Sportul Popular, ianuarie 1954 (Anul 9, nr. 2359-2370)
1954-01-19 / nr. 2365
LENIN ESTE CU NOI Pe perete, îngălbenit de vreme un calendar. Luni, 21 ianuarie 1924. A rămas neruptă fila cu această dată atât de dureroasă. Cu 30 de ani în urmă, la Gorki, lîngă Moscova, a murit geniul revoluţiei proletare, Vladimir Ilici Lenin. Tot ceea ce este legat aici de numele lui Lenin, se păstrează cu sfinţenie, totul a rămas aşa cum se afla pe timpul cînd trăia el. Acum, în această casă este filiala Muzeului central ,,V. I. Lenin“. Camera în care lucra Tlici. Aici a creat el genialele opere: „Revoluţia proletară şi ilegatul Kautschi“, „Marele început“. Sunt păstrate cu grijă primele ediţii ale operelor lui Lenin, scrisorile scrise de mîna lui şi adresate lui Stalin, muncitorilor, soldaţilor, ţăranilor. Şi pretutindeni—cărţi. Foarte multe cărţi. Separat sunt păstrate operele atît de iubite de Ilici: „Universităţile mele“ de Gorki, „Dragostea de viaţă“ de Jack London. Sub sticlă se vede scrisoarea adresată ţăranului Sapoşnic. Lenin îl invită să vină „să stea de vorbă cu el şi să-i ceară sfaturi“. Alături , planul de electrificare a R.S.F.S.R., lucrat de Lenin aici, la Gorki. Aşa era el în toate : conducător înţelept, simplu şi mare, omul cel mai plin de omenie. Prin ferestre se vede grădina străveche. Aleile, pe care se plimba Lenin. Iată, pe aici se ducea el la vînătoare. Ii plăcea să se oprească lângă un stejar bătrin cu ramuri imense. In apropiere se află un teren de gorodchi, unde îşi petrecea timpul liber Vladimir Ilici. In josul casei se întinde o alee largă, împrejmuită de brazi. Această alee fie este foarte scumpă, pentru că ea era mult iubită de Ilici. El cobora adesea spre lac la pescuit, sau să se plimbe cu barca. Şi barca mai poate fi văzută. Este o barcă obişnuită, cu două rame. Se mai păstrează şi banca pe care a fost fotografiat Vladimir Ilici. Această fotografie este cunoscută de milioane de oameni. Lenin stă jos cu Nadejda Konstantinova Krupskaia, cu nepotul şi cu fiul unui muncitor. Din alee se deschide o perspectivă largă asupra împrejurimilor. Adeseori Vladimir Iliei privea de aici lanurile ogoarelor ţărăneşti, căsuţele sărace ale satului Gorki. El a fost în acest sat. La 8 ianuarie 1921 ţăranii din Gorki, Ivan Dimitrievici Makuşkin, Mihail Andreevici Surîghin şi Vasilii Alxeevici Surîghin au venit la Vladimir Ilici rugându-i să vorbeasă la adunarea din satul lor. Vladimir Ilici le-a promis că o să vină, dacă o să aibă timp şi, a venit. Iată casa aceasta ţărănească. La uşa ei se află o placă comemorativă : „La 9 ianuarie 1921, V. I. Lenin a vorbit în această casă la adunarea ţăranilor din satul Gorki“. Fiul lui Vasilii Alexeevici Sulâghin, colhoznic conducător de locomobile povesteşte : — Era o mare de capete. N-aveai unde să arunci un ac. Veniseră ţărani din satele învecinate, Beleutovo, Iamî, Pugovicino. Desigur, nu au putut intra toţi. Stăteau sub ferestre, pe stradă... Vladimir Ilici a ţinut un raport asupra situaţiei internaţionale, a povestit despre problemele construcţiei socialismului în ţara noastră, iar apoi a arătat lampa cu petrol agăţată de tavan şi a spus că satul are nevoe de lumină electrică. S-a produs mişcare, iar ţăranii au dat neîncrezători din umeri. Electricitate ! De unde ? Vladimir Ilici i-a sfătuit să scrie un proces verbal prin care să solicite să li se tragă lumină electrică şi le-a promis că o să le dea tot sprijinul. Peste două săptămîni au primit hotărîrea Sovnarkomului prin care li se făcea cunoscut că se trimit stîlpii și apoi au sosit specialiștii. In scurt timp, în sat s-au aprins primele lămpi ale lui Ilici. Satul lui Ilici este acum de nerecunoscut. El s-a mărit aproape de două ori. In clubul colhoznic se află o bibliotecă cu 3000 de volume, jocuri de şah, şaşki, aparat de radio, televizor. Tineretul are la dispoziţie un teren de fotbal şi unul de volei. Pentru cei mici a fost amenajată o creşă, iar copiii mai mari frecventează şcoala de zece ani care a fost înfiinţată după sfatul lui Ilici. In anul 1923 au venit să înveţe la şcoală primii 30 de copii. Maria Ilinicina Ulianova a trimis cărţi, aparate necesare experienţelor chimice, reactivi. De la casa lui Lenin s-a trimis un aparat de proiecţie cu dinamul respectiv care producea energia electrică. La şcoală au început să se adune muncitorii şi ţăranii care pentru prima oară făceau cunoştinţă cu ştiinţa. In anul 1936 a fost construită o nouă clădire, luminoasă, înzestrată cu manuale şcolare, cabinete de studii şi o mare sală sportivă. In curte a fost amenajat un teren sportiv. Din mijlocul elevilor s-au ridicat jucători de baschet, schiori, gimnaşti, trăgători. Fiecare absolvent al şcoalei este purtător al insignei G.T.O. Absolvenţii şcoalei au devenit studenţi ai universităţii şi ai diferitelor institute. ...O zi geroasă de ianuarie. S-a întunecat. Se aprind luminile. Pe şoseaua largă şi asfaltată se văd camioanele mişcîndu-se ca nişte licurici. Dinspre calea ferată se aude pufăitul locomotivelor. Sunt eşaloanele care vin din Donbas. Se aude zgomotul aerodinamicelor. In întuneric, vagoanele nu se pot distinge şi doar lumina de la ferestrele lor se vede ca o panglică de foc. Iar în depărtare o mare de lumină. Este oraşul Domodedovo, unde înainte doar în gară licărea un felinar cu petrol. Lenin ne învaţă : „Comunismul — este puterea sovietică plus electrificarea întregii ţări“. — Dacă ar veni acum, şi s-ar uita... el n-ar recunoaşte... — spune un colhoznic din satul Gorki, cu mândrie şi durere în glas. Omul sovietic ar vrea ca Ilici să vadă succesele poporului nostru. El vizitează acele locuri unde a trăit şi a lucrat marele om. In caietele cu impresii, de la casa-muzeu din satul lui Lenin, Gorki, vizitatorii scriu cuvinte pline de emoţie: „Sutiul marelui om noi fi simţim, îl auzim peste tot, în întreaga noastră planetă“, — a scris în numele delegaţiei chineze sosită la sesiunea Congresului Mondial al Păcii Go Mo-jo. „Toate cele văzute ne obligă să lucrăm şi mai bine“, — declară scrimeurii maghiari. „Portretul lui Ilici ne inspiră la noi succese în muncă“, — spun muncitorii de la bazinul de notaţie din Moscova. Nenumăratele grupe de oameni ai muncii vizitează, la Moscova, locurile legate de viaţa lui Vladimir Ilici. Nenumăraţi excursionişti vizitează în aceste zile pavilionul din gara Paveleţchi, unde se află trenul funerar. Intr-o linişte tristă oamenii stau dealungul vagonului, care a adus la Moscova corpul lui Vladimir Ilici cu locomotiva care poartă seria U-127. La 20 mai 1923 muncitorii şi funcţionarii depoului de cale ferată Moscova Reazan-Vraisc au reparat înainte de termen această locomotivă şi au ales pe Vladimir Ilici Lenin maşinist de onoare. ....Muncitorii şi funcţionarii sunt siguri, că tu, Vladimir Ilici, ca un conducător experimentat, ne vei duce la un viitor luminos“, i-au scris ei. Mii de oameni ai muncii vizitează alte locuri istorice legate de numele marelui Lenin. Şi cu toţii vin în Piaţa Roşie Un şir nesfârşit de vizitatori se află în faţa mausoleului. Se scurg fără de sfârşit. Trec elevi şi muncitori, savanţi şi colhoznici. In veci trăieşte în inimile tuturor figura nemuritoare a lui Lenin, din „Sovietki Sport“ — Cum, n’aţi auzit de Bălşteni ? Hm... şi nici nu ştiaţi că ila noi... ? Moşul era oţărît rău că mai există cineva care n’a aflat până acum de înfăptuirile din satul lui. Dar, de care sat să auzi mai întâi ? In toate seschimbă câte ceva : ia fiinţă o gospodărie colectivă, se construieşte o şcoală sau un cămin cultural, se amenajează un teren de sport... Şi fiecare ţăran îţi voribeşte acum despre satul lui cu o justificată mândrie şi în acelaşi implirat că n’ai auzit încă de toate câte se realizează în comună la el, la Mereni sau Valea Mare, în Dobreni sau Podari. Dar să vedem cu ce se mândresc ţăranii din Bălteni. Gospodăria din satul lor a fost fruntaşă în toate campaniile agricole, iar rodul — din an în an mai bogat — a umplut cu belşug hambarele colectiviştilor. Satul se nea mândreşte cu o echipă culturală bine ■pregătită, care, împreună cu şcoala de alfabetizare, se situează pe •■loc fruntaş în raionul Slatina ; «•deasemenea, cu un cămin cultu*ral construit de curând, o şcoală • de şapte ani, două cămine de zi, *o cooperativă bine aprovizionată iai o bază de recepţie. SPORTUL LA BĂLTENI... Dacă, cu ani în urmă, le-ai fi •pomenit ţăranilor din Bălteni despre sport, ei ar fi ridicat nepăsători din umeri. Astăzi, însă, baza sportivă din sat — un teren de fotbal, două terenuri de volei, groapa pentru sărituri, pista cu obstacole G.M.A., porticul de gimnastică — îţi vorbesc despre activitatea sportivă din Bălteni. Apoi, nu trebuie să uităm că echipa da fotbal s’a clasat printre primele în campionatul raional, iar pe pieptul a aproape 100 de tineri strălucește insigna G.M.A. LA CĂMINUL CULTURAL... Seara își tremură umbrele deasupra satului. Vântul rece de iarnă s’a mai potolit parcă, dar tot se mai face simţit dealungul uliţelor, învârtejind zăpada şi şuerând printre crengile desfrunzite ale salcâmilor. S’au terminat şi treburile de prin ogrăzi, iar ţăranii încep să caute căldura sobei. Aşa-i iarna : ziua este prea mică şi de aceea o foloseşti pentru roboteala de pe lângă casă ; în schimb, noaptea e destul de mare ca să asculţi o snoavă, să desluşeşti slovele vreunei cărţi sau ale vreunui ziar şi chiar să joci o partidă de şah cu vecinul, care se tot laudă că-i „bate“ pe toţi. Şi unde poţi face toate acestea mai bine decât la căminul cultural ? ...Clădirea este situată cam în mijlocul satului şi a fost terminată de curând prin autoimpunere şi muncă voluntară. Încă din primele zile ea a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de ţărani — tineri şi bătrâni, băeţi şi fete — nelipsiţi în fiecare seară de la programele culturale şi artistice, de la bibliotecă şi de la jocurile de şah. Intr’o zi a sosit la Bălteni vestea că vor începe în curând întrecerile marii competiţii „Spartachiada de iarnă a satelor“. Freamăt de nerăbdare, discuţii, pregătiri şi, însfârşit, jocurile de şah din cadrul primei etape. De atunci, sala cea mare a căminului cultural din Băiteni trăeşte necontenit atmosfera unor însufleţite întreceri. Să pătrundem pentru câteva clipe în sala bine luminată şi încălzită. In jurul meselor de şah îşi măsoară priceperea 60 de ţărani muncitori. Dar încă odată pe atât e numărul celor care privesc. Chiar și unchieşii, care se urnesc mai greu de lângă vatră, mai ales iarna, au venit să-i privească pe cei care se întrec. Acum se minunează de dibăcia unui ţânc de vreo 10 — 11 ani. — Auzi, să-l „bată“ pe unul mai mare ca el ! — Ei, dacă de pe acum se arată atât de isteţ, dar când o ajunge mare, cine o să se mai „pună“ cu el. — Iac’aşa cu tineretul de azi, creşte altfel, nu cum am crescut noi... Şi moşneagul oftează dus cu gândul înapoi, spre anii întunecaţi. Pionierul Ion Niţoiu, eleva şcoala elementară din sat, terminase victorios partida cu Nicolae Uţescu, secretarul balului popular, şi exptica celor din jur ,,secretul“ succesul său : „...a făcut o mişcare greşită cu turnul, iar eu i-am „încolţit“ regele cu calul şi cu nebunul şi — gata — l-am făcut şah mat“... — Că doar nu degeaba e feciorul meu — se mândreşte Ion Niţou — tatăl, care, la drept vorbind, nu prea pricepe laa de lucru din această explicaţie. Şi mai mult ca pentru sine, adăugă : „Mai mare ruşinea. De mâine mă apuc să învăţ şi eu şahul“... Intre timp, la celelalte mese continuă întrecerea între ţăranii Gheorghe Niţa, Nicolae Maican, Ion Olteanu, Gheorghe Nedelescu şi alţii. O partidă urmărită cu viu interes este şi aceea în care Marin Voica unul din cei mai buni şahişti ai satului, se apropie cu fiecare mutare de victorie. Şahistul Marin Voica este directorul căminului cultural, iar de activitatea lui se leagă multe realizări frumoase din Bălteni. NICI CEI MICI NU RAMAN IN URMA... Printre cei mai dârzi jucători de şah din sat se numără şi elevii şcolii elementare, care au învăţat să joace atât de bine, încât dau mult de furcă celor mari. Foarte mulţi copii şi aaproape toţi elevii din clasele VI şi VII au jocuri de şah.in orele „mâini îndemânatice“, ei şi-au confecţionat din lemn piesele, vopsindu-le apoi cu cerneală roşie şi albastră. Scara, la căminul cultural sau acasă, ei îşi antrenează în joc părinţii, fraţii, surorile şichiar pe bunicii lor. Aşa s’a făcut că la Bălteni şahul este susţinut şi încurajat de aproape toţi locuitorii satului. Târziu, când ultimii jucători se ridică de la mese şi pornesc către casele lor, directorul căminului cultural Voica, colectivistul Ion Ionescu şi învăţătorul Ion Graure — responsabilii cercului de şah — întocmesc diagramele cu desfăşurarea ultimelor jocuri şi le afişează la căminul cultural, la cooperativă şi la gazeta de stradă din centrul satului. In jurul acestor diagrame se încing întotdeauna discuţii înflăcărate. — N’o să mai spuneţi acum că n’aţi auzit de Bălteni. După ce aţi zăbovit o zi în sat, după ce aţi petrecut cu noi o seară la căminul cultural, o să înţelegeţi mai bine dece noi, cei din Bălteni, ne mândrim atât de mult cu toate câte s'au făcut în satul nostru. Da, continuă bătrânul ţăran, în Bălteni s’a schimbat ceva... (după o corespondentă trimisă de GR. VARABIESCU) O SEARĂ IN SAT LA BĂLTENI ★ SPORTUL POPULAR KPag. 2-a Nr. 2365 Pentru copii iarna e anotimpul cel mai drag. Căci iarna înseamnă pentru ei, bătăi vesele cu bulgări de zăpadă, omul de nea cu dinţii din greblă şi înainte de toate... săniuţa. Şi în capitala patriei noastre copiii au resimţit de curînd bucuriile iernii. O mare parte dintre ei au participat chiar deunăzi, pe una din pantele ce se află în jurul stadionului Spartac Finanțe-Bănci, la un concurs de săniuțe. Fotografia arată un grup de tineri concurenţi aşteptind nerăbdători să ia startul. . " PE PATINOARELE DE LA MIERCUREA CIUC. In raport cu populaţia oraşului, Mercurea Ciuc are un număr record de patinatori. Cu toţii însă pînă acum doi ani erau preocupaţi numai de hoche, pe gheaţă, disciplină sportivă în care Miercurea Cuc a înregistrat o serie de performanţe bine cunoscute. Despre patinajul viteză şi artistic nici nu se putea vorbi. Faptul, deşi pare curios, corespundea unei realităţi categorice: la Miercurea Ciric nu se desfăşura nici un fel de activitate in acest sens. Ţinînd seama de numărul de patinatori deosebit de mare, Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport, prin comisii centrală de patinaj, a luat în 1938 iniţiatva organizării în această localitate a campionatelor de paraj viteză şi artistic ale ţării. Această iniţiativă a fost rodnică. Pe patinoarele de la Miercurea Ciuc pot fi văzuţi, astăzi, alături de hocheişti, şi numeroşi sportivi localnici îndeletnicindu-se cu patinajul de viteză. Dragostea şi dorinţa sportivilor de a practica din ce în ce mai temeinic patinajul viteză a determinat colectivul sportiv Avântul din localitate să amenajeze, pe lângă cele două terenuri de hochei, şi o pistă pentru patinatorii vitezişti. ■ Animaţia care există pe această pistă lasă să se întrevadă că într-un viitor destul de apropiat oraşul va avea prilejul să se mîndrească nu numai cu frumoasele performanţe ale hocheiştilor ci şi cu o serie de succese ale patinatorilor de viteză, care se află în momentul de faţă în plin progres. De altfel, roadele activităţii din ultimii doi ani s-au reflectat şi cu prilejul disputării fazei raionale de patinaj viteză, în cadrul căreia sportivi din Miercurea Ciric, printre care (Ştefan Bot, Gh. Catona, Ion David, Iosefa Peter şi Maria Besche au obţinut rezultate dindreptul meritorii. O contribuţie serioasă la progresul evident al patinatorilor de viteză din acest oraş au adus-o şi vizitele în localitate făcute de cunoscuţii sportivi Vladimir Bulat (C.C.A.), Gămulea (Dinamo), Ghizii Kahane şi Draga Vrar,la ndi ambele de la Dinamo. Aceştia au desfăşurat în localtate o susţinută activiate instructivă prin şedinţe teoretice şi practice. Vizitele, mai lungi sau mai scurte, pe care sportivii de specialitate sau din alte discipline, atraşi de condiţiile atmosferice favorabile practicării patinajului, le fac localnicilor, constituie minunate prilejuri de apropiere şi cunoaştere a sportivilor noştri fruntaşi. Astfel, sportivii din Miercurea Ciuc au putut afla că patinatorul V. Bulat îşi complectează programul de pregătire pe ghiaţă cu ieşiri pe bicicletă. Aşa s-a făcut că unora le-a părut destul de ciudat să-l vadă pe acest patinator cunoscut gonind pe bicicletă în plină urnă pe străzile oraşului. Dar, în acelaş timp, cicliştii Ion Ion,ia şi V. Oprea de la C.C.A. lăsându-şi bicicletele să se... odihneiasca, se întrec şi ei pe pista de ghiaţă a colectivului sportiv Avântul, alături de toţi ceilalţi sportivi din Miercurea Ciuc. Desigur ca ei nu urmăresc performanţe în acanstă disciplină ci doar o folositoare activitate complimentară a sportului lor preferat. Cicliştii răspund cu plăcere la întrebările bocalnicilor privitoare la unele aspecte ale importantelor competiţii la care au participat. Auditorii îşi însuşesc astfel şi noţiuni tehnice şi tactice. Cunoscând dragostea sportivilor din Miercurea Civic de a-şi însuşi şi practica un număr cît mai mare de discipline, nu ar fi de mirare dacă am vedea, în scurtă vreme, evoluînd aci, ca şi la patinaj, o serie de promiţătoare elemente cicliste...