Sportul, septembrie 1973 (Anul 29, nr. 7520-7549)
1973-09-02 / nr. 7521
Pag, a 2-a Ciclismul competiţional este o invenţie a gazetarilor sportivi ! Şi nu se poate spune că, măcar o dată, n-au făcut şi ei ceva bun... Cu mai bine de o sută de ani in urmă (la 25 august 1869), sportul cu pedale a fost propulsat în arena competiţională pentru a alimenta cu ştiri senzaţionale rubricile de sport ale ziarelor. Din conflictul a două gazete — L’Auto-Vélo şi Le Vélo — s-a născut, acum 7 decenii, „Turul Franţei", competiţie-mamut care, şi astăzi, subjugă imaginaţia multor tineri din Franţa şi din împrejurimi, îndeosebi a acelora ce doresc să urce piscurile gloriei cu... liftul. Lumea sportivă, captivată de isprăvile citite în coloanele ziarelor, şi-a făcut idoli din alergătorii de cursă lungă. lată de ce ciclismul, în ciuda faptului că vehiculul său a devenit desuet, că vitezele obţinute sunt ridicol de mici faţă de cele realizate de bolizii curselor de formula I, în ciuda faptului că este bătrîn şi îndeobşte, conservator, rămîne, totuşi, la modă, pasionează, stimulează o veritabilă industrie (numai exportul Europei către America se cifrează anual la milioane şi milioane de biciclete), aruncă periodic în arenă vedete de 24 de carate. Sportul cu pedale s-a extins pe întregul mapamond, continuă să dea fiori, să entuziasmeze milioane de oameni , spectatori, telespectatori sau radioascultători. Sunt curse maraton, în care cicliştii pleacă la miezul nopţii şi sosesc în faptul serii (Bordeaux- Paris), altele în care perechi-perechi se învîrtesc fără contenire pe ovalul pistei, acoperind 6— 7 000 de kilometri („Six- Jours"). in fine, sint curse clasice gata să-și sărbătorească centenarul. Fiecare dintre ele stîrnește interesul, dar ceea ce pasionează, ceea ce creează personagii de legendă sunt cursele pe etape. Indiferent dacă ocazionează sau nu disputa între Eddy Merckx și Luis Ocana („rivalii secolului"), ele sunt urmărite cu sufletul la gură. Pentru că aventura lor este un adevărat serial — și serialele sunt en vogue , pentru că plutonul trebuie să urce în nori, să coboare în abis, să suporte arşiţa şi ploaia biciuitoare, să înfrunte vîntul tăios — şi gazetarii sunt meşteri mari în a zugrăvi tabloul în tonuri violente. De ce vă spun toate acestea ? Pentru că astăzi caravana multicoloră a „Turului României" se pune în mişcare, minată de ambiţia ziarului „Sportul" de a nu lăsa să se stingă disciplina care l-a dat pe Marin Niculescu, Ludovic Zanoni, Ion Cosma, Aurel Şelaru, Gabriel Moiceanu şi Vasile Teodor, pe atîţia alţii, sportivi care au devenit eroii unor seriale palpitante, ne-au înfiorat plăcut cu isprăvile lor, ne-au obligat să-i aplaudăm chiar dacă în faţa noastră se afla doar aparatul de radio sau foaia de gazetă. Aşadar, din nou la drum ! La drum, după un relache de trei ani. Cite se vor fi întîmplat în acest răstimp ? Ce stele vor fi apărut pe firmamentul sportului în care curajul şi măiestria se îmbină la limitele superioare ? Vom afla în periplul de 8 zile, ce începe azi şi se încheie duminica viitoare. Va fi o cuprinzătoare sărbătoare sportivă, multilaterală şi polivalentă. Să nu lipsiţi de la ea. Măcar la una dintre secvenţe asiguraţi-vă loc în tribuna generoasă de 1 263 km. Pentru că sportul cu pedale a fost inventat de ziarişti, dar crescut şi răsfăţat de spectatori... O INVENŢIE A ZIARIŞTILOR... „ANUL NAŞTERII TURURILOR NAŢIONALE AMATORI 1908 : „Turul Belgiei“ 1909 : „Turul Olandei“ 1924 : „Turul Bulgariei“ 1925 : „Turul Ungariei“ 1928 : „Turul Poloniei“ 1934 : „Turul României“ 1935 : „Turul Austriei“ 1937 : „Turul Iugoslaviei“ 1938 : „Turul Uruguayului“ 1951 : „Turul Angliei“ 1953 : „Turul Cehoslovaciei“ 1959 : „Turul Tunisiei“ 1959 : „Turul R. D. Germane“ 1961 : „Turul Franţei“ PROFESIONIŞTI 1903 : „Turul Franţei“ 1903 : „Turul Belgiei“ 1909 : „Turul Italiei“ 1909 : „Turul Olandei“ 1911 : „Turul Germaniei“ 1927 : „Turul Portugaliei“ 1933 : „Turul Elveţiei“ 1935 : „Turul Spaniei“ 1935 : „Turul Luxemburgului“ CLENCIURI Asta zic și eu că-i poantă, Deraia nu-i cu supărare. Tocmai cînd sosii „pe geantă“, M-au primit cu... pompă mare ! Desen de Al CLENCIU sjmmm MIC DICŢIONAR CICLIST Spiţer• Beţe-n roate Rutier — Pistard... rămas pa drumuri Sonerie — Claxon ciclist Timp cu bonificaţie — Primă ciclistă Căţărătorii — Alpinişti pe roate Cronometru — Timp care stă pe ace Pistă —Şosea* cu circuit închis Pistard - ciclist care fuge să se a-jungă din urmă Tricou galben — Trofeu de culoarea... invidiei Turul ■- o caravană care nu merg* In deşert Ambuscada — „grămadă* ciclistă Asfalt — Pistă de aterizare pentru cicliştii ghinionişti Bariera — Penalizare feroviară Baieu “ Pingeaua roţilor Cui — Fault ciclist Ghidon — Dtrlogul ciclistului Mecanic — „Medicul“ bicicletelor Pană — Clacare ciclistă Tandem= Bicicletă cu soţ Tohan — Maternitatea bicicletelor româneşti Trenă falsă = Fentă ciclistă Trotuare — Tribunele turului Definiţii de ing. Dan PRECUP, D. C. MAZILU şi Titi GHEORGHIU-Vaslui CICLO-VORBE • CSnd i s-a spus că urmează sa înceapă „Turul României“, a Întrebat : „Pe cînd, returul ?“ • In toate etapele, a condus o singură dată. A condus pe colegi pînă la restaurantul unde aveau să ia masa, intrucit aceştia nu cunoşteau oraşul respectiv. • Ce este bicicleta pentru un Inspector de spaţiu locativ ? Două camere cu acces la şosea. • Nu vrea să conducă In clasamentul general, sub motiv că nu-i stă bine In galben. • ştiu eu pe unul care In orice cursă poartă ochelari de vedere, ca să-şi apropie victoria. • Bătea şaua, ca să priceapă mecanicul, că n-a fixat-o bin«. V. D. POPA RASUANI, LAURA STOIAN, BRAILA. Mulţi scriitori şi poeţi au iubit bicicleta, chiar dacă nu i-au închinat nici o odă. Ei şi-au dat seama că, numai cîntind bicicleta, ar juca rolul sportivilor din... tribune. Pasiunea pentru bicicletă a 1141 Alexandru ţvţacedonski şi Constantin Cantilli, performanţele pe care le-au realizat aceştia „pe două roţi“ sunt arhicunoscute. Ceea ce se cunoaşte mai puţin, este că şi „regele epigramei româneşti“, Cincinat Pavelescu, a fost, între anii 1884—1885, unul dintre anii întrecerilor de pe „Velodromul Pucher“ .Probabil că s-ar fi Înscris şi în... Turul României, dacă s-ar fi organizat pe-atunci). De altfel, intr-una din paginile dedicate unor amintiri de demult, Gala Galaction se opreşte nu numai asupra unor episoade privind activitatea literară a lui Cincinat Pavelescu, ci şi asupra unor întîmplări legate de performanţele cicliste ale marelui nostru epigramist. Evident, aş putea da şi alte exemple de oameni de litere care au iubit bicicleta. Spaţiul mă trage, însă, de mînecă. Mă opresc, deci. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. EMANOIL, MARCULESCU, BUCUREŞTI. Nu este o snoavă, cum vi s-a părut dv. Intr-adevăr, la unele ediţii ale Turului României s-au distribuit premii şi pentru.. ultimul clasat în diferite etape. Am aflat prea tîrziu acest lucru, altfel m-aş fi aflat şi eu, cu siguranţă, printre cSştigători. S-a renunţat, Insă repede, la astfel de premii, cicliştii din coada plutonului întrecindu-se In materie de politeţe şi spunlnd unul altuia: „După dv!“. MARIN PECHICI, BUCUREŞTI. Ne întrebaţi dacă este bine să se arunce cu găleţi cu apă In cicilişti? Desigur, dar cu puţină grijă, să nu aruncaţi şi... găleata! Dar, cum septembrie nu poate fi o lună prea călduroasă, n-o să fie cazul, probabil. AURELIA HORTU, BUCUREŞTI. De ce liderul clasamentului poartă un tricou de culoare galbenă? Vă asigur că asta n-are nici o legătură cu... gelozia celorlalţi concurenţi! De altfel, de multe ori se vorbeşte despre purtătorul „tricoului galben“, in mod figurativ, la unele competiţii liderul clasamentului general purtînd un tricou de altă culoare. AUREL BOGA, GIURGIU. Dintre „spiţele“ trimise, am ales-o pe următoarea: „Unii mecanici din caravană, in materie de reparaţii, aplică la bicicletă zicala: „Na-ţi-o frintă, că ţi-am dres-o”. Apreciem poanta. Dar sperăm să apreciem şi contribuţia mecanicilor, în Turul României. VLAD GAGEA, BUCUREŞTI. Reţinem urarea pe care o faceţi: „In Turul României, pe cicliştii români să-l bată doar... vlntul!** LAURIAN CARSTEA, SIBIU. Intr-o cursă ciclistă ,la coborîre, se realizează, de multe ori viteze de 70—80 de kilometri pe oră. Aşa stînd lucrurile, dacă aveţi o treabă urgentă, între Predeal şi Braşov, în loc să luaţi trenul, folosiţi bicicleta! GH. T., BUCUREŞTI Amuzant. Jocul IV, de cuvinte: „la timpul cursei preferă ca răcoritoare CIC(L)0“. De asemenea, ne-a plăcut definiţia trotinetei 3= O bicicletă care a dat in mintea copiilor«. PASCU POP, GALAŢI. Media orară depinde nu numai de valoarea cicliştilor, ci, desigur, şi de lungimea etapei respective. In multe competiţii cicliste s-au realizat medii orare de aproape 50 de kilometri. Cifră de-a dreptul impresionantă. Poate că vom întîlni una apropiată şi în actuala ediţie a Turului României. ADRIAN PAVELESCU. BUCUREŞTI. Primul Tur al României a fost organizat în 1934. La anul, cu prilejul împlinirii a 40 de ani, s-ar putea organiza, deci, o ediţie de două ori jubiliară, fiindcă ar fi a XX-a. Numărul anilor nu coincide cu numărul ediţiilor, fiindcă au fost multe „zile (pardon ani) de odihhnă“! Ilustraţii ! N. CLAUDIU Sportul Cea mai preţioasă performanţă Mi-a plăcut mult ciclismul. De ce ? N-are rost să vă spun acum. E suficient să ştiţi că i-am închinat cei mai frumoşi ani, că l-am slujit cu abnegaţie de bărbat. Drept este că şi el mi-a dăruit inegalabile satisfacţii. In cei aproape 20 de ani cit am fost sportiv am parcurs — la competiţiişi antrenamente — o distanţă egală cu de 10 ori înconjurul pămîntului pe la Ecuator, m-am călit în focul aprigelor bătălii, am învăţat să sufăr, fără a mă plinge, pentru ca învingindu-mă să ciştig disputa cu oboseala, disperarea, muntele, ploaia, frigul, ghinionul. Pe bicicletă — sau cu bicicleta — am străbătut multe ţări ale lumii, am admirat monumente păstrind patina timpului, locuri fermecătoare, oameni minunaţi. Bucurii mi-a procurat bicicleta şi în competiţii. Am cîştigat de trei ori cursa Paris — Rouen — Paris, am învins la sprintul final al etapelor rutiere de mare valoare în „Cursa Păcii", în „Turul Iugoslaviei“, în „Turul Egiptului". Am simţit de multe ori gustul dulce, ameţitor, al victoriei. Dar niciodată nu m-am simţit atit de fericit ca in seara aceea din 1958 cînd am primit cununa de lauri a „Turului României". A fost parcă un vis frumos. Toată lumea era a mea ! Uitasem truda, necazurile toate, uitasem chinul şi eforturile, mi se părea că totul fusese frumos şi lin, ca o plimbare la şosea cu o fată frumoasă. Şi ce greu fusese. .. De cite ori nu-mi încolţise gindul să abandonez, să las totul baltă pentru o noapte de odihnă, fără coşmar, pentru o zi liniştită ! Dar, atunci, în clipa care a urmat victoriei, tot ce fusese greu dispăruse. M-am întrebat, mai tirziu, de ce ? Ce burete miraculos ştersese urmele trudei ? Mi-am dat seama, apoi, că victoria în „Turul României“ are, intr-adevăr, puteri miraculoase. Cînd ai tăi vor să te sărbătorească, ştiu s-o facă cu un farmec aparte, neîntîlnit aiurea. Cînd te aplaudă, ecoul este mai puternic, cînd îţi zimbesc, fericiţi de isprava ta, faţa lor iradiază o lumină bună, blindă, caldă. Faptul că zi de zi ii întrlneşti pretutindeni pe aceşti oameni ce se entuziasmează sincer, care recunosc că tu faci ceea ce ei nu pot şi de aceea iţi meriţi stima, care sunt in stare să te aştepte in ploaie pentru a te vedea o clipă — — iţi dă puteri să arunci zgura necazurilor trecute... De aceea păstrez în inimă victoria din „Turul României" ca pe cea mai frumoasă amintire, iar îu vitrină trofeul drept cel mai preţios din cite am cucerit vreodată. Gabriel MOICEANU maestru emerit al sportului gr . Nu numai cicliştii sunt inventivi. Specta- forii, mai ales atunci cind se află la vîrste... fragede, găsesc locurile cele mai bune pentru a admira iscusinţa plutonului, pentru a-i des- a coperi pe cei care au ajuns eroii întrecerii. Chiar şi un gard este bun pentru a saluta cu entuziasm trecerea rutierilor... Mersul Pe propriile tale picioare este primul şi cel mai firesc sport din lume. Un sport pe care îl practici toată viaţa. Mersul pe bicicletă este, în acest secol al vitezei, puntea de legătură dintre mijloacele moderne de mişcare şi cele naturale, care menţin sănătatea, tinereţea omului. BICICLETA DESCINDE DINTR-UN CAL DE LEMN... Bicicleta descinde dintr-un... cal. Să precizăm : dintr-un cal de lemn ! Prin 1789, dl. de Sivrae s-a gîndit să le facă copiilor săi o bucurie. Şi, atunci, a ataşat calului de lemn două roţi. Prin împingere se obţinea o viteză uimitoare (pentru o jucărie și pentru acea vreme). Făcînd uz de cunoștințele sale de limba latină, dl. de Sivrae și-a denumit invenția „célerifére“; jucăria pe două roate a făcut vuvă. Cineva s-a gîndit că ar fi mai bine să i se spună „vélocifére“ și lumea a adoptat repede noua denumire. Și cum se întîmplă de obicei, alte zeci şi zeci de colaboratori au contribuit, de-a lungul anilor, la transformarea invenţiei. Din cal de lemn s-a ajuns la bicicletă. La 5 aprilie 1818, baronul Drais a prezentat în Grădina Luxemburg un celerifer cu o roată mobilă şi o timonă care avea mai tîrziu să devină ghidon. De atunci, evoluţia a fost mai lentă. Au trebuit 40 de ani şi mai bine pînă cînd mecanicul Pierre Michaux a fixat pedale pe roata din faţă (1861). La Expoziţia Universală din 1867, Michaux a prezentat o bicicletă cîntărind 35 kg, la preţul de 500 de franci-aur. Bicicleta era construită din lemn, roţile — tot de lemn — fiind consolidate cu cercuri de fier. Doi ani mai tîrziu se adaptau roţile metalice. A intervenit o altă problemă : gigantismul roţii din faţă. Meşterii se întreceau in a-i da dimensiuni uriaşe, astfel că se ajunsese la un diametru de 3 m ! Mecanicii Guilmet şi Mayer, apoi şi Sergent (1878) au rezolvat problema, aducînd bicicleta la măsuri convenabile. Astfel, numai acrobaţii circurilor ar fi putut rula pe bicicletele-gigant. Sistemul de transmisie — pe placă dinţată — a fost definitiv pus la punct de englezul Stanley, din Country. Perfecţionarea bicicletei a fost realizată, în 1885, cînd Georges Juran a construit primul vehicul de concepţie intr-adevăr modernă, cu roţi egale, transmisie etc. Un moment foarte important în istoria bicicletei l-a constituit anul 1890. Medicul veterinar scoţian John Boyd Dunlop a introdus în cauciucul compact, care acoperea pînă atunci roţile bicicletelor, un tub. Punîndu-şi plămînii la încercare, el l-a umflat, oferind soţiei şi copiilor posibilitatea de a evita zguduiturile drumurilor. In Franţa, moda doctorului Dunlop a fost introdusă de fraţii Michelin. Dar, ciclismul, ca disciplină sportivă, n-a aşteptat perfecţionarea bicicletei pentru a se avînta In primele întreceri... profesioniste. In 1869 s-a dat startul marilor curse, premiile constînd în sute şi sute de franci-aur. ÎMI AMINTESC DUELUL MOICEANU - COSMA, DIN ’61 In rafturile memoriei, ca într-o bibliotecă, stau rînduite şi sedimentate impresiile culese în cei peste douăzeci de ani (e drept, cu intermitentă, pentru că, din păcate, şi Tururile României au fost intermitente...) de cînd urmăresc din maşina presei multiplele peripeţii de pe sinuoasele trasee ale „marii bucle“... Iată, gîndul alege din raft, ediţia a XIV-a a Turului, cea marcată în amintirea tuturor de duelul de intens dramatism sportiv, dintre cei doi aşi, de atunci, ai pedalei, Gabriel Moiceanu şi Ion Cosma... ...Sîntem la Oradea, e sîmbătă 16 septembrie 1861, la capătul etapei a Vl-a. Moiceanu, hărţuit de redutabilii rutieri din R.D.G., Ampler, Grünzig, Hoffmann, de ulteriorul recordman mondial al orei, danezul Die Ritter, dar şi de... coechipierii săi, în special de Cosma, reuşeşte totuşi să-şi salveze tricoul galben, pe care-l purta încă după prima etapă. Dar faţa, de obicei veselă, a lui Moiceanu, e crispată acum, la interviul pe care i-l iau după sosire, îmi spune că performanţa l-a costat prea multe eforturi, fizice şi morale, şi la un moment dat, aflu în acea seară de sîmbătă de la Oradea că pe Moiceanu îl bate chiar gîndul de a abandona lupta ! Optimismul lui nativ învinge însă Îndoielile şi a doua zi, el e aliniat la startul etapei Oradea — Cluj, care avea să consolideze definitiv poziţia de lider a echipei României. Dar nu şi pe aceea a lui Moiceanu, de care Cosma se apropiase acum la 1 minut şi 3 secunde... ...» «4 Luni dimineaţa, pe cei 44 km ai etapei contratimp Cluj — Dej, ac®*' stă diferenţă se spulberase. Cosma purta acum mult rîvnitul tricou galben, cu un avans de 32 de secunde. „Musiu“ nu renunţă însă la lupta şi, după două etape în care nici unul din cei doi rivali ce se urmăreau reciproc nu reuşeşte să se distanţeze, joi, pe pista stadionului din Iaşi, într-un sprint final ca pe velodrom, îl Învinge pe Cosma şi se apropie la 2 secunde de el. Vineri, la Bacău, sprintul final e reprodus identic. Doar rolurile sunt inversate , învingător e Cosma. O ultimă încercare, sîmbătă pe stadionul din Galaţi, dar din disputa celor doi, cîştigă... al treilea, Simion Ariton. Cosma smulge totuşi bonificaţia de 30 secunde cuvenită locului doi şi, cu aceasta, practic, cursa e decisă, pentru că a doua zi, în ultima etapă, spre București, minutul de avans al liderului n-a mai putut « redus de Moiceanu... A fost o cursă splendidă și amintirea ei m-a încîntat ani de-a rindul, pînă in 1969, cînd berlinezul Wanzlik și Teodor Vasile al nostru au reeditat disputa la înalta tensiune a predecesorilor lor. Ca vechi cronicar al ciclismului, nu-mi doresc decît ca şi „Turul“ ce începe azi să fie condimentat de acelaşi bărbătesc spirit al combativităţii... C. DIAMANTOPOL PUBLICUL ENTUZIAST, FERMECĂTOR Multe, nenumărate sunt punctele de atracţie ale „Turului României“ Frumuseţea disputei rutierilor — cu micile ei drame şi marile isprăvii ale curajoşilor, coloritul viu al plutonului şi al caravanei, în general festivităţile de premiere, starturile cu „momentul tricoului galben“, toate acestea şi multe altele dau un farmec deosebit înconjurului ţării pe biciclete. Şi mai este acea succesiune de peisagii, decorul acela uimitor ce se schimbă nu r numai de la zi la zi, ci şi de la oră la oră, care asigură competiţiei o inegalabila frumuseţe. Dar, peste toate acestea, există un element şi mai puternic : publicul. Entuziast, gata să vină în ajutorul rutierilor (o cană de apă...), aşteptînd cu stoicism plutonul, publicul acesta — eterogen, alcătuit din copii şi tineri, din oameni maturi şi vîrstnici — este — alături de ciclişti — personajul principal al întrecerii. Fără el, fără aplauzele acelea venite ca un ecou de pe cîmpii, de pe stînci, din balcoanele blocurilor şi de pe strada înţesată, uneori de pe gardurile curţilor, competiţia n-ar avea raţiunea de a se disputa. Este şi motivul pentru care întrecerile ciciliste ocolesc autostrăzile, preferind ruta întortocheată ce străbate localităţile mici şi mari. In fond, pentru el — pentru publicul venit în întîmpinare — se dispută un tur ciclist. Am văzut Fălticenii aşteptînd cu mic cu mare caravana, am văzut comune întregi ieşite în întîmpinarea plutonului, oameni cu braţele pline de florile cîmpului, am văzut mese acoperite cu bunătăţi aşteptîndu-i pe alergătorii, ce nu se puteau opri nici măcar pentru o clipă. Magnific este acest public care dă cea mai frumoasă dintre frumuseţi „Turului României ” 0 După cum vezi, mă antrenez de foarte mulți ani dar, de abia zite, acum mă simt in formă... is a\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\m\\\m DESTINE Nu este pentru nimeni un secret faptul că in ciclismul profesionist se cîştigă mulţi bani. E vorba de vîrfuri. Dar cu cite eforturi fi, mai ales, cu cite sacrificii . Uneori, din păcate, cel ce a luptat să agonisească nu mai ajunge să se bucure de premiile cucerite. Alţii, însă... SUPERCAMPIONUL Eddy Merckx este, indiscutabil, cel mai mare ciclist al acestor ani şi, poate, al tuturor timpurilor. De 4 ori cîştigător al „Turului Franţei“, învingător în Vuelta şi Giro, campion mondial la amatori şi la profesionişti, recordman mondial al orei , belgianul are în bogatul său palmares, la cei 27 de ani ai săi, şi cea mai mare parte din „clasicele“ ciclismului profesionist. Căsătorit cu fiica fostului rutier profesionist Lucien Acou şi tată a doi copii, Eddy Merckx este un om lucid. El doreşte să cîştige — glorie şi bani — dar nu oricum. Cu riscul unor scandaluri, cu riscul de a se lăsa bîrfit (cum s-a întîmplat în acest an), nu acceptă nimic din ce ar putea să-i scurteze cariera sau să-i pericliteze sănătatea. Nu-i vorba de lipsă de curaj, nici de teama unor adversari (cum se face aluzie la Luis Ocana), ci de o grijă deosebită pentru el ca om, ca sportiv. N-avem decît să-l admirăm și să dorim ca exemplul său să fie urmat. RETROSPECTIVĂ (I) ETAPA BUCUREŞTI-BRAŞOV DE-A LUNGUL ANILOR Spre sfîrşitul dupăamiezii de azi, caravana ciclistă va poposi în Poiana Braşov, încheind etapa a doua a „Turului“ '73 şi totodată a 213-a din cîte s-au disputat în cele 18 ediţii de pînă acum, care au însumat 30 631 km parcurşi în 997 ore şi 25 minute de pedalat. Este pentru a treia oară cînd „Turul României“ străbate etapa Bucureşti-Braşov, şi pentru a 18-a oară cînd importantul centru turistic de la poalele Tîmpei găzduieşte caravana ciclistă. În prima ediţie (1934), venind de la Bacău (180 km fără asfalt, şi cu o medie orară de... 22,160 km) ciştigă Ghenadie Simov (Bulgaria) iar în 1935, de la Buzău — prin PatrHagele — pe un drum foarte greu, (173km, parcurşi cu 24 km/h), Nicolae Ion Ţapu învinge solitar, cu un avans de 7 minute asupra polonezului Sigismund Daniel (lider şi victorios în final). Aici au mai cunoscut bucuria victoriei: germanul Willy Kutschbach (1936), iugoslavul Solman (1946), M. Niculescu (1950, 1953, 1954), C. Stănescu (1951), după o „ucigătoare“ etapă contratimp Individual, Sibiu — Braşov 144 km parcurşi cu 34 km/h. Apoi, în 1955 învinge St. Stefu, iar în 1958 braşovenii aplaudă victoria unui tânăr concetăţean (azi profesor de educaţie fizică) Nicolae Muşa. Silviu Duţă obţine victoria în 1959, iar G. Radulescu — Şerban realizează în 1961 o excelentă medie orară (37,320 km) pe ruta Bucureşti — Braşov. In 1966, venind de la oraşul Gh. Gheorghiu-Dej, cu 41 km pe oră, olandezul Gerard Vianen (apoi concurent în „Turul Franţei“) se desprinde pe străzile Braşovului de colegii săi de evadare de pe urcuşul de la Oituz (L. Zanoni şi Ardeleanu) şi cîştigă detaşat. Urmează plutonul, în frunte cu braşoveanul Gh. Suciu (lider şi cîştigător final). Pe acelaşi traseu, şi tot cu 41 pe oră, primul se clasează în 1967, tînărul Vasile Teodor, iar în 1969, venind de la Sibiu, (140 km) cu 44 pe oră cîştigă Patzig (R.D.G.). Emil IENCEC SĂRMANUL SIMPSON Tragicul sfîrşit al lui Simpson, al englezului Tom Simpson, este cunoscut. Fostul campion mondial, singurul ciclist profesionist din Anglia care reuşise să se integreze plutonului aşilor (alcătuit în marea majoritate din ciclişti francezi, italieni, spanioli şi belgieni), a murit pe muntele Ventoux, doborît de oboseală, căldură şi — mai ales — de droguri. A vrut să cîştige mult, mai mult decît îi permiteau puterile, să-şi asigure în anii de ciclism o situaţie pentru tot restul vieţii. A vrut.., Pentru a face faţă eforturilor a apelat la „pilula miraculoasă", la preparate farmaceutice clandestine. In urma lui a rămas o familie îndoliată. Nu este singurul exemplu. Dar — mai puternic decît celelalte — el vorbește de la sine despre pericolele care există în ciclismul profesionist. Pagină realizată de Hristache NAUM . Mr. 7521