Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)
1970-08-07 / nr. 8509
PAGINA 4 Reunite în volum sub titlul semnificativ „Structură şi continuitate“, aceste studii şi articole oferă o privire sintetică asupra sferei de preocupări, ideilor, concepţiilor şi preferinţelor lui G. C. Nicolescu în domeniul istoriei literare în care a înscris contribuţii remarcabile ca „Viaţa lui Vasile Alecsandri“, studiile asupra curentului literar de la „Contemporanul“ sau cel despre Duiliu Zamfirescu. Concludent în acest sens, ca şi sub acela al metodei folosite de autor în interpretarea aspectelor de istoriografie literară, este studiul „Curentul literar patruzecioptist“, ce are o pondere deosebită în cuprinsul volumului, ca şi acela intitulat „Contribuţii la definirea şi delimitarea romantismului românesc", legat prin problematica sa de primul. Conştient de interdependenţa profundă a fenomenului literar cu cel social, politic şi ideologic şi bizuindu-se în genere pe o solidă documentaţie, autorul întreprinde o analiză multilaterală asupra curentului dominat de ideile anului 1848, văzînd în el nu numai o expresie a aspiraţiilor spre libertate socială şi naţională, dar şi un moment important în afirmarea militantismului literaturii noastre — „mai viu şi mai deliberat“ decit cel anterior — în adîncirea realismului ei. Dintr-o aceeaşi perspectivă integratoare priveşte autorul şi romantismul românesc, sesizînd în fizionomia sa două fluxuri distincte : unul situat între 1830—1840 şi pînă in jurul Unirii, de înrîurire mai mult livrescă, şi altul după 1860 (cu începuturi încă după 1850) explicabil istoriceşte, cînd „adevărata literatură romantică românească“ îşi află terenul propice de manifestare, creiîndu-se pe deprimanta stare de spirit a vremii generată de trădarea idealurilor patriotice. Autorul nu ia totuşi în considerare anumite caractere particulare ale romantismului, omiţind să sublinieze că încă în prima etapă contactul cu acest curent a contribuit şi la îmbogăţirea conţinutului literaturii noastre. Acest aspect se cuvenea, credem, subliniat. Asemenea reticenţe vădesc de altfel anumite inaderenţe ale autorului. Istoricului literar riguros, informat, scrupulos şi sistematic în desfăşurarea argumentelor sale atunci cînd discută, bunăoară, paternitatea „Cîntării României“ îi lipseşte uneori acuitatea percepţiei critice şi estetice a operei literare. Marii poeţi şi prozatori ai literaturii noastre moderne nu intră în raza preocupărilor sale, sau, ca în cazul lui Ion Pillat, cînd îi suscită atenţia, comentariul capătă o tentă strict omagială, fără a atrage luarea aminte prin intuiţii şi judecăţi de valoare inedite. Scriitori ca Alecsandri şi Coşbuc sunt, desigur, mai accesibili examenului analitic, dar şi în cazul operei lor, cu precădere în interpretarea creaţiei poetice, autorul nu depăşeşte un mod didactic de abordare, nu excelează prin consideraţii proprii de adîncime. întîlnim în cuprinsul volumului o serie de contribuţii care atestă însă vocaţia de istoric literar a lui G. C. Nicolescu. In afara studiilor amintite, reţin in mod deosebit atenţia articolele asupra lui Duiliu Zamfirescu („Din formaţia lui Duiliu Zamfirescu“ şi „Primul romart „de idei românesc „Lydda“ de Duiliu Zamfirescu“), apoi articolele „Maiorescu şi Gherea“, „Duiliu Zamfirescu şi Maiorescu“ sau cel consacrat personalităţii lui Nicolae Iorga, care relevă riguroasa informaţie şi seriozitatea ştiinţifică a istoricului literar. Adrian ANGHELESCU G. C. NICOLESCU: „Structură şi continuitate“ POLITICĂ „CETĂŢEAN, SOCIETATE, FAMILIE" Apărut, zilele trecute In Editura politică, culegerea avînd pe frontispiciu acest titlu, abordează frontal un domeniu tematic supus tot mai stăruitor în ultimul timp dezbaterii atît în cercurile specialiştilor din domeniul ştiinţelor sociale, cit şi in rîndurile largi ale opiniei publice din ţara noastră. Este vorba de ampla problematică etică generată de conţinutul şi structurile actuale — materiale şi spirituale — ale societăţii noastre socialiste, de comandamentele înaintării ei neîntrerupte pe calea progresului social. Cele 14 capitole ale cărţii — scrise de filozofi, sociologi, cunoscuţi publicişti — circumscriu, în lumina ideilor călăuzitoare formulate de Congresul al X-lea al partidului, cadrul teoretic şi practic în care se zămisleşte şi se dezvoltă conştiinţa socialistă a membrilor societăţii noastre. Ele răspund principalului deziderat al muncii actuale de educaţie comunistă , acela al grefării cunoştinţelor politice, ştiinţifice şi profesionale ale oamenilor pe fondul unui profil moral superior, al unui univers de idei, sentimente şi atitudini care să reflecte pe plan etic noile condiţii social-economice, politice, spirituale pe care le afirmă socialismul în ţara noastră. Luarea în discuţie a unora dintre cele mai importante şi mai actuale probleme vizînd formarea fizionomiei morale a membrilor societăţii noastre constituie atît obiectivul fundamental al cărţii, cît şi meritul său principal. într-o manieră ce exclude închistarea, dogmatismul in gîndire, cît şi tonul inflexibil, sentenţios, autorii urmăresc situarea cetăţeanului României socialiste în complexitatea relaţiilor umane ce caracterizează viaţa noastră de fiecare zi, raportarea lui la înaltele exigenţe morale pe care societatea socialistă le pune în faţa tuturor membrilor săi. Dintre ideile directoare dezbătute în lucrare le reţinem atît pe cele ce reliefează locul valorilor morale în socialism, raportul dintre etic şi estetic, împlinirea personalităţii în cadrul umanismului socialist — tratate mai ales în plan teoretic — cît şi — îndeosebi — pe cele ce-şi propun să dezvăluie — într-o abordare ancorată adesea în problematica concretă a vieţii — importante valenţe şi valori etice cum sunt: munca, activitatea productivă în folosul societăţii, sensul etic al disciplinei muncii, etica profesională, atitudinea faţă de avutul obştesc, patriotismul şi internaţionalismul socialist, precum şi conţinutul noţiunilor de legalitate, echitate, responsabilitate, cinste, corectitudine, principialitate ş.a. Un larg interes suscită acele capitole ale cărţii consacrate relevării rolului familiei — ca verigă de bază a vieţii sociale —, în cristalizarea normelor morale de comportare, în creşterea şi educarea copiilor, informarea unei înalte conştiinţe etice în anii de închegare a personalităţii, ai adolescenţei şi tinereţii. Aspecte majore ale activităţii educative desfăşurate de organizaţiile de partid, de organizaţiile de masă şi obşteşti, de instituţiile de învăţămînt şi cultură, formele de manifestare şi influenţa exercitată de opinia publică, rolul şi răspunderea deosebită a comuniştilor ca promotori ai celor mai înalte idealuri morale ale societăţii noastre sunt tratate în coordonatele lor fundamentale în cuprinsul cărţii. Din întreaga lucrare se degajă o atitudine combativă fermă faţă de carenţele morale, îndeosebi acelea care minează spiritul de dreptate şi echitate socială specific orînduirii noastre. Furnizînd cititorilor un material bogat de reflecţii, lucrarea pledează nu pentru simpla memorare a unor formule teoretice despre modul de a trăi şi a munci, ci pentru prelungirea dezbaterii problematicii morale in forul interior al fiecăruia, pentru incorporarea în chip organic, in viziunea asupra vieţii, in comportamentul cotidian, a preceptelor şi principiilor etice pentru care militează activ partidul nostru. Gh. ZAMFIR Participarea eficientă a opiniei publice din ţara noastră la întărirea legalităţii socialiste, la prevenirea infracţiunilor presupune, ca o condiţie sine qua non, cunoaşterea legilor care stabilesc faptele cu caracter antisocial, precum şi a mijloacelor de combatere a acestor fapte. Unei asemenea necesităţi stringente ii răspunde volumul cu titlul de mai sus, apărut de curind în Editura politică. Autorii săi : George Antoniu, Marin Popa şi Ştefan Daneş şi-au propus — şi au reuşit pe deplin — să înlesnească acelor largi categorii de cititori, care nu sunt familiarizaţi cu limbajul juridic, pătrunderea adevăratului sens al uneia din cele mai importante şi mai cuprinzătoare legi — Codul Penal. Demnă de relevat este, după părerea noastră, reuşita autorilor în transpunerea formulelor juridice specifice acestui Cod — exprimate intr-un limbaj are, uneori extrem de sintetic — în modalităţi de comunicare vii, sugestive, lesne de intuit. Ei au pornit de la observaţia judicioasă că acţiunile umane care intră în obiectivul acestei legi sunt fapte întîlnite în viaţă şi nu formează în exclusivitate obiectul dreptului penal. Multe din aceste fapte sunt cunoscute şi repudiate de conştiinţa morală comună. Altele — extrem de dăunătoare — au impresionat nu numai etica umană şi raţiunea, dar şi sensibilitatea. Iată de ce autorii au apelat — şi considerăm că bine au procedat — în explicarea articolelor Codului Penal, nu la scheme tehniciste sau formule rigide, puţin atrăgătoare, ci la idei, la fapte verificabile imediat, la experienţa comună, la exemplificări literare, istorice, la maxime, aforisme sau pilde din înţelepciunea populară. Aceasta este nota dominantă a lucrării şi, în acelaşi timp, explicaţia faptului că lucrarea se citeşte uşor, cu plăcere. Cînd explică, de pildă, ce este legea penală, de ce este nevoie de constrîngere în societate, ce este infracţiunea şi cine poate fi infractor , autorii invită pe cititori să privească in jurul lor, în cercul lor social — familial sau de la locul de muncă — pentru a se convinge că ordinea este preferabilă dezordinii ; că din noianul de fărădelegi ce se pot săvîrşi, unele sînt atît de grave incit făptuitorii trebuie să fie pedepsiţi penal — deci mai sever — şi că, pentru a se determina care sunt aceste fapte deosebit de periculoase, denumite infracţiuni, este nevoie de o lege, legea penală, care stă la baza activităţii statului de prevenire şi de reprimare a faptelor periculoase din punct de vedere social. Observăm că în unele paragrafe ale lucrării puteau fi vizate exemple mai cunoscute, mai sugestive ; nu s-au făcut referiri la procese „celebre“ ori la cele relatate in presă — care ar fi constituit, desigur, autentice demonstraţii juridice „pe viu“, conferind cărţii un spor şi mai substanţial de interes şi atractivitate. De asemenea, considerăm că analiza cauzelor pentru care se comit infracţiuni în societatea noastră ar fi meritat o tratare mai largă şi mai aprofundată, în ansamblu însă, lucrarea are reale merite, fiind utilă ca un autentic manual de educaţie morală, de etică cetăţenească. Mihai T. POPOVICI judecător la Tribunalul Suprem JURIDICĂ „CODUL PENAL PE ÎNȚELESUL " Editura didactică şi pedagogică a publicat recent o nouă culegere de studii consacrate pregătirii Istoriei învăţămîntului din România, proiectată ca o lucrare in trei volume. Cele opt lucrări cuprinse în „Contribuţii la istoria învăţămîntului românesc“ datorate lui Const. C. Giurescu, Virgil Molin, Ilie Popescu Teiuşan, Const. A. Stolde, Gh. Pârnuţă, Ion Bota, G. D. Iscru, Nicolae Vătămanu abordează problematica unei perioade istorice nu numai relativ îndelungate (secolele XVII, XVIII şi începutul secolului al XIX-lea), dar şi cu semnificaţii aparte pentru evoluţia şcolii noastre, în volum se relevă, îndeosebi, importanţa legiuirilor şcolare din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea din Moldova (1766) şi Ţara Românească (1774), care deşi menite să Întărească învăţămintul în limba greacă profesat de academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi au fost nevoite să recunoască necesitatea învăţămîntului în limba pămîntenilor şi să edicteze crearea, unor şcoli româneşti in oraşe de reşedinţă ale unor ţinuturi sau judeţe, care se vor alătura altor instituţii de învăţămînt ce funcţionau anterior fără sprijinul statului. Studiul „învăţămintul in Maramureş la sfîrşitul secolului al XVIII- lea“ prezintă modul în care ciştigă fiinţă legală şcoala populară in satele româneşti aflate sub dominaţia habsburgică. Autorii studiilor „Ţările româneşti sprijinitoare ale învăţămîntului din Peninsula Balcanică şi Orientul Apropiat“, „Cărţi şcolare în ţările româneşti pentru popoarele învecinate (sîrbi, bulgari şi greci)“, respectiv „învăţaţi greci formaţi la Oxford şi Halic şi legăturile lor cu românii la începutul secolului al XVIII- lea“ înmănunchează date — în parte inedite — cu privire la contribuţia poporului nostru la răspîndirea culturii în diferite ţări şi istoria relaţiilor culturale dintre ţările române şi ţările europene. Unele din lucrările inserate în volum analizează rezonanţele mişcării revoluţionare condusă de Horia, Cloşca şi Crişan şi a revoluţiei lui Tudor Vladimirescu pentru promovarea unui învăţămînt în limba noastră naţională. După cum se apreciază şi în paginile introductive, consacrind dreptul la învăţătură în limba românească, legile şcolare din 1831— 1848 din Ţara Românească şi Moldova se înscriu in contextul general al luptei maselor populare ale vremii pentru libertate politică şi Independenţa economică şi au avut urmări deosebite asupra evoluţiei ulterioare a vieţii culturale. Volumul se Înscrie printre apariţiile notabile menite să contribuie la conturarea unei Istorii a şcolii româneşti. Al. POPESCU PEDAGOGICĂ „Contribuţii la istoria invătămîntului românesc“ * CRITICĂ LITERARĂ Reviste literare românești din secolul al XIX-lea Istoriografia noastră literară a înregistrat în ultima vreme notabile realizări. Monografiile de scriitori, publicaţii sau curente (diversificate sub raportul modalităţii de abordare) oferă cele mai multe măsura acestor împliniri. Cel care are o cunoaştere din interior a lucrurilor, ştie prea bine pe ce efort considerabil a fost clădită fiecare dintre aceste realizări. Şi aceasta, înainte de toate din cauza puţinătăţii instrumentelor de lucru. La acelaşi capitol al lacunelor trebuie menţionată inexistenţa unor studii monografice ale principalelor publicaţii literare. Tocmai această lacună vine s-o umple recenta lucrare publicată la Editura MINERVA de un colectiv de cercetători ai Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu“. AutoriiMarin Bucur, Paul Cornea, Rodică Florea, Stancu Ilin, George Muntean, Teodor Vîrgolici) şi-au propus să studieze principalele reviste literare ale secolului trecut. Selecţia bine gîndită a ştiut să se oprească asupra publicaţiilor literare intr-adevăr importante ale veacului trecut : Dacia literară, Propăşirea, Revista română, Convorbiri literare, Literatorul, Viaţa şi Vatra, publicaţii de importanţă incontestabilă, pentru că fiecare dintre ele reprezintă în epocă un moment din evoluţia ciclică a literaturii române, o direcţie sau un curent cu o ştiută pondere in acest ciclu evolutiv. Bine ar fi fost să fi aflat în volum şi studii despre Contemporanul, care reprezintă o direcţie estetică bine marcată în deceniul al nouălea, şi Evenimentul literar care anunţă poporanismul. E drept că revistei Contemporanul i s-au dedicat două bune monografii (dar şi Literatorul a fost studiat într-o compactă monografie !) şi colectivul de autori a înţeles, probabil, că nu mai e necesară o revenire. Dar chiar dacă unele dintre motivaţiile acestea stau în picioare, nu putem să nu constatăm că datorită acestor emisiuni tabloul de ansamblu suferă, de vreme ce publicaţiile a două curente importante nu şi-au găsit locul cuvenit în acest volum. O bună metodă de lucru guvernează, în general investigaţiile colectivului de autori. Publicaţiilor amintite 11 se face o judicioasă radiografie. Aflăm aici date preţioase despre biografia particulară a fiecărei reviste, direcţia şi orientarea colaboratorilor, „unitatea“ adesea diversificată a grupării sau a mişcării (ca, de exemplu, în cazul Convorbirilor literare, a Literatorului sau a Vieţii lui Vlahuţă), raporturile cu publicaţiile adversare sau înrudite, marile polemici angajate. Atenţia adecvată e apoi acordată operelor publicate în fiecare revistă, grupate sistematic pe genuri şi sectoare literare (proză, poezie, teatru, critică ş.a.m.d.), nu fără a se sublinia valorile. Examenul e mai totdeauna judicios, iar tabloul general, lucrat cu pondere şi rigoare, e concludent. Relevînd monografiile Propăşirii (autor Paul Cornea) a Literatorului (de Marin Bucur), a Vieţii (de T. Vîrgolici) şi a Convorbirilor literare (de Rodica Florea) se cere să consemnăm că întreg volumul se recomandă ca o realizare valoroasă. ZORNEA ECONOMICĂ „Programarea matematică in industria petrolieră“ Apărută recent In librării sub îngrijirea Editurii Academiei Republicii Socialiste România, lucrarea : „Programarea matematică in industria petrolieră“, de Manea Mănescu, Vicenţiu Dumitru, Vasile Ionescu şi Gh. I. Bărbatu, se înscrie pe linia tendinţelor manifestate tot mai pregnant în ţara noastră de promovare a metodelor moderne de organizare şi conducere în economie. Referindu-se la industria petrolieră, autorii au urmărit să prezinte specialiştilor din această importantă ramură a economiei naţionale unele procese modelabile matematic, precum şi modul de rezolvare a acestor modele cu ajutorul calculatoarelor electronice. Programarea matematică este folosită în lucrare la modelarea şi rezolvarea unor probleme privind extracţia şi prelucrarea ţiţeiului, optimizarea amestecurilor de produse petroliere, a transportului acestora, a desfacerii produselor petroliere pe piaţa internă şi externă, organizarea producţiei şi întreţinerea utilajului din rafinării. Demnă de remarcat este contribuţia originală a autorilor la elaborarea şi rezolvarea unor probleme de interes ştiinţific şi practic imediat, dintre care amintim : determinarea consumului optim de tetraetil de plumb folosit la etilarea benzinelor, în scopul ridicării cifrei octanice a acestora, optimizarea procesului de încărcare a tancurilor petroliere într-o staţie de export, a compoziţiei benzinelor şi a motorinelor destinate exportului şi elaborarea celui mai economic program de aprovizionare a staţiilor de export cu produse petroliere de la rafinării. în lucrare sunt prezentate, de asemenea, calculatoarele electronice folosite la rezolvarea modelelor matematice de optimizare a producţiei industriei petroliere. Volumul cuprinde numeroase exemplificări concrete, rezolvate pe baza modelelor elaborate teoretic, şi sunt evidenţiate în permanenţă efectele economice ale introducerii metodelor moderne ale matematicii şi ale tehnicii moderne de calcul în soluţionarea unor probleme ale industriei petroliere, comparativ cu metodele empirice utilizate în prezent. Este sporită astfel valoarea practică a lucrării, care nu poate să nu atragă atenţia inginerilor, economiştilor, matematicienilor, a altor specialişti din Industria petrolieră cărora le este adresată. Alexandru BUIUCA ŞTIINŢIFICĂ JACQUES LE GOFF, CIVILIZAŢIA OCCIDENTULUI MEDIEVAL „Popoare — culturi — civilizaţii* este una din colecţiile de prestigiu puse la îndemina publicului de editurile noastre. Prin intermediul acestei colecţii, Editura ştiinţifică a oferit citeva monografii ale civilizaţiilor antice, din rîndul cărora s-a bucurat de un deosebit succes „Dacia“ lui Vasile Pârvan şi „Renaşterea şi Reforma" de Andrei Oţetea. O prezentare a evului mediu european se dovedea necesară şi editura a făcut o bună alegere oprindu-se la cartea profesorului Le Goff de la Ecole Pratique de Hautes Etudes din Paris. Ințelegînd prin occident întreaga zonă dominată de ideologia bisericii catolice, lucrarea include în sfera ei de interes Ungaria, Cehoslovacia, Polonia medievală. O cercetare a întregului ev mediu european ar fi fost bine venită, dar încercări de acest gen, întreprinse de un singur specialist, nu s-au soldat, pînă în prezent, cu rezultate satisfăcătoare. Deşi aria este limitată, interesul cărţii este major datorită bogăţiei şi mai ales modului de sistematizare a informaţiei. Autorul lucrării grupează datele intr-un tabel cronologic, alcătuieşte un dicţionar in care defineşte noţiunile fundamentale şi interpretarea termenilor, inserează hărţi, planuri şi reproduceri de documente figurative, sub forma unor albume comentate, dînd expunerii libertatea de a se desfăşura în cadrul unui plan sugestiv, ce dezvăluie o concepţie plină de noutate. După „evoluţia istorică“, pătrundem în miezul lucrării, unde ni se vorbeşte despre viaţa materială, structura socială, mentalităţi, sensibilităţi şi atitudini ale omului din evul mediu. Intrăm astfel în contact cu unul din cele mai interesante curente din istoriografia contemporană a culturii, care, detagindu-se de „clasica încercare a explicării istorice prin mobiluri sufleteşti“, se concentrează in „efortul de a regăsi orientările fundamentale ale omului în univers şi în societate, răspunsurile mentale şi afective pe care le dă el existenţei“, după cum subliniază prof. Mihai Berza, în excelenta prezentare a traducerii. De aceea, chiar dacă multe afirmaţii ale istoricului francez sunt susceptibile de discuţii, sinteza sa evidenţiază cu prisosinţă că istoria culturii înseamnă istoria realizărilor în care omul a dat expresie aspiraţiilor, certitudinilor şi frămîntărilor sale în condiţii social-istorice determinate. Apărută în remarcabile condiţii grafice şi într-o bună traducere (semnată de Maria Heiban), noul volum al colecţiei „Popoare — culturi — civilizaţii“ subliniază încă o dată utilitatea şi însemnătatea seriei iniţiate de Editura ştiinţifică. Al. DUŢU Traducătorul poemelor homerice s-a bucurat în timpul vieţii de o dreaptă preţuire, fiind încununat cu lauri academici. Toţi comentatorii care s-au referit la activitatea sa literară de aproape şapte decenii s-au întrecut în elogii şi nu au scăpat niciodată prilejul de a scoate în evidenţă contribuţia sa la evoluţia limbii literare româneşti. Nu am verificat soliditatea edificiului filologic al versiunii pe care a dat-o Iliadei şi Odiseei, deşi am putut înregistra opinii mai puţin indulgente în acest sens. Ceea ce însă pare definitiv stabilit este măreţia lui Murnu însuşi, ca poet cu valoare intrinsecă. Atunci cînd a început traducerea Iliadei, întreprinderea sa întâmpina dificultăţi greu de imaginat în condiţiile din acel moment ale limbii şi literaturii române. Era vorba pur şi simplu de a crea noi posibilităţi de expresie fiindcă în opera lui Homer există toată limba greacă, de o amploare comparabilă numai cu încă douătrei mari epopei ale literaturii universale. Nu se punea pentru George Murnu problema de a găsi echivalenţe pentru versurile greceşti într-o limbă literară constituită, pe care să o fi folosit înaintea lui mai multe generaţii de scriitori iluştri. Murnu a trebuit să imagineze o limbă pentru Iliada şi Odiseea, el fiind poate singurul caz de mare scriitor pe bază de traduceri. Epopeile homerice aparţin literaturii române, ca opere de creaţie ale lui George Murnu. Vor apare poate traduceri mai bune din punctul de vedere al fidelităţii lor faţă de original, care să întreacă eventual valoarea ştiinţifică a muncii sale, dar locul traducerilor lui Murnu în literatura română este definitiv cîştigat prin semnificaţia lor artistică în sine și nu ne surprinde deloc aprecierea pe care o făcea Ulrich von Wilamowitz, unul dintre marii eleniști ai lumii, afirmînd că traducerea lui este cea mai bună dintre toate cele aflate în limbile europene. Valoarea traducerilor sale din elină a estompat activitatea de traducător a lui Murnu din alte literaturi. Un volum recent, îngrijit de Sanda Diamantescu şi de Radu Hîncu, ne-a oferit prilejul să cercetăm întinderea preocupărilor sale de poezie mai nouă. Murnu se arată a fi fost un bun cunoscător de poezie italiană, engleză, germană şi franceză, interesul său adresîndu-se unor nume ca Dante şi Leopardi, Shakespeare şi Keats, Goethe, Schiller, Hölderlin, pînă la Rilke, Verlaine sau Baudelaire. Nu mare ne-a fost mirarea să vedem că a tradus din poezia indiană sau chineză, înregistrînd nume ca Thu- Fu şi Li-Tai-Pe. Am putut observa că virtuozitatea interpretărilor sale scade pe măsură ce traducătorul avansează în poezia modernă, apelul său la stratul arhaic al limbii noastre, aşa cum l-a imaginat, fiind adeseori inadecvat pentru expresia artistică mai nouă (ne permitem un dezacord cu îngrijitorii ediţiei, care preţuiesc mai mult Odă la o urnă grecească a lui Keats în tălmăcirea lui Murnu decit a lui Blaga). Este evident că Murnu a putut foarte greu să iasă din limbajul creat pentru IHada şi pentru tragicii greci. Intenţia lui nu este mai puţin lăudabilă şi, oricum, versurile sale se consultă cu plăcere, sînt pagini de aleasă poezie. Valoarea întregii sale munci constă în faptul că a adus în literatura română vîrsta clasică a limbii noastre literare. Prin el, limba română umple o lacună de pe urma căreia s-ar fi resimţit întreaga noastră activitate de mai tîrziu. Nu există nici o literatură mare în lume care să nu aibă fixat intr-un monument literar vîrsta ei clasică. In literatura română acest stadiu se află în traducerile lui George Murnu. Deajuns ca să afirmăm, împreună cu criticii cei mai reputaţi, că Murnu este un mare poet. Ediţia de Poeme, apărută recent la Editura Minerva, adaugă şi versurile, originale, care nu intră aici în discuţia noastră, îngrijitorii ediţiei au avut o iniţiativă meritorie prezentînd traducerile lui George Murnu însoţite de un amplu comentariu al tehnicii folosite de învăţatul român, cu referinţe la tentative similare în alte limbi europene. Precizia comentariului, valoarea ştiinţifică a argumentaţiei compensează anumite formulări didacticiste şi caracterizări mai pedestre. Intr-un cuvînt , o apariţie demnă de interes, care sintem siguri că depăşeşte circumstanţa şi că aparţine istoriei literare la cel mai frumos capitol al său. Aurel DRAGOŞ MUNTEANU UNIVERSALĂ TĂLMĂCIRILE LUI GEORGE MURNU SCl NT El A — vineri 7 august 1970 DE ARTA „ŢARA OAŞULUI - VATRĂ STRĂMOŞEASCĂ" Satu-Mare s-a zvintat de ape şi ne trimite, sub forma unui album fotografic, arcul unui curcubeu de frumuseţi cromatice, pe care chiar dacă le ştiam din filme, din cărţi, din ilustrate, dar mai ales din amintirea unor călătorii cărora niciodată nu le-am pus cap, acum, aşa cum răsar din paginile albumului „Ţara Oaşului — vatră strămoşească“, capătă semnificaţia unor adevărate redescoperiri. Prin editarea acestui album, Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Satu-Mare, şi în speţă Casa creaţiei populare, arată in primul rînd cît de nemăsurate sînt zăcămintele de frumuseţi ale acestei zone geografice. Fotografiile albumului, atît cele alb-negru cît şi cele în culori (autor Sandu Mendrea) realizează remarcabile momente de reportaj inopinat, autentic. Prefaţa substanţială, a unui Îndrăgostit de Oaş, este semnată de Pop Simion. Explicaţiile la fotografii, telegrafice, aforistice, sînt adesea foarte inspirate şi la obiect. A reuşi descripţia unui album de fotografii este o performanţă, îi invit cu căldură pe ctitori să caute şi să răsfoiască această carte cu poze care nu vine din teascurile unei edituri mari şi prestigioase, el din osîrdia unei case judeţene da creaţie. Dacă mărturisesc că acest album mi-a trezit iar un dor nespus de Oaş, o nostalgie tulburătoare a tîrgului din Negreşti, a unei călătorii cu trenul forestier la Bixad, a unei lacrimi de foc de la Turţ, ori a unei hore duminicale la Certeze, mi se pare că am spus totul şi mai ales că am acceptat invitaţia la drumeţie şi cunoaştere pe care orice album o lansează, iar dintre toate cite le-am răsfoit, acesta intr-un mod cu totul remarcabil. Petru VINTILA EDITURA MERIDIANE • G. OPRESCU : „Nicolae Grigorescu — Maturitatea si ultimii ani". • UMBRO APOLLONIO : „Miro1". • HENRI AGEL: „Din tainele cinematografului". • M. DAVIDESCU : „Monumente medievale din N-V Olteniei". • MARCEL DRAGOTESCU DUMITRU BIRLADEANU „Monumente istorice de pe Valea Bistriței".