Sportul, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 1039-1069)

1970-10-18 / nr. 1056

Note de lectură UN ROMAN AL DOPINGULUI: „DIAVOLIJA" DE MANTOVANI P­entru cel de al treilea roman din cariera sa de scriitor — intitulat „DIAVOLIŢA" şi apărut in editura Rizzoli — fostul zia­rist Vincenzo Mantovani a ales ambianţa agitată, efer­vescentă a Turului Italiei. Este ambianţa unui specta­col de mari proporţii care angrenează aşi ai pedalei şi simpli „gregari“ (oameni de echipă sau, mai exact, de corvoadă), antrenori şi ma­soni, medici şi agenţi de pu­blicitate.­­Să nu uităm că marile tururi cicliste declan­şează tumultuoase campanii de publicitate care par a fi nici mai mult nici mai puţin decit însăşi raţiunea existenţei acestor întreceri). Intr-un asemenea context, care ne face să înţelegem foarte lesne că sportul pro­fesionist este subordona­t industriei spectacolului" (unul din personajele lui Mantovani, fost alergător şi actual antrenor, spune la un moment dat: „GIRO NU MAI ESTE O CURSA CICLISTA, A DEVENIT UN SHOW“­, plasează auto­rul începutul intrigii unui roman poliţist. Liderul cursei, Giacomo Arcari, se prăbuşeşte subit in timpul unei grele etape de munte şi sucombă în maşina ce-l transportă spre spital. „In­­solaţie“ — spune un prim comunicat. „Doping“ — se şopteşte insistent în culisele acestui sport. Tatăl victimei — care crede ferm în ones­titatea lui Giacomo — se adresează unei agenţii de in­vestigaţii pentru a face lu­mină în acest caz. Şi iată-l pe Colombo, unul din detecti­­tivii agenţiei, înzestrat cu perspicacitatea lui Sherlock Holmes şi cu spiritul de deducţie al comisarului Mai­­gret, dar, în plus, cu o ma­liţiozitate care dă cărţii o savoare aparte — culegind cu meticulozitate datele ce-i vor duce la concluzia că Ar­cari nu s-a drogat, ci a fost suprimat cu ajutorul sub­stanţelor dopante şi, in con­tinuare, să afle cine a re­curs la un asemenea proce­deu pentru a-l elimina pe marele campion ciclist, nu numai de pe scena unei mari întreceri sportive, dar de pe cea a vieţii. Ceea ce ni se pare cu to­tul remarcabil în cartea lui Mantovani este atitudinea sa faţă de acest flagel al lumii sportive — dopingul, investigaţia profundă pe ca­re o face, prin laboriosul şi sagacele Colombo, în­­­indul sportivilor şi al conducători­lor tehnici, al medicilor şi al altor persoane avizate. El consemnează, cu grijă, opinii şi experienţe personale, no­tează numele şi caracteristi­cile substanţelor dopante — aflind din gura unui masor că una dintre cele mai pu­ternice, metedrina, are în argoul lumii sportive echi­valentul care a dat titlul cărţii — „diavoliţa“ — şi ne permite astfel să cunoaştem dopingul sub multiplele lui faţete, cum se defineşte din punct de vedere ştiinţific, ce urmări are asupra sănă­tăţii omului, implicaţiile lui in etica sportivă. Sebastian BONIFACIU FREDERIC MOISES, RUPEA. Am citit cu mult interes articolul dv. intitulat „N-ar fi cazul Ori Adresîndu-vâ lui Ion Poştaşu, desigur că­­aşteptaţi un răspuns. Să vi-l dau : ar fi cazul ca echi­pele noastre de fotbal să mar­cheze festiv momentul retragerii din activitatea competiţională a unor jucăt­ori care le-au apărat ani in şip cuitorile. Pină acum, nu prea "s-a făcut acest lucru. Şi, rind pe rînd, aşa cum amin­tiţi dv.„ au părăsit arena, in in­diferenţa cluburilor pentru care au luptat : Falconţu (1952—1089, «Petrolul), Kapas (1950—1964, ■U.T„A.), Apolzan (1950—1962, Steaua),, Bone (1951—1962, Steaua), Cornel Popa (1958—1969, Dinamo Bucureşti), Zavoda II (1951—1964, Steaua), Mindru (1956—1969, Pro­gresul), Macri (1950—1965, Rapid), Sfetcu (1954—1969, Petrolul) etc., etc. CONSTANTIN C A R U N T U, BUCUREŞTI : „Ştiu că ţara geme de poeţi. Dar ce mai contează unul în plus ? Vă trimit, deci, cîteva versuri“. Am tras o... spe­rietură zdravănă, vâzînd această introducere, dar ne-a venit apoi repede inima la loc, citind catre­nul adresat Universităţii Craiova, care, la 30 septembrie, a fost eli­minată, la condiţiunile ştiute, din „Cupa europeană a târgurilor“. M-a rugat să scriu o muză. Că studenţii au o scuză . Nu-ncepuse, pe cuvînt, Anul de... învăţămint ! ALEXANDRU PALADIESCU, PITEŞTI. 1) In ediţia din 1956 a campionatului, Petrolul a învins pe U.T.A. cu 9-0. Partida s-a disputat la... Bucureşti, pe sta­dionul „23 August“. 2) Fiindcă mereu revin in discuţiile iubito­rilor de fotbal cele două rezul­tate din palmaresul­­meciurilor Rapid — Petrolul, 6—1 şi următo­rul : 0—6, să dau lămuririle ne­cesare. In returul campionatului 1962—1963, Rapid învingea Petrolul cu 6—1, dar in acelaşi an, in tu­rul campionatului 1963—1964, Rapid pierdea cu... 6—0 în faţa­­ aceluiaşi Petrolul pe care îl învinsese cu cîteva luni înainte cu 6—3. De necrezut ! În­seamnă că nu cunoaşteţi fotbalul Şi, mai ales, pe Rapid ! IACOB MIHAIL. BUCUREŞTI. „Am 27 ani şi doresc să devin ar­bitru de fotbal. Ce condiţii tre­buie să îndeplinesc şi ce trebuie să fac ?“ Viaţa este atît de fru­moasă, mai cu seamă la 17 ani, şi dv. vă gîndiţi să deveniţi ar­bitru de fotbal, apostrofat de public, criticat de cronicari, bles­temat de echipe etc. etc. Oricum, mai trebuie să aşteptaţi un an. La 18 ani, căpătaţi... drepturile expuse mai sus, după ce, în prealabil, veţi fi urmat un curs de arbitri. Interesaţi-vă în acest scop la Consiliul municipal pen­tru educaţie fizică şi sport, strada Biserica Amzei nr. 6. TATIANA RADULESCU, CO­MUNA POGOANELE judeţul Bu­zău. 1) Răducanu Necula, porta­rul Rapidului şi al echipei naţio­nale, este căsătorit şi are un băieţel : Cătălin. 2) Vreţi să-i fe­licitaţi pe cei de la U.T.A , pen­tru succesul obţinut în faţa lui Feijenoord, dar nu ştiţi adresa clubului arădean. V-o dau eu, deşi la ora actuală, la Arad, şi copiii din lergăn ştiu unde e U.T.A. Notaţi : strada Poetului nr. 1. FLORICA DUMITRU, COMUNA UMPEZIŞ, judeţul Buzău. „Du­pă marea surpriză pe care a provocat-o U.T.A., e­minind în primul tur al C.C.E. pe Feije­­noord, i-am dedicat echipei ară­­dene o poezie“. Am citit-o. N-a avut şansa U.T.A.-ei: a fost eli­minată din primul tur ! Nu e nimic , vă înscrieţi la anul, cu o nouă poezie ! Ilustraţii N. CLAUDIU fIDACIA", PE MĂRILE LUMII Cuterul de 12 m lungime, cu două catarge şi velatură, două rande şi două focuri, al ing. Anania Mierlei, din Con­stanţa, îşi profilează silueta suplă în dana portului Tomis. Lansarea la apă a fost urmată de probe pe mare, cu rezultate dintre cele mai bune. Actualmente se adaptează ambarcaţiei un motor „Steyer“ de 10 c.p. , după care cuierul „DACIA“ va aştepta la chei trecerea anotimpului rece. In primăvară, ing. Mierloi şi soţia sa, doi pasionaţi ai mării urmează să pornească într-o lungă croazieră. Ing. Anania Mierloi, constructorul cuierului „Dacia“ SOCIETATEA EDDY MERCKX Pină mai deunăzi, monumentul naţional cel mai reprezentativ al Belgiei îl constituia „Manne­ken Pis“, statuia unui băiat care face­­la doi paşi de primăria istorică a Bruxelles-ului şi spre încîntarea uimită a turistului ge­neral, obişnuit oricum cu alt tip de monumente-simbol) ceea ce îndeobşte părinţii interzic copiilor­­ să mai realizeze în pat, după 2—3 ani de existenţă. „Manneken Pis“ este reprodus la cărţi poştale ca un „Turn Eiffel“ al Belgiei, gravat pe scru­­miere-suvenir ca un „Empire State Building“ şi vîndut sub formă de dantele’ de Bruges, ceşti de cafea sau tirbuşoane. Uşor jenaţi probabil, de natura specială a acestui simbol peste veacuri, şi dornici a-l explica ştiinţific (a explica înseamnă în politică a admite) cîţiva eseişti susţin că puştiul în chestiune a efectuat... în sfîrşit, ceea ce a efectuat, împotriva ocupanttlui spaniol, prin anul o mie Şi cîte­­va sute. Posibil. Iar sublimarea în piatră a acestui act inedit de rezistenţă nu înseamnă altceva decit că belgienii — cărora ve­cinii francezi Ie neagă constant facultatea de a fi spirituali — au un simţ mai mult decit dez­voltat al umorului. ...Dar „Manneken Pis“ e pe cale să fie detronat ca sim­bol. De vreo doi-trei ani încoace, împotrivă­ i s-a ridicat ameninţătoare statuia vie a lui Eddy Merckx. Campionul ciclist care, continuînd tradiţia marilor rutieri belgieni din clasa lui Van Steenbergen şi Rik Van Looy, şi intrecînd cu mult per­formanţele predecesorilor, prin cucerirea repetată (şi cum !) a Turului Franţei, a devenit „omul nr. 1“ al ţării ! Iar wallonii şi flamanzii s-au pus tacit de acord, ca şi cum ar fi acceptat o plat­formă comună, asupra primor­dialităţii ciclistului. Vrei să trimiţi o ilustrată ? Fotografia lui Merckx se află la chioşc alături de Palatul Regal, de „la Grande Place” sau de „Atomimul“ care ilustrase ex­poziţia universală din Bruxelles. Cauţi un ziar ? Patru reviste din cinci publică imaginea lui Merckx pe copertă, iar afişele comunică ştiri despre viaţa şi activitatea campionului, lăsînd pe un plan secund că­lătoriile regelui Baudouin sau conflictele din Orientul Mijlociu. Intri intr-o librărie : biografia lui Merckx stă pe acelaşi raft cu istoria oraşului Liége. Mi s-a spus că atelierele de broderii pregătesc dantele exprimînd vic­toriile ciclistului, iar apariţia pe piaţă a tirbuşoanelor e aşteptată de pe o zi pe alta. Egalarea in trei ani doar a recordului de popularitate pe care „Manneken Pis“ îl deţine, fără contracandi­dat, de cîteva secole ! Nu, mai mult, depăşire, deoarece dacă băieţelul foarte năzdrăvan a o­­cupat lumea oarecum minoră a „suvenirurilor“, Merckx a intrat direct în economia naţională. Magazinele universale (Inno sau Bon Marché) afişează îmbrăcă­minte Eddy Merckx, suntem­ in­formaţi despre cămăşi E.M., iar gazetele dau ca certă înfiinţarea unor întreprinderi comerciale purtînd numele campionului. Fe­nomenul reprezintă un salt ca­litativ în materie, indicînd mi se pare intrarea sportului la Bursele de valori. Transformarea performanţei sportive în capital — transformare ce era pină mai deunăzi cristalizată prin bluzele „Lacoste“ (după numele tenis­­manului francez), prin barurile deschise de boxerii ieşiţi la pen­sie, prin organizarea sanatoriilor de cură şi refacere musculară, precum acela creat de fostul cîştigător al Turului Franţei, Louison Robet, sau prin achiziţio­narea de terenuri agricole, vezi Jacques Anquetil — cunoaşte zilele acestea in Belgia un mo­ment istoric. Nu şti­u ce părere au experţii, dar am impresia că Occidentul asistă la apariţia unei noi pături economice : campionii. Altădată scop in sine pentru „a­­matori“ şi prilej de ameliorare Pur şi simplu a vieţii pentru profesionişti, competiţia devine mijloc. Premiul nu se mai consumă, se investeşte. Celebritatea se preschimbă din firesc prilej de satisfacţii, In „marcă“... Dacă fiecare dintre soldaţii lui Napoleon purta în raniţă (și-n principiu) un baston de mareşal, ciclistul profesionist poartă in bidoane un fotoliu de Director General. AL. MIRODAN Bruxelles, octombrie 1970 P e pînza întinsă a saltelei, cei doi luptători se răsuceau în­­spăimîntător. Corpurile lor, supuse îngrozitoarei apăsări a „cheilor“ și „preselor“, străluceau acoperite de sudoare. Publicul, a­­prins de luptă, își aplauda îndrăcit favorituL Și, în timp ce lupta continua cu furie implacabilă, cei doi luptători, uniţi într-o îmbrăţişare brutală şi cu chipurile crispate de durere, vorbeau : — Şi nevastă-mea face prăjitura asta, dar cu trei ceşcuţe de zahăr în loc de patru. — Cred că aşa e mai puţin tă­ţioasă. — Foiţajul să fie fraged, ăsta-i tot secretul. — Şi să nu aibă prea multă va­nilie. îmi permiteţi să vă răsucesc puţin braţul ăsta ? — Vă rog. De obicei, cît timp lăsaţi prăjitura în cuptor ? — Două ore, ca să se rumeneas­că bine. De ce nu veniţi să luaţi ceaiul cu noi într-o zi, ca s-o şi gustaţi ? — Slăbiţi, vă rog, puţin apăsa­rea genunchiului pe plămînii mei, ca să vă pot răspunde. — Aşa ? — E suficient, mulțumesc. Sâp­­tămîna asta nu putem veni, pen­tru că unul din băieţi are tuse convulsivă. — Bietul îngeraş ! — Mă resemnez pentru că sînt boli prin care trebuie să treacă toţi copiii. — Bineînţeles. Şi cu cît mai cu­­rînd, cu atît mai bine. Băiatul meu a făcut pojar la 14 ani şi am cre­zut că se duce. Dar nu s-a dus. — Ce mai face soţia dumneavoas­tră ? — Biata de ea, o ţine-ntr-un...ah! — Vreţi să spuneţi că o ţine-n­­tr-un... ţipăt ? — De ţipat, ţip eu, pentru că o să-mi rupeţi piciorul. — Fiţi sigur că n-am vrut. Dar ştiţi cum e : dacă nu strîngi puţin, publicul zice că trişezi. — Aşa, şi cum vă spuneam, pe nevastă-mea o lui chinuie crizele de lumbago. — Vai, săraca! Mie mi-e groază de lumbago. Acum cîţiva ani, cind i-am rupt coloana vertebrală ne­grului ăluia care era campion ame­rican, m-a încercat și pe mine. — E normal. Cum ne tăvălim mereu pe saltele, în poziţii inco­mode... — Da, dar m-am vindecat cît ai zice „peşte“, cu apă de Campun­­zanete. — Tot vă mai petreceţi vacanţele la Campunzanete ? — De atunci mereu. Copiilor ie face foarte bine. Clima de acolo e mană cerească pentru pofta de mîncare. — Noi mergem la munte. De obicei, seara se răcoreşte. Şi cînd nu se răcoreşte, ne băgăm capul sub cişmea şi ne răcorim singuri. — Fetiţa dumneavoastră e de-a­­cum o domnişoară. — A împlinit luna trecută 15 ani. — Nasul e tot al mamă-sii. — Tot al mamei şi ceva dintr-al meu. De asta e așa de lung. — Ai mei, în schimb, seamănă cu un domn care stă la un etaj mai jos. — Cu copiii, nu se știe nicio­dată... — Știți că nu l-am mai văzut de mult pe Ramirez, luptătorul acela simpatic care mi-a rupt clavicula anul trecut... — Cred că s-a-nsurat... Și acuma îl bate nevastă-sa pe el. — E un băiat deştept. — Şi muncitor. L-am văzut lup­­tînd pînă seara tîrziu. Şi cînd a­­jungea acasă, ţinea contabilitatea unor magazine. — A bătut gongul. Va trebui să ne despărţim. — Cred că aţi cîştigat la puncte. — Bine ! data viitoare cîştigaţi dumneavoastră şi sîntem chit. — Şi eu zic la fel­ azi pentru tine şi mîine pentru mine. Impor­tant este că ne-am simţit foarte bine împreună. — Omagiile mele, soţiei dumnea­voastră. — Asemenea din partea mea. Pe­trecere frumoasă. — La revedere. Traducere: A. SOIMULESCU Schifca umoristică de aivare de uagiglesia ATLET DUPĂ LUPTĂ Stă jos Şi mîinile-mpletite, Pe gambele-adunate Le ţine sprijinite, Iar capul pe genunchi. Nu doarme; se odihneşte; Doar muşchii, de vibraţii sleiţi, Trec lin în somn, In timp ce-al lor unghi aspru Se mlădiază dulce. Stă nemişcat Şi forma în marmură se schimbă. VASILE DIACONESCU REFLECŢII FOTBALISTICE • Echipele care „fac zid­uri jurul rezultatului“ au, uneori, soarta... Meşterului Manole! • Un joc presărat doar cu faze de fotbal nu este altceva decit un... fotbal cu amănun­tul ! Spectatorii vor insă fot­bal... cu „ridicata“ ! • Cum unii jucători ratează „copilărește“, de ce n-am spu­ne, cind copiii joacă fotbal, că ratează„ca oamenii mari“ ? ! • Cinci stele corespund unui arbitraj excelent! (Nu s-ar pu­tea acorda... coniacului o stea în plus ?!). PICĂTURI • Marşul este un sport, in timp ce automobilismul este şi sport şi... transport • Cosmonautul are cali­tăţi fizice şi psihice cu to­tul excep­ţionale şi reali­zează performanţe care îi solicită organismul mai mult decît ori­ce sport. Poate că, într-o zi se va numi „super sportman“ sau „cosmos sportman“. PROFESIUNILE RECORDMANILOR Sunt oameni — şi nu puţini — care mai cred că record­manul este de profesiune... recordman. Mai ales în afa­ra stadionului, se bănuieşte că aceşti campioni ai impo­sibilului, aceste vedete în­coronate sau nu ale secolului nostru nu au nici o altă preocupare şi obligaţie pro­fesională. Dar mi se pare de necon­ceput pentru lumea în care trăim, să ne închipuim că de dimineaţă pînă seara, oa­menii stau pe teren, sub duş sau la masă — cu mii de calorii — iar după con­cursuri, la banchete, în bar sau pe Coasta de Azur. Biografiile fals romanţate şi unele filme ipocrit gîndite au creat, poate, în mintea celor care condamnă lumea spor­tului pe aceşti trîndavi şi ne­păsători oameni ai ratărilor de mai tîrziu. Dar noi v-o spunem categoric că nu este şi nu trebuie să fie aşa, ci­­tîndu-l pe Jacques Chaban- Delmas, primul ministru al Franţei şi fost jucător în na­ţionala ei de rugby, noi cre­dem că sportul te schimbă fundamental fizic, psihic şi profesional. „Mi-am transfor­mat viaţa prin sport, nu nu­mai pentru plăcerea vieţii, dar şi pentru educaţia caracte­rului". Şi Chaban-Delmas nu este singurul fost sportiv devenit ministru, aşa cum Joliot Curie sau Philip Noel Baker nu sunt singurii laureaţi Nobel care în tinereţe au fost performeri. Fireşte, cei care dau ore nenumărate stadionului ră­­mîn deseori legaţi de el, ca profesori, antrenori, medici, Ter Ovanesian, Don Schollan­­der, Alain Calmat sau la noi Elena Leuşteanu, Gheorghe Zîmbreşteanu, Gabriel Chere­­beţiu. Dar foarte mulţi din­tre cei care au iubit sportul şi au reuşit în el performan­ţe de valoare olimpică sau mondială, îşi aleg alte pro­fesiuni, şi credem că acest lu­cru este şi mai preţios pen­tru ideea sportului, fiindcă a­­colo unde sunt, ei pot apăra sau milita pentru adevărurile şi frumuseţea lui. Este foarte plăcut să afli că celebrităţi ca Eliiot, Da Silva, Marcel Hansenne fac gazetărie, iar Gilbert Prou­­teau, fost recordman al Fran­ţei la triplu salt, se consacră şi în literatură. La noi, din păcate, aceste exemple nu sînt atît de nu­meroase, dar ele vor deveni în deceniile următoare. Pînă atunci, putem saluta cu bucu­rie surpriza invaziei scriitori­lor noştri în lumea sportului. Sportivii sînt datori o revanşă şi vă asigur că, mai devreme ori mai tîrziu, ei sigur şi-o vor lua. Intima cunoaştere a corpus­­ui omenesc a făcut ca mulţi sportivi de performanţă să îmbrăţişeze medicina (Love­lock, Mellerowicz, Bannister sau Baciu, Demeter, Ponova), iar calculul atît de exact al legilor biomecanice a inspi­rat alegerea profesiunii de inginer (Petre Cișmigiu, Lia Manoliu, Zene Coste, Șerban Ciochină). Din rîndul profesorilor,­ presa a relevat după Tokio pe Michael Larrabee, cam­­pion olimpic la 400 m plat cu timpul de 45,1 și profe­sor de matematică la un co­legiu din California, în timp ce noi astăzi ne mîndrim cu Carol Corbu, recordmanul nostru la triplu salt, profesor de aceeaşi specialitate. Şi cum l-am uita pe Bill Toomey, recordmanul mondial la de­catlon (8417 p), profesor de istorie şi engleză. Să sperăm că va fi un bun arhitect recordmanul mondial de tir Virgil Atanasiu­­ (pre­cedent glorios Gh. Lichiardo­­pol şi el arhitect, de două ori laureat olimpic) şi un bun actor sau cîntăreţ, trăgătorul Marcel Roşea, vicecampion o­­limpic la ultima Olimpiadă. Bizare sînt preocupările în afara infiniţilor kilometri a­­lergaţi de maratoniştii Ron Hills (inginer în textile, doctor în filozofie) şi Gaston Roe­­lants (recenta expoziţie de pictură)." Cum să convingem pe cei tineri care îndrăgesc sportul, că numai­­ echilibrindu-l cu profesiunea şi cu alte gînduri frumoase în timpul liber, vor demonstra înaltele virtuţi ale stadionului ? Pentru noi, cei mulţi, ca şi pentru ei, nu trebuie să existe bucurie a mişcării în afara sportului, după cum nu există bucurie a vieţii în afara muncii. Cine crede alt­fel se înşeală amarnic şi plăteşte greu tribut existenţei ! VIRGIL LUDU UMOR IN CARICATURĂ M. OPROIU Suporterul în deplasare Politeţea in fotbal Desen de Daniel Ionescu, elev, prezentat la Expo­ziţia de artă plastică, iniţiată de Comitetul de cul­tură şi artă al municipiului Bucureşti. F.C. URANUS BEZDEAD Şi-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA.. PRIMELE SUCCESE, PRIMELE NEVOI ŞI O SUGESTIE PENTRU METALUL TÎRGOVIŞTE Zilele trecute am primit la redacţie un plic voluminos. Pină aici, nimic deosebit. Zil­nic primim asemenea scrisori. Ceva, totuşi, ne-a atras ime­diat atenţia. Expeditorul era... Uranus Fotbal Club. Surpriza ne-a fost şi mai mare cind am văzut ştampila de pe plic, co­muna Bezdead, judeţul Dîmbo­viţa. Printre cele vreo douăzeci de pagini am găsit un blazon al clubului, un fanion (confecţio­nate ad-hoc) şi cîteva fotogra­fii. Deci, este, intr-adevăr, vor­ba despre un club care... se respectă. De fapt, despre ce este vorba ? Aşa cum ne in­formează căpitanul formaţiei Uranus F.C., Alin Ropotan, a­­cum vreo doi ani, in comuna Bezdead au luat fiinţă primele echipe de fotbal ale pionieri­lor : Dinamo şi Steaua. Curînd au apărut altele : Rapid, Stea­gul roşu, Olimpia şi Fulgerul. In unul din cele mai pito­reşti locuri ale comunei, in lo­cul denumit „Coltul Morii“, a apărut in anul următor un a­­devărat stadion. ..Am tăiat că­­tina, am curăţat locul de buru­ieni şi mărăcini, am făcut bare şi tuse, am amenajat un loc pentru dezbrăcat“ , ne scrie autorul epistolei. Proiecte de viitor ? Mini fotbalișt­ii din Bez­dead vor să realizeze și alte terenuri, să construiască un vestiar și să facă rost de plase. Anul trecut au avut loc ci­­teva fuziuni de echipe. Astfel, la startul ultimului campionat s-au aliniat trei formaţii : F.C. Uranus, Olimpic şi Racheta, cla­sate, in final, in această or­dine. O dată cu pregătirile noului campionat a apărut la Bezdead şi prima revistă — editată de micii fotbalişti — care-şi pro­pune să prezinte activitatea sportivă din comună. In primul număr — care ne-a fost expe­diat — este prezentat un scurt istoric al fiecărei echipe, cro­nicile meciurilor din campiona­tul trecut (cu formaţii, notele jucătorilor, echipa etapei şi go­lul etapei!), o rubrică externa, cuvinte încrucişate şi rebusuri, bineinteles pe teme fotbalistice. Iată, intr-adevăr, o iniţiativă demnă de toată lauda, care ar putea fi extinsă in şcolile ge­nerale din mediul rural. Dar, pentru aceasta, copiii au nevo­ie de sprijinul şi îndrumarea celor mari. După cite am în­ţeles, de acest lucru au nevoie şi minifotbaliştii din Bezdead, care anunţă in revista lor că sunt în căutarea unui antrenor şi nu ştiu cum să-şi procure e­­chipament. Propunem echipei de fotbal Metalul Tirgovişte — port-drapelul fotbalului dim­­bovitean — să ia­ sub patrona­jul său team-urile din Bezdead. S-ar putea ca peste ciţiva ani să aibă numai de cîştigat din aceasta. In legătură cu celelalte do­leanţe pe care ni le semnalaţi, dragi fotbalişti din Bezdead, credem că trebuie să vă adre­saţi Consiliului popular comu­nal din localitate, care, cu si­guranţă vă va acorda tot spri­­jinul. Cit despre dorinţa de a ne trimite veşti in legătură cu activitatea sportivă din comuna voastră, nu ne rămâne decît să vă mulţumim anticipat. Aşteptăm, deci, cu­ mai multe veşti de la voi. Pină atunci, vă urăm succes in noul cam­pionat. Don VLAD Penalty! Emoţia este firească. Trage Ropotan, dar lovitura va fi apărată de Matei. LA „COLȚUL MORII", DUPĂ TĂIEREA­ CĂTINEI

Next