Scînteia, iulie 1969 (Anul 38, nr. 8112-8142)

1969-07-30 / nr. 8141

PAGINA 4 LA BRAŞOV­O PRESTIGIOASĂ SÂRBĂ­TO­ARE A CUL­TURII Oraşul de la poalele Tîmpei a fost, în cursul zilei de duminică, amfiteatrul unor grandioase şi emo­ţionante serbări populare, semn al bucuriei fireşti a oamenilor la acest mijloc de vară, bogat în bilanţuri. Duminica aceasta de largă şi spec­taculoasă serbare populară, moment de rememorare a unor tradiţionale elemente ale străvechii civilizaţii şi culturi populare şi totodată prilej de evidenţiere a dezvoltării şi valorifi­cării lor contemporane, de relevare a succeselor culturii noastre pe aces­te meleaguri în ultimele decenii, a fost de fapt ultima zi a unei sărbă­tori mai largi, care a durat o săp­­tămînă , „Colocvii braşovene“, ma­nifestare care a stimulat o apro­piere a artei de public şi a prilejuit crearea unei legături mai strînse a acesteia cu comandamentele sociale majore ale vremii. Manifestare culturală dedicată Congresului al X-lea al partidu­lui şi celei de a 25-a aniversări a eliberării patriei, „Colocvii braşove­ne“ s-a înscris pe linia unei iniţiative care s-a bucurat de o largă adeziu­ne şi cald entuziasm in toate colţu­rile ţării şi care a da­t naştere, cu rodnice rezultate la numeroase fes­tivaluri culturale. Spre meritul organizatorilor — Co­mitetul pentru cultură şi artă al ju­deţului Braşov — manifestarea cultu­rală a judeţului Braşov şi-a precizat şi a reuşit să aibă un profil distinct. Marea serbare populară desfăşu­rată intr-o zi de relaxare a încheiat, aş spune, în primul rind o săptă­­mină „de lucru“, o săptămînă de co­locvii şi simpozioane de remarcabilă ţinută ştiinţifică. Oameni de cultură din Întreaga ţară, dar mai ales — lucru notabil şi plin de promisiuni pentru pulsa­ţia intelectuală nu îndeajuns ce cu­noscută a Braşovului — oamenii de cultură ai Cetăţii, români, germani, maghiari, au făcut in aceste zile dovada unei serioase şi elevate preocupări de cercetare ştiinţifică. Comunicările lor sobre, conţinind nu numai bogate date inedite, ci şi puncte de vedere noi, închegate, sensibil nuanţate, au reprezentat o contribuţie remarcabilă la evidenţie­rea istoriei şi realităţii culturale a oraşului, la relevarea osmozei con­tinue dintre cultura lui şi cea a ţă­rii întregi. Prin ei, prin intermediul acestor harnici cărturari ai oraşului, prin munca lor omagiind evenimentele politice pe care le întîmpină sărbă­toreşte întreaga ţară, am coborît în istoria „pietrei" şi am pătruns mai intim in aşezările dacice ale acestor locuri, am înţeles mai adine rolul a­­cestei străvechi vetre de cultură românească pe care au adăpostit-o Şcheii Braşovului — de care se lea­gă osirdia cu care diaconul Coresi şi-a scos primele tipărituri româ­neşti, de care se leagă activitatea lui Radu Tempea sau cea a lui Ga­­vril Munteanu, G. Ucenescu. Graţie lor am văzut într-o mai cuprinză­toare lumină reconstituită arhitectura în ruină a vechilor ziduri de cetate, am aflat necunoscute aspecte ale mişcării teatrale, am lămurit multe dintre pasionantele rela­ţii dintre teatrul braşovean şi mişcarea teatrală din Moldova şi Ţara Românească. In cadrul „Colocviilor“ ei au întors ÎNSEMNĂRI PE MARGINEA EDIŢIEI JUBILIARE A „COLOCVIILOR BRAŞOVENE“ pagini esenţiale ale bogatei prese braşovene, presă militantă, angajată în împlinirea celor mai scumpe idea­luri de libertate şi unitate naţională ale poporului român, au prezentat cele mai valoroase realizări ale plasticii braşovene de la Mişu Pop şi pină in prezent, au evocat cu pre­cizie şi sensibilitate figurile lui Ia­­cob Mureşianu şi Gh. Dima, şi bo­gata viaţă muzicală de azi a ora­şului, tradiţie şi realitate ce jus­tifică recenta hotărîre de înfiinţare in Braşov a unei noi facultăţi a Institutului pedagogic — cea de mu­zică. Desfăşurate la aceleaşi ore, ore de muncă susţinută, în care prin porţile uzinei „Steagul roşu“ şi „Tractorul“ porneau pe drumurile ţării zeci de autocamioane şi tractoare, in care indicatoarele instrumentelor de pre­cizie de la „Metrom“ dădeau răs­punsuri pozitive probelor de calitate a sute de produse. „Colocviile bra­şovene“ au fost capabile să eviden­ţieze convingător că şi viaţa cultu­rală a acestui mare oraş industrial, ca şi cea a întregii ţări, pulsează cu putere­­ că oamenii ei de cultură, ur­maşi demni ai vechilor cărturari braşoveni, însetaţi de zidire temei­nică. Împletesc activitatea culturală practică, de zi cu zi, şi cu eficienţă imediată, cu o muncă migăloasă de investigaţie a documentelor. „Co­locviile“ au arătat că munca no­bilă a intelectualilor braşoveni este la nivelul eforturilor depuse în toate do­meniile de către oameni de pe tot cu­prinsul ţării. Seriozitatea contribuţiilor aduse în cadrul „Colocviilor braşovene“, seriozitatea momentului de bilanţ cultural, după 25 de ani de eforturi în direcţia construirii unei societăţi noi, au imprimat un accent grav şi tuturor celorlalte manifestări adia­cente comunicărilor. Privirea a in­sistat cu gravitate asupra vestigiilor istoriei şi exponatelor de etno­grafie din muzeul sătesc de la Cuciulata, inaugurat în zilele „Co­locviilor braşovene“. A sunat solemn orga de la Biserica Neagră. Paşii vi­zitatorilor au trecut grav, evocator, prin clasa şcolii din Şchei in care a predat Anton Pann. Au vibrat grav replicile piesei „Clopote la „ zidirea lumii“ a dramaturgului braşovean E. Poenaru piesă evocatoare a figurii lui Gh. Şincai şi prin ea, a tuturor acelor eroi ai ideii de libertate şi demnitate naţională, care au format „Şcoala ardeleană“. Au vibrat grav in incinta aceluiaşi romantic Bastion al ţesătorilor, sub cupola cerului de pe care omul cu­cerise şi Luna, corurile „­ capella“, inspirate din melosul românesc, creaţiile muzicale, slăvind nobleţea luptei naţionale, ale lui Iacob Mure­şianu, Gh. Dima şi cunoscuta creaţie beethoveniană „Egmont“. Prin aceste manifestări culturale ce au însoţit comunicările ştiinţifice, manifestări dintre care trebuie să mai amintim şi recitalul de versuri des-p­­re Braşov, în interpretarea unui co­­ectiv de actori ai Teatrului Drama­tic şi cel de versuri în lectura poe­ţilor braşoveni contemporani, în care s-a reflectat tumultul constructiv al oraşului de azi, precum şi vernisa­jul Expoziţiei judeţene de artă plas­tică — in cadrul căreia s-a acordat premiul viţii unei compoziţii evoca­toare a „Nopţii lui 23 August 1944“, aparţinind pictorului Eftimie Modîlcă — s-a realizat incontestabil, de-a lun­gul unei săptămini, o mult mai largă confruntare publică, un dialog viu, deschis, al creatorilor cu cei cărora le e dedicată creaţia artistică , confruntarea cea mai îndreptăţită să consolideze sau să infirme orientări sau prestigii, confruntarea în care se împlineşte o necesitate pe care crea­torul autentic o resimte obsedant : aceea de a consona cu năzuinţele şi lupta poporului condus de partidul comunist. O sărbătoare jubiliară nu exclude conştiinţa critică. Dimpotrivă, o hră­neşte cu necesitate. O asemenea conştiinţă trează, lucidă, este sin­gura cale spre mai bine, spre „foar­te bine“. „Colocviile braşovene“ au avut şi această capacitate. Au realizat „Colocviile braşovene“ cea mai largă confruntare posibilă . Şi mai ales, se realizează, de obicei, în oraşul de la poalele Tîmpei cel mai viu dialog posibil între creatori şi public ? Răspunsurile la aceste În­trebări sunt unele din cele mai sigure indicii ale eficacităţii culturii, ale rolului ei în luminarea acelui drum, care este „cunoaşterea de sine“, in­formarea şi dinamizarea conştiinţei umane ideale, conştiinţa comunistă. In această direcţie, Braşovul, gras cu o mare dominantă a populaţiei tinere, cu o mare dominantă de teh­nicieni şi ingineri, mai poate face remarcabile progrese. Mă gîndeam la aceasta urmărind foarte intere­santul simpozion dedicat probleme­lor tineretului braşovean. Ascultind, cu acest prilej, o mulţime de tineri care absentaseră din sala de spec­tacole sau din muzee, mă gîndeam că o propagandă culturală de cali­tate, şi mai intensă, adresată tinere­tului şi nu numai lui, nu poate fi decit salutară. Mă gîndeam la ace­eaşi relaţie artă — public, în legătu­ră cu repertoriul unilateral tentat de divertisment al Braşovului. Mă gîndeam la acelaşi lucru, remar­­cind că este pentru prima dată cind, cu prilejul acestor „Coloc­vii braşovene“, se joacă tea­tru in splendidul Bastion al ţesăto­rilor ce aminteşte de celebrul „The Globe“ de pe vremea lui Shake­speare, că este de asemenea pentru prima dată cînd poeţii oraşului se urcă pe podium în piaţa publică şi Înfruntă direct veto-ul sau aplauzele entuziaste ale publicului. Asemenea manifestări ar trebui să devină obişnuite, nu numai in cadrul unui festival anual — e o remarcă pe care au impus-o „Colocviile” înseşi, o manifestare culturală de înalt prestigiu care s-a dovedit capabilă să vorbească in modul cel mai eloc­vent despre unitatea culturii mate­riale şi spirituale a poporului nos­tru, despre contribuţia culturală a Ţării Birsei de-a lungul secolelor, despre marile înfăptuiri pe tărîmul culturii in ultimul sfert de veac. Notaţia STANCU Dincolo de panourile unei Mobile expoziţii Un minunat cabinet tehnico­­ştiinţific — aceasta este impre­sia care se conturează după vi­zitarea Expoziţiei de material didactic, găzduită de câtva timp în cuprinsul Grupului şcolar profesional şi tehnic de pe bu­levardul Lacul Tei­u din Capi­tală. Sunt reunite aici verita­bile creaţii tehnico-ştiinţifice — maşini, instalaţii şi sisteme teh­nice dintre cele mai diverse şi mai ingenioase, multe miniatu­rizate, dar reproducînd la scara preciziei maxime şi — de ce n-am spune-o ? — nu lipsite de un anume farmec evocator al copilăriei, ample şi complicate procese tehnologice, sobre ima­gini de muncă cotidiană. Şi-au dat întilnire aici deopotrivă in­­deminarea şi fineţea, fantezia şi exactitatea cu care elevii lice­elor de specialitate, ai şcolilor profesionale şi tehnice îşi de­monstrează atit de valoroasa lor activitate practică din ate­­lierele-şcoală. Se ştie că in ultima vreme, o dată cu reactualizarea îmbogăţi­tă a ideilor de învăţămînt pro­gramat, de armonizare perfectă intre dimensiunile vizuale şi au­ditive ale lecţiei, numeroase stu­dii, statistici, sondaje se intrec in a ilustra eficienţa sporită a ex­punerilor profesorale pe calea u­­tilizării materialului intuitiv, în a demonstra că noţiunile cele mai aride, conceptele cele mai abstracte se transfigurează, se innobilează cu o accesibili­tate deplină sub puterea de ira­diere a unui material didactic de Înaltă ţinută. Ei bine, multe dintre exponatele la care mă re­fer corespund întru totul aces­tei esenţiale cerinţe-etalon. Nu doar execuţia măiestrită, în care diversele materiale folosite, de la substanţe plastice relie­­fant colorate la sticlă şi oţeluri, de la fibre sintetice la cele de in şi bumbac, sunt utilizate ca o savantă tehnică a efectului plas­tic şi estetic, nu numai puterea lor de invenţie, graţie căreia ex­poziţia ne înfăţişează miniatu­rile unor maşini şi utilaj® încă inexistente, dar pe deplin posi­bile, ci îndeosebi precizia cu care ele funcţionează, ilustrind convingător, clar şi perfect — în opoziţie cu atitea planşe static concepute, răspindite, din pă­cate, atit de mult prin şcolile noastre — Întregul proces de desfăşurare, structura dinamică a unui fenomen tehnico-ştiinţi­­fic, atestă o incontestabilă valoa­re didactică. De altfel, este suficient să vezi macheta in mărime aproape na­turală a unui motor „Carpaţi“ şi instalaţia de frină hidraulică, elocvent secţionată — ambele efectuate de elevi ai Grupului şcolar­ auto din Bucureşti —, să urmăreşti anatomia circula­ţiei fosforescente a benzinei în arterele unui motor, imaginată de către elevi ai Şcolii profe­sionale de mecanici­ auto din Tirgovişte, sau instalaţia de ră­cire a motorului S.R. 211, redată sugestiv de elevi ai Grupului şcolar­ auto din Ploieşti, spre a dobindi convingerea că ar fi destul să se valorifice doar o parte din potenţialul de ingenio­zitate şi îndemînare propriu ac­tivităţii elevilor in atelierele­­şcoală, ca toate laboratoarele de fizică sau de chimie din şcolile generale şi din licee să poată fi în scurt timp mai bine do­tate. Este îndeajuns să stărui puţin in faţa standului şcolilor Ministerului Industriei Uşoare, unde mostrele de pantofi, po­şete, seturile de Îmbrăcăminte pentru copii (care, in treacăt fie spus, eclipsează multe dintre ar­ticolele de acest gen introduse în comerţ), spre a-ţi putea da seama de înalta economicitate a atelierelor-şcoală. Este suficient deci să treci prin faţa standuri­lor şcolilor aparţinînd Ministe­rului Minelor, Ministerului Pe­trolului, Ministerului Economiei Forestiere şi altor ministere pen­tru a te întreba : de ce se con­sumă aproape neobservate ase­menea învăţăminte atât de clare şi convingătoare ale unei expo­ziţii şcolare ? O asemenea întrebare a mai fost formulată şi cu prilejul ex­poziţiei „Tehnica se însuşeşte încă din anii de şcoală“, inaugu­rată exact cu un an în urmă. S-a invocat atunci, în egală mă­sură, un nu ştiu ce pericol de şablonizare a operaţiilor efec­tuate de elevi, in condiţiile cind atelierul-şcoala s-ar profila pe elaborarea unor tipuri anume de material didactic, şi, de ase­menea, un nu ştiu ce neajuns instructiv, ca urmare a fap­tului că profilul specific al şcolii n-ar putea îngădui producerea unei Întregi game de aparatură tehnică. Sunt supoziţii pe care realitatea ex­poziţiei prezente le infirmă în egală măsură. Pentru că ea demonstrează convingător cum căutările, febra novatoare şi imaginaţia creatoare, specifice viitorilor muncitori, tehnicieni şi maiştri, pot modifica de la un an la altul concepţia şi struc­tura unui aparat confecţionat in atelierele-şcoală. De unde im­plicit sugestia ca organizarea unor expoziţii asemenea celei menţionate să dobîndească un caracter ciclic. Aceeaşi expo­ziţie demonstrează, de asemenea, cit de utile sunt cooperările şi colaborările dintre şcolile cu profil diferit, tocmai în direcţia confecţionării unei game largi de aparate complexe şi, implicit, necesitatea promovării pe scară largă a unui asemenea proce­deu de lucru. Asemenea demonstraţii îi con­feră de altfel expoziţiei cea din­ţii valoare. Mihai IORDANESCU tv 10,00 — Limba franceză (reluare). 10,25 — Zilele dramaturgiei româ­neşti. Spectacolul de tea­tru „Apus de soare" de Barbu Ştefănescu Dela­­vrancea. Interpretează un colectiv al Teatrului Na­ţional din Bucureşti. Dis­tribuţia : George Calbo­reanu, George Calborea­­nu-junior, Carmen Stă­­nescu, Ilinca Tomorovea­­nu, Nicolae Brancomir, Victor Moldovan, Alex. Hasnaș, Al. Demetriad, Ion Henter, Matei Alexandru, N. Gr. Bălănescu, Emil Liptac, Șerban Iamandi, Gh. Cozorici, Marcel Enescu, Mihai Fotino etc. Scenografia Mircea Maro­sin. Regia Sică Alexan­­drescu. 11,39 *— Închiderea emisiunii de dimineaţă. 17,30 — Buletin de ştiri. 17,35 —■ Lumea copiilor. S-a întîm­­plat la Grădina zoologică. Film de Victor Frunză şi Ion Stanciu. Imagine­ : Sorel Pas­cu. 18,5 —­ Studioul şcolarilor. Album de vacanţă la Suceava. 18,20 — Dialog cu telespectatorii. 18,45 — Tribuna economică. In­vestiţiile cincinalului. Par­ticipă : dr. Vasile Rausser, conf. univ. Vladimir Tre­ble­ şi Cornel Peligrad, di­rector al Băncii de Inves­tiţii. 19,15 — „Tinereţe, ani de aur**. Program susţinut de an­samblul folcloric „Mărţi­şorul­ al Casei de cultură a studenţilor din Cluj. 19.30 — Telejurnalul de seară. Bu­letin meteorologic. 20.00 — Tele-cinemateca : „Soarta unui om“ — producţie a studiourilor sovietice. Re­gia : Andrei Bodnarciuc. Film distins cu Marele Premiu la Festivalul inter­naţional al filmului de la Moscova — 1959. 21,35 — Reflector. 21,50 — De la operetă la muzica uşoară. Micro-recital Con­stanţa Cîmpeanu. 22,10 — Telejurnalul de noapte 22,30 *— Intîlnirea de atletism Eu­ropa — America. cinema O Contesa Casei (ambele serii) : REPUBLICA — 10 ; 13;15 ; 17 ; 20.15. 0 O chestiune de onoare : PA­TRIA — 9 ; 12 ; 15 ; 13 , 21, FES­TIVAL — 9 ; 11,30 ; 14,30 ; 17,45 ; 20,45, la grădină — 20,30. 0 Răutăciosul adolescent : LU­MINA — 9—15,45 în continuare ; 18,15 ; 20,45, GRIVIȚA — 9,30 ; 12 ; 15,30 ; 18 ; 20,30. 0 Căsătorie pripită : DOINA — 11,30 ; 13,45 ; 16 ; 16,15 ; 20,30. • Program pentru copii : DOINA — 9 , 10. • Secretul cifrului : GIULEȘTI — 15,30 ; 18 ; 20,30.­ „ Ultima tură : ÎNFRĂȚIREA IN­TRE POPOARE — 15,15 ; 17,45; 20. 0 Sîngeroasa nuntă macedoneană: FLACĂRA — 15,30 ; 18 ; 20,30. • Preludiu : UNION — 15,30 ; 18, 20,30. ^ Dragoste la Las Vegas : EXCEL­SIOR — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 38,30; 21, GLORIA — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 , MELODIA — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30, FLAMURA — 9—16 în continuare ; 18,15 ; 20,30, GRADINA EXPOZIȚIA — 20,30. • Setea : GLORIA — 20,30. 0 Creola, ochii-ţi ard ca flactra: LUCEAFĂRUL — 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 15 ; 18,30 ; 21, BUCUREȘTI — 8,30; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21, FAVO­RIT — 9,30 ; 11,45 ; 14 , 16 ; 18,15 ; 20.30, STADIONUL DINAMO — 20.15. ARENELE LIBERTĂȚII — 20.15. 0 Crima din pădure : DACIA — 8,45— 21 în continuare. • Paradisul îndrăgostiţilor : VIC­TORIA — 9 ; 11;15 ; 13,30 ; 18 ; 18,30 ; 20,45. 0 Muzeul satului ; Tradiţii mara­mureşene î Clntece în lemn ț Că­luşarii ; Tradiţii­­ Un dan» In munţii codrului : TIMPURI NOI — 0—21 In continuare. 0 Comisarul X şl hand» „Trei elini verzi* s FEROVIAR — 8,30 ; 11 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; îl, ARTA — 8,45— 16,30 In continuare ; 18,45; la grădină — 20,30, MODERN — 9,30; 11,45 ; 14 ; 18,30 ; 18,45 ; 21, TOMIS — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 15,43 ; 18,15, la grădină — 20,30. 0 In umbra coltului : BUZEŞTI — 15,30 ; 18, la grădină — 20,30. • Prințul negru­­ CRINGAŞI — 15,30 ; 18 ; 20,30. 0 Lovitură puternică : BUCEGI — 9 ; 11,15 ; 13,80 ; 18 ; 18,13, la ffră­dină — 20,30, VITAN — 15,30 ; 18 — la grădină — 20,30. 0 Contemporanul tău­­ MUNCA — 16 , 19. 0 încotro, omule T . MOŞILOR — 15,30 ; 19,30. • Noaptea • făcută pentru a visat UNIREA — 15,30 ; 18, la grădină — 20,30. • La doloc vita : MIORIŢA — 0,30; 13 ; 18 ; 19. • Neîmblânzita Angelica­­ POPU­LAR — 15,30 ; 18 ; 20,30, COSMOS — 35,80 ; 18 ; 20,30, VIITORUL — 15,SO ; 18 ; 20,30. • Operaţiunea Crossbow : FLO­­REASCA — 9,15 ; 11,30 ; 15,30 ; 18. • Gaudeamus lgbtur ! : FLO­REASCA­­ — 20,80. • Noaptea generalilor­­ VOLGA — 9—18,45 In continuare, RAHOVA — 15,30 ; 18,30, la grădină — 20,30, AURORA — 9 , 12 ; 15 ; 18 ; 20,45, la grădină — 20,30. • Alexandru cel fericit t PRO­GRESUL — 15,30 ; 18 , 20. • Străin In casă t LIRA — 15,30 ; 18, la grădină — 20,30. • Comedianții : DRUMUL SĂRII — 16 , 19. • Tarzan, omul junglei t FEREN­TARI — 15,30 ; 18 ; 20,30. • A trăi pentru a trăi t COTRO­CENI — 15,30 ; 19. • Adio, Gringo , PACEA — 18,30; 18 ; 20,30. • Desertul roșu­­ CENTRAL — 9,30 ; 13,10 ; 15 ; 18 ; 91, GRADINA DOINA — 20,30. • Lustragiul I GRĂDINA MOȘI­LOR — 20,30. . • Haiducii I GRADINA PROGRE­­SUL-PARC — 20,30. teatre • Teatrul satiric muzical „C. TS- nase“ (grădina Boema) : Nu te lăsa, Stroe 1 — 20. • Ansamblul folcloric „Ferinita“ (In Sala Teatrului „C. I. Nottara“): Perinita mea — 10. SClNTEIA — miercuri 30 iulie 1969 LA COMEMORAREA POEZ~ REVOLUŢIONAR PETŐFI SÁNDOR Rapsod al libertăţii şi înfrăţirii popoarelor Gloria marelui poet Pe­tőfi Sándor este învestită cu aura unui poet erou. Căci el, credincios pînă la capătul vieţii sale idealuri­lor revoluţionare, s-a jert­fit în numele măreţiei lor. Dreapta lui a purtat cu egală demnitate condeiul şi arma, dîndu-le un scop identic. In acest sens ru­bedenia sa spirituală îi numeşte pe un Byron, pe un Botev, pe un Mickie­­wicz, pe Bălcescu al nostru. Poezia lui Petőfi Sándor este revoluţionară, bărbă­tească şi vizionară, deşi în acest context covîrşitor în­­tîlnim oaze de aleasă du­ioşie erotică sau de pastel suav. Ideile directoare sînt lupta civică, libertatea şi republica. Versurile îi sînt străbă­tute de gîndul jertfei mă­reţe, pe baricade, nu cu voluptate romantică, ci cu o bărbăţie demnă de res­pectul postum al neamu­rilor­­ „Pe câmp de luptă-n vuietul de fier / Sînge­­le-mi tânăr să se b­urgă-acolo / Şi glasul meu să fie-acoperit / De vălmăşa­gul nemaipomenit, / De glasul trâmbiţelor sugru­mate / De tunetul de tu­nuri descărcate“. / In exprimarea lirică a ideilor sale naţionale şi so­ciale poetul se contopeşte cu destinele poporului său. Suflului patriotic, poetul îi corelează lucid şi unul so­cial, năzuind comunitatea cu cititorul : „Mai mult e poezia ! E-o clădire / Des­chisă orişicui vrea să se roage, / Cu un cuvînt : un templu-n care-i slobod / Să intri în opinci şi chiar desculţ !“ O dată definită credinţa artistică, devine lesne de înţeles de ce înfocatul pa­triot aderă la un umanism generos, sensibil la desti­nul celorlalte popoare. Lupta popoarelor asuprite este panoramată mai întîi în plan general : A înviat cumplită / Marea popoare­lor ; / Vuind ridică-n ste­le / Talazurile grele / Cu braţu-ngrozitor. / Apoi, străfulgerate de im vizionarism lucid, luptele sînt bine prefigurate pe zarea viitorului : „Cînd neamurile-ncătuşate / Stă-,. rîmîndu-şi lanţurile vor pomi-nviate / Cu roşii feţe şi cu roşii steaguri sfinte/ Pe steaguri scrise-avînd aste cuvinte : / „Libertate lumii­­“ / Principiile sociale, de fapt limpede politice, ale lui Petőfi nu se puteau împleti decât într-o fermă atitudine republicană. Pen­tru poet condiţia primă a libertăţii este republica. Poetul ridică Republicii, cu majusculă, imnuri se­meţe : „Veniţi, prieteni, la mormînt şi-acolo / Stri­gaţi cu toţi: „Republica trăiască !“ / O să aud şi pacea doar atuncea / Şi-n inima mea, blind, o să-n­­florească“. Acum, după 120 de ani de la moartea-i sublimă, îmi trezeşte o admiraţie totală acel tinăr zvelt, înalt şi frumos, cu mustaţa ajustată bărbăteşte, acel tî­­năr bard, de o temeritate riscantă, care, pe lingă armă şi condei, a luat în mînă cel de-al treilea sim­bol : steagul roşu al revo­luţiei. Revoluţia de la 1848 reprezintă veriga unei tra­diţii de lupte naţionale şi sociale la care trei neamuri făceau confluenţe necesare şi vitale, în numele priete­niei care le legau prin veacuri de suferinţă, pînă la înfrăţirea lor socialistă de astăzi. Un Bărnuţiu, un Petőfi, un Ştefan Ludvic Roth alcătuiesc un simbo­lic triumvirat al acestei prietenii. De aceea citito­rii şi scriitorii români îşi dăruiesc dragostea poetului născut la Budapesta, mort la Albeşti şi nemuritor în Inimile celor ce preţuiesc arta adevărată, arta isvorî­­tă nemijlocit din cele mai Înalte idealuri de libertate şi înfrăţire între popoare. Al. ANDRIŢOIU Mărturii ale preţuirii Scriitor reprezentativ al literatu­rii maghiare, aparţinind deopotri­vă, prin mesajul operei sale, uma­nităţii, Petőfi Sándor cunoaşte o audienţă dintre cele mai elocvente­, pe toate meridianele lumii, dovedin­­du-şi universalitatea şi vitalitatea literară. Poet al cetăţii şi al doru­rilor intime, al cîntecului ana­creontic şi al melancoliilor ero­tice, al solitudinii şi al solidarită­ţii, al verbului tunător şi al şoaptei, al revoltei sociale şi al meditaţiei, al gestului titanian şi al contem­plaţiei, al peisajului şi al evocării baladeşti, al elanurilor patriotice şi al îndemnului la revoluţie, el face dovada unei sensibilităţi polivalente, desfăşurîndu-se într-un larg regis­tru liric, guvernat suveran de o vi­ziune fundamental umanistă. E ceea ce şi explică, de altfel, în ultimă analiză, marea lui popularitate, fap­tul că astăzi e tradus în aproape cincizeci de limbi, că în multe ţări, printre care şi România, creaţia sa se bucură de un prestigiu deosebit. Numele lui circulă ca un simbol al aspiraţiilor revoluţionare de li­bertate socială şi naţională, simbol sub care a pătruns, de la început, şi in conştiinţa românească. Dovada cea mai veche care-i consemnează existenţa în limba română datează din anul morţii marelui luptător. Urmărindu-i pe revoluţionari, ofi­cialităţile le publică in presă sem­nalmentele. Printre cei cărora li se face fişa, alături de Kossuth Lajos şi de generalul Bem, figurează şi Petőfi. Cititorii Gazetei de Transil­vania află, astfel, dintr-unul din numerele pe 1849 că urmăritul „vor­beşte nemţeşte, ungureşte şi româ­neşte“, iar la rubrica „ocupaţia sau caracterul" specificarea „mai înain­te poet*. In realitate, pentru Intelec­tualitatea ardeleană, familiarizată cu literatura maghiară, numele lui Pe­tőfi nu era, cu certitudine, necunos­cut. Poemele şi prozele acestuia vor fi fost parcurse, In versiuni origi­nale, încă la apariţia lor in revista Si volume. Difuzarea operei lui Petőfi, în for­me directe, va începe însă puţin mai tîrziu. Firesc, tot în medii şi prin contribuţii transilvănene. Prima tra­ducere românească apare, după cite cunosc, în 1865, în Aurora română şi e semnată de G. Marchişiu, unul din­tre colaboratorii preferaţi ai revis­tei. E vorba de poemul Omul. Tăl­măcirea are exclusiv valoare de do­cument. Peste şapte ani, în Familia, Iosif Vulcan tălmăceşte Fire­aş-rîu, în care Petöfi reia vechiul motiv al metamorfozei. Peste alţi cinci ani, a­­pelînd tot la ciclurile erotice, profe­sorul Grigore Silaşi traduce şi pu­blică, intr-o revistă maghiară, liedul Tremură rugul, că... Neîndoielnic, cele trei traduceri reprezintă doar o­­peră de pionierat. Peste alţi doi ani, 1877, Familia va găzdui însă şi cea dinţii tălmăcire realmente notabilă. De data aceasta, semnatarul este un poet în toată puterea cuvintului : Al. Macedonski. Transpunind (probabil după vreun intermediar) una dintre cele mai răspindite poezii ale lui Pe­tőfi, Lumea aceasta, el face să trans­pară la un nivel mai aparte, pentru Întîia oară in cultura noastră, ceva din reverberaţiile originalului. In zorii activităţii sale literare, un alt poet autentic se apropia de te­zaurul petofian, alegînd cîntece adec­vate vîrstei : George Coşbuc. Elev în clasa a Vil-a a liceului din Nă­­săud, el publică în revista manuscris Musa someşană din 1882-1883, Undele mării. In anul următor, acelaşi Coşbuc încearcă din nou să dea veş­­mînt românesc versului petöfian. Co­loanele Familiei din 18/30 noiembrie 1884 găzduiesc astfel, sub pseudonimul C. Boşcu, poema Aş vrea să fiu, tra­­tînd şi ea obsedantul motiv al meta­morfozei. Cu St. O. Iosif, destinul românesc al lui Petőfi se impune, insă, defi­nitiv. In Iosif, anume coarde ale liricii petőfiene găsesc un interpret ideal, chiar dacă tălmăcirile sunt libere şi eventualele confruntări ar demonstra filologilor absenţa nu ştiu cărui de­taliu socotit esenţial. Cert este că spi­ritul liedului petofian nu a trădat în Aurel MARTIN nici una din piesei* încorporate în vo­lumul Apostolai «i alte poezii, apărut în 1896, iar într-o a doua ediţie în 1908, sau în Poezii alese, tipărit în 1897, şi nici în cele rămase prin pe­riodice. Cititorului român i se ro­tunjeşte, aici, în cele peste treizeci de poeme echivalate, imaginea cintă­­reţului hernian al universului intim, al locurilor natale, al anotimpurilor, al nostalgiilor, al dragostei. Dar, prin textele de mai mare întindere, şi a poetului solicitat de teme romantice, orientate etic şi social, ca in Luntra­şul şi, mai ales, in Apostolul. Momentului Iosif, esenţial în cu­noaşterea poetului la noi, îi urmează momentul Goga, cu adevărat memo­rabil în procesul de încetăţenire ro­mânească a liricii lui Petőfi, căci el descoperă cititorilor cu deosebire la­tura militantă, politică a acesteia. Intr-o notă de subsol, însoţind poezia Privighetori şi ciocîrlii, se preci­zează : „Am tradus aceste rînduri ale cîntăreţului maghiar Petőfi ; le-am dat în româneşte pentru că furtuna de patimi şi nădejdi, care se zbuciu­mă pe strunele acestui vestitor al neamului său, trebuie să găsească ră­sunet şi în sufletele noastre cari aş­teaptă împlinirea aceloraşi aştep­tări“. E aici explicaţia opţiunii lui Goga pentru texte ca Hora clinilor. Hora lupilor. Eu văd în vis şi altele, în care se regăseşte, de fapt, pe sine ca poet social şi ca poeta vates. Nici în cazul de faţă nu avem de-a face, se înţelege, cu nişte traduceri curen­te, ci cu veritabile echivalente. Pen­tru că, operînd cu o materie emo­ţională afină, autorul Clăcaşilor îi dă expresie proprie, aşa cum, pe lun­gimea lui de undă, îi dădea şi Iosif. Cit despre valoarea tălmăcirilor şi despre capacitatea de a absorbi va­lenţele originalului în forme de parti­culară incandescentă, mărturie stau strofe ca acestea, desprinse din poe­­ma-testament în suflet simt o teamă cum s-aşterne : „Eu brad să fiu şi fulger să mă-ncingă, / Turbatul vifor mijlocul să-mi frîngă. / Să mă prăval, o uriaşă stîncă, / Să înfior prăpastia adîncă... // Cînd neamurile lumii toate, / Cu braţele descătuşate. / Sub steagul roş porni-se-vor, ca vîntul, / Pe flamură pecetluind cuvîntul: / Libertate. — / Şi vor străbate / Din răsărit spre apus, răzbunătorii, / Şi-n calea lor vor sta asupritorii, / Acolo să cad eu“. Momentul Goga cristali­zează, în fond, la modul expresiei superioare, interesul major al gene­raţiei pentru poezia revoluţionară a lui Petőfi Sándor. Imaginea propusă de Goga se accentuează, iubitorii de frumos făcînd cunoştinţă prin alte traduceri — unele dintre ele aminti­te de Véegi Sándor Intr-o teză de doctorat intitulată „Petőfi la ro­mâni“ (1934) —cu poeme ca: Palat şi bordei, Către libertate, Lanţul tira­niei, Inine­a popoarelor mare, Pri­veşte uraganul, Leul captiv şi altele tot de factură social-militantă, dar şi ca frica lui sentimentală, cantabilă. Rezultatele estetice sunt inegale, cum inegale vor fi şi în cazul traducerilor tipărite, în anii interbelici, de Axente Banciu, in Ţara Birsei, sau de Avram F. Todor, în Floarea soarelui. Cu excepţia versiunilor lui Iosif, adunate şi în volume autonome, cele­lalte au rămas In periodicele care le-au găzduit. După cel de-al doilea război mondial, cu ocazia aniversării unui secol de la revoluţia paşoptistă, a­­pare culegerea bilingvă Din lirica lui Petöfi semnată de Costa Cărei. Selecţionînd 50 de piese, traducăto­rul ni-l relevă succesiv pe romanti­cul preocupat de sensul social al artei şi de misiunea civică a poetu­lui, pe evocatorul pustei şi al Ti­sei, pe cintăreţul dragostei şi al nevoii de fericire, pe militantul ideii de libertate. Rod al unei multilate­rale şi sîrguincioase familiarizări cu textul petofian, versurile lui Costa Cărei au meritul de a fi valorificat, în ritmuri şi metafore adecvate, ine­fabilele frumuseţi ale originalului. Ca în Către poeţi: „Să nu ia-n mînă nimeni lira, / Dintr-un imbold trufaş, semeţ / Prea grea răspundere i-a­­pasă / Pe-ai sorţii noastre cîntăreţi. / De nu ştii, decit să te tîngui, / Şi doar aleanul să ţi-l spui, / Nu vin­deci patimile lumii, / Mai bine la­­să-ţi lira-n cui". Cu Eugen Jebeleanu, tălmăcirea românească a lui Petőfi Sándor a­­tinge o nouă etapă, înlesnită de pre­facerile postbelice. In deplină conso­nanţă cu semnificaţiile sociale şi po­litice ale acestora, atenţia poetului român se îndreaptă aproape exclusiv spre lirica de esenţă republicană, ia­­cobină, poetul maghiar fiind definit ca „un iluminat dublat de un soldat de neclintit“, „suflet al revoluţiei ma­ghiare“, „soldat fără teamă şi fără prihană­­ al Revoluţiei“, „întruchi­parea lirică a aspiraţiilor maselor“. Caracterizările sunt extrase din pre­faţa cu care Eugen Jebeleanu îşi în­tovărăşeşte substanţiala selecţie an­tologică, publicată în 1961, în colecţia „Cele mai frumoase poe­zii“. Selecţia e făcută pe baza uneia anterioare tipărite în 1957, în volumul Poeţi ai libertăţii. Operei petöfiene i se reliefează, în consecinţă, mesajul revoluţionar, sensul adine patriotic şi democratic, valoarea mesianică, umanismul, tră­sături exploatate în anii postbelici şi de alţi tălmăcitori ai ei, de la M. Beniuc, T. Murăşan şi Victor Tulbure la Petre Pascu, H. Grămescu şi Mihai Gavril. Prezentat în pri­mul rind ca poet politic, Petőfi Sándor e, în viziunea lui Jebeleanu, un răzvrătit, o expresie a energiei inepuizabile, alimentate de contactul neîntrerupt cu energia şi visele ce­lor mulţi, un înaintemergător. Anto­logia pune în circulaţie, deci, mai a­­les versurile scrise în preajma sau în timpul revoluţiei paşoptiste, cind poetul luptă deopotrivă cu pana şi cu sabia, realizînd fizionomia ideală a artistului cetăţean. Versuri cărora tălmăcitorul, cunoscător şi el al tai­nelor limbii maghiare, le dă strălu­ciri corespunzătoare. Ca în Respu­­blica : „Republică, tu prunc al li­bertăţii / Şi mumă-a ei, a lumii sal­vatoare, ” Ca oştile lui Rákóczi pri­beagă, / Slăvită fii, de-aici, din de­părtare !“... E de la sine înţeles că evocarea de faţă nu tinde să fie exhaustivă. Bibliografia problemei reţine şi alte nume care, în diferite ocazii, s-au apropiat de opera lui Petőfi, năzuind s-o aclimatizeze în româneşte. Esen­ţial ni se pare că la 120 de ani de la trecerea poetului în nemurire, nu­mărăm şi o sută douăzeci de ani de cind a pătruns în conştiinţa poporu­lui nostru că, in acest răstimp, procesul de cunoaştere a literaturii petöfiene s-a adîncit şi s-a lărgit progresiv. Incit o virtuală culegere retrospectivă ar configura una din­tre cele mai interesante, mai nuan­ţate şi mai diversificate imagini. Imagine în care s-ar complini şi Pe­tőfi cel intuit de Iosif, şi cel desluşit de Goga, şi cel valorificat de Costa Cărei, şi cel pus in lumină de Eugen Jebeleanu. Un Petőfi, aşadar, în care omul se regăseşte în variatele ipos­taze ale fiinţei sale spirituale. m

Next