Steagul Roşu, februarie 1971 (Anul 23, nr. 6715-6738)

1971-02-25 / nr. 6735

IS (Urmare din pag. a l-a) constituie o necesitate de prim or­din, dacă vrem, într-adevăr, să a­­sigurăm produselor noastre un ni­vel tehnic ridicat, şi competitivi­tate pe scară internaţională. Nu mă mai refer la celelalte ramuri pentru că problemele spe­cializării se pun în mod diferit, deşi în această consfătuire unii to­varăşi au vorbit despre felul în care se acţionează în această pri­vinţă in industria uşoară. Problema specializării trebuie, într-adevăr, să o tratăm în mod diferenţiat, de la ramură la ramură, îndeosebi este necesar să acordăm, în această pri­vinţă, atenţia principală construc­ţiilor de maşini şi, plecînd de aici să realizăm tot ceea ce se impune pentru toate celelalte ramuri. In ce priveşte activitatea de cer­cetare şi proiectare doresc să arăt că în acest domeniu am făcut paşi însemnaţi înainte, am obţinut o se­rie de rezultate bune, în cincinalul care a trecut am creat un mare număr de institute şi centre de cercetare, în sectorul construcţiilor de maşini, unde în 1965 aveam doar două sau trei institute, am ajuns să avem astăzi 17 institute şi centre de cercetare. Consider că acesta este un lucru bun, aşa cum apreciez ca pozitiv faptul că aceste­­institute şi centre funcţionează în­deosebi pe lingă unităţile produc­tive, la centrale, ceea ce asigură o strînsă legătură a activităţii de cercetare şi proiectare cu produc­ţia. Nu vreau să mă mai refer la lipsurile care sunt în acest domeniu de activitate. Doresc însă să subli­niez că va trebui să acordăm o atenţie mai mare cercetării şi pro­iectării, în special în ramura con­strucţiilor de maşini unde intro­ducerea noului este deosebit de rapidă. Se cunoaşte că în această ramură, într-un interval de 6-7 ani apar noi tehnologii, noi motoare şi utilaje, noi maşini — şi dacă nu ţinem pasul, nu vom putea fi com­petitivi pe piaţa internaţională, nu vom putea înzestra economia na­ţională cu tehnica modernă, avan­sată. De aceea este necesar să acor­dăm o mare atenţie activităţii de cercetare din această ramură, in­troducerii cît mai rapide în pro­ducţie a rezultatelor ei. Aceasta este, desigur, valabil şi pentru celelalte ramuri de activi-,­­ate — pentru chimie, metalurgie, industria minieră, industria uşoară şi alimentară, în raport cu specifi­cul şi caracterul fiecăreia. Este clar, de exemplu, că dacă avem un institut minier-cărbune şi există 3 centrale industriale ale cărbunelui nu va trebui să înfiinţăm pentru fiecare din ele cîte un institut. Desigur, o dată cu dezvoltarea activităţii de cercetare în institute este necesar ca şi în unităţile pro­ductive să sporească preocuparea pentru aplicarea rezultatelor cer­cetării, perfecţionarea continuă a producţiei, introducerea noului. Trebuie să avem în vedere nece­sitatea unei coordonări a cercetării ştiinţifice spre a nu risipi forţele, şi a folosi mai bine atît cadrele, cît şi mijloacele tehnice, materiale şi financiare, şi a obţine mai rapid soluţionarea unor probleme tehnico­­ştiinţifice pe care le ridică dezvol­tarea producţiei, progresul general al întregii ţări. De altfel acesta a fost scopul înfiinţării, la timpul respectiv, a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Problema co­ordonării cercetării pe ministere şi chiar pe economie, pe întreaga ţară, este deci o stringentă nece­sitate. Asigurînd această coordona­re nu înseamnă că ştirbim sau împiedicăm în vreun fel dezvol­tarea activităţii de cercetare care se desfăşoară jos, în institute şi unităţi productive. Pornind de la rolul important pe care îl are cercetarea ştiinţifică în creaţia de bunuri materiale, în perfecţionarea producţiei şi a în­tregii noastre activităţi, va trebui să acordăm în permanenţă o aten­ţie deosebită acestui sector ; este necesar să ne preocupăm de orga­nizarea institutelor şi centrelor de cercetare acolo unde ele sunt cel mai necesare pentru a asigura in­troducerea rapidă a noului în pro­ducţie, fără însă a merge la uni­formizare. Să ţinem seama în a­­ceastă privinţă de specificul fiecă­rei ramuri şi să asigurăm o coor­donare cît mai unitară a activităţii, fără ca aceasta să însemne neapă­rat o centralizare a muncii de cercetare. S-a vorbit aici despre calitatea produselor. Cred că pentru noi toţi este clar că, dacă vrem să pătrun­dem cu mărfurile noastre pe piaţa internaţională, dacă dorim să dez­voltăm economia naţională la nivelul tehnicii mondiale trebuie să acordăm o atenţie deosebită problemei calităţii întregii noastre activităţi. Nu vreau să dau nici un exemplu în această privinţă, dar consider că această problemă tre­buie să stea permanent în atenţia tuturor centralelor, a tuturor uni­tăţilor noastre de producţie. Pînă la urmă, calitatea nu o hotărăşte controlul de calitate, ci activi­tatea practică, concretă a fiecărui muncitor, maistru, inginer, a tutu­ror acelora care lucrează nemijlo­cit în procesul de producţie. Este necesar să luăm asemenea măsuri încît să facem ca din unităţile noastre să nu mai iasă în nici un fel produse necorespunzătoare. Nu­mai cînd vom reuşi ca aceasta să devină o cauză generală a între­gului colectiv, atunci vom realiza în mod corespunzător problema calităţii. O altă latură importantă a acti­vităţii centralelor noastre este asi­gurarea desfacerii produselor. Am mai spus şi cu alt prilej că pro­cesul de producţie se termină numai odată cu vînzarea produsu­lui, fie în ţară, fie în străinătate, cu încasarea contravalorii lui şi deci cu crearea condiţiilor pentru reluarea ciclului de producţie. Noi considerăm că problema desfacerii produselor trebuie rezolvată pe centrală. Din acest punct de vedere este necesar ca unităţile din ca­drul centralelor să fie întrucîtva degrevate de asemenea sarcini, fără însă a considera că ele nu trebuie să se mai preocupe deloc de felul cum se vinde produsul lor pe piaţă. Dar cel care trebuie să realizeze desfacerea producţiei este centrala, ea trebuie să realizeze vînzarea, atît în ţară cit şi în străinătate. Am mai discutat această problemă la consfătuirea privind activitatea de comerţ exterior şi nu doresc să insist asupra ei. In cadrul consfătuirii s-a vorbit mult de problema aprovizionării tehnico-materiale. Această problemă constituie, de asemenea, o sarcină importantă ce revine centralelor, care trebuie să realizeze aprovizio­narea tehnico-materială a tuturor unităţilor de producţie din cadrul lor. în legătură cu această proble­mă s-au făcut aici multe propuneri juste, în special pentru îmbunătă­ţirea proiectului de lege care se pregătește, pentru ridicarea rolului și răspunderii departamentului a­­provizionării din cadrul C.S.P. în asigurarea bunei aprovizionări teh­nico-materiale. Desigur, în domeniul aprovizio­nării tehnico-materiale se pun multe probleme. O bună aprovizio­nare începe în primul rînd cu o planificare corespunzătoare. După cum se ştie noi am realizat şi chiar am depăşit, an de an, planul de producţie. Aceasta înseamnă că, pînă la urmă, am avut o balanţă bună de materii prime şi materia­le. Avem stabilite norme de con­sum, dispunem de stocuri de ma­teriale, atît pentru producţie cît şi de rezervă. Unele stocuri sunt co­respunzătoare, altele, se spune, că sunt încă mici — dar totuşi sunt. Există norme precise care stau la baza stabilirii programului de ac­tivitate din unităţile de producţie. Atunci de unde intervin totuşi unele neajunsuri în aprovizionarea tehnico-materială a procesului de producţie ? După părerea mea, lip­surile în domeniul bunei aprovizio­nări tehnico-materiale rezidă în primul rînd în nerespectarea con­tractelor, în nelivrarea la timp de către unităţile producătoare a ma­terialelor, subansamblelor sau a produselor contractate cu alte în­treprinderi. Deşi n-aş fi vrut să dau nici un exemplu, doresc totuşi să arăt că centrala de vagoane a întîmpinat mari greutăţi în reali­zarea sarcinilor de plan datorită faptului că alte întreprinderi, cu care avea contracte de cooperare, nu i-au livrat la timp boghiurile necesare. Asemenea situaţii am în­tâlnit şi în legătură cu alte pro­duse. Or, numai asigurînd livrarea promptă, fără întîrziere a produ­selor contractate vom contribui la buna organizare şi desfăşurare a producţiei . Deci problema este de a introduce ordine în planificarea noastră, de a asigura executarea la timp a comenzilor contractate. Eu înţeleg că am putea avea greutăţi — şi cite­odată avem — cu produ­sele care întîrzie să ne vină din import, deşi nici în această privinţă n-ar trebui să­­ întîmpinăm dificul­tăţi, pentru că noi tot am alocat şi alocăm banii necesari pentru importuri. Cîte­odată însă aceste importuri ne costă mai scump pen­tru că nu le contractăm la timp. Deci problema principală care se pune în legătură cu desfăşurarea susţinută, ritmică a procesului de producţie, cu buna aprovizionare tehnico-materială este realizarea u­­nei planificări judicioase, intro­ducerea unei ordini desăvîrşite în livrările de produse dintre între­prinderi. Consider că în această pri­vinţă departamentului aprovizionă­rii din C.S.P., ca şi ministerelor, le revin încă sarcini mari, pînă cînd centralele vor prelua bine toate a­­tribuţiunile ce le au. Avem cazuri cînd chiar între unităţile din cadrul aceleiaşi centrale, depinzînd deci de acelaşi director de centrală, nu se realizează la timp livrările di­feritelor materiale sau subansam­­ble. De aceea, consider că această problemă trebuie să preocupe în mod deosebit centralele , să fie luate măsuri hotărîte pentru a pune ordine în această privinţă, deoarece de aceasta depinde desfăşurarea normală a activităţii de producţie şi, în bună măsură, calitatea pro­­priu-zisă a produselor. în atribuţiile unităţilor cu statut de centrală un loc important îl va avea întocmirea planului de producţie. Cînd s-a trecut la or­ganizarea centralelor s-a pornit de la considerentul că ele trebuie să fie de fapt titularul de plan — asi­gurînd, fireşte, ca fiecare între­prindere componentă să participe şi să-şi spună părerea la stabili­rea sarcinilor de plan ce-i revin. Centrala este unitatea cu care lu­crează planificarea, ministerul, fi­nanţele şi toate organismele noa­stre economice ! Pornind de aici trebuie să stabilim atît mijloacele cît şi organizarea corespunzătoare, pentru ca centralele să cunoască bine capacităţile de producţie pe care le au şi, în concordanţă cu ele, cu sarcinile generale puse de partid şi guvern, să-şi întocmească planul. In legătură cu aceasta doresc să mă refer în continuare la pro­blema indicatorilor de plan. De­sigur, pot fi mai mulţi sau mai puţini indicatori ; pentru oricine însă care va conduce producţia, pentru orice conducător de centrală, cunoaşterea unui număr foarte mare de indicatori este o necesi­tate. Fie că vom cuprinde sau nu aceşti indicatori în planul de stat, centrala nu se va putea lipsi de ei, fiindu-i absolut necesari pentru a asigura o conducere ştiinţifică şi cu bune rezultate a activităţii economice. Poate oare cineva să nu cunoască ce produce şi pentru cine, ce sortimente realizează, atît în unităţi fizice cît şi valoric ? Poate cineva să nu prevadă de unde şi cum se aprovizionează, ce materiale îi sunt necesare pentru sortimentele pe care le produce ? Poate cineva să nu stabilească cu cine va coopera spre a realiza pro­dusul respectiv ? Poate să nu ştie cu ce număr de muncitori va rea­liza planul, ciţi ingineri­­i trebuie în proiectare, c­îţi în cercetare şi in producţie ? Care conducător de centrală se poate angaja realmente să conducă activitatea economică fără să cunoască aceşti indicatori de bază ? Cu toţii cunoaştem că forţa ho­­tărîtoare în producţie este omul , îndeplinirea planului depinde în­­tr-o măsură decisivă de felul cum asigurăm şi formăm cadrele nece­sare. Se ştie că pentru a pregăti un inginer este nevoie de 5 ani de zile. Necesarul de cadre tre­buie deci cunoscut şi prevăzut cu mult înainte, spre a şti unde să formăm aceste cadre, ce să facem în acest scop. De asemenea, ca să pregătim muncitori calificaţi, tre­buie să ştim dinainte cîţi ne tre­buie, ce şcoli dezvoltăm pentru a­­ceasta. Deci problema stabilirii de indicatori precişi în legătură cu asigurarea şi folosirea forţei de muncă nu este o simplă formali­tate, ci reprezintă o necesitate strin­gentă pentru o conducere eficientă a economiei . Aş putea, desigur, să mă refer şi la alţi indicatori. Ne gîndim ca, într-adevăr, în planul central să avem mai puţini indicatori, dar nu vom scuti cu nimic centralele să aibă un număr foarte mare de ast­fel de indicatori. Nu putem con­duce economia, activitatea de con­strucţie socialistă, lăsînd ca fie­care unitate să procedeze cum do­reşte în acest domeniu hotărîtor. Noi construim în mod planificat — şi trebuie să asigurăm o repar­tiţie cit mai judicioasă a forţei de muncă în diferitele sectoare de activitate. Totodată, trebuie să ve­ghem la folosirea raţională a aces­tor forţe, să creăm condiţii de lu­cru pentru toţi oamenii muncii, în acest spirit trebuie privită pro­blema asigurării şi formării cadre­lor — nu ca un indicator în plus sau în minus. Fireşte unii ar putea spune că aceasta înseamnă evidenţă mai multă. Da, tovarăşi ! De aceea ne şi preocupăm să introducem un sis­tem cît mai modern de evidenţă. Folosim maşini de calcul spre a putea ca, într-adevăr, simplificînd munca oamenilor, să realizăm o evidenţă bună şi la timp. Fără o asemenea evidenţă nu se poate con­duce economia ! Fiecare din condu­cătorii de centrală va trebui să in­troducă o disciplină de fier în a­­ceastă privinţă. Eu rog pe condu­cătorii centralelor să înţeleagă că trebuie să acorde o atenţie deose­bită tuturor problemelor care ţin de o bună planificare , să nu caute să fugă de ele sub motiv că „o să le rezolve alţii“. S-au ridicat aici şi unele pro­bleme financiare ; nu aş dori să insist prea mult asupra lor. Noi pornim de la faptul că centrala trebuie să răspundă de întreaga activitate economico-financiară a unităţilor în subordine. Legătura între buget, bancă şi unităţile de producţie este centrala, ea trebuie să aibă o evidenţă generală a be­neficiilor şi să le verse la buget, indiferent unde se realizează a­­ceste beneficii. Centrala trebuie să cunoască şi să urmărească indica­torii financiari, să ştie cum se rea­lizează beneficiile şi ceilalţi indici de către toate unităţile din cadrul său ; ea centralizează rezultatele obţinute în realizarea acestor indi­catori şi din dispoziţia ei se fac toate repartiţiile stabilindu-se atît ceea ce rămîne la întreprinderi şi centrală, cît şi ceea ce se varsă la buget în conformitate cu pre­vederile legii. Va trebui să examinăm o serie de propuneri care s-au făcut aici privind lăsarea unor fonduri la dispoziţia centralelor, dar procedînd la o redistribuire a acestora şi asi­gurînd un control unitar asupra folosirii şi cheltuirii lor, tocmai spre a întări rolul şi atribuţiunile a­­cestor unităţi în conducerea acti­vităţii economice. De altfel, în ce priveşte investi­ţiile, în afară de anumite cazuri, cea mai mare parte se fac prin centrală. Este adevărat că aceasta implică anumite obligaţii, dar nu vom renunţa niciodată la acest sis­tem, şi nici la controlul respectiv. Centralele au astăzi dreptul să a­­vizeze investiţii pînă la 30 de mi­lioane, desigur, în conformitate cu legile în vigoare. Dar poate oare cineva, atunci cînd realizează o lu­crare de investiţii, să renunţe la întocmirea unui proiect sau să nu supună proiectul respectiv spre a­­vizare şi control ? Nimeni nu poate pretinde acest lucru ! Altceva este însă de a simplifica, eventual, u­­nele faze de realizare a investiţiei cum, de altfel, au făcut linele cen­trale care şi-au elaborat proiectul, şi au executat, în cadrul planului general, lucrările respective, fără să mai apeleze la proiectanţi şi chiar la constructori din afară. Con­siderăm că aceasta este o practică bună pe care am recomandat-o şi o recomandăm. Am constatat că a­­ceste centrale au executat o serie de lucrări mari cu aproape 50 la sută mai ieftin decît dacă le-ar fi realizat prin întreprinderile spe­cializate ale Ministerului Construc­țiilor Industriale, care în general lucrează bine, dar foarte scump. Deci, asemenea atribuţii şi sarcini rămîn la centrale — şi trebuie să le întărim în conformitate cu le­gile şi cu normele generale care guvernează economia noastră. Pe drept cuvînt cîţiva tovarăşi au ridicat aici problema unei mai bune cooperări directe între uni­tăţile cu statut de centrală, însăşi legea contractelor prevede o coo­perare strînsă şi o legătură per­manentă între centrale — atît din cadrul aceluiaşi minister cît şi din­tre centralele aparţinînd unor mi­nistere diferite — pentru a stabili împreună cum să rezolve anumite probleme, inclusiv cum pot coo­pera la realizarea unor obiective economice. O sarcină importantă a centrale­lor industriale este asigurarea pre­gătirii cadrelor şi a reciclării aces­tora. De altfel, în legea supusă dis­cuţiilor privind reciclarea cadrelor, se prevede în mod expres această obligaţie a centralelor. Este de în­ţeles că centralele trebuie să se preocupe atît de formarea muncito­rilor calificaţi, de promovarea lor în producţie, cît şi de asigurarea necesarului de cadre cu studii me­dii şi superioare. Desigur, toate a­­cestea trebuie să­ se facă în confor­mitate cu normele generale, în con­sfătuirea noastră s-au făcut cîteva propuneri în legătură cu unele de­rogări de la legile în vigoare pri­vind promovarea în diferite func­ții. Această problemă este destul de serioasă și ea trebuie tratată ca atare. Să avem în vedere că legile noastre privind stagiile în produc­ţie sunt unice pentru toată econo­mia ; a admite derogări de la ele ar însemna să nu soluţionăm în mod corespunzător această pro­blemă, să creăm posibilităţi ca în unele cazuri promovările să nu se facă în conformitate cu nevoile eco­nomiei şi să se dea naştere la abu­zuri şi favoritisme în această pri­vinţă. Există, într-adevăr, o problemă pe care noi o analizăm şi va trebui s-o soluţionăm în mod corespun­zător — aceea a promovării de maiştri din rîndul muncitorilor de înaltă calificare. în general, trimi­tem în şcolile de maiştri tineri de 18 ani şi, la 21 de ani, după ce absolvă cursurile respective, le este greu să conducă producţia, pentru că n-au avut înainte practica nece­sară ca muncitori. Va trebui să re­vedem această lege, să recrutăm pentru şcolile de maiştri oameni cu practică în producţie,­­să organizăm pregătirea lor corespunzătoare spre a căpăta cunoştinţele necesare de organizatori şi conducători ai pro­ducţiei. Desigur, acolo unde se va ivi necesitatea, şi de la caz la caz, va trebui să admitem ca unii mun­citori de înaltă calificare să poată fi promovaţi maiştri, urmînd ca între timp să frecventeze cursurile respective, pe care le avem de alt­fel organizate în toate întreprin­derile. Aici se ridică şi alte aspecte — legate de salarizare, de cointe­resare, — pe care însă le vom ana­liza în mod special spre a soluţiona cît mai bine această problemă. Este adevărat, noi am stabilit o oa­recare corelaţie în ce priveşte sa­lariul tarifar, dar nu este încă su­ficient de bine rezolvată problema legării mai strînse a veniturilor ma­istrului de rezultatele obţinute de secţia sau atelierul de producţie pe care acesta îl conduce. Va trebui să studiem această problemă şi să o soluţionăm în mod corespunzător. Dar, pornind de aici, nu putem extinde aceste derogări la ingineri, la cercetători şi aşa p­ai departe, decît în limitele şi în cazurile pre­văzute în lege pentru categoriile respective. Astăzi există totuşi un număr suficient de cadre cu studii superioare şi medii şi n-am putea spune ca nu avem posibilitatea să acoperim toate sectoarele cu oameni avînd stagiul corespunzător. Desi­gur, sînt şi unele mici excepţii cînd, de la caz la caz, se dau a­­probările necesare. In general, însă, sîntem astăzi în situaţia să putem spune că nu este necesar să apelăm la derogări de la prevederile legii pentru a acoperi nevoile de cadre ale unor sectoare. In continuare doresc să atrag a­­tenţia asupra unei probleme pe care o consider deosebit de importantă. Este vorba de preocuparea pe care trebuie s-o manifeste conducerile centralelor faţă de problemele so­ciale, de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale oame­nilor muncii. Desigur, sunt organi­zaţii care au mare rol în această privinţă, dar şi centralele, condu­cerile lor vor trebui să urmărească îndeaproape ca prevederile privind realizarea creşterii veniturilor, îm­bunătăţirea condiţiilor de lucru şi măsurile pentru a asigura aceste condiţii precum şi alte prevederi de ordin social să se realizeze cît mai bine. Avem în vedere ca, în acest cincinal să ajungem, de la 27 000 de locuri în creşe, cît avem astăzi, la 80—100 000 , aceasta va ajuta la rezolvarea în condiţiuni bune a acestei probleme. Va creşte numărul de cămine pentru copii, vom construi, de asemenea, un nu­măr însemnat de locuri în cămine pentru tineret. Se prevede a se or­ganiza cantine corespunzătoare, în raport cu necesităţile şi cerinţele oamenilor muncii. Avem un şir de prevederi în legătură cu rezolvarea altor probleme de interes social , la care m-am mai referit. în ce pri­veşte locuinţele, cunoaşteţi că se pre­vede construirea a 500 000 de a­­partamente, dar probabil că această cifră va fi depăşită, încă de pe acum am suplimentat cu 15 000 de apar­tamente planul de construcţii de lo­cuinţe în Capitală. Dacă ne vom ocupa serios de realizarea la timp a tuturor acestor prevederi, vom obţine progrese însemnate în solu­ţionarea multora din problemele în care mai întîmpinăm astăzi unele greutăţi. Fireşte nu se poate spune că în 5 ani vom rezolva total pro­blema locuinţelor, deoarece cerin­ţele în acest domeniu cresc, oame­nii care stau astăzi într-o casă mai modestă, mîine vor neapărat să se mute în alta mai mare —acesta este un lucru firesc ; va trece încă mult pînă cînd vom putea spune că am asigurat un fond de locuinţe care să satisfacă toate cerinţele aşa cum doreşte fiecare. Dar prevede­rile pe care le avem în această privinţă trebuie urmărite şi reali­zate în bune condiţiuni. Consider că trebuie să ţinem seama de o serie de propuneri for­mulate aici privind atribuirea fon­durilor şi mijloacelor materiale cen­tralelor pentru a realiza asemenea prevederi cu caracter social — lo­cuinţe, creşe, cantine, cămine — asigurînd în felul acesta o legătură mai strînsă a salariaţilor cu între­prinderea respectivă. Aşa cum am spus şi la adunarea salariaţilor de la „23 August“, vom distribui şi lo­cuinţele prin întreprinderi, vom face ca, prin dezvoltarea reţelei de creşe, de cămine şi prin alte mă­suri cu caracter social, salariaţii să se simtă mai strîns ataşaţi de între­prinderea unde lucrează. Deci acea­sta va fi un factor care va întări propriu-zis rolul întreprinderilor, legătura lor cu masele de oameni ai muncii. Din acest punct de ve­dere consider că este bine să reve­dem şi să lărgim atribuţiile centra­lelor şi întreprinderilor Nu am vorbit despre ministere pentru că despre ele am mai dis­cutat şi în alte împrejurări. Este însă clar că, odată cu lărgirea atri­buţiilor centralelor şi întreprinde­rilor economice, se modifică şi ro­lul pe care îl au astăzi ministerele. Ele vor trebui să renunţe la o se­rie de practici din trecut, cînd se ocupau de rezolvarea tuturor pro­blemelor , să lase o mare parte din aceste probleme în răspunderea noilor organisme economice, în schimb ministerele trebuie să a­­corde mai multă atenţie probleme­lor conducerii generale, rezolvării lor unitare pentru toate sectoarele de care se ocupă, în felul acesta ele vor putea, într-adevăr, să aibă o privire de perspectivă, să acorde mai multă atenţie problemelor in­troducerii noului, organizării uni­tare a cercetării şi soluţionării pro­blemelor generale ale conducerii ramurilor respective, în concepţia despre care am vor­bit pînă acum, cresc foarte mult atribuţiile centralelor şi întreprin­derilor. Nu aş dori, însă, să rămînă cineva cu impresia că, luînd aceste măsuri, va trebui, în vreun fel, să nu mai asigurăm în continuare con­ducerea unitară, centrală, a întregii activităţi economice. Nu este de conceput conducerea economiei în­tr-un stat socialist fără o îndru­mare unitară, fără a avea o privire de ansamblu ! în acest sens crește deosebit de mult rolul Comitetului de Stat al Planificării,­­al Ministe­rului de Finanţe, al organelor de sinteză în general. Desigur, ele nu vor trebui să intre într-un şir de probleme mărunte , dar a asigura o bună orientare şi planificare a dezvoltării armonioase a tuturor ramurilor şi sectoarelor de activi­tate — aceasta constituie o proble­mă esenţială pentru progresul în­tregii economii naţionale. Este, de asemenea, necesar să acţionăm cu mai multă fermitate pentru simplificarea statisticii, a evidenţei şi, în general, pentru mai buna organizare a informaticii, — asemenea măsuri sunt esenţiale pentru a asigura o conducere ope­rativă, pentru rezolvarea în bune condiţiuni a tuturor sarcinilor ce stau în faţa unităţilor economice, în cadrul consfătuirii s-au ridi­cat şi unele probleme în legătură cu transporturile. îmbunătăţirea activităţii în transporturi trebuie să constituie o preocupare serioasă, deoarece este anormal ca, din pri­cina unor neajunsuri din acest sector, să creăm greutăţi activităţii economice. Se ştie că în această ramură există o dotare destul de satisfăcătoare şi ar trebui deci să avem un transport bine organizat. Totuşi, capacităţile de transport nu sunt utilizate cum trebuie, se pier­de încă mult timp ; în general, nu putem spune că transporturile au acţionat cum trebuie pentru a asigura o bună aprovizionare şi la timp a activităţii economice. In ce priveşte proiectele de legi dezbătute în consfătuire, sunt de acord cu majoritatea propunerilor care s-au făcut în legătură cu ele. Statutul ar trebui să fie un statut­­lip, pentru că el nu poate să dea soluţii şi să fie aplicat unitar de toate unităţile ; acest statut trebuie să oglindească cîteva prevederi generale, obligatorii, urmînd ca, pe baza lor, fiecare să-și adopte un regulament sau un statut propriu, într-adevăr, poate că unificarea acestor prevederi într-o singură lege ar fi bine venită. In ce privește legea privind a­­provizionarea tehnico-materială cred că sunt justificate propunerile care s-au făcut în legătură cu îmbună­tăţirea ei. Să prezentăm această lege o dată cu Legea planificării, care va trebui să fie gata în acest an. în general sînt de acord că va trebui să elaborăm legile în aşa fel încît să nu mai fie nevoie de instrucţiuni sau de hotărîri pentru aplicarea lor. De altfel am mai subliniat această problemă şi în alte împrejurări. Legea însăşi să constituie cadrul după care să se conducă fiecare în activitatea sa! Este necesar ca, pe baza discu­ţiilor din aceste zile, să trecem la măsuri pentru îmbunătăţirea acti­vităţii noastre. Trebuie să acţio­năm cu mai multă răspundere în luarea măsurilor, să asigurăm o mai mare stabilitate în organizarea activităţii de producţie din între­prinderi. Să ţinem seama de schim­bul de experienţă pe care l-am făcut în cadrul acestor discuţii şi să acţionăm în mod corespunzător pentru îmbunătăţirea in continuare a stilului şi metodelor noastre de lucru. Trebuie să obţinem o ridi­care generală a nivelului de con­ducere al întregii activităţi, să fa­cem ca toţi conducătorii de centra­le şi de unităţi, toţi activiştii din economie să acorde mai multă atenţie îmbogăţirii cunoştinţelor lor profesionale, însuşirii metodelor moderne de conducere spre a putea astfel să-şi îndeplinească în cele mai bune condiţii sarcinile deose­bit de mari ce le revin. Datorită caracterului special al consfătuirii noastre din aceste două zile, în cadrul ei am vorbit mai puţin despre problemele practice ale activităţii de producţie pe 1971. Nu aş dori, să se înţeleagă, însă, prin aceasta că întorcîndu-ne acasă trebuie să ne ocupăm numai de problemele de organizare şi să uităm esenţialul — asigurarea rea­lizării planului de producţie Vă sunt cunoscute prevederile noului plan cincinal 1971—1975, întrucît le-am dezbătut in mai multe rînduri împreună cu între­prinderile, cu centralele şi minis­terele, cu activul de partid şi de stat. Planul cincinal pune sarcini deosebite în ce priveşte dezvolta­rea în ritm înalt a producţiei în toate ramurile, îmbunătăţirea cali­tăţii produselor, ridicarea calita­tivă a tuturor laturilor activităţii economice. Aceste sarcini, izvorîte din ne­cesitatea de a asigura progresul multilateral al întregii societăţi, sunt pe deplin realizabile, îndeplinirea lor cere mobilizarea intensă a e­­nergiilor şi capacităţilor creatoare ale întregului popor, o muncă in­tensă şi susţinută în toate sectoa­rele de activitate. Realizarea tutu­ror sarcinilor trasate de Congresul al X-lea al partidului va apropia şi mai mult ţara noastră de statele cu economie dezvoltată, va crea noi condiţii pentru creşterea în con­tinuare a veniturilor tuturor oa­menilor muncii de la oraşe şi sate, a salariului real, a cheltuielilor social-culturale, pentru ridicarea ge­nerală a nivelului de trai — al po­porului — ţelul suprem al întregii politici a partidului şi statului nos­tru. Anul 1971 este hotărîtor pentru îndeplinirea întregului cincinal. Re­zultatele obţinute în primele două luni din acest an — In industrie, in construcţii şi în celelalte ra­muri — ne îndreptăţeşesc să apre­ciem că planul pe 1971 a fost pre­gătit în condiţii bune, că am păşit cu succes în noul cincinal. Sîntem încredinţaţi că centralele indus­triale, toate unităţile din economie vor dezvolta aceste succese, vor munci neobosit pentru înfăptuirea tuturor obiectivelor şi sarcinilor prevăzute în noul plan cincinal. Tot ceea ce am discutat în con­sfătuire, problemele pe care le-am abordat trebuie să ne ajute să asigurăm îndeplinirea în cele mai bune condiţiuni a sarcinilor de producţie. Eu rog pe toţi tovarăşii să ia măsurile necesare pentru a face ca planul pe acest an să fie îndeplinit în întregime şi în cele mai bune condiţiuni. Să asigurăm realizarea investiţiilor planificate şi darea în folosinţă la termen a tu­turor capacităţilor — şi, în a­­ceastă privinţă, cu cît vom putea să devansăm mai multe capacităţi, cu atît va fi mai bine din toate punctele de vedere. Să realizăm, de asemenea, prevederile privind exportul, care trebuie să constituie o sarcină esenţială pentru toate un­tăţile de producţie­­ în acest context, doresc să su­bliniez încă o dată rolul deosebit de important pe care îl au orga­nele sindicale în soluţionarea tu­turor problemelor care s-au ridicat aici. Sindicatele trebuie să ia parte mai activă la întreaga muncă de îmbunătăţire a activităţii generale a centralelor industriale şi unită­ţilor economice, la realizarea în condiţii optime a tuturor sarcinilor de plan pe acest an. Totodată doresc să relev şi cu acest prilej rolul însemnat ce re­vine în această privinţă comitete­lor­­judeţene şi organizaţiilor de partid. Cred că nu trebuie să mai repet că este necesar ca secretarul de partid să participe, cu toate drepturile şi obligaţiile, în comi­tetul de direcţie, deci să-şi asume şi răspunderea pentru hotărîrile care se iau. Autoritatea lui va de­pinde de felul cum va munci; tre­buie, însă, să-i fie clar fiecăruia că autoritatea se cîştigă nu stînd în afara problemelor, ca observa­tor, ci numai pătrunzind in mie­zul lor, acţionînd pentru rezolva­rea corespunzătoare a acestora şi unind în acest scop toate forţele întreprinderii, ale comuniştilor şi oamenilor muncii. Dacă nu va face acest lucru, nu va avea autoritate în întreprindere şi, în consecinţă, va trebui, probabil, ca organizaţia de bază să-şi aleagă ca secretar un tovarăş care realmente este în stare să conducă această activitate. Aşa cum, de altfel, se va întîmpla cu oricine, inclusiv, cu directorul care nu va lucra bine şi îşi va pierde autoritatea. Şi, după cum am spus mai înainte, această au­toritate se creează şi se păstrează acţionînd hotărit pentru soluționa­rea corespunzătoare a diferitelor probleme care se ridică în activi­tatea întreprinderii respective. Nu­mai atunci vom avea buni secre­tari de partid, buni directori, ca­dre bune, cu autoritate ! (Aplauze prelungite). în încheiere, doresc să-mi ex­prim convingerea că lucrările con­sfătuirii au contribuit la o mai bună înţelegere a rolului şi sar­cinilor noilor organisme economi­ce, că pe baza lor se vor lua mă­suri concrete pentru îmbunătăţirea activităţii în toate sectoarele eco­nomiei. Iată de ce doresc să urez tuturor celor prezenţi aici, condu­cerilor tuturor întreprinderilor şi unităţilor cu statut de centrală precum şi salariaţilor lor noi suc­cese în realizarea sarcinilor puse de Congresul al X-lea al partidu­lui pentru dezvoltarea economică şi socială a patriei pentru perfec­ţionarea producţiei de bunuri ma­teriale şi spirituale, pentru creşte­rea nivelului de bunăstare şi civi­lizaţie a întregului nostru popor. Vă doresc tuturor, multă sănă­tate şi fericire ! (Aplauze puternice, prelungite). Cuvintarea tovarăşului la Consfătuirea de lucru a conducătorilor centralelor industriale şi ai celorlalte unităţi cu statut de centrală STEAGUL ROŞU Pag­­a­j­a RIDICAREA CALIFICĂRII PROFESIONALE CERINŢĂ OBIECTIVĂ Fiecare să se preocupe de cunoaşterea a tot ce e nou în domeniul specialităţii sale Documentele recentei Plenare a Comitetului Central au determinat adînci reflecţii. Am gîndit înde­lung asupra frazei din cuvîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu care spune că : „Dacă vrem să constru­im socialismul şi comunismul, tre­buie să avem oameni pricepuţi, stăpîni pe cuceririle ştiinţei moder­ne, capabili să minuiască tehnica avansată. Toţi trebuie să ne în­suşim cunoştinţele noi“. Ştim din practică ce adevăr conţine această frază. Poate, de aceea, se impune o analiză temeinică a ceea ce am făcut şi ce trebuie făcut, în vede­rea pregătirii temeinice a celor care făuresc bunurile materiale. Localizînd la condiţiile comunei Bolintin-Vale cele desprinse din documentele de partid, mă gîndesc cît de complex este acest proces al pregătirii cadrelor, de ridicare continuă a nivelului cunoştinţelor profesionale al salariaţilor şi mem­brilor cooperatori. Multitudinea profesiilor, intersectarea lor în anumite sectoare de muncă, ierar­hizarea pe categorii de încadrare, sunt tot atîtea probleme ce se cer rezolvate diferenţiat, în lumina acestor prevederi ale proiectului de lege va trebui să acţionăm concret şi operativ. Cu cei peste 1 000 salariaţi din comună se vor organiza cursuri de ridica­re a calificării, de perfecţionare a cunoştinţelor profesionale. Un ca­pitol aparte îl va constitui perfec­ţionarea pregătirii lucrătorilor din sectorul forestier. Aici condiţiile de lucru impun găsirea unor forme adecvate pentru a asigura, prin studiu individual şi forme colec­tive, înarmarea lucrătorilor cu noutăţile din silvicultură. Cooperatorii din cadrul unităţilor agricole vor fi şi ei cuprinşi în forme organizate de perfecţionare profesională. Aici însă se simte ne­voia unei specializări a membrilor cooperatori pe sectoare de activi­tate : cultura plantelor de cîmp, legumicultură, zootehnie. Abia după aceea se poate vorbi de o adevărată perfecţionare profesio­nală. Pînă atunci trebuie găsite totuşi forme care să determine o îmbogăţire a cunoştinţelor agro­zootehnice ale membrilor coopera­tori. în comună avem circa 70 pro­fesori, 12 ingineri, 30 medici. A­­ceastă forţă intelectuală, mobiliza­tă nemijlocit la perfecţionarea pre­gătirii tuturor salariaţilor şi mem­brilor cooperatori, trebuie ea însăşi pregătită la nivelul cerinţelor ac­tuale. Pe domenii de activitate va fi necesară organizarea unui te­meinic studiu individual. Poate că nu este lipsită de interes nici ideea asigurării unui bogat mate­rial documentar şi informativ. In­ginerul, medicul, profesorul, în ul­timă instanţă fiecare muncitor şi cooperator, va trebui să ia contact cu noutăţile tehnice şi ştiinţifice, direct din lucrări de specialitate. Bibliotecile de toate gradele vor avea de jucat un rol însemnat in asigurarea cu material ştiinţific a cadrelor din comună. In ce ne priveşte pe noi, mem­brii comitetului comunal de partid, pe lîngă sarcina personală de per­fecţionare continuă a pregătirii politico-ideologice şi profesionale, va fi necesar să acţionăm hotărît în direcţia aplicării în practică a prevederilor trasate de partid în recentele documente. MARIN STOICA secretarul comitetului de partid Bolintin-Vale

Next