Sportul, septembrie 1973 (Anul 29, nr. 7520-7549)

1973-09-02 / nr. 7521

Pag, a 2-a C­iclismul competi­­ţional este o in­venţie a gazetari­lor sportivi ! Şi nu se poate spune că, măcar o dată, n-au făcut şi ei ceva bun... Cu mai bine de o su­tă de ani in urmă (la 25 august 1869), sportul cu pedale a fost­ pro­pulsat în arena compe­­tiţională pentru a ali­menta cu ştiri senzaţio­nale rubricile de sport ale ziarelor. Din conflic­tul a două gazete — L’Auto-Vélo şi Le Vélo — s-a născut, acum 7 decenii, „Turul Franţei", competiţie-mamut care, şi astăzi, subjugă imagi­naţia multor tineri din Franţa şi din împreju­rimi, îndeosebi a acelo­ra ce doresc să urce piscurile gloriei cu... lif­tul. Lumea sportivă, cap­tivată de isprăvile citite în coloanele ziarelor, şi-a făcut idoli din aler­gătorii de cursă lungă. lată de ce ciclismul, în ciuda faptului că vehi­culul său a devenit de­suet, că vitezele obţinute sunt ridicol de mici faţă de cele realizate de bo­lizii curselor de formula I, în ciuda faptului că este bătrîn şi îndeobşte, conservator, rămîne, to­tuşi, la modă, pasionea­ză, stimulează o verita­bilă industrie (numai ex­portul Europei către A­­merica se cifrează anu­al la milioane şi milioa­ne de biciclete), aruncă periodic în arenă vedete de 24 de carate. Sportul cu pedale s-a extins pe întregul mapamond, con­tinuă să dea fiori, să entuziasmeze milioane de oameni , spectatori, te­lespectatori sau radio­­ascultători. Sunt curse maraton, în care cicliştii pleacă la miezul nopţii şi sosesc în faptul serii (Bordeaux- Paris), altele în care pe­­rechi-perechi se învîrtesc fără contenire pe ova­lul pistei, acoperind 6— 7 000 de kilometri („Six- Jours"). in fine, sint curse clasice gata să-și sărbătorească centenarul. Fiecare dintre ele stîr­nește interesul, dar ceea ce pasionează, ceea ce creează personagii de legendă sunt cursele pe etape. Indiferent dacă ocazionează sau nu dis­puta între Eddy Merckx și Luis Ocana („rivalii secolului"), ele sunt ur­mărite cu sufletul la gu­ră. Pentru că aventura lor este un adevărat se­rial — și serialele sunt en vogue , pentru că plutonul trebuie să urce în nori, să coboare în abis, să suporte arşiţa şi ploaia biciuitoare, să înfrunte vîntul tăios — şi gazetarii sunt meşteri mari în a zugrăvi tablo­ul în tonuri violente. De ce vă spun toate acestea ? Pentru că as­tăzi caravana multicolo­ră a „Turului României" se pune în mişcare, mi­nată de ambiţia ziarului „Sportul" de a nu lăsa să se stingă disciplina care l-a dat pe Marin Niculescu, Ludovic Za­­noni, Ion Cosma, Aurel Şelaru, Gabriel Moicea­­nu şi Vasile Teodor, pe atîţia alţii, sportivi care au devenit eroii unor se­riale palpitante, ne-au înfiorat plăcut cu ispră­vile lor, ne-au obligat să-i aplaudăm chiar da­că în faţa noastră se afla doar aparatul de radio sau foaia de ga­zetă. Aşadar, din nou la­­ drum ! La drum, după un relache de trei ani. Cite se vor fi întîmplat în acest răstimp ? Ce stele vor fi apărut pe firmamentul sportului în care curajul şi măiestria se îmbină la limitele su­perioare ? Vom afla în periplul de 8 zile, ce în­cepe azi şi se încheie duminica viitoare. Va fi o cuprinzătoare sărbă­toare sportivă, multilate­rală şi polivalentă. Să nu lipsiţi de la ea. Măcar la una dintre sec­venţe asiguraţi-vă loc în tribuna generoasă de 1 263 km. Pentru că sportul cu pedale a fost inventat de ziarişti, dar crescut şi răsfăţat de spectatori... O INVENŢIE A ZIARIŞTILOR... „ANUL NAŞTERII TURURILOR NAŢIONALE AMATORI 1908 : „Turul Belgiei“ 1909 : „Turul Olandei“ 1924 : „Turul Bulgariei“ 1925 : „Turul Ungariei“ 1928 : „Turul Poloniei“ 1934 : „Turul României“ 1935 : „Turul Austriei“ 1937 : „Turul Iugoslaviei“ 1938 : „Turul Uruguayului“ 1951 : „Turul Angliei“ 1953 : „Turul Cehoslovaciei“ 1959 : „Turul Tunisiei“ 1959 : „Turul R. D. Germane“ 1961 : „Turul Franţei“ PROFESIONIŞTI 1903 : „Turul Franţei“ 1903 : „Turul Belgiei“ 1909 : „Turul Italiei“ 1909 : „Turul Olandei“ 1911 : „Turul Germaniei“ 1927 : „Turul Portugaliei“ 1933 : „Turul Elveţiei“ 1935 : „Turul Spaniei“ 1935 : „Turul Luxemburgului“ CLENCIURI Asta zic și eu că-i poantă, Deraia nu-i cu supărare. Tocmai cînd sosii „pe geantă“, M-au primit cu... pompă mare ! Desen de Al CLENCIU s­jmmm MIC DICŢIONAR CICLIST Spiţe­r• Beţe-n roate Rutier — Pistard... rămas pa drumuri Sonerie — Claxon ciclist Timp cu bonificaţie — Primă ciclistă Căţărătorii — Alpinişti pe roate Cronometru — Timp care stă pe ace Pistă —­­Şosea* cu circuit închis Pistard -­ ciclist care fuge să se a-­jungă din urmă Tricou galben — Trofeu de culoarea... invidiei Turul ■- o caravană care nu merg* In deşert Ambuscada —­ „grămadă* ciclistă Asfalt — Pistă de aterizare pentru ci­cliştii ghinionişti Bariera — Penalizare feroviară Baieu “ Pingeaua roţilor Cui — Fault ciclist Ghidon — Dtrlogul ciclistului Mecanic — „Medicul“ bicicletelor Pană — Clacare ciclistă Tandem­­= Bicicletă cu soţ Tohan — Maternitatea bicicletelor ro­mâneşti Trenă falsă = Fentă ciclistă Trotuare — Tribunele turului Definiţii de ing. Dan PRECUP, D. C. MAZILU şi Titi GHEORGHIU-Vaslui CICLO-VORBE • CSnd i s-a spus că urmează sa în­ceapă „Turul României“, a Întrebat : „Pe cînd, returul ?“ • In toate etapele, a condus o sin­gură dată. A condus pe colegi pînă la restaurantul unde aveau să ia masa, in­­trucit aceştia nu cunoşteau oraşul res­pectiv. • Ce este bicicleta pentru un Inspec­tor de spaţiu locativ ? Două camere cu acces la şosea. • Nu vrea să conducă In clasamentul general, sub motiv că nu-i stă bine In galben. • ştiu eu pe unul care In orice cursă poartă ochelari de vedere, ca să-şi apro­pie victoria. • Bătea şaua, ca să priceapă meca­nicul, că n-a fixat-o bin«. V. D. POPA R­ASUANI, LAURA STOIAN, BRAILA. Mulţi scri­itori şi poeţi au iubit bicicleta, chiar dacă nu i-au închinat nici o odă. Ei şi-au dat seama că, numai cîntind bi­cicleta, ar juca rolul sportivilor din... tribune. Pasiunea pentru bicicletă a 1141 Alexandru ţvţacedonski şi Constan­tin Cantilli, performanţele pe care le-au realizat aceştia „pe două roţi“ sunt arhicunoscute. Ceea ce se cunoaşte mai puţin, este că şi „regele epigra­mei româneşti“, Cincinat Pavelescu, a fost, între anii 1884—1885, unul dintre anii întrecerilor de pe „Velodromul Pucher“ .Probabil că s-ar fi Înscris şi în... Turul României, dacă s-ar fi organizat pe-atunci). De altfel, in­­tr-una din paginile dedicate unor a­­mintiri de demult, Gala Galaction se opreşte nu numai asupra unor epi­soade privind activitatea literară a lui Cincinat Pavelescu, ci şi asupra unor întîmplări legate de performanţele ci­cliste ale marelui nostru epigramist. Evident, aş putea da şi alte exemple de oameni de litere care au iubit bici­cleta. Spaţiul mă trage, însă, de mînecă. Mă opresc, deci. Şi-am încă­lecat pe-o şa şi v-am spus poves­­tea­ aşa. EMANOIL, MARCULESCU, BUCU­REŞTI. Nu este o snoavă, cum vi s-a părut dv. Intr-adevăr, la unele edi­ţii ale Turului României s-au distribuit premii şi pentru.. ultimul clasat în diferite etape. Am aflat prea tîrziu acest lucru, altfel m-aş fi aflat şi eu, cu siguranţă, printre cSştigători. S-a renunţat, Insă repede, la astfel de premii, cicliştii din coada plutonului întrecindu-se In materie de politeţe şi spunlnd unul altuia: „După dv!“. MARIN PECHICI, BUCUREŞTI. Ne întrebaţi dacă este bine să se arunce cu găleţi cu apă In cicilişti? Desigur, dar cu puţină grijă, să nu aruncaţi şi... găleata! Dar, cum septembrie nu poate fi o lună prea călduroasă, n-o să fie cazul, probabil. AURELIA HORTU, BUCUREŞTI. De ce liderul clasamentului poartă un tricou de culoare galbenă? Vă asigur că asta n-are nici o legătură cu... gelozia celorlalţi concurenţi! De altfel, de multe ori se vorbeşte despre pur­tătorul „tricoului galben“, in mod fi­gurativ, la unele competiţii liderul cla­samentului general purtînd un tricou de altă culoare. AUREL BOGA, GIURGIU. Dintre „spiţele“ trimise, am ales-o pe urmă­toarea: „Unii mecanici din caravană, in materie de reparaţii, aplică la bi­cicletă zicala: „Na-ţi-o frintă, că ţi-am dres-o”. Apreciem poanta. Dar spe­răm să apreciem şi contribuţia meca­nicilor, în Turul României. VLAD GAGEA, BUCUREŞTI. Reţi­nem urarea pe care o faceţi: „In Tu­rul României, pe cicliştii români să-l bată doar... vlntul!** LAURIAN CARSTEA, SIBIU. Intr-o cursă ciclistă ,la coborîre, se realizea­ză, de multe ori viteze de 70—80 de kilometri pe oră. Aşa stînd lucrurile, dacă aveţi o treabă urgentă, între Predeal şi Braşov, în loc să luaţi tre­nul, folosiţi bicicleta! GH. T., BUCUREŞTI Amuzant. Jocul IV, de cuvinte: „la timpul cursei pre­feră ca răcoritoare CI­C(L)0“. De ase­menea, ne-a plăcut definiţia trotine­tei 3= O bicicletă care­ a dat in mintea copiilor«. PASCU POP, GALAŢI. Media ora­ră depinde nu numai de valoarea ci­cliştilor, ci, desigur, şi de lungimea etapei respective. In multe competiţii cicliste s-au realizat medii orare de aproape 50 de kilometri. Cifră de-a dreptul impresionantă. Poate că vom întîlni una apropiată şi în actuala ediţie a Turului României. ADRIAN PAVELESCU. BUCUREŞTI. Primul Tur al României a fost organi­zat în 1934. La anul, cu prilejul îm­plinirii a 40 de ani, s-ar putea orga­niza, deci, o ediţie de două ori ju­biliară, fiindcă ar fi a XX-a. Numă­rul anilor nu coincide cu numărul e­­diţiilor, fiindcă au fost multe „zile (pardon­­ ani) de odihhnă“! Ilustraţii ! N. CLAUDIU Sportul Cea mai preţioasă performanţă Mi-a plăcut mult ciclismul. De ce ? N-are rost să vă spun acum. E suficient să ştiţi că i-am închi­nat cei mai frumoşi ani, că l-am slujit cu abnegaţie de bărbat. Drept este că şi el mi-a dăruit inegalabile satisfacţii. In cei a­­proape 20 de ani cit am fost spor­tiv am parcurs — la competiţii­­şi antrenamente — o distanţă egală cu de 10 ori înconjurul pămîntu­­lu­i pe la Ecuator, m-am călit în focul aprigelor bătălii, am învăţat să sufăr, fără a mă plinge, pentru ca învingindu-mă să ciştig disputa cu oboseala, disperarea, muntele, ploaia, frigul, ghinionul. Pe bici­cletă — sau cu bicicleta — am străbătut multe ţări ale lumii, am admirat monumente păstrind pa­tina timpului, locuri fermecătoa­re, oameni minunaţi. Bucurii mi-a procurat bicicleta şi în competiţii. Am cîştiga­t de trei ori cursa Paris — Rouen — Paris, am învins la sprintul final al etapelor rutiere de mare valoa­re în „Cursa Păcii", în „Turul Iugoslaviei“, în „Turul Egiptului". Am simţit de multe ori gustul dulce, ameţitor, al victoriei. Dar niciodată nu m-am simţit atit de fericit ca in seara aceea din 1958 cînd am primit cununa de lauri a „Turului României". A fost parcă un vis frumos. Toată lumea era a mea ! Uitasem truda, necazurile toate, uitasem chinul şi eforturile, mi se părea că totul fusese frumos şi lin, ca o plimbare la şosea cu o fată frumoasă. Şi ce greu fu­sese. .. De cite ori nu-mi încolţise gindul să abandonez, să las totul baltă pentru o noapte de odihnă, fără coşmar, pentru o zi liniştită ! Dar, atunci, în clipa care a urmat victoriei, tot ce fusese greu dispă­ruse. M-am întrebat, mai tirziu, de ce ? Ce burete miraculos şter­sese urmele trudei ? Mi-am dat seama, apoi, că victoria în „Turul României“ are, intr-adevăr, puteri miraculoase. Cînd ai tăi vor­ să te sărbătorească, ştiu s-o facă cu un farmec aparte, neîntîlnit aiurea. Cînd te aplaudă, ecoul este mai puternic, cînd îţi zimbesc, fericiţi de isprava ta, faţa lor iradiază o lumină bună, blindă, caldă. Fap­tul că zi de zi ii întrlneşti pretu­tindeni pe aceşti oameni ce se entuziasmează sincer, care recu­nosc că tu faci ceea ce ei nu pot şi de aceea iţi meriţi stima, care sunt in stare să te aştepte in ploa­ie pentru a te vedea o clipă — — iţi dă puteri să arunci zgura ne­cazurilor trecute... De aceea păstrez în inimă victo­ria din „Turul României" ca pe cea mai frumoasă amintire, iar îu vitrină trofeul drept cel mai pre­ţios din cite am cucerit vreodată. Gabriel MOICEANU maestru emerit al sportului gr . Nu numai cicliştii­­ sunt inventivi. Specta- f­­orii, mai ales atunci cind­ se află la vîrste... fragede, găsesc locurile cele mai bune pentru a admira is­cusinţa plutonului, pentru a-i des- a coperi pe cei care au ajuns eroii întrecerii. Chiar şi un gard este bun pentru a saluta cu entuziasm trecerea rutierilor... Mersul Pe propriile tale picioare este primul şi cel mai firesc sport din lume. Un sport pe care îl practici toată viaţa. Mersul pe bici­cletă este, în acest secol al vitezei, puntea de legătură dintre mijloacele moderne de mişcare şi cele naturale, care menţin sănătatea, tinereţea omului. BICICLETA DESCINDE DINTR-UN CAL DE LEMN... Bicicleta descinde dintr-un... cal. Să precizăm : dintr-un cal de lemn ! Prin­ 1789, dl. de Sivrae s-a gîndit să le facă copiilor săi o bucurie. Şi, atunci, a ataşat calului de lemn două roţi. Prin împingere se obţi­nea o viteză uimitoare (pentru o ju­cărie și pentru acea vreme). Făcînd uz de cunoștințele sale de limba la­tină, dl. de Sivrae și-a denumit in­venția „célerifére“; jucăria pe două roate a făcut vu­vă. Cineva s-a gîn­dit că ar fi mai bine să i se spună „vélocifére“ și lumea a adoptat re­pede noua denumire. Și cum se întîmplă de obicei, alte zeci şi zeci de colaboratori au con­tribuit, de-a lungul anilor, la trans­formarea invenţiei. Din cal de lemn s-a ajuns la bicicletă. La 5 aprilie 1818, baronul Drais a prezentat în Grădina Luxemburg un celerifer cu o roată mobilă şi o timonă care avea mai tîrziu să de­vină ghidon. De a­tunci, evoluţia a fost mai lentă. Au trebuit 40 de ani şi mai bine pînă cînd mecanicul Pierre Michaux a fixat pedale pe roata din faţă (1861). La Expoziţia Universală din 1867, Michaux a prezentat o bi­cicletă cîntărind 35 kg, la preţul de 500 de franci-aur. Bicicleta era con­struită din lemn, roţile — tot de lemn — fiind consolidate cu cercuri de fier. Doi ani mai tîrziu se a­­daptau roţile metalice. A intervenit o altă problemă : gi­gantismul roţii din faţă. Meşterii se întreceau in a-i da dimensiuni u­­riaşe, astfel că se ajunsese la un diametru de 3 m ! Mecanicii Guil­­met şi Mayer, apoi şi Sergent (1878) au rezolvat problema, aducînd bici­cleta la măsuri convenabile. Astfel, numai acrobaţii circurilor ar fi pu­tut rula pe bicicletele-gigant. Siste­mul de transmisie — pe placă din­ţată — a fost definitiv pus la punct de englezul Stanley, din Country. Perfecţionarea bicicletei a fost rea­lizată, în 1885, cînd Georges Juran a construit primul vehicul de concepţie intr-adevăr modernă, cu roţi egale, transmisie etc. Un moment foarte im­portant în istoria bicicletei l-a con­stituit anul 1890. Medicul veterinar scoţian John Boyd Dunlop a intro­dus în cauciucul compact, care aco­perea pînă atunci roţile bicicletelor, un tub. Punîndu-şi plămînii la în­cercare, el l-a umflat, oferind soţiei şi copiilor posibilitatea de a evita zguduiturile drumurilor. In Franţa, moda doctorului Dunlop a fost intro­dusă de fraţii Michelin. Dar, ciclismul, ca disciplină spor­tivă, n-a aşteptat perfecţionarea bi­cicletei pentru a se avînta In pri­mele întreceri... profesioniste. In 1869 s-a dat startul marilor curse, premiile constînd în sute şi sute de franci-aur. ÎMI AMINTESC DUELUL MOICEANU - COSMA, DIN ’61 In rafturile memoriei, ca într-o bibliotecă, stau rînduite şi sedimen­tate impresiile culese în cei peste douăzeci de ani (e drept, cu inter­mitentă, pentru că, din păcate, şi Tururile României au fost intermi­tente...) de cînd urmăresc din ma­şina presei multiplele peripeţii de pe sinuoasele trasee ale „marii bucle“... Iată, gîndul alege din raft, ediţia a XIV-a a Turului, cea marcată în amintirea tuturor de duelul de intens dramatism sportiv, dintre cei doi aşi, de atunci, ai pedalei, Gabriel Moi­­ceanu şi Ion Cosma... ...Sîntem la Oradea, e sîmbătă 16 septembrie 1861, la capătul etapei a Vl-a. Moiceanu, hărţuit de reduta­bilii rutieri din R.D.G., Ampler, Grünzig, Hoffmann, de ulteriorul re­cordman mondial al orei, danezul Die Ritter, dar şi de... coechipierii săi, în special de Cosma, reuşeşte totuşi să-şi salveze tricoul galben, pe care-l purta încă după prima etapă. Dar faţa, de obicei veselă, a lui Moiceanu, e crispată acum, la interviul pe care i-l iau după sosire, îmi spune că performanţa l-a costat prea multe eforturi, fizice şi morale, şi la un moment dat, aflu în acea seară de sîmbătă de la Oradea că pe Moiceanu îl bate chiar gîndul de a abandona lupta ! Optimismul lui na­tiv învinge însă Îndoielile şi a doua zi, el e aliniat la startul etapei Ora­dea — Cluj, care avea să consoli­deze definitiv poziţia de lider a echi­pei României. Dar nu şi pe aceea a lui Moiceanu, de care Cosma se apropiase acum la 1 minut şi 3 se­cunde... ...» «4 Luni dimineaţa, pe cei 44 km ai etapei contratimp Cluj — Dej, ac®*' stă diferenţă se spulberase. Cosma purta acum mult rîvnitul tricou gal­­ben, cu un avans de 32 de secunde. „Musiu“ nu renunţă însă la lupta şi, după două etape în care nici unul din cei doi rivali ce se urmă­reau reciproc nu reuşeşte să se dis­tanţeze, joi, pe pista stadionului din Iaşi, într-un sprint final ca pe velo­drom, îl Învinge pe Cosma şi se apropie la 2 secunde de el. Vineri, la Bacău, sprintul final e reprodus identic. Doar rolurile sunt inversate , învingător e Cosma. O ultimă încercare, sîmbătă pe stadio­nul din Galaţi, dar din disputa celor doi, cîştigă... al treilea, Simion Ari­­ton. Cosma smulge totuşi bonificaţia de 30 secunde cuvenită locului doi şi, cu aceasta, practic, cursa e de­cisă, pentru că a doua zi, în ultima etapă, spre București, minutul de avans al liderului n-a mai putut « redus de Moiceanu... A fost o cursă splendidă și amin­tirea ei m-a încîntat ani de-a rin­­dul, pînă in 1969, cînd berlinezul Wanzlik și Teodor Vasile al nostru au reeditat disputa la înalta tensiune a predecesorilor lor. Ca vechi croni­car al ciclismului, nu-mi doresc decît ca şi „Turul“ ce începe azi să fie condimentat de acelaşi bărbătesc spirit al combativităţii... C. DIAMANTOPOL PUBLICUL­­ ENTUZIAST, FERMECĂTOR Multe, nenumărate sunt punctele de atracţie ale „Turului României“ Frumuseţea disputei rutierilor — cu micile ei drame şi marile isprăvii ale curajoşilor, coloritul viu al plutonului şi al caravanei, în general festivităţile de premiere, starturile cu „momentul tricoului galben“, toate acestea şi multe altele dau un farmec deosebit înconjurului ţării pe biciclete. Şi mai este acea succesiune de peisagii, decorul acela uimitor ce se schimbă nu r num­ai de la zi la zi, ci şi de la oră la oră, care asigură competiţiei o inegalabila frumuseţe. Dar, peste toate acestea, există un element şi mai puternic : publicul. Entuziast, gata să vină în ajutorul rutierilor (o cană de apă...), aşteptînd cu stoicism plutonul, publicul acesta — eterogen, alcătuit din copii şi tineri, din oameni maturi şi vîrstnici — este — alături de ciclişti — per­sonajul principal al întrecerii. Fără el, fără aplauzele acelea venite ca un ecou de pe cîmpii, de pe stînci, din balcoanele blocurilor şi de pe strada înţesată, uneori de pe gardurile curţilor, competiţia n-ar avea raţiunea de a se disputa. Este şi motivul pentru care întrecerile ciciliste ocolesc autostră­zile, preferind ruta întortocheată ce străbate localităţile mici şi mari. In fond, pentru el — pentru publicul venit în întîmpinare — se dispută un tur ciclist. Am văzut Fălticenii aşteptînd cu mic cu mare caravana, am văzut comune întregi ieşite în întîmpinarea plutonului, oameni cu braţele pline de florile cîmpului, am văzut mese acoperite cu bunătăţi aşteptîndu-i pe aler­gătorii, ce nu se puteau opri nici măcar pentru o clipă. Magnific este acest public care dă cea mai frumoasă dintre frumuseţi „Turului României ” 0 După cum vezi, mă antrenez de foarte mulți ani dar, de abia zit­e, acum mă simt in formă... is a\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\m\\\m D­ESTINE Nu este pentru nimeni un secret faptul că in ciclismul profesionist se cîştigă mulţi bani. E vorba de vîrfuri. Dar cu cite eforturi fi, mai ales, cu cite sacrificii . Uneori, din păcate, cel ce a luptat să agonisească nu mai ajunge să se bucure de premiile cucerite. Alţii, însă... SUPERCAMPIONUL Eddy Merckx este, in­discutabil, cel mai mare ciclist al acestor ani şi, poate, al tuturor timpuri­lor. De 4 ori cîştigător al „Turului Franţei“, învin­gător în Vuelta şi Giro, campion mondial la ama­tori şi la profesionişti, re­cordman mondial al orei , belgianul are în bogatul său palmares, la cei 27 de ani ai săi, şi cea mai ma­re parte din „clasicele“ ci­clismului profesionist. Căsătorit cu fiica fostu­lui rutier profesionist Lu­­cien Acou şi tată a doi copii, Eddy Merckx este un om lucid. El doreşte să cîştige — glorie şi bani — dar nu oricum. Cu riscul unor scandaluri, cu riscul de a se lăsa bîrfit (cum s-a întîmplat în acest an), nu acceptă nimic din ce ar putea să-i scurteze ca­riera sau să-i pericliteze sănătatea. Nu-i vorba de lipsă de curaj, nici de teama unor adversari (cum se face aluzie la Luis O­­cana), ci de o grijă deo­sebită pentru el ca om, ca sportiv. N-avem decît să-l admirăm și să dorim ca exemplul său să fie urmat. RETROSPECTIVĂ (I) ETAPA BUCUREŞTI-BRAŞOV DE-A LUNGUL ANILOR Spre sfîrşitul după­­amiezii de azi, cara­vana ciclistă va po­posi în Poiana Bra­şov, încheind etapa a doua a „Turului“ '73 şi totodată a 213-a din cîte s-au disputat în cele 18 ediţii de pînă acum, care au însumat 30 631 km parcurşi în 997 ore şi 25 minute de pedalat. Este pentru a treia oară cînd „Turul Ro­mâniei“ străbate eta­pa Bucureşti-Braşov, şi pentru a 18-a oară cînd importantul cen­tru turistic de la poa­lele Tîmpei găzduieşte caravana ciclistă. În prima ediţie (1934), venind de la Bacău (180 km fără asfalt, şi cu o medie orară de... 22,160 km) ciş­tigă Ghenadie Simov (Bulgaria) iar în 1935, de la Buzău — prin PatrHagele — pe un drum foarte greu, (173­­km, par­curşi cu 24 km/h), Nicolae Ion Ţapu în­vinge solitar, cu un avans de 7 minute a­­supra polonezului Si­gismund Daniel (lider şi victorios în final). Aici au mai cunos­cut bucuria victoriei: germanul Willy Kut­­schbach (1936), iugos­lavul Solman (1946), M. Niculescu (1950, 1953, 1954), C.­­ Stă­nescu (1951), după o „ucigătoare“ eta­pă contratimp Indi­vidual, Sibiu — Braşov 144 km par­curşi cu 34 km/h. Apoi, în 1955 învinge St. Stefu, iar în 1958 braşovenii aplaudă vic­toria unui tânăr con­cetăţean (azi profesor de educaţie fizică) Nicolae Muşa. Silviu Duţă obţine victoria în 1959, iar G. Radu­­lescu — Şerban rea­lizează în 1961 o ex­celentă medie orară (37,320 km) pe ruta Bucureşti — Braşov. In 1966, venind de la oraşul Gh. Gheor­­ghiu-Dej, cu 41 km pe oră, olandezul Ge­rard Vianen (apoi concurent în „Turul Franţei“) se desprin­de pe străzile Braşo­vului de colegii săi de evadare de pe ur­cuşul de la Oituz (L. Zanoni şi Ardelean­u) şi cîştigă detaşat. Ur­mează plutonul, în frunte cu braşoveanul Gh. Suciu (lider şi cîştigător final). Pe a­­­celaşi traseu, şi tot cu 41 pe oră, primul se clasează în 1967, tînărul Vasile Teodor, iar în 1969, venind de la Sibiu, (140 km) cu 44 pe oră cîştigă Pat­zig (R.D.G.). Emil IENCEC SĂRMANUL SIMPSON Tragicul sfîrşit al lui Simpson, al englezului Tom Simpson, este cunoscut. Fostul campion mondial, sin­gurul ciclist profesionist din Anglia care reuşise să se integreze plutonului aşilor (alcătuit în marea majoritate din ciclişti francezi, italieni, spanioli şi belgieni), a murit pe muntele Ventoux, doborît de oboseală, căldură şi — mai ales — de droguri. A vrut să cîştige mult, mai mult decît îi permiteau puterile, să-şi asigure în anii de ciclism o situaţie pentru tot restul vieţii. A vrut.., Pentru a face faţă eforturilor a apelat la „pilula miraculoasă", la pre­parate farmaceutice clandestine. In urma lui a ră­mas o familie îndoliată. Nu este singurul exemplu. Dar — mai puternic decît celelalte — el vorbește de la sine despre pe­ricolele care există în ciclismul profesionist. Pagină realizată de Hristache NAUM . Mr. 7521

Next