Sportul Popular, septembrie 1966 (Anul 21, nr. 5063-5088)

1966-09-03 / nr. 5065

Turul Europei soseşte azi in Bucureşti Astăzi dimineaţa, la ora 1.19­, au intrat în România, prin punctul de frontieră Borş, participanţii la cea de a 10-a ediţie a competiţiei auto­mobilistice internaţionale „TURUL EUROPEI*. Ea parcurge prin ţara noastră 918 km, pe următorul traseu : Borş — Oradea — Cluj — Turda — Sebeş — Sibiu — Braşov — Bucu­reşti — Mamaia — Negru Vodă. Ora de trecere a primului concurent prin localităţile de pe traseu în ziua de 3 septembrie, sunt : Borş 1.19' — Cluj 3.28' — Sibiu 5.35' — Braşov 7.16' — Bucureşti 9.30'. în ziua de 4 septem­brie , plecarea din Bucureşti 7.01’ — Giurgeni 9.16' — Mamaia 10.30' — Negru Vodă 12.30'. Numărul maşinilor care au luat startul din Hanovra (RFG) în ziua de 1 septembrie este de 50, participînd echipaje din 7 ţări : RFG, Italia, An­glia, Austria, Franţa, Olanda şi Da­nemarca. Printre concurenţi se remar­că numeroşi automobilişti cunoscuţi cum ar fi : Joachim Springer — Günther Brendel (RFG) pe o maşină FORD TAUNUS, echipaj care a cîş­­tigat Turul Europei în anii 1964 şi 1965, Marcel Martin — Jeannette Martin pe o maşină BMW, Luigi Or­­vato — Carlo Ronaldi (Italia) pe o maşină FIAT 850, Robert Nelleman— Jürgen Nielsen (Danemarca) pe o ma­şină FORD. Printre mărcile de ma­şini care iau parte la concurs mai remarcăm: Opel Kadett, NSU-Prinz, Simca, Volvo, Alfa Romeo, Glas, Re­­ nault, Mercedes, Volkswagen. în ţara noastră concurenţii la Tu­rul Europei vor avea 3 controale ora­re (Borş, Bucureşti şi Mamaia) şi un control de trecere pe drumul Rîşnov— Predeal. Controlul orar din Bucureşti va fi instalat la intrarea în Piaţa Scînteii, după care maşinile se vor introduce în parcul închis pînă la plecarea din ziua de 4 septembrie ora 7.01­. Participanţii vor parcurge cei 9 000 km în timp de 10 zile,, avînd numai 3 nopţi de odihnă la Bucureşti, Split şi Annecy. Fiecare vehicul este ocupat de doi conducători care conduc şi se odih­nesc cu schimbul. Autovehiculele sunt împărţite pe grupe (maşini de turism, mare turism, modele sport, mașini de turism spe­ciale) și pe clase, după capacitatea ci­lindrică. AI. TH. Su­b­ sfinținu­l pregătirilor pentru V­eşti din centrele de iniţiere în sport Acum, in timpul vacanţei de vară, activitatea centrelor de iniţiere in sport s-a intensificat. In zeci de oraşe, in numeroase comune, mii şi mii de tineri îşi însuşesc tehnica elementară a disciplinelor preferate. Iată ce ne scriu corespondenţii despre aceste „pepiniere“ ale sportului, CONSTANŢA. έ­ncepînd de la data de 1 iulie, în cadrul clubului Farul au luat fiinţă noi centre de pregătire sporti­vă. Un număr mare de tineri iau parte la antrenamentele de atletism (antrenori C. Graiu şi I. Veliciu), tir (instructori I. Zva­­rici şi M. Ardeleanu) şi gimnastică (antre­nor Jana Baltă), FĂGĂRAŞ. „ In aceste zile de vacanţă şcolară şi... fotbalistică stadionul „1 Mai“ al asociaţiei sportive Chimia este solicitat din plin. Zilnic, zeci de copii învaţă să conducă balonul, să şuteze la poartă, să lovească mingea cu capul etc. Ei sunt în număr de 52 şi­ învaţă tainele acestui popular sport sub îndrumarea antrenorului echipei Chi­mia, fostul internaţional Gh. Albu. „Copiii sunt ascultători, deprind cu destulă uşu­rinţă execuţiile tehnice , ne-a declarat antrenorul Albu. In funcţionarea centrului mai avem insă unele greutăţi. Mă refer in special la numărul insuficient al mingilor care ingreuează procesul de instruire“. V. LAZAR—coresp. BUHUŞI. — De cîtva timp stadionul Textila din localitate a devenit locul de întîlnire al micilor sportivi din oraşul nos­tru, în urma anunţului dat nu de mult de consiliul asociaţiei sportive Textila privind deschiderea unui centru de ini­ţiere în sport, s-au prezentat pe stadion peste 300 de tineri. După o selecţie rigu­roasă au fost opriţi aproximativ 100 de copii cu aptitudini pentru sporturile pe care ei doresc să le practice. La fotbal s-au format trei grupe după criteriul vîr­­stei (10—14 ani, 14—16 ani şi 16—18 ani). De pregătirea lor se ocupă inimoşii in­structori, fraţii Biltz, V. Neculai şi antre­norul I. Mayer. Antrenamentele se des­făşoară de trei ori pe săptămînă şi sunt frecventate cu regularitate de micii fotba­lişti. Un alt sport pe care îl învaţă meto­dic tinerii este handbalul. La orele de pre­gătire vin pe stadion 40 de băieţi şi fete. De instruirea lor se îngrijesc profesorul de educaţie fizică M. Creţu şi inginerul H. Seh­ulman. Consiliul asociaţiei sportive (preşedinte C. Baciu) a asigurat tinerilor tot ce le este necesar pentru pregătire. Astfel, s-au a­­menajat terenuri de antrenament, s-au procurat 200 de perechi de tenişi, tricouri, mingi şi alte materiale, în valoare de 45 0OO de lei. M­­IERU — coresp CE PERSPECTIVE ARE NATAŢIA NOASTRĂ LA J. O. La Utrecht, doar Cristina Balaban a confirmat Campionatele europene de nataţie s-au încheiat de cîteva zile, dar iubitorii acestui sport continua să comenteze întrecerile de la Utrecht. Se fac bilanţuri, se pun la punct tabelele de recorduri şi listele celor mai bune performanţe şi, desigur, nu sunt ocolite pronosticurile pentru J.O. de la Mexico. Cu doi ani înaintea Olimpia­dei, înotătorii europeni au dat un strălucit examen, care poate da de gîndit specia­liştilor de peste ocean. Frank Wiegand şi Galina Prozumensch­ova au realizat per­formanţe excepţionale, Bobby Mc­Gregor şi Martina Grunnert pot sta la loc de cinste alături de cei mai buni sprinteri ai lumii, iar Kiki Caron (100 m spate) sau Ada Kok (100 m fluture) înoată cu două secunde mai repede decît campioanele S.U.A. În aceste condiţii, ale unui remarcabil progres general, trebuie analizată şi comportarea celor 5 înotători care ne-au asigurat cea de a doua prezenţă (prima oară în 1962) în cadrul celor 11 ediţii desfăşurate pînă acum. Şi, analizînd perfor­manţele celor 5 sportivi, să vedem şi ce perspective întrevedem deocamdată pentru J.O. de la Mexico. CRISTINA BALABAN - O CERTA VALOARE Proba feminină de 100 m spate a adus nataţiei româ­neşti, ca şi inexistentă pe plan mondial cu cîţiva ani în urmă, primul ei succes din istoria acestui sport, în­­tr-o companie selectă din care nu a lipsit nici una din specialistele europene la a­­cest procedeu, Cristina Ba­laban a urcat pe podium primind medalia de bronz. Atît în serie, cît şi în fina­lă, campioana noastră a înotat cu multă ambiţie, a întors foarte bine (la 32,8 şi respectiv 33,0), realizînd performanţe de certă va­loare : 1:09,6 și 1:09,7. în acest an, exceptîndu-le pe cele două reprezentante ale Africii de Sud, Muir și Farley, care nu au dreptul să participe la J. O., doar învingătoarele sale de la Utrecht au înregistrat tim­puri mai bune: C. Carpa 1:07,9 — rec. european ega­lat (la Utrecht 1:08,1) şi L. Ludgrove 1:03,9. Toate cele­lalte statiste de valoare din S.U.A., Australia sau Japo­nia au fost cronometrate cu timpuri peste 1:10,0. Astfel stînd lucrurile, este evident că recordmana Ro­mâniei anunţă de pe acum şanse pentru un joc în fi­­nala de la Mexico. Ea a progresat uimitor în ultimii doi ani (1:13,0 în 1964, 1:11,0 în 1965 şi acum 1:09,6) lucrînd îndeosebi pentru dezvoltarea rezis­tenţei şi îmbunătăţirii în­toarcerilor. De acum înainte însă, Cristina şi antrenorul ei, prof. R. Drăguşanu, vor trebui să se gîndească se­rios la creşterea vitezei, cu un timp de 1:03,0 la craul (ceea ce Caron şi Ludgiove nu au realizat încă, com­­pensînd prin forţă sau bă­taie puternică a picioarelor) Cristina Balaban are şanse mult mai mari de a obţine performanţe superioare şi în proba sa favorită. Iar la cei 19 ani ai săi, campioana noastră are toate posibilită­ţile de a atinge aceste li­mite. Cristina trebuie să aibă permanent în faţă e­­xemplul lui Cathy Fergu­son, care a cîştigat la To­kio cu 1:07,7, înotînd „suta“ liber în 1:02,7. Pentru tînăra reşiţeancă Anca Andrei (15 ani) par­ticiparea la aceste întreceri a constituit un excelent pri­lej de a învăţa. De altfel, acesta a şi fost scopul de­plasării sale la Utrecht. Concurînd cu mult curaj în­­tr-o probă cu 25 de partici­pante a căror medie de vir­­stă a fost de 18,6 ani, ea a ocupat locul III în seria sa, în ciuda poate a celei mai... nereuşite întoarceri din scurta ei carieră. Timpul realizat (1:13,3), mai bun decît al campioanei URSS, Tatiana Savelieva, clasată în urma sa, a însemnat cea de a 14-a performantă a probei şi acest lucru tre­buie subliniat avînd în ve­dere că Anca, împreună cu Corominas (Spania) — 14 ani și Boes (R.D.G.) — 16 ani au fost mezinele com­petiţiei. Talentata sportivă din Reşiţa mai are însă mult de lucrat pentru a o ajunge din urmă pe medaliata noas­tră. Ea trebuie să-şi dezvol­te forţa, să se gîndească mai mult la întoarceri — e­­lement de bază în cursele pe distanţe scurte, să îm­prumute ceva din dîrzenia şi voinţa Cristinei. Chiar şi exemplul lui Kiki Caron, care în 1962, la Leipzig, era eliminată din serii cu 1:12,8, îi poate servi foarte bine. BRASIŞTII TREBUIE SA ÎNVEŢE DIN GREŞELI! Din capul locului trebuie spus că reprezentanţii noş­tri în proba de 200 m bras, A. Şoptereanu şi V. Costa, nu ne-au îndreptăţit speran­ţele concurînd la Den Hem­mel sub posibilităţi. Proba lor care a avut 33 de con­curenţi cu o medie de vîrs­­tă de 21 de ani a supus pe participanţi unui greu exa­men cu serii şi semifinale. Şoptereanu a „mers“ în se­ria a doua, de departe cea mai slabă, terminînd pe a­­ceeaşi linie cu cehoslovacul Pejsa în 2:40,0 (cea de a 18-a performanţă a zilei ul­timul calificat, vest-germa­­nul Barth, fiind cronometrat în 2:39,8). Şi, astfel, record­manul nostru (18 ani) a ra­tat cel mai bun prilej de consacrare pe arena inter­naţională. Lipsit de şansă dar în primul rînd de expe­rienţă şi maturitate, Şopte­reanu a greşit grav mena­­jîndu-şi torţele pentru semi­finale. Calculul său a omis faptul că tocmai în ultimele trei serii se aflau concu­renţii creditaţi cu cele mai bune performanţe şi a mers ca la plimbare. Nu mai puţin vinovat este şi antre­norul său, prof. Gh. Dimeca, care avea de la început da­toria să ceară elevului său să concureze cu maximum de forţă. El n-a făcut-o însă şi rezultatele s-au văzut. De la timişoreanul V. Costa (19 ani), specialist în proba de 100 m, aşteptam mai puţin cunoscîndu-i şi condiţiile mai dificile de pregătire din tot timpul a­­nului. El şi-a făcut datoria în serii (al 7-lea timp cu 2:36,6), dar în semifinală nu a mai rezistat asaltului pu­ternic al adversarilor săi (care au stabilit 8 recorduri naţionale) sosind pe locul 5 cu 2:38,0. In plus el a fost şi descalificat pentru o întoarcere neregulamentară (două tracţiuni sub apă). A fost evident însă că sporti­vul timişorean nu s-a pre­zentat la Utrecht în maxi­mum de formă. Această constatare este la fel de valabilă şi pentru Şopte­reanu, al cărui vîrf de formă sportivă, se pare, a fost greşit planificat. Bucu­­reşteanul a „mers* 2:35,2 la sfîrşitul lui iunie, 2:34,3 la sfîrşitul lui iulie şi — am constatat-o o dată în plus — curba maximă a formei sportive nu se poate întin­de pe o distanţă de nouă săptămîni. Atît Şoptereanu, cît şi Costa nu şi-au spus însă ultimul cuvînt. Ei au avan­tajul tinereţii (toţi finaliştii probei au avut peste 20 de ani) şi al conştiinciozităţii în pregătire, atuuri care bi­ne folosite le pot aduce succesul pe care de data aceasta l-au scăpat. Cu con­diţia însă de a învăţa (îm­preună cu antrenorii lor) cît­ mai bine din greşelile să­­vîrşite în acest sezon... NU ESTE SUFICIENT SA DEŢII­E TITLURI DE CAMPION Şi, am merge chiar mai departe spunînd — e chiar... nerecomandabil. La Utrecht, Vi. Moraru a cules „roa­dele“ veşnicelor sale încer­cări de a găsi procedeul cel mai potrivit. Anul trecut, el a fost craulist şi fluturist. A­­nul acesta, el a crezut (îm­preună cu antrenorul său) că poate realiza ceva şi în proba de 400 mixt şi iată-l răspîndindu-şi forţele în 10 direcţii fără vreun rezultat deosebit. La campionatele republi­cane Moraru a urmărit — probabil — să ne demon­streze că este mai talentat decît adversarii săi luînd startul în 10 probe. I-a a­­jutat cu ceva acest lucru ? Categoric nu. Iar la Utrecht ne-a dovedit din plin că nu ştie să-şi dozeze eforturile într-o cursă de 400 m miz£ (din 31 de concurenţi el a avut al 17-lea timp, 5:13,6, cu care nu s-a calificat în finală) şi că nu este de loc pregătit pentru rezultate de valoare în proba de 400 m liber. Noul său record, 4:33,8, a fost o palidă satis­facţie faţă de rezultatul în sine care l-a plasat pe lo­cul 22 din cei 34 de con­curenţi. Cu toate acestea avem­ convingerea că Moraru mai poate progresa încă mult. Dar pentru aceasta discuţi­ile în contradictoriu de-a dreptul interminabile pe ca­re Moraru le poartă cu an­trenorul său (Gh. Dimeca) şi­ care sunt departe de a duce la ceva bun trebuie grab­nic curmate. De asemenea, VI. Moraru trebuie să se convingă o dată pentru tot­deauna că la marile perfor­manţe nu se poate ajunge decît printr-o deosebită se­riozitate în pregătire şi o luptă permanentă cu sine însuşi. Exemplul lui Wie­gand, care a muncit timp de 11 ani pentru a ajunge la acest record mondial este cît se poate de grăitor. Pentru J. O. din 1968, unde nataţia a fost ridicată la rangul atletismului, eu trebuie să ne limităm la aceşti 5 sportivi. Mai avem în ţară cîţiva tineri talentaţi (P. Teodorescu, Georgeta Cerbeanu, VI. Belea, D. Gheorghe, D. Coroiu, Z. Giuraşa, Al. Banu, M. Birsan ete.) care au progresat în acest an şi poate că mai sunt şi alţii care ne pot oferi multe surprize intr-un viitor apropiat. Dar pentru acest lucru secţiile fruntaşe din ţara noastră şi antrenorii respectivi au datoria de a selecţiona continuu pe cei mai dotaţi, oferindu-le totodată cele mai bune condiţii de pregătire. Nimeni nu contestă capacitatea, priceperea şi dorinţa vie de a contribui la dezvoltarea nataţiei noastre a doi dintre cei mai buni antrenori, prof. I. Schuster şi prof. Gh. Dimeca. Amindoi insă s-au ocupat în acest an de grupe numeroase şi nu au putut să se dedice în exclusivitate celor mai talentaţi dintre elevii lor. Alt­fel, Anca Andrei poate nu mai greşea „întoarcerea" la Utrecht şi intra în finală, iar Moraru ar fi ştiut să-şi dozeze mai bine eforturile într-o cursă de 400 m mixt. Şi exemple din acestea se pot da pretutindeni, din păcate. De aceea, credem că la această direcţie se poate învăţa mult din experienţa unor ţări cu tradiţie in nata­­ţie: în Franţa, de pildă, d-na Berlioux se ocupă în exclusivitate de Kiki Caron, iar la Rostock, Otto Kutz are în pregătire, în afara lui Wiegand, doar 4 foarte tineri înotători. La cele arătate mai sus trebuie să adăugăm şi necesitatea unui control per­manent (care nu a existat în acest an) din partea federaţiei de specialitate ai pla­nurilor de pregătire a înotătorilor noştri fruntaşi. Totodată, forul respectiv va trebui să se îngrijească din timp să asigure celor mai buni sportivi verificări peri­odice in compania unor adversari de valoare. Acestea insă trebuie alese cu grijă în perioadele cele mai indicate corespunzătoare liniei ascendente a formei sportive. Aceste cîteva concluzii nu au pretenţia de a epuiza multitudinea problemelor vizind perspectivele dezvoltării nataţiei şi participării la viitoarele Jocuri Olim­pice. Ele insă atrag atenţia asupra unor deficienţe care ne-au împiedicat să savu­răm din plin la Utrecht succesul Cristinei Balaban .. AD. VASILIU CRISTINA BABABAN

Next