Scȃnteia, august 1949 (Anul 18, nr. 1492-1516)
1949-08-01 / nr. 1492
2 Urmând pilda raidului-ancheta organizat de „Scânteia" Ziarul „înainte“ din Craiova a organizat un raid—anchetă în instituţiile de Stat CRAIOVA (prin telefon). Urmând pilda raidului-ancheta organizat de „Scânteia’’ — după modelul celor ce le face presa sovietică, ziarul „înainte”, organ al Comitetului judeţean P. M. R. şi al Comitetului Provizoriu judeţean şi orăşenesc, a iniţiat o acţiune puternică de combatere a birocraţiei în rândurile aparatului de Stat, îndată după apariţia paginii din „Scânteia”, „Să luptăm contra birocraţiei”, au fost organizate la sectoarele de Partid şedinţe cu agitatorii din instituţiile publice unde s’a prelucrat necesitatea analizării şi combaterii lip- ' surilor ce frânează desvoltarea aparatului de Stat de tip nou. După aceea, în numeroase instituţii de Stat, agitatorii au organizat convorbiri în care au fost evidenţiate metodele juste de organizare a muncii în birouri, ca şi o serie de manifestări de atitudine birocratică, fără de suflet faţă de oamenii muncii. Pentru a se adânci şi mai mult acţiunea de combatere a birocratismului, s’a organizat un raid-anchetă în principalele instituţii de Stat din Craiova, raid la care au participat comisii compuse din activişti ai organizaţiei judeţene P.M.R. Dolj, ai organizaţiei judeţene U.F.D.R. şi reporteri ai ziarului „înainte” din Craiova. Din constatările făcute pe teren de echipele care au participat la raid, reiese că la Miliţia Dolj se observă în genere o atitudine de grijă faţă de oamenii muncii. Astfel, o cerere cu care venise în acea zi la Miliţie muncitorul Ursănescu Dumitru, a fost rezolvată în două ore, îndeosebi funcţionarii Dobrescu Firu şi Constanţa Băbânciu se evidenţiază prin atenţia cu care rezolvă cererile oamenilor muncii. La magazinul de Stat „Craiova”, agitatorii Vână Radu şi Ghiţă Ionel au dus muncă de lămurire printre funcţionari pentru combaterea sistemelor birocratice de muncă. Funcţionarii Reiner Marcel şi Olaru Ilie de la contabilitatea mărfurilor au reuşit să simplifice unele forme birocratice care împiedicau circulaţia rapidă a mărfurilor. In schimb, în alte instituţii s-au descoperit cazuri de nepăsare condamnabilă faţă de nevoile celor ce muncesc. Astfel, muncitorul ceferist Carpov Teodor, de la staţia C.F.R. din R.-Vâlcea, a înaintat o cerere în luna ianuarie a.c. către serviciul mişcării din Direcţia Regionalei C.F.R.-Craiova. Cererea a ajuns la locul de plecare după 6 luni de peregrinări, fiind pecetluită cu 7 rezoluţii, dar... nerezolvată. La serviciul asistenţei din aceeaş instituţie, au fost depuse încă dela 1 Ianuarie 1949 un număr de 218 cereri ale muncitorilor pentru eliberarea de ochelari. In răspunsurile trimise acestor muncitori, s’a arătat că cererile vor fi rezolvate în... Ianuarie 1950. La serviciul personalului C F. R. se observă unele manifestări de slugărnicie. La intrare te întâmnină un om de serviciu: „Săru’ mâna, să trăiţi. Cine sunteţi, să mă duc să-i spun d-lui director”. In birou condica de prezenţă nu e samnată de funcţionari. Vin la serviciu când vor iar tov. Petre Mârza, şeful servi'-' ilui, nu semnează din principiu. — Vedeţi dv.—spune el tovarăşilor din comisie — la noi nu este birocratic, noi nu ne ocupăm cu nimicuri d’astea. La policlinica de pe lângă Spitalul de Stat Nr. 1 câţiva muncitori aşteaptă în faţa unei uşi, pe care se vede un aviz: „Consultaţii până la ora 11 şi 15“. Şi muncitorii aşteaptă. Unul îndrăsneşte şi intră. Doctorul Ochea, picior peste picior citeşte o revistă, întrebat, el răspunde calm: — Mi-am îndeplinit norma... ★ Raidul-anchetă organizat de ziarul „înainte” arată că, cu toate succesele obţinute în instituţiile de Stat din Craiova în lupta împotriva birocraţiei, mai sunt încă numeroşi funcţionari birocraţi care prin atitudinea lor ştirbesc încrederea oamenilor muncii în noul aparat de Stat. Este de datoria conducătorilor instituţiilor publice şi a organizaţiilor de Partid de a face pe fiecare funcţionar de Stat conştient de faptul că cei care nu dau dovezi practice ale devotamentului lor faţă de cauza oamenilor muncii, aceia n’au ce căuta în rândurile noului aparat de Stat. Fotache Crăciun coresp. Să predăm cotele de cereale, să ne facem astfel datoria faţă de Patrie In urma hotărîrii Guvernului cu privire la colectarea prisosului de cereale din recolta anului 1949, redacţia noastră continuă să primească scrisori în care ţăranii muncitori îşi exprimă entuziasmul faţă de chemarea Statului, angajându-se să-şi facă pe deplin datoria. Publicăm mai jos două din aceste scrisori: SUNT BUCUROS CA-MI POT FACE DATORIA SA AJUT STATUL Tovarăşe redactor responsabil: „Sunt un ţăran mijlocaş din comuna Vinga, judeţul Timiş şi am 5 ha. de pământ. Eu înţeleg că prin predarea cotei, noi ţăranii muncitori ajutăm oamenii muncii dela oraşe şi ajutăm şi Statul nostru popular, patria celor ce muncesc, de orice naţionalitate ar fi ei, Republica Populară Română. Statul va hrăni din prisosul nostru de cereale pe oamenii muncii dela oraşe. Noi ţăranii muncitori avem datoria de a ajuta populaţia muncitoare de la oraşe cu toate puterile noastre căci aşa vom da ajutor la construirea socialismului in ţara noastră. Sunt bucuros că-mi pot face datoria să ajut Statul căci şi Statul mă ajută pe mine necontenit să-mi fac o viaţă bună". Balint Petru , ţăran mijlocaş din corn. Vinga Timiş Torontal SA AJUTAM SCUMPA NOASTRA PATRIE Tovarăşe redactor responsabil. Sunt fiică de ţărancă mijlocaşă din comuna Sân Petru Mare-Timiş. Noi avem 5 hectare primite de la Statul nostru. Scriu „Scânteii“ de aici, din ţinutul unde locuieşte populaţia muncitoare de naţionalitate sârbă că suntem hotărîţi să ne dăm cotele de colectare şi să ne facem astfel datoria faţă de ţara noastră. Noi ştim că ţara noastră are nevoie de pâine, de maşini pentru fabrici şi câte altele. Statul nostru ne ajută să scăpăm de sărăcie şi exploatare chiaburească, nu ne nesocoteşte drepturile cum face clica lui Tito în Iugoslavia, nu ne apasă aşa cum apasă clica lui Tito popoarele iugoslave. Dacă vindem din prisosul nostru Statului, ajutăm scumpei noastre Patrii, Republica Populară Română, care la rândul ei ne ajută să scăpăm de sărăcie şi exploatare chiaburească. Trebue să arătăm tuturor că prin cotele pe care le vindem Statului, noi ţăranii muncitori din rândurile naţionalităţilor conlocuitoare din Republica Populară Română suntem hotărîţi să dăm ajutor la construirea socialismului. Sablici Dragoslava ţărancă muncitoare din corn. Sân Petru-Mare jud. Timiş Am făcut parte din grupul delegaţiei ţărănimii muncitoare române, care timp de trei săptămâni a vizitat ţinutul Casnodar din Sudul Republicii Federative Ruse. In acest timp, am fost prin numeroase colhozuri, sovhozuri ,staţiuni de maşini şi tractoare şi institute de cercetări agricole. Cu acest prilej ne-am întâlnit cu mulţi ţărani sovietici, am cunoscut îndeaproape viaţa şi munca lor. Prima noastră vizită am făcut-o la colhozul „Krashîe Tamanţi“ din satul Abinscoe, care după cum ne-am dat seama mai târziu, nu se numără printre cele mai bogate. Dar şi această gospodărie colectivă dovedeşte limpede cât de uriaşă e puterea orânduirii colhoznice din U.R.S.S. In anul 1943, după sdrobirea cotropitorilor nemţi, acestei gospodării agricole, socotită înainte de război printre cele mai bogate, nu-i rămăsese din toată averea obştească decât o casă şi 8 cai bătrâni. Averea colhozului — maşinile şi uneltele, rezervele de grâne, vitele — totul fusese jefuit de hitlerişti. — „Imediat după eliberare ,cu palmele goale, am început să lucram din nou“, — ne-a spus Mihail Ma-Iiuţa, preşedintele colhozului, fost ţăran nevoiaş pe vremea ţarismului. Datorită dârzeniei întregului colectiv, care nu a dat înapoi în faţa niciunei greutăţi precum şi ajutorului primit de la Stat, colhozul „Krasnîe Tamanţi“, nu numai că a fost repus pe picioare, ci chiar a reuşit să depăşească in unele privinţe producţia dinainte de război. Astăzi colhozul are iarăşi, ca şi altădată, cinci ferme de vite. Au fost construite grajduri şi staule noi pentru vitele colhozului, noi hambare de grâne, o moară şi multe altele. Pe ogoarele colhozului se strâng an de an recolte tot mai îmbelşugate de grâu, orz, porumb, tutun, struguri. Deasemeni cresc din an în an şi veniturile colhoznicilor. Pentru munca lor ei primesc atât produse alimentare, cât şi bani. In colhoz, răsplata muncii se face cum e mai drept, după cantitatea şi calitatea muncii depuse. Cine munceşte mai mult, primeşte mai mult De pildă, familia colhoznicului Piotr Sidorenco, alcătuită din patru persoane, în casa cărora am fost, a primit anul trecut pentru munca depusă 5557 kilograme grâu, 7664 ruble bani peşin, aproape o tonă şi jumătate de legume şi fructe. Acesta este un câştig mijlociu. In colhoz, există familii cu acelaş număr de membri, care au câştigat mai mult, altele mai puţin. Colhoznicii care depăşesc normele mai primesc pe deasupra premii in bani şi în produse. Am făcut cunoştinţă cu numeroşi colhoznici şi colhoznice, care au primit suplimentar câteva sute de kilograme de grâne, câte 7—10 purcei sau miel. Am vizitat casele a numeroşi colhoznici, după alegerea noastră. Peste tot am fost întâmpinaţi cu multă ospitalitate şi ni s’a răspuns la toate întrebările. Fiecare familie colhoznică are o casă proprie, un lot de pământ pe lângă casă, pentru grădină de zarzavat şi livadă de porpi roditori, o vacă, porci, oi, păsări de curte. In casele colhoznicilor am văzut aparate de radio, peste tot poliţe pline de cărţi. Veniturile tot mai mari îngădue colhoznicilor să-şi cumpere Încălţăminte şi îmbrăcăminte bună, precum şi tot felul de lucruri de preţ. Agricultura sovietică — cea mai înaintată din lume Am văzut cu cât stă mai sus orânduirea colhoznică faţă de gospodăriile mici, individuale, de la noi din ţară. Pământurile colhozurilor nu sunt împărţite in loturi mici, ci se lucrează in suprafeţe mari. Astfel se pot folosi din plin tractoarele, combinele şi alte maşini agricole complicate. Deasemeni se pot face culturi de plante prin rotaţie, după sistemul născocit de savanţii agronomi sovietici. Plantarea pe rând a cerealelor şi a plantelor de nutreţ îmbunătăţeşte simţitor pământul şi-l face să fie mai rodnic. Astfel recoltele obţinute de colhoz devin din ce in ce mai mari. Recolta de grâu ajunge in mijlociu la 1.800— 2.000 kg., cea de porumb la 3.000—4.000 kg., cea de floarea soarelui la 2.500 kg., iar cea de tutun la 1.800— 2.000 kg. la hectar. Dar aceste recolte nu mai mulţumesc pe colhoznici, care luptă mereu să obţină recolte şi mai mari. In fiecare colhoz, membrii delegaţiei noastre au văzut sectoare, încredinţate diferitelor echipe, precum şi ogoare de experimentare, unde se obţin chiar câte 3.500—4.000 kg. grâu, câte 8.000 kg. porumb, câte 3.000- 3.500 kg. seminţe de floarea soarelui, la fiecare hectar. Şefii de echipe şi agronomii colhozurilor au dat ţăranilor noştri toate lămuririle cerute, explicându-le cum obţin recolte atât de mari şi ce mijloace de lucru folosesc. Pentru noi a fost ceva cu totul nou şi nemaivăzut folosirea largă a maşinilor la muncile agricole. In Uniunea Sovietică am văzut cu ochii noştri cum mâinile uşurează munca colhozncilor. Astfel, în colhozul „Zvezda“ din raionul Severski, echipa condusă de Maria Pronco şi alcătuită din 9 fete, lucrează un sector de pământ de 82 hectare. In colhozul vecin — „Soţialisticescoe tabacovodstvo“ — echipa condusă de Raisa Sitnic, Eroină a Muncii Socialiste, alcătuită deasemeni din 9 fete, lucrează o suprafaţă de 108 hectare. Fără maşini, zece oameni n’ar fi dovedit niciodată. Am văzut lanuri frumoase de tutun, grâu, porumb şi floarea soarelui, lanuri fără nicio buruiană, lucrat,’ de aceste echipe, alcătuite din tineret. Stând de vorbă cu oamenii, am aflat că 90 la sută din lucrările de arătură, semănat şi desmiriştit, se fac cu maşinile, iar la strânsul recoltei sunt folosite combine. Am văzut şi noile perdele de păduri apărătoare, sădite pe suprafeţe uriaşe, pentru a feri ogoarele de secetă. Oamenii de ştiinţă sovietici au construit maşini speciale de sădit arbori, pentru a uşura această muncă foarte grea. In munca noastră vom folosi preţioasa experienţă sovietică Minunate sunt combinele care strâng recolta. Am văzut cum lucrează combinele cuplate, alcătuite din două şi trei maşini, care înlocuesc munca a 200—300 oameni. Am văzut şi cum lucrează noile combine motorizate care sunt conduse de un singur om şi strâng pe oră recolta de pe 2 hectare şi jumătate, mergând cu o viteză de 10 kilometri pe oră. Aceste maşini sunt înzestrate şi cu maşini ajutătoare care desmiriştesc şi afânează pământul (discuitoare pentu smulgerea buruienilor). La institutele de cercetăr ştiinţifice, la laboratoarele săteşti şi pe ogoarele de experimentare, am văzut ce mare desfăşurare a luat activitatea oamenilor de ştiinţă sovietici, care lucrează mână in mână cu colhoznicii. Institutul unional de cercetări ştiinţifice din Crasnodar, pentru cultura plantelor uleioase, unul din cele mai mari institute de acest fel din Ţara Sovietelor, are colaboratorii săi în peste 20 de colhozuri ale acestui ţinut. Ştiinţa agricolă sovietică înaintată este strâns legată de viaţa ţării. Astfel plantele uleioase sunt semănate cu soiurile selecţionate pe ogoarele de experimentare ale Institutului din Crasnodar. Am văzut pe un ogor de experimentare, 8.000 de sectoare semănate numai cu floarea soarelui, sectoare unde sunt încercate 1.600 soiuri ale acestei culturi. Cunoaşterea realizărilor ştiinţifice din Uniunea Sovietică nu lasă nicio îndoială că ştiinţa agricolă sovietică este cea mai înaintată din lume. Călătoria făcută in Uniunea Sovietică a fost pentru fiecare din noi o mare şcoală practică de agricultură socialistă. Vom căuta ca în munca noastră să folosim cât mai mult experienţa câştigată în marea Ţară a Socialismului. Călătoria în U. R. S. S. ne-a adus un mare folos de Nessa Petre membru în delegaţia de ţărani muncitori români în U.R.S.S. Comitetul Provizoriu al oraşului Oradea a luat măsuri practice in vederea înlăturării birocraţiei ORADEA (de la corespondentul nostru). Comitetul Provizoriu al oraşului Oradea a luat o serie de măsuri în vederea înlăturării birocraţiei. De pildă, cererile populaţiei nu mai sunt înregistrate la registratura generală a Comitetului Provizoriu, ci direct la secţiunea care este în măsură a le rezolva. In felul acesta, cererile sunt rezolvate pe loc, cetăţenii primind imediat actele cerute, bineînţeles dacă cererea nu necesită o cercetare mai amplă pe teren. Tot în scopul înlăturării formalităţilor inutile s-a hotărît ca la înmânarea certificatelor, semnătura de primire să fie pusă chiar pe cererea înaintată. Datorită acestor măsuri, cererile înaintate sunt rezolvate pe loc în proporţie de 50—70 la sută, iar la registratura generală nu mai este nevoe decât de doi funcţionari, înainte erau 5 sau 6 funcţionari la registratură care nu pridideau cu înregistrarea, îmborderarea, repartiţia şi calcularea cererilor rezolvate. Acum, 4 funcţionari luaţi de la registratura generală au fost trecuţi în alte secții unde e nevoe de un personaj mai numeros. SCÂNTEIA Nr. 1492 Metode superioare de organizare a muncii La fabrica de încălţăminte „Talpa“ s-a introdus o metodă de lucru fei „pe bandă“ La şedinţele de grupă sindicală, la consfătuirile de producţie pe fabrică şi in discuţii de la om la om, muncitorii şi tehnicienii de la fabrica de încălţăminte „Talpa” au pus cu hotârîre problema de a mări producţia şi productivitatea muncii. — Trebuie să dăm poporului muncitor cât mai multă încălţăminte. Este datoria noastră — spuneau muncitorii ! * In întrecere s’au obţinut o serie de succese în organizarea muncii. Producţia a crescut, s’att.. redus timpii morţi, dar in avântul întrecerii greutăţile au apărut din ce in ce mai vizibile — Ne trebuie o nouă metodă de muncă — o organizare superioară a muncii — au cerut muncitorii, pătrunşi de avântul şi perspectivele fără hotar ale întrecerii socialiste. In cursul lunii Mai, într’o şedinţă de producţie, sub Îndrumarea organizaţiei de Partid, s’a hotârît introducerea sistemului de lucru „in serie de operaţiuni”. Muncitorii ajutaţi de inginerii Tisler Victor şi Călin Sergiu, cu sprijinul organizaţiei de Partid şi a sindicatului, au întocmit un proiect care a prins în curând viaţă. Pe principiul de lucru al bandei rulante, au introdus o nouă organizare a muncii, care a dus la mărirea producţiei, a productivităţii muncii şi la uşurarea condiţiilor de muncă I.Banda glisantă’' — noua metodă de lucru S’au construit de jur împrejurul atelierului nişte rafturi de lemn, la înălţimea unui banc de lucru obişnuit. Nişte cutii dreptunghiulare, în care incap cinci perechi de pantofi sau bocanci, alunecă pe nişte rame de lemn, dealungul raftului, într’un mod destul de simplu: li se face vânt cu mâna. Deo parte şi de alta a raftului s’au montat maşinile la care se prelucrează in serie şi pe operaţiuni încălţămintea. Să urmărim circuitul unei cutii. La capătul bancului, tov. Cristea Ion prinde la o maşină branţul pe calapoade. Acesta e prima operaţie din procesul tehnologic de fabricare a încălţămintei. Operaţia merge repede. Norma de lucru este de 550 de perechi pe zi. Odată cutia plină, tov. Cristea îi face vânt mai departe. Aci, doi tovarăşi aplică feţele de piele deasupra calapoadelor şi împing cutia mai departe. La capătul din fund al atelierului, raftul face un cot, pentru a continua apoi dealungul peretelui din fund. încălţămintea in faza ei de prelucrare de până acum ajunge la maşinile de tras părţi cu clamer. Aci norma fiind de 160 perechi pe zi pentru un muncitor, operaţia se face la trei maşini, evitându-se astfel gâtuirile. Mai departe, numărul de muncitori creşte sau descreşte, în aşa fel încât să se asigure o continuă acoperire a normei de lucru de la prima operaţie. In cutiile care circulă aproape permanent, încălţămintea prinde forme de la un minut la altul. Se pun in valoare rezervele interne ale întreprinderii La început normele calculate la noul sistem de lucru erau îndeplinite şi numai uneori depăşite Cu timpul însă, muncitorii au deprins noul sistem de lucru şi au început să depăşească cu mult normele de lucru. Astfel, tovarăşii Gheorghe Ilie şi Oprea Ion depăşesc norma cu cca 100°/», tov. Tomescu cu 80n/,, iar mulţi muncitori cu cca 50V«. S’a pus atunci chestiunea aducerii unor noui maşini, spre a se face faţă producţiei sporite In şedinţa organizată în acest scop, maistrul Frederic Thell, şeful secţiei întreţinere, muncitor vechi în fabrică, a făcut o propunere: — Le vom construi singuri Materiale avem la fiare vechi.. ne cunoaştem meseria... Cred că nu e nevoie să mai cumpărăm nimic. Ajutat de organizaţia de Partid şi de sindicat, cei opt oameni din echipa de întreţinere a fabricii, au construit până acum 4 maşini cu perii duble de lustruit talpa, două maşini de polizat şi alta pentru frezatul tălpii, plus două ventilatoare necesare secţiilor de lucru mai ales în timpul verii. Această realizare a adus întreprinderii o economie de cca. 400 000 lei. Puse în funcţie, aceste maşini vor da un nou avânt producţiei. Se uşurează munca, sporeşte producţia Deşi metoda de lucru „în bandă glisantă” — cum îi spun muncitorii şi tehnicienii de la „Talpa” — a fost introdusă numai în trei secţii, totuşi producţia a crescut cu mai bine de 50 la sută, iar îmbunătăţirile aduse şi extinderea metodei şi în celelalte secţii, unde lucrările sunt în curs, deschid noui perspective de creştere a producţiei. Tov. Oprea Ion şi Gheorghe Ilie, care depăşesc acum norma cu 100»«, au cerut ridicarea normei de lucru la maşina lor de la 160 la 200 perechi pe zi. „ Muncim mult mai uşor acum — au spus tovarăşii în şedinţa organizaţiei de Partid. înainte, împingeam toată ziua cărucioarele grele de la o maşină la alta — povesteşte tov. Gheorghe Ilie. Ne ciocneam pe drum cu alte cărucioare, cădeau pantofii sau bocancii pe jos şi ne pierdeam vremea căutând perechile. Numai noi ştim cu câtă trudă reuşeam să îndeplinim normele de lucru. — Era o forfotă ca de bâlci în atelier — spune tov. Tomescu de la frezer. Tov. Geambulov, secretara organizaţiei de Partid a făcut o socoteală simplă. Pe o foaie de hârtie a trasat schema secţiilor de lucru, iar prin linii a schiţat drumul pe care-l parcurgeau înainte muncitorii de la o maşină la alta, în operaţiile de prelucrare a încălţămintei. Un adevărat labirint de linii frânte. — Haos capitalist — defineşte pe bună dreptate tov. Geambulov vechea formă de organizare a muncii, moştenită de la capitaliştii exploatatori. Creşte producţia, creşte şi câştigul munciori to~ — Muncim mai uşor, mărim producţia şi câştigăm şi mai bine — spun acum muncitorii. — De la 5500 iei cât câştigam în Aprilie am ajuns în Iunie la 9853 lei, arată pe carnetul de salarizare tov. Gheorghe Ilie, iar pe Iulie am depăşit şi mai mult norma de lucru, deci voi câştiga şi mai bine Tov. Oprea Ion câştigă acum 9000 lei lunar, Florescu Nicolae 11.260 lei, iar Văcaru Pantelimon, fruntaş în producţie, a câştigat pe Iunie 16.767 lei. Acolo unde rostul întrecerii socialiste a fost pătruns, se măreşte producţia şi productivitatea muncii, se uşurează condiţiile de muncă şi creşte zi de zi, câştigul muncitorilor. Muncitorii trebue să dea însă cea mai mare atenţie calităţii produselor Ei nu trebue să uite că încălţămintea este destinată tot unor oameni ai muncii şi că cei care cumpără încălţămintea o plătesc cu bani munciţi. P. Stănescu Muncitorii, tehnicienii şi inginerii de pe şantierul C. A. M.Uioara, antrenaţi in întrecerea socialistă, duc cu avânt lupta pentru depăşirea normelor şi pentru recâştigarea întârzierii din lunile trecute. V După echipele de fieraribetonieri şi dulgheri, s’au avântat In întrecere şi echipele de betonieri şi săpători. Până de curând, nici una din echipele de betonieri nu întrepinseea norma. In avântul întrecerii, echipa tov. Hegheduş Pstvel a isbutit pentru întâia oară să împlinească norma, echipa tov. Heresteşan Teodor a depăşit-o cu 10»/«, iar echipa Onac Teodor a isbutit, în noaptea de 27 spre 28 iulie, printr’o bună organizare a muncii, să depășească norma cu 83/0. Tot astfel, echipele de săpători, care până zilele trecute nu îndeplineau norma, au isbutit datorită unei mai bune organizări a muncii, să o depășească, întrecerea între echipele de dulgheri şi fierari continuă cu tot mai mult avânt. In fruntea echipelor de dulgheri se află echipele tov. Gabor Ferenţ şi Giurco Ferenţ, iar în fruntea echipelor de fierari-beton se află echipele Mandea Ion, Vrancea Octavian şi Marinescu Radu. Echipele de fierari-betonieri şi cele de dulgheri dau o atenţie deosebită calităţii lucrului, străduindu-se să lichideze rebuturile. In această privinţă succese deosebite a obţinut echipa de fierari-betonieri a tov. Mandea Ion, care a isbutit să lichideze cu totul rebuturile, întrecerea de pe şantierul C.A.M -Uioara ia pe zi ce trece un avânt mai mare. Pentru ca, întrecerea să dea roade şi mai bune, e necesar ca administraţia şantierului, tehnicienii şi inginerii să lupte cu mai multă hotârîre, pentru a asigura condiţiile necesare pentru aprovizionarea la timp cu materiale, pentru repararea sculelor şi pentru lichidarea gâtuirilor care se ivesc uneori în producţie. In avântul întrecerii Pe şantierul C. A. M.-Uioara echipe de muncitori depăşesc pentru întâia oară normele Ce să citim „Vigilenţa—armă în lupta pentru construirea socialismului“ Nu s’a pomenit încă în istorie ca o clasă muribundă să nu-şi încerce tot restul forţelor pentru apărarea existenţei sale primejduite. Burghezii şi moşierii răsturnaţi dela putere, plini de ură împotriva regimului nostru de democraţie populară, caută să saboteze efortul constructiv al poporului muncitor din ţara noastră. Cu cât Io scade puterea, cu atât îşi înteţesc mai disperaţi încercările. Procesele Popp-Bujoiu- Auschnitt, apoi Dumitriu-Nefropol-Littman, ca şi acţiunile trădătoare ale preoţilor romano-catolici, arată clar aceasta. Vigilent? este arma cu care oamenii muncii sfarmă încercările sabotoare ale duşmanului de clasă. Fiecare membru de Partid, fiecare patriot, trebue să fie vigilent. Ce se înţelege printr’o atitudine consecvent vigilentă, despre necesitatea şi însemnătatea vigilenţei, cum îi educă Partidul pe oamenii muncii în spiritul vigilenţei de clasă, — acesta este subiectul broşurii „Vigilenţa — armă în lupta pentru construirea socialismului“ apărută în colecţia „In ajutorul agitatorului". Unul din meritele broşurii este că pune la îndemâna agitatorilor o serie de exemple concrete de vigilenţă. Este dat cazul unor tovarăşi de la o cooperativă, care căutând să afle cauza pentru care primesc piei arse, au dat de urma unui patron ce se aciuiase la o tăbăcărie ca „specialist“ în care calitate sabota în voie. Vigilenţa trebuie îndreptată şi contra nepăsării şi neglijenţei; ni se dă ca pildă un agitator de la C.F.R.-Griviţa care a evitat să se întâmple o nenorocire: îngrijitorul unui cazan îşi făcea un topor, în timp ce presiunea urcase într’atât, încât cazanul era pe punctul de a sări in aer. In condiţiile ascuţirii luptei de clasă şi la sate este nevoie de o vigilenţă sporită. Se dă în broşură exemplul unor ţăran, muncitori care au zădărnicit încercarea unui chiabur de a da date false cu privire la suprafaţa ce o însămânţase. la fel se arată că trebuie dusă lupta împotriva încercării chiaburilor de a pătrunde în S. M. T„ la conducerea cooperativelor, etc. Broşura stăruie asupra nevoii de vigilenţă în munca de partid, crtând cazul în care metodele de comandă, gâtuirea critici, îngâmfarea, lipsa de muncă colectivă, au înlesnit intrarea unor elemente duşmănoase în Partid. A fi vigilent, se arată in broşură, nu înseamnă însă a pierde încrederea în oameni. Dimpotrivă, vigilenţa în munca de partid, cere să educăm şi să urmărim cu dragoste şi cu grijă munca fiecărui tovarăş, semnalându-i neîncetat lipsurile şi ajutându-l să găsească cele mai bune mijloace pentru lichidarea lor. In încheiere, broşura aminteşte tradiţiile de luptă ale Partidului nostru, care încă din munca ilegală s’a călit în spiritul vigilenţei; el îi educă pe membrii săi neîncetat in acest spirit al vigilenţei, împotriva autoliniştirii şi culcării pe lauri. Studiind cu atenţie această broşură care are un bogat conţinut ideologic, căutând în jurul lor exemple asemănătoare cu cele date in broşură, agitatorii vor putea organiza convorbiri pline de efect, în care să contribue la ascuţirea spiritului de vigilenţă a oamenilor muncii. Broşura a apărut în Editura P.M.R., colecţia „In ajutorul agitatorului“. Are 36 de pagini şi costă 8 lei. Vizita und delegaţii de profesori sovietici ucrainieni la A. R. L. N. S. Delegaţia profesorilor sovietici ucrainieni, care în urma invitaţiei Ministerului Învăţământului Public din R. P. R. a sosit în ţara noastră, pentru a participa la lucrările şcoalei de pregătire a cadrelor de învăţământ pentru predarea limbii şi literaturii ucrainiene, a făcut în ziua de 29 iulie a. c. o vizită la sediul central al Asociaţiei Române pentru Strângerea Legăturilor de Prietenie cu U.R.S.S.SARLUS Delegaţia compusă din prof. Leonid Novicenco, colaborator ştiinţific al Academiei Ucrainiene din Kiev, Galina Rovina, Udod Trofim şi Ivan Covbasciuc, profesori de limba şi literatura ucrainiană, a fost primită de reprezentanţii Consiliului General de Conducere ARLUS. Această vizită a fost un prilej binevenit spre a se releva prietenia şi dragostea pentru populaţia rusă şi ucrainiană din R. P. R., populaţie care a aderat cu căldură la ARLUS şi care preţueşte grija pe care Asociaţia o are pentru naţionalităţile conlocuitoare, pentru ridicarea nivelului cultural şi ideologic al acestei populaţii. Editarea de către ARLUS a revistei „Novîi Vie“ precum şi a unui bogat material cultural şi ideologic în limba ucrainiană, sunt fapte grăitoare în această privinţă. La sfârşit, delegaţia a vizitat biblioteca centrală ARLUS, sala de lectură şi Comisia Rusă şi Ucrainiană, manifestând un deosebit interes față de cele constatate. Indiferinţei ilernopite Vineri după amiază şi în cursul zilei de oră au continuat lucrările conferinţei de neuropsihiatrie la Spitalul de Stat nr. 9. In şedinţa de Vineri după amiază, Dr. Florica Bagdasar a prezentat raportul intitulat : „Problema deficienţelor mintale“, înfăţişând cercetările cele mai importante întreprinse în această ramură. Dr. Max Müller (Cluj) a desvoltat raportul asupra „Problemei psihiatriei infantile“. Şedinţa de ezi dimineaţă s-a deschis sub preşedinţia tov. Dr. Vasile Mârza, ministrul Sănătăţii. Tov. Dr. Salvator Cupcca, profesor la Institutul de Medicină din Cluj, a prezentat un raport intitulat: „Asistenţa Socială a deficienţilor mintali şi debililor mintali oligofrenici“. In şedinţa de după amază, comisiile special instituite, au prezentat rezoluţii cu privire la toate problemele desbătute şi s’au formulat concluziile. Tov. dr. Vasile Mârza a rostit cuvântul de închidere, prin care lucrările primei conferinţe pe ţară, de neuropsihiatrie au luat sfârşit. înainte de a părăsi ţara. Corul „Piatniţki o reprezentaţie în drum, spre Uniunea Sovietică. Corul Popular Rus de Stat „Piatniţki“ a poposit în ziua de joi 28 iulie a. c. în oraşul Iaşi. El a dat aci o reprezentaţie de rămas bun în faţa a 15.000 de oameni ai muncii, entuziasmaţi de măestria spec “ a dat la Saşiu de rămas bun lacolului la care asistau. Seara la ora 11 ansamblul a părăsit ţara. In staţia de frontieră, Socola, Roşie, numeroase delegaţii de muncitori şi-au luat rămas bun de la ansamblul „Piatniţki“.