Sportul, noiembrie 1970 (Anul 26, nr. 1070-1099)
1970-11-22 / nr. 1091
asporim Sport şi teatru „Revista la volan“ - pe scena Sălii Palatului Doi fecunzi revulsri, colaboratorul rubricii noastre de fotbal George Mihalache şi actorul dupi Rădulescu, apreciat şi pentru condeiul său umoristic, au găsit din nou o sursă de inspiraţie, intr-un domeniu care părea mai puţin ispititor pentru realizarea unui spectacol teatral, acela al sportului, şi iată-i, de data această, cutreierînd străzile şi Soseielf şi surprinzind o serie de aspecte hazlii din activitatea automobilistică, devenită, în ultimul timp, şi la noi, o adevărată pasiune pentru tineri şi vîrstnici. Subiect nou, neexploatat, pentru autorii de reviste, automobilismul a oferit un material suculent, pe care „Revista la volan l-a difuzat sub forma scheciurilor şi a cupletelor, a momentelor Satirice, în ritmul caracteristic revistei, in ambianţa ei muzicală, de vestimentaţie elegantă şi fantezie coregrafică. Spectatorii se amuză din plin la scheciul,pe profil“ O nica neînţelegere, la cupletul muzical Autostopul. Interpretat cu vervă de Lucia Păruş şi Paula Sorescu, la „suferinţele” Dorinei Drăghici, în postură de nevastă neglijată de soţul ei în favoarea... maşinii, la Povestea maşinuţei spusă cu aplomb de Ciupi Rădulescu. Interpreţi şi cîntăreţi cunoscuţi, ca Margareta Pîslaru, Dan Spătaru, Nicolae Niţescu, Lucky Marinescu, Ion Ulmeanu, I. Duţu, M. Marinescu, Rodica Pălin, George Bănică, Milly Paul, I. Hidişan şi dirijorul Valenţiu Grigorescu Îşi aduc aportul la realizarea acestui divertisment cu porţi larg deschise la public, în primul rînd prin actualitatea — B sportul Balfer-NWWi sportul Cu Shirley Temple Black despre sport „UN SPECTACOL EXTRAORDINAR, DAR, IN FOND, UN MARE FACTOR EDUCATIV" fr- 70 a, astfel consider eu sportul ,ne-a spus Shirley Temple Black, cea care a fost, acum vreo patru decenii, „copilul minune“ al cinematografiei mondiale, azi activistă socialculturală a ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE. Orice dispută este o întrecere care angajează orgoliul participanţilor din arenă, de pe pistă, din ring, din piscină, ca şi al celor din tribune. Iar aceştia din urmă sunt cei mai năbădăioşi, nn orice limbă şi-ar încuraja partenerii sau i-ar ocări pe arbitru. O dispută, fireşte, dar in acelaşi timp şi un spectacol, insă in fond o lecţie, o mare lecţie, în care înveţi să lupţi, să primeşti eşecul sau să te bucuri de Victorie. — Dumneavoastră aţi făcut sport ? — De ce vorbiţi la trecut ? Continui aceleaşi exerciţii pe care le-am practicat in anii mei de studii. Joc tenis şi golf, pescuiesc în lacuri de munte, ca şi in ape curgătoare, şi dansez. Şi să ştiţi că eu consider că dintre toate aceste sporturi, dansul este, din punct de vedere fiziologic, un mare aliat al siluetei feminine... ...Sau dumneavoastră v-aţi fi aşteptat să vă spun că îndrăgesc boxul şi că mă bucur de reintrarea lui Cassius Clay pentru a-l provoca la un meci de 15 reprize a cite 3 minute? V-am dezamăgit? Vedeţi, majoritatea oamenilor, în Europa, ca şi în America, socot că sportul e o bravură, apanajul strict al celor tari şi curajoşi. Eu, dimpotrivă, susţin că e numai o morală, — o morală ce înlesneşte un spectacol extraordinar, care, în fond, e un mare factor educativ. In întrecerile sportive se vorbeşte despre adversari — A şi B sau echipă albă contra celei negre. Totuşi, deşi adversari, sportivii sunt înfrăţiţi de aceleaşi nobile idealuri, de năzuinţe comune. — Vorbeaţi despre sportul-spectacol... — Da, un mare spectacol, dar nu pentru că opune resursele adversarilor sub privirile celor din tribune, de pe marginea pistelor şi a cîmpului de desfăşurare a disputelor, ci pentru că, in general, nu se ştie niciodată de partea cui poate fi victoria finală şi pentru că surprizele inechitabile şi de multe ori ilogice îşi fac şi ele locul în acel joc capricios pe care-l promovează neprevăzutul şi hazardul şi care in sport, mai mult decit in viaţa de toate zilele, operează fără cruţare. — Cunoaşteţi sportul românesc ? — Am reţinut performanţa excepţională a tenismenilor români, în ediţia trecută a „Cupei Davis“, clasaţi in finala competiţiei, în care au suportat cu eleganţă şi robusteţe tehnică handicapul terenului, după cum cunosc participările României la Jocurile Olimpice, unde ţara dumneavoastră şi-a înscris numele şi prin adjudecarea unor titluri care-i consacră nivelul ridicat şi chiar hegemonia in unele probe. De ce aş intra oare în detalii, cind România se bucură de un prestigiu internaţional care o situează acolo unde au purtat-o propriile strădanii încununate cu succese şi recunoaşteri mondiale ? — Aşadar, sînteţi pentru sport! — Desigur, dar nu atrasă de sportul-spectacol, ci convinsă de rolul educativ al sportului, menit să contribuie şi el la împlinirea unui nobil deziderat al civilizaţiei contemporane : făurirea unui om mai bun, mai drept, adept al ţelurilor supreme ale omenirii, omul dăruit păcii şi bunei înţelegeri între oamenii de pretutindeni — a încheiat, cu surîsul care amintea pe zglobia şi inocenta actriţă de film care a ţinut afişul ecranului mondial vreme de un deceniu, consacrată atunci drept „copilul minune“, azi doamna Shirley Temple Black, activistă social-culturală a O.S.U. V. FIROIU SHIRLEY TEMPLE BLACK văzută de Neagu RADULESCU MEMORII EXCEPŢIONALE A uita — spun psihologii — este o lege a memoriei. Dar aceasta nu înseamnă că uitucii au cea mai... bună memorie. Fără o educată memorie auditivă sau vizuală, nu poţi reuşi astăzi în nici o profesiune. Sunt chiar profesiuni şi activităţi — profesorat, dirijorat, contabilitate, sah — în care cei lipsiţi de memorie nu pot nicicum străluci în ele. Pînă cînd creierele electronice şi maşinile de calcul vor gîndi pentru noi, mai trebuie să învăţăm însă tabla înmulţirii şi calculul integral. Înainte de a discuta despre sportivi şi ‘ memoria lor specifică, se cuvine să spunem ceva şi despre celelalte memorii, adeseori excepţionale. Cum să numim, altfel, memoria lui Mozart, care dădea la 6 ani concerte cu improvizaţii sau cînta fără să vadă măcar clapele clavecinului, mascate de o uşoară catifea ? Iar despre George Enescu al nostru se spunea că dacă într-o zi s-ar distruge printr-o întâmplare toate lucrările lui Bach, singurul capabil să le reconstituie ar fi fost George Enescu. Avem memorii muzicale excepţionale, de pildă Mili Balakirev, căruia negăsindu-i-se la Praga, în seara spectacolului, partitura lui „Ruslan şi Ludmila“ de Glinka, a dirijat-o fără greşeală şi fără ea. Arturo Toscanini a devenit celebru peste noapte, cînd intr-un turneu în America de Sud, îmbolnăvindu-se dirijorul, s-a oferit calm, el, instrumentist în vîrstă de 19 ani, să dirijeze Aida și încă fără partitură. Să nu-i uităm nici pe poligloţi, aceste fiinţe cu o voinţă şi o memorie neobişnuită, capabile să înveţe multe din limbile pămîntului. Noroc că pe glob se vorbesc aproximativ 3000 de limbi şi deci este imposibil să le înveţi pe toate. Şi totuşi, danezul Cristian Rask, la începutul sec. 18, a fost capabil să înveţe 230 de limbi, ceea ce ni se pare aproape de necrezut. Performanţa s-a repetat, mai modest, cu Gáspár Mezzofonti (1771— 1848) 114 limbi şi 72 dialecte —, iar în timpurile noastre cu un poliglot francez, cunoscător a 64 de limbi. Dintre români, vă sunt desigur cunoscuţi istoricii Dimitrie Cantemir şi Nicolae Iorga, dar nici ei cu mai mult de treisprezece limbi. Dar să trecem şi la lumea sportivilor. Fără memorie, un bun slalomist, chiar foarte tehnic, greu s-ar putea descurca între pede peste 130 de porţi ale cetor două manşe, aşezate nu fără cheie sau şicane. Inchipuiţi-vă un gimnast sau un patinator artistic fără memorie ! In aceste discipline în care fiecare gest şi fiecare zecime de secundă sunt hotăritoare, sportivii trebuie să-şi facă cu tenacitate educaţia acestei calităţi psihice, atît de puţin cultivată în antrenamente. In R.F.G., jucătorii de fotbal din echipele divizionare au fost puşi sa joace şah. De ce ? Fiindcă s-a dovedit că acest lucru, aparent fără importanţă, are o deosebită valoare în educarea gindirii, memoriei si imaginaţiei. In sport, dovedesc calităţi de memorie, uneori „prestigioase“, înşişi ziarriştii statisticieni şi reporterii radio sau de televiziune, căci nu poţi tîrî după tine la microfon nenumărate fişe şi masive note de bloc-notes. Trebuie să dovedească o bună memorie îndeosebi comentatorii de atletism şi înot, sporturi în care recordurile mondiale, europene, şi româneşti cuprind sute de nume, date şi cifre. Dar, cu adevărat, memoria sportivă o concurează pe cea electronică în şah. Performanţa partidelor paxic« *16 campionului mondial Alexandr Alehin — doctor în drept la Sorbona, cunoscător a 6 limbi moderne — pare intr-adevăr de domeniul fantasticului : 32 de partide, dintre care 19 cîștigate, 9 remize si 4 pierdute (Chicago 1932). Recordul acesta, aparent incredibil, a fost totuși în trecut. Koltanovski, a jucat la Antwerpen 34 de partide (+24 = 10), Najdarf — 45 (la Sao Paulo), pentru ca în 1960 maestrul maghiar Janos Flesch să susţină 52 de jocuri, cu rezultatul de +31 = 18—3. Dar ce nu este fantastic In această uzină cu miliarde de celule, oare este creierul omenesc ? Cel mai fantastic lucru pînă la urmă sânt însă t®t memoriile excepţionale. Ale muzicienilor, matematicienilor, poligloţilor şi sportivilor. Quod erat demonstrandum ! Virgil LUDU „EL MUNDIAL 70" LA CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR BRAŞOVENI In seara zilei de 25 noiembrie, la Casa de cultură a studenţilor din Braşov, va avea loc un simpozion cu tema „El Mundial ’70“. Vor lua cuvîntul, crainicul sportiv Cristian Ţopescu şi fotbaliştii braşoveni Adamache, Ivăncescu şi Pescaru — prezenţi la desfăşurarea marelui eveniment fotbalistic — care vor depăna amintiri din Mexic, ilustraţia fiind făcută de prof. Virgil Ludu. Interesanta seara fotbalistică mexicană se va încheia cu proiectarea de filme pe teme sportive. C. GRUIA, coresp. principal CE ŞTIM DESPRE GO? 9 Interviu cu ing. IOSIF PILZ, preşedintele secţiei de GO a asociaţiei sportive „Solventul" Timişoara Un afiş anunţa organizarea de către redacţia ziarului timişorean „Neue Banater Zeitung“ a unei demonstraţii de GO. Din curiozitate, la ora fixată, m-am dus la clubul ziariştilor, unde avea loc demonstraţia. Spre marea mea surprindere, sala clubului s-a dovedit prea mică pentru cei veniţi să urmărească demonstraţia — la cele 3 mese — oferită de membrii secţiei de GO a asociaţiei sportive „Solventul". După 3 ore de întreceri, „sufletistul“ demonstraţiei, ing. I. Pilz, t ne-a răspuns la cîteva întrebări în legătură cu acest joc vechi ca tradiţie, dar nou ca propagare în ţara noastră. — De cînd practicaţi GO ? — In anul 1950, am găsit la anticariat o carte despre GO. Am citit-o, am început să învăţ. Ulterior, am aflat că un alt coleg, ing. Walter Schmidt de la filiala din Timişoara a Academiei, a învăţat şi el. De atunci, am început să jucăm împreună. — Ce v-a determinat să jucaţi GO ? — Imboldul unui comentator de la expoziţia mondială de jocuri, cg£e a făcut următoarea declaraţie: „dacă şahul se numeşte regele jocurilor, go-ul, necondiţionat, trebuie numit împăratul lor“. Acest joc se dispută pe o tablă cu 19x19 linii perpendiculare, pe ale căror puncte de intersecţie cei doi adversari aşează alternativ jetoane albe şi negre. Scopul urmărit constă în formarea de lanţuri care să înconjoare o arie cît mai mare. Raportul suprafeţelor astfel delimitate reprezintă scorul. Ia Timişoara există două secţii de GO, cea de la A.S. „Solventul“ şi cea de la Casa Universitară, condusă de dr. ing. Walter Schmidt. — Pe plan internaţional, la ce concursuri aţi participat ? — Prima noastră participare a fost în anul 1965, la „Dragonul de aur“ de la Ljubljana. In anii 1966—1969, am participat la alte întîlniri de la Brno, Budapesta, Zagreb, Ljubljana, München, Frankfurt, Viena. Şi cîteva performanţe: dr. ing. Walter Schmidt a fost confirmat ca maestru de gradul I (SHO—DAN), iar eu am obţinut gradul SHI— CHIKYU. In ianuarie 1970, am dobîndit locul II la Festivalul internaţional de la Viena. M. ARCAN RADIO-REPORTERUL: Dragi ascultători, meciul devine tot mai palpitant! Desen de M. OPRGIU I. GHINESCU, COMUNA BOTENI. M-aţi... obligat să vă rezerv un spaţiu mai mare, săptămîna aceasta, pentru catrene. Să începem cu cel care vizează meciul Universitatea Cluj — F.C. Argeş, sau mai bine zis pe conducătorul lui, C. Dinulescu . Zbîrlit Ariciu — biet pindar La gloria lui Niculescu — Nu tremura de adversar. Cit tremura de... Dinulescu ! In continuare, reflec- „Cupa Sportul“ şi instiţiile dv. pe marginea gat de Decebal Cîmpeaconcursului de jonglerie nu (Steagul roşu), cu cu mingea, dotat cu 14 313 lovituri ! Pe Cimpeanu, intr-o clipi. L-aş propune in echipă. Chiar şi c-o recomandare: „Bun pentru... temporizare !“ Am reţinut şi P.S.-Ul : De ai mulţi ca el in joc. Nu mai pierzi mingea de loc! DUMITRU CIUPARIU, vedeţi, să le aducem a BUCUREŞTI. Aveţi cu acest lucru la cunoştinţă, lecţia ziarului nostru, comunicîndu-le şi adresa din 1937, şi o ţineţi la dv. , strada Ghiocei nr. dispoziţia amatorilor. ’ 9, sectorul 2, Oficiul poş- Ne-am grăbit, după cum tate. OPREA TORRO, BRAŞOV. Bertinî este cel care a înscris golul victoriei, în meciul România—Italia, disputat la Bucureşti şi cîştigat de oaspeţi cu 1—0. N-am înţeles finalul scrisorii: „Vă avertizez..." De ce? Am comis vreun fault ? N. PIRVULESCU, SIBIU. Am descoperit „N.B.“-ul dv. la epigramele trimise : „Dacă mi le-aţi publica, La „Sportul“ m-aş abona !“ ★ Vreţi răspunsul meu ? Ei bine, Ne-am gindit: nu ne convine ! MIHAI DORU, RUDEŢU. In legătură cu meciul de la Ploieşti, dintre Petrolul şi Dinamo, consideraţi că au fost expuse prea multe păreri. De aceea, ne trimiteţi şi dv. una! Din păcate, este cea mai puţin întemeiată. Dacă este discutabilă decizia pe care a luat-o arbitrul Zaharia Drăghici, eliminîndu-l de pe teren pe Constantinescu, ideea dv că aceeaşi sancţiune ar fi trebuit s-o ia şi împotriva lui Dridea n-are nici cel mai mic suport regulamentar. Atacantul ploieştean a comis un fault de joc, pentru care a şi fost imediat penalizat de arbitru. Deci, lui Constantinescu i se făcuse dreptate, iar regulamentul de joc nu prevede... suplimente de genul celor la care a recurs portarul dinamovist. DUMITRU BOLOHAN, GURA HUMORULUI. Aşadar, arbitrul clujean Tiberiu Gaboş a fluierat sfirşitul partidei Minerul Gura Humorului—Minobrad Vatra Dornei în min. 86, după care, „la intervenţia publicului, a reluat jocul“. Este bine de ştiut. Altădată, publicul ar putea interveni pe lingă arbitrul unui meci să-l oprească mai devreme ! ION ŞTEFANESCU. BUCUREŞTI. „Ca orice bun român, iubesc din suflet echipa naţionali şi una de club, nu spun care, fiindcă şi aşa am destule bătăi de cap cu ea, în ultimul timp.“ Să ştiţi că susţinătorii celorlalte 15 echipe din divizia A zic la fel ! Să vă răspund la întrebare : pînă acum, în meciurile dintre primele echipe ale României şi Ungariei n-am obţinut nici o victorie. Avem un 1-0 asupra celei mai bune selecţionate maghiare, dar ea a jucat atunci sub titulatura... Budapesta. ALBU DUMITRU, BRAŞOV. Mircea Constantinescu, portarul echipei Dinamo Bucureşti, este născut în comuna Cosmeşti (lingă Galaţi) la 25 februarie 1945. Prima sa legitimare, în 1961, la Flamura roşie Tecuci. De aici. In 1963, a trecut la Politehnica laşi. Ilustraţii : N. CLAUDIU ANIVERSAREA CELOR MAI PUTERNICI Se vor împlini zilele acestea patru decenii de cînd, la Oradea, un grup de entuziaşti au constituit Federaţia română de lupte şi haltere. La 25 aprilie 1931, noul organism sportiv a obţinut personalitate juridică şi, în acelaşi an, s-a afiliat la „Amateur Wrestling Federation“ din Londra şi la „Federation internationale Halterophile“ din Paris. Drumul spre afirmare părea deschis , dar el începuse încă cu mult în urmă. Strămoşii daci erau renumiţi în luptele corp la corp, iar forţa lor îl impusese în toate arenele lumii antice. De-a lungul secolelor, tradiţia fusese păstrată şi vechile cronici stau in acest sens mărturie. Pe bună dreptate, bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri, afirma că „la românii de astăzi lupta trupească a rămas din vechime un obicei care domneşte pretutindeni, la munţi şi la cîmpie, şi biruitorul este încununat de stimă şi respect, precum odinioară la Roma gladiatorii cei mai vestiţi“. „URSUL SECOLULUI AL XIX-LEA!" In ultimii ani ai veacului trecut, producea senzaţie la Paris celebrul George San Marino, „cel mai viguros om din lume (...), vedeta Circului Moliei, clubul persoanelor din înalta societate pariziană“. Cîţi dintre cei care îi aplaudau victoriile asupra celor „mai desăvîrşiţi atleţi ai timpului : Felix Bernard, Doublier, Paul Pons etc“ ştiau că sub pseudonimul „de luptă“ se... ascundea ploieşteanul Gheorghe Sandu Marin, unchiul preşedintelui de mai tîrziu al Federaţiei române de box, profesorul universitar Constantin Stoicescu?... George San Marino „ridica un bou de la pămînt, prindea în braţe un om azvîrlit de o maşină în formă de tun şi rupea prin contracţiimea bicepşilor an lănţişor de fier“, în arena circului „se juca cu greutăţile de 100 kg (cântărite de spectatori)“ şi atîrnat de un trapez cu genunchii ridica de la pămînt opt ponei ! CAMPION „PER ACLAMATIONEM" ! Unul dintre Învinşii lui George San Marino, francezul Doublier, a oferit publicului bucureştean primele gale spectaculoase de lupte greco-romane, începînd din anul 1892, cînd marea atracţie a Ciroului Sidoli o constituia apariţia luptătorului „cu roasca“, anunţat ca reprezentant al „înaltei societăţi“. Dar... moda a luat curind sfîrşit, gusturile publicului devenind din ce in ce mai pretenţioase. O dată cu noul secol, suita de gaia organizate în arenele circurilor a luat titulatura de „campionate“. Primul „campionat al României“ s-a disputat în 1904, victoria revenind polonezului Zbisko Cziganiewicz. In anul următor, Zbisko și-a pus titlul în joc în faţa unei alte celebrităţi a timpului, balticul Luncii. „Spectacolul a fost demn de ovaţiile cu care publicul a urmărit şi încoronat această întâlnire. 40 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA FEDERAŢIEI ROMÂNE DE LUPTE ŞI HALTERE Forţa Şi temeritatea (lui Zbisko, n.n.) îi luptă cu şcoala trucurilor şi cu agilitatea (lui Lurich, n.n.). Acestea din urmă izbindind, Georg Lurich a fost consacrat per aclamationem campion al României la LUPTA DREAPTĂ româneasca... Cu ocazia expoziţiei din 1903, scriitorul Alexandru Davila organizează la Arenele Romane cele mai mari gale de lupte din Bucureştiul de altă dată. Desfăşurarea întrecerilor preluase ceva din spectaculozitatea luptelor antice. învingătorii erau purtaţi în higă, după decernarea coroanelor de lauri... De un deosebit succes s-au bucurat întrecerile de „luptă dreaptă românească, de trînta adică“, desfășurate după un regulament la alcătuirea căruia au contribuit Gh. Moceanu, N. Velescu, H. Cazes etc. învins era declarat „cel care cădea pe spate“ Dacă după un sfert de oră nici unul dintre luptători nu era trîntit, Juriul autoriza lupta cu medică, pînă la căderea unuia dintre adversari. Primul „învingător a şase lupte consecutive în şase zile diferite”, a fost prof. Preotescu, care în lupta decisivă l-a învins „la 2 minute pa Dumitrescu“. GREUTĂŢILE... HALTERELOR ! Mai puţin spectaculos, sportul halterelor s-a dezvoltat intr-un ritm mai lent, rezumîndu-se uneori numai la „atletica grea“, practicată în arena circurilor. Şi totuşi, performerii n au lipsit, dar nimeni nu le.a notat rezultatele. Rareori ele sunt consemnate de publicaţiile epocii, aşa cum sunt cele ale fraţilor Temelie, Mitică Dona, Corneliu Mateescu şi alţii. In 1920, „Viaţa sportivă“ reamintea că „binecunoscutul sportsmen Mihail Savu ridicase pe vremuri 110 kg“ şi se întreba : „Recordul României care o fi ? Sau nu s-a gindit nimeni la aşa ceva Lui Mihail Savu avea să-i revină cinstea de a fi ales cel dintii preşedinte al primelor foruri de specialitate : Comisiunea centrală de greutăţi şi haltere şi Comisiunea centrală de lupte, ambele înfiinţate la 21 iunie 1921. Dar, cu toate străduinţele sale, halterele se dezvoltau greu. Incercind să organizeze primele campionate naţionale doi ani mai tîrziu (între 21 şi 20 mai 1923). Comisiunea centrală dele specialitate era obligată să anunţe că acestea „se vor ţine numai dacă pînă atunci se va putea găsi materialul necesar“. Şi nu s-a găsit... AVATARURILE LUI MAMUTH PEHLIVAN ŞI PETRICA SONDA Puţini dintre luptătorii profesionişti dintre cele două războaie mondiale s-au bucurat de gloria lui Mamuth Pehlivan, „Neînvinsul“ şi Petrica Sonda. In 1925, cei doi întreprind un lung turneu, luptând pe arenele circurilor din Geneva, Madrid, Lisabona, Londra, Paris, Anvers şi Constantinopol. „Fiecare am cei doi faimoşi luptători, fala României, au avut de susţinut mai mult de 40 de lupte, dintre care ■Mamuţii nu a pierdut nici unia“, deşi a înfruntat celebrităţi ale timpului, in frunte cu Zbisko, Constante Marin şi alţii. La Lisabona, unul dintre manageri i-a propus lui Mamuth sa se lase învins de un adversar. Cum Mamuth nu se prea... descurca în portugheză, convins că managerul îi dă sfaturi cum să lupte, s-a mulțumit să dea din cap afirmativ, stringîndu-i chiar mina înainte de a intra în arenă. în timpul luptei, însă, managerul a început să-i facă semne mai... clare şi, înţelegînd abia atunci ce i se propunea, Mamuth şi-a ridicat furios în aer adversarul şi l-a culcat „frumos“ pe covor. Apoi, în timp ce publicul îi aplauda, Mamuth s-a întors spre manager, întrebîndu-l candid : „Mulţumit, ha Nu ştim ce i-a răspuns managerul lui Mamuth, dar Petrica Sonda era să o păţească la Constantinopol după ce învinsese pe campionul Turciei, Abdulah. Ciţiva susţinători ai acestuia l-au urmărit cu intenţii clare de a-l pune... tuş, obligindu-l să se „refugieze într-o barcă ce staţiona pe mare In apropierea circului, îmbrăcat numai in costumul de luptă". Au trecut, aşadar, patru decenii de la înfiinţarea Federaţiei române de lupte şi haltere şi aproape un secol de la apariţia primilor luptători şi halterofili români. Astăzi, cele două sporturi cunosc o largă dezvoltare, încununată de o serie de frumoase performanţe internaţionale, obţinute (ce-i drept) mai ales la lupte. Aplaudîndu-le, ne zboa-â gîndurile şi la vrednicii înaintaşi ai performerilor de astăzi. Dorin STEFLEA Vizitind expoziţia de ceramică a artistului Costel Badea, deschisă la galeriile Apollo, fotoreporterul nostru Dragoş Neagu a fost plăcut surprins intîlnind aici pe fostul fotbalist al clubului Rapid Ion Ionescu şi pe jucătoarea internaţională de tenis de masă Carmen Crişan. Iată-i surprinşi în faţa lucrării „Zbor“