Scînteia, septembrie 1968 (Anul 37, nr. 7812-7841)

1968-09-18 / nr. 7829

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, M­ÍJÍ-VÁ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXVIII Nr 7829 Miercuri 18 septembrie 1968 8 PAGINI — 40 BANI Un ansamblu de factori ce pot determina ASIMILAREA ACCELERATĂ A UNOR NOI PRODUSE IN CONSTRUCŢIA DE MAŞINI Cifrei» de care dispunem In pre­sent, după trecere­­a mai bine de doi ani şi jumătate din actualul cin­cinal, ne permit și apreciem că sar­cina de mare răspundere care revine Industriei constructoare de maşini din Directivele Congresului al IX-lea al P.C.R. de a asigura din producţia Internă aproximativ două treimi din necesarul de maşini şi utilaje pentru dotarea economiei naţionale se înde­plineşte cu succes. Măsurile luate de conducerea partidului şi statului pentru dezvoltarea şi modernizarea acestei ramuri, pentru Înzestrarea ei cu tehnică modernă au avut o in­fluenţă pozitivă asupra creşterii şi diversificării producţiei industriei construcţiilor de maşini, asupra ridi­cării eficienţei activităţii ei econo­mice. Acest lucru este pregnant ilus­trat şi de faptul că, în 8 luni din acest an, planul producţiei globale industriale a fost îndeplinit pe an­samblul ministerului nostru în pro­porţie de 100,8 la sută, obţinlndu-se o creştere de 18 procente faţă de pe­rioada corespunzătoare a anului trecut. Se impune sublinierea că Îndepli­nirea planului de producţie a avut loc la condiţiile lărgirii In conti­nuare a sortimentelor şi tipo-dimen­­siunilor de maşini şi utilaje fabri­cate. Deşi In acest domeniu se men­ţin Încă anumite carenţe, asupra că­rora vom reveni mai departe, rele­văm că se face tot mai malt simţită o înviorare apreciabilă In ritmal de asimilare in fabricaţie a maşinilor şi utilajelor. In eforturile creatoare ce se depun pentru menţinerea ier la nivelul tehnicii contemporane. Ela­borarea unui plan de asimilări amă­nunţit, cu perspectivă, ridicarea la un nivel superior a cola­borării dintre M.I.C.M., ca furnizor, ing. Virgil ACTARIAN adjunct al ministrului industriei construcţiilor de maşini şi celelalte ministere beneficiare, a­­profundarea şi detalierea de către uzine a sarcinilor lor de asimilare, precum şi eşalonarea judicioasă a acestor sarcini cu ajutorul graficelor întocmite pe bază de criterii ştiinţi­fice sunt tot atîtea elemente care au creat uzinelor constructoare de ma­şini condiţii să organizeze mai bine activitatea de asimilare a maşinilor şi utilajelor, să reducă durata ciclu­rilor de introducere în fabricaţie a numeroase produse noi. Numai de la începutul acestui an şi pînă acum au fost asimilate in producţia de serie a uzinelor noastre 280 noi tipuri da maşini şi utilaje — sarcinile stabi­lite în acest domeniu prin planul tehnic fiind Îndeplinite — urmlnd ca pînă la sfîrșitul anului numărul produselor noi să se ridice la apro­ximativ 450. In această perioadă au fost asimilate noul tractor de 40 C.P., mașina de frezat și cea da­mortezat dantură, utilaje pentru în­zestrarea agriculturii — plugul pur­tat sau semipurtat cu 3—5 corpuri, plugul pentru deschis canale, cosi­toare de fin — un nou tip de cen­trală telefonică automată t­urbină,­trei tipuri din noua serie de contactoare de joasă tensiune și alte utilaje. In acest an s-a intensificat mult activitatea de asimilare In fabrica­ţie a utilajelor de mare complexitate, precum şi a unor linii complete de fabricaţie pentru industria alimen­tară, economia forestieră, industria chimică ş.a. In momentul de faţă, in­dustria noastră constructoare de ma­şini este capabilă să livreze linii complete de fabricare a cimentului, de acid sulfuric cu o capacitate de 100 000 tone pe an, linii pentru in­dustria alimentară, iar în prezent sunt un curs de asimilare linii de fa­bricare a negrului de fum, amonia­cului, îngrășămintelor fosfatice. Oricit de vizibile sunt progresele făcute în domeniul asimilării de pro­duse noi, nu putem să trecem cu ve­derea că, în unele cazuri, ritmul În­noirii fabricaţiei de maşini şi utilaje este încă lent. O examinare mai atentă a duratei fazelor ciclului de asimilare arată că prima etapă, proiectarea noilor produse, se reali­zează în cea mai mare parte con­form prevederilor planului. Acţiu­nea începută în ultimii ani de consti­tuire a unor institute sau centre de cercetare şi proiectare, pe subra­­muri ale construcţiilor de maşini, a dus la creşterea potenţialului de con­cepţie în sectoarele respective de ac­tivitate, asigurând în acest fel rezol­varea mai rapidă a sarcinilor de asi­milare. In prezent, Institutul de cer­cetări şi proiectări maşini-unelte şi agregate, cel pentru maşini de trans­portat şi ridicat, Institutul de cerce­tări şi proiectări utilaj chimic şi ra­finării, Institutul de cercetări elec­tronice, Centrul de cercetări şi pro­iectări cazane şi altele au devenit adevărate instituţii de creaţie teh­nică, care, în paralel cu lucrările de asimilare ce le revin, elaborează stu-­ dii de dezvoltare în perspectivă a fabricaţiei de utilaje în domeniul din care fac parte. Socotim că specialiştii din aceste institute trebuie să dezvolte mai mult în perioada următoare acea latură a activităţii lor care priveşte asimila­rea de produse noi, pe baza cercetării proprii. Observaţia aceasta nu este întîmplătoare. Este ştiut că, în ulti­mii ani, pentru acoperirea unor acute necesităţi interne şi recuperarea ră­­mînerii în urmă în ce priveşte asi­milarea unor maşini şi utilaje la ni­velul tehnicii actuale, s-a recurs în multe cazuri la achiziţionarea de li­cenţe de fabricaţie de la firme cu tradiţie. Aceasta a permis scurtarea ciclurilor de asimilare şi îmbogăţi­rea experienţei cadrelor din uzine. Desigur, şi în viitor se va utiliza a­­ceastă metodă. Dar va trebui elimi­nată concepţia unor cadre de condu­cere din anumite Întreprinderi care, deşi au acumulat o experienţă de valoare in fabricaţia de maşini şi utilaje cu înalt nivel tehnic, preferă soluţia comodă de asimilare a sorti­mentelor noi, verificata în străină­tate, deci după licenţă, fără să dez­volte corespunzător gîndirea tehnică a cadrelor proprii. Se înţelege că o asemenea concepţie este dăunătoare dezvoltării şi diversificării construc­ţiei noastre de maşini, datorită men­ţinerii permanente a unui decalaj de cîţiva ani în nivelul tehnic al pro­duselor şi dependenţei de firmele 1i- cenţiatoare. (Continuare in pag. a IlI-a) PE ARGEŞ ÎN JOS Noile defileuri ale chimiei Celebritatea locurilor se transmite ca o ştafetă. Uneori la mare distanţă. După un ritual inedit care ţine de di­namismul ascensiunilor economice şi de impetuozitatea Înavuţirilor spiri­tuale. Se transmite pe reţelele de Înaltă tensiune ale energiilor umane, propulsate de planurile elaborate de partid. In urmă cu «Iţiră ani, „val«» chi­miei* din cuprinsul ţării noastre era aceea marcată geografic de curgerea Trotuşului. Faima ei binemeritată s-a zămislit din filigranul coloanelor şi conductelor, din grandoarea meta­morfozelor care modificaseră radical aspectul peisajului şi universul lă­untric al oamenilor. Ultimii ani au devenit martorii genezei unei noi „văi a chimiei“ : calea Argeşului. Preluind renumele şi tradiţiile sorei ei moldoveneşti, noua vale tinde să-şi dăltuiască o efigie proprie, inedită. O efigie sem­­nificind nu numai apariţia unei noi industrii pe aceste meleaguri, odini­oară urgisite din punct de vedere economic, dar şi instaurarea unui alt sistem de referinţe pe tărîmul di­mensiunilor şi proporţiilor, unei alte scări a valorilor sociale şi umane. O primă luare de contact cu chi­mia argeşeană — la porţile Găeştilor. Sau, mai bine-zis, un preludiu, la interferenţa chimiei cu o altă ramură a industriei moderne, metalurgia. In­tr-adevăr, venind dinspre Bucureşti, nu departe de orăşelul situat in a­­vanposturile Piteştilor, călătorul ză­reşte, pe marginea stingă a şoselei, zidurile înălţate la roşu ale unor clă­diri pe care nu le-a mai văzut înain­te, chiar dacă a trecut pe-aici abia în urmă cu un an. Sunt halele în plină construcţie — unele dintre ele în stadiul de finisaj — ale uzinei de piese de schimb si reparaţii de utilaj chimic. La ora cind am ajuns pe şantier se lucra asiduu mai ales in două locuri : In hala compresoarelor, la montarea enormelor maşini de 45 metri cubi, producţie a uzinelor din Reşiţa ; la hala de prelucrări meca­nice şi cazangerie, unde se închidea cu bolţi solide şi, totodată, graţios arcuite prima „navă“ a construcţiei. „ Deşi planul prevede că trebuie să intrăm in funcţiune abia în al doilea trimestru al anului viitor, pu­tem spune că s-a apăsat din plin pe accelerator, luîndu-se viteza maxi­mă pentru a ajunge la potou înainte tie termenul stabilit — ne spune in­ginerul Nicolae Dumitru, directorul „beneficiarului“. Titulatura întreprin­derii e modestă — ţine el să adauge — faţă de realele ei proporţii : ca să aveţi o imagine cit mai apropiată a ceea ce va reprezenta uzina noastră, trebuie să vă spun că numai hala de prelucrări și cazangerie Victor BARLADEANU (Continuare In pag. a IlI-a) ÍN ZIARUL DE AZI: 0 importantă la­• tură a democraţiei de partid: Partici­parea efectivă a tu­turor membrilor or­ganelor alese la con­ducerea şi desfăşu­ rarea muncii de partid Cu aceleaşi capa­cităţi, un volum de construcţii conside­rabil sporit • • • • PAGINA A V-A OMUL FAŢA IN FAŢA CU EL ÎNSUŞI... încrederea în sine şi autonemulţumirea Părinţii în viaţa ai unor copii orfani Indescifrabila sem­nătură PAGINA A VI-A • In adîncurile con­tinentului albastru (ancheta internaţio­nală a „Scînteii") ADEZIUNE DEPLINA LA PRINCIPIILE POLITICII EXTERNE A PARTIDULUI ŞI GUVERNULUI Din scrisorile sosite la redacţie Adeziunea totală şi încrederea neţărmurită faţă de politica in­ternă şi externă a partidului şi guvernului ţării noastre, dorinţa de a promova şi dezvolta prietenia şi colaborarea cu toate ţările so­cialiste, cu toate popoarele lumii — acestea sunt sentimentele ce se desprind din marele număr de scrisori ce continuă să sosească zil­nic la redacţia ziarului nostru. „Sînt cu inima şi gîndul alături de partid“, îşi intitulează rîndurile sale Nicolae Cruceru de la Ţesăto­ri­a de relon „Panduri“ — Bucureşti. „Urmăresc cu multă atenţie politica internă şi externă a partidului şi statului nostru şi inima mi se umple de satisfacţie. Am citit cu un adînc sentiment de mîndrie Declaraţia Ma­rii Adunări Naţionale, ca şi cuvîntă­rile tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Ele sunt pătrunse, de la un­­capăt la altul, de principialitate, clarviziune şi consecvenţă, şi aceasta tocmai pentru că la baza lor stau înaltele principii ale patriotismului, ale învă­ţăturii marxist-leniniste şi internaţio­nalismului socialist, dorinţa partidu­lui nostru de a acţiona ferm în ve­derea întăririi unităţii şi prieteniei tuturor ţărilor socialiste, în intere­sul cauzei socialismului, al păcii în întreaga lume. Sunt întru totul de acord cu politica internă şi externă a partidului nostru. Am deplina în­credere în forţa şi acţiunile partidu­lui îndreptate spre a asigura poporu­lui nostru o viaţă fericită şi liberă, în bună înţelegere şi prietenie cu ţările socialiste, cu toate popoarele lumii“. „Vreau să-i asigur pe iubiţii noştri conducători — ne scrie studentul Cornel Stan din Bucureşti — că mă alătur colegilor mei în expri­marea adeziunii totale la politica internă şi externă promovată de partidul şi statul nostru, politică pusă în slujba idealurilor socialismu­lui şi păcii, îmi voi manifesta aceas­tă adeziune prin eforturi sporite în însuşirea cunoştinţelor primite în facultate şi prin îndeplinirea tuturor sarcinilor ce mi se vor încredinţa“. „Urmăresc cu toată încrederea activitatea plină de răspundere depusă de conducerea partidului şi statului nostru, personal de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. îmi exprim şi pe această cale deplinul meu acord şi ataşament faţă de po­litica internă şi externă a partidu­lui, care corespunde întru totul in­tereselor poporului român — ne scrie Vladu Tudor, economist la I.S.C.E., „Românoexport“. Voi lupta în con­tinuare pentru traducerea în viaţă a sarcinilor care ne stau în faţă, voi urma neabătut drumul luminos al partidului". „Declaraţia Marii Adunări Naţio­nale cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României şi cuvîntările rostite de secretarul ge­neral al C.C. al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu ocazia vizite­lor efectuate în diferite localităţi şi judeţe, au coincis pentru mine cu primirea în rîndurile membrilor de partid , ne scrie profesoara Cecilia Bucur din Focşani. La bucuria ne­mărginită pe care mi-a dat-o in­trarea în rîndurile comuniştilor se a­­daugă acum şi bucuria de a putea să-mi exprim public adeziunea mea deplină la politica internă şi externă a partidului, îndreptată spre continua prosperitate a României, spre întări­rea prieteniei şi colaborării cu toate ţările socialiste frăţeşti, cu toate po­poarele lumii. Prin munca mea, alături de celelalte cadre didactice din municipiul Focşani, nu voi pre­cupeţi nici un efort pentru a educa tineretul în spiritul dragostei fier­binţi faţă de patrie şi popor, faţă de idealurile scumpe ale comunişti­lor“. Din comuna Bratca, judeţul Bihor, muncitorul C. Avram ne scrie: „îngăduiţi-mi să dau curs sentimen­telor de mîndrie justificată, de pro­fundă satisfacţie şi să mă asociez milioanelor de oameni ai muncii spre a-mi exprima întreaga aproba­re şi ataşamentul deplin la principii­le politicii externe a partidului şi guvernului, atît de clar reafirmate în Declaraţia Marii Adunări Naţio­nale, ca şi în cuvîntările tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi ale celorlalţi conducători de partid şi de stat. Aşa cum am slujit pînă acum cu credinţă partidul, mă angajez să nu-mi precu­peţesc nici în continuare eforturile pentru traducerea In viaţă a măreţe­lor sarcini ce ne stau în faţă pe ea­(Continuare in pag. a IV-a) CETAJEANUL, LA POARTA.. AUDIENŢELOR RESTANTE In activitatea partidului şi statului nostru s-a înce­tăţenit, ca trăsătură defini­torie a democratismului o­­rînduirii noastre, prac­tica consultării largi a ma­selor în cele mai diverse probleme ale construcţiei socialiste, ale politicii inter­ne şi externe, cunoaşterea şi studierea opiniilor cetăţe­nilor în cele mai variate probleme ale activităţii eco­­nomico-sociale, finalizarea concluziilor în măsuri prac­tice. Ca nicicînd în trecut, oamenii muncii înţeleg să beneficieze de multiplele posibilităţi ce le sînt oferi­te de a se pronunţa asu­pra mersului treburilor obşteşti, sesizînd totodată probleme cu caracter mai restrîns, personal, în legă­tură cu care aşteaptă sfat, sprijia sau îndrumare. Fiind un atribut obligato­riu al democraţiei socialis­te, solicitudinea organelor de stat faţă de opinia fie­cărui cetăţean trebuie să se manifeste nedezminţit, ca expresia înţelegerii unei Îndatoriri profesionale şi sociale, a unei înalte res­ponsabilităţi civice. Una din formele cele mai impor­tante şi, în acelaşi timp, de largă accesibilitate, prin care se realizează legătura vie, directă şi nemijlocită între organele de partid şi de stat şi cetăţeni o con­stituie audienţele. Institu­ţia audienţei, concepută in mod firesc nu ca o formă goală, ca un scop în sine, are un fel precis, concret: acela de a înlesni drumul opiniilor cetăţeneşti spre cei chemaţi să asigure so­luţionarea problemelor, de ordin personal sau social, ale oamenilor muncii. Por­nind de la aceste premise, plenara C.C. al P.C.R. din aprilie a c. a dat indica­ţii precise cu privire la perfecţionarea tuturor for­melor de legătură cu cetă­ţenii, Intre care şi audien­ţele — expresie a consi­deraţiei ce se cuvine a fi dată Întotdeauna cuvîntu­­lui cetăţeanului, părerilor sale. ...Zilnic, la Consiliul popular municipal Ploieşti se prezintă zeci de cetăţeni, care solicită audienţe în vederea rezolvării unor probleme de Interes mai larg sau pentru a primi sprijin In vreo chestiune personală. Pe bună drepta­te, ei aşteaptă să fie pri­miţi cu solicitudine, să fie ascultaţi cu atenţie şi apoi, In spiritul principialităţii şi legalităţii noastre socia­liste, să se urmărească pînă la capăt soluţionarea cazu­rilor pe care le-au înfăţi­şat. Cum se petrec lucrurile la Ploieşti ? Deşi recent co­mitetul executiv a anali­zat problema audienţelor şi a dispus o serie de măsuri privind buna lor organiza­re, totuşi una din cele mai elementare obligaţii — respectarea orei programa­te — este uneori încălcată, chiar de către cadre de conducere. Intr-una din zi­lele lunii august, de exem-Constantin CAPRARU corespondentul „Scînteii* (Continuare In pag. a Il-a) Diversificarea disciplinelor şcolare şi procesul perfecţionării invătămintului Dr. E. FISCHBEIN sef de lector la Institutul de psihologie al Academiei Actuala compartimen­tare a Invătămintului de toate gradele pe discipline cu profil bine precizat corespun­de unor avantaja atît de evidente, incit ar putea părea, la prima vedere, straniu ca o discuţie să fie purtată în acest sens. Materiile şcolare reflectă, în bună măsură, diviziu­nea ştiinţelor contem­porane. Invăţînd pe discipline, elevul învaţă să-şi disciplineze gindi­­rea în raport cu dome­niul în cauză, să-şi a­­dapteze, să-şi claseze, să-şi mobilizeze infor­maţia in raport cu or­ganizarea acestor mari teritorii ale gîndirii şti­inţifice. Toate acestea corespund, fireşte, unor cerinţe didactice: nu putem învăţa nimic de-a valma, el re­­curgînd la o anumită conduită analitică, la desprinderea şi asimila­rea, element cu ele­ment, a informaţiei care este apoi stocată in memorie pe sectoare identificabile, dispuse ierarhic. Acestor avantaje in­contestabile li se opun insă şi anumite neajun­suri care au atras de multe ori atenţia peda­gogilor. Realitatea este că s-a ajuns în învăţă­­mînt la o comparti­mentare excesivă — explicabilă în bună mă­sură şi prin continua adincire a specializării la nivelul creaţiei ştiin­ţifice — care periclitea­ză unitatea dezvoltării intelectuale a tinărului. Invăţămîntul contem­poran, caracterizat prin exigenţă ştiinţifică, este predominant analitic. Fiecare profesor este un specialist cu o înaltă formaţie şi tinde să predea ca atare. Fie­care disciplină dobîn­­deşte un fel de etanşei­tate, care îngreunează enorm mobilizarea si­multană a unor cunoş­tinţe aparţinînd unor sisteme diferite. Şi, drept urmare, trecerea elevului de la un do­meniu la altul, se face din această cauză cu dificultate. Problemele practice — dar adeseori şi cele teoretice — solicită insă cooperarea unor infor­maţii din cele mai di­verse surse. Intr-o si­tuaţie determinată ni se cere să putem ma­nevra tehnici diferite, să putem apela la sis­teme conceptuale varia­te, dar coordonîndu-le dintr-o perspectivă u­­nică şi subordonînd in­vestigaţia, interpreta­rea datelor, unei vizi­uni unitare. Tendinţei de diviziune şi specia­lizare continuă, riscînd să ducă la o fărîmiţare primejdioasă, i s-au o­­pus, în primul rînd, chiar la nivelul produc­ţiei ştiinţifice, eforturi de corelare, de unifi­care, ducînd la apariţia disciplinelor de graniţă şi a celor de sinteză. Ecoul acestor preocu­pări se manifestă azi şi în şcoală, exprimat în încercări de a găsi so­luţii de integrare a procesului de învăţă­­mînt — soluţii privind atît întocmirea progra­melor şi a manualelor, cît şi procedee didacti­ce diverse. Care sunt mijloacele de integrare la care am putea apela în prezent? O corelare activă se poate realiza impreg­­nîndu-se, în limite re­zonabile, predarea unei discipline cu informa­ţii, ilustrări, aplicaţii provenind de la alte materii. Am văzut în­­tr-un manual francez de aritmetică cunoştin­ţele despre proporţii literalmente implantata într-o multitudine de exemple practice din cele mai variate (pîr­­ghii, scripeţi, transmi­sia mişcării între roţi de diametre deosebite etc.). Manualele noastre de limbi străine predau limbile respective de parcă acestea vor fi fo­losite exclusiv de către români pentru a se în­ţelege între ei. Adese­ori se uită că limba străină trebuie învăţată In raport cu cultura, cu civilizaţia, cu istoria, cu tradiţiile poporului respectiv. Limba nou învăţată nu trebuie să fie o simplă traducere, o transpunere mecani­că. Ea dobîndeşte rezo­nanţa unei spirituali­tăţi, dimensiunea u­­manâ care o transfor­mă într-un Instrument firesc de gindire, ex­primare şi acţiune. Experimentele peda­gogice actuale merg însă mai departe. Se preconizează predarea unificată, sau cel puţin strîns coordonată, a u­­nor discipline înrudite: aritmetică şi geometrie, matematică şi fizică, fi­zică şi chimie, integra­rea astronomiei în cursul de fizică, grupa­rea disciplinelor biolo­gice într-un curs uni­tar. La centrul şcolar din Minnesota (S.U.A.), de exemplu, se experi­mentează predarea a­­ritmeticii prin utiliza­rea constantă a pro­prietăţilor geometrice. Colocviul de la Lau­sanne, care s-a ţinut în ianuarie 1967, a relevat necesitatea creării unor programe care să faci­liteze osmoza dintre matematică şi fizică. Aceste discipline ar trebui astfel predate — se spune — încît să se dezvolte aptitudinile e­­levilor de a identifica structurile matematice într-o situaţie fizică dată. In acest sens se consideră că conceptul de model joacă un rol central: elevii trebuie să înveţe să găsească modelul matematic a­­decvat rezolvării­­unei probleme de fizică şi să poată interpreta rela­ţiile matematice prin raportare la lumea reală. De aceea în pre­darea fizicii la clasele superioare se cere să se facă un loc impor­tant calculului integral şi diferenţial, pentru a se permite, evident, o mai profundă înţelege­re a fenomenelor fizi­ce şi o mai temeinică asimilare a capitolelor respective din matema­tică. La noi, după cum se ştie, se preconizează predarea unitară a dis­ciplinelor biologice — măsură pe care o gă­sesc foarte bună, cu condiţia, bineînţeles, să nu ne mulţumim cu a­­socierea, sub aceeaşi firmă, a unor discipline (Continuare In pag. a IV-a) I OMUL MARELE UNIVERS AL ARTEI Continuitatea inspiraţiei umaniste • • a muzicii româneşti Dani POPOVICI De cîte ori recitesc piesele scri­se de Eschil, Sofocle, Euripide, tri­umviratul creatorilor a căror operă a dominat toată antichitatea, mi se relevă în mod limpede sensul core­laţiei indestructibile dintre artă şi legea morală. Dacă cei peste 2000 de ani ce îi separă de zilele acestui „ev aprins“ au învăluit în ceaţă şi uitare multe date referitoare la viaţa lor, trăită cu o maximă intensitate, darul incomensurabil pe care ni l-au lăsat moştenire nouă, contemporani­lor — mesajul luminos şi robust că­tre om — a rezistat marilor furtuni ale secolelor. Poate vreun artist autentic să nu aprofundeze conţinutul emoţionant al tragediei lui Eschil „Prometeu încătuşat“, unde eroul — „cel mai nobil sfînt din tot calendarul filozo­fic", după cum spunea Karl Marx — este înlănţuit şi fără milă urgisit de Zeus şi de zeii ceilalţi „fiindcă pe oameni prea dragi i-a avut“ ?... Oare nu sublimele cuvinte ale lui Sofocle din „Antigona“ — „In lume-s multe mari minuni / Minuni mai mari ca omul nu-s“ — stau la baza crezului umanist al Renaşterii şi al umaniştilor ce au urmat? Toată lupta noastră dusă împotriva declan­şării unui nou măcel nu-şi gă­seşte rădăcini adinei în simplitatea semnificativă şi expresivă a lui Eu­ripide, în piesa „Troienele“, atunci cînd afirmă hotărît: „Cine-i cuminte e dator să cruţe lumii un nou răz­boi“ ? Opera lui Beethoven nu-i o tainică, dar în acelaşi timp viabilă elevaţie a ceea ce a omenesc ? Şi lucrările lui Bach, pe nedrept considerate abstracte de unii muzi­cologi „estetizanţi“, au în ele ceva palpabil, material, uman, încît Geor­ge Enescu nu s-a sfiit să afirme la sfîrşitul vieţii sale că : „De o ju­mătate de secol Bach este pîinea mea cea de toate zilele“... Readusă cu noi sem­nificaţii, „tema omului“ a stat, stă şi va sta la te­melia, mai cu seamă, a artei din epoca noastră. Chiar dacă unii ar­tişti au uitat-o sau o neglijează, aler­­gînd după cine ştie ce himere... Nu cred decît într-o artă în care talen­tul se desfăşoară armonios, generând în acest fel opere foarte expresive, de o puternică forţă emoţională. Iar ele nu pot fi decît acelea realizate de marii şi adevăraţii creatori, pen­tru care splendoarea cerului moral este mai frumoasă decît viziunea paradisiacă a cerurilor fizice. Mij­loacele de expresie diferă şi detest categoric pe artiştii care cred că de­ţin singurul adevăr estetic. Desigur însă că neţinînd seama de eficien­tele şi în acelaşi timp valoroasele cuceriri tehnice ale timpului tău, vei cădea cu uşurinţă în orbita unui epigonism sau a acelui nedorit ana­cronism. Şi totuşi... şi In acest caz, contestat mai ales de „zelul Icono­clast“ al unora — dar pe cina nu contestă acest „zel" exclu­sivist ?­­ — au fost şi vor fi crea­tori care redau eternul uman şi ma­rile probleme ale epocii lor cu mijloace mai tradiţionale, obţi­­nînd însă lucrări inspirate. Să nu cădem niciodată pradă unui „spirit decadent“. Poporul nostru este foarte viguros spiritualiceşte şi nu va admite o artă vetustă sau cu nuanţe crepusculare. „Materia ce­nuşie a decadentului — afirmă Lu­cian Blaga în „Fetele unui veac“ — e suprasensibilă, dar nu mai e ca­pabilă să împrumute lumii exterioare acea geometrie de mare linie care dă intelectului siguranţa, pasului o­­rientarea şi privirii hotărârea“... Să nu uităm obîrşiile profunde ale po­porului nostru şi mai ales să ne in­spirăm în permanenţă din ceea ce aparţine specificului psihic românesc , după Tudor Vianu, un „clasicism structural“ al temperamentului ar­tistic românesc, departe, după George Enescu, de ostentaţie şi exagerări de orice natură. Un mare număr de compozitori care au trăit în veacul trecut au pus temelia culturii muzicale ro­mâneşti. Intr-o epocă frămîntată de mişcări social-patriotice, ce au cul­minat cu izbucnirea revoluţiei din 1848 şi cu desăvîrşirea celor două acte glorioase ale istoriei poporului nostru — Unirea Principatelor şi cu­cerirea independenţei naţionale — muzica se îndreaptă şi ea, ca şi li­teratura, spre oglindirea impresio­nantelor evenimente care au zguduit puternic societatea de atunci, pre­cum şi spre arta populară, expresie fidelă a vieţii şi aspiraţiilor celor mulţi. Lucrările corale ale compozitorilor înaintaşi, lucrări de o certă valoare artistică, reprezintă ramura cea mai caracteristică a întregului tezaur al artei sonore româneşti din acel timp. Poeţi ca Eminescu, Alecsandri, Bo­­lintineanu, Vlahuţă, Coşbuc şi alţii au influenţat puternic pe compozi­torii vremii şi, datorită colaborării lor, au luat fiinţă numeroase piese izbutite, destinate corului „a cappe­lla“, piese ce vor constitui un punct de plecare pentru eminenţii conti­nuatori din primele decenii ale vea­cului XX. „Vox Maris“ reprezintă o sinteză a creaţiei enesciene. „Noul“ la E­­nescu, prezent mai ales în melosul modal, în variaţia ritmică intensă, precum şi în unele aspecte ale poli­foniei, nu are niciodată o asperitate discordantă, totul este discret folosit şi cu multă eficienţă ; astfel se ex­plică mai bine tonul confesional al majorităţii lucrărilor sale, căci E­­nescu a fost un liric prin excelenţă. In „Vox Maris“, el a obţinut rezo­nanţe noi, deşi muzica se inserta în (Continuare în pag. a IV-a)

Next