Steaua Roşie, mai 1958 (Anul 7, nr. 594-603)

1958-05-01 / nr. 594

Să păstrăm, să studiem Tradiţiile revoluţionare ale regiunii noastre Minunatele peisaje ale ţării noastre, înţelegînd între acestea şi ale regiunii noastre, umplu de mîndrie şi bucurie pe fiecare dintre noi. Mîndria este mai mare, dacă ne gîndim la tradi­ţiile ce se leagă de aceste peisaje, de adevărata istorie a plaiurilor noa­stre. Cite lupte, cîte sacrificii nu se lea­gă de acest păm­înt, citi şi cîţi nu şi-au dat viaţa pentru victoria a cărei rezultat este viaţa noastră, cu adevărat liberă de azi. Secuimea a fost şi ea terenul uri­aşelor răscoale împotriva asupririi şi exploatării. Numai în secolul al XV- lea opt răscoale au trecut peste aces­te regiuni şi tot de atîtea ori ele au fost înfrînte de mai marii timpului. Despre aceste lupte vorbesc nume­roasele documente, amintiri. Istoria mişcări muncitoreşti a Văii Mureşului, şi în general a secuimii este unul din ceie mai de seamă ca­pitole ale mişcării muncitoreşti din patria noastră. Istoria acestor lupte trebuie relatată amănunţit şi adusă la cunoştinţa maselor, şi în primul rînd a tineretului. O importanţă deo­sebită prezintă tradiţiile care s-au născut sub ochii noştri: eliberarea, reconstrucţia de după eliberare, lupta pentru un guvern democratic, pentru o industrie socialistă, pentru trans­formarea socialistă a agriculturii, luptă de care îşi vor aminti cu mîn­drie urmaşii noştri. Fiecare zi a noa­stră este o creaţie istorică şi amin­tirea ei trebuie să o facem nemu­ritoare. Pornind de la aceste principii, sub îndrumările comitetului regional de partid s-a creat comisia pentru cre­area muzeului tradiţiilor noastre re­voluţionare. Membrii comisiei sunt is­torici, activişti sociali, scriitori, ar­tişti. In prezent are loc întocmirea şi pregătirea tematicii şi a documen­telor istorice ale muzeului („Docu­mente, fotografii, amintiri). In arhiva bazei de cercetări a Academiei şi a Institutului de istorie a partidului s-au strîns deja numeroase materiale, în special documente scrise. Strîngerea lor continuă şi rezultatele se vor vedea abia atunci cînd toţi acei care dispun de documente scrise, scrisori, amintiri, se vor prezenta comisiei de organizare a muzeului, fie în origi­nal, fie în foto­copie. Muzeul tradiţiilor revoluţionare va cuprinde tradiţiile, amintirile progre­siste precapitaliste precum şi tradiţiile revoluţionare ale epocii capitalismu­lui şi mişcării muncitoreşti. Materi­alul referitor la mişcarea muncitorea­scă va fi împărţit pe patru epoci: a) începuturile capitalismului şi ale mişcării muncitoreşti; b) formarea mişcării muncitoreşti socialiste; c) pe­rioada dintre Marea Revoluţie Socia­listă din Octombrie şi eliberare şi d) perioada de la eliberare şi pînă în prezent. Această ultimă perioadă va fi cea mai vastă cea mai bogată. Din materialul adunat pînă acum o importanţă deosebită prezintă afişele şi documentele care arată influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octom­brie asupra mişcării muncitoreşti din Valea Mureşului. Interesante sunt şi documentele care sunt legate de revo­luţia burghezo-democratică maghiară (afişe, manifestele scrise de Simo Gé­za etc.). Numeroase documente s-au strîns şi din amintirile foştilor soldaţi roşii. Convingătoare şi originale docu­mente s-au strîns şi din perioada lup­telor anterioare eliberării, programe electorale (1925), material de presă din perioada grevelor din 1925, unele scrisori ale lui Simo Géza, mandate de arestări, unele manuscrise despre greva forestierilor din aprilie—mai 1929, ziare confiscate, manifeste ale Blocului oamenilor muncii de la oraşe şi sate, manifeste ale Ajutorului Roşu, unele documente interesante din pe­rioada regimului horthyst şi altele. Pline de învăţăminte şi entuzias­­mante sunt şi documentele provenite din perioada următoare eliberării. E­­xistă printre altele primul manifest al organizaţiei judeţului Mureş a Parti­dului Comunist Român, lansat după eliberare, chemările primului 7 No­iembrie liber etc. De asemeni, s-au strîns numeroase date şi fotografii re­feritoare la perioada grea, dar eroică a reconstrucţiei. Mai este nevoie de multă muncă de colecţionare şi organizare, cît şi de sprijin din partea populaţiei pentru ca muzeul tradiţiilor revoluţionare, ca unul din centrele valoroase ale educa­ţiei patriotice să poată lua naştere. Mugurii de ieri, tari ca mărgă­ritarele, s-au desfăcut şi-n locul fie­căruia joacă o creangă nouă, ginga­şă, cu frunzele diafane. Culoarea preferată a naturii acopere scheletul pe care se construiesc anotimpii pro­vizorii şi avutul lor efemer şi neîn­cetat. O grădină ţine strînsă-n braţe belşugul violet al unui buchet imens de liliac. Apele sunt virgine, lumina preacurată, pietrele noi, soarele ju­venil. Privighetorul din suflet se trezeşte şi cintă, şi de-a lungul ier­burilor şi pe dedesubtul crengilor ce trag perdele de umbră şi baldachine de dantelă, şed perechile tinereşti — un bărbat finind pe umăr şi pe su­flet capul bălan al unei femei şi corpu-i întreg, ca un violonist vioa­ra lui melodioasă, sub bărbie. Pre­tutindeni se zăreşte nevinovăţie şi zbeg naiv; un suflet de ied nebu­natic şi de pui de miţă animă viaţa, şi aleargă aci după vintul uşure şi glumeţ, aci după petalele caişilor scuturaţi ca o ninsoare tămi­oasă. Peste tot locul învie acelaşi dor de podoabă, de expansiune; in tăce­rea dimineţii s-ar zice că auzi săru­tarea fecundă a brazdelor cu azurul. Pretutindeni mantaua duminicii care va dura cîteva luni de zile harnice, se desface. Pretutindeni vinele ve­getale ale pămintului, pline de must, se ridică spre miazăzi Şi la fel se petrece primăvara pe şesurile Rusiei şi pe crestele Alpilor de argint în fundul codrilor Americii, pe dîmbu­­rile line ale Franţei; ţările se asea­mănă ca nişte buchete şi continen­tele intre ele, insule mari in răsco­lirea mărilor, ca nişte plute călătoare de flori. Şi toate inimile răsună la fel pe întinderea pămintului. Cîntă Italia, cîntă Grecia, cîntă Scandina­via, cintă Alemania şi Indiire. ★ Pentru-ntărirea sărbătorii aceştia­­* muncitorii şi-au înfipt steagul de T. ARGHEZI purpuriu în mijlocul florilor deschise, semn de universală frăţie. Munca se odihneşte în picioare, în bucuria pri­măverii, atelierele s-au oprit, motoa­rele tac, fabricile sunt liniştite ca nişte biserici. Pe Şoseaua Salcâmilor industrializată, care suie spre Lancy, se zăresc îngrijitorii, in haine noi, cu şepci lustruite şi cu o cocardă la piept. încă din vreme s-au pregătit mun­citorii şi s-au aşezat pe bresle şi naţiuni sub cite un steag brodat cu numele pămintului de unde vin. Ei au pornit in procesiune spre „stan­dul" de la Carouge, la poalele mun­telui Saléve, unde se va vorbi în mai multe limbi vreme de citeva ore, şi unde localnicii, elveţieni reci dar hotărîţi, vor asculta cu religio­zitate protestantă enunţarea noilor table ale legii, date oamenilor de către oameni ca dinşii. Studenţii, laolaltă cu lucrătorii, toţi cu buto­niera înflorită, şi profesorii univer­sitari socialişti cîntă uneori din stihurile noi, revoluţionare sau lirice, toţi cu capetele ridicate şi cu ochii pe jumătate închişi, toţi demni, se­rioşi. Drapelul roşu sus e primit cu ovaţii; deunăzi, a fost împuşcat la Petersburg un medic blond, gingaş ca o domnişoară, şi pe care cu o lună mai înainte îl întîlneam cu toţii pe străzile Genevei. Reintrase în patrie să împartă o ladă cu mani­feste şi trebuia să se „întoarcă în curînd“. Logodnica lui, o studentă în stere, poartă pe piept cocarda ro­şie, şi cernită şi cintind, lacrimile li scapă discret din nişte ochi ca zeni­tul, pe un obraz ca o camelie. Şi rînd pe rind trec din mai toate neamurile Europei, die un mănunchi. Ultimul steag e al bulgarilor; inte­lectul bulgar e apr­ope întreg so­cialist. Japonezii, trei inşi, n-au steagul lor; se adăpostesc sub drapelul ru­sesc şi tovarăşii şi-i ţin de braţ. Privesc de sus, dintr-un etaj... Mă simt rînd pe rînd vesel şi foarte trist şi o suferinţă profetică îmi mistuie gîndurile. La unele accente ale im­nurilor ce trec, un talaz de lacrimi mi se ridică pînă la ochii ce mă­­ ard, şi cade deodată, cum s-a ndi- | cat. Intre două case zăresc un pisc­­ înzăpezit, şi in afară de vocile gra- j ve, care cintă mîntuirea noastră a tuturora — pentru vremi mai curate,­­ mai limpezi şi mai apropiate, şi de Dumnezeu şi de noi — se aude o tăcere extraordinară. Din tramvaiele oprite, unii salută cortegiul. La întoarcerea convoiului spre sea­ră, muncitorii se opresc la ,,Casa po­porului", in Plainpalais. Vorbesc din balcon un profesor universitar, un bărbier, un scriitor, un advocat și un tipograf. Acesta este italianul Bertoni, redactorul ziarului săptămi- ’’ nai franco-italian, Le Révert. E un om scund, de vreo treizeci şi cinci de ani, slab, cu ochii scăpărători, cel mai interesant din toţi vorbitorii. Viaţa lui Bertoni impresionează Lucrător ziua-ntreagă, noaptea se face scriitor. Din munca lui trăies două persoane: mama lui — o fe­meie bătrină — şi ziarul pe care-l trimite tuturora gratuit. încă n-am văzut la un om atîta stăruinţă, si­guranţă şi nemăsurată iubire de se­meni. Ziua sfirşeşte cu un ultim imn de înfrăţire pe care opt ţări deosebite il cîntă la un loc şi în care domi-­­ nă vocile delicate ale copiilor şi femeilor socialiste .. . Sînt orele opt şi toate orologiile bat deodată ... Geneva, 1906. 1 MAi Din volumul „Pagini din trecut“ Cu comuniştii în frunte Ploaia mărunţii, aernuţa penei prin sită, continua de cîteva zile si cadă. Din departare fumul locomoti­velor nu se mai putea distinge ci norii cenuşii ce acopereau oraşul. Mai era o supt­amina pimi­t prima zi de mai. La Depoul d­e loco­motive Tg.-Mureş, în ciuda vremii mecanicii şi fochiştii sosiţi din drun spălau şi îngrijeau locomotivele, al­ţii dădeau zor pregătirilor pentru a pleca într-un nou drum. In atelier se lucra cu migală la reparaţii ia în faţa atelierelor şini grele se ri­dicau la cite un semnal, luind locu celor uzate. Nici vopsitorii nu stă­teau pe gînduri deşi o bună parte a lozincilor şi panourilor erau deja vopsite. Fiecare, la locul său di muncă, se străduia ca angajamente­ luate în cinstea lui I Mai să Ie îndeplinească înainte de termen. Harnicii lucrători ai Depoului fraţi ai bravilor ceferişti care s-au­ jertfit în 1933, la Griviţa, dau patrie, lor libere cit mai mult din ceea ce pot şi ei da. înainte cu 25 şi cevi de ani, ceferiştii au luptat pentru drepturi cu preţul vieţii. Astăzi si întrec între ei pentru asigurarea unei circulaţii cît, mai prompte pi căile ferate şi cu cheltuieli din ce in ce mai mici, întrecerea lor permanentă a lua şi acum, ca în preajma fiecărei săr­bători un avînt sporit. Cele 32 bri­gazi, şi două de tineret, încă la 2­ aprilie au înregistrat succese fru­moase in îndeplinirea angajamente­lor luate. I­nsufleţitorii întrecerii după cum arată faptele, s-au dovedi a fi şi de data aceasta comuniştii care la Depou numără aproape ju­mătate din personal. Rezultatele frumoase îi dau drep­tul brigăzii mecanicilor de locomo­tivă, comuniştilor Fanea Dumitru şi Moldovan Béla cu fochiştii Személy Juliu şi Szabó Emeric, să fie în fruntea tuturor brigăzilor. Economii­le lor se ridică la 34 tone combus­tibil convenţional, în valoare de 7.841 lei. Cu 22 tone combustibil economisit în valoare de 4.840 lei se mindreşte şi brigada comuniştilor Tamás Béla şi Butik Francisc, mecanicii şi fochiştii Oltean Augustin şi Vinczefi Ioan, la realizarea angajamentelor pe Depou, sau brigada mecanicilor Czibere Ale­xandru şi Bencze Béla cu 15 tone combustibil economisit. Cine sunt Sepsi Carol, Szász Ni­­colae, Szabó Zoltán, David Andrei, Zdravics Iosif şi alţii din compar­timentul instalaţii: Virtu­lă Martin, Fazakas Andrei, Kupşa Francisc, Hi­doş Dumitru etc., din sectorul re­paraţii, Magyarosi Ştefan, Simon Géza şi alţii de la pilării? Sunt membri şi candidaţi de partid evi­denţiaţi de organizaţia de bază şi conducerea depoului sunt oameni care luptă împreună cu colegii lor, nemembri de partid pentru înflorirea patriei lor comune. R.­ R., oameni care s-au situat in frunte in între­cerea socialistă desfăşurată în cinstea lui 1 Mai. Partidul i-a învăţat înainte de eliberare şi pe ceferişti să lupte pentru scuturarea jugu­lui, partidul ii învaţă astăzi să lupte pentru viitorul fericit al tuturor celor ce muncesc, şi ei, ceferiştii depoului din Tg.-Mureş sunt conştienţi că or­bii de mică ar fi contribuţia lor, ea serveşte cauzei comune, construirii socialismului, întrecerea desfăşurată in cinstea marii sărbători a adus şi alte reali­zări, care contribuie din plin la aplicarea sistemului de salarizare îmbunătăţit, măsură luată de partid şi guvern la care şi cei de la De­poul de locomotive Tg.-Mureş ră­spund cu tot elanul lor Repararea şi darea la funcţie a strungului pentru strunjirea bandaje­lor la roţile locomotivelor de c­ale îngustă montarea celor două prize de curent de 24 volţi la canalele de revizie amenajarea unui comparti­ment de sudură la atelierul de care îngustă confecţionarea cuptorului de decăjit la secţia pilării şi multe al­tele sunt toate rezultate, ale muncii politice a comuniştilor, a exemplu­lui lor in munca de zi cu zi a fe­şi­ţei lucrătorilor de la Depou peni”, a cinsti marea sărbătoare a proleta­riatului internaţional. Şi rezultatele sunt mult mai multe decit cele arătate. lată cum întimpină ! Mai ceferiş­ti de la Depoul Tg-Mureş 1 MAI Nu te aşteaptă cu cintece sterpe Poporul călit în viscol şi lupte Şi nu îţi aduce numai flamuri şi jerbe şi cînturi de fabrici mai multe. Voinţa de-a-nvinge trecutul obtuz In braţe de fier şi inimi mocneşte, Fermentul vital cu forţă de-obuz O lume dărîmă şi alta clădeşte. Zaporul topit de inimi fierbinţi Inundă pămîntul cu ape de soare Vlăstarul cu mugure îl simt între dinţi Cum trece în sînge-mi puterea­­ şi doare. Şi cine-ndrăzneşte din beznele sparte S-nprească elanul de tinere forţe ? Chiar cerul aruncă din neant­uri petaruL Şi-orcanu-nteţeşte aprinsele torţe! ZENO GHIŢULESCU 1 Mai, altădată! „Toţi muncitorii sînt fraţi şi unirea lor puternică este singura chezăşie pentru binele şi fericirea întregii ome­niri muncitoare şi asuprite. In ziua de 1 Mai, această unire a muncitorilor din toate ţările ... îşi trece în revistă forţele şi-şi strînge rîndurile în vede­rea unei noi lupte neobosite şi neclin­tite pentru libertate, egalitate şi fra­ternitate“. (V. I. Lenin). 1 Mai 1 De la un capăt la altul al pămîntului muncitorimea îmbracă în această zi, odată cu natura, haină de sărbătoare. 68 de ani au trecut de cînd primele demonstraţii muncito­reşti dintr-o serie de ţări, au sărbăto­rit pentru prima dată ziua d­e 1 Mai, drept sărbătoarea lor internaţională, ziua cînd forţele proletariatului în creştere s-au afirmat tot mai mult pî­nă în zilele noastre. Ziua de 1 Mai este cîntată în toate limbile pămintului, de poeţi, preamă­rită de popoare, nu numai de cele ca­re trăiesc libere şi stăpîne pe soarta lor, dar şi de cele care lupta şi tind spre libertate, egalitate şi fraternitate, pe care le prevăzuse cu atîta claritate genialul Lenin şi spre care se îndreap­tă astăzi omenirea din cele patru zări ale lumii. Valea Mureşului, bogata şi frumoa­sa Vale a Mureşului, a fost şi ea fră­­mîntata de lupte muncitoreşti, a cu­noscut şi ea de 1 Mai, verdeaţă şi flori, cocarde roşii prinse pe piepturile muncitorilor încleştaţi în lupte cu pa­tronii, a văzut şi ea drapelele roşii de purpură fluturînd pe ziduri, pe case şi peste tot unde nu ajungeau ochiul şi mîna copoilor siguranţei. De 1 Mai, „legal“ sau nu, pădurile noastre, un­de muncitorii aveau şi au obiceiul să iasă de sărbătoarea lor, au fost — în fiecare an, chiar şi atunci cînd prigoa­na şi persecuţiile au ajuns la apogeu , martorele luptei şi dîrzeniei mun­citoreşti, şi-au cunoscut cîntecul care cheamă muncitorii tuturor ţărilor la unire : „Internaţionala“. ... „Era în prea­jma zilei de 1 Mai 1927. Cu cîteva zile înainte, siguranţa, ca de obicei, a luat măsuri pentru in­terzicerea manifestaţiilor muncitoreşti“... Aşa îşi începe depanarea amintirilor, unul din cei care au înfruntat teroarea fascistă în timpul luptei ilegale a par­tidului, tovarăşul Benkő Pal. Dar cu toate măsurile luate de autorităţi, prin presiune, muncitorii din Tg. Mureş au obligat autorităţile timpului să aprobe întrunirea muncitorească în palatul cultural. Palat cultural e un fel de a vorbi, pentru că în condiţiile de atunci palatul nu era cultural, el a devenit cu adevărat cultural numai în zilele în care poporul e liber şi-şi făureşte cultura sa. — S-a strins atunci lume multă, sa­la palatului a fost plină pînă la refuz. Muncitorii, romîni, unguri, şi de alte naţionalităţi s-au strîns să demonstre­ze de 1 Mai pentru libertate, pentru s­lidaritate internaţională cu proleta­rii tuturor naţiunilor, pentru eliberarea lor din sclavia capitalului, pentru pli­ne şi progres social. Tovarăşul Benkö îşi aminteşte şi acum (şi n-ar putea să nu-şi amintească) cum în ziua a­­ceea de 1 Mai a anului 1927, la trei ani după ilegalizarea P.C.R., prin u­­nire, muncitorii au reuşit să impună autorităţilor burghezo-moşiereşti, liber­tatea întrunirii lor. Simp Géza le-a vorbit atunci muncitorilor chiar des­pre unire, despre fraternizare cu mun­citorii de pretutindeni, despre necesi­tatea luptei fără preget împotriva ex­ploatării şi a stăpînilor de atunci ai ţării. Şi muncitorii au ascultat cu ma­re atenţie cuvintele lui, au manifestat şi au cîntat împreună „Internaţionala“ ca un omagiu adus zilei de 1 Mai, sărbătoarea cu adevărat internaţionala a muncitorilor. Căci prin glasul lui Simo Géza, ei ascultau de fapt glasul partidului comunist, aruncat în ilega­litate, dar neînfrînt nici de siguranţa burghezo-moşierimii romîne, nici de cea a regimului horthysto-fascist de mai tîrziu. De 1 Mai 1927, poliţia a înconjurat palatul pentru a-l aresta pe Simo Gé­za. Şi tovarăşul Benkő îşi aminteşte cum muncitorii au făcut zid în jurul lui, cum l-au îmbărbătat şi l-au apărat chiar dacă slujbaşii stăpinirii făceau spume la gură, răcneau ieşiţi din minţi şi-şi agitau bastoanele de cauciuc. Ziua de 1 Mai 1927 a fost astfel nu numai o sărbătoare a muncitorimii tîrgumureşene, dar şi un exemplu viu de ceea ce pot muncitorii uniţi. ... Simo Géza, cel care le-a vorbit muncitorilor atât de înflăcărat la 1 Mai 1927, nu mai este. El s-a stins din viaţă în martie 1945, după ce­ a apucat să sărbătorească, un singur 1 Mai, primul 1 Mai liber, al anului 1945. Amintirea lui există însă şi va continua să existe nu numai în inimile tovarăşilor lui cu care­ a sărbătorit a­­cel 1 Mai al anului 1927, printre care a fost şi tov. Benkő Pál, dar şi în ini­mile noastre a tuturor, urmaşii celor care în condiţii vitrege — a comuniş­tilor — nu şi-au precupeţit timpul şi viaţa pentru a învăţa şi îndemna pe muncitori la unire şi luptă pentru li­bertatea pe care­ o avem astăzi şi pen­tru viaţa nouă pe care ne o clădim. I. SIMA

Next