Scînteia, septembrie 1970 (Anul 39, nr. 8533-8562)

1970-09-18 / nr. 8550

SCÎNTEIA — vineri 18 septembrie 1970 pagina economică In primăvara acestui an, atenţia opiniei publice a fost reţinută săptămini la rind de bătălia pe care mii de oameni şi maşini au dat-o, cu înverşunare şi eroism, pentru apărarea Insulei Mari a Brăilei împotriva apelor ameninţătoare ale Dunării. Pe atunci, zile şi nopţi la rind, ca şi la Vlădeni şi Stelnica, Zimnicea şi Borduşani, in această zonă nimeni n-a ştiut ce-i odihna ; încleştarea cu furia apelor era singura preocupare a oamenilor — specialişti şi lucrători din agricultură, ostaşi şi ofiţeri ai armatei noastre — care aveau să cîştige, în cele din urmă, bătălia cu stihiile. De ce apăra aici ? Pentru ce atlta risipă de forţe umane şi materiale ? In aceste zile, de pe pămînturile peste care în urmă cu numai patru luni stăteau gata să se reverse apele învolburate ale Du- ■_____________ nării, se string acmmamammmammm cum roadele anotimpului. Rezultatele sunt remarcabile, răsplătesc din plin eforturile. Pătrundem în această împărăţie a porumbului într-o după-amiază fascinantă. Un soare blind alungă peste lanurile cu foşnet şi culoare de aramă umbrele lungi ale plopilor şi sălciilor înşirate de-a lungul digului de apărare. Şiruri de autocamioane se pierd în praful drumurilor dintre lanuri, şiruri de autocamioane, atrase parcă de puterea unui uriaş aspirator, se întorc încărcate cu ştiuleţi spre punctul de trecere din dreptul Brăilei. Din sfert în sfert de ceas, două bacuri traversează in cealaltă parte a fluviului cite opt autocamioane deodată fiecare, ca să se întoarcă iară şi iară, la „porţile“ insulei. In locul unde drumul de acces întâlneşte digul de apărare, două panouri informează despre amplasarea celor 39 de ferme ale întreprinderii şi despre drumurile de acces. După denumirile împrumutate acestor ferme îţi dai seama de imaginaţia celor care le-au botezat şi care amintesc despre trecutul acestui pămint ; nume de păsări de baltă —* Lebăda, Pelicanul, Pescăruş, Boboc — ori de plante specifice acestei zone — Plopul, Salcia, Rogoz etc. Ele delimitează deocamdată sfera de activitate a acestor microunităţi din trunchiul mare al întreprinderii. Peste ani, ele vor aminti viitoarelor generaţii despre flora şi fauna care a existat cîndva în acest perimetru scos de sub împărăţia apelor de către oamenii cincinalelor 1961—1970. După un timp de Înaintare spre sud, părăsim drumul de pe coronamentul digului. De o parte şi de alta, lanuri de porumb. Cit vezi cu ochii, porumb şi iar porumb, incit nea Cojocaru, prietenul nostru de la volan, un moldovean nebucureştinizat, rosteşte molcom, aproape cu teamă : „bre, dacă nu respectăm indicatoarele de la intersecţii, apăi să ştii matali că nu mai ieşim de aici curind“. Şi nici n-am ieşit curînd. Undeva, în cealaltă extremitate a Insulei, ne oprim in dreptul unui şir de combine CT 2 R, care dau ocol unui lan de porumb. Inginerul Radu Stanciu, şeful fermei Nufărul, un tînăr ca atîţia alţi specialişti care s-au legat de „Insulă“ încă de la începerea lucrărilor de îndiguire şi desecare a fostei bălţi, ne vorbeşte despre recoltă. La capătul unui an de muncă, bilanţul începe să se definească astfel : „De pe toate cele 910 hectare cu porumb ale fermei — ne spune inginerul Stanciu — după estimaţiile făcute, vom recolta cu siguranţă peste 5 000 kg porumb boabe. La cealaltă cultură a fermei, la fasole, am obţinut 1 300 kg la hectar, de pe o suprafaţă de 70 hectare“. In dialogul purtat în „spărtura“ pe care combinele au făcut-o in lan, ni se vorbeşte despre preocupările specialiştilor din Întreprindere de a aplica tehnologia nouă în cadrul căreia un loc important il ocupă folosirea erbicidelor. Totul la concret, pe viu, aşa cum agronomii ştiu să o facă în cimp. „Lanul în care se recoltează, ne spune fermierul printre altele, face parte din cele 700 de hectare neatinse de sapă. Am erbicidat prima dată in martie, iar în timpul vegetaţiei porumbului, pe 600 hectare din această suprafaţă, am aplicat substanţa denumită 2,4 D. Excluzînd praşila manuală, am redus cheltuielile la fondul de salariu cu peste 200 000 lei, iar recolta este excelentă. Dacă in anul viitor vom avea erbicide pentru întreaga suprafaţă de porumb, şi se pare că vom avea, noi, cei din Insula Mare, ne vom putea lua concediu nu mai, cînd se execută de obicei praşila“. Aceste cuvinte au avut darul să ne convingă, deşi nu mai era nevoie, de importanţa pa care specialiştii practicieni din agricultură o acordă metodelor moderne de lucru. Am fi vrut să ajungem şi la fermele conduse de inginerii Liviu Badea, Fănică Pădineanu, Nicolae Popescu sau Eugen Oprea, despre a căror activitate am auzit numai cuvinte de apreciere din partea conducerii întreprinderii. Am fi vrut să străbatem Insula Mare de la un capăt la altul, dar noaptea care se furişa din toate părţile ne-a obligat să ne retragem. Am putut lua totuşi legătura cu toate fermele în alt mod. La sediul întreprinderii se lua situaţia operativă privind mersul lucrărilor. Pe o anume frecvenţă staţia de radio „leagă“, rind pe rind, femele de sediul întreprinderii, pe alte frecvenţe le leagă intre ele. Suntem în biroul in care ing. Ion Vlad, directorul I.A.S., „Insula Mare a Brăilei“, poposeşte numai la începutul şi sfirşitul unei zile de lucru. Pe pereţi sunt hărţi pe care sunt marcate perimetrele fermelor, sediile acestora, staţiile de pompare a apei din incintă, sunt conturate drumurile de acces şi „supapele“ prin care a început să se reverse recolta acestei toamne. Planul de măsuri pentru transbordarea porumbului şi floriisoarelui, stabilit de conducerea întreprinderii pînă în cele mai mărunte elemente, este reprezentat pe această hartă doar prin puncte de diferite culori, prin săgeţi şi cifre. Recolta de pe cele 35 541 hectare de porumb şi 4 796 hectare floarea-soarelui, evaluată — modest vorbind, cum spunea directorul — la peste 230 000 tone ştiuleţi şi, respectiv, 8 600 tone floarea-soarelui, va fi transbordată peste Dunăre atit cu bacurile cit şi cu şlepurile. Potrivit planului stabilit, spre Brăila, prin trei puncte de trecere cu bacurile, vor fi transportate numai cu maşinile 53 000 tone porumb. Diferenţa de aproximativ 177 000 tone va fi evacuată spre porturile Galaţi şi Brăila cu ajutorul a 60 de şlepuri care sunt încărcate în şase puncte amenajate la malul apei şi dotate cu buncăre şi benzi transportoare de mare capacitate. In vîrful campaniei trebuie să se scoată zilnic din incintă 6 000 tone porumb. Pentru strîngerea recoltei există 380 de combine C.T. 2 R. şi 18 combine „Gloria“, lucrarea fiind eşalonată de-a lungul a 45—50 de zile. La recoltare şi transport participă 18 000 de oameni şi 1 130 de autocamioane şi tractoare cu remorci. Angrenajul a început să funcţioneze perfect. Numai cînd este vorba de combine, pe faţa directorului se vede o umbră de îngrijorare. „Aici, pămîntul fiind mai jos, porumbul trebuie cules repede — spunea tov. Ion Vlad. Nu te poţi juca. Acum, timpul fiind excepţional de frumos, se lucrează bine şi repede. Dar cînd vin ploile începe o adevărată tragedie. Or, tocmai acum nu putem lucra din plin. Un număr de 110 combine C.T. 2 R. stau din lipsă de piese de schimb. Pe lingă faptul că nu se asigură piese de schimb suficiente, calitatea celor care se livrează este necorespunzătoare. Dinţii de la pinioanele de atac se îndoaie ca dinţii unui fierăstrău prost. Nu avem suficiente lanţuri „Gail“ pentru combine“, îngrijorarea directorului este întemeiată. Pînă la începutul acestei săptămîni, din cele 35 541 hectare cu porumb se recoltaseră mai puţin de 5 000 hectare. Este adevărat că lucrarea este la început. Dar faptul că 110 combine nu au putut fi puse în stare de funcţionare trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru Ministerul Agriculturii şi Silviculturii. Şi nu numai pentru minister. Toate întreprinderile care livrează piese de schimb şi materiale pentru această unitate trebuie să sprijine marea bătălie a recoltării. De asemenea, este nevoie de mii de vagoane pentru transportul porumbului, de mii de kilograme de combustibil pentru tractoare şi mijloacele de transport rutier şi naval. Multe din acestea depind de oamenii de aici, de felul cum ei îşi organizează munca, de organele locale de partid şi de stat, dar multe şi de conducerea Centralei Industriale pentru Maşini Agricole (din cadrul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini), de conducerile unor ministere care trebuie ,să ia in serios această problemă. Aşa cum ne-am putut convinge în scurta incursiune in Insulă, cu excepţia... excepţiei de mai sus, actuala campanie de recoltare a pornit bine. Cei care s-au apărat Împotriva revărsărilor apei au început de acum bătălia pentru ca roadele acestor pămînturi să se reverse in întregime In matca avuţiei naţionale. In această toamnă, mai mult decit oricind, în fiecare bob auriu iradiază un strop de sudoare, neliniştea unei clipe de nesomn din lungile zile şi,nopţi ale bătăliei cu apele Dunării. Insula, aşa cum arată acum, este argumentul suprem că nimic n-a fost zadarnic. Munca de strîngere a recoltei de-abia a început — și trebuie făcut totul pentru ca ea să se termine la fel cum s-a terminat şi lupta cu apele. Cu victorie ! Ion HERJEG Alexandru BRAD în Insula Mare a Brăilei APELE N-AU TRECUT DIGUL, IL TREC ACUM RECOLTELE DE PORUMB Uzina da mașini electrice din Capitală. Un nou lot de statoare poate intra în montaj Foto : Agerpres Trecind astăzi printre şirurile de maşini în plină activitate, prin secţiile Fabricii de încălţăminte „Ardeleana“ din Alba Iulia, unde se produc zilnic peste trei mii perechi de încălţăminte pentru adulţi şi copii, secţii cu benzi rulante şi avînd comenzile automatizate, cu maşini moderne avînd randamente sporite, nici în ruptul capului n-ai crede că pe aici s-au abătut in primăvară, şi încă In două rinduri, puhoaiele riului Mureş... Oamenii care au făcut atunci totul pentru salvarea utilajelor, a materiilor prime şi a materialelor, care le-au recondiţionat, un timp record, aceeaşi oameni — cei 700 muncitori, tehnicieni şi ingineri — se străduiesc acum să sporească producţia, să ridice mereu prestigiul mărcii fabricii „Ardeleana“ din Alba Iulia, pentru ca produsele ce pornesc de aici spre numeroşii beneficiari din ţară şi de peste hotare să fie cit mai competitive prin calitatea execuţiei, prin frumuseţea modelului. Intr-un cuvînt, năzuinţa producătorilor de aici este ca fiecare model — „Ardeleana“ — de încălţăminte să fie cit mai durabil, să placă, sâ fie cumpărat cu încredere. Cele peste 40 de modele de încălţăminte, fabricate din piele şi diferiţi înlocuitori de piele. În acest an, au atras numeroase cereri pentru marca „Ardeleana“, nu numai din ţară, dar şi de peste hotare, din ţări cu o bogată tradiţie în Industria de încălţăminte, ca de exemplu : Franţa, U.R.S.S., Italia, Olanda, Austria, R.F. a Germaniei, Iugoslavia ş.a. Recent, la un lot cuprinzind 5 000 perechi încălţăminte, reprezentantul unei firme străine nu a găsit nici măcar o pereche care să nu întrunească toate cerinţele şi exigenţele comenzii. Explicaţia ne ajută să inţelegem faptul că 40 la sută din producţia pe acest an a unităţii este destinată exportului. Colectivul fabricii „Ardeleana“ acordă cea mai mare atenţie calităţii produselor, pe întregul flux tehnologic, fiecare ora, fiecare echipă şi schimb dînd dovadă de un ascuţit simţ al răspunderii, al autocontrolului. Printre promotorii in această direcţie se găsesc, de exemplu, maiştri : Tudor Drăghici, om cu un deosebit interes şi pentru a transmite din experienţa sa îndelungată muncitorilor mai tineri, apoi Ana Moldovan şi Ion Mihălţan, şi alţii care, de asemenea, nu precupeţesc nimic pentru ca prin exemplul personal, prin competenţa profesională acumulată de-a lungul multor ani de muncă, să fie cit mai utili creşterii producţiei şi prestigiului mărcii fabricii. In cercul larg al acţiunilor întreprinse In vederea perfecţionării continue a producţiei şi a muncii, un loc important ocupă folosirea chibzuită, economicoasă a materiilor prime şi a materialelor. Manifestîndu-se o deosebită grijă pentru fiecare centimetru pătrat de piele, talpă, materiale, înlocuitori etc., aplicîndu-se cit mai corect tiparele, s-a reuşit in acest fel ca după opt luni din anul acesta sa se economisească materii prime şi materiale in valoare de aproape 100 000 lei, iar cheltuielile la o mie de lei producţie marfă să scadă cu 1,69 la sută faţă de sarcina din planul de stat ...Poate că cifrele enunţate de la această fabrică nu au rezonanţa şi greutatea celor cuprinse in bilanţurile marilor uzine. Totuşi, dacă ne vom gîndi prin cine au trecut oamenii de aici în timpul inundaţiilor, dacă vom sublinia că numai intr-o lună colectivul fabricii a izbutit să recupereze toate restanţele din producţie datorate acelei calamităţi naturale, atunci — cu siguranţă — realizările amintite îşi amplifică semnificaţia. Cum s-au concretizat, ce eficienţă au avut măsurile la care ne-am referit ? In opt luni de producţie s-au fabricat peste plan circa 3 300 de perechi de încălţăminte şi s-a înregistrat o productivitate a muncii sporită faţă de indicatorul stabilit. Ne apropiem de sezonul rece. Cu ce intîmpină „Ardeleana" acest anotimp ? De pe acum sunt lansate în producţie încă 11 modele noi. Ponderea o au cizmuliţele pentru copii, ghetele semicizmă şi alte modele... călduroase, urmînd ca ele să apară in curînd in magazine Sever UTAN IA FABRICA ARDELEANA DIN ALBA IULIA Un exigent control al calităţii pe întregul flux tehnologic tribuna experienţei înnaintere (Urmare din pag. I) căci preocupările centrale au fost direcţionate circa şase luni aproape exclusiv spre lucrările de organizare a şantierului. Cazul nu este izolat. Şi la sfirşitul lunii iunie a.c., multe şantiere reclamau lipsa documentaţiei necesare pentru lucrările acestui an. Şi astăzi continuă să fie aplicată „strategia“ agăţării unor lucrări in plan, pentru a fi raportate ca începute, fără ca proiectele să fie complet elaborate. Astfel, secţia de ţigle ceramice de la Fabrica de cărămizi Jimbolia are, pe anul 1970, un plan de 4 milioane lei, adică cam atit cit valorează organizarea de şantier. Prin urmare, se ignoră necesitatea atingerii in această toamnă a unor stadii fizice menite să creeze un front de lucru continuu şi pe timpul friguros. Dar punctul nevralgic al activităţii pe şantierele industriei materialelor de construcţii române, după cum am mai amintit, aprovizionarea cu utilaje şi echipamente tehnologice. Lipsa lor este resimţită aproape la fiecare lucrare. Şi, curios, nu lipsesc maşini şi instalaţii oarecare, ci, de regulă, utilaje de bază ce condiţionează punerea în funcţiune a capacităţilor respective sau desfăşurarea producţiei viitoare. La întreprinderea de piese de schimb pentru industria materialelor de construcţii din Suceava — avînd termenul de dare in exploatare în luna noiembrie a.c. — o serie de maşini-unelte vor sosi, conform contractului încheiat, la data punerii in funcţiune a unităţii, întârzieri similare există şi pe şantierul Combinatului de materiale de construcţie din Tg. Jiu. După şapte luni de aşteptare, au sosit utilajele, beneficiarul a luat măsuri excepţionale, reducînd la maxim duratele de montaj, dar eforturile sale sunt zadarnice. Cu toate că se produc tuburi — de bună calitate, după cum ne-a relatat tov. Ion Mija, inginerul şef al combinatului — nici măcar un metru din ele nu va putea fi livrat, deoarece lipseşte un strung de finisare, aşteptat să sosească şi el, dar după.’.. 1 ianuarie 1971. Consecinţele unor ipostaze ai.’* de întortocheare in asigurarea condiţiilor de punere în funcţiune a acestui obiectiv se repercutează asupra beneficiarilor produselor unităţii, şi anume a unor Întreprinderi agricole, care nu vor primi în acest an aproximativ 450 km de tuburi din asbociment. Trebuie spus că deşi este direct răspunzător, titularul de investiţii nu este singurul vinovat de existenţa şi nersistenţa acestor deficienţe. O răspundere, la fel de mare, revine şi factorilor de conducere din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini care, in loc de ainvestiga soluţiile cele mai potrivite pentru respectarea termenelor de livrare a echipamentelor, fie complac intr-o manieră de lucru lipsită de fermitate şi decizie. Iar roadele slabei colaborări dintre cele două ministere se pot măsura In Intîrzieri ce se exprimă In milioane lei pierderi sau în dispute de-a dreptul de neînţeles. De exemplu, uzina „Progresul“ din Brăila n-a expediat Incă un ailoz pentru secţia de ţiglă care se construieşte la Tg. Jiu, deşi trebuia să facă acest lucru Încă din luna aprilie a. c. Acelaşi furnizor îşi tratează obligaţiile asumate prin contracte faţă de Combinatul de materiale de construcţie din Aleşd ca pe un act de bunăvoinţă. O parte din utilajele livrate combinatului au sosit incomplete sau au fost trimise după luni de zile de la expirarea termenelor contractuale. Iar situaţia continuă să rămină neschimbată. Multe din Întreprinderile Ministerului Construcţiilor Industriale acţionînd, la rîndul lor, după alte socoteli, nu se zbat pentru a găsi o rezolvare pentru restanţele pe care singure le provoacă. Să ne oprim la două unităţi principale ale ministerului. întreprinderea nr. 12 construcţii din Constanţa, care işi desfăşoară activitatea la noile capacităţi din cadrul Fabricii de ciment din Medgidia, a rămas in urmă faţă de grafice cu circa trei luni. Obiective principale, ca hala de fabricaţie şi cea de preparare a tuburilor, se află intr-un stadiu mult intirziat. La Aleşd, întreprinderea de construcţii şi montaje din Cluj devansează unele lucrări, deşi nu erau urgente, doar pentru a-şi realiza planul valoric, concomitent lăsind în restanţă altele. Deficienţele sunt tipice : lipsa forţei de muncă, a unor materiale şi utilaje de execuţie, dar, mai ales, slaba organizare a muncii constructorului. — Ne-am aprovizionat cu greu — se spunea ing. Iosif Can, şeful şantierului de la Aleşd. În trimestrul III, am intrat cu un deficit de 1 500 tone de oţel beton, ca şi de alte materiale. — Pe şantier am constatat că 450 tone de utilaje nu pot fi montate din lipsa frontului de lucru. — Nu ne-am organizat prea bine munca, n-am folosit avantajul lucrului în două schimburi — răspunde sincer interlocutorul. E vina noastră... Şeful de şantier a pus, in sfîrşit, punctul pe L Deşi In tot cursul anului, activitatea constructorilor a constituit obiectul unor ample analize, singurele schimbări substanţiale au suferit numai... graficele de execuţie, mereu aminate, mereu in contradicţie cu rezultatele concrete. „Din planul de investiţii pe opt luni — ne-a spus tov. Grigoriu Borz, directorul sucursalei judeţene Bihor a Băncii de Investiţii — nu s-au executat lucrări valorând 47,9 miiioane lei“. La Combinatul de materiale de construcţie de la Cîmpulung, unde lucrările sunt executate de întreprinderea de construcţii şi montaje din Piteşti. Comitetul de direcţie al acesteia a scăpat din mină organizarea şi conducerea şantierului, iar problemele producţiei au căzut aici pe planul al doilea. Aşa că, în opt luni, dintr-un plan de 117 milioane lei s-au realizat numai 89 milioane lei; staţia de betoane nu lucrează decit la jumătate (un amănunt : şeful ei este de profesie... avocat) ; lipsesc materiale şi forţă de muncă ; 18 lucrări n-au fost atacate pînă in prezent, durata întîrzierilor fiind intre două şi 10 luni. Sint oare aceste defecţiuni de neinlaturat . In cursul anchetei noastre la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii am aflat că in ultimul timp s-au luat măsuri multiple pentru recuperarea răminerilor in urmă apărute la unele din noile obiective. Se scontează, între altele, că luna septembrie va constitui un vârf de investiţii. „Cu toate acestea, planul de investiţii nu va fi realizat, pe ansamblul ministerului, cu vreo 80 milioane lei“ , ne-a declarat în concluzia discuţiei avute directorul adjunct în minister, Teodor Gavrili. Nu putem găsi o justificare plauzibilă a acestor calcule modeste şi precaute. După ce timp de opt luni modul în care a fost realizat planul de investiţii al acestui minister a fost supus criticilor, după ce s-au luat tot felul de măsuri pentru înviorarea muncii pe şantiere, iată că acum titularul de investiţii a căzut in resemnare, uitlnd că este mandatarul fondurilor de investiţii ce i-au fost date in grijă de către stat, uitînd că este unicul răspunzător de gospodărirea lor corectă. Deşi timpul rămas la dispoziţie este scurt, el mai constituie un auxiliar preţios în lupta pentru recuperarea răminerilor in urmă, pentru îndeplinirea, in bune condiţii, a sarcinilor de plan. Nu trebuie să mai repetăm maxima importanţă pe care o capătă utilizarea din plin a fiecărei zile de lucru, a fiecărui ceas. Şi factorii de răspundere din Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii trebuie să fie primii care să nu uite acest lucru. INTIRZIERI PE ŞANTIERELE INDUSTRIEI MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII PAGINA 3 NOUL SISTEM DE SALARIZARE Şl MAJORAREA SALARIILOR COINTERESAREA — forţă de atracţie spre minerit Noul sistem de salarizare şi majorarea salariilor şi-au dovedit eficienţa şi rolul lor stimulator şi in activitatea Centralei cărbunelui din Ploieşti. Rezultatele in realizarea planului de producţie vorbesc de la sine , în condiţii deloc uşoare — una din exploatări (Căpeni) a suferit şi de pe urma calamităţilor naturale din luna mai — principalii indicatori de plan pe ansamblul centralei au fost îndepliniţi exemplar. In abatajele cu front lung planul a fost realizat in proporţie de 101,9 la sută, iar la lucrările de înaintare — de 100,2 la sută. Minerii din centrala noastră au dat peste plan în acest an 27 038 tone cărbune. In egală măsură, remarcabil este şi faptul că, în perioada celor opt luni de experimentare generalizată a noului sistem de salarizare, s-a obţinut o importantă reducere a consumului de manoperă pe tona de cărbune. Reuşim acum să scoatem din subteran cărbune cu cheltuieli mai mici, in timp ce ciştigurile salariaţilor au crescut în medie cu 8,3 la sută. In condiţiile normelor de muncă fundamentate ştiinţific s-au înregistrat cîştiguri băneşti deosebit de bune. Astfel, in cursul lunilor iulie şi august, de pildă, brigadierul Romulus Aldea de la mina din Filipeştii de Pădure, lucrind cu combina, a obţinut un ciştig mediu de aproape 3100 lei. La aceeaşi exploatare, minerul Dumitru Dumitran a încasat lunar, de asemenea, peste 3 000 lei. Numeroase exemple de acest fel pot fi întîlnite la mina Şotînga sau la exploatarea din Cîmpulung Muscel, îndeplinirea şi depăşirea normelor de producţie au determinat, implicit, în primele opt luni din acest an, o creştere simţitoare a productivităţii muncii. La mina Şotinga, de pildă, prevederile planului la acest indicator au fost depăşite cu 9,8 procente ; depăşiri importante a înregistrat şi colectivul minei din Cîmpulung Muscel — cu 4,4 la sută — şi cel al minei din Căpeni — cu 3,7 la sută. Considerăm că acestea sunt dovezi concludente care atestă că aplicarea noului sistem de salarizare în sectorul extracţiei lignitului determină o creştere a gradului de cointeresare a colectivelor de salariaţi în realizarea exemplară a sarcinilor preconizate prin plan. Cele opt luni care au trecut de la generalizarea noului sistem de salarizare ne-au permis să desprindem şi alte aspecte. Bunăoară, deşi prin sporurile de salarii acordate ramurii miniere s-a urmărit creşterea forţei de atracţie a muncii în mină, se constată că rezultatele nu sunt întotdeauna cele scontate. In exploatările miniere de la Şotinga, de la Filipeştii de Pădure sau de la Cîmpulung, bunăoară, se simte şi in prezent lipsa forţei de muncă în subteran. Aceasta deoarece pirghiile cointeresării materiale nu acţionează suficient de puternic in toate cazurile. Socotim că se impune o diferenţiere mai netă a remunerării minerilor faţă de alte categorii de salariaţi. înainte de experimentarea noului sistem de salarizare, minerul primea un spor de vechime la sfirşitul anului. Era o sumă însemnată pe care nu ar fi obţinut-o un alt loc de muncă. Astăzi, sporul de vechime, bineînţeles într-o altă formă — precizez, nu obiectăm asupra soluţiei preconizate, ci argumentăm oportunitatea perfecţionării noului sistem — se acordă tuturor oamenilor muncii, deci nu mai acţionează ca factor specific de atragere spre mină. Această situaţie cred că trebuie examinată atent de organele competente. Ar fi de discutat, poate, soluţia acordării unui spor anual. In orice caz, în esenţă problema este să se facă o deosebire materială mai netă între industria minieră şi restul ramurilor care prezintă condiţii mai avantajoase de lucru, diferenţiere care să determine un aflux de oameni spre minerit. Tot în acest sens, ne-am permite să facem şi propunerea de a se considera vechime neîntreruptă pentru muncitorii care au părăsit cîndva ramura noastră, prin demisie, dar care vor să se reîntoarcă în mină. O asemenea derogare ar contribui la asigurarea unui număr de cadre cu experienţă, care, reîntorşi in minerit, ar suplini golul de muncitori resimţit in prezent. Judecind după rezultatele de pînă acum, socotim că nu s-a găsit încă o soluţie suficient de eficientă pentru ca noii angajaţi în exploatările miniere să poată primi incă de la început — in primele trei luni de zile — stimulente materiale care să-i determine să rămînă în mină, să contracareze gîndurile de a pleca în altă parte. După părerea noastră, credem că ar fi un ciştig real dacă noilor angajaţi li s-ar acorda incă din prima lună un salariu apropiat de cel pe care urmează să-1 aibă numai din a patra lună, aşa cum se procedează in prezent, cind tînărul miner intră efectiv în subteran. La ora actuală, diferenţa este de circa 300—350 de lei, pe care o considerăm a fi prea mare. Am mai adăuga la observaţiile de mai sus incă una: deşi s-a făcut un pas însemnat in ce priveşte diferenţierea veniturilor între muncitorii salarizaţi in acord care lucrează direct in mină şi muncitorii de deservire, ce lucrează în regie, socotim că există încă posibilităţi ca să se aplice şi mai bine cerinţele principiului socialist al repartiţiei după cantitatea şi calitatea muncii. In prezent, se constată că stimulentele acordate primei categorii de muncitori nu-i cointeresează suficient pentru optarea netă în favoarea activităţii nemijlocit productive. Aceasta s-ar putea realiza pe deplin printr-o revizuire a cotei de creștere a salariului tarifar, in raport cu cel al muncitorilor care lucrează în regie. Desigur, problema permanentizării cadrelor in sectorul carbonifer este legată nu numai de sistemul actual de salarizare, ci ea vizează, în egală măsură, regimul de pensionare, de creare a unor condiţii cit mai bune de viaţă şi de muncă. Repetăm însă, pîrghia salarizării poate fi mai bine folosită, îmbunătăţind sistemul actual ce-l aplicăm, sistem care, fără tăgadă, îşi dovedeşte pe deplin viabilitatea. Ing. Nicolae DIMITRESCU director în Centrala cărbunelui Ploieşti REALIZĂRI DE PRESTIGIU IN INDUSTRIA JUDETULUI GALATI l * GALAŢI (corespondentul „Scinteii“ Stelian Savin). După cum ne-a comunicat ieri direcţia judeţeană de statistică, 13 întreprinderi industriale din judeţul Galaţi , printre care Uzina mecano-navală, Uzina „Laminorul", întreprinderea pentru sîrmă, cuie şi lanţuri, întreprinderea pentru prefabricate din beton. Fabrica de plase şi unelte pescăreşti, întreprinderea „11 Iunie" — şi-au îndeplinit sarcinile iniţiale ce le reveneau din actualul plan cincinal. Pînă la sfirşitul anului, aceste întreprinderi vor realiza o producţie globală suplimentară in valoare de peste 277 milioane lei. In curind, alte Întreprinderi gălăţene îşi vor realiza sarcinile ce le-au revenit din actualul cincinal. Chezăşie sunt rezultatele bune obţinute de industria judeţului Galaţi in acest an. Pînă la 31 august se realizase 64,6 la sută din planul anual, depăşirea sarcinilor planificate pe 8 luni, in unităţi fizice, reprezentînd : 10 680 tone fontă, 13 511 tone oţel, 19 024 tone şlepuri, 12 962 tone tablă mijlocie şi groasă, 48 000 metri pătraţi ţesături din bumbac şi alte produse. De remarcat faptul că 87,9 la sută din sporul producţiei globale obţinut pe 8 luni s-a realizat pe seama creşterii productivităţii muncii.