Scînteia, august 1968 (Anul 37, nr. 7781-7811)

1968-08-02 / nr. 7782

PAGINA 2 RĂSPUNSURI LA____ ARTICOLELE PUBLICATE In mai multe scrisori sosite la redacţie, cititorii semnalează că nume­roase articole electrotehnice şi unele produse metalo-chimice, de largă ne­cesitate, lipsesc cu desăvîrşire din rafturile magazinelor de specialitate. „Am un televizor Azur­a ne scrie, de exemplu, Petre Ghiţescu din Bucu­reşti. De la înfiinţarea noului post de televiziune, eu nu mai pot însă viziona decît programul II deoarece nu găsesc nicăieri bobine pentru canalul 6. Am colindat oraşul In lung şi in lat, dar degeaba“. Pornind de la cîteva sesizări asemănătoare, am vizitat unul din maga­zinele bucureştene de specialitate, şi anume pe cel din strada Academiei. — Deşi, în fond, nişte mărunţişuri — ne-a lămurit responsabilul Sebas­tian Toacsen, aceste piese produc cele mai mari necazuri cetăţenilor. Toată lumea înţelege că piesele res­pective sunt de strictă necesitate. Totuşi, nouă ni se repartizează can­tităţi foarte mici în raport cu cerin­ţele. Cit priveşte bobina de canal, aceasta este alcătuită din două piese : modulatorul şi oscilatorul. Dar nouă ni s-a repartizat doar... modu­latorul. Ce să facă cetăţeanul cu o piesă incompletă ? Dar s-a vîndut şi aşa. Şi spre surprinderea noastră, „la spartul tîrgului“, atunci cînd s-a vîndut modulatorul ni s-au livrat oscilatoare, 40 de bucăţi, care s-au epuizat rapid. Dar în afara acestora, mai sînt şi altele care provoacă multe „ofuri“ cumpărătorilor: butoni să­geată şi bananele de antenă pentru unele tipuri de televizoare, care ne lipsesc de vreun an, adaptorii pentru aceste televizoare, transformatorii de linie, stecherele de antene etc. So­licităm mereu astfel de articole I.C.R.M.-ului, dar rugăminţile noas­tre rămîn fără ecou. Care sînt totuşi cauzele ce deter­mină absenţa îndelungată din comerţ a unor asemenea articole atît de căutate de cumpărători ? Am adresat această întrebare tov. ing. Mircea Drăghicescu, director general adjunct în Ministerul Comerţului Interior. — Mai întîi — ne-a spus dînsul — aş dori să fac o precizare utilă mai ales posesorilor de televizoare tip „Azur“ sau „Tonitza“. La început nu se fabricau televizoare echipate cu 12 canale. Aşa este şi cazul acestor aparate. Echiparea lor în vederea transmiterii şi a programului doi, conform unei înţelegeri intervenite intre comerţ şi cooperaţia meşteşu­gărească, se face prin unităţile aces­teia, deoarece la comercializarea televizoarelor, bobinele retactorului nu se vînd ca piese de schimb întru­cît la montarea lor este necesară o reglare a frecvenţei. — Ce ne puteţi spune în legătură cu celelalte lipsuri semnalate ? — Analizînd reclamaţiile, sesizările şi cererile cetăţenilor sosite şi la minister, fireşte, suntem­ puşi în si­tuaţia de a constata nu numai golu­rile ivite în aprovizionarea populaţiei cu anumite articole,­­ci de a depista şi cauzele acestor stări de lucruri. Intr-adevăr, din marea grupă a celor 75 000 de articole ale sectorului nos­tru (direcţia generală a comerţului pentru produse metalo-chimice, mo­bilă şi materiale de construcţie) nu se găsesc în cantităţi suficiente nu­meroase piese de schimb pentru apa­­rataje electrice, o serie de obiecte din fier forjat, corpuri de iluminat şi de artizanat, găleţi galvanizate etc. Noi considerăm că principala răspundere pentru crearea unei asemenea situaţii ne revine nouă, reprezentanţilor co­merţului. De ce ? Pentru că aprovi­­zinarea raţională, cu o paletă atît de largă de articole, este de necon­ceput fără studierea temeinică a cererii populaţiei. Din acest punct de vedere suntem­ încă deficitari. Nume­roase anomalii ce apar in aprovizio­narea magazinelor se datoresc orga­nizaţiilor comerciale, responsabililor de magazine şi chiar vînzătorilor care nu acordă atenţia cuvenită ce­rinţelor cetăţenilor, nu sesizează operativ doleanţele acestora şi nu iau măsuri eficiente pentru satisfa­cerea lor. Studierea superficială, formală a cererii duce la o reparti­zare necorespunzătoare pe teritoriu a mărfurilor, motiv pentru care în unele judeţe anumite produse lipsesc, iar în altele prisosesc, aşa cum se întîmplă şi în prezent. In ultimul timp, conducerea ministerului a luat o serie de măsuri pentru înlăturarea acestor deficiente, reconsiderîndu-se comenzile, corectîndu-se „din mers“ cele greşite astfel încît să asigurăm continuitate şi ritmicitate în apro­vizionarea tuturor judeţelor. Trebuie să subliniem însă că nu numai comerţul se face vinovat dacă în magazine nu sunt prezente anumite sortimente. Din păcate, din rafturile lor absentează multe mărfuri care, deşi contractate, nu sunt livrate de industrie la termenele stabilite sau sunt respinse la recepţie din cauza calităţii lor necorespunzătoare. In primul semestru al acestui an, în sectorul mărfurilor metalo-chimice au fost refuzate, din cauza slabei calităţi, produse în valoare de peste 124 milioane lei, iar datorită neres­­pectării contractelor nu au ajuns la îndemîna cumpărătorilor articole in valoare de peste 49 milioane lei! Este admisibilă o asemenea situaţie ? Uşurinţa de care dau dovadă unele unităţi ale industriei şi cooperaţiei meşteşugăreşti, lipsa de exigenţă, jocul „de-a bătuta“ cînd este vorba de promptitudine şi „de-a baba oarba“ cînd e vorba de calitate le resimt cetăţenii, precum şi economia naţională în ansamblul ei. In această ordine de idei, aş vrea să remarc — a spus în continuare tov. ing. Drăghicescu — că furnizorii cei mai recalcitranţi, care produc cele mai multe necazuri cumpărătorilor, sunt unităţile producătoare de articole mărunte. Fabrica de nasturi din Jimbolia, în semestrul I, nu a livrat 97 mii de dubii normale, 42 mii de întrerupătoare, 122 mii cleme pentru rufe. Pe lista acestor restanţieri se înscriu şi întreprinderea de industrie locală din Mediaş (res­­tanţieră la aparataj electric), între­prinderile republicane de mobilă C.I.L. Sighet, C.I.L. Suceava, IPROFIL-Rădăuţi, I.I.L. Sebeş, I.I.L. Mureşul — Arad, I.I.L. — Brăila, I.I.L. Făgăraş etc. Practica nerespectării contractelor comerciale este o racilă veche, dar nu şi fără leac. Intr-o oarecare mă­sură, tolerarea ei se datoreşte şi re­prezentanţilor comerţului a căror indulgenţă, prost înţeleasă, a permis multor furnizori să se abată de la clauzele disciplinei contractuale. In ce ne priveşte, sintem­ hotărîţi să curmăm asemenea obiceiuri. In fond noi sintem­ reprezentanţii intereselor cetăţenilor şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le apăra. Nimeni nu ne dă dreptul să fim îngăduitori cu cei ce nu înţeleg să-şi respecte propriile angajamente. In acest scop vom urmări mai în­deaproape felul cum se face livrarea mărfurilor şi vom penaliza orice abatere de la obligaţiile stabilite prin contracte.­­ Asemenea asigurări au mai fost data cetăţenilor şi cu alte ocazii. De data aceasta, redacţia îşi permite să întărească angajamentele Ministeru­lui Comerţului prin promisiunea că vom reveni cu un articol care să analizeze în ce măsură ele sunt înde­plinite. Şi acum, o altă problemă. In sesizările lor numeroşi cetăţeni îşi manifestă nemulţumirea şi în legătură cu felul în care comerţul îşi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin în perioada de garanţie a produselor pe care le desface. Care este situaţia în această privinţă ? — Aproape în majoritatea cazuri­lor, cetăţenii au dreptate ! Deşi co­merţul şi industria plătesc unităţilor de deservire, prin contractele sta­bilite, peste 40 milioane de lei anual, pentru repararea articolelor ce se defectează în timpul garanţiei, se constată că multe unităţi de deser­vire nu îşi fac datoria conform con­diţiilor contractuale, provocînd ne­mulţumiri cetăţenilor. Controlînd ac­tivitatea unor unităţi ale cooperaţiei meşteşugăreşti, reprezentanţi ai M.C.I. şi UCECOM-ului au constatat numeroase nereguli şi abateri de la prevederile contractuale şi, conform legislaţiei in vigoare, au luat o serie de măsuri penalizatoare. Cu aceasta, fireşte, nu s-a rezolvat problema. Este greu de crezut că o amendă, chiar mai substanţială, a reuşit să înlăture munca de mîntuială, apucă­turile necinstite ale unor lucrător. De aceea, pentru îmbunătăţirea de­servirii cumpărătorilor, solicităm în continuare sprijinul acestora, invi­­tîndu-i ca ori de cîte ori constată asemenea deficienţe să se adreseze organizaţiilor comerciale de la care au cumpărat obiectele respective, pentru care au primit certificatele de garanţie, deoarece acestea au obligaţia să-i ajute în efectuarea unor reparaţii de calitate şi totodată au posibilitatea să tragă la răspun­dere pe cei ce nu-şi fac datoria. Dumitru MINCULESCU Comerţul cu mărunţişuri nu este o problemă măruntă! SClNTEIA - vineri 2 august 1968 DIALOG CETĂȚENESC Unui salariat i s-a făcut o gravă nedreptate. Cum este și normal, el nu se poate împăca cu o lovitură pri­mită din senin. Primul organ căruia i se adresează este comisia de litigii, care e chemată să analizeze lucrurile cu toată obiectivitatea, să împartă dreptate, să militeze pentru instau­rarea ei. Maistrului Tudor Jilăveanu, de la întreprinderea de exploatare şi pre­lucrare a metalelor nemetalifere Vă­lenii de Munte i s-a desfăcut contrac­tul de muncă. Pe ce bază, în urma cărei abateri grave săvîrşite de el ? Răspunsul ni-l dă chiar decizia pe care directorul întreprinderii, Oprea Ştefan, a semnat-o la 7 septembrie 1967. In această hîrtie se arată că an­gajatul ar fi comis „abateri re­petate în muncă, în funcţia ce o avea ca maistru mecanic". Nedreptăţit, Tudor Jilăveanu a a­­dus cazul în faţa comisiei de solu­ţionare a litigiilor de muncă din în­treprindere. Membrii comisiei au constatat că petiţionarul este victima unei grave nedreptăţi. In ciuda refe­ratelor şi declaraţiilor strînse de di­rectorul întreprinderii, ei nu s-au lăsat influenţaţi şi, străduindu-se să-şi îndeplinească aşa cum se cuvine mandatul de apărători al adevărului, au hotărît anularea deciziei abuzive. In mod firesc, urma ca maistrul să fie reintegrat în serviciu şi repus în drepturile sale. Dar Oprea Ştefan a ţinut morţiş să arate că directorul întreprinderii este mai tare decît orice comisie de litigii. S-a dus la comitetul sindicatului să anuleze hotărîrea care îl legase de minut, nepermiţîndu-i să facă ce vrea cu un salariat în subor­­dinea sa. Nici de data aceasta nu i-a reuşit manevra, dar, deşi el nu avea dreptate, a căutat cu orice chip să-şi impună punctul de vedere. Trecînd peste orice norme de etică, a aranjat lucrurile în aşa fel încît, printr-o sentinţă nedreaptă, pronunţată de fostul tribunal al raionului Teleajen, maistrul Tudor Jilăveanu a fost dat afară din Întreprindere. Nici astăzi, după mai bine de 10 luni, cazul nu este rezolvat. S-au deplasat la faţa locului numeroase comisii, s-au făcut anchete. Ultima dintre acestea, efec­tuată de către Direcţia judeţeană pentru probleme de muncă şi ocro­tiri sociale Prahova evidenţiază cu prisosinţă ilegalitatea săvîrşită. Pen­tru repararea ei s-au făcut demer­suri In vederea judecării cazului la Tribunalul Suprem. Iată, deci, cîţi oameni şi cîte foruri sînt angrenate in elucidarea unui litigiu generat de ambiţiile unui director abuziv. Din păcate, întîlnim destule cazuri similare cînd legea — una şi aceeaşi pentru toată lumea — este interpre­tată şi aplicată în mod arbitrar, după criterii străine principiului echităţii, prejudiciindu-se grav interesele oa­menilor. Acest lucru se datoreşte fap­tului că, de multe ori, acolo unde se ivesc asemenea conflicte, deciziile şi hotărîrile luate în spiritul dreptăţii sunt nesocotite de către conducătorii unităţilor respective. Doi salariaţi de la Spitalul C.F.R. din Turnu Severin­­Elena Militant şi Dumitru Vrăjitorul, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă, au fost repuşi în drepturi de către co­mitetul sindicatului. Dar conducerea unităţii — ca şi cum deciziile (rămase definitive) date de Comitetul sindi­catului C.F.R. din staţia Turnu Se­verin n-ar avea absolut nici o va­loare — refuză să-i reîncadreze. Cu alte cuvinte, cei doi salariaţi au drep­tatea de partea lor, atestată prin de­ciziile legale, dar practic rămîn în continuare fără slujbă ! Aşteaptă oare conducerea spitalului să se treacă la... executarea silită a deciziei ? Pentru că legea dă dreptul şi la un asemenea procedeu. Printr-un simplu şi banal incident, petrecut absolut involuntar, tehni­cianul Alecu Anton şi-a atras asupra lui mînia neînduplecată a directoru­lui general al Uzinei „1 Mai" Ploieşti, Dumitru Nistor. Intr-o duminică, cînd o parte din salariaţii uzinei au fost solicitaţi să se prezinte la lucru pen­tru a presta ore suplimentare, Alecu Anton, din motive foarte bine înte­meiate (soţia sa era grav bolnavă), n-a putut da curs acestei cerinţe. Fără să se intereseze şi fără să cunoască deci situaţia rea­lă, directorul general s-a făcut foc şi pară şi, şocat de „îndrăzneala" acestui subaltern „nedisciplinat“, s-a năpustit asupra lui cu tot arsenalul represiv pentru a-1 pune la punct. A dispus imediat să i se facă un control riguros și amănunțit în scrip­te, să i se analizeze întreaga acti­vitate pentru descoperirea unor aba­teri în vederea desfacerii contractu­lui de muncă. După „cercetările" în­treprinse s-au formulat „capetele de acuzare“ , a calculat greşit necesarul de agregate, a încheiat contracte eco­nomice cu furnizorii fără a ţine sea­ma de stocul existent de piese, creînd mari stocuri supranormative în uzi­nă, „a încălcat în repetate rînduri regulamentul de ordine interioară“. Iată însă că lucrurile stau cu totul altfel. In fața comisiei de litigii, Ale­cu Anton a arătat clar că ceea ce i s-a imputat nu intră în atribuţiile de serviciu ale unui tehnician dispe­cer. Nici una din învinuirile ce i-au fost aduse nu rămînea în picioare. Rezulta clar cui trebuia să-i dea dreptate comisia de litigii în această situație. In ciuda dovezi­lor, însă, membrii comisiei de litigii n-au vrut „să-şi creeze probleme“ cu conducerea uzinei şi au pronunţat o sentință profund nedreaptă. Cere­rea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată. Ceea ce n-a făcut comisia de litigii a făcut însă comitetul sindicatului, pronunţînd, în faţa probelor eviden­te, hotărîrea care-i dă omului drep­tate. Dar, directorul, declarînd că este dispus „să meargă pînă în pîn­­zele albe“, pentru a-şi impune punc­tul de vedere, s-a adresat tribuna­lului. Şi aici însă lucrurile fiind cla­re, a înregistrat un eşec. S-a hotărît reintegrarea în producţie a salaria­tului, iar uzina a fost obligată să-i plătească salariul pe 45 de zile, su­­portînd totodată şi cheltuielile de ju­decată. Intr-adevăr, Alecu Anton a fost reîncadrat, şi-a primit salariul pentru cele 45 de zile nelucrate, dar fiind tot timpul șicanat, pînă la urmă, a fost nevoit să părăsească uzina. Acesta nu este singurul caz cînd, abdicînd de la datorie, comisia de litigii se situează de partea direc­torului abuziv pentru a confirma cu docilitate hotărîrile lui Salariatei Filofteia Constantin i s-a interzis, din senin, să mai vină la serviciu. Pusă în situaţia de a judeca şi acest fapt, comisia de litigii a dat dreptate şi de data aceasta celui mai tare, adică directorului general. Maistrului Nicolae Nache de la secţia construc­ţii metalice i s-a întîmplat la fel. Cum se face totuşi că această co­misie de litigii dintr-o uzină cu mii de muncitori — ale căror interese este datoare să le respecte şi să le apere — nu are un punct propriu de vedere ? Oare nu tocmai atitudinea sa docilă i-a permis directorului uzi­nei să nedreptăţească pe diferiţi sa­lariaţi pe care îi lua el la ochi şi îi considera indezirabili ? O explicaţie ne-a dat-o chiar Alexandru Frîncu, preşedintele comisiei de litigii: „Este adevărat că suntem­ în culpă. Dar n-avem încotro. Am încercat o dată să dăm o sentinţă dreaptă, aşa după cum ne dicta conştiinţa noastră, dar am fost chemaţi la ordine. Pe un ton ridicat, tovarăşul director gene­ral ne-a tras la răspundere : „Cum de-aţi îndrăznit să anulaţi o dispozi­ţie dată de mine ? Am să-ţi trîntesc o plăcintă ca să mă ţii minte“. In aceste condiţii, este aproape imposi­bil să mai faci dreptate“. Aceleaşi lucruri rezultă şi din discuţia avută cu Mihai Rădulescu, preşedintele co­mitetului sindicatului: „In uzina noastră — ne spunea el — în ultimul timp litigiile de muncă au crescut îngrijorător. Anul trecut acestea au atins cifra de 122, din care 30 desfa­ceri de contracte de muncă. Anul acesta numărul lor se menţine ridi­cat. Aceasta se datoreşte abuzurilor săvîrşite de conducerea uzinei, încăl­cării flagrante a legislaţiei muncii. Muncitorului Ştefan Popa i s-a des­făcut contractul de muncă în timp ce se afla în spital. Barbu Haralam­­bie a fost destituit pentru „absenţe nemotivate“ deşi acesta a fost tot timpul prezent la serviciu. Şi s-ar mai putea da şi alte exemple. Toate aceste ilegalităţi sunt avizate şi con­trasemnate cu o seninătate uluitoare chiar de către oamenii legii, lucră­torii oficiului juridic, aflaţi şi ei la discreţia directorului general“. Pe bună dreptate, se pune între­barea : ce-l determină pe directorul uzinei să săvîrşească astfel de abu­zuri flagrante ? Am vrut să cunoaş­tem, în această privinţă, şi părerea sa, încă de la început a încercat să ocolească un răspuns clar, edificator. Merită să fie remarcată prudenţa cu care îşi căuta cuvintele. In limba­jul său delicat, abuzul devine... „măsură disciplinară“. Trebuie să remarcăm însă că, de­păşind în chip evident cadrul a ceea ce numim în mod normal măsuri disciplinare, ilegalităţile săvîrşite au avut şi au un efect contrariu scopu­rilor mărturisite de directorul uzinei. In timp ce urmărea „pînă în pînzele albe“ diferite răfuieli mărunte cu unii salariaţi, în secţiile uzinei se acumulau numeroase probleme de producţie de mare însemnătate, care aşteptau zadarnic să fie luate în evi­denţă. In diferite secţii şi ate­liere condiţiile de lucru lasă de dorit, utilajele nu sunt folosite la întreaga lor capacitate, sunt mari deficienţe în ce priveşte planificarea operativă a producţiei şi aprovizionarea locurilor de muncă. Unor muncitori nu li se asigură lu­cru pentru cele 8 ore; în schimb însă, asupra uzinei grevează încă balastul zecilor de mii de ore supli­mentare. Desigur, pentru bunul mers al muncii, întărirea şi respectarea dis­ciplinei de către toţi salariaţii este o condiţie esenţială. Intr-o oarecare măsură chiar prestigiul conducătoru­lui de întreprindere sau instituţie are un mare rol în această privinţă. Dar problema este prin ce mijloace se realizează aceste două deziderate. Impun ele oare încălcarea legii, sunt compatibile cu abuzul ? Evident, răs­punsul este categoric . Nu ! Dimpo­trivă, adevărata disciplină şi autori­tate se întemeiază exclusiv pe res­pectarea riguroasă a legilor, pe com­petenţa şi capacitatea conducătorului de a rezolva problemele majore ale activităţii desfăşurate de întregul co­lectiv. Societatea noastră nu poate admite şi tolera ca să fie sacrifi­cate demnitatea şi drepturile unor oameni corecţi. După cum nu poate ignora şi admite nici simpla reparare a prejudiciilor generate de asemenea acte de nedreptate. Prin urmare, ori­unde şi oricine îşi permite să încalce legea trebuie să suporte rigorile ei. Vasile MIHAI LEGEA APARĂ MUNCA §I DREPTATEA mmmmmummmmummmmmmmmmmuummmmmmmmmmmmmumummmmmmmmmmmmmmummmummmmummmmmummmmummmrnmm Abuzul de putere deteriorează prestigiul directorului! In urma articolelor şi scrisorilor apărute în cadrul „dialogului cetăţenesc“, la redac­ţie au sosit mai multe răspunsuri din partea instituţiilor şi întreprinderilor vizate. Publicăm mai jos o parte din aceste răs­punsuri : „Lupii puşi să pă­zească oile“ In ziarul nostru din 12 iulie a.c. a apărut articolul cu titlul de mai sus, în care era cri­ticată uşurinţa cu care unii conducători de întreprinderi admit încadrarea în diferite func­ţii gestionare persoane cu antecedente pe­nale, foşti delapidatori, elemente care puse să gospodărească avutul obştesc se înfruptă din el, provocînd daune însemnate întreprinderi­lor respective. Referindu-se la sustragerile din avutul ob­ştesc, săvîrşite în cadrul Autobazei nr. 2 Baia Mare de către infractorul Petru Leşieru, an­gajat ca tehnician auto, Ministerul Transpor­turilor Auto, Navale şi Aeriene ne-a trimis un răspuns în care, printre altele, se arată că vinovatul şi-a primit pedeapsa cuvenită. In răspuns se precizează de asemenea că s-au aplicat sancţiuni disciplinare şi împotriva a­­celor persoane care, tratînd cu superficialitate sarcinile de serviciu, au înlesnit numirea in­fractorului într-o funcţie care i-a permis să frustreze avutul obştesc. Cazul a fost prelu­crat cu conducerile autobuzelor, luîndu-se mă­suri de prevenire a repetării unor asemenea neglijenţe dăunătoare, prin verificarea an­tecedentelor tuturor salariaţilor care ocupă funcţii cu acces la gestiune şi prin întărirea controlului asupra gestiunilor. Referitor la acelaşi articol ne-a mai trimis un răspuns şi conducerea O.C.L. Alimentara sectorul 3, care recunoaşte că furturile săvîr­­şite de remizierul Petre Mihăilescu au fost des­coperite cu întîrziere datorită nerespectării de către revizorul Nicolae Dobre a instrucţiunilor privind controlul şi inventarierea gestiunilor. Pentru acest fapt, revizorul respectiv a fost sancţionat. Totodată, s-a hotărît să se con­frunte zilnic monetarele din ziua precedentă cu fişele de recepţie, pentru a preveni astfel orice încercare de sustragere din avutul ob­ştesc. In acelaşi articol, a mai fost criticată şi con­ducerea I.A.L. Sectorul 4 din Bucureşti pentru faptul că, pe unul din şantierele sale, ma­terialele au fost lăsate la voia intîmplării, situaţie de care a profitat un infractor, care şi-a permis să le vîndă, însuşindu-şi contravaloarea lor. Pînă în prezent, în legătură cu aceasta n-am primit nici un răspuns. Să fie această tăcere expre­sia continuării aceleiaşi atitudini de nepăsare faţă de avutul obştesc ? „Un cartier în... vid comercial“ Referindu-se la scrisoarea cu titlul de mai sus, Direcţia generală comercială a municipiu­lui Bucureşti ne răspunde că, în luna iulie, a avut loc o consfătuire cu preşedinţii co­mitetelor de bloc şi locatarii cartierului Titan, precum şi cu reprezentanţi ai comerţului, gos­podăriei comunale, cooperaţiei meşteşugăreşti etc. Cu acest prilej s-a stabilit că pentru re­medierea neajunsurilor arătate, pînă la reali­zarea noilor complexe comerciale şi de de­servire, vor fi luate măsuri de organizare a unor puncte volante pentru aprovizionarea cu mărfuri de primă necesitate a locuitorilor din acest cartier. Pentru deservirea acestora, aici a fost prevăzută construirea a 6 complexe co­merciale ; la două dintre ele au fost începute lucrările, urmînd să fie date in folosință în trim. 11.1969. Ghişee de care nu te poţi apropia La redacţie am primit un telefon. Un cetăţean ne invita sâ vizităm ofi­ciul de pensii al sectoru­lui 6 Bucureşti, „unde aş­teptăm de mult timp sâ ni se rezolve diferite proble­me legate de dosarul de pensionare". Am dat curs invitaţiei şi iată-ne la ofi­ciul de pensii. In curte mare aglomeraţie, zeci de cetăţeni, majoritatea in vîrstă, aşteptau. Unii pen­tru lucruri mărunte, care puteau fi rezolvate pe loc fără nici un fel de com­plicaţii. Dar cine şi cînd să le lămureas­că ? Pentru că aici se lucrează cu publicul doar la două ghişee între orele 14 şi 16 şi numai in zilele de luni, miercuri şi vineri, încercăm să pătrundem la şeful oficiului. Dar nu, nu se poate. Portarul ne aţi­ne, ameninţător calea: „La şef n-are voie să intre nimeni". Pătrund cu greu (şi numai după ce mă le­gitimez) în „zona inter­zisă". Tovarăşul Constan­tin Coteanu, şeful oficiu­lui, pare încurcat, supărat de atitudinea portarului. Aşadar cetăţenii n-au ac­ces la şef şi în nici unul din birouri, nici măcar în cele 2, ore prevăzute în program. Direct cu publi­cul lucrează doi funcţio­nari cîte 6 ore pe săptă­­mînă, în total 12 ore. — N-ar fi bine ca ac­cesul publicului să fie permis in toate cele 6 zile ale săptămînii ? — Da, ar fi bine, dar nu prea avem funcţionari. Să fie oare adevărat? Facem o mică incursiune prin birouri. Funcţionarii­­discută de una, de alta, numai despre problemele de serviciu nu. Aflăm că de curind Direcţia proble­me de muncă şi ocrotiri sociale a municipiului Bucureşti, pentru a ajuta oficiul sectorului 6, a tri­mis aici încă 3 funcţionari şi 2 asistente medicale. Stau în birouri, la şuete şi aşteaptă ora terminării programului. Aşa se ex­plică aglomeraţia din curte şi amînările, dru­murile inutile. „întreprinderea mi-a trimis dosarul la oficiul de pensii de-acum 4 luni — ne spunea Luiza Mol­dovan, fostă muncitoare la F.R.B. București. Dar nici pînă acum n-am pri­mit nici un ban. Zeci de drumuri am bătut pînă aici, dar n-am rezolvat ni­mic. Am cerut să-mi spu­nă dacă lipseşte vreun act din dosar. Nu mi se spune decît sâ stau aca­să şi să aştept pensia. Nu mai ştiu ce să fac , am ajuns la capătul răb­dării. Stau de 4 luni fără nici un ban­. La redacţie am primit un mare număr de scri­sori prin care cititorii ne sesizează numeroase alte aspecte ale lipsei de soli­citudine din partea func­ţionarilor de la ghişee. Muncitoarele Paraschiva Cucu şi Zîna Vasiliu din Iaşi s-au prezen­tat la spaţiul locativ al municipiului pentru un schimb de locuinţă. Cere­rea lor era justificată, fie­care optînd pentru o lo­cuinţă mai aproape de întreprinderea unde lu­crează. Era a nu ştiu cita oară cînd făceau acest drum. Dar de fiecare dată de după ghişeu a apărut sfinxul, rece, fără pic de solicitudine faţă de cetă­ţean : „Completaţi un for­mular!" Şi a închis ge­muleţul. Cum sâ-l com­pleteze, ce acte le mai trebuie şi de unde să le obţină n-au putut afla. Şi pierd astfel ore in şir, din producţie, pentru că la spaţiul locativ din Iaşi ghişeele pentru public sunt deschise numai intre ore­le 7 şi 9 dimineaţa (1) Uneori nepăsarea îm­bracă forme grave, com­­plicînd la nesfîrşit lucruri neînchipuit de simple. Ştefania Chiriţescu din Bacău a solicitat la 17 noiembrie 1967 de la serviciul arhive al Mi­nisterului Sănătăţii o do­vadă de vechime în muncă. După o lună, ser­viciul arhive a cerut pe­tiţionarei date personale suplimentare. Au fost tri­mise şi acestea. La 25 aprilie 1968 petiţionara — vâzind că nu i se comu­nică nimic — a reve­nit. „La 1 iunie m-am prezentat personal la Bucureşti, la serviciul arhive. Aici o funcţionară m-a întrebat cum mă cheamă, m-a notat in­tr-un registru şi mi-a spus că voi primi răspunsul in­tr-un timp scurt. Au trecut însă de atunci cîteva săp­­tămîni, dar răspuns n-am primit. Este oare posibil ca în 8 luni sâ nu mi se rezolve această proble­mă ?". Intr-unui din articolele publicate recent în ziarul nostru se arătau gravele abateri săvîrşite de sala­riaţi cu munci de răspun­dere ai Consiliului popu­lar al sectorului 1, Bucu­reşti, in cazul Magdalenei Fazekaş, muncitoare la I.A.P.L. „Aluniş*, care in mod abuziv a fost eva­cuată din casă. Ce s-a întîmplat după aceea ? „Am sperat că cei criti­caţi în articol vor avea mai multă solicitudine faţă de mine — ne-a scris din nou M. Fazekaş. Dar lucrurile s-au petrecut altfel. Am fost căutată de un funcţionar de la ser­viciul de gospodărie lo­­cativă, care mi-a spus că am dreptate. Urma ca pînă a doua zi sa Întoc­mesc copii după actele ce le am pentru a veni sâ le ia. Au trecut de atunci mai multe sâptâmîni, dar nu a mai venit. După ce l-am căutat zile in şir, in sfîrşit l-am întîlnit pe şe­ful serviciului de gospo­dărie locativă. Dar spre surprinderea mea acesta mi-a spus categoric : „nu mai umbla degeaba că problema dumitale nu o voi rezolva". Iată un exemplu tipic de răfuială cu cetăţeanul, care, din păcate, trebuie să supor­te şicanele şi mizeriile funcţionarului rău inten­ţionat. Cetăţeanul care se a­­dresează unei instituţii doreşte ca problemele ce-l preocupă să găseas­că înţelegere şi solicitu­dine, să fie soluţionate cu maximum de operativitate şi eficienţă. Fiecare in­stituţie este datoare să a­­dopte asemenea măsuri incit cererile şi sesizările cetăţenilor să fie rezol­vate intr-un mod cit mai simplu, fără amînări şi tergiversări inutile. Pre­tutindeni cei ce pun oa­menii pe drumuri şi, con­ştient sau inconştient, complică lucrurile, provo­­cînd greutăţi cetăţenilor să fie sancţionaţi cu toa­tă asprimea. M. VASILE „Corespondenţă sterilă“... Articolul cu titlul de mai sus releva con­secinţele tratării superficiale, birocratice, de către mai multe instituţii, a unor sesizări ale cititorilor, trimise spre rezolvare de către re­dacţia ziarului nostru. Pînă acum, dintre toate instituţiile criticate, n-a răspuns decît Ministerul Comerţului In­terior, care arată că a trimis indicaţii orga­nelor in subordine din judeţe să nu pună în vînzare autosifoane decît în localităţile unde există staţii de îmbuteliere a capsulelor. Pînă aici totul ar fi bine. Întrebarea este, însă, ce a întreprins Ministerul Comerţului Inte­rior pentru a determina organele locale să în­fiinţeze asemenea staţii în cît mai multe o­­raşe din ţară ? „In unele localităţi impor­ tante, printre care Galaţi, Tg. Mureş, Hune­doara, Bacău etc. — se arată în răspunsul res­pectiv — nu s-au înfiinţat încă asemenea sta­ţii, întrucît organele locale susţin că o astfel de activitate nu-i rentabilă. Avem totuşi con­vingerea că un asemenea punct de vedere nefundamentat va fi revizuit“. Cum s-ar zice, s-a dat o indicaţie şi cu asta — basta. Dar cu o indicaţie nu se face apă gazoalsă, ci, cel mult... apă de ploaie ! In legătură cu criticile ce le-au fost adre­sate în articolul respectiv, aşteptăm răspun­surile cuvenite din partea Consiliilor populare provizorii ale judeţelor Dîmboviţa şi Iaşi ale municipiilor Buzău şi Gheorghe Gheorghiu- Dej şi întreprinderii de electricitate Dobro­­gea. Un „Pompei“ balneo­­climatic La scrisoarea apărută sub titlul de mai sus, Consiliul popular judeţean Covasna ne răs­punde : „Neglijată multă vreme, staţiunea Vâl­cele, ale cărei vile s-au degradat în decursul anilor, a fost preluată recent de întreprinderea balneo-climaterică Covasna, care a şi început lucrările de modernizare. Pînă acum s-au făcut reparaţii curente la 7 vile, au fost puse în funcţiune băile calde, s-a amenajat o can­tină cu o capacitate de 200 de locuri, s-au făcut nivelări de teren etc. In urma lucrărilor de renovare, staţiunea Vilcele dispune deo­camdată de 165 locuri în vilele renovate“.

Next