Steagul Roşu, octombrie 1969 (Anul 24, nr. 5178-5203)
1969-10-10 / nr. 5186
Vineri 10 octombrie 1969 STEAGUL ROȘU POVESTE TRISTA O întâmplare adevărată și tristă despre un tînăr învățător din comuna Ardeoani, județul Bacău, care, sfidînd cele mai elementare norme ale conduitei cetățenești , și-a întinat numele și demnitatea, știrbind prin aceasta, fie și numai pentru o clipă, prestigiul școlii și al unor oameni care au fost și sunt considerați din totdeauna intelectuali de căpătîi ai satului. Vă voi relata faptele cu fidelitate (așa cum le-am găsit consemnate în dosarul nr. 3173, aflat la Tribunalul județean Bacău) și, de ce să nu mărturisesc, cu credința că toată întâmplarea n-a fost decit o rătăcire de moment, că tînărul și nesăbuitul învățător regretă acum amarnic cele întâmplate și că mai tîrziu, după ispășirea pedepsei — indiscutabil, meritată — va recâștiga printr-o muncă stăruitoare și de lungă durată și printr-o comportare ireproșabilă, tot ceea ce a pierdut astăzi. O zi de mai la vremea amiezii. . Cer plumburiu și zăpușeală prevestitoare de ploaie, în bufetul sătesc din Ardeoani, ca în orice alt bufet, oameni aplecați deasupra unui „pahar de vorbă", glasuri suprapuse, greu de deslușit, clinchete de pahare și, firește, voie bună. La o masă, doi consăteni, doi tineri cam de aceeași vîrstă — 23-24 de ani , Ion Dospinescu — învățător la Școala generală de 8 ani din Leontinești și Mihai Vornicu — salariat la ferma de stat din comună. Pespoteaza unuia dintre scaunele rămase libere — o haină de ploaie. Rețineți amănuntul. Are un rol important în ceea ce va urma. Cei doi stau față în față și discută cu glas potolit despre tot felul de lucruri și întîmplări cu și fără importanță. Se cunosc de multă vreme și apoi știut este că vinul dezvelește sufletul din ascunzișurile sale și dezleagă limba. Mihai Vornicu ar vrea să-și cumpere televizor, a strîns deja o parte din bani, mai are puțin și face suma. „Grozav lucrul și televizorul — spune Dospinescu. Stai în pat și vezi tot felul de chestii interesante : filme, muzică ușoară, meciuri de fotbal și box și toate celelalte". Afară s-a întunecat de-a binelea, hîrjoana copiilor s-a sfîrșit de mult, pe drum trecătorii sînt din ce în ce mai rari. Subit Dospinescu își amintește că are o treabă urgentă de rezolvat acasă, se ridică își ia pe braț haina de ploaie, strînge cu afecțiune mîna lui Vornicu și pleacă. La prima vedere totul pare cît se poate de firesc : doi prieteni care au petrecut cîteva ore împreună, discutînd și cinstind un pahar cu vin, se despart. E ceva suspect în asta ? Evident, nu. Dar un ochi atent și experimentat ar fi observat cu destulă ușurință în întregul fel de a fi al învățătorului o anume precipitare nefirească și nejustificată și ar fi tras, poate, concluzia că ceva urît și grav este pe cale să se întâmple. Din nefericire însă n-a fost nimeni acolo în stare să observe toate acestea și astfel planul de sustragere a banilor lui Mihai Vornicu, plan urzit chiar în clipa în care Ion Dospinescu aflase despre existența lor, a putut fi pus în aplicare întocmai. „Pe la ora 21,30 m-am întors acasă — declara, a doua zi în fața organelor de anchetă, Mihai Vornicu. Tocmai mă duceam să încui la păsări, cînd am observat, sub geamul care dă în grădină, un obiect de culoare neagră, iar din casă se auzeau zgomote. Am alergat imediat spre intrarea din spate a casei , dar oaspetele nepoftit m-a simțit, a sărit pe aceeași fereastră pe care intrase și s-a dus. După aceea am chemat miliția și am constatat că toate lucrurile din șifonier și de pe pat erau aruncate prin toată camera, limpede că cineva, profitînd era de faptul că nu era nimeni acasă, căutase în grabă ceva. Mi-am amintit atunci de discuția pe care o purtasem cu cîteva ore mai înainte cu Ion Dospinescu și am recunoscut haina de ploaie care era a lui". La începutul cercetărilor, Ion Dospinescu recunoaște că haina de ploaie îi aparține, dar încearcă să tăgăduiască tentativa de furt, motivînd că intrase în casa lui Mihai Vornicu „pentru a-i pune în pat un spin ca să se înțepe cînd se va culca".Scuze puerile și lamentabile, de hoț fără experiență). în cele din urmă, însă, pus în fața probelor care demonstrau adevăratul scop al vizitei sale nocturne, se resemnează și recunoaște totul. Au urmat apoi remușcările, clipele grele de pe banca acuzării, sentința. ★ Despre învățători s-au scris de-a lungul anilor și, neîndoielnic, se vor mai scrie încă, emoționante pagini în care sînt numiți, cu venerație și recunoștință, dascăli, luminători, ori apostoli. Noi înșine purtăm, fiecare, în memorie, chipurile învățătorilor din primii ani de școală și nu o dată ne mîndrim spunînd : „învățătorul meu zicea...", „De la el am învățat asta și asta...", „Era un om bun și drept" etc, etc. Ce amintire va lăsa, peste ani, învățătorul Ion Dospinescu din comuna Ardeoani, elevilor lui de astăzi ? Ce vor gîndi despre el mai tîrziu și ce vor povesti ei trecătorilor cu care își vor încrucișa, întîmplător, pașii ? Ce răspunsuri imense și nobile presupune munca de învățător ? Și-a pus oare, vreodată, Ion Dospinescu, aceste întrebări ? Cinstit vorbind, nu cred, căci dacă și le punea nu ajungea „eroul" acestor rînduri. Evident, fapta comisă de învățătorul Ion Dospinescu este extrem de gravă, dar, judecîndu-i, organele competente (mă refer în special la Inspectoratul școlar județean) ar trebui să aibă în vedere că se află abia în primii ani de învățămînt și că regăsirea drumului pierdut este încă posibilă. Ion Dospinescu este un om tînăr, s-ar putea, așa cum spuneam mai sus, ca totul să fie doar o rătăcire de moment și mi se pare, de aceea, firesc să i se acorde șansa unică de a lua totul de la capăt. ■ir în final opinia autorizată a unui om al legii — judecătorul S. Lungu, președinte de secție la Tribunalul județean Bacău : „Cazul învățătorului Ion Dospinescu mi s-a părut cu totul deosebit pentru că, spre deosebire de un om fără pregătire, el putea să-și dea seama de toate consecințele faptei sale și de rezonanța pe care ea o va avea în rîndul elevilor, părinților și colegilor săi. Se știe că pedeapsa nu are numai scopul de a reeduca pe infractor, ci și de a preveni, de a avertiza și pe alți „amatori", că ea este inevitabilă atunci cînd se încalcă legea penală. Toate aceste considerente au determinat completul de judecată să dispună ca Ion Dospinescu să execute pedeapsa care i-a fost aplicată (șase luni închisoare — n.n.) convins că în felul acesta el se va reeduca și va redeveni un element util societății". Sergiu ADAM ★ O faptă reprobabilă a învățătorului Ion Dospinescu SE NUTin/IPLAia unim umi Fasâ-mi-te, calul... CE SPUNE PATRUPEDUL în ziua de 7 , august a.c., pe amurgite mă întoarceam din orașul Bacău împreună cu colegul meu de oiște al cărui nume îmi scapă, deoarece abia ne înhămaseră cei doi stăpîni ai noștri, Rotariu Neculai și Munteanu Smău Iancu. Vremea era minunată și noi galopam cu gîndul la lucerna din căruță. Eram siguri că fiecare, la casele noastre, ne vom căpăta tainul cuvenit muncii depuse în acea zi de sfîrșit de vară. Stăpînul meu Rotariu Neculai era bine făcut, dovadă era felul în care se comporta cu mine. Ca niciodată îmi spune pe numele mic, și hai băiatule hai, că nu vreau să ne apuce noaptea pe drum. Mi-am dat silința să fiu la înălțimea atitudinii sale față de mine și l-am angrenat și pe celălalt și ne-am înțeles de minune pînă în dreptul satului din comună, cînd, cu vorbe plăcute, stăpînul meu ne-a oprit să-și tragă nițeluș sufletul la un șpriț, de, ca tot omul și cum îi era obiceiul. Trebuie să știți că mă pricep la oameni, sunt un cal bătrîn și cu experiență. Dar de data aceea n-am să uit ce mi s-a întîmplat. Este drept că mă cam incomodaseră hamurile, gonisem destul de repede, dar asta nu ar fi fost ceva nou pentru mine cînd după ce bău un litru de vin al cărui gust nu-1 cunosc, stăpînul se apropie și-mi șopti ceva dulce la ureche. Trebuie să mai știți că stăpînul meu e un vis cu mult umor, de pe ulița pe care stăm, eu cu grajdul și el cu casa, el are cel mai mult umor. Abia cînd m-a deshămat am înțeles despre ce era vorba: „Vino, mi-a spus, vreau să te fac om, că meriți !". Pînă una alta m-am pomenit în localul oamenilor și, vă rog să mă credeți, că m-am simțit foarte singur și angoasat. Clienții care mă cunoșteau au făcut fețe-fețe, și n-am mai putut de rușine. N-am recunoscut acel miros familiar mie, nici tu iesle, nici tu fîn, numai mese și pahare, oricum, repet, m-am simțit foarte prost. Oamenii i-au spus ceva stăpînului meu și, în cele din urmă, am ieșit, dar se vede treaba că împotriva chefului ce-l avea să mă facă om. Apoi, el este un cineva care dacă-și dă cuvîntul se ține morțiș de el. Așa că am intrat din nou, apoi am ieșit și iar am intrat, în total de trei ori. Ceva era în neregulă în toată povestea asta și stăpînul meu a înțeles tocmai a patra oară, îmi dau seama că spiritele se cam încinseseră în bufet. Toți aveau o expresie ca atunci cînd intri cu căruța în noroi și n-o mai poți scoate nici cu o mie de bice. Cît mă privește, nu mai fusesem niciodată într-un bufet și nici n-am auzit pe vreun coleg să i se fi întîmplat așa ceva. Dar un cal poate trece prin multe și faptul că-i cad dinții la bătrânețe se datorește, in primul rînd, acestui lucru. Dar să continui, îl văd pe Neculai că numai ce ia un maldăr de lucernă din căruță și, cu mine după el, intram din nou în bufet. Mă trage în fața barului, presară cerna pe tejghea și-mi zice lasă servesc. Oamenii s-au făcut palizi împrejur. Dar tot el le-a spus-o : „Ce, calul meu credincios ca un cîine, da cu mult mai folositor, nu poate servi masa la bufet ca voi ? Se vede însă treaba , că nu s-au prea înțeles pentru că în cele din urmă a fost nevoit să părăsească localul și, cînd m-a întors, era foarte nervos, s-au produs ceva pagube, niște sticle, niște pahare și sifoane care costă un număr de bani, echivalentul a nu știu cîte kilograme de fîn. Repet însă că erau foarte nervoși și numai pentru faptul că l-au cunoscut, că era un consătean de-al lor, e drept cam șugubăț, nu l-au ciomăgit puțin. Am plecat foarte repede și pe drum stăpînul mi s-a părut extrem de abătut, nu știu dacă de băutură sau de consătenii lui care nu l-au înțeles. în tot cazul, cînd a ajuns acasă, întreg satul aflase că sunt un cal celebru și de atunci am prestigiu printre caii comunei Măgura. Dar jur, și o fac public, că eu n-am nici o vină și că atunci n-am pus pe limbă nici un strop de vin, ci numai ceva lucerna la bar. CE SPUNE stăpînul calului în seara zilei de 7 august, nu rețin ora, lumină afară, veneam din Bacău cu Munteanu Smăudancu, cu căruța trasă de doi cai, unul era al meu, unul al lui... în rest declarația este, în mare, asemănătoare calului, pentru că nu rețin că am adus fîn și că am spart pahare, asta îl privește pe el, putea fi mai atent, cine sparge să plătească. Nu rețin de asemenea, să fi înjurat pe cineva, poate doar să fi încercat cu mijloacele mele să-mi lămuresc consătenii că calul e om și că poate să serșivească masa la bufet. Pentru că de ce să ne purtăm rău cu caii ? Mai declar că cele sparte, chiar dacă s-au spart au stat în cale anume și calul meu nu le putea vedea fiind orbit de lumina din bufet. Ori, cine știe ce puțin loc este printre mese pentru a întoarce calul, și el cu spatele nu merge, e îndărătnic nevoie mare, îi cunosc bine caracterul, ca unul ce-l am de mai mulți ani. Aceasta este declarația mea și-mi pare rău că sunt oameni care scot vorba din sat că am intrat cu calul în bufet, de unde și ponoasele ce le am de tras de pe urma acestei glume proaste. CE SPUN MARTORII în primul rînd spun că această faptă e condamnabilă. Că au fost insultați, că sînt intrigați de atitudinea consăteanului lor. Că au fost tulburați de violența atitudinii omului cu calul. Că localul public nu e grajd. Declarațiile lor au un ton indignat, și pe bună dreptate. CE SPUNE LEGEA Ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștei publice, distrugere în paguba avutului obștesc. Pasă-mi-te, cu tot umorul omului, calul, cu toată nevinovăția lui, n-a putut fi luat drept om. Dar omul e răspunzător de faptele lui. Omul, și nu calul ! Ovidiu GENARU Copii orfani cu.. VINA ■ In I pariisi in viața! Sunt șapte. De vîrste diferite. Patru dintre ei elevi. I-am vizitat acasă și ne-am trezit în fața unei situații aproape incredibile. Cei șapte copii au fost abandonați. A plecat mai întîi tatăl, Nicolae Mocanu, fost sudor la Uzina chimică din Municipiul Gheorghe Gheorghiu- Dej. De un an se află la Brașov și le-a trimis copiilor bani : de două ori într-un an (!?!) Anul acesta, la 10 septembrie, i-a părăsit și Sanda Mocanu, „mama" lor (am adăugat ghilimelele pentru un motiv lesne de înțeles). „Mama a spus că merge în oraș, să cumpere pîine, și n-a mai venit, iar noi stăm de-atunci și o așteptăm", ne spuneau, printre lacrimi, copiii. Da, a plecat, dar nu după pîine. Sanda Mocanu nu mai vrea (!) să-și crească proprii ei copii. I-a lăsat fără hrană, fără îmbrăcăminte, fără îngrijirea și căldura sufletească atit de necesare lor. Iar rezultatul (la data vizitei noastre) : Carmen, fata cea mai mică a fost internată în spital, în urma unei răceli la plămîni . Valerica avea laringită și Tița luxație la piciorul drept. Nici ceilalți nu se prezintă mai bine, Ionel, la numai 7 ani, are o deficiență de dezvoltare la membrele inferioare. Urma să fie îngrijit la Casa de copii din Tg. Neamț, dar, n-a avut cine să-l ducă acolo. Scena era întregită de prezența a încă unui copil cu piciorul în gips. Nu, el nu făcea parte din familie, ci fusese lăsat de sora mamei. Ana Trifu (locuiește în cartierul T.C.R.), pentru a fi... îngrijit de ceilalți (!) Iar, ca faptul să devină mai paradoxal, Ana Trifu le-a luat copiilor ,hăinuțele și așternuturile mai bune ce se mai aflau prin casă. „Să nu se murdărească", spunea, fără măcar să gîndească că ceea ce făptuia ea însăși era, cel puțin, murdar (din punct de vedere moral). După cum imorală este și atitudinea părinților care, cu o regularitate de invidiat, încasează lunar 700 lei, reprezentând alocația de stat pentru copiii pe care nu-i îngrijesc... Acum copiii sunt înconjurați de dragostea celor din jur. Muncitoarele de la atelierul de prelucrare a maselor plastice, aflat în apropierea locuinței lor, le dau să mănînce, pentru unii din ei au adus haine. Sesizați de colectivul didactic al Școlii generale nr. 5 și de colectivul atelierului, comitetul municipal de partid și comisia de tutelă de pe lîngă Consiliul popular municipal Gheorghe Gheorghiu-Dej au luat cîteva măsuri ce se impuneau de urgență : li s-a asigurat copiilor hrana, le-a fost reparată instalația electrică, li se vor cumpăra haine. Societatea noastră socialistă încearcă să repare absența unor părinți fără responsabilitate. Este și concluzia celor cu care am discutat despre fapta lui Nicolae și a Sandei Mocanu . Profesor Nicolae Drăgoi, secretar al Comitetului municipal de partid Gheorghe Gheorghiu-Dej : „Fapta nu numai reprobabilă, ci este antiumană, complet antisociașilă. Deocamdată noi vom căuta să asigurăm supravegherea celor șapte copii prin repartizarea lor la cămine și la Casa copilului. Părinții au fost puși sub urmărirea organelor de miliție și vor fi deferiți justiției pentru a-și primi pedeapsa meritată. Paulina Moruzzi, responsabila atelierului de prelucrare a maselor plastice : „Ne doare inima cînd vedem asemenea cazuri. De aceea, am dori ca părinții să fie căutați și judecați cît mai aspru, iar copiilor să li se creeze condiții de învățătură. Bine ar fi ca toți cei ce pot sprijini această acțiune s-o facă în numele omeniei". Smaranda Silaghi, muncitoare la același atelier : „I-am ajutat ca pe copiii mei. Soțul le-a reparat încălțămintea, iar noi i-am hrănit. Părinții să răspundă în fața legii !". Opinia publică își manifestă deschis dezaprobarea. Asemenea fapte nu se pot întâmpla fără a fi condamnate. Sunt fapte ale unor indivizi fără nici o urmă de responsabilitate socială, ale unor părinți ce se eschivează de la obligațiile pe care le au față de copiii lor, față de societate. Prof. M. GHEORGHE S-a scris mult despre nobila muncă a cadrelor medicale ; se cunosc numeroase exemple de medici care depun multă pasiune, suflet, dragoste față de ocrotirea sănătății. Se stă uneori zile și nopți întregi la patul bolnavului, pentru veghea cu grijă de sănăatatea pacientului. Nu sunt rare cazurile cînd s-au făcut și sacrificii pentru salvarea unei vieți din ghiarele morții. E firesc ca totul să se prezinte așa , viața, sănătatea sînt cele mai de preț lucruri. Marea majoritate a oamenilor în halate albe se dăruiesc cu multă pasiune pentru munca lor plină de neprevăzut, dar și cu mari satisfacții atunci cînd pacientul este vindecat, redat societății și familiei sale. Sînt însă și unele excepții și, de fapt, despre o asemenea excepție dorim să relatăm în rîndurile ce urmează. Iată cum s-au petrecut faptele : Comuna Horgești. Era în ziua de 30 septembrie. Pe la orele 16,30 Elena Boz se întorcea acasă de la munca cîmpului. Din cei 7 copii pe care-i are, unul dă semne serioase de îmbolnăvire. Temperatură, dureri abdominale, o stare destul de suspectă. Mama nu stă prea mult pe gânduri, o ia pe Cristina în brațe — căci așa o cheamă pe fetița bolnavă — și cu sufletul la gură, dă fuga la dispensarul sanitar din comună. Aici se prezintă de îndată la medicul VASILE DEANU, îi explică PA situația, pentru a-l determina să o consulte de urgență pe fetița care nu împlinise încă 2 ani. Stupoare. Refuz categoric ! — De ce nu ai venit mai devreme ? Nu știi că eu am program pină la ora 14 ? — Da... dar eu am fost la munca cîmpului și acasă am găsit copilul, bolnav. — Nu pot să-l consult, sunt și eu obosit. — Dar barem uitați-vă puțin la copil, are și temperatură. — Ți-am spus o dată că nu pot, de ce nu mă înțelegi ? Cu ochii plini de lacrimi, femeia a insistat, la implorat pe medic, dar acesta a rămas neclintit de la hotărârea sa fermă, lipsită de cel mai elementar simț al răspunderii. Oare cum de este posibil să procedeze astfel un medic ? Unde este grija lui față de sănătatea oamenilor ? Cîtă rie omedie, cîtă indiferență față de profesia sa, față de copii. Aproape că nu-ți vine să crezi că pot exista și astfel de medici, care pur și simplu nu vor să acorde o consultație ce necesită urgență. Cu fetița în brațe, cu ochii în lacrimi, mama, dezamăgită și intrigată, părăsește dispensarul și se îndreaptă spre sediul consiliului popular comunal, pentru a solicita sprijin. Aici găsește pe Nicolae Diaconu, secretarul comitetului comunal de partid, în cîteva cuvinte femeia i-a explicat toată situația petrecută la dispensar. Tovarășul Diaconu nu stă mult pe gînduri și pleacă de îndată să rezolve problema. Buna intenție nu s-a soldat cu rezultatul scontat, deoarece medicul Vasile Podeanu nu se mai afla la dispensar. Complet disperată, mama este nevoită să-și îndrepte pașii, agale, spre casă. Cu mîhnire în suflet meditează asupra celor întîmplate. Parcă nu-i vine să creadă, nu știe ce să facă, cui să mai ceară ajutor. Se gîndea tot timpul la Cristina, care nu-și mai contenea plînsul. O durea, totodată și fapta necugetată, neomenia medicului de la dispensar. De ce oare nu i-a fost milă de lacrimile mele, de cele ale copilului ? — se întreba mama. De ce nu mi-a stat un sfat ?, barem un cuvânt de alinare a durerii, a suferinței în care se zbătea copilul.- în zadar mama căuta răspuns la întrebări, nu putea găsi explicații, nu îi venea încă să creadă. Și totuși, faptele erau reale, petrecute sub privirile mamei care încerca disperată să aline durerile Cristinei. • întîmplarea a făcut ca în după-amiaza acelei zile, treburile gazetărești să ne conducă și prin comuna Horgești. Imediat după sosirea noastră, secretarul comitetului comunal de partid, tovarășul Nicolae Diaconu, ne-a explicat cele petrecute cu Cristina. Am plecat de îndată în căutarea medicului Vasile Pădeanu. Câțiva oameni ne-au spus că medicul se află la terenul de fotbal. Nu ne-a venit să credem. Și totuși vă rugăm să rețineți prezența medicului pe terenul de fotbal o constatăm după circa o jumătate de oră de la refuzul categoric al consultației solicitate de mama Cristinei. De necrezut ochilor, Vasile Pădeanu, era complet indiferent de plînsetele Cristinei și ale mamei sale. Juca mingea, se distra, se destindea ! L-am rugat să vină cu Neomenia unui medic noi la dispensar. Intre timp a fost adusă și Cristina. Am asistat la consultație. Multă răceală, indiferență, pasivitate față de zbuciumul copilului. Nici un cuvânt, nici o vorbă de aminare, nimic! Aflăm temperatura : 39,2 GRADE. Un diagnostic din pripă : faringo-amigdalita, dispepsie acută. Se recomandă : clorantenicol infantil, complex B, piramidon și romergan. De astă dată mama a plecat mai liniștită, cu Cristina, spre casă. Aflase unele lucruri, e drept destul de vagi, despre starea de boală a copilului. Era mai puțin îngîndurată, aștepta cu încredere efectul tămăduitor al medicamentelor. Am cerut explicații medicului Vasile Pădeanu pentru cele petrecute. De fapt, nu avea ce să ne răspundă, își dădea oare seama de fapta neomenească pe care o comisese. în sinea lui și-a pus poate și el unele întrebări, dar nu găsea răspuns. Pe undelevii, din atitudinea acestui om, se întrezărea regretul, tardiv însă. A încercat să explice totul pe seama oboselii, a surmenajului. sunt mult prea motivele puerile, ca să poată fi luate în seamă. Fapta rămîne faptă, Cristina și mama ei nu vor uita ușor cele petrecute, ele își vor aduce cu regret aminte de neomenia lui Vasile Pădeanu, medicul care prin gestul său, s-a situat în afara legilor implicate de nobila sa profesiune... Carol CURTEANU !Jag. 3 Din agenda judecătorului „Operator “ de... alcooL în loc să fie preocupat de îndeplinirea atribuțiilor ce le avea în calitate de operator chimist la Uzina chimică Borzești, Jugănaru Ion „operadin alcoolul etilic folosit în procesul de producție. Nu de mult, fiind de serviciu, a sustras 15 litri alcool, pe care l-a ambalat într-un sac dublu de polietilenă și l-a trecut peste gardul uzinei. Nu a ajuns însă departe, pentru că a fost prins în trenul cu care circula spre Tîrgu Ocna, unde domicilia. „Operația“ a fost răsplătită cu pedeapsa de un an și 2 luni închisoare. „Filată“ Că vinde ciorapi filați Avidă de cîștiguri ilicite, Ouatu Elena, muncitoare la Fabrica de postav Buhuși, se ocupa, în timpul liber, cu specula de ciorapi filați. Obișnuia ca periodic să se deplaseze la Piatra Neamț, unde procura ciorapii cu pricina, la prețul de 22 lei perechea, pe care ii revindea cu suprapreț colegelor de muncă. Urmărită de organele de miliție, a fost descoperită în timp ce practica vânzarea ciorapilor. Trimisă în judecată a fost condamnată la 6 luni închisoare, timp în care se va convinge că tot munca cinstită este cea mai bună ocupație. Discuții prea violente Moișteanu Aurel din Sascut Sat, lipsit de argumente verbale convingătoare, în discuția pe care a avut-o cu Ștefănescu Surica, a recurs la ajutorul unui băț, cu care s-a aplicat mai multe „argumente“ peste picioare, provocîndu-i o fractură care a necesitat 70 de zile îngrijiri medicale, pentru vindecare. Instanța a găsit necesară aplicarea unei pedepse de un an și 6 luni închisoare, pentru „Vindecarea“ inculpatului de asemenea obiceiuri Filantrop cu avutul obștesc . 3 Colca Ion îndeplinea funcția de organizator de spectacole la Filarmonica Bacău. Cu prilejul unor turnee efectuate în județele Maramureș și Suceava a sustras din banii încasați prin vînzarea biletelor suma de 5.500 lei, din care, parte i-a cheltuit personal, iar parte i-a împrumutat unor membri ai ansamblului, pentru a-și face unele cumpărături. Pentru a acoperi sustragerea banilor a întocmit acte false cu care a intenționat să inducă în eroare unitatea. Demascat ca infractor, a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru delapidare și fals în acte publice. Se naște o întrebare : oare cei care au „împrumutat“ bani de la organizatorul de Spectacole, nu știau că sînt încasați din vînsarea biletelor ? Seducătorul Muscalu Gheorghe, în vîrstă de 27 ani, din comuna Plopana, etalînd sentimente de afecțiune și făcînd promisiuni de căsătorie unei minore, a profitat de naivitatea logodnicei, după care a părăsit-o, plecînd la Brașov. Aplicîndu-i dispozițiile legii penale care sancționează seducția, adică fapta aceluia care prin promisiuni de căsătorie, conrupe o minoră, instanța l-a condamnat, definitiv, la un an și două luni închisoare. 8. LUNGU Și ST. PIERSIC I•$ IA•• 1 ? FLECARUL Eroul meu e rotofei și blînd Și-n felul lui de fapt, nici nu-i erou. Mi-a fost coleg de școală nu știu cînd Și mi-e de un an ,colegal de birou. Culegător de bancuri fără sare Și-ntotdeauna la curent cu toate, El povestește calm și cu răbdare, Iar eu mă mir de unde le mai scoate. El află toate „sigur și direct" . De ce cutare are fața trasă. Ce schemă se prevede în proiect. Ce face șeful cînd se duce acasă... L-am întîlnit odată nu de mult. Plimbîndu-se în parc. Era firesc Să stăm de vorbă, gata să-l ascult, Sau, dimpotrivă, eu să-i povestesc. Dar el mi-a luat urgent vorba din gură : — Știi ce, colega dragă, nu aici ! Să profităm puțin Și de natură... Vom sta de vorbă mîine, la.„ servici. Dorel SORA AA«8 •8 iI•i 8ițți AFI8iA•*3 IA8888*I818 IIIA13*i8181888 [UNK] I 8*18ș A AIA• A‘ 8 ■ •A . •A 8