Scînteia, aprilie 1967 (Anul 36, nr. 7298-7327)

1967-04-01 / nr. 7298

SCl NT Bl A _ simbäta 1 aprilie 1967 pagina economica Măsuri hotărîtoare, pentru transformarea unităţilor agricole de stat în centre puternice ale producţiei moderne, de mare randament şi eficienţă economică Ferma agricolă — unitate economică de bază în organizarea producţiei Experienţa unităţii noastre confirmă justeţea măsurilor stabilite de partid privind gospodăriile de stat. Şi pînă acum am obţinut rezultate bune, iar gospodăriei noastre , i s-a decernat steagul şi diploma de unitate fruntaşă pe ţară. Incepînd din anul 1963 ne-am profilat pe creşterea şi îngrăşarea animalelor. Această măsură ne-a dat posibilitatea ca, an de an, să realizăm producţii sporite şi să obţinem beneficii însemnate. Gospodăria a fost împărţită pe 4 secţii, care la rîndul lor au fost profilate. Deci sistemul actual de organizare a unităţii noastre este apropiat de cel stabilit de Hotărîrea C.C. al P.C.R. La profilarea secţiilor s-a ţinut seama de condiţiile specifice şi, în primul rînd, de cele mai avantajoase calcule economice. Astfel, secţia Burdujeni este profilată numai pe îngrăşarea porcilor; secţia Şcheia pe obţinerea şi creşterea tineretului porcin, secţiei Todireşti i s-au repartizat o maternitate de scroafe, crescătoria de porcine şi o îngrăşătorie de taurine; noua secţie „Avicola“-Suceava se ocupă cu creşterea păsărilor. Această organizare a avut un efect deosebit în ridicarea gradului de specializare a tuturor lucrătorilor şi, bineînţeles, asupra producţiei şi situaţiei financiare. Specialiştii au avut de urmărit un sector de activitate mai restrîns şi deci posibilitatea să aplice cunoştinţele cu mult succes în practică. Rezultatele în producţie vorbesc de la sine. Să luăm ca exemplu secţia Şcheia. Lucrătorii de aici au avut anul trecut în plan să livreze 9 440 purcei înţărcaţi şi au dat 10 098 capete. Preţul de cost al unui purcel înţărcat a fost de 198 lei, faţă de 236 lei cît era prevăzut. La secţia Todireşti, sporul în greutate la taurine a fost realizat cu 7,12 lei kg, faţă de 7,49 lei cît a fost planul. O preocupare de seamă a lucrătorilor noştri a fost aceea de a obţine produse de calitate superioară. Ca urmare a acestui fapt, am încasat în plus 683 lei la tona de carne de porc şi 85 lei la tona de carne de bovină. In urma acestor rezultate gospodăria a realizat beneficii în valoare de 7 346 000 lei, din care 2 119 000 lei peste sarcina de plan. Desigur, faţă de actualele secţii, crearea fermelor agricole va asigura folosirea cu un randament economic incomparabil mai eficient a bazei tehnico-materiale, va descătuşa energia specialiştilor, a tuturor lucrătorilor din aceste unităţi. Prin înfiinţarea acestor verigi de bază ale producţiei nu vom mai fi îngrădiţi de anumite norme şi prevederi birocratice, care nu ne-au dat posibilitate să acţionăm în funcţie de cerinţele producţiei. De pildă, la începutul anului trecut am prevăzut să împrospătăm turma de bază cu 400 scroafe de prăsilă. Pe parcurs s-a dovedit că cerinţele producţiei impuneau înlocuirea unui număr de 500 de scroafe. Cu toate că era necesar acest lucru, gospodăria nu a avut posibilitatea să ia operativ această măsură pînă ce nu a obţinut aprobarea forurilor tutelare în vederea alocării fondurilor necesare. De multe ori, fondurile necesare nu se găsesc deoarece ele sunt limitate, conform prevederilor iniţiale. Acest procedeu birocratic ne obligă să ţinem în turma de bază animale mai puţin productive. Prevederile recentei hotărîri elimină aceste anomalii şi dau posibilitatea conducătorilor de ferme să acţioneze operativ şi să ia cele mai eficiente măsuri. Nu mai vorbim de faptul că munca specialiştilor, care era orientată spre întocmirea unor teancuri de situaţii fără rost, va fi canalizată în interesul producţiei. 2 . Organizarea fermelor agricole îi va determina pe specialişti să se ocupe în mod efectiv de producţie, să-şi pună în valoare cunoştinţele şi calităţile de buni gospodari. De asemenea, noua organizare va atrage după sine cointeresarea şi întărirea simţului de răspundere al tuturor lucrătorilor din fermele şi întreprinderile agricole de stat, contribuind substanţial la creşterea producţiei agricole, la realizarea de beneficii cît mai mari. Ing. Arcadia BODNARIU directorul G.A.S. Burdujeni-Suceava Noul sistem de planificare şi finanţare — stimulent al iniţiativei şi producţiei (Urmare din pag. I) ţiunilor de finanţare şi creditare a producţiei şi investiţiilor. In prezent, de pildă, pentru construcţia unei platforme simple sau a unui, şopron de adăpostire a îngrăşămintelor chimice a fost nevoie de nu mai puţin de 8 aprobări. Foarte importantă pentru activitatea unităţilor agricole de stat este, de asemenea, indicaţia plenarei de a se simplifica şi perfecţiona modul actual de evidenţă, care-i imobilizează îndeosebi pe specialişti. La noi în unitate, din cei 7 ingineri, doar doi se ocupă nemijlocit de producţie, ceilalţi întocmesc tot felul de situaţii statistice, rapoarte sau sînt ocupaţi cu diferite alte probleme legate de relaţiile unităţii noastre cu trustul şi alte întreprinderi. înlăturarea acestor anomalii va permite specialiştilor şi altor lucrători să se ocupe direct de problemele concrete ale producţiei, să-şi manifeste priceperea, spiritul de iniţiativă. Legat de aceasta, consider bine venită măsura de a se introduce gradele profesionale pentru specialiştii cu studii superioare. Aceasta îi va cointeresa puternic să muncească cu toată pasiunea, să-şi dovedească şi să-şi perfecţioneze pregătirea. Consider că îmbunătăţirea continuă a pregătirii cadrelor, permanentizarea muncitorilor din fermele şi întreprinderile agricole, ca şi toate celelalte măsuri adoptate de recenta plenară, creează cadrul necesar de ridicare pe o treaptă nouă, superioară, a activităţii unităţilor agricole de stat. Ca ingineri, locul este în birouri ci agricole (Urmare din pag. I) sumi luate de conducerea partidului de a crea asemenea condiţii care să permită inginerilor să participe nemijlocit în activitatea de producţie. în fond, pentru aceasta am fost pregătiţi în facultăţi, pentru aceasta statul a cheltuit banii, ca să ridicăm nivelul agriculturii noastre, să aplicăm cele mai noi nostru nu în fermele cuceriri ale ştiinţei, să contribuim la sporirea producţiei, la ieftinirea ei. In ce mă priveşte, sunt gata să mă dedic activităţii direct productive intr-o fermă agricolă. Soluţii ştiinţifice, realiste, corespunzătoare cerinţelor dezvoltării agriculturii noastre de stat (Urmare din pag. I) aşa cum a hotărît Plenara Comitetului Central — va rezolva în modul cel mai corespunzător această problemă. Pentru că, într-adevăr, cine altul decit noi, cei care lucrăm direct în unităţile de producţie, poate şti mai bine ce culturi pot da rezultate mai bune în fiecare loc în parte, ce producţii se pot obţine. Desigur, acordarea către unităţile de producţie a dreptului de a-şi elabora planurile de producţie şi financiar, corespunzător condiţiilor şi posibilităţilor concrete locale, implică obligaţia de a ţine seama de anumiţi indicatori care să asigure satisfacerea nevoilor economiei naţionale. Vreau să mă refer şi la timpul de lucru al specialiştilor. In momentul de faţă, şi la noi în secţie, în special în zootehnie, se cere un volum prea mare de hîrtii pentru evidenţa producţiei şi a muncii. Aceste lucrări de biroul răpesc din timpul pe care maiştrii şi inginerii trebuie să-l afecteze asistenţei tehnice, direct în producţie. Hotărîrea precizează, pe bună dreptate, că specialiştii trebuie să participe direct la procesul de producţie. Cred că de acum înainte cei doi ingineri zootehnişti şi maiştrii care lucrează în acest sector vor putea contribui mai mult la desfăşurarea procesului de producţie, la obţinerea unor rezultate superioare. Din analiza făcută reiese că secţia noastră nu foloseşte în prezent întregul potenţial de producţie de care dispune. Noua fermă organizatorică — constituirea fermelor agricole, ca unităţi economice de producţie de bază — va da posibilitatea valorificării tuturor resurselor de care dispunem, va mobiliza colectivul nostru la o activitate intensă pentru obţinerea de producţii şi beneficii ridicate. Lucrările agricole in raionul Costeşti: NICI RITM, NICI CALITATE Din situaţia existentă ieri la consiliul agricol regional Argeş, reiese că raionul Costeşti se situează printre raioanele codaşe din regiune. Aici mai sunt de atat aproape 6 000 ha, iar la unele culturi, îndeosebi la floarea-soarelui şi lucernă, există serioase rămîneri în urmă la însămînţări. Nu peste tot sînt folosite cum trebuie maşinile agricole şi celelalte utilaje. Intr-un şir de comune, ca Silişteni, Fîlfani, Stolnici, Pădureţi şi Hîrşeşti, conducerea S.M.T. Costeşti, care deserveşte aceste unităţi, a împărţit în două brigăzile de tractoare în scopul dirijării mai bune a acestora. Nimic rău. Numai că S.M.T. nu s-a îngrijit timp de două săptămîni să asigure pentru brigăzile nou înfiinţate baze de aprovizionare cu combustibil, mecanizatorii fiind nevoiţi să alimenteze tractoarele de la surse care se află la distanţe destul de mari. In cooperativele agricole de producţie din Silişteni şi Ciobani, de pildă, distanţele între bazele de aprovizionare şi sediile noilor brigăzi sunt de 3—4 km, tractoarele fiind nevoite să-şi piardă mult timp cu deplasarea pentru alimentare. In alte locuri, conducerile de unităţi aşteaptă zvîntarea terenului pe suprafeţe mari pentru a începe lucrul. Din această cauză, cooperativele din Cornăţel, Căldăraru, Cioceşti şi, Deaguri sunt cele mai rămase în urmă cu arăturile. Există mari întîrzieri la însămînţatul florii soarelui. Cooperativele agricole de producţie din Costeşti, Fîlfani, Stolnici nu au băgat în pămînt nici un bob din această cultură, ele aducînd nestingherite motivul că „terenul este moale“. Vecinele lor (Zorile, Hîrşeşti şi Pădureţi) dovedesc însă contrariul. In raion lipseşte sămînţa de lucernă. Organele agricole abia acum au îndrumat unităţile să deplaseze camioane pentru a o ridica de la staţia de decusculare din Timişoara. Tîrziu ! Există cooperative ca cele din Dumbrăveni, Recea, Săpata de Jos şi Slobozia care, deşi au sămînţă, nu au însămînţat nici o palmă din suprafaţa destinată lucernei. Sînt destule aspectele care dovedesc că se face rabat la calitatea lucrărilor, că unii specialişti nu-şi fac pe deplin datoria în această direcţie. Inginerul agronom Gabriel Poiană din cooperativa din Suseni nu participă niciodată la şedinţele de lucru de seara, în care se alcătuieşte planul pentru a doua zi şi se discută aspectele legate de calitatea lucrărilor. Dar cum apreciază organele agricole locale, mersul lucrărilor agricole ? „Nu exagerez deloc spunînd că avem un ritm bun atît la arături cît şi la însămînţări“, susţine Ion Văduvan, vicepreşedintele uniunii raionale a cooperativelor agricole de producţie. Care din cele relatate cu privire la situaţia lucrărilor agricole, se poate trage o asemenea concluzie ? Comitetul raional de partid Costeşti trebuie să ia urgente măsuri pentru a determina organele agricole locale să se ocupe concret şi în cunoştinţă de cauză de mersul lucrărilor pe ogoare. Aceste organe trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe teren, contribuind operativ la lichidarea defecțiunilor care se semnalează. Gh. CÎRSTEA corespondentul „Scînteii“ Imagine cotidiană de pe întinsul ogoarelor PAGINA 3 După patru luni de la critica deficienţelor, la uzinele „Strungul“-Arad producţie continuă neritmic ÎMPOTRIVA CUI SE ÎNTOARCE OPTICA RĂSPUNSULUI FORMAL? In articolul „Lanţul slăbiciunilor în cooperarea interuzinală“, publicat în „Scînteia“, cu patru luni în urmă, s-a insistat asupra deficienţelor existente în activitatea uzinei „Strungul" din Arad , în mod deosebit asupra lipsei de ritmicitate şi a carenţelor în funcţionarea sistemului cooperării. Răspunzînd ziarului, Direcţia generală maşini-unelte din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini (semnează ing. Alexandru Mărgăritescu, director general) arată, printre altele: „s-a întocmit un plan de măsuri pentru completarea utilajelor şi lucrătorilor calificaţi necesari, astfel că apreciem o îmbunătăţire a ritmicităţii începînd cu sfîrşitul trimestrului II din 1967“. Mai departe, referitor la îmbunătăţirea planului de colaborare şi a aprovizionării tehnicomateriale, se spune : „pentru anul 1967 s-au întocmit din timp graficele de programare, de comun acord cu furnizorii şi cu direcţiile generale tutelare din M.I.M., astfel că prin respectarea lor riguroasă, situaţia se va îmbunătăţi“. Reţinem, deocamdată, afirmaţia conducerii direcţiei generale, făcută cu multă dezinvoltură, că ritmicitatea producţiei la uzina „Strungul“ din Arad se va îmbunătăţi tocmai la mijlocul acestui an. Aşa cum am putut constata la faţa locului, aprecierea amintită este fără temei. Ce calcule stau la baza ei? Cum au fost studiate posibilităţile uzinei? S-au avut în vedere toţi factorii care influenţează ritmicitatea? Nimeni din uzină nu a pututda un răspuns favorabil la aceste întrebări. Atunci pe ce bază s-a ajuns la stabilirea imposibilităţii de a se îmbunătăţi acum ritmicitatea şi la amînarea cu trei luni a progresului în acest domeniu? Economia este un organism viu care nu permite, sub nici o formă, menţinerea la nesfîrşit a unor deficienţe ce dereglează producţia, îmbunătăţirea radicală a ritmicităţii producţiei la Uzina „Strungul“ din Arad nu numai că trebuia să aibă loc mai demult, dar acum uzina are nevoie de ritmicitate, ca de aer. De ani de zile, în primele două decade ale fiecărei luni, la montaj domneşte acalmia, uneori stagnarea pe 2—4 zile, pentru ca în ultima decadă să înceapă „asaltul“, să se facă eforturi suplimentare, în toate direcţiile, pentru a se recupera restanţele. Căutînd o justificare a acestei situaţii, conducerea uzinei şi a secţiilor au găsit-o: lipsa decalajului. Dar decalajul de ce nu există ? Pentru că — susţin unii tovarăşi din comitetul de partid şi din conducerea uzinei — sunt „strangulări“ la o serie de maşini-unelte, de la uzinaj. Ceea ce nu ne-au spus interlocutorii, precizăm noi: imperfecţiunile existente în organizarea producţiei şi a muncii, folosirea neraţională a capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă şi dereglările provocate de uzinele colaboratoare — iată adevăratele cauze ale muncii neritmice la uzina „Strungul“ din Arad. Nu cauzele obiective, ci tergiversarea luării unor măsuri ferme în toate compartimentele producţiei a determinat această situaţie. — Se întrevede o îmbunătăţire rapidă a ritmicităţii producţiei ? am întrebat pe tov. ing. Ambrozie Bălăneanu, şeful sectorului montaj. — Vom putea lucra ritmic cînd va exista un decalaj de o lună între uzinaj şi montaj — ne-a spus interlocutorul. Acum un astfel de decalaj există la unele repere, dar nu la toate. Greutăţi mari întîmpinări din cauza roţilor dinţate, unde capacitatea de producţie este mai mică decît necesităţile. Aşa să fie oare ? Am aflat de la ing. Florian Hanc, şeful serviciului control tehnic de calitate, că lotul optim de roţi dinţate este de 200—250 bucăţi. Pentru „urgenţe“, se dau însă derogări, ajungîndu-se la loturi de 5—10 ori mai mici. Aceasta determină reducerea productivităţii muncii, a volumului producţiei. Lipsa decalajului provoacă dereglarea producţiei chiar la uzinaj, iar această dereglare adînceşte lipsa decalajului. Există deci un cerc vicios care trebuia „spart“ prin măsuri energice. Dar acestea întîrzie să se ia. Iată citeva din domeniile unde se simte nevoia unor asemenea intervenţii. In două luni ale anului s-au înregistrat stagnări la maşini-unelte de 4 682 ore , respectiv, s-a pierdut producţia pe o zi a secţiei uzinaj, deci o zi decalaj. Cauzele ? Maşinile-unelte nu sunt date la timp în reparaţii capitale sau medii, iar reparaţiile curente nu sunt executate potrivit graficului; se constată o întreţinere necorespunzătoare la multe maşini şi utilaje ; de multe ori se fac reparaţii „în grabă“, deoarece maşina este solicitată urgent în secţie. Există deci o proastă gospodărire a tehnicii existente, o nesocotire a faptului că mai mult se pierde atunci cînd se lucrează cu o maşină defectă, decît se cîştigă. Timpul de staţionări pentru reparaţii accidentale a fost mult mai mare decît timpul afectat reparaţiilor capitale, medii şi curente. Unde este deci cîştigul ? Mai mult chiar, a scăzut gradul de precizie la maşinile care trebuiau să intre în reparaţii, dar s-a lucrat în continuare cu ele. Au fost necesare remanieri, s-au produs rebuturi. Iată deci cum pierderile se amplifică, fără ca cineva să fie tras la răspundere. Discuţiile purtate la uzină cu o serie de tovarăşi din comitetul de partid — Pavel Grozav, ing. Ludovic Horvath, Dumitru Sirian, ing. Florian Hanc — au reliefat un alt aspect: forţa de muncă nu este folosită raţional. La efectuarea schimbului, la fiecare maşină se pierd 10—30 de minute — în medie, circa 50 de ore zilnic. Muncitorii care lucrează în schimburi la aceeaşi maşină execută piese diferite. Cînd încep lucrul ei trebuie mai întîi să-şi regleze maşina, să-şi pregătească locul de muncă. Nu există continuitate. Acest sistem prelungeşte şi ciclul de fabricaţie la piesele care necesită un volum mai mare de prelucrări. De exemplu, în prezent, piesele care au timp de prelucrare la aceeaşi maşină de 20 de ore, se execută în... trei zile. Dacă ar continua prelucrarea în celelalte schimburi, ciclul de fabricaţie s-ar reduce la numai o zi. Ar rezulta o mare economie de timp prin eliminarea reglărilor maşinii. Ar avea de cîştigat şi muncitorii şi uzina. Studii în acest sens s-au făcut, însă ele au întîrziat să se materializeze, deoarece au existat reţineri, bineînţeles, adueîndu-se justificări, de genul „există diferenţe mari de calificare şi de... temperament, între muncitorii care lucrează la aceeaşi maşină“, sau „muncitorii nu vor să lucreze după acest sistem“. Fapt este că nu sistemul este de vină ci modul defectuos de aplicare a lui. Nu s-a asigurat o măsurare strictă a muncii depuse de fiecare muncitor. In mod firesc, s-au ivit nemulţumiri. Organizarea ştiinţifică a producţiei nu înseamnă numai stabilirea unui sistem optim şi „lansarea“ lui, ci crearea tuturor condiţiilor pentru a putea fi aplicat. Or, conducerea uzinei a neglijat tocmai această chestiune elementară, de care depindea succesul în extinderea procedeelor moderne de muncă. Mult timp se iroseşte datorită indisciplinei, absenţelor nemotivate. In fiecare lună sunt 80—120 zile pierdute din cauza absenţelor nemotivate numai în sectorul uzinal. La acestea se adaugă aprovizionarea neritmică cu materiale şi piese brute, lipsa sculelor şi a dispozitivelor şi altele. Calculele arată că în timpul pierdut la preluarea schimbului, cu stagnările pentru reparaţii accidentale şi cu absenţele nemotivate s-ar putea prelucra lunar, în plus, piese pentru 20 de strunguri. In acest fel s-ar asigura şi decalajul mult discutat. S-a calculat că pentru a se lucra ritmic decalajul trebuie să ajungă la 300 000 ore. Acum, el este de numai 70 000 ore. Revenim la răspunsul trimis redacţiei de către Direcţia generală maşini-unelte din M.I.C.M. Cităm: „Ţinînd seama de creşterile importante ale planului acestei uzine în cadrul planului cincinal s-au luat măsuri de extindere a cooperării cu alte întreprinderi pe linia specializării şi profilării întreprinderilor colaboratoare. Astfel, din anul 1967 principalele accesorii se vor executa de uzina „6 Martie“ — Zărneşti şi Uzina de mecanică fină — Bucureşti. Bineînţeles, mărirea planului de colaborare a mers tocmai pe linia creării decalajului necesar unei ritmicităţi bune. Din păcate, problema colaborării nu este încă privită la nivelul importanţei pe care o prezintă pentru economia naţională , arăta ing. Ioan Blăgăilă, şeful sectorului , prelucrări. Unele uzine cu care colaborăm au grijă mai mult de planul de livrare a producţiei de bază şi „dau peste cap“ piesele în colaborare. Dacă le reproşăm, ne închid uşa în faţă. Intr-adevăr, necazurile create de colaboratori sunt prea multe pentru a mai putea fi trecute cu vederea. Un exemplu. Uzina mecanică Sibiu a executat, în colaborare, 91 bucăţi pinole. Ele au fost greşit executate, necesitînd remanieri care s-au ridicat la 72 de minute pentru fiecare bucată. Pentru producerea acestor piese sunt însă necesare numai 70 de minute. Se mai poate numi acesta ajutor pentru crearea decalajului ? Piese necorespunzătoare, care necesită multe remanieri, mai trimit uzina „6 Martie“-Zărneşti, Uzina de mecanică fină-Bucureşti. Ele motivează... cu greutăţile existente la asimilare. Dar cît timp este necesar pentru a se asimila fabricaţia unei piese ? Au trecut cîteva luni de cînd le produc, timp în care se puteau asimila nu o piesă, două, ci maşini-unelte întregi, dar defectele persistă. La unele piese primite în colaborare de ani de zile, de la aceeaşi uzină, defectele au devenit o regulă şi nu se iau măsuri pentru eliminarea lor, pentru a se respecta întru totul condiţiile de calitate prevăzute. Lucrările de remanieri ocupă, în mod nejustificat, importante capacităţi de producţie. Cîteva concluzii. La uzina „Strungul“ din Arad s-a creat o atmosferă de expectativă, de aşteptare răbdătoare a unui început de îmbunătăţire a ritmicităţii, stabilit pentru sfîrşitul trimestrului II. Măsurile care se iau în prezent sunt ineficace, anemice, nu rezolvă nici pe departe problemele arzătoare pe care le ridică producţia. De asemenea, colaborarea cu alte uzine este lamentabilă. Ce garanţii de realizare dau, în acest caz, asigurările forului de resort din M.I.C.M. ? La articolul anterior s-a dat un răspuns formal , dar împotriva cui s-a întors el ? Nimeni nu are nevoie de răspunsuri formale, de complezenţă, cind e vorba de deficienţe grave în activitatea unei uzine. De aceea, aşteptăm o intervenţie energică care să îndrepte atît optica eronată cît şi situaţia la „Strungul“ din Arad. Gheorghe RADU.