Scînteia, septembrie 1968 (Anul 37, nr. 7812-7841)

1968-09-12 / nr. 7823

PROLETAR! DIN TOATE ȚĂRILE. UNÎȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXVIII Nr. 7823 Joi 12 septembrie 1968 6 PAGINI — 30 BANI MARI REZERVE ÎN „RETORTELE“ FABRICILOR DE ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE Datorită investiţiilor importante alocate de stat, s-a amplificat mult în ultimii ani aportul industriei chimice la dezvoltarea agriculturii noastre socialiste. Semnificativă în acest sens este o cifră, dintre multe altele , în opt luni din acest an s-au produs aproape atitea îngrăşăminte fosfatice cit s-au realizat în întreg anul 1965 şi cu circa 40 la sută mai multe îngrăşăminte azotoase. Canti­tăţile tot mai mari de îngrăşăminte şi de alte produse chimice livrate agriculturii au contribuit nemijlocit la ridicarea fertilităţii ogoarelor, a producţiei la hectar, la sporirea, în general, a volumului de producţie agricolă. Realitatea arată însă că industria îngrăşămintelor chimice are vaste posibilităţi de a-şi ridica producţia corespunzător eforturilor financiare şi materiale făcute de stat pentru dezvoltarea şi modernizarea ei. Nu­mai dacă, pe întreaga ramură, planul de producţie s-ar fi realizat, în opt luni, ar fi putut să devină mai rod­nice aproape 400 000 hectare de te­ren. Cauza acestei temporare ră­­mîneri în urmă rezidă în faptul că „fertilitatea“ unora din noile combi­nate şi fabrici de îngrăşăminte chi­mice nu se situează încă la nivelul avut în vedere la elaborarea studii­lor tehnico-economice pe care s-a fundamentat construcţia lor, că unele din ele nu pun în valoare pe deplin resursele interne de atingere a indicatorilor tehnici şi economici proiectaţi. Cum se prezintă situaţia în­deplinirii planului de producţie la îngrăşăminte chimice ? Şase din cele opt întreprinderi din această ramură industrială şi-au realizat şi depăşit prevederile de plan, iar celelalte două nu, adică Combinatul chimic Craiova şi Combinatul de îngrăşă­minte chimice Tr. Măgurele. Efortu­rile, încununate de succes, ale colec­tivelor din cele şase unităţi de a spori producţia de îngrăşăminte a­­zotoase şi fosfatice au fost diminuate de nerealizările din cele două combi­nate. Ele au rămas datoare econo­miei naţionale, în opt luni, cu în­semnate cantităţi de îngrăşăminte şi aceasta — după cum s-a desprins în cadrul anchetei — pentru că „balanţa“ deficienţelor este influen­ţată aproape în mod egal de cauze independente de posibilităţile colec­tivelor respective şi de altele subiec­tive, pentru înlăturarea cărora este necesară o intervenţie operativă şi competentă. La Combinatul chimic Craiova, în categoria deficienţelor oarecum o­­biective se înscrie funcţionarea ne­corespunzătoare a unor instalaţii şi utilaje, datorită unor neajunsuri constructive sau tehnologice. Aici, în cazul fabricii de amoniac, instala­ţiile de spălare a gazelor cu soluţie de monoetanolamină se opresc des datorită coroziunilor avansate la unele utilaje cheie, fierbătoare şi schimbătoare de căldură. Pînă la urmă s-a văzut că utilajele respec­tive au fost construite de furnizorul general din materiale nerezistente în mediile corozive în care lucrează. Remediul a fost găsit cu luni în urmă , se impunea înlocuirea lor trep­tată, precum și a celor care prezintă deficiențe constructive, însă, mă­surile acestea judicioase, menite să pună capăt neajunsurilor în funcţio­narea grupului de îngrăşăminte a­­zotoase, să contribuie la ridicarea producţiei spre treptele de eficienţă prevăzute în proiecte, nu au căpătat viaţă în ritmul prevăzut. Cu circa patru luni în urmă, ca­dre din conducerea fabricii de a­­moniac de la acest mare combinat ne spuneau : „Credem că din semes­trul II al anului vom putea atinge capacitatea proiectată. Pentru aceas­ta este nevoie să fim mai mult ajutaţi de forurile ministerului nos­tru de resort, în vederea pregătirii temeinice a reviziei generale din linia iunie şi obţinerii echipamente­lor necesare pentru înlocuirea celor ancheta economică deteriorate de coroziuni, pieselor de schimb şi altor materiale trebui­toare“. In perioada care a trecut de atunci, unele din aceste probleme nu şi-au găsit soluţionarea definitivă şi, în plus, au apărut altele noi, astfel că nici vorbă să se realizeze felul amintit de cadrele din conducerea fabricii, să se obţină acea mult dori­tă şi necesară creştere a producţiei, în strînsă concordanţă cu sarcinile planificate. Este adevărat, spriji­nul ministerului s-a făcut oa­recum simţit în această perioadă atît prin impulsionarea livrării unor, utilaje şi piese, cit şi prin... în­locuirea unora dintre cadrele de conducere ale combinatului. Probabil că măsura aceasta din urmă a fost determinată de anumite cerinţe o­­biective, dar ea trebuia dublată de o intervenţie susţinută şi eficientă pen­tru mersul producţiei. In cursul anchetei noastre, am examinat îndeaproape şi activitatea Combinatului de îngrăşăminte chi­mice Tr. Măgurele, ale cărei capa­cităţi de producţie au intrat în funcţiune începînd din anul 1964. O primă discuţie am avut-o la Co­mitetul judeţean Teleorman al P.C.R. — Combinatul din Turnu Măgu­rele a fost în ultimele săptămîni un adevărat şantier — ne-a spus tov. Ion Crăciun, activist în comisia e­­conomică. Fabricile de acid sulfuric, amoniac, acid azotic, îngrăşăminte şi altele au intrat în reparaţie capitală pe la începutul lunii iulie a.c. şi acum au început să reintre în func­ţiune. In loc să dureze 30—35 de zile, cît era prevăzut, reparaţiile s-au prelungit la unele instalaţii cu a­­proape o lună, ceea ce înseamnă că nu s-au putut realiza, potrivit graficelor, cantităţile de produse programate. — Cum de s-au ivit asemenea în­tinderi ? — Explicaţia este simplă : din do­rinţa legitimă de a ridica nivelul producţiei, un combinat au lipsit un timp preocupările pentru revizuirea şi întreţinerea în bună stare de funcţionare a utilajelor. Aceasta a fost însoţită de faptul că o serie de utilaje şi agregate de la fabrica de amoniac şi de la alte unităţi au fost livrate de unele firme cu deficienţe de concepţie şi de execuţie. La faţa locului, în combinat, aveam să constatăm că peste tot utilajele şi instalaţiile erau desfăcute, ma­teriale diverse se aflau la tot pasul. Se lucra asiduu, cu intensitate, la revizuirea coloanelor, a echipamen­tului, depunîndu-se mari eforturi pentru a micşora perioada de oprire. La fabrica de acid sulfuric, tov. Remus Moldovan, numit recent ingi­ner şef al combinatului, ne-a spus : „Cînd le-am desfăcut pentru repara­ţie, multe utilaje erau de nerecunos­cut. De vină s-au dovedit a fi ne­cunoaşterea şi nerespectarea disci­plinei tehnologice, lipsa de răspun­dere faţă de întreţinerea instalaţiilor. Am desprins din toate acestea o sarcină pe care de-acum înainte o vom realiza riguros şi anume in­stalaţiile vor fi supuse obligatoriu reviziei generale anuale şi vor fi oprite săptămînal pentru spălări şi curăţări de trasee, revizii mecanice.“ Evident, aplicîndu-se aceste mă­suri, activitatea combinatului se va îmbunătăţi. De cîştigat ar avea combinatul şi prin revizuirea pro­blemei integrării prea strînse a pro­ducţiei lui, care duce — atunci cînd au loc opriri la unele din fabrici — la micşorarea producţiei pe întreaga platformă. Cei cu care am stat de vorbă au subliniat necesitatea ca Ministerul Industriei Chimice şi specialiştii din institutele de proiec­tări să studieze această problemă şi să-i găsească o soluţionare favora-Ing. Nicolae PANTILIE DEAKU Lorănd (Continuare în pag. a IlI-a) INDUSTRIA HUNEDO­­REANĂ PESTE NIVELUL INDICATORILOR DE PLAN Colectivele muncitoreşti din judeţul Hunedoara, judeţ care asigură o însemnată pondere în economia naţională, se menţine, după opt luni de muncă, în rîn­­dul colectivelor de frunte ale ţării, îndeplinind exemplar sar­cinile de plan stabilite de con­ducerea partidului şi statului nostru. Potrivit datelor furnizate de direcţia judeţeană de statistică, în cele opt luni din acest an industria judeţului a dat eco­nomiei naţionale o producţie su­plimentară de peste 100 mili­oane de lei. De menţionat că acest spor a fost obţinut în con­diţiile suplimentării planului de stat aferent judeţului Hunedoa­ra cu 135 milioane lei. Planul la producţia marfă vîndută şi încasată a fost de asemenea de­păşit cu 123 milioane lei, iar cel al livrărilor la export cu 90 milioane lei. întreprinderile ju­deţului au furnizat peste plan, în perioada raportată, 50,9 mi­lioane KW/h­ energie electrică, 22 000 tone cărbune, 27 500 to­ne fontă, 12 600 tone oţel, 11 300 mc de produse forestiere etc. Este de menţionat că pro­ductivitatea muncii planificate a fost depăşită cu 2,1 la sută. In sectorul de investiţii, s-a realizat circa 65 la sută din vo­lumul total al lucrărilor pentru construirea unor mari obiective industriale în domeniile minier, si­derurgic, energetic şi social-cul­­­­tural. ' •’ VRANCEA-ţinut racordat la pulsul înnoirilor socialiste Ilie TĂNĂSACHE Colinele dulci ale Odobeştilor rămin in urmă. In faţă, incen­diat de soarele dimi­neţii, un zid albastru, crenelat, neîntrerupt: Munţii Vrancei. În­drăznim spre tara de piatră şi legende, pe valea Milcovului, poar­tă deschisă cu efort abia în ultimii ani. Şoseaua urmează ca­lea sinuoasă a firului de apă. La bulboane, vezi fulgerările clea­nului. Înainte, alear­gă spre gurile fores­tiere, şiruri de auto­camioane. Şoferii, ti­neri cu toţii, de la cimpie, salută în dreapta şi în stingă; oamenii s-au obişnuit cu felul lor expansiv şi aceste proaspete prietenii sunt pecetlui­te din vreme în vre­me de cite o nuntă. Aici e bine, aerul ta­re, peisajul frumos, dar fata e furată la cimpie, pleacă în ma­şină cu iubitul, lăsînd în ochi nostalgii, cite­­odată reproşuri pentru curajul de a se fi dez­lipit din farmecul străvechi. Satele se înșiră ca mărgelele. Lungi, fru­mos alcătuite,­ popu­­lind valea largă de piatră. Broşteni, Me­­ra — cu o biserică ctitorită de domnito­rul Constantin Cante­­mir, ale cărui ose­minte se odihnesc aici — Poenița, Andreiaşu de Jos, Răchitaşu, Butucoasa... In intîm­­pinarea noastră încep să curgă coloane de mașini cu buşteni. Va­lea urlă ecouri, piatra vibrează, aerul pur, limpede, se leagănă între tancurile inva­date de tăria răşinei. E o imagine parcă de film western: peisaj auster, sălbatic, insă populat paşnic de gu­rile forestiere, de fu­­niculilrele ce balan­sează pe deasupra noastră trunchiuri străvechi, aduse de undeva din întuneci­mea verde a codrilor. Milcovul se subţiază tot mai mult, semn că pe undeva, nu depar­te, se află izvoarele sale. Partea aceasta a Vrancei şi-a desfere­cat bogăţiile abia a­­cum cîţiva ani. Pînă atunci se ştia că ba­zinul forestier de la izvoarele Milcovului era înfundat, că în­tinderi nesfîrş­ite de păduri, cutreierate doar de turmele de mistreţi, mureau de milenii într-o cumpli­tă sufocare biolo­gică. Lemnul, nepreţuitul aur verde, lăsați în voia timpului care macină şi aduce la tă­cere totul!... Valori i-­­­mense, bogăţii zămis­lite pe trupul acestor munţi şi abandonate altădată pentru că a­­ducerea lor în circui­tul firesc de utilităţi nu era la îndemînă. Acest lucru presupu­nea efort financiar statornic pentru des­chiderea unor noi ar­tere de circulaţie in Vrancea. — Un om, îşi amin­teşte Ion Galoiu, mai­stru la exploatarea fo­restieră Gîrbova, dacă era din Nereju tre­buia să facă o săptă­­mînă pînă la tîrg, la Focşani. Urma valea, numai valea Milcovu­lui, şi trecea apa asta de 110 ori. Se ducea cu doniţe şi mai ştiu eu cu ce, şi venea îna­poi, — dacă avea no­rocul să le vîndă — cu mălai. Acum ? A­­cum, în două ore eşti la Focşani. De la An­dreiaşu de Jos şi pînă la Focşani, cursă de autobuze de citeva ori pe zi... .. . — Bătălia pentru străpungerea acestei zone altădată nepă­­trunsă, izolată de res­tul lumii, a început la cîţiva ani de la elibe­rare. A fost o muncă eroică, consemnată în folclorul vrîncean ală­turi de monumentul nepieritor al Mioriţei. Şoseaua urcată pînă dincolo de Stoichiţa s-a constituit în acest caz drept un avanpost al civilizaţiei socialiste, o arteră pe care au în­ceput să curgă nu nu­mai valorile forestiere evaluate aici la mili­oane de metri cubi, ci şi pulsul viu al unor destine racordate la sistemul nostru naţio­nal de prefaceri. Vrancea n-a fost nu­mai un fabulos lea­găn folcloric româ­nesc ci, înaintea tutu­ror acestora, o zonă în care a operat nes­­tingherită lăcomia ma­rilor exploatatori — cantonată mai ales la locurile unde nu se ce­rea efort pentru jaful sîngeros, de-au rămas munţi întregi doar piatră peste piatră. Vrancea a însemnat şi destine oropsite, repe­tate cu o rigoare dezo­lantă de la o generaţie la alta, intr-un context ce părea implacabil, definitiv. Intre aceşti pereţi despuiaţi de verdele pădurii, cu ploi pornite pe neaş­teptate şi torenţi bez­metici, gata să măture totul în calea lor, s-au născut vorbele cînte­­cului ţîşnit dintr-o re­alitate dureroasă: „Foaie verde şi-un du­­lău / Ce n-a făcut Dumnezeu / Pământul cu-nc­uietoare / Să-l descui eu cînd mă doare ?...“. In fiecare an, pe şoseaua proaspăt tă­iată pînă aproape de izvoarele acestui (Continuare în pag. a III-a) Conceptul calificării industriale moderne Intr-un articol anterior *) am expus cîteva aspecte pe care la îmbracă azi confruntarea dintre profesiile tradiţionale si exigentele tehnicii mo­derne, am încercat să subliniem im­portanta adaptării muncitorului la condiţiile, adeseori complexe şi difi­cile, impuse de automatizarea indus­triei. Problematica foarte largă, faţe­tele diverse şi, nu o dată, inedite ale acestui proces, ne obligă să revenim, să continuăm investigaţia întreprinsă atunci mai ales pe terenul opiniilor şi ideilor teoretice. Dacă adaptarea omului la mediul natural este o condiţie sine qua non a existenţei sale biologice, se poate spune că adaptarea muncitorului la cerinţele tehnicii contemporane con­­stituie o condiţie esenţială a existen­ţei lui profesionale. Altminteri el este eliminat din centrul evoluţiei *) „Scînteia", nr. 7 800, tehnice, rămînînd cantonat într-o meserie tradiţională, mai puţin efi­cientă, care devine, cu timpul, peri­ferică. Dacă în universul natural, adaptarea începe cu actul naşterii, de unde porneşte adaptarea în uni­versul profesional ? — Prima verigă a procesului de adaptare este, după părerea mea, ancheta socială recrutarea muncitorilor, consideră ing. Ion Pietrăreanu, activist în co­misia economică a Comitetului jude­ţean de partid-Argeş. Din 1964 şi pînă în prezent numărul muncitori­lor ocupaţi în industria oraşului Pi­teşti a crescut considerabil prin in­trarea în funcţiune a unor întreprin­deri de mare capacitate. In mod firesc, o bună parte din muncitori au fost recrutaţi din mediul rural. Aşa este cazul Combinatului de in­dustrializare a lemnului, unde peste 60 la sută din muncitori sunt, la ori­gine, ţărani din satele înconjurătoare. Remarca inginerului Pietrăreanu e valabilă pentru multe noi zone indus­triale ale ţării. Combinatele petro­chimice de pe Valea Trotuşului, şan­tierul Combinatului siderurgic de la Galaţi, fabrica de fire sintetice din Brăila etc. au absorbit, calificînd în diverse profesii, zeci de mii de locuitori ai satelor, deveniţi dispo­nibili datorită transformării socia­liste a agriculturii, mecanizării lucră­rilor agricole. In ce constă valoarea acestui rezervor de forţă de muncă, ce calităţi sau dezavantaje prezintă el în condiţiile impuse de industria modernă ? — O tehnologie nouă implică de­prinderi şi reflexe noi. Or, cine poate fi mai apt pentru asimilarea rapidă a noilor deprinderi decit acel ce e lipsit de încărcătura unor obişnuinţe vechi ? — consideră prof. univ. Cornel Penescu, membru corespon­dent al Academiei. Rutina are o mare forţă de inerţie dovedită de nume­roase experimente profesionale. In literatura de specialitate se citează cazul unui muncitor care, fiind transferat la o activitate de supra­veghere o dată cu automatizarea în­treprinderii, după trei săptămîni a cerut să fie retrogradat pentru că munca manuală anterioară i se părea cu mult mai uşoară. De asemenea, sunt citate cazuri în care, pus în faţa unei situaţii dificile, o avarie de exemplu, muncitorul recalificat acţionează după reflexele vechi, con­solidate în timp de meseria tradiţio­nală. Lipsa unei profesiuni anterioare, a rutinei, constituie un avantaj, mă­reşte receptivitatea faţă de complexul de cunoştinţe şi de îndeminări noi cerute de industria contemporană. Am colectat şi impresii diametral opuse, păreri care consideră un spor de dificultate în adaptare recrutarea muncitorilor pentru unele întreprin­deri noi din rîndul celor ce nu au mai lucrat în industrie. E firesc să ne punem întrebarea : cine are drep­tate ? Ideea după care adaptarea la cunoştinţele tehnicii moderne e mai uşoară atunci cînd porneşte de la cunoaşterea unei meserii tradiţionale, sau ideea avantajului unei minţi complet proaspete, a adaptării por­nind de la necunoaşterea nici unei profesiuni industriale ? In căutarea răspunsului să mutăm cîmpul inves­tigaţiei noastre pe terenul mai con­cret al industriei moderne. Combinatul siderurgic de la Galaţi a reţinut în acest an atenţia ziarelor şi a televiziunii, a stîrnit interesul opiniei publice. De ce ? Pentru că Paul DIACONESCU REPERUL FILOZOFIC IN ARTA TINEREI GENERAŢII Arta este expresia unei viziuni asupra lumii ; prin poezie şi muzică, prin tea­tru, film, pictură sau sculp­tură, omul exprimă rela­ţiile sale cu societatea, cu universul. Marile dispute de idei revin aci în întru­chipări sensibile, în conflic­te răscolitoare — pe care ni le comunică vibraţia cu­lorii şi a sunetului, vraja cuvîntului, gestul dramatic, imaginea revelatorie şi e­­moţionantă. O artă căreia nimic din ceea ce este omenesc să nu-i fie străin, nu poate ignora efortul umanităţii spre definirea filozofică a conştiinţei de sine. Acesta nu este un fenomen inedit în istorie. Epocilor de struc­turale prefaceri sociale sau de supremă împlinire pe o anume treaptă de dezvol­tare le-a fost proprie în­totdeauna tendinţa de a descoperi, în oglinda fer­mecată a artei, noul chip al existenţei, sensurile şi perspectivele ei. Azi omenirea este răs­colită de mari probleme La masa rotundă a „Scînteii“ cu: LEOPOLDINA BĂLĂNUŢA, ECATERINA OPROIU, DAN GRIGORESCU, SILVIAN IOSIFESCU, RADU PENCIULESCU ce-şi aşteaptă dezlegarea, în vremea noastră se în­fruntă ideologii diferite o­­glindind gîndirea unor cla­se sociale opuse. Mai acut ca oricînd, artistul este so­licitat să cunoască şi să opteze în faţa alternativei care-i cere a se situa de partea uneia sau alteia din­tre ideologii. Unii încearcă să rezolve problemele pe care le ridică viaţa şi arta contemporană după pozi­ţiile acelei clase de care şi-au legat atitudinea şi o­­pera lor. In ce ne priveşte, noi căutăm să formulăm propriul nostru răspuns, care se fundamentează pe învăţătura marxist-leninis­­tă, pe experienţa construi­rii societăţii socialiste din ţara noastră, experienţă bogată, acumulată de-a lungul unui sfert de veac de muncă creatoare în toa­te domeniile vieţii. Artistul adevărat nu poate să nu ia parte la acest dialog ideo­logic şi, în cadrul lui, nu poate să nu se situeze pe poziţiile cele mai înaintate, acelea ale luptei pentru libertate, ale slujirii cu credinţă a poporului şi a năzuinţelor maselor de oameni ai muncii. De aceea, însuşirea filozofiei marxist­­leniniste este o necesitate obiectivă pentru oricare artist din ţara noastră. Doar cunoscînd rosturile vieţii, explicîndu-le ştiinţi­fic prin prisma celei mai avansate concepţii despre lume putem să dăm un răs­puns artistic propriu, ori­ginal, marilor dispute în care este angrenată lumea contemporană, putem făuri o artă majoră care să transmită culturii univer­sale mesajul uman al po­porului român, înaltele lui trăsături morale. Ca totdeauna, artiştii cei mai receptivi la sensibilita­tea epocii sînt, totodată şi gînditori profunzi. Talentul — cînd depă­şeşte pragul simplei dex­terităţi — este în primul rînd talentul de a observa şi de a înţelege viaţa, de a reda sensurile ei. Numai netalentaţii ciugulesc idei neasimilate şi le lipesc cu pap în producţiile lor. Cul­tura filozofică a artistului veritabil este topită în cre­zul şi în viziunea lui ori­ginală, e consubstanţială creaţiei sale. „Discuţiile pe marginea unor expoziţii — spunea criticul de artă DAN GRIGORESCU — se opresc adesea la supra­faţă, la nivelul senzaţiilor, fără a insista asupra fap­tului că operele plastice au rostul de a dezvălui o concepţie, o viziune asu­pra lumii. Publicul vizita­tor nu este îndrumat şi ajutat suficient pentru a face efortul de a înţelege problematica filozofică a artelor plastice de astăzi și din trecut. Pe de altă parte, unii creatori de artă (amestecînd de fapt două direcții fundamental opu­se în arta modernă), cred că de la Kandinski și Matisse încoace pictura nu mai înseamnă altceva (Continuare fin pag. a IV-ai * (Continuare in pag. a ll-a) In preajma deschiderii noului an şcolar CONSFĂTUIRI ALE CADRELOR DIDACTICE Zilele acestea au loc în întreaga ţară consfătuirile anuale ale ca­drelor didactice din învâţămîntul preşcolar, de cultură generală, pro­fesional şi tehnic. Ele prilejuiesc o amplă dezbatere a sarcinilor ce revin şcolii, corpului didactic în anul şcolar ce va începe peste cîte­­va zile, în lumina Directivelor Co­mitetului Central al Partidului Co­munist Român privind dezvoltarea învăţămîntului, aprobate de plena­ra C.C. al P.C.R. din aprilie 1968, şi a noii Legi a învăţămîntului. Participanţii abordează, cu înal­tă competenţă, aria largă a pro­blemelor privind perfecţiona­rea şi modernizarea procesului in­­structiv-educativ. Totodată, se realizează un schimb de expe­rienţă preţios în ceea ce pri­veşte activitatea creatoare a membrilor corpului profesoral la catedră, în munca educativă, in întărirea colaborării dintre şcoa­lă şi organizaţiile U.T.C. şi de pio­nieri. La discuţiile pe specialităţi sunt analizate noile programe şi manuale şcolare, se fac nu­meroase propuneri pentru mo­dernizarea metodelor de preda­re, pentru asigurarea însuşirii cît mai aprofundate a cunoştinţelor de către elevi. O atenţie deose­bită se acordă în acest context di­feritelor aspecte ale începerii şco­larizării copiilor la vîrsta de 6 ani. In cadrul consfătuirilor se re­afirmă adeziunea deplină a slu­jitorilor şcolii la măsurile sta­bilite de conducerea partidului şi statului în vederea ridi­cării învăţămîntului de toate gra­dele la nivelul cerinţelor actuale şi­­ de perspectivă ale construcţiei socialiste din ţara noastră, întregul corp profesoral îşi expri­mă şi cu acest prilej aprobarea una­nimă faţă de politica internă şi externă a partidului şi guvernului, consacrată înfăptuirii vastului pro­gram de desăvîrşire a construcţiei socialismului în ţara noastră, dez­voltării legăturilor de prietenie şi colaborare cu toate ţările socialiste, cu toate partidele comuniste şi muncitoreşti, întăririi unităţii şi forţei sistemului mondial socialist. La aceste consfătuiri, organizate pe municipii, oraşe, comune şi gru­pe de comune se desemnează re­prezentanţii pentru adunările ju­deţene care vor dezbate proiectul de Statut al personalului didac­tic­ şi vor alege delegaţii la Confe­rinţa naţională a cadrelor didac­tice din învăţămîntul de toate gradele. ADEZIUNE DEPUNĂ IA PRINCIPIILE POLITICII EXTERNE A PARTIDULUI ŞI GUVERNULUI TELEGRAME ŞI SCRISORI ADRESATE C.C. AL P.C.R., TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Pe adresa Comitetului Central al partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu continuă să sosească din toate colţurile ţării numeroase scrisori — expresie, a sprijinului unanim de care se bucură politica internă şi externă a României socialiste, generată de interesele fundamentale ale poporului nostru, ale cauzei socialismului si păcii. In scrisoarea semnată de un grup de muncitori de la întreprinderea „Zarea“ din Bucureşti se arată : „Vă rugăm să primiţi cele mai frumoase şi sincere mulţumiri pentru grija pe care o aveţi faţă de poporul român, de cauza socia­lismului. Vom fi întotdeauna alături de dumneavoastră şi nu ne vom precupeţi eforturile pentru sprijini­rea deplină a politicii partidului în­dreptată spre dezvoltarea prieteniei cu ţările socialiste, cu popoarele din întreaga lume. Trăiască scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România !“. „împreună cu toţi cetăţenii fru­moasei noastre Capitale, cu cetăţe­nii scumpei noastre patrii, îmi ex­prim sprijinul hotărît şi ferm faţă de politica internă şi externă promovată cu înţelepciune de conducerea parti­dului şi statului nostru “— scrie G. Sándor Dionisie, din Ministerul In­dustriei Metalurgice. Dumneavoastră, şi alături de dumneavoastră întreaga conducere a partidului şi statului, a­­păraţi fără preget tot ce este astăzi în lume mai scump şi mai important de apărat,­­ măreţele idealuri pen­tru care mulţi comunişti şi-au dat via­ţa. Alături de noi, generaţiile prezente, generaţiile viitoare, istoria vor apre­cia cum se cuvine eforturile deose­bite depuse de înţeleaptă şi încercata conducere a partidului şi statului nostru, pentru stabilirea între ţă­rile socialiste, între toate ţările lu­mii, de raporturi demne, principia­le, echitabile, raporturi care să respecte drepturile sacre ale po­poarelor : libertatea, independenţa, suveranitatea. Principiile de bază ale politicii externe a României socialiste, cu­prinse în Declaraţia Marii Adunări Naţionale, sunt principii drepte, demne, cinstite, profund umane. Ca toţi cetăţenii patriei, mă angajez să muncesc din toate puterile pentru binele poporului nostru, pentru cauza partidului. Să ne trăiţi mulţi ani fericiţi, spre folosul partidului şi patriei noastre !“ „Iubesc combinatul ca pe propria mea familie, scrie Dima Dumitra, muncitor la Combinatul de celuloză şi hîrtie din Brăila. După orele de lucru, cînd merg acasă, pri­vesc cu multă dragoste pe cei trei feciori ai mei, sănătoşi şi voinici, cu viitorul asigurat. Şi ca ei sînt toţi copiii patriei noastre socialiste. La viaţa şi sănătatea lor, la viitorul lor fericit veghează partidul nostru drag. Iată de ce am ţinut să-mi exprim şi în scris totala mea ade­ziune la politica înţeleaptă a parti­dului şi guvernului, să exprim din toată inima urarea de viaţă lungă iubiţilor noştri conducători, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pen­tru a ne duce mai departe pe dru­mul luminos al socialismului care este drumul fericirii şi al bunei stări“. „Aprob din toată inima Declaraţia Marii Adunări Naţionale, întreaga politică internă şi externă a sta­tului nostru“ — scrie cetăţeanul Ulrich Dumitru, din Bucureşti. „Citind ultimele documente, luînd cunoştinţă de Declaraţia Marii Adu­nări Naţionale, mi-am dat încă o dată seama de legătura strînsă, insepara­bilă între politica noastră pe plan in­tern, îndreptată spre dezvoltarea multilaterală a patriei, spre ridicarea nivelului de trai al poporului, şi po­litica noastră externă, profund inter­­naţionalistă, ataşată idealurilor socia­lismului — scrie lt. colonel Stanciu Vasile. Aceste documente expri­mă în modul cel mai clar do­rinţa partidului şi guvernului nou­(Continuare în pag. a II-a)

Next