Scînteia, noiembrie 1967 (Anul 36, nr. 7510-7539)
1967-11-22 / nr. 7531
i vizită la „ CAROM" acasă O vreme destul de îndelungată, la. Combinatul de cauciuc sintetic și produse petrochimice de pe valea Trotușului, treburile nu au mers bine. Sarcinile de plan nu se îndeplineau integral, calitatea unor produse nu satisfăcea întrutotul exigentele beneficiarilor, anumite instalaţii nu lucrau la nivelul parametrilor proiectaţi- Am fost din nou, zilele trecute, la această mare unitate a industriei chimice. Se poate afirma cu certitudine că măsurile întreprinse aici, în cadrul acţiunii de organizare ştiinţifică a producţiei şi a muncii, au înviorat realmente întreaga activitate. Afirmaţia se întemeiază, pe rezultatele obţinute anul acesta, în comparaţie cu anii precedenţi. Chiar din prima lună, a celui de-al doilea trimestru, diagramele graficului de producţie au consemnat rezultate de-a dreptul spectaculoase. Evoluţia ascendentă a producţiei s-a menţinut şi în lunile care au urmat, In ce s-a materializat această ascensiune ? Răspunsul pe care ni-l dă ing. Alexandru Ursu, şeful serviciului planificare, este edificator . In cele zece luni care au trecut din acest an, colectivul nostru a realizat peste plan produse în valoare de aproape 20 milioane lei. S-au produs în plus, printre altele, 872 tone de cauciuc, 360 tone de polistiren și 2 300 tone de butadienă. Tot în această perioadă s-au realizat beneficii peste plan de 56 milioane lei și economii suplimentare la preţul de cost de 46 milioane lei“. La direcţia tehnică a combinatului, unde am continuat discuţia, ne-au fost furnizate şi alte date semnificative. In prezent, toate instalaţiile lucrează la parametrii proiectaţi. Anul acesta, pe lista noilor produse care poartă marca „Carom" se adaugă cauciucul alb — folosit la fabricarea polistirenului antisoc — şi cauciucul cu plasticitate redusă. Ing. Petre Bunea, director general al combinatului, ne-a spus că acţiunea de organizare ştiinţifică a producţiei şi a muncii a stimulat iniţiativa colectivului. Cele mai multe dintre măsurile stabilite vizează sporirea capacităţilor de producţie şi fabricarea de noi produse care să le înlocuiască pe cele din import. In acest sens, la secţia butadienă s-au înregistrat rezultate demne de reţinut. Prin Gh. BALTA corespondentul „Scînteii" (Continuare în pag. a III-a) Vedere de pe şantierul barajului Paltinul, necesar alimentării cu apă a zonei industriale Ploieşti MORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. Anul XXXVII Nr. 7531 Miercuri 22 noiembrie 1967 6 PAGINI - 30 BANI __ ______K__________________________________ DOCUMENTELE PLENAREI C. C. AL P. C. R. In dezbatere PROMOVAREA CRITERIILOR ECONOMICE In agricultură In ansamblul măsurilor preconizate de partid în vederea perfecţionării conducerii şi planificării economiei naţionale, corespunzător condiţiilor noii etape de dezvoltare a României socialiste, un rol de seamă îl au cele privitoare la agricultură. Explicaţia constă în faptul că agricultura constituie o ramură de bază a economiei noastre, ocupă un loc important în formarea venitului naţional, în creşterea nivelului de trai al populaţiei, în realizarea progresului general al ţării. Concret, acest sector de activitate asigură o treime din totalul venitului naţional şi peste 20 la sută din exportul ţării, antrenează mai bine de jumătate din populaţia ocupată în ansamblul economiei noastre, condiţionează buna aprovizionare a populaţiei cu produse agro-alimentare, a industriei cu materii prime agricole şi acoperirea altor nevoi ale ţării. In anii construcţiei socialiste agricultura României a înregistrat progrese evidente : a crescut producţia agricolă vegetală şi animală, a sporit sensibil volumul de produse livrate fondului central de către unităţile agricole de stat şi cooperativele agricole, ceea ce a determinat creşterea simţitoare a veniturilor ţărănimii şi ale salariaţilor agricoli, satisfacerea în măsură tot conf. dr. Mircea BULGARU director general adjunct al Direcţiei Centrale de Statistică mai mare a nevoilor populaţiei, ale economiei în ansamblul ei. Documentele recentei plenare a C.C. al P.C.R. au subliniat însă necesitatea dezvoltării continue a succeselor înregistrate pînă în prezent, desfăşurării în următorii ani a unei vaste acţiuni de ridicare a eficienţei în întreaga economie, deci şi în agricultură, în aşa fel încît această importantă ramură de activitate să-şi sporească rentabilitatea şi contribuţia la ridicarea bunăstării materiale generale. înfăptuirea acestor sarcini implică ridicarea eficienţei economice în toate sectoarele agriculturii — de stat şi cooperatist — în toate ramurile de producţie — cultura plantelor, creşterea animalelor, pomi-viticultură etc. — în fiecare unitate productivă. Aceasta, întrucit nu poate fi vorba de o agriculturăi rentabilă, nu sepoate înregistra un progres evident, de ansamblu, pe măsura posibilităţilor şi a nevoilor materiale ale societăţii, atîta vreme cit sectorul cooperatist, bunăoară, nu va ţine pasul cu ritmul de dezvoltare a producţiei din întreprinderile agricole de stat, atîta timp cît unele ferme agricole trăiesc pe baza subvenţiilor statului, iar anumite cooperative agricole, prin rezultatele pe care le obţin, nu depăşesc nivelul mediu. Măsurile luate de-a lungul anilor de către conducerea de partid şi de stat pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a agriculturii, sporirea cointeresării materiale a lucrătorilor de pe ogoare în creşterea producţiei şi rentabilizarea ei, îmbunătăţirea conducerii şi planificării agriculturii în ansamblu, perfecţionarea sistemului de organizare, conducere, planificare şi finanţare a întreprinderilor agricole de stat, organizarea de institute de cercetări pe ramuri etc. — au creat cadrul necesar pentru rezolvarea problemelor amintite, pentru ridicarea eficienţei economice în agricultura noastră. Un aport deosebit în acest sens l-a adus şi crearea Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi a uniunilor regionale şi raionale, organizaţii obşteşti proprii ale ţărănimii cooperatiste, care le canalizează eforturile în vederea aplicării politicii partidului de creştere a producţiei vegetale şi animale, de dezvoltare continuă a agriculturii cooperatiste — condiţie esenţială pentru ridicarea bunăstării ţărănimii şi satisfacerea necesităţilor economiei socialiste. Recentele măsuri preconizate de conducerea partidului vin să întregească cadrul favorabil amintit, să-l adînceasca, să creeze premise şi mai bune pentru creşterea intr-un ritm susţinut a producţiei şi productivităţii muncii, reducerea substanţială a cheltuielilor, sporirea eficienţei economice a producţiei agricole. Experienţa proprie, precum şi a ţărilor cu agricultură avansată, demonstrează concludent că rentabilitatea în această ramură este condiţionată in măsură hotăritoare de concentrarea eforturilor spre dezvoltarea ei intensivă şi multilaterală, de folosirea judicioasă a posibilităţilor existente in fiecare loc, de asigurarea unei puternice baze tehnico-materiale, sporirea mijloacelor de mecanizare şi chimizare, extinderea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, in special cele de irigaţii, introducerea cuceririlor ştiinţifice în producţia agricolă, încă din primii ani ai construcţiei socialiste, partidul şi statul nostru au urmărit consecvent înzestrarea agriculturii cu mijloace tehnice moderne, intrucît acestea constituie pîrghii puternice pentru a spori producţia la hectar şi productivitatea muncii, a reduce preţul de cost. Această orientare îşi găseşte o puternică expresie in volumul tot mai mare de investiţii efectuate de către stat, în creşterea continuă a bazei materiale a agriculturii. Cifrele sunt cit se poate de convingătoare. Ele arată că parcul de maşini a ajuns la peste 150 000 tractoare convenţionale, peste 67 000 semănători mecanice, 39 500 combine pentru păioase şi multe alte maşini agricole, ceea ce a permis lărgirea simţitoare Sudori imbinînd cadrele de metal ale acoperişului noii hale de montaj motoare electrice, ce se construieşte la Uzina de maşini electrice — Bucureşti Foto : R. Costin (Continuare în pag. a III-a) ancheta socială _ Ipostazele primitivismului civic Intre doi cetăţeni intervine un conflict. Ar putea găsi o cale rezonabilă de conciliere. Dar ei rtu se gîndesc la o asemenea modalitate de împăcare. Atît unul cît şi celălalt ştiu că se pot adresa justiţiei şi se dau în judecată. Celor doi beligeranţi (sau poate numai unuia dintre ei, care vrea sa-1 poarte si pe celălalt pe sălile tribunalelor) li se pare că este normal să-şi pregătească recuzita, adunind probe şi martori, pentru marea confruntare din fața instantei. Dacă prejudiciile rezultate dintr-o asemenea dispută nu s-ar răsfrînge decit asupra lor, totul ar fi firesc : ar putea fi lăsaţi sa se judece cît poftesc. Adesea însă cînd doi se ceartă, pierde al treilea. Pare absurd, dar aşa este : doi inşi se ambiţionează să cîştige un proces pentru ca, în cele din urmă, cînd se face bilanţul total al bătăliei, să se constate că a ieşit în pierdere chiar tribunalul care a arbitrat conflictul. Iar această pierdere este cu atît mai mare cu cît este mai mic, mai neînsemnat, motivul sau mobilul procesului înscenat. Poarta imobilului cu numărul 86 de pe strada Nerva Traian din București a constituit multă vreme obiectul unei dispute aprinse. Pentru C. M., scîrțîitul ei s-a transformat intr-un stimul iritant, care nu-1 deranjează întotdeauna. Iritarea se produce doar cînd aceasta este deschisă de vecinul său G. N. In consecință C. M. l-a poftit pe G. N. să nu mai deschidă poarta. Să intre in casă pe unde o vrea şi o putea : pe fereastră, prin perete, pe coş, numai pe poartă nu. Că el a făcut-o. E a lui. Fireşte G. N. a refuzat. Mănuşa a fost azvîrlită. De aici un conflict mai înverşunat decit cel ce a danşat războiul celor roze. De pe strada R. .a Traian, teatrul ostilităţilor s-a mutat rapid pe sălile tribunalului. Avocaţi, martori (unii plătiţi), termene peste termene, bani cheltuiţi, timp pierdut. Scîrţîitul porţii respective — în virtutea dreptului pe care C. M., ca orice cetăţean, îl are de a se adresa instanţei pentru o chestiune oricît de minoră — a devenit o problemăserioasă“, vrednică de a fi supusă deliberării tribunalului. Pînă la urmă, nici o parte, nici cealaltă nu a avut dreptate, lucru ştiut de altfel dinainte de „combatanţi“. Fireşte, pe cei în cauză îi priveşte personal dacă şi-au cheltuit inutil banii, şi-au pierdut timpul sau şi-au măcinat nervii. Dar cu ce drept abuzează ei de timpul oamenilor tîrîţi la tribunal în calitate de martori, de timpul organelor de anchetă şi de judecată, care în loc să-şi cheltuie energia pentru rezolvarea unor treburi majore, de interes social, își pierd vremea cu niște probleme pe cit de minore pe atît de meschine, cu iz de mahala ? — Acest gen de procese constituie un balast care apasă greu pe umerii judecătorilor, îngreunîndu-le activitatea, sustrăgîndu-i de la rezolvarea cu maximum de grijă şi de competenţă a unor probleme importante de interes obştesc — ne-a spus tov. Ion Militar, preşedinte de colegiu la Tribunalul regional Bucureşti. Există, intr-adevăr, o categorie de cetăţeni care abuzează, pur si simplu, de dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti. Urmarea: pe mesele noastre (ale judecătorilor) se adună zeci şi zeci de procese care ne pun în imposibilitate de a studia şi a cerceta minuţios, in esenţă, fenomenele, pentru ca soluţiile adoptate să fie eficiente, cu un larg ecou edu-Neculai ROSCA Dumitru MINCULESCU (Continuare in pag. a V-a) In cercurile turistice, gazetăreşti şi deopotrivă în cele din alimentaţia publică s-a vorbit şi se vorbeşte insistent despre un act comercial braşovean pe care unii îl numesc „fenomenul Casei Carpaţi“, alţii, mai simplu, „fenomenul Şerbănică“. Fenomenul „Carpaţi“ a cunoscut şi el un proces de perfecţionare continuă. Au fost emise şi critici privitoare la rentabilitatea încă sub posibilităţi în unele unităţi ale trustului. Fireşte, şi acum mai e loc pentru mai bine, dar în unanimitate se apreciază că, faţă de multe trusturi similare din ţară, T.A.P. Carpaţi a făcut pe drumul autoperfecţionării de ansamblu un bun pas înainte. Cît de mare este pasul făcut ? Ce noutăţi de ultim moment au survenit în „Casa Carpaţi“ ? Cer directorului cartea de impresii a localului. Citesc şi transcriu cîteva dintre părerile celor care au fost astă-vară oaspeţii restaurantului. „Magnific“, „formidabil“, „excelent“. Intre semnatarii acestor aprecieri se află cîteva nume sonore : Jean Marais — actor ; Pavel Popovici — cosmonaut ; Jones Claude, preşedintele Universităţii din Los Angeles — California. Cînd mi-am întrerupt îndeletnicirea, la doi paşi de masa pe care o ocupam, se afla într-o prea respectuoasă poziţie, un puştan de vreo 13—14 ani. Un băiat de restaurant, care făcînd încă un pas a spus zîmbind profesional : „Aş fi bucuros să notez comanda dumneavoastră“. Era atît de tînăr băiatul ! Dar se străduia atît de vizibil să facă PERFORMANŢELE „CASEI CARPAŢI“ , pe chelnerul matur şi stilat, demn de renumele localului în care se afla, încît am zîmbit involuntar. El, fără să ia nimic în seamă, înregistrează comanda, se învîrteşte ca un titirez şi ţîşneşte spre anexele restaurantului, aruncînd peste umăr, ca pe un fel de ciripituri, comenzile. Mă întrebam : va reuşi să pună în mişcare această mică rotiţă angrenajul matur şi solid al localului ? îndoiala a durat puţin. In două, trei minute arveam in faţă tot ce dorisem, iar „titirezul“ zbîrnîia neobosit pe la alte mese. — Sper că v-a plăcut la noi — s-a interesat el la despărţire şi în semn de salut a înclinat uşor capul. Cîteva minute mai tirziu am povestit întîmplarea cîtorva funcţionari ai Trustului „Carpaţi“. Aflat la faţa locului, Şerban Andreescu, directorul „Casei“, a făcut o veritabilă expunere, cu exemplificări, despre importanţa pe care trustul o acordă nivelului de deservire în localurile proprii de alimentaţie publică. „Aţi spus că v-a servit un chelner foarte tînăr şi foarte stilat. Avem poate o sută de asemenea tineri. întronarea unei deserviri civilizate nu este posibilă decit primenind mereu cadrele şi educîndu-le mereu pe cele existente. La noi în trust, regulile bunei deserviri se învaţă obligatoriu şi în trei feluri : la tejghea, în local şi pe băncile şcolii proprii de calificare. Pentru noi şcoala, indiferent în ce formă este ea organizată, n-a fost și nu este o ac- Gh. GRAURE (Continuare in pag. a II-a) In pag. a ll-a ---------------1 Conferințele organizațiilor : I regionale de partid 1 i ■ I • BANAT • IASI 3 - 3 i— i.. . ■- : MU SOSIREA ii capitala A TOVARĂŞULUI LUIS CORVALAN SECRETAR GENERAL AL C. C. AL P. C. Dili CHILE La invitaţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., marţi seara a sosit în Capitală tovarăşul Luis Corvalan, secretar general al C.C. al P.C. din Chile, împreună cu soţia, care va face o vizită în Republica Socialistă România. La aeroportul Băneasa, oaspetele a fost întîmpinat de tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R., Ghizela Vass, Ion Stoian şi Vasile Vlad, şefi de secţie la C.C. al P.C.R., de activişti de partid. (Agerpres) Telegramă Excelenţei Sale Domnul CHARLES HELOU Preşedintele Republicii Liban BEIRUT Cu ocazia sărbătorii naţionale a Republicii Liban, adresez Excelenţei Voastre felicitări călduroase, împreună cu cele mai bune urări de sănătate şi fericire personală. Urez, de asemenea, poporului libanez prieten pace şi bunăstare. Sunt încredinţat că relaţiile de colaborare şi prietenie dintre Liban şi Republica Socialistă România se vor dezvolta continuu, în folosul ambelor popoare şi al cauzei păcii în lume. CHIVU STOICA Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România După devalorizarea lirei sterline SOLUŢIE SAU EXPEDIENT? Anunţarea devalorizării lirei sterline a produs agitaţie, emoţie şi îngrijorare în lumea occidentală, deşi măsura era de mai multă vreme considerată ca făcînd parte din domeniul posibilităţilor imediate. Moneda unei ţări reflectă starea economiei respective : atunci cînd economia naţională este sănătoasă, moneda ţării este şi ea sănătoasă şi invers. In cazul Angliei, economia trece de ani şi ani printr-o serie de mari dificultăţi, iar lira sterlină trage consecinţele. Originea dificultăţilor economice ale Angliei este cunoscută. Pe timpuri, această ţară a avut o vocaţie mondială, creată şi menţinută prin imperiul ei colonial. După prăbuşirea colonialismului, Anglia a căutat să-şi salveze această vocaţie prin mijlocirea Commonwealth-ului. A trebuit însă să constate cu regret că, pentru apărarea intereselor ei, Commonwealth-ul — ameninţat mereu de forţe centrifuge, în primul rînd de lupta popoarelor pentru o independenţă deplină, dar si de influenta crescîndă a S.U.A. — era foarte departe de ceea ce fusese cîndva imperiul colonial britanic. In această situaţie, Anglia s-a aflat în faţa unei noi probleme şi anume : adaptarea economiei engleze la condiţiile schimbate, problemă care îşi mai aşteaptă încă soluţia. Fostul guvern conservator nu a reuşit să înlăture greutăţile economice ale ţării. Incercînd să înlăture simptomele, atunci cînd ar fi trebuit să combată dezechilibrul fundamental care le provoca, conservatorii au lăsat laburiştilor, veniţi la conducerea statului în 1964, o economie deteriorată. Guvernul laburist şi-a asumat şi el sarcina însănătoşirii economice a Angliei. In interior a adoptat o politică de „austeritate“, de Costin C. KIRIŢESCU doctor în economie adică de presiune asupra nivelului de trai al maselor, iar în exterior a pornit o adevărată ofensivă de pătrundere în Piaţa comună (în care, după cum se ştie, Anglia nu a fost încă admisă). Timpul a dovedit însă că „austeritatea“ era departe de a constitui un remediu potrivit pentru redresarea economiei engleze. Aceasta cu atît mai mult cu cit concepţiile politice nu s-au adaptat noii situaţii, dovadă — cheltuielile militare care încă mai au o pondere exagerată în buget. In aceste condiţii, situaţia economică a Angliei a continuat să se înrăutăţească. Structura economiei engleze necesită un mare import de mărfuri ; chiar în timpul recesiunii economice, importul a crescut. Pentru a face faţă nevoilor de import şi plăţii datoriilor către străinătate, care s-au acumulat în proporţii uriaşe, Anglia trebuie să exporte masiv. Pentru aceasta ar urma ca mărfurile engleze să aibă asigurate largi debuşee, să fie competitive. Or, în clipa de faţă, pierzînd o parte din debuşeele externe sigure odinioară şi necîştigînd alte debuşee mai apropiate în schimbul celor pierdute, producînd prea scump pentru a rezista concurenţei crescînde, Anglia s-a văzut în situaţia de a nu putea realiza acel surplus de mijloace cu care să acopere nevoile economice şi financiare cele mai presante. Cu umorul care nu-i părăseşte nici în clipele grele, englezii au ajuns la constatarea că singurul domeniu în care au obţinut un succes categoric este acel al exportului de „materie cenuşie“ — aluzie la exodul de savanţi englezi spre S.U.A. Ca urmare, balanţa de plăţi externe a Marii Britanii — care cristalizînd situaţia comerţului exterior, a schimburilor de servicii şi a mişcărilor de capitaluri pe termen lung reflectă condiţiile activităţii economice din ţară în ansamblu — este deficitară. In anul în curs, cu toate măsurile luate de guvern, deficitul s-a menţinut — este adevărat, in parte din cauza creşterii mai lente a comerţului mondial în general, a închiderii Canalului Suez, care a scumpit transportul pe mare şi livrările de produse petroliere, precum şi a conflictelor de muncă, in special a grevei docherilor. In , faţa imposibilităţii de a se întări caracterul competitiv al economiei britanice prin mijloace economice, s-a pus în faţa conducătorilor politicii engleze problema întăririi acestui caracter prin mijloace monetare, adică prin devalorizarea lirei sterline. Operaţiunea devalorizării constă în reducerea prin lege a conţinutului de aur care defineşte unitatea monetară. Toate celelalte monede naţionale fiind şi ele definite printr-o cantitate de aur, devalorizarea reduce în aceeaşi măsură cursul monedei devalorizate faţă de celelalte monede. Cu alte cuvinte, moneda devalorizată se ieftineşte faţă de celelalte monede, iar acestea se scumpesc faţă de ea. Conducătorii Angliei au procedat la devalorizarea lirei sterline în alte două perioade de cumpănă , în timpul crizei economice mondiale, mai (Continuare în pag. a V-a)