Steagul Roşu, ianuarie 1971 (Anul 23, nr. 6690-6714)
1971-01-16 / nr. 6701
Pag. 6 2-6 STEAGUL ROŞU Să nu uităm chemarea, aptitudinile pentru meseria aleasă Concordanţa cît mai deplină a opţiunii cu posibilităţile reale, cu aptitudinile pentru profesiunea îndrăgită are o bază în cunoaşterea profundă a cerinţelor şi exigenţelor meseriei alese. Elevii chestionaţi au dovedit în general o bună cunoaştere a exigenţelor profesiilor pentru care au optat întrebările privind „profesiunea cea mai grea“, „profesia care solicită puţin efort fizic“ sau „cea care cere un mare efort intelectual“, „profesiunea cea mai periculoasă“ au primit o gamă variată de răspunsuri bine gîndite, argumentate cu fraze revelatoare. Răspunsuri aproape identice am primit de la cele două clase la întrebarea : „Care este profesia cea mai preţuită în ordine elevii au notat : profesorul, inginerul, medicul. Motivaţiile au dovedit simţ de răspundere, ele fiind rodul îndelungatei instrucţii şi educaţii din şcoală. Despre profesor spuneau : „pregăteşte cu grijă oamenii societăţii de mîine“, „iniţiază pe tineri în tainele cunoaşterii, îi formează ca oameni“. Despre medic : „este frumos şi util să salvezi oamenii, viaţa lor“. Socotind medicina ca profesia cea mai grea, au argumentat : „de medic depinde în multe situaţii viaţa omului“. Elevii cuprinşi în anchetă au pus apoi pe primul plan în ce priveşte efortul intelectual profesoratul, medicina, ingineria, iar ca răspuns la întrebarea privind efortul fizic redus au enumerat bibliotecarul, învăţătorul, contabilul. Răspunsuri ce dovedesc seriozitate şi cunoaştere am primit şi la întrebarea : „Care este profesiunea cea mai periculoasă ?“. Aviatorul, minerul, scafandrul, conducătorul auto. Iată răspunsurile frecvent înscrise în chestionar. Motivaţiile au scos în evidenţă gradul sporit de periculozitate, efectele neprevăzutului, solicitările intense fizice şi intelectuale. Cu foarte mici excepţii ancheta a relevat lipsa concordanţei dintre opţiunile elevilor şi profesiunile părinţilor. Acest lucru este mai pregnant la liceul din Hotarele. Elevii proveniţi din mediul rural doresc să profeseze în localităţile natale dar mai ales munci intelectuale. De aci o oarecare desprindere a tinerilor de activităţile direct productive. In mod normal, de la opţiune la realizare este un drum lung, dar ne interesează mentalitatea, sădită uneori chiar de părinţi, de a .,feri“ copiii de munca fizică. „Destul am trudit eu din greu. Copilul meu să fie domn“ auzim adesea pe unii părinţi explicînd orientarea copiilor spre munci intelectuale. Aşa se explică răspunsurile primite la întrebarea : „Ce meserie nu ai face-o în ruptul capului“. La aceasta 13 la sută au răspuns : „munca fizică“. Iată şi motivaţiile : „tot timpul eşti murdar“ (zidarul), „nu-mi place să muncesc la cîmp“, „cere prea multă bătaie de cap“ (agronomul). Forţa modelului de viaţă Un capitol aparte al anchetei noastre l-a format alegerea modelului de viaţă,, calităţile pe care le admiră la personajul fixat ca ideal. în adolescenţă, mai ales, modelul deviaţă acţionează cu 8 lMfldimfra»faiMi Trei întrebări adresate tinerilor aflaţi in pragul opţiunii CE MESERIE AŢI VREA SĂ PRACTICAŢ! ? • AVEŢI APTITUDINI PENTRU PROFESIUNEA ALEASĂ? • CU CINE VREJI SĂ SEMĂNAŢI ? Există în viaţa fiecărui om un moment crucial , acela în care optează pentru o profesiune. Sfătuit şi îndrumat cu grijă de familie, de şcoală, cunoscîndu-şi cît de cît aptitudinile şi dorinţele, adolescentul îşi alege, de obicei după îndelungi căutări, domeniul de preocupări căruia îi va închina ani de studiu, dăruire, eforturi orientate spre autorealizare, spre continuă perfecţionare. Acum, în adolescenţă, are loc fixarea idealului de viaţă, realizarea concordanţei dintre opţiuni şi aptitudinile personale, dintre alegere şi nevoile sociale. Firesc, orientarea profesională, ca etapă hotărîtoare în viaţa tînărului, stă în atenţia mai multor factori : familia, şcoala, organizaţia U.T.C., organele de partid şi de stat. Formarea cadrelor necesare multiplelor domenii de activitate este, de altfel, o componentă esenţială a politicii partidului şi statului nostru. Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate necesită astăzi, mai mult ca oricînd, oameni bine pregătiţi, pasionaţi în meseria lor, cu pronunţat spirit novator. Pentru a reliefa acest important moment al alegerii profesiunii, locul ocupat de această problemă în viaţa socială, am întreprins o anchetă printre tinerii din ultima clasă a liceelor din Olteniţa şi Hotarele. Coordonatele principale ale anchetei au fost opţiunea pentru profesie, concordanţa alegerii cu aptitudinile, fixarea modelului de urmat. Opţiunea pentru profesie— o treabă foarte serioasă Cercetarea făcută asupra elevilor din două clase (una din secţia reală şi alta din secţia umanistică) a adus pe prim plan orientarea acestora către profesii bine cunoscute, cu prestigiu în localităţile respective. Bunăoară, elevii de la secţia reală din Olteniţa au optat pentru profesia de inginer (26%), profesor (27%), ofiţer (10%), proiectant (7°/o), în schimb cei de la secţia umanistică din Hotarele şi-au orientat preferinţele către profesor (36%), învăţător (30°/1), asistentă medicală (20%). Aproape toţi elevii chestionaţi au considerat că au aptitudini pentru profesiunea înscrisă în chestionar. Interpretarea datelor obţinute a permis cîteva concluzii interesante. în primul rînd s-a făcut remarcat influenţa importantă a mediului social în care trăiesc tinerii asupra alegerii lor. Evantaiul profesiilor pentru care au optat depinde nemijlocit de cadrul economic şi social. Elevii din Hotarele au optat numai pentru şase profesiuni, ponderea avînd-o dascălul de la catedră şi asistenta medicală. Fiind vorba în marea lor majoritate de fete, acestea şi-au ales ca viitoare profesii activităţi specifice localităţilor rurale şi cu condiţii concrete de aprofesa meseria aleasă. La aceeaşi întrebare : Ce profesiune aţi vrea să practicaţi ? elevii din Olteniţa au enumerat 13 meserii. Au predominat inginerul, proiectantul, profesorul, ofiţerul. Au fost însă şi alte opţiuni: farmacistă, economist, tehnician, impiegat C.F.R., medic. De unde concluzia că mediul orăşenesc în care trăiesc şi învaţă elevii din Olteniţa pune o tentă aparte în definirea viitoarelor preocupări ale adolescenţilor. Motivaţia alegerii este şi ea interesantă. Iată cîteva argumente: „iubesc oamenii şi vreau să-i ajut“ (medic), „mă atrag copiii“ (profesoară), „de mic copil trăiesc în acest mediu“ (impiegat C.F.R.). Familia şi şcoala au un rol esenţial în orientarea profesională a tinerilor. Iată o părere autorizată în această direcţie : COSTIN ŞTEFANE»!^ — cercetător la Institutul de Ştiinţe Pedagogice — ,în şcoală copiii află, dinmanuale şi din dialogul de ani şi ani cu învăţătorii şi profesorii, despre meserii şi activităţi sociale utile şi de mare însemnătate pentru societatea noastră. Ceea ce este deosebit de preţios in cunoaşterea de către elevi a profesiilor, cu ajutorul şcolii, constă in faptul că ei desluşesc conţinutul meseriilor, calităţile, aptitudinile şi cunoştinţele care se cer pentru o profesiune sau alta — deprinderile mai utile şi ,mai ales, condiţiile de muncă şi rolul activităţii respective în ansamblul economiei naţionale şi al vieţii noastre sociale. Această cunoaştere atît de amănunţită a viitoarelor profesii, pe care elevii o vor realiza în şcoală, nu o pot face — cel puţin în aceeaşi măsură — şi în familie. Iată pentru ce, deşi viitoarele profesii ale copiilor ,,se află“ în familie — este vorba de dorinţa legitimă a părinţilor de a vedea cum se încheagă şi cum se defineşte acest viitor — pregătirea nemijlocită o acordă şcoala. De aceea, între şcoală şi familie este necesară o atît de strînsă colaborare, părinţii găsind aici un bun sfetnic pentru a discuta despre viitorul copiilor lor. Aşa stînd lucrurile, familia trebuie să se ocupe ea însăşi nu numai de pregătirea copiilor pentru viaţă ci şi de propria ei pregătire spre a face faţă cu cinste acestei înalte îndatoriri. Iar pregătirea înseamnă... şcoală !“. Chestionarul nostru a cuprins şi o întrebare intitulată : Ce profesie vă recomandă părinţii ? La această întrebare 47 la sută din elevii de la Hotarele şi 36 la sută din Olteniţa au răspuns : Pe aceea pe care o vreau eu“. Să fie vorba de o maturizare a adolescentului, de o independenţă în alegere ? Da şi nu. Da, pentru că la vîrsta de 18— 19 ani tînărul simte nevoia de a hotărî oarecum singur în probleme care-1 privesc, de a avea opinii proprii. Acum se definesc personalitatea lui, trăsăturile de caracter, responsabilitatea bazată pe înţelegere şi cunoaştere. Nu, deoarece tînărul suferă o mare influenţă din partea mediului social, însuşindu-şi chiar şi fără voia lui opiniile, mentalităţile colectivului din care face parte. Aparenta independenţă în opţiuni se bazează pe acumulări treptate, pe experienţa de viaţă, pe dorinţa fermă de a dobîndi calităţile modelului ales. De aci au decurs şi motivaţii interesante : „Meseria nu poate fi impusă omului“, „tata spune că munceşti bine acolo unde te simţi atras“, „există o tradiţie în familie şi ea trebuie păstrată“. Nu-i mai puţin adevărat că un sfat dat la timp, o implantare treptată în sufletul tînărului a dragostei faţă de o meserie, explicarea multiplelor faţete ale muncii către care simte atracţie dau de cele mai multe ori roadele scontate. Cuvîntul părinţilor, dorinţa lor de a vedea copilul afirmîndu-se în domenii de muncă preţuite de societate determină pe tineri să le urmeze sfatul. „Părinţii mei vor să aibă un profesor în familie“, motivează alegerea o elevă din Hotarele. „Tata a îndrăgit mecanica. Mă îndeamnă către acest domeniu. Pot oare să nu-i satisfac dorinţa ?“, argumentează un elev din Olteniţa. Atragerea familiei din timp în munca educativă, colaborarea permanentă şi intensificarea schimbului de opinii cu şcoala, acordarea de consultaţii de către diriginte constituie mijloace eficiente în perioada premergătoare luării deciziei pentru profesiune. La rîndul lor, organizaţiile de tineret au putinţa de a promova interesul către anumite profesii cerute de societate, de a stimula spiritul de iniţiativă şi de răspundere, de a dezvolta înclinaţiile şi aptitudinile tinerilor, de a-i familiariza treptat cu conţinutul unor profesiuni şi a le cultiva dragostea pentru muncă. Mai puţin valorificate, dar importante pentru creşterea eficienţei acţiunii de orientare profesională sunt relaţiile şcolii cu întreprinderile economice din apropierea lor, cu instituţiile culturale şi administrative şi în special cu acelea care dispun de un sistem de calificare a cadrelor. Aceste relaţii de colaborare, materializate în vizite, ajutoare, întîlniri, practică de producţie etc. se pot finaliza cu recomandări şi angajamente preliminare concursurilor sau cu repartizări aproximative ale elevilor din ultimele clase în unităţile economice respective. Folosirea posibilităţilor locale dă un caracter concret acţiunii de orientare şi apropie şcoala de viaţă. Ocaziile de a valorifica aceste situaţii sunt destul de numeroase. Sondajul nostru privind preocuparea şcolii pentru orientarea profesională a elevilor a scos la iveală unele minusuri. Orele de dirigenţie nu sunt folosite pentru a determina tînărul aflat în pragul alegerii să-şi cîntărească bine posibilităţile, să răspundă cît mai bine nevoilor sociale. Rare sînt cazurile cînd diriginţii acţionează diferenţiat pentru a sădi la elevi dragostea pentru munca productivă, explicînd frumuseţea activităţilor din fabrici şi de pe ogoarele patriei. Puţin sînt cunoscute şi influenţate opţiunile elevilor cu rezultate mai slabe la învăţătură. Profesorii urmăresc, de regulă, şi sprijină direct „vîrfurile“ clasei, pe acei elevi care vor să urmeze forme superioare de învăţămînt. O asemenea situaţie duce de multe ori la „încercări“ soldate cu eşecuri ale elevilor mai puţin pregătiţi. Adeseori găseşti cite un tînăr care învaţă o meserie „pentru că nu avea altceva mai bun de făcut“. Or, este cunoscut, de aici rezultă fluctuaţia mare, dezinteresul în muncă, părăsirea după ani a profesiei pentru care s-a pregătit tînărul. Iată ce spune despre orientarea profesională şi şcolară IULIAN NI€A — Director general în Ministerul învăţămintului . ..După cum se ştie, în multe licee îşi desfăşoară activitatea consilieri de orientare şcolară şi profesională. Potrivit Legii învăţămîntului, pe măsura pregătirii cadrelor, asemenea consilieri vor exista în fiecare liceu şi şcoală generală. Dar oricît de capabil şi perseverent ar fi, un singur om nu poate rezolva toate problemele orientării. Trebuie să existe un front unic al tuturor cadrelor didactice, al familiei, al activităţii culturale de masă. Convingerea nu vinedupă cîteva cuvinte, demonstraţii sau vizite în producţie. Iată de ce se impune o activitate sistematică şi continuă, care să cuprindă profunda cunoaştere a elevilor prin observări efectuate după norme ştiinţifice, prin folosirea unor instrumente ca fişe, teste, elaborate de oameni de ştiinţă, a monografiilor profesionale şi, mai ales implicarea elevilor în activitatea direct productivă din uzine, cooperative agricole etc“, mare forţă. Compararea tînărului cu acest model (exprimat în idei, trăsături, caracteristici, o fiinţă umană, o personalitate contemporană sau din trecut, un erou ajută la cunoaşterea propriilor resurse sufleteşti, direcţionează acţiunile viitoare, ambiţiile, pasiunea. Tinerii chestionaţi s-au văzut întruchipaţi în dferite personaje din literatură, artă, ştiinţă, din sport. Astfel, fetele şi-au ales ca modele pe Vileria Lipan din „Baltagul“ lui Sadoveanu, pe Otilia din „Enigma Otiliei“, romanul lui George Călinescu, pe recordmena noastră Viorica Viscopoleanu. Băieţii s-au fixat mai ales asupra unor personalităţi de seamă : Henri Coandă, Ţiţeica, Thor Heyerdal, asupra unor sportivi: Valerii Brumei, Dumitrache, Beckenbauer etc. Au gîndit apoi îndelung asupra calităţilor pe care le admiră la modelele alese. Din lungul şir de însuşiri ale personajelor redăm inteligenţa, hotărîrea, perseverenţa, cinstea, curajul, devotamentul, setea de cunoaştere, ambiţia, modestia, obiectivitatea, fermitatea, gingăşia etc. Cerîndu-li-se să găsească în jurul lor un model demn de urmat, elevii chestionaţi au remarcat în ordinea opţiunilor profesorul, unul din părinţi, o rudă în haină de ofiţer. Admirînd frumuseţea sufletească a acestor modele ,trăsăturile lor de caracter, tinerii văd în ele ideiul lor de viaţă, pe înaintaşul demn de urmat. Important este, considerăm noi, şi următorul aspect : trăsăturile, calităţile găsite la modelele alese corespund idealului de viaţă socialist, întruchipîndu-se în personalitatea omului zilelor noastre . Tinereţea reprezintă un stadiu de vîrstă, o problemă demografică, dar este mai ales o stare de spirit, o problemă de morală socială, de conştiinţă politică a popoarelor. Tinerii noştri, mobili şi solicitanţi ai mobilităţii sociale potrivit aptitudinilor şi posibilităţilor lor, înzestraţi cu deosebite aptitudini tehnice, pun în discuţie atitudini şi norme învechite care îi împiedică să se afirme cu sinceritate şi să se integreze creator în societate. Calm, curajos, inventiv, cultivînd amiciţia, spiritul de echipă, solidaritatea, tineretul nostru se formează — prin învăţătură şi muncă — în spiritul dăruirii pentru cauza socialismului şi păcii, a politicii partidului nostru. Tinzînd la împlinire prin dăruire, tineretul optează, se angajează să-şi joace rolul sincer şi cu seriozitate în marea noastră familie socialistă. In ultima vreme mijloacele de comunicare în masă abordează tot mai frecvent problemele orientării profesionale. Insă nici şcoala, nici familia nu valorifică suficient aceste ocazii. Informarea tinerilor cu privire la „lumea profesiunilor“ stimulează interesul pentru profesiuni şi pune elevul în situaţia de a reflecta serios asupra viitorului său. Aceste momente se cer asigililate organic în acţiunea de pregătire a tineretului pentru integrarea socială. Şcoala, în colaborare cu familia şi organizaţiile de tineret, va trebui să valorifice mai din plin aceste mijloace. Anchetă realizată de PETRE MATEI cu sprijinul cercetătorului EMILIAN DIMITRIU de la Institutul de Ştiinţe Pedagogice *■ A Foto : N. SCARLET Atelierul de lucrări practice al şcolii este locul unde ies la iveală deprinderi, talente, chemări. Aici încolțesc apoi prind muguri şi mai tîrziu, rădăcini, răspunsurile la întrebarea : „Ce meserie să-mi aleg în viaţă?" Mă vedeți ? Mă numesc Stefania Urasevici § lîdî Ovoscopieră la Cabinetul avicol Buftea. La o maşină automată, cu ecran luminos examinez calitatea ouălor şi le îndrept spre sortare. Meseria mea e nouă, modernă şi bine plătită. Şi îmi cere să fiu la curent cu multe noutăţi tehnice şi ştiinţifice în domeniul avicol... Oră de biologie la laboratorul Şcolii generale de 10 ani din orașul Buftea. Microscopul dezvăluie elevilor multe taine ale lumii materiale, dă impuls spre multe profesii. Ce să mă fac? Biolog? Asistentă medicală? Tehnician agronom?