Scînteia, august 1968 (Anul 37, nr. 7781-7811)
1968-08-02 / nr. 7782
PAGINA 2 RĂSPUNSURI LA____ ARTICOLELE PUBLICATE In mai multe scrisori sosite la redacţie, cititorii semnalează că numeroase articole electrotehnice şi unele produse metalo-chimice, de largă necesitate, lipsesc cu desăvîrşire din rafturile magazinelor de specialitate. „Am un televizor Azura ne scrie, de exemplu, Petre Ghiţescu din Bucureşti. De la înfiinţarea noului post de televiziune, eu nu mai pot însă viziona decît programul II deoarece nu găsesc nicăieri bobine pentru canalul 6. Am colindat oraşul In lung şi in lat, dar degeaba“. Pornind de la cîteva sesizări asemănătoare, am vizitat unul din magazinele bucureştene de specialitate, şi anume pe cel din strada Academiei. — Deşi, în fond, nişte mărunţişuri — ne-a lămurit responsabilul Sebastian Toacsen, aceste piese produc cele mai mari necazuri cetăţenilor. Toată lumea înţelege că piesele respective sunt de strictă necesitate. Totuşi, nouă ni se repartizează cantităţi foarte mici în raport cu cerinţele. Cit priveşte bobina de canal, aceasta este alcătuită din două piese : modulatorul şi oscilatorul. Dar nouă ni s-a repartizat doar... modulatorul. Ce să facă cetăţeanul cu o piesă incompletă ? Dar s-a vîndut şi aşa. Şi spre surprinderea noastră, „la spartul tîrgului“, atunci cînd s-a vîndut modulatorul ni s-au livrat oscilatoare, 40 de bucăţi, care s-au epuizat rapid. Dar în afara acestora, mai sînt şi altele care provoacă multe „ofuri“ cumpărătorilor: butoni săgeată şi bananele de antenă pentru unele tipuri de televizoare, care ne lipsesc de vreun an, adaptorii pentru aceste televizoare, transformatorii de linie, stecherele de antene etc. Solicităm mereu astfel de articole I.C.R.M.-ului, dar rugăminţile noastre rămîn fără ecou. Care sînt totuşi cauzele ce determină absenţa îndelungată din comerţ a unor asemenea articole atît de căutate de cumpărători ? Am adresat această întrebare tov. ing. Mircea Drăghicescu, director general adjunct în Ministerul Comerţului Interior. — Mai întîi — ne-a spus dînsul — aş dori să fac o precizare utilă mai ales posesorilor de televizoare tip „Azur“ sau „Tonitza“. La început nu se fabricau televizoare echipate cu 12 canale. Aşa este şi cazul acestor aparate. Echiparea lor în vederea transmiterii şi a programului doi, conform unei înţelegeri intervenite intre comerţ şi cooperaţia meşteşugărească, se face prin unităţile acesteia, deoarece la comercializarea televizoarelor, bobinele retactorului nu se vînd ca piese de schimb întrucît la montarea lor este necesară o reglare a frecvenţei. — Ce ne puteţi spune în legătură cu celelalte lipsuri semnalate ? — Analizînd reclamaţiile, sesizările şi cererile cetăţenilor sosite şi la minister, fireşte, suntem puşi în situaţia de a constata nu numai golurile ivite în aprovizionarea populaţiei cu anumite articole,ci de a depista şi cauzele acestor stări de lucruri. Intr-adevăr, din marea grupă a celor 75 000 de articole ale sectorului nostru (direcţia generală a comerţului pentru produse metalo-chimice, mobilă şi materiale de construcţie) nu se găsesc în cantităţi suficiente numeroase piese de schimb pentru aparataje electrice, o serie de obiecte din fier forjat, corpuri de iluminat şi de artizanat, găleţi galvanizate etc. Noi considerăm că principala răspundere pentru crearea unei asemenea situaţii ne revine nouă, reprezentanţilor comerţului. De ce ? Pentru că aprovizinarea raţională, cu o paletă atît de largă de articole, este de neconceput fără studierea temeinică a cererii populaţiei. Din acest punct de vedere suntem încă deficitari. Numeroase anomalii ce apar in aprovizionarea magazinelor se datoresc organizaţiilor comerciale, responsabililor de magazine şi chiar vînzătorilor care nu acordă atenţia cuvenită cerinţelor cetăţenilor, nu sesizează operativ doleanţele acestora şi nu iau măsuri eficiente pentru satisfacerea lor. Studierea superficială, formală a cererii duce la o repartizare necorespunzătoare pe teritoriu a mărfurilor, motiv pentru care în unele judeţe anumite produse lipsesc, iar în altele prisosesc, aşa cum se întîmplă şi în prezent. In ultimul timp, conducerea ministerului a luat o serie de măsuri pentru înlăturarea acestor deficiente, reconsiderîndu-se comenzile, corectîndu-se „din mers“ cele greşite astfel încît să asigurăm continuitate şi ritmicitate în aprovizionarea tuturor judeţelor. Trebuie să subliniem însă că nu numai comerţul se face vinovat dacă în magazine nu sunt prezente anumite sortimente. Din păcate, din rafturile lor absentează multe mărfuri care, deşi contractate, nu sunt livrate de industrie la termenele stabilite sau sunt respinse la recepţie din cauza calităţii lor necorespunzătoare. In primul semestru al acestui an, în sectorul mărfurilor metalo-chimice au fost refuzate, din cauza slabei calităţi, produse în valoare de peste 124 milioane lei, iar datorită nerespectării contractelor nu au ajuns la îndemîna cumpărătorilor articole in valoare de peste 49 milioane lei! Este admisibilă o asemenea situaţie ? Uşurinţa de care dau dovadă unele unităţi ale industriei şi cooperaţiei meşteşugăreşti, lipsa de exigenţă, jocul „de-a bătuta“ cînd este vorba de promptitudine şi „de-a baba oarba“ cînd e vorba de calitate le resimt cetăţenii, precum şi economia naţională în ansamblul ei. In această ordine de idei, aş vrea să remarc — a spus în continuare tov. ing. Drăghicescu — că furnizorii cei mai recalcitranţi, care produc cele mai multe necazuri cumpărătorilor, sunt unităţile producătoare de articole mărunte. Fabrica de nasturi din Jimbolia, în semestrul I, nu a livrat 97 mii de dubii normale, 42 mii de întrerupătoare, 122 mii cleme pentru rufe. Pe lista acestor restanţieri se înscriu şi întreprinderea de industrie locală din Mediaş (restanţieră la aparataj electric), întreprinderile republicane de mobilă C.I.L. Sighet, C.I.L. Suceava, IPROFIL-Rădăuţi, I.I.L. Sebeş, I.I.L. Mureşul — Arad, I.I.L. — Brăila, I.I.L. Făgăraş etc. Practica nerespectării contractelor comerciale este o racilă veche, dar nu şi fără leac. Intr-o oarecare măsură, tolerarea ei se datoreşte şi reprezentanţilor comerţului a căror indulgenţă, prost înţeleasă, a permis multor furnizori să se abată de la clauzele disciplinei contractuale. In ce ne priveşte, sintem hotărîţi să curmăm asemenea obiceiuri. In fond noi sintem reprezentanţii intereselor cetăţenilor şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le apăra. Nimeni nu ne dă dreptul să fim îngăduitori cu cei ce nu înţeleg să-şi respecte propriile angajamente. In acest scop vom urmări mai îndeaproape felul cum se face livrarea mărfurilor şi vom penaliza orice abatere de la obligaţiile stabilite prin contracte. Asemenea asigurări au mai fost data cetăţenilor şi cu alte ocazii. De data aceasta, redacţia îşi permite să întărească angajamentele Ministerului Comerţului prin promisiunea că vom reveni cu un articol care să analizeze în ce măsură ele sunt îndeplinite. Şi acum, o altă problemă. In sesizările lor numeroşi cetăţeni îşi manifestă nemulţumirea şi în legătură cu felul în care comerţul îşi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin în perioada de garanţie a produselor pe care le desface. Care este situaţia în această privinţă ? — Aproape în majoritatea cazurilor, cetăţenii au dreptate ! Deşi comerţul şi industria plătesc unităţilor de deservire, prin contractele stabilite, peste 40 milioane de lei anual, pentru repararea articolelor ce se defectează în timpul garanţiei, se constată că multe unităţi de deservire nu îşi fac datoria conform condiţiilor contractuale, provocînd nemulţumiri cetăţenilor. Controlînd activitatea unor unităţi ale cooperaţiei meşteşugăreşti, reprezentanţi ai M.C.I. şi UCECOM-ului au constatat numeroase nereguli şi abateri de la prevederile contractuale şi, conform legislaţiei in vigoare, au luat o serie de măsuri penalizatoare. Cu aceasta, fireşte, nu s-a rezolvat problema. Este greu de crezut că o amendă, chiar mai substanţială, a reuşit să înlăture munca de mîntuială, apucăturile necinstite ale unor lucrător. De aceea, pentru îmbunătăţirea deservirii cumpărătorilor, solicităm în continuare sprijinul acestora, invitîndu-i ca ori de cîte ori constată asemenea deficienţe să se adreseze organizaţiilor comerciale de la care au cumpărat obiectele respective, pentru care au primit certificatele de garanţie, deoarece acestea au obligaţia să-i ajute în efectuarea unor reparaţii de calitate şi totodată au posibilitatea să tragă la răspundere pe cei ce nu-şi fac datoria. Dumitru MINCULESCU Comerţul cu mărunţişuri nu este o problemă măruntă! SClNTEIA - vineri 2 august 1968 DIALOG CETĂȚENESC Unui salariat i s-a făcut o gravă nedreptate. Cum este și normal, el nu se poate împăca cu o lovitură primită din senin. Primul organ căruia i se adresează este comisia de litigii, care e chemată să analizeze lucrurile cu toată obiectivitatea, să împartă dreptate, să militeze pentru instaurarea ei. Maistrului Tudor Jilăveanu, de la întreprinderea de exploatare şi prelucrare a metalelor nemetalifere Vălenii de Munte i s-a desfăcut contractul de muncă. Pe ce bază, în urma cărei abateri grave săvîrşite de el ? Răspunsul ni-l dă chiar decizia pe care directorul întreprinderii, Oprea Ştefan, a semnat-o la 7 septembrie 1967. In această hîrtie se arată că angajatul ar fi comis „abateri repetate în muncă, în funcţia ce o avea ca maistru mecanic". Nedreptăţit, Tudor Jilăveanu a adus cazul în faţa comisiei de soluţionare a litigiilor de muncă din întreprindere. Membrii comisiei au constatat că petiţionarul este victima unei grave nedreptăţi. In ciuda referatelor şi declaraţiilor strînse de directorul întreprinderii, ei nu s-au lăsat influenţaţi şi, străduindu-se să-şi îndeplinească aşa cum se cuvine mandatul de apărători al adevărului, au hotărît anularea deciziei abuzive. In mod firesc, urma ca maistrul să fie reintegrat în serviciu şi repus în drepturile sale. Dar Oprea Ştefan a ţinut morţiş să arate că directorul întreprinderii este mai tare decît orice comisie de litigii. S-a dus la comitetul sindicatului să anuleze hotărîrea care îl legase de minut, nepermiţîndu-i să facă ce vrea cu un salariat în subordinea sa. Nici de data aceasta nu i-a reuşit manevra, dar, deşi el nu avea dreptate, a căutat cu orice chip să-şi impună punctul de vedere. Trecînd peste orice norme de etică, a aranjat lucrurile în aşa fel încît, printr-o sentinţă nedreaptă, pronunţată de fostul tribunal al raionului Teleajen, maistrul Tudor Jilăveanu a fost dat afară din Întreprindere. Nici astăzi, după mai bine de 10 luni, cazul nu este rezolvat. S-au deplasat la faţa locului numeroase comisii, s-au făcut anchete. Ultima dintre acestea, efectuată de către Direcţia judeţeană pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale Prahova evidenţiază cu prisosinţă ilegalitatea săvîrşită. Pentru repararea ei s-au făcut demersuri In vederea judecării cazului la Tribunalul Suprem. Iată, deci, cîţi oameni şi cîte foruri sînt angrenate in elucidarea unui litigiu generat de ambiţiile unui director abuziv. Din păcate, întîlnim destule cazuri similare cînd legea — una şi aceeaşi pentru toată lumea — este interpretată şi aplicată în mod arbitrar, după criterii străine principiului echităţii, prejudiciindu-se grav interesele oamenilor. Acest lucru se datoreşte faptului că, de multe ori, acolo unde se ivesc asemenea conflicte, deciziile şi hotărîrile luate în spiritul dreptăţii sunt nesocotite de către conducătorii unităţilor respective. Doi salariaţi de la Spitalul C.F.R. din Turnu SeverinElena Militant şi Dumitru Vrăjitorul, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă, au fost repuşi în drepturi de către comitetul sindicatului. Dar conducerea unităţii — ca şi cum deciziile (rămase definitive) date de Comitetul sindicatului C.F.R. din staţia Turnu Severin n-ar avea absolut nici o valoare — refuză să-i reîncadreze. Cu alte cuvinte, cei doi salariaţi au dreptatea de partea lor, atestată prin deciziile legale, dar practic rămîn în continuare fără slujbă ! Aşteaptă oare conducerea spitalului să se treacă la... executarea silită a deciziei ? Pentru că legea dă dreptul şi la un asemenea procedeu. Printr-un simplu şi banal incident, petrecut absolut involuntar, tehnicianul Alecu Anton şi-a atras asupra lui mînia neînduplecată a directorului general al Uzinei „1 Mai" Ploieşti, Dumitru Nistor. Intr-o duminică, cînd o parte din salariaţii uzinei au fost solicitaţi să se prezinte la lucru pentru a presta ore suplimentare, Alecu Anton, din motive foarte bine întemeiate (soţia sa era grav bolnavă), n-a putut da curs acestei cerinţe. Fără să se intereseze şi fără să cunoască deci situaţia reală, directorul general s-a făcut foc şi pară şi, şocat de „îndrăzneala" acestui subaltern „nedisciplinat“, s-a năpustit asupra lui cu tot arsenalul represiv pentru a-1 pune la punct. A dispus imediat să i se facă un control riguros și amănunțit în scripte, să i se analizeze întreaga activitate pentru descoperirea unor abateri în vederea desfacerii contractului de muncă. După „cercetările" întreprinse s-au formulat „capetele de acuzare“ , a calculat greşit necesarul de agregate, a încheiat contracte economice cu furnizorii fără a ţine seama de stocul existent de piese, creînd mari stocuri supranormative în uzină, „a încălcat în repetate rînduri regulamentul de ordine interioară“. Iată însă că lucrurile stau cu totul altfel. In fața comisiei de litigii, Alecu Anton a arătat clar că ceea ce i s-a imputat nu intră în atribuţiile de serviciu ale unui tehnician dispecer. Nici una din învinuirile ce i-au fost aduse nu rămînea în picioare. Rezulta clar cui trebuia să-i dea dreptate comisia de litigii în această situație. In ciuda dovezilor, însă, membrii comisiei de litigii n-au vrut „să-şi creeze probleme“ cu conducerea uzinei şi au pronunţat o sentință profund nedreaptă. Cererea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată. Ceea ce n-a făcut comisia de litigii a făcut însă comitetul sindicatului, pronunţînd, în faţa probelor evidente, hotărîrea care-i dă omului dreptate. Dar, directorul, declarînd că este dispus „să meargă pînă în pînzele albe“, pentru a-şi impune punctul de vedere, s-a adresat tribunalului. Şi aici însă lucrurile fiind clare, a înregistrat un eşec. S-a hotărît reintegrarea în producţie a salariatului, iar uzina a fost obligată să-i plătească salariul pe 45 de zile, suportînd totodată şi cheltuielile de judecată. Intr-adevăr, Alecu Anton a fost reîncadrat, şi-a primit salariul pentru cele 45 de zile nelucrate, dar fiind tot timpul șicanat, pînă la urmă, a fost nevoit să părăsească uzina. Acesta nu este singurul caz cînd, abdicînd de la datorie, comisia de litigii se situează de partea directorului abuziv pentru a confirma cu docilitate hotărîrile lui Salariatei Filofteia Constantin i s-a interzis, din senin, să mai vină la serviciu. Pusă în situaţia de a judeca şi acest fapt, comisia de litigii a dat dreptate şi de data aceasta celui mai tare, adică directorului general. Maistrului Nicolae Nache de la secţia construcţii metalice i s-a întîmplat la fel. Cum se face totuşi că această comisie de litigii dintr-o uzină cu mii de muncitori — ale căror interese este datoare să le respecte şi să le apere — nu are un punct propriu de vedere ? Oare nu tocmai atitudinea sa docilă i-a permis directorului uzinei să nedreptăţească pe diferiţi salariaţi pe care îi lua el la ochi şi îi considera indezirabili ? O explicaţie ne-a dat-o chiar Alexandru Frîncu, preşedintele comisiei de litigii: „Este adevărat că suntem în culpă. Dar n-avem încotro. Am încercat o dată să dăm o sentinţă dreaptă, aşa după cum ne dicta conştiinţa noastră, dar am fost chemaţi la ordine. Pe un ton ridicat, tovarăşul director general ne-a tras la răspundere : „Cum de-aţi îndrăznit să anulaţi o dispoziţie dată de mine ? Am să-ţi trîntesc o plăcintă ca să mă ţii minte“. In aceste condiţii, este aproape imposibil să mai faci dreptate“. Aceleaşi lucruri rezultă şi din discuţia avută cu Mihai Rădulescu, preşedintele comitetului sindicatului: „In uzina noastră — ne spunea el — în ultimul timp litigiile de muncă au crescut îngrijorător. Anul trecut acestea au atins cifra de 122, din care 30 desfaceri de contracte de muncă. Anul acesta numărul lor se menţine ridicat. Aceasta se datoreşte abuzurilor săvîrşite de conducerea uzinei, încălcării flagrante a legislaţiei muncii. Muncitorului Ştefan Popa i s-a desfăcut contractul de muncă în timp ce se afla în spital. Barbu Haralambie a fost destituit pentru „absenţe nemotivate“ deşi acesta a fost tot timpul prezent la serviciu. Şi s-ar mai putea da şi alte exemple. Toate aceste ilegalităţi sunt avizate şi contrasemnate cu o seninătate uluitoare chiar de către oamenii legii, lucrătorii oficiului juridic, aflaţi şi ei la discreţia directorului general“. Pe bună dreptate, se pune întrebarea : ce-l determină pe directorul uzinei să săvîrşească astfel de abuzuri flagrante ? Am vrut să cunoaştem, în această privinţă, şi părerea sa, încă de la început a încercat să ocolească un răspuns clar, edificator. Merită să fie remarcată prudenţa cu care îşi căuta cuvintele. In limbajul său delicat, abuzul devine... „măsură disciplinară“. Trebuie să remarcăm însă că, depăşind în chip evident cadrul a ceea ce numim în mod normal măsuri disciplinare, ilegalităţile săvîrşite au avut şi au un efect contrariu scopurilor mărturisite de directorul uzinei. In timp ce urmărea „pînă în pînzele albe“ diferite răfuieli mărunte cu unii salariaţi, în secţiile uzinei se acumulau numeroase probleme de producţie de mare însemnătate, care aşteptau zadarnic să fie luate în evidenţă. In diferite secţii şi ateliere condiţiile de lucru lasă de dorit, utilajele nu sunt folosite la întreaga lor capacitate, sunt mari deficienţe în ce priveşte planificarea operativă a producţiei şi aprovizionarea locurilor de muncă. Unor muncitori nu li se asigură lucru pentru cele 8 ore; în schimb însă, asupra uzinei grevează încă balastul zecilor de mii de ore suplimentare. Desigur, pentru bunul mers al muncii, întărirea şi respectarea disciplinei de către toţi salariaţii este o condiţie esenţială. Intr-o oarecare măsură chiar prestigiul conducătorului de întreprindere sau instituţie are un mare rol în această privinţă. Dar problema este prin ce mijloace se realizează aceste două deziderate. Impun ele oare încălcarea legii, sunt compatibile cu abuzul ? Evident, răspunsul este categoric . Nu ! Dimpotrivă, adevărata disciplină şi autoritate se întemeiază exclusiv pe respectarea riguroasă a legilor, pe competenţa şi capacitatea conducătorului de a rezolva problemele majore ale activităţii desfăşurate de întregul colectiv. Societatea noastră nu poate admite şi tolera ca să fie sacrificate demnitatea şi drepturile unor oameni corecţi. După cum nu poate ignora şi admite nici simpla reparare a prejudiciilor generate de asemenea acte de nedreptate. Prin urmare, oriunde şi oricine îşi permite să încalce legea trebuie să suporte rigorile ei. Vasile MIHAI LEGEA APARĂ MUNCA §I DREPTATEA mmmmmummmmummmmmmmmmmuummmmmmmmmmmmmumummmmmmmmmmmmmmummmummmmummmmmummmmummmrnmm Abuzul de putere deteriorează prestigiul directorului! In urma articolelor şi scrisorilor apărute în cadrul „dialogului cetăţenesc“, la redacţie au sosit mai multe răspunsuri din partea instituţiilor şi întreprinderilor vizate. Publicăm mai jos o parte din aceste răspunsuri : „Lupii puşi să păzească oile“ In ziarul nostru din 12 iulie a.c. a apărut articolul cu titlul de mai sus, în care era criticată uşurinţa cu care unii conducători de întreprinderi admit încadrarea în diferite funcţii gestionare persoane cu antecedente penale, foşti delapidatori, elemente care puse să gospodărească avutul obştesc se înfruptă din el, provocînd daune însemnate întreprinderilor respective. Referindu-se la sustragerile din avutul obştesc, săvîrşite în cadrul Autobazei nr. 2 Baia Mare de către infractorul Petru Leşieru, angajat ca tehnician auto, Ministerul Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene ne-a trimis un răspuns în care, printre altele, se arată că vinovatul şi-a primit pedeapsa cuvenită. In răspuns se precizează de asemenea că s-au aplicat sancţiuni disciplinare şi împotriva acelor persoane care, tratînd cu superficialitate sarcinile de serviciu, au înlesnit numirea infractorului într-o funcţie care i-a permis să frustreze avutul obştesc. Cazul a fost prelucrat cu conducerile autobuzelor, luîndu-se măsuri de prevenire a repetării unor asemenea neglijenţe dăunătoare, prin verificarea antecedentelor tuturor salariaţilor care ocupă funcţii cu acces la gestiune şi prin întărirea controlului asupra gestiunilor. Referitor la acelaşi articol ne-a mai trimis un răspuns şi conducerea O.C.L. Alimentara sectorul 3, care recunoaşte că furturile săvîrşite de remizierul Petre Mihăilescu au fost descoperite cu întîrziere datorită nerespectării de către revizorul Nicolae Dobre a instrucţiunilor privind controlul şi inventarierea gestiunilor. Pentru acest fapt, revizorul respectiv a fost sancţionat. Totodată, s-a hotărît să se confrunte zilnic monetarele din ziua precedentă cu fişele de recepţie, pentru a preveni astfel orice încercare de sustragere din avutul obştesc. In acelaşi articol, a mai fost criticată şi conducerea I.A.L. Sectorul 4 din Bucureşti pentru faptul că, pe unul din şantierele sale, materialele au fost lăsate la voia intîmplării, situaţie de care a profitat un infractor, care şi-a permis să le vîndă, însuşindu-şi contravaloarea lor. Pînă în prezent, în legătură cu aceasta n-am primit nici un răspuns. Să fie această tăcere expresia continuării aceleiaşi atitudini de nepăsare faţă de avutul obştesc ? „Un cartier în... vid comercial“ Referindu-se la scrisoarea cu titlul de mai sus, Direcţia generală comercială a municipiului Bucureşti ne răspunde că, în luna iulie, a avut loc o consfătuire cu preşedinţii comitetelor de bloc şi locatarii cartierului Titan, precum şi cu reprezentanţi ai comerţului, gospodăriei comunale, cooperaţiei meşteşugăreşti etc. Cu acest prilej s-a stabilit că pentru remedierea neajunsurilor arătate, pînă la realizarea noilor complexe comerciale şi de deservire, vor fi luate măsuri de organizare a unor puncte volante pentru aprovizionarea cu mărfuri de primă necesitate a locuitorilor din acest cartier. Pentru deservirea acestora, aici a fost prevăzută construirea a 6 complexe comerciale ; la două dintre ele au fost începute lucrările, urmînd să fie date in folosință în trim. 11.1969. Ghişee de care nu te poţi apropia La redacţie am primit un telefon. Un cetăţean ne invita sâ vizităm oficiul de pensii al sectorului 6 Bucureşti, „unde aşteptăm de mult timp sâ ni se rezolve diferite probleme legate de dosarul de pensionare". Am dat curs invitaţiei şi iată-ne la oficiul de pensii. In curte mare aglomeraţie, zeci de cetăţeni, majoritatea in vîrstă, aşteptau. Unii pentru lucruri mărunte, care puteau fi rezolvate pe loc fără nici un fel de complicaţii. Dar cine şi cînd să le lămurească ? Pentru că aici se lucrează cu publicul doar la două ghişee între orele 14 şi 16 şi numai in zilele de luni, miercuri şi vineri, încercăm să pătrundem la şeful oficiului. Dar nu, nu se poate. Portarul ne aţine, ameninţător calea: „La şef n-are voie să intre nimeni". Pătrund cu greu (şi numai după ce mă legitimez) în „zona interzisă". Tovarăşul Constantin Coteanu, şeful oficiului, pare încurcat, supărat de atitudinea portarului. Aşadar cetăţenii n-au acces la şef şi în nici unul din birouri, nici măcar în cele 2, ore prevăzute în program. Direct cu publicul lucrează doi funcţionari cîte 6 ore pe săptămînă, în total 12 ore. — N-ar fi bine ca accesul publicului să fie permis in toate cele 6 zile ale săptămînii ? — Da, ar fi bine, dar nu prea avem funcţionari. Să fie oare adevărat? Facem o mică incursiune prin birouri. Funcţionariidiscută de una, de alta, numai despre problemele de serviciu nu. Aflăm că de curind Direcţia probleme de muncă şi ocrotiri sociale a municipiului Bucureşti, pentru a ajuta oficiul sectorului 6, a trimis aici încă 3 funcţionari şi 2 asistente medicale. Stau în birouri, la şuete şi aşteaptă ora terminării programului. Aşa se explică aglomeraţia din curte şi amînările, drumurile inutile. „întreprinderea mi-a trimis dosarul la oficiul de pensii de-acum 4 luni — ne spunea Luiza Moldovan, fostă muncitoare la F.R.B. București. Dar nici pînă acum n-am primit nici un ban. Zeci de drumuri am bătut pînă aici, dar n-am rezolvat nimic. Am cerut să-mi spună dacă lipseşte vreun act din dosar. Nu mi se spune decît sâ stau acasă şi să aştept pensia. Nu mai ştiu ce să fac , am ajuns la capătul răbdării. Stau de 4 luni fără nici un ban. La redacţie am primit un mare număr de scrisori prin care cititorii ne sesizează numeroase alte aspecte ale lipsei de solicitudine din partea funcţionarilor de la ghişee. Muncitoarele Paraschiva Cucu şi Zîna Vasiliu din Iaşi s-au prezentat la spaţiul locativ al municipiului pentru un schimb de locuinţă. Cererea lor era justificată, fiecare optînd pentru o locuinţă mai aproape de întreprinderea unde lucrează. Era a nu ştiu cita oară cînd făceau acest drum. Dar de fiecare dată de după ghişeu a apărut sfinxul, rece, fără pic de solicitudine faţă de cetăţean : „Completaţi un formular!" Şi a închis gemuleţul. Cum sâ-l completeze, ce acte le mai trebuie şi de unde să le obţină n-au putut afla. Şi pierd astfel ore in şir, din producţie, pentru că la spaţiul locativ din Iaşi ghişeele pentru public sunt deschise numai intre orele 7 şi 9 dimineaţa (1) Uneori nepăsarea îmbracă forme grave, complicînd la nesfîrşit lucruri neînchipuit de simple. Ştefania Chiriţescu din Bacău a solicitat la 17 noiembrie 1967 de la serviciul arhive al Ministerului Sănătăţii o dovadă de vechime în muncă. După o lună, serviciul arhive a cerut petiţionarei date personale suplimentare. Au fost trimise şi acestea. La 25 aprilie 1968 petiţionara — vâzind că nu i se comunică nimic — a revenit. „La 1 iunie m-am prezentat personal la Bucureşti, la serviciul arhive. Aici o funcţionară m-a întrebat cum mă cheamă, m-a notat intr-un registru şi mi-a spus că voi primi răspunsul intr-un timp scurt. Au trecut însă de atunci cîteva săptămîni, dar răspuns n-am primit. Este oare posibil ca în 8 luni sâ nu mi se rezolve această problemă ?". Intr-unui din articolele publicate recent în ziarul nostru se arătau gravele abateri săvîrşite de salariaţi cu munci de răspundere ai Consiliului popular al sectorului 1, Bucureşti, in cazul Magdalenei Fazekaş, muncitoare la I.A.P.L. „Aluniş*, care in mod abuziv a fost evacuată din casă. Ce s-a întîmplat după aceea ? „Am sperat că cei criticaţi în articol vor avea mai multă solicitudine faţă de mine — ne-a scris din nou M. Fazekaş. Dar lucrurile s-au petrecut altfel. Am fost căutată de un funcţionar de la serviciul de gospodărie locativă, care mi-a spus că am dreptate. Urma ca pînă a doua zi sa Întocmesc copii după actele ce le am pentru a veni sâ le ia. Au trecut de atunci mai multe sâptâmîni, dar nu a mai venit. După ce l-am căutat zile in şir, in sfîrşit l-am întîlnit pe şeful serviciului de gospodărie locativă. Dar spre surprinderea mea acesta mi-a spus categoric : „nu mai umbla degeaba că problema dumitale nu o voi rezolva". Iată un exemplu tipic de răfuială cu cetăţeanul, care, din păcate, trebuie să suporte şicanele şi mizeriile funcţionarului rău intenţionat. Cetăţeanul care se adresează unei instituţii doreşte ca problemele ce-l preocupă să găsească înţelegere şi solicitudine, să fie soluţionate cu maximum de operativitate şi eficienţă. Fiecare instituţie este datoare să adopte asemenea măsuri incit cererile şi sesizările cetăţenilor să fie rezolvate intr-un mod cit mai simplu, fără amînări şi tergiversări inutile. Pretutindeni cei ce pun oamenii pe drumuri şi, conştient sau inconştient, complică lucrurile, provocînd greutăţi cetăţenilor să fie sancţionaţi cu toată asprimea. M. VASILE „Corespondenţă sterilă“... Articolul cu titlul de mai sus releva consecinţele tratării superficiale, birocratice, de către mai multe instituţii, a unor sesizări ale cititorilor, trimise spre rezolvare de către redacţia ziarului nostru. Pînă acum, dintre toate instituţiile criticate, n-a răspuns decît Ministerul Comerţului Interior, care arată că a trimis indicaţii organelor in subordine din judeţe să nu pună în vînzare autosifoane decît în localităţile unde există staţii de îmbuteliere a capsulelor. Pînă aici totul ar fi bine. Întrebarea este, însă, ce a întreprins Ministerul Comerţului Interior pentru a determina organele locale să înfiinţeze asemenea staţii în cît mai multe oraşe din ţară ? „In unele localităţi impor tante, printre care Galaţi, Tg. Mureş, Hunedoara, Bacău etc. — se arată în răspunsul respectiv — nu s-au înfiinţat încă asemenea staţii, întrucît organele locale susţin că o astfel de activitate nu-i rentabilă. Avem totuşi convingerea că un asemenea punct de vedere nefundamentat va fi revizuit“. Cum s-ar zice, s-a dat o indicaţie şi cu asta — basta. Dar cu o indicaţie nu se face apă gazoalsă, ci, cel mult... apă de ploaie ! In legătură cu criticile ce le-au fost adresate în articolul respectiv, aşteptăm răspunsurile cuvenite din partea Consiliilor populare provizorii ale judeţelor Dîmboviţa şi Iaşi ale municipiilor Buzău şi Gheorghe Gheorghiu- Dej şi întreprinderii de electricitate Dobrogea. Un „Pompei“ balneoclimatic La scrisoarea apărută sub titlul de mai sus, Consiliul popular judeţean Covasna ne răspunde : „Neglijată multă vreme, staţiunea Vâlcele, ale cărei vile s-au degradat în decursul anilor, a fost preluată recent de întreprinderea balneo-climaterică Covasna, care a şi început lucrările de modernizare. Pînă acum s-au făcut reparaţii curente la 7 vile, au fost puse în funcţiune băile calde, s-a amenajat o cantină cu o capacitate de 200 de locuri, s-au făcut nivelări de teren etc. In urma lucrărilor de renovare, staţiunea Vilcele dispune deocamdată de 165 locuri în vilele renovate“.