Steagul Roşu, noiembrie 1969 (Anul 24, nr. 5206-5231)
1969-11-08 / nr. 5212
A •ț' t t Sîmbată 8 noiembrie 1969 ----------------------------------------------------------------------------- Cicerone Cernegura „Cazul Argentin“ E..1.1969 Despre Cicerone Cernegura s-a afirmat, încă înaintea debutului său editorial („Cazul Argentin“ — e. p. 1. 1969) că ar fi un adept convins și ireversibil al literaturii absurdului. Lansată în pripă, pe baza unor lecturi fragmentare, mai mult sau mai puțin reprezentative, afirmația nu rezistă decit în parte la o cercetare atentă a întregului. Evident, tentația absurdului exisă, dar ea nu este precumpănitoare. Modalitatea predilectă a prozatorului pare a fi, cel puțin în momentul de față, parabola aparent amuzantă, dar în spatele căreia se ascund, cu rare excepții, semnificații tragice". Cicerone Cernegura este, structural, un fantast dublat de un umorist remarcabil, dispus oricînd să-și învăluie personajele într-o aură de voioșie bonomă și să le pună în cele mai ridicole situații. Umorul său are, însă, funcționalitatea măștii unui clovn ale cărui tentative de a ne face să uităm și să rîdem ești- Cronică literară ează, deoarece dincolo de masca fardului se observă cu destulă ușurință, obrazul crispat, neliniștile, lacrimile adevărate. Se pot descoperi, fără eforturi considerabile, în unele dintre paginile tînărului trozator_ băcăuan infiltrații din Urmuz, Italo Calvino și Kafka. Influența acestora este, însă, de natură pur formală și nu de substanță. Personajul central din schița Surprize, pare la Prima vedere, un tip neverosimil, descins dintr-o lume stranie. De fapt, el nu este decit un însingurat iedvent cu ca oricare altul, care încearcă să-și depășească condiția făcîndu-și (sieși) tot soiul de glume de gust îndoielnic : își ține pe scaun ,.ca din întîmplare“ un bold îndoit și, apoi, prefăcîndu-se că nu știe nimic, se așează pe el, întepindu-se, își pregătește o elăttă cu rumeguș, pe care o plasează între cele comestibile și o gustă totea din întîmplare“ etc. Evadarea din singurătate se produce pe neașteptate, într-o seară, cînd o fată, greșind ușa, pătrunde în camera lui și rămîne acolo, devenindu-i în cele din urmă soție. Fabulația schiței conduce cititorul la o concluzie atît de clară, încît comentariile suplimentare ni se par inutile. Nu mai puțin ciudat pare, luat ad- literam. si „eroul“ din Pauza (multe dintre personajele lui Cerneteura nu au nume). Un individ meticulos și stăruitor se îndeletnicește, mai întâi din plictiseală, apoi din pasiune, cu prinderea muștelor, pe care le „ajustează“ tăindu-le aripile și picioarele și se amuză asfixiindu-le, cu fumul țigării, într-o cutie de chibrituri. _____________________ Totul ar putea fi considerat un joc gratuit, dacă trimiterea în istorie n-ar fi cit se poate de precisă. îmbrăcați vînătorul de muște in uniforma unui ofițer de tristă amintire din timpul celui de-al treilea Reich, înlocuiți muștele cu oameni și chibritul cu o cameră de gazare și veți descoperi adevăratele dimensiuni ale schiței. Se mai poate afirma, privind lucrurile din acest unghi, că Cicerone Cernegura este un prozator prin excelență absurd ? Dar piesa cea mai izbutită a cărții, cea care-i dă greutate și pune cel mai bine în valoare calitățile remarcabile ale prozatorului — fantezia debordantă, umorul subțire, știința construcției epice și capacitatea de a plăsmui din cîteva trăsături de condei situații și personaje viabile — este, neîndoielnic, Cazul Argentin. Titlul are rezonanțe polițiste. Parcurgînd povestirea, iubitorii acestui gen literar vor rămîne, probabil, dezamăgiți. In loc de crime și urmăriri nocturne, ei vor găsi povestea fantasită a unui om —Argentin — care, nemulțumit și plictisit de stareța sa, devine, rînd pe rînd, printr-o ciudată metamorfoză: pește, cîine, șarpe. In final, după lungi și infructuoase peregrinări, Argentin se întoarce la starea de om, întoarcerea este, însă, tardivă. Oamenii nu-l mai recunosc și nu-l mai primesc între ei. Parabola „funcționează“ și aici ireproșabil. Semnificația ei este, ca și în cazurile precedente, limnede. Argentin reprezintă, în fond, omul care încearcă să se furișeze prin viață împrumutînd, cameleonic, înfățișări străine și nefirești. La fel de boțite în semnificații sînt și bucățile Umbre, Noaptea lupului, Calul verde și Dispre pisici. Ultimele două au fost publicate în revista „Breve“ din Napoli, bucurîndu-se de o bună primire din partea presei italiene. Evident, volumul nu este ferit de eșecuri. Problematica abordată în Oglinda de cinci lei și, mai cu seamă, în Nemurire plus 100 lei este minoră, iar metafora — transparentă și artificioasă — creează impresia unui joc al cărui unic atribut este facilul. Nu întîlnim în aceste piese nici observația inedită și revelatoare și nici situațiile comice atît de specifice prozatorului. De aceea, cred că înlăturarea lor ar fi dat cărții un plus de unitate. Mijloacele de expresie ale lui Cicerone Cernegura se află într-o corelație perfectă cu substanța și tonul general al narațiunii. Suprasolicitarea lor poate duce, însă ușor, la manierism, convertind astfel o calitate esențială într-un păcat capital. Infirmarea sau confirmarea acestei eventualități ne-o va aduce romanul său „Moartea lui Armand din Alhanara“, în curs de apariție la Editura pentru literatură. SERGIU ADAM ______________________________ Cine-am fost, v ." ■2 ce voi fi... Nu știu ce-am fost înainte de a mă naște . Poate-am fost floare, pasăre, ora... Nu-mi amintesc de nimic... Cred totuși c-am fost un picur din mierea iubirii, furișat în două inimi curate, ce se căutau însetate... o rază din Marele Gînd, cu mii de carate... ...Cînd voi muri, inima mea va intra în pămînt, raza se va topi se va topi și Marele Gînd . Nu-mi voi aminti de nimic... Și, iar nu voi ști, Cine-am fost, ce voi fi... EUGENIA POPESCU Metopă Limpede vatră cu zbor de coluni. Spre fluvii de lumină corăbierul, Și unde stirpea veche, griul, fierul Le înmulțim cu rîvnă din străbuni, Pădurile suave ca și cerul Cărnoasele pridvoare cu minuni, Alăturind baladelor furtuni, Și frumuseți compuse cu echerul, Pămînt rotund în care ne-am scris slava Sar fulgere din Criș la Petrodava. Se veșnicește chipul tău cum crești Statornică în evuri românești Tu, patrie, fierbinte ca și lava 1 ERNEST GAVRILOVICI S STEAGUL ROȘU Portret în apele oglinzii eu mă disting sever Cu două cute aspre ce-mi ard mocnit pe frunte, Sub fiecare pleoapă am desenat un cer, Și cîte o pădure în gene mi s-ascunde în buze port înfiptă o așchie de rîs De cite ori s-a hohot pe bunii mei îi doare Din neamul lor de mîndri îngenunchiați eu îs Întîiul care trece prin rîs ca prin ninsoare. Și port în partea stingă un legendar însemn O pasăre pe care în piept mi-au prins-o geții... Mi-s arme-aceleași arcuri curbate dintr-un lemn Ce-și înfioară frunza la sunetul săgeții. ION ROȘU Sonet Visam să te duc prin acest labirint Prin care acum ne-am pierdut. Să-ți arăt lumina de la început Păstrată-ntr-un mărgean, nu te mint ! Și vai, unde ești cînd te caut vîndut Printre vrafuri de cărți ferecate-n argint. Printre amfore răsturnate și umbre de hincint Cu sufletul, cum numai el te-a știut. O, neliniște ! Eu eram cu drumul înainte ocolind spinii, soarta și Scorpionul, Tu, în urmă duceai șarpele orei fierbinte. Mai vine pe malul sculptat în răcoare Și lasă vraja ce te-a cuprins, Orionul. Poate înflorim, cu adevărat, numai sub soare ! OCTAVIAN VOICU Aforism O poartă dacă n-ai deschis niciodată sau nu ai o poartă drumului vieții. Nu știi cînd se culcă ultima stea, Smulgîndu-și din mare vîrful săgeții. O poartă dacă n-ai deschis niciodată Nu știi din ce se compune un dor... Toate plăcerile mari ating punctul Din care cobori în reversele lor. ION CIUCHI e pricepe la toate. De la probleme de medicină în care se consideră expert și recomandă medicamentatii sigure și pînă la motoarele de automobil sau creșterea puilor de cangur, pentru fiecare în parte scoate, din cîrpăcita de cunoștințe, o lui trusă cheie. El nu are chei pentru fenomene c! fenomenele trebuie să se potrivească la cheile lui existente. Ceea ce nu se potrivește la cheie, ori nu există ori, dacă există, este prost. Cheile lui, confecționate într-o covălie cu tehnologie depășită, nu pot fi întrebuințate la aparatura fină și complicată a vieții. El nu-și dă seama, nu vede, nu aude, nu simte, pentru că nu și-a scos nasul dincolo de pereții covăliei. N-a pus mîna streașină la ochi și nu a privit spre orizontul cunoașterii. I-a fost lene. S-a încălzit la focul de cărbune, singurul foc cunoscut și, pentru că măruntele nevoi ale lumii i-a adus cîteodată pe cineva care i-a călcat pragul pentru a-și potcovi purecii, s-a crezut îndreptățit să dea sfaturi ,să-și spună punctul de vedere, punct de vedere întotdeauna categoric. — Mă doare ficatul. — Ficatul ? Ia dom’be un extraveraj. — Știam că-i bun pentru inimă și nervi !? — Prostii. Merge foarte bine. Ce, ficatul n-are nervi ? — Da, o fi bun dar sínt boli și boli de ficat. — In schimb ai un singur ficat. Și Popescu și Ionescu și eu tot cu asta m-am făcut bine. El suferă de meteahna celor care știu puțin. Cu cât cunoaște mai puțin, cu atît crede mai ferm în ceea ce știe. Cu cheile lui, puține la număr, decalibrate, vrea să înșurubeze și să desșurubeze tot universul. — Arta actuală este o porcărie, zice el. — Obiectivarea subiectivității artistului cunoaște... — Ce face ?... Ascultă-mă pe mine... — Fiecare om... — Uite ce, întreabă pe cine vrei dacă asta de aici nu-i o aiureală. Măi frate, cînd îți făcea ăla... cum îl cheamă ?... Michel Angelo o statuie, apoi era statuie. La ăștia de azi, ce-au visat noaptea, fac ziua, ta-i „Asta-i pictură ?... Asmuzică ?... Asta-i fustă ?... Pe copil și pe muiere dacă nu-i bați, nu merge treaba. Mie îmi spui ?... Fugi de-aici dom’le ! Vrei să fie bine, fă cum îți spun eu. Numai așa să faci... Las’că știu eu, nu mă înveți tu“... Operînd sentențios, cu cheile lui de covălie învechită, mutilează tot ce-i cade în mină, își vîră nasul peste tot. Nu funcționează o mașină oarecare, o problemă oarecare. — Dați-mi voie, își suflecă mînecile. Bagă capul. Deșurubează, bate, vorbește, înjură, cere ba una ba alta, propune... — Pune contactul! Nu merge. — Crucea și dumnezeu. Constructorul a fost un idiot. El e de vină. Nici dracu’ nu-i poate da de capăt. Cînd îl vede mergând, cînd vede problema rezolvată, spune: — A... o nimica toată. Știam, dar mi-a fost lene. Omul cu chei fixe nu va recunoaște niciodată că nu știe ceva, că nu se pricepe. Este în stare să schilodească tot ce este în jurul lui, fără să-și dea seama. Dacă încerci să-i explici punctul tău de vedere, te domină verbal. Ridică tonul, se agită, te întrerupe și vorbește, vorbește și doar atît... vorbește. Și vorbele lui, ca niște păsări de lut, cad și-i mor la picioare. Nu le vede. Are orbul găinii. El le-a dat drumul să zboare, în rest nu-1 mai privește, își suflecă mînecile, cu chei fixe și cu fruntea sus, pleacă. A fost învingător iar. Este mereu învingător prin faptul că adversarul, logic, ...abandonează. Vae vietis ! ION ȚIGHILIU OMUL CU CHEI FIXE !L i Pag. 3 ■ ■ ■a ■ ■ Muzeul de artă din Bacău , Gh. TATTARESCU ,Țarancă cu snop de gi**«“ De acolo de unde își aduc obscura lor existență, plastografii ies — din ce în ce mai rar, e drept, — la suprafață, cu cite o mască strîmbă, de împrumut, pozînd nonșalant în rolul de autori de capodopere. Și dacă „comedia" a prins, grație uneori neatenției, curajul lor poate atinge culmi nebănuite. Dar, mai devreme sau mai tîrziu, adevărul iese la suprafață. Un asemenea trist exemplu ni l-a oferit Brișcaru Ion din comuna Plopana care pe cuprinsul unei foițe înguste încearcă, într-o românească ștrangulată de greșelile de ortografie, să ne convingă că el personal este autorul în drept al unor poezi (grafia îi aparține) și poeme pe care le datează modest. 1966. Nu putem decis să aplaudăm admirabila abstinență de la gloria literară, manifestată pe decursul a trei ani încheiați. Acum, însă, cînd s-a hotărît, să devină un „nume“, trebuie să-l dezamăgim, spunîndu-i că o poezie asemănătoare (dacă nu identică) cu cea comunicată nouă, a scris acum 140 ani și un „oarecare“ englez, pe nume Percy Shelley. Ce spirit îi va fi dictat versurile pretinsului autor direct în românește, asta numai volumul Shelley — Prometeu descătușat, o poate spune. Lăsînd ironia deoparte, vom spune că totul e furat, în afară de greșelile de ortografie. Nici chiar titlul poeziei n-a scăpat nechinuit: din Nestatornicie, cum e în volum, Brișcaru a făcut... Nestatornice ! Nu știm ce-l va fi împins spre un asemenea act, poate a vrut să verifice informația literară a poștașului, poate —, și ar fi și mai trist — a vrut să se dea drept ceea ce nu este. E de la sine înțeles că ambele alternative nu-l onorează și consemnăm aici hotărîrea binemeritată de a nu-l mai socoti printre corespondenții noștri. TODERIȚA VASILE, Liceul „G. Bacovia“. Lucruri de început, rezultate parcă dintr-un efort nesusținut căruia îi lipsește, deocamdată, concentrarea. Faptul este, la urma urmei, normal, dacă luăm în considerație vîrsta pe care o aveți. Acum e cel mai indicat să vă extindeți lecturile în scopul adîncirii personalității artistice. O mai îndelungată și atentă zăbovire asupra textului scris, practicarea versului clasic cu toate „canoanele“ sale e, în cazul dv., mai mult decit necesar. Imn este tributar unei optici necoapte îndeajuns, în care versurile nu sunt decit text în proză, rupt arbitrar și dispus în chipul unei poezii. Reveniți numai după ce veți medita la cele cîteva observații, rămînînd ca în amănunt să decideți singur. POPA NECULAI - Liceul economic, Bacău. Ne trimiteți o singură poezie și o prezentare scurtă ca o telegramă. E greu de spus cu anume talent dovedește ea, încercăm totuși, o observație fugară. Naivitatea extremă a compoziției ar fi scuzabilă poate, dacă forma ei ar suplini citeva defecte. Așa însă, greșelile de ritm și de rimă ne fac să ne gîndim că poezia e scrisă — nu numai aleasă, cum pretindeți — la întîmplare. Mai indicat ar fi să ne trimiteți întreg ciclul de care vorbiți și vă promitem un răspuns mai detaliat. RUSU MARGARETA. elevă. Dealu Morii. Sunteți, oarecum, în situația corespondentului de mai sus. Ne trimiteți tot o poezie, plină, pe lingă agramatisme (declinați adverbul!) de incongruențe stilistice, formulări stridente de genul: „Căci moși strămoși de-ai noștri! /Mulți au mai iubit / Oștenii lui Ștefan / Pentru tine s-au jertfit“ ș.a.m.d. Că nu pricepem pe cine anume iubeau mulți strămoșii noștrii. e o bagatelă pe lângă imaginea dezagreabilă de ansamblu. Dar poate că e numai un accident. BACAUAM MIHAI. Cînd pe fiecare lună scris ne lovim de două-trei greșeli flagrante de ortografie, iar fiecare strofă e plină de un verbiaj dezlînat, nu putem să vă acordăm nici o circumstanță : Românie „Vreau să-ți mulțumesc dragă !Că-n tine am crescut frumoși ca o fragă“, exprimă tot ceea ce ne sfiim să vă spunem, fără menajamente. ROM MIREL, Măgirești. Autoprezentarea scrisă intr-un limbaj cam prețios, distonează evident cu poeziile trimise. Spre regretul nostru, scrieți cam „după ureche“, aur rimează cu amor(l) iar lumină cu liră (ca să nu luăm decit două exemple), toate astea pe Ungă formulările de genul: ...O mîngiiere /împrăștie puf de păpădie /Cîmpiilor, ca mîngiiere (Pastel) unde poezia e total absentă N-ar strica să renunțați, pentru o vreme, la conspectarea dicționarului de neologisme, în favoarea lecturii unor cărți de veritabilă poezie. VERA SUVEICA — Gheorghe Gheorghiu-Dej. Versurile trimise ne-au parvenit in timp util dar, ceea ce ne-a împiedicat să le publicăm a fost calitatea lor îndoielnică, de care nu-i greu să vă încredințăm: „Flamuri tricolore /Flamurile de jar rînduie în pridvoare în august azi, iar“ etc. O asemenea versificație, veți recunoaște, este destul de imperfectă, cu rime aproximative, cît despre ultimul vers, ne e aproape imposibil să-l pronunțăm. Poezia patriotică, în care v-ați încercat condeiul, este o probă foarte dificilă. Simpla enunțare a unor lozinci sau expresii patinate, reduce, în mod fatal, valoarea versurilor. Reveniți cu lucruri de calitate, la nivelul așteptărilor noastre și ambiției dr. ION SOCOL — București, în afara plicului (la care vă și răspundem) n-am mai primit altceva, așa că posibilitatea, ca primul plic să nu ne parvină, de care vorbeau în scrisoare, s-a întîmplat să fie realizate. Cele Trei cîntece de noapte respira o anume știință în a scrie versuri, in dozarea efectelor stilistice, în rotunjirea imaginilor. Spre pildă, Sat natal debutează foarte promițător, creînd atmosferă : „Adoarme luna pe un cer tîrziu /Și amiroase-n busuioc grădina /Curge din stele mii argintul viu /O doină-n sat își scapără lumina“,dar, din nefericire, pe parcurs se împotmolește în stridențe sau locuri comune. Nunta are o rimă interesantă: aciua cu ziuă și cîteva insule, insuficiente însă pentru a-i conferi valoare deplină. în schimb, Noapte de toamnă pare cea mai realizată. Aici suflul artistic e rareori sufocat de vreo stîngăcie, imaginile sînt proaspete, cu o doză mare de inedit: „Vibrează frunza-n tîrzie /Viori pe care-arcuș e plopi dorul“... „Cununa stelelor din carte / Frumos ni se așează frunții ; / Vitoria Lipan, departe /Cu noi, tîrziu, colindă munții“. Vă așteptăm cu alte asemenea vești, în convingerea că vă vom oferi cît de curînd o surpriză plăcută. GALBEN CORNEL - Gheorghe Gheorghiu-Dej, MUNTEANU GHERASIM DUMITRU, Z. S.: — Din nefericire, lucrările expediate pentru concursul inițiat de ziarul nostru au sosit cu întîrziere. Vă invităm însă, să ne scrieți în continuiur . ION MUNTEANU POȘTA LITERARA îî