Scînteia, noiembrie 1969 (Anul 38, nr. 8234-8263)

1969-11-22 / nr. 8255

PAGINA 2 [faptul iDIVERS Micii gospodari Pentru înfrumuseţarea satu­lui, consiliul popular al co­munei Grăniceri (Arad) a ini­ţiat, în această toamnă, o acţiu­ne de plantare a unei dumbrăvi, pe malul pîrîului Buduri. Ele­vii şcolii generale din localita­te n-au vrut să rămînă mai pre­jos, oferindu-se să planteze 1,2 hectare, adică aproape ju­mătate din suprafaţa dumbră­vii. Membrii cercului de geo­grafie au făcut schiţa terenu­lui, matematicienii au calculat numărul de arbori necesari, na­­turaliştii au ales cele mai potri­vite specii şi, cu toţii, s-au a­­pucat de lucru. Roadele s-au văzut de îndată. Micii şi harni­cii gospodari au plantat pînă acum 650 puieţi de cătină roşie, 400 de plopi şi numeroşi puieţi de salcie şi arţari — toţi obţinuţi din pepiniera şcolii. Un exem­plu şi pentru alte şcoli. Aventură în munţi * Excursiile studenţilor sunt bine­venite Destină şi stimulează ca­pacitatea de efort intelectual. Se dă, insă, toată atenţia organiză­rii excursiilor ? Participanţii sunt instruiţi înainte de ascensiunea in munţi ? Un grup de studenţi din Bucureşti (facultatea de fi­zică) a suit pe platoul Bucegi­­lor. Imprudenţi, Adriana Băiaşu, Andrei Ionescu, Corneliu Cos­­tescu şi Sorin Smirci au coborit, in teni şi (!) un versant rezervat numai pentru alpinişti. Prinzîn­­du-i o zăpadă viscolită, ei n-au mai putut ieşi. Spre miezul nop­ţii, cabanierul Gheorghe Bordea a aflat de soarta disperată a grupului. A fost mobilizată echi­pa SALVAMONT. La 3 diminea­ţa, grupul de alpinişti condus de Ion Puşcaş şi Gheorghe Jitaru reperează mai întîi fata, a­­proape îngheţată şi rănită la cap. La citeva zeci de metri mai departe sunt găsiţi şi ceilalţi tineri, căzuţi în toropeala pre­mergătoare îngheţului. La ora 5, salvaţii şi salvatorii ajung la ca­bana Caraiman, unde răniţilor li se dau primele îngrijiri medi­cale. Şi astfel, imprudenţa — care putea să-i coste viaţa — s-a sfirşit, totuşi, cu bine. „Satan“ în culpă Zilele trecute, judecătoria sec­torului 4 din Capitală a solu­­­ţionat cauza privind pe Valer Sîmboan (strada Stubei 27), ilu­zionist cunoscut sub numele de „Satan“ Colindînd diverse tîr­­guri şi bîlciuri din ţară, el a reuşit să achiziţioneze, în scurt timp, următoarele bunuri : un autoturism Fiat 1 300, un altul Opel Record teren de casă, mo­bilă, etc., etc. Se vede însă că, la mijloc, tot era o... scamatorie. Dovadă ? Analizîndu-i venituri­le, comisia pentru controlul a­­verilor dobîndite în mod ilicit a stabilit că inculpatul nu jus­tifica proveniența unei impor­tante sume. Luînd act, tribuna­lul l-a sancționat cu plata im­pozitului legal pentru suma de 66 837 lei. Prin urmare, este bun de plată. Cu alte cuvinte, pînă la urmă pe „Satan“ l-a văzut, totuşi, Sfîntul ! Beţia 9 la volan? Alaltăieri seara s-a produs un grav accident de circulaţie. Au­toduba 21 DB—458, a schelei de extracţie Moreni, care transpor­ta 6 muncitori de la o sondă din Poligrafu, coborînd panta spre podul de la rafinăria Brazi, a întîlnit, venind din sens opus, un autobuz. Mergînd cu viteză ex­cesivă, şoferul autodubei, Ion Dan, aflat sub influenţa alcoolu­lui, nu a mai putut lua virajul corect, tamponîndu-se cu auto­buzul. Autoduba s-a rostogolit de citeva ori, rezervorul de benzi­nă a explodat şi autovehiculul a luat foc. N-a mai putut fi stins. Patru muncitori au dis­părut în flăcări, iar şoferul şi încă o persoană din cabină au fost­ internaţi la spital, cu ar­suri grave. La faţa locului s-a deschis o anchetă. Dar cele pa­tru vieţi pierdute — cine le mai poate recupera ? Cu dreptatea în buzunar Dreptul cetăţeanului, la noi, este — şi trebuie să fie — real şi concret. Cînd o judecătorie îşi pronunţă hotărîrea, ea tre­buie s-o şi aplice. Altminteri rămîne literă moartă iar drep­tul omului — iluzoriu. Scriem acestea, avînd dinainte docu­mente care atestă o inadmisi­bilă tărăgănare în aplicarea unei hotărîri judecătoreşti. Deşi a cîştigat procesul şi în instanţa de fond şi în recurs, Gheorghe Ionescu (str. Doamna Ghica Tei 21) nu poate intra în spaţiul locativ pentru care are repartiţie, pe motiv că cei ce deţin în prezent, ilegal, spa­ţiul respectiv, se opun Şi ast­fel, cetăţeanul stă de cîteva luni cu,, dreptatea de partea lui şi cu ordonanţa prezidenţială (de evacuare) în buzunar. Judecă­toria sectorului 2 întîrzie să-şi trimită, la faţa locului, execu­torii Şi nu-i singurul caz. Spe­răm într-o atitudine mai fermă din partea forurilor de resort. Rubrica redactată de­­ Ştefan ZIDARITA Gheorghe DAVID cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" EFICACITATEA ACTIVITĂŢII POLITICE SE OGLINDEŞTE ÎN REZULTATE ECONOMICE Controlul îndeplinirii hotărârilor—cale certă pentru întărirea disciplinei Dezvoltarea flotei noastre mariti­me a făcut să crească într-un ritm accelerat volumul lucrărilor de re­paraţii şi întreţinere a navelor. De aci însemnătatea sarcinilor care re­vin atelierului de lăcătuşerie, al Şantierului naval din Constanţa. Meritul principal al recentei adu­nări generale pentru darea de sea­mă a organizaţiei de bază a atelie­rului constă în aceea că — evitînd orice tendinţă de automulţumire ce ar fi putut fi determinată de faptul că, în primele trei trimestre ale a­­nului, planul de producţie a fost în­deplinit integral, iar toate comen­zile au fost onorate la termen — a pus accentul pe creşterea continuă a rolului organizaţiei de partid ca factor dinamizator al efortului co­lectivului pentru perfecţionarea ac­tivităţii economice, astfel încît toate sarcinile de producţie pe anul în curs să fie îndeplinite şi să se creeze con­diţii pentru realizarea ritmică a sar­cinilor de plan încă din primele zile ale anului 1970. — Pînă la sfîrşitul anului — spu­nea tehnicianul Neagu Paşcu — mai avem de realizat o producţie de cir­ca 40 milioane lei. Trebuie să livrăm la export primul cargou de 1920 tone. In 1970 vom construi şi livra 4 ase­menea nave. Aceasta impune efor­turi perseverente pentru organizarea superioară a producţiei şi, totodată, situează pe primul plan al preocupă­rilor noastre măsuri hotărîte pentru ridicarea calificării şi specializarea oamenilor, întărirea disciplinei în muncă, înlăturarea fluctuaţiei. Iată domenii în care se simte nevoia u­­nei intervenţii mai energice, mai e­­ficiente a organizaţiei de partid. Intervenţiile altor membri de par­tid au contribuit la precizarea prin­cipalelor deficienţe care se cer în­lăturate. — Am vorbit în multe din adună­rile organizaţiei noastre de bază des­pre organizarea ştiinţifică a produc­ţiei şi a muncii — a spus lăcătuşul Nicolae Marcu. Este timpul ca mă­surile preconizate să se materialize­ze, să depăşească faza intenţiilor şi a studiilor. Or, trebuie s-o spunem deschis, în procesul de producţie din atelierul nostru nu s-au schimbat prea multe de un an încoace. Sin­cronizarea lucrărilor dintre lăcătuşi şi strungari rămîne încă un dezide­rat, documentaţia pentru unele piese şi repere este adesea incompletă, lansarea în fabricaţie nu urmăreşte întotdeauna fluxul optim al opera­ţiunilor de montaj. Toate aceste „bîj­­bîieli“ irosesc timpul de lucru, in­fluenţează negativ productivitatea muncii, calitatea lucrărilor. In cursul dezbaterilor au fost a­­duse critici îndreptăţite conducerii atelierului, a secţiei şi biroului orga­nizaţiei de bază pentru neglijarea măsurilor ce se impuneau pentru ri­dicarea calificării şi specializarea oamenilor, corespunzător sarcinilor complexe impuse de planul de pro­ducţie. — Avem foarte mulţi tineri — spu­nea lăcătuşul Traian Ungureanu — care, deşi au trecut prin şcolile pro­fesionale, nu ştiu să citească docu­mentaţia tehnică de execuţie a unor piese. Din această cauză se produc multe rebuturi, se irosesc materiale. La toate acestea se mai adaugă aba­terile de la disciplina în producţie, numărul destul de mare de absenţe nemotivate, fluctuaţia muncitorilor. Ar fi trebuit ca organizaţia de par­tid să nu se mulţumească doar să „constate“ aceste stări de lucruri. — Eu consider — a subliniat lăcătuşul Vasile Peniu — că biroul organizaţiei de bază, toţi comuniştii au datoria să adopte o poziţie fer­mă, combativă, faţă de orice încăl­care a disciplinei muncii, să inten­sifice munca politico-educativă în scopul cultivării unei opinii de masă împotriva oricăror abateri în acest domeniu. Mai mulţi membri de partid, prin­tre care Paraschiva Ciocan, Ion Opreuţă, Năstase Nedelcu şi alţii, au formulat observaţii critice vizînd stilul de muncă al biroului organiza­ţiei de bază. S-a arătat că de multe ori fostul secretar al organizaţiei de bază, Nicolae Barbu, acţiona de unul singur, substituindu-se biroului or­ganizaţiei de bază Insuficienta aten­ţie acordată învâţămîntului de partid, muncii politico-educative de masă, informării politice, a îngreunat obţi­nerea unor rezultate pe măsura ce­rinţelor în domeniul dezvoltării con­ştiinţei socialiste a salariaţilor, întreaga desfăşurare a adunării pentru dare de seamă a arătat că or­ganizaţia de bază din atelierul de lăcătuşerie are depline posibilităţi de a asigura o îmbunătăţire substan­ţială a muncii de partid. Esenţialul este însă ca observaţiile şi criticile făcute în cadrul discuţiilor, concre­tizat­e în hotărîrea adunării genera­le, să determine desfăşurarea unei activităţi perseverente pentru per­fecţionarea stilului şi metodelor de muncă ale organizaţiei de bază. Radu APOSTOL corespondentul „Scînteii“ Ţesătoria şi filatura sunt conside­rate, şi pe bună dreptate, secţiile de bază ale Fabricii de postav „Pro­letarul“ din Bacău. Recentele adu­nări pentru dări de seamă ale orga­nizaţiilor de partid de aici au oferit prilejul unor ample dezbateri pe problemele majore ale producţiei. A­­tît dările de seamă prezentate, cit şi discuţiile au scos în evidenţă aportul efectiv al celor două organizaţii la perfecţionarea procesului de produc­ţie, valorificarea rezervelor interne, într-un cuvînt ridicarea pe trepte tot mai înalte a întregii activităţi economice a întreprinderii. Rea­lizarea în primele 9 luni ale anului a unei producţii glo­bale suplimentare în valoare de 2,3 milioane lei, obţinerea peste plan a 45 000 m­p ţesături şi 10 700 kg. fire, sporirea productivităţii muncii cu 1,6 la sută faţă de plan sunt ci­fre care confirmă spiritul de răspun­dere cu care comuniştii, muncitorii din aceste secţii militează pentru traducerea în viaţă a hotărîrilor par­tidului nostru. Din dezbateri a reieşit că în ultimul an cele două organi­zaţii au pus în centrul preocupărilor probleme de bază ale producţiei. Dînd dovadă de spirit critic şi exigenţă, comuniştii din cele două organizaţii nu s-au mulţumit să trea­că în revistă succesele dobîndite, ci au scos la iveală cu curaj şi obiec­tivitate lipsurile din activitatea pro­ductivă, au analizat, cauzele acestora, au reliefat o seamă de rezerve in­terne, propunînd măsuri concrete pentru punerea lor în valoare. Ţesă­toarele Elena Sîrbu şi Elena Cucu, ajutorul de maistru Gheorghe Stoica au arătat că zilnic în secţie un mare număr de războaie nu lucrează. Şi aceasta, fie din cauza reparaţiilor necorespunzătoare, fie din cauza unor manifestări de indisciplină în pro­ducţie In adunare au fost aspru cri­ticaţi membrii de partid care lipsesc nemotivat de la lucru, încalcă disci­plina tehnologică, dau produse de slabă calitate. „Dacă toate maşinile ar lucra din plin, iar timpul de lu­cru ar fi folosit la maximum — a spus ţesătoarea Măndiţa Toia — am putea realiza în plus în fiecare lună cel puţin încă 5 000 m­p de postav“. In mod întreptăţit s-a propus ca bi­roul organizaţiei de bază să urmă­rească cu mai multă consecvenţă modul în care se traduc în viaţă hotărîrile adoptate în legătură cu în­tărirea disciplinei, folosirea inte­grală a timpului de lucru şi a par­cului de maşini. O deosebită atenţie a fost acordată în discuţii folosirii judicioase a ma­teriilor prime şi materialelor. Am­­ reţinut în legătură cu aceasta, cu-­­ vintele muncitorului Ion Cozma : 4 — Cu toate că secţia noastră a în- J registrat pînă acum economii în va- 1 loare de circa 800 000 lei, în unele­­ locuri de muncă se face încă multă­­ risipă. în atelierul de preparaţie se­­ produc bobine, spuluri şi canete ne-­­ uniforme, iar în ţesătorie urzeala­­ nu se ţese pînă la capăt, firele de­­ bătătură nu se prelucrează complet,­­ se aruncă deşeuri prin toate colţu-­­ rile, în Ioc să fie redate procesului­­ de producţie.­­ Această problemă a preocupat şi­­ pe comuniştii din filatură. Muncitoa-­­­rea Ioana Pavel, ajutorii de maiştri I Vasile Mîrza şi Ion Chiru au sem­­­­nalat că, atît la selfactoare, cît şi­­ la ringuri se face încă risipă de­­ materie primă, ceea ce a dus la ma­­­­­orarea cheltuielilor de producţie, la­­ obţinerea unor articole nerentabile.­­ Pe bună dreptate, participanţii la­­ discuţii au cerut birourilor organi- I zaţiilor de bază să ajute conduce-­­ rile secţiilor respective în luarea unor măsuri hotărîre pentru inlătu-­­ rarea oricărei risipe.­­ Aproape că nu a fost vorbitor care ? să nu se refere în cuvîntul său la ,­ calitatea produselor. Tehnicianul Ion Blănaru, lăcătuşul Nicolae Popovici, ţesătoarea Dorina Epure au subli­niat că, în perioada la care se referă dările de seamă din cele două secţii, birourile organizaţiilor de bază au analizat de mai multe ori proble­mele îmbunătăţirii calităţii produse­lor. Cu toate acestea, îndeosebi în ultima vreme, calitatea unor fire şi ţesături a scăzut. — Este drept, refuzurile nu sunt prea mari — a spus bobinatoarea Rodica Amăriuţei — dar în atelierul de preparaţie al ţesătoriei unde lu­crez se produc destule bobine şi spuluri de mărimi necorespunză­toare, fire răsucite neuniform şi în­făşurate invers pe ţevi, care afectează calitatea ţesăturilor. Noi am sesizat în repetate rînduri biroul organizaţiei de bază despre această stare de lu­cruri, dar situaţia s-a schimbat prea puţin. Consider că trebuie luate mă­suri energice pentru întărirea contro­lului tehnic de calitate. In cadrul adunării a fost reliefată necesitatea intensificării muncii poli­tico-educative pentru crearea unei o­­pinii de masă combative faţă de cei care dau produse de calitate necores­punzătoare. Din cuvîntul tuturor participanţilor­­ la cele două adunări ale organizaţii-­­ lor de bază din ţesătorie şi filatură , s-a desprins hotărîrea fermă a comu- 4 niştilor de a-şi îmbunătăţi continuu­­ munca, de a depune toate eforturile , pentru realizarea exemplară a sarci- 4 nilor de plan, pentru transpunerea în viaţă a hotărîrilor adoptate de cel­­ de-al X-lea Congres al partidului.­­ Gheorghe BALTA \ corespondentul „Scînteii* • Exigenţa partinică— imbold spre realizări superioare Adunări de dări de seamă ale organizaţiilor de partid (Urmare din pag. I) mere predomină mili-echiva­­lenţii alcalini, adică bazele (potasiu, calciu, magneziu etc); prin această însuşire, ele con­tribuie în mai mare măsură decît legumele la contracararea efectului exercitat de surplusul mili-echivalenţilor acizi (fos­for, clor, sulf etc) existenţi în produsele de origină animală şi în toate derivatele de ce­reale. Adică, prin acţiunea lor alcalininantă, împiedică ten­dinţa spre acidoză, provoca­toare de diverse tulburări, în comparaţie cu cartoful, mărul furnizează organis­mului de 2—3 ori mai mul­te săruri minerale alca­line, ceea ce este deosebit de important mai cu seamă pen­tru alimentaţia din timpul iernii. Prin sărăcia lor în celu­loză, dar mai ales prin bogă­ţia în pectine — indiferent de forma în care sunt consumate — merele măresc eliminarea colesterolului şi reprezintă un adevărat remediu pentru nor­malizarea tranzitului intesti­nal. Consumate ca atare la fi­nele mesei, prin consistenţa lor, ele alcătuiesc un adevărat detergent pentru dinţi, cu rol deosebit, de important în pre­venirea cariei dentare. Profesorul Gonţea numea mărul „soarele sănătăţii“ Spre satisfacţia noastră, a tuturor, sîntem fiii unei ţări care se nu­mără printre cele mai bogate în fructe din Europa. — Dar în ce priveşte con­sumul pe locuitor ? — Producţia de mere are la noi, pe planul consumului — observă inginerul Andrei Gher­ghel directorul Institutului de cercetări şi proiectări pentru legume şi fructe — un cores­pondent invers România, care e denumită, pe bună drep­tate, o „ţară a fructelor", avea in urmă cu numai doi ani un consum de mere pe locuitor mai mic decît Anglia, Suedia, Olanda şi Danemarca — ţări care importă mari cantităţi de mere. Am solicitat mai multor spe­cialişti să explice acest para­dox Rezumăm pe scurt opinia lor : Rada Vişînescu, asistentă universitară, specialistă în nu­triţie la I.M.F.-Bucureşti : „In­suficienta cunoaştere în fami­lie a ştiinţei alimentaţiei are drept consecinţă un consum redus de fructe, deşi acestea sunt foarte necesare organis­mului. O altă explicaţie con­stă, fără îndoială, şi în faptul că marii consumatori colectivi — cantinele, restaurantele, pa­tiseriile (şi nu i-am numit pe toţi) — servesc foarte rar mă­rul la masă, alcătuiesc prea puţine reţete şi meniuri pe bază de fructe, în special de mere“. Dr Alina Marghidan, labo­rant la Institutul de cercetări pentru legume şi fructe : „In­dustria oferă foarte puţine — inadmisibil de puţine — pro­duse din fructe“ Oprindu-ne şi numai la a­­ceste cauze — deşi mai sunt şi altele — tot ne putem face o imagine asupra factorilor care contribuie, într-o măsură mai mare sau mai mică, la apari­ţia paradoxului amintit A­­ceastă situaţie impune fără îndoială, necesitatea unei pro­pagări prin forme multiple — emisiuni la radio şi televi­ziune, articole în presă şi în publicaţiile de specialitate convorbiri ale medicilor în familie , a ştiinţei alimenta­ţiei şi, în primul rînd, a ne­cesităţii alimentaţiei cu fructe ca o condiţie a fortificării or­ganismului (la toate vîrstele şi în primul rînd la copii), a menţinerii sănătăţii. Industria şi comerţul — aşa cum afirma unul din in­terlocutorii noştri — rămîn însă principalii „educatori practici“. Psihologia cumpă­rătorului este arhicunoscută : el cumpără dacă găseşte, dar depinde ce i se oferă şi cum. Am constatat, ajunşi la acest capitol, că aici se află „nodul gordian" al... mărului. Nu ne propunem să facem „teoria prezentării“ mărfii. O ştie toată lumea, o ştiu — presupunem, în orice caz — şi organizatorii comerţului cu fructe O marfă bine prezen­tată e pe jumătate vîndută Cum sînt însă oferite fructele în pieţe şi magazine, în con­diţiile unei recolte neobişnuit de bogate şi variate, cum a fost cea de anul acesta ? In multe cazuri ele sunt prezen­tate de parcă ar fi aşezate cu lopata sau furca , murdare, lovite aruncate ca pietroaiele Industria, la rîndul ei, preia această ştafetă s „degradării*' fizionomiei fructelor şi-i a­­daugă „specificul*' ei Intr-un fel face totul ca produsele din fructe în special din mere, să treacă cît mai neobservate pe piaţă Aţi auzit că există - şi dacă da, aţi consumat pînă acum ? - suc de mere pasteu­rizat, suc de mere concentrat, cremă de mere? Ei bine, aces­tea sunt trei din cele şase pro­duse pe care le prelucrează şi le oferă în prezent consumului Ministerul Industriei Alimen­tare (celelalte trei sunt tradi­ţionale : compot, marmeladă şi marcuri, care se folosesc tot pentru marmeladă). Se găsesc amintitele preparate ? „Nu prea — afirmă reprezentanţii M.I.A. — deoarece comerţul nu le popularizează şi au o des­facere lentă“. Comerţul, la rîndul lui, spune : „Am luat tot ce ne-a oferit indus­tria şi am cerut, chiar can­tităţi suplimentare“. Nu am dus pina la capăt — deoarece nu constituia obi­ectul articolului nostru — cer­cetarea pentru a afla căruia dintre cei doi parteneri îi revine răspunderea acestei situaţii să rămînem, deo­camdată, în sfera produc­ţiei. Ne întrebăm cum este posi­bil ca într-o ţară în care „pă­­mîntul e plin de mere“, in­dustria să aibă doar un „no­menclator" de 6 (şase) pro­duse prelucrate ? — Voi încerca să prezint în ansamblu — ne declară ing Ion Marinescu, şef de secţie la Institutul de cercetări alimen­tare — posibilităţile de prelu­crare industrială a merelor. O primă cale, folosită în­ ţă­rile producătoare de fructe, este valorificarea sub formă de sucuri Cantităţile de suc pe care le produce industria noastră sunt însă din păcate, foarte mici şi într-o gamă re­­strînsă. In prelucrarea in­dustrială a merelor, sucul este reacţia care declanşează întregul lanţ ■ el poate fi dat în consum prin îmbuteliere şi pasteurizare; poate fi con­centrat cu recuperarea aro­melor şi stocat sub această formă, pentru a fi dat în consum în perioada cînd nu există fructe proaspete ; poate fi fermentat, obţinindu-se ci­­drul (vin de mere) ; poate fi prelucrat sub forma unei bău­turi — „Calvados“ — echiva­lentă cu coniacul. Mărul — specialiştii ştiu bine acest lu­cru — se numără printre puţi­nele fructe care pot fi valori­ficate total pe cale Industri­ală. Deocamdată insă, indus­tria noastră îl valorifică doar parţial. Ce spune Ministerul Indus­triei Alimentare ? — Intr-o recentă şedinţă de colegiu a ministerului nostru — ne asigură tov. ing. Iulian Petrescu, directorul tehnic al Direcţiei de conserve — s-a hotărît întocmirea unor studii tehnico-economice pentru va­lorificarea raţională a merelor pe zone şi judeţe. Pe baza a­­cestor studii, vor fi achiziţio­nate şi amplasate fabrici spe­ciale, care să asigure o valori­ficare complexă a fructelor­­ de la sucuri pînă la pectine. Nu este cazul să intrăm aici într-o analiză de amănunt, dar se impune o întrebare, pe care o adresăm, în primul rînd, conducerii şi specialiştilor Mi­nisterului Industriei Alimen­tare , este raţional ca una din uriaşele bogăţii ale ţării — fructele — să fie atit de rudi­­mentar valorificată ? In al doi­lea rînd, cum este posibil că din investiţiile de zeci şi sute de milioane de lei, puse la dis­poziţia industriei alimentare în □ decursul ultimilor ani — din care unele, cum bine se ştie, nu şi-au găsit o întrebuinţare deplină, cu adevărat eficien­tă — nu s-a găsit o părticică cît de mică pentru a fi desti­nată sectorului de valo­rificare a fructelor ? Deşi este vorba nu de un lucru mic, nu de un lucru oarecare, ci de posibilitatea de a crea, din re­sursele pe care ni le oferă cu atîta dărnicie natura, produse pentru o bună alimentaţie a populaţiei şi, totodată, impor­tante disponibilităţi pentru ex­port. Reprezentanţii direcţiei conservelor ne-au asigurat că se vor face studii (în 1970), că se conturează proiecte de vii­tor. Desigur, este bine că se gîndeşte în perspectivă, că lu­crurile tind să evolueze pozi­tiv. Totuşi, noi am fi bucuroşi dacă am putea face cunoscute opiniei publice intenţii ceva mai apropiate ale forurilor de specialitate, rezultatele u­­nei analize atente a moda­lităţilor de a valorifica fructele mai mult şi mai bine in actualele condiţii şi cu actualele capacităţi de producţie. Formulăm un ase­menea deziderat pornind de la un considerent fundamental : cu plantaţiile care se fac, cu măsurile ce se iau pentru creş­terea productivităţii livezilor, este de aşteptat ca în următorii ani să avem recolte cel puţin la nivelul anului acesta, dacă nu chiar mai mari. Şi atunci, este raţional să lăsăm să se iro­sească asemenea valori, gîn­­dind numai la marile investi­ţii ale viitorului, fără a încer­ca să punem în evidenţă dis­ponibilităţile pe care le avem ? Am continuat ancheta şi la consumatorii colectivi , res­pectiv în restaurante şi pati­serii. Avem suficiente temeiuri să spunem că nici aici mărul nu se simte peste tot „ca la el acasă“, în mai multe restau­rante şi patiserii vizitate (Athénée Palace, Ambasador, Cişmigiu, Orizont, pensiunile Bulevard, Grădiniţa şi Sim­plon , patiseria din Piaţa Am­­zei, braseria Unic), am consta­tat că alimentaţia noastră pu­blică a descoperit, în sfîrşit, virtuţile mărului ca desert. In patiserii, bufete şi braserii (Piaţa Amzei, Facultăţii), a­­ceastă descoperire nu s-a făcut încă, încît nu am găsit, aşa cum ar fi fost firesc, fruc­tiere pline pe mesele acestor localuri, deşi nimeni n-ar putea spune concret din ce motiv. Pensiunile însă — spre meri­tul lor — au făcut un pas îna­inte : au introdus consumul de mere şi sub forma preparatelor culinare. O iniţiativă lăudabilă — şi o numim aşa pentru că n-a venit pe baza vreunui or­din scris de la minister — am întîlnit la restaurantul pensiune Simplon (responsabil Mihai Bichea). Aici se serveşte zil­nic o mare varietate de mîn­­căruri şi dulciuri preparate cu mere. Dacă lucrurile se vor o­­pri, în restaurante și patiserii, la a servi un măr-două la masă, și nu va exista un efort de gîndire conjugat al tuturor factorilor responsabili pen­tru a introduce în consum o mare diversitate de preparate din mere, creîndu-se în acest sens deprinderi constante, în­seamnă că alimentaţia publică nu a înţeles pe deplin una din îndatoririle ei importante — aceea de a face o adevărată o­­peră de sănătate publică. Ancheta noastră ar necesita şi alte concluzii. Asupra unora din ele vom reveni. Dar una ne stă în mod deosebit la inimă , cînd vom fi invitaţi to­tuşi cu adevărat — atît noi, consumatorii, cît, mai ales, cei care se întreabă : „ce-am pu­tea face din mere ?“ — într-un magazin-etalon, care să de­monstreze pe viu ce bogăţie de preparate ne poate sta la înde­­mînă prin valorificarea fruc­telor ? Aşteptăm neîntîrziat o astfel de invitaţie. ÎN FIECARE MAR­E O PĂRTICICĂ DE SOARE SCI­NT El A —­simirată 22 noiembrie 1969 Să nu ne furăm pălăriile Aveam în planul meu decadal să vizitez şi o întreprindere de prefabricate. Sorţii au căzut pe „Granitul“. De ce ? Aflasem că „Granitul“ e fruntaş pe ramură, stă bine cu planul şi, mai ales, are perspective să stea şi mai bine cu el. M-a întîmpinat şi m-a întovărăşit prin întreprindere tovară­şul Iehim, secretarul comitetului de partid (directorul era ocupat). Era atît de fericit în­soţitorul, cînd eu, vi­zitatorul, priveam su­râzător ordinea din in­cinta fabricii şi mai a­­les alinierea tuburilor, îneît nici n-a auzit prima mea întrebare : — Văi rog să repe­taţi... — Întreprinderea dumneavoastră este dotată şi cu un elicop­ter ? — Deocamdată nu. De ce mă întrebaţi ? — Să zicem că eu, a­­cum, nu am venit în vizită, ci să cumpăr o sută de tuburi steme 0 1500. Cum mă ser­viţi ? — Prompt. Vi le fa­cem imediat. — Dar aveţi un stoc 3 015 bucăţi tuburi din cele de care am ne­voie. Toată curtea e plină. De ce să mi le faceţi imediat, cind ele există ? Din privirile însoţi­torului am dedus că visa şi el un elicopter, pentru a mă servi prompt. Ca să-l pun şi mai mult pe gînduri, l-am întrebat : — Din stocul ăsta de 3 015 tuburi poţi să-mi onorezi comanda ime­diat ? A chemat pe tova­răşul Nicolae Dumi­­trescu, şeful serviciu­lui livrări. — Tovarăşe Dumi­­trescu, am zis eu, te rog să-mi alegi şi să-mi trimiţi urgent, a­­casă, 100 tuburi sto­me­r 1500. Nişte tu­buri aşa, pe cinste. Şeful livrărilor s-a uitat la însoţitor, s-a uitat la mine și, of­­tînd, a întrebat: — Chiar trebuie să ?... — Da. Trebuie să-mi alegi din stocul ăsta nişte tuburi fără pro­bleme. Adică nişte tu­buri fără defecte, ne­­ovalizate... Urgent ! Tovarăşul Dumitres­­cu a îngheţat. Parcă i-aş fi cerut să mear­gă pe sîrmă, să înghi­tă săbii, ori să traver­seze polul nord in slip necăptuşit. Şi avea motive! Dacă susţi­neam să fiu servit pe loc, Dumitrescu cred că şi dezerta. Mi s-a fă­cut milă de el şi i-am zis : — Linişteşte-te, nene Dumitrescule, am glu­mit. N-am ce face cu tuburile. Nu sunt per­soană juridică. Pentru că te-ai liniştit, fii drăguţ şi explică-mi şi mie ce înseamnă „C.O.“, „R“, „T.C.“ şi „C.T.C.—3“. Amîndoi s-au uitat la mine ca la o „Da­cia—1 300“. Iniţialele a­­mintite le văzusem pe tuburile în cauză. Mi s-au dat explicaţii. Tu­bul care are pe el: „C.O.“ înseamnă că e ovalizat; cel cu „R.“, bineînţeles — rebut. „T.C.“ este verificat, dar cu unele probleme şi „C.T.C.—3“ — bune. „Citisem“ toate tuburi­le pe lingă care trecu­sem şi numărasem prea puţine cu „C.T.C.—3". D-aia în­trebam eu la început de elicopter. Cum poţi să scoţi un tub bun dintre sute de ne­bune, fără elicopter ? Ajunşi în biroul li­vrări am închis ochii şi am zis : — 1236... 1111... 1056... — Ce-i cu cifrele as­tea? — m-a întrebat tovarăşul Dumitrescu. — Am vizitat de cu­­rînd T.C.I.F.-2 din Constanţa. Cu aceste foileton de Nicuţă TĂNASE numere vi s-au trimis nişte telegrame. V-au sosit ? — Au sosit. — Ce scrie în ele ? — Să trimitem nişte delegaţi pentru a con­stata, împreună cu ei, defecţiuni la 69 de tu­buri stome­r 1500 pe care le-am livrat... — Tovarăşe secre­tar, trec des pe aici, prin Vergului, şi, fără voia mea, îmi arunc privirile şi prin ogra­da dv. Nişte produse de-astea le-am văzut în curte şi acum doi ani, şi anul trecut, le văd şi acum. De ce le-aţi produs, dacă nu aveţi beneficiari ? — Avem contracte, tovarăşe, dar cu li­vrări mai îndepărtate. — Am înţeles. Cind planul începe să „scîr­­ţiie“, băgaţi în lucru piese de tonaj mai mare. Faceţi piese de tonaj mai mare, le de­pozitaţi în curte, pînă la livrare ele încep să se deterioreze... Dar ce contează ? Staţi bine cu planul. Înainte de a veni pe la dv., am trecut şi prin gara Ti­tan. Am aflat nişte lucruri triste. — De pildă ! — De pildă, sosesc de adresa dv. „n“ va­goane cu ciment. „Ti­tanul“ vi le aduce pe linia dv. de garaj. Con­stataţi că nu aveţi unde să descărcaţi ci­mentul şi rugaţi depo­zitul l.A.C. să-l pri­mească el. Se face manevră cu vagoanele, uneori nu-l primeşte nici l.A.C.-ul, ori între timp aţi găsit spaţiu de descărcare, plătiţi altă manevră a va­goanelor... — Nu întotdeauna se întîmplă povestea asta din cauza noastră. Fur­nizorii, uneori, uită să ne trimită marfă. Noi dăm din colț în colț, împrumutăm materie primă de la vecini și pe urmă ne trezim cu „pogoane“ de va­goane... — Am mai aflat că s-au rătăcit pe aici pe la dv. trei vagoane cu păcură. Unul a stat nedescărcat 17 zile. Al­tul li, iar „mezinul“ 9. Cine plătește locația pentru ele ? Că... Un moment ! — Ce s-a intîmplat? — Tovarăşe Dumi­trescu, de unde te cu­nosc eu pe d-ta ? Unde te-am mai în­tîlnit ? — Adineaori. In curtea fabricii. — Nu. Altundeva... Mi-am adus aminte ! Dumneata eşti proce­soman ? — Păcatele mele... — Te-am văzut de patru sau cinci ori la Tribunal. — A, da. Mie şi la încă vreo ciţiva colegi ni s-au imputat aproa­pe 20 000 de lei pen­tru nişte locaţii. Ne judecăm cu întreprin­derea care ştie că o să piardă procesul. Chiar procurorul, care are datoria să acuze, ne-a dat dreptate... — Am înțeles. Dacă pierde procesul între­prinderea, pagubele se trec pe costuri. Și nu mai are ce spune con­trolul. Există o aco­perire La plecare, m-am o­­prit pentru cîteva clipe în poartă și m-am ui­tat prin curtea între­prinderii. Ce curățenie, ce aliniere ! O fanfară lipsea. Cind era să mă urc în maşină, m-a acostat un cetățean în pu­foaică . — Tovarăşe, am şi eu ceva pe suflet. A­­cu­m doi ani, în între­prinderea noastră a sosit un vagon cu ci­ment. — Şi cu ce sunt eu vinovat ? — După doi ani mă trezesc cu o imputaţie de o mie şi ceva de lei. C.F.R.-ul susţine că va­gonul ăla a avut şi pre­lată. Eu dovedesc cu acte că n-a avut. — Dacă dovedeşti... — Eu dovedesc, dar nişte tovarăşi din con­ducere au semnat o mi­nută cu C.F.R.-ul fără să mă întrebe pe mine, prin care recunosc că vagonul a avut prelată. — Să plătească cei care au semnat. Şi dacă nu vor, judeca­­ţi-vă ! Şi după aia, treceţi şi prelata pe costuri. De ce ne furăm pă­lăriile ? Ştiu că direc­torii fabricilor de pă­lării vor fi îngrijoraţi că nu-şi fac planul. Nu-i nimic ! Reprofi­lăm aceste fabrici pe sorcove. Că de sorcovit avem ce sorcovi.

Next