Steagul Roşu, octombrie 1970 (Anul 25, nr. 5487-5513)

1970-10-18 / nr. 5502

Duminică 18 octombrie 1970 Aștenii de toamnă Sîntem în plină toamnă. O simt și după intensificarea ac­tivității tribunalelor, după cu­țitele care despică amenințător aerul din preajma tulburelului. O simt după autoturismele, proprietate de stat, care se în­torc, cu portbagajele tixite cu păsări, ceapă, cartofi și alte... constatări făcute pe teren, la fața locului. Toamna se poate lăsa așteptată, totuși, precum Rapidul 51 sosește la timpul po­trivit, chit că după un orar propriu, în plină toamnă fiind, reporterul încearcă să-i contu­reze, pe alt plan, cîteva culori, citeva nuanțe, în nota specifi­că rubricii noastre. Așadar,­­ASTENII DE TOAMNA", rela­tate direct de la sursă, de că­tre interlocutori. " ★ „Din cauza etății de vîrstă nu pot să mint, că-s om bătrin, fi­­­­ind și liberat din închisoare, a­­cum cîteva luni. Și n-aș putea să mai jur strimb, că am greșit o dată, pe urmă toată viata fi­ind recidivist. De aceea, știu cind frații Niculaie și Toader B., au săvirșit măr fi accidentul de bătaie la mustărie, insultin­­du-se de lucruri personale și­ bisericești și chiar de familia lor de sex feminin. Și cum să nu mă inervez ca să le dau o singură palmă și cu inventarul de la mustărie in cap, cind toată lumea știe că la chef mă fac­ foc și dau. Dacă nu mă cre­deți, pot dovedi cu martorii pe care i-am pus, nedorind să fiu tratat cu culpă de vină. Drept care dau prezenta și supscriu“ N. C. Tofan, (Str. Nufărului — Bacău). ★ „Cer divorțul, pe motivul de părăsire de domicil stabil și conjugal și de abandon de fa­milie, de către nevastă-mea, pentru că într-o seară din toamna asta, m-am dus la locul c-o veche prietenă de-a mea, unde am consumat fripturi și mititei. Prietena mea din naș­tere, de la vîrsta de 7 ani, este o fată serioasă, de-abia divor­țată, și nu se pretează ea la mine, cum crede nevastă-mea. Desigur, în seara aceea, eu am mai întîrziat la local, iar cind am venit, nevastă-mea s-a trezit din somn foarte jignitor la a­­dresa mea, fapt care nu mai stau cu ea, chiar dacă se în­toarce de la mamă-sa,­ un­de s-a mutat, cum zice ea, pe vecii, vecilor. Că doar mi-a zis și prietena mea că, de ce să su­port eu toate mofturile neves­­ti­rii, că-s tînăr și frumos și o viață are omu". Neculai Th. Bortă (Bacău): „Nu recunosc că am un ca­rpetei uric. Toți consătenii mei, care mă știe poate spune că n-am avut in viata mea nici un fel de caracter. Și ce-s de vină eu, dacă am găsit portofelu, eu neintentionînd să găsesc acest fapt pe jos in gară. Eu n-a­veam cum să știu că-i al lui Gheorghe Pătrău, din Prijoi, că nu m-am uitat in actele ce le­ avea portofelu, ci numai la cei 285 lei, ce-am decis să-mi aparțină personal, zicind că i-am găsit, ai mei să fie. De a­­semenea, nu-i adevărat că am fugit cind a venit stăpîna por­tofelului, ci m-am urcat ln tren, plecind spre Adjud. In tren, am mers pe tampoane la ulti­mul vagon, nu că-mi era frică să nu mă prindă Pătrău, ci pen­tru că era răcoare și vedeam dacă nu cumva vine și militia. Aceasta-mi este declarația, pe care o dau de bunăvoință“. Vasile Vrinceanu, (comuna Blă­­gești). „Noi nu pricepem de ce paz­nicul Gheorghe Ifrim, de la a­­rie, zice că ne-a văzut furînd grîu, lucernă, paie și sîrmă, cind el toată vara și toamna nu ne-a zis nimic, jurîndu-se să-i sară ochii dacă­ o vedea ceva. Produsele agrotehnice găsite de miliție la noi, sînt ale noastre, efectuîndu-le în hambar de la lucru cinstit, luate de la arie și de pe cîmp cind nu era nimeni, decît paznicul ce nu se uita. Ca tovarășu milițian nu se ia după adevăr, se ține de gura lumii pe care n-o mai spală nici un lichid, că știm noi că s-a ex­primat față de un stol de veci­ne că­ ne bagă el în pușcărie că am furat de la Ce A Pe. Noi supținem că alea­s produsele noastre naturale din grădinele ce le dețineai în spatele casei, nu de la Ce Á Pe că de acolo nu poți fura o­ricînd, că n-am putut decît mai în urmă cu cî­teva zile“. Mastacan Ion Victor Hurjui, (comuna Stăni­­și­șești). Vasile PRUTEANU ★ ★ în fotografia alăturată n-o pre­zentăm pe MARIA ELENA ILIESCU de la Teatrul dramatic „Bacovia“. Publicul o cunoaște pe tînăra interpretă din specta­colele „O zi de odihnă“ de V. Kataev, „Clinele grădinarului“ de Lope de Vega și „Mielul turbat“ de Aurel Baranga. Foto: C. BURSUC Ca să rîzi trebuie mai iuții să fii lucid Dată luni la numărul 33, pe stra­da Luigi Cazzavillan, din București, îți răspunde imediat lătratul dogit de vîrstă al unui cline de rasă. In urmă cu cîțiva ani era un cățeluș sîrmos strecurat printre picioarele oaspeților și pe sub mobile, răs­­punzînd la sonerie cu nervozitate. L-am urmat, într-o amiază de iarnă pe Tudor Mușatescu în camera sa de primire, în acompaniamentul a­­cestui bun venit canin. Eram, încer­cat de emoție, pentru prima oară în casa celui mai de seamă come­­diograf român contemporan. Des­cendenta o­perei sale din cea a lui Caragiale nu e doar o subtilitate de istoria literar; nimeni nu a sur­prins mai bine ca el, în teatru, pulsul dezordonat al societății inter­belice, violată de forme și vege­­tînd într-o anarhie tragi-comică. Discuția purtată în acea zi pornise de la revalorificarea, în spiritul strict al operei, a pieselor „Titanic vals“ și „Eseu“. Tudor Mușatescu ducea o viață retrasă. Piesele i se jucau, într-adevăr, dar condeiul său scăpărător de umorist, nu era pre­zent mai nicăieri în afara scenelor, cu excepția „Urzicii" unde poposea din cind în cînd. Convorbirea s-a încins repede; gazda o conducea cu degajare. Vorbea repede, în fra­ze dense, construite, manevrînd ca­lamburul și anecdota elegant și si­gur, fără să culeagă efectele. Istoria, nescrisă încă, a celor două comedii, rămîne să inspire poate o altă piesă nu mai puțin ire­zistibilă în descoperirea grotescului unui mecanism social. Succesul for­midabil al comediilor a pus în aler­tă cîțiva importanți oameni politici zgîndăriți, la rîndul lor, de cîțiva ofițeri superiori de roșiori, care, în imposibilitate să priceapă subtextul au reținut detaliile, de cîțiva înalți prelați, indignați să audă clopotele patriarhiei într-o sală de teatru și de cîteva doamne lezate de sinceri­tatea unor replici. Scandalul a ajuns în Parlament, spre hazul publicului și bucuria difuzorilor biletelor de teatru, luați cu asalt. Celelalte ur­mări, cu un gust amar pentru ori­care altul, au fost îndurate cu o ve­s­elă înțelegere. Pentru că autorul unor personaje nemuritoare, ca și cele din „Scrisoarea pierdută“, știu­ să înfrunte prostia și inamici a­bia doar cu un zîmbet ce era nu­mai al lui. Sarcasmul mușcător al frazei , jocul sprințar al privirilor ascund insă o inimă largă; dragostea pe care o arată confraților de meserie, celor mai tineri în special, i-au creat lui Tudor Mușatescu o nobi­lă notorietate. L-am auzit vorbind de cîțiva — pe atunci — tineri dramaturgi cu deplină încredere în destinele lor. Pentru Mirodan, de care îl leagă și astăzi o strânsă prietenie, a avut cuvinte de pre­țuire. Privind retrospectiv, obser­văm că maestrul nu s-a înșelat de­loc și că grija sa pentru tineri a rodit pe un sol fertil. Monologînd cu o pasiune detașa­tă, proprie celor cu simțul acut al umorului și absurdului, gazda ne-a purtat pe aripele farmecului ei, pî­­nă seara. Cînd în salonul imens drapat în culorile toamnei și stră­lucind în oglinzi s-au aprins can­delabrele, gazda era abia in mie­zul unei istorisiri, amplă și limpe­de ca o piesă de teatru. La des­părțire, ne-a mulțumit pentru con­versație. Era încă un sarcastic „m­u­­șatism“ ,­ cu stăpânul casei din Lui­gi Cazzavillan nu discuți ci îl — poți doar — subjugat — asculta. Mai tirziu l-am revăzut la Bacău in ultimul rind de fotolii din sala teatrului, urmărind, sprijinit în baston, reprezentația piesei „Come­dia zorilor“ a bunului său prieten de generație Mircea Ștefănescu. Pu­blicul se amuza și aplauzele intre­­rupeau adesea jocul actorilor. Au­torul de comedii, vrăjitorul de zîm­bete, era singurul care nu ridea. Și o lacrimă — mi s-a părut — a tre­cut discret de-a lungul obrazului său. Pe scenă, debuta fiul scriito­rului — actorul Bogdan Mușates­cu. Surprins, Tudor Mușatescu și-a re­găsit brusc verva și, risipindu-mi­­ena, a povestit pe șoptire, intr-o cavalcadă de amănunte și calambu­ruri, cum, într-o situație similară, un reputat autor dramatic, de ase­menea umorist, a fost scos din sa­lă aproape leșinat de at­tea emoții... în vara acestui an l-am vizitat din nou pe maestru. în holul domi­nat de o caricatură a lui Mircea Șeptilici, scriitorul, același în man­­tia-i de irezistibilă voioșie, își pri­mea curtenitor oaspeții. în casa lui, devenită loc de ședințe pentru cenaclul umoriștilor, mai vin gaze­tari și directori de teatru, scrii­tori, regizori și actori. Dan Deșliu și Dan Necșulea, un tînăr regizor al televiziunii, își încheiau tocmai atunci o vizită prelungită la mai mult de două cești de cafea. Dar, fără pin de oboseală, muțind în bi­bliotecă registrul gros de arhivar în care notează „mușatismele“ ce apar sirguincios în grupuri de câte zece în paginile „Contemporanului“, Tu­dor Mușatescu își reia oficiul de gazdă cu aceeași neconformistă a­­mabilitate. Salonul nu s-a schimbat în cei cîțiva ani care au trecut de la prima întâlnire; a apărut doar o măsură joasă de lucru pentru se­cretară. Scriitorul îmi explică că punerea la punct a manuscriselor e o treabă foarte grea. Dar editu­rile așteaptă, pentru că anul acesta va apărea al doilea volum de tea­tru, iar pentru anul viitor sunt pre­văzute trei volume de teatru și pro­ză. Cele peste 70 de piese de teatru, sutele de pagini de proză și publi­cistică vor ajunge în trei-patru ani la îndemîna tuturor cititorilor. Am privit cu respect vrafurile de dosa­re recercetate, acum, filă cu filă... Jucat în Franța, la televiziune, în alte țări pe diferite scene, reluat, în țară cu piesele mai vechi și cu cele noi, prezent în publicații și în vitrine, Tudor Mușatescu este conștiință literară exprimată prin­­ cel mai dificil și numai aparent facil mijloc de cucerire a publi­cului , cel al irisului. „Ca să rîzi — îmi spunea el — trebuie mai în­­tîi să fii lucid. Și ca să fii lucid, trebuie să fii puțin cel trist“... Plecasem demult din casa primi­toare a marelui patron al umorului, cînd mi-am dat seama că asculta­sem de fapt unul din cele mai au­tentice mușatisme. C.­ISAC Întîlniri cu TUDOR MUSATESCU ••• 66 Unde sunt zilele însorite de altădată ? ! Un sărut, Alice Subsemnatul, aflîn­­du-mă într-una din zi­lele toamnei trecute pe autostrada del Sole, undeva în apropiere de Napoli, jur că am văzut un tip — tine­rel și zurbagiu (era un copilandru de vreo 19 ani) — mașina cu conducîndu-și picioarele Făcea plajă și condu­cea în același timp Și, încă, cu viteză stătea întins pe acope­rișul automobilului Acoperișul era parțial deschis , numai atît cît să-i permită a-și stre­cura picioarele înăun­tru. Dacă se poate spune așa ceva despre un lucru pe care îl faci cu picioarele, ei bine, el manevra vola­nul cu ele. Și claxona. Cu degetul mare (asta nu am putut s-o ob­serv prea bine, dar cred că așa se petre­ceau lucrurile : cu de­getul mare!). „Un ve­ro­e proprio pazzo!­' !“ (adică : „curat nebun!“) — a spus amicul cu ca­re eram. Și n-a fost numai părerea lui. Cu­­rînd, un poliziotto de la circulație l-a oprit pe tînăr și l-a amen­dat. În italiană, amen­dă se cheamă multa. Nu ne-am putut opri, să vedem cîtă amendă i-a pus, dar cred că i-a pus destul de multă. Bine i-a făcut! Dar un sărut, vă în­treb, este oare o... im­prudență ? Nu este o imprudență. Sau este, apoi este o dacă im­prudență plăcută. Numai că... Plăcută-plăcută, costă! dar costă- Sărutul vine din exces de sentimente (asta, ca să ne păstrăm în nota acestui carnet ultra). Excesul de sen­timente nu trebuie combinat cu excesul de viteză, fiindcă atun­ci devine imprudentă și se plătește. Așa cum au trebuit să plăteas­că doi tineri îndrăgos­tiți, opriți de o mașină a circulației, undeva pe lângă Leighton Buz­zard, în Anglia, 4 și, respectiv, 2 lire sterline de fiecare sărut. Băia­tul, Raymond Harrison, avea nouăsprezece ani, prietena lui avea cinci­o­sprezece. El o ținea cu mină pe după u­­meri; cu alta ținea volanul. Pe distanță de circa o milă a sărutat fata de cinci ori. De Carnet ULTRASENTIMENTAL fiecare dată cînd strîngea la piept cu o o mină, cu cealaltă miș­ca involuntar volanul și automobilul executa un zig-zag periculos. Conducătorul n-a ob­servat, însă, că în spa­tele lui venea un poli­țist. Nu o singură da­tă agentul a încercat să treacă înaintea tineri­lor îndrăgostiți și să le taie calea, dar n-a reu­șit. Fiecare sărut pro­­voca un nou zig-zag, și el — neputînd să pre­vadă cind va avea lor următorul — se temea de o ciocnire violentă. Pînă la urmă, însă, tot i-a oprit. (El știe cum a făcut!). Cert e că tînă­­rul a fost penalizat cu 20 de lire Nici fata nu a sterline, scăpat de amendă , a plătit și ea, însă mai puțin , nu­mai 10 lire sterline, fi­ind învinuită doar de complicitate la... șSr”I. Cicerone CERNEGURA ki» ''y Imagine de legendă. ,'-**• Foto: V. BOGDANET STEAGUL ROȘU r Știa­ți că... JAPONIA își schimbă contu­rurile ? La această concluzie a ajuns cunoscutul seismolog ja­ponez Taney Rikitake ; potrivit lui, insula Honshu se micșo­rează în diametru cu cîțiva cm pe an, mărindu-se în același timp în lungime de la nord la sud. Omul de știință japonez presupune că schimbările sunt legate de mișcările tectonice din scoarța terestră. 70 la sută din populația Fran­ței trăiește în orașe ? Capitala franceză numără in prezent a­­proximativ 8 milioane locui­tori, în anul 1900, numai 40 la sută din populația Franței trăia în orașe. Centrele urbane din sud înregistrează un spor mult mai rapid al populației. Așa, de pildă, între anii 1962—1968,­­ populația Marsiliei a crescut­­ cu 14,9 la sută, a orașului Tou­­r­louse cu 20,3 la sută, Grenoble­­ cu 26,6 la sută, Montpellier cu­­ 37,7 la sută. SE POT prepara mâncăruri ■ din Hori ? De pildă, budinca de­­ trandafiri se prepară din peta­­­­lele de trandafiri presate, la­­ care se adaugă creier de viței, ouă, vin bun și diferite condi­mente. O mare delicatețe e­le­mente. o mare acucatețe o re­­­­prezintă petalele coapte de­­ panseluțe proaspete, servite cu felii de lămiie. O gustare foar­te apreciată de grecii antici­­ era smiatina bătută cu semințe de mac, pentru turci — o fier­tură de rădăcină de orhidee măcinată, fiartă în lapte și mirodenii, iar pentru ori­­­­ce musulman — siropul de ■ petale de trandafir fiert în­­ miere. + IN CURSUL anului 1969 pe­­ globul pămîntesc au avut loc 16 ■ erupții vulcanice și 19 cutre­­­­mure, iar pe suprafața Pămîntu­­lui au căzut 16 meteoriți, dintre­­ care zece pe teritoriul S.U.A. ? In cinci cazuri s-au observat depuneri de substanțe ce făceau parte din componenta meteori­­­­tilor. ^1 I Pag. 3 £ 3ée*ut "‘flotei JÉvÚrh, iM "|^J" Vin din crupe de soia Pentru 10 litri vin se folosesc următoarele cantități: 3 kg boabe de soia, 3,500 kg zahăr, 50 g drojdie de bere, 12 litri apă. Modul de preparare . Boabele de soia, puse la muiat de seara, se fierb timp de 10 minute, se scurg de apă și se lasă să se răcească, apoi se freacă în mîini pen­tru a se decoji foarte bine. Boabele decojite se lasă la uscat timp de două zile, după care sînt strivite fie în piuliță sau chiar în piua de grîu, pînă se obțin crupele de soia. Crupele astfel obținute sunt puse într-o tavă și date puțin la cuptor pentru a se rumeni ușor, după care le răsturnăm într-un borcan de 15 litri peste care turnăm cei 12 litri apă pe care am fiert-o cu zahărul. Apa tre­buie să fie puțin călduță. Se adaugă drojdia pe­ care am muiat-o cu puțin sirop. Se amestecă conținutul și se leagă bine borcanul. Se păstrează la cald pentru a putea fermenta. Durata fermentării depinde de temperatura camerei. Putem fi siguri că a fermentat bine, cînd nu vom mai vedea bu­lele de aer agitîndu-se la suprafața lichidului.. Se trage apoi cu ajutorul unui furtun intr-un borcan de 10 litr­i, care din nou este bine legat și se pune la păstrat în beri pînă se limpezește. Din nou este tras tot cu un fur­tun în sticle, care se vor păstra la loc întunecat și rece. Din aceleași crupe se mai pot obține alte 20 kg de vin repetînd pro­cedeul, pe rind pentru fiecare 10 kg adăugind cantitățile de zahăr, apă și drojdie specificate la început. Lichior din cafea de soia 300 g cafea de soia, 1 litru alcool de 72 grade, 700 g apă, 600 g za­hăr tos. Boabele de soia se pun la muiat de cu seara, apoi sunt fierte 10 minute, după care se decojesc și se usucă. După uscare, sunt prăjite și rîșnite­ în­tr-o sticlă punem 300 g de cafea de soia, peste care se toarnă spirtul și se lasă să stea 16 zile. Se adaugă apoi siropul, rezultat din cele 600 g de za­hăr și 700 g apă. Se agită sticla și se lasă încă 6 zile, după care se trage cu un furtun. Se strecoară printr-o bucată de tifon. Lichiorul poate fi păstrat mai mult tim­­p în sticle bine închise. Conopidă cu pesmet din soia Pentru 5 porții : 1,200 kg conopidă, 250 g lapte degresat, 50 g pesmet din pîine de soia, 75 g ulei sau margarină, 20 g sare. Se spală conopida, se desfac buchețelele, se fierb în apă la care adău­găm și laptele pentru că in acest fel conopida își păstrează culoarea albă. Cînd e fiartă bine se așează pe un platou și se toarnă deasupra pesmetul fin, care în prealabil l-am prăjit puțin în ulei sau margarina. Se poate servi rece sau caldă, după preferințe. ALTERNANTE ORIZONTAL : 1. E degrabă — Măr­ginit ! 2. Inspiră milă (fem­.). 3. In toiul lup­tei ! — Ține stânga! 4. Cotă-parte (pl) — Nu e ceea ce pare 5. Instrument minuscul — Maxijupe... de casă — Interior, stiigă! 6. Po­tolit! — Făcut mărun­tele. 7. E luat la ochi — înălțimi. 8. Din nou — Fixare într-o zi a­­nume. 9. A da avînt­­» Astfel. 10. Osie! —• Formează discipolii (pl) 11. Document — Scrie pe tablă. VERTICAL . 1. De la două în sus — Aprobare în fond și-n formă. 2. Lăcomia care strică omenia. 3. Trăiește cu picioarele pe pămînt. — Puse pes­te gură. 4. Astupă gău­rile — Rest de la ți­gări (sing). 5. Se trec cu vremea — Dă­ină la moară (sic). 6. Se­­ntind ca un arc. 7. Fudul, nevoie mare — Mașină de război. 8. Cuib! — A acționa violent — Ieșire !.9. La cea mai mare înălțime — Ține piept, la toți. 10. Se cuprinde mila ! — Port­ românesc (pl) Scos în afară. 1­. Cali­tăți native — Ceilalți. I 234 56789 to II Jucători de șah In lupta pentru titlul mondial au Despre ALEXANDR ALEHIN (1892— 1946), despre succesele și partidele sale, există o bogată literatură. In traducere românească a apărut cartea lui V. Pa­nov, „300 partide alese ale lui Alehin“, care cuprinde și o amănunțită biografie a marelui campion. ALEHIN, rus de origine, a început să joace șah în prima decadă a secolului nostru, în Rusia, aflată atunci sub in­fluența celebrului Cigorin. De timpuriu dovedește talent, cîștigînd, în 1909, la nu­mai 16 ani, turneul panrus (desfășurat paralel cu marele turneu de la Peters­burg, cîștigat de LASKER și RUBIN­­STEIN). Acest succes neașteptat îl face invitatul cîtorva turnee internaționale (Hamburg 1910, locul 7—8 ; Karlsbad 1911, locul 8—11) la citeva avînd și suc­ces (Stockholm 1912 și Scheveningen 1913). Dar rezultatul într-adevăr miracu­los îl obține la marele turneu de la Petersburg 1914, unde obține premiul I III (după LASKER și CAPABLANCA), întrecînd pe principalii maeștri ai timpului. Din acel moment începe ascensiunea lui Alehin care, cu ocazia turneului, și-a dat seama că viitorul campion mondial va fi Capablanca și începe să-i studieze jocul. Chiar și în anii revolu­ției, Alehin se pregătește continuu, ana­lizează partidele contemporanilor, elabo­rează apărarea care-i poartă numele (o veritabilă supriză teoretică), câștigă cam­pionatul Moscovei 1919 și, în 1920, devine primul campion al Țării Sovietice. Ju­­­cînd în străinătate, din 1921, el începe modest (meci egal, la Berlin, cu Teich­­man) dar apoi, tot în acel an, ocupă primul loc la turneele de la Triberg Budapesta și Haga, întrecînd pe toții marii șahiștii, cu excepția lui Lasker și Capablanca, care nu au jucat. Seria victoriilor culminează în 1925, la turneul de la Baden-Baden, unde nici numai victoria sa clară (12 victorii și 8 remize) ci și calitatea jocului său au produs o puternică impresie opiniei pu­blice șahiste care recunoaște pe cel mai îndreptățit candidat la titlul mondial. Conform unui protocol din 1922, pentru a se putea organiza meciul, Challenge­rul trebuia să dispună de 10.000 dolari,­­deținătorul titlului luînd două treimi, indiferent dacă ciștigă sau nu. ALEHIN, stabilit între timp la Paris, unde iși ia doctoratul în filozofie, pentru a stringe enorma sumă a făcut eforturi mari, dînd simultane în America de Nord și de Sud. Meciul cu Capablanca, din 1927, a constituit triumful ambiției și talen­tulu lui ALEHIN. Tehnicii extraordinare a cubanezului i-a fost opusă o tehnică tot atit de perfectă și, în plus, o voin­ță formidabilă, care s-a impus de-a lungul celor 34 de partide ale «GIGAN­TICULUI MECI». Prima partidă a fost lovitura de trăs­net. ALEHIN, care nu cîștigase nicio­dată împotriva lui Capablanca, a pre­luat inițiativa și, intr-un final superior de piese grele, a obținut atac decisiv. Capablanca își ia în serios avertis­mentul primit și se revanșează în parti­dele 3 și 7, obținînd astfel avantajul de un punct. ALEHIN dă dovadă de o pu­ternică stăpînire de sine și dirzenie, de­monstrate în special în partida a Il-a, in care, ajuns intr-o poziție dificilă, a­eușit să obțină remiza printr-o apăr •are desăvirșită. Acesta a fost momen­­ul psihologic al meciului, căci, în par­ada a Il-a, după o luptă grea și ner­voasă, Alehin egalează scorul. Surprins, Capablanca își pierde cum­pătul și este învins și în partida urmă­toare, scorul devenind 3:2 pentru ALE­HIN. Regulamentul jocului prevedea că învingător va fi acela ce obține 6 vic­torii, necontînd remizele, iar la 5:5 me­ciul se întrerupea, campionul păstrîn­­du-și titlul în continuare. A urmat un nou șir de remize, Capa­blanca urmărind exasperarea și scoate­rea din ritm a adversarului. Dar ALEHIN, în a 21 partidă, specu­­lînd o mică eroare pozițională, obține a 4-a victorie. Capablanca reduce din handicap ciștigînd o partidă, a 29-a. Fi­nalul meciului confirmă forma lui ALE­HIN care ciștigă un stil excelent partida a 32-a și, apoi, a 34-a, DEVENIND CAM­­PION MONDIAL. ALB : CapablancA NEGRU : Alehin PRIMA PARTIDA A MECIULUI DIN 1927 1. e4—e6 ; 2. d4—d5 ; 3. Cc3—Nb4 ; 4. eXd5—eXda ; 5. Nd3—Cc6 ; 6. Cge2— Cge7 ; 7. O—O—Nf5 ; 8. NXf5—CXf5 ; 9. Dd3—Dd7 ; 10. Cdl—0—0 : 11. Ce3— Cxe3 ; 12. Nxe3—Tfe8 ; 13. Cf4—Nd6 ; 14. Tfel—Cb4 ; 15. Db3—Df5 ; 16. Taci—Cxc2 ; 17. Txc2—Dxf4 ; 18. g3—Df5 ; 19. Tce2— b6 ; 20. Db5—h5 ; 21. h4—Te4 ; 22. Nd2— Txdâ ; 23. Nc3—Td3 ; 24. Nc5—Td8 ; 25. Nxd6—Txd6 ; 26. Te5—Df3 ; 27. Txh5— Dxh5 ; 28. Te8+Rh7 ; 29. Dxd3+Dg6 ; 30. Ddl—Te6 ; 31. Ta8—Te5 ; 32. Txa7—c5 ; 33. Td7—De6 ; 34. Dd3-j-—g6 ; 35. Td8~ d4 ; 36. a4—Tel+ ; 37. Rg2—DC6+ ; 3 f3—Țe3 ; 39. Ddl—De6 ; 40. g4—Te2+ 41. Rh3—De3 ;­­42. Dhl—Df4 ; 43. h5—Tf2 . Albul cedează W. PAULY (1923) Mat 4 mutări : A­RCOF^Gh Alb : Re3, Tl­8, Cea, Negru , Re1, b4* h3* h4. Ing. Liviu DOBRONAUȚEANU •J

Next