Scînteia, septembrie 1967 (Anul 36, nr. 7449-7478)

1967-09-12 / nr. 7460

ancheta economică La începutul lunii martie a intrat în vigoare Ho­tărîrea Consiliului de Miniştri nr. 328/1967 privind măsurile pentru îmbunătăţirea corelaţiilor dintre sa­lariile tarifare ale unor funcţii tehnice şi economice. Ea a fost primită cu un viu interes în toate între­prinderile. Prin Hotărîre s-au înlăturat anomaliile şi unele neconcordanţe artificiale între salarizarea economiştilor şi inginerilor sau tehnicienilor, tole­rate şi chiar fals teoretizate de-a lungul anilor, s-au creat condiţiile normale în scopul stimulării cadrelor economice în lupta de ridicare la un nivel superior a eficienţei activităţii productive. Totoda­tă, Hotărîrea a creat cadrul pentru o mai strînsă colaborare între gîndirea tehnică şi economică — imperativ primordial al conducerii moderne a în­treprinderilor. Aşa stînd lucrurile, se pune întreba­rea : cum se aplică prevederile Hotărîrii şi în ce mod e fructificată gîndirea economică în unităţile industriale ? ÎN ÎNTRE­P R­I­N­D­E­R­E A DVS. ? CE LOC OCUPĂ economistul SE ÎNLĂTURĂ falsele BARIERE Primele investigaţii le-am început în cîteva întreprinderi din regiunea Galaţi. Cu cîtva timp în urmă, ing. Gheorghe Angheliu, şeful secţiei eco­nomice a Comitetului regional Galaţi al P.C.R., observase pe bună drep­tate. „La ora actuală, dirijarea com­petentă a activităţii productive este de neconceput fără împletirea şi fructificarea la maximum a gindirii tehnice şi economice. Nu se pune problema supremaţiei uneia sau a ce­leilalte. Economiştii sunt cei care „simt“ în perspectivă, intuiesc pe baza prezentului situaţii viitoare şi chibzuiesc la alegerea variantei op­time, capabilă să asigure un nivel superior utilizării fondurilor materia­le şi băneşti ale statului“. Consideraţia îndreptăţită acordată economiştilor am constatat-o mate­rializată la Şantierul naval,­de pildă, la întreprinderea de construcţii şi montaje siderurgice din Galaţi, unde salariile economiştilor au crescut considerabil — în cadrul stabilit de Hotărîre — ei fiind îndreptaţi spre munci de concepţie, de răspundere. Efectele pozitive nu au întîrziat să apară, concretizîndu-se în rezulta­tele economice şi financiare superioa­re ale acestor întreprinderi, în orga­nizarea mai bună a activităţii lor. Aprecieri asemănătoare s-au sem­nalat şi în unele întreprinderi din regiunea Crişana. In genere, preve­derile respective s-au aplicat cu grijă şi răspundere. — După apariţia Hotărîrii şi pe parcursul aplicării ei, s-a înţeles în fapt mai bine valoarea pe care o are economistul în viaţa întreprinderii, rolul şi locul ce trebuie să îl ocupe acesta în funcţie de pregătirea şi specialitatea în care a studiat — ne spunea tov. Iosif Maştei, din sec­ţia economică a Comitetului regional Crişana al P.C.R. Dovada : la „înfră­ţirea“, IMTF, TCMM şi alte multe în­treprinderi s-au efectuat majorări importante şi s-au revizuit, totodată, încadrările pe posturi. Dar, s-au consemnat şi situaţii cînd Hotărîrea s-a aplicat într-un spirit îngust, neconcludent, cu com­promisuri, ceea ce pune sub semnul întrebării modul în care s-a înţeles sensul şi însemnătatea ei. Evident, la întreprinderile analizate nu am găsit cazuri de încălcare flagrantă a Hotă­rîrii. In schimb, s-au reliefat alte as­pecte care, uneori, îi diminuează e­­fectele, ceea ce nu este de­loc în favoarea intereselor între­prinderilor respective, înviorării bu­nei conlucrări dintre cadrele econo­mice şi cele tehnice. Bunăoară, aşa cum ni s-a spus la Direcţia de control şi revizie pentru regiunea Galaţi a Ministerului Finan­ţelor, în unele întreprinderi, raportul de încadrare medie a economiştilor cu studii superioare s-a denaturat. E cazul „Laminorului“-Brăila, Uzinei de tablă subţire Galaţi. Prin mărirea salariului, unii economişti nu au mai fost trecuţi in Încadrare la postul maxim, sau aproape maxim, pe ca­­re-l deţineau anterior, ci la cel mi­nim sau aproape de el. Oare eco­nomiştii în cauză îndeplinesc în pre­zent o muncă mai puţin însemnată decât înainte ? Conducerea uzinei din Galaţi a justificat situaţia prin lipsa de fonduri primite de la forul tutelar. Dar, prin efortul propriu al unităţii s-a făcut totul pentru buna gospodărire a fondului de salarii şi utilizarea lui cît mai eficientă ? PRACTICI Şl TEORII RUDIMENTARE Nerespectarea prevederilor Hotărî­rii are la bază, totuşi, cauze mult mai adinei decît firavele justificări enun­ţate. Iată, de pildă, ce ne-a relatat tov. Teodor D. Cristea, directorul Direcţiei de control şi revizie pentru regiunea Crişana a Ministerului Fi­nanţelor. „Am întîlnit cadre tehnice care sunt convinse că un inginer — propulsat într-o încadrare similară — poate să facă treaba economistului, că nu e cazul să dovedim stricteţe în această privinţă“... Eronată con­cepţie ! Atît inginerul cît şi econo­mistul au studii superioare şi posedă diplome de stat. Unul e specialist în tehnică şi celălalt în domeniul eco­nomic. Poate cineva să confunde, de pildă, procesul de cracare catalitică cu analiza factorilor care influenţea­ză producţia marfă vîndută şi încasa­tă ? Nicidecum. Procesul nu poate substitui analiza şi nici invers. Se poate aprecia, deci, că una din cau­zele, de adîncîme, care generează inechitatea dintre economişti şi ingi­neri constă în concepţia eronată a substituirii lor, care încalcă cele mai elementare norme ce deosebesc spe­cializarea tehnică de cea economică. In acest sens, un caz curios se ma­nifestă la Trustul regional de con­strucţii Crişana. Deşi noua Hotărîre desfiinţează deosebirile limitei ma­xime de salariu, care era diferită pentru inginerul sau economistul nu­mit în funcţia de şef de serviciu plan sau organizarea muncii, neconcor­­danţa se menţine totuşi, dar sub o formă voalată. Celor două funcţii li s-au dat, în plus, aşa, ca să fie, o sumă simbolică. Justificarea ? Eco­nomiştii nu prea ar avea ce face în cadrul trustului — se susţine de că­tre unii tovarăşi din conducerea lui. Ori ei nu înţeleg însemnătatea gîn­­dirii economice, forţa ei atunci cînd e canalizată spre marile probleme ale activităţii productive, ori continuă să fie prizonierii vechilor concepţii de a „ţine în loc“ economiştii cu studii su­perioare. Ancheta a dezvăluit şi alte menta­lităţi care frînează aplicarea întoc­mai a Hotărîrii, folosirea prevederi­lor ei. Discutînd cu conducerea între­prinderii 7 Construcţii Galaţi despre cauzele nepromovării economiştilor cu studii superioare în funcţii de răs­(Continuare în pag. a IlI-a) Foraj la mare adîncime CEL DE-AL XVI-LEA „TUR CICLIST AL ROMÂNIEI“ . Startul azi, la ora 14:45 Eveniment mult aşteptat de iubitorii sportului, „TURUL CICLIST AL ROMÂNIEI“, aflat la a XVI-a ediţie, ÎNCEPE ASTĂZI DUPA­­AMIAZA CU ETAPA BUCUREŞTI — PLOIEŞTI. Primii 20 de kilo­metri vor fi străbătuţi pe un circuit pe străzi principale din cartierele Cotroceni şi Drumul Taberei, urmînd ca apoi caravana ciclistă să pără­sească Bucureştiul pe la Areul de Triumf, îndreptîndu-se spre Ploieşti. La startul marii competiţii cicliste s-au înscris alergători fruntaşi din şapte ţări străine (AUSTRIA, BULGARIA, CEHOSLOVACIA, DANE­MARCA, R. D. GERMANĂ, OLANDA, SUEDIA) și din ROMANIA. (Amănunte la rubrica de sport — pag. a V-a). PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, U­ITI­VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. Anul XXXVII Nr. 7460 Marți 12 septembrie 1967 6 PAGINI - 30 BANI După opt luni BOGAT BILANŢ HUNEDOREAN DEVA.­­ Bilanţul realizări­lor obţinute de colectivele în­treprinderilor industriale din regiunea Hunedoara în opt luni ale acestui an arată că acestea şi-au întrecut prevede­rile valorice de plan cu 156 420 000 lei la producţia glo­bală şi peste 198 milioane lei la producţia marfă vîndută şi încasată. Minerii din Valea Jiului şi din Poiana Ruscăi au extras în această perioadă — în afara prevederilor — 55 761 tone de cărbune şi minereu de fier. Siderurgiştii de la Hunedoara şi Călan au dat în această perioadă aproape 20 000 tone de fontă, peste 18 000 tone de oţel şi circa 19 500 tone laminate finite pli­ne peste plan. In şapte luni, pe ansamblul industriei regiu­nii s-au realizat 66 000 000 lei economii şi mai mult de 116 milioane lei beneficii peste ce­le planificate. (Agerpres) ÎN ZIARUL DE AZI ■ Ecouri-A cincea roată la căruţă ■ Călăto­rie de agrement: Bucureşti-Satu Mare — Note de drum de Nicuţă Tănase ■ Investiţii rentabile din fondul de acumulare ■ Puncte de vedere — Profilul învăţămân­tului artistic — Note de lector întreprinderea de piese radio şi semiconductor! Băneasa Foto : Agerpres Un nume întipărit in fiinţa Numele lui Mihail Kogălni­­ceanu s-a întipărit nu numai în filele istoriei, nu numai în pecetea documentelor ce au hotărît soarta României mo­derne, deschizindu-i căile progresului şi ale civilizaţiei, ci în însăşi fiinţa noas­tră naţională a cărei slu­jire neprecupeţită a fost uni­ca raţiune a vieţii lui. Este omagiul suprem ce i-l putem aduce, de altfel singurul care l-ar fi bucurat. Şi totuşi nu ne putem opri aici, aşa cum nici ecoul strădaniei sale nu s-a oprit aici, atunci cînd, după fapte de o energie exempla­ră, ce au influenţat cursul is­toriei noastre, omul tumultuos a încetat să mai existe. De aceea, cînd recitim ceea ce au scris de-a lungul decenii­lor despre Kogălniceanu oa­menii proeminenţi ai acestei ţări, nu este greu să ne dăm seama că ideea permanentei sale actualităţi pentru viaţa şi sufletul românesc a devenit un adevărat numitor comun, repetîndu-se ca o sacră moş­tenire din generaţie în gene­raţie. Cum spunea în 1935 Nicolae Iorga : „Nimic din ideile sale nu aparţine unui trecut isprăvit, unei mode care ar fi dispărut". Aceeaşi credinţă o avem şi noi astăzi, şi ea îşi află temeiul în cele două trăsături fundamentale ale personalităţii sale : unita­tea şi consecvenţa ei. Tînărul care plecase la studii în străi­nătate ducînd cu sine — după cum avea să mărturi­sească mai tîrziu — documen­te, cronici, letopiseţi şi cîntece despre trecutul patriei, tînărul ce scotocea librăriile pentru a afla marile cărţi de istorie pe care le aşeza adeseori mai presus decît pîinea cea de toate zilele, tînărul care­­îşi închina nopţile „la cetirea şi extragerea a tot ce ziarele ziceau despre Moldova şi Ţara Românească", avea în fi­rea lui nobila tradiţie a unor cărturari români ca Dimitrie Cantemir, Stolnicul Constan­tin Cantacuzino sau învăţaţii Şcolii Ardelene, pentru care contactul cu lumea străină constituise un prilej fecund de investigare a tuturor sur­selor ce vorbeau despre isto­ria ţării lor. Întors în fără, el a aşezat în acelaşi timp cu Bălcescu fundamentele istorio­grafiei moderne româneşti, atît prin lucrările sale istorice, prin cursurile universitare, cît şi prin excepţionala sa activi­tate de editare a cronicilor şi, în general, a documentelor. Cultura românească il înscrie pe Mihail Kogălniceanu prin­tre acei cărturari cu orizont enciclopedic nu numai prin vastitatea cunoştinţelor sale, dar mai ales prin perspecti­vele pe care le-a deschis dezvoltării tuturor domeniilor vieţii noastre spirituale. Cu el şi prin el se depăşeşte faza de pionierat reprezentată de Eliade şi Asachi, faza avîntu­­lui generos dar neselectiv şi se intră în aceea a activităţii temeinice, fundamentată ştiin­ţific. Păstrînd intact entuzias­mul celor doi iluştri înaintaşi, Kogălniceanu îi adaugă spiri­tul critic, raţional, sistematic. Bazată pe aceste elemente, întemeiată pe o cunoaştere profundă a istoriei în toate corolarele şi implicaţiile ei, o­­pera lui Mihail Kogălniceanu se va răsfrînge asupra tuturor domeniilor culturii noastre. Valeriu RÂPEANU naţională ÎN PAG. A VI-A. • Franţa şi Pakistanul nu vor participa la con­ferinţa militară a S.E.A.T.O.­­ Istanbul : Confe­rinţa comisiilor naţionale pentru U.N.E.S.C.O. din ţările balcanice şi scandinave • Vizita preşedin­telui de Gaulle în Polonia • Deschiderea confe­rinţei la nivel înalt a O.U.A. PSIHOLOGIA TIMPULUI PIERDUT Se spune adesea că tim­pul capătă în mîna omului o mare plasticitate, devine maleabil, ductil. E în bună măsură adevărat. Dar con­statarea aceasta se referă , exclusiv la oamenii har­nici, la cei care, preţuind timpul, dovedesc implicit că se preţuiesc pe sine. La cel deprins să-l irosească, timpul capătă rigidităţi şi asprimi nebănuite. Căci să nu uităm : caracteristica e­­senţială a timpului este ireversibilitatea. Secunde­le, minutele, orele pierdute nu se mai întorc. Cleptobioză... — Atitudinea la locul de muncă, folosirea cantita­tivă şi calitativă a timpu­lui — arată un psiholog, conf. univ. Tamara Dobrin, prorector al Universităţii din Bucureşti — exprimă, tocmai prin permanenţa şi dominanţa valorii lor în viaţa oamenilor unei socie­tăţi evoluate, fapte caracte­rologice, dimensiunile, structura personalităţii. Aş vrea să mă refer, în ordinea de idei a anchetei, la diferitele tipuri de „oa­meni ocupaţi“, care în rea­litate nu realizează nici măcar performanţele me­dii, ba chiar creează difi­cultăţi în îndeplinirea în­datoririlor de către colec­tivele cărora le aparţin. Intîlniţi adesea omul a cărui labilitate emoţională „arde“ într-o acţiune sau alta. Dinamic, strălucit vorbitor, exuberant, cu un simţ practic dezvoltat şi cu dexteritate, deci cu cali­tăţi remarcabile, rămîne în deficit permanent din lipsa continuităţii lucrului în­ceput, care nu are şanse să fie dus la bun sfîrşit decît de alţii. Un altul pare stăpînit de nemulţumire faţă de sine, dar în rea­litate e prea preocupat de propriile sale probleme, ceea ce îl împiedică să uti­lizeze minutele şi orele pentru ceea ce trebuie, a­­tunci cînd trebuie şi cum trebuie. Alte ipostaze ne pot aduce în faţă agitatul, care nu se consumă decît în­tr-o acţiune cu mare mo­bilitate, ce trebuie mereu reîmprospătată, capricios, vorbăreţ şi vanitos, vesel şi uşor descurajabil, care trece peste orice muncă ca printr-o reverie sau un di­vertisment, fără a o atinge vreodată în fond. Opusul său direct este apaticul — imobil, taciturn, încăpăţî­nat, prizonier al deprinde­rilor sale. Uşor descoperim în această diversitate — care e departe de a da toată gama posibilă — tră­sături de unire esenţiale : lenea, egoismul, lipsa de economie raţională a efor­turilor, cu consecinţe gra­­ve asupra cantităţii şi ca­lităţii muncii personale şi colective. In aceste condiţii, desi­gur, indiferent de funcţia anchetă socială ocupată şi de drepturile de care beneficiază asemenea persoane, carenţele lor sunt suplinite şi compensate de eforturile sporite ale co­lectivităţii, în aceasta con­stă, după părerea noastră, fenomenul de cleptobioză. Psihologia acelora care şi-au creat un statut pro­priu pentru consumul ili­cit al timpului de muncă nu poate avea motivaţii in­terne predeterminate, în­născute, ci ea este rezul­tatul unui proces de struc­turare a unei personalităţi care se vrea realizată după legea unui efort minimal, dar nu şi după aceea a unei recompense corespun­zătoare cu faptul îndepli­nit. Motivaţiile individuale, pornind de la tempera­ment, cerinţe specifice, fa­miliale sau sociale, sunt de obicei eşafodajul utilizat pentru a fi justificaţi, „înţeleşi“ şi, bineînţeles, toleraţi de către ceilalţi. Cîteva din trăsăturile principale amintite pledea­ză pentru o terapie com­plexă în ceea ce priveşte formarea umană în familie, în şcoală, la locul de mun­că, cultivarea noţiunilor de bază cu privire la coordo­natele de timp şi spaţiu, antrenamentul energiei pe toate planurile (intelectual şi fizic), structurarea voin­ţei, a fondului afectiv şi a atitudinilor dominante; este o problemă de evo­luţie a fiecărei persoane care depinde atît de com­plexitatea de influenţe e­­ducative, cît şi de auto­control, autoreglare. Este dăunător pentru personali­tatea umană şi pentru co­lectivităţile în care ea tră­ieşte să se tolereze moti­vaţii psihologice şi să se încetăţenească „cleptobie-Victor BARLADEANU (Continuare in pag. a II-a) COAUTORII ABUZIVI Prof. dr. docent Petre VANCEA, membru corespondent al Academiei Nu este în intenţia mea să dis­cut forma de organizare a univer­sităţii actuale fiindcă, această pro­blemă comportă o amplă dezba­tere care depăşeşte limitele pe care mi le-am impus în acest ar­ticol. îmi propun numai să relev o racilă ce poate fi identificată din cînd în cînd, pe care aş numi-o „feudalismul" ştiinţific. învăţămîntul nostru universitar cuprinde un numeros detaşament de intelectuali care se consacră plenar pregătirii temeinice a stu­denţilor, a noilor generaţii de ca­dre universitare şi ştiinţifice. în­treaga pleiadă de specialişti care s-au afirmat în ultimele decenii şi­ au făcut ucenicia didactică şi de cercetători cu ajutorul colegilor lor de catedră cu mai multă expe­ (Opinii fienţă. Totuşi, după părerea mea, uneori catedra universitară pierde prin practici nepermise caracterul de serviciu public, se transformă uneori într-un privilegiu personal. Profesorul şef de catedră sau al diferitelor colective este consi­derat pe bună dreptate îndru­mător şi coordonator al activi­tăţii pedagogice şi de cercetare ştiinţifică. Este inadmisibilă însă îngrădirea libertăţii de cercetare pentru vreunul din membrii co­lectivului şi imorală confisca­rea paternităţii studiilor din par­tea şefului de catedră sau a îndrumătorului ştiinţific. Este de a­­semenea inadmisibilă ştirbirea me­ritului cercetătorului subaltern prin formula parazitară a asocierii nu­melui şefului de catedră sau de disciplină la lucrarea întocmită de el. Cînd studiile sunt colective, semnatarii, dacă au probitate şti­inţifică­, trebuie să aducă fiecare un aport oarecum egal. Noi nu suntem­ împotriva controlului ştiin­ţific dacă aceasta este expresia spiritului critic chemat să înlăture erori evidente şi nu expresie a privilegiului unui om neînţelegător şi arbitrar. In ştiinţă stăpînul este adevărul şi vehiculul lui este raţiunea. Aşa stînd lucrurile, sunt convins că ra­cila amintită nu este incurabilă. Sunt destule mijloace concrete şi legale care pot duce la înlătura­rea ei. Tocmai de aceea consider că într-o viitoare reglementare ar trebui să se stabilească drep­turile şi îndatoririle şefului de ca­(Continuare în pag. a IV-a) B (Continuare în pag. a IV-a) V­ecina noastră T­URCIA însemnări de călătorie de Paul Alexandru GEORGESCU Intr-o oră şi jumătate, călătorii care iau avionul de la aeroportul Esenboga străbat nu numai distanța de la An­kara la Izmir, ci şi pe aceea dintre austeritatea podişului anatolic şi exuberanța verde, zîmbitoare a ţărmurilor medi­­teraniene. într-adevăr, îndată ce treci munţii Catal Kaya, Kemal Paşa Nit şi Yamanlar, care ocrotesc, în semicerc, Izmirul, te întîmpină, generos revărsate, darurile care au făcut, probabil, pe legendara amazoană Smirna să­ înte­meieze aici oraşul menit a deveni „perla Egeei". Ferti­litatea pămîntului cu felurimea lui de roade îmbietoare, dulceaţa aerului şi strălucirea albastră a mării, drum des­chis îndrăznelii şi schimbului de bogăţii, vioiciunea şi inventivitatea oamenilor, tot ceea ce a pricinuit în trecut renumele oraşului contribuie azi, în condiţiile lumii mo­derne, la transformarea Izmirului într-un mare centru comercial, industrial şi turistic, port important al Medi­­teranei orientale, sediu al unui vestit tîrg internaţional. Cifrele statistice care exprimă şi ilustrează acest proces de dezvoltare dobîndesc şi ele, aici, pe malurile Egen­, culoare şi pitoresc, lată de pildă noul port care se întinde pe o suprafaţă de opt hectare şi depăşeşte, ca trafic, două milioane de tone. Prin dimensiuni şi activitate, el conferă peisajului marin un sens activ, o valoare umană perceptibile mai cu seamă celor care contemplă golful de pe Kordon, admirabila promenadă străjuită de pal­mieri care aminteşte de Nisa. Pentru a simţi concret efortul productiv al acestui oraş de 500 000 de locuitori trebuie să te deplasezi spre nord. Cartierele au aici altă înfăţişare : fabrici, ateliere, depozite, linii de cale ferată urmăresc kilometri întregi pe călătorul care părăseşte ora­şul spre Manisa. Sunt semnele acţiunilor de industrializare ale Izmirului de azi. Capitala mondială a stafidelor şi smochinelor adaugă la prelucrarea fructelor, la fabricile de ulei de măsline şi la manufacturile de tutun, alte activităţi de superioară complexitate şi pondere tehnică, precum filaturi, mai ales de bumbac, întreprinderi metalurgice şi petroliere. Tot aici se va construi o mare rafinărie care, împreună cu celelalte trei existente în ţară, va acoperi ne­voile consumului intern de carburanţi. In sfîrşit, nicăieri nu putem dobîndi o imagine mai pregnantă despre am­ploarea şi importanţa tîrgului anual de mostre la care participă cu regularitate şi ţara noastră, decît în însuşi parcul special — Kulturpark — care pe un spaţiu verde de 46 hectare adăposteşte pavilioanele a 52 de ţări şi standurile a 3 000 de firme. Timp de o lună, de la 20 au­gust la 20 septembrie, prezenţele oficiale şi întîlnirile internaţionale, exponatele şi tranzacţiile, afluenţa vizitato­rilor — peste două milioane de intrări — şi ambianţa fes­(Continuare în pag. a V-a)

Next