Sportul Sălăjean, februarie-iunie 2018 (Anul 12, nr. 627-647)

2018-06-27 / nr. 647

yJL Miercuri, 27 iunie 2018 Szabó Robert a uimit la raliul de la Carei cu o mașină de oraș! 3 3 Cum mașina sa de concurs - un Subaru Impreza - a avut probleme la motor, pilotul zălăuan a accelerat în etapa a patra a Campionatului Internațional ACR de Rally Sprint la volanul unei mașini de familie, obținând locul 1 la Avansați și locul 3 la OPEN Sâmbăta trecută, în orașul Cărei a avut loc desfășurarea celei de-a patra etape din cadrul Campionatului Internațional ACR de Rally Sprint. Competiția a adunat la start nu mai puțin de 68 de concurenți veniți din șase județe ale țări. Este vorba de Maramureș, Bihor, Cluj, Satu Mare, Hunedoara și Sălaj, județul nostru fiind reprezentat de­­ cine­astul­­ Szabó Robert, la categoria avansați. Traseul a fost amenajat pe Strada 1 Decembrie 1918 din oraș, iar jurul Parcului Romei, conform colegilor de la Informația Zilei, au asistat la întrecere și aproximativ 1.000 de spectatori, în prima etapă din Campionatul Internațional ACR de Rally Sprint, Szabó Robert a ieșit victorios, însă din cauza unor defecțiuni apărute la mașina de concurs, un Subaru Impreza, pilotul sălăjeanul nu a mai putut lua startul etapele II și III. Inițial, Robert s-a gândit să nu i­a startul nici etapei cu numărul IV de la Cărei, însă la insistențele familiei, acesta s-a înscris până la urmă și a participat la competiție la volanul mașinii de familie, tot un Subaru. S-a dovedit a fi o decizie înțeleaptă. Chiar dacă mașina nu are pregătirile necesare pentru a participa în competiții de raliu, Szabó Robert face din orice mașină să devină una de concurs. Astfel, zălăuanul a obținut primul loc la cateogoria Avansați, având cel mai bun timp din concurs, 1.05 minute. Cu toate acestea, din păcate, la OPEN, pilotul sălăjean a terminat pe locul 3, după ce a întâmpinat câteva defecțiuni la semafoarele de pe traseu. Mai exact, semafoarele indică lumina galbenă intermidentă și după patru apariți - echivalente a patru secunde - urmează lumina verde care le permite piloților să accelereze. Doar că lumina galbenă nu apărea la distanță de o secundă, ci la o distanță de o secundă și jumătate, lucru ce l-a făcut pe Szabó Robert să încheie cursa doar pe locul 3. Totuși, având în vedere că a participat la volanul unei mașini de familie și nu la una pregătite pentru curse, putem spune că pilotul sălăjean a uimit cei aproximativ 1.000 de spectatori prezenți la evenimentul din Cărei, cu aptitudinile sale la volan. Să mai spunem că etapa a IV-a a fost un real succes și per total, competiția încheindu-se fără niciun incident. “A fost o organizare foarte bună și foarte mulți spectatori prezenți. Chiar dacă au fost acele probleme cu semafoarele, până la urmă este bun și locul 3, mai ales că am participat la întrecere cu mașina familiei, deoarece mașina de concurs are probleme la motor. Mă bucur că am scos cel mai bun timp și în condițiile acestea”, ne-a declarat Szabó Robert. Să spunem că ultima etapă din Campionatul Internațional ACR de Rally Sprint va avea loc în luna noiembrie, în Satu Mare. Următoarea competiție ACR va fi de tipul Viteză Traseu Montan și va avea loc în 14 iulie, la Negrești Oaș, urmând ca în 4 august să aibă loc și etapă VTM de la Treznea din Sălaj. □ Cristian MOLDOVAN SPORTURI _Sportul SSLăJean.ro Ioana Lung, pe podium la Circuitul Național de la Bistrița-Năsăud Tenismena de la Palatul Copiilor Zalău a avut cea mai bună comportare din rândul tenismenelor din județul nostru la competiția din Bistrița La finele săptămânii trecute în Bistrița s-a desfășurat o nouă ediție a Circuitului Național - Cupa Grand Slam Tennis Club, competiție organizată sub egida Federației Române de Tenis. Competiția a fost rezervată categoric de vârstă 14 ani atât la feminin, cât și la masculin, simplu și dublu. Pe tabloul masculin, județul Sălaj nu a avut niciun reprezentant, având în vedere că Eric Verdeș a participat la Circuitul Național de la Târgu Mureș, la categoria 16 ani. Astfel au stat datele problemei pe tabloul feminin, acolo unde Sălajul a avut nu mai puțin de trei sportive participante. Este vorba despre Ioana Lung de la Palatul Copiilor Zalău, Cezara But și Andreea Peczer, ambele de la CSM Zalău. în total la această ediție, pe tabloul feminin au fost înscrise 17 sportive, printre care și cele trei sălăjence menționate mai sus. S-a jucat pe un sistem eliminatoriu. Toate cele trei sălăjence au beneficiat de primul tur liber, intrând în competiție direct în turul doi; în această fază a competiției, Cezara But a trecut în două seturi de Alesandra Tiron, 6 - 4, 6 - 2, în timp ce colega ei de la CSM Zalău, Andreea Peczer a trecut ușor de Delia Duma, 6 - 0, 6 - 3, în faza următoare s-a calificat și Ioan Lung care a trecut cu 6 - 0, 6 - 0 de Petra Feder. Din păcate, drumurile Andreei Peczer și al Cezarei But a fost oprit în sferturile de finală, după înfrângerile suferite împotriva Patriciei Gom­a și Birana Szabó, adică principalele două favorite la câștigarea turneului. Mai mult noroc a avut Ioana Lung, care a trecut în două seturi de Maria Butușina, scor 6 - 3, 6 - 4 pentru a se califica în semifinalele competiție. în “careul de ași”, eleva lui Mihai Anca a dat peste Briana Szabó, favorita numărul 1 și din păcate, a pierdut meciul în două seturi, fiind nevoită să se mulțumescă cu locul 3. Ioana Lung a participat și pe tabloul de dublu, acolo unde a făcut pereche cu buna ei prietenă, Patricia Goina. Cuplul Lung - Goina a reușit să ajungă până în finala competiție, fiind învins în cele din urmă de perechea Teodora Sava - Briana Szabó, cucerind astfel medaliile de argint. □ Cristian MOLDOVAN Pugiliștii de la CSM Zalău se pregătesc pentru Cupa României la un turneu la Satu Mare Sportivii Clubului Sportiv Municipal au efectuat un antrenament comun cu cei de la Box Club MSG, urmând ca mâine să plece în Satu Mare să participe la un turneu din județul vecin, pentru ca la începutul lunii iulie, CSM-ul să participe cu 3 sportivi la Cupa României de Tineret Chiar dacă este perioadă de vacanță, la CSM Zalău, sportivii sunt în toiul pregătirii, având în vedere că la începutul lunii iulie va avea loc o nouă ediție a Cupei României la tineret, competiție ce va fi găzduită de orașul Sighișoara. La turneul ce va avea loc în perioada 2- 7 iulie, CSM Zalău va deplasa un lot format din trei sportivi. Este vorba de Adrian Rus, care va participa la categoria de greutate 75 kg, Paul Magdaș - 91 kg și Darius Forai - la +91 kg. Obiectivul zălăuanilor fiind cucerirea a cel puțin două medalii. Până la startul Cupei României, pugiliștii de la CSM Zalău se antrenează de 7 ori, atât la Stadionul “Municipal” din Zalău, cât și în Sala de Sport “Măgura” din Șimleu Silvaniei. Vinerea trecută, pugiliștii de la CSM Zalău au efectuat un antrenament comun cu boxeori de la Box Club Mig Zalău, în cadrul antrenamentului s-a verificat nivelul sportivilor de la CSM Zalău Iozia Andrei, Laurențiu Otvos, Paul Muște, Adrian Rus și Sergiu Todoran, în compania sportivilor de la clubul lui Virgil Meleg, Luca Crișan, Bakai David și Cătălin Lingurar. De asemenea, în cadrul antrenamentului comun au boxat și cei trei sportivi care vor reprezenta CSM Zalău la Cupa României de Tineret, Adrian Rus, Paul Magdaș și Darius Forai, împotriva unor sportivi de la CSM Baia Mare. în ceea ce privește seniori, Adrian Popuțea de la CSM Zalău și cu Bogdan Bota de la CSM Baia Mare au făcut un sparring în vederea pregătirii lor pentru Cupa României de seniori din perioada 3-9 august. La finalul săptămânii, pugiliștii sălăjeni vor participa și la un turneu de verificare în Satu Mare, acolo unde CSM Zalău va deplasa un lot de 8 sportivi, reprezentanți ai categoriilor de vârstă cădeți, juniori și tineret. Mâine va fi plecarea la competiția din județul vecin, urmând ca timp de două zile să aibă loc desfășurarea turneului. La final, să spunem că pentru cei care doresc să urmeze acest sport pentru a putea face performanță, în această perioadă CSM Zalău oferă cursuri gratuite de box (inițiere și performanță) copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Antrenamentele au loc de luni până vineri de la 16.00 la 18.00 și de la 18.00 la 20.00, în incinta Stadionului Municipal din Zalău, iar în zilele de marți și de joi, între orele 13.00 - 15.00 au loc antrenamente și în Sala de Sport “Măgura” din Șimleu Silvaniei. Cei interesanți pot obține mai multe informații de la maestrul Ioan Dragoș - 0743.832019 sau Adrian Popuțea - 0741.921321. “Suntem mulțumiți de numărul de sportivi pe care în avem în pregătire, deoarece pe perioada de vară cam scade numărul sportivilor, însă au venit mulți copii noi care au intrat în pregătirea noastrăm în programul nostru și sperăm ca în cel mai scurt timp să apară viitorii campioni”, ne-a declarat Adrian Popuțea. C Cristian MOLDOVAN Ioan Leitan, din nou pe podium la "Spartachiada Profesorilor" Tenismenul de la CSM Zalău a avut o prestație bună la ediția din acest an a competiției de la Suceava, clasându-se pe locul 3. După doar 2 zile, Leitan a participat la turneul la Botoșani, acolo unde a ajuns până în sferturi timp de două zile, în perioada 21 - 22 iunie, la Suceava a avut loc un eveniment de remarcat. Aici ne referim la cea de-a șasea ediție a “Spartachiadei Profesorilor”, competiție destinată cadrelor didactice din toată țara, dar nu numai­ în cadrul competiției sunt mai multe discipline sportive la care cadrele didactice pot participa. Dacă anul trecut au fost 13, la această ediția au fost nu mai puțin de 15 categorii la care profesorii se puteau întrece. Este vorba de pescuit sportiv, cros, volei (fete și băieți), street-ball, fotbal băieți, ciclism, tenis cu piciorul, darts, șah, badminton, natație, handbal, tenis de masă, tenis de câmp, și, în premieră, lupta cu odgonul. La start s-au aflat peste 700 de profesori, printre aceștia numărându-se și profesorul Ioan Leitan, reprezentantul județului Sălaj și de altfel câștigătorul ediției de anul trecut a “Spartachiadei Profesorilor” la disciplina sportivă tenis de câmp la categoria +50 de ani. în acest an, organizatorii au modificat puțin strucutra competiției, astfel că la tenis de câmp, concurenții au fost împărțiți în +40 de ani și­­ 40 de ani, spre deosebire de anul trecut când linia a fost la 50 de ani, în aceste condiții, pentru Ioan Sei­tan a fost greu să își păstreze titlul cucerit anul trecut. La categoria +40 de ani, la care a participat și sălăjeanul nostru au fost înscriși 11 sportivi și chiar dacă diferența de vârstă dintre concurența era mare, prof. loan Seitan s-a remarcat la competiția de la Suceava și a debutat cu dreptul. Să menționăm că la ediția din acest an a “Spartachiadei Profesorilor”, meciurile se desfășurau într-un singur set, primul care câștigă 9 game-uri. în primul tur, loan Seitan l-a învins pe Dinu Moraru, de la Școala Generală Nr.1 Suceava, de care a trecut cu scorul de 9 - 7. Calificat în sferturile de finală ale competiție, sălăjeanul de la CSM Zalău nu s-a lăsat intimidat de adversarul său și și-a continuat forma bună câștigând și mai categoric, scor 9 - 4 în fața lui Valeriu Avramia. Ajuns în “careul de ași”, loan Seitan a avut ghinionul să dea peste Cristian Ailincăi, profesor de­ sport la Școala Generală Nr.1 Dorohoi. în vârstă de 41 de ani. Ailincăi este cu aproape 20 de ani mai tânăr decât loan Seitan, iar această diferență mare a vârstei și-a spus cuvântul. Sălăjeanul nostru a pierdut disputa, scor 5-9, Ailincăi mergând în finala mare, pe care avea să o și câștige. Deși are o vârstă înaintată, Ioan Seitan nu s-a lăsat cu una cu două și după doar două zile de la “Spartachiada Profesorilor” a concurat la un alt turneu, de această dată la Botoșani, în perioada 24 - 25 iunie, la Botoșani a avut loc Memorialul Conu Mișu Gontaru, desfășurat sub egida Federației Române de Tenis, acolo unde de asemenea, Leitan s-a remarcat, ajungând până în faza sferturilor de finală. La competiția din Botoșani, Leitan l-a învins pe suceaveanul Vasile Ungureanu, scor 6 - 4, 6 - 1, însă din păcate a pierdut în sferturi partida cu Virgil Străistaru din Focșani. “Au fost niște competiții reușite, un efort în plus din partea mea, ținând cont de vârstă și într-o perioadă atât de scurtă să am atâtea jocuri a fost destul de dificil. Sunt bucuros că am reușit să particip la Spartachiadă, deși a fost cam nepotrivită lupta și pe urmă să ajung la Botoșani să evoluez și acolo, mai ales că sportivi de acolo vin și la turneele noastre”, ne­­a declarat Ioan Leitan. C Cristian MOLDOVAN sportul salalean

Next