Sportul Popular, iulie 1967 (Anul 22, nr. 5320-5346)

1967-07-13 / nr. 5330

Meciul de box dintre selecţionatele de tineret ale României şi Italiei, la prima ediţie Echipele reprezentative de juniori şi de tineret ale ţării noastre vor susţine peste cîteva zile partide amicale, cu for­maţii de peste hotare. Primii care vor urca treptele ringului vor fi juniorii. După cure, se ştie ei vor întîlni la 15 iulie, la Galaţi, selecţionata similară a Ungariei. La 18 iulie, cele două formaţii vor susţine revanşa la Constanţa. Ultimele confruntări dintre juniorii români şi unguri au avut loc anul trecut la Buda­pesta (8—3 pentru Ungaria) şi la Gyöngyös (16—6 pentru Ro­mânia). Intre timp, selecţionata de ti­neret continuă pregătirile în vederea meciurilor cu naţionala Italiei (25 iulie). Antrenorul Fűrész ne-a comunicat că în afară de boxerii Nicolau, Po­­metcu, Gorea, Cuţov, Cocîrlea, Ivan, Iancu şi Alexe, va chema în pregătire şi pe sportivii Ne­­delcea, Silberman, Ene, Mihal­­cea şi Sănătescu, care s-au în­tors recent din Ungaria şi Ita­lia. Confruntarea dintre echi­pele de tineret ale României şi Italiei (care va avea loc la Flo­renţa) este la prima ediţie. Tot în calendarul competiţio­­nal al acestei luni figurează şi meciurile dintre echipele Muscelul Cîmpulung şi Motor Görlitz (R.D. Germană). Oas­peţii vor evolua la Cîmpulung Muscel şi la Piteşti, în zilele de 16 şi, respectiv, 18 iulie. • Zilele acestea va avea loc la Sofia un turneu internaţional dotat cu „Cupa Stranjata“. Federaţia de specialitate din Bulgaria a invitat şi doi pu­­gilişti români. CALEIDOSCOP LA MADRID se vorbeş­te tot mai mult despre un meci de fotbal jubiliar or­ganizat în onoarea lui Ri­cardo Zamora. Jocul ar urma să aibă loc în sep­­tembrie, pe stadionul Ber­­nabeu din capitala Spa­niei, între o selecţionată F.I.F.A. şi o reprezenta­tivă spaniolă. RENUMITUL schior francez Jean Claude Killy a suferit recent o operaţie de polipi. Medicii spun că această operaţie este în fa­voarea realizării unor per­formanţe superioare. De multe ori, în concursuri, din cauza polipilor, Killy avea senzaţii de sufocare. SE ŞTIE că limita de vârstă a arbitrilor de fot­bal din Europa este de 20 de ani. Iată însă că în America de Sud nu se ţine cont de această „gra­­niţă”. De pildă, meciul dintre Nacional Montevideo şi Cruzeiro („Cupa campio­nilor Americii de Sud”) a fost condus de M. Marino (Uruguay), care a împlinit vîrsta de 60 de ani. Arbi­trajul său a fost calificat ca , excelent. BOXERUL Walter Mc­Gowan, fost campion al lumii la categoria muscă, figurează pe lista celor care vor fi decoraţi cu prilejul festivităţilor ce vor avea loc la aniversarea reginei Angliei. Este pentru prima dată că un boxer scoţian primeşte o astfel de dis­tincţie. HENRI BOSQUIER, di­rectorul sportiv al clubului Olympique Nîmes şi-a asi­gurat masa de prins pe a­­proape trei ani de zite, în urma unui pariu făcut cu vicepreşedintele clubului, Paul Calabro. Bosquier a susţinut că la meciul de fotbal dintre Bastia şi Nî­mes vor asista mai mult de 10 000 spectatori, iar Calabro s-a oferit să dea pentru fiecare spectator în plus o masă. La meci au asistat 10 939 spectatori! FURTUL cupelor a de­venit o „operaţie“ la modă. Recent, „Cupa Braziliei“ a urmat itinerariul „Cupei Jules Rimet“ dinainte de turneul final al campiona­tului mondial. De data a­­ceasta, însă, poliţia a reuşit să o găsească, îm­preună cu cel care o fu­rase, în mai puţin de 24 de ore. ANTRENORUL austra­lian de natal­ie Sam Her­ford recomandă elevilor săi un regim alimentar ve­getarian. Unul dintre îno­tătorii pe care i-a pregătit a fost campionul olimpic John Devitt. Herford afir­mă că Devitt a realizat ma­rile sale succese datorită faptului că din alimentaţia sa a lipsit cu desăvîrşire carnea. N­ERIBERTO HERRE­RA, antrenorul noii cam­pioane a Italiei la fotbal, Juventus Torino, nu a fost sărbătorit numai în Italia pentru succesul repurtat. Recent, el a sosit în ora­șul său natal Assuncion­ (Paraguay), unde i s-a făcut o primire triumfală. Luînd loc într-o mașină deschisă „H.H. 2“ a fost aclamat pe străzile capitalei paraguayene. VARA aceasta este de­osebit de bogată în căsă­torii de fotbalişti. Iată numai cîţiva paşiu ai ba­ronului rotund căsătoriţi în ultimele luni: Suarez, Glo­­ria, Urtiga, Mazsola II, De Felipe, Colo etc. PRIMA femeie cîştigătoare a unei curse automobilistice în Anglia este tînăra Jenny Nadin, o londoneză în vîrstă de 24 de ani, care a terminat pe primul loc într-o re­centă întrecere la Sylverstone, lat-o pozînd fericită fotoreporterilor, în mijlocul cîtorva dintre învinșii ei... Cursul sie arMiri al ten­aratiei interriiiuale ile Handbal va avea loc la Poiana Braşov Cu acest prilej se organizează două mari turnee internaţionale După cum,­ se ştie, anual Fede­raţia Internaţională de Handbal organizează un curs internaţional de arbitri, cu scopul de a contri­bui la uniformizarea interpretării regulilor de joc şi, mai ales, in dorinţa ca arbitrii mai tineri să poată învăţa din experienţa celor cu o mai îndelungată activitate. In anul acesta va avea loc cea de a 15-a ediţie a acestui curs şi Co­misia tehnică a F.I.H., care răs­punde direct de organizarea şi buna desfăşurare a cursului, a luat hotărirea ca lucrările să aibă loc în România, la Poiana Braşov. In felul acesta frumoasa noastră staţiune montană va fi gazda ce­lor mai buni „cavaleri ai fluie­rului“ din 21 de ţări. Cursul se va ţine între 7 şi 12 august. Pen­tru a asigura o şi mai bună des­făşurare a lucrărilor şi pentru a da posibilitatea participanţilor de a efectua şi o activitate practică, federaţia noastră de specialitate organizează două mari turnee in­ternaţionale. Jocurile acestor tur­nee vor avea loc in oraşul Braşov, Pe terenul Tractorul, iar în caz de timp nefavorabil în sala Ar­­ivatei. Printre echipele ce şi-au anunţat participarea la aceste tur­nee vom nota la fete pe S. K. LEIPZIG, câştigătoarea „C.C.E.“ în 1966 şi finalistă a „C.C.E.“ în 1967, iar la băieţi formaţiile HELLAS STOCKHOLM — antrenată de cu­noscuţii internaţionali suedezi Ro­land Malsson şi Bengt Severius­­, DYNAMO BERLIN, PHÖNIX ESSEN (R.F.G.), precum şi SELEC­ŢIONATA TUNISIEI. Alături de aceste echipe de peste hotare, la startul acestor turnee se vor pre­zenta şi echipele noastre mascu­line de tineret şi juniori şi femi­nine de senioare şi de tineret. Ultimul schimb de ştafetă în proba feminină de 4 x 100 m a concursului internaţional de atletism „Memorialul Rusocinski“, desfăşurat recent la Varşovia. In prim plan, poloneza Ewa Klobu­­kowska primeşte ştafeta de la coechipiera sa Bednarek, înain­tea cehoslovacei Kucmanova şi a cubanezelor Cobian şi Quesada Foto: CAF — Varşovia Marţi dimineaţa, o sală arhiplină a aplaudat intrarea în competiţie a flo­­retistelor participante la turneul indi­vidual din cadrul campionatelor mon­diale de scrimă. Printre acestea au fost şi reprezentantele ţării noastre, Olga Szabó, Ileana Drimbă, Ana Ene, Ecaterina Iencic şi Marina Stanca. în primul tur din preliminarii, cea mai bună comportare a avut-o Ileana Drimbă, care a terminat pe locul I într-o serie (L) în care au mai evo­luat Lidia Sakovics (Ungaria), fostă campioană mondială la Roma, în 1955, poloneza Cristina Urbanska, revelaţia din acest sezon a sportivelor de pers­pectivă şi Anne Banley, prima flore­­tistă a Angliei. Locul 1 în seria res­pectivă (I) l-a ocupat şi Olga Szabó într-o companie valoroasă , K­est­rin Palm (Suedia), campioana mondială de tineret de anul trecut, de la Viena, franţuzoaica Edith Jocelyn şi tragă­­toarea Wies­sel­mann (R.F.G.). Marina Stanca, confirmînd şi ea forma bună în care se află, a terminat pe primul loc în seria H, înaintea floretistelor Brigitte Gapais (Franţa), campioană mondială de tineret în 1964, la Buda­pesta, Diana King (S.U.A.) şi Chatel (Canada). Celelalte două reprezentante ale ţării noastre au ocupat locurile . 3. Ecaterina Iencic, în seria K, în urma sportivelor Theuerkauf (R.F.G.) şi Depetris (Franţa), iar Ana Ene în seria J, după Rejtor-Ujlaki (Unga­ria), fosta campioană olimpică la To­kio şi Lorenzoni, una dintre cele mai tinere floretiste ale Italiei. Toate reprezentantele ţării noastre au trecut în turul următor al com­petiţiei. Aici, floretistele României se com­portă la fel de bine. în seria A, E­­caterina Iencic se dovedeşte a fi cea mai bună, încheind turneul în frun­te, înaintea lui Palm. Katty (An­glia) şi Samuşenko (U.R.S.S.), cam­pioana mondială de anul trecut, de la Moscova. In seria B, Ana Ene se detaşează şi ea în învingătoare, în majoritatea asalturilor susţinute, ter­­minînd pe locul I. Ea a fost urmată de Jocelyn şi Mosdotta (Italia). O comportare constant bună a avut şi Ileana Drimbă, clasată din nou pe primul loc în seria E, într-o com­panie redutabilă, cu Camber (Italia), Gapais, Kondratieva (U.R.S.S.) şi Oggero (Italia). In seria F, Olga Szabó a ocupat locul 3, după Lo­renzoni şi Rastvorova şi înaintea lui Mitchell (S.U.A.). Tot pe locul 3 a încheiat acest tur şi Marina Stanca, după Sakovics şi Ragno şi înaintea floretistei Mees (R.F.G.). Au „rămas“, printre altele, ungu­roaica Gulacs şi polonezele Fukala şi N­. Ballon. în urma acestor clasamente flo­retistele ţării noastre se menţin — cu frumoase şanse — în competiţie. Ele urmează să participe la tururile de eliminare directă, etapele inter­mediare turneului final în care vor fi prezente numai 6 trăgătoare. De remarcat că numărul cel mai mare de concurente pentru tururile de eliminare directă îl dau, în ordi­ne, Italia (Ragno, Mosdotta, Ixtren­­zoni, Oggero, Colombetti, Camber), ROMÂNIA (Drimbă, Ene, Iendr, Szabó, Stanca), Uniunea Sovietică (Rastvorova, Kondratieva, Zabelina, Samuşenko, Gorohova), Ungaria (Rejtö-Ujlaki, Sakovics, Bobis) şi Franţa (Depetris, Gapais, Jocelyn, Herbster ). Se apreciază faptul că România are nu mai puţin de trei reprezen­tante care au încheiat seriile pre­liminarii pe locuri fruntaşe. Acest a­­mănunt va atîrna foarte greu în sta­bilirea seriilor pentru eliminări di­recte. Mai exact, floretistele noas­tre vor evolua in primul tur de eli­minare cu sportive care au trecut cu multă dificultate prin turneele pre­liminare şi, deci, teoretic mult mai slabe. CAMPIONATELE MONDIALE DE SCRIMĂ DE LA MONTREAL Feo­re­ti­st­ele României au debutat promiţător „Arbitrii­­ complicii cotonogarilor“ declară Pele Cu prilejul unui interviu acor­dat postului de televiziune din Sao Paulo, celebrul jucător bra­zilian Pele a pronunţat un ade­vărat rechizitoriu împotriva aşa­­zisului fotbal „realist“ (a se citi : dur). Iată, în esenţă, ceea ce a spus Pele : — Vreau să confirm o declara­ție făcută acum cită­va vreme : nu voi participa la viitorul campio­nat mondial de fotbal. In meciuri amicale, însă, desigur că îm­i voi da concursul, răspunzînd la toate chemările echipei naționale a Bra­ziliei. Faptele mi-au dovedit că nu pot termina „întreg“ un cam­pionat mondial de fotbal. In 1962, după ce mă remarcasem la cam­pionatul mondial din Suedia, toţi au fost cu ochii pe mine. Urma­rea, o ştiţi , ar f­ fost lovit şi silit să părăsesc competiţia. La Londra, anul trecut, la fel, am fost vic­tima unei agresiuni. Iar viitorul campionat mondial mi-ar rezerva aceeaşi soartă. Legat de cazul său personal, dar şi de evoluţia fotbalului în gene­ral, Pele a mai spus : — Arbitrii au devenit complicii cotonogarilor, întrucit ei nu vor sau nu pot să reprime brutalită­ţile. Din această cauză, actual­mente fotbalul este în plin regres. De obicei iese învingător fotba­lul defensiv şi destructiv. Atit antrenorii cit şi jucătorii profesio­nişti consideră că interesele lor ECONOMICE sunt servite de jocul defensiv. Iar deviza lor nu este să cîştige un meci, ci să nu-l piardă. RON CLARKE VICTORIOS PE 5 000 m LA OSLO OSLO 12 (Agerpres) — Cunoscutul atlet australian Ron Clarke a cîştigat cursa de 5 000 m a concursului internaţional de la Oslo, cu timpul de 13:30,8. Pe locul doi s-a clasat etiopianul Mario Wolde cu 13:42,2. în alte probe: masculin: 100 m — Kene (Coasta de Fildeş) 10,6; 110 mg — Weum (Norvegia) 14,2; 800 m — Dufresne (Franţa) 1:51,2; greutate — Varjú (Ungaria) 18,97 m; suliţă — Kulcsár (Ungaria) 84,12 m ; feminin: 800 m — Judy Pollock (Austra­lia) 2:04,7; înălţime — Annelise Waerness (Norvegia) 1,65 m. W. Bungert şi I. Tiriac, primi capi de serie in turneul de la Düsseldorf DÜSSELDORF. 12 (prin telefon). Organizatorii turneului international fie tenis de la Düsseldorf (R.F. a Germaniei), care şi-a început marţi după amiază desfăşurarea, au sta­bilit următoarea ordine a capilor de serie pe tabloul probei de simplu masculin : 1. Bungert (R.F.G.), 2. Ţiriac (România), 3. Ruding (R.F.G.), 4. Eischenbroich (R.F.G.), 5. Kalo­­gheropoulos (Grecia), 6. Barclay (Franţa), 7. Năstase (România), 8. Ploetz (R.F.G.). Iată şi primele re­zultate obţinute de tenismanii ro­mâni : Năstase—Russel (Jamaica) 9—7, 6—3 ; Tiriac—Kovács (R.F.G.) 7—5, 6—2. De remarcat că la Travemünde, în turneul de simplu cîștigat de Tlie Năstase, acesta a dispus în semi­finale de Ion Ţiriac cu 2—8, 6—3, 7—5. In finala de dublu mixt : Ţi­riac (România), Helga Niessen (R.F.G.)—Năstase (România), Helga Schultze (R.F.G.) 9—7, 3—6, 6—2. La simplu feminin, a cîştigat Helga Schultze în faţa Helgei Niessen cu 7—5, 6—3. Tenismanii români figu­rează pe lista învingătorilor celei de a 33-a ediţii a turneului de la Travemünde, la trei din cele cinci probe (simplu bărbați, dublu băr­bați și dublu mixt). ROGER PINGEON CONTINUĂ SĂ CONDUCĂ ÎN TURUL FRANŢEI Etapa a 12-a din Turul ciclist al Franţei, desfăşurată ieri între Digne şi Marsilia (207,5 km) a fost cîştigată de francezul Raymond Riotte. El a parcurs distanţa în 6 : 16:08. în clasamentul general individual continuă să conducă Roger Pingeon (Franța). ÎN PRELIMINARIILE TURNEULUI OLIMPIC DE FOTBAL La Konakri s-a desfăşurat me­ciul retur dintre selecţionatele Guineei şi Gabonului, contînd pen­tru preliminariile turneului olim­pic de fotbal. Gazdele au obţinut victoria cu scorul de 6—1. Deoa­rece în primul joc, disputat în capitala Gabonului (Libreville), cele două echipe terminaseră la egalitate, reprezentativa Guineei s-a calificat pentru turul următor al competiției. • In campionatul de fotbal al U.R.S.S. : Lokomotiv Moscova —­ S.K.A. Rostov pe Don 1—0 (0—0).' Redacția şi administrația­ str Vasile Conta nr 16 telefon 11 10 05, Interurban 72 si 230. Telex­­ sportrom buc. 180. Tiparul s . P. „Informația“ str. Brezoianu 23—25. 40 365 PRfcJUL ABONAMIN­­ULUI: 1 lună­­ 6,50 lei; 3 luni: 18,50 lei; 6 luni; 39 lei; 1 an: 78 lei.

Next