Scînteia, noiembrie 1967 (Anul 36, nr. 7510-7539)

1967-11-22 / nr. 7531

­­i vizită la „ CAROM" acasă O vreme destul de îndelungată, la. Combi­natul de cauciuc sinte­tic și produse petrochi­mice de pe valea­ Tro­­tușului, treburile nu au mers bine. Sarcinile de plan nu se îndeplineau integral, calitatea unor produse nu satisfăcea întrutotul exigentele beneficiarilor, anumite instalaţii nu lu­crau la nivelul parametrilor proiectaţi- Am fost din nou, zilele trecute, la această mare unitate a industriei chimice. Se poate afirma cu certi­tudine că măsurile în­treprinse aici, în cadrul acţiunii de organizare ştiinţifică a producţiei şi a muncii, au înviorat realmente întreaga ac­­tivitate. Afirmaţia se întemeiază, pe rezulta­tele obţinute anul a­­cesta, în comparaţie cu anii precedenţi. Chiar din prima lună­, a celui de-al doilea trimestru, diagramele graficului de producţie au con­semnat rezultate de-a dreptul spectaculoase. Evoluţia ascendentă a producţiei s-a menţinut şi în lunile care au urmat, In ce s-a mate­rializat această ascen­siune ? Răspunsul pe care ni-l dă ing. Alexandru Ursu, şeful serviciului planificare, este edifi­cator . In cele zece luni care au trecut din acest an, colectivul nostru a realizat peste plan produse în valoa­re de aproape 20 mi­lioane lei. S-au produs în plus, printre altele, 872 tone de cauciuc, 360 tone de polistiren și 2 300 tone de buta­­dienă. Tot în această perioadă s-au realizat beneficii peste plan de 56 milioane lei și eco­nomii suplimentare la preţul de cost de 46 milioane lei“. La direcţia tehnică a combinatului, unde am continuat discuţia, ne-au fost furnizate şi alte date semnificative. In prezent, toate instala­ţiile lucrează la para­metrii proiectaţi. Anul acesta, pe lista noilor produse care poartă marca „Carom" se ada­ugă cauciucul alb — folosit la fabricarea polistirenului antisoc — şi cauciucul cu plasti­citate redusă. Ing. Petre Bunea, director general al combinatu­lui, ne-a spus că acţiu­nea de organizare şti­inţifică a producţiei şi a muncii a stimulat iniţiativa colectivului. Cele mai multe dintre măsurile stabilite vi­zează sporirea capacită­ţilor de producţie şi fa­bricarea de noi produ­se care să le înlocuias­că pe cele din import. In acest sens, la sec­ţia butadienă s-au în­registrat rezultate dem­ne de reţinut. Prin Gh. BALTA corespondentul „Scînteii" (Continuare în pag. a III-a) Vedere de pe şantierul barajului Pal­tinul, necesar alimentării cu apă a zonei industriale Ploieşti MORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. Anul XXXVII Nr. 7531 Miercuri 22 noiembrie 1967 6 PAGINI - 30 BANI __ ______K­__________________________________ DOCUMENTELE PLENAREI C. C. AL P. C. R. In dezbatere PROMOVAREA CRITERIILOR ECONOMICE In agricultură In ansamblul măsurilor preconi­zate de partid în vederea perfecţio­nării conducerii şi planificării eco­nomiei naţionale, corespunzător con­diţiilor noii etape de dezvoltare a României socialiste, un rol de seamă îl au cele privitoare la agricultură. Explicaţia constă în faptul că agri­cultura constituie o ramură de bază a economiei noastre, ocupă un loc important în formarea venitului na­ţional, în creşterea nivelului de trai al populaţiei, în realizarea progre­sului general al ţării. Concret, acest sector de activitate asigură o treime din totalul venitului naţional şi peste 20 la sută din exportul ţării, antrenează mai bine de jumătate din populaţia ocupată în ansamblul economiei noastre, condiţionează buna aprovizionare a populaţiei cu produse agro-alimentare, a indus­triei cu materii prime agricole şi acoperirea altor nevoi ale ţării. In anii construcţiei socialiste a­­gricultura României a înregistrat progrese evidente : a crescut pro­ducţia agricolă vegetală şi animală, a sporit sensibil volumul de produse livrate fondului central de către unităţile agricole de stat şi coope­rativele agricole, ceea ce a deter­minat creşterea simţitoare a venitu­rilor ţărănimii şi ale salariaţilor a­­gricoli, satisfacerea în măsură tot conf. dr. Mircea BULGARU director general adjunct al Direcţiei Centrale de Statistică mai mare a nevoilor populaţiei, ale economiei în ansamblul ei. Docu­mentele recentei plenare a C.C. al P.C.R. au subliniat însă necesitatea dezvoltării continue a succeselor în­registrate pînă în prezent, desfăşu­rării în următorii ani a unei vaste acţiuni de ridicare a eficienţei în întreaga economie, deci şi în agri­cultură, în aşa fel încît această im­portantă ramură de activitate să-şi sporească rentabilitatea şi contribuţia la ridicarea bunăstării materiale generale. înfăptuirea acestor sar­cini implică ridicarea eficienţei economice în toate sectoarele agri­culturii — de stat şi cooperatist — în toate ramurile de producţie — cultura plantelor, creşterea anima­lelor, pomi-viticultură etc. — în fiecare unitate productivă. Aceasta, întrucit nu poate fi vorba de o agri­­cultu­­răi rentabilă, nu se­­poate­­ înre­gistra un progres evident, de an­samblu, pe măsura posibilităţilor şi a nevoilor materiale ale societăţii, atîta vreme cit sectorul cooperatist, bunăoară, nu va ţine pasul cu rit­mul de dezvoltare a producţiei din întreprinderile agricole de stat, atîta timp cît unele ferme agricole tră­iesc pe baza subvenţiilor statului, iar anumite cooperative agricole, prin rezultatele pe care le obţin, nu depăşesc nivelul mediu. Măsurile luate de-a lungul anilor de către conducerea de partid şi de stat pentru dezvoltarea bazei teh­­nico-materiale a agriculturii, spori­rea cointeresării materiale a lucră­torilor de pe ogoare în creşterea producţiei şi rentabilizarea ei, îm­bunătăţirea conducerii şi planificării agriculturii în ansamblu, perfecţio­narea sistemului de organizare, con­ducere, planificare şi finanţare a în­treprinderilor agricole de stat, or­ganizarea de institute de cercetări pe ramuri etc. — au creat cadrul necesar pentru rezolvarea proble­melor amintite, pentru ridicarea efi­cienţei economice în agricultura noastră. Un aport deosebit în acest sens l-a adus şi crearea Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi a uniunilor regio­nale şi raionale, organizaţii obşteşti proprii ale ţărănimii cooperatiste, care le canalizează eforturile în ve­derea aplicării politicii partidului de creştere a producţiei vegetale şi animale, de dezvoltare continuă a agriculturii cooperatiste — condiţie esenţială pentru ridicarea bunăstării ţărănimii şi satisfacerea necesităţi­lor economiei socialiste. Recentele măsuri preconizate de conducerea partidului vin să întregească cadrul favorabil amintit, să-l adînceasca, să creeze premise şi mai bune pen­tru creşterea intr-un ritm susţinut a producţiei şi productivităţii mun­cii, reducerea substanţială a chel­tuielilor, sporirea eficienţei econo­mice a producţiei agricole. Experienţa proprie, precum şi a ţărilor cu agricultură avansată, de­monstrează concludent că rentabili­tatea în această ramură este condi­ţionată in măsură hotăritoare de concentrarea eforturilor spre dez­voltarea ei intensivă şi multilate­rală, de folosirea judicioasă a posi­bilităţilor existente in fiecare loc, de asigurarea unei puternice baze tehnico-materiale, sporirea mijloace­lor de mecanizare şi chimizare, extin­derea lucrărilor de îmbunătăţiri fun­ciare, in special cele de irigaţii, in­troducerea cuceririlor ştiinţifice în producţia agricolă, încă din primii ani ai construc­ţiei socialiste, partidul şi statul nos­tru au urmărit consecvent înzestra­rea agriculturii cu mijloace tehnice moderne, intrucît acestea constituie pîrghii puternice pentru a spori pro­ducţia la hectar şi productivitatea muncii, a reduce preţul de cost. A­­ceastă orientare îşi găseşte o puter­nică expresie in volumul tot mai mare de investiţii efectuate de că­tre stat, în creşterea continuă a ba­zei materiale a agriculturii. Cifrele sunt cit se poate de convingătoare. Ele arată că parcul de maşini a ajuns la peste 150 000 tractoare con­venţionale, peste 67 000 semănători mecanice, 39 500 combine pentru pă­­ioase şi multe alte maşini agricole, ceea ce a permis lărgirea simţitoare Sudori imbinînd cadrele de metal ale acoperişului noii hale de montaj mo­toare electrice, ce se construieşte la Uzina de maşini electrice — Bucu­reşti Foto : R. Costin (Continuare în pag. a III-a) ancheta socială _ Ipostazele primitivismului civic Intre doi cetăţeni intervi­ne un conflict. Ar putea găsi o cale rezonabilă de con­ciliere. Dar ei rtu se gîn­­desc la o asemenea moda­litate de împăcare. Atît unul cît şi celălalt ştiu că se pot adresa justiţiei şi se dau în judecată. Celor doi beligeranţi (sau poate nu­mai unuia dintre ei, care vrea sa-1 poarte si pe celălalt pe sălile tribunale­lor) li se pare că este normal să-şi pregătească recuzita, adunind probe şi martori, pentru marea con­fruntare din fața instantei. Dacă prejudiciile rezulta­te dintr-o asemenea dispu­tă nu s-ar răsfrînge decit asupra lor, totul ar fi fi­resc : ar putea fi lăsaţi sa se judece cît poftesc. Ade­sea însă cînd doi se ceartă, pierde al treilea. Pare ab­surd, dar aşa este : doi inşi se ambiţionează să cîştige un proces pentru ca, în cele din urmă, cînd se face bilanţul total al bătăliei, să se constate că a ieşit în pierdere chiar tribunalul care a arbitrat conflictul. Iar această pierdere este cu atît mai mare cu cît este mai mic, mai neînsem­nat, motivul sau mobilul procesului înscenat. Poarta imobilului cu nu­mărul 86 de pe strada Ner­­va Traian din București a constituit multă vreme o­­biectul unei dispute aprin­se. Pentru C. M., scîrțîitul ei s-a transformat intr-un stimul iritant, care nu-1 de­ranjează întotdeauna. Irita­rea se produce doar cînd aceasta este deschisă de ve­cinul său G. N. In conse­cință C. M. l-a poftit pe G. N. să nu mai deschidă poarta. Să intre in casă pe unde o vrea şi o putea : pe fereastră, prin perete, pe coş, numai pe poartă nu. Că el a făcut-o. E a lui. Fireşte G. N. a refuzat. Mă­nuşa a fost azvîrlită. De aici un conflict mai înver­şunat decit cel ce a d­anşat războiul celor­­ roze. De pe strada R. .­­a Traian, teatrul ostilităţi­lor s-a mutat rapid pe sălile tribunalului. Avocaţi, martori (unii plătiţi), ter­mene peste termene, bani cheltuiţi, timp pierdut. Scîrţîitul porţii respecti­ve — în virtutea drep­tului pe care C. M., ca orice cetăţean, îl are de a se adresa instanţei pen­tru o chestiune oricît de minoră — a devenit o pro­blemă­­serioasă“, vrednică de a fi supusă deliberării tribunalului. Pînă la urmă, nici o parte, nici cealaltă nu a avut dreptate, lucru ştiut de altfel dinainte de „combatanţi“. Fireşte, pe cei în cauză îi priveşte per­sonal dacă şi-au cheltuit inutil banii, şi-au pierdut timpul sau şi-au măcinat nervii. Dar cu ce drept abuzează ei de timpul oa­menilor tîrîţi la tribunal în calitate de martori, de tim­pul organelor de anchetă şi de judecată, care în loc să-şi cheltuie energia pen­tru rezolvarea unor treburi majore, de interes social, își pierd vremea cu niște probleme pe cit de minore pe atît de meschine, cu iz de mahala ? — Acest gen de procese constituie un balast care apasă greu pe umerii jude­cătorilor, îngreunîndu-le activitatea, sustrăgîndu-i de la rezolvarea cu maximum de grijă şi de competenţă a unor probleme importan­te de interes obştesc — ne-a spus tov. Ion Militar, pre­şedinte de colegiu la Tribu­nalul regional Bucureşti. Există, intr-adevăr, o ca­tegorie de cetăţeni care a­­buzează, pur si simplu, de dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti. Urmarea: pe mesele noastre (ale judecătorilor) se adună zeci şi zeci de procese care ne pun în imposibi­litate de a studia şi a cer­ceta minuţios, in esenţă, fenomenele, pentru ca solu­ţiile adoptate să fie efi­ciente, cu un larg ecou edu-Neculai ROSCA Dumitru MINCULESCU (Continuare in pag. a V-a) In cercurile turistice, gazetă­reşti şi deopotrivă în cele din alimentaţia publică s-a vorbit şi se vorbeşte insistent despre un act comercial braşovean pe care unii îl numesc „fenomenul Ca­sei Carpaţi“, alţii, mai simplu, „fenomenul Şerbănică“. Fenomenul „Carpaţi“ a cunos­cut şi el un proces de perfec­ţionare continuă. Au fost emise şi critici privitoare la rentabili­tatea încă sub posibilităţi în u­­nele unităţi ale trustului. Fireş­te, şi acum mai e loc pentru mai bine, dar în unanimitate se apreciază că, faţă de multe trus­turi similare din ţară, T.A.P. Carpaţi a făcut pe drumul auto­­perfecţionării de ansamblu un bun pas înainte. Cît de mare este pasul făcut ? Ce noutăţi de ultim moment au survenit în „Casa Carpaţi“ ? Cer directorului cartea de im­presii a localului. Citesc şi tran­scriu cîteva dintre părerile celor care au fost astă-vară oaspeţii restaurantului. „Magnific“, „for­midabil“, „excelent“. Intre sem­natarii acestor aprecieri se află cîteva nume sonore : Jean Ma­rais — actor ; Pavel Popovici — cosmonaut ; Jones Claude, pre­şedintele Universităţii din Los Angeles — California. Cînd mi-am întrerupt îndelet­nicirea, la doi paşi de masa pe care o ocupam, se afla într-o prea respectuoasă poziţie, un puştan de vreo 13—14 ani. Un băiat de restaurant, care făcînd încă un pas a spus zîmbind pro­fesional : „Aş fi bucuros să notez comanda dumneavoastră“. Era atît de tînăr băiatul ! Dar se străduia atît de vizibil să facă PERFOR­MANŢELE „CASEI CARPAŢI“ , pe chelnerul matur şi stilat, demn de renumele localului în care se afla, încît am zîmbit in­voluntar. El, fără să ia nimic în seamă, înregistrează comanda, se învîrteşte ca un titirez şi ţîş­­neşte spre anexele restaurantu­lui, aruncînd peste umăr, ca pe un fel de ciripituri, comenzile. Mă întrebam : va reuşi să pună în mişcare această mică rotiţă angrenajul matur şi solid al localului ? îndoiala a durat puţin. In două, trei­ minute ar­veam in faţă tot ce dorisem, iar „titirezul“ zbîrnîia neobosit pe la alte mese. — Sper că v-a plăcut la noi — s-a interesat el la despărţire şi în semn de salut a înclinat uşor capul. Cîteva minute mai tirziu am povestit întîmplarea cîtorva funcţionari ai Trustului „Car­paţi“. Aflat la faţa locului, Şer­­ban Andreescu, directorul „Ca­sei“, a făcut o veritabilă expu­nere, cu exemplificări, despre importanţa pe care trustul o a­­cordă nivelului de deservire în localurile proprii de alimentaţie publică. „Aţi spus că v-a servit un chelner foarte tînăr şi foarte stilat. Avem poate o sută de a­­semenea tineri. întronarea unei deserviri civilizate nu este po­sibilă decit primenind mereu cadrele şi educîndu-le mereu pe cele existente. La noi în trust, regulile bunei deserviri se în­vaţă obligatoriu şi în trei fe­luri : la tejghea, în local şi pe băncile şcolii proprii de califi­care. Pentru noi şcoala, indife­rent în ce formă este ea orga­nizată, n-a fost și nu este o ac- Gh. GRAURE (Continuare in pag. a II-a) ­ In pag. a ll-a ---------------1 Conferințele organizațiilor : I regionale de partid 1 i ■ I • BANAT • IASI 3 - 3 i— i..­­ . ■- : MU SOSIREA ii capitala A TOVARĂŞULUI LUIS CORVALAN SECRETAR GENERAL AL C. C. AL P. C. Dili CHILE La invitaţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., marţi seara a sosit în Capitală tovarăşul Luis Corvalan, secretar general al C.C. al P.C. din Chile, împreună cu soţia, care va face o vizită în Republica Socialis­tă România. La aeroportul Băneasa, oaspetele a fost întîmpinat de tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea, se­cretar al C.C. al P.C.R., Ghizela Vass, Ion Stoian şi Vasile Vlad, şefi de secţie la C.C. al P.C.R., de activişti de partid. (Agerpres) Telegramă Excelenţei Sale Domnul CHARLES HELOU Preşedintele Republicii Liban BEIRUT Cu ocazia sărbătorii naţionale a Republicii Liban, adresez Excelenţei Voastre felicitări călduroase, împreună cu cele mai bune urări de sănătate şi fericire personală. Urez, de asemenea, poporului libanez prieten pace şi bunăstare. Sunt­ încredinţat că relaţiile de colaborare şi prietenie dintre Liban şi Republica Socialistă România se vor dezvolta continuu, în folosul am­belor popoare şi al cauzei păcii în lume. CHIVU STOICA Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România După devalorizarea lirei sterline SOLUŢIE SAU EXPEDIENT? Anunţarea devalorizării lirei ster­line a produs agitaţie, emoţie şi în­grijorare în lumea occidentală, deşi măsura era de mai multă vreme con­siderată ca făcînd parte din domeniul posibilităţilor imediate. Moneda unei ţări reflectă starea economiei res­pective : atunci cînd economia naţio­nală este sănătoasă, moneda ţării este şi ea sănătoasă­­ şi invers. In cazul Angliei, economia trece de ani şi ani printr-o serie de mari difi­cultăţi, iar lira sterlină trage con­secinţele. Originea dificultăţilor economice ale Angliei este cunoscută. Pe tim­puri, această ţară a avut o vocaţie mondială, creată şi menţinută prin imperiul ei colonial. După prăbuşi­rea colonialismului, Anglia a căutat să-şi salveze această vocaţie prin mijlocirea Commonwealth-ului. A trebuit însă să constate cu regret că, pentru apărarea intereselor ei, Commonwealth-ul — ameninţat me­reu de forţe centrifuge, în primul rînd de lupta popoarelor pentru o independenţă deplină, dar si de in­fluenta crescîndă a S.U.A. — era foarte departe de ceea ce fusese cîndva imperiul colonial britanic. In această situaţie, Anglia s-a aflat în faţa unei noi probleme şi a­­nume : adaptarea economiei engleze la condiţiile schimbate, problemă ca­re îşi mai aşteaptă încă soluţia. Fos­tul guvern conservator nu a reuşit să înlăture greutăţile economice ale ţării. Incercînd să înlăture simpto­­mele, atunci cînd ar fi trebuit să combată dezechilibrul fundamental care le provoca, conservatorii au lăsat laburiştilor, veniţi la conduce­rea statului în 1964, o economie de­teriorată. Guvernul laburist şi-a a­­sumat şi el sarcina însănătoşirii eco­nomice a Angliei. In interior a adoptat o politică de „austeritate“, de Costin C. KIRIŢESCU doctor în economie adică de presiune asupra nivelului de trai al maselor, iar în exterior a pornit o adevărată ofensivă de pă­trundere în Piaţa comună (în care, după cum se ştie, Anglia nu a fost încă admisă). Timpul a dovedit însă că „auste­ritatea“ era departe de a consti­tui un remediu potrivit pentru re­dresarea economiei engleze. Aceasta cu atît mai mult cu cit concepţiile politice nu s-au adaptat noii situa­ţii, dovadă — cheltuielile militare care încă mai au o pondere exa­gerată în buget. In aceste condiţii, situaţia econo­mică a Angliei a continuat să se în­răutăţească. Structura economiei en­gleze necesită un mare import de mărfuri ; chiar în timpul recesiunii economice, importul a crescut. Pen­tru a face faţă nevoilor de import şi plăţii datoriilor către străinătate, care s-au acumulat în proporţii uria­şe, Anglia trebuie să exporte masiv. Pentru aceasta ar urma ca mărfu­rile engleze să aibă asigurate largi debuşee, să fie competitive. Or, în clipa de faţă, pierzînd o parte din debuşeele externe sigure odinioară şi necîştigînd alte debuşee mai a­­propiate în schimbul celor pierdute, producînd prea scump pentru a re­zista concurenţei crescînde, Anglia s-a văzut în situaţia de a nu putea realiza acel surplus de mijloace cu care să acopere nevoile economice şi financiare cele mai presante. Cu umorul care nu-i părăseşte nici în clipele grele, englezii au ajuns la constatarea că singurul domeniu în care au obţinut un succes categoric este acel al exportului de „mate­rie cenuşie“ — aluzie la exodul de savanţi englezi spre S.U.A. Ca urmare, balanţa de plăţi exter­ne a Marii Britanii — care cris­­talizînd situaţia comerţului exterior, a schimburilor de servicii şi a mişcă­rilor de capitaluri pe termen lung reflectă condiţiile activităţii economi­ce din ţară în ansamblu — este de­ficitară. In anul în curs, cu toate măsurile luate de guvern, deficitul s-a menţinut — este adevărat, in par­te din cauza creşterii mai lente a comerţului mondial în general, a în­chiderii Canalului Suez, care a scum­pit transportul pe mare şi livrările de produse petroliere, precum şi a conflictelor de muncă, in special a grevei docherilor. In , faţa imposibilităţii de a se în­tări caracterul competitiv al econo­miei britanice prin mijloace econo­mice, s-a pus în faţa conducătorilor politicii engleze problema întăririi a­­cestui caracter prin mijloace mone­tare, adică prin devalorizarea lirei sterline. Operaţiunea devalorizării constă în reducerea prin lege a con­ţinutului de aur care defineşte unita­tea monetară. Toate celelalte mone­de naţionale fiind şi ele definite prin­tr-o cantitate de aur, devalorizarea reduce în aceeaşi măsură cursul mo­nedei devalorizate faţă de celelalte monede. Cu alte cuvinte, moneda de­valorizată se ieftineşte faţă de cele­lalte monede, iar acestea se scum­pesc faţă de ea. Conducătorii Angliei au procedat la devalorizarea lirei sterline în alte două perioade de cumpănă , în tim­pul crizei economice mondiale, mai (Continuare în pag. a V-a)

Next