Steagul Roşu, noiembrie 1970 (Anul 25, nr. 5514-5538)

1970-11-22 / nr. 5532

duminică 22 noiembrie 1970 CINEMERIDIANE Zodia contestației Printre tinerii americani uniți sub semnul contestației social­­politice, se pot întîlni tot mai des fii ai unor importante persona­lități ale vieții politice și culturale. Jane Fonda este exemplul cel mai celebru, poate, dar nu singurul. Sean Flynn, f iul divinizatului Erroi, a declara­t, recent, că este hotărît­ să se stabilească într-un sat indochinez, împărtășind întru totul modul de viață al localnicilor. Decizia a fost­ luată după ce Flynn a lucrat în Vietnam, ca reporter al unei mari reviste americane. „Chiar dacă voi muri sub o bombă americană, a spus el, voi putea ajuta cauza păcii". Diana “- Bacău: „Sînt încă tînă­­ră, voi împlini 30 de ani peste cît­­va timp, dar, îmi place să fiu la curent cu ultimele noutăți în ma­terie de modă! Nu ascund faptul că, de fiecare dată cînd apare o inova­ție vestimentară, i­is număr printre cele dinții care o aplic. Așa a fost cazul cu, minijupa, lini amint­esc ce a trebuit să­ pătimesc, la început, cînd în­ toi, orașul eram doar cîteva care îndrăzneam să ieșim în stradă cu fusta scurtată pînă mai sus de genunchi. Tineri certați cu buna cu­viință, care nu se uitau la felul cum erau îmbrăcați ei înșiși, se țineau după mine, adresîndu-mi cu­vinte foarte urîte. Știam însă că nu trebuie să țin cont de părerea lor pentru că nu ei reprezintă ade­vărata opinie a străzii. Ceea ce mă întrista, era faptul că, uneori, mi se părea că mă judecă la fel și oameni mai serioși. Citeam în multe priviri dezaprobate față de felul cum eram îmbrăcată, unele femei, mai în vîrstă ne­­sfiindu-se să-mi spună direct ce cred despre scopurile pe care le ur­măresc umblînd îmbrăcată în acest fel. Cu­ de mult se înșelau, vă pu­teți convinge întrebînd pe cei care mă cunosc bine, colegii de serviciu, vecinii. Noroc că asta a fost numai la început, fiindcă după ce străzile s-au umplut de minijupe, n-a mai zis nimeni nimic. Aș fi uitat toate aceste lu­cruri dacă zilele trecute n-aș fi fost martoră la un „eveni­ment" care a avut loc pe una din străzile Bacăului. Tocmai ieșeam dintr-un magazin cînd mi-a atras atenția faptul că majoritatea pietonilor din jurul meu se opriseră din mers și se uitau cu figuri amu­zate în aceeași direcție. Am urmă­rit privirea lor și am descoperit la ce se uitau. La ce credeți ? La o tînără care purta „midi". Cei din preajmă îi făceau loc de parcă atin­gerea ei ar fi fost foarte primej­dioasă. Cîțiva tineri, de pe urma că­rora suferisem și eu cîndva, rîdeau în gura mare. A­i înțeles, după felul cum des­criu întâmplarea, că sunt de partea acestei fete curajoase care a ho­tărât să se îmbrace așa cum îi place ei, în ciuda manifestărilor condam­nabile ale unor trecători. în fond, aceștia s-au scandalizat doar din cauză că nu se îmbracă toată lumea cumn se îmbracă ei. Mai este vorba, desigur și de gust, iar gustul de­pinde de nivelul de cultură și ci­vilizație al individului. Cred că sunt oameni de specialitate care pot ju­deca m­ai bine acest lucru. Eu vreau să vă spun doar atît că, și-n acest caz, iese la iveală mentalitatea pro­vincială. în București, nu s-ar în­­tîmpla una ca asta. Aș vrea să port și eu midi, sau maxi, dar scena pe care­ am văzut-o m-a pus pe gînduri. Să nu credeți că nu mi-ar plăcea moda nouă, dar mă tem de ce se va întâmpla cînd voi ieși în stradă cu rochia la o palmă deasupra gleznei. Dv. n-ati putea să se arătam acestor oameni, prin diferite articole publicate în ziar că greșesc". Am reprodus toată scrisoarea pen­tru ca cititorii să înțeleagă încurcă­tura în care ne aflăm. Nu stimată „Diana — Bacău", nu cred că putem face ceva pentru dv. Oricită ar­doare, oricîtă emoție, oricită con­vingere am pune noi în articolele pe care ni le sugerați, nu credem că am reuși să scoatem midi-ul sau maxi-ul din impasul în care se află. Precum nu credem că „mentalitatea provincială" e principala cauză a rezervelor cu care a fost și conti­nuă, se pare, să fie înconjurată noua modă. Se zice că anumiți comer­cianți din New York au ajuns pînă acolo incit au interzis purtătoarelor de maxi accesul în magazinele lor, măsură la care, sîntem deplin con­vinși, gestionarii din Sascut, sau Podu Turcului n-ar fi recurs în nici un caz. o Dar dacă totuși aveți nevoie de persoană avizată, care să vă arate „la concret" ce trebuie să fa­ceți, aceasta nu poate fi altcineva decit... croitoreasa dumneavoastră ! Rubrică redactată de Ban BRUMARU „Flautul fermecat” și laserul Cunoscuta operă mozartiană „Flau­tul fermecat" a fost prezentată la Na­­tionaltheater din München într-o ine­dită scenografie. Inedită deoarece fo­losește ca principal element un laser produs de uzinele Siemens. Laserul realizează o mare varietate de culori păre, față de proiecțiile tradiționale. Oferă spectatorului senzația celei de-a treia dimensiuni. Printr-o conti­nuă modificare a imaginilor, specta­colul cîștigă în mobilitate scenică. Razele laser au conturat la „Flautul fermecat" impresionante imagini ale apei și focului. Șah la școală La școala secundară din localita­­tea StrebeR din regiunea Magdeburg (R.D.G.) a fost introdusă in progra­ma școlară, începînd din acest an, o nouă materie: șahul. Elevii din clasele a V—VIII-a vor studia teo­ria jocului de șah cu demonstrații practice în clasă. Jocul de șah a constituit din vremurile străvechi faima acestei localități. Locuitorii sunt într-atît de pasionați de acest joc nicit unei cooperative de pro­ducție de aici i-au dat numele „Șahul“, fațadele multor case sunt împodobite cu pătrate sau figuri de șah. In zilele de sărbătoare cetățe­nii localității se întrec în sportul favorit. Atunci elevii de școală sunt folosiți drept figuri de șah cu aju­torul cărora veterani nu ale jocului demonstrează cele mai iscusite so­luții. „Dicționarul muzicii contemporane" DUpĂ ani de cercetări, Claude Rostand propune melomanilor un „Dicționar al muzicii contempora­ne". Demn de comparat cu faimosul Larousse, această carte este ușor accesibilă și agreabilă la lectură. Dicționarul acoperă epoca, ce în­cepe cu nașterea lui Debussy (1862) și sfîrșește cu cei mai tineri com­pozitori, trecînd prin toate școlile Străine reprezentate chiar de muzi­cieni mai puțin cunoscuți. „Dicționarul" este totodată re­marcabil prin echilibrul prezentării muzicienilor mari sau mici, prin ca­litatea analizelor diferitelor genuri de muzică etc. cit și pentru portre­tele unor compozitori, îmbogățite cu excelente citate din oameni iluștri despre aceștia. 77 Cuvinte încrucișate 1­2 3 4 S­6­7 a 9 IO­ST REBUS de iei, de colo.•• ORIZONTAL: 1) O întîmplare cu bucluc. 2) Bun (pl.) — Stă de lemn pe scenă. 3) Pes­te orice limită — Un rom mic 1 4) Are zile —• Salt înainte. 5) Cuprin­­să în întregime — Pos­tat 1 6) Mai mare la musulmani — pas cap 1 — ASIU­ í momentul. 7) Alergătoare cu pagubă — în loc de perdea. 8) Moș somnifer — Unul lingă altul. 9) Fugitiv. 10) întocmai (fem­.) — Razele... rotii. VERTICAL: 1) Nu se poți strînge laolaltă. 2) O întîmplare cu răsu­net 3) Cer înapoi! — Trag la șuturi... 4) Pier­dere de timp — Pete 1 5) Hoț de mare — Merge de multe ori la apă. 6) Poartă culorile țării (pl.). 7) Detestă pe dos! — Un fir buclu­caș — Trec prin foc și pară. 8) A trece cu ve­derea — Bătut cu pi­cioarele. 9) Răsunet — Creează handicap. 10) Scos din apa mării. 11) Oameni între oameni. GRIGORE SUSANU (Municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej) . Jocul dv. „Beții", fără să fie o inovație a genului, este compus to­tuși meritoriu. Nu intră pe profilul jocurilor ce le publicăm noi, încer­­cfiți careuri tematice și reveniți. ȘTEFAN FOCȘENEANU (Soci, comuna Pîncești — Bacău) . Vă precizăm că tovarășul Nico­­lae Rădan s-a grăbit compunînd îna­intea dv. jocul pe care ni l-ați tri­mis sub titlul „Aduse din condei" ( a și fost publicat în revista „Re­bus", numărul 193, din iulie 1965). Avînd în vedere această încercare de plagiat, despre restul materiale­lor păstrăm tăcere. HORIA SĂCĂLEANU (Bacău): Revedeți definițiile (în prezent, facile) și cuvîntul de la 5 vertical­a II, care este incorect. GH. POPESCU (Moinești): „Restabiliri" nu se poate stabili in coloanele ziarului, îi împiedică licențele (coate, bac etc.). VIRGINIA MARIA MICI M­ICI (București) : Jocurile trimise vor fi publicate în limita spațiului disponibil. IONEL MUSCĂ (comuna Brustu­­roasa — Bacău): „Hai la drum" e pe drumul cel bun, îl reținem în eventualitatea u­­nei publicări, STEAGUL ROȘU O soacră care valorează miliarde Luna trecută a avut loc la Lon­dra un eveniment monden care a făcut senzație în rîndurile „fan"-ilori căsătoria lui Michael Wilding jr., fiul cel mare al lui Elizabeth Tay­lor, cu fiica unui celebru savant o­­ceanolog american. La ceremonia religioasă, desfășurată cu fastul u­­nei superproducții, centrul de in­teres nu sa constituit nici mirele­­ îmbrăcat hippy), nici mireasa (cu costumul și atitudinea copiate după „Primăvara" lui Botticelli) ci, după cum era de așteptat. ..soacra. In așteptarea lui Șaptecai Seria filmelor „despre haiduci” realizate de Dinu Cocea se va îm­bogăți cu incă trei pelicule, aflate, ln această dată, în faza de mon­taj. Deci, in curînd, Intilnire cu ȘAPTECAI, noul căpitan al haidu­cilor (în viața particulară, Florin Piersic). COPII MAI MICI... — Poți să ne adăpostești cîteva — îmi dați voie să schimb locul zile ? La noi se face curățenie și îmi cu Paul ? Nu aud cu urechea este frică să mu ne spele... dreaptă, copii mai mii...­­ Este student la matematică, Ci fericiți o să fim noi trei !„ LEGENDA Pescarul adormise-n zori, de bătrînețe, înșii văzuse pescăruși pe chei. Apoi, cai albi, ca spuma mării Inghețate-n barba lui, și lei. Știindu-1 mort, niște necunoscuți au ales om­enește intre A-i locui coliba cu miros de pești Și-a-1 îngropa in putreda lui luntre. Pămîntul a urcat pînă sub iarbă, Imbrățișînd sicriul greu ca o stea. Sub bolovani căzind, netulburat, Bătrînul poate încă mai dormea. Bătrinul poate încă mai visa. Veni prin ani un fîntînar să sape Oglinda sieși, pentru drum fîntînă . Dar noapte după noapte, ochiul apei Tot mai adinc se retrăgea-n țarină. Și intr-o dimineață funtînarul Găsi pe fundul gropii sale scrum . Pesemne iar făcuse foc pescarul.­­Nainte de-a pleca pe mări, la drum. Ion ROȘU O fetiță care nu simte durerea Micuța Monica Hainal din Zamolc (Ungaria) are acum patru ani și ju­mătate. Ea s-a dezvoltat normal. Cînd s-a îmbolnăvit de congestie pulmonară și bronșită, părinții au dus-o la Institutul medical de cer­cetări științifice din Budapesta. După ce a examinat copilul, medicul a Întrebat părinții dacă știu că fetița lor nu simte durere. Ei nu aveau habar de așa ceva, dar și-au amin­tit de o serie de situații cărora nu le dăduseră importanță: letița nu a prins de loc cînd i-au ieșit dinții, nici cînd se lovea sau se rănea. Există cazuri extrem de rare aînă omul nu simte durerea. In medicină fenom­enul se numește „analgesia congenita“. De obicei, în asemenea cazuri, este afectată nu numai par­tea din creier în care se a­u­ cen­trul „durerii“, ci și alte pure­menea oameni sunt de n -u fi Ase­ori anormali. Monica este însă perfect normală, in afară de f­aptul că nu simte durere, organismul ei se dez­voltă perfect. Ea nu-și dă seama ce înseamnă durere și părinții ei o lă­muresc mereu despre primejdiile pe care le prezintă rănile, zgh­ieturile ele­­cetre se pot Mesia. i3ag. 3 Monica Pángescu, (contabil ) șef la G.A.P. Podu Turcului. Foto: C. BURSUC Varșovia — pasărea Phoenix a Poloniei (Urmase din pagina I) diri ate centrului co­mercial varșovian, un­de aprovizionarea și mai a­as deservirea a­­proape că te copleșesc. Iți rotești apoi privirea în alte direcții făcând cunoștință cu clădirile elegantelor hoteluri „Grand", „Metropol", „Europa“, cu Opera și Filarmonica, turn „Riviera“, blocul unde locuiesc nu mai puțin de 1.000 de studenți. In depărtare­a noile cartiere și marile uzi­­ne ale Varșoviei. Un peisaj citadin foarte variat și plăcut. Și da­că n-ai avut ocazia să cunoști Varșovia mer­­gând l­a pas pe străzile ei, prin cartierele ei, privind-o de sub ante­na studioului de tele­viziune, arborată pe turnul palatului, si des­­lușești măcar conturu­rile și mărgăritarele mai de preț pe care și le-a prins in salba ele frumuseți de-a lungul mai multor veacuri. într-o seară de sfîr­­șit de octombrie, mi s-a oferit prilejul să vizio­nez un spectacol de o­­peră. Un mare cîștig, dacă mă gîndesc la imensa afluență a pu­blicului varșovian spre sălile de teatru, operă și concert, dacă mă gîndesc la marele in­teres manifestat în ge­nere față de fenome­nul cultural. în gram­a „Regele pro­lo­ger“ de Carol Șuma­­novski, mare compozi­­tor polonez (considerat al doilea după Chopin), a cărui principală crea­ție s-a impus în peri­oada dintre cele două războaie mondiale. Fas­cinant spectacol nu numai prin muzica sa, dar și prin concepția regizorală și sceno­grafică, prin marele număr de interpreți care au făcut să renas­ca un emot­ion­ant epi­sod din istoria medie a Siciliei. Nu știu pe ce loc a­­num­e în ierarhia aces­tui gen de instituții de artă au așezat specia­liștii Opera din Var­șovia, dar cred că ea se numără printre ce­le mai mindre din Eu­ropa. Marmura de Car­­rare, prezentă masiv In incinta acestei mari construcții, strălucitoa­rele candelabre de cris­tal, sculptura origina­lă, eleganța sălii de spectacole care numă­­­ră m­ai­­ bine de 2500 de locuri,­­Iți lasă o im­presie de neuitat. Un prieten polonez îmi destăinuia că refacerea Operei a durat aproa­pe 15 ani. Imensa con­strucție a fost, aseme­nea întregii un morman de Varșovia, ruine. Anii rezistenței împo­triva cotropitorilor hit­­leriști au înscris în istoria Poloniei 8 mili­oane de victime ome­nești, sute de localități distruse (unele aproa­pe în Întregime). Mo­numentele de artă și cultură s-au prăbușit sub ploaia de bombe și sub detunăturile zone­lor de exploziv cu ca­re Invadatorii au apli­cat fără șovăire planul lui Hitler de a face ca Varșovia să nu mai existe. De altfel, la Muzeul Varșoviei am avut ocazia să văd un impresionant film do­cumentar Însăilat din­­ imagini antoürace fime r«­ealizate pe peliculă înainte, în timpul și după război. Am pu­tut vedea Varșovia și pe varșovieni trăindu­­și viața, in liniște, a­­poi am văzut Varșovia transformată în ruine, plină de înfometați, de invalizi, de cadavre. Iar cînd tunurile și mi­tralierele au încetat să mai bată, cînd scrâșne­tul șenilelor tancuri­lor a amuțit, varșovia­­nii care au supravie­țuit crudului măcel au început, munca grea a reconstrucției. Din ce­nușa războiului, menea legendarei ase­pă­rări Phoenix, Varșovia a renăscut mai mîn­­dră, mai frumoasă. Ri­dicat la cota cea mai înaltă, patriotismul po­porului polonez a înlă­turat ruinele și a rea­dus viața liniștită, în­floritoare, acolo unde nu demult s-a dat n­ ta­rea bătălie pentru ne­­atîrnare. (Va urma) \ |- - - Să mori stupid, de dragoste cretină Din dragoste fără margini și fără speran­țe se poate muri fru­mos, chiar și la cea mai fragedă vîrstă, su­praviețuind timpurilor — așa cum s-a întîm­­plat cu Romeo și Julie­ts, cu dragostea lor prelungită în moarte, dincolo de spațiu timp, în împrejurările și cunoscute și cu semni­ficațiile pe care gestul lor tragic le-a îmbră­cat. Fără să se fi petrecut în asemenea circum­stanțe, fără a însuma semnificațiile majore ale cazului celor doi ti­neri veronezi, narat de giganticul Shakespeare, sfîrșitul Mariei Teresa Novara (nefericita e­­roină a unei întâmplări care a răscolit, anul trecut, opinia publică italiană­ se datorează aceluiași sentiment. Ea a murit tot din dra­goste, din dragostea cretină a lui Bartolo­meo Call­ar­i — cons­­trînsă la foame și se­te de către neprevăzu­tul, la fel de „cretin“, al unei catastrofe că­zută, deodată, din cer. Și nici măcar n-a știut ce s-a în­tm­­plat, și tre­buie că s-a stins înce­tul cu-ncetul, punîn­­du-și mereu întrebări. „Sînt Maria Teresa Novara. Mă tine prizo­nieră un cretin“ — no­tase eroina noastră, i­m­­provizînd un jurnal in­tim pe mărginea albă a unei reviste pentru copii. (Uitasem să spun, Maria Teresa No­vara citea reviste cu poze pentru copii, fiind un copil ea însăși, de paisprezece ani). Cel pe care îl numea așa o răpise romantic­ cu opt luni în urmă, la Villa­­franco d'Asti, din patul de acasă, în locuința bunicilor ei ’"(Ga-ntr-o poveste cu zmei și pă­puși !). El o văzuse la balul de sâmbătă sea­ra al satului, și îe plă­cuse și hotărâse să o proclame „reginettă“ peste domniile inimii lui. Zis și făcut, într-o noapte întunecată in­trase hoțește pe fe­reastră — de altfel, ca un hoț ce era! — iar dînsa, trezind­u-se, dă­duse să țipe, însă era prea târziu, și el îi pu­sese o batistă la gură, ducînd-o în pivnița c­u două despărțituri din magazia Căsuței lui de la poalele unei coline. Acolo a fost găsită de către carabinieri — le­gată de pat cu un lanț și un lacăt, ucisă de foame și de sete. De a­­cela pe care-l „cretinul ce mă numea ține prizonieră“, Maria Te­resa de fapt se îndră­gostise , îl iubea, îl di­viniza, avea Încredere în el, sau era subjuga­tă — altfel nu se expli­că de ce nu a încer­cat să fugă (fiindcă, du­pă cum reiese din în­semnările ei, uneori a­vea posibilitatea să facă: el nu o lega În­­­totdeauna cU lanțul și nu Încuia chepengul pivniței totdeauna cînd se ducea de-acasă). Poate, mai mult decit de el, ea se îndrăgosti­se de prizonierat și de aventură, ai pasiunea cu care se poate dărui aventurii o fată­­ de 14 ani I în cele două încăperi ale pivniței — abun­dență de chewing-gum (pentru ea), abundență de vin și țigări (pentru el), și teancuri întregi de reviste pentru co­pii. Cînd rămânea sin­gură, ea citea „Topoli­­no“ (Șoricelul), iar a­­tunci cînd el, Barto­lomeo Gallert se întor­cea, trebuia să lase po­zele la o parte și să de­vină reginetta Maria Teresa — o „reginette Calleri”, însă... Bartolomeo era un hoț urmărit de ca­rabinieri. Legîndu-și destinul prin dragoste, de destinul lui,­ Maria Teresa Novara și-a pe­cetluit soarta de soarta obișnuită a unui răufă­cător: într-o zi, a lega­t-o de pat­ru lanț și cu lacăt și a plecat de a­­casă, la „treburile“ lui, ca de obicei. Nu s-a mai întors, însă, ca „de obicei“. A avut o în­­tîlnire cu carabinierii. Ca să scape de urmări­rea acestora, în drep­tul localității Valenti­no di Torino a sărit în apele fluviului Po și a început să înoate spre celălalt mal. Dar flu­viul a fost mai puter­nic decât el, iar cara­binierii nu au avut de unde să știe că ac­asă, citind „Șoricelul“, con­damnată la moarte prin foame cumplită și sete, „regina“ îl aș­teaptă în lanțuri, sen­timental. Cicerone CERNEGURA Carnet ultrasentimental ~V V.: *

Next