Steaua Romaniei, 1878 (Anul 2, nr. 144-260)

1878-09-17 / nr. 185

M. ]str. Alint 11. abonamente In las!, on an.........................................24 lei Trei lun!................ .........................? » Pentru străinătate se adaogă portul. Dumineca 17 Septem­vre IS 7 S. STEAUA ROMÂNIEI Redacţiunea şi Administratiunea in Otelul de Europa, Strada l­ăpușnenu. Un esemplar 10 ban! ANUNCIURI Rândul sau locul în pagina IV . . . .15 ban! Inserțiul.T și reclame, rândul.................25 . Scrisori nefrancate se refusă. Ins­. 16 Septemvre De cînd avem regim constituțional nici­o­dată parlamentul nostru n’au fost întru­nit în împrejurări mai excepționale și a­­supra unor chestiuni mai grave de cît a­­celea cari sînt astăzi la ordinea zilei. Gravitatea situațiunei este constatată prin mesagiul de deschiderea ce au avut loc ieri a corpurilor nostre legiuitore. Avem de a deplînge (desmembrarea pa­triei române şî o jignire forte gravă adusă autonomiei şi naţionalităţei nostre, autono­­m­ie şi naţionalitate cari ni s’au respectat în tote timpurile, chiar şi în cele mai ne­faste pentru poporul nostru. Şi când suferim noi aceastâ desmembrare şi aceastâ jignire? Tocmai în urma je­tfe­­lor nemărginite de singe şi bani ce am făcut­, tocmai cînd am dovedit că braţul care au purtat sapa ştie a purta îşi arma. Dar ni se zice că au trebuit să facem Europei a este durerose sacrificii în inte­resul conservărei păcei generale. Apoi se adaoge că sintem­ resplatiţi pen­tru pierderile suferite cu recunoscerea in­dependenţei, c­i restituirea gurelor Dună­rei, cu întinderea lor până la Marea şi cu titlul de „Alteţa Regală“ ce va avea în vii­tor dreptul de a purta Domnit­oriul nostru. Este prea adevarat că nu este de des­­preţuit nici­ una din aceste noue achisi­­țiuni. Să ni se permită însă a spune că țara tiu se pote considera resplatită, ea nu se p6te mîngăia cu nici-una din compensa­țiile amintite pentru marile și durerosele sacrificii ce au făcut. Intr’adevăr, ce valore reală p6te avea independența ce se zice că ni s’au recu­noscut de Europa, cînd nu numai ni se tăgădueste dreptul de a regula noi inşine poziţiunea streinilor din ţară, ci ni se im­pun chiar la participarea drepturilor poli­tice şi civile, nişte elemente cu totul streine noue, totdeauna ostile şi antipatice naţîonalităţei nostre? La ce ne pot servi și gurele Dunărei și Dobrogea, cînd ni se desmembreaza pa­tria, cînd, aceea ce ni se dă astăzi în s­chimb, nu ni se garanteaza că nu ne se va lua mine înapoi ? De ce folos real ne pote fi chiar inde­pendenta aceasta ciuntită, mărginită, cina ea nu este pusă sub scutul neutralităței și al garanţiei europeană? Măreţ şi frumos titlu este acida de „Al­teţă regală“, titlu recunoscut Domnitorului nostru şi pe care nu l’au avut şi nu l’au purtat nici­ unul dintre Domnitorii trecuţi. Dar ce însemneza acest titlu faţă cu pierderea Basarabiei, faţă cu lovirea dată naţionalităţei nostre, faţă cu impunerea de a acorda cetăţenia română la nişte streini cari până acum nu numai n’au dovedit nici cea mai mică simpatie, ni­ci cel mai mic interes pentru durerile şi fericirile Româ­niei, dar c­ari s au aratat chiar protivniei la tote dorinţele şi aspiraţiunile române ? Capabilul şi iscusitul nostru ministru de externe, d. M. Cogălni­ceanu, care s’au în­tors din excursiune­a sa diplomatică cu noul titlu de „Alteţa Regală“ pentru Domnitor, crede­­re că naţiunea este atit­­de simplă în­cît să se o­pescâ de strălucirea pompoosă a acest­ei isbîneli efemere ce aş tinde atît de puţin valul negru care înfăşură corpul ciun­tit şi singerând al patriei ? Cum îşi în­hipuesce capabilul şi iscusi­tul d. Cogălniceanu, domnia sa care au e­­ditat şi comentat cronicile, care s’au adă­pat din trecutul nostru glorios, domnia sa care ştie că cu simplul titlul de „Măria Ta“ vitejii noştri Domnitori sfărâmau duşma­nii n tote părţile şi stăpîniau cu fală pă­­mîntul românesc de dincolo de Carpaţi pă­­nă dincolo de Dunărea, de la Nistru şi pâ­nă dincolo de Marea; cum îşi închipueşte, zicem, d. Cogălniceanu că poporul român se va lasa a fi mistificat cu aparenţa unei splendori factice, ori cu clasificarea mai pomplsă a reprezentanţilor noştri din stre­­inatate, şi că va uita tot real ce i s’au pri­cinuit, tote lovirile şî umilirile ce au îndu­rat în parte şi din cauza lipsei de tact, de iscusinţă şi de energie, de care in mai multe rînduri s’au făcut vinovat guvernul actual ? Dar lăsăm aceste consideraţiuni cari pot fi bune pentru istorie, cari pot servi chiar capabilului d. Cogălniceanu la scrierea e­venimentelor contimporane, cari însă nu sînt de valore pentru omenii pra­tici, de acţiune, şi să venim la realitatea lucrurilor, la trista şi durerosa realitate, pe care în­suşi Mesagiul domnesc nu o ascunde. Ei bine, după acest Mesagiu şi după a­­cele ce se cunosc de uara întreaga, nimine nu poite să se declare mulţumit cu resul­­tatele dobîndite în urma resboiului din a­­nul trecut şi a congresului de Berlin. Ei bine, cînd şi Constituţiunea ne este jignită, cînd şi teritoriul ne este ciuntit, cînd depozitul, încredinţat de ţară Came­relor şi guvernului, este alterat în mînile lor, d­in asemine tristă situaţiune, cine e în drept a veni să cumpâneascâ tote împre­jurările, să examineze dacă cele ce s’au făcut, bine ori reu s’au făcut, dacă este ori nu în interesul țerei ca să primeascâ Dobrogea, etc. Puterea executivă nu este în drept să îndeplineasca aceastâ cumpănire și aceasta cercetare a situațiunei, ne-putend fi jude­­cătore în propria sa cauză. Camerele actuale, ne­mai a­vend în mini nealterat depozitul ce li s’au încredinţat, încă nu pot se zică nimică cu autoritate, fiind că ori­ce ar zice şi ori­ce ar face nu ar fi de cît spre a-şi acoperi propria lor respundere. Pe lingă această consideraţi­une, camerele actuale nu pot fi autorizate de a se rosti nici asupra chestiunei anexărei Dobrogei, fiind că nimine din alegătorii cari au con­tribuit cu voturile lor la compunerea Parla­mentului de faţă, n’au gindit că el ar pu­tea fi chiamat de a se rosti asupra unei chestiuni atit de însemnate, cum e aceasta a anexărei unei regiuni streine prin locui­tori şi tradiţiuni. Dacă majoritatea depu­taţilor şi a senatorilor camerelor actuale pot găsi priincios pentru ţară ca să pri­mească Dobrogea, de unde ştiu domniile lor că tot aceasta ar fi şi socotinţă comi­tenţilor d-lor, cînd mai ales s’au ferit de a veni să-i consulte in intruniri publice. Ţara singură, şi numai ţara, consultată din nou, este in drept să se pronunţe atît asupra poziţiunei ce i sau creat prin trac­tatul de Berlin, cît şi asupra purtărei gu­vernului şi a chestiunei dacă place să-și lege searta de Dobrogea.

Next