Scînteia, septembrie 1968 (Anul 37, nr. 7812-7841)
1968-09-18 / nr. 7829
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, MÍJÍ-VÁ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXVIII Nr 7829 Miercuri 18 septembrie 1968 8 PAGINI — 40 BANI Un ansamblu de factori ce pot determina ASIMILAREA ACCELERATĂ A UNOR NOI PRODUSE IN CONSTRUCŢIA DE MAŞINI Cifrei» de care dispunem In present, după trecerea mai bine de doi ani şi jumătate din actualul cincinal, ne permit și apreciem că sarcina de mare răspundere care revine Industriei constructoare de maşini din Directivele Congresului al IX-lea al P.C.R. de a asigura din producţia Internă aproximativ două treimi din necesarul de maşini şi utilaje pentru dotarea economiei naţionale se îndeplineşte cu succes. Măsurile luate de conducerea partidului şi statului pentru dezvoltarea şi modernizarea acestei ramuri, pentru Înzestrarea ei cu tehnică modernă au avut o influenţă pozitivă asupra creşterii şi diversificării producţiei industriei construcţiilor de maşini, asupra ridicării eficienţei activităţii ei economice. Acest lucru este pregnant ilustrat şi de faptul că, în 8 luni din acest an, planul producţiei globale industriale a fost îndeplinit pe ansamblul ministerului nostru în proporţie de 100,8 la sută, obţinlndu-se o creştere de 18 procente faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Se impune sublinierea că Îndeplinirea planului de producţie a avut loc la condiţiile lărgirii In continuare a sortimentelor şi tipo-dimensiunilor de maşini şi utilaje fabricate. Deşi In acest domeniu se menţin Încă anumite carenţe, asupra cărora vom reveni mai departe, relevăm că se face tot mai malt simţită o înviorare apreciabilă In ritmal de asimilare in fabricaţie a maşinilor şi utilajelor. In eforturile creatoare ce se depun pentru menţinerea ier la nivelul tehnicii contemporane. Elaborarea unui plan de asimilări amănunţit, cu perspectivă, ridicarea la un nivel superior a colaborării dintre M.I.C.M., ca furnizor, ing. Virgil ACTARIAN adjunct al ministrului industriei construcţiilor de maşini şi celelalte ministere beneficiare, aprofundarea şi detalierea de către uzine a sarcinilor lor de asimilare, precum şi eşalonarea judicioasă a acestor sarcini cu ajutorul graficelor întocmite pe bază de criterii ştiinţifice sunt tot atîtea elemente care au creat uzinelor constructoare de maşini condiţii să organizeze mai bine activitatea de asimilare a maşinilor şi utilajelor, să reducă durata ciclurilor de introducere în fabricaţie a numeroase produse noi. Numai de la începutul acestui an şi pînă acum au fost asimilate in producţia de serie a uzinelor noastre 280 noi tipuri da maşini şi utilaje — sarcinile stabilite în acest domeniu prin planul tehnic fiind Îndeplinite — urmlnd ca pînă la sfîrșitul anului numărul produselor noi să se ridice la aproximativ 450. In această perioadă au fost asimilate noul tractor de 40 C.P., mașina de frezat și cea damortezat dantură, utilaje pentru înzestrarea agriculturii — plugul purtat sau semipurtat cu 3—5 corpuri, plugul pentru deschis canale, cositoare de fin — un nou tip de centrală telefonică automată turbină,trei tipuri din noua serie de contactoare de joasă tensiune și alte utilaje. In acest an s-a intensificat mult activitatea de asimilare In fabricaţie a utilajelor de mare complexitate, precum şi a unor linii complete de fabricaţie pentru industria alimentară, economia forestieră, industria chimică ş.a. In momentul de faţă, industria noastră constructoare de maşini este capabilă să livreze linii complete de fabricare a cimentului, de acid sulfuric cu o capacitate de 100 000 tone pe an, linii pentru industria alimentară, iar în prezent sunt un curs de asimilare linii de fabricare a negrului de fum, amoniacului, îngrășămintelor fosfatice. Oricit de vizibile sunt progresele făcute în domeniul asimilării de produse noi, nu putem să trecem cu vederea că, în unele cazuri, ritmul Înnoirii fabricaţiei de maşini şi utilaje este încă lent. O examinare mai atentă a duratei fazelor ciclului de asimilare arată că prima etapă, proiectarea noilor produse, se realizează în cea mai mare parte conform prevederilor planului. Acţiunea începută în ultimii ani de constituire a unor institute sau centre de cercetare şi proiectare, pe subramuri ale construcţiilor de maşini, a dus la creşterea potenţialului de concepţie în sectoarele respective de activitate, asigurând în acest fel rezolvarea mai rapidă a sarcinilor de asimilare. In prezent, Institutul de cercetări şi proiectări maşini-unelte şi agregate, cel pentru maşini de transportat şi ridicat, Institutul de cercetări şi proiectări utilaj chimic şi rafinării, Institutul de cercetări electronice, Centrul de cercetări şi proiectări cazane şi altele au devenit adevărate instituţii de creaţie tehnică, care, în paralel cu lucrările de asimilare ce le revin, elaborează stu- dii de dezvoltare în perspectivă a fabricaţiei de utilaje în domeniul din care fac parte. Socotim că specialiştii din aceste institute trebuie să dezvolte mai mult în perioada următoare acea latură a activităţii lor care priveşte asimilarea de produse noi, pe baza cercetării proprii. Observaţia aceasta nu este întîmplătoare. Este ştiut că, în ultimii ani, pentru acoperirea unor acute necesităţi interne şi recuperarea rămînerii în urmă în ce priveşte asimilarea unor maşini şi utilaje la nivelul tehnicii actuale, s-a recurs în multe cazuri la achiziţionarea de licenţe de fabricaţie de la firme cu tradiţie. Aceasta a permis scurtarea ciclurilor de asimilare şi îmbogăţirea experienţei cadrelor din uzine. Desigur, şi în viitor se va utiliza această metodă. Dar va trebui eliminată concepţia unor cadre de conducere din anumite Întreprinderi care, deşi au acumulat o experienţă de valoare in fabricaţia de maşini şi utilaje cu înalt nivel tehnic, preferă soluţia comodă de asimilare a sortimentelor noi, verificata în străinătate, deci după licenţă, fără să dezvolte corespunzător gîndirea tehnică a cadrelor proprii. Se înţelege că o asemenea concepţie este dăunătoare dezvoltării şi diversificării construcţiei noastre de maşini, datorită menţinerii permanente a unui decalaj de cîţiva ani în nivelul tehnic al produselor şi dependenţei de firmele 1i- cenţiatoare. (Continuare in pag. a IlI-a) PE ARGEŞ ÎN JOS Noile defileuri ale chimiei Celebritatea locurilor se transmite ca o ştafetă. Uneori la mare distanţă. După un ritual inedit care ţine de dinamismul ascensiunilor economice şi de impetuozitatea Înavuţirilor spirituale. Se transmite pe reţelele de Înaltă tensiune ale energiilor umane, propulsate de planurile elaborate de partid. In urmă cu «Iţiră ani, „val«» chimiei* din cuprinsul ţării noastre era aceea marcată geografic de curgerea Trotuşului. Faima ei binemeritată s-a zămislit din filigranul coloanelor şi conductelor, din grandoarea metamorfozelor care modificaseră radical aspectul peisajului şi universul lăuntric al oamenilor. Ultimii ani au devenit martorii genezei unei noi „văi a chimiei“ : calea Argeşului. Preluind renumele şi tradiţiile sorei ei moldoveneşti, noua vale tinde să-şi dăltuiască o efigie proprie, inedită. O efigie semnificind nu numai apariţia unei noi industrii pe aceste meleaguri, odinioară urgisite din punct de vedere economic, dar şi instaurarea unui alt sistem de referinţe pe tărîmul dimensiunilor şi proporţiilor, unei alte scări a valorilor sociale şi umane. O primă luare de contact cu chimia argeşeană — la porţile Găeştilor. Sau, mai bine-zis, un preludiu, la interferenţa chimiei cu o altă ramură a industriei moderne, metalurgia. Intr-adevăr, venind dinspre Bucureşti, nu departe de orăşelul situat in avanposturile Piteştilor, călătorul zăreşte, pe marginea stingă a şoselei, zidurile înălţate la roşu ale unor clădiri pe care nu le-a mai văzut înainte, chiar dacă a trecut pe-aici abia în urmă cu un an. Sunt halele în plină construcţie — unele dintre ele în stadiul de finisaj — ale uzinei de piese de schimb si reparaţii de utilaj chimic. La ora cind am ajuns pe şantier se lucra asiduu mai ales in două locuri : In hala compresoarelor, la montarea enormelor maşini de 45 metri cubi, producţie a uzinelor din Reşiţa ; la hala de prelucrări mecanice şi cazangerie, unde se închidea cu bolţi solide şi, totodată, graţios arcuite prima „navă“ a construcţiei. „ Deşi planul prevede că trebuie să intrăm in funcţiune abia în al doilea trimestru al anului viitor, putem spune că s-a apăsat din plin pe accelerator, luîndu-se viteza maximă pentru a ajunge la potou înainte tie termenul stabilit — ne spune inginerul Nicolae Dumitru, directorul „beneficiarului“. Titulatura întreprinderii e modestă — ţine el să adauge — faţă de realele ei proporţii : ca să aveţi o imagine cit mai apropiată a ceea ce va reprezenta uzina noastră, trebuie să vă spun că numai hala de prelucrări și cazangerie Victor BARLADEANU (Continuare In pag. a IlI-a) ÍN ZIARUL DE AZI: 0 importantă la• tură a democraţiei de partid: Participarea efectivă a tuturor membrilor organelor alese la conducerea şi desfăşu rarea muncii de partid Cu aceleaşi capacităţi, un volum de construcţii considerabil sporit • • • • PAGINA A V-A OMUL FAŢA IN FAŢA CU EL ÎNSUŞI... încrederea în sine şi autonemulţumirea Părinţii în viaţa ai unor copii orfani Indescifrabila semnătură PAGINA A VI-A • In adîncurile continentului albastru (ancheta internaţională a „Scînteii") ADEZIUNE DEPLINA LA PRINCIPIILE POLITICII EXTERNE A PARTIDULUI ŞI GUVERNULUI Din scrisorile sosite la redacţie Adeziunea totală şi încrederea neţărmurită faţă de politica internă şi externă a partidului şi guvernului ţării noastre, dorinţa de a promova şi dezvolta prietenia şi colaborarea cu toate ţările socialiste, cu toate popoarele lumii — acestea sunt sentimentele ce se desprind din marele număr de scrisori ce continuă să sosească zilnic la redacţia ziarului nostru. „Sînt cu inima şi gîndul alături de partid“, îşi intitulează rîndurile sale Nicolae Cruceru de la Ţesătoria de relon „Panduri“ — Bucureşti. „Urmăresc cu multă atenţie politica internă şi externă a partidului şi statului nostru şi inima mi se umple de satisfacţie. Am citit cu un adînc sentiment de mîndrie Declaraţia Marii Adunări Naţionale, ca şi cuvîntările tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Ele sunt pătrunse, de la uncapăt la altul, de principialitate, clarviziune şi consecvenţă, şi aceasta tocmai pentru că la baza lor stau înaltele principii ale patriotismului, ale învăţăturii marxist-leniniste şi internaţionalismului socialist, dorinţa partidului nostru de a acţiona ferm în vederea întăririi unităţii şi prieteniei tuturor ţărilor socialiste, în interesul cauzei socialismului, al păcii în întreaga lume. Sunt întru totul de acord cu politica internă şi externă a partidului nostru. Am deplina încredere în forţa şi acţiunile partidului îndreptate spre a asigura poporului nostru o viaţă fericită şi liberă, în bună înţelegere şi prietenie cu ţările socialiste, cu toate popoarele lumii“. „Vreau să-i asigur pe iubiţii noştri conducători — ne scrie studentul Cornel Stan din Bucureşti — că mă alătur colegilor mei în exprimarea adeziunii totale la politica internă şi externă promovată de partidul şi statul nostru, politică pusă în slujba idealurilor socialismului şi păcii, îmi voi manifesta această adeziune prin eforturi sporite în însuşirea cunoştinţelor primite în facultate şi prin îndeplinirea tuturor sarcinilor ce mi se vor încredinţa“. „Urmăresc cu toată încrederea activitatea plină de răspundere depusă de conducerea partidului şi statului nostru, personal de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. îmi exprim şi pe această cale deplinul meu acord şi ataşament faţă de politica internă şi externă a partidului, care corespunde întru totul intereselor poporului român — ne scrie Vladu Tudor, economist la I.S.C.E., „Românoexport“. Voi lupta în continuare pentru traducerea în viaţă a sarcinilor care ne stau în faţă, voi urma neabătut drumul luminos al partidului". „Declaraţia Marii Adunări Naţionale cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României şi cuvîntările rostite de secretarul general al C.C. al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu ocazia vizitelor efectuate în diferite localităţi şi judeţe, au coincis pentru mine cu primirea în rîndurile membrilor de partid , ne scrie profesoara Cecilia Bucur din Focşani. La bucuria nemărginită pe care mi-a dat-o intrarea în rîndurile comuniştilor se adaugă acum şi bucuria de a putea să-mi exprim public adeziunea mea deplină la politica internă şi externă a partidului, îndreptată spre continua prosperitate a României, spre întărirea prieteniei şi colaborării cu toate ţările socialiste frăţeşti, cu toate popoarele lumii. Prin munca mea, alături de celelalte cadre didactice din municipiul Focşani, nu voi precupeţi nici un efort pentru a educa tineretul în spiritul dragostei fierbinţi faţă de patrie şi popor, faţă de idealurile scumpe ale comuniştilor“. Din comuna Bratca, judeţul Bihor, muncitorul C. Avram ne scrie: „îngăduiţi-mi să dau curs sentimentelor de mîndrie justificată, de profundă satisfacţie şi să mă asociez milioanelor de oameni ai muncii spre a-mi exprima întreaga aprobare şi ataşamentul deplin la principiile politicii externe a partidului şi guvernului, atît de clar reafirmate în Declaraţia Marii Adunări Naţionale, ca şi în cuvîntările tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi ale celorlalţi conducători de partid şi de stat. Aşa cum am slujit pînă acum cu credinţă partidul, mă angajez să nu-mi precupeţesc nici în continuare eforturile pentru traducerea In viaţă a măreţelor sarcini ce ne stau în faţă pe ea(Continuare in pag. a IV-a) CETAJEANUL, LA POARTA.. AUDIENŢELOR RESTANTE In activitatea partidului şi statului nostru s-a încetăţenit, ca trăsătură definitorie a democratismului orînduirii noastre, practica consultării largi a maselor în cele mai diverse probleme ale construcţiei socialiste, ale politicii interne şi externe, cunoaşterea şi studierea opiniilor cetăţenilor în cele mai variate probleme ale activităţii economico-sociale, finalizarea concluziilor în măsuri practice. Ca nicicînd în trecut, oamenii muncii înţeleg să beneficieze de multiplele posibilităţi ce le sînt oferite de a se pronunţa asupra mersului treburilor obşteşti, sesizînd totodată probleme cu caracter mai restrîns, personal, în legătură cu care aşteaptă sfat, sprijia sau îndrumare. Fiind un atribut obligatoriu al democraţiei socialiste, solicitudinea organelor de stat faţă de opinia fiecărui cetăţean trebuie să se manifeste nedezminţit, ca expresia înţelegerii unei Îndatoriri profesionale şi sociale, a unei înalte responsabilităţi civice. Una din formele cele mai importante şi, în acelaşi timp, de largă accesibilitate, prin care se realizează legătura vie, directă şi nemijlocită între organele de partid şi de stat şi cetăţeni o constituie audienţele. Instituţia audienţei, concepută in mod firesc nu ca o formă goală, ca un scop în sine, are un fel precis, concret: acela de a înlesni drumul opiniilor cetăţeneşti spre cei chemaţi să asigure soluţionarea problemelor, de ordin personal sau social, ale oamenilor muncii. Pornind de la aceste premise, plenara C.C. al P.C.R. din aprilie a c. a dat indicaţii precise cu privire la perfecţionarea tuturor formelor de legătură cu cetăţenii, Intre care şi audienţele — expresie a consideraţiei ce se cuvine a fi dată Întotdeauna cuvîntului cetăţeanului, părerilor sale. ...Zilnic, la Consiliul popular municipal Ploieşti se prezintă zeci de cetăţeni, care solicită audienţe în vederea rezolvării unor probleme de Interes mai larg sau pentru a primi sprijin In vreo chestiune personală. Pe bună dreptate, ei aşteaptă să fie primiţi cu solicitudine, să fie ascultaţi cu atenţie şi apoi, In spiritul principialităţii şi legalităţii noastre socialiste, să se urmărească pînă la capăt soluţionarea cazurilor pe care le-au înfăţişat. Cum se petrec lucrurile la Ploieşti ? Deşi recent comitetul executiv a analizat problema audienţelor şi a dispus o serie de măsuri privind buna lor organizare, totuşi una din cele mai elementare obligaţii — respectarea orei programate — este uneori încălcată, chiar de către cadre de conducere. Intr-una din zilele lunii august, de exem-Constantin CAPRARU corespondentul „Scînteii* (Continuare In pag. a Il-a) Diversificarea disciplinelor şcolare şi procesul perfecţionării invătămintului Dr. E. FISCHBEIN sef de lector la Institutul de psihologie al Academiei Actuala compartimentare a Invătămintului de toate gradele pe discipline cu profil bine precizat corespunde unor avantaja atît de evidente, incit ar putea părea, la prima vedere, straniu ca o discuţie să fie purtată în acest sens. Materiile şcolare reflectă, în bună măsură, diviziunea ştiinţelor contemporane. Invăţînd pe discipline, elevul învaţă să-şi disciplineze gindirea în raport cu domeniul în cauză, să-şi adapteze, să-şi claseze, să-şi mobilizeze informaţia in raport cu organizarea acestor mari teritorii ale gîndirii ştiinţifice. Toate acestea corespund, fireşte, unor cerinţe didactice: nu putem învăţa nimic de-a valma, el recurgînd la o anumită conduită analitică, la desprinderea şi asimilarea, element cu element, a informaţiei care este apoi stocată in memorie pe sectoare identificabile, dispuse ierarhic. Acestor avantaje incontestabile li se opun insă şi anumite neajunsuri care au atras de multe ori atenţia pedagogilor. Realitatea este că s-a ajuns în învăţămînt la o compartimentare excesivă — explicabilă în bună măsură şi prin continua adincire a specializării la nivelul creaţiei ştiinţifice — care periclitează unitatea dezvoltării intelectuale a tinărului. Invăţămîntul contemporan, caracterizat prin exigenţă ştiinţifică, este predominant analitic. Fiecare profesor este un specialist cu o înaltă formaţie şi tinde să predea ca atare. Fiecare disciplină dobîndeşte un fel de etanşeitate, care îngreunează enorm mobilizarea simultană a unor cunoştinţe aparţinînd unor sisteme diferite. Şi, drept urmare, trecerea elevului de la un domeniu la altul, se face din această cauză cu dificultate. Problemele practice — dar adeseori şi cele teoretice — solicită insă cooperarea unor informaţii din cele mai diverse surse. Intr-o situaţie determinată ni se cere să putem manevra tehnici diferite, să putem apela la sisteme conceptuale variate, dar coordonîndu-le dintr-o perspectivă unică şi subordonînd investigaţia, interpretarea datelor, unei viziuni unitare. Tendinţei de diviziune şi specializare continuă, riscînd să ducă la o fărîmiţare primejdioasă, i s-au opus, în primul rînd, chiar la nivelul producţiei ştiinţifice, eforturi de corelare, de unificare, ducînd la apariţia disciplinelor de graniţă şi a celor de sinteză. Ecoul acestor preocupări se manifestă azi şi în şcoală, exprimat în încercări de a găsi soluţii de integrare a procesului de învăţămînt — soluţii privind atît întocmirea programelor şi a manualelor, cît şi procedee didactice diverse. Care sunt mijloacele de integrare la care am putea apela în prezent? O corelare activă se poate realiza impregnîndu-se, în limite rezonabile, predarea unei discipline cu informaţii, ilustrări, aplicaţii provenind de la alte materii. Am văzut într-un manual francez de aritmetică cunoştinţele despre proporţii literalmente implantata într-o multitudine de exemple practice din cele mai variate (pîrghii, scripeţi, transmisia mişcării între roţi de diametre deosebite etc.). Manualele noastre de limbi străine predau limbile respective de parcă acestea vor fi folosite exclusiv de către români pentru a se înţelege între ei. Adeseori se uită că limba străină trebuie învăţată In raport cu cultura, cu civilizaţia, cu istoria, cu tradiţiile poporului respectiv. Limba nou învăţată nu trebuie să fie o simplă traducere, o transpunere mecanică. Ea dobîndeşte rezonanţa unei spiritualităţi, dimensiunea umanâ care o transformă într-un Instrument firesc de gindire, exprimare şi acţiune. Experimentele pedagogice actuale merg însă mai departe. Se preconizează predarea unificată, sau cel puţin strîns coordonată, a unor discipline înrudite: aritmetică şi geometrie, matematică şi fizică, fizică şi chimie, integrarea astronomiei în cursul de fizică, gruparea disciplinelor biologice într-un curs unitar. La centrul şcolar din Minnesota (S.U.A.), de exemplu, se experimentează predarea aritmeticii prin utilizarea constantă a proprietăţilor geometrice. Colocviul de la Lausanne, care s-a ţinut în ianuarie 1967, a relevat necesitatea creării unor programe care să faciliteze osmoza dintre matematică şi fizică. Aceste discipline ar trebui astfel predate — se spune — încît să se dezvolte aptitudinile elevilor de a identifica structurile matematice într-o situaţie fizică dată. In acest sens se consideră că conceptul de model joacă un rol central: elevii trebuie să înveţe să găsească modelul matematic adecvat rezolvăriiunei probleme de fizică şi să poată interpreta relaţiile matematice prin raportare la lumea reală. De aceea în predarea fizicii la clasele superioare se cere să se facă un loc important calculului integral şi diferenţial, pentru a se permite, evident, o mai profundă înţelegere a fenomenelor fizice şi o mai temeinică asimilare a capitolelor respective din matematică. La noi, după cum se ştie, se preconizează predarea unitară a disciplinelor biologice — măsură pe care o găsesc foarte bună, cu condiţia, bineînţeles, să nu ne mulţumim cu asocierea, sub aceeaşi firmă, a unor discipline (Continuare In pag. a IV-a) I OMUL MARELE UNIVERS AL ARTEI Continuitatea inspiraţiei umaniste • • a muzicii româneşti Dani POPOVICI De cîte ori recitesc piesele scrise de Eschil, Sofocle, Euripide, triumviratul creatorilor a căror operă a dominat toată antichitatea, mi se relevă în mod limpede sensul corelaţiei indestructibile dintre artă şi legea morală. Dacă cei peste 2000 de ani ce îi separă de zilele acestui „ev aprins“ au învăluit în ceaţă şi uitare multe date referitoare la viaţa lor, trăită cu o maximă intensitate, darul incomensurabil pe care ni l-au lăsat moştenire nouă, contemporanilor — mesajul luminos şi robust către om — a rezistat marilor furtuni ale secolelor. Poate vreun artist autentic să nu aprofundeze conţinutul emoţionant al tragediei lui Eschil „Prometeu încătuşat“, unde eroul — „cel mai nobil sfînt din tot calendarul filozofic", după cum spunea Karl Marx — este înlănţuit şi fără milă urgisit de Zeus şi de zeii ceilalţi „fiindcă pe oameni prea dragi i-a avut“ ?... Oare nu sublimele cuvinte ale lui Sofocle din „Antigona“ — „In lume-s multe mari minuni / Minuni mai mari ca omul nu-s“ — stau la baza crezului umanist al Renaşterii şi al umaniştilor ce au urmat? Toată lupta noastră dusă împotriva declanşării unui nou măcel nu-şi găseşte rădăcini adinei în simplitatea semnificativă şi expresivă a lui Euripide, în piesa „Troienele“, atunci cînd afirmă hotărît: „Cine-i cuminte e dator să cruţe lumii un nou război“ ? Opera lui Beethoven nu-i o tainică, dar în acelaşi timp viabilă elevaţie a ceea ce a omenesc ? Şi lucrările lui Bach, pe nedrept considerate abstracte de unii muzicologi „estetizanţi“, au în ele ceva palpabil, material, uman, încît George Enescu nu s-a sfiit să afirme la sfîrşitul vieţii sale că : „De o jumătate de secol Bach este pîinea mea cea de toate zilele“... Readusă cu noi semnificaţii, „tema omului“ a stat, stă şi va sta la temelia, mai cu seamă, a artei din epoca noastră. Chiar dacă unii artişti au uitat-o sau o neglijează, alergînd după cine ştie ce himere... Nu cred decît într-o artă în care talentul se desfăşoară armonios, generând în acest fel opere foarte expresive, de o puternică forţă emoţională. Iar ele nu pot fi decît acelea realizate de marii şi adevăraţii creatori, pentru care splendoarea cerului moral este mai frumoasă decît viziunea paradisiacă a cerurilor fizice. Mijloacele de expresie diferă şi detest categoric pe artiştii care cred că deţin singurul adevăr estetic. Desigur însă că neţinînd seama de eficientele şi în acelaşi timp valoroasele cuceriri tehnice ale timpului tău, vei cădea cu uşurinţă în orbita unui epigonism sau a acelui nedorit anacronism. Şi totuşi... şi In acest caz, contestat mai ales de „zelul Iconoclast“ al unora — dar pe cina nu contestă acest „zel" exclusivist ? — au fost şi vor fi creatori care redau eternul uman şi marile probleme ale epocii lor cu mijloace mai tradiţionale, obţinînd însă lucrări inspirate. Să nu cădem niciodată pradă unui „spirit decadent“. Poporul nostru este foarte viguros spiritualiceşte şi nu va admite o artă vetustă sau cu nuanţe crepusculare. „Materia cenuşie a decadentului — afirmă Lucian Blaga în „Fetele unui veac“ — e suprasensibilă, dar nu mai e capabilă să împrumute lumii exterioare acea geometrie de mare linie care dă intelectului siguranţa, pasului orientarea şi privirii hotărârea“... Să nu uităm obîrşiile profunde ale poporului nostru şi mai ales să ne inspirăm în permanenţă din ceea ce aparţine specificului psihic românesc , după Tudor Vianu, un „clasicism structural“ al temperamentului artistic românesc, departe, după George Enescu, de ostentaţie şi exagerări de orice natură. Un mare număr de compozitori care au trăit în veacul trecut au pus temelia culturii muzicale româneşti. Intr-o epocă frămîntată de mişcări social-patriotice, ce au culminat cu izbucnirea revoluţiei din 1848 şi cu desăvîrşirea celor două acte glorioase ale istoriei poporului nostru — Unirea Principatelor şi cucerirea independenţei naţionale — muzica se îndreaptă şi ea, ca şi literatura, spre oglindirea impresionantelor evenimente care au zguduit puternic societatea de atunci, precum şi spre arta populară, expresie fidelă a vieţii şi aspiraţiilor celor mulţi. Lucrările corale ale compozitorilor înaintaşi, lucrări de o certă valoare artistică, reprezintă ramura cea mai caracteristică a întregului tezaur al artei sonore româneşti din acel timp. Poeţi ca Eminescu, Alecsandri, Bolintineanu, Vlahuţă, Coşbuc şi alţii au influenţat puternic pe compozitorii vremii şi, datorită colaborării lor, au luat fiinţă numeroase piese izbutite, destinate corului „a cappella“, piese ce vor constitui un punct de plecare pentru eminenţii continuatori din primele decenii ale veacului XX. „Vox Maris“ reprezintă o sinteză a creaţiei enesciene. „Noul“ la Enescu, prezent mai ales în melosul modal, în variaţia ritmică intensă, precum şi în unele aspecte ale polifoniei, nu are niciodată o asperitate discordantă, totul este discret folosit şi cu multă eficienţă ; astfel se explică mai bine tonul confesional al majorităţii lucrărilor sale, căci Enescu a fost un liric prin excelenţă. In „Vox Maris“, el a obţinut rezonanţe noi, deşi muzica se inserta în (Continuare în pag. a IV-a)