popa, cîştigătorul fazei pe municipiul Bucureşti al olimpiadei strungarilor — ediţia 1970). — Hala de maşini mici în care vă aflaţi — ne spune tehnologul de sector, inginer Teodor Cociu, este dată în folosinţă de curînd. Ea a fost dotată cu utilaje de înaltă productivitate. Deservirea lor în condiţii optime, capacitatea de a interveni prompt ori de cîte ori este nevoie şi asigurarea în acest fel a continuităţii producţiei implică citirea de către tinerii muncitori a cărţilor sau revistelor destinate aprofundării cunoştinţelor dobîndite cu prilejul cursurilor de calificare. Şi apoi, nu trebuie să uităm că drumul pînă la inven-*^ţii sau inovaţii trece obligatoriu® prin bibliotecă, presupune o informare largă, la obiect. Efectuăm un test-anchetă în fişele de cititori grupate la litera C. In total, 27 de fişe. Dintre ele, 15 aparţin uteciştilor, 4 — ingineri, 2 — tehnicieni, 9 — muncitori. Ponderea o au deci muncitorii. Lucru firesc dacă avem în vedere că numărul lor, în total salariaţi, este de asemenea preponderent. Parcurgerea titlurilor de cărţi împrumutate de la datele deschiderii fișelor, date diferite, fără îndoială, de la caz la caz, ne oferă o concluzie destul de pesimistă. Strungarul Ilie Comșa a solicitat o carte „Manualul strungarului“ pe data de 20.03 1970. De atunci, nimic altceva. Lăcătușul Gheorghe Colegiu a împrumutat în intervalul 10 decembrie 1969 — 1 sept. 1970 doar „Algebra analitică“. Cu rare excepţii insuficienţa lecturării este evidentă. Cine ştie, ne-am zis, poate că fondul documentar este, la rîndul lui, insuficient. — Da de unde, ne contrazice imediat inginerul Florin Petre. Avem în dotare peste 10 000 de volume — cărţi de specialitate şi 7 000 volume reviste legate. Pentru a nu mai vorbi de cele 47 abonamente la revistele străine şi 80 la revistele româneşti. Cine vrea să le consulte are toate condiţiile. Să vă dau un singur exemplu. Inginerul Corneliu Ciolac a citit începînd din data de 7 februarie 1966 şi pînă acum nu mai puţin de 62 de cărţi. Biblioteca este solicitată zilnic. Cei care-şi îndreaptă paşii către ea sînt însă, în marea majoritate ingineri şi tehnicieni. Pentru ca nu cumva totuşi situaţia reieşită în urma consultării fişelor de cititori de la litera C să fie cu totul întîmplătoare repetăm testul şi la fişele grupate la litera P. Starea de lucruri este identică. Ba nu ! Se remarcă o cerere mai vizibilă în cărţile de specialitate radio. Motivarea ? In uzină exis-tă un cerc al radioamatorilor. Remarca — mulţi dintre tinerii muncitori îşi cumpără singuri cărţile necesare — ne determină să reluăm întrebarea cu care am început ancheta ,,Ce-ai citit, în specialitate, în ultimul an ?“ în cadrul secţiilor de producţie. Transcriem cîteva răspunsuri. ..N-am prea citit. Sînt la seral, am alte preocupări (Nae Ion, strungar, unul din uteciştii care nu-şi îndeplinesc normele de producţie). — „Fiul risipitor“ de Radu Tudoran (Aurică Mateescu — rectificator). — Nişte cărţi despre confecţii textile. Le-a adus acasă soră-mea (Nicolae Marcu, presator). La capătul documentării un lucru este clar — interesul pentru studierea bibliografiei de specialitate şi perfecţionarea în acest fel — prin mijloace proprii, la îndemîna fiecăruia, a cunoştinţelor profesionale este extrem de scăzut. Anual, se cheltuiesc sume importante pentru a aduce cît mai la zi fondul documentar, biblioteca este gata oricînd să-şi primească cititorii, să împrumute cărţi. Cu toate acestea volumul apelurilor la carte este mult sub nivelul cerinţelor. Desigur, o parte din responsabilitate revinetinerilor înşişi. Dar nu numai lor. Şi cînd spunem aceasta nu ne gîndim neapărat la colectivul bibliotecii, cei 4 oameni care lucrează aici încearcă în măsura posibilităţilor — prin intermediul recenziilor la staţia de radioamplificare a uzinei, prin expoziţiile cărţilor tehnice şi buletinele de informare, prin conferinţe — să mărească numărul cititorilor. De neînţeles ni se pare însă lipsa de preocupare în acest sens a comitetului coordonator U.T.C. Deşi Plenara C.C. al U.T.C. din 10—11 octombrie 1969 recomandă printre alte forme specifice, proprii organizaţiilor de tineret şi concursul „Cartea tehnică şi producţia" anul acesta — după cum ne informează tovarăşul Constantin Budică, secretarul comitetului coordonator pe uzină — nu s-a iniţiat o astfel de competiţie. Olimpiadele pe meserii, concursurile profesionale, reprezintă, de asemenea, modalităţi de atragere a tinerilor spre studierea literaturii de specialitate. La începutul anului ,ne informează rov. ing. Valeriu Erhan, şeful comisiei socialprofesionale ne-am planificat să ţinem două olimpiade : a strungarului şi a lăcătuşului. Pe cea din urmă n-am desfăşurat-o. Aşa ni s-a recomandat de la sectorul 7 U.T.C. al Capitalei. Erau angrenaţi prea puţini tineri... (?!). In aceste condiţii nu este de mirare că suprapunîndu-se peste dezinteresul manifestat de înşişi tinerii muncitori, indiferenţa celor cu atribuţii exprese în stimularea îmbogăţirii bagajului de cunoştinţe nu a făcut decit să mărească distanţele dintre secţiile de producţie şi bibliotecă. Ce s-ar putea întreprinde ? Multe. Să ne referim doar la lectoratele tehnice, la simpozioane, la diversele forme de agitaţie vizuală, la includerea in programele de desfăşurare a concursurilor pe meserii, a bibliografiei tehnice. Căci, parafrazînd un proverb arhicunoscut „Pofta de citit, vine citind“. Racordarea la exigenţele producţiei a tinerilor muncitori presupune contactul permanent cu biblioteca, cu studiul. Realizarea lui însă cere din partea tuturor celor interesaţi, atenţie, preocupare. GH. GHIDRIGAN Elevi la muncă patriotică. CINE POARTĂ VINA PENTRU SLABA ACTIVITATE A UNEI ORGANIZAŢII? DESIGUR, SECRETARUL DAR NU NUMAI EL! Mereu recunoaştem în sinea noastră că secretarul unui comitet U.T.C. are un mare rol în întreaga viaţă a organizaţiei respective, că de capacitatea sa depind adesea rezolvările pe care le capătă un număr mare de probleme ridicate de tineri. Ar fi greşit insă să considerăm că numai secretarul e răspunzător de modul în care îşi desfăşoară activitatea organizaţia. Aşa că, atunci cînd întîlnim unele neajunsuri, ca de pildă la organizaţia U.T.C. prelucrări mecanice de la Combinatul siderurgic din Galaţi care, în cursul unui an aproape, s-a întrunit in plen doar de două ori, a cărei întreagă activitate se rezumă doar la colectarea a 30 tone fier vechi, e firesc să nu ne referim numai la secretarul Ion Silion. Intr-adevăr, ce au făcut membrii comitetului şi ce au întreprins cei peste o sută de tineri, cît are organizaţia, dacă secretarul nu a confirmat încrederea acordată ? Fiindcă e ştiut că, în asemenea situaţii, de inactivitate a organului ales, fiecare tinăr nu numai că putea, dar avea şi datoria să acţioneze pentru a determina o redresare, o reanimare a vieţii de organizaţie. A aştepta totul de la secretar, iată un mod de neînţeles, de a aprecia o situaţie care adeseori e servit drept scuză sau motivare, dar care nu scuză şi nu motivează nimic. In fond, răspunderea colectivă nu poate fi decît suma unor răspunderi individuale. Şi motivările aici trebuie căutate nu in altă parte. De pildă, comitetul coordonator U.T.C. de la întreprinderea de construcţii şi montaje siderurgice din Galaţi a acţionat cu multă timiditate in organizarea petrerii timpului liber al celor citorva mii de constructori ai combinatului, acţiunile cultural-distractive fiind puţine şi totodată sărace în conţinut. Bineînţeles, secretarul comitetului nu poate fi absolvit, insă ne întrebăm în acelaşi timp cum se împacă cu o asemenea situaţie şi cei care răspund direct de activitatea comisiei pe resort. Dialogul cu Stoian Coman, locţiitorul secretarului comitetului coordonator U.T.C. de la I.C.M.S.G. şi vicepreşedintele comisiei cultural-distractive pe platformă este edificator . — De cînd nu aţi dansat, tovarăşe Coman , Stoian ? — De prin aprilie 1969. _? ţ ! — Da, nu vreau să mai aud de seri cultural-distractive. Să facă alţii, eu nu. Insistînd, aflăm că tovarăşul Coman Stoian e supărat toc fiindcă anul trecut, la o asemenea acţiune, a avut un necazneînsemnat, după părerea noastră sau care nu putea să afecteze cu nimic organizarea , în continuare, cu aceeaşi frecvenţă, dacă nu mai mare, a acţiunilor cultural-distractive. Insă tovarăşul Coman Stoian s-a supărat pe tineri şi, prin urmare, tinerii trebuie să sufere. Cel puţin pînă îi trece dumnealui supărarea. Şi asta ţine cam de mult. Dacă am compara două comitete comunale U.T.C. prin rezultatele pe care le-am obţinut, ni se vor dezvălui de asemenea implicaţii edificatoare. De pildă, comitetul comunal U.T.C. Nămoloasa, cu cel din comuna Vîrlezi. Primul a reuşit să mobilizeze pe toţi tinerii la munca cîmpului, să desfăşoare acţiuni foarte interesante, să ridice viaţa culturală a satului la un nivel superior. Şi aceasta fiindcă membrii comitetului comunal U.T.C. din Nămoloasa, nu au lăsat totul pe seama secretarului, ci au acţionat fiecare potrivit mandatului pe care îl au din partea tinerilor, au avut iniţiativă, au fost consecvenţi în acţiunile lor. Dincolo, în comuna Vîrlezi doar activitatea sportivă şi distractivă se ridică la nivelul cerut. De ce ? Fiindcă responsabilul comisiei sportive, Gelu Munteanu, e îndrăgostit de sport şi„s-a zbătut cît a putut“, fiindcă tot acest tînăr e un priceput chitarist şi, ca urmare, a format o orchestră şi un taraf care asigură în fiecare săptămînă desfăşurarea unei seri cultural-distractive. Fără îndoială, dacă şi ceilalţi membri ai comitetului U.T.C. ar fi muncit cu acelaşi spirit de răspundere, întreaga activitate a organizaţiei U.T.C. din comuna Vîrlezi ar fi avut o altă configuraţie. Dar ceilalţi au lăsat cam mult în seama secretarului, mai ales a locţiitorului său. După toate acestea, aş considera că rezultatele bune sau mai puţin bune existente în activitatea unei organizaţii sau a alteia îşi găsesc un corespondent direct în felul cum muncesc membrii comitetelor respective e foarte firesc. Secretarul e cel care coordonează sectoarele, cel care, fiind mereu atent la echilibru, intervine într-o parte sau în alta pentru a însufleţi, pentru a dinamiza. Dar el nu poate îndeplinii şi sarcinile altora fără ca aceasta să nu se observe. Sînt cîteva precizări care capătă un caracter de mare utilitate acum, cînd ne mai despart puţine zile de alegerile din toamna acestui an. Ele trebuie să constituie tot atîtea prilejuri de meditaţie în actul investirii cu drepturi şi datorii a noilor birouri şi comitete U.T.C. ION CHIRIC MAGAZINELE ALIMENTARE (Urmare din pag. 1) „avanscenă" a ceea ce constituie mai reprezentativ, simbolic chiar, pentru locul în care pătrunzi. Așadar, un scurt... POPAS UNGĂ VITRINE Au fost locuri unde popasul a constituit o adevărată plăcere. Multe vitrine, prezentînd o bogată gamă de produse, sunt meritorii „cărţi de vizită“ în care „citeşti“ spirit gospodăresc, împletit cu fantezie şi bun gust, şi din care intuieşti belşugul dinăuntru. In faţa unor astfel de vitrine — la „Modern“ „Unic“, „Bitolia“, băcănia din str. Crîngaşi nr. 104, Magazinul general de produse alimentare- Giuleşti (Bucureşti), unităţile nr. 1, 4, 193, „Caraiman“ (Ploieşti) — nu numai omul plecat după cumpărături trece convingător pragul, dar şi trecătorul e tentat să nu plece... cu mina goală. Din păcate, retina a reţinut şi aspecte care fac să sufere ochiul. Am poposit în faţa a numeroase vitrine care nu spun nimic : incolore, banale, destinate celui mai cumplit anonimat, locuri lingă care întîiul sentiment ce-1 încerci este acela de a fugi. In multe din acestea, produsele aşa-zise de prezentare şi reclamă, pur şi simplu zac într-o totală neglijenţă, uitate — cine mai ştie de cînd ? — supuse degradării. Am descoperit : lapte stricat lîngă nişte ouă „albite“ de aşteptare, (unitatea nr. 33-Giuleşti) , pachete cu şerveţele dispuse după cea mai „rebusistică“ ordine, sufocînd nişte cutii cu lapte praf (unitatea nr. 45 — piaţa Ilie Pintilie). Parcă pentru a da o replică „sărăciei“ din aceste vitrine, din alte „ochiuri de geam“ ne-au surîs acru zeci şi zeci de borcane cu muştar, o veritabilă competiţie între unităţile alimentare nr. 10 — Piaţa Unirii, 109 — Calea Văcăreşti (Bucureşti), „Mercur“ (la Ploieşti). In oraşul lui Caragiale am aflat şi un stil de a face reclamă demn de usturimea biciului său : în vitrina unităţii nr. 75 zîmbeşte între două sorturi de muştar, un uriaş anunţ vestind, cu tot luxul de amănunte presupus, începerea înscrierilor la... Universitatea populară. Am închis ochii şi am trecut mai departe , gest pe care am fost nevoit să-l repetăm de nenumărate ori în ultimele trei zile de documentare cu sacoşa prin faţa vitrinelor magazinelor alimentare , gest, însă, pe care îl consemnăm aici, cu indignare şi exigenţă, în speranţa că factorii responsabili în acest domeniu nu-1 vor lăsa... aerian, întrebarea următoare a venit de la sine : Ar avea, oare, cu ce se lăuda vitrinele ? Există suficiente produse — variate — care să-şi merite dreptul de a ocupa un loc „la vedere“ ? Pe tot itinerariul parcurs am aflat un singur şi elocvent răspuns : Da ! Există ! Mergînd pe firul întrebării ne-am oprit asupra unui capitol la ordinea zilei : APROVIZIONAREA Cum menţionam şi la începutul acestor rînduri, în marea majoritate a magazinelor se află, în cantităţi îndestulătoare, produse de o largă varietate, de la obișnuitele, permanentele mezeluri, brînzeturi, zaharoase etc., pînă la ultimul cuvînt al lui septembrie : alimentele de sezon, conservate sau naturale, îndeobște vegetale — a căror enumerare e de prisos s-o mai facem aici. In cele mai multe magazine, sortimentele se odihnesc, — în această scurtă şi ritmică trecere spre cumpărător din rafturi curate, amenajate cu gust. Sentimentul bogăţiei, al plinătăţii ţi-l certifică afluenţa celor ce pleacă zilnic cu sacoşele aglomerate de cumpărături. Două exemple ni se par revelatorii : magazinul „Unic" este vizitat zilnic de 10 000 de solicitanţi; alimentara nr. 193 din Ploieşti (o unitate destul de modestă) desface, de asemenea zilnic, produse în valoare de 50 000 lei. Exemplele pot continua, aşa cum poate fi dovedită însăşi ritmicitatea continuei aprovizionări. In acest dialog, însă, în acest echilibru dintre magazin—solicitant am descoperit — și o spunem cu regret — și cîteva... EXCEPŢII CARE NU ÎNTĂRESC REGULA 0 Nu pentru toate magazinele există o judicioasă repartizare a produselor. La băcănia din str. Crîngaşi nr. 104 găseşti conserve de legume, dar nici un gram de bulion. Să nu existe ? Matei Alexandru, responsabilul unităţii, ne spune că în depozitul din Calea Rahovei (locul său de aprovizionare) există acest produs şi, totuşi, comenzile nu i-au fost onorate. Ţin cu orice preţ şefii acestui, depozit ca gospodinele din Giuleşti (şi din alte cartiere mărginaşe) să-şi cumpere abonamente I.T.B. pentru a alerga spre unităţile din centru, unde acest produs se găseşte din plin ? • In multe magazine ni s-a reclamat excesul de sortimente preambalate : zahărul şi făina sosesc în saci. Consecinţe : dificultăţi în manipulare şi păstrare, audienţă scăzută la cumpărători. Soluţia ? Este cunoscută livrarea acestora, de către fabrică, în pungi de diferite cantităţi, pvizare, dar demne de toată critica, „înlocuiri" de produse. La unitatea nr. 94 din str. Căldărari nr. 2 — Bucureşti cumperi dovlecei, dar acasă găseşti, în borcan, mazăre. Dacă iei tocană, ai surpriza să găteşti... ghiveci. La unul din magazinele de pe şoseaua Giuleşti (cel din staţia Prunaru) am întîlnit un produs nou, cum îl arată eticheta de pe borcan: „Mîncare de varză cu orez“. Am cumpărat şi noi unul — şi-l păstrăm ca mostră a ceea ce am descoperit : orezul era, de fapt, mai mult... mazăre, iar varza... morcov. Totuşi, vina este a noastră. Puteam, la o mai atentă observaţie, să nu ne lăsăm păcăliţi : eticheta pe care scria „varză“ şi „orez“ era ilustrată cu... o roşie şi un morcov. Undeva, într-un colţ, abia lizibil, am descifrat numele furnizorului: „Fructonul-Giurgiu“. Bine măcar c-au fost modeşti... la semnătură. Unele depozite nu întrunesc condiţiile corespunzătoare păstrării produselor. Un singur exemplu : în depozitul unităţii nr. 45 din piaţa „Ilie Pintilie“ plouă de un an de zile. Şi tot de un an de zile tovarăşii de la I.A.L. din sectorul respectiv lîncezesc sub umbrela nepăsării. Să nu existe, oare, nimeni care să le smulgă umbrela şi să-i lase-n ploaie ? Despre Georgeta Eremia, vînzătoare la unitatea alimentară nr. 149 din cartierul Giuleşti toată lumea are numai cuvinte de laudă şi stimă , de la responsabilul unităţii, pînă la ultimul cumpărător care a trecut ieri pragul acestui magazin. Şi nu de ieri, de alaltăieri, ci de ani de zile. Harnică, serviabilă, totdeauna cu zîmbetul pe buze, ţi-e mai mare dragul să primeşti un produs din mîna ei. Nu putem susţine că asemenea atitudini cuviincioase, demne de stimă, n-am întîlnit şi în alte magazine. Putem susţine, însă, că în foarte multe locuri am alergat cu luminarea după un zîmbet — şi nu l-am aflat. Am fost vitregiţi de acest sentiment chiar în unitatea unde lucrează Georgeta Eremia. Ne-a vitregit colega ei, Livia Gînju, căreia totdeauna „îi tună şi-i fulgeră“ descărcîndu-şi obraznic „tunetele“ şi „fulgerele“ în spinarea clientului. Cu aceeaşi porţie de „politeţe“ te tratează şi Marian Meresoiu (unitatea nr. 94 din Căldărari nr. 2) şi Aurica Pană (alimentara nr. 33 — Giuleşti) şi Eugenia Mavrodin (unitatea nr. 193 — Ploieşti) şi multe alte asemenea „colege“ întru „îndeletnicire“, al căror nume se repetă deseori şi în condica de sugestii. La urma urmei, cu lipsa acestui zîmbet atît de necesar comerţului (asupra valorii şi semnificaţiei lui nu mai insistăm) te mai obişnuieşti, dacă nu cumva cumpărătorii s-au obişnuit deja. Nu te poţi obişnui insă, oricît ţi-ai propune, cu faptul că numeroşi vînzători te întîmpină îmbrăcaţi în halate murdare (ciudat, fiecare păstrează unul curat în dulap !) că-ţi servesc cu mîini, de asemenea murdare, salam şi telemea, că uneori nici măcar nu-ţi împachetează ceea ce ai cerut. Şi nu este, din păcate, o excepţie faptul că cei care te servesc astfel sînt aceiaşi despre care spuneam, două rînduri mai sus, că le lipseşte zîmbetul. Iată, în consecinţă, ce se ascunde dincolo de lipsa unui zîmbet. Şi dacă unii lucrători din comerţ nu-1 au din respect pentru cumpărător, e cu atît mai regretabil că nu-1 au din respect pentru propria profesiune. CU LUMINAREA DUPĂ ZÎMBET MN Lăzile din această imagine, lîngă care poposesc adeseori şi coşurile de gunoi, nu se află, cum s-ar putea crede, „ascunse“ undeva, în curtea interioară a vreunei unităţi alimentare. El e silit chiar în dreapta magazinului „Uranus“, amfitrionul acestei „originale“ dar nedorite, „expoziţii“. PARTICIPAREA LA MUNCĂ A TINERETULUI (Urmare din pag. I) De asemenea, pe şantierele naţionale ale tineretului de construcţii hidroenergetice, drumuri, căi ferate au lucrat 6 000 de elevi şi studenţi, alte cîteva mii in unităţile producătoare de materiale de construcţii. Preluind această generoasă tradiţie aproape 80 000 de elevi din licee de cultură generală, agricole şi şcoli profesionale sunt prezenţi în lunile de toamnă, în paropania agricolă sprijinind nemijlocit unităţile economice în realizarea obiectivelor de plan stabilite pe acest an. Concludent este fără îndoială şi faptul că în primul semestru valoarea economiilor realizate pe şantierele de muncă voluntar-patriotică este de 640 milioane lei, cu 174 milioane mai mult decît angajamentul iniţial. Paralel cu acţiunile consacrate normalizării şi reconstrucţiei, tinerii salariaţi, muncitori, ingineri şi tehnicieni din întreprinderile industriale, tinerii de pe ogoare şi şantiere de construcţii, mobilizaţi de organizaţiile U.T.C., sub conducerea organizaţiilor de partid, desfăşoară o susţinută activitate pentru sporirea continuă a producţiei în fiecare unitate economică, participă cu însufleţire la realizarea unor producţii suplimentare cît mai mari, acţionează în sprijinul Îndeplinirii angajamentelor suplimentare în întrecerea socialistă. Evocind cuvintele de înaltă apreciere cu care Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român din iulie a.c. a evidenţiat munca neobosită desfăşurată în perioada inundaţiilor, după aceea, în marele front al refacerii şi normalizării de tînăra generaţie a României socialiste „vlăstar viguros al poporului“ — plenara C.C. al U.T.C. a subliniat că această apreciere constituie pentru tineretul patriei un deosebit îndemn de a munci mai bine, de a nu-şi precupeţi nici un moment forţele, elanul, capacitatea şi talentul său în lupta pentru reconstrucţie, pentru îndeplinirea cu succes a planului de dezvoltare a economiei naţionale pe anul 1970 creînd astfel premise trainice realizării programului elaborat de Congresul al X-lea al P.C.R. Chemarea Comitetului Central al partidului adresată muncitorilor, ţărănimii, intelectualităţii, tineretului patriei, întregului popor român de a-şi mobiliza în continuare eforturile, energia, elanul, de a intensifica munca patriotică, activitatea productivă în fiecare unitate economică, astfel încît chiar în acest an să fie vindecate urmările inundaţiilor, să fie recuperate în întregime pagubele pricinuite economiei naţionale, să se asigure îndeplinirea integrală a planului de stat pe acest an, a găsit un larg ecou în rîndul tineretului de la oraşe şi sate. In acest spirit, al dorinţei de a stimula contribuţia nemijlocită a tineretului la îndeplinirea sarcinilor economice pe anul in curs, la crearea tuturor condiţiilor pentru realizarea programului de dezvoltare economică şi social-culturală a patriei in următorul cincinal, plenara C.C. s-a referit pe larg la munca ce trebuie desfăşurată de organele şi organizaţiile U.T.C., la problemele de maximă importanţă ce trebuie să-şi găsească loc cu prioritate pe agenda lor de lucru în perioada imediat următoare. Fixindu-şi ca obiectiv esenţial mobilizarea tinerilor muncitori, ingineri şi tehnicieni la realizarea integrală a prevederilor planului de stat pe anul în curs, a angajamentelor stabilite in întrecerea socialistă, organizaţiile U.T.C. din industrie, s-a subliniat în plenară, au datoria de a asigura acţiunilor întreprinse o largă cuprindere, o mai mare diversificare, continuitate, un conţinut bogat şi îndeosebi un pronunţat caracter aplicativ. Urmărind o permanentă ancorare în problematica actuală a unităţilor economice, fructificînd pe un front mai larg prezenţa reprezentantului tineretului în comitetul de direcţie, ceea ce determină implicit o cunoaştere aprofundată a realităţilor, a problemelor cheie ce-şi aşteaptă rezolvarea, organizaţiile U.T.C. din industrie sunt chemate să iniţieze acţiuni proprii bine gîndite, conduse cu pricepere, cu largă audienţă la tineri. Este cunoscută importanţa pe care o capătă în condiţiile producţiei moderne, în perioada actuală de largă răspîndire a progresului tehnic, a cuceririlor sale, nivelul de pregătire profesională a salariaţilor, a tinerilor în special. De volumul cunoştinţelor, de gradul de specializare, de siguranţa în exercitarea meseriei este legat şi nivelul productivităţii muncii, folosirea integrală a capacităţilor de producţie, utilizarea raţională a materiilor prime, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea cheltuielilor materiale. Oprindu-se în mod deosebit asupra necesităţii ca astfel de obiective să figureze cu regularitate în programul de activităţi al organizaţiilor U.T.C., ca ele să devină subiecte de permanentă preocupare, plenara a recomandat să se apeleze la acele forme şi metode prin care tinerii dobîndesc efectiv cunoştinţe noi, unde elementul practic este determinant, să fie puse în valoare modalităţile capabile de a stimula interesul şi preocuparea pentru propria pregătire,da... de tineri. . Aşa cum s-a arătat în plenară, o deosebită răspundere revine organizaţiilor U.T.C. din întreprinderile industriale pentru întărirea disciplinei în producţie. Este cunoscut că în acest domeniu se manifestă încă o seamă de neajunsuri care ţin de folosirea neraţională a timpului de muncă, de abateri de la prevederile regulamentelor de ordine interioară, ceea ce prejudiciază realizările de ansamblu ale unităţilor economice. Un fenomen încă larg răspîndit, cu consecinţe dintre cele mai nefavorabile asupra eficienţei economice, îl constituie fluctuaţia salariaţilor. Stimularea interesului tinerilor faţă de meserie, sădirea respectului faţă de colectivul de muncă din care face parte, ridicarea conştiinţei lor muncitoreşti, întărirea respectului pentru disciplina în producţie, iată tot atîtea sectoare unde, organizaţiile U.T.C. pot şi trebuie să intervină cu autoritate şi competenţă, eradicînd lipsurile, adueîndu-şi contribuţia la înlăturarea unor neajunsuri ce-şi lasă amprenta asupra comportării tinerilor în producţie. Acolo unde este nevoie, s-a menţionat în plenară, organizaţiile U.T.C. vor iniţia în orele de după program şi în zilele de sărbătoare acţiuni de munca patriotică în vederea îndeplinirii şi depăşirii sarcinilor de plan. In mod deosebit, organizaţiile U.T.C. din unităţile de construcţii montaj vor trebui să desfăşoare o intensă activitate politico-educativă pentru integrarea rapidă şi în bune condiţiuni a tinerilor în eforturile colectivelor de muncă consacrate intensificării ritmului lucrărilor la fiecare obiectiv în parte,pentru recuperarea rămînerii în urmă pe o seamă de şantiere, astfel încît termenele planificate să fie respectate cu stricteţe, să fie pus în funcţiune la data planificată fiecare obiectiv economic şi social, în special cele cu caracter productiv. Pornind de la experienţa deja acumulată de organizaţiile U.T.C de pe şantierele naţionale -ale tineretului — forme ce şi-au demonstrat în răstimpul ’ de cînd au fost create utilitatea şi eficienţa in organizarea nemijlocită a tineretului la edificarea unor importante obiective economice de la influenţa pozitivă ce o exercită asupra activităţii tinerilor, este necesar ca organele şi organizaţiile U.T.C. să militeze cu mai multă hotărîre pentru adoptarea de forme şi metode adecvate de mobilizare a tuturor tinerilor la activitatea de producţie, pentru imprimarea răspunderii fiecărui tînăr la locul lui de muncă. Ne aflăm într-un moment cînd participarea la muncă a tineretului constituie obiectivul principal al activităţii politicoeducative desfăşurate de organizaţiile U.T.C. de la sate. Criticînd o seamă de aspecte legate de dezinteresul manifestat în unele locuri de tinerii din mediul rural faţă de muncă, indisciplina, manifestată într-o serie de unităţi agricole, plenara a insistat asupra obligaţiilor ce revin organizaţiilor U.T.C. in vederea mobilizării tineretului pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a lucrărilor de toamnă, recoltării porumbului, refacerii şeptelului şi a bazei furajere, realizării prompte şi de bună calitate a lucrărilor mecanizate. In cadrul plenarei s-a relevat necesitatea constituirii de către organizaţiile U.T.C. a unor echipe operative de muncă în sectorul vegetal şi zootehnic, care să acţioneze in locurile unde lucrările agricole nu suferă aminare, în comun cu tineri din localităţile urbane învecinate să întreprindă acţiuni de muncă voluntarpatriotică pentru construirea adăposturilor de animale, a serelor, a altor investiţii din agricultură. Se detaşează de asemenea, necesitatea unor acţiuni ferme pentru mobilizarea tinerilor de la sate la eliberarea terenurilor necesare insămînţării griului, la efectuarea arăturilor de toamnă, însilozarea furajelor Organizaţiilor U.T.C., a subliniat plenara, le revine şi îndatorirea de a mobiliza tineretul de la oraşe şi sate la infăptuirea lucrărilor stabilite de Plenara C.C. al P.C.R. din iulie a.c. în vederea apărării centrelor populate şi obiectivelor economice împotriva unor noi inundaţii. Ridicarea barajelor pentru regularizarea cursurilor apelor, consolidarea, suprainălţarea şi supravegherea digurilor existente, construcţia de noi diguri in zonele predispuse la inundaţii, extinderea împăduririlor şi lucrărilor îndreptate împotriva eroziunii solului trebuie să capete o importanţă deosebită in cadrul acţiunilor de muncă patriotică a tineretului. Este firesc ca pe baza unor planuri proprii de acţiuni patriotice ale organizaţiilor U.T.C să fie sprijinite cu prioritate lucrările de amenajări hidrotehnice, îndiguiri, desecări, irigaţii, combaterea eroziunii solului şi împăduriri. In mod special se cere intensificată activitatea pe şantierele naţionale ale tinere■'111 în sistemele de irigaţii. Avtnd in vedere experienţa acumulată de-a lungul anilor, în dorinţa de a asigura muncii voluntar-patriotice un conţinut mai bogat, un cadru mai organizat şi disciplinat, urmărind să asigure cuprinderea maselor largi de tineri la astfel de activităţi s-a stabilit ca în fiecare organizaţie U.T.C. din întreprinderi, instituţii, şcoli, comune, institute de învăţământ superior să se constituie brigăzi de muncă voluntar patriotică ale tineretului — formă concretă de organizare şi participare a tineretului la activitatea productiva, de educare in spiritul muncii şi disciplinei socialiste. Fiecare brigadă va avea un program propriu de lucru, eşalonat pe tot parcursul anului. Unindu-şi eforturile organizatorice, capacitatea şi maturitatea politică sub deviza nobilă a sporirii contribuţiei tineretului la îndeplinirea şi depăşirea prevederilor planului economic pe anul 1970, pregătind condiţiile cele mai favorabile trecerii în noul cincinal, organizaţiile U.T.C. din industrie, din agricultură, de pe şantierele de construcţii se alătură astfel muncii pline de abnegaţie desfăşurată de întregul popor pentru traducerea in viaţă a programului elaborat de partid, a sarcinilor stabilite de Congresul al X-lea al P.C.R.