Steagul Roşu, ianuarie 1971 (Anul 23, nr. 6690-6714)

1971-01-14 / nr. 6699

Pag. d 2-a in atenţia din agricultură Emisiunile-lecţii la televiziune Salutăm iniţiativa Televiziunii române, în colaborare cu Minis­terul Agriculturii şi Silviculturii, de a veni în sprijinul cursurilor de instruire şi perfecţionare profesională, ce se desfăşoară în aceas­tă perioadă , în imităţile agricole. Ea este un răspuns la cerinţele tot mai crescînde, de aplicare la condiţiile specifice ţării noastre, a metodologiei moderne de muncă, în acest important sector al eco­nomiei naţionale. Prima emisiune, desfăşurată în cursul zilei de ieri, pe tema „Lucrările de­­ combatere a eroziunii solului", ne-a oferit prilejul cunoaşterii spre aplicare a unei valoroase experienţe ştiinţifice, în concordanţă cu noile forme de organizare, cu măsurile de promo­vare în producţie a tehnicii de care dispune agricultura noastră so­cialistă, în scopul folosirii economicoase a terenurilor arabile pentru creşterea continuă a producţiei, îndrumările date de specialişti cu o înaltă competenţă, însoţite din bogat material ilustrativ (proiecţii de filme, diapozitive şi grafice), constituie, pe lingă valorificarea la un înalt nivel a expe­rienţei pozitive obţinute de cadrele tehnice, un model de concepţie a metodelor şi procedeelor ce trebuie folosite în cadrul cursurilor de instruire şi perfecţionare a cunoştinţelor profesionale, ce se orga­nizează in prezent in unităţile noastre agricole. In acest sens, se recomandă conducerilor întreprinderilor agricole de stat şi unităţi­lor cooperatiste, de a înscrie în programul cursurilor de instruire şi perfecţionare profesională, vizionarea acestor emisiuni-lecţii, în scopul cunoaşterii şi valorificării cu maximă eficienţă a experienţei avansate, promovării acelor metode, care să contribuie la creşterea continuă din punct de vedere cantitativ şi calitativ, a producţiei agricole. Astăzi, la orele Î0, va avea loc cea de a doua emisiune — lec­ţie — cu privire la cultura cartofului — deosebit de utilă pentru foarte multe unități din județul nostru. Aparatul de proiecţie al Căminului cultural din comuna Gîrbovi proiectează un nou film românesc pentru iubitorii genului TEATRUL NAŢIONAL Trec in fiecare zi cu troleibuzul prin faţa lui, şi de fiecare dată îmi trece prin minte: „V-am dat teatrul / Vi-l păziţi ! Ca un lă­caş de muze /...“ Şi tot de fiecare dată cerce­tez, ca toată lumea de altfel, în ce fază se găseşte construcţia. Va fi frumos Teatrul ■nos­tru naţional, la în­ceput aveam emoţii, părerile erau împărţite, şi era chiar frumos să vezi cit de viu discu­tată era clădirea. Era frumos pentru că oa­menii iubesc ideea de teatru naţional, iubesc ideea celui mai im­punător edificiu al cul­turii noastre, vorbind întreit destire meşterii români, despre artiştii arhitecţi, pictori, deco­ratori români, despre literatura română şi despre marii noştri ac­tori, adică, dincolo de toate şi mai presus de toate, despre spiritua­litatea românească. Va fi frumos teatrul nostru naţional, cu pilonii săi monahali, veniţi dintr-o tradiţie seculară, folo­sită rafinat in construc­ţie, ca un memento perpetuu al marilor va­lori naţionale — mo­numentele de arhitec­tură din nordul Mol­dovei. Ar trebui să fie — şi sper că va deveni — o sinteză. Plantat în mijlocul Bucureşti­lor, alături de bătrîna şi sobra universitate, a­­lături de venerabilele statui care o străjuiesc şi alături de joviala, colorata şi zvelta fru­museţe modernă a ho­telului Intercontinental, atît de firesc integrată peisajului bucureştean, incit pare acolo de cînd lumea, el, Teatrul, va fi cel mai frumos, va fi axul noii pieţe, des­picată în inima Bucu­reştilor, adică in inima ţării. Văd pietoni opriţi fără treabă — ferme­cătoarea meteahnă bucureşteană — şi, ur­mărind cu un aer de mindrie care vrea să spună că şi asta e da­toria lor, cit de repede avansează lucrul. Pa­norama începe să se definitiveze şi suntem­ cu toţii nerăbdători. Nu ştiu cîţi dintre cei care o privesc sînt dis­puşi la rememorări, cu toate că ele iţi vin firesc in minte. Anii grei ai războiului, dis­trugerea teatrului na­ţional, anii eroici ai reconstrucţiei. Poate că ar fi fost memorabilă şi data aceea, cînd pentru prima dată, in presă, la radio sau cine ştie cu ce prilej, s-a spus că ne trebuie un nou teatru naţio­nal şi avem posibili­tatea să ni-l facem. Probabil că ea este consemnată undeva. In memoria tînără a aces­tor ani trăiţi febril, trăiţi cu intensitate, cu sete, unii unei întoar­ceri la viaţă şi anii u­­nei renaşteri fără pre­cedent. Am intrat — mărtu­risesc, pe furiş, pentru că nu se ştie de ce accesul publicului este interzis pînă la deci­zia juriului — la Mu­zeul de artă unde sunt expuse machetele de concurs pentru decora­rea Teatrului Naţional. CRONICĂ SENTIMENTALĂ Am intrat cu emoţie şi aproape cu teamă, căci visam o Sixtina românească în cascade, pe pereţii exteriori, o întreprindere de o poezie debordantă, o frumuseţe ca o pledoa­rie palpitind de căl­dură, care să vorbeas­că despre geniul aces­tui popor şi să fie demnă de el. Am a­­vut bucuria — la care de altfel era firesc su mă aştept — să re­găsesc această idee, fru­moasă şi nebunească poate, dar ati­t de in­tim legată de spiritul plastic românesc — în cîteva idei de frescă. Juriul, pe care îl sper înţelept, va decide pe cea mai frumoasă. Ea, fresca aleasă, va fi ca o boltă, ca un cîntec. Pe sub această boltă vom pătrunde înfiora­ţi in sala mare şi so­lemnă, să ascultăm Cuvîntul. Şi frumos asemeni ar fi, ca undeva, pe unul dintre frontispicii să fie înscrise versurile marelui cărturar Iancu Văcărescu: „V-am dat teatrul / Vi-l păziţi...“. S. JELESCU JOI 14 IANUARIE 10.00—11 30 Emisiune-lecţie pentru lucrătorii­ din agricultură —­ Cultura cartofului PROGRAMUL I 18.00 Deschiderea emisiunii. 18.30 La volan 18.50 Mult e dulce şi frumoasă 19.15 Publicitate 19.20 1001 de seri 19.30 Telejurnalul de seară 20.00 Cînd actele nu corespund rea­lităţii — anchetă 20.45 Itinerar plastic 21.00 Film serial „Videcti“ (VI) 21.30 Baschet masculin. Steaua — Spartan­ Leningrad. 22.00 Teleglob 22.30 Noapte de Ianuarie.. 22.50 Telejurnalul de noapte. PROGRAMUL II 20.00 Concertul Orchestrei Simfoni­ce a Radioteleviziunii. 20.45 Univers XX 21.25 Buletin de știri. 21.30 Istoria filmului. JOI 14 IANUARIE PROGRAMUL I 14.00 Compozitorul săptămînii ; 15.05 O jumătate de secol de luptă eroică; 15.25 Pagini vocale şi orchestrale din muzica de estradă ; 16.00 Radiojurnal; 16.15 Coruri bărbăteşti ; 16.30 Melodii cunoscute, interpreţi îndrăgiţi; 16.50 Publicitate; 17.00 Antena tineretului ; 17.30 Concert folcloric; 18.op Orele serii ; 20.00 Tableta de seară ; 20.05 Zece melodii preferate; 20.40 Biju­terii muzicale ; 20.55 Ştiinţa la zi ; 21.00 Canţonete ; 21.25 Consemnări ; 21.30 Revista şlagărelor ; 22.00 Radio­jurnal. Buletin meteorologic. Sport ; 22.30 Pentru magnetofonul dumnea­voastră ; 22.55 Moment poetic ; 23.00 Concert de seară ; 0.03—G.Co­­strada nocturnă. PROGRAMUL II 14.08 Muzică populară ; 14.30 Ate­neu ; 15.00 Noi înregistrări ; 15.15 Jocuri populare ; 15.30 Radio-şcoală ; 16.00 Radiojurnal; 16.15 Uverturi şi fantezii de estradă ; 16.40 Cronica li­rică ; 16.55 Sfatul medicului ; 17.00 Balade şi jocuri populare; 17.30 Dic­ţionar de literatură universală ; 18.00 Publicitate ; 18.20 Arta Interpretării corale ; 18.55 Partidului, Inima şi versul ; 19.05 Cîntecul e pretutindeni; 19.30 Secolul XX în corespondenţa oamenilor de seamă ; 19.50 Noapte bună, copii ; 20.00 Concertul orchestrei simfonice a Radioteleviziunii; 22.00 Jazz ; 22.30 Antologie lirică ; 22.50 Piese corale ; 23.05 Actualitatea mu­zicală ; 23.45—1.00 Muzică de cameră. VINERI 15 IANUARIE PROGRAMUL I 6.00 la 9.30 Muzică şi actualităţi ; 9.30 Memoria pămintului românesc ; 10.05 Muzică populară ; 10.30 Fonoteca pentru copii ; 11.05 Din muzica po­poarelor ; 11.15 Consultaţie juridică ; 11.25 Prietenii muzicii corale ; 11.50 Cotele apelor Dunării ; 12.00 Zece mi­nute cu Alga Florescu ; 12.10 Un in­terpret şi rolurile sale ; 12.36 Muzică populară ; 13.00 Radiojurnal ; 13.10 Avanpremieră cotidiană ; 13.22 Rebus melodii. PROGRAMUL II 6.00;8.10 Program muzical de di­mineaţă ; 8.10 Tot înainte ; 8.25 Mari interpreţi ; 9.00 Cîntecul săptămînii ; 9.10 Curs de limba spaniolă ; 9.30 So­lişti şi formaţii artistice de la sate ; 9.43 Matineu teatral ; 11.20 Muzică u­­şoară ; 11.55 Ştiinţa la zi ; 12.03 Avan­premieră cotidiană ; 12.15 Melodii d­e neuitat ; 12.40 Selecţiuni din operete; 13.06 Concert de prînz. JOI 14 IANUARIE Cavaleria rusticană, Paiaţe, ora 19.30 : Opera Română. Soarele Londrei, ora 19.30 : Teatrul de Operetă. Regele Lear, ora 20 : Teatrul Na­ţional „I. L. Caragiale“ (sala Come­dia). O femeie cu bani, ora 20 : Teatrul Naţional „I L. Caragiale“ (sala Stu­dio). Opinia publică, ora 20 : Teatrul de Comedie. Emigrantul din Brisbane, ora 20 : Teatrul Mic. Cînd luna e albastră, ora 19.30 : Teatrul „C. I. Nottara“ (sala Ma­­gheru). O lună la ţară, ora 20 : Teatrul ,,C. I. Nottara“ (sala Studio). Tango la Nisa, ora 19.30 : Teatrul Giuleşti. Vrăjitoarea, ora 19.30 : Teatrul E­vreiesc de Stat. Fetele Didinei, ora 19.30 : Teatrul de Revistă şi Comedie „Ion Vasiles­­cu". Prestigioasa Loredana, ora 16 : Tea­trul „Ion Creangă“. La grădina Cărăbuş, ora 19 30 : Teatrul „C. Tănase“ (sala Savoy) Logodnicele aterizează la Paris, ora 19.30 : Teatrul „„C. Tănase“ (sala Victoriei). STEAGUL ROŞU PE URMELE SESIZĂRILOR DE LA CITITORI Rezolvări şi... „rezolvări“ Măsuri numai pe jumătate De mai mulţi ani cetăţenii care fac cumpărături de la ma­gazinul mixt nr. 3 din satul Crîngu, comuna Fundulea, au un of al lor, faţă de care con­ducerea cooperativei de consum, cu toate că-l cunoaşte, nu a întreprins nimic. Sesizarea tri­misă de Gh. I. Dragoman ne a­­răta în ce constă nemulţumirile cumpărătorilor. Cităm: „Maga­zinul nu este dotat cu un frigi­der pentru­ păstrarea alimente­­lor alterabile; aleea de acces pentru intrarea în magazin, de circa 15 m.l., nu este pavată şi întreţinută, iar pe timp nefavo­rabil provoacă dificultăţi, cum­părătorii fiind nevoiţi să treacă prin băltoace şi noroi; servirea este îngreunată pentru că ges­tionarul Ion Mihai, fiind singur, nu poate satisface operativ soli­citările clienţilor la toate raioa­nele magazinului. Şi atunci — timp pierdut, aglomeraţie şi, bineînţeles, discuţii şi nervi. Mai trebuie arătată şi slaba aprovizionare a magazinului cu unele mărfuri, în special ali­mentare, de mare necesitate pentru gospodine“. Cereri îndreptăţite, pentru a căror rezolvare conducerea co­operativei din Fundulea nu s-a învrednicit să ia vreo măsură. De ce ? Aceasta era întrebarea adresată în sesizare şi Uniunii judeţene a cooperativelor de consum. Răspunsul DIRECŢIEI CO­MERCIALE A IJECOOP-ILFOV trimis redacţiei rezolvă dolean­ţele arătate. Astfel, unitatea din Crîngu a primit în dotare un frigider „Frain"; în luna de­cembrie s-a executat repararea trotuarului; de la începutul anului 1971 a fost încadrat încă un vînzător cu o jumătate de formă ; s-au luat măsuri pentru buna aprovizionare cu mărfuri a unităţii şi remedierea tuturor neajunsurilor semnalate în scri­soare. Toate bune pînă aici, dar „gospodarii“ din fruntea coope­rativei din Fundulea care au aşteptat iniţiativa organelor ju­deţene, de ce nu au fost „sti­mulaţi“ cu nimic ? Nepăsarea de care au dat dovadă în rezol­varea problemelor ce le reve­neau nu poate fi trecută cu ve­derea. Considerăm de aceea că măsurile luate de IJECOOP-Ilfov reprezintă numai. ■. jumătate din ce trebuia făcut. fiPrimăria a hotărit cu totul ..." Aşa îşi începea scrisoarea me­dicul circumscripţiei sanitare din comuna Ciocîrlia, Iov. P. Tudor, cînd ne aducea la cu­noştinţă faptul că O.C.L.M. Ur­­ziceni, împreună cu primăria din localitate, au stabilit am­plasarea construcţiei magazinu­lui mixt în... curtea şcolii ge­nerale. Se arăta ce înseamnă aceasta pentru sănătatea şi igie­na copiilor, să nu mai vorbim şi de alte aspecte. Scrisoarea se încheia astfel: „Vă rugăm să ne sprijiniţi energic în îm­piedicarea acestei acţiuni nera­­ţionale şi vătămătoare. Primă­ria nu ne-a consultat şi inten­ţionează să continue construcţia fără avizul organelor sanitare. In comună se pot găsi locuri mai bune pentru amplasarea acestei unităţi de alimentaţie publică“. Problema semnalată ne-a cam pus pe ginduri, mai ales că era vorba de însuşi organul de stat care prin atribuţiile sale este chemat să vegheze la aplicarea şi respectarea legilor statului. Primăria este forul care are sarcina de a respecta prevede­rile planului de sistematizare a localităţii, urmăreşte aplicarea întocmai a legii în materie de construcţii edilitare etc. Apelului adresat redacţiei i-am dat curs urgent, aşa cum se cerea, intervenind la Inspec­toratul sanitar de stat al jude­ţului Ilfov, unul din forurile a cărui semnătură trebuia să a­­probe amplasarea construcţiei în cauză. Cercetînd la faţa locului cele sesizate, INSPECTORATUL SA­NITAR JUDEŢEAN ne aduce la cunoştinţă că amplasarea ma­zul inspectoratului şi fără con­sultarea prealabilă a medicului circumscripţiei sanitare din lo­calitate, în momentul cînd s-a făcut cercetarea construcţia se afla în fază de placă de beton turnată. Printr-o minută încheiată cu consiliul popular comunal, con­ducerea şcolii şi circumscripţia sanitară, s-a interzis acest am­plasament, urmînd ca unitatea de alimentaţie publică să fie construită pe un alt teren din apropiere. S-a mai întocmit o altă minută cu reprezentanţii O.C.L.M. Urziceni privitor la interzicerea amplasării construc­ţiei, dar pe care tov. Florea Soare, director adjunct, şi Paul sare. Inspectoratul sanitar jude­ţean a sancţionat prin amendă legală pe tov. Traian Carpen, directorul O.C.L.M. Ce a stat în putinţa Inspecto­ratului sanitar judeţean pentru a înlătura încălcarea legii, s-a făcut. Dar cine va plăti mate­rialele irosite pînă acum la construcţia începută printr-o ho­­tărîre arbitrară a primăriei şi conducerii O.C.L.M. ? Pentru rezolvarea acestor ile­galităţi cerem Comitetului exe­cutiv al Consiliului popular judeţean ca prin direcţiile sale de resort să ia măsuri faţă de vinovaţi. Rubrică realizată de T.­IACOB gazinului mixt în curtea şcolii Popescu, tehnician cu inveşti­generale din comuna Ciocîrlia­ţiile, au refuzat să o semneze, a fost hotărîtă de către primărie Pentru începerea construcţiei şi O.C.L.M. Urziceni, fără aviz fără avizul sanitar de ampla­ CONVOCAREA SESIUNII CONSILIULUI POPULAR AL JUDEŢULUI ILFOV CONSILIUL POPULAR AL JUDEŢULUI ILFOV convoacă cea de a IX-a sesiune a sa în ziua de 23 ianuarie 1971, orele 8 dimineaţa la sediul Consiliului popular județean din B-dul Nicolae Bălcescu nr. 21, sectorul 1. Sesiunea va avea următoarea ordine de zi : 1. Proiect de hotărîre cu privire la adoptarea pla­nului economiei locale a județului Ilfov pe anul 1971. 2. Proiect de hotărîre cu privire la adoptarea buge­tului local al județului Ilfov pe anul 1971. 3. Răspuns la chemarea la întrecere lansată de Consiliul popular al judeţului Neamţ. 4.­­ Informare privind rezultatele obţinute în judeţul Ilfov în anul 1970 în aplicarea H.C.M. nr. 1793/1965, pri­vind contribuţia voluntară a locuitorilor şi măsurile ce ur­mează a fi luate în anul 1971 în această direcţie de către comitetele executive ale consiliilor populare comunale şi orăşeneşti. 5. — Alegerea asesorilor populari pentru Tribunalul judeţean şi pentru judecătoriile din judeţul Ilfov. Caragiale... dar nu teatru, ora 20: Studioul „Casandra“ al Institutului de Teatru. Arena tinereţii, ora 19.30 : Circul­­ „Globus".­­ Ursul şi păpuşa: Patria (9; 11.30; 14.30; 16.30; 19; 21.30); Capitol (8.45; 10.45; 12.45; 15; 17.15); Favorit (9.15; 11.30; 13.45; 16; 18.15; 20.30). Crimă şi pedeapsă : Capitol (19.15). B. D. intră în acţiune : Central (8.30; 11; 13 30; 16; 18 30; 21); Gloria (9.30; 12. 15; 17.30; 20); Modern (8; 10.30 ; 12.45 ; 15.30 ; 18.15 ; 21). Genoveva de Brabant : Bucureşti (8.30; 10.30; 12.30; 14.30; 16.45; 19. 21); Victoria (8.30; 10.30; 12.30; 14.30; 16.30) Semnale pe drum : Victoria (18.30; 20.45). Sarada : Festival (8.30; 11; 13.30; 16; 18.30; 21); Feroviar (8.30; 11 ; 13.30; 16; 18.30; 21); Excelsior (8.30; 9; 13.30; 16; 18.30; 21); Melodia (9; 11.15; 13.30; 16; 18.30; 20.45). Primul curier : Lumina (18.30; 20.30). Capcana: Lumina (9.15; 11.30; 13.45; 16). Fabric magicianul : Doina (10). Păsările : Doina (11.30; 13.45; 16; 18.15; 20.30). Program de fil­me documentare : Timpuri Noi (9.15; 11.30; 13.45; 16; 18.15; 20.30). Pomul de Crăciun : Grivița (0; 11.15; 13.30; 15­45; 18; 20.30); Aurora (9.30; 12; 15.45; 18; 20.15); Tomis (9.30; 12; 15.15; 17.45; 20.15). Poveştile piticului Bimbo : Înfrăţi­rea Intre popoare (15.30; 17.45). Ai grijă de Suzi : Înfrăţirea Intre popoare (20); Ferentari (15.30; 17.45; 20). Atenţie, broasca ţestoasă I ; Bu­­zeşti (15.30). Stăpin pe situaţie : Buzeşti (18; 20.15) Vagabondul i Dacia (8.30; 12; 15.30; 19); Lira <9; 12.30; 16; 19J0); Arta (9: 12.30; 16; 19.30). In ghearele invizibile ale doctorului Mabiuse : Bucegi (16; 18.15; 20.30). Căpitanul Florian : Unirea (15.30; 18; 20.15); Moşilor (15.30; 18; 20­15) Călugăriţa din Monza : Drumul Surii (15.30; 17.45; 20) Femeia să se teamă de bărbat : Giuleşti (15.30; 18; 20.30). 100 de carabine : Cotroceni (14.30; 16.30; 18.30; 20.30). King Kong evadează : Crîngaşi (15.30; 18; 20.15); Munca (15.30; 18; 20.15) . Circ fără frontiere : Floreasca (15.30; 18; 20.30); Flamura (9; 11.15; 16; 18 15; 20.30). Răzbunarea Sfîntului : Viitorul (15.45; 18; 20.15); Rahova (15. 17; 19. 21);­­­­ Miorita (10; 12.30; 15; 17.30; 20). Dreptul de a te naște : Popular (15.30; 18; 20.15). Soarele alb al pustiului : Flacăra (15.30; 17.45; 20). De şapte ori şapte ! Vitan (15.30; 18; 20;15). Departe de lumea dezlănţuită ! Pro­gresul (15.30; 19). împuşcături pe portativ : Pacea (16; 18; 20). GIURGIU Bucureşti : Ora hotărîtoare Lumina : Omul din Sierra URZICENI Pacea : Salariul groazei. BUFTEA Libertăţii : Vinătorul de căprioare. OLTENIŢA Flacăra : Dragoste şi viteză S.N. : In arşiţa nopţii BOLINZIN Luceafărul : Freddy şi cîntecul pre­­eriei. Institutul Meteorologic comunică : In­ următoarele 24 de ore, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi varieibil Vînt slab pînă la potrivit, din secto­rul estic. Temperatura minimă va fi cuprinsă între minus 6 şi minus 4 grade, iar cea maximă între minus 1 şi­ plus 1 grad. Ceaţă slabă dimi­neaţa şi seara. In următoarele trei zile, vreme­a răc­­re, cu cerul schimbător. Vînt slab pînă la potrivit. Ceaţă slabă. CONCURSUL REVISTELOR ŞCOLARE " Din tainele COSÎNZENEI" Cu doi ani în urmă luasem un interviu elevilor din colegiul de redacţie al revistei „Cosînzeana“ de la şcoala generala Creţeşti, comuna Vidra. Aceasta se întîmpla după suc­cesul obţinut de ei la concursul revistelor şcolare, unde „Cosînzenei“ i s-a oferit un loc de frunte printre miile de reviste şcolare din ţară. Dar iată că in acest an, cea de a doua ediţie a Concursului republican al revistelor şcolare, îi pune pe micii gazetari în faţa Altor emoţii. Fiecare rubrică,­­ fiecare cuvînt scris au pentru ei semnificaţia unui tonifiant, a unui „altius, fortius“, care-i mină spre tro­feul dorit. Acum, cind primul număr al revistei se află sub banda ma­şinii de scris, rămî­­nem un pic sur­prinşi ! O ştiam pe „Cosînzeana" o re­vistă literară. Intre timp a devenit o „revistă de cultură“ dar cu un pregnant profil literar. Ani­matorul ei, prof. Aurel Pilescu, ne clarifică insă nedu­merirea. Revista a devenit atît de în­drăgită de elevii şco­lii din Creţeşti, incit ea nu putea rămine indiferentă la multi­plele lor preocupări. Diversitatea rubrici­lor ne pune in faţa unei bune experienţe jurnalistice: „Inter­viuri“ ; „Anii de uce­nicie“ (versuri închi­nate activităţii ile­gale a P.C.R.); „Ste­ma unirii“ ; „Pe un picior de plai“ (cu­legeri de creaţii populare de la bă­­trinii satului); „In recreaţie cu... (sunt in atenţie elevii cu ap­titudini deosebite); „Vitrina literară“ (prezentarea noutăţi­lor editoriale pentru copii); „Un autograf pentru voi“ (cuvinte adresate elevilor de către scriitori ca Viniciu Gafiţa, Sil­via Caralulis); „Sport“, (virste şi re­corduri) ; „Brăţara de aur" (sunt popu­larizate diferite şcoli profesionale şi licee de specialitate); „Minitehnicus“, „Eco­uri“ (colaborări ale unor elevi de la alte şcoli); „Zîmbiţi, vă rog“ ! (rubrică de umor). Ştiaţi că­.. In final, rubrica „Con­cursuri“ (pe tema ca: „Recunoaşteţi ţara ?“, „Recunoaşte­ţi personajul ?“) Numărul din ia­nuarie al revistei, este deschis cu un interviu acordat de prof. Vasile Ionescu, preşedintele Consiliu­lui judeţean al Orga­nizaţiei pionierilor, elevei Monica Min­­druţă din cl. Vlll-a. Poezii închinate pa­triei şi partidului semnează elevele Maria Olteanu din clasa a Vll-a şi Vio­rica Gheţu din clasa a Vlll-a B. O po­vestire hazlie, distin­să cu premiul al Il-lea la „Concursul republican de com­puneri literare“ din 1910, poartă­­titl­uri „Spre Brăniştari“ 19 este semnată die e­­levul Gheorghe Bre­­azu diintr-a şaptea. Un articol de infor­maţie curentă semnat de Maria Chim din cl. Vll-a, populari­zează concursul lite­­rar-muzical, dedi­cat semicentenarlui P.Q.R. Larga răspîndire a baladelor populare pe teritoriul comunei Vidra a intrat în re­cepţia micilor cola­boratori ai Cosm­ze­­nei. Eleva Codruţa Stoica publică bala­da „Ilincuţa“ culeasă de la bătrinul Florea Chiru, in vîrstă de 72 de ani• Popularizarea ele­vilor deosebit de ta­lentaţi, cum e micul actor Constantin Niţu, colaborările u­­nor elevi de la şcoli de specialitate (Ioana T. Şerban anul II , Liceul pedagogia din Bucureşti­ Marin Gavrilă elev In anul III , la Liceul agricol din Fundulea), rubricile de satiră la adresa unor colegi „certaţi“­ cu învăţătura, fac din „Cosînzeana“ o certă mesageră a preocupărilor elevilor. Gătită cu cele mai frumoase simţăminte ale universului in­fantil, revista este pe lingă o carte de vizită a elevilor din Creţeşti, un prilej de popas reconfortant pentru cei maturi, în lumea copilăriei, cu visele ei, ce nu pot fi decit îndrăzneţe... G. BAJENARU Secţia apretaj a ţesătoriei din Buftea, unde lucrează apretorii Victor Ispir şi Nicolae Sava ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALĂ DE PRODUSE PENTRU CONSTRUCŢII BUCUREŞTI str. Emancipării nr. 27, sector 2, telefon 35.40.10 ANGAJEAZĂ pentru Unitatea de confecţii metalice Găieşti, următorul personal : inginer şef, contabil şef , şefi servicii : Producţie, Tehnic, Tehnolog, Organizarea producţiei, Plan, Salarizare, Mecanic şef, Contabilitate, Financiar, Aprovizionare ; ingi­neri principali şi ingineri în specialitatea construcţii maşini ; economişti principali, economişti. Condiţiile de studii şi stagiu conform H.C.M. nr. 914/968. Se asigură locuinţă în bloc.

Next