Sportul, aprilie 1985 (Anul 41, nr. 10977-11002)

1985-04-26 / nr. 10999

SIMPOZION DEDICAT ZILEI DE 9 MAI In cadrul manifestărilor organizate în cinstea zilei de 9 Mai, Consiliul mu­nicipal Bucureşti pentru educaţie fizică şi sport, împreună cu Cabinetul municipal de partid pen­tru activitate ideologică şi politico-educativă, organi­zează simpozionul cu tema : „Lupta poporului român pentru indepen­denţă, libertate şi pro­gres social“. Cu acest prilej vor fi evocate actele de eroism ale ostaşilor români în lupta pentru cucerirea in­dependenţei ţării în anul 1877, contribuţia adusă de poporul nostru în războ­iul antifascist, precum şi munca eroică a întregii naţiuni sub conducerea P.C.R. pentru făurirea unei societăţi noi, al unui nou destin socialist al ţării. Manifestarea politico­­educativă, organizată cu contribuţia unor activişti de partid şi de stat, a conducerii Muzeului de Istorie şi Artă a munici­piului Bucureşti, va avea loc în Sala de confe­rinţe a Cabinetului mu­nicipal, astăzi, orele 11, în prezenţa cadrelor de conducere ale cluburilor şi unităţilor sportive te­ritoriale, propagandişti, an­trenori, instructori şi spor­tivi fruntaşi din munici­piul Bucureşti. ÎNTENSĂ ACTIVITATE LA BASCHET © Echipa naţională de senioare în turneu in R. D. Germană şi Polonia ® Programul din sala Floreasca al meciurilor din cadrul „Cupei federaţiei" 9 Rezultatele şi clasamentele Diviziei „B" de tineret . Reprezentativa feminină de baschet a plecat în R. D. Ger­mană, unde va participa, în o­­raşul Hagie, la un turneu Inter­naţional după care se va de­plasa în Polonia, la Wroclaw, pentru o altă competiţie. „ In cadrul Cupei federaţiei“ pentru echipe masculine (fără jucători, din lotul naţional), de azi pinâ vineri au loc meciurile turului al treilea, la Iaşi, Bucu­reşti şi Baia Mare. In Capitală partidele au oc în sala Flo­reasca astfel : vineri, de la ora 15,30 • Politehnica Sportul stu­denţesc Bucureşti — C.S.U. Ba­lanţa Sibiu. Dinamo Bucureşti — Farul Constanţa ; simbătă, de la ora 15,30 : Farul — Politehnica, C S.U — Dinamo , duminică, de la ore 11.10 . Farul — C.S.U., Dinamo — Politehnica. ft In Ultimele etape ale Divi­ziei ,,B- de tineret la baschet au fost înregistrate următoarele rezultate • MASCULIN : Metalo­tehnica C.S­­. Tg. Mureş — Su­­distul C.S­­. Rm. Vilcea 95—71 (42—40). C.S.U. Oţelul Galaţi — Electrica F­eni 120—66 (61—32), Oţel Inov Tîrgovişte — I.C.I.M. Braşov 49—62 (37—40), Comerţul C.S.U. Timişoara — Automatica Bucureşti 89—81 (37—35), Sudistul Rm. Vîlcea — C.S.U. Galaţi 58— 68 (36—36), C.S.U. Braşov — Jiul Ştiinţa Petroşani 98—44 (51—21), I.C.I.M. Braşov — Metalotehnica Tg. Mureş 76—66 (35—28), C.S.U. Braşov — Metalotehnica Tg. Mu­reş 104—88 (46—48), Automatica Bucureşti — C.S.U. Braşov 69—79 (27—49), Urbis Bucureşti — Co­merţul Timişoara 67—72 (36—40). Clasament după 19 etape : 1. C.S.U. Braşov 32 p, 2. Automati­ca Bucureşti 32 p, 3. Comerţul C.S.Ş. Timişoara 32 p, 4. C.S.U. Oţelul Galaţi 31 p, 5. Oţel Inox Tîrgovişte 30 p 6. Urbis Bucu­reşti 30 p, 7. Carpaţi Grup 8 Construcţii Bucureşti 29 p, 8. Me­talotehnica C.S­­. Tg. Mureş 29 p, 9­­.C.I.M. Braşov 26 p, 10. Sudistul C.S.Ş. Rm. Vilcea 25 p, II Jiul Ştiinţa Petroşani 24 p. 12. Electrica Fieni 22 p. FEMININ : Metalul C.S.S. Va­lonta — Mobila C.S.Ş. Satu Ma­re 80—84 (41—47) Robotul I.P.E.F. C.S.S. Bacău — C.S.U. Prahova Ploieşti 80—78 (43—32), Mobila Satu Mare — Politehnica Sportul studenţesc II Bucureşti 103—61 (57—29); C.S.U. Prahova Ploieşti — Metalul Salonta 74—44 (35—22), Autobuzul C.S.Ş. Focşani — Vo­inţa C.S­­. Unirea Laşi 55—58 (24—25) Voinţa C.S.Ş. Sf. Gheor­­ghe — Voinţa Laşi 70—60 (42—35), Constructorul C.S.Ş. Galaţi — Metalul Salonta 69—62 (30—25), P.T.T. Bucureşti — Politehnica­­ Bucureşti 54—51 (27—23), P.T.T. Bucureşti — Autobuzul Focşani 54—56 (25—24), Politehnica­­ Bucureşti — Constructorul Galaţi 65—49 (36—26), Textila C.S.Ş. Gheorgheni — Voinţa Sf. Gheor­­ghe 69—60 (35—26). Clasament după 18 etape : 1. Mobila C.S.Ş. Satu Mare 33 p 2. C.S.U. Pra­­hova Ploieşti 33 p, 3. Robotul I.P.E P. C.S.Ş. Bacău 29 p, 4. Universitatea C S.Ş. Viitorul­­ Cluj-Napoca 28 p, 5. Voinţa C.S.Ş. Unirea Iaşi 28 p, 6. Voinţa C.S.Ş. Sf. Gheorghe 27 p, 7. Textila C.S.Ş. Gheorgneni 25 p, 8. Po­litehnica Sportul studenţesc II Bucureşti 25 p, 9. Metalul C.S.Ş. Salonta 25 p, 10. P.T.T. Bucu­reşti 24 p. I. Autobuzul C.S.Ş. Focşani 22 p. 12. Constructorul C.S.Ş. Galaţi 22 p. Corespondenţi : C. Gruia, P. Georgoiu, C. Creţu, M. Avanu, T. Sim­opol, A. Szabó, Fr. Dar­vas­, E. Teicău, Z. Kovács, O. Bălteanui, Fl. Jeebeanu, O. Guţu, N. Tokacek, N. Costache, A. Soare. Turneele finale se vor desfă­şura, între 8 şi 12 mai, astfel : băieţi, grupa 1—6 : Galaţi, grupa 7—12 : Rîmnicu Vilcea ; fete, grupa 1—6 : Satu Mare, grupa 7—12 : Focşani. DIVIZIA „B“ DE HANDBAL Rezultate din returul Diviziei „B“ de handbal. MASCULIN, se­ria I, etapa a 13-a : Comerţul Marina Constanţa — I.E.F.S. 27— 16, Arctic Găeşti — Dacia Piteşti 17—21, I.M.U. Bacău — C.S.U. Galaţi 24—21, Celuloza Brăila — C.S.M. Borzeşti 25—25 ; etapa a 14- a : C.S.M. Borzeşti — Calcu­latorul I.I.R U.C. Bucureşti 23—17, Comerţul Marina — Belonul 14— 12 ; etapa a 15-a : Arctic — Co­merţul 14—13, I.M.U. Bacău — Petrolul Teleajen 26—21, Celu­loza — Dacia 20—20, A.S.A. Bu­zău — C.S.M. Borzeşti 25—18. Seria a II-a, etapa a 13-a : Uti­lajul ştiinţa Petroşani — Meta­lul I.U.R.T. Lugoj 24—21, Trac­torul Braşov — Metalul Hune­doara 26—19, Electromureş Tg. Mureş — Metalul Copşa Mică 26— 21, Şuiorul Baia Sprie — Unic Satu Mare 25—21, Meta­lul Bistriţa — H. C. Minaur­et Baia Mare 25—21 ; etapa a 14-a : Unic Satu Mare — Metalul Bis­triţa 25—21, Metalul Hunedoara — Electromureş 14—13 ; etapa a 15- a : Utilajul Ştiinţa — Voinţa Sebeş 23—21, Tractorul — Strun­gul Arad 25—17, Electromureş — Metalul I.U.R.T. Lugoj 24—14, Şuiorul — Metalul Hunedoara 27— 18, Metalul Bistriţa — Meta­lul Copşa Mică 28—24, H. C. Minaur II — Unio 30—27, FEMININ, seria I, etapa a 13-a , C.F.R. Craiova — Filatura Foc­şani 29—19, Textila Buhuşi — Chi­mia Brăila 30—15, Industria tex­tilă Piteşti — Trainica Pucioasa 22—20 ; etapa a 14-a : Belonul Săvineşti — I. T. Bucureşti 30—15 ; etapa a 15-a : Didactica Alexan­dria — Filatura Focşani 18—21, Textila Buhuşi — C.F.R. Craio­va 20—18, Industria textilă Pi­teşti — Precizia Vaslui 16—9, Vulturul Ploieşti — Chimia Bră­ila 23—19, I. T. Bucureşti — Trai­nica Pucioasa 18—13 , C.S.M. Sf. Gheorghe — Betonul Să­vin­eşti 23—11. Seria a ll-a, etapa a 13-a: Constructorul Baia Mare — Glo- •­ria Bistriţa 27—23, Voinţa Odor­­hei — Tricotextil Sighet 25—20, C.S.M. Sibiu — Voinţa Sighişoa­ra 31—12, Constructorul Hune­doara — Carpatex Braşov 26—21 ; etapa a 14-a : Gloria — Univer­sitatea Farmec Cluj-Napoca 15— 10, Carpatex — Industria uşoară Oradea 23—8, Voinţa Sighişoara — Constructorul Hunedoara 16—14, Tricotextil Sighet — C.S.M. Si­biu 19—28 ; etapa a 15-a : Voin­ţa Odorhei — Gloria sticla Bis­triţa 15—17, C.S.M. Sibiu — Con­structorul Baia Mare 24—17, Con­structorul Hunedoara — Trico­textil Sighet 29—15, Industria u­­şoară Oradea — Voinţa Sighişoa­ra 35—20, Universitatea Farmec Cluj-Napoca — Constructorul Ti­mişoara 21—16.­­Corespondenţi : I. Toma, L. Mandler, S.­­ Nace, Fl. Dumitru, I. Vlad, N. Marcu, Z. Kovács, A. Crişan, I. Frăţi­­lescu, D. Soare, A. Csaba, S. Bă­­loi, I. Vieru­, I. Ionescu, N. Cos­­tin, I. Iancu, I. Stanca, A. Pia­­loga, L. Briotă, I. Ghişa, I. Tur­­cu, I. Feţeanu, T. Costin, Tr. E­­nache, C. Gruia). „CUPA PRIMĂVERII” LA TIR CU ARCUL Influenţată negativ de vremea cu totul nefavorabil (vînt, ploaie) din ziua a doua de întreceri, „Cupa primăverii“ la tir cu ar­cul a continuat la poligonul Tu­nari. Bineînţeles, rezultatele din probele scurte ale primei simple F.I.T.A. au fost mai slabe. Situa­ţia liderilor a rămas neschim­bată, rămînînd de semnalat doar apariţia pe locul 3, la senioare, a Danielei Bobu. REZULTATE TEHNICE, simplu F.I.T.A.; seniori : 1. V. Wesze­­lowschi (Voinţa Satu Mare) 1175 p, 2. I. Călin (Voinţa Satu Ma­re) 1163 p, 3. Gh. Pop (Minerul Aninoasa) 1139 p; senioare : 1. Aurora Chin (Steaua) 1207 p, 2. Gabriela Coşovan (CSS Rădăuţi) 1098 p, 3. Daniela Robu (Olim­pia) 1095 p ; juniori I : 1. F. Iliescu (CSM Iaşi) 1083 p, 2. F. Habian (Minerul Aninoasa) 998 p, 3. Iulian Matei (CSM Iaşi) 988 p; junioare I : 1. Iuliana Fodor (CSM Iaşi) 1071 p 2. Diana Ni­­colaescu (Olimpia) 1072 p, 3. Doi­niţa Enache (CSM Iaşi) 1038 p ; juniori II : 1. c. Hăviinean (CSM Iaşi) 1035 p, 2. M. Fîrdea (Voinţa Satu Mare) 915 p, 3. R. Pavel (Voinţa Satu Mare) 910 p; junioare II : 1. Carmen Bulbuc (Voinţa Satu Mare) 967 p, 2. Mihaela Puiu (CSM Iaşi) 862 p, 3. Lăcrămioara Frijan (CSS Ră­dăuți) 728 p. întrecerile continuă. TRAGERE SPECIALĂ «V­errealrcmWurTmn SANj.AUTOTURISME.EXCURSit IN R . a GERMANA „CUPA STEAUA” LA TENIS Şirul competiţiilor de tenis în aer liber continuă în această săptămină cu o întrecere de tra­diţie: „Cupa Steaua“. Mai mult decit în anii trecuţi, la actuala ediţie atît numărul participanţi­lor (peste 300), cît şi calitatea jocurilor sunt în apreciabilă creştere, aproape toate secţiile şi cluburile de tenis trimiţîndu-şi reprezentanţi. Concursul se des­făşoară pe terenurile din parcul Ghencea ale clubului Steaua. Cîteva dintre partidele pe care le-am văzut joi dimineaţă ne-au reţinut atenţia prin spectaculo­zitate, caracteristică ce le-a fost conferită de preferinţa micilor tenismani pentru jocul ofensiv, cu incursiuni aplaudate la fileu, cu alte cuvinte un tenis modern, pe care l-am dori prezent per­manent în repertoriul viitorilor noştri performeri. Disputa din­tre Irina Spirlea (Dinamo Bucu­reşti) şi Monica Năstase (Tenis Club Bucureşti) de la categoria 11—12 ani a plăcut spectatorilor. Luptătoare, bine pregătite fizic, pricepute în a juca de pe fun­dul terenului, dar şi de lingă fileu, Spîrlea şi Năstase sunt deo­potrivă de talentate. Prima are un plus de experienţă, cu care a şi reuşit victoria. După 1—1 la seturi, învingătoarea a ajuns — nu fără greutate — la 5—4 şi 40—0 (pe serviciul adversarei) in jocul decisiv. Năstase a egalat, pentru ca Spîrlea să cîştige în .,tie-break“. Rezultat final : Spire­lea — Năstase 6—1, 1—6, 6—5. La 15—16 ani (băieţi) s-a ajuns în semifinale, unde vor evolua: M. Dicu (C.S.Ş. 2 Constanţa) — H. Niculae (Progresul), E. Ghiţescu (Drumuri Unirea Iaşi) — D. Manciu (I.T.B.). Rezultate din sferturi de finală la 15—16 ani (fete) : Oana Caba (Drumuri U­­nirea Iaşi) — Ioana Timiş (Pro­gresul) 6—0, 6—3, Puşa Dobreanu (C.S.Ş. 2 Bucureşti) — Dana Fraicor (Dacia Galaţi) 6—2, 6—2, Mădălina Voinea (Steaua) — An­­toaneta Vane (Electrica Timişoa­ra) 6—1, 6—1, Mădălina Spirache (Dinamo Bucureşti) — Gabriela Mitrică (Drumuri Unirea Iaşi) 6—2, 6—3. Fete, 13—14 ani (sfer­turi) : Claudia Peţa (Progresul) — Loredana Hector (Progresul) 6—1, 6—5, Angela Kerek (Electri­ca) — Ruxandra Dragomir (Pi­teşti) 6—4, 6—0, Mirela Cazacu (Steaua) — Cristina Ţîru (Pro­gresul) 6—1, 6—3, Loredana Bu­jor (Dinamo București) — Cătă­lina Furtună (Steaua) 6—5, 6—2. întrecerile se încheie duminică. Ion GAVRILESCU • Tenis Club Bucureşti orga­nizează cursuri de iniţiere, eli­berează abonamente trimestriale şi semestriale şi închiriază tere­nuri (cu ora) celor care doresc să joace tenis, precum şi asocia­ţiilor sportive. O NOUĂ TRAGERE SPE­­CIALA LOTO care oferă participanţilor noi posibilităţi de a obţine importante cîştiguri în : © AUTOTURISME „DA­CIA 1300" © MARI SUME DE BANI de valori fixe (50.000 Iei, 10.000 lei, 5.000 lei, 1.000 lei etc.) si variabile © EXCURSII ÎN R. D. GERMANĂ Se extrag 64 numere în 3 faze cu cîștiguri pe 21 de categorii. Extrageri „legate" la toate cele trei faze. Ciştiguri și cu 3 numere din 16, 20 sau 30 extrase. Simbătă 27 aprilie - UL­TIMA ZI DE PARTICIPARE ! CE VEŢI ÎNTREPRINDE PENTRU REVITALIZAREA CINEI ÎN ŞCOLI Deoarece in ultima vreme s-a observat o restringere a ariei practicării sportului nostru national in rîndurile şcolarilor l-am invitat sa răspundă la întrebarea din titlu pe noul secreta responsabil al F. R. Oina, tinărul profeso de educaţie fizică CRIS­TIAN COSTESCU. Este un bun cunoscă­tor al problemei. Intrucit şi pînă acum a fost membru în biroul federal şi Pre­­şedintele comisiei de competiţii a forului de resort . „Determinate de diminuarea tradiţiona­lelor întreceri din multe unităţi de în­­văţămînt măsurile in vederea înviorării activităţii sportului nostru naţional în şcoli se derulează din anul 1984, de cindi oină a fost introdusă în programa de educaţie fizică pentru elevii din mediul rural şi facultativ pentru cei din ciclul liceal de la oraşe. Astfel, oină a deve­nit al doilea joc sportiv pe care-l învaţă elevii din clasa a VIl-a, programa de educaţie fizică neexcluzînd însă practica­rea sportului nostru naţional şi in şcolile din mediul urban, unde vom căuta să sprijinim in continuare înfiinţarea a noi echipe pentru ca atît elevii de la sate, cît şi cei de la oraşe să înveţe focul cu bastonul şi mingea, specialiştii federaţiei vor elabora de curînd un bogat material didactic unele proiecte fiind deja finali­zate iar altele aflate în curs de mate­rializare , s-au retipărit, cu ultimele pre­cizări, 5 CM de exemplare ale regulamen­tului de joc expediate în toate judeţele, pentru a ajunge la şcoli ; se va reedita un pliart cu elementele de bază ale ini­ţierii în oină ; vom delega lectori la cen­trele de Iniţiere tutelate de C.N.O.P. şi M.E.I. ; am făcut toate demersurile ca în- n­treprinderile furnizoare de mingi şi bas­toane să pună la dispoziţia şcolilor un număr sport de astfel de materiale ; vom organiza, în col­borare cu comisiile jude­ţene şi municipale cursuri de instructori şi arbitri încît să ajungem la finele anu­lui 1985 la 85. «1 resn.„.. fel de cadre, alcâtuitV'. 750 de ast­­rllcan un calendar comun nivel repu­­deschis de campionatul”1^1*1011»! bogat, dustriale și de industrie .lilceelor' agro-in­­va continua cu Întrecerii«^lmentară și care­rilor". „Cupei U.T.c« ”cupei pionie­naţional de Juniori“ * * campionatului programul de măsuri e'am­ lămurit, clnd oină se învaţă in Va*t. Acum, educaţie fizică, un factor orelor de­stituie dascălul. Dar, din ns en*lul 11 con* moţii de cadre didactice ,eate­ 'toile pro­­desprecină şi. fireşte nu cunoştinţe vilor jocul nostru din hâtri!?«* trar­smite ele­­tă îndeminarea, viteza, curb­,’, Ca'e ««TM c l­­lectiv și alte calităţi atu o’ Sîlir“ul procesul de dezvoltare L „ e .m cesare I în puteţi spune In aceastâP hl­ T- Ce ne • „Frintr-un efort colectiv a? « Privință?“ cu răspunderi pe linie de ni„*3r’anismelor delate cadrele didactice tn nf 70r fl re‘ pregătirea echipelor să ’ tnLims iel ,ncit purlu, după toate cerinţele n«„ d­m‘ tualului proces de Instruire " csare ac­­educaţie • fizică draentrî i Profesorii de ai oinei. Dorim ca dinrindura Specla,Uştl să-i promovăm pe “îtorii S acestora lificati Se viitorii antrenori ca­«5A ISS75 A5S nare in judeţe a cadrelor didactie v­oi credem hotărîtor pentru atragerea a dt mai mulţi tineri în practicarea sportului nostru naţional, cină“. sportului Traian lOANIŢESCU A ajiăffist „ALMANAHUL SPORTUL ’85“ cuprinde cele mai mari [ ASp0rtr 19041 J°TMrile OUmp^ce* de £ fothni & PS ?? ^ulReul ^inal Al Campionatului european de competiţiile mondiale şi europene, bogat mustrate cu g J color­ şi alb-negru, poezii, beletristică, reportaje ine­dite, documentarul anului 1984 în clasamente și statistici, cuvinte încrucișate, umor. DIN JURUL FILEULUI 9 Vineri, sîmbătă şi duminică se desfăşoară la Piatra Neamţ (f) şi Timişoara (m), turneele finale ale ediţiei 1984/1985 a cam­pionatelor naţionale de juniori. Iau parte cite 6 echipe califi­cate în urma turneelor semifi­nale şi care-şi păstrează rezul­tatele directe din cadrul acesto­ra.­ La fete, îşi vor disputa titlul de campionă naţională echipele : C.S.Ş. „N. Titulescu“ Craiova, C.S.Ş. P Neamţ — cite 4 p, C.S.Ş. „Matei Basarab“ Bucu­reşti, C.S.Ş. Explormin Caran­sebeş — câte 3 p, C.S.Ş. 1 Farul Constanţa şi C.S.Ş. Viitorul Cluj- Napoca — cite 2 p, iar la bă­ieţi : C.S.Ş. Steaua Bucureşti, C.S.Ş. Tg. Mureş — cîte 4 p, Dinamo, C.S.Ş. „Poli“ Timişoara — cîte 3 tp, C.S.Ş. 2 Baia Mare şi C.S.Ş. Explormin Caransebeş — cîte 2 p.­­ In urma desfăşurării cam­pionatelor Diviziei naţionale de juniori şi şcolari, au retrogra­dat echipele : C.S.Ş. Rm. Sărat, C.S.S. Medgidia, C.S.Ş. 1 Bucu­reşti, C.S.Ş. Reşiţa, C.S.Ş. Satu Mare — la fete , C.S.Ş. „N. Ga­­ne“ Fălticeni, C.S.Ş. Nr. 2 Bucu­reşti, C.S.Ş. „Tînărul petrolist“ Tîrgovişte, C.S.Ş. Alba lulia, C.S.Ş. Şimleul Silvaniei — la băieţi. 9 Dreptul de a activa în cam­pionatul viitor în Divizia naţio­nală şcolară şi de juniori l-au obţinut, prin campionatul de ca­lificare, echipele : C.S.Ş. .Unirea Iaşi, C.S.Ş. Fălticeni, C.S.Ş. Ur­­ziceni, C.S.Ş. Lugoj şi C.S.Ş. Deva la fete, C.S.Ş. Tînărul Pe­trolist Tîrgovişte, C.S.Ş. Tg. Jiu, C.F.R. Arad, C.S.Ş. Oţelu Roşu şi C.S.Ş. Steagul roşu Braşov, la băieţi.­­ Faza de zone a campiona­tului de calificare pentru Divi­zia „B“ de tineret se va des­făşura între 1 şi 5 mai la Vaslui, Lugoj şi Deva (fete), Brăila, Bucureşti, Arad şi Bistriţa (bă­ieţi). Finalele sunt programate în iunie. Restanţă la Handbal DINAMO BRAŞOV­­H.C. MINAUR 29-30 BRAŞOV, 25 (prin telefon). Câştigătoarea „Cupei I.H.F.“, H.C. Minaur Baia Mare, a sus­ţinut joi după-amiază partida restanţă din penultima etapă a campionatului Diviziei­­A“, cu echipa locală Dinamo. Meciul, foarte plăcut, cu faze dinamice la ambele porţi, s-a încheiat cu un rezultat favorabil băimă­­renilor : 30—29 (16—13). Cu trei secunde înaintea finalului, ca şi la Zaporoje, bălmărenii au în­scris golul victoriei. De remar­cat că excelentul jucător Mă­ricel Voinea a înscris nu mai puţin de 24 de goluri! Au mai marcat : Andreescu 9, Micle 5, Donosa 5, Donca 3, Mintiei 3, Pantilimon 3, Puiuleţ, pentru Dinamo respectiv sitamate 2, Marta 2, Frangea şi Boroş. Au arbitrat D. Purică — V. Erhan (Ploieşti) • Carol GRUIA-coresp. PROGRESUL MIERCUREA CIUC A RĂMAS ÎN PRIMA GRUPĂ VALORICĂ LA HOCHEI GALAŢI, 25 (prin telefon). In cea de a doua manşă de baraj pentru prima serie valorică a cam­pionatului de hochei, desfăşurată pe patinoarul artificial din locali­tate, formaţiile Progresul Miercu­rea Ciuc şi IMASA Sf. Gheorghe au oferit o partidă echilibrată, dar de o slabă factură tehnică şi spectaculară. Mai experimen­taţi, dovedind în plus o bună pregătire fizică, hocheiştii de la Progresul au obţinut victoria şi în a doua partidă: 4—2 (1—0, 0—2, 3—0) şi, cu aceasta, drep­tul de a evolua şi în ediţia ur­mătoare în primul eşalon al Di­viziei A“. Au marcat: Lukacs, Csado,­ Pall, Salomon, respectiv Balla şi Nuţescu. Au arbitrat bi­ne, F. Gubernu ajutat de Şt. Enciu şi G. Mîcu. T. SIHIOPOL CAMPIONATUL DE POPICE In campionatul Diviziei „A“ de popice s-a disputat miercuri după-amiază etapa a XVI-a , urmînd ca ultimele două etape să se desfăşoare la 5 şi 8 iunie, după campionatele mondiale de juniori. Iată rezulatele : FEMININ 9 RAPID BUCU­REŞTI — VOIN­­A GALAŢI 2 512—2 440 p­r­­ss or individual 6—0). Cea mai bună jucătoare a reuniunii a fost­­Elisa­be­ta Cio­­banu, de la învingătoare, cu 446 p d. (N. Costache — coresp.) — VOINŢA ORADEA) — VOINŢA TIMIŞOARA 2 35.*—2 339 (4—2). Victorie decisă după ultimul schimb : Mathe­­fi — Ebel (T) 421—416. Cel mai un rezultat a aparţinut orădene­i Berinde — 424. (I. Ghişa — c­oresp.) 9 PE­TROLUL BAICOU — VOINŢA BUCUREŞTI 2 471-2 457 (3—3). Principalele reali­atoare : Ne­greanu — 444 şi r­espectiv, Bur- Cea — 429. (S. Brîn­cea — coresp.) 9 VOINŢA TG. M­UREŞ — VO­INŢA ODORHEI 2 113—2 369 (6—0). Foarte bine a juc­at de la mu­­reşence Szász — *450 p. De la oaspete s-a re­par­at Birtalan — 415 p. (I. Păuş - coresp.) • DACIA PLOIEŞTI — METROM BRAŞOV 2 328—2 1­­5 (6—0) © DERMAGANT TC MUREŞ — C.S.M. REŞIŢA 2 V1—2 397 (2—4) 0 VOINŢA PLOIEŞTI — LARO­­MET BUCUREŞTI 2 403—2 460 (3—3) © ELECTROMUREŞ TG. MUREŞ — HIDROMECANICA BRAŞOV 2 488—2 329 (4—2) , CHIMIA ROMAN — GLORIA BUCUREŞTI 2 306—2 303 (3—3). Conduc în clasamente : VOIN­ŢA BUCUREŞTI CU 22 p — în seria Sud şi VOINŢA TG. MU­REŞ cu 26 p — în seria Nord. MASCULIN 9 INDUSTRIA SIRMEI CÎMPIA TURZII — ME­TALUL HUNEDOARA 5 573—5 421 (4—2). Partidă cu rezultate foar­te mari şi două recorduri ale a­­renei : pe echipe şi la indivi­dual, Deac — 1­00? p d. De la hunedoreni s-a impus Torok — 968. (P. Tonea — coresp.) © GLORIA BUCUREŞTI — OLIM­PIA BUCUREŞTI 5 396—5 105 (5—1). Juniorul Andrei, de la Gloria, a fost de departe cel mai bun jucător, obţinînd 972 p d. De la Olimpia s-a remar­cat doar Belivacă — 901. (P. Ig­­natencu — coresp.) 6 VICTORIA TIMIŞOARA — C.F.R. TIMIŞOA­RA 4 794—4 653 (4—2). Cele m­ai multe popice le-au doborît Popa 841 şi, respectiv, Behlen — 812. (C. Creţu — coresp.) 9 PETRO­LUL CÎMPINA — C.F.R. CON­STANŢA 5 117—5 218 (2—4). For­maţia locală a jucat foarte slab, Slai, de pildă, care de regulă e cel mai bun din echipă, a avut doar 859 p. De la constănţeni s-a evidenţiat Donos cu 910 p. (C. Vîrjoghie — coresp.) © CAR­PAŢI SINAIA — CONSTRUCTO­RUL GALAŢI 5 049—4 804 (5—1). Echipa din Sinaia se află la a opta victorie consecutivă ! Cei mai eficace jucători au fost în acest joc Ovidiu — 868 și, res­pectiv, Lebădă — 848. man — coresp.) © tennouti­ LAJ ODORHEI.— AURUL BAIA MARE 4 958—5 349 (1—5). Baimă­rginii au dominat categoric, a vted în jucătorul Bice un ex­celent realizator : 932 p­d. De la localnici cel mai mare punctaj l-a avut Mathe — 853 (1). De la băimăreni s-a mai remarcat şi Boariu — 928 p. (A. Pialoga — Coresp.) © RULMENTUL BRA­ŞOV — FRIGUL BUCUREŞTI 4 984—4 565 (5—1) 9 CONSTRUC­TORUL TG. MUREŞ — JIUL PETRIL­A 5 289—5 249 (3—3) 9 UNIC SATU MARE — ELEC­TROMUREŞ TG. MUREŞ 5 336— 5 292 (4—2) & VOINŢA BUCU­REŞTI — METALUL ROMAN 5 107—5 003 (4,5—1,51. Conduc în clasamente : GLO­RIA BUCUREŞTI — CU 26 p — seria Sud şi AURUL BAIA MA­RE cu 28 p - seria Nord. 1 PRIMII CAMPIONI DE CICLISM AI CAPITALEI Conform calendarului competi­­ţional s-a disputat primul cam­pionat municipal al anului , pro­ba de contra-timp individual. Pentru cei aproape 140 de concurenţi a fost o cursă grea (pe un vînt puternic), pe şos. Bucureşti — Olteniţa, încheiată, însă, spre meritul tuturora, cu un deplin succes. Campionii Bucureştiului la contra-timp in­dividual : C. Oprescu (Olimpia) — la seniori — a realizat pe cei 20 km ai cursei o medie orară, de 38,842 km ; C. Buzgulaş (Vo­inţa) la juniori mari — a obţi­nut pe 15 km 40,860 km, ian. FI. Ochelan — la juniori mici — pe 10 km 35,573 km. De altfel, la o distanţă de nu­mai trei zile de la această cursă (duminică 20 aprilie), de astă dată în condiţii atmosferice sa­tisfăcătoare, la cel de-al doilea campionat ciclist al Bucureştiu­­lui, în acest an — semifondul —, la cursele pe circuit din car­tierul Drumul Taberei, cicliştii au rulat mai aproape de ader­­vărata lor valoare­, spre satisfac­ţia celor peste 000 de spec­tatori ! Iată med­­ie orare rea­lizate de campioU ! seniori O. Tudorache (Steaua) — 43,200 km/h, pe 39 km juniori mari — V. Buduroi (sfrom) — 41,253 km/h, pe 26 km , juniori mici — Fl. Ochetan Voinţa) 40 km/h, pe 15.6(00 k(3. Gheorghe şltEFANESCU A apărut nr. 4 (aprilie) 1985 CU UN BOGAT CUPRINS DE ACTUALITairE, CRONICI ŞI RETROSPECTIVE î © Mihai Şubă calificat pentru „interzonare" ! 9 Unde se va disputa noul meci Karpov — Kaspariv ? ® Reportaj cu şahiştii Timişoarei " © Simultanele în... criză © Şase decenii de la fondarea F. R. Şah ©.Noile clasamente mondiale : Cupa României La şah prin corespondenţă 9 Partide comentate de la ultimele turnee CEREŢI LA TOATE CHIOŞCURILE DE DIFUZARE A PRESEI ŞI OFICIILE POŞTALE „REVISTA ROMANA DE­­ ŞAH“ ! CONCURSUL REPUBLICAN INDIVIDUAL DE JUDO - COPII ! Sîmbătă şi duminică, la Buş-­­­teni, se vor desfăşura întrece­rile Concursului republican de­­ judo pentru copii. La întreceri 9 vor participa peste 300 de copii- J­­udoka calificaţi în etapele de zonă desfăşurate anterior. ■ Sala Caraiman, din localitate ■ dotată cu două tatami (saltele)­­ va primi în concurs tineri copii între 10—11 ani și 12—13 ani. Ar- ■ bitraj­ele sunt asigurate de cei ■ mai’ buni arbitri din țară, prin- I tre care amintim, pe Mihai A­a­ton, Gheorghe Vasile și Constan­­g­tin Isac. CÎȘTIGURILE TRAGERII „MA­RILOR CÎȘTIGURI“ LA LOTO DIN 19 APRILIE FAZA I — Cat. 1 : 1 variantă 100% — autoturism Dacia 1300 și 5 variante 25% a 17.500 lei ; cat. 2:8 variante 25% a 11.601 lei ; cat. 3 : 16 variante a 5.801 lei ; cat. 4 : 27,50 variante a 3.375 lei ; cat. 5 : 125,25 variante a 741 lei ; cat. 6 : 222,25 variante a 418 lei ; cat. X : 1.343,50 variante a ICO lei. Report la categoria 1 : 497.132 lei.FAZA a II-a — Cat. A : 1 va­riantă 100% — autoturism Dacia LOTO-PRONOSPORT INFORMEAZĂ 1300 și 3 variante 25% a 17.500 lei ; cat. B : 27 variante 1.00% a 10.974 lei, în cadrul cărora o excursie de un loc în R. P. Po­lonă şi diferenţa în numerar şi 187 variante 25% a 2.743 lei. Autoturismele „Dacia 1300“ au revenit participanţilor : Bidilescu Maria din Iaşi­ (la categoria 1) şi Şerbănoiu Vasile din Bucu­reşti (la categoria A). @ Tragerea obişnuită LOTO de astăzi, vineri 23 aprilie a.c., va avea loc în Bucureşti, în sala clubului din str. Doamnei nr. 2, cu începere de la ora 16,30. Nu­merele extrase vor fi radiodi­fuzate la ora 19 pe programul II, la ora 23 pe programul I, pre­cum şi sâmbătă dimineaţa la ora 8,55, tot pe programul I. După efectuarea operaţiunilor de tra­­gere, va urma filmul Marfa fu­­rată“. Intrarea liberă. „ Informăm participanţii că operaţiunile de omologare a ciş­­tigurilor la tragerea obişnuită Loto de astăzi, 26 aprilie, se vor efectua in ziua de vineri 3 mai a.c., la orele obişnuite." Sigur, valoarea unui campionat — în speţă Divizia „A“ de la noi — nu poate fi salvată de două-trei, chiar patru e­­chipe. Steaua, Dinamo, Sportul studenţesc şi Universitatea Craiova nu se întrec doar între de, trebuie să joace 34 de etape şi numai o competiţie de regularitate şi de bun nive le poate completa valoarea şi forma de care au nevoie pentru o bună reprezentare pe plan internaţional. Şi cum în cupele europene rezultatele nu s-au­ prezentat întotdeauna de măsura aş­teptărilor, e clar pentru toată lumea că e nevoie de noi acumulări. Dar, pentru fruntaşele campionatului nostru, prea multe jocuri reprezintă doar o formali­tate, jocuri in care se pune o singură problemă, aceea a scorului, pentru că partenerele nu emit nici o pretenţie.’ Cum am mai spus şi cu alte ocazii, una din cauzele care au făcut ca dis­tanţa dintre cvartetul fruntaş şi restul divizionarelor „A“ să se mărească atit de mult o constituie diferenţa valorică dintre loturile echipelor în cauză. Nu sînt puţini antrenorii care se plîng că au lo­turi restrînse, că accidentările sau sus­pendările îi pun în situaţia grea de a încropi o formaţie pentru jocul care ur­mează. De fapt, care e fondul de jucători de la Divizia „A“ ? Dincolo de cei „11“ din teren, cine rămîne pe banca de rezerve ? Sînt întrebările la care am căutat răs­punsul prin sondajul pe care cronicarii noștri l-au făcut sîmbăta trecută, la me­ciurile etapei a 26-a. Iată mai întîi jucătorii care au fost tre­cuţi pe foile de arbitraj, de la numărul 12 în sus (regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice dă dreptul fiecărei echipe de a înscrie in foaie 5 jucători de rezervă). 9 STEAUA : Stîngaciu, Eduard, Radu N­. * JIUL : Henzel, Vesa, Stoinescu, Drişan, Ciorăşen. 9 F.C. OLT : Niţu, M. Popescu, Şorohan, Hangh­iuc, A. Georgescu. 9 U­­NIVERSITATEA CRAIOVA : Boldici, Săn­­doi, Bîcu, Beldeanu, O. Popescu. 9 A.S.A. : Vodă, L. Marton, Both, V. Marton. 6 „POLI“ TIMIŞOARA : Moise, Vuşcan,, Beac, Mureşan, Manea. © RAPID : Toa­­der, Gheară, Someş, Paraschiv, Nădăş­­tean. © CHIMIA : Racoltea, Iovan, Ni­­culcea, Carabageac, Albu. 8 F.C. BIHOR : Balazs, Niţu Dumitrescu, Florean, Har­­şani. © F.C. ARGEŞ : Iliescu, Bănuţă, Margelatu. Constantin. Togan. 8 F.C.M. BRAŞOV : Şanta. Bălan­, Batacliu. Cadar. © GLORIA BUZĂU : Cristian II. State, Zahiu, Mogoş, Stoica. • POLITEHNICA IAŞI : Dohot, Agachi, Antoniu, Mindru. © DINAMO : Moraru, Ivan, Frîncu, Tăl­­nar, Rizea. © S.C. BACĂU : Popa, Man­galagiu, Manase, Ursică, Iancu. © S.C. BAIA MARE : V. Moldovan, Boloş, Raţ, Arezanov. Rus. © SPORTUL STUDEN­ŢESC : Zariosu, Munteanu I. D. Popescu, Fl. Grigore,­­ CORVINUL Ioniță, Bo­­tezan, Chirocel, Prigorie, Stroia. înainte de a ne opri la lotul celor „84“ de jucători care s-au aflat pe banca de rezervă, să amintim de citeva absențe notabile, care au schimbat „ti“-le de bază al echipelor în cauză, absenţe datorate accidentărilor sau cartonaşelor galbene şi roşii. E vorba de T. Stoica, Petcu şi Bă­­leni (la Steaua), Iorgulescu şi Hagi (Spor­tul studenţesc), Ţicleanu (Universitatea Craiova), Cioacă şi Manea (Rapid), Benta şi Şoarece (F.C.M. Braşov), Comănescu (Gloria), Ciocîrlan, Sertov şi Filip­ (Poli­tehnica Iaşi — o campioană la capitolul indisponibilităţi), Dianu (F.C. Bihor), Ignat (F.C. Argeş), Gîngu (Chimia), Naşte şi Ciorceni (A.S.A.) şi de încă mulţi alţii, absenţe care trebuie să atragă atenţia a­­supra cîtorva aspecte, cum ar fi indisci­plina, care aduce cu ea cartonaşele, jocul dur — cu accidentările, slaba recuperare (sau încălzire insuficientă) — sursa rup­turilor musculare etc. Sunt factori nocivi, care subţiază loturile. Să revenim la „rezervele“ din etapa a 26-a. Cele mai şocante prezente pe­ a­­cest... post : Moraru (care, iată, si-a pier­dut si locul în lotul national), Ţălnar, Someş, Paraschiv, Racolţea (după un de­but excelent), Florean (al cărui transfer s-a discutat atita timp), Mangalagiu, ve­nit de curînd la echipa din Bacău. Dintre cele 18 echipe, 13 au înscris pe foaie cite 5 rezerve cît le dă dreptul regulamentul, în timp de A.S.A., F.C.M. Braşov, Politehnica Iaşi şi Sportul stu­denţesc au avut cite 4, iar liderul, Steaua, a avut doar trei rezerve. Valoric, însă, trebuie s-o spunem, multe echipe au fost descoperite. F.C. Baia Mare a avut ca rezerve să nu crezi ! — un portar şi... patru fundaşi. S.C. Bacău — un portar, un fundaş şi trei atacanţi, iar Corvinul — o grupă de... juniori, cu Botezan, de 16 ani şi jumătate. Stroia — 17 ani. Chi­ricei 20 ani, toţi crescuţi în centrul hunedorean. F.C. Argeş­, care acuză ple­cările repetate de jucători, a avut acum 5 rezerve bune, spunem noi (în timp ce talentaţii Pană şi Moromete erau acci­dentaţi), după cum F.C. Olt a avut pe bancă cel mai bun „cinci“ (­de rezervă !) din punct de vedere valoric. Acelaşi lu­cru s-ar putea spune şi despre rezervele Universităţii Craiova, dar toţi le com­pară cu valoarea titularilor şi, din cauza asta — reală — O. Popescu, de pildă, jucătorul care promitea şi e titular în naţionala de tineret, trebuie să accepte statutul de rezervă. Au figurat pe lista de rezerve şi jucători de care aproape nici nu s-a auzit (Nădăştean, Mogoş, Antoniu, Mindru, Rizea, cei de la Hunedoara, de care am amintit). Unii poate se vor im­pune, alţii însă să nu rămînă doar re­zerve... Şi nu ar fi primii care se nasc şi... mor rezerve. Iar la F.C. Argeş am întîlnit o altă ciudăţenie : in lotul de 23 de jucători figurează Ploaie, de la Minerul Motru, şi Niţă, de la Buzău, dar se termină campionatul şi ei nu s-au prezentat la echipa din Piteşti. Să vezi şi să nu crezi !!! Dar, se poate ! De aici am putea continua discuţia cu loturile lărgite, cei „23“, cu virsta unor rezerve, dar spaţiul nu ne permite. La cele mai multe divizionare „A“, valoarea se diluează şi mai mult de la cei de pe­bancă la al 23-lea din lot, ceea ce ne face să ne întoarcem din nou la valoarea şi utilitatea campionatului de speranţe. Ia „producţia“ multor centre de copii şi juniori, adică la modul in care cluburile privesc problema asigurării titularilor de mîine, sau a rezervelor de azi, pentru ca să ne întoarcem la subiectul materialului de faţă. Constantin ALEXE Divizia „A“ şi fondul ei de jucători CINE S-A AFLAT PE BANCA REZERVELOR LA MECIURILE ETAPEI A 26-a ? ! Cartonaşele şi accidentările subţiază toturile # Liderul — doar trei rezerve Moraru — pe un post inedit#Unde slot atacanţii băimâreni ? # F.C. Argeş Işi creşte mereu viitorii titulari # Hunedoara Işi prezintă „munții" PROGRAMUL ŞI ARBITRII ETAPEI DE DUMINICĂ A DIVIZIEI „C" SERIA I : Electro Luceafărul Botoşani — Tepro Iaşi : I. Ur­­sachi (Bacău), Belonul Săvineşti — Cetatea Tg. Neamţ: C. Cocon­­cea (Brăila), Carpaţi Gălăneşti — Zimbrul Siret : M. Fed­orescu (Bacău), Minerul Vatra Dornei — Explorări Cîmpulung : G. Ne­grea (Bistriţa), Siretul Paşcani — Metalul Rădăuţi : P. Costea (Bu­zău), A.S.A. Cîmpulung — A­­vîntul Frasin: A. Foriş (Reghin), Electro Siretul Bucecea — Mine­rul Gura Humorului : C. Nistor (Vaslui), Constructorul Iaşi — Celuloza Bradul Roznov : I. Di­ma (Galaţi). SERIA A II-a: Minerul Comă­­neşti — Petrolul Moineşti : Ilie Coţ (Ploieşti)­, Luceafărul Adjud — Victoria Tecuci: M. Crupă (Iaşi), Unirea Negreşti — Letea Bacău: N. Petrache (Suceava), Aripile Bacău — Mecanica Vaslui: I. Tănase (Tîrgovişte), Foresta Gugeşti — Textila Buhuşi : V. Petricală (Medgidia), Laminorul Roman — Viticultorul Panciu : N. Elgios (Botoşani), Inter Vaslui — C.S.M. Borzeşti : V. Prisecaru (Paşcani), Constructo­rul Flacăra Odobeşti — Chimia Mărăşeşti : B. Caţaros (Călăraşi). SERIA A IlI-a : Chimia Brăila — Chimpex Constanţa : J. Bra­te (P. Neamţ), Ancora Galaţi — Arrubium Măcin.: A. Crişan (Bucureşti), Delta Tulcea — I.M.U.M.-C.S.S. Medgidia : L. Pantea (Bucureşti), Petrolul Ian­­ca — Voinţa Constanţa : T. Ior­­dache (Bucureşti), Portul Con­stanţa — Progresul Isaccea : E. Antonică (Focşani), Avintul Mat­ca — D.V.A. Portul Galaţi : I. Rus (Bacău), Marina Mangalia — Laminorul Viziru : I. Covasa (Urziceni), Cimentul Medgidia — S.N. Tulcea : A­ .Anghele (Foc­şani). SERIA A IV-a : Olimpia Slo­bozia — Dunărea Călăraşi : I. Moraru (Cîmpina), S.N. Olteniţa — I.S.C.I.P. Ulmeni: A. Petrescu (Piteşti), Rapid Feteşti — Chi­mia Victoria Buzău: M. Po­­povici (Tulcea), Petrolul Berea — Carpaţi Nehoiu : I. Ar­deleanu (Săvineşti), Constructo­rul T.C.I.A.Z. Giurgiu — Unirea Slobozia : I. Bălan (Craiova), Viitorul Chirnogi — Metalul Bu­zău : M. Scarlat (Constanţa), I.P.C. Bolintin — Victoria Ţăn­­dărei : I. Condruţ (Mangalia), A.S.A. Buzău — Victoria Lehliu: S. loan (Galaţi). SERIA A V-a : Viscofil Bucu­reşti — I.C.S.I.M. Bucureşti : N. Milea (Bucureşti), Chimia Brazi — Poiana Cîmpina : M. Popescu (Craiova), Flacăra roşie Bucu­reşti — Danubiana Bucureşti : G. Tăulea (Făgăraş), I.U.P.S. Chiti­­la — Minerul Filipeştii de Pă­dure : F. Rizea (Alexandria), Tehnometal Bucureşti — Aversa Bucureşti : I. Dănoiu (Bucu­reşti), Avicola Bucureşti — Pe­trolul Băicoi : P. Cadar (Bra­şov), Abatorul Bucureşti — Me­­con Bucureşti : I. Cristea (Bucu­reşti), Luceafărul Bucureşti — Sportul „30 Decembrie“: N. Geor­gescu (Buzău), Carpaţi Sinaia — stă. SERIA A VI-a : Recolta Stoi­­căneşti — Electronistul Curtea de Argeş : I. Voicu (Tg. Jiu), E­­lectrica Titu — Sportul munci­toresc Caracal : C. Krim (Bucu­reşti), Chimia Tr. Măgurele — Dunărea Venus Zimnicea : V. Botescu (Giurgiu), Metalul Mija — ştiinţa Drăgăneşti Olt : T. Pe­trescu (Craiova) — se dispută sîmbătă 27 aprilie, Metalul Ale­xandria — Dacia Piteşti : G. Va­sile (Bucureşti), Rova Roşiori — Textila Roşiori: R. Muşat (Bucu­reşti), Chimia Găeşti — Musce­lul Cîmpulung : I. Vereş (Sf. Gheorghe), Cimentul Fieni — Progresul Corabia : C. Florea (Bucureşti). SERIA A Vil­a : Pandurii Tg. Jiu — Petrolul Ticleni : V.­lel­ete (Cluj-Napoca), Dierna Orşo­va — Armătura Strehaia : M. Manusof (Arad), Dunărea Cala­fat — Metalurgistul Sadu : A. Dinu (Piteşti), Electro­putere Cra­iova — Constructorul T.C.I. Cra­iova : D. Drăcea (Craiova), Pro­gresul Băileşti — Viitorul Dră­­găşani :­­I. Corpan (Tîrgovişte), Forestierul Băbeni — Mecaniza­torul Simion : D. Gheorfi (Bucu­reşti), Jiul Rovinari — Metalul Rm. Vilcea : V. Grecu (Reşiţa), A.S.A. Victoria Craiova — C.F.R. Craiova : M. Vintilă (Caracal). SERIA A vivi-a : C.F . Vic­toria Caransebeş — Victoria Ineu: I. Caraman (Oradea), Unirea Sînnicolau Mare — Obin­ci Sîn­­martinul Sirbesc : M. Circo (Brad), C.S.M. Lugoj — Rapid Arad : G. Tutunaru (Tg. Jiu), Unirea Tomnatic — C.S.M. Ca­ransebeş : I. Medveş (Oradea), Metalul Bocşa — Minerul Oravi­­ţa : V. Cîrnat (Aiud), C.F.R. Arad — Metalul Oţelu Roşu : A. Polner (Cărei), Minerul Anina — Minerul I Moldova Nouă : N. Mitu (Călan), Şoimii Lipova — U.M. Timişoara : M. Dărăban (Cisnă­­die). SERIA A IX-a : înfrăţirea O­­radea — Unic Satu Mare : M. Păunescu (Reşiţa), Silvana Cehul Silvaniei — Voinţa Oradea: I. Metea (Aiud), Minerul oraş dr. P. Groza — Olimpia Gherla : R. Golenţ (Lugoj), Recolta Salonta — Constructorul Satu Mare : R. Vlad (Lipova), Oaşul Negreşti — Victoria Cărei: M. Crişan (Arad) Someşul Satu Mare — Unirea Valea lui Mihai : G. Cagula (Baia Mare), Minerul Sărmăşag — Minerul Şuncuiuş : I. Stan (Sighet), Chimia Tăşnad — Oţe­lul oraş dr. P. Groza : C. Bălă­­nescu (Timişoara). SERIA A X-a : C.I.L. Mecanica Sighet — Oţelul Reghin : A. Bu­dai (Satu Mare), Minerul Baia Sprie — Energia Prundul Bir­­găului : A. Streţea (oraş dr. P. Groza), Minerul Rodna — Elec­tromureş Tg. Mureş : V. Maco­­vei (Cîmpulung), Minerul Baia Borşa — I.S.S.M. Sighet : I. Smuc (Suceava), Cuprom Baia Mare — Minerul Băiuţ : M. Lupu (Cluj-Napoca), Metalotehnica Tg. Mureş — Mureşul Luduş : L. Pali (Cluj-Napoca), Lăpuşul Tg. Lăpuş — Minerul Băiţa : R. Hu­­zoni (Jibou), Bradul Vişeu — CHIMFOREST Năsăud : L. Jakab (Cluj-Napoca). SERIA A XI-a : Mecanica O­­răştie — Mecanica .Alba lulia : V. Băleanu (Drobeta Tr. Seve­rin), Steaua C.F.R. Cluj-Napoca — Soda Ocna -Mureş : A. Gege (Odorhei) — se dispută sîmbătă 27 aprilie ; Minerul Paroşeni — Metalul Aiud : D. Tonenchi (Lu­goj), Inter Sibiu — Victoria Că­lan : F. Modir­ac (Craiova), Mi­nerul Ştiinţa vulcan — Dacia Orăştie : G. Pieptăn (Orşova), Unirea Ocna Sibiului — Victoria I.R.A. Cluj-Napoca : D. Morari (Braşov), Tirnavele Blaj — Me­talul Sighişoara : I. Bivolaru­ (Rm. Vilcea), Minerul Certe­ — IMIX Agnita : P. Păunescu (Rm. Vilcea). SERIA A XH-a : Nitramonia Făgăraş — Utilajul Făgăraş : V. Angheloiu (Bucureşti), Celuloza Zărneşti — Minerul Bălan : C. Zolotuşcă (Ploieşti), Metalul Tg. Secuiesc — Viitorul Gheorgheni : G. Călbează (Bucureşti), Mureşul Topliţa — Progresul Odorhei : D. Catrinescu (Ploieşti), Unirea Cristuru Secuiesc — Precizia Să­­cele: I. Bilă (Agnita), I.C.I.M. Braşov — Metrom Braşov : V. Onu (Predeal), Textila Prejmer — Mobila Măgura Codlea : N. Suciu (Mediaș), Cimentul Hoghiz — Minerul Baraolt : P. Bogdan (Reghin), Electro Sf. Gheorghe — str. MMMEIE ETAPEI INIEIIMEDIARE (seriile V şi iii) In seriile a V-a şi a Xll-a ale campionatului Diviziei „C“, serii In care activează cîte 17 echipe, s-a disputat etapa inter­mediară (a 23-a). S-au înre­gistrat următoarele rezultate : SERIA A V-a : Danubiana Bucureşti — Carpaţi Sinaia 3—1 (1—1), Sportul „30 Decembrie“ — Chimia Brazi Ploieşti 2—1 (0—0), Petrolul Băicoi — Aversa Bucu­reşti 1—0 (1—0), Viscofil Bucu­reşti — Avicola Crevedia 1—1 (0—0), Poiana Cîmpina — Abato­rul Bucureşti 1—0 (1—0), IUPS Chitila — ICSIM Bucureşti 0—0, MECON Bucureşti — Luceafărul Bucureşti 2—0 (1—0), Tehnometal Bucureşti — Minerul Filipeşti 1—0 (1—0). Flacăra roşie Bucu­reşti nu a jucat.­­ In meci restanţă, din etapa a xix-a, Luceafărul Bucureşti — ICSIM Bucureşti 1—3. Pe primele locuri în clasa­ment : 1. ICSIM BUCUREŞTI 27 p (43—19), 2. Danubiana Bucu­reşti 26 p (32—29), 3. MECON Bucureşti 25 p (31—17), 4. IUPS Chitila 25 p (25—18), 5. Sportul „30 Decembrie“ 25 p (25—20)... pe ultimele locuri : 15. Viscofil Bucureşti 19 p (23—26), 16. Aver­sa Bucureşti 11 p (13—32), 17. Luceafărul Bucureşti 10 p (21— ■43). SERIA A XI-a : ICIM Braşov — Textila Prejmer 2—0 (0—0), Mobila­ Măg­ura Codlea — U­­nirea Cristuru Secuiesc 2—0 (1—0), Viitorul Gheorgheni — Mureşul Topliţa 2—2 (1—1), Minerul Bă­lan — Nitramonia Făgăraş 0—2 (0—0), Cimentul Hoghiz — Pro­gresul Odorheiu Secuiesc 2—1 (0—1), Utilajul Făgăraş — Electro Sf. Gheorghe 1—0 (0—0), Minerul Baraolt — Metrom Braşov 3—2 (1—0), Precizia Săcele — Metalul Tg. Secuiesc 1—1 (0—0). Celu­loza Zărneşti nu a jucat. Pe primele locuri de clasa­ment : 1. ICIM BRAŞOV 30 p (35—14), 2. Progresul Odorhei 28 p (30—24), 3. Metalul Tg. Secu­iesc 27 p (41—17), 4. Nitramonia Făgăraş 26 p (40—17)... pe ulti­mele locuri. 15. Precizia Săcele 17 p (25—34), 16. Celuloza Zăr­nești 16 p (21—23), 17. Textila Prejmer 12 p (11—34).

Next