Steaua Romaniei, 1878 (Anul 2, nr. 144-260)
1878-09-17 / nr. 185
M. ]str. Alint 11. abonamente In las!, on an.........................................24 lei Trei lun!................ .........................? » Pentru străinătate se adaogă portul. Dumineca 17 Septemvre IS 7 S. STEAUA ROMÂNIEI Redacţiunea şi Administratiunea in Otelul de Europa, Strada lăpușnenu. Un esemplar 10 ban! ANUNCIURI Rândul sau locul în pagina IV . . . .15 ban! Inserțiul.T și reclame, rândul.................25 . Scrisori nefrancate se refusă. Ins. 16 Septemvre De cînd avem regim constituțional niciodată parlamentul nostru n’au fost întrunit în împrejurări mai excepționale și asupra unor chestiuni mai grave de cît acelea cari sînt astăzi la ordinea zilei. Gravitatea situațiunei este constatată prin mesagiul de deschiderea ce au avut loc ieri a corpurilor nostre legiuitore. Avem de a deplînge (desmembrarea patriei române şî o jignire forte gravă adusă autonomiei şi naţionalităţei nostre, autonomie şi naţionalitate cari ni s’au respectat în tote timpurile, chiar şi în cele mai nefaste pentru poporul nostru. Şi când suferim noi aceastâ desmembrare şi aceastâ jignire? Tocmai în urma jetfelor nemărginite de singe şi bani ce am făcut, tocmai cînd am dovedit că braţul care au purtat sapa ştie a purta îşi arma. Dar ni se zice că au trebuit să facem Europei a este durerose sacrificii în interesul conservărei păcei generale. Apoi se adaoge că sintem resplatiţi pentru pierderile suferite cu recunoscerea independenţei, ci restituirea gurelor Dunărei, cu întinderea lor până la Marea şi cu titlul de „Alteţa Regală“ ce va avea în viitor dreptul de a purta Domnitoriul nostru. Este prea adevarat că nu este de despreţuit nici una din aceste noue achisițiuni. Să ni se permită însă a spune că țara tiu se pote considera resplatită, ea nu se p6te mîngăia cu nici-una din compensațiile amintite pentru marile și durerosele sacrificii ce au făcut. Intr’adevăr, ce valore reală p6te avea independența ce se zice că ni s’au recunoscut de Europa, cînd nu numai ni se tăgădueste dreptul de a regula noi inşine poziţiunea streinilor din ţară, ci ni se impun chiar la participarea drepturilor politice şi civile, nişte elemente cu totul streine noue, totdeauna ostile şi antipatice naţîonalităţei nostre? La ce ne pot servi și gurele Dunărei și Dobrogea, cînd ni se desmembreaza patria, cînd, aceea ce ni se dă astăzi în schimb, nu ni se garanteaza că nu ne se va lua mine înapoi ? De ce folos real ne pote fi chiar independenta aceasta ciuntită, mărginită, cina ea nu este pusă sub scutul neutralităței și al garanţiei europeană? Măreţ şi frumos titlu este acida de „Alteţă regală“, titlu recunoscut Domnitorului nostru şi pe care nu l’au avut şi nu l’au purtat nici unul dintre Domnitorii trecuţi. Dar ce însemneza acest titlu faţă cu pierderea Basarabiei, faţă cu lovirea dată naţionalităţei nostre, faţă cu impunerea de a acorda cetăţenia română la nişte streini cari până acum nu numai n’au dovedit nici cea mai mică simpatie, nici cel mai mic interes pentru durerile şi fericirile României, dar cari s au aratat chiar protivniei la tote dorinţele şi aspiraţiunile române ? Capabilul şi iscusitul nostru ministru de externe, d. M. Cogălniceanu, care s’au întors din excursiunea sa diplomatică cu noul titlu de „Alteţa Regală“ pentru Domnitor, credere că naţiunea este atitde simplă încît să se opescâ de strălucirea pompoosă a acestei isbîneli efemere ce aş tinde atît de puţin valul negru care înfăşură corpul ciuntit şi singerând al patriei ? Cum îşi înhipuesce capabilul şi iscusitul d. Cogălniceanu, domnia sa care au editat şi comentat cronicile, care s’au adăpat din trecutul nostru glorios, domnia sa care ştie că cu simplul titlul de „Măria Ta“ vitejii noştri Domnitori sfărâmau duşmanii n tote părţile şi stăpîniau cu fală pămîntul românesc de dincolo de Carpaţi pănă dincolo de Dunărea, de la Nistru şi până dincolo de Marea; cum îşi închipueşte, zicem, d. Cogălniceanu că poporul român se va lasa a fi mistificat cu aparenţa unei splendori factice, ori cu clasificarea mai pomplsă a reprezentanţilor noştri din streinatate, şi că va uita tot real ce i s’au pricinuit, tote lovirile şî umilirile ce au îndurat în parte şi din cauza lipsei de tact, de iscusinţă şi de energie, de care in mai multe rînduri s’au făcut vinovat guvernul actual ? Dar lăsăm aceste consideraţiuni cari pot fi bune pentru istorie, cari pot servi chiar capabilului d. Cogălniceanu la scrierea evenimentelor contimporane, cari însă nu sînt de valore pentru omenii pratici, de acţiune, şi să venim la realitatea lucrurilor, la trista şi durerosa realitate, pe care însuşi Mesagiul domnesc nu o ascunde. Ei bine, după acest Mesagiu şi după acele ce se cunosc de uara întreaga, nimine nu poite să se declare mulţumit cu resultatele dobîndite în urma resboiului din anul trecut şi a congresului de Berlin. Ei bine, cînd şi Constituţiunea ne este jignită, cînd şi teritoriul ne este ciuntit, cînd depozitul, încredinţat de ţară Camerelor şi guvernului, este alterat în mînile lor, din asemine tristă situaţiune, cine e în drept a veni să cumpâneascâ tote împrejurările, să examineze dacă cele ce s’au făcut, bine ori reu s’au făcut, dacă este ori nu în interesul țerei ca să primeascâ Dobrogea, etc. Puterea executivă nu este în drept să îndeplineasca aceastâ cumpănire și aceasta cercetare a situațiunei, ne-putend fi judecătore în propria sa cauză. Camerele actuale, nemai avend în mini nealterat depozitul ce li s’au încredinţat, încă nu pot se zică nimică cu autoritate, fiind că orice ar zice şi orice ar face nu ar fi de cît spre a-şi acoperi propria lor respundere. Pe lingă această consideraţiune, camerele actuale nu pot fi autorizate de a se rosti nici asupra chestiunei anexărei Dobrogei, fiind că nimine din alegătorii cari au contribuit cu voturile lor la compunerea Parlamentului de faţă, n’au gindit că el ar putea fi chiamat de a se rosti asupra unei chestiuni atit de însemnate, cum e aceasta a anexărei unei regiuni streine prin locuitori şi tradiţiuni. Dacă majoritatea deputaţilor şi a senatorilor camerelor actuale pot găsi priincios pentru ţară ca să primească Dobrogea, de unde ştiu domniile lor că tot aceasta ar fi şi socotinţă comitenţilor d-lor, cînd mai ales s’au ferit de a veni să-i consulte in intruniri publice. Ţara singură, şi numai ţara, consultată din nou, este in drept să se pronunţe atît asupra poziţiunei ce i sau creat prin tractatul de Berlin, cît şi asupra purtărei guvernului şi a chestiunei dacă place să-și lege searta de Dobrogea.