Sportul, august 1970 (Anul 26, nr. 980-1008)

1970-08-02 / nr. 981

I sportul I..kl-LHIK1 sportul K'.’Ilg.'Lt-IMI Bnnrtnl *'.'.bl.kUIJ PRESA Sl JOCURILE OLIMPICE DE LA SAPPORO Sl MÜNCHEN C­erem scuze cititorilor, dar de data aceaata vom ra­porta viitoarele Jocuri Olimpice la noi, cel din tag­ma presei. Oricum, oricine trebuie să consimtă că sublimul spectacol olimpic îi este accesibil, mai ales da­că nu numai prin intermediul mînuitorilor condeiului, mi­crofonului, camerei fie luat vederi, aparatului fotogra­fic. Din acest punct de vedere, opinia publică sportivă (ba, în acest caz, aproape mondială) este tributară bres­lei ziaristice. Numai la ultima olimpiadă mexicană şi-au exercitat profesiunea — primind elogiile beneficiarului: publicul —­ aproape 4000 de ziarişti din lumea întreagă. Să vedem, acum, ce îi aşteaptă pe reprezentanţii presei în februarie 1972 la Sapporo şi în august-septembrie 1972 la München. PE TERENUL DE GOLF In nordul Japoniei, în ca­pitala insulei Hokkaido, zia­riştii vor avea la dispoziţie un centru de presă şi o casă a presei, situate ambele­­în i­­mediata apropiere a stadionu­lui de patinaj viteză de la Makomanai unde, în faţa a 50 000 de spectatori, vor avea loc ceremoniile de deschidere şi de închidere a jocurilor şi unde va arde tot timpul fă­clia olimpică. Ne aflăm aici, la poalele muntelui Moiwa, în zona u­­nui parc forestier, delimitat de apele riurilor Toyohira şi Makomanai, la 9 km sud de Sapporo. Pe colinele înverzite de aici şi pe vechiul teren de golf se nasc acum stadionul acoperit de patinaj, pista de patinaj viteză, satul olimpic şi biroul central al Comitetu­lui de organizare. In apropie­rea tuturor acestora se vor afla sediile presei. De altfel, cu metroul, ziariştii vor putea ajunge la Sapporo în 12—13 minute. Centrul de presă va fi si­tuat în clădirea pe care gu­vernul prefecturii Hokkaido o construieşte ca un viitor cen­tru de tineret. Aici se vor afla : o sală de lucru, o sală de conferinţe, o sală rezervată pool-ului internaţional al fo­toreporterilor, o bancă, un o­­ficiu poştal, un centru inter­naţional de comunicaţii tele­grafice şi telefonice, o sală pentru afişarea rezultatelor, un birou de informaţii al compa­niilor aeriene şi altul al Co­mitetului de organizare. Lu­crările de construcţie a cen­trului se vor încheia în de­cembrie 1971. Casa presei, rezervată pen­tru 1500 de ziarişti străini, va fi construită din blocuri cu 3 sau 4 etaje, cu camere cu­­mul sau două paturi, ca­meră de zi, baie, antreu. în­cheierea construcţiei este pre­văzută, de asemenea, pentru decembrie 1971. Colegii japo­nezi — estimaţi la 1 450 de persoane — vor locui în car­tierul Hiragishi, situat între Makomanai şi centrul oraşului Sapporo. Reiese din aceste date că organizatorii se aş­teaptă la vizita unui total de aproximativ 3 000 de ziarişti în timpul jocurilor. Centrul de radiodifuziune este prevăzut a fi construit în oraş, la Sapporo. De ase­menea, ziariştii vor mai be­neficia, chiar în incinta satu­lui olimpic, de un cartier al presei şi de o sală de mese a personalului de presă. UN CALCUL SIMPLU Fireşte că pentru München toate cele de mai sus iau am­ploare şi se multiplică, in funcţie de interesul în gene­ral mult mai mare care se a­­cordă jocurilor de vară. In capitala bavareză sunt aştep­taţi, în 1972, peste 4 000 de ziarişti acreditaţi, împreună cu cei 3 000 de colaboratori teh­nici ai presei, radioului şi televiziunii. De altfel, for­mularele de acreditare pre­liminare, informative, au şi fost întocmite. De unde atîta interes pen­tru Jocurile Olimpice ? Expli­caţia e simplă şi buletinul de presă al Comitetului de or­ganizare de la München nie-o demonstrează sugestiv : jocu­rile privesc pe toţi cei ce ştiu să citească un ziar, cei ce ascultă radio, cei ce privesc televizorul ; toţi aceştia, lao­laltă, vor însuma, în 1972, pes­te două miliarde de oameni, presupunînd că numai unul din doi se arată interesat, încă rămîne un total de un mili­ard ! Suficient, nu-i aşa ? Şi asta datorită, în primul rind, presei. Despre toate acestea (şi cele ce urmează) ne-a întreţinut detaliat, cu prilejul unei re­cente vizite la Bucureşti, dl. Herbert Roth, şeful informa­ţiilor din cadrul serviciului de presă al Comitetului de orga­nizare. Dinsul a ţinut două conferinţe de presă — una sub egida Comitetului Olimpic Român, cealaltă organizată de Asociaţia presei sportive din România , în cadrul cărora a prezentat în faţa antrenori­lor, specialiştilor şi ziariştilor sportivi şi două interesante filme referitoare la pregăti­rile Olimpiadei müncheneze. La München, „cetatea pre­sei” va cuprinde 13 blocuri, dintre care 5 sunt de pe a­­cum gata, celelalte urmînd să fie terminate de constructori pină în toamna acestui an. Camerele — de o persoană — vor fi practic utilate, oferind tot confortul. In primăvară s-au elaborat planurile centrului de pribă care va ocupa 18 000 mp, pe terenul olimpic de la Oberwie­­senfeld. La aceste jocuri, care se intitulează pe bună drep­tate „ale drumurilor scurte“, distanţa care separă casa pre­sei de stadionul olimpic este de doar 1 400 de metri. In schimb, centrul de radio şi te­­leviziune se află şi mai a­­proape, la doar 570 de metri. Lucrătorii presei audio-vi­­zuale sunt estimaţi la 1200, ei reprezentînd 70 de staţii de televiziune şi 110 staţii de ra­diodifuziune străine. La dis­poziţia lor vor sta 800 de locuri pentru crainici, 70 de studiouri de radio şi opt stu­d­ia MÜNCHEN ~ 4000 de ziarişti ocredi­­!a|î/m­­o­ iji -<!• 3000 co­laboratori clipuri de televiziune în­ cu­lori, dotate cu 60 de magneto­­scopuri. Instalaţiile de deve­lopare ale centrului vor avea o capacitate minimală de 1000 m de film pe oră. LA DISPOZIŢIA PRESEI încă din toamna anului tre­cut, au fost delimitate, în cadrul centrului de presă, spa­ţiile necesare pentru : oficiul de acreditare a ziariştilor, ghişeele de informaţii, birou­rile agenţiilor de presă, labo­ratorul fotografic central, bi­rourile de dactilografiere, să­lile de conferinţe şi interviuri, cabinete telefonice, telex-dtr şi magnetoscopuri, restauran­tele presei etc. Pe toate stadioanele vor fi rezervate locuri suficiente pen­tru ziarişti, dotate cu­ pupitre, monitoare de televiziune şi a­­parate telefonice. De altfel, in centrele sportive mai impor­tante se vor înfiinţa mini-cen­tre de presă. Poşta contribuie şi ea la bunul mers al presei olim­pice. Se construiesc canale de retransmisie pentru televiziu­ne, releuri de radio şi tele­viziune, sute de linii de te­­rex. Se măreşte staţia de ra­dio la sol de la Raisting (in apropiere de München) de unde programele de televiziu­ne olimpică vor parveni, prin intermediul sateliţilor, pinii în ţările foarte îndepărtate. Se pare că la dispoziţia presei vor sta şi ordinatoare dintre cele mai moderne, ca­pabile prin sistemele lor e­­lectronice, să înmagazineze, într-o „bancă de date“, in­formaţii speciale importante, să înregistreze rezultate, să le confrunte cu date de arhivă, să le transmită taberei de a­­fişaj, monitoarelor de presă sau, direct prin telescriptoare, imprimeriilor. Un asemenea ordinator, se spune în glu­mă, va fi în stare să comu­nice... câte fiice are Jesse O­­wens ! Nu se poate spune că zi­ariştii nu vor fi răsfăţaţi la viitoarele Jocuri Olimpice... I. MITROFAN • SAPPORO - 3000 d« ziarişti, dintre care 1500 străini. . « P«ntru Casa pmU — blocuri cu 3 sau 4 c: «taj«.'' e In construcţi«, cen­trul da presă. Box cu umbra... Desen de : GESZTODI GUIDO, Budapesta —­ Dar la zi, cinc cazi, cum e ? Desen de : V. CRAIŢA-MlNDRA Macheta „Olimpiadei cu distanţe scurte“, în care stadionul olimpic (X) şi toate celelalte instalaţii sportive împreună cu satul olimpic şi centrul de presă (XX) sunt, după cum se observă, împreună, pe un diametru de aproximativ 3 km. Distanța dintre centrul de presă și stadionul olimpic este de 1400 m­ ­* # 13/ blocuri _ pentru „cetatea piatei". ;/il" Centrul de preta va ocupa 18000 mp. In legendele străvechi, munţii erau concepuţi ca o magnifică înflorire a sufletului Terrei, exprima­rea în stîncă şi codru a euritmiei planetei noas­tre. Pămîntul, tulburat o clipă de frămîntările sale lăuntrice, s-a constituit într-o nouă armonie. Poa­te de asta simţim, sus la munte, efluviile dramei, dar, în acelaşi timp, sim­ţim şi liniştea, armonia, împăcarea. Simţim puri­tatea şi absolutul, în zi­lele senine — şi ele sînt multe, începînd din au­gust, această calmă după­­amiază a verii româneşti — spaţiile cîntă pe tăp­şanele carpatice. E pace acolo, pacea ciobănaşului mioritic, nu teribila lita­nie a încruntatului Zara­thustra. Oare, fără munţi, omul ar fi încercat vreo­dată să zboare ? Ar fi a­­vut el senzaţia ameţitoare a verticalităţii ? Sînt, de altfel, între munţi şi ma­rile înfăptuiri omeneşti nu ştiu ce analogii. Pînă şi Olimpul a fost imagi­nat de antici pe­ o culme, măreaţă şi piscurile s-au confundat pretutindeni cu tabernaculele zeilor. Dintre toate sporturile, alpinismul mi se pare cel mai elevat, un fel de act ritual de purificare a o­­mului. El cere o mare te­meritate şi un mare or­goliu spre a putea fi practicat lege artis, dar şi sentimentul dependenţei noastre de natură. Toate piscurile muntoase sunt locuri fatidice, unde s-au jertfit mulţi căţărători curajoşi, nu numai din dorinţa de a aduce ser­vicii cartografilor, ci şi din setea omului de a se sui pînă la acel sediu al vulturilor unde proporţi­ile dintre zei şi oameni se anulează. Credinţa în per­petuitatea sufletului nu se putea naşte decât acolo, sus, dovadă balada Mio­riţei, nunta cosmică pe care o celebrează în rec­viemul cetinilor. Alpinistului de azi, în carpaţii noştri, nu i se mai pretind jertfele ma­rilor pionieri ai drumuri­lor de munte. Zonele de limită ale extazului pro­vocat de ascensiuni află un binevenit popas în cabanele turistice din ce în ce mai bine utilate. Ca­bane către care duc dru­muri şi cărări prevăzute cu indicatoare precise şi întrerupte de platouri pentru odihnă, de izvoare pentru potolirea setei, de steiuri umbroase pentru zvîntarea năduşelii. E o mare plăcere şi o şi mai mare emoţie întîlni­­r­ea anuală cu muntele, cu liniştea armoniilor lui to­tale. Păcat doar că, unii nu înţeleg ce impietate este să tulburi liniştea a­­cestor armonii carpatice. Citeam, deunăzi, chiar în coloanele ziarului, despre nişte astfel de tulburători de festin al muntelui, care transformaseră o cabană din împrejurimile Sibiului în circiumă de mahala prin răcnetele lor alcooli­ce. Muntele însă nu poa­te admite ceea ce oraşul tolerează. Urcăm în cre­ierii lui, sub ceruri ami­cale de vară sau de toam­nă, spre a întîlni acolo a­­tributele infinitului, pro­prii altitudinilor, spre a ne contopi cu starea de in­cantaţie pe care au avut-o aezii noştri populari păs­­torindu-şi turmele, spre a cunoaşte melancolia seni­nă a contactului cu un clintit* măreţie a munte­lui. De asta, alpinismul îşi are politeţea lui, uzanţele sale de bun-simţ, care fac posibilă contemplaţia ză­rilor fabuloase şi absor­birea energiilor cosmice ce-i exaltă pe turiştii car­patici. A confunda caba­na cu locanţele de chefu­­ială înseamnă o abdicare de la înalta etică sportivă­­ a alpinismului. Aş propune ca, pe vi­itor, să se ridice pe toate drumurile de acces la ca­banele din Carpaţi indi­catoare cu inscripţia: „In­terzis pentru cheflii şi in­divizi ireverenţioşi faţă de Maiestatea Sa Muntele şi adepţii săi !* George SBÂRCEA duminicile unui nesportiv SUS LA MUNTE LA CHEREMUL CRHED1I ELECTRONICE? Interviu cu ANTONIO GHIRELLI, directorul lui „Corriere dello Sport“ Cine va aprecia greșelii« comise pe terenul de fotbal în anul 2­000, domnul cu haină neagră sau creierul electronic 7. Ca să lămurim această dilemă, am ce­rut părerea directorului cotidianului sportiv italian „CORRIERE DELLO SPORT“, Antonio Ghirelli. A. G.: Fără îndo­ială, discuţiile care se ţes pe marginea fotbalului viitorului sunt fascinante. S-a vorbit, de exemplu, despre arbitrul elec­tronic, despre acest robot care va trebui să reducă la mini­mum nu numai gre­şelile de apreciere a incorectitudinilor de pe teren, nu numai d­amoroasele contes­taţii privind cazurile în care mingea a trecut sau nu a trecut linia porţii, dar vestita, des în­­tilnita problemă a ofsaid-ului. Dar mai e şi alt­ceva. Vorbind des­pre fotbalul viitoru­lui ne putem gîndi la o serie de schim­bări care pot merge pînă la faimoasele ghete de fotbal care vor efectua un calcul tahimetric al distanţelor parcurse de jucător în timpul partidei, fie el mij­locaş, vîrf de atac, apărător sau portar şi, în funcţie de a­­ceste date, să se de­termine oboseala, să se stabilească trata­mentul dietetic şi medical. Dar, în a­­fară de aceste pre­viziuni cu caracter ştiinţific, se poate presupune că fotba­lul va cunoaşte şi o evoluţie sub raport tehnic-atletic. Red.! După cum ştiţi, Greierele e­­lectromic­e tot, de pe acum, prezen­te pe stadioane sau in piscine, la întrecerile de a­­tletism sau la cele de nataţie. A. G. : Da. Există în atletism, există în nataţie. Dar, in­discutabil, nu va fi uşor să se apeleze şi pentru fotbal la asemenea­­­aratură. Ştim cu toţii că In­ternational Board care este, putem spune, înalta curte de casaţie a fotbalu­lui şi a regulamen­tului acestui joc, ei bine, International Board este format din conducători an­­glosaxoni extrem de conservatori. Modifi­cările, retuşurile, progresele sunt de a­­ceea foarte lente în fotbal. Totuşi, eu cred că peste 10—15 ani şi fotbalul va cunoaşte o revoluţie tehnologică. Red.: Totuşi, rămîne un lucru cert: întrecerile se vor disputa în­tre oameni chiar dacă în aprecie­rea rezultatelor lor se va apela la diferite apara­­taje. A. G.: Desigur. Dar tocmai ei, spor­tivii, vor fi implicaţi în cea mai intere­santă revoluţie. Cu prilejul unui meci susţinut de Floren­tina în Suedia, pen­tru C.C.E., Gunnar Green, admirabilul jucător scandinav care a făcut parte şi din 11-le floren­tin, a afirmat că as­tăzi se joacă mult mai repede decât pe vremea lui, adică a­­cum 10 ani. Medici­na, biologia şi elec­tronica sunt cele trei ştiinţe care, după părerea mea, vor putea modifica radi­cal raportul actual, ritmul actual al jo­cului, dar cred că nu vor diminua, din fericire, forţa de a­­tracţie a celui mai frumos joc din lume. « ■110. OMUL, acest învingător Nu de mult, a avut loc In Franţa, la Saint Ett­erate, im concurs internaţional neobişnuit, de o mare amploare. S-au întâlnit în cadrul întrecerilor sale sportivi din 37 de ţări. Sportivi neobişnuiţi Invalizi. Evoluţiile lor au fost urmărite cu mare (şi atât de expli­cabilă­ emoţie şi interes. Prin performanţele pur sportive, concursul a uimit Un om fără vedere, francezul Horosh, a sărit 1,81 la­te înălţime ! Performanţa este de-a dreptul stupefiantă. Tot un OM francez, pe nume Derden, a trecut înălţimea de 1,61 m, deşi are un singur picior... Pentru iniţiaţi,­­care ştiu cîtă influenţă ara „lumii braţelor“ la săritura în lungime, performanţa de 7,35 m obţinută de Kraus (în F. a Germaniei), un om cu ambele braţe amputate, este aproape de neimaginat. Mai presus însă de faptul sportiv, impresionant în cel mai înalt grad, mai presus — zic — de el, se ridică FAP­TUL UMAN, covîrşitor prin valoarea şi semnificaţiile sale. Oameni loviţi de soartă în chipul cel mai crud, oameni infirmi, găsesc totuşi tăria morală să arate semenilor lor că viaţa nu i-a învins. Şi o demonstrează în chip strălucit. Şi tulburător. Iar sportul este mijlociul şi tribuna acestei demonstraţii care onorează tăria umană. , Prin alianţa sportului, oameni pe care în primul rând îţi vine să-i plîngi, îţi arată cremenea caracterului lor, îţi do­vedesc că sunt de neînvins, şi-ţi stârnesc o vie admiraţie. Da, locul lacrimilor, îl ia admiraţia fără seamăn. Un om orb reuşeşte ceea ce cei mai mulţi dintre noi n-au izbutit niciodată. Auzind despre asemenea recorduri ale omului, acest mare învingător, admiraţia ta se transformă în mîndrie. Mîndria de a fi şi tu om. Mariua POPESCU PUIU DINU, DUMBRĂVENI. Nu există o normă precisă, in baza căreia un fotbalist este investit cu titlul de căpitan de echipă. Totuşi, alegerea nu se face la întimplare, ci ţinindu-se seama de valoarea acestuia, de virsta, de vechimea in echi­pă, de comportarea şi, în mod special, de consideraţia de care se bucură in rindurile coechipierilor, de ascendentul moral pe care îl are asupra acestora. Eu cred, de aceea, că Mircea Lupescu a fost cea mai bună alegere. Vă gindeaţi, cumva, la Raducanu CORELIU TATU, CIMPINA. V-au surprins datele contra­dictorii privitoare la ultima ediţie a Cupei României la fotbal. Şi pe noi, mărturisim ! Ar putea exista doar o sin­gură controversă : dacă ediţia care s-a încheiat este a 32-a sau a 33-a ? Ţinînd seama de faptul că o ediţie, 1943—1944, s-a întrerupt aproape imediat după începerea ei, ea nu tre­buie să figureze, credem noi, printre ediţiile oficiale ale a­­cestei competiţii. Ca atare, ne-am oprit cu numărătoarea la 32 de ediţii. Nu suntem­ însă în măsură să vă explicăm de ce aţi întîlnit şi o a treia versiune, potrivit căreia ar fi fost a... 34-a ediţie ! VICTOR GALEA, BRAŞOV. Desenul dv. este înso­­ de un fel de scuză : „A a­vut medie mare la desen. Mai am pină la Neagu Rădulescu”. Credeţi ? ANA HINU, BUCUREŞTI. „Am avut şi eu două cupoa­ne exacte la concursul „El Mondial 70“ şi aştept să se anunţe rezultatul. Nu visez chiar televizorul, dar mi-ar prinde bine şi un abonament la „Sportul“, ca să nu mai stau dimineaţa la coadă“. Am publicat rezultatul. Probabil, insă că, în ziua aceea, cind v­a veni rîndul, la ziar, se epuizase şi ultimul exemplar ! Altfel, aţi fi aflat rezultatul tragerii la sorţi, din ziarul nostru de sâmbătă 18 iulie şi duminică 19 iulie. M-am ui­tat eu, în locul dv. N-aţi cîş­­tigat. Vă felicit, oricum, pen­tru răspunsul dat. GAVRIL SILDAN, SIBIU. Didi a fost legitimat, la un moment dat, la Real Madrid. N-aş putea să jur, dar, pe cit mi-aduc aminte, n-a jucat nici un meci sub culorile acestei echipe, reîntorcându-se, după scurt timp, acasă. C. MUNTEANU. 1) Mă autorizaţi, deci, să-i anunţ pe colegii dv. din echipa de rugby Rulmentul Bîrlad că, în octombrie, după terminarea stagiului militar, vă întoarceţi în mijlocul lor, „cu forţe noi, cu intenţia fermă de a de­veni imul dintre cei mai va­loroşi jucători din linia a III-a“. Iată o veste care nu poate decit să le facă plăcere. Cit priveşte cealaltă problemă, din moment ce rezerva pe care a avut-o faţă de dv. Titi Ionescu, antrenorul echipei Di­namo Bucureşti, a avut ca rezultat ambiţionarea dv., eu zic că e cazul, mai degrabă, să-i mulţumiţi decit să fiţi su­părat pe el! 2) Campionatul de rugby începe la 24 august. VIRGIL MICHIDUTA, SI­­GHETUL MARMATIEI. 1. Campioană a ediţiei 1966—67. Rapid s-a întilnit în cadrul Cupei campionilor europeni cu Juventus Torino. Rezulta­tele : 0—1 la Torino, 0—0 la Bucureşti. Atest şi celelalte date cu care v-aţi angajat în pariul cu prietenul dv. Dacă e nevoie, merg şi la Notariat! 2. Bădin, talentatul fundaş al Petrolului, s-a accidentat a­­cum două luni. El este in bună măsură restabilit, astfel că va reapare în formaţia ploieşteană, dacă nu în pri­mele meciuri ale viitorului campionat, in orice caz, înain­te de a se termina turul. TRAIAN VECIU, BUCU­REŞTI. Totul e bine cind se termină cu bine. Aşadar, anu­larea golului înscris de Dinu, cu mina, a salvat finala Cupei. Cit priveşte gestul lui Dinu, de a se îndrepta spre arbitru şi de a recunoaşte că lovise balonul cu mina, el îl onorea­ză pe jucătorul dinamovist, dar nu constituie un argument REGULAMENTAR. Arbitrul hotărăşte numai pe baza ce­lor văzute de el sau de către tuşieni. Dar e mai bine, de data aceasta, să acceptăm o soluţie nu tocmai regulamen­tară, din moment ce ea a venit în favoarea meciului şi a adevărului. Ilustraţii: N. CLAUDIU NOI PREMIERE CINEMATOGRAFICE FRAŢII SAROIAN 9 TIFFANY MEMORANDUM PRODUCŢIE A STUDIOURILOR SOVIETICE COPRODUCŢIE ITALO-FRANCEZĂ cu : F. DOVIATIAN, H. ABRAAMIAN, G. DJANIBEKIAN regia: TERENCE HATHAWAY cu : IRINA DEMICK, KEN CLARK, LUIGI VANNUCCHI

Next