Sportul Popular, ianuarie 1954 (Anul 9, nr. 2359-2370)

1954-01-19 / nr. 2365

LENIN ESTE CU NOI Pe perete, îngălbenit de vreme un calendar. Luni, 21 ianuarie 1924. A rămas neruptă fila cu această dată atât de dureroasă. Cu 30 de ani în urmă, la Gorki, lîngă Moscova, a murit geniul revoluţiei proletare, Vla­dimir Ilici Lenin. Tot ceea ce este legat aici de numele lui Lenin, se păstrează cu sfinţenie, totul a rămas aşa cum se afla pe timpul cînd trăia el. Acum, în această casă este filiala Muzeului cen­tral ,,V. I. Lenin“. Camera în care lucra Tlici. Aici a creat el genialele opere: „Revoluţia proletară şi i­lega­tul Kautschi“, „Marele început“. Sunt păstrate cu grijă primele ediţii ale operelor lui Lenin, scrisorile scrise de mîna lui şi adresate lui Stalin, muncitori­lor, soldaţilor, ţăranilor. Şi pre­tutindeni—cărţi. Foarte multe căr­ţi. Separat sunt păstrate operele atît de iubite de Ilici: „Universi­tăţile mele“ de Gorki, „Dragostea de viaţă“ de Jack London. Sub sticlă se vede scrisoarea adresată ţăranului Sapoşnic. Le­nin îl invită să vină „să stea de vorbă cu el şi să-i ceară sfa­turi“. Alături , planul de elec­trificare a R.S.F.S.R., lucrat de Lenin aici, la Gorki. Aşa era el în toate : conducă­tor înţelept, simplu şi mare, omul cel mai plin de omenie. Prin ferestre se vede grădina străveche. Aleile, pe care se plim­ba Lenin. Iată, pe aici se ducea el la vînătoare. Ii plăcea să se oprească lângă un stejar bătrin cu ramuri imense. In apropiere se află un teren de gorodchi, unde îşi petrecea timpul liber Vladimir Ilici. In josul casei se întinde o alee largă, împrej­muită de brazi. Această alee fie este foarte scumpă, pentru că ea era mult iubită de Ilici. El cobo­ra adesea spre lac la pescuit, sau să se plimbe cu barca. Şi barca mai poate fi văzută. Este o barcă obişnuită, cu două rame. Se mai păstrează şi banca pe care a fost fotografiat Vladimir Ilici. Această fotografie este cu­noscută de milioane de oameni. Lenin stă jos cu Nadejda Kons­tantinova Krupskaia, cu nepotul şi cu fiul unui muncitor. Din alee se deschide o pers­pectivă largă­ asupra împrejuri­milor. Adeseori Vladimir Iliei privea de aici lanurile ogoarelor ţărăneşti, căsuţele sărace ale sa­tului Gorki. El a fost în acest sat. La 8 ianuarie 1921 ţăranii din Gorki, Ivan Dimitrievici Ma­­kuşkin, Mihail Andreevici Surî­­ghin şi Vasilii Alxeevici Surî­­ghin au venit la Vladimir Ilici rugându-i să vorbeasă la aduna­rea din satul lor. Vladimir Ilici le-a promis că o să vină, dacă o să aibă timp şi, a venit. Iată casa aceasta ţărănească. La uşa ei se află o placă comemorativă : „La 9 ianuarie 1921, V. I. Lenin a vorbit în această casă la adu­narea ţăranilor din satul Gorki“. Fiul lui Vasilii Alexeevici Su­­lâghin, colhoznic conducător de locomobile povesteşte : — Era o mare de capete. N-a­­veai unde să arunci un ac. Veni­seră ţărani din satele înveci­nate, Beleutovo, Iamî, Pugovici­­no. Desigur, nu au putut intra toţi. Stăteau sub ferestre, pe stradă... Vladimir Ilici a ţinut un ra­port asupra situaţiei internaţio­nale, a povestit despre problemele construcţiei socialismului în ţara noastră, iar apoi a arătat lampa cu petrol agăţată de tavan şi a spus că satul are nevoe de lu­mină electrică. S-a produs mişcare, iar ţă­ranii au dat neîncrezători din umeri. Electricitate ! De unde ? Vladimir Ilici i-a sfătuit să scrie un proces verbal prin care să solicite să li se tragă lumină electrică şi le-a promis că o să le dea tot sprijinul. Peste două săptămîni au primit hotărîrea Sovnarkomului prin care li se făcea cunoscut că se trimit stîl­­pii și apoi au sosit specialiștii. In scurt timp, în sat s-au­ aprins primele lămpi ale lui Ilici. Satul lui Ilici este acum de nerecunoscut. El s-a mărit aproa­pe de două ori. In clubul col­hoznic se află o bibliotecă cu 3000 de volume, jocuri de şah, şaşki, aparat de radio, televizor. Tineretul are la dispoziţie un teren de fotbal şi unul de volei. Pentru cei mici a fost amena­jată o creşă, iar copiii mai mari frecventează şcoala de zece ani care a fost înfiinţată după sfatul lui Ilici. In anul 1923 au venit să înveţe la şcoală primii 30 de copii. Ma­ria Ilinicina Ulianova a trimis cărţi, aparate necesare experien­ţelor chimice, reactivi. De la casa lui Lenin s-a trimis un aparat de proiecţie cu dinamul respectiv care producea energia electrică. La şcoală au început să se adune muncitorii şi ţăranii care pentru prima oară făceau cunoştinţă cu ştiinţa. In anul 1936 a fost con­struită o nouă clădire, luminoa­să, înzestrată cu manuale şco­lare, cabinete de studii şi o mare sală sportivă. In curte a fost amenajat un teren sportiv. Din mijlocul elevilor s-au ridicat ju­cători de baschet, schiori, gim­­naşti, trăgători. Fiecare absol­vent al şcoalei este purtător al insignei G.T.O. Absolvenţii şcoa­lei au devenit studenţi ai univer­sităţii şi ai­ diferitelor institute. ...O zi geroasă de ianuarie. S-a întunecat. Se aprind lumi­nile. Pe şoseaua largă şi asfal­tată se văd camioanele mi­şcîn­­du-se ca nişte licurici. Dinspre calea ferată se aude pufăitul lo­comotivelor. Sunt eşaloanele care vin din Donbas. Se aude zgomo­­tul aerodinamicelor. In întuneric, vagoanele nu se pot distinge şi doar lumina de la ferestrele lor se vede ca o panglică de foc. Iar în depărtare o mare de lumină. Este oraşul Domodedovo, unde înainte doar în gară licărea un felinar cu petrol. Lenin ne învaţă : „Comunismul — este puterea sovietică plus electrificarea întregii ţări“. — Dacă ar veni acum, şi s-ar uita... el n-ar recunoaşte... — spune un colhoznic din satul Gorki, cu mândrie şi durere în glas. Omul sovietic ar vrea ca Ilici să vadă succesele poporului nos­tru. El vizitează acele locuri unde a trăit şi a lucrat marele om. In caietele cu impresii, de la casa-muzeu din satul lui Lenin, Gorki, vizitatorii scriu cuvinte pline de emoţie: „Sutiul marelui om noi fi simţim, îl auzim peste tot, în întreaga noastră planetă“, — a scris în numele delegaţiei chi­neze sosită la sesiunea Congresu­lui Mondial al Păcii Go Mo-jo. „Toate cele văzute ne obligă să lucrăm şi mai bine“, — de­clară scrimeurii maghiari. „Portretul lui Ilici ne inspiră la noi succese în muncă“, — spun muncitorii de la bazinul de notaţie din Moscova. Nenumăratele grupe de oameni ai muncii vizitează, la Moscova, locurile legate de viaţa lui Vla­dimir Ilici. Nenumăraţi excursio­nişti vizitează în aceste zile pa­vilionul din gara Paveleţchi, unde se află trenul funerar. Intr-o li­nişte tristă oamenii stau dealun­­gul vagonului, care a adus la Moscova corpul lui Vladimir Ilici cu locomotiva care poartă seria U-127. La 20 mai 1923 muncitorii şi funcţionarii depoului de cale fe­rată Moscova Reazan-Vraisc au reparat înainte de termen această locomotivă şi au ales pe Vladi­mir Ilici Lenin maşinist de onoare. ....Muncitorii şi funcţionarii sunt siguri, că tu, Vladimir Ilici, ca un conducător experimentat, ne vei duce la un viitor lumi­nos“, i-au scris ei. Mii de oameni ai muncii vizi­tează alte locuri istorice legate de numele marelui Lenin. Şi cu toţii vin în Piaţa Roşie Un şir nesfârşit de vizitatori se află în faţa mausoleului. Se scurg fără de sfârşit. Trec elevi şi muncitori, savanţi şi colhoznici. In veci trăieşte în inimile tuturor figura nemuritoare a lui Lenin, din „Sovietki Sport“ — Cum, n’aţi auzit de Băl­­şteni ? Hm... şi nici nu ştiaţi că ila noi... ? Moşul era oţărît rău că mai există cineva care n’a aflat până acum de înfăptuirile din satul lui. Dar, de care sat să auzi mai întâi ? In toate se­­schimbă câte ceva : ia fiinţă o gospodărie colectivă, se constru­ieşte o şcoală sau un cămin cul­tural, se amenajează un teren de sport... Şi fiecare ţăran îţi vor­­ibeşte acum despre satul lui cu o justificată mândrie şi în acelaşi imp­lirat că n’ai auzit încă de toate câte se realizează în comu­nă la el, la Mereni sau Valea Mare, în Dobreni sau Podari. Dar să vedem cu ce se mândresc ţă­ranii din Bălteni. Gospodăria din satul lor a fost fruntaşă în toate campaniile agricole, iar rodul — din an în an mai bogat — a umplut cu belşug hambarele co­lectiviştilor. Satul se nea­ mân­dreşte cu o echipă culturală bine ■pregătită, care, împreună cu şcoa­la de alfabetizare, se situează pe •■loc fruntaş în raionul Slatina ; «•deasemenea, cu un cămin cul­tu­­*ral construit de curând, o şcoală • de şapte ani, două cămine de zi, *o cooperativă bine aprovizionată iai o bază de recepţie. SPORTUL LA BĂLTENI... Dacă, cu ani în urmă, le-ai fi •pomenit ţăranilor din Bălteni despre sport, ei ar fi ridicat ne­păsători din umeri. Astăzi, însă, baza sportivă din sat — un teren de fotbal, două terenuri de volei, groapa pentru sărituri, pista cu obstacole G.M.A., porticul de gim­nastică — îţi vorbesc despre ac­tivitatea sportivă din Bălteni. A­­poi, nu trebuie să uităm că echi­pa da fotbal s’a clasat printre primele în campionatul raional, iar pe pieptul a aproape 100 de­­ tineri strălucește insigna G.M.A. LA CĂMINUL CULTURAL... Seara își tremură umbrele dea­supra satului. Vântul rece de iarnă s’a mai potolit parcă, dar tot se mai face simţit dealungul uliţelor, învârtejind zăpada şi şuerâ­nd printre crengile desfrun­zite ale salcâmilor. S’au terminat şi treburile de prin ogrăzi, iar ţăranii încep să caute căldura so­bei. Aşa-i iarna : ziua este prea mică şi de aceea o foloseşti pen­tru roboteala de pe lângă casă ; în schimb, noaptea e destul de mare ca să asculţi o snoavă, să desluşeşti slovele vreunei cărţi sau ale vreunui ziar şi chiar să joci o partidă de şah cu vecinul, care se tot laudă că-i „bate“ pe toţi. Şi unde poţi face toate a­­cestea mai bine decât la căminul cultural ? ...Clădirea este situată cam în mijlocul satului şi a fost termi­nată de curând prin autoimpune­­re şi muncă voluntară. Încă din primele zile ea a devenit neîn­­căpătoare pentru numărul mare de ţărani — tineri şi bătrâni, băeţi şi fete — nelipsiţi în fie­care seară de la programele cul­turale şi artistice, de la bibliotecă şi de la jocurile­­ de şah. Intr’o zi a sosit la Bălteni vestea că vor începe în curând întrecerile marii competiţii „Spartachiada de iarnă a satelor“. Freamăt de ne­răbdare, discuţii, pregătiri şi, în­­sfârşit, jocurile de şah din cadrul primei etape. De atunci, sala cea mare a căminului cultural din Băiteni trăeşte necontenit at­mosfera unor însufleţite între­ceri. Să pătrundem pentru câteva clipe în sala bine luminată şi în­călzită. In jurul meselor de şah îşi măsoară priceperea 60 de ţă­rani muncitori. Dar încă odată pe atât e numărul celor care pri­vesc. Chiar și unchieşii, care se urnesc mai greu de lângă vatră, mai ales iarna, au venit să-i pri­vească pe cei care se întrec. Acum se minunează de dibăcia unui ţânc de vreo 10 — 11 ani. — Auz­i, să-l „bată“ pe unul mai mare ca el ! — Ei, dacă de pe acum se a­­rată atât de isteţ, dar când o ajunge mare, cine o să se mai „pună“ cu el. — Iac’aşa cu tineretul de azi, creşte altfel, nu cum am cres­cut noi... Şi moşneagul oftează dus cu gândul înapoi, spre anii întu­necaţi. Pionierul Ion Niţoiu, elev­a şcoala elementară din sat, termi­nase victorios partida cu Nicolae Uţescu, secretarul b­alului popu­lar, şi exptica celor din jur ,,se­cretul“ succesul său : „...a făcut o mişcare greşită cu turnul, iar eu i-­am­ „încolţit“ regele cu ca­lul şi cu nebunul şi — gata — l-am făcut şah mat“... — Că doar nu degeaba e fe­ciorul meu — se mândreşte Ion Niţo­u — tatăl, care, la drept vorbind, nu prea pricepe laa de lucru din această explicaţie. Şi mai mult ca pentru sine, adău­gă : „Mai mare ruşinea. De mâi­ne mă apuc să învăţ şi eu şa­hul“... Intre timp, la celelalte mese continuă întrecerea între ţăranii Gheorghe Niţa, Nicolae Maican, Ion Olteanu, Gheorghe Nedelescu şi alţii. O partidă urmărită cu viu interes este şi aceea în care Marin Voica unul din cei mai buni şahişti ai satului, se apropie cu fiecare mutare de victorie. Şa­­histul Marin Voica este direc­torul căminului cultural, iar de activitatea lui se leagă multe realizări frumoase din Bălteni. NICI CEI MICI NU RAMAN IN URMA... Printre cei mai dârzi jucători de şah din sat se numără şi elevii şcolii elementare, care au învăţat să joace atât de bi­ne, încât dau mult de furcă ce­lor mari. Foarte mulţi copii şi a­­aproape toţi elevii din clasele VI şi VII au jocuri de şah.­in orele „mâini îndemânatice“, ei şi-au confecţionat din lemn pie­sele, vopsindu-le apoi cu cerneală roşie şi albastră. Scara, la că­minul cultural sau acasă, ei îşi antrenează în joc părinţii, f­ra­ţii, surorile şi­­chiar pe bunicii lor. Aşa s’a făcut că la Bălteni şa­hul este susţinut şi încurajat de aproape toţi locuitorii satului. Târziu, când ultimii jucători se ridică de la mese şi pornesc că­tre casele lor, directorul cămi­nului cultural Voica, colectivis­tul Ion Ionescu şi învăţătorul Ion Graure — responsabilii cercului de şah — întocmesc diagramele cu desfăşurarea ultimelor jocuri şi le afişează la căminul cultu­ral, la cooperativă şi la gazeta de stradă din centrul satului. In jurul acestor diagrame se în­cing întotdeauna discuţii înflăcă­rate. — N’o să mai spuneţi acum că n’aţi auzit de Bălteni. După ce aţi zăbovit o zi în sat, după ce aţi petrecut cu noi o seară la căminul cultural, o să înţelegeţi mai bine dece noi, cei din Băl­teni, ne mândrim atât de mult cu toate câte s'au făcut în satul nostru. Da, continuă bătrânul ţă­ran, în Bălteni s’a schimbat ceva... (după o corespondentă tri­misă de GR. VARABIESCU) O SEARĂ IN SAT LA BĂLTENI ★ SPORTUL POPULAR K­Pag. 2-a Nr. 2365 Pentru copii iarna e anotimpul cel mai drag. Căci iarna înseamnă pentru ei, bătăi vesele cu bulgări de zăpadă, omul de nea cu dinţii din greblă şi înainte de toate... săniuţa. Şi în capitala patriei noastre co­piii au resimţit de curînd bucuriile iernii. O mare parte dintre ei au participat chiar deunăzi, pe una din pantele ce se află în jurul stadionu­lui Spartac Finanțe-Bănci, la un concurs de săniuțe. Fotografia arată un grup de tineri concurenţi aşteptind nerăbdă­tori să ia startul. . " PE PATINOARELE DE LA MIERCUREA CIUC. In raport cu populaţia oraşului, M­ercurea Ciuc are un număr re­cord de patinatori. Cu toţii însă pînă acum doi ani­­ erau preocu­paţi numai de hoc­he,­ pe gheaţă, disciplină sportivă în care Miercu­rea Cuc a înregistrat o serie de performanţe bine cunoscute. Despre patinajul viteză şi artistic nici nu se putea vorbi. Faptul, deşi pare curios, corespundea unei realităţi­ ca­­tegorice: la Miercurea Ciric nu se desfăşura nici un fel de activitate in acest sens. Ţinînd seama de numărul de pa­tinatori deosebit de mare, Comite­tul pentru Cultură Fizică şi Sport, prin comisii centrală de patinaj, a luat în 1938 iniţiat­va organizării în această localitate a campionate­­lor de pa­raj viteză şi artistic ale ţării. Această iniţiativă a fost rod­nică. Pe patinoarele de la Miercurea Ciuc pot fi văzuţi, astăzi, alături de hocheişt­i, şi numeroşi sportivi localnici îndeletnicindu-se cu pati­najul de viteză. Dragostea şi dorinţa sportivilor de a practica din ce în ce mai te­meinic patinajul viteză a determi­nat colectivul sportiv Avântul din localitate să amenajeze, pe lângă cele două terenuri de hochei, şi o pistă pentru patinatorii­ vitezişti. ■ Animaţia care există pe această pistă lasă să se întrevadă că într-un viitor destul de apropiat oraşul va avea prilejul să se mîndrească nu numai cu frumoasele performanţe ale hocheiştilor ci şi cu o serie de succese ale patinatorilor de viteză, care se află în momentul de faţă în plin progres. De altfel, roadele activităţii din ultimii doi ani s-au reflectat şi cu prilejul disputării fazei raionale de patinaj viteză, în cadrul căreia sportivi din Miercurea Ciric, prin­tre care (Ştefan Bot, Gh. Catona, Ion David, Iosefa Peter şi Maria Besche au obţinut rezultate din­­dreptul meritorii. O contribuţie se­rioasă la progresul evident al pati­­natorilor de viteză din acest oraş au adus-o şi vizitele în localitate făcute de cunoscuţii sportivi­ Vla­dimir Bulat (C.C.A.), Gămulea (Di­namo), Ghizii Kahane şi Draga Vra­­r,la n­di ambele de la Dinamo. Aceş­tia au desfăşurat în localtate o susţinută activiate instructivă prin şedinţe teoretice şi practice. Vizitele, mai lungi sau mai scur­te, pe care sportivii de specialitate sau din alte discipline, atraşi de condiţiile atmosferice favorabile practicării patinajului, le fac local­nicilor, constituie minunate prile­juri de apropiere şi cunoaştere a sportivilor noştri fruntaşi. Astfel, sportivii din Miercurea Ciuc au putut afla că patinatorul V. Bu­lat îşi complectea­ză programul de pregătire pe ghiaţă cu ieşiri pe bi­cicletă. Aşa s-a făcut că unora le-a părut destul de ciudat să-l vadă pe acest patinator cunoscut gonind pe bicicletă în plină urnă pe stră­zile oraşului. Dar, în acelaş timp, cicliştii­ Ion Ion,ia şi V. Oprea de la C.C.A. lăsându-şi bicicletele să se... odihneiasca, se întrec şi ei pe pista de ghiaţă a colectivului spor­tiv Avântul, alături de toţi ceilalţi sportivi din Miercurea Ciuc. Desi­gur ca ei nu urmăresc performan­ţe în acanstă disciplină ci doar o folositoare activitate complimentară a sportului­ lor preferat. Cicliştii răspund cu plăcere la întrebările bocalnicilor privitoare la unele as­pecte ale importantelor competiţii la care au participat. Auditorii îşi însuşesc astfel şi noţiuni tehnice şi tactice. Cunoscând dragostea sportiv­ilor din Miercurea Civic de a-şi însuşi şi practica un număr cît mai ma­re de discipline, nu ar fi de mirare dacă am vedea, în scurtă vreme, evoluînd aci, ca şi la patinaj, o se­rie de promiţătoare elemente ci­cliste...

Next