Sportul, decembrie 1982 (Anul 38, nr. 10258-10283)

1982-12-11 / nr. 10267

S-a încheiat Simpozionul de medicină sportivă CU HOTĂRÎREA FERMĂ DE A SE MUNCI MAI BINE ŞI CU MAI MULTĂ EFICIENŢĂ Manifestare de un înalt nivel ştiinţific, avind pe agenda de lucru o problematică vastă şi foarte actuală, Simpozionul de­dicat sărbătoririi semicentena­rului medicinei sportive româ­neşti şi a 20 de ani de la crearea Centrului de medicină sportivă s-a încheiat cu rezul­tate dintre cele mai rodnice. Participanţii la lucrări au fost salutaţi de generalul locotenent Marin Dragnea, preşedintele C.N.E.F.S., de dr. Mihai Aldea, adjunct al ministrului sănătăţii. Ca o preţuire a muncii oame­nilor în halate albe, ca şi a eforturilor celor care au pus te­melia acestei ramuri a medici­nii în ţara noastră, au fost a­cordate distincţii unor cadre cu activitate îndelungată in reţeaua de medicină sportivă. „Diploma de onoare pentru merite deose­bite în dezvoltarea mişcării de educaţie fizică şi sport din România" şi „Merite in activi­tatea sportivă". Printre cei dis­tinşi s-a aflat prof. dr. docent Ion Pavel, astăzi octogenar, unul din membrii fondatori — in 1932 — ai Asociaţiei de me­dicină sportivă din România. Ar fi, credem, interesant să amintim că profesorul Pavel, savant de renume în probleme de alimentaţie şi boli de nutri­ţie, a fost un tinereţe sportiv de performanţă, portar al echi­pei de fotbal „Colţea“ şi al na­ţionalei, in 1920. In ultima zi a lucrărilor a a­­vut loc o masă rotundă pe tema : „Actualităţi in pregătirea biologică de concurs şi reface­rea după efort“, cu o partici­pare la discuţii extrem de nu­meroasă, cu comunicări avind o reală valoare teoretică şi, mai ales, practică. Nota generală care a caracte­rizat Simpozionul a constituit-o hotărirea cadrelor care îşi des­făşoară activitatea in domeniul medicinii sportive să-şi îmbu­nătăţească permanent stilul şi metodele de muncă, să folo­sească mai eficient experienţa înaintată a şcolii medicale ro­mâneşti, a medicinii mondiale, să valorifice creator tot ceea ce este nou, pentru a contribui şi mai mult la succesele de prestigiu ale sportivilor noştri in marile întreceri mondiale, olimpice şi europene, la repre­zentarea cu cinste şi demnitate a tricolorului românesc pe toa­te meridianele lumii. Aceste ginduri şi sentimente — solemn angajament — au fost exprimate in telegrama adresată la Încheierea lucrărilor Comitetului Central al Partidu­lui Comunist Român, tovarășu­lui NICOLAE CEAUȘESCU. I A (Urmare din pag. 1) decembrie și pină simbătă 18 decembrie (joi 16 de­cembrie fiind pauză). Către sfirşitul lunii, cind echipa reprezentativă va fi prezentă la „Cupa Pon­dus", care se dispută la Copenhaga, la București va evolua echipa cehoslovacă de liga secundă TJ Topol­­ceanu, care va întilni de cite două ori selecţionatele de juniori (18 ani) şi tine­ret (20 de ani) ale ţării noastre. DEBUT IN ARENA INTERNATIONALA Incepîndu-şî pregătirile în vederea campionatului mondial de tineret (grupa C) — intre 1 şi 10 martie, la Bucureşti — selecţionata ţării noastre, alcătuită din jucători pină la 20 de ani a susţinut o primă partidă . PATINAJ TIRGIT MUREŞ, 10 (prin telefon). In drum spre pati­noarul artificial din Parcul „23 August“ am intilnit, In­tr-un du-te-vino continuu, elevi de şcoală, Îmbrăcaţi In treninguri, purtînd pe umeri patine de viteză. Cind am in­trat pe porţile patinoarului, pe dreptunghiul de gheaţă, am In­finit mulţi vitezişti, lu­­crînd sub conducerea foştilor patinatori de performanţă Eva Farcaş, Carol Gomboş şi — o surpriză plăcută — a maestrului sportului Vasile Koroş, revenit acasă de la Miercurea Ciuc. „Cum merg antrenamentele“? „Bine , răspunde Eva Farcaş. Am în­ceput programul la ora 6. Program non-stop, pentru că elevii vin la ore diferite, în funcţie de programul şcolar“. Facem prezenţa. Eva Far­kas lucrează cu 12 fete şi băieţi. Colegul ei, Vasile Ko­rog, de la C.S. Mureşul, cu © BORO SANIE SINAIA, 10 (prin tele­fon). „Cerul este senin şi temperatura se menţine în jurul lui zero grade, ceva mai scăzută cind se lasă seara. Pe piriia betonată, sănierii de la C.S.O. şi C.S.Ş. Sinaia se antrenează, efectuînd repetări de star­turi şi coborîri pe sănii cu role. Dacă situaţia va persista, se va încerca în­gheţarea, doar cu apă, ma­de verificare. în deplasare, cu echipa similară a Polo­niei, Victoria a revenit gazdelor cu 5—2 (4—1, 0—0, 1—1). Ambele goluri ale e­­chipei române au fost mar­cate de V. Jumătate, acelaşi efectiv, iar Carol Gom­boş, instructor voluntar la C.S.AL Electroni­treg, cu I sportivi. „La 9,30 pregătirile se încheie“, ne spune Vasile Koroş. „Vom relua munca la ora 13“. Cerem programul de activitate al patinoarului : *—9,30 patina­ viteză ; 9,30— 10,30 echipa de hochei IMATEX ; 10,30—18 refacerea gheţii ; 13—16,30 patina­ vite­ză ; 16,30—18,30 rezervat pen­tru public ; 18,30—19 reface­rea gheţii ; 19—a rezervat pentru public ; 23—21,30 refa­cerea gheţii ; 11,30—23 hochei Electromureş. Observaţie : de ce există o pauză atlt de mare (Intre 10,30—13) pentru refacerea gheţii ? ! Răspuns oferit de preşedintele C.S. Mureşul, Va­­sile Stmbăuan : „Nici o sec­ţie de performanţă n-a soli­­citat ore In acest răstimp*. (Traian IO­ANTJES­CU), car a primei porţiuni a pirtiei, acolo unde soarele nu pătrunde. Se va încer­ca totul pentru a se crea, cât de cit, condiţii de pre­gătire pină la căderea ză­pezii, deci pină când vom avea posibilitatea să în­gheţăm piriia pe tot tra­seul“. (Nicolae NEAGOE — maestru al sportului, res­ponsabilul bazei de bob şi sanie Sinaia). VĂ INVITĂM LA... ~IZVOARELE, o mică şi fermecătoare staţiune din Maramureş, aflată la poalele Muntelui Gutîi, pe un podiş (910 m altitudine) bogat în păduri. La cir­ca 45 de minute de staţiune, pe versantul nordic al Vârfului Igniş (Boriştea), se găsesc pirtii de schi pentru performeri şi pentru începători, precum şi pliu­l de sanie. Frecventată în special de băimăreni, staţiunea este o gazdă plăcută şi pentru amatorii de schi din alte localităţi, care au la dispoziţie com­plexul „Poiana soarelui“ vilele „Afiniş“, „Igniş“ şi „Merişor". La Izvoarele se ajunge cu curse auto, de la Baia Mare, pe șosea (32 km), prin satul Firiza. BULETIN METEO Prin amabilitatea Servi­ciului prevederilor de scurtă durată din cadrul Institutului meteorologic şi hidrologic, aflăm că în ultima perioadă a nins doar câţiva centimetri, în regiunile Ţar­cu şi Vlă­deasa. Nici pentru perioa­da următoarelor două-trei zile nu se prevăd ninsori, temperaturile scăzînd, chiar și in regiunile de munte, doar pină spre minus 2—3 grade. UNI­V­ERSIT­AT­EA CULTURAL-ŞTIINŢIFICA BUCUREŞTI, in Colaborare CU CENTRUL DE CERCETĂRI PENTRU EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT şi CONSILIUL MUNICIPAL PENTRU EDU­CAŢIE FIZICA ŞI SPORT anunţă ţinerea cursului de reciclare cu tema­­ „Studiu comparativ privind potenţialul biomotric al populaţiei şcolare”. Masa rotundă, condusă de cont dr. Nicu Alexe, cu participa­rea inspectorului general M.JEX prof. Maria Login, prof. Vir­ginia Paraschiv şi Inspector M.E.I. prof. L Micocescu, va avea loc luni 19 decembrie, orele 19*i, la sala Dalles. In Divizia ,,A" de volei MECI DE INTERES LA BAIA MARE: EXPLORĂRI - DINAMO Etapa de duminică a campionatelor primei divizii da volei este dominată de derbyul masculin de la Baia Mare, unde dinamoviştii bucureșteni dau replica localni­cilor de la Explorări — In ascensiune de formă. Vor iz­buti campionii să-şi menţină imaculată rubrica Înfrân­gerilor . Desigur, va fi multă lume in sala „Dacia“ pen­tru a afla răspunsul. O partidă, Universitatea Craiova — Steaua, a fost amânată. La feminin, cele mai intere­sante jocuri, prin echilibrul forţelor, se anunţă cele de la Galaţi şi Constanţa. PROGRAMUL ETAPEI Masculin Baia Mare : EXPLORĂRI — DINAMO Galaţi : C.S.U. OTELUL — SILVANIA S. S. Rm. vilcea­­ CARPATI — C.S.M.U. SUCEAVA Oradea : C.S.U. ALUMINA — MOTORUL B.M. Bucureşti : CALCULATORUL — TRACTORUL BV. (Sala Olimpia, ora 11) Feminin Galaţi : C.S.U. OTELUL — FARUL CONSTANTA Constanţa : CHIMPEX — „U* CLUJ-NAPOCA Bucureşti : CALCULATORUL — FLACARA ROŞIE (sala Olimpia, ora 9,30) Sibiu : C.S.M. LIBERTATEA — MARATEX R. M. Bacău — ŞTIINTA — DINAMO Iaşi : PENICILINA — RAPID Masculin Feminin CLASAMENTE Voleibalistele de la Flacăra roşie se remară îndeosebi printr-un foarte bun joc in a­­părare. O dovedire şi ima­ginea de mai sus la blocaj — Lucia Ettz şi Daniela Dră­­ghici, iar la dub­aj Simona Enache. Fază din partida sus­ţinută duminică le bucureş­­tence In faţa găăţencelor Foto :­r. NEAGU • Aseară, la Constanţa, In meci restant In campionatul feminin : Farul — Universitatea Cluj-Napoca 3—0 (4, 8. 11). 1. DINAMO 8 1 0 24: 2 16 . Silvania I S 3 18:11 14 3. Steaua 8 5 3 19:14 13 4. Universitatea 8 4 4 17:12 12 5. Explorări 14 4 18:15 12 1. Calculatorul 8 4 4 17:13 12 7. Motorul I 4 4 14:16 12 I. C.S.U. Alumina 8 4 4 14:17 12 9. Tractorul 13 5 12:18 11 10. C.S.M.U. 8 3 5 11:19 11 11. Carpaţi 8 2 5 10:22 16 12. C.S.U. Oţelul 8 1 7 10:23 1 1. DINAMO 13 13 0 39 : 7 26 2. CSM Libert. 13 10 3 32:17 23 3. Flacăra roşie 13 8 5 28:19 21 4. Farul C-ţa 12 7 5 26:18 19 5. Maratex B.M. 13 6­­7 25:26 19 6. Ştiinţa 13 6 7 24:27 19 7. C.S.U. Otelul 13 6 7 21:26 19 8. Chimpex C-ta 12 6 6 20:22 18 9. Penicilina 13 5 8 21:26 18 10. Universitatea 13 5 8 22:30 18 11. Calculatorul 13 4 9 19:31 17 12. Rapid Buc. 11­­ 11 5:33 11 DIVIZIA „A“ DE BASCHET FEMININ ORADEA. 1O (prin telefon), înainte de a relata despre me­ciurile disputate vineri, în cadrul Diviziei „A“ de baschet feminin, trebuie să menţionăm că in par­tida Universitatea Cluj-Napoca — Universitatea Timişoara (desfă­şurată joi seară, la oră înain­tată), la scorul de 52—51 pentru clujence (17 secunde de joc), când mingea se afla in posesia timiş­o­ren­cel Gizela Czmor, arbi­trul I. Nun (Bucureşti) a sanc­ţionat pe aceasă jucătoare cu paşi, decizie imaginară şi care a dat posesia mingii formaţiei din Cluj-Napoca. Normal, aceas­ta a „ţinut” mingea pină la sfîr­­şit. Rezultatele de vineri : VOINŢA BUCUREŞTI — UNI­VERSITATEA TIMIŞOARA 72—53 (34—32). Prima repriză a fost e­­chiiibratâ (s-au Înregistrat 12 e­­galităţi), apoi bucureştencele s-au desprins datorită prestaţiei bune a Esterei Tomescu, care a Inter­ceptat deseori, şi-a coordonat In­teligent partenerele şi a Înscris cind era nevoie. C.S.U. PLOIEŞTI — RAPID BUCUREŞTI 55—54 (27—29). Dis­pută pe­­muchie de cuţit*, al că­rei rezultat a fost hotărlt In ul­timul minut cindi, la scorul de 54—54, rapidista Mariana Kape­­lovics a faultat-o grosolan pe Liliana Ciobotaru . Aceasta a tre­buit să părăsească terenul. Iar înlocuitoarea ei, Sorina Lamb­ri­na, a înscris una din cele trei aruncări libere de care a bene­ficiat. OLIMPIA BUCUREŞTI — CO­MERŢUL TG. MUREŞ 55—38 (33—20). „U* CLUJ-NAPOCA — VOINŢA BRAŞOV 90—58 (89—29), CRIŞUL ORADEA — I.E.F.S. 67— 66 (45—30), POLITEHNICA BUCU­REŞTI — PROGRESUL BUCU­REŞTI 68—51 (38—13), ntc GHIŞA — coresp. • Rezultate din Divizia „B* de tineret : MASCULIN : C.S.U. O­­ţelul Galaţi — Electrica Fieni 74—60 (38—18), Academia mili­tară Mecanică fină Buc. — Poli­tehnica Tim. 87—61 (49—24), Car­­paţi grup 8 Buc. — Urbis Bucu­reşti 90—83 (49—48), C.S.U. Oţe­lul — Carpaţi grup 8 78—71­­ —28), Comerţul Lic. „Bolyai" Mureş — Jiul Ştiinţa Petro­şani 80—95 (40—52), Urbis — Academia militară 61—64 (30—33), FEMININ — Carpaţi C.S.Ş. Sf. Gheorghe — C.S.Ş.­­ Alfa Ora­dea 81—56 (39—24), Politehnica­­ CJR.S. 2 Bucureşti — Mobila C.S.Ş. Satu Mare 75—72 (41—39), ICEMEN­ER­G Bucureşti — C.S.Ş. Unirea Voinţa Iaşi 63—45 (39—25), Chimistul C.S.Ş. Rm. Vilcea — Voinţa Tg. Mureş 70—66 (9—21). Corespondenţi : Gh. Briotă, C. Albu, T. Sk­lopol, N. Tokacek, O. Guţu, N. Ştefan, N. Costache. CUPELE EUROPENE DE HANDBAL (Urmare din pag. 1) pregătită de antrenorii Ghiţă licu şi Valentin Samungi nu m­ai are de fapt probleme. „Este un fel de a spune — ni se confesează maestrul emerit al sportului Ghiţă Licu. Exclu­­zând faptul că Ion Tane este indisponibil, avem o problemă de maximă importanţă : aceea de a dovedi tuturor şi, în pri­mul rînd, suporterilor noştri că Dinamo Bucureşti este una dintre valorile reale ale hand­balului românesc. De aceea ne-am şi pregătit cu deosebită seriozitate, amnbiţionîndu-ne să realizăm un joc care să entu­ziasmeze şi să releve adevă­ratul potenţial al echipei, care anul acesta a cîştigat „Cupa României“. STEAUA, participantă la Cu­pa campionilor europeni, şi-a analizat jocul din meciul­ tu­r cu Metaloplaslika şi a tras concluziile care se impun pen­tru returul programat căline In sala din Sa­bac. Din lotul campionilor ţârii, doar Dumi­tru Berbece nu este In pleni­tudinea forţelor (entorsă la glezna, piciorului drept), dar dr. Valentin Stănescu speră să-1 recupereze pînă la ora Jo­cului. Meciul va­g, fără Îndo­ială, greu. Cele 4 goluri avana­t în tur (22—13) consitituie un avantaj fragil, pentru menţi­nerea căruia trebuie luptat pînă la ultima picătură de energie. »Aşa este — ne confirmă opi­nia maestrul emerit al sportu­lui Cornel Oţelea, vicepreşedin­te al clubului Steaua şi condu­cător al delegaţiei la Sabac — şi din această cauză jucătorii sunt mobilizaţi să facă totul pentru succesul final. Vom a­­pela chiar fi la folnţia rein­troducerii in teren a lui Radu Voina pe pastel de conducător de joc. Dacă arbitrajul va fi corect, sperăm să Învingem ori­ce obstacol“. Echipa a plecat aseară, lotul fiind alcătuit din : Munteanu, Si­mi­on — Drăgăni­­ţă, Ghiraeş, Niculae, Stingă, Dumitru, Maro, Sil­ică, Iones­­cu, Daniel şi Berbece. La Baia Mare, antrenorul Lascăr Pană se zbate să gă­sească soluţia unei victorii la cel puţin 8 goluri in meciul retur cu Empor Rostock din­­Cupa I.H.F.“. „Lucra extrem de greu, dar nu imposibil“ — ne asigură cunoscutul tehnici­an. Revăzut de zeci de ori pe video, meciul de la Rostock a arătat nu numai punctele sla­be ale partenerului, ci şi ca­renţele echipei maramureşene. Pentru jocta de mâine, în ca­re MIN­AUR încearcă imposibi­lul, ni se relatează din Baia Mare că handbaliştii au pre­gătit, materi­al­izînd indicaţiile antrenorului lor, formule spe­ciale de apărare şi scheme tactice noi, de atac, care să-i­­surprindă pe adversari Să spe­răm că aşa va fi, că alături de Dinamo Bucureşti, Steaua şi H. C. Mi­lan­o vor păşi în „sferturi", uimind să cunoască — la 18 decembrie — emoţiile unei noi trageri la sorţi ! Le urăm deplin succes ! ANUNŢ I.D.M.S. BUCUREŞTI Informează cumpărătorii Interesaţi că magazinul auto I.D.M.S. Piteşti, vinde la prezentare autoturisme ARO 10­1 (cu prelată), avind motoare alimentate cu benzină, la preţul de 83.880 lei. Pentru cumpărarea acestor­­autoturisme, cumpărătorii se vor prezenta la magazinul auto Piteşti, şos. Bucureşti — Piteşti km. 110 (telefon 976/1.26.04), cu C.E.C. in valoare de 70.000 Iei pentru autoturism DACIA 1300 şi diferenţa de preţ in numerar, care se va achita la casieria magazinului, precum şi buletin de iden­titate. Menţionăm că pentru aceste autoturisme nu este necesară dovada de la circumscripția financiară din care să rezulte că la ultimii trei ani cumpărătorul nu a dobândit autoturism. La Bucureşti şi Mediaş Încep finalele NAŢIONAL Ne aflăm in prelua startului In ultima etapă a campionatu­lui naţional de juri pe anul 1982. Se dispută ca de a 46-a ediţie a turneului [inai mascu­­lin şi a 34-a femi­nâ. In lun­ga cronologie a tadiţionalelor întreceri care reunăsc pe frun­taşii acestei discipine din ţara noiastră. Cite 10 nutere de con­curs, pentru cele nouă finale, vor fi purtate de­­21 care asal­tează titlurile, în fza decisivă. Finala masculină se dispută la Bucureşti, ince­nd de mâi­­ne, la clubul de şir LT.B. din str. Lipscani 21. Lista parti­cipanţilor Începe cu marii ma­eştri Internaţionali Florin Gheorghiu şi Victr Ciocâltea, continuând cu maetrii interna­ţionali Mihai Ghinţă, Valentin Stoica, Mircea Pavlov, Theodor Ghiţescu, Ovidiu Foişor, ma­eştrii Parik Ştefanov, Alfred CAMPIONATULUI DE ŞAH Kextesz, Gheorghe Ciolac, Alin Ardeleanu, Dorel Oltean, Va­leria Nicolaide, Constantin Ionescu, Sergiu Grünberg şi Monel Tratatovici. Lipseşte din lista de Start campionul ţării, Mihai Şubă. Miine dimineaţă va avea loc tragerea la sorţi, iar după-amiază — Incepînd de la ora 16 — Imtîlnirile pri­mei runde. Pentru prima oară, turneul final feminin va fi găzduit de oraşul Mediaş, întrecerea urmînd să se dispute In sala asociaţiei sportive „Sparta“ din localitate. Deţinătoarea titlu­lui, maestra internaţională Ger­trude Baumstark, şi-l va apă­ra In faţa unui lot select de participante, avind in frunte pe marea maestră Marina Po­­gorevici, alături de două din­tre coechipierele sale din re­prezentativa ţării, medaliată cu argint la ultima Olimpiadă de şah, marea maestră Eilsa­­beta Polihroniade şi maestra internaţională Dana Nuţu- Terescenco. In continuare, pe tabel figurează : Ligia Jirnaan, Eugenia Ghindă, Judita Kan­tor, Mariana Ioniţă-Bădici, S­maranda Boicu, Maria Albu­­leţ, Gabriela Olteanu, Angela Cabariu, Otilia Ganţ, Edit Şte­­fanov, Csilla Sajtar, Eleonora Gogîlea. Lipseşte de pe tabel, marea maestră internaţională Margareta Mureşan. Ambele turnee urmează să fie încheiate la 28 decembrie, cind vom cunoaşte pe noii campioni. PARTIDE ATRACTIVE ÎN ULTIMA ETAPĂ A TURULUI DIVIZIEI „A" DE POPICE Echipele divizionare de popice Încheie azi sez­onul competițion­al, participind la jocurile ultimei e­­tape a turului campionatului, înaintea acestor confruntări (e­ta­pa a IX-a), despre o serie de echipe putem spune că au avut o comportare remarcabilă in pri­ma jumătate a campionatului e­­diţia 1982—83, cum ar fi forma­ţiile campioane. Voinţa Tg. Mu­reş (f) gl Electromureş Tg. Mu­reş (m) — medaliate cu aur şi, respectiv, argint ln C.C.E. '82, precum şi acele echipe care de ani de zile dau jucători loturilor naţionale. Dintre noile promo­vate (opt echipe) citeva n-au reuşit să facă faţă dificultăţilor competiţiei ciştigind, in cele opt etape, cel mult un singur meci sau nici atit, cum e cazul echi­pelor feminine Frigul Bucureşti şi Bradul Vama-Suceava, care au pierdut toate jocurile susţi­nute. Dar iată clasamentele ce­lor patru serii : FEMININ — se­ria Sud : 1. Voinţa Bucureşti 12 p (7210 popice doborite in Jocurile din deplasare), 2. Rapid Bucureşti 12 p (7141), 3. Gloria Bucureşti 10 p... 9. Voinţa Con­stanţa 4 p, 10. Frigul Bucureşti 5 p , seria Nord : 1a Voinţa Ti­mişoara 14 p, 2. Voiiţa Tg. Mu­reş 12 p (9463), 1. I.S.M. Reşiţa 0 p (6971)... 9. Voinţa Odorhei 2 p, 10. Bradul Vama 0 p. MAS­CULIN — seria Sud» 1. Chimpex Constanţa 14 p (din 9 Jocuri), 2. Olimpia Bucureşti 10 p (24817), *• Voinţa Bucureşti 18 p (20499), 4. Rulmentul Braşov 10 p (19986)... •­ Constructorul Calaţi 6 p (19926), 9. Petrolul Blicoi-Cîmpina 1 p (14416), 10. Rafilerul Ploiești 2 p , seria Nord : L Electromu­reş 14 p (25404), t Aurul Baia Mare 14 p (15200), 2. Progresul Oradea 14 p (15087)... 8. Unic Satu Mare 2 p (29860), t Tehnoutilaj Odorhei 2 p (24520) 10. Con­structorul Tg. Mureş 2 p (16200). Dintre partidele etapei de azi se evidenţiază, ca interes, urmă­toarele : Gloria Bucureşti — La­­romet Bucureşti, Voinţa Constan­ţa — Voinţa Bucurşti, Electro­­mtureş Tg. Mureş -­ C.S.M. Re­şiţa, Voinţa Tg. Mureş — Voinţa Timişoara — la fetier, Olimpia Bucureşti — Gloria Bucureşti, C.F.R., Timişoara - Progresul Oradea şi Metalul Hunedoara — Aurul Baia Mare -] la bărbaţi ÄDHIN1STRATU Di STAI LOTO PRON0SP0R1 I^ORNEAIA ASTAZl — ULTIMA ZI DE PAR­TICIPARE ! O De la agenţiile Loto-Prono­sport se mai pot procura doar astăzi bilete cu numerele prefe­rate de participanţi pentru ultima tragere Loto 2 din acest an, care va avea loc miine 12 decembrie 1982. Cei ce doresc să asiste la desfăşurarea tragerii sunt invitaţi la ora 16 ka sala clubului spor­tiv Progresul din Bucureşti, str. dr. Staicovici nr. 42. (Numerele câştigătoare vor fi anunţate la televiziune şi radio în cursul se­rii) • Astăzi este, de asemenea, ultima zi de depunere a buleti­nelor pentru atracivul concurs Pronosport de miije, care cu­prinde meciuri deosebit de inte­resante din camplonatele divi­zionare A si B­aia Italiei NU OCOLITI PRILEJUI DE A VA NUMĂRĂ MIINE PRINTRE MA­RTI CÎSTIGATORI IA SISTEMUL DE JOC PREFERAT ! NUMERELE EXTRASE LA TRA­GEREA LOTO DITI i6 DECEM­BRIE 1982. Extragerea I : 59 27 57 69 52 6 74 26 84 . Extragerea a n-a : 63 48 73 ÎS­I 41 21 19 72. Fond total de «Siguri 1.248.066 lei, din care 486,un lei report la categoria I. mine. In Capi­ia 0 MARE ÎNTRECERE DE CROS Mime, în organizarea Con­siliului municipal Bucureşti pentru educaţie fizică şi sport şi a sectoarelor E.F.S., se va desfăşura un mare cros, amplă acţiune dedicată Conferinţei Naţionale a partidului, la care vor participa circa 6000 d de ti­neri şi tinere, întrecerile vor avea loc, de la ora 9, pe tra­seul din Parcul Tineretului. • Tot pentru miine, Consiliul comunal pentru educaţie fizică şi sport Pantelimon, din ca­drul Sectorului agricol Ilfov, a iniţiat o atractivă manifestare polisportivă (cros, orientare tu­ristică, handbal, fotbal, tenis de masă), care va avea loc, de la ora 10, sub genericul „Prieteni ai sportului sătesc“. CONCURS ATLETIC DE SALĂ Sezonul atletic pe teren aco­perit programează astăzi şi miine în sala „23 August“ din Bucureşti un concurs municipal rezervat juniorilor de catego­riile I şi III. Azi, Întrecerile Încep la orele 9 şi 15, iar du­minică la ora 9,30. A FOST ALCĂTUIT PROGRAMUL PREIIMINARIILOR OLIMPICE DIN GRUPA „C“ Ieri dimineaţă, agenţiile de presă au făcut cunoscut că trimişi ai federaţiilor de fot­bal din Italia, Iugoslavia, Liechtenstein, Olanda şi România (reprezentată prin Constantin Dinulescu, secretar al F.RIF.) s-au întrunit la Amsterdam, la sediul forului olandez de specialitate, pentru a stabili calendarul grupei „C" al meciurilor preliminarii (prezentat mai jos), care va hotărî una dintre cele patru echipe europene ce vor lua parte la turneul final al Jocurilor Olimpice (alături de reprezentativa Cehoslovaciei, deţinătoarea ti­tlului, cucerit la J.O. de la Moscova), programat între 23 iulie şi 11 august 1984, la Los Angeles. După cum se vede, din pro­gram lipseşte echipa Austriei, care apărea iniţial la tragerea la sorţi făcută la 3 noiembrie a.c. la Zürich. Şi asta pentru că, între timp, federaţia austriacă a comunicat la F.I.F.A. că îşi retrage echipa 1983 30 martie : Iugoslavia — ROMÂNIA 87 aprilie : ROMANIA — Olanda/Liechtenstein 8 iunie : Iugoslavia — Italia 5 octombrie : Olanda/Liechtenstein — ROMANIA 26 octombrie : ROMÂNIA — Italia 9 noiembrie­­ Italia — Iugoslavia 17 decembrie : Iugoslavia — Olanda/Liechtenstein 1984 27 ianuarie : Italia — Olanda/Liechtenstein 28 martie : Italia — ROMÂNIA 4 aprilie 1 Olanda/Liechtenstein — Iugoslavia 18 aprilie 1 ROMÂNIA — Iugoslavia Olanda/Liechtenstein — Italia din turneul olimpic. In schimb, agenţiile de presă nu au anunţat datele celor două meciuri dintre formaţiile olim­pice ale Olandei şi Liechten­­steinului. Aşa cum s-a stabi­lit iniţial, aceste două echipe vor disputa un dublu meci în­tre ele pentru a desemna pe una dintre participantele și întrecerile din grupă. In o­­rice caz, cele două confrun­tări vor trebui să aibă loc pînă la 30 martie 1983, cind se va disputa primul meci din preliminariile grupei. Reamintim că aceste jocuri de calificare se vor desfășura între 1 ianuarie 1983 și 30 a­­prilie 1984, iar eventualele meciuri de baraj vor trebui să se dispute pînă la 15 mai 1984. In ceea ce priveşte ju­cătorii care vor lua parte la aceste partide, F.I.F.A. a co­municat că pentru prelimina­riile şi turneul final olimpic sunt calificaţi doar acei jucă­tori care nu au luat parte la preliminariile și turneul final al campionatelor mondiale. PRIMELE PĂRERI DIN (Urmare din pag. 1) mană rămasă In Cupa U.E.F.A., ceea ce spune totul. Şansa noastră este JOCUL ! Am eli­minat pe­­ ambasadoarea cam­pionilor lumii, pe Florentina, trebuie si sperăm că vom tre­ce şi de Kaiserslautern. »Lec­ţia Bayern», ca fi Borusia, ca fi Fortuna Düsseldorf cred că ajută, acum. Craiova are şan­sa de a fi prima echipă româ­nească în stare să elimine o e­­chipă vest-germană. Acest complex poate fi depăşit. In fond, înaintea meciului cu Leeds, de acum trei ani, a­­veam un „complex englezesc». TABĂRĂ CRAIOVEM L-am trecut cu bine. Trebuie să ne pregătim cu toată res­ponsabilitatea pentru o califi­care, Intr-adevăr de răsunet, care să reprezinte ţi­­tuul mo­ral al »tricolorilor» pentru me­ciul de la 16 aprilie, cu Ita­lia, la Bucureşti RODION CAMATARU: „O tragere la sorţi convenabilă nouă, intrucît primul meci se joacă in deplasare. Cred în calificare fi cind spun asta mă gindesc la forţa demon­strată de echipa noastră in actuala ediţie a Cupei U.E.F.A. Nu va fi uşor, dar cu cit e mai greu cu attt este mai frumos“. F.­­ KAISERSLAUTERN In cei 82 de ani de exis­tenţă (fondat in 1900), clubul vest-german s-a dovedit a fi unul dintre cele mai prestigi­oase de pe continent. Palma­resul intern — două titluri de campioană, in 1951 şi 1953 — şi cel european — semifina­­listă a Cupei U.E.F.A. in edi­ţia 1981/82 (a fost eliminată de I.F.K. Göteborg, care a cucerit, dealtfel, trofeul) — este de invidiat. Echipa cu care Kaiserslautern a abordat actuala ediţie a Bundesligii (după consumarea a 16 etape se află pe poziţia a şaptea, la 5 puncte de lider, Hamburger S.V.; este neînvinsă de nouă etape ; astăzi, in ultima etapă a turului, va juca in deplasa­re cu VfB Stuttgart) este pre­gătită de Rudi Kröner. Lotul numără în rindurile sale ciţiva cunoscuţi Interna­ţionali vest-germani (Th. Al­lots, Briegel, Bongartz, Geye), dar şi doi jucători străini, suedezii Nilsson şi Hellstrom. Formaţia standard : Hellström (Reichel) — Wolf, Melzer, Du­­sek, Brehme — Geye, Eilen­­feldt, Briegel, Bongartz — Nilsson, Th. Allofs, (rezerve: Neus, Brummer, Funkel, Plath). Partidele de acasă le dispu­tă pe stadionul Betzenberg, a cării capacitate este de 34 000 de locuri. In tururile prece­dente ale actualei ediţii a Cu­pei U.E.F.A. a eliminat pe Trabzonspor (3—0 şi 3—0), Na­poli (2—1 şi 2—0) și F. C. Se­villa (0-1 şi 4—0). (M. CIUCA). DISPUTA PENTRU TITLUL DE CAMPIOANĂ A ANULUI 1982 CONTINUĂ Reuniunea de Joi după-amiază a fost dominată de disputa pen­tru titlul de campioană a anului 1982, în care trei formaţii (I. Oană, G. Tanase, M. Ştefănescu) sunt angajate direct. Prin cele două victorii obţinute cu Mario şi Papin, ambii conduşi cu tact şi răbdare de I. Oană, acesta a luat o victorie avans faţă de principalii lui urmăritori, G. Ta­nase şi M. Ştefănescu, care nu au putut obţine decit cite o vic­torie, cu Văleni şi, respectiv, Sincera, o reuşită fiică a Senza­ţiei cu Gabarit. Să vedem ce ne va aduce reuniunea de miine di­mineaţă, care 11 pune din nou faţă în faţă pe cei trei. O altă atracţie a reuniunii de miine o reprezintă pariul austriac, care are o miză de pornire de 32.634 lei. Un alt învingător merituos al reuniunii de joi este Sileniu, care a obţinut cea de a doua victorie consecutivă, graţie mo­dului inteligent cum a fost con­dus de S. Ionescu ; acesta, spe­­cu­lînd toate incidentele de par­curs, l-a strecurat cu abilitate la coardă In linia dreaptă, obţi­­nind pe potou victoria. Lista clş­­tigătorilor a fost completată de formaţia G. Solcan, cu Sabot (care Insă a fost condus de G. Marci­u neregulamentar, venind intenţional in ultima turnantă pe Rigoarea) si Kozara, care se dovedeşte din zi In zi mai bună. REZULTATE TEHNICE : Cursa I : 1. Văleni (Tănase) 1:39,1, 2. Sunătoare« Cota : cîşt. 1,60, ord. 8. Cursa a Il-a : 1. Sileniu (S. Ionescu) 1:34,2, 2. Reacția, 3. Ro­man. Cota : clst. 3, ord. 6,ev. 250, ord. triplă 986. Cursa a III-a : X. Papin (I. Oană) 1:30,2, 2. Negruț. Cota : cîșt. 3, ord. 20, ev. 76, triplu 1—2—3 283. Cursa a IV-a : 1. Manuc (Oană) 1:29,4, 2. Faleza, 3. Herlea. Cota : clst. 9, ord. 16, ev. 19, ord. triplă 842. Cursa a V-a : 1. Sabot (Marciu) 1:30,4, 2. Rigoarea. Cota : cîșt. 8, ord. 28, triplu 3—4—5 206. Cursa a Vl-a : 1. Sincera (M. Ștefănescu) 1:34,0. 1. stația, 3. Manşetar. Cota : clst 2, ord. 14, ev. 10, ord. triplă 216. Cursa a Vl­-a : 1. Kozara (N. Sandu) 1:34,5, 2. Silicon. Cota: clst. 5. ord. 30, ev. 4, triplu 5—6—7 122. A. MOSCU Egalind performanţa Bacăului şi Aradului craiova Încearcă să urce. In semifinalele cupei n.e.f.a. î Pentru Universitatea Craiova, îndeosebi, pentru f­­ nostru, toamna fotbalistică s-a încheiat cu rezultate care au bucurat pe toţi iubitorii acestui sport. Iată de ce, ne-am gi­tit că acum, cînd palpitanta confruntare cu Girondins de Bo­c! ■ constituie încă prilej de aprinse discuţii şi reală satisfacţie să facem o scurtă Incursiune în „istoria“ participării echipelor noastre in aceste competiţii continentale intercluburi­­cand se bucură de un interes major. In 1955—56 s-a disputat prima ediţie a CUPEI CAMPIO­NILOR EUROPENI. Prima laureată — Real Madrid, faimoasă echipă a anilor ’50, care avea să cucerească primele cinci ediții! Prima noastră reprezentantă in C.C.E. a fost Dinamo Bucureşti, care în 1956 57 a trecut în primul tiup de Galatasaray Istan­bul, dar a fost eliminată In turul următor de T.D.N.A. Sofia. U.T.A. (1970 ’71) și F.C. Argeș (1972—’73) au jucat tot pină in turul secund, echipa arădeană producind cea mai mare sur­priză, cînd a eliminat în turul I pe Feyenoord, deMn. '­­. 1 trofeului. Acum un an, Universitatea Craiova... a­ doborit recor­dul, calificîndu-se în turul III, adică în sferturile de finală. (In C.C.E. şi Cupa cupelor se dispută un tur mai puţin), cind a jucat, in primăvară, cu Bayern München. In ordinea importanţei, urmează Cupa deţinătoarelor de cupă, CUPA CUPELOR, cum i se spune mai pe scurt. Prima ediţie — în 1960—’61, iar prima cîştigătoare a fost vechea nos­s­tră cunoştinţă (mai ales a Universităţii Craiova) Florentina. Atunci, la prima ediţie, fotbalul nostru a fost reprezen­­t de Progresul Bucureşti care, însă, nu a putut trece de primul adversar, echipa portugheză Leixoes Porto. Abia la ediţia a V-a (1964—65) Steaua izbuteşte să intre în turul II , elimină pe Derry City, dar e eliminată de Dinamo Zagreb. După el­e două calificări în turul secund (1967—’68) şi (1970—'71), in 1971— ’72 echipa militară păşeşte în turul NIT. De această ediţie se leagă multe amintiri şi... regrete. Steaua a eliminat pe Hi­bernians La Valetta, apoi pe C.F. Barcelona (cu două victorii, 1—0 in deplasare şi 2—1 la Bucureşti), după care a fost eli­minată de una dintre cele mai bune formaţii din Europa. Ba­yern München (fără să fie învinsă : 1—1 la Bucureşti şi 0—0 la München), echipa lui Mayer, Beckenbauer, Höness şi Ge­rt Müller, calificîndu-se datorită golului înscris în deplasare­ în 1972— ’73. Rapid realizează o performanţă asemănătoare : a eli­minat pe Landskrona Boys (Suedia), apoi pe Rapid Viena, dar în turul III a avut neşansa să se confrunte cu cea mai bună echipă a Angliei, Leeds United, o adevărată selecţionată a Marii Britanii. Cele mai frumoase performanţe ale echipelor noastre sunt legate de Cupa U.E.F.A. Aceasta are o istorie mai veche decit Cupa cupelor. La început s-a numit Cupa oraşelor tîrguri Pri­ma ediţie a avut loc In 1957—’58, iar C.F. Barcelona a cîşti­gat primele două ediţii. In 1962—’63 consemnăm participarea unei echipe româneşti, Petrolul Ploieşti, care la prima sa par­ticipare a reuşit să se califice In turul III. A eliminat pe Spartak Brno, apoi pe S.C. Leipzig (după trei meciuri : 1—0, 0—1, 1—0), dar in turul III a fost eliminată de o bună echipă a vremii, Ferencváros Budapesta (0—2, 0—1). In 1966—’67 şi Di­namo Piteşti reuşeşte calificarea în turul III, dar peste trei ediţii Dinamo Bacău avea să fie prima formaţie de la noi care a urcat în turul IV. A trecut de Floriana la Valetta, Skeid Oslo şi F.C. Kilmarnock, dar in turul următor a dat de Arse­nal Londra. In 1971—’72, C.O.T. se transformă în Cupa U.E.F.A. şi două echipe româneşti Rapid şi U.T.A. par puse pe fapte mari. Giuleştenii elimină pe Napoli (1—0 şi 3—0, ce timpuri pentru rapidişti!) pe Legia Varşovia şi sunt eliminaţi tot de o echipă engleză, de Tottenham. Pe alt „culoar“, U.T.A. trece de Austria Salzburg apoi de echipa poloneză Zaglebie Wal­­brzych, o elimină şi pe Vitoria Setubal şi în turul IV (deci U.T­ A. a egalat performanţa Bacăului) se întîlneşte cu formaţia care o eliminase in turul precedent pe Rapid, adică Tottenham, de care nu poate trece. Era vorba atunci de o diferenţă de va­loare, dar şi de complexul echipelor mari! In 1982, cea mai valoroasă echipă din ţară noastră, Universi­tatea Craiova, nu mai are complexe, ştie ce poate şi readuce fotbalul românesc­ în turul IV al Cupei U.E.F.A., dindu-ne mari speranţe că prezenţa ei în semifinale poate deveni un vis îm­plinit. Şi să nu uităm că adversarele i-au fost de data aceasta Florentina lui Antognoni, Graziani, Pasarella şi Bertoni şi Gi­rondini — cu Trésor,­­ Ţigana, Giresse şi Lacombe. Doar cu Shamrock Rovers, Universitatea a avut un moment de respiro. Ieri, în redacţie, am aşteptat cu sufletul la gură telexul de la Zürich. Iată-l, a Început să bată... F.C. KAISERSLAUTERN — UNIVERSITATEA CRAIOVA. Adversar redutabil, două me­ciuri dificile. Dar, undeva, în sufletul nostru — şi in calculele noastre — speranţa că UNIVERSITATEA CRAIOVA POATE JUCA IN SEMIFINALE are destul temei. Ar fi un remarcabil record pentru echipele românești. Deci, Kaiserslautern. In definitiv, cu Fiorentina sau cu Girondini nu a fost mai uşor... " . Al_v_ Constantin ALEXE După meciul Juniorilor cu Cipru PERSPECTIVA CALIFICĂRII EXISTA, DAR TREBUIE SA SE MUNCEASCĂ MULT IN CONTINUARE Aşadar, în prima manşă a infilrnirii dintre reprezentativele de juniori ale României şi Ci­prului­­ 1—1. Rămine, deci, ca în partida-retur, care se va disputa in luna martie în ţara noastră, să se decidă care din­tre cele două echipe va partici­pa, în mai 1933, la turneul final al Campionatului euro­pean de juniori, programat să se desfăşoare în Anglia. Un rezultat care creează premisele calificării, ţinând seama de plu­sul de tehnică şi experienţă al formaţiei noastre. Dealtfel, pre­sa cipriotă este şi ea sceptică în ceea ce priveşte calificarea, edificator in­­ acest sens fiind titlul sub care a­ apărut cronica din ziarul „Kiricas" şi anume: „Amară egalitate“. Ce vom face însă în Anglia ? Acolo unde vom întîlni echipe mult mai puternice ? Pentru a spera într-o com­portare bună la acest nivel, trebuie să fim bine pregătiţi. Numai aşa se pot emite pre­tenţii. Prin această prismă tre­buie privită evoluţia echipei care a evoluat in Cipru, ca şi modul in­ care va fi pregătită. In primul rînd, credem că trebuie îmbunătăţită structura echipei, pe compartimente — apărarea fiind aceea căreia tre­buie să i se acorde cea mai mare atenţie. Ca dealtfel şi componenţei liniei de atac. Ce­le două „virfuri“ (Ţîrlea şi Vă­­sii) sunt talentate, dar prea pu­ţin combative. Fireşte, echipa trebuie să aibă o idee de joc precisă, care să ducă la un e­­chilibru pe plan tactic. In aşa fel incit jocul în apărare să ofere o mai mare siguranţă, iar in atac să dea garanţia unei EFICACITĂŢI la nivelul competiţiei in care doreşte să ajungă. Şi — legat de cele două aspecte amintite — este nece­sară o foarte bună pregătire fizică, dublată de îmbunătăţi­rea pregătirii moral-volitive. Echipa trebuie să aibă mai multă putere de luptă — aşa cum se cere in fotbalul modern —, lucru absolut posibil la niş­te tineri de 17—18 ani. Timp pentru traducerea în viaţă a acestor obiective este suficient. Nu putem încheia aceste rinduri fără a face şi unele re­feriri, nominale, la juniorii care au evoluat in Cipru. Foar­te bun a fost Hagi, atit prin tehnica arătată, cit şi prin dă­ruirea cu care a luptat pentru culorile echipei. Un model. Prestaţii bune au mai avut portarul Iasko (cu o statură impresionantă şi suplu : 1,83 m, 63 kg), mijlocaşul Mateuţ (bă­tăios, cu o bună condiţie fizi­că), Săndol şi cele două virfuri — Ţîrlea şi Văsîl —, cu rezer­vele subliniate mai sus. Ei şi coechipierii lor, muncind mult în perioada pregătirilor de iar­nă, pot duce la bun sfrîşit trea­ba Începută la Lamaka, pentru a reuşi calificarea atit de mult dorită. Modesto FERRARINI

Next