Scînteia, octombrie 1970 (Anul 39, nr. 8563-8593)
1970-10-18 / nr. 8580
SCINTEIA — duminica 18 octombrie 1970 VIZITA PREŞEDINTELUI NICOLAE CEAUŞESCU IN CALIFORNIA La solicitarea preşedintelui României, specialiştii dau explicaţii cu privire la unele aspecte ale sistemului de irigarie DINEU OFERIT LA CLUBUL PENTRU COMERŢUL MONDIAL Vineri seara, în cinstea preşedintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei, Elena Ceauşescu, preşedintele firmei F.M.C., James M. Hall, a oferit un dineu la Clubul din San Francisco pentru comerţul mondial. Au participat Dumitru Popescu, Corneliu Bogdan, ambasadorul României în Statele Unite, şi alte persoane oficiale. Din partea americană au fost prezenţi Robert McLellan, asistent al secretarului comerţului din Departamentul comerţului al S.U.A., doamna Shirley Temple-Black, Chaunchey Medbery, vicepreşedinte al Băncii Americii, preşedinţi de companii, industriaşi şi alţi oameni de afaceri, profesori universitari, în timpul dineului, desfăşurat într-o atmosferă de cordialitate, s-a discutat despre diferite probleme ale relaţiilor economice şi, în special, ale comerţului dintre România şi Statele Unite, evidenţiindu-se un consens general asupra necesităţii de a fi dezvoltate schimburile multilaterale, cooperarea în producţie, de a se înlătura barierele existente, de a fi create facilităţi de natură să stimuleze comerţul în ambele sensuri şi în avantajul reciproc al părţilor. La uzinele de echipament electronic „Memorex“ din Santa Clara (Urmare din pag. I) sistem de programare, staţia poate executa şi grafice, pe lingă tipărirea unui text. După terminarea porţiunii cu text a acestei demonstraţii veţi vedea un asemenea exemplu. Vă mulţumim pentru amabila dv. atenţie“, în următoarele secunde, maşina a realizat din semne tipografice un desen reprezentînd drapelul şi stema Republicii Socialiste România. La plecarea din uzină, preşedintele Nicolae Ceauşescu a răspuns întrebărilor unor ziarişti, apreciind că atît la sistemul de irigaţii de la Fresno, cît şi în Uzina Memorex, există multe realizări demne de interes. Preşedintele a subliniat, de asemenea, că şi ţara noastră are programe în domeniul irigaţiilor şi calculatoarelor electronice, ceea ce facilitează posibilităţile de cooperare. „Sper, a spus şeful statului român, că vom realiza anumite lucruri concrete şi într-un domeniu, şi în altul“. CORESPONDENŢA DE LA TRIMIŞII SPECIALI. INE AŢI VENIT LA MEMOREX însăşi inscripţia în limba română : „Bine aţi venit la Memorex" este o manifestare de prietenie şi consideraţie faţă de preşedintele României Interes viu, cordialitate şi înaltă stimă - coordonatele vizitei tovarăşului Ceauşescu ! Puternic ecou în opinia publică, în presa americană Intre coasta de est şi cea de vest a Statelor Unite există o distanţă de cinci mii kilometri, care se traduce printr-o diferenţă de trei fuse orare şi deosebiri apreciabile de climă şi peisaj. Se poate insă afirma că atît la New York, cit şi la Los Angeles sau San Francisco, in toate localităţile incluse în programul vizitei neoficiale efectuate de preşedintele Consiliului de Stat al României cu prilejul venirii sale în S.U.A. pentru a participa la sesiunea jubiliară a Organizaţiei Naţiunilor Unite, primirea rezervată a DE LA TRIMISUL NOSTRU SPECIAL, ROMULUS CAPIESCU fost caracterizată prin aceeaşi căldură, stimă şi respect pentru ţara noastră, pentru şeful statului român. Aceasta se referă, deopotrivă, la primirea din partea autorităţilor locale, a reprezentanţilor cercurilor culturale şi de afaceri, ai vieţii publice, ca şi din partea oamenilor obişnuiţi. Răsfoind carnetul de reporter îţi revin în minte gesturi de simpatie sau scene pline de semnificaţie, ca aclamaţiile ce au izbucnit, in mod spontan, în amfiteatrul in aer liber de la studiourile Universal din Hollywood din rîndurile spectatorilor aflaţi acolo intimplător sau mulţimea trecătorilor strinşi in faţa reşedinţei de la San Francisco aşteptind să-l zărească pe (Continuare în pag. a VI-a) LUCRĂRILE AGRICOLE DE TOAM ÎN JUDEŢUL SIBIU * AGRONOMII-pretutindeni pe cîmp! In judeţul Sibiu s-au însămînţat numai 12 673 hectare cu griu din cele 35 000 ha prevăzute, ceea ce reprezintă 36 la sută din suprafaţa destinată acestei culturi. Faţă de această situaţie, la Direcţia agricolă şi Uniunea cooperatistă judeţeană se aprecia că, printr-un plus de efort, îndreptat către organizarea muncii şi prin intensificarea îndrumării şi controlului, semănatul va putea fi încheiat totuşi la timp. Pină acum s-a arat însă doar 76 la sută din terenul ce trebuie însămînţat şi s-a pregătit 53 la sută din suprafaţă. Să vedem insă care este acoperirea în fapte, cum se fac îndrumarea şi controlul, atît de deficitare pină acum, nu ce măsură au fost intensificate eforturile pentru accelerarea la maximum a ritmului de lucru. Vizitind două zile la rînd mai multe cooperative, mult rămase în urmă, am putut constata că, în numeroase cazuri, imperativul prezenţei specialiştilor în aceste zile pe ogoare este înţeles pe deplin, Şi oportunitatea prezenţei lor este evidentă. Se poate spune, de pildă, că multe cooperative agricole, printre care cele din comunele Sîngatin, Cristian, Porumbacu de Sus, Cornăţel, Alţîna, datorează importantele recuperări din ultimele trei zile hărniciei cooperatorilor şi mecanizatorilor, dar şi prezenţei active a specialiştilor la pregătirea terenurilor şi la semănat. „Priviţi cele 50 ha semănate în ultimele două zile — ne spuneau ciţiva cooperatori întîlniţi pe ogoarele cooperativei agricole din Cornăţel. Nu-i loc pe unde să nu fi trecut inginerul Nicolae Rucăreanu şi delegatul direcţiei agricole. Tot timpul au fost printre noi, s-au ocupat de organizarea lucrului pe fiecare parcelă, s-au îngrijit de aprovizionare, fără să piardă o clipă de sub ochi calitatea lucrărilor. Mai ales că multe din ele se execută pe terenuri inundate în primăvară. Acum totul merge ca un ceasornic şi insămînţările vor fi încheiate în cel mult 3—4 zile bune de lucru“. Există însă şi suficiente temeiuri pentru a spune că, în multe cooperative, obligaţia specialiştilor de a fi prezenţi pe câmp, de a efectua controale cu obiective şi măsuri concrete, mai este încă „facultativă“. Am vizitat mai multe cooperative agricole din zona Văii Hîrtibaciului. La cooperativa agricolă din Hosmeni, pe tarlaua Aninoasa, trei oameni lucrau la semănatul griului. Cînd ne văd trag tractorul și semănătoarea mai aproape de drum. De ce ? Să ne consulte pe noi unde să mute mașina fiindcă aici sînt aproape gata. Dîndu-ne seama de confuzia pe care o fac, le explicăm de unde suntem și-i întrebăm totodată unde sunt brigadierul sau inginerul. „Păi, nu i-am văzut pe aici toată ziua“, răspund ei. Pe una din tarlalele cooperativei agricole Marpot două tractoare sunt trase pe dreapta din lipsă de combustibil. La cooperativa agricolă din Nocrich, pe o tarla din punctul „La Tufe“, tractoristul Ilie Botoş stătea în faţa grămezii de saci cu sămînţă. Nu ştia ce să facă , primise şi sămînţă netratată. Unde or fi specialiştii, brigadierii ? Pe cei de la Nocrich i-am întîlnit în miezul zilei, la ora 15, la sediul cooperativei într-o şedinţă de consiliu de conducere. De ce această imobilizare de forţe cînd timpul e bun de lucru ? „Ne-am gindit să punem toate lucrurile la punct şi să începem în „forţă" de mîine“. Cită lipsă de atenţie faţă de treburile arzătoare, la zi, demonstrează acest mod de „organizare“, „îndrumare şi control“ credem că s-au convins şi preşedintele cooperativei şi tovarăşul Aurel Isailă, delegatul direcţiei agricole, prezenţi în şedinţă, încă din noaptea aceea a început să plouă fără oprire, iar a doua zi să şi fulguiască, în aceste zile, cînd alerta în agricultură este maximă, cînd mai sînt de însămînţat 22 000 ha numai cu grîu, specialiştii şi conducătorii organelor agricole stau mai mult la centrul de judeţ. Desigur, sunt treburi importante, care trebuie rezolvate la direcţia agricolă, dar prezenţa specialiştilor pe teren e absolut necesară. Nicolae BRUJAN corespondentul „Scînteii* Am adresat ieri următoarele întrebări altor participanţi la Tirgul internaţional din Bucureşti : — Ce impresie v-a făcut şi cum apreciaţi prima ediţie a acestei manifestări comerciale internaţionale găzduite de ţara noastră ? — V-am ruga să ne împărtăşiţi opinia dv. despre evoluţia relaţiilor economice, de colaborare şi cooperare in producţie dintre România şi ţara dv., despre perspectivele de dezvoltare a acestor relaţii. Redăm in cele ce urmează răspunsurile primite. JAN FULARSKI, directorul pavilionului Republicii Populare Polone : — Primul tîrg internaţional din capitala României a luat un start promiţător. Participă foarte multe firme, din multe ţări, cu exponate alese cu cea mai mare grijă. Organizarea este corespunzătoare, am primit tot sprijinul necesar in amenajarea pavilionului nostru. Ne bucurăm că la această manifestare comercială internaţională, care se anunţă a deveni un scurt timp de mare importanţă, participă şi întreprinderi de comerţ exterior din Polonia. Participarea noastră nu este anul acesta prea bogată, dar oglindeşte, totuşi, bine acele ramuri ale industriei poloneze care se situează pe prim plan. Ea reprezintă, în fond, o ofertă concretă pentru partenerii români. Avem motive să credem că tirgul işi va atinge scopul : au fost semnate câteva contracte, sunt in curs o serie de tratative de mare perspectivă, care se vor solda, desigur, cu noi tranzacţii, cu lărgirea cooperării in producţie. Despre relaţiile noastre economice bilaterale şi perspectivele lor de dezvoltare aş aminti — răspunzînd la a doua întrebare — că, potrivit protocolului privind colaborarea economică şi livrarea reciprocă de mărfuri între Polonia şi România pe perioada 1971—1975, semnat în septembrie la Bucureşti, schimburile de mărfuri urmează să fie in perioada amintită mai mari cu circa 80 la sută decit în perioada 1966—1970. După părerea mea, o tot mai largă cooperare se va statornici cu timpul în construcţia de nave, motoare, aparatură de măsură şi control, maşini electronice de calcul. In încheiere, aş adăuga că, pentru noi, exponatele româneşti sunt o adevărată revelaţie , ca diversitate, ca performanţe, ca nivel al calităţii. Ne bucurăm de succesele constructorilor de maşini din România şi sperăm că ei vor colabora tot mai intens cu tovarăşii lor polonezi. FRANK A. URSINO, directorul pavilionului Statelor Unite ale Americii : — După părerea mea, Tirgul internaţional din Bucureşti este foarte bine organizat şi cred că gazdele ar trebui să fie felicitate pentru ceea ce au realizat acum „în premieră“. Aş vrea să scot în evidenţă soluţiile ingenioase adoptate în realizarea complexului expoziţional, amplasarea sa extrem de avantajoasă pentru expozanţi, ambianţa cu totul fermecătoare. Sunt foarte bucuros că, devenind sediul unor asemenea manifestări comerciale internaţionale, Bucureştiul intră şi din acest punct de vedere în rîndul oraşelor majore ale lumii. Participarea Statelor Unite la tîrg are menirea de a face mai bine cunoscute specialiştilor şi publicului larg ştiinţa, tehnologia, produsele şi, implicit, felul nostru de viaţă Sperăm, totodată, că luînd contact cu cele mai reprezentative realizări ale tehnicii româneşti, specialiştii şi oamenii de afaceri americani vor deveni şi mai interesaţi în extinderea tot mai largă a comerţului dintre cele două ţări. Am venit, deci, la Bucureşti pentru a extinde şi îmbunătăţi legăturile economice şi culturale dintre ţările noastre. Întrucît au fost semnate cîteva contracte şi ni se solicită zilnic foarte multe informaţii de specialitate din partea reprezentanţilor comerţului exterior al ţării dv., nutrim speranţa că acest obiectiv va fi atins. Un tîrg ca cel pe care-l găzduieşte acum capitala României aduce întotdeauna idei noi, capabile să conducă la progrese însemnate în toate domeniile, inclusiv în dezvoltarea legăturilor economice dintre ţările noastre. Aş încheia, de aceea, exprimîndu-mi convingerea că viitoarele ediţii ale Tîrgului internaţional din Bucureşti — care şi-a cucerit încă de pe acum un autentic prestigiu — vor fi din ce în ce mai roditoare, mai bogate în rezultate concrete. HENRICA LAVONIUS, directorul pavilionului finlandez : — Specializarea a devenit elementul-cheie in multe domenii de acti-Numeroasele contacte și negocieri care au loc atît la standurile româneşti cît şi la cele străine prezente la tîrg capătă zi de zi forme concrete, se materializează în contracte ferme. Iată cîteva dintre cele mai recente: întreprinderea românească de comerţ exterior „Maşinexport“ a încheiat contracte în valoare de 3 500 000 lei valută cu firme din R. F. a Germaniei, Finlanda şi Chile pentru exportul de maşini-unelte, electromotoare şi grupuri de sudură. Tot „Maşinexport“ a semnat cu firme din Liberia contracte la export pentru 14 locomotive Diesel electrice şi 308 vagoane de marfă, în valoare de 63 576 000 lei valută. Sîmbătă, aceeaşi întreprindere a semnat un contract cu o firmă din Italia pentru exportul unei cantităţi apreciabile de electromotoare şi a cîtorva generatoare electrice. întreprinderea de construcţii „Arcom“ a încheiat cu o firmă din R. F. a Germaniei un contract privind construcţia unei centrale termice în cadrul Universităţii Philips din oraşul Marburg. întreprinderea „Tehnoimport“ a încheiat cu firme din R. D. Germană un contract de import pentru aparate de măsură şi control evitate. Ea nu este întotdeauna o garanţie a reuşitei, dar cînd vorbim despre tîrguri, cred că pentru a fi reuşite este absolut necesar ca ele să nu expună tot felul de mărfuri, ci să ofere specialiştilor condiţii de a vedea şi compara produse dintr-un domeniu limitat. Tirgul de la Bucureşti respectă acest principiu şi, de aceea, cred că el reprezintă un eveniment binevenit în lumea comerţului internaţional. Deşi se găsesc pentru prima dată în postura de gazde, organizatorii tîrgului lucrează calm şi eficient. Există, totuşi, un detaliu care mai poate fi pus la punct : marele public să aibă acces numai dupăamiaza, spre a se facilita astfel contactele expozanţilor cu specialiştii şi cu oamenii de afaceri. In ce priveşte a doua întrebare, aş aminti că acordul comercial finlandezo-român pe perioada 1971— 1975, semnat în septembrie la Helsinki, şi protocolul privind schimburile comerciale pe anul 1971 între ţările noastre constituie o bază solidă pentru amplificarea relaţiilor economice dintre Finlanda şi România. Aş preciza, totodată, că pentru Finlanda, care a pătruns deja în multe domenii pe piaţa românească, tirgul oferă o binevenită posibilitate de a cunoaşte noi lucruri despre această piaţă şi, desigur, de a descoperi noi produse româneşti care ar putea fi importate în Finlanda. Aş mai aminti că tirgul ne dă posibilitatea de a stabili legături directe intre uzinele româneşti şi persoanele sau întreprinderile interesate de la noi. Nutrim de aceea speranţa că tratativele desfăşurate în aceste zile se vor finaliza cît mai curind in perfectarea unor noi tranzacţii reciproc avantajoase. Convorbiri consemnate de Adrian PRODAN întreprinderea „Autotractor" a încheiat contracte pentru exportul de piese de schimb pentru tractoare în Bulgaria în valoare de 440 000 lei valută, iar cu firme din Spania — pentru exportul a 2 425 tractoare, în valoare de 22 176 000 lei valută. „Mașinimport“ a încheiat contracte de import cu întreprinderea „Stankoimport“ din U.R.S.S. pentru mașiniunelte în valoare de 1 370 000 lei valută, cu întreprinderea „Electrotechnik“ din R. D. Germană , în valoare de 406 000 lei valută, pentru lentile colorate, iar cu o firmă din Austria — pentru 5 300 tone plăci de etanşare, în valoare de 3 394 000 lei valută. La rîndul său, „Tehnoinport" a încheiat cu întreprinderi din R. D. Germană contracte în valoare de 170 000 lei valută pentru importul de mașini portabile şi aparate de măsură şi control. * După cum ne-a informat conducerea pavilionului U.R.S.S., organizaţiile sovietice de comerţ exterior au încheiat contracte cu firmele româneşti privind livrarea de către U.R.S.S. a unor maşini de prelucrat, prese, electromotoare — de înaltă şi joasă frecvenţă — maşini de sudat, piese pentru automobile. DIN AGENDA TIRGULUI INTERNATIONAL BUCUREŞTI Intensă activitate comercială Ziua naţională a R.P. Bulgaria Cu prilejul Zilei naţionale a Republicii Populare Bulgaria in Tirgul international Bucureşti, sîmbătă după-amiază Spas Gospodov, ambasadorul acestei ţări la Bucureşti, a oferit un cocteil in pavilionul naţional. Au participat membri ai guvernului, ai conducerii unor ministere economice şi instituţii centrale, conducători ai unor întreprinderi româneşti de comerţ exterior, ziarişti români şi străini. Au fost prezenţi şefi ai unor misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti, alţi membri ai corpului diplomatic, precum şi directori de pavilioane naţionale. PAGINA 3 ÎN JUDEŢUL VÎLCEA ♦ Ce araturi controlaţi la sediu? In judeţul Vîlcea, multe unităţi agricole au repartizat în mod corespunzător forţa de muncă la recoltatul porumbului, la eliberarea şi pregătirea terenului pentru semănat. Din situaţia centralizată la data de 16 octombrie a.c. la direcția agricolă reiese că s-au însămințat 13145 ha, rămînînd să se efectueze această lucrare pe încă 9 000 hectare. Este deci necesar ca viteza de lucru să ajungă la peste 1000 hectare pe zi. Dar cum se va atinge un asemenea ritm, dacă avem în vedere faptul că, în decurs de trei zile, pe întregul judeţ abia s-au însămînţat 589 ha ? Sînt încă cooperative unde însămînţatul griului nu s-a făcut nici pe jumătate din suprafaţa prevăzută. La cooperativa agricolă din Diculeşti, din cele 620 ha destinate griului s-au insâmînţat numai 292 ha, iar la cooperativele din Bălăceşti, Olteţu, Cozeşti, Fumureni, Genuneni şi altele, rezultatele se situează la acelaşi nivel redus. Cu ocazia raidului întreprins, am constatat că multe tractoare stau in secţiile de mecanizare sau pornesc la lucru destul de tîrziu, pierzîndu-se zeci şi sute de ore de muncă. La secţia de mecanizare de la Irimeşti, 5 tractoare nu erau pornite la lucru nici pină la ora 10 dimineaţa. La cooperativa agricolă din Lăcusteni, unde mai sunt de însămînţat aproape 100 hectare, mecanizatorii erau reţinuţi din activitate pentru că parcelele ce trebuiau arate, pregătite şi însămînţate nu erau eliberate. La cooperativa din Fîrăţeşti, mecanizatorii pleacă în fiecare seară, cale de 4 km, pină la Giuleşti pentru ascuţirea fiarelor de plug. Tot aici, masa nu este servită mecanizatorilor la locul de muncă. Or, este deosebit de important ca peste tot să se creeze condiţii nit mai bune de muncă şi de viaţă pentru mecanizatori. In multe cooperative agricole, cum sunt cele din Ştefăneşti, Lungeşti şi Ştirbeşti, şefii secţiilor I.M.A. nu participă la lucrări în cîmp, unde este nevoie de sprijinul lor, ci stau numai la sediu. Toate aceste stări de lucruri se petrec cu ştirea consiliilor de conducere, a specialiştilor şi tehnicienilor agricoli, a delegaţilor organelor agricole judeţene, care nu intervin cu fermitate pentru a pune treburile la punct. De altfel, aşa cum am constatat, munca de îndrumare din partea direcţiei agricole şi a uniunii cooperatiste judeţene nu se ridică la exigenţele cerute. A mai rămas puţin timp din epoca optimă de însămînţat. Ploile reci şi chiar lapoviţa au început să cadă. In atari condiţii lucrările agricole în judeţul Vilcea trebuie mult intensificate. Pentru a se realiza acest lucru este nevoie să se organizeze munca in aşa fel incit tractoarele şi maşinile să fie folosite la întreaga lor capacitate. Se impune ca organele agricole, specialiştii, toţi cei ce lucrează în agricultură să ia măsuri să se folosească fiecare oră, fiecare clipă pentru urgentarea lucrărilor în cîmp, astfel ca lucrările de recoltare si insăminţare a griului să poată fi încheiate în cel mai scurt timp. Petre DOBRESCU corespondentul „Scînteii* Opinii ale unor oaspeţi de peste hotare Solicitat de un redactor al agenţiei „Agerpres“, preşedintele de onoare al Centrului naţional francez de comerţ exterior, Andre Grandpierre, a făcut următoarea declaraţie : „Sunt deosebit de impresionat da amploarea acestei manifestări economice, aflată la ediţia sa inaugurală. Ea va trezi un mare interes în lumea economică şi comercială. In ceea ce priveşte participarea franceză, ea are drept scop de a facilita noi acţiuni de cooperare concretă şi utilă între industriile franceză şi românească. Legăturile noastre economice s-au dezvoltat mult în ultimii ani, ele făcînd obiectul unor importante acorduri şi protocoale. In ce ne priveşte, acordăm o atenţie deosebită îndeplinirii acestora şi suntem dornici să realizăm o reciprocitate a schimburilor comerciale“. Aflat în România cu ocazia inaugurării Tîrgului internaţional din Bucureşti, Antun Borcilo, directorul general al Tîrgului internaţional de la Zagreb, a avut amabilitatea să ne împărtăşească opinia domniei sale despre această manifestare : — Am fost plăcut impresionat de ceea ce am văzut. Consider că prietenii români au reuşit să se plaseze, din punct de vedere al concepţiei tehnice de organizare, în rîndul celor mai moderne şi mai prestigioase manifestări de acest gen pe plan internaţional. Prezenţa românească se impune atît prin marea varietate a produselor expuse, cît și, mai ales, prin înalta lor calitate.