Steaua Roşie, octombrie 1958 (Anul 7, nr. 638-646)

1958-10-22 / nr. 644

Maistru, elev­ul părinte Maistrul Nagy Ludovic dînd expli­caţii şi îndrumări asupra bunei desfă­şurări a procesului de muncă. De data aceasta el este acela care primeşte explicaţii în cadrul orei de matematică, la cursul seral al şcolii medii, au vecut nouazecişipatru de toamne de cînd în clasa întîi a şcolii primare lin Comandan, un copil pirpiriu dar cu ochii ageri şi dornici de învăţătu­­ră, îşi aşezase cu sfială tăbliţa şi plai­vazul pe pupitrul unei bănci roase de .'aici, dinspre fundul clasei. Cine să-l bage în seamă pe copilul amărîtului muncitor Nagy Imre, cînd în primele lănci se cocoţaseră odraslele celor a­vuţi, îmbrăcaţi bine şi ferchezuiţi de mămicile care n-aveau alte griji ? Dar curînd, şi-apoi an de an, Nagy Ludovic, Laika, cum îl dezmierdat prietenii, le arătase ce poate. Şapte an la rînd fusese printre primii din cla­să, ba chiar premiant. „Să-ţi dai copi­lul mai departe la învăţătură“ — î sfătuise dascălul pe tatăl lui Laika „Să-l dai e uşor de zis, dar de unde bani, cînd leafa-i mică şi viaţa scum­pă, iar şcolile-s cu taxe mari“ — îi spuse în amărăciunea lui bătrîna Nagy. „N-avem încotro dragul tatii — îi spuse într-o zi copilului — îi numc şi tu ca mine în fabrică şi ţi-i cîştig­ cu trudă piinea“. Laika şi-a asculta tatăl, dar cu banii agonisiţi îşi platei taxele la gimnaziul din Sf. Gheorghe unde se înscrisese ca elev particular Aşa şi-a încropit la bruma de învăţă­tură din şcoala primară încă patru clase. Apoi, în condiţii asemănătoare alte două, la o altă şcoală. In vreme, asta urgia războiului şi-a lăsat am­prentele şi prin părţile Comaridăului Baronul Grödel, proprietar a nume­roase fabrici de cherestea pe valea Mureşului, prin părţile Clujului, ba chiar şi în Polonia, închisese fabrica din Comandau. Muncitorii au rămas pe drumuri, să-şi caute de lucru unde vor şti. Optimist însă, tînărul Nagi speră să-şi poată continua şcoala. Nă­dejdile îi sînt zădărnicite de aceleaş bariere: taxe mari, lipsă de internate Zdrobit şi indignat de atîta nedreptăţi se întoarce acasă şi munceşte în ve­chea fabrică pe care muncitorii au re­pus-o în funcţie. Era perioada vinde­carii rănilor pricinuite de război,­­ refacerii economiei ţării distruse de hoardele fasciste în retragere, stru şi şeful halei de gatere. După ce-a ■nvăţat de la unul şi de la altul tai­­lele meseriei, ale fazelor complexe de producţie, i-a fost încredinţată­ sarcina de a învăţa şi el pe alţii. Repunerea in funcţie a fabricilor de cherestea de pe Valea Mureşului necesitau cadre bine pregătite, capabile să mînuiască cu pricepere maşinile, ferăstraiele, ga­terele. Cînd Nagy se uită azi la Hu­­diş Ioa­n, şeful brigăzii a treia de ga­­ter­ işti, brigadă fruntaşă în muncă, parcă nu-i vine a crede că nu cu mult în urmă tînărul acesta destoinic era un terchea-berchea, un nedisciplinat, un chiulangiu şi-un pierde-vară. Nagy Ludovic e iarăşi elev.. Ce l-a minat din nou pe băncile şcolii ? Nu numai vechea sa pasiune pentru învă­ţătură, ci şi convingerea izvor­îtă din necesitatea că pentru a conduce şi îndruma şi mai bine e necesar să-şi completeze studiile, să-şi îmbogă­ţească cunoştinţele teoretice. Şi iată că şcoala nouă a orînduirii democrat­­populare îi înlesneşte această posibi­litate. Au trecut douăzeci şipatru de toam­ne, de cînd Nagy Ludovic păşise pen­tru prima oară pragul şcolii. Şi iată că mai ieri l-am întîlnit din nou la şcoală. Dar nu, nu la catedră.. Ci tot într-o bancă, în rînd cu alţii ca şi el, elevi ai cursului seral la şcoala medie din Topliţa. Îşi împlineşte nădejdile spulberate în vremea cînd şcolile nu erau pentru cei vrednici, ci pentru a­­cei ce aveau bani. . De doisprezece ani, Nagy Ludovic lucrează la U.I.L. — Topliţa. De atun­ci şi-a îmbogăţit mereu cunoştinţele la şcoala vieţii, în practica de fiecare zi, alături de muncitori şi în rînd cu Şi iată-­l după o zi de muncă, primit ei. Perseverenţa în a cunoaşte şi a cu bucurie în sînul familiei de către şti cît mai mult i-a adus satisfacţie şi cele două Magdalene — soţia şi fetiţa, în producţie­­ de ani de zile este mai- E drept, nu cu fotografie ci doar făcîndu-i, pe scurt , portretul. J De ani de zile tovară 2 lui Moraru este directori FOILECOM I 2 I Se făcea că toate ziarele publicaseră în pagina în­tîi, pe cite trei și patru co­loane, fotografia tovarășu-II lui Moraru Simion, direc- I torul căminului cultural din Lueriu. Chipul ii ere însoţit de următorul text scris cu litere majuscule : „Eu, Morar­i­u Simior I (recunoaşteţi şi dv. că in- ' tercalarea lui „i" dă numelui un timbru mai plăcut), di­rectorul căminului cultural din Lueriu, mă declar at o, stăpîn al acestei instituţii şi mă dezic de orice răs­pundere în cazul violării integrităţii sale de către alte persoane, indiferent de calitatea lor“. Dedesubt, in facsimil semnătura tovarăşului Mo­raru, confecţionată specia de semnatar, cu peniţi rondă de 5 milimetri. Tovarăşul Moraru rodit de fericire. Luă un creier­­ roşu şi îşi sublinie numele Apoi apucă foarfecele să decupeze fotografiile pen­tru a le afişa pe pereţii clu­bului, dar vai, îşi ciupi un deget şi se trezi. Crunti dezamăgire. Totul se pe­trecuse doar în vis. Ne-am gîndit să-i satis­facem totuşi ‘ tovarăşulu Moraru plăcerea de a-ş mai vedea nu­mele în ziar căminului cultural din Lue­riu. Şi-n toată această vreme el a acumulat o bo­gată experienţă în munca de îndrumare a muncii cul­turale. An de an, forma­ţiile artistice de pe lingă căminul cultural (echipa de dansuri, de teatru sau cea de fluieraşi) au cucerit aprecierea şi admiraţia spectatorilor şi a juriilor diferitelor concursuri la care au participat. Nu o­­dată echipa de dansuri din Lueriu s-a clasat pe locul I in concursurile organiza­te între echipele de ama­tori. Fireşte, o parte din contribuţia pentru a fi do­­bîndit asemenea succese îi revine tovarăşului Moraru. Dar se pare că el işi a­­tribuie doar sie şi toate meritele pe care şi le-a cîştigat căminul cultural, uitînd de contribuţia celor­lalţi comunişti din comună, deputaţi, cadre didactice, colectivişti şi in general de munca sîrguincioasă a tuturor celor ce alcătuiesc formaţiile artistice. Numai astfel se explică cocoţarea tovarăşului Moraru pe pie­destalul şubred al îngîm­­ţării şi lipsei de modestie. Exemple sînt destule. Cînd din cauze obiective la începutul anului şcolar, comitetul executiv al sfa­tului popular comunal a luat hotărîrea ca clasa în­­tiia să funcţioneze o buca­­tă de timp in sala biblio­tecii căminului cultural, tovarăşul Moraru s-a opus cu îndirjire. Calitatea pe care o are de conducător al unei in­stituţii culturale şi în pri­mul rînd aceea de membru de partid îi implică dato­ria de a fi printre primii agitatori. Or, tovarăşul Mo­raru se eschivează de la această îndatorire, mai precis, nu catadicseşte să se „coboare“ la această activitate modestă şi ano­nimă. Desigur, nu ar ca­dra cu funcţia lui. Aceeaşi atitudine, de spectator tă­cut, adoptă şi în adunări­le organizaţiei de bază. Cum ar putea ca el, ditai directorul să se confunde cu masa membrilor de rind. Şi-apoi, şi-o fi spunînd tovarăşul Moraru „ce da­că sînt piembru al gospo­dăriei colective, dar sint director şi nu se cade ca soţia unui director să muncească în rînd cu cei­lalţi“. Confornându-se a­­cestui „principiu“, soţie tovarăşului Moraru n-a realizat anul acesta mai mult de 30 zile-muncă, în vreme ce alte femei, una vîrstnice, ori cu mai mult copii decit dînsa, au reali­zat de trei-patru şi cine ori mai multe zileMnuncă Şi la drept vorbind, de ce ar munci cînd soţu-i aduci acasă două salarii. Căci tovarăşul Moraru, n-a fost de acord cu nimeni din cei propuşi de comitetul executiv comunal pentru a fi calificaţi în munca de operator cinematografic. Păi cum să fie de acord cînd asta ar fi atras după sine pierderea salariului pentru funcţia de operator cinematografic pe care o suplineşte tovarăşul Mora­ru. Şi ca să completăm au­reola pe care nimeni altul decit tovarăşul Moraru şi-a creat-o în jurul persoanei lui, mai pomenim că pînă şi copiii zîmbesc cu indul­genţă cînd văd pe pereţii clubului căminului cultu­ral abundenţa de auto­a­­fişare a portretului tova­răşului Moraru şi a semnă­turii Morar­i­u insolită de titulatura DIRECTOR .. . Comuniştii din Lueriu l-au ajutat nu odată pe to­varăşul Moraru pentru a se debarasa de aceste apu­cături străine de calitatea unui membru de partid şi-i vor ajuta şi de aici înainte.­­ Principalul ar fi ca d-ta tovarăşe Moraru, să înţe­legi în sfirşit că ai apucat pe un drum greşit şi că­­vremea să-ţi apleci urechea­­ la ce spun oamenii din ju­­ru-ţi, să înţelegi că expe­­­rienţa pe care ai ac­umu­­lat-o ani de zile eşti dator să o transmiţi şi altora ş­i nu să te înconjuri, în tur­nul de fildeş, cu norii în­fumurării. O. HOSSU I Dorinţi neîmplinite Se aduce la cunoştinţă că examenul de EXPERT-CO­NTABIL se va ţine în ziua de 1 decem­brie 1958, în localul Sfatului Popular al R.A.M. Cererile de înscriere la exa­men însoţite de actele dovedi­toare de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 7 din D. nr. 434/1957, republicat în Bul. Of. nr. 29 din 31 iulie 1958, se de­pun pînă la 25 noiembrie 1958, la Secţia Finaciară a raionului sau oraşului pe domiciliu, de unde pot fi luate şi informaţii asupra programei analitice. SFATUL POPULAR REGIONAL Secţiunea Financiară Din bogăţia portului nostru Bîndilă Mărioara, din Filea, raionul Topliţa, brodîndu-şi u­a în minu­natele motive naţionale de prin partea locului. O situaţie inadmisibilă Odată cu venirea senior timpurii de toamnă, căminele culturale săteşti cunosc din nou animaţia artiştilor amatori la repetiţii, ori a diverşilor săteni veniţi să-şi petreacă un ceas­­două din timpul liber la clubul că­minului, jucind şah, citind o carte ori ascultînd radioul. Numai la Răs­­toliţa, încăperile căminului cultural sătesc sînt atit de pustii seară de seară, incit poţi vîntura clinele de coadă prin ele, fără teamă c ai să loveşti pe cineva. Această stare de lucruri se datorează unei grave de­lăsări de care dă dovadă in primul rînd comitetul executiv al sfatului popular, comunal în frunte cu preşe­dintele său, tovarăşul Lirca Gheor­­ghe. Dar s-o luăm cu binişorul şi să vedem la concret care i situaţia. In incrnjiri mai fiec­ar alta­r­a in alte părţi, iarna bate la uşă. Sfidînd-o insă, gospodarii comunei nici că se gîndesc să-i dea căminului o înfă­ţişare ospitalieră. E suficient să treci doar în grabă prin încăperile căminului ca să-ncepi a dirdîi de frig. Nici o sobă instalată; nici un geam întreg; nici o clanţă la uşi. In schimb mese şi scaune rupte, mur­dărie şi nerînduială găseşti cu top­tanul. Puţine localităţi au asemenea cămine culturale frumoase cum e cel din Răstoliţa: o sală de festivi­tăţi cu scenă şi culise, o încăpere pentru club şi alta pentru biblio­tecă. De folos însă că nici una din ele nu e folosită. Pînă mai zilele trecute, biblioteca a fost închisă timp de citeva luni. In sala in care ar pu­tea fi amenajat clubul, in afară de o masă şi două bănci, toate cu pi­­­ cioarele rupte, doar păianjenii fac I casă bună cu nepăsarea. I In sala de festivităţi nici o activi- I tate culturală. E totuşi sala cea mai­­ puţin vitregită de săteni, căci din­­ cînd în cînd aici se organizează ba­­­­luri. Atîta tot, baluri fără nici un program artistic în prealabil. In faţa unei atari situaţii ne pu­nem legitima întrebare: cum pot bu­nii gospodari din Răstoliţa să tole­eze la infinit această stare de lu­cruri inai lnisibilă; cum nu se ruşi­­lează membrii comitetului executiv comunal în faţa cetăţenilor cînd dau dovadă de atîta neglijenţă faţă de un iun obştesc; şi cit vor mai sta gurăi­­ască membrii secţiei raionale de în­­văţămint şi cultură din Topliţa faţă de atita lipsă de simţ gospodăresc? Să nu-şi închipuie cineva că la Răs­­­oliţa n-ar fi cine să organizeze şi să fcă activitate culturală. Dimpotrivă, sînt şi aici cadre didactice şi destui ■ineri, ba chiar şi vîrstnici care ar­­­utea fi antrenaţi în formaţii artis­tice de amatori. Lirca Gheorghe II (Ghiţă), Simineţ Grigore, Gliga Vo­ter, Lirca Leon, Paşcan Victoria, Pîr­­lea Ion, Movilă Lucreţia, Radu Petru, Şagău Gafina, Bondrea Gheorghe, Simineţ Dănuţa, Dămian Grigore, Lirca Viorel, iată numai cîţiva din icei care nu cu multă vreme în urmă făceau parte din formaţiile de teatru, dans, recitatori ori cîntăreţi, ai că­minului cultural. De ce nu i-am pu­tea aplauda din nou pe aceştia şi pe alţii încă, nu numai pe scena căminu­lui cultural din Răstoliţa, dar chiar şi mai departe, la raion şi la regiune, aşa cum­ am făcut-o şi în alţi ani cînd măiestria lor a fost răsplătită cu premii cîştigate în concursuri. „Pârul lui Petőfi Sándor“ In curînd la Cristuru Secuiesc va fi dezvelită o placă comemorativă aşezată lingă părul sub care marele poet maghiar Petőfi Sándor a poposit înainte de a pleca pe cîmpul de bâtă­lie de la Albeşti de lingă Sighişoara, unde după cum se ştie, marele poet şi a pierdut viaţa în lupta împotriva cruntei dominaţii habsburgice. „Părul lui Petőfi“, după cum i se spune, are o formă destul de ciudată şi se află in parcul casei unde marele poet şi-a petrecut ulti­ma noapte (30 iulie 1849).

Next