Steaua Roşie, ianuarie 1954 (Anul 3, nr. 138-145)
1954-01-06 / nr. 138
* CAPITOLUL 1. Sarcina principală în domeniul creşterii animalelor în anii 1954 — 1956 ART. 1. — Sarcina principală în domeniul creşterii animalelor în anii 1954—1956 este de a asigura o simţitoare îmbunătăţire a aprovizionării populaţiei muncitoare de la oraşe şi sate cu produse animale şi a industriei uşoare şi alimentare cu materiile prime necesare producerii bunurilor de larg consum. Pentru îndeplinirea acestei sarcini sunt necesare: a) creşterea continuă a efectivelor de animale şi păsări şi îmbunătăţirea speciilor şi calităţii lor, ţinând seamă de condiţiile specifice ale regiunilor ţării noastre; b) sporirea productivităţii animalelor şi păsărilor in ceea ce priveşte randamentul de carne şi grăsime, producţia de lapte, lână, ouă şi de alte produse animale; c) lărgirea suprafeţelor însămânţate cu plante furajere şi sporirea productivităţii lor la hectar, precum şi îmbunătăţirea păşunilor şi fâneţelor naturale; d) introducerea pe scară largă a mecanizării în domeniul creşterii animalelor, în producerea nutreţurilor şi în alte lucrări care cer un mare volum de muncă la fermele agrozootehnice; e) asigurarea întregului efectiv de animale şi păsări cu adăposturi pentru îngrijirea,păstrarea şi creşterea lor raţională;f) îmbunătăţirea temeinică a îngrijirii zootehnice şi veterinare a animalelor şi păsărilor, aplicarea consecventa a zootehminimului, odată cu mobilizarea maselor în vederea combaterii bolilor infecto-contagioase ale animalelor și păsărilor. * (Continuare in pag. 8 a) STEAUA ROȘIE 6 Ianuarie 1954 LEGEA privitoare la măsliile pestre demiterea creşterii animalelor, în anii 1954-1956, în Republica Populară Români Legea planului cincinal de dezvoltare a economiei naţionale pe drumul socialismului prevede — pe anii 1951—1955 — sarcini referitoare atât la creşterea numărului animalelor, cât şi la randamentul de carne, lapte, lâna, piei etc. ce trebue obţinute în fiecare an. Pe baza politicii partidului şi guvernului de continuă întărire a alianţei între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, ţăranii muncitori cu gospodării individuale şi gospodăriile agricole colective au obţinut succese însemnate în creşterea animalelor. S-au obţinut realizări corespunzătoare sarcinilor din planul cincinal la creşterea şeptelului de porcine şi ovine. La începutul anului 1953, efectivele de bovine, ovine şi porcine au depăşit pe acelea dinaintea războiului.In perioada de la 1948 până la începutul anului 1953, efectivul de bovine a crescut cu 490.000 capete, efectivul de porcine cu 2.064.000 capete şi efectivul de cabaline cu 141.000 capete. La obţinerea acestor rezultate a contribuit răspândirea în ţara noastră a ştiinţei agricole zootehnice şi a experienţei înaintate a agriculturii sovietice. In multe regiuni, ţărănimea muncitoare, sub îndrumarea Sfaturilor Populare, extinzând semănăturile furajere, ameliorând fâneţele şi păşunile,, a obţinut succese importante în mărirea efectivelor de animale şi a productivităţii lor. Gospodăriile agricole colective au obţinut rezultate însemnate în dezvoltarea creşterii animalelor proprietate obştească. Multe gospodării colective au un număr însemnat de animale; aşa spre pildă gospodăria agricolă colectivă „Gheorghe Dimitrov“ din regiunea București are un efectiv de: 91 bovine, (din care 34 vaci), 1.285 oi, 147 porci și 172 cai; gospodăria agricolă colectiva „Înainte“ din regiunea Baia Mare are un efectiv de: 17 bovine, (din care 47 vaci) 313 oi, 233 porci şi 146 cai. In scopul ajutorării ţărănimii muncitoare individuale, a colectiviştilor şi a gospodăriilor agricole colective în dezvoltarea creşterii animalelor, statul le acordă anual credite şi mijloace pentru procurarea reproducătorilor şi a vitelor de rasă. In prezent în staţiunile comunale de montă există un număr de 1.170 armăsari, 24.380 tauri, 128.100 berbeci şi 12.080 vieri reproducători. Sunt organizate 783 circumscripţii zoo-veterinare şi 16 epitale veterinare care deservesc animalele ţăranilor muncitori ale gospodăriilor agricole colective, ale membrilor lor şi ale gospodăriilor agricole de stat. Călăuzindu-se după Hotărîrea Plenarei C.C. al Partidului Muncitoresc Român din 3—5. Martie 1949, gospodăriile agricole de stat au realizat o creştere simţitoare a efectivelor de animale şi păsări. Unele gospodării agricole de stat au obţinut rezultate bune in ceea ce priveşte productivitatea animalelor. Astfel, gospodăria agricolă de stat Chirnogi a obţinut în anul 1953 o producţie medie de 2.758 litri lapte pe cap de vacă furajată. Gospodăria agricolă de stat Secueni din regiunea Oradea a realizat 5.250 kg. lână pe cap de oaie merinos. Unul din rezultatele de seamă obţinute de regimul de democraţie populară este creşterea puternică a consumului propriu de produse alimentare în gospodăriile ţărăneşti. Totodată, ca urmare a creşterii continue a populaţiei orăşeneşti, a continuei sporiri numerice a clasei muncitoare, a creşterii cerinţelor ei şi a necesităţilor mereu crescânde ale industriei alimentare şi uşoare în materii prime, a crescut consumul orăşenesc de produse animale. Faţă de nevoile de consum sporite ale populaţiei, şeptelul, producţia de carne şi alte produse pe cap de animal şi calitatea lor au crescut într-o proporţie necorespunzătoare. Aceasta a dus la o neconcordanţă între nevoile de consum ale populaţiei şi resursele existente de carne, grăsimi, lapte, ouă, lână, etc. La bovine, cabaline şi păsări îndeplinirea sarcinilor de ansamblu prevăzute în planul cincinal este mult rămasă în urmă. Această rămânere în urmă se resimte deasemeni în ce priveşte creşterea proporţiei de oi de rasă cu lână fină şi semă fină, faţă de totalul efectivului de ovine. Nu au fost îndeplinite decât în mică măsură sarcinile de îmbunătăţire a rasei oilor (ţigaizare). Deasemeni, procentul redus de vaci faţă de efectivul total de bovine constituie o piedică serioasă pentru sporirea efectivelor şi pentru mărirea producţiei globale de lapte. Sfaturile populare şi organele agricole nu au acordat creşterii cailor atenţia corespunzătoare cu importanţa acestei ramuri. In multe gospodării agricole de stat şi gospodării agricole colective se observă o neîndestulătoare preocupare pentru îngrijirea, hrănirea şi folosirea cailor la munci. Nu există un număr suficient de căruţe şi harnaşarivente pentru cai, ceea ce împiedică folosirea lor raţională la transport şi la muncile agricole. Din cauza slabei preocupări pentru îngrăşarea animalelor pe păşune şi în grajduri, tăierii animalelor tinere şi cazurilor frecvente de sterilitate la femele în gospodării agricole colective, gospodării agricole de stat şi gospodării ţărăneşti individuale se înregistrează în fiecare an pierderi atât pentru economia naţională cât şi pentru ţăranii muncitori. Situaţia nefavorabilă în domeniul creşterii animalelor se datoreşte în primul rând producţiei şi aprovizionării nesatisfăcătoare de furaje. Planul cincinal prevede o creştere a suprafeţelor de plante furajere de 143% faţă de 1950 şi o ridicare corespunzătoare a randamentului furajelor la hectar. Sarcinile prevăzute pentru anii 1951—1953 au fost realizate numai în parte, la aceasta contribuind şi seceta. In multe raioane semănatul ierburilor se face pe o scară redusă. Producţia la hectar a păşunilor şi fâneţelor naturale şi a ierburilor semănate este încă scăzuta. Este neglijată cultura rădăcinoaselor şi bostănoaselor furajere, precum şi a porumbului de siloz şi a fioarei soarelui, care sunt cele mai valoroase şi mai productive culturi pentru nutreţ murat; se neglijează şi sarcina ameliorării şi folosirii raţionale a fâneţelor şi păşunilor naturale. O lipsă serioasă o constitue şi întârzierea în fiecare an a recoltării fânurilor cultivate şi naturale, ceea ce duce la însemnate pierderi cantitative de nutreţuri şi la scăderea valorii lor nutritive. Insilozarea nutreţurilor este slab organizată. In multe gospodării agricole colective nu se acordă atenţia suficientă asigurării fondului de furaje necesar pentru creşterea animalelor proprietate obştească şi nu se respectă statutul gospodăriilor agricole colective privitor la repartizarea furajelor. Cantităţile de furaje fibroase și concetrate se repartizează în mare parte în contul zilei ormunca prestate, animalele, proprietate obşteasca din gospodăriile agricole colective rămânând în unele cazuri neasigurate cu furajele necesare. Sfaturile Populare, organele agricole locale nu acordă ajutor suficient gospodăriilor agricole colective în organizarea fermelor de animale şi păsări, în crearea bazei furajere, construirea adăposturilor pentru animale şi pregătirea cadrelor necesare pentrucreşterea animalelor. De asemenea, nu se dă ajutor suficient colectiviştilor la procurarea animalelor proprietate personală şi la asigurarea acestor animale cu nutreţuri şi păşuni. In producţia şi reproducţia animalelor nu se acordă atenţia cuvenită îmbunătăţirii calităţii lor. Insămânţarea artificială a animalelor domestice, procedeu care dă posibilitatea de a spori întrun timp mai scurt numărul animalelor cu o productivitate mai mare, se aplică insuficient. îngrijirea zootehnică-veterinară este organizată în mod nesatisfăcător, reţeaua zootehnică-veterinară la regiuni şi raioane, fiind insuficientă. In unele raioane starea sanitară a animalelor lasă de dorit, atât în sectorul socialist, cât şi la gospodăriile individuale ale ţărănimii muncitoare. Intr’un ritm încet se introduc in domeniul creşterii aniimateior realizările ştiinţei şi experienţei înaintate. Prevederile zooteh minimului, factor important în sporirea şeptelului, şi în ridicarea productivităţii animalelor nu sunt încă în mod consecvent aplicate. Munca institutelor de cercetări ştiinţifice are un caracter mai mult abstract şi rămâne în urma cerinţelor practice ale zootehnicii. Cu totul nesatisfăcător se popularizează şi se introduc in producţie realizările fruntaşilor în creşterea animalelor. Mecanizarea în domeniul zootehnic este slab introdusă în gospodăriile agricole de stat şi gospodăriile, agricole colective; mecanizarea strângerii şi prelucrării furajelor, a lucrărilor de ameliorare a păşunilor şi fâneţelor, precum şi a lucrărilor care necesită un volum mare de muncă la fermele zootehnice, ca prepararea nutreţurilor, adăpatul şi mulsul vacilor, tunsul oilor şi transportul în interiorul fermei este introdusă în foarte mică măsură. Staţiunile de maşini şi tractoare nu se ocupă deloc de mecanizarea lucrărilor grele în ramura creşterii animalelor din gospodăriile agricole colective. In multe gospodării agricole şi herghelii ale statului şi gospodării agricole colective nu sunt asigurate adăposturi suficiente pentru animale şi păsări, iar cele existente nu se repara la timp; animalele se adăpostesc în condiţiuni nesatisfăcătoare, ceea ce duce la scăderea productivităţii, îmbolnăvire şi mortalitate, mai ales la animalele tinere. Aprovizionarea gospodăriilor agricole şi hergheliilor statului şi a gospodăriilor agricole colective cu materiale de construcţii este slab organizată. Există deficienţe serioase în pregătirea şi folosirea specialiştilor şi cadrelor de conducere din domeniul zootehnic. Nu este suficient organizată calificarea cadrelor de masă (brigadieri, mulgători, îngrijitori, ciobani, grăjdari, îngrijitori de păsări etc.) pentru deservirea animalelor din gospodăriile agricole colective, din întreprinderile agricole şi hergheliile statului şi din gospodăriile individuale ale ţăranilor muncitori. La gospodăriile de stat nu a fost creată o bază furajeră satisfăcătoare, nu se folosesc în mod suficient posibilităţile existente pentru mărirea efectivului de animale şi păsări, în proporţii foarte mici se produc şi se folosesc nutreţurile suculente şi mai ales nutreţul murat. In urma recoltelor scăzute la herar a culturilor furajere, balanţa furajeră a acestor gospodării este încă deficitară la furajele concentrate. Ca urmare a organizării proaste a muncii nu se îndeplinesc sarcinile privind mărirea productivităţii animalelor, din care cauză preţul de cost al cărnii, laptelui, lânei şi al altor produse animale este mare. Toate aceste lipsuri serioase în dezvoltarea creşterii animalelor sunt rezultatul faptului că Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Sfaturile Populare şi organele agricole locale îndrumează în mod nesatisfăcător dezvoltarea acestei ramuri importante a agriculturii. Dept urmare, an de an, planul de stat privind dezvoltarea creşterii animalelor şi predarea produselor animale către stat nu se îndeplineşte. Gospodăriile individuale ale ţărănimii muncitoare nu au fost suficient stimulate la creşterea vitelor. Dezvoltarea creşterii vitelor în gospodăriile individuale ale ţăranilor muncitori a fost serios stânjenită datorită insuficientei întreţineri a izlazurilor comunale şi a altor terenuri care formează baza furajeră a şeptenului gospodăriilor individuale, a posibilităţilor reduse de a obţine credite pentru achiziţionarea, dezvoltarea şi creşterea vitelor, a insuficientei asistenţe zoo-veterinare, precum şi a folosirii vitelor îngrăşate şi vacilor de lapte la munci agricole şi la transport. Pentru îndreptarea acestei stări de lucruri, potrivit Hotărîrilor Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. din 19—20 August 1953, este necesar să se aplice un program de măsuri menite să stimuleze şi să sprijine creşterea animalelor în gospodăriile individuale ale ţăranilor muncitori cât şi în gospodăriile colective, în întovărăşirile agricole şi zootehnice şi în întreprinderile agricole zootehnice ale statului. Aceasta va avea drept rezultat întărirea schimbului de mărfuri între oraş şi sat, consolidarea şi dezvoltarea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare sub conducerea clasei muncitoare. Mărirea continuă a efectivului de animale şi păsări, odată cu sporirea productivităţii lor, mărirea producţiei globale şi a producţiei marfă de carne, grăsime, lapte, lână, ouă şi alte produse animale, este una din cele mai importante probleme ale dezvoltării agriculturii în Republica Populară Română şi o sarcină permanentă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, a Sfaturilor Populare, a organelor agricole, a ţăranilor muncitori individuali, a colectiviştilor, a muncitorilor din gospodăriile agricole de stat, din herghelii şi ferme de stat şi a specialiştilor din domeniul zootehnic. Aceasta obligă Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Sfaturile Populare şi organele agricole locale de a lichida lipsurile existente în munca ele creştere a animalelor şi de a asigura o astfel de creştere a numărului de animale şi o astfel de mărire a productivităţii lor încât în următorii 2-3 ani să asigure o simţitoare îmbunătăţire a aprovizionării populaţiei muncitoare de la oraşe şi sate cu produse alimentare şi a industriei uşoare cu materii prime. Sfaturile populare şi organele agricole au sarcina să contribue la sporirea vigilenţei politice a ţăranilor muncitori, a colectiviştilor, a muncitorilor din gospodăriile agricole de stat, herghelii şi ferme de stat, împotriva încercărilor unor elemente chiabureşti şi a altor elemente duşmănoase de a frâna şi submina îndeplinirea măsurilor pentru dezvoltarea creşterii animalelor. Ministerele şi Sfaturile Populare au sarcina de a îndruma ţărănimea muncitoare, pe colectivişti şi pe muncitorii din gospodăriile agricole, hergheliile şi fermele de stat, în vederea îndeplinirii şi depăşirii programului de măsuri privind dezvoltarea creşterii animalelor, în vederea măririi efectivului de animale şi păsări, creşterii productivităţii lor şi consolidării şi lărgirii bazei furajere.