Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)

1970-08-07 / nr. 8509

PAGINA 4 Reunite în volum sub titlul semnifica­tiv „Structură şi con­tinuitate“, aceste studii şi articole ofe­ră o privire sinte­tică asupra sferei de preocupări, ideilor, concepţiilor şi prefe­rinţelor lui G. C. Ni­­colescu în domeniul istoriei literare în care a înscris con­tribuţii remarcabile ca „Viaţa lui Vasile Alecsandri“, studiile asupra curentului li­terar de la „Con­temporanul“ sau cel despre Duiliu Zam­­firescu. Concludent în a­­cest sens, ca şi sub acela al metodei folosite de autor în interpretarea aspec­telor de istoriografie literară, este studiul „Curentul literar pa­­truzecioptist“, ce are o pondere deosebită în cuprinsul volu­mului, ca şi acela in­titulat „Contribuţii la definirea şi deli­mitarea romantis­mului românesc", legat prin proble­matica sa de pri­mul. Conştient de interdependenţa pro­fundă a fenomenului literar cu cel social, politic şi ideologic şi bizuindu-se în gene­re pe o solidă docu­mentaţie, autorul în­treprinde o analiză multilaterală asupra curentului dominat de ideile anului 1848, văzînd în el nu nu­mai o expresie a as­piraţiilor spre liber­tate socială şi naţio­nală, dar şi un mo­ment important în afirmarea militan­tismului literaturii noastre — „mai viu şi mai deliberat“ de­cit cel anterior — în adîncirea realismu­lui ei. Dintr-o ace­eaşi perspectivă in­tegratoare priveşte autorul şi romantis­mul românesc, sesi­­zînd în fizionomia sa două fluxuri distinc­te : unul situat între 1830—1840 şi pînă in jurul Unirii, de în­­rîurire mai mult li­­vrescă, şi altul după 1860 (cu începuturi încă după 1850) ex­plicabil istoriceşte, cînd „adevărata li­teratură romantică românească“ îşi află terenul propice de manifestare, creiîn­­du-se pe deprimanta stare de spirit a vre­mii generată de tră­darea idealurilor pa­triotice. Autorul nu ia totuşi în conside­rare anumite carac­tere particulare ale romantismului, omi­­ţind să sublinieze că încă în prima etapă contactul cu acest curent a contribuit şi la îmbogăţirea conţinutului literatu­rii noastre. Acest as­pect se cuvenea, cre­dem, subliniat. Ase­menea reticenţe vă­desc de altfel anu­mite inaderenţe ale autorului. Istoricului literar riguros, in­format, scrupulos şi sistematic în desfă­şurarea argumentelor sale atunci cînd dis­cută, bunăoară, pa­ternitatea „Cîntării României“ îi lipseşte uneori acuitatea per­cepţiei critice şi este­tice a operei literare. Marii poeţi şi proza­tori ai literaturii noastre moderne nu intră în raza preocu­părilor sale, sau, ca în cazul lui Ion Pil­lat, cînd îi suscită atenţia, comentariul capătă o tentă strict omagială, fără a a­­trage luarea aminte prin intuiţii şi jude­căţi de valoare ine­dite. Scriitori ca A­lecsandri şi Coşbuc sunt, desigur, mai ac­cesibili examenului analitic, dar şi în ca­zul operei lor, cu precădere în inter­pretarea creaţiei poe­tice, autorul nu depă­şeşte un mod didac­tic de abordare, nu excelează prin consi­deraţii proprii de a­­dîncime. întîlnim în cuprin­sul­ volumului o se­rie de contribuţii care atestă însă vo­caţia de istoric lite­rar a lui G. C. Ni­­colescu. In afara stu­diilor amintite, reţin in mod deosebit a­­tenţia articolele a­­supra lui Duiliu Zamfirescu („Din for­maţia lui Duiliu Zam­firescu“ şi „Primul romart „de idei ro­mânesc „Lydda“ de Duiliu Zamfirescu“), apoi articolele „Ma­­iorescu şi Gherea“, „Duiliu Zamfires­cu şi Maiorescu“ sau cel consacrat personalităţii lui Ni­colae Iorga, care relevă riguroasa in­formaţie şi se­riozitatea ştiinţifică a istoricului literar. Adrian ANGHELESCU G. C. NICOLESCU: „Structură şi continuitate“ POLITICĂ „CETĂŢEAN, SOCIETATE, FAMILIE" Apărut, zilele trecute In Editura politică, culegerea avînd pe fron­tispiciu acest titlu, abordează fron­tal un domeniu tematic supus tot mai stăruitor în ultimul timp dez­baterii atît în cercurile specialişti­lor din domeniul ştiinţelor sociale, cit şi in rîndurile largi ale o­­piniei publice din ţara noastră. Este vorba de ampla problematică etică generată de conţinutul şi structurile actuale — materiale şi spirituale — ale societăţii noastre socialiste, de comandamentele înaintării ei neîn­trerupte pe calea progresului so­cial. Cele 14 capitole ale cărţii — scrise de filozofi, sociologi, cunoscuţi pu­blicişti — circumscriu, în lumina ideilor călăuzitoare formulate de Congresul al X-lea al partidului, cadrul teoretic şi practic în care se zămisleşte şi se dezvoltă conştiinţa socialistă a membrilor societăţii noastre. Ele răspund principalului deziderat al muncii actuale de edu­caţie comunistă , acela al grefării cunoştinţelor politice, ştiinţifice şi profesionale ale oamenilor pe fon­dul unui profil moral superior, al unui univers de idei, sentimente şi atitudini care să reflecte pe plan etic noile condiţii social-economice, politice, spirituale pe care le afir­mă socialismul în ţara noastră. Luarea în discuţie a unora dintre cele mai importante şi mai actuale probleme vizînd formarea fiziono­miei morale a membrilor societăţii noastre constituie atît obiectivul fundamental al cărţii, cît şi meri­tul său principal. într-o manieră ce exclude închistarea, dogmatismul in gîndire, cît şi tonul inflexibil, sen­tenţios, autorii urmăresc situarea cetăţeanului României socialiste în complexitatea relaţiilor umane ce caracterizează viaţa noastră de fie­care zi, raportarea lui la înaltele e­­xigenţe morale pe care societatea socialistă le pune în faţa tuturor membrilor săi. Dintre ideile directoare dezbătute în lucrare le reţinem atît pe cele ce reliefează locul valorilor mo­rale în socialism, raportul dintre etic şi estetic, împlinirea personali­tăţii în cadrul umanismului socia­list — tratate mai ales în plan teo­retic — cît şi — îndeosebi — pe cele ce-şi propun să dezvăluie — într-o abordare ancorată adesea în problematica concretă a vieţii — importante valenţe şi valori etice cum sunt: munca, activitatea pro­ductivă în folosul societăţii, sensul etic al disciplinei muncii, etica pro­fesională, atitudinea faţă de avutul obştesc, patriotismul şi internaţio­nalismul socialist, precum şi conţi­nutul noţiunilor de legalitate, echi­tate, responsabilitate, cinste, corec­titudine, principialitate ş.a. Un larg interes suscită acele ca­pitole ale cărţii consacrate relevă­rii rolului familiei — ca verigă de bază a vieţii sociale —, în cristali­zarea normelor morale de com­portare, în creşterea şi educarea co­piilor, in­formarea unei înalte con­ştiinţe etice în anii de închegare a personalităţii, ai adolescenţei şi ti­nereţii. Aspecte majore ale activităţii e­­ducative desfăşurate de organiza­ţiile de partid, de organizaţiile de masă şi obşteşti, de instituţiile de învăţămînt şi cultură, formele de manifestare şi influenţa exercitată de opinia publică, rolul şi răspun­derea deosebită a comuniştilor ca promotori ai celor mai înalte idea­luri morale ale societăţii noastre sunt tratate în coordonatele lor fun­damentale în cuprinsul cărţii. Din întreaga lucrare se de­gajă o atitudine combativă fer­mă faţă de carenţele morale, în­deosebi acelea care minează spiri­tul de dreptate şi echitate socială specific orînduirii noastre. Furnizînd cititorilor un material bogat de reflecţii, lucrarea pledează nu pentru simpla memorare a unor formule teoretice despre modul de a trăi şi a munci, ci pentru prelungi­rea dezbaterii problematicii morale in forul interior al fiecăruia, pen­tru incorporarea în chip organic, in viziunea asupra vieţii, in comporta­mentul cotidian, a preceptelor şi principiilor etice pentru care mili­tează activ partidul nostru. Gh. ZAMFIR Participarea eficientă a opiniei publice din ţara noastră la întărirea le­galităţii socialiste, la pre­venirea infracţiunilor presupune, ca o condiţie sine qua non, cunoaşterea legilor care stabilesc fap­tele cu caracter antiso­cial, precum şi a mijloa­celor de combatere a a­­cestor fapte. Unei aseme­nea necesităţi stringen­te ii răspunde volumul cu titlul de mai sus, apărut de curind în Editura po­litică. Autorii săi : George Antoniu, Marin Popa şi Ştefan Daneş şi-au pro­pus — şi au reuşit pe de­plin — să înlesnească a­­celor largi categorii de cititori, care nu sunt fa­miliarizaţi cu limbajul juridic, pătrunderea a­­devăratului sens al uneia din cele mai importante şi mai cuprinzătoare legi — Codul Penal. Demnă de relevat este, după părerea noastră, reu­şita autorilor în transpu­nerea formulelor juridice specifice acestui Cod — exprimate intr-un limbaj are, uneori extrem de sintetic — în modalităţi de comunicare vii, suges­tive, lesne de intuit. Ei au pornit de la observa­ţia judicioasă că acţiunile umane care intră în obi­ectivul acestei legi sunt fapte întîlnite în viaţă şi nu formează în exclusivi­tate obiectul dreptului pe­nal. Multe din aceste fapte sunt cunoscute şi repudiate de conştiinţa morală comună. Altele — extrem de dăunătoare — au impresionat nu numai etica umană şi raţiunea, dar şi sensibilitatea. Iată de ce autorii au apelat — şi considerăm că bine au procedat — în expli­carea articolelor Codului Penal, nu la scheme teh­niciste sau formule rigi­de, puţin atrăgătoare, ci la idei, la fapte verifica­bile imediat, la experien­ţa comună, la exemplifi­cări literare, istorice, la maxime, aforisme sau pilde din înţelepciunea populară. Aceasta este nota dominantă a lucrării şi, în acelaşi timp, expli­caţia faptului că lucrarea se citeşte uşor, cu plăcere. Cînd explică, de pildă, ce este legea penală, de ce este nevoie de con­­strîngere în societate, ce este infracţiunea şi cine poate fi infractor , au­torii invită pe cititori să privească in jurul lor, în cercul lor social — fami­lial sau de la locul de muncă — pentru a se convinge că ordinea este preferabilă dezordinii ; că din noianul de fărădelegi ce se pot săvîrşi, unele sîn­t atît de grave incit făp­tuitorii trebuie să fie pe­depsiţi penal — deci mai sever — şi că, pen­tru a se determina care sunt aceste fapte deose­bit de periculoase, denu­mite infracţiuni, este ne­voie de o lege, legea pe­nală, care stă la baza ac­tivităţii statului de pre­venire şi de reprimare a faptelor periculoase din punct de vedere social. Observăm că în unele paragrafe ale lucrării pu­teau fi vizate exemple mai cunoscute, mai su­gestive ; nu s-au făcut referiri la procese „cele­bre“ ori la cele relatate in presă — care ar fi constituit, desigur, auten­tice demonstraţii juridice „pe viu“, conferind cărţii un spor şi mai substan­ţial de interes şi atracti­­vitate. De asemenea, considerăm că analiza cauzelor pentru care se comit infracţiuni în so­cietatea noastră ar fi meritat o tratare mai lar­gă şi mai aprofundată, în ansamblu însă, lu­crarea are reale merite, fiind utilă ca un autentic manual de educaţie mo­rală, de etică cetăţenească. Mihai T. POPOVICI judecător la Tribunalul Suprem JURIDICĂ „CODUL PENAL PE ÎNȚELESUL " Editura didactică şi pedagogică a publicat recent o nouă cule­gere de studii consa­crate pregătirii Is­toriei învăţămîntului din România, pro­iectată ca o lucrare in trei volume. Cele opt lucrări cuprinse în „Contribuţii la istoria învăţămîntului româ­nesc“ datorate lui Const. C. Giurescu, Virgil Molin, Ilie Po­­pescu Teiuşan, Const. A. Stolde, Gh. Pârnu­­ţă, Ion Bota, G. D. Iscru, Nicolae Vătă­­manu abordează pro­blematica unei perioa­de istorice nu numai relativ îndelungate (se­colele XVII, XVIII şi începutul secolului al XIX-lea), dar şi cu semnificaţii aparte pentru evoluţia şcolii noastre, în volum se relevă, îndeosebi, im­portanţa legiuirilor şcolare din a doua ju­mătate a veacului al XVIII-lea din Moldova (1766) şi Ţara Româ­nească (1774), care deşi menite să Întărească învăţămintul în limba greacă profesat de a­­cademiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi au fost nevoite să recu­noască necesitatea în­­văţămîntului în limba pămîntenilor şi să edicteze crearea, u­­nor şcoli româneşti in oraşe de reşe­dinţă ale unor ţi­nuturi sau judeţe, care se vor alătura altor instituţii de învăţămînt ce funcţionau anterior fără sprijinul statului. Studiul „învăţămintul in Maramureş la sfîrşi­­tul secolului al XVIII- lea“ prezintă modul în care ciştigă fiinţă lega­lă şcoala populară in satele româneşti afla­te sub dominaţia hab­­sburgică. Autorii stu­diilor „Ţările româ­neşti sprijinitoare ale învăţămîntului din Pe­ninsula Balcanică şi Orientul Apropiat“, „Cărţi şcolare în ţările româneşti pentru po­poarele învecinate (sîrbi, bulgari şi greci)“, respectiv „învăţaţi greci formaţi la Oxford şi Halic şi legăturile lor cu românii la începu­tul secolului al XVIII- lea“ înmănunchează date — în parte ine­dite — cu privire la contribuţia poporului nostru la răspîndi­rea culturii în dife­rite ţări şi istoria re­laţiilor culturale dintre ţările române şi ţările europene. Unele din lucrările inserate în volum analizează rezo­nanţele mişcării revo­luţionare condusă de Horia, Cloşca şi Cri­­şan şi a revoluţiei lui Tudor Vladimirescu pentru promovarea u­­nui învăţămînt în lim­ba noastră naţională. După cum se aprecia­ză şi în paginile in­troductive, consacrind dreptul la învăţătură în limba românească, legile şcolare din 1831— 1848 din Ţara Româ­nească şi Moldova se înscriu in contextul general al luptei ma­selor populare ale vre­mii pentru libertate politică şi Indepen­denţa economică şi au avut urmări deosebite asupra evoluţiei ulteri­oare a vieţii culturale. Volumul se Înscrie printre apariţiile no­tabile menite să con­tribuie la contura­rea unei Istorii a şcolii româneşti. Al. POPESCU PEDAGOGICĂ „Contribuţii la istoria invătămîntului românesc“ * CRITICĂ LITERARĂ Reviste literare românești din secolul al XIX-lea Istoriografia noas­tră literară a înre­gistrat în ultima vre­me notabile realizări. Monografiile de scrii­tori, publicaţii sau curente (diversificate sub raportul modali­tăţii de abordare) o­­feră cele mai multe măsura acestor îm­pliniri. Cel care are o cunoaştere din in­terior a lucrurilor, ştie prea bine pe ce efort considerabil a fost clădită fiecare dintre aceste reali­zări. Şi aceasta, îna­inte de toate din cau­za puţinătăţii instru­mentelor de lucru. La acelaşi capitol al la­cunelor trebuie men­ţionată inexistenţa unor studii monogra­fice ale principalelor publicaţii literare. Tocmai această lacu­nă vine s-o umple recenta lucrare pu­blicată la Editura MINERVA de un co­lectiv de cercetători ai Institutului de is­torie şi teorie litera­ră „G. Călinescu“. Autorii­­Marin Bucur, Paul Cornea, Rodi­că Florea, Stan­­cu Ilin, George Mun­tean, Teodor Vîrgo­­lici) şi-au propus să studieze principalele reviste literare ale secolului trecut. Se­lecţia bine gîndită a ştiut să se oprească asupra publicaţiilor literare intr-adevăr importante ale vea­cului trecut : Dacia literară, Propăşirea, Revista română, Con­vorbiri literare, Lite­ratorul, Viaţa şi Va­tra, publicaţii de importanţă incontes­tabilă, pentru că fie­care dintre ele re­prezintă în epocă un moment din evoluţia ciclică a literaturii române, o direcţie sau un curent cu o ştiută pondere in a­­cest ciclu evolutiv. Bine ar fi fost să fi aflat în volum şi stu­dii despre Contem­poranul, care repre­zintă o direcţie este­tică bine marcată în deceniul al nouălea, şi Evenimentul lite­rar care anunţă po­poranismul. E drept că revistei Contem­poranul i s-au dedi­cat două bune mo­nografii (dar şi Lite­ratorul a fost studiat într-o compactă mo­nografie !) şi colec­tivul de autori a în­ţeles, probabil, că nu mai e necesară o revenire. Dar chiar dacă unele dintre motivaţiile acestea stau în picioare, nu putem să nu consta­tăm că datorită a­­cestor emisiuni ta­bloul de ansamblu suferă, de vreme ce publicaţiile a două curente importante nu şi-au găsit locul cuvenit în acest vo­lum. O bună metodă de lucru guvernează, în general investigaţiile colectivului de au­tori. Publicaţiilor a­­mintite 11 se face o judicioasă radiogra­fie. Aflăm aici date preţioase despre bio­grafia particulară a fiecărei reviste, di­recţia şi orientarea colaboratorilor, „uni­tatea“ adesea diver­sificată a grupării sau a mişcării (ca, de exemplu, în ca­zul Convorbirilor li­terare, a Literatoru­lui sau a Vieţii lui Vlahuţă), raporturile cu publicaţiile adver­sare sau înrudite, marile polemici an­gajate. Atenţia adec­vată e apoi acorda­tă operelor publica­te în fiecare revistă, grupate sistematic pe genuri şi sectoare li­terare (proză, poe­zie, teatru, critică ş.a.m.d.), nu fără a se sublinia valorile. Examenul e mai tot­deauna judicios, iar tabloul general, lu­crat cu pondere şi ri­goare, e concludent. Relevînd monogra­fiile Propăşirii (autor Paul Cornea) a Lite­ratorului (de Marin Bucur), a Vieţii (de T. Vîrgolici) şi a Convorbirilor lite­rare (de Rodica Flo­rea) se cere să con­semnăm că întreg vo­lumul se recomandă ca o realizare valo­roasă. Z­­ORNEA ECONOMICĂ „Programarea matematică in industria petrolieră“ Apărută recent In librării sub îngrijirea Editurii Academiei Republicii Socialiste România, lu­crarea : „Programarea matemati­că in industria petrolieră“, de Manea Mănescu, Vicenţiu Du­mitru, Vasile Ionescu şi Gh. I. Băr­­batu, se înscrie pe linia tendinţelor manifestate tot mai pregnant în ţara noastră de promovare a meto­delor moderne de organizare şi con­ducere în economie. Referindu-se la industria petrolieră, autorii au urmărit să prezinte specialiştilor din această importantă ramură a eco­nomiei naţionale unele procese mo­­delabile matematic, precum şi mo­dul de rezolvare a acestor modele cu ajutorul calculatoarelor electro­nice. Programarea matematică este fo­losită în lucrare la modelarea şi re­zolvarea unor probleme privind ex­tracţia şi prelucrarea ţiţeiului, op­timizarea amestecurilor de produse petroliere, a transportului acestora, a desfacerii produselor petroliere pe piaţa internă şi externă, orga­nizarea producţiei şi întreţinerea utilajului din rafinării. Demnă de remarcat este contribuţia originală a autorilor la elaborarea şi rezol­varea unor probleme de interes ştiinţific şi practic imediat, dintre care amintim : determinarea con­sumului optim de tetraetil de plumb folosit la etilarea benzine­lor, în scopul ridicării cifrei octa­nice a acestora, optimizarea proce­sului de încărcare a tancurilor pe­troliere într-o staţie de export, a compoziţiei benzinelor şi a motori­nelor destinate exportului şi elabo­rarea celui mai economic program de aprovizionare a staţiilor de ex­port cu produse petroliere de la rafinării. în lucrare sunt prezen­tate, de asemenea, calculatoarele e­­lectronice folosite la rezolvarea modelelor matematice de optimi­zare a producţiei industriei petro­liere. Volumul cuprinde numeroase exemplificări concrete, rezolvate pe baza modelelor elaborate teo­retic, şi sunt evidenţiate în perma­nenţă efectele economice ale intro­ducerii metodelor moderne ale ma­tematicii şi ale tehnicii moderne de calcul în soluţionarea unor proble­me ale industriei petroliere, com­parativ cu metodele empirice utili­zate în prezent. Este sporită astfel valoarea practică a lucrării, care nu poate să nu atragă atenţia ingineri­lor, economiştilor, matematicienilor, a altor specialişti din Industria pe­trolieră cărora le este adresată. Alexandru BUIUCA ŞTIINŢIFICĂ JACQUES LE GOFF, CIVILIZAŢIA OCCIDENTULUI MEDIEVAL „Popoare — culturi — civilizaţii* este una din colecţiile de prestigiu puse la îndemina publicului de e­­diturile noastre. Prin intermediul acestei colecţii, Editura ştiinţifică a oferit citeva monografii ale ci­vilizaţiilor antice, din rîndul căro­ra s-a bucurat de un deosebit suc­ces „Dacia“ lui Vasile Pârvan şi „Renaşterea şi Reforma" de An­drei Oţetea. O prezentare a evului mediu eu­ropean se dovedea necesară şi edi­tura a făcut o bună alegere oprin­­du-se la cartea profesorului Le Goff de la Ecole Pratique de Hautes Etu­des din Paris. Ințelegînd prin occi­dent întreaga zonă dominată de i­­deologia bisericii catolice, lucrarea include în sfera ei de interes Unga­ria, Cehoslovacia, Polonia medieva­lă. O cercetare a întregului ev me­diu european ar fi fost bine veni­tă, dar încercări de acest gen, în­treprinse de un singur specialist, nu s-au soldat, pînă în prezent, cu rezultate satisfăcătoare. Deşi aria este limitată, interesul cărţii este major datorită bogăţiei şi mai ales modului de sistemati­zare a informaţiei. Autorul lucrării grupează datele intr-un tabel cro­nologic, alcătuieşte un dicţionar in care defineşte noţiunile fundamen­tale şi interpretarea termenilor, in­serează hărţi, planuri şi reproduceri de documente figurative, sub for­ma unor albume comentate, dînd expunerii libertatea de a se des­făşura în cadrul unui plan sugestiv, ce dezvăluie o concepţie plină de noutate. După „evoluţia istorică“, pătrundem în miezul lucrării, unde ni se vorbeşte despre viaţa mate­rială, structura socială, mentalităţi, sensibilităţi şi atitudini ale omului din evul mediu. Intrăm astfel în contact cu unul din cele mai inte­resante curente din istoriografia contemporană a culturii, care, deta­­gindu-se de „clasica încercare a explicării istorice prin mobiluri sufleteşti“, se concentrează in „e­­fortul de a regăsi orientările fun­damentale ale omului în univers şi în societate, răspunsurile mentale şi afective pe care le dă el existen­ţei“, după cum subliniază prof. Mi­­hai Berza, în excelenta prezentare a traducerii. De aceea, chiar dacă multe afirmaţii ale istoricului fran­cez sunt susceptibile de discuţii, sinteza sa evidenţiază cu prisosin­ţă că istoria culturii înseamnă isto­ria realizărilor în care omul a dat expresie aspiraţiilor, certitudinilor şi frămîntărilor sale în condiţii so­­cial-istorice determinate. Apărută în remarcabile condiţii grafice şi într-o bună traduce­re (semnată de Maria Hei­ban), noul volum al colecţiei „Popoare — culturi — civili­zaţii“ subliniază încă o dată utili­tatea şi însemnătatea seriei ini­ţiate de Editura ştiinţifică. Al. DUŢU Traducătorul poe­melor homerice s-a bucurat în timpul vie­ţii de o dreaptă preţu­ire, fiind încununat cu lauri academici. Toţi comentatorii care s-au referit la activitatea sa literară de aproape şapte decenii s-au în­trecut în elogii şi nu au scăpat niciodată prilejul de a scoate în evidenţă contribuţia sa la evoluţia limbii lite­rare româneşti. Nu am verificat soliditatea e­­dificiului filologic al versiunii pe care a dat-o Iliadei şi Odi­seei, deşi am putut în­registra opinii mai puţin indulgente în a­­cest sens. Ceea ce însă pare definitiv stabilit este măreţia lui Mur­nu însuşi, ca poet cu valoare intrinsecă. A­­tunci cînd a început traducerea Iliadei, în­treprinderea sa în­tâmpina dificultăţi greu de imaginat în condiţiile din acel mo­ment ale limbii şi literaturii române. Era vorba pur şi simplu de a crea noi po­sibilităţi de expre­sie fiindcă în opera lui Homer există toată limba greacă, de o am­ploare comparabilă numai cu încă două­­trei mari epopei ale literaturii universale. Nu se punea pentru George Murnu proble­ma de a găsi echiva­lenţe pentru versurile greceşti într-o limbă literară constituită, pe care să o fi folosit îna­intea lui mai multe ge­neraţii de scriitori iluş­tri. Murnu a trebuit să imagineze o limbă pen­tru Iliada şi Odiseea, el fiind poate singurul caz de mare scriitor pe bază de traduceri. E­­popeile homerice apar­ţin literaturii române, ca opere de creaţie ale lui George Murnu. Vor apare poate tra­duceri mai bune din punctul de vedere al fidelităţii lor faţă de original, care să în­treacă eventual valoa­rea ştiinţifică a muncii sale, dar locul traduce­rilor lui Murnu în lite­ratura română este de­finitiv cîştigat prin semnificaţia lor artis­tică în sine și nu ne surprinde deloc apre­cierea pe care o făcea Ulrich von Wilamo­­witz, unul dintre ma­rii eleniști ai lumii, afirmînd că traducerea lui este cea mai bună dintre toate cele afla­te în limbile euro­pene. Valoarea traduceri­lor sale din elină a estompat activitatea de traducător a lui Murnu din alte litera­turi. Un volum recent, îngrijit de Sanda Dia­­mantescu şi de Radu Hîncu, ne-a oferit pri­lejul să cercetăm în­tinderea preocupărilor sale de poezie mai nouă. Murnu se arată a fi fost un bun cu­noscător de poezie i­­taliană, engleză, ger­mană şi­ franceză, inte­resul său adresîndu-se unor nume ca Dante şi Leopardi, Shakes­peare şi Keats, Goethe, Schiller, Hölderlin, pî­nă la Rilke, Verlaine sau Baudelaire. Nu mare ne-a fost mira­rea să vedem că a tradus din poezia indi­ană sau chineză, înre­­gistrînd nume ca Thu- Fu şi Li-Tai-Pe. Am putut observa că vir­tuozitatea interpretări­lor sale scade pe mă­sură ce traducătorul a­­vansează în poezia mo­dernă, apelul său la stratul arhaic al lim­bii noastre, aşa cum l-a imaginat, fiind a­­deseori inadecvat pen­tru expresia artistică mai nouă (ne permitem un dezacord cu îngri­jitorii ediţiei, care pre­ţuiesc mai mult Odă la o urnă grecească a lui­ Keats în tălmăcirea lui Murnu decit a lui Blaga). Este evident că Murnu a putut foarte greu să iasă din lim­bajul creat pentru IH­­ada şi pentru tragicii greci. Intenţia lui nu este mai puţin lăuda­bilă şi, oricum, versu­rile sale se consultă cu plăcere, sînt pagini de aleasă poezie. Valoa­rea întregii sale munci constă în faptul că a adus în literatura ro­mână vîrsta clasică a limbii noastre literare. Prin el, limba română umple o lacună de pe urma căreia s-ar fi re­simţit întreaga noastră activitate de mai tîr­­ziu. Nu există nici o li­teratură mare în lume care să nu aibă fixat intr-un monument lite­rar vîrsta ei clasică. In literatura română a­­cest stadiu se află în traducerile lui George Murnu. Deajuns ca să afirmăm, împreună cu criticii cei mai repu­taţi, că Murnu este un mare poet. Ediţia de Poeme, apărută recent la Editura Minerva, a­­daugă şi versurile, ori­ginale, care nu intră aici în discuţia noastră, îngrijitorii ediţiei au avut o iniţiativă meri­torie prezentînd tra­ducerile lui George Murnu însoţite de un amplu comentariu al tehnicii folosite de în­văţatul român, cu re­ferinţe la tentative similare în alte limbi europene. Precizia co­mentariului, valoarea ştiinţifică a argumen­taţiei compensează a­­numite formulări didacticiste şi carac­terizări mai pedestre. Intr-un cuvînt , o a­­pariţie demnă de in­teres, care sin­tem­ siguri că depăşeş­te circumstanţa şi că aparţine istoriei lite­rare la cel mai fru­mos capitol al său. Aurel DRAGOŞ MUNTEANU UNIVERSALĂ TĂLMĂCIRILE LUI GEORGE MURNU SCl NT El A — vineri 7 august 1970 DE ARTA „ŢARA OAŞULUI - VATRĂ STRĂMO­ŞEASCĂ" Satu-Mare s-a zvintat de ape şi ne trimite, sub forma unui album fotografic, arcul unui curcubeu de frumuseţi cromatice, pe care chiar dacă le ştiam din filme, din cărţi, din ilustrate, dar mai ales din a­­mintirea unor călătorii cărora ni­ciodată nu le-am pus cap, acum, aşa cum răsar din paginile albumu­lui „Ţara Oaşului — vatră strămo­şească“, capătă semnificaţia unor adevărate redescoperiri. Prin editarea acestui album, Co­mitetul pentru cultură şi artă al judeţului Satu-Mare, şi în speţă Casa creaţiei populare, arată in pri­mul rînd cît de nemăsurate sînt zăcămintele de frumuseţi ale acestei zone geografice. Fotografiile albu­mului, atît cele alb-negru cît şi cele în culori (autor Sandu Mendrea) realizează remarcabile momente de reportaj inopinat, autentic. Prefaţa substanţială, a unui În­drăgostit de Oaş, este semnată de Pop Simion. Explicaţiile la fo­tografii, telegrafice, aforistice, sîn­t adesea foarte inspirate şi la obiect. A reuşi descripţia unui album de fotografii este o performanţă, îi invit cu căldură pe ctitori să caute şi să răsfoiască această carte cu poze care nu vine din teascurile u­­nei edituri mari şi prestigioase, el din osîrdia unei case judeţene da creaţie. Dacă mărturisesc că acest album mi-a trezit iar un dor nespus de Oaş, o nostalgie tulburătoare a tîr­­gului din Negreşti, a unei călătorii cu trenul forestier la Bixad, a unei lacrimi de foc de la Turţ, ori a unei hore duminicale la Certeze, mi se pare că am spus totul şi mai ales că am acceptat invitaţia la drume­ţie şi cunoaştere pe care orice al­bum o lansează, iar dintre toate cite le-am răsfoit, acesta intr-un mod cu totul remarcabil. Petru VINTILA EDITURA MERIDIANE • G. OPRESCU : „Nicolae Grigorescu — Maturitatea si ultimii ani". • UMBRO APOLLONIO : „Miro1". • HENRI AGEL: „Din taine­le cinematografului". • M. DAVIDESCU : „Monu­mente medievale din N-V Olteniei". • MARCEL DRAGOTESCU DUMITRU BIRLADEANU „Monumente istorice de pe Valea Bistriței".

Next