Scînteia Tineretului, septembrie 1970 (Anul 26, nr. 6620-6645)

1970-09-17 / nr. 6634

BIBLIOTECA TEHNICĂ are uşile larg deschise. De ce nu îndrăznesc tinerii SĂ-I TREACĂ PRAGUL?­ ­ T­n definitiv nu înţeleg de ce se face atîta caz ! Am sau nu, în buzunar, diplo­ma ere absolvire a şcolii profe­sionale ? O am ! Sint muncitor calificat ? Sînt! Imi realizez — de bine, de rău — sarcinile de producţie ce-mi sunt încre­dinţate ? Atunci ? Ce nevoie mai am să-mi pierd timpul cu citirea cărţilor tehnice ? Cam aşa ne-a răspuns unul dintre tinerii strungari ai Uzi­nei de maşini electrice din Bucureşti. întrebarea se referea, după cum, desigur, se subînţe­lege, la studierea bibliografiei de specialitate. De ce să nu re­cunoaştem : în aparenţă interlo­cutorul nostru are dreptate. Consultăm şi alte opinii. S­tudiul neîntrerupt al fon­dului documentar pe ca­­re-l avem la dispoziţie reprezintă o condiţie obliga­torie atît pentru muncitori cît şi pentru tehnicieni, ingineri­­­ sau maiştri. Pretinde acest lu­cru, în primul rînd specificul de fabricaţie al întreprinderii noas­tre, al ramurii din care facem parte. Se ştie, la noi, ciclul de reînnoire a produselor este mult mai scurt decit în alte domenii. Diversitatea şi complexitatea lor, de asemenea. Ce-i drept, şcoala profesională familiarizea­ză tinărul cu cîteva din tainele meseriei. Dar instruirea din ca­drul ei reprezintă doar un punct de pornire. Alinierea la exigenţele concrete ale pro­ducţiei presupune completa­rea, din mers, a cunoştinţelor dobindite iniţial. Or, această perfecţionare profesională este de neconceput fără parcurgerea celor mai recente noutăţi edi­toriale, fără apropierea cărţilor şi revistelor tehnice. (Constan­tin Răduţ, inginer şef al Uzinei de maşini electrice). — Aţi remarcat, desigur, că în motivarea sa tinărul strun­gar cu care aţi discutat vor­beşte de îndeplinirea sarcinilor de producţie. Nu omite însă să adauge coeficientul de nesigu­ranţă : de bine, de rău. Nici n-ar fi putut să-l uite de vreme ce, la noi în secţie, utecişti cum ar fi de pildă, Nicolae Badea, Ion Nae sau Marin Grigore nu reuşesc să-şi realizeze normele de producţie. Intrebaţi-i de cînd n-au mai citit nimic în speciali­tate. Răspunsurile vor fi edifi­catoare. Căci, îmbunătăţirea efectivă a modului de lucru, ri­dicarea cu alte cuvinte a cali­ficării nu poate fi făcută în afara contactului asiduu cu bi­blioteca. (Ion Popa, cîştigătorul fazei pe municipiul Bucureşti al olimpiadei strungarilor — ediţia 1970). — Hala de maşini mici în care vă aflaţi — ne spune tehnologul de sector, inginer Teodor Cociu, este dată în folosinţă de curînd. Ea a fost dotată cu utilaje de înaltă productivitate. Deservi­rea lor în condiţii optime, ca­pacitatea de a interveni prompt ori de cîte ori este nevoie şi asi­gurarea în acest fel a continui­tăţii producţiei implică citirea de către tinerii muncitori a căr­ţilor sau revistelor destinate aprofundării cunoştinţelor do­­bîndite cu prilejul cursurilor de calificare. Şi apoi, nu trebuie să uităm că drumul pînă la inven-*^­ţii sau inovaţii trece obligatoriu® prin bibliotecă, presupune o in­formare largă, la obiect. E­fectuăm un test-anchetă în fişele de cititori grupate la litera C. In total, 27 de fişe. Dintre ele, 15 aparţin uteciştilor, 4 — ingineri, 2 — tehnicieni, 9 — muncitori. Ponderea o au deci muncitorii. Lucru firesc dacă avem în vedere că numărul lor, în total salariaţi, este de asemenea preponderent. Par­curgerea titlurilor de cărţi îm­prumutate de la datele deschi­derii fișelor, date diferite, fără îndoială, de la caz la caz, ne oferă o concluzie destul de pesi­mistă. Strungarul Ilie Comșa a solicitat o carte „Manualul strungarului“ pe data de 20.03 1970. De atunci, nimic altceva. Lăcătușul Gheorghe Colegiu a împrumutat în intervalul 10 de­cembrie 1969 — 1 sept. 1970 doar „Algebra analitică“. Cu rare ex­cepţii insuficienţa lecturării este evidentă. Cine ştie, ne-am zis, poate că fondul documentar este, la rîndul lui, insuficient. — Da de unde, ne contrazice imediat inginerul Florin Petre. Avem în dotare peste 10 000 de volume — cărţi de specialitate şi 7 000 volume reviste legate. Pentru a nu mai vorbi de cele 47 abonamente la revistele străi­ne şi 80 la revistele româneşti. Cine vrea să le consulte are toate condiţiile. Să vă dau un singur exemplu. Inginerul Cor­­neliu Ciolac a citit începînd din data de 7 februarie 1966 şi pînă­­ acum nu mai puţin de 62 de cărţi. Biblioteca este solicitată zilnic. Cei care-şi îndreaptă paşii către ea sînt însă, în ma­rea majoritate ingineri şi teh­nicieni. Pentru ca nu cumva totuşi situaţia reieşită în urma consul­tării fişelor de cititori de la litera C să fie cu totul întîm­­plătoare repetăm testul şi la fi­şele grupate la litera P. Starea de lucruri este identică. Ba nu !­­ Se remarcă o cerere mai vizi­bilă în cărţile de specialitate radio. Motivarea ? In uzină exis-­­­tă un cerc al radioamatorilor.­­ R­emarca — mulţi dintre tinerii muncitori îşi cum­pără singuri cărţile nece­sare — ne determină să reluăm întrebarea cu care am început ancheta ,,Ce-ai citit, în specia­litate, în ultimul an ?“ în cadrul secţiilor de producţie. Tran­scriem cîteva răspunsuri.­­ ..N-am prea citit. Sînt la seral, am alte preocupări (Nae Ion, strungar, unul din uteciş­­tii care nu-şi îndeplinesc nor­mele de producţie). — „Fiul risipitor“ de Radu Tudoran (Aurică Mateescu — rectificator). — Nişte cărţi despre confecţii textile. Le-a adus acasă so­­ră-mea (Nicolae Marcu, presa­­tor). L­a capătul documentării un lucru este clar — intere­sul pentru studierea bi­bliografiei de specialitate şi perfecţionarea în acest fel — prin mijloace proprii, la înde­­mîna fiecăruia, a cunoştinţelor profesionale este extrem de scă­zut. Anual, se cheltuiesc sume importante pentru a aduce cît mai la zi fondul documentar, bi­blioteca este gata oricînd să-şi primească cititorii, să împru­mute cărţi. Cu toate acestea volumul apelurilor la carte este mult sub nivelul cerinţelor. De­sigur, o parte din responsabili­tate revine­­tinerilor înşişi. Dar nu numai lor. Şi cînd spunem aceasta nu ne gîndim neapărat la colectivul bibliotecii, cei 4 oameni care lucrează aici în­cearcă în măsura posibilităţilor — prin intermediul recenziilor la staţia de radioamplificare a uzinei, prin expoziţiile cărţilor tehnice şi buletinele de infor­mare, prin conferinţe — să mă­rească numărul cititorilor. De neînţeles ni se pare însă lipsa de preocupare în acest sens a comitetului coordonator U.T.C. Deşi Plenara C.C. al U.T.C. din 10—11 octombrie 1969 recomandă printre alte forme specifice, proprii organizaţiilor de tineret şi concursul „Cartea tehnică şi producţia" anul acesta — după cum ne informează tovarăşul Constantin Budică, secretarul comitetului coordonator pe uzi­nă — nu s-a iniţiat o astfel de competiţie. Olimpiadele pe me­serii, concursurile profesionale, reprezintă, de asemenea, moda­lităţi de atragere a tinerilor spre studierea literaturii de specia­litate. La începutul anului ,ne informează rov. ing. Valeriu Erhan, şeful comisiei social­­profesionale ne-am planificat să ţinem două olimpiade : a strun­garului şi a lăcătuşului. Pe cea din urmă n-am desfăşu­rat-o. Aşa ni s-a recomandat de la sectorul 7 U.T.C. al Capita­lei. Erau angrenaţi prea puţini tineri... (?!). In aceste condiţii nu este de mirare că suprapu­­nîndu-se peste dezinteresul manifestat de înşişi tinerii muncitori, indiferenţa celor cu atribuţii exprese în stimularea îmbogăţirii bagajului de cu­noştinţe nu a făcut decit să mărească distanţele dintre sec­ţiile de producţie şi bibliotecă. Ce s-ar putea întreprinde ? Multe. Să ne referim doar la lectoratele tehnice, la simpozi­oane, la diversele forme de agi­taţie vizuală, la includerea in programele de desfăşurare a concursurilor pe meserii, a bi­bliografiei tehnice. Căci, para­­frazînd un proverb arhicunos­cut „Pofta de citit, vine citind“. Racordarea la exigenţele pro­ducţiei a tinerilor muncitori presupune contactul permanent cu biblioteca, cu studiul. Rea­lizarea lui însă cere din partea tuturor celor interesaţi, atenţie, preocupare. GH. GHIDRIGAN Elevi la muncă patriotică. CINE POARTĂ VINA PENTRU SLABA ACTIVITATE A UNEI ORGANIZAŢII? DESIGUR, SECRETARUL DAR NU NUMAI EL! Mereu recunoaştem în sinea noastră că secretarul unui comi­tet U.T.C. are un mare rol în întreaga viaţă a organizaţiei respective, că de capacitatea sa depind adesea rezolvările pe care le capătă un număr mare de probleme ridicate de tineri. Ar fi greşit insă să conside­răm că numai secretarul e răs­punzător de modul în care îşi desfăşoară activitatea organiza­ţia. Aşa că, atunci cînd întîlnim unele neajunsuri, ca de pildă la organizaţia U.T.C. prelucrări mecanice de la Combinatul si­derurgic din Galaţi care, în cursul unui an aproape, s-a în­trunit in plen doar de două ori, a cărei întreagă activitate se rezumă doar la colectarea a 30 tone fier vechi, e firesc să nu ne referim numai la se­cretarul Ion Silion. In­tr-adevăr, ce au făcut membrii comitetului şi ce au întreprins cei peste o sută de tineri, cît are organizaţia, dacă secreta­rul nu a confirmat încrederea acordată ? Fiindcă e ştiut că, în asemenea situaţii, de inactivi­tate a organului ales, fiecare tinăr nu numai că putea, dar avea şi datoria să acţioneze pentru a determina o redresa­re, o reanimare a vieţii de or­ganizaţie. A aştepta totul de la secretar, iată un mod de neînţeles, de a aprecia o situa­ţie care adeseori e servit drept scuză sau motivare,­­ dar care nu scuză şi nu motivează ni­mic. In fond, răspunderea co­lectivă nu poate fi decît suma unor răspunderi individuale. Şi motivările aici trebuie căutate nu in altă parte. De pildă, co­mitetul coordonator U.T.C. de la întreprinderea de construc­ţii şi montaje siderurgice din Galaţi a acţionat cu multă ti­miditate in organizarea petre­­rii timpului liber al celor citorva mii de constructori ai combinatului, acţiunile cultu­­ral-distractive fiind puţine şi totodată sărace în conţinut. Bineînţeles, secretarul comite­tului nu poate fi absolvit, insă ne întrebăm în acelaşi timp cum se împacă cu o asemenea situaţie şi cei care răspund di­rect de activitatea comisiei pe resort. Dialogul cu Stoian Co­­man, locţiitorul secretarului comitetului coordonator U.T.C. de la I.C.M.S.G. şi vicepreşedin­tele comisiei cultural-distracti­­ve pe platformă este edifica­tor . — De cînd nu aţi dansat, tovarăşe Coman , Stoian ? — De prin aprilie 1969. _? ţ ! — Da, nu vreau să mai aud de seri cultural-distractive. Să facă alţii, eu nu. Insistînd, aflăm că tovarăşul Coman Stoian e supărat toc fiindcă anul trecut, la o ase­menea acţiune, a avut un necaz­­neînsemnat, după părerea noastră sau care nu putea să afecteze cu nimic organizarea , în continuare, cu aceeaşi frec­venţă, dacă nu mai mare, a ac­ţiunilor cultural-distractive­. Insă tovarăşul Coman Stoian s-a supărat pe tineri şi, prin urmare, tinerii trebuie să su­fere. Cel puţin pînă îi trece dumnealui supărarea. Şi asta ţine cam de mult. Dacă am compara două co­mitete comunale U.T.C. prin rezultatele pe care le-am obţi­nut, ni se vor dezvălui de ase­menea implicaţii edificatoare. De pildă, comitetul comunal U.T.C. Nămoloasa, cu cel din comuna Vîrlezi. Primul a reu­şit să mobilizeze pe toţi tinerii la­ munca cîmpului, să desfă­şoare acţiuni foarte interesan­te, să ridice viaţa culturală a satului la un nivel superior. Şi aceasta fiindcă membrii­­ comi­tetului comunal U.T.C. din Nă­moloasa, nu au lăsat totul pe seama secretarului, ci au acţio­nat fiecare potrivit mandatului pe care îl au din partea tineri­lor, au avut iniţiativă, au fost consecvenţi în acţiunile lor. Dincolo, în comuna Vîrlezi doar activitatea sportivă şi distractivă se ridică la nivelul cerut. De ce ? Fiindcă respon­sabilul comisiei sportive,­ Gelu Munteanu, e îndrăgostit de sport şi„s-a zbătut cît a putut“, fiindcă tot acest tînăr e un pri­ceput chitarist şi, ca urmare, a format o orchestră şi un taraf care asigură în fiecare săptă­­mînă desfăşurarea unei seri cultural-distractive. Fără îndo­ială, dacă şi ceilalţi membri ai comitetului U.T.C. ar fi muncit cu acelaşi spirit de răspundere, întreaga activitate a organiza­ţiei U.T.C. din comuna Vîrlezi ar fi avut o altă configuraţie. Dar ceilalţi au lăsat­ cam mult în seama secretarului, mai ales a locţiitorului său. După toate acestea, a­ş consi­dera că rezultatele bune sau mai puţin bune existente în ac­tivitatea unei organizaţii sau a alteia îşi găsesc un corespon­dent direct în felul cum mun­cesc membrii comitetelor res­pective e foarte firesc. Secreta­rul e cel care coordonează sec­­to­arele, cel care, fiind mereu atent la echilibru, intervine într-o parte sau în alta pen­tru a însufleţi, pentru a di­namiza. Dar el nu poate înde­plinii şi sarcinile altora fără ca aceasta să nu se observe. Sînt cîteva precizări care capătă un caracter de mare utilitate a­­cum, cînd ne mai despart pu­ţine zile de alegerile din toam­na acestui an. Ele trebuie să constituie tot atîtea prilejuri de meditaţie în actul investirii cu drepturi şi datorii a noilor bi­rouri şi comitete U.T.C. ION CHIRIC MAGAZINELE ALIMENTARE (Urmare din pag. 1) „avanscenă" a ceea ce constituie mai reprezentativ, simbolic chiar, pentru locul în care pă­trunzi. Așadar, un scurt... POPAS UNGĂ VITRINE Au fost locuri unde popasul a constituit o adevărată plă­cere. Multe vitrine, prezentînd o bogată gamă de produse, sunt meritorii „cărţi de vizită“ în care „citeşti“ spirit gospodă­resc, împletit cu fantezie şi bun gust, şi din care intuieşti bel­şugul dinăuntru. In faţa unor astfel de vitrine — la „Modern“ „Unic“, „Bitolia“, băcănia din str. Crîngaşi nr. 104, Magazinul general de produse alimentare- Giuleşti (Bucureşti), unităţile nr. 1, 4, 193, „Caraiman“ (Ploieşti) — nu numai omul plecat după cumpărături trece convingător pragul, dar şi trecătorul e ten­tat să nu plece... cu mina goală. Din păcate, retina a reţinut şi aspecte care fac să sufere ochiul. Am poposit în faţa a nu­meroase vitrine care nu spun nimic : incolore, banale, desti­nate celui mai cumplit anoni­mat, locuri lingă care întîiul sentiment ce-1 încerci este ace­la de a fugi. In multe din aces­tea, produsele aşa-zise de pre­zentare şi reclamă, pur şi sim­plu zac într-o totală neglijenţă, uitate — cine mai ştie de cînd ? — supuse degradării. Am desco­perit : lapte stricat lîngă nişte ouă „albite“ de aşteptare, (uni­tatea nr. 33-Giuleşti) , pachete cu şerveţele dispuse după cea mai „rebusistică“ ordine, sufo­­cînd nişte cutii cu lapte praf (unitatea nr. 45 — piaţa Ilie Pintilie). Parcă pentru a da o replică „sărăciei“ din aceste vi­trine, din alte „ochiuri de geam“ ne-au surîs acru zeci şi zeci de borcane cu muştar, o ve­ritabilă competiţie între unită­ţile alimentare nr. 10 — Piaţa Unirii, 109 — Calea Văcăreşti (Bucureşti), „Mercur“ (la Plo­ieşti). In oraşul lui Caragiale am aflat şi un stil de a face reclamă demn de usturimea bi­ciului său : în vitrina unităţii nr. 75 zîmbeşte între două sor­turi de muştar, un uriaş anunţ vestind, cu tot luxul de amă­nunte presupus, începerea în­scrierilor la... Universitatea populară. Am închis ochii şi am trecut mai departe , gest pe care am fost nevoit să-l re­petăm de nenumărate ori în ultimele trei zile de documen­tare cu sacoşa prin faţa vitri­nelor magazinelor alimenta­re , gest, însă, pe care îl con­semnăm aici, cu indignare şi exigenţă, în speranţa că facto­rii responsabili în acest domeniu nu-1 vor lăsa... aerian, întrebarea următoare a venit de la sine : Ar avea, oare, cu ce se lăuda vitrinele ? Există suficiente produse — variate — care să-şi merite dreptul de­ a ocupa un loc „la vedere“ ? Pe tot itinerariul parcurs am aflat un singur şi elocvent răspuns : Da ! Există ! Mergînd pe firul întrebării ne-am oprit asupra unui capitol la ordinea zilei : APROVIZIONAREA Cum menţionam şi la începu­tul acestor rînduri, în marea majoritate a magazinelor se află, în cantităţi îndestulătoare, produse de o largă varietate, de la obișnuitele, permanentele mezeluri, brînzeturi, zaharoase etc., pînă la ultimul cuvînt al lui septembrie : alimentele de sezon, conservate sau naturale, îndeobște vegetale — a căror enumerare e de prisos s-o mai facem aici. In cele mai multe magazine, sortimentele se odih­­nesc, — în această scurtă şi ritmică trecere spre cumpărător d­in rafturi curate, amenajate cu gust. Sentimentul bogăţiei, al plinătăţii ţi-l certifică aflu­enţa celor ce pleacă zilnic cu sacoşele aglomerate de cum­părături. Două exemple ni se par revelatorii : magazinul „Unic" este vizitat zilnic de 10 000 de solicitanţi; alimentara nr. 193 din Ploieşti (o unitate destul de modestă) desface, de asemenea zilnic, produse în va­loare de 50 000 lei. Exemplele pot continua, aşa cum poate fi dovedită însăşi ritmicitatea con­tinuei aprovizionări. In acest dialog, însă, în acest echilibru dintre magazin—solici­tant am descoperit — și o spu­nem cu regret — și cîteva... EXCEPŢII CARE NU ÎNTĂRESC REGULA 0 Nu pentru toate magazinele există o judicioasă repartizare a produselor. La băcănia din str. Crîngaşi nr. 104 găseşti con­serve de legume, dar nici un gram de bulion. Să nu existe ? Matei Alexandru, responsabilul unităţii, ne spune că în depozi­tul din Calea Rahovei (locul său de aprovizionare) există acest produs şi, totuşi, comenzile nu i-au fost onorate. Ţin cu orice preţ şefii acestui, depozit ca gos­podinele din Giuleşti (şi din alte cartiere mărginaşe) să-şi cum­pere abonamente I.T.B. pentru a alerga spre unităţile din cen­tru, unde acest produs se gă­seşte din plin ? • In multe magazine ni s-a reclamat excesul de sortimente preambalate : zahărul şi făina sosesc în saci. Consecinţe : difi­cultăţi în manipulare şi păstra­re, audienţă scăzută la cumpă­rători. Soluţia ? Este cunoscută­­ livrarea acestora, de către fa­brică, în pungi de diferite canti­tăţi, p­vizare, dar demne de toată critica, „înlocuiri" de produse. La unitatea nr. 94 din str. Căl­­dărari nr. 2 — Bucureşti cum­peri dovlecei, dar acasă găseşti, în borcan, mazăre. Dacă iei to­cană, ai surpriza să găteşti... ghiveci. La unul din magazinele de pe şoseaua Giuleşti (cel din staţia Prunaru) am întîlnit un produs nou, cum îl arată eti­cheta de pe borcan: „Mîncare de varză cu orez“. Am cumpă­rat şi noi unul — şi-l păstrăm ca mostră a ceea ce am desco­perit : orezul era, de fapt, mai mult... mazăre, iar varza... mor­cov. Totuşi, vina este a noastră. Puteam, la o mai atentă obser­vaţie, să nu ne lăsăm păcăliţi : eticheta pe care scria „varză“ şi „orez“ era ilustrată cu... o ro­şie şi un morcov. Undeva, în­­tr-un colţ, abia lizibil, am desci­frat numele furnizorului: „Fruc­­tonul-Giurgiu“. Bine măcar c-au fost modeşti... la semnătură.­­ Unele depozite nu întrunesc condiţiile corespunzătoare păs­trării produselor. Un singur exemplu : în depozitul unităţii nr. 45 din piaţa „Ilie Pintilie“ plouă de un an de zile. Şi tot de un an de zile tovarăşii de la I.A.L. din sectorul respectiv lîn­­cezesc sub umbrela nepăsării. Să nu existe, oare, nimeni care să le smulgă umbrela şi să-i lase-n ploaie ? Despre Georgeta Eremia, vîn­­zătoare la unitatea alimentară nr. 149 din cartierul Giuleşti toată lumea are numai cuvinte de laudă şi stimă , de la respon­sabilul unităţii, pînă la ultimul cumpărător care a trecut ieri pragul acestui magazin. Şi nu de ieri, de alaltăieri, ci de ani de zile. Harnică, serviabilă, totdeauna cu zîmbetul pe buze, ţi-e mai mare dragul să primeşti un produs din mîna ei. Nu pu­tem susţine că asemenea atitu­dini cuviincioase, demne de sti­mă, n-am întîlnit şi în alte ma­gazine. Putem susţine, însă, că în foarte multe locuri am aler­gat cu luminarea după un zîm­bet — şi nu l-am aflat. Am fost vitregiţi de acest sentiment chiar în unitatea unde lucrează Georgeta Eremia. Ne-a vitregit colega ei, Livia Gînju, căreia totdeauna „îi tună şi-i fulgeră“ descărcîndu-şi obraznic „tunete­le“ şi „fulgerele“ în spinarea clientului. Cu aceeaşi porţie de „politeţe“ te tratează şi Marian Meresoiu (unitatea nr. 94 din Căldărari nr. 2) şi Aurica Pană (alimentara nr. 33 — Giuleşti) şi Eugenia Mavrodin (unitatea nr. 193 — Ploieşti) şi multe alte asemenea „colege“ întru „înde­letnicire“, al căror nume se re­petă deseori şi în condica de sugestii. La urma urmei, cu lipsa aces­tui zîmbet atît de necesar co­merţului (asupra valorii şi sem­nificaţiei lui nu mai insistăm) te mai obişnuieşti, dacă nu cum­va cumpărătorii s-au obişnuit deja. Nu te poţi obişnui insă, oricît ţi-ai propune, cu faptul că numeroşi vînzători te întîm­­pină îmbrăcaţi în halate mur­dare (ciudat, fiecare păstrează unul curat în dulap !) că-ţi ser­vesc cu mîini, de asemenea murdare, salam şi telemea, că uneori nici măcar nu-ţi împa­chetează ceea ce ai cerut. Şi nu este, din păcate, o excepţie faptul că cei care te servesc astfel sînt aceiaşi despre care spuneam, două rînduri mai sus, că le lipseşte zîmbetul. Iată, în consecinţă, ce se ascunde dincolo de lipsa unui zîmbet. Şi dacă unii lucrători din comerţ nu-1 au din respect pentru cum­părător, e cu atît mai regreta­bil că nu-1 au din respect pen­tru propria profesiune. CU LUMINAREA DUPĂ ZÎMBET MN Lăzile din această imagine, lîngă care poposesc adeseori şi coşurile de gunoi, nu se află, cum s-ar putea crede, „ascunse“ undeva, în curtea interioară a vreunei unităţi alimentare. El e silit chiar în dreapta magazinului „Uranus“, amfitrionul acestei „originale“ dar nedorite, „expoziţii“. PARTICIPAREA LA MUNCĂ A TINERETULUI (Urmare din pag. I) De asemenea, pe şantierele naţionale ale tineretului de con­strucţii hidroenergetice, drumuri, căi ferate au lucrat 6 000 de e­­levi şi studenţi, alte cîteva mii in unităţile producătoare de ma­teriale de construcţii. Preluind această generoasă tradiţie aproa­pe 80 000 de elevi din licee de cultură generală, agricole şi şcoli profesionale sunt prezenţi în lu­nile de toamnă, în­ paropania a­­gricolă sprijinind nemijlocit u­­nităţile economice în realizarea obiectivelor de plan stabilite pe acest an. Concludent este fără îndoială şi faptul că în primul semestru valoarea economiilor realizate pe şantierele de muncă voluntar-patriotică este de 640 milioane lei, cu 174 milioane mai mult decît angajamentul iniţial. Paralel cu acţiunile consacrate normalizării şi reconstrucţiei, ti­nerii salariaţi, muncitori, ingi­neri şi tehnicieni din întreprin­derile industriale, tinerii de pe ogoare şi şantiere de construc­ţii, mobilizaţi de organizaţiile U.T.C., sub conducerea organiza­ţiilor de partid, desfăşoară o susţinută activitate pentru spo­rirea continuă a producţiei în fiecare unitate economică, par­ticipă cu însufleţire la realizarea unor producţii suplimentare cît mai mari, acţionează în sprijinul Îndeplinirii angajamentelor su­plimentare în întrecerea socia­listă. Evocind cuvintele de înal­tă apreciere cu care Plenara Co­mitetului Central al Partidului Comunist Român din iulie a.c. a evidenţiat munca neobosită desfăşurată în perioada inunda­ţiilor, după aceea, în marele front al refacerii şi normalizării de tînăra generaţie a României socialiste „vlăstar viguros al po­porului“ — plenara C.C. al U.T.C. a subliniat că această a­­preciere constituie pentru tine­retul patriei un deosebit îndemn de a munci mai bine, de a nu-şi precupeţi nici un moment forţele, elanul, capacitatea şi talentul său în lupta pentru reconstruc­ţie, pentru îndeplinirea cu suc­ces a planului de dezvoltare a economiei naţionale pe anul 1970 creînd astfel premise trai­nice realizării programului ela­borat de Congresul al X-lea al P.C.R. Chemarea Comitetului Central al partidului adresată muncitorilor, ţărănimii, intelec­tualităţii, tineretului patriei, în­tregului popor român de a-şi mobiliza în continuare eforturi­le, energia, elanul, de a intensi­fica munca patriotică, activitatea productivă în fiecare unitate e­­conomică, astfel încît chiar în a­­cest an să fie vindecate urmă­rile inundaţiilor, să fie recupe­rate în întregime pagubele pri­cinuite economiei naţionale, să se asigure îndeplinirea integrală a planului de stat pe acest an, a găsit un larg ecou în rîndul ti­neretului de la oraşe şi sate. In acest spirit, al dorinţei de a sti­mula contribuţia nemijlocită a tineretului la îndeplinirea sar­cinilor economice pe anul in curs, la crearea tuturor condi­ţiilor pentru realizarea progra­mului de dezvoltare economică şi social-culturală a patriei in următorul cincinal, plenara C.C. s-a referit pe larg la munca ce trebuie desfăşurată de organele şi organizaţiile U.T.C., la proble­mele de maximă importanţă ce trebuie să-şi găsească loc cu prioritate pe agenda lor de lucru în perioada imediat următoare. Fixindu-şi ca obiectiv esenţial mobilizarea tinerilor muncitori, ingineri şi tehnicieni la realiza­rea integrală a prevederilor pla­nului de stat pe anul în curs, a angajamentelor stabilite in în­trecerea socialistă, organizaţiile U.T.C. din industrie, s-a subli­niat în plenară, au datoria de a asigura acţiunilor întreprinse o largă cuprindere, o mai mare diversificare, continuitate, un conţinut bogat şi îndeosebi un pronunţat caracter aplicativ. Urmărind o permanentă an­corare în problematica actuală a unităţilor economice, fructificînd pe un front mai larg prezenţa reprezentantului tineretului­­ în comitetul de direcţie, ceea ce de­termină implicit o cunoaştere a­­profundată a realităţilor, a pro­blemelor cheie ce-şi aşteaptă re­zolvarea, organizaţiile U.T.C. din industrie sunt chemate să iniţie­ze acţiuni proprii bine gîndite, conduse cu pricepere, cu largă audienţă la tineri. Este cunoscută importanţa pe care o capătă în condiţiile pro­ducţiei moderne, în perioada actuală de largă răspîndire a progresului tehnic, a cuceririlor sale, nivelul de pregătire pro­fesională a salariaţilor, a tine­rilor în special. De volumul cu­noştinţelor, de gradul de spe­cializare, de siguranţa în exer­citarea meseriei este legat şi nivelul productivităţii muncii, folosirea integrală a capacită­ţilor de producţie, utilizarea ra­ţională a materiilor prime, îm­bunătăţirea calităţii produselor, reducerea cheltuielilor mate­riale. Oprindu-se în mod deo­sebit asupra necesităţii ca astfel de obiective să figureze cu regularitate în programul de activităţi al organizaţiilor U.T.C., ca ele să devină subiecte de permanentă preocupare, plenara a recomandat să se apeleze la acele forme şi metode prin care tinerii dobîndesc efectiv cunoştinţe noi, unde elementul practic este determinant, să fie puse în valoare modalităţile ca­pabile de a stimula interesul şi preocuparea pentru propria pregătire­,da... de tineri. . Aşa cum s-a arătat în ple­nară, o deosebită răspundere revine organizaţiilor U.T.C. din întreprinderile industriale pen­tru întărirea disciplinei în pro­ducţie. Este cunoscut că în a­­cest domeniu se manifestă încă o seamă de neajunsuri care ţin de folosirea neraţională a tim­pului de mu­ncă, de abateri de la prevederile regulamentelor de ordine interioară, ceea ce prejudiciază realizările de an­samblu ale unităţilor economice. Un fenomen încă larg răspîn­­dit, cu consecinţe dintre cele mai nefavorabile asupra eficien­ţei economice, îl constituie fluc­tuaţia salariaţilor. Stimularea interesului tinerilor faţă de me­serie, sădirea respectului faţă de colectivul de muncă din care face parte, ridicarea con­ştiinţei lor muncitoreşti, întă­rirea respectului pentru disci­plina în producţie, iată tot a­­tîtea sectoare unde, organiza­ţiile U.T.C. pot şi trebuie să in­tervină cu autoritate şi com­petenţă, eradicînd lipsurile, a­­dueîndu-şi contribuţia la înlă­turarea unor neajunsuri ce-şi lasă amprenta asupra compor­tării tinerilor în producţie. A­­colo unde este nevoie, s-a menţionat în plenară, organi­zaţiile U.T.C. vor iniţia în o­­rele de după program şi în zilele de sărbătoare acţiuni de munca patriotică în vederea îndeplinirii şi depăşirii sarci­nilor de plan. In mod deosebit, organiza­ţiile U.T.C. din unităţile de construcţii montaj vor trebui să desfăşoare o intensă activi­tate politico-educativă pentru integrarea rapidă şi în bune condiţiuni a tinerilor în efortu­rile colectivelor de muncă con­sacrate intensificării ritmului lucrărilor la fiecare obiectiv în parte,­­pentru recuperarea ră­­mînerii­­ în urmă pe o seamă de şantiere, astfel încît terme­nele planificate să fie respec­tate cu stricteţe, să fie pus în funcţiune la data planificată fiecare obiectiv economic şi so­cial, în special cele cu carac­ter productiv. Pornind de la experienţa deja acumulată de organizaţiile U.T.C de pe şantierele naţionale -­ale tineretului — forme ce şi-au demonstrat în răstimpul ’ de cînd au fost create utilitatea şi eficienţa in organizarea nemij­locită a tineretului la edifica­rea unor importante obiective economice­­ de la influenţa po­zitivă ce o exercită asupra ac­tivităţii tinerilor, este necesar ca organele şi organizaţiile U.T.C. să militeze cu mai multă hotărîre pentru adoptarea de forme şi metode adecvate de mobilizare a tuturor tinerilor la activitatea de producţie, pen­tru imprimarea răspunderii fie­cărui tînăr la locul lui de mun­că. Ne aflăm într-un moment cînd participarea la muncă a tineretului constituie obiectivul principal al activităţii politico­­educative desfăşurate de orga­nizaţiile U.T.C. de la sate. Cri­­ticînd o seamă de aspecte le­gate de dezinteresul manifestat în unele locuri de tinerii din mediul rural faţă de muncă, indisciplina, manifestată într-o serie de unităţi agricole, ple­nara a insistat asupra obliga­ţiilor ce revin organizaţiilor U.T.C. in vederea mobilizării ti­neretului pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a lu­crărilor de toamnă, recoltării porumbului, refacerii şeptelului şi a bazei furajere, realizării prompte şi de bună calitate a lucrărilor mecanizate. In cadrul plenarei s-a relevat necesitatea constituirii de către organizaţiile U.T.C. a unor echipe operative de muncă în sectorul vegetal şi zootehnic, care să acţioneze in locurile unde lucrările agri­cole nu suferă aminare, în co­mun cu­ tineri din localităţile urbane învecinate să întreprin­dă acţiuni de muncă voluntar­­patriotică pentru construirea a­­dăposturilor de animale, a se­relor, a altor investiţii din a­­gricultură. Se detaşează de a­­semenea, necesitatea unor acţiuni­­ ferme pentru mobilizarea tine­rilor de la sate la eliberarea te­renurilor necesare insămînţării griului, la efectuarea arăturilor de toamnă, însilozarea furajelor Organizaţiilor U.T.C., a subliniat plenara, le revine şi în­datorirea de a mobiliza tinere­tul de la oraşe şi sate la infăp­­tuirea lucrărilor stabilite de Plenara C.C. al P.C.R. din iulie a.c. în vederea apărării centre­lor populate şi obiectivelor eco­nomice împotriva unor noi i­­nundaţii. Ridicarea barajelor pentru regularizarea cursurilor apelor, consolidarea, suprainăl­­ţarea şi supravegherea digurilor existente, construcţia de noi diguri in zonele predispuse la inundaţii, extinderea împăduri­rilor şi lucrărilor îndreptate îm­potriva eroziunii solului trebuie să capete o importanţă deose­bită in cadrul acţiunilor de muncă patriotică a tineretului. Este firesc ca pe baza unor pla­nuri proprii de acţiuni patrio­tice ale organizaţiilor U.T.C să fie sprijinite cu prioritate lu­crările de amenajări hidroteh­nice, îndiguiri, desecări, irigaţii, combaterea eroziunii solului şi împăduriri. In mod special se cere intensificată activitatea pe şantierele naţionale ale tinere­­■'111 în sistemele de irigaţii. Avtnd in vedere experienţa a­­cumulată de-a lungul anilor, în dorinţa de a asigura muncii vo­­luntar-patriotice un conţinut mai bogat, un cadru mai orga­nizat şi disciplinat, urmărind să asigure cuprinderea maselor largi de tineri la astfel de acti­vităţi s-a stabilit ca în fiecare organizaţie U.T.C. din întreprin­deri, instituţii, şcoli, comune, institute de învăţământ supe­rior să se constituie brigăzi de muncă voluntar patriotică ale tineretului — formă concretă de organizare şi participare a ti­neretului la activitatea produc­tiva, de­­ educare in spiritul muncii şi disciplinei socialiste. Fiecare brigadă va avea un program propriu de lucru, eşa­lonat pe tot parcursul anului. Unindu-şi eforturile organiza­torice, capacitatea şi maturita­tea politică sub deviza nobilă a sporirii contribuţiei tineretului la îndeplinirea şi depăşirea pre­vederilor planului economic pe anul 1970, pregătind condiţiile cele mai favorabile trecerii în noul cincinal, organizaţiile U.T.C. din industrie, din agricultură, de pe şan­tierele de construcţii se alătură astfel muncii pline de abnegaţie desfăşurată de în­tregul popor pentru traducerea in viaţă a programului elaborat de partid, a sarcinilor stabilite de Congresul al X-lea al P.C.R.

Next