Scînteia, martie 1967 (Anul 36, nr. 7267-7297)
1967-03-01 / nr. 7267
PAGINA 2 1 FAPTUL [DIVERS ■I---------------------- | „Hei, co- i sar...** A sosit şi mărţişorul. Cam monoton ca idei — inimioare însăgetate, papuci, coşuri etc. — dar au sosit. Se prind în piept. Brăilenii vor să prindă coşari. Dar nu la reverul hainei. Sus, pe case, la lucru. Coşari veritabili. N-au însă noroc. In tot oraşul sunt numai şase, — şi sunt solicitaţi zilnic în zeci de locuri. Locuitorii Brăilei aşteaptă ca gospodarii oraşului să le „dăruiască" astăzi (de 1 martie) cîţiva. Pentru că la celălalt... 1 (aprilie) s-ar putea să nu fie luaţi în serios. Cutremurul din zori Cutremurul de alaltăieri seară nu l-au simţit. Deşi a fost de gradul 5,5, cu epicentrul la circa 100 km nord-est de Capitală. Doar pe cel din dimineaţa de ieri. La 6,10 locatarii imobilului nr. 110 de pe str. Matei Voevod au simţit casa cutremurindu-se. Un troleibuz 86 — avîndu-l ca șofer pe Ninu Neagoe, calificat ca atare in numai trei luni — a intrat in plin, făcind casa nelocuibilă. Victime nu sint. Epicentrul acestui cutremur, de gradul... 86, este in curs de căutare. La I.T.B. ! În loc de I reclamă o întîmplare ca în reclamele „Păstraţi banii la C.E.C.!“. Polie Jalbă din comuna Gemenele (Brăila) a primit drepturi băneşti de la C.A.P. - suma de 5 000 lei. S-a dus acasă şi i-a pus în sobă, la păstrare. A plecat apoi la nuntă, fără grijă. Rămaşi singuri, copiii au făcut focul. Banii au ars. Iar Jalbă s-a ales cu... cenuşa din vatră. De , atunci îşi povesteşte păţania la toţi. Tovarăşi de la C.E.C., angajaţi-l ca agent de publicitate ! Face reclamă din inimă. II cheamă Jalbă, dar e Stan Păţitul. II Un om norocos Ioan Cherecheș din Cîmpia Turzii se poate lăuda că... l-a călcat trenul și a scăpat teafăr. Trecînd (în gară) peste liniile de cale ferată, printr-un loc Interzis, a fost surprins de un mărfar. Locomotiva l-a trîntit la pămînt. I-au trecut pe deasupra 40 de vagoane. A fost găsit leşinat, între traverse. S-a ales doar cu o sperietură pentru toată viaţa. A avut noroc. Nu cu carul. Mai mult. Cu... vagoanele ! Rubrică redactată de Ştefan ZIDARIŢA Ştefan DINICA cu sprijinul corespondenţilor II „Scînteii“ „Filează** lampa La prăvăliile săteşti din regiunea Argeş nu se găsesc, de luni de zile, sticle de lampă. Reprezentanţi ai comerţului susţin că industria nu mai produce asemenea obiecte. Totuşi, în comunele regiunii şi-au făcut apariţia căruţe cu coviltir care vînd sticle de lampă. Oare ce industrie furnizează sticle acestor „comercianţi“ ? Nu credeţi că povestea „filează" pe undeva ? Puneţi-i sticlă, că face funingine. „Mama** are pretenţii L-a părăsit la 4 ani (ulterior şi-a mai părăsit încă trei copii, aflaţi azi la Casa copilului). Timp de 23 de ani mama nici n-a vrut să-l vadă. L-a crescut o familie cumsecade (Caromski) din București. Cu multe sacrificii. Acum mama, Ana Ghervasia, aflind că băiatul ei este „om mare“, cu facultate (profesor) l-a chemat în judecată cerindu-i pensie de întreţinere. „Eu îi sunt mama adevărată, ailaltă e vitregă“. ...Așa spune ea. Dar lucrurile stau tocmai invers. (Urmare din pag. I) Caracteristic pentru agricultura ţării era nivelul foarte scăzut de dezvoltare a forţelor de producţie. La începutul secolului al XX- lea, o parte foarte importantă a pămîntului moşieresc era lucrată cu uneltele primitive, specifice agriculturii feudale, care aparţineau ţăranilor. Un factor de agravare şi de ascuţire a contradicţiilor la sate il constituia arendăşia. Dornici să obţină venituri care să le asigure huzurul unei vieţi parazitare, adeseori trăind în străinătate, moşierii arendau o bună parte din moşii. Aşa se explică faptul că la începutul secolului XX arendăşia luase o mare extindere. Potrivit calculelor, 56,88 la sută din întinderea moşiilor de peste 500 de ha şi 72 la sută din suprafaţa moşiilor mai mari de 3 000 de ha erau arendate. Marii arendaşi, în goană după cîştig, utilizau atît munca salariată, cit şi sistemul muncii în dijmă, formele de exploatare capitalistă împletindu-se astfel cu cele feudale. O parte însemnată din pămîntul luat de ei în arendă de la moşieri o subarendau ţăranilor sau unor arendaşi mai mici. Ţăranii erau astfel supuşi unei duble şi chiar triple exploatări, trebuind să asigure profiturile acestei întregi liote ce trăia pe spinarea lor. Presiunea exercitată de arendaşi asupra ţăranilor a crescut şi mai mult ca urmare a constituirii aşa-numitelor „trusturi” arendăşeşti. In 1905, trustul Fistcher, de pildă, ţinea în arendă, în cele 10 judeţe ale ţării, enorma suprafaţă de 236 863 ha. Nu întîmplător printre ţărani se răspîndise zicala : „de te duci cale de nouă poşte, tot de el dai". La sfîrşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea asistăm la un proces de creştere necontenită a arenzilor, sub toate formele în care era percepută (dijmă, arenda în bani etc.) Ancheta statistică oficială, publicată in 1907, intitulată „Creşterea arenzii pămîntului în bani şi dijmă, a păşunatului şi a preţului muncilor agricole" constata că între 1870 şi 1906 arenda sporise între 150 şi 500 la sută. Enorm de mult crescuse dijma. însuşi şeful partidului liberal, D. A. Sturdza, constata în 1906 că „s-a îndoit preţul arenzilor în ultimii trei ani şi aceasta nu numai pentru pămînturile de bună calitate, ci cu tendinţă de generalizare. Avînd nevoie de pămînt de cultură pentru a susţine în hrană şi îmbrăcăminte familiile lor, ţăranii sînt obligaţi să dea pe pămînturi orice preţ de arendă li se cere". Creşterea neobişnuită a arenzilor se realiza, în ultimă instanţă, pe spinarea ţărănimii, ceea ce a dus la o extraordinară intensificare a exploatării acesteia. Folosindu-se de starea de mizerie şi ruină economică a ţărănimii, moşierii şi arendaşii ii impuneau, prin sistemul învoielilor agricole, condiţii tot mai împovărătoare, storcind nu numai supramunca, dar şi o bună parte din munca necesară a ţăranilor. Examinarea învoielilor agricole în vigoare în anul 1906, ne arată pînă la ce grad extrem ajunsese în acea perioadă spolierea ţă-' raţiilor de către moşieri şi arendaşi. Potrivit prevederilor unui contract din judeţul Olt, la 10 pogoane pămînt arabil, la care dijma era din patru una, ţăranii se obligau să muncească arendaşului: 2 pogoane de grîu la tarla cu toate muncile (arat, semănat, grăpat, secerat şi cărat la arie), 1 pogon de porumb, de asemenea, cu toate muncile, să facă 2 zile cu carul la orice muncă şi să transporte 16 saci, fie cu porumb, fie cu grîu, la gara Slatina. Spolierea ţărănimii era cu atît mai apăsătoare, cu cit avea loc în condiţiile unei scăzute productivităţi a muncii, a unei rentabilităţi extrem de mici a gospodăriei ţărăneşti. Ţăranul îşi încheia munca istovitoare a unui întreg an — după cum arăta secretarul Camerei de Comerţ din Suceava , cu următorul, bilanţ : dacă avea pămînt propriu, îi revenea, din cultura unui ha, un venit de 12 lei în jud. Botoşani, 6,50 Iei în jud. Dorohoi, iar în jud. Suceava rămînea dator cu 12,50 lei ; ţăranul fără pămînt propriu, în urma cultivării unui ha, rămînea dator în jud. Botoşani cu 15 lei, în jud. Dorohoi cu 19,50 lei, iar în jud. Suceava cu 39,50 lei. Prin clauzele învoielilor, ţăranii erau obligaţi 1) să lucreze pe moşia proprietarului cu toate forţele disponibile ale familiei ; 2) să iasă la muncă „de cind se face ziuă şi să stea pînă cind se face seară“ ; 3) luna lucrătoare fixată de moşieri şi arendaşi era socotită de 31 zile lucrătoare, uneori chiar şi de 32 zile ; 4) să angajeze copiii, pe sume derizorii, ca însoţitori la plugurile de pe moşiile proprietarilor. Majoritatea învoielilor conţineau şi prevederea că ţăranii „nu vor putea începe a munci pe seama lor, pînă ce mai intii nu vor fi terminat muncile cu care erau datori d-lor proprietari’. Aplicarea în practică a clauzelor învoielilor prilejuia alte nenumărate abuzuri şi samavolnicii din partea moşierilor şi arendaşilor. Un contemporan al evenimentelor din 1907, V. M. Kogălniceanu, arăta, In studiul său „Un cuvlnt asupra învoielilor agricole": „El (ţăranul — n.n.) ştie că e furat la măsurătoare, dar îi e ruşine; el ştie că e furat dar nu se poate împotrivi. El primeşte să i se dea pămînt mai puţin decit al învoielii şi să ia şi să muncească la resfet pămînt mai mult decit a fost învoiala. Dacă uneori se împotriveşte e bătut de agenţii şi vechilii curţii, care sînt răsplătiţi de stăpinul lor după cum ştiu să bage spaima mai bine în ţărani şi să-i jefuiască mai bine". Exploatarea cumplită la care erau supuşi ţăranii rezultă din plîngerile care curgeau şuvoi către autorităţi în perioada premergătoare răscoalei. „Acest arendaş — se plîngeau, la începutul anului 1907, Ministerului de Interne, ţăranii din Flămînzi (Botoşani) — a urcat preţul pămîntului cu fiecare an. La venirea d-sale... ca arendaş a rostit cuvintele că are să ne facă să mulgem şapte o capră, să îmbrăcăm şapte un suman şi să ne servim şapte de un topor". Intr-o altă plîngere, ţăranii din Tia- Mare (Romanaţi) arătau : „Jugul de fier care-l purtăm la gît, muncind la arendaş, ne-a adus în sapă de lemn , muncim ziua şi noaptea şi ne rămîne sărăcia curată“. In afara exploatării moşierilor şi arendaşilor, la adincirea mizeriei şi ruinării ţărănimii contribuiau în mare măsură cămătarii. Camătă reprezenta un adevărat flagel. Nevoia de bani sau de alimente îl obliga pe ţăran să recurgă la împrumuturi, pentru care era silit să-şi zălogească avutul ; dacă nu putea să înapoieze banii împrumutaţi în termenul stabilit, dobînda creştea mereu ; neputînd-o plăti la timp, el îşi pierdea pămîntul şi tot ceea ce poseda. Cit de împovărătoare erau dobînzile cămătăreşti încasate de la ţărani ne-o dovedeşte o anchetă a Ministerului Agriculturii din 1900, care constata că dobînzile ajungeau pînă la 300 şi chiar 500 la sută pe an. Ţăranii erau exploataţi şi jefuiţi şi în procesul circulaţiei produselor lor. Constrînşi de nevoi, ei îşi vindeau produsele imediat după recoltă pe preţuri derizorii diverşilor speculanţi de la care — în timpul iernii sau in primăvară — trebuiau să cumpere cereale pe preţuri exorbitante, în condiţii cămătăreşti. Statul burghezo-moşieresc supunea ţărănimea unei extraordinare presiuni fiscale. După calculele lui G. D. Creangă, impunerea la impozit a proprietăţii ţărăneşti intr-un judeţ era cu 283 la sută mai mare decit impunerea proprietăţii moşiereşti, în două judeţe cu 156—162 la sută, iar în 10 judeţe cu 102—145 la sută. Situaţia economică a ţărănimii s-a agravat şi mai mult ca urmare a crizei economice de supraproducţie din perioada 1899—1903, cind, pentru a face faţă concurenţei pe pieţele agricole ale Europei, moşierii şi arendaşii din ţara noastră au redus şi mai mult preţul mîinii de lucru. La aceasta s-a adăugat seceta cumplită care a bîntuit în 1899 şi 1901. Cercetările efectuate au scos la iveală faptul că, în raport cu anul 1860, la începutul secolului al XX-lea, ţăranului îi revenea de 2 ori mai puţin lapte, cu 27 la sută mai puţină brînză şi cu 35 la sută mai puţină carne de porc. Scăzuse enorm de mult consumul anual de porumb pe cap de locuitor, de la 230 kg în 1876 la 146 kg în 1903, consumul mediu zilnic atingînd abia 675 grame. Raţia alimentară a ţăranului nu corespundea cerinţelor normale, echilibrul său fiziologic era zdruncinat, prezentînd starea caracteristică a inaniţiei, a foamei cronice. In astfel de condiţii nu este de mirare că bolile sociale erau foarte răspîndite la sate, în special pelagra, boala mizeriei, care — după cum se exprima savantul dr. Victor Babes — „da de gol tot egoismul straielor superioare şi exploatarea fără milă a ţăranului de către moşieri şi arendaşi". Pe lingă situaţia economică extrem de grea, ţărănimea îndura suferinţele şi neajunsurile provenite din lipsa de drepturi politice, din metodele birocraticeşi poliţieneşti de administrare, din venalitatea şi corupţia aparatului de stat. Sistemul electoral cenzitar era în aşa fel alcătuit că în timp ce 12 265 de moşieri, bancheri, fabricanti alegeau 121 de senatori şi 75 de deputaţi, iar 12 197 de orăşeni alegeau 70 de deputaţi, 929 362 de ţărani (aproape 5 milioane de oameni dacă socotim şi familiile lor) erau reprezentaţi de 38 de deputaţi. De fapt cei 38 de deputaţi, care alcătuiau aşa-zisul colegiu ţărănesc, nu reprezentau nici pe departe interesele ţărănimii, ei fiind candidaţii unuia dintre partidele de guvernămint. Situaţia politică a ţărănimii a fost pregnant caracterizată de Ion Luca Caragiale în scrierea sa ,î,1907, din primăvară pină-n toamnă" . Cu o crudă şi revoltătoare insolenţă oligarhia tăgăduieşte ţăranilor (imensei mase, supusă şi cuminte, producătoare a avuţiei naţionale), sub pretextul ignoranţei şi lipsei de maturitate politică, orice drept de amestec, fie măcar pur consultativ la octriuirea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor". Iar C. Dobrogeanu-Gherea în studiul său „Neoiobăgia", scria : „că ţăranul e lipsit de orice drepturi, că drepturile electorale, aşa restrînse cum sînt, nu e lăsat să şi le exercite în nici un fel, acestea sînt adevăruri cunoscute şi recunoscute de toţi oamenii şi de toate partidele". Neavîndu-şi reprezentanţi în parlament, fiind lipsită de orice posibilitate legală de a-şi susţine şi apăra drepturile, ţărănimea se afla cu totul la cheremul moşierilor şi arendaşilor. De altfel aceştia foloseau, pentru a-i constringe pe ţărani să muncească in folosul lor, organele locale de stat, aparatul administrativ comunal, forţa represivă a statului, împotriva abuzurilor şi samavolniciilor, ţăranul nu găsea dreptate nici in justiţie. Dacă printr-o minune s-ar fi întîmplat ca aceasta să nu fie venală, ea era în schimb atît de costisitoare şi de complicată, procesele durau atît de mult, incit ţăranii ajungeau să fie sleiţi de forţă, nevoiţi pină la urmă să se lase păgubaşi. „Un ţăran din jud. Suceava, unul din cei 8 moştenitori ai unui împroprietărit la 1864 — nota Radu Rosetti — voind să facă împărţeala pămîntului rămas, a întrebuinţat 220 zile in drumuri şi stăruinţi şi a cheltuit 359 lei pentru a vedea la sfîrşit toate lucrurile anulate, avînd a le începe din nou !... Nu cunosc — un caz in care, pînă la urmă, un ţăran să fi căpătat dreptate împotriva unui proprietar sau arendaş". Toate acestea făceau să se acumuleze în sufletele ţăranilor o adîncă nemulţumire, ura nepotolită împotriva exploatatorilor. Cine avea urechi de auzit, putea să audă în acei ani vaietul surd al durerii şi revoltei satelor noastre, care creştea tot mai ameninţător, prevestind furtuna. Contradicţiile sociale deosebit de ascuţite contribuiau la radicalizarea conştiinţei ţărănimii, făceau să crească potenţialul ei de energie revoluţionară, a cărui forţă se afirmase de atîtea ori în decursul istoriei. Din aceste realităţi ale ţării s-au aprins vîlvătăile marii răscoale din 1907, care avea să zguduie din temelii regimul burghezomoşieresc, înscriindu-se în istoria patriei ca o impresionantă mărturie a setei de dreptate şi o viaţă mai bună, a puterii de luptă, curajului şi spiritului de jertfă ce sălăşluiau in ţărănime. PRELUDIUL FURTUNII. In holul clădirii C.E.C. din Calea Victoriei - Bucureşti conducind maşina nr. 31 PI 748 a accidentat o femeia, iar Dumitru Anghel a răsturnat autocamionul nr. 21 PI. 483, plin cu oamenii salariaţi ai şantierului. Pe plan general, se impune revizuirea actualelor norme — tarii care să corespundă atît necesităţilor băneşti ale conducătorilor auto, dar să fie şi bariere în calea exceselor de orice natură. Oricind, în asemenea curse accidentele nu mai au nimic întîmplător. Fatalitatea este ca un corolar al acelui salariu sporit, pe care-l iau la sfîrşit de lună. Tot din experienţă personală, fin să spun că unii şoferi, „ciupind" cu mai multi bani, îşi treacă „barcu Ion", care merge cu căruța fără felinar , sunt oameni cunoscufi, cinstiţi de tot satul, şi li se iartă — iar tocmai de la acel „nimic", trecut cu vederea, iese nenorocirea. lată de ce cred că miliţienii trebuie să fie neîngăduitori când e vorba de respectarea normelor in vigoare menite să asigure securitatea circulaţiei publice. Nu ne putem juca cu vieţile oamenilor, de dragul de a fi „cumsecade". O gravă abatere de la îndatoririle ce-i reveneau a comis anul trecut şeful de post din comuna Sieufi, cînd a permis şoferului Simionca, aflat sub influenţa alcoolului, să se urce la volanul maşinii Foto I Gh. Vințu. Tributul accidentului (Urmare din pag. I) Constituirea unui asemenea corp de voluntari de circulaţie va exercita o considerabilă influență pentru normalizarea circulaţiei pe drumurile publice, nu numai prin faptul că va lărgi sfera de cuprindere şi sesizare a organelor miliţiei, dar şi prin aceea că va zădărnici unul din subterfugiile „clasice" ale infracţioniştilor. Se ştie că de regulă aceştia cînd văd lucrătorul de milifie în uniformă ori maşina cu însemnele milifiei sau postul de control devin nişte mieluşei ai volanului, pentru ca la cîteva sute de metri mai încolo să se dezlănţuie în curse nebuneşti, întreceri ambiţioase etc. Desigur, cu totul alta ar fi situația dacă asemenea iresponsabili ar fi reţinuţi de ideea că poate autovehiculul pe care vor să-l depăşească în locuri nepermise este condus tocmai de un agent voluntar de circulaţie. Proverbul românesc zice că „frica păzeşte pepenii". Şi intr-adevăr, unor asemenea oameni din vina cărora se aruncă doliu în familii şi devin ticsite sălile „Salvării" şi ale spitalelor trebuie să li se inoculeze frica. Suntem conştienți că miliţia va avea un sprijin efectiv din partea acestor conducători auto, că circulaţia pe drumurile publice se va îmbunătăţi, avînd astfel de cîştigat, în primul rînd, societatea. Neculai MARAŞTEANU Bucureşti NOTA REDACŢIEI : Concomitent cu această propunere, la redacţie s-au primit şi alte scrisori (Ilie Petru — Fălticeni, Stancu V. Mihai — str. Vespasian 54, Bucureşti, Marin Dragu — Timişul de Sus), prin care se cere formarea unui activ obştesc cu reale împuterniciri care să ajute miliţia în acțiunea de prevenire a accidentelor de circulaţie. • SISTEM DE NORMARE SAU STIMULENT DE ACCIDENTE? In ancheta recent apărută se sublinia ideea că remunerarea conducătorilor auto în funcţie de tona/kilometru constituie o cauză importantă de alimentare a accidentelor. Este adevărat. Experienţa şantierului petrochimic din Piteşti vine şi subscrie în acest sens. Unde duce acest sistem de remuneraţie ? Să apelăm la fapte. In dorinţa de a obţine un cîştig cit mai mare, cu orice preţ, unii dintre salariaţii noştri, în loc să meargă pe drumul practicabil balastiera Zeama Rece, şantier, folosesc un altul mai scurt cu 3 kilometri, dar complet deteriorat. Consecința : dese avarii tehnice (ruperi de arcuri, sisteme de transmisie etc.), o oboseală excesivă a şoferilor din cauza zdruncinăturilor şi a concentrării cu care trebuie să evite totuşi gropile mai mari. De aici şi imposibilitatea, uneori, ca reflexele să răspundă prompt la desele solicitări. Ca să facă tot mai multe curse, şoferii circulă cu viteză excesivă. Ei ajung astfel o adevărată spaimă a drumurilor publice, dînd un procentaj considerabil de accidente. Și cum vehiculul pe care-l conduc este vehicul greu, autocamion, autobasculantă, un mare număr din aceste accidente se soldează cu cazuri mortale. În plus, maşina supraîncărcată, in loc de 3 tone — cu 5, in loc de 10 tone — 14 ş.a.m.d. E de-ajuns să cedeze un şurub şi gata, angrenajele nu mai funcţionează ca înainte... Exemple ar fi destule, dar îmi vin in minte numai două : I. Ghera, oboseala in elcool. Sistemele de comandă — ale omului — biciuite zilnic, cedează şi mai mult, ruginesc înainte de vreme, facilitînd accidentele. Ing. Alexandru IORGULESCU şeful secţiei auto — întreprinderea regională de construcţii-montaj Piteşti • DE DRAGUL DE A FI PREA „CUMSECADE“? Circulaţia rutieră în raionul Bistriţa s-a intensificat considerabil în ultimii ani, mai ales de cînd s-au deschis numeroase şantiere, puncte turistice, ca să nu mai vorbim că au fost dotate cu maşini şi tractoare aproape toate întreprinderile industriale şi unităţile agricole. De la început trebuie spus că nu s-a reuşit să se asigure strictul necesar in ceea ce priveşte marcajele, indicatoarele şi hărfile orientative. Mai sunt încă destule porţiuni de şosea periculoase în care lipsesc sistemele de avizare. Multe drumuri comunale sînt întreţinute prost, nu toate trecerile peste calea ferată sunt asigurate. Aş vrea să menţionez însă şi efectul negativ al unor atitudini de toleranţă excesivă ale unor lucrători de miliţie care trec cu vederea unele abateri de la regulile şi legile de circulaţie, considerîndu-le „minore", dar care pot avea consecinţe din cele mai grave. In general, între locuitorii unei comune şi miliţieni există, cum este şi firesc, relaţii prieteneşti. Şi uneori legătorii de rubedenie. Şi-i vorba la un moment dat de o greşeală a lui „nea Vasile*, „badea Gheorghe’ sau ca transporta cîteva zeci de consăteni. Rezultatul î Maşina s-a răsturnat, provocînd rănirea a 26 de persoane. Totodată, ne izbim aproape zilnic de acelaşi refren ! „Nu găsim «ochi de pisică»*, farurile nu funcţionează, dinamurile de bicicletă ies din uz după douătrei săptămîni". Degeaba am inițiat concursuri „Cine ştie, circulă" în toate satele şi comunele, dacă concomitent cu cunoaşterea regulilor de circulafia, posesorii de vehicule nu-şi pot procura piesele necesare respectării acestor reguli. II amendezi pe un biciclist pentru că nu are „ochi de pisică", dar eşti convins că nici mîine nu va avea. Pentru muifi, bicicleta este principalul mijloc de locomoţie între casă şi locul de muncă. Ce faci, îl amendezi în fiecare zi, cînd ştii că nu-i el de vină ? Şi totuşi, legea e lege. Te întrebi însă : n-ar putea Ministerul Comerțului Interior să se îngrijească de producerea şi desfacerea acestor piese — strict necesare pentru respectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice? Locotenent Florin SIMINA şeful serviciului circulaţie •— raion Bistriţa, regiunea Cluj în acelaşi sens, am mai primit unele scrisori, din care extragem: • INFRACŢIUNI IN CASCADĂ - IN VAZUL TUTUROR ...Este incontestabil că avem încă un public — fie pietoni, fie conducători de autovehicule — insuficient de disciplinat. O anumită acţiune de educaţie SCINT ElA - miercuri 1 martie 1967 în raionul Comasarea caselor de naşteri conduce la îmbunătăţirea asistenţei medicale In raionul Ciuc s-a trecut in ultima vreme la reorganizarea şi modernizarea reţelei de case de naşteri din mediul rural, ceea ce a dus la îmbunătăţirea asistenţei sanitare acordate mamei şi copilului. In legătură cu aceasta dr. BAJKO BARABAS, medicul şef al secţiei de obstetrică-ginecologie de la Spitalul unificat din Miercurea Ciuc, ne-a relatat următoarele : Acţiunea desfăşurată cu ani în urmă în vederea înfiinţării de case de naşteri la sate a dat, fără îndoială, rezultate pozitive. In acest sens este suficient să arătăm că pentru prima dată la noi s-a creat posibilitatea acordării asistenţei sanitare la naştere femeilor din mediul rural, că aceasta a contribuit la reducerea masivă a cazurilor de îmbolnăvire şi mortalitate care, în trecut, erau frecvente. Totuşi, datorită marii dispersări a caselor de naştere, posibilităţilor limitate pe care aceasta le-a determinat în ce priveşte asigurarea cu personal medico-sanitar şi baza materială necesară, s-a constatat că ele nu pot contribui la îmbunătăţirea continuă a ocrotirii mamei şi copilului. Astfel, s-a născut ideea, urmată de fapte, a comasării şi modernizării caselor de naştere. In loc de 13 case de naştere, în prezent funcţionează doar 4 pe lingă circumscripţiile sanitare rurale (în comunele Sîntimbru, Cîrţa, Lunca de Sus şi Caşin), care deservesc grupe de comune. Aş dori să insist asupra unor probleme care au fost rezolvate încă din momentul reorganizării caselor de naştere. Este vorba de dotarea acestora cu mobilier şi echipamentul necesar pentru lehuze şi noii născuţi. Sălile de naştere au fost dotate cu instrumente cu ajutorul cărora pot fi efectuate mici intervenţii (de exemplu, transfuzii în prezenţa medicului specialist al spitalului raional). O altă problemă pe care o considerăm ca şi rezolvată este cea a asigurării personalului medico-sanitar. Comasarea a făcut posibilă concentrarea cadrelor, incit la fiecare casă de naștere lucrează trei asistente de obstetrică-ginecologie, precum și personal auxiliar. Nivelul profesional mai ridicat al asistentelor asigură o îngrijire calificată. De altfel, aceste cadre lucrează sub îndrumarea permanentă a secţiei de obstetrică-ginecologie a spitalului raional. Totodată, pentru îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale, am luat măsuri în privinţa activităţii de teren. In acest sens dispunem în fiecare circumscripţie de cadre care indrumează gravidele să meargă la dispensar pentru examinările periodice. Am căutat să închegăm o legătură cit mai strînsă intre cadrele care lucrează în teren, la casele de naştere şi la secţia de specialitate a spitalului. Aceasta este inlesnită de faptul că în prezent fiecare casă de naştere comasată dispune de staţie proprie de salvare. Autosanitarele rezolvă operativ transportul pacientelor la casa de naştere, respectiv al lăuzelor şi al noilor născuţi acasă. Măsurile luate se dovedesc eficiente. Voi cita doar un singur indicator : mortinatalitatea a scăzut faţă de 1957—1961 de la 1,6 la sută la 1,2 la sută. După informaţiile de care dispunem, organizarea caselor de naştere comasate a dat rezultate bune şi in alte regiuni. Înainte de a încheia ţin să relev faptul îmbucurător că numărul gravidelor creşte şi în raionul nostru. Aceasta impune ca în viitorul apropiat să dăm în funcţiune o nouă casă de naştere la Sîndominic. De ascrav.nea, în viitor, se va extinde secţia de obstetrică-gine-e cologie raională, a cărei modernizare a fost recent terminată, realizîndu-se un plus de 20 paturi. Toate acestea vor contribui la îmbunătățirea ocrotirii mamei şi copilului în raionul nostru. Lorand DEAKI corespondentul ,Scînteii" se duce, dar, după părerea mea au insuficientă fermitate. în acest sens, aş vrea să mă refer la insuficienta severitate din partea lucrătorilor de miliţie faţă de anumite infracţiuni care se petrec sub ochii lor. Cîteva exemple le-aş numi notorii : trec aproape zilnic prin piaţa Scînteii. Legea are prevederi clare cu privire la regulile de circulaţie in piere cu sens giratoriu ; totuşi, sub ochii miliţianului de serviciu aceste reguli sunt încălcate de nenumărate ori, prioritatea revenindu-i celui care „intră" mai agresiv. Să ne mai mirăm de frecventa accidentelor in această piaţă ? Sau, alt caz, în plin centrul Capitalei. In faţa cinematografului „Patria" există o trecere pentru pietoni, legea circulaţiei — lege de stat — obligă pe conducătorii de autovehicule să oprească în dreptul unor astfel de treceri şi să dea prioritate pietonilor. In practică, ce se întîmplă ? De sute de ori pe zi, minut cu minut se poate vedea cum maşinile se năpustesc prin această trecere, iar pietonul este cel care trebuie să se ferească şi să le dea întîietate. Legea nu se respectă, iar miliţianul din acest post priveşte cu impasibilitate. Te întrebi : de ce să nu fie sancţionate cu promptitudine, fără răgaz asemenea abateri pînă, cum spune vorba, va „intra la cap“ necesitatea respectării regulilor de circulaţie ? Cred că Direcţia Miliţiei Capitalei are act cuvîntul. Constantin NICULESCU Bucureşti F. S. Sînt vreo două săptămîni de cînd s-a ridicat în ziar problema reglementării circulaţiei în locuri aglomerate ca Piaţa Unirii, Piaţa Dorobanţi. Or, miliţia ne obişnuise cu mai multă operativitate... • CHIRURG SAU ŞOFER? - ANALOGII PE SCARA RĂSPUNDERILOR Ori de cite ori se analizează cauzele accidentelor de circulație se iau în considerare trei factori : om, vehicul, şosea. în majoritatea covîrşitoare a cazurilor vina pentru provocarea unui accident o poartă omul — conducător la volan sau pieton. Condiția de bază In evitarea oricărui accident de circulaţie este starea de sănătate a aceluia care conduce autovehiculul. Pornind de la examenul medical obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere, pînă la cunoaşterea unor condiţii cu implicații medicale, rețeaua sanitară poate participa activ şi la combaterea „epidemiei" accidentelor. Examenul medical permite depistarea la timp a unor deficiente fizice sau psihice incompatibile cu calitatea de conducător auto. Consider că actualul mod de examinare medicală, sumar, ar trebui lărgit cu examene mai complexe — teste psihologice — pentru a putea descifra mai clar aptitudinea de a conduce. Dintr-un studiu recent reiese că cele mai semnificative accidente la noi în ţară sunt cele provocate din vine şoferilor — datorită vitezei excesive, consumului de alcool, depăşirii neregulamentare, neatenţiei in timpul conducerii şi, bineînţeles, din vina pietonilor. Intre aceste cauze, care implică răspunderea conducătorului auto, consumul de alcool este important şi alarmant. Pînă şi consumul „nevinovat" al citorva pahare de bere sau vin, nemaivorbind de băuturile tari care realizează rapid o creştere a concentraţiei de alcool în singe, se manifestă printr-o stare de excitabilitate cu scădere mare a inhibiţiei ; comportarea devine necontrolată, spontană şi lipsită de critică. „Curajul" sporit datorat scăderii simţului critic duce la depăşiri de viteză, nerespectarea regulilor de circulaţie, la reflexe tardive, lente care în ultimă instanţă se traduc prin accidente. Fără a exagera pericolul pe care-l prezintă consumul de alcool, subliniez că se omite de multe ori acţiunea sa tardivă. Deşi se întîmplă că anumiţi conducători auto nu consumă alcool cu ocazia conducerii, unii fac abuz în orele libere şi se aleg cu tulburările tardive ale intoxicaţiei alcoolice. A doua zi, deşi alcoolul s-a eliminat din corp efectele sale dăunătoare asupra sistemului nervos persistă , starea de oboseală produce tulburări ale atenţiei, ca şi a reacţiei prompte de lungă durată. Aş vrea să fac aici o analogie între răspunderea profesiunii de chirurg şi a celei de conducător auto. Deşi ele se caracterizează prin semnificaţii şi preocupări cu totul deosebite, prejudiciul pa care-l pot aduce sănătăţii omului îi apropie pe coordonatele responsabilităţii morale. De aceea te întreb, conducător auto: Ce părere ai avea dacă înaintea unei intervenţii chirurgicale, hotăritoare pentru viaţa ta sau soarta familiei tale, chirurgul „pentru a lua curaj“ sau înfringe oboseala ar consuma alcool ? dr. Ion OUAI şef de sector la Institutul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Legale Bucureşti