Scînteia, februarie 1971 (Anul 40, nr. 8684-8711)

1971-02-25 / nr. 8708

CUVÂNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU la consfătuirea de lucru a conducătorilor centralelor industriale şi ai celorlalte unităţi cu statut de centrală Stimaţi tovarăşi, Aş dori să încep prin a adresa tuturor participanţilor la această consfătuire de lucru un salut din partea Comitetului Central al par­tidului. (Aplauze puternice, pre­lungite). La consfătuire participă cadre de conducere ale unităților economice cu statut de centrală, directori ai unor institute de cercetare, con­ducerile ministerelor, secretarii cu problemele economice de la comi­tetele judeţene şi alţi activişti de partid, de sindicat şi de stat. Prin caracterul său, consfătuirea repre­zintă un adevărat forum de dezba­tere largă a celor mai importante probleme ale activităţii economice din ţara noastră. In discuţiile care au avut loc la ministere, cît şi în plenul consfă­tuirii s-a relevat justeţea hotărîri­­lor Conferinţei Naţionale a parti­dului privind îmbunătăţirea orga­nizării şi conducerii activităţii eco­nomice. Deşi centralele industriale îşi desfăşoară activitatea doar de un an şi jumătate, putem spune că ele şi-au dovedit pe deplin efi­cienţa. In timpul lucrărilor consfătuirii s-au subliniat pe larg aspectele po­zitive şi, în acelaşi timp, s-au adus unele critici îndreptăţite, atît cu privire la organizarea centralelor, cît şi în legătură cu metodele şi stilul lor de lucru. Au fost formu­late multe propuneri privind spo­rirea drepturilor centralelor, înde­osebi în ce priveşte problemele de finanţare. Nu însă în aceeaşi măsu­ră tovarăşii care au luat cuvîntul s-au preocupat de unele deficienţe din activitatea proprie, de felul cum trebuie acţionat pentru a spori efi­cienţa activităţii unităţilor noastre economice. Din acest punct de ve­dere, aş putea spune că dezbate­rile din consfătuirea noastră au avut un anumit minus. De asemenea, în cadrul consfă­tuirii au fost făcute o serie de cri­tici şi propuneri — în cea mai mare parte juste — cu privire la proiectele de legi supuse discu­ţiilor. Putem aprecia deci că dez­baterile s-au desfăşurat într-un spirit de lucru; ele au oglindit creşterea nivelului general al ca­drelor noastre din economie, com­petenţa profesională şi înaltul lor spirit de răspundere pentru bunul mers al întregii activităţi econo­mice. Problemele ridicate în consfă­tuire vor trebui să fie analizate temeinic, ţinîndu-se seama de ele atît la definitivarea proiectelor de legi, cît şi la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire în continuare a organizării, planificării şi condu­cerii activităţii economice. Consfătuirea noastră are loc în­­tr-o perioadă deosebit de impor­tantă pentru dezvoltarea economică şi social-culturală a ţării, marcată prin încheierea cu succ­es a cinci­nalului 1966—1970 şi trecerea la realizarea noului plan de cinci ani. După cum cunoaşteţi cu toţii, pre­vederile cincinalului trecut au fost îndeplinite cu succes. Producţia in­dustrială a continuat să se dezvolte în ritmuri înalte, superioare celor prevăzute în plan ; s-au construit şi dat în funcţiune numeroase o­­biective în industrie, agricultură şi în celelalte ramuri, s-au obţinut noi progrese însemnate în repartizarea raţională, armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării. România a făcut în această pe­rioadă noi paşi înainte pe drumul creşterii forţei sale economice, al valorificării tot mai intense a po­tenţialului material şi uman. Ca urmare a rezultatelor obţi­nute în dezvoltarea producţiei, în mai buna gospodărire a resurselor ţării, venitul naţional a crescut într-un ritm mediu de 7,7 la sută. Pe această bază au fost luate im­portante măsuri privind creşterea nivelului de trai al populaţiei , au sporit veniturile tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate, au fost majorate în această perioadă toate categoriile de salarii şi îndeosebi salariile mici, au crescut pensiile şi alocaţiile pentru copii, s-a rea­lizat un important program de construcţii de locuinţe. Toate aceste realizări au fost po­sibile datorită muncii pline de abnegaţie desfăşurate de întregul popor pentru înfăptuirea politicii partidului privind dezvoltarea e­­conomică şi socială a patriei noas­tre socialiste. Analizînd aceste re­zultate, recenta plenară a Comi­tetului Central al partidului a dat o înaltă apreciere muncii desfăşu­rate în perioada cincinalului 1966—1970 de clasa noastră mun­citoare, de ţărănime, intelectuali­tate, de toţi oamenii muncii şi le-a adresat tuturor calde felicitări pentru succesele obţinute. Cincinalul care a trecut a în­semnat totodată pentru ţara noas­tră perioada aplicării unor impor­tante măsuri menite să asigure o îmbunătăţire a organizării şi con­ducerii economiei, a întregii vieţi sociale. S-au creat condiţii pentru apropierea conducerii de activita­tea concretă, pentru rezolvarea mai operativă a problemelor pro­ducţiei şi vieţii social-culturale. In cadrul acestor măsuri, stabilite pe baza hotărîrilor Conferinţei Naţio­nale a partidului, se numără şi crearea centralelor industriale, care a însemnat un pas impor­tant pe calea perfecţionării con­ducerii şi planificării activităţii economice. O deosebită importanţă au avut crearea consiliilor de administra­ţie şi a comitetelor de direcţie, instituţionalizarea adunărilor ge­nerale ale salariaţilor, care au con­tribuit la promovarea largă a prin­cipiului conducerii colective, la atragerea mai intensă a maselor de oameni ai muncii la organizarea şi conducerea producţiei, la adîn­­cirea democratismului socialist în economie şi în întreaga viaţă so­cială, îmbunătăţirea muncii de planifi­care, dezvoltarea relaţiilor con­tractuale din economie, organiza­rea mai bună a activităţii de in­vestiţii, perfecţionarea comerţului exterior şi a sistemului financiar şi de credit, îmbunătăţirea cadru­lui legislativ al activităţii econo­mice şi alte măsuri luate în această perioadă au creat condiţii ca centralele industriale să se a­­firme tot mai mult ca organisme principale în viaţa economică a ţării, în înfăptuirea politicii parti­dului şi statului în acest domeniu hotărîtor pentru progresul întregii noastre societăţi. Tovarăşi. Doresc să mă refer, în continua­re, la cîteva probleme pe care le consider mai importante. In primul rînd, în legătură cu organizarea şi funcţionarea centra­lelor şi a celorlalte unităţi cu statut de centrală. Putem spune că activitatea desfăşurată de aceste unităţi în cursul anului 1970 a de­monstrat că modul de organizare a producţiei pe care l-am adoptat corespunde pe deplin stadiului ac­tual de dezvoltare a economiei noastre socialiste. Ţinînd seama de cerinţele pe care le ridică desfăşurarea revolu­ţiei tehnico-ştiinţifice contempora­ne, de procesul intens de dezvol­tare şi diversificare a economiei noastre, a apărut ca o necesitate obiectivă concentrarea producţiei în unităţi mari, in stare să asigure o conducere superioară din toate punctele de vedere a activităţii economice. Faptele demonstrează că era greu să se asigure o bună conducere a producţiei materiale, perfecţionarea proceselor de mun­că şi, în general, dezvoltarea for­ţelor de producţie ale societăţii noastre socialiste menţinîndu-se un număr mare de unităţi disper­sate ; aceasta presupunea atît ri­sipirea cadrelor — care constituie problema cea mai importantă , cît şi dispersarea mijloacelor eco­nomice, financiare. De altfel, re­zultatele pozitive obţinute de cen­tralele industriale, contribuţia pe care ele au adus-o la realizarea planului de dezvoltare a economiei naţionale vin să adeverească pe deplin ceea ce am spus mai înainte. Consider pozitiv faptul că ma­joritatea centralelor s-au constituit pe baza conducerilor unor între­prinderi existente. De altfel, aşa cum s-a arătat aici, aceste unităţi au obţinut şi cele mai bune rezul­tate. După cum se ştie, la adoptarea hotărîrii privind organizarea cen­tralelor industriale s-a pornit de la ideea ca ele să devină unităţi de producţie şi nu organisme de coor­donare. Este vorba, deci, de unirea, de concentrarea producţiei în uni­tăţi mari şi nu de crearea unor or­ganisme de îndrumare, lăsîndu-se însă ca activitatea de producţie să se desfăşoare mai departe în vechea formă. Se pare însă că nu toate centralele — şi nici chiar toate ministerele — au înţeles acest lu­cru. Mai există unele centrale ce funcţionează mai mult ca organis­me de coordonare şi care, în mare parte, nu fac decît să reediteze, cu mici modificări, activitatea fostelor direcții generale din ministere. Desigur, trebuie să avem în ve­dere diversitatea mare a sectoare­lor economiei noastre, deci și a formelor organizatorice , dar aceas­tă diversitate nu trebuie să ducă la concluzia că trebuie să adoptăm principii deosebite în organizarea acestor unităţi economice. Putem să avem forme organizatorice foar­te diverse, structuri sau organigra­me foarte diferite — şi în această privinţă sunt de acord să lăsăm o libertate desăvîrşită ministerelor, centralelor şi organizaţiilor econo­mice cu statut de centrală , dar toate trebuie să se încadreze în spiritul general de care am vorbit, să devină unităţi economice inte­grate, care răspund de conducerea întregii activităţi de producţie, cu tot ce implică aceasta pentru uni­tăţile respective. De asemenea, diversitatea de or­ganizare, corespunzătoare specifi­cului fiecărui sector şi fiecărei ra­muri de activitate, nu trebuie să transforme aceste unităţi în mini­­ministere — aşa cum s-a întîmplat cu unele centrale. Există centrale industriale care, pe lîngă faptul că au o organizare şi atribuţiuni ase­mănătoare cu cele ale fostelor di­recţii generale, şi-au creat şi un aparat numeros, unele depăşind cu mult personalul unor ministere economice. Acest lucru s-a realizat nu pe seama aparatului din minis­tere, pentru că aceasta tot ar fi fost un lucru pozitiv, ci, în special, pe seama cadrelor tehnice din între­prinderi. Aceasta a dus la slăbirea încadrării întreprinderilor cu per­sonal de execuţie şi de conducere a producţiei, ceea ce a avut ur­mări negative în acest domeniu. N-aş putea să nu menţionez, de asemenea, faptul că în organizarea unităţilor economice cu statut de centrală nu s-au aplicat pînă la capăt hotărîrile de partid şi de stat privind trimiterea spre pro­ducţie a cadrelor din ministere. Fiecare minister a căutat să pro­cedeze în aşa fel încît, pînă la urmă, toţi oamenii, cu mici excep­ţii, să rămînă în Bucureşti. Din toate aşa-zisel­e reduceri fie perso­nal care s-au realizat în ce pri­veşte aparatul ministerelor, nici 10 la sută nu au mers în unităţile de producţie în provincie, deşi ştim cu toţii că astăzi aproape 85 la sută din producţia ţării se reali­zează acolo, nu în Bucureşti. Insist asupra acestor aspecte pen­tru că trebuie să le avem în ve­dere la definitivarea măsurilor pe care urmează să le luăm în conti­nuare în scopul asigurării cu cadre corespunzătoare a unităţilor pro­ductive. Pe bună dreptate au arătat aici mai mulţi tovarăşi că s-a observat o oarecare încetineală în preluarea de către centrale a activităţilor pe care acestea trebuiau să le îndepli­nească Desigur, cauzele pot fi mai multe. Sîntem la început şi, ca atare, a fost nevoie ca lucru­rile să mai fie clarificate , dar se pare că a existat şi o oarecare reţinere, în primul rînd din par­tea centralelor. Acestea nu s-au dovedit destul de hotărîte în a prelua cît mai operativ atribuţiu­­nile ce li s-au încredinţat şi a trece la realizarea tuturor sarcini­lor ce le reveneau. Această reţinere este legată, desigur, şi de faptul că noua formă de organizare implică o creştere serioasă a răspunderilor cadrelor respective ; am întîlnit cazuri cînd unii tovarăşi aveau părerea că centralele nu trebuie să preia, totuşi, prea multe atri­buţiuni şi sarcini de la ministere. Au existat reţineri şi la minis­tere — fireşte, din alte motive. In parte, asemenea reţineri s-au năs­cut dintr-o oarecare neîncredere în posibilităţile noilor organisme eco­nomice de a soluţiona corespunză­tor problemele conducerii şi orga­nizării producţiei ; ele au pornit însă şi dintr-o anumită teamă a aparatului central, că dacă se vor trece prea multe atribuţiuni la centrale se va vedea că nu se jus­tifică menţinerea unui personal a­­tît de numeros la ministere şi că va fi necesar să se meargă mai ferm pe linia deplasării de sus în jos a cadrelor şi a forţelor noas­tre, a îndreptării lor spre proce­(Continuare în pag. a m-a) Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Secretar general al Partidului Comunist Român Preşedintele Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din Republica Socialistă România Dragă tovarăşe Ceau­şescu, BUCUREŞTI Vă mulţumesc pentru felicitările cordiale pe care mi le-aţi adresat, în numele dumneavoastră şi al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din Republica Socialistă România, cu prilejul alegerii mele în funcţia de preşedinte al Comitetului Central al Frontului Naţional din Republica Socialistă Cehoslovacă. Sunt convins că prietenia şi colaborarea multilaterală dintre partidele şi ţările noastre, dintre Frontul Naţional al Republicii Socialiste Ceho­slovace şi Frontul Unităţii Socialiste din Republica Socialistă România se vor dezvolta spre folosul popoarelor ţărilor noastre, în interesul cauzei socialismului şi păcii în lume. GUSTAV HUSAK Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Cehoslovac Preşedintele Comitetului Central al Frontului Naţional din Republica Socialistă Cehoslovacă PROLETARI DIN TOATE JÂRILE. UNITI-VAl ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XL Nr. 8708 | Joi 25 februarie 1971 1­8 PAGINI - 40 BANI Alteţei Sale SE­C SABAH AL SALEM AL SABAH Emirul Kuweitului Cu prilejul Zilei naţionale a statului Kuweit, am plăcerea să adresez Alteţei Voastre, în numele poporului român şi al meu personal, calde felicitări şi cele mai bune urări de progres poporului Kuweitului. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România Alteţei Sale JABER AL AHMED AL JABER E prinţ moştenitor şi prim-ministru al statului Kuweit Cu ocazia Zilei naţionala a statului Kuweit, transmit Alteţei Voastre sincere felicitări, iar poporului Kuweitului calde urări de pace şi progres. ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România INTILNIREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU CU TOVARĂŞUL SANTIAGO CARRILLO Miercuri, 24 februarie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar gene­ral al Partidului Comunist Român, a avut o întîlnire cu tovarăşul San­tiago Carrillo, secretar general al Partidului Comunist din Spania, care face o vizită în ţara noastră. In cadrul convorbirii care a avut loc cu acest prilej, cei doi con­ducători de partid s-au informat reciproc asupra activităţii Parti­dului Comunist Român şi Partidu­lui Comunist din Spania, au făcut un schimb de păreri privind pro­bleme ale mişcării comuniste şi muncitoreşti, ale situaţiei Interna­ţionale. Convorbirea s-a desfăşurat intr-o atmosferă de prietenie caldă, tovă­răşească. (Agerpres) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe ambasadorul Republicii Populare Bulgaria Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se­cretar general al Partidului Comu­nist Român, preşedintele Consiliu­lui de Stat,­­a primit, miercuri 24 februarie a.c., pe Spas Gospodov, ambasador extraordinar şi pleni­potenţiar al Republicii Populare Bulgaria la Bucureşti, la cererea acestuia. Convorbirea s-a desfăşurat într-o atmosferă tovărăşească. Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, a primit pe noul ambasador al Japoniei Preşedintele Consiliului de Mi­niştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a primit miercuri la amiază în vizi­tă protocolară de prezentare pe Yoshito Shimoda, noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Japoniei la Bucureşti. La primire, desfăşurată intr-o atmosferă cordială, a participat Mi­­hai Marin, adjunct al ministrului afacerilor externe. (Agerpres) IN ZIARUL DE AZI: • REZOLUŢIA CONGRE­SULUI AL IX-LEA AL U.T.C. • CERINŢA O­­BIECTIVĂ A RECICLĂRII: A ÎNVĂŢA ŞI A REÎN­­VAŢA DE LA 6 LA 60 DE ANI • MAI MULTE MA­TERIALE DE CONSTRUC­ŢIE PENTRU POPULAŢIEI PAGINILE IV-V Cincinalul 1966-1970 in imagini Județul Suceava Semnul devoţiunii­­ noastre ! Pentru noi, scriito­rii — ca de altfel pen­tru întreaga ţară — evenimentul cel mai de seamă al anului în care ne aflăm va fi a­­niversarea a jumătate de veac de la înteme­ierea partidului nos­tru, Partidul Comunist Român. Această ani­versare ne este deose­bit de scumpă : ne dă prilejul să ne bucurăm de realizări, ne dă prilejul să plănuim viitorul, să trecem în revistă munca noastră şi să vedem cu clari­tate cît şi cum a aju­tat ea la construcţia lumii noi, socialiste, la făurirea vieţii noi şi la apariţia omului nou — omul epocii noas­tre socialiste. Scrii­torii noştri — şi cînd spun aşa mă refer nu numai la scriitorii de limba română, ci şi la cei de limbă maghiară, germană, sîrbă sau ai altor naţionalităţi care trăiesc şi muncesc lao­laltă cu noi d­intre ho­tarele aceleiaşi fru­moase patrii — sînt, în covîrşitoarea lor majo­ritate, oameni harnici, unii dintre ei bine pregătiţi profesional, şi cu toţii profund devotaţi patriei noas­tre, poporului nostru, partidului nostru co­munist. Scriitorii din gene- Zaharia STANCU preşedintele Uniunii scriitorilor raţia mea (adică cei născuţi pe la începu­tul veacului în curs) au fost martori, şi uneori chiar partici­panţi, la evenimente de prim ordin. Noi am văzut răscoalele ţără­neşti din 1907, am fost martorii represiuni­lor care au băgat în mormint mii de ţă­rani flămînzi, rupţi, desculţi şi nevino­vaţi. Noi am fost martorii primului răz­boi mondial , iar pă­rinţii şi fraţii noştri mai vîrstnici soldaţi de tranşee. Noi am văzut mişcările mun­citoreşti şi ţărăneşti care au urmat primu­lui război mondial, iar unii dintre noi au au­zit şuierîndu-le pe lîngă ureche gloanţele care pe alţii i-au ucis. Noi am fost martori la un moment deose­bit pentru istoria con­temporană a ţării — crearea Partidului Co­munist Român. Via­ţa politică şi socia­lă a României dintre cele două războaie mondiale a fost trăită de noi, prin redacţiile puţinelor publicaţii democratice, zi de zi şi noapte de noapte. Zi de zi şi noapte de noapte am trăit răz­boiul civil din Spania, susţinînd Republica pe care numai tancu­rile şi aviaţia ger­mano-italiană au bi­ruit-o. Am trăit as­censiunea fascistă, am căutat să împiedicăm această ascensiune cu condeiele noastre, scri­ind despre comuniştii din închisori, punîn­­du-ne deseori la bă­taie insăşi viaţa, a­­tunci cînd îi atacam pe liderii fascişti, ro­mâni sau străini, şi le dezvăluiam, cu înaltă îndrăzneală, crimele şi trădarea patriei. Am trăit ultimul război de agresiune, l-am veşte­jit şi l-am combătut. Scriitorii au contri­buit la actul salvator de la 23 August, pre­gătind opinia publică prin scrierile lor care se răspîndeau clan­destin. Cînd, la 23 August, comuniştii au ieşit la lumină, scrii­torii au luat legătură cu ei şi au cerut să li se spună ce au de fă­cut pentru a duce po­porul român şi statul român la o cît mai grabnică victorie, la o cit mai dîrză luptă îm­potriva forţelor negre ale întunericului. De atunci şi pînă astăzi majoritatea covîrşitoa­­re a scriitorilor — in­­cepînd cu cei mai în virstă şi isprăvind cu cei mai tineri dintre (Continuare in pag. a Vl-a) GLORIOSUL SEMICENTENAR

Next