Steagul Roşu, ianuarie 1971 (Anul 23, nr. 6690-6714)

1971-01-16 / nr. 6701

Pag. 6 2-6 STEAGUL ROŞU Să nu uităm chemarea, aptitudinile pentru meseria aleasă Concordanţa cît mai deplină a opţiunii cu posibilităţile reale, cu aptitudinile pentru profesiunea în­drăgită are o bază în cunoaşterea profundă a cerinţelor şi exigenţe­lor meseriei alese. Elevii chestio­naţi au dovedit în general o bună cunoaştere a exigenţelor profesiilor pentru care au optat­ întrebările privind „profesiunea cea mai grea“, „profesia care solicită puţin efort fizic“ sau „cea care cere un mare efort intelectual“, „profesiunea cea mai periculoasă“ au primit o gamă variată de răspunsuri bine gîndite, argumentate cu fraze revelatoare. Răspunsuri aproape identice am primit de la cele două clase la în­trebarea : „Care este profesia cea mai preţuită în ordine elevii au notat : profesorul, inginerul, me­dicul. Motivaţiile au dovedit simţ de răspundere, ele fiind rodul în­delungatei instrucţii şi educaţii din şcoală. Despre profesor spuneau : „pregăteşte cu grijă oamenii socie­tăţii de mîine“, „iniţiază pe tineri în tainele cunoaşterii, îi formea­ză ca oameni“. Despre medic : „este frumos şi util să salvezi oa­menii, viaţa lor“. Socotind medi­cina ca profesia cea mai grea, au argumentat : „de medic depinde în multe situaţii viaţa omului“. Elevii cuprinşi în anchetă au pus apoi pe primul plan în ce priveşte efortul intelectual profesoratul, medicina, ingineria, iar ca răspuns la întrebarea privind efortul fizic redus au enumerat bibliotecarul, învăţătorul, contabilul. Răspunsuri ce dovedesc seriozi­tate şi cunoaştere am primit şi la întrebarea : „Care este profesiunea cea mai periculoasă ?“. Aviatorul, minerul, scafandrul, conducătorul auto. Iată răspunsurile frecvent în­scrise în chestionar. Motivaţiile au scos în evidenţă gradul sporit de periculozitate, efectele neprevăzutu­lui, solicitările intense fizice şi in­telectuale. Cu foarte mici excepţii ancheta a relevat lipsa concordanţei dintre opţiunile elevilor şi profesiunile părinţilor. Acest lucru este mai pregnant la liceul din Hotarele. Elevii proveniţi din mediul rural doresc să profeseze în localităţile natale dar mai ales munci intelec­tuale. De aci o oarecare desprin­dere a tinerilor de activităţile di­rect productive. In mod normal, de la opţiune la realizare este un drum lung, dar ne interesează mentalitatea, sădită uneori chiar de părinţi, de a .,feri“ copiii de munca fizică. „Destul am trudit eu din greu. Copilul meu să fie domn“ auzim adesea pe unii părinţi explicînd orientarea copi­ilor spre munci intelectuale. Aşa se explică răspunsurile primite la întrebarea : „Ce meserie nu ai fa­ce-o în ruptul capului“. La aceas­ta 13 la sută au răspuns : „munca fizică“. Iată şi motivaţiile : „tot timpul eşti murdar“ (zidarul), „nu-mi place să muncesc la cîmp“, „cere prea multă bătaie de cap“ (agronomul). Forţa modelului de viaţă Un capitol aparte al anchetei noastre l-a format alegerea mode­lului de viaţă,, calităţile pe care le admiră la personajul fixat ca ideal. în adolescenţă, mai ales,­ modelul de­­viaţă acţionează cu 8 lMfldimfra»faiMi Trei întrebări adresate tinerilor aflaţi in pragul opţiunii CE MESERIE AŢI VREA SĂ PRACTICAŢ! ? • AVEŢI APTITUDINI PENTRU PROFESIUNEA ALEASĂ? • CU CINE VREJI SĂ SEMĂNAŢI ? Există în viaţa fiecărui om un moment crucial , acela în care optează pentru o profesiune. Sfătuit şi îndrumat cu grijă de familie, de şcoală, cunoscîndu-şi cît de cît aptitudinile şi dorinţele, adolescentul îşi alege, de obicei după îndelungi cău­­tări, domeniul de preocupări căruia îi va închina ani de studiu, dăruire, eforturi orientate spre autorealizare, spre continuă per­­fecţionare. Acum, în adolescenţă, are loc fixarea idealului de viaţă, realizarea concordanţei dintre opţiuni şi aptitudinile per­sonale, dintre alegere şi nevoile sociale. Firesc, orientarea profesională, ca etapă hotărîtoare în viaţa tînărului, stă în atenţia mai multor factori : familia, şcoala, organizaţia U.T.C., organele de partid şi de stat. Formarea ca­­drelor necesare multiplelor domenii de activitate este, de altfel, o componentă esenţială a politicii partidului şi statului nostru. Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate necesită astăzi, mai mult ca oricînd, oameni bine pregătiţi, pasionaţi în meseria lor, cu pronunţat spirit novator. Pentru a reliefa acest important moment al alegerii pro­fesiunii, locul ocupat de această problemă în viaţa socială, am întreprins o anchetă printre tinerii din ultima clasă a liceelor din Olteniţa şi Hotarele. Coordonatele principale ale anchetei au fost opţiunea pentru profesie, concordanţa alegerii cu apti­tudinile, fixarea modelului de urmat. Opţiunea pentru profesie— o treabă foarte serioasă Cercetarea făcută asupra elevilor din două clase (una din secţia rea­lă şi alta din secţia umanistică) a adus pe prim plan orientarea aces­tora către profesii bine cunoscu­te, cu prestigiu în localităţile res­pective. Bunăoară, elevii de la sec­ţia reală din Olteniţa au optat pentru profesia de inginer (26%), profesor (27%), ofiţer (10%), pro­iectant (7°/o), în schimb cei de la secţia umanistică din Hotarele şi-au orientat preferinţele către profesor (36%), învăţător (30°/1), asistentă medicală (20%). Aproape toţi elevii chestionaţi au conside­rat că au aptitudini pentru profe­siunea înscrisă în chestionar. Interpretarea datelor obţinute a permis cîteva concluzii interesan­te. în primul rînd s-a făcut re­marcat influenţa importantă a mediului social în care trăiesc ti­nerii asupra alegerii lor. Evantaiul profesiilor pentru care au optat depinde nemijlocit de cadrul eco­nomic şi social. Elevii din Hotarele au optat numai pentru şase profe­siuni, ponderea avînd-o dascălul de la catedră şi asistenta medica­lă. Fiind vorba în marea lor majo­ritate de fete, acestea şi-au ales ca viitoare profesii activităţi specifice localităţilor rurale şi cu condiţii concrete de a­­profesa meseria a­­leasă. La aceeaşi întrebare : Ce profe­siune aţi vrea să practicaţi ? elevii din Olteniţa au enumerat 13 me­serii. Au predominat inginerul, proiectantul, profesorul, ofiţerul. Au fost însă şi alte opţiuni: far­macistă, economist, tehnician, im­piegat C.F.R., medic. De unde con­cluzia că mediul orăşenesc în care trăiesc şi învaţă elevii din Olteniţa pune o tentă aparte în definirea viitoarelor preocupări ale adoles­cenţilor. Motivaţia alegerii este şi ea inte­resantă. Iată cîteva argumente: „iubesc oamenii şi vreau să-i ajut“ (medic), „mă atrag copiii“ (profe­soară), „de mic copil trăiesc în a­­cest mediu“ (impiegat C.F.R.). Familia şi şcoala au un rol esen­ţial în orientarea profesională a tinerilor. Iată o părere autorizată în această direcţie : COSTIN ŞTEFANE»!^ — cercetător la Institutul de Ştiin­ţe Pedagogice — ,­în şcoală co­piii află, din­­manuale şi din dialogul de ani şi ani cu învă­ţătorii şi profesorii, despre me­serii şi activităţi sociale utile şi de mare însemnătate pentru societatea noastră. Ceea ce este deosebit de preţios in cunoaşte­rea de către elevi a profesiilor, cu ajutorul şcolii, constă in fap­tul că ei desluşesc conţinutul meseriilor, calităţile, aptitudini­le şi cunoştinţele care se cer pentru o profesiune sau alta — deprinderile mai utile şi ,m­ai ales, condiţiile de muncă şi rolul activităţii respective în ansamblul economiei naţionale şi al vieţii noastre sociale. Această cunoaştere atît de a­­mănunţită a viitoarelor profe­sii, pe care elevii o vor realiza în şcoală, nu o pot face — cel puţin în aceeaşi măsură — şi în familie. Iată pentru ce, deşi viitoarele profesii ale copiilor ,,se află“ în familie — este vor­ba de dorinţa legitimă a părin­ţilor de a vedea cum se încheagă şi cum se defineşte acest viitor — pregătirea nemij­locită o acordă şcoala. De ace­ea, între şcoală şi familie este necesară o atît de strînsă co­laborare, părinţii găsind aici un bun sfetnic pentru a discuta despre viitorul copiilor lor. Aşa stînd lucrurile, familia trebuie să se ocupe ea însăşi nu numai de pregătirea copiilor pentru viaţă ci şi de propria ei pregătire spre a face faţă cu cinste acestei înalte îndato­riri. Iar pregătirea înseamnă... şcoală !“. Chestionarul nostru a cuprins şi o întrebare intitulată : Ce profesie vă recomandă părinţii ? La aceas­tă întrebare 47 la sută din elevii de la Hotarele şi 36 la sută din Olteniţa au răspuns : Pe aceea pe care o vreau eu“. Să fie vorba de o maturizare a adolescentului, de o independenţă în alegere ? Da şi nu. Da, pentru că la vîrsta de 18— 19 ani tînărul simte nevoia de a hotărî oarecum singur în probleme care-1 privesc, de a avea opinii proprii. Acum se definesc persona­litatea lui, trăsăturile de caracter, responsabilitatea bazată pe înţele­gere şi cunoaştere. Nu, deoarece tînărul suferă o mare influenţă din partea mediului social, însu­şindu-şi chiar şi fără voia lui opi­niile, mentalităţile colectivului din care face parte. Aparenta inde­pendenţă în opţiuni se bazează pe acumulări treptate, pe experienţa de viaţă, pe dorinţa fermă de a dobîndi calităţile modelului ales. De aci au decurs şi motivaţii in­teresante : „Meseria nu poate fi impusă omului“, „tata spune că munceşti bine acolo unde te simţi atras“, „există o tradiţie în fami­lie şi ea trebuie păstrată“. Nu-i mai puţin adevărat că un sfat dat la timp, o implantare treptată în sufletul tînărului a dra­gostei faţă de o meserie, explica­rea multiplelor faţete ale muncii către care simte atracţie dau de cele mai multe ori roadele scon­tate. Cuvîntul părinţilor, dorinţa lor de a vedea copilul afirmîndu-se în domenii de muncă preţuite de societate determină pe tineri să le urmeze sfatul. „Părinţii mei vor să aibă un profesor în familie“, motivează alegerea o elevă din Hotarele. „Tata a îndrăgit mecani­ca. Mă îndeamnă către acest do­meniu. Pot oare să nu-i satisfac dorinţa ?“, argumentează un elev din Olteniţa. Atragerea familiei din timp în munca educativă, colaborarea per­manentă şi intensificarea schimbu­lui de opinii cu şcoala, acordarea de consultaţii de către diriginte constituie mijloace eficiente în pe­rioada premergătoare luării deci­ziei pentru profesiune. La rîndul lor, organizaţiile de tineret au pu­tinţa de a promova interesul către anumite profesii cerute de socie­tate, de a stimula spiritul de ini­ţiativă şi de răspundere, de a dez­volta înclinaţiile şi aptitudinile ti­nerilor, de a-i familiariza treptat cu conţinutul unor profesiuni şi a le cultiva dragostea pentru muncă. Mai puţin valorificate, dar im­portante pentru creşterea eficienţei acţiunii de orientare profesională sunt relaţiile şcolii cu întreprinde­rile economice din apropierea lor, cu instituţiile culturale şi adminis­trative şi în special cu acelea care dispun de un sistem de calificare a cadrelor. Aceste relaţii de colabo­rare, materializate în vizite, aju­toare, întîlniri, practică de produc­ţie etc. se pot finaliza cu recoman­dări şi angajamente preliminare concursurilor sau cu repartizări aproximative ale elevilor din ulti­mele clase în unităţile economice respective. Folosirea posibilităţilor locale dă un caracter concret ac­ţiunii de orientare şi apropie şcoa­la de viaţă. Ocaziile de a valori­fica aceste situaţii sunt destul de numeroase. Sondajul nostru privind preocu­parea şcolii pentru orientarea pro­fesională a elevilor a scos la iveală unele minusuri. Orele de dirigen­­ţie nu sunt folosite pentru a deter­mina tînărul aflat în pragul ale­gerii să-şi cîntărească bine posi­bilităţile, să răspundă cît mai bine nevoilor sociale. Rare sînt cazurile cînd diriginţii acţionează diferen­ţiat pentru a sădi la elevi dragos­tea pentru munca productivă, ex­­plicînd frumuseţea activităţilor din fabrici şi de pe ogoarele patriei. Puţin sînt cunoscute şi influen­ţate opţiunile elevilor cu rezultate mai slabe la învăţătură. Profesorii urmăresc, de regulă, şi sprijină di­rect „vîrfurile“ clasei, pe acei elevi care vor să urmeze forme supe­rioare de învăţămînt. O asemenea situaţie duce de multe ori la „în­cercări“ soldate cu eşecuri ale ele­vilor mai puţin pregătiţi. Adeseori găseşti cite un tînăr care învaţă o meserie „pentru că nu avea alt­ceva mai bun de făcut“. Or, este cunoscut, de aici rezultă fluctuaţia mare, dezinteresul în muncă, pără­sirea după ani a profesiei pentru care s-a pregătit tînărul. Iată ce spune despre orien­tarea profesională şi şcolară IULIAN NI€A — Director ge­neral în Ministerul învăţămin­tului . ..După cum se ştie, în multe licee îşi desfăşoară acti­vitatea consilieri de orientare şcolară şi profesională. Potrivit Legii învăţămîntului, pe măsura pregătirii cadrelor, asemenea consilieri vor exista în fiecare liceu şi şcoală generală. Dar oricît de capabil şi perseverent ar fi, un singur om nu poate rezolva toate problemele orien­tării. Trebuie să existe un front unic al tuturor cadrelor didac­tice, al familiei, al activităţii culturale de masă. Convingerea nu vine­­după cîteva cuvinte, demonstraţii sau vizite în producţie. Iată de ce se impune o activitate sistema­tică şi continuă, care să cuprin­dă profunda cunoaştere a elevi­lor prin observări efectuate du­pă norme ştiinţifice, prin folo­sirea unor instrumente ca fişe, teste, elaborate de oameni de ştiinţă, a monografiilor profe­sionale şi, mai ales implicarea elevilor în activitatea direct productivă din uzine, cooperati­ve agricole etc“, mare forţă. Compararea tînărului cu acest model (exprimat în idei, trăsături, caracteristici, o fiinţă umană, o personalitate contempo­rană sau din trecut, un erou­ aju­tă la cunoaşterea propriilor resur­se sufleteşti, direcţionează acţiu­nile viitoare, ambiţiile, pasiunea. Tinerii chestionaţi s-au văzut în­truchipaţi în dferite personaje din literatură, artă, ştiinţă, din sport. Astfel, fetele şi-au ales ca mo­dele pe Vileria Lipan din „Balta­gul“ lui Sadoveanu, pe Otilia din „Enigma Otiliei“, romanul lui Geor­ge Călinescu, pe recordmena noas­tră Viorica Viscopoleanu. Băieţii s-au fixat mai ales asupra unor personalităţi de seamă : Henri C­oandă, Ţiţeica, Thor Heyerdal, asupra unor sportivi: Valerii Bru­mei, Dumitrache, Beckenbauer etc. Au gîndit apoi îndelung asupra calităţilor pe care le admiră la modelele alese. Din lungul şir de însuşiri ale personajelor redăm­­ inteligenţa, hotărîrea, perseverenţa, cinstea, curajul, devotamentul, se­tea de cunoaştere, ambiţia, modes­tia, obiectivitatea, fermitatea, gin­găşia etc. Cerîndu-li-se să găsească în ju­rul lor un model demn de urmat, elevii chestionaţi au remarcat în ordinea opţiunilor­­ profesorul, unul din părinţi, o rudă în haină de ofiţer. Admirînd frumuseţea sufletească a acestor modele ,tră­săturile lor de caracter, tinerii văd în ele ideiul lor de viaţă, pe îna­intaşul demn de urmat. Important este, considerăm noi, şi următorul aspect : trăsăturile, calităţile găsite la modelele alese corespund idealu­lui de viaţă socialist, întruchipîn­­du-se în personalitatea omului zi­lelor noastre . Tinereţea reprezintă un stadiu de vîrstă, o problemă demogra­fică, dar este mai ales o stare de spirit, o problemă de mo­rală socială, de conştiinţă poli­tică a popoarelor. Tinerii noş­tri, mobili şi solicitanţi ai mo­bilităţii sociale potrivit aptitu­dinilor şi posibilităţilor lor, în­zestraţi cu deosebite aptitudini tehnice, pun în discuţie atitu­dini şi norme învechite care îi împiedică să se afirme cu sin­ceritate şi să se integreze crea­tor în societate. Calm, curajos, inventiv, cultivînd amiciţia, spi­ritul de echipă, solidaritatea, tineretul nostru se formează — prin învăţătură şi muncă — în­ spiritul dăruirii pentru cauza socialismului şi păcii, a poli­ticii partidului nostru. Tinzînd la împlinire prin dăruire, tine­retul optează, se angajează să-şi joace rolul sincer şi cu serio­zitate în marea noastră familie socialistă. In ultima vreme mijloacele de comunicare în masă abordează tot mai frecvent problemele orientării profesionale. Insă nici şcoala, nici familia nu valorifi­­că suficient aceste ocazii. Infor­­marea tinerilor cu privire la „lumea profesiunilor“ stimulea­ză interesul pentru profesiuni şi pune elevul în situaţia de a reflecta serios asupra viitoru­lui său. Aceste momente se cer asigililate organic în acţiunea de pregătire a tineretului pen­tru integrarea socială. Şcoala, în colaborare cu familia şi or­ganizaţiile de tineret, va trebui să valorifice mai din plin aces­te mijloace. Anchetă realizată de­­ PETRE MATEI cu sprijinul cercetătorului EMILIAN DIMITRIU de la Institutul de Ştiinţe Pedago­gice *■ A Foto : N. SCARLET Atelierul de lucrări practice al şcolii este locul unde ies la iveală de­prinderi, talente, chemări. Aici încolțesc apoi prind muguri şi mai tîrziu, rădăcini, răspunsurile la întrebarea : „Ce meserie să-mi aleg în viaţă?" Mă vedeți ? Mă numesc Stefania Urasevici §­ lîd­î Ovoscopieră la Cabi­netul avicol Buftea. La o maşină automată, cu ecran luminos examinez calitatea ouălor şi le îndrept spre sortare. Meseria mea e nouă, mo­dernă şi bine plătită. Şi îmi cere să fiu la curent cu multe noutăţi tehnice şi ştiinţifice în domeniul avicol... Oră de biologie la laboratorul Şcolii generale de 10 ani din orașul Buftea. Microscopul dezvăluie elevilor multe taine ale lumii materiale, dă impuls spre multe profesii. Ce să mă fac? Biolog? Asistentă medicală? Tehnician agronom?

Next