Scînteia, februarie 1987 (Anul 56, nr. 13825-13848)
1987-02-01 / nr. 13825
! ÎNDEPLINIREA EXEMPLARA A SARCINILOR DE PLAN - măsura responssttatii muncitoresti-revolutionare Prima lună a celui de-al doilea an a! actualului cincinal s-a încheiat în multe, in foarte multe unităţi din toate sectoarele de activitate si judeţele ţării cu rezultate superioare in producţie, ceea ce dovedeşte, pe de o parte, realismul sarcinilor de plan, iar, pe de alta, deplina angajare a clasei noastre muncitoare, a întregului popor, strins unit în jurul partidului, al secretarului său general, pentru îndeplinirea neabătută a obiectivelor de dezvoltare multilaterală, intensivă a economiei naţionale. Faptele atestă cu puterea lor de netăgăduit că, aşa cum a apreciat tovarăşul Nicolae Ceauşescu la recenta şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., dispunem de tot ce este necesar pentru înfăptuirea, la un Înalt nivel de calitate şi eficienţă, a prevederilor de plan, a obiectivelor pe care ni le-am propus în actualul cincinal. Mărturie stau în acest sens atit rezultatele obţinute anul trecut, cit şi în prima lună din acest an. Astfel, combinatele miniere Rovinari şi Ploieşti, alte unităţi miniere au extras şi livrat suplimentar termocentralelor în luna ianuarie însemnate cantităţi de cărbune energetic. Sarcinile de plan au fost depăşite şi de oamenii muncii de la schelele de producţie petrolieră Drăgăşani (judeţul Vîlcea), Ţieleni (judeţul Gorj), Modîrzău (judeţul Bacău), de la întreprinderea de utilaj greu pentru construcţii din Galaţi, întreprinderea chimică Turda, întreprinderea „Electrotimiş“ din Timişoara şi multe altele. în acest context se cuvine remarcat faptul că, în cele mai multe unităţi economice, sporurile de producţie s-au obţinut practic numai pe seama creşterii productivităţii muncii şi în condiţiile reducerii consumurilor materiale şi de energie. La întreprinderea metalurgică din Aiud, de pildă, unde planul la producţia fizică a fost îndeplinit integral, consumul de energie electrică s-a redus faţă de prevederi cu circa 30 la sută la turnătoria de fontă şi cu 20 la sută la sectoarele de prelucrare şi tratament termic. Am consemnat aceste rezultate pentru a ilustra faptul că în acele Întreprinderi şi sectoare de activitate unde munca este bine organizată, unde s-au luat din timp măsuri pentru o bună aprovizionare tehnico-materială, prevederile de plan pot fi îndeplinite ritmic, integral si chiar depășite. După cum nu putem să nu amintim că, încă din prima lună a anului, intr-o serie de unităti economice au si început să se înregistreze rămineri în urmă, în special în realizarea prevederilor la producţia fizică. Fără îndoială, în această perioadă, rigorile iernii îşi pun în mod inevitabil amprenta asupra desfăşurării activităţii productive. In carierele de extracţie la suprafaţă a lignitului, munca este mai dificilă. Nici in termocentrale activitatea nu se desfăşoară în condiţii normale şi tocmai de aceea repartiţiile de energie electrică trebuie riguros respectate în toate Întreprinderile, judeţele şi sectoarele de activitate. Deci cu atit mai mult se impune ca experienţa unităţilor care in prima lună a anului au îndeplinit şi chiar depăşit prevederile de plan să fie cunoscută şi generalizată. în spiritul indicaţiilor secretarului general al partidului, este necesar ca In fiecare Întreprindere să se acţioneze cu ■ mai multă răspundere si exigentă revoluţionară in buna organizare şi desfăşurare a întregii activităţi, colectivele de oameni ai muncii fiind chemate să facă totul pentru realizarea in cele mai bune condiţii a pla-I nului, a programelor de dezvoltare economico-socială. Cum se acţionează in această privinţă in unităţile Industriale ? Este tema anchetei întreprinse în trei judeţe ale ţării. ( ' ■ ÎNNOIREA si modernizarea PRODUSELOR ISI DEMONSTREAZĂ AVANTAJELE întreprinderea mecanică Timişoara are de realizat in acest an un volum de utilaje miniere mai mare cu 2 000 tone faţă de 1986, creşteri importante înregistrîndu-se şi la producţia de utilaje metalurgice, energetice, de ridicat şi transportat, precum şi la capitolul piese de schimb pentru toate aceste domenii. La sfirşitul lunii ianuarie, perioadă în care activitatea productivă s-a desfăşurat încă din primele zile sub semnul unei puternice mobilizări pentru realizarea integrală a sarcinilor de plan,la producţia fizică, bilanţul este pozitiv. Au fost livrate beneficiarilor primele mecanisme de marş şi de ridicat pentru maşina de Haldat de 6 500 tone pe oră şi au fost lansate în fabricaţie alte subansamble pentru excavatorul cu rotor port-cupe ESRC- 400, prevăzut să intre în dotarea minerilor de la Rovinari. Concomitent a început şi realizarea excavatorului cu rotor port-cupe ESRC-470, in variantă modernizată, pentru cariera Horezu, agregat la care lucrările de reproiectare şi pregătire a fabricaţiei s-au efectuat intr-un timp mult mai scurt decit se prevăzuse iniţial. Tot în luna ianuarie, colectivul întreprinderii a început fabricaţia automacaralelor cu mare capacitate de ridicare, îndeplinind astfel in mod exemplar indicaţia secretarului general al partidului de a devansa cu un an realizarea acestor utilaje deosebit de solicitate de economia naţională, care pină acum se importau. Faptul că In luna ianuarie s-a lucrat la nivelul capacităţilor de producţie, utilizîndu-se eficient forţa de muncă, se datoreşte, pe de o parte, contractării aproape Integrale a producţiei la nivelul sarcinilor de plan pe întregul an atit cu beneficiarii Interni, cit şi cu partenerii de peste hotare, iar, pe de altă parte, aplicării ferme încă din trimestrele 3 şi 4 ale anului trecut — avînd în vedere ciclul lung de fabricaţie a unor utilaje — a măsurilor organizatorice şi tehnice menite să asigure o temeinică pregătire pentru producţia din 1987. — în toate secţiile şi atelierele, ne spune maistrul Ioan Stube, secretar adjunct al comitetului de partid din întreprindere, urmărim zilnic, pe ore, desfăşurarea procesului de producţie in vederea realizării ritmice a planului. Sarcinile au fost defalcate de formaţii şi oameni, intocmindu-se grafice cu termene de execuţie şi de livrare pentru fiecare reper şi subansamblu in parte. Prin organizaţiile de partid am acţionat permanent pentru întronarea unui climat de ordine şi disciplină, de responsabilitate la fiecare loc de muncă. In legătură cu concluziile desprinse după prima lună de activitate din acest an, Ing. Nicolae Popescu, directorul tehnic al întreprinderii, sublinia că la baza acoperirii cu contracte a producţiei, condiţie esenţială pentru desfăşurarea unei activităţi normale, la nivelul planului, a stat înnoirea şi modernizări, produselor. Aceasta este ocomponentă de bază,a impunerii produselor pe care le realizăm atit pe piaţa internă, cit şi la export, ne-a spus Interlocutorul. Trebuie să recunoaştem că, intr-o perioadă cind utilajele fabricate la I.M.T. prezentau caracteristici tehnico-economice de calitate şi fiabilitate sub nivelul cerinţelor beneficiarilor, am întîmpinat serioase dificultăţi în realizarea producţiei planificate. Alta e situaţia acum. Excavatorul ESRC-470 modernizat, pe care-l fabricăm în acest an, prezintă faţă de tipul anterior avantaje economice evidente : creşterea producţiei medii orare cu 47 la sută, reducerea consumului de energie electrică cu 20 la sută, creşterea coeficientului de disponibilitate la 0,86, reducerea timpului de reparaţii cu 65 de ore pe an, creşterea gradului de automatizare cu 25 la sută (prin automatizarea mişcărilor de rotire şi avans), reducerea cheltuielilor de întreţinere cu 38 la sută, reducerea personalului de comandă şi de serviciu cu 40 la sută, autonomie deplină faţă de reţeaua electrică prin dotarea sa cu grup motor-generator propriu. Şi toate acestea în condiţiile în care greutatea totală a excavatorului s-a redus cu o treime. Performanţe care fac ca produsele pe care le realizăm să fie tot mai mult solicitate. Acţionînd ferm pentru transpunerea neabătută în practică a indicaţiilor date de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la recenta şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., colectivul nostru va trage toate concluziile din activitatea de pînă acum, atit din ceea ce am realizat bun, cit şi din neajunsurile care s-au manifestat, şi va face totul pentru onorarea exemplară a sarcinilor ce nu revin in acest an. Cezar IOANA corespondentul „Scînteii" Oamenii muncii de la întreprinderea mecanică din Alba lulia acţionează intens in aceste zile pentru îndeplinirea în cit mai bune condiţii a sarcinilor de plan Foto : S. Cristian tone de zgură. Indicele de extracţie a metalului din minereu sporeşte in felul acesta la peste 88 la sută, inregistrind unul dirt cele mai înalte procente de folosire a minereului de mangan din lume. O dată cui creştere productivităţii, pe fiecare cuptor ,a scăzut şi consumul de e difergieeleetrică. De asemenea, încă din luna decembrie a anului trecut au fost luate o serie de măsuri care vizau diminuarea consumului energetic neproductiv. Iluminatul în halele de producţie, de exemplu, a fost redus la jumătate. Prin reamplasarea corpurilor de iluminat, în funcţie de necesităţile productive, mai aproape de locurile de muncă, 50 la sută din lămpile de iluminat au fost scoase din funcţiune. Totodată au fost montate la toate instalaţiile electrice de sudură şi la staţiile de pompare limitatoare de mers în gol, ceea ce a condus la diminuarea consumului de energie electrică. Specialiştii din combinat apreciază insă că există încă rezerve de diminuare a consumului de energie electrică. Pentru punerea in valoare a acestora şi economisirea severă a energiei, in spiritul exigenţelor formulate la recenta şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., s-a hotărit ca experienţa dobindită la secţia nr. 1 de feroaliaje, privind modernizarea cuptoarelor şi a instalaţiilor, să fie generalizată la nivelul combinatului. Astfel, o dată cu lucrările de reparaţii, se vor efectua şi modernizările respective, în atelierul mecanic, activitatea se va desfășura în afara orelor cind consumul de energie electrică este maxim. In lunile viitoare vor fi aplicate încă cinci tehnologii noi, care vizează reducerea consumului energetic pe tona de feroaliaje cu aproximativ 3 la sută. Sunt măsuri care asigură nu doar încadrarea în normele de consum energetic, ci şi reducerea continuă a acestora. Neculai AMIHULESEI corespondentul „Scînteii" PAGINA 2 REDUCEREA CONSUMULUI DE ENERGIE ELECTRICĂIN ATENŢIA ÎNTREGULUI COLECTIV In prima lună a acestui an, oamenii muncii de la Combinatul metalurgic din Tulcea s-au confruntat cu unele greutăţi în asigurarea minereului de mangan şi de crom şi a energiei electrice. Acum, dificultăţile respective au fost depăşite şi s-au realizat chiar suplimentar aproape 200 tone de feromangan afinat, ferosiliciu şi siliciu tehnic. — Aceste sporuri de producţie — ne spunea inginerul Cristian Boiangiu, directorul combinatului — au fost obţinute în condiţiile încadrării stricte în normele de consum şi in cotele de energie electrică repartizate. Reducerea consumului de energie electrică cu aproape 5 la sută pe tona de feroaliaje ne-a permis să producem, pe baza unor comenzi suplimentare, cantităţile respective de feroaliaje de înaltă valoare metalurgică. Cum s-a acţionat pentru realizarea producţiei de feroaliaje cu consumuri energetice tot mai reduse ? „In primele zile ale anului, la unele cuptoare au apărut depăşiri la consumul de energie , ne spune inginera Dumitra Şucurina. Practic, cuptoarele, indiferent de producţia pe care o realizau, consumau energia repartizată. A fost nevoie să fie reconsiderată activitatea dispeceratului energetic din combinat, care urmărea consumul de energie doar pe global. Acum, prin repartizarea oamenilor pe cuptoare, se urmăreşte permanent consumul pe fiecare utilaj şi producţia obţinută, iar acolo unde nu se obţin parametrii productivi planificaţi, dispecerul energetic, împreună cu cel de la compartimentul producţie scot din funcţiune instalaţiile respective. In felul acesta, sunt menţinute in stare de funcţionare numai cuptoarele care dau randamente maxime, in condiţiile realizării unor consumuri energetice minime“. O atenţie mai mare s-a acordat modernizării cuptoarelor şi instalaţiilor, in scopul creşterii duratei de funcţionare intre două reparaţii şi reducerii consumului de energie. La secţia nr. 1, de exemplu, au fost modificate instalaţiile de alimentare şi de dozare şi s-au îmbunătăţit etapşările. După efectuarea acestor lucrări, randamentul cuptoarelor a crescut cu aproape 10 la sută. Acţiuni deosebite au fost întreprinse şi pentru modernizarea tehnologiilor de producţie. Numai în luna ianuarie, cadrele tehnice din combinat au aplicat trei tehnologii noi de producere a feroaliajelor cu valoare metalurgică ridicată. Este vorba de obţinerea ferocromului afinat, producerea silierului tehnic de înaltă puritate pentru industriile electrotehnică și electronică, realizarea feromanganului, folosind ca materie primă zgura. Aplicînd noua tehnologie de producere a feromanganului s-au reintrodus în circuitul productiv peste 3000 (Urmare din pag. I) Ca adevăraţi proprietari, producători şi beneficiari, oamenii muncii din industria metalurgică şi de utilaj greu, din chimie şi petrochimie, din toate sectoarele de activitate au prin urmare datoria — dispun de cadrul necesar — de a-şi spune răspicat cuvintul, în spirit critic şi autocritic, de a arăta deschis ceea ce s-a făcut bine, dar şi unde s-a greşit. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, trebuie ca organele de conducere colectivă, consiliile de conducere să raporteze şi să răspundă în faţa adunărilor generale de felul cum şi-au indeplinit obligaţiile. „Spiritul revoluţionar, comunist — preciza secretarul general al partidului — trebuie să se manifeste nu teoretic, ci in felul în care fiecare işi îndeplineşte, in cele mai bune condiţii, sarcinile incredinţate !“ Cu toată exigenţa trebuie să se analizeze în fiecare întreprindere, în fiecare judeţ, in fiecare ramură activitatea de comerţ exterior. După cum se ştie, realizarea exeminară a planului la export reprezintă una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea de ansamblu a economiei naţionale, pentru asigurarea resurselor valutare necesare în vederea efectuării importurilor prevăzute şi a lichidării datoriei externe. Ţinind seama de aceste cerinţe, reducerea cu 11,6 la sută a exportului în anul 1986, faţă de 1985, apare ca o situaţie cu totul nesatisfăcătoare, care nu poate fi justificată numai prin evoluţia preţurilor pe piaţa externă şi a conjuncturii economice mondiale. Este adevărat, scăderea preţurilor la petrol, la o serie de produse petroliere, care au o pondere mare în exportul general al ţării noastre, au influenţat dinamica activităţii de comerţ exterior. Reducerea exportului are insă şi alte explicaţii. Aşa cum a arătat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, situaţia creată se datorează şi unei tendinţe de creştere exagerată a consumurilor interne, care este în contradicţie cu hotăririle Congresului şi cu politica generală a partidului. In condiţiile in care anul trecut s-au înregistrat o creştere a producţiei industriale de peste 80 miliarde lei şi un spor important al producţiei agricole, în mod normal — cu toate tendinţele manifestate pe piaţa externă — trebuia ca valoarea exportului să fie mai mare decât în anul 1985. Iată de ce este absolut necesar să se combată tendinţa de creştere nejustificată a consumurilor interne şi să se ia neintirziat măsuri pentru valorificarea corespunzătoare a mijloacelor materiale, a muncii poporului, pentru realizarea unor produse de înaltă calitate, care să răspundă cerinţelor şi exigenţelor pe plan mondial şi să asigure obţinerea unor preţuri mai bune la export. Practic, aşa cum a precizat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, trebuie să se stabilească norma obligatorie ca cel puţin 50 la sută din creşterea producţiei anuale să fie destinată exportului. Anul 1987 trebuie să marcheze de altfel o Îmbunătăţire radicală în toate domeniile de activitate, in realizarea programelor de perfecţionare a organizării şi modernizare a producţiei, în întărirea conducerii colective. In domeniul normării financiare, in aplicarea fermă a noului mecanism economic, a autoconducerii şi autogestiunii, a principiului de retribuţie in acord global, a principiilor socialiste de retribuire în raport de munca şi calitatea muncii fiecăruia. „Putem spune — a subliniat secretarul general al partidului — că anul acesta este hotărîtor pentru Înfăptuirea întregului plan cincinal, pentru realizarea tuturor programelor de modernizare, de normare, de organizare, inclusiv de aplicare a autoconducerii și a noului mecanism economico-financiar. Să acţionăm in aşa fel incit, realmente, să punem ordine şi disciplină în toate sectoarele de activitate“. In această ordine de idei, o atenţie cu totul deosebită trebuie acordată perfecţionării activităţii organelor şi organizaţiilor de partid, întăririi rolului lor conducător in înfăptuirea prevederilor de plan şi a programelor stabilite. Aşa cum a subliniat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, lipsurile manifestate in diferite sectoare sunt, in acelaşi timp, o parte a lipsurilor ce se manifestă in munca organizaţiilor şi organelor de partid. Munca de partid trebuie să fie apreciată nu după generalităţi, ci după realizarea programului partidului de dezvoltare economico-socială a ţării, în care se cuprinde şi dezvoltarea ştiinţei, învăţămintului, culturii, deci şi ridicarea generală a nivelului de pregătire şi de cunoştinţe al tuturor oamenilor muncii, al întregului popor. Se impune, aşadar, să se ia măsuri hotărâte pentru perfecţionarea şi creşterea răspunderii organelor de partid, pentru întărirea controlului, dar mai cu seamă a activităţii de organizare şi unire a eforturilor tuturor oamenilor muncii pentru îndeplinirea in bune condiţii a sarcinilor, inclusiv a bunei funcţionări a organismelor democratice. Rezultatele bune obţinute anul trecut in multe întreprinderi, ramuri şi judeţe demonstrează că dispunem de tot ce este necesar pentru îndeplinirea exemplară a prevederilor de plan, pentru progresul necontenit al patriei noastre socialiste, pentru înfăptuirea programului partidului. Sunt asigurate condiţiile tehnico-materiale necesare şi stă in puterea oamenilor muncii, sub conducerea organelor şi organizaţiilor de partid, ca printr-o amplă mobilizare de forţe să înfăptuiască neabătut hotărîrile Congresului al XIII-lea al partidului, spre binele şi fericirea întregului popor. Important este acum ca in fiecare unitate, în fiecare judeţ să se treacă cu răspundere şi spirit revoluţionar la transpunerea în practică a tuturor măsurilor stabilite, să se acţioneze ferm pentru realizarea exemplară a sarcinilor de plan şi a programelor de dezvoltare economico-socială a ţării. Un amplu şi mobilizator program de muncă SÂNTEIA — duminică 1 februarie 1987 Contraste din care se desprinde o singură concluzie EXPERIENŢA BUNĂ TREBUIE URGENT EXTINSĂ Referindu-se la acţiunea de perfecţionare a organizării şi modernizare a producţiei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat la recenta şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. cerinţa de a se urmări cu toată hotărirea îndeplinirea la timp a programelor de măsuri stabilite. Anul 1987 reprezintă, aşa cum a arătat secretarul general al partidului, un an hotărîtor şi pentru realizarea programelor de modernizare. lată de ce trebuie să se acţioneze cu mai multă fermitate pentru înfăptuirea obiectivelor propuse. In judeţul Prahova, după cum a rezultat şi din ancheta publicată In „Scinteia" nr. 13 823, din 30 ianuarie, cele mai bune rezultate in acţiunea de modernizare s-au obţinut in acele unităţi unde problemele perfecţionării au fost tratate in mod unitar, sistematic, cel puţin la nivelul unor întregi secţii de producţie, urmărindu-se rezolvarea - desigur, eşalonată, pe baza unei concepţii clare, de perspectivă - a principalelor aspecte privind organizarea şi modernizarea proceselor de producţie. Citeva concluzii • Intr-un şir de unităţi din industria judeţului Prahova- întreprinderea de utilaj petrolier „1 Mai", întreprinderea de utilaj chimic, întreprinderea textilă „Dorobanţul" ş.a. - activitatea de modernizare a producţiei este bine coordonată atit in ansamblu, cit şi în aspectele de „amănunt", avind de acum efecte certe. • Există însă unele unităţi — întreprinderea de produse refractare din Pleaşa, „Neptun" Cimpina, Schela de producţie petrolieră Boldeşti, întreprinderea de geamuri Scăeni, Combinatul de îngrăşăminte chimice Valea Călugărească ş.a. din care acţiunea de modernizare are „eficienţă" mai mult pe hirtie, în realitate menţinindu-se neajunsuri vechi : slabă organizare a muncii, tehnologii depăşite, indici de folosire a timpului de lucru şi a utilajelor scăzuţi care diminuează în bună parte eficienţa măsurilor aplicate. • Din analizele efectuate rezultă că nici unele centrale industriale şi ministere nu au privit cu răspundere maximă modul cum sunt concepute şi aplicate programele de modernizare, eficacitatea şi oportunitatea unor restructurări tehnice şi organizatorice. După cum am arătat şi in ancheta noastră, unele întreprinderi care au o organizare corespunzătoare îşi propun acum refacerea aproape completă a structurilor organizatorice, neglijind insă unele probleme elementare ale producţiei. • Pretutindeni, organele locale şi organizaţiile de partid, consiliile oamenilor muncii trebuie să înţeleagă limpede că sunt direct răspunzătoare de întreaga desfăşurare a acţiunii de modernizare a producţiei, de modul cum sunt gindite şi aplicate programele speciale intocmite. Ion TEODOR Nimic nu este dificil cînd există iniţiativă şi bună organizare La întreprinderea „1 Mai" din Ploieşti, de pildă, se conturează de acum o experienţă cu totul deosebită. Analizat in mai multe rînduri de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, programul de modernizare a întreprinderii — îmbunătăţit pe baza indicaţiilor date de secretarul general al partidului — a dobindit un caracter cuprinzător, unitar in complexitatea lui, de mare perspectivă şi eficienţă. Organizarea întregii acţiuni de modernizare a ţinut seama de tehnicitatea şi complexitatea producţiei din această unitate şi a fost adaptată obiectivelor propuse. Astfel, au fost create colective de specialişti atit la nivelul întreprinderii, cit şi al secţiilor de fabricaţie, care au analizat direcţiile de acţiune pentru înfăptuirea programului de modernizare. Fără îndoială, asemenea colective s-au înfiinţat şi în alte unităţi. Esenţial este insă faptul că, in cazul întreprinderii „1 Mai“, sarcinile acestor colective nu s-au suprapus şi nici nu au fost rupte unele de altele, ci s-au stabilit în funcţie de nivelul lor de competenţă. In felul acesta, după cum ne-a precizat tovarăşul Nicolae Bucura, secretarul comitetului de partid pe întreprindere, toate măsurile luate atit anul trecut, citşi in prezent se corelează cu sarcinile ce trebuie realizate pînă in anul 1990. La fabrica de sape de foraj cu role, de exemplu, deşi acţiunea de modernizare este in plină desfăşurare, procesul de producţie cunoaşte de acum schimbări esenţiale. La forje, unul din fostele ,,locuri înguste“ de pe fluxul tehnologic, s-au modernizat şi extins capacităţile de matriţare pentru conurile şi fălcile sapelor de foraj. Transportarea semifabricatelor de la depozitul de materiale la debitare, încălzire, matriţare, debavurare şi pina la tratament termic se face mecanizat. Faţă de ultimul an al cincinalului trecut, altul este acum ritmul de lucru, alta este productivitatea muncii, altul este chiar şi aspectul secţiilor de fabricaţie. Intr-untlup record, şi fără să se întrerupă producţia au fost complet reorganizate şi fluxurile tehnologice de prelucrări mecanice. In urmă cu numai un an de zile, in halele unde acum lucrează maşini-unelte cu comandă numerică de înalt randament mai era încă vechea turnătorie de oţel a Întreprinderii. Deci fără investiţii neproductive suplimentare (halele sunt practic aceleaşi), intr-un singur an — pe baza temelor stabilite de tehnologii uzinei — noile tipuri de utilaje au fost proiectate la T.C.S.I.T. „Titan“, executate la întreprinderea de maşini-unelte „înfrăţirea“ din Oradea, montate in halele renovate ale fostei turnătorii şi au început să lucreze. Un adevărat record, care dincolo de valoarea lui in sine pune in evidenţă marele potenţial de creaţie, de modernizare a economiei noastre naţionale, atunci cind muncitorii şi specialiştii din diferite unităţi şi sectoare de activitate, din cercetare şi proiectare îşi unesc eforturile pentru realizarea unor obiective bine fundamentate, oricit ar fi acestea de dificile la un moment dat. . Esenţial este că, aici, aşa cum a fost conceput şi cum se înfăptuieşte, procesul de perfecţionare a organizării şi modernizare a procesului de fabricaţie, contribuie în mod real la sporirea producţiei şi a eficienţei economice, la ridicarea şi menţinerea in continuare a calităţii instalaţiilor de foraj la nivelul celor mai bune performante atinse pe plan mondial. In biroul directorului programele arată frumos, în realitate însă... Faptul ca după prima etapă de modernizare, la întreprinderea de produse refractare din Pleaşa s-a raportat aplicarea tuturor celor 57 de măsuri stabilite nu poate fi decit îmbucurător. Aceasta cu atit mai mult cu cit obiectivele propuse au fost destul de ambiţioase : amenajarea fluxului de transport în depozitul de materii prime, mecanizarea unui mare număr de operaţii, printre care şi cele de alimentare a concasorului cu fălci din secţia de betoane termoizolatoare şi multe altele. Ascultîndu-l pe directorul întreprinderii, tovarăşul Victor Bertalan, vorbindu-ne cu real interes despre eforturile care se fac pentru introducerea în acest an a primilor roboţi industriali pe fluxul tehnologic, parcă şi vedeam noua imagine a halelor de producţie, în care se manipulează un mare volum de materii prime şi unde acum cele mai multe operaţii sunt mecanizate, iar munca se desfăşoară intr-o deplină ordine şi disciplină, cu mult randament. Dacă ne-am fi Încheiat documentarea in biroul directorului am fi rămas probabil şi acum cu această impresie. Totuşi, atenţia ne-a fost atrasă de cineva din măsurile Înscrise in prima etapă a programului de modernizare. Printre altele, se menţiona că in anul 1986 va fi pusă in funcţiune instalaţia dedescărcare şi transportare a calcarului prin vacuum. Deci instalaţia exista, dar nu funcţiona. Nu am insistat asupra raţiunii introducerii unei asemenea măsuri in programul de modernizare, dar am pus in mod firesc întrebarea : şi acum instalaţia funcţionează ? Răspunsul a fost cu totul surprinzător : nu. O excepţie . Un accident ? O intîmplare ? Din păcate, nici una din aceste presupuneri. Instalaţia nu funcţionează deoarece geometria preseparatorului este greşită, iar cei de la întreprinderea „Electrometal“ din Timişoara (constructorul instalaţiei) nu şi-au putut face timp intr-un an de zile să îndrepte ceea ce nu au făcut bine de la început. Consecinţele : 1) transportul filerului de calcar se face in continuare in saci din folie de polietilenă, care s-au adunat în cantităţi impresionante de-a lungul staţiei de cale ferată de descărcare a Întreprinderii ; 2) nu se pot utiliza vagoanele de cale ferată special construite, care se descarcă numai cu instalaţia de vacuum ; 3) se folosesc mulţi oameni la descărcarea sacilor din vagoane, se pierde timp ; 4) transportul sacilor de la staţia de cale ferată la secţia nr. 2 se face cu autocamioane, consumindu-se inutil motorină ; 5) o întreagă instalaţie stă nefolosită, iar in secţia nr. 2 încărcarea buncărului de consum se face tot manual. Nu am insista atit de mult asupra acestui exemplu (vom da şi altele), dar trebuie să se înţeleagă limpede cită risipă se face, citi oameni şi autovehicule se folosesc, ce agitaţie se produce prin curtea întreprinderii (cu toate consecinţele de ordin mai general asupra disciplinei ce decurg de aici), cind se descarcă fie şi un singur vagon cu saci de calcar, operaţie care ar putea fi executată (instalaţia există) intr-o ordine desăvârşită, printr-o simplă apăsare de buton. Aceasta este, de fapt, una din unităţile de măsură care exprimă poate mai plastic, dar exact, diferenţa dintre ceea ce trebuia şi ceea ce s-a făcut in întreprindere pentru modernizarea producţiei şi, fapt de reţinut, pentru care s-au alocat fondurile de investiţii necesare. Numai că fondurile s-au cheltuit. Iar transportul materiilor prime „nu prea“ s-a modernizat, ca să folosim una din expresiile auzite cam des in întreprindere. Şi aceasta deoarece „nu prea“ s-au schimbat nici alte lucruri in unele secţii de producţie. Greu de descris drumul parcurs de la birourile administrative ale unităţii şi pînă la secţia nr. 2, în una din halele de fabricaţie, apa care s-a infiltrat prin plafon a format o baltă în toată puterea cuvintului, peste care nu se poate trece decit făcînd o adevărată echilibristică peste un rînd de cărămizi (presupunem refractarea, dacă ne gindim la profilul întreprinderii) aruncate din foc în loc. Voiam să ajungem la secţia nr. 2 pentru a vedea la lucru (potrivit programului de măsuri) cele 5 manipulatoare care preiau şi stivuiesc mecanizat ca lupii de şamotă presaţi. Manipulatoarele le-am văzut, numai că din cele 5 înscrise in program sunt montate numai 3, din care, după cum ni s-a spus, au funcţionat două un timp, iar in ziua documentării noastre nici unul. Şi din nou, consecinţele : în locul manipulatoarelor care nu funcţionează se folosesc 25 oameni care fac o muncă necalificată, obositoare şi neeficientă. Unii au început cu... sfîr-Şitul Acţiunea de modernizare nu işi poate pune în valoare valenţele, nu are eficienţa scontată şi deoarece în unele unităţi nu s-a ţinut seama de ordinea logică, firească in care trebuie făcută perfecţionarea fluxurilor tehnologice. După cum ne spunea tovarăşul Vasile Crăciun, secretarul comitetului de partid de la întreprinderea de utilaj minier Filipeştii de Pădure, s-a făcut cite ceva şi pentru organizarea muncii, şi pentru îmbunătăţirea transportului interuzinal al semifabricatelor, şi pentru perfecţionarea fluxurilor tehnologice. Deci, din toate cite puţin. Deşi, am adăuga noi, în unele sectoare s-au făcut chiar o serie de lucruri foarte bune. Astfel, s-au organizat fluxuri tehnologice specializate pentru execuţia diferitelor tipuri de complexe mecanizate de abataj şi s-au realizat prin autoutilare o serie de instalaţii absolut necesare pentru îmbunătăţirea calităţii producţiei. Pot fi date multe asemenea exemple. Numai că acţiunea de modernizare a început invers decit trebuia, adică de la secţiile de prelucrări mecanice şi montaj, neglijîndu-se tocmai turnătoria care asigură semifabricatele pentru întregul flux tehnologic. „Intr-adevăr, ne spunea tovarăşul Adrian Seranu, inginerul-şef cu producţia al unităţii, modernizarea ar fi trebuit să înceapă de la sectoarele calde şi în primul rînd de la turnătorie“. Cauzele şi explicaţiile au acum mai puţină importanţă. Cert este că, la ora actuală, turnătoria nu corespunde cerinţelor producţiei, e rămasă in urmă din punct de vedere tehnologic şi, nu de puţine ori, creează greutăţi in desfăşurarea normală a activităţii în celelalte secţii de fabricaţie. Sigur, lucrurile se pot îndrepta, şi în acest an se vor aplica o serie de măsuri pentru perfecţionarea activităţii în turnătorie, printre care organizarea depozitului de nisip ; modernizarea fluxurilor tehnologice de formare, miezuire şi curăţire a pieselor ; introducerea modelelor de turnare din polistem la producţia de unicate ş.a. Totuşi, turnătoria va rămîne incă o bună perioadă una din „cenuşăresele“ procesului de producţie, ceea ce va diminua intr-un anume fel eficienta măsurilor luate in tot acest interval de timp. Se reorganizează ceea ce abia s-a organizat. Din acest unghi de vedere, lucrurile iau chiar proporţii neaşteptate la întreprinderea „Neptun“ Câmpina. Nu fără surprindere am reţinut replica tovarăşului Florin Vişa, inginerul-şef al unităţii, care ne-a spus că „pentru prima etapă a acţiunii de modernizare nu ne-am propus lucruri deosebite“ , aşa cum s-a exprimat exact interlocutorul. La care nu putem să adăugăm decit că, după „rezultatele“ obţinute, are perfectă dreptate. Să amintim în acest sens că o serie de utilaje (maşina de turnat sub presiune aliaje din aluminiu, cuptorul de topit prin inducţie aliaje neferoase, maşina de honuit vertical ş.a.) nu au fost puse în funcţiune, la termenele prevăzute, că indicele de folosire a timpului de lucru al personalului muncitor a scăzut faţă de anul 1985, că nu au fost aplicate in producţie nici unele tehnologii elaborate de atelierele de proiectare din întreprindere, ceea ce a avut consecinţe negative asupra realizării planului de producţie şi in special asupra îndeplinirii sarcinii de creştere a productivităţii muncii. Totuşi, unitatea a raportat că în anul 1986 a aplicat peste 100 de măsuri din programul de modernizare,e adevărat unele dintre ele preluate in mod mecanic din programul de fundamentare a indicatorilor de plan). Care este atunci eficienta acestor măsuri ? întrebarea aproape că nici nu mai are sens din moment ce in acest an se prevede reorganizarea completă a principalelor secţii de fabricaţie. Nu este căzut să apreciem noi ce eficienţă va avea reorganizarea producţiei ; facem in orice caz precizarea că principiile călăuzitoare (trecerea la organizarea de secţii specializate in fabricarea de repere) sunt exact inverse decit cele după care se face acum reorganizarea producţiei la întreprinderea de utilaj minier Fil peştii de Pădure (organizarea de secţii integrate, specializate în realizarea anumitor tipuri de produse). Rezultă însă limpede că, practic, în felul acesta se anulează cele mai multe din măsurile luate în anul 1986. Deci un an pierdut, care deocamdată este greu de spus cinci, cum şi dacă va putea fi recuperat. Ce relevă ancheta „Scînteii“ In întreprinderi din judeţul Prahova