Scînteia, septembrie 1968 (Anul 37, nr. 7812-7841)
1968-09-12 / nr. 7823
PROLETAR! DIN TOATE ȚĂRILE. UNÎȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXVIII Nr. 7823 Joi 12 septembrie 1968 6 PAGINI — 30 BANI MARI REZERVE ÎN „RETORTELE“ FABRICILOR DE ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE Datorită investiţiilor importante alocate de stat, s-a amplificat mult în ultimii ani aportul industriei chimice la dezvoltarea agriculturii noastre socialiste. Semnificativă în acest sens este o cifră, dintre multe altele , în opt luni din acest an s-au produs aproape atitea îngrăşăminte fosfatice cit s-au realizat în întreg anul 1965 şi cu circa 40 la sută mai multe îngrăşăminte azotoase. Cantităţile tot mai mari de îngrăşăminte şi de alte produse chimice livrate agriculturii au contribuit nemijlocit la ridicarea fertilităţii ogoarelor, a producţiei la hectar, la sporirea, în general, a volumului de producţie agricolă. Realitatea arată însă că industria îngrăşămintelor chimice are vaste posibilităţi de a-şi ridica producţia corespunzător eforturilor financiare şi materiale făcute de stat pentru dezvoltarea şi modernizarea ei. Numai dacă, pe întreaga ramură, planul de producţie s-ar fi realizat, în opt luni, ar fi putut să devină mai rodnice aproape 400 000 hectare de teren. Cauza acestei temporare rămîneri în urmă rezidă în faptul că „fertilitatea“ unora din noile combinate şi fabrici de îngrăşăminte chimice nu se situează încă la nivelul avut în vedere la elaborarea studiilor tehnico-economice pe care s-a fundamentat construcţia lor, că unele din ele nu pun în valoare pe deplin resursele interne de atingere a indicatorilor tehnici şi economici proiectaţi. Cum se prezintă situaţia îndeplinirii planului de producţie la îngrăşăminte chimice ? Şase din cele opt întreprinderi din această ramură industrială şi-au realizat şi depăşit prevederile de plan, iar celelalte două nu, adică Combinatul chimic Craiova şi Combinatul de îngrăşăminte chimice Tr. Măgurele. Eforturile, încununate de succes, ale colectivelor din cele şase unităţi de a spori producţia de îngrăşăminte azotoase şi fosfatice au fost diminuate de nerealizările din cele două combinate. Ele au rămas datoare economiei naţionale, în opt luni, cu însemnate cantităţi de îngrăşăminte şi aceasta — după cum s-a desprins în cadrul anchetei — pentru că „balanţa“ deficienţelor este influenţată aproape în mod egal de cauze independente de posibilităţile colectivelor respective şi de altele subiective, pentru înlăturarea cărora este necesară o intervenţie operativă şi competentă. La Combinatul chimic Craiova, în categoria deficienţelor oarecum obiective se înscrie funcţionarea necorespunzătoare a unor instalaţii şi utilaje, datorită unor neajunsuri constructive sau tehnologice. Aici, în cazul fabricii de amoniac, instalaţiile de spălare a gazelor cu soluţie de monoetanolamină se opresc des datorită coroziunilor avansate la unele utilaje cheie, fierbătoare şi schimbătoare de căldură. Pînă la urmă s-a văzut că utilajele respective au fost construite de furnizorul general din materiale nerezistente în mediile corozive în care lucrează. Remediul a fost găsit cu luni în urmă , se impunea înlocuirea lor treptată, precum și a celor care prezintă deficiențe constructive, însă, măsurile acestea judicioase, menite să pună capăt neajunsurilor în funcţionarea grupului de îngrăşăminte azotoase, să contribuie la ridicarea producţiei spre treptele de eficienţă prevăzute în proiecte, nu au căpătat viaţă în ritmul prevăzut. Cu circa patru luni în urmă, cadre din conducerea fabricii de amoniac de la acest mare combinat ne spuneau : „Credem că din semestrul II al anului vom putea atinge capacitatea proiectată. Pentru aceasta este nevoie să fim mai mult ajutaţi de forurile ministerului nostru de resort, în vederea pregătirii temeinice a reviziei generale din linia iunie şi obţinerii echipamentelor necesare pentru înlocuirea celor ancheta economică deteriorate de coroziuni, pieselor de schimb şi altor materiale trebuitoare“. In perioada care a trecut de atunci, unele din aceste probleme nu şi-au găsit soluţionarea definitivă şi, în plus, au apărut altele noi, astfel că nici vorbă să se realizeze felul amintit de cadrele din conducerea fabricii, să se obţină acea mult dorită şi necesară creştere a producţiei, în strînsă concordanţă cu sarcinile planificate. Este adevărat, sprijinul ministerului s-a făcut oarecum simţit în această perioadă atît prin impulsionarea livrării unor, utilaje şi piese, cit şi prin... înlocuirea unora dintre cadrele de conducere ale combinatului. Probabil că măsura aceasta din urmă a fost determinată de anumite cerinţe obiective, dar ea trebuia dublată de o intervenţie susţinută şi eficientă pentru mersul producţiei. In cursul anchetei noastre, am examinat îndeaproape şi activitatea Combinatului de îngrăşăminte chimice Tr. Măgurele, ale cărei capacităţi de producţie au intrat în funcţiune începînd din anul 1964. O primă discuţie am avut-o la Comitetul judeţean Teleorman al P.C.R. — Combinatul din Turnu Măgurele a fost în ultimele săptămîni un adevărat şantier — ne-a spus tov. Ion Crăciun, activist în comisia economică. Fabricile de acid sulfuric, amoniac, acid azotic, îngrăşăminte şi altele au intrat în reparaţie capitală pe la începutul lunii iulie a.c. şi acum au început să reintre în funcţiune. In loc să dureze 30—35 de zile, cît era prevăzut, reparaţiile s-au prelungit la unele instalaţii cu aproape o lună, ceea ce înseamnă că nu s-au putut realiza, potrivit graficelor, cantităţile de produse programate. — Cum de s-au ivit asemenea întinderi ? — Explicaţia este simplă : din dorinţa legitimă de a ridica nivelul producţiei, un combinat au lipsit un timp preocupările pentru revizuirea şi întreţinerea în bună stare de funcţionare a utilajelor. Aceasta a fost însoţită de faptul că o serie de utilaje şi agregate de la fabrica de amoniac şi de la alte unităţi au fost livrate de unele firme cu deficienţe de concepţie şi de execuţie. La faţa locului, în combinat, aveam să constatăm că peste tot utilajele şi instalaţiile erau desfăcute, materiale diverse se aflau la tot pasul. Se lucra asiduu, cu intensitate, la revizuirea coloanelor, a echipamentului, depunîndu-se mari eforturi pentru a micşora perioada de oprire. La fabrica de acid sulfuric, tov. Remus Moldovan, numit recent inginer şef al combinatului, ne-a spus : „Cînd le-am desfăcut pentru reparaţie, multe utilaje erau de nerecunoscut. De vină s-au dovedit a fi necunoaşterea şi nerespectarea disciplinei tehnologice, lipsa de răspundere faţă de întreţinerea instalaţiilor. Am desprins din toate acestea o sarcină pe care de-acum înainte o vom realiza riguros şi anume instalaţiile vor fi supuse obligatoriu reviziei generale anuale şi vor fi oprite săptămînal pentru spălări şi curăţări de trasee, revizii mecanice.“ Evident, aplicîndu-se aceste măsuri, activitatea combinatului se va îmbunătăţi. De cîştigat ar avea combinatul şi prin revizuirea problemei integrării prea strînse a producţiei lui, care duce — atunci cînd au loc opriri la unele din fabrici — la micşorarea producţiei pe întreaga platformă. Cei cu care am stat de vorbă au subliniat necesitatea ca Ministerul Industriei Chimice şi specialiştii din institutele de proiectări să studieze această problemă şi să-i găsească o soluţionare favora-Ing. Nicolae PANTILIE DEAKU Lorănd (Continuare în pag. a IlI-a) INDUSTRIA HUNEDOREANĂ PESTE NIVELUL INDICATORILOR DE PLAN Colectivele muncitoreşti din judeţul Hunedoara, judeţ care asigură o însemnată pondere în economia naţională, se menţine, după opt luni de muncă, în rîndul colectivelor de frunte ale ţării, îndeplinind exemplar sarcinile de plan stabilite de conducerea partidului şi statului nostru. Potrivit datelor furnizate de direcţia judeţeană de statistică, în cele opt luni din acest an industria judeţului a dat economiei naţionale o producţie suplimentară de peste 100 milioane de lei. De menţionat că acest spor a fost obţinut în condiţiile suplimentării planului de stat aferent judeţului Hunedoara cu 135 milioane lei. Planul la producţia marfă vîndută şi încasată a fost de asemenea depăşit cu 123 milioane lei, iar cel al livrărilor la export cu 90 milioane lei. întreprinderile judeţului au furnizat peste plan, în perioada raportată, 50,9 milioane KW/h energie electrică, 22 000 tone cărbune, 27 500 tone fontă, 12 600 tone oţel, 11 300 mc de produse forestiere etc. Este de menţionat că productivitatea muncii planificate a fost depăşită cu 2,1 la sută. In sectorul de investiţii, s-a realizat circa 65 la sută din volumul total al lucrărilor pentru construirea unor mari obiective industriale în domeniile minier, siderurgic, energetic şi social-cultural. ' •’ VRANCEA-ţinut racordat la pulsul înnoirilor socialiste Ilie TĂNĂSACHE Colinele dulci ale Odobeştilor rămin in urmă. In faţă, incendiat de soarele dimineţii, un zid albastru, crenelat, neîntrerupt: Munţii Vrancei. Îndrăznim spre tara de piatră şi legende, pe valea Milcovului, poartă deschisă cu efort abia în ultimii ani. Şoseaua urmează calea sinuoasă a firului de apă. La bulboane, vezi fulgerările cleanului. Înainte, aleargă spre gurile forestiere, şiruri de autocamioane. Şoferii, tineri cu toţii, de la cimpie, salută în dreapta şi în stingă; oamenii s-au obişnuit cu felul lor expansiv şi aceste proaspete prietenii sunt pecetluite din vreme în vreme de cite o nuntă. Aici e bine, aerul tare, peisajul frumos, dar fata e furată la cimpie, pleacă în maşină cu iubitul, lăsînd în ochi nostalgii, citeodată reproşuri pentru curajul de a se fi dezlipit din farmecul străvechi. Satele se înșiră ca mărgelele. Lungi, frumos alcătuite, populind valea largă de piatră. Broşteni, Mera — cu o biserică ctitorită de domnitorul Constantin Cantemir, ale cărui oseminte se odihnesc aici — Poenița, Andreiaşu de Jos, Răchitaşu, Butucoasa... In intîmpinarea noastră încep să curgă coloane de mașini cu buşteni. Valea urlă ecouri, piatra vibrează, aerul pur, limpede, se leagănă între tancurile invadate de tăria răşinei. E o imagine parcă de film western: peisaj auster, sălbatic, insă populat paşnic de gurile forestiere, de funiculilrele ce balansează pe deasupra noastră trunchiuri străvechi, aduse de undeva din întunecimea verde a codrilor. Milcovul se subţiază tot mai mult, semn că pe undeva, nu departe, se află izvoarele sale. Partea aceasta a Vrancei şi-a desferecat bogăţiile abia acum cîţiva ani. Pînă atunci se ştia că bazinul forestier de la izvoarele Milcovului era înfundat, că întinderi nesfîrşite de păduri, cutreierate doar de turmele de mistreţi, mureau de milenii într-o cumplită sufocare biologică. Lemnul, nepreţuitul aur verde, lăsați în voia timpului care macină şi aduce la tăcere totul!... Valori i-mense, bogăţii zămislite pe trupul acestor munţi şi abandonate altădată pentru că aducerea lor în circuitul firesc de utilităţi nu era la îndemînă. Acest lucru presupunea efort financiar statornic pentru deschiderea unor noi artere de circulaţie in Vrancea. — Un om, îşi aminteşte Ion Galoiu, maistru la exploatarea forestieră Gîrbova, dacă era din Nereju trebuia să facă o săptămînă pînă la tîrg, la Focşani. Urma valea, numai valea Milcovului, şi trecea apa asta de 110 ori. Se ducea cu doniţe şi mai ştiu eu cu ce, şi venea înapoi, — dacă avea norocul să le vîndă — cu mălai. Acum ? Acum, în două ore eşti la Focşani. De la Andreiaşu de Jos şi pînă la Focşani, cursă de autobuze de citeva ori pe zi... .. . — Bătălia pentru străpungerea acestei zone altădată nepătrunsă, izolată de restul lumii, a început la cîţiva ani de la eliberare. A fost o muncă eroică, consemnată în folclorul vrîncean alături de monumentul nepieritor al Mioriţei. Şoseaua urcată pînă dincolo de Stoichiţa s-a constituit în acest caz drept un avanpost al civilizaţiei socialiste, o arteră pe care au început să curgă nu numai valorile forestiere evaluate aici la milioane de metri cubi, ci şi pulsul viu al unor destine racordate la sistemul nostru naţional de prefaceri. Vrancea n-a fost numai un fabulos leagăn folcloric românesc ci, înaintea tuturor acestora, o zonă în care a operat nestingherită lăcomia marilor exploatatori — cantonată mai ales la locurile unde nu se cerea efort pentru jaful sîngeros, de-au rămas munţi întregi doar piatră peste piatră. Vrancea a însemnat şi destine oropsite, repetate cu o rigoare dezolantă de la o generaţie la alta, intr-un context ce părea implacabil, definitiv. Intre aceşti pereţi despuiaţi de verdele pădurii, cu ploi pornite pe neaşteptate şi torenţi bezmetici, gata să măture totul în calea lor, s-au născut vorbele cîntecului ţîşnit dintr-o realitate dureroasă: „Foaie verde şi-un dulău / Ce n-a făcut Dumnezeu / Pământul cu-ncuietoare / Să-l descui eu cînd mă doare ?...“. In fiecare an, pe şoseaua proaspăt tăiată pînă aproape de izvoarele acestui (Continuare în pag. a III-a) Conceptul calificării industriale moderne Intr-un articol anterior *) am expus cîteva aspecte pe care la îmbracă azi confruntarea dintre profesiile tradiţionale si exigentele tehnicii moderne, am încercat să subliniem importanta adaptării muncitorului la condiţiile, adeseori complexe şi dificile, impuse de automatizarea industriei. Problematica foarte largă, faţetele diverse şi, nu o dată, inedite ale acestui proces, ne obligă să revenim, să continuăm investigaţia întreprinsă atunci mai ales pe terenul opiniilor şi ideilor teoretice. Dacă adaptarea omului la mediul natural este o condiţie sine qua non a existenţei sale biologice, se poate spune că adaptarea muncitorului la cerinţele tehnicii contemporane constituie o condiţie esenţială a existenţei lui profesionale. Altminteri el este eliminat din centrul evoluţiei *) „Scînteia", nr. 7 800, tehnice, rămînînd cantonat într-o meserie tradiţională, mai puţin eficientă, care devine, cu timpul, periferică. Dacă în universul natural, adaptarea începe cu actul naşterii, de unde porneşte adaptarea în universul profesional ? — Prima verigă a procesului de adaptare este, după părerea mea, ancheta socială recrutarea muncitorilor, consideră ing. Ion Pietrăreanu, activist în comisia economică a Comitetului judeţean de partid-Argeş. Din 1964 şi pînă în prezent numărul muncitorilor ocupaţi în industria oraşului Piteşti a crescut considerabil prin intrarea în funcţiune a unor întreprinderi de mare capacitate. In mod firesc, o bună parte din muncitori au fost recrutaţi din mediul rural. Aşa este cazul Combinatului de industrializare a lemnului, unde peste 60 la sută din muncitori sunt, la origine, ţărani din satele înconjurătoare. Remarca inginerului Pietrăreanu e valabilă pentru multe noi zone industriale ale ţării. Combinatele petrochimice de pe Valea Trotuşului, şantierul Combinatului siderurgic de la Galaţi, fabrica de fire sintetice din Brăila etc. au absorbit, calificînd în diverse profesii, zeci de mii de locuitori ai satelor, deveniţi disponibili datorită transformării socialiste a agriculturii, mecanizării lucrărilor agricole. In ce constă valoarea acestui rezervor de forţă de muncă, ce calităţi sau dezavantaje prezintă el în condiţiile impuse de industria modernă ? — O tehnologie nouă implică deprinderi şi reflexe noi. Or, cine poate fi mai apt pentru asimilarea rapidă a noilor deprinderi decit acel ce e lipsit de încărcătura unor obişnuinţe vechi ? — consideră prof. univ. Cornel Penescu, membru corespondent al Academiei. Rutina are o mare forţă de inerţie dovedită de numeroase experimente profesionale. In literatura de specialitate se citează cazul unui muncitor care, fiind transferat la o activitate de supraveghere o dată cu automatizarea întreprinderii, după trei săptămîni a cerut să fie retrogradat pentru că munca manuală anterioară i se părea cu mult mai uşoară. De asemenea, sunt citate cazuri în care, pus în faţa unei situaţii dificile, o avarie de exemplu, muncitorul recalificat acţionează după reflexele vechi, consolidate în timp de meseria tradiţională. Lipsa unei profesiuni anterioare, a rutinei, constituie un avantaj, măreşte receptivitatea faţă de complexul de cunoştinţe şi de îndeminări noi cerute de industria contemporană. Am colectat şi impresii diametral opuse, păreri care consideră un spor de dificultate în adaptare recrutarea muncitorilor pentru unele întreprinderi noi din rîndul celor ce nu au mai lucrat în industrie. E firesc să ne punem întrebarea : cine are dreptate ? Ideea după care adaptarea la cunoştinţele tehnicii moderne e mai uşoară atunci cînd porneşte de la cunoaşterea unei meserii tradiţionale, sau ideea avantajului unei minţi complet proaspete, a adaptării pornind de la necunoaşterea nici unei profesiuni industriale ? In căutarea răspunsului să mutăm cîmpul investigaţiei noastre pe terenul mai concret al industriei moderne. Combinatul siderurgic de la Galaţi a reţinut în acest an atenţia ziarelor şi a televiziunii, a stîrnit interesul opiniei publice. De ce ? Pentru că Paul DIACONESCU REPERUL FILOZOFIC IN ARTA TINEREI GENERAŢII Arta este expresia unei viziuni asupra lumii ; prin poezie şi muzică, prin teatru, film, pictură sau sculptură, omul exprimă relaţiile sale cu societatea, cu universul. Marile dispute de idei revin aci în întruchipări sensibile, în conflicte răscolitoare — pe care ni le comunică vibraţia culorii şi a sunetului, vraja cuvîntului, gestul dramatic, imaginea revelatorie şi emoţionantă. O artă căreia nimic din ceea ce este omenesc să nu-i fie străin, nu poate ignora efortul umanităţii spre definirea filozofică a conştiinţei de sine. Acesta nu este un fenomen inedit în istorie. Epocilor de structurale prefaceri sociale sau de supremă împlinire pe o anume treaptă de dezvoltare le-a fost proprie întotdeauna tendinţa de a descoperi, în oglinda fermecată a artei, noul chip al existenţei, sensurile şi perspectivele ei. Azi omenirea este răscolită de mari probleme La masa rotundă a „Scînteii“ cu: LEOPOLDINA BĂLĂNUŢA, ECATERINA OPROIU, DAN GRIGORESCU, SILVIAN IOSIFESCU, RADU PENCIULESCU ce-şi aşteaptă dezlegarea, în vremea noastră se înfruntă ideologii diferite oglindind gîndirea unor clase sociale opuse. Mai acut ca oricînd, artistul este solicitat să cunoască şi să opteze în faţa alternativei care-i cere a se situa de partea uneia sau alteia dintre ideologii. Unii încearcă să rezolve problemele pe care le ridică viaţa şi arta contemporană după poziţiile acelei clase de care şi-au legat atitudinea şi opera lor. In ce ne priveşte, noi căutăm să formulăm propriul nostru răspuns, care se fundamentează pe învăţătura marxist-leninistă, pe experienţa construirii societăţii socialiste din ţara noastră, experienţă bogată, acumulată de-a lungul unui sfert de veac de muncă creatoare în toate domeniile vieţii. Artistul adevărat nu poate să nu ia parte la acest dialog ideologic şi, în cadrul lui, nu poate să nu se situeze pe poziţiile cele mai înaintate, acelea ale luptei pentru libertate, ale slujirii cu credinţă a poporului şi a năzuinţelor maselor de oameni ai muncii. De aceea, însuşirea filozofiei marxistleniniste este o necesitate obiectivă pentru oricare artist din ţara noastră. Doar cunoscînd rosturile vieţii, explicîndu-le ştiinţific prin prisma celei mai avansate concepţii despre lume putem să dăm un răspuns artistic propriu, original, marilor dispute în care este angrenată lumea contemporană, putem făuri o artă majoră care să transmită culturii universale mesajul uman al poporului român, înaltele lui trăsături morale. Ca totdeauna, artiştii cei mai receptivi la sensibilitatea epocii sînt, totodată şi gînditori profunzi. Talentul — cînd depăşeşte pragul simplei dexterităţi — este în primul rînd talentul de a observa şi de a înţelege viaţa, de a reda sensurile ei. Numai netalentaţii ciugulesc idei neasimilate şi le lipesc cu pap în producţiile lor. Cultura filozofică a artistului veritabil este topită în crezul şi în viziunea lui originală, e consubstanţială creaţiei sale. „Discuţiile pe marginea unor expoziţii — spunea criticul de artă DAN GRIGORESCU — se opresc adesea la suprafaţă, la nivelul senzaţiilor, fără a insista asupra faptului că operele plastice au rostul de a dezvălui o concepţie, o viziune asupra lumii. Publicul vizitator nu este îndrumat şi ajutat suficient pentru a face efortul de a înţelege problematica filozofică a artelor plastice de astăzi și din trecut. Pe de altă parte, unii creatori de artă (amestecînd de fapt două direcții fundamental opuse în arta modernă), cred că de la Kandinski și Matisse încoace pictura nu mai înseamnă altceva (Continuare fin pag. a IV-ai * (Continuare in pag. a ll-a) In preajma deschiderii noului an şcolar CONSFĂTUIRI ALE CADRELOR DIDACTICE Zilele acestea au loc în întreaga ţară consfătuirile anuale ale cadrelor didactice din învâţămîntul preşcolar, de cultură generală, profesional şi tehnic. Ele prilejuiesc o amplă dezbatere a sarcinilor ce revin şcolii, corpului didactic în anul şcolar ce va începe peste cîteva zile, în lumina Directivelor Comitetului Central al Partidului Comunist Român privind dezvoltarea învăţămîntului, aprobate de plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1968, şi a noii Legi a învăţămîntului. Participanţii abordează, cu înaltă competenţă, aria largă a problemelor privind perfecţionarea şi modernizarea procesului instructiv-educativ. Totodată, se realizează un schimb de experienţă preţios în ceea ce priveşte activitatea creatoare a membrilor corpului profesoral la catedră, în munca educativă, in întărirea colaborării dintre şcoală şi organizaţiile U.T.C. şi de pionieri. La discuţiile pe specialităţi sunt analizate noile programe şi manuale şcolare, se fac numeroase propuneri pentru modernizarea metodelor de predare, pentru asigurarea însuşirii cît mai aprofundate a cunoştinţelor de către elevi. O atenţie deosebită se acordă în acest context diferitelor aspecte ale începerii şcolarizării copiilor la vîrsta de 6 ani. In cadrul consfătuirilor se reafirmă adeziunea deplină a slujitorilor şcolii la măsurile stabilite de conducerea partidului şi statului în vederea ridicării învăţămîntului de toate gradele la nivelul cerinţelor actuale şi de perspectivă ale construcţiei socialiste din ţara noastră, întregul corp profesoral îşi exprimă şi cu acest prilej aprobarea unanimă faţă de politica internă şi externă a partidului şi guvernului, consacrată înfăptuirii vastului program de desăvîrşire a construcţiei socialismului în ţara noastră, dezvoltării legăturilor de prietenie şi colaborare cu toate ţările socialiste, cu toate partidele comuniste şi muncitoreşti, întăririi unităţii şi forţei sistemului mondial socialist. La aceste consfătuiri, organizate pe municipii, oraşe, comune şi grupe de comune se desemnează reprezentanţii pentru adunările judeţene care vor dezbate proiectul de Statut al personalului didactic şi vor alege delegaţii la Conferinţa naţională a cadrelor didactice din învăţămîntul de toate gradele. ADEZIUNE DEPUNĂ IA PRINCIPIILE POLITICII EXTERNE A PARTIDULUI ŞI GUVERNULUI TELEGRAME ŞI SCRISORI ADRESATE C.C. AL P.C.R., TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Pe adresa Comitetului Central al partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu continuă să sosească din toate colţurile ţării numeroase scrisori — expresie, a sprijinului unanim de care se bucură politica internă şi externă a României socialiste, generată de interesele fundamentale ale poporului nostru, ale cauzei socialismului si păcii. In scrisoarea semnată de un grup de muncitori de la întreprinderea „Zarea“ din Bucureşti se arată : „Vă rugăm să primiţi cele mai frumoase şi sincere mulţumiri pentru grija pe care o aveţi faţă de poporul român, de cauza socialismului. Vom fi întotdeauna alături de dumneavoastră şi nu ne vom precupeţi eforturile pentru sprijinirea deplină a politicii partidului îndreptată spre dezvoltarea prieteniei cu ţările socialiste, cu popoarele din întreaga lume. Trăiască scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România !“. „împreună cu toţi cetăţenii frumoasei noastre Capitale, cu cetăţenii scumpei noastre patrii, îmi exprim sprijinul hotărît şi ferm faţă de politica internă şi externă promovată cu înţelepciune de conducerea partidului şi statului nostru “— scrie G. Sándor Dionisie, din Ministerul Industriei Metalurgice. Dumneavoastră, şi alături de dumneavoastră întreaga conducere a partidului şi statului, apăraţi fără preget tot ce este astăzi în lume mai scump şi mai important de apărat, măreţele idealuri pentru care mulţi comunişti şi-au dat viaţa. Alături de noi, generaţiile prezente, generaţiile viitoare, istoria vor aprecia cum se cuvine eforturile deosebite depuse de înţeleaptă şi încercata conducere a partidului şi statului nostru, pentru stabilirea între ţările socialiste, între toate ţările lumii, de raporturi demne, principiale, echitabile, raporturi care să respecte drepturile sacre ale popoarelor : libertatea, independenţa, suveranitatea. Principiile de bază ale politicii externe a României socialiste, cuprinse în Declaraţia Marii Adunări Naţionale, sunt principii drepte, demne, cinstite, profund umane. Ca toţi cetăţenii patriei, mă angajez să muncesc din toate puterile pentru binele poporului nostru, pentru cauza partidului. Să ne trăiţi mulţi ani fericiţi, spre folosul partidului şi patriei noastre !“ „Iubesc combinatul ca pe propria mea familie, scrie Dima Dumitra, muncitor la Combinatul de celuloză şi hîrtie din Brăila. După orele de lucru, cînd merg acasă, privesc cu multă dragoste pe cei trei feciori ai mei, sănătoşi şi voinici, cu viitorul asigurat. Şi ca ei sînt toţi copiii patriei noastre socialiste. La viaţa şi sănătatea lor, la viitorul lor fericit veghează partidul nostru drag. Iată de ce am ţinut să-mi exprim şi în scris totala mea adeziune la politica înţeleaptă a partidului şi guvernului, să exprim din toată inima urarea de viaţă lungă iubiţilor noştri conducători, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru a ne duce mai departe pe drumul luminos al socialismului care este drumul fericirii şi al bunei stări“. „Aprob din toată inima Declaraţia Marii Adunări Naţionale, întreaga politică internă şi externă a statului nostru“ — scrie cetăţeanul Ulrich Dumitru, din Bucureşti. „Citind ultimele documente, luînd cunoştinţă de Declaraţia Marii Adunări Naţionale, mi-am dat încă o dată seama de legătura strînsă, inseparabilă între politica noastră pe plan intern, îndreptată spre dezvoltarea multilaterală a patriei, spre ridicarea nivelului de trai al poporului, şi politica noastră externă, profund internaţionalistă, ataşată idealurilor socialismului — scrie lt. colonel Stanciu Vasile. Aceste documente exprimă în modul cel mai clar dorinţa partidului şi guvernului nou(Continuare în pag. a II-a)