Steaua Roşie, iunie 1963 (Anul 12, nr. 127-152)
1963-06-01 / nr. 127
FĂLTICENI, înainte de a intra in oraş, admirăm frumoasele iazuri ale Şomuzului, intre care şi Nada Florilor, minunat înfăţişat de Sadoveanu. Orăşelul se răsfiră pe un deal molcom intre bogatele coroane ale pomilor fructiferi. Nimic nu ne face să simţim că ne aflăm în tirgul in care cîndva nu se întîmpla nimic. Acuma Fălticenii au o mare filatură şi o fabrică de butoaie şi lăzi. Muzeul raional înfăţişează evoluţia vieţii de pe aceste locuri. Tot aici găsim fotografii şi manuscrise ale lui Sadoveanu, Artur Gorovei, I. Dragoslav, E. Lovinescu, N. Gane, pînze ale pictorilor Baieşu şi Irimescu. Urcăm uliţa Rădăşenilor şi ne oprim în faţa casei lui Pavăl Ciubotaru, în care a locuit cîndva Creangă, tinăr catihet. Ce forţă evocatoare au aici paginile din Amintiri! Ascultăm şi înţelegem altfel parcă: „Pavăl era holtei şi casa lui destul de încăpătoare: lăiţi şi paturi de jur-imprejur. Ungă sobă, altul; şi toate erau prinse". Pe aceeaşi stradă, mai sus, aflăm casa lui M. Sadoveanu, unde scriitorul a locuit mulţi ani după ce s-a căsătorit cu Ecaterina Bîlu, pe care o cunoscuse în timpul cit a făcut gimnaziul in Fălticeni. Vizităm şi Dumbrava minunată imortalizată de pana măiastră a scriitorului, casa memorială a lui I. Dragoslav, cel care-şi purta pe drumuri enormul ghiozdan plin cu manuscrise. Pornim şi ajungem pe acelaşi drum pe care a mers şi Creangă spre Socola, drum care duce prin codrii Paşcanilor, care şi azi te îmbie la încetinirea pasului. Trecem prin PAŞCANI în care a văzut lumina zilei M. Sadoveanu. La marginea oraşului, pe malul Siretului, sunt atelierele C.F.R. E un prilej pentru studenţi să-şi amintească de anii răscoalei din1907, cind, aici în Paşcani, s-a manifestat viu alianţa de clasă între muncitori şi ţărănimea răsculată. La RUGINOASA vizităm palatul lui Cuza-Vodă, palat care a avut mult de suferit în timpul luptelor care s-au purtat aici in vara anului 1944. Vizităm cavoul lui Cuza, citind, la lumina luminării, versurile lui Alecsandri săpate în marmură: Acum te odihneşte gustînd eterna pace In taina maiestoasă a morţii care tace, Lăsînd o lume-ntreagă la tine să gindească Ş-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească... Drumul duce in continuare prin Tîrgu Frumos (aici s-au născut D. Th. Neculuţă şi G. Ibrăileanu), prin Podu Iloaei, unde în timpul celui de-al doilea război mondial s-au dat lupte grele şi unde-şi dorm somnul de veci atîţia flăcăi Veniţi din stepele ruse. Jertfa lor a contribuit la temelia vieţii noastre de azi. Sînt morminte dragi, morminte îngrijite şi împodobite cu flori, simbolul recunoştinţei poporului nostru. Şoseaua care trece prin sate înfloritoare, printre tarlale întinse ne apropie de Iaşi, înainte de a intra in Iaşi, ne apare în faţă una din marile realizări ale regimului nostru: Fabrica de antibiotice. IAŞII ne primesc întineriţi. Şi aici sunt evidente sensurile majore ale vieţii noi: blocuri moderne, cochete te fac să îndrăgeşti îndată acest oraş renăscut prin grija pentru om, pentru valorile trecutului, pentru frumos. Poetul ieşean George Lesnea a prins minunat această înnoire: „Sub tari cirmaci, un chip deplin A propăşirii fac să arde. Şi uliţele — străzi devin Şi drumurile — bulevarde. Acum sub anii uriaşi, De pe colină pe colină, Oraşul meu, străvechiul Iaşi, îşi pune straie de lumină." Cite desfătări sufleteşti nu ne-au oferit Iaşii! Am vizitat aşezămintele moderne studenţeşti, am vizitat Copoul, unde: „Bătrînul tei de la Copou Binecuvîntă noua vreme." De asemenea Universitatea, vechea Academie, am zăbovit în sălile Muzeului Unirii, atît de evocatoare. Studenţii se întilneau cu documente, cu locuri cunoscute numai din cărţi. Piaţa Unirii, încadrată de superbe edificii poate sta alături de vestite pieţe din alte oraşe ale lumii. Mozaicul pavajului pieţii înfăţişează legenda lui Dragoş Vodă, povestea întemeierii Moldovei. Biserica Trei Ierarhi, brodată parcă în piatră, ne-a oferit prilej de emoţii artistice deosebite. Cită artă, cită măreţie! exclamau studenţii noştri. Aici se găsesc osemintele lui Cuza, aduse de la Ruginoasa, osemintele învăţatului umanist Dimitrie Cantemir, care, după o îndelungată absenţă a ajuns in iubitul pămint al Moldovei. Alături e vestita şcoală de la Trei Ierarhi, organizată după model şi cu ajutor rusesc, în faţă, bustul lui Asachi ne aminteşte rîvna acestei inimi avîntate în dezvoltarea şcolii naţionale. Am vizitat măreţul Palat al culturii şi, strînşi în jurul statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare, am ascultat Hora Unirii cîntată de ceasul din turn. Clădirea Teatrului Naţional ne-a incintat prin frumuseţea şi măreţia ei. De aici am trecut pe la Golia, unde am vizitat şi Muzeul Eminescu — Creangă. Bojdeuca lui Creangă din Ţicău ne-a făcut să ne gîndim la umilita viaţă din trecut a marilor noştri scriitori, dar şi la prietenia atît de rodnică dintre Ionică al lui Ştefan a Petrii şi „bădiţa Mihai", rămas un timp pe drumuri din nobila grijă a politicienilor de altădată. Din pridvorul căruţei am privit dealurile dricului, amintindu-ne versurile lui Eminescu: „Sara pe deal, buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stelele scapără-n cale." Paşii ni s-au oprit cu pioşenie la mormintele din cimitirul Eternitatea: Creangă, Topîrceanu, B. Şt. Delavrancea, N. Beldiceanu, D. Anghel, M. Kogălniceanu şi alţii. Pe mormintul lui Topîrceanu erau flori proaspete puse de Otilia Cazimir. Am urcat apoi la Cetățuia, am privit de acolo panorama Iaşilor, turnurile Galiatei. La poa..ie Cetăţuiei am vizitat casa memorială Ilie Pintilie. Obiectele din această casă ne-au amintit de lupta comuniştilor dusă in neagră ilegalitate pentru o viaţă mai bună. „Vişinul din curte a-nflorit Şi se uită-n casă pe fereastră. Unde-o fi Ilie? A murit Tinăr încă pentru viaţa noastră. Vişin alb nu-l căuta că nu-i... Dar trăieşte nou în orice faptă. A murit in lanţuri. Casa lui Stă sub deal şi tot îl mai aşteaptă. Vremea lui se-nalţă Ca un val, Tu să-i fie duioasă mărturie. Casă scundă, casă de sub deal, Casa lui Ilie Pintilie. (G. Lesnea) Plecăm cu cele mai frumoase amintiri din Iaşi şi cu cele mai bune păreri despre firea deschisă şi ospitalieră a moldovenilor. Ne întoarcem pe drumul pe care am venit, din care o şosea duce la TIRGU NEAMŢ. Maşinile ne duc pînă sub poala codrilor care înconjoară măreaţa Cetate a Neamţului. Ghidul de aici ne vorbeşte cu înflăcărare despre istoricul cetăţii care n-a fost cucerită de nimeni. Ne amintim de cuvintele lui Sadoveanu: „Ştiu că odată era întreagă, dar mie îmi pare acuriia, tind o văd că aşa cum a trecut prin veacuri, aşa, ruină bătrînă, aşa, schelet uriaş în şuierul înălţimilor, în visul mohorît al legendelor." Ne răsare în minte o frîntură din viaţa eroicei Moldove, Sobieski şi plăieşii, rememorăm versurile pe care le-am ciitat în copilărie: „Pe o stîncă neagră, tntr-un vechi castel Unde cară-n poale un rîu mititel.“ Trăim deosebite momente In „cuibul aprigilor războinici de odinioară". De aici ne îndreptăm spre Humulești. Vizităm satul care a dat pe unul dintre cei mai mari povestitori ai poporului nostru. Vedem curtea bisericii în care era chilia-şcoală, ne oprim sub urmaşul cireşului din care Nică s-a înfruptat, vedem cineva din jurul cireşului şi parcă-l urmărim in goana sa iepurească, alungat de apriga mătuşă Mărioara. Povestirea cu furtul cireşelor citită la locul cu pricina a atras şi oameni din sat, care au gustat povestirea consăteanului lor alături de studenţii noştri. Casa în care s-a născut şi a copilărit Creangă e plină cu obiecte care nu mai aparţin lumii obişnuite: Calul Bălan, biciul „Sf. Neculai", ceaslovul cu urmele preacuvioaselor muşte, sfara cu motocei şi altele. Casa e humuită proaspăt, mărind prin aceasta farmecul evocării. Au fost clipe de istorie literară aplicată. Ne-am îmbătat privirile cu peisajul din jur, descris cu atita măiestrie de Creangă. Eram tentaţi să mergem la Ozana, să căutăm ştioalna in care a fost lăsat gol-goluţ de necăjita Smaranda. Prin pădurea Braniştea, prezentă şi-n „Fraţii Jderi", prin Vinătorii Neamţului am trecut la Mănăstirea Neamţ. Muzeul bogat al mănăstirii a stîrnit mare curiozitate. Am cercetat cărţi vechi, lucruri de artă, tiparniţe, picturi, precum şi bogata bibliotecă (peste 10.000 de volume). In gropniţa (osuarul) mănăstirii, am găsit craniul Calipsei Greaca, eroina din „Salul negru" de A. S. Puşkin, amintită şi de C. Negruzzi în una din povestirile sale. Am făcut o plimbare pînă la izvorul Puturosul (Tămăduirii) Intr-un peisaj mirific, trecînd pe lingă casa în care-i plăcea să se retragă, vara, Sadoveanu. Am vizitat Agapia, unde ne-am extaziat in faţa picturilor lui Grigorescu, care şi-a ales ca modele pentru diferite personaje religioase oameni simpli din satele din jur. Ne-am putut da seama de geniul acestui pictor care a început greu viaţa ca zugrav de biserici. Tot aici există o preţioasă pictură realizată de Grigorescu la vtrsta de 14 ani. De la Agapia am trecut dealul la Văratic. Mai întii ne-am îndreptat paşii la mormîntul Veronicăi Micle. Studenţii au erijat in surdină „Mai am un singur dor" şi „Pe lingă plopii fără soţ". Cită semnificaţie au căpătat aici versurile: „Căci te iubeam cu ochi păgini Şi plini de suferinţi. Ce mi-i lăsară din bătrini Părinţii din părinţi" După vizitarea muzeului, trecînd prin Bălţăteşti (unde se petrece acţiunea romanului Adela al lui G. Ibrăileanu) ne-am oprit la Piatra Neamţ. Am remarcat noua şosea asfaltată care a înlocuit vechiul drum ce trecea peste dealul Balaurul, pe care şi Moş Nichifor Coţcariul îşi ducea adeseori clienta, pe Maica. Vizităm pitorescul oraş grămădit în jurul Pietricicăi şi ne oprim la casa memorială Calistrat Hogaş, unde ascultăm explicaţiile Sidoniei, fiica scriitorului. Vedem pelerina, pălăria cu boruri mari, pistoalele, şaua şi alte lucruri ale aceluia care a colindat cu pasiune Munţii Neamţului, zugrăvindu-i literar ca nimeni altul. Se însera, dar lumina creştea cu cit înaintam spre Bicaz. Măreţia hidrocentralei venea să contrabalanseze toate strădaniile trecutului. După ce am petrecut o noapte la poalele barajului, a doua zi am contemplat „lacul codrilor, albastru", am simţit strînsă intre munţi voinţa şi puterea omului stăpîn pe fire. Bicazul e o sinteză de artă tehnică, muncă şi victorie a minţii şi entuziasmului omenesc. De aici pornesc, cum spunea Arghezi, hergheliile de cai-putere, impetuosul mers deschizător al erei comuniste. Lăsăm in urmă Fabrica de ciment şi începem urcuşul spre izvoarele Bicazului. Prin măreţele Chei ale Bicazului mergem pe jos. La fiecare pas ne simţim copleşiţi de frumuseţea sălbatică a acestui uriaş monument al naturii. Rar surprindem cite un petec de cer cocoţat în vârful stincilor ameţitor de înalte. Dar pe una din cele mai înalte stinci se profilează pe albastrul cerului steaua roşie şi steagurile roşu şi tricolor. Admirăm frumoasa staţiune Lacul Roşu şi apoi începem să simţim vintul dinspre locurile noastre. Străbatem, după o săptămînă, satele şi tîrgurile regiunii noastre. Mureşul ne conduce bucuros, arătîndu-ne minunăţiile de pe malurile sale (in special Gălăuţaşul), scoţîndu-ne la loc larg. Bătrînul şi tînărul Tirgu-Mureş ne primeşte cu toată sobrietatea. In cintece tinereşti, elegantele, dar prăfuitele noastre maşini, se opresc, împodobite cu crengi şi flori, în faţa căminelor studenţeşti. Capete curioase, şi invidioase, se iţesc la geamuri. Studenţii cu sufletul şi mintea doldora de impresii, dar cu rucsacurile goale, au sosit acasă. Excursia s-a încheiat. Urmează depănarea amintirilor, povestiri, regrete, dorul de a vedea locuri pe care le-am îndrăgit. Am călătorit in trecut, in prezent şi-n viitor. Am cunoscut o parte din frumoasa noastră ţară, am răsfoit pagini de luptă, de frumos şi de încredere. (Urmare din nr. 121) Pagini din „Amintiri“ de I. Creangă citite in pridvorul casei din Fălticeni, unde a locuit scriitorul pe cînd învăța aici. STEAUA ROȘIE. Suntem copleşiţi, dar Cu forţe proaspete in faţa examenelor pe care nu le luasem cu noi în excursie. Cui să mulţumim pentru aceste zile de neuitat? Ne vin in minte versurile poetului ieşean Lesnea, închinate Partidului: „El căi neumblate deschide umblind Cu cei ce urmează o nouă poruncă. Şi fără de preget noi oameni creschd, Mereu înainte, mereu inălţind, E-al celor ce luptă prin muncă. IULI, T. A. ENĂCHESCU. NIREŞTEANU. 3. 1 1 Iunie - Ziua intenţională a nilului PENTRU TOŢI COPIII LUMII Biblioteca celor mici „Cu cît citeam mai mult, cu atu mă simţeam mai bine, cu atît viaţa îmi părea mai limpede, mai plină de semnificaţii" GORKI (FRAGMENT) de NINA CASSIAN Pentru abecedarul vieţii Răsfoit din fir în păr, Cu intregu-i adevăr, Fără pagina tristeţii. Pentru plinătatea muncii, Liberă şi veşnic vie, Pentru vis şi poezie Năzuim să crească pruncii! Zvelta creangă de mesteacăn, Ca să urce ne-ntreruptă, Ştie cîntecul de leagăn Să ne-nalţe-n cint de luptat Iar de negrul vînt cerca-va Să-şi lăţească norul, umbra, li vom spulbera ca pleava, De-o să-i piară-n lume urma ! ÎN CĂLUŞEI 3 Iţi mulţumesc tăticule ... A fost frumos! Dar tu mi-ai părut atît de mic, Zău că nu ştiu ce fel de tătic Erai tu acolo, jos ... Căluşeii mă roteau Şi eu rîdeam... Parcă eram vîntul. Ştii? Cum se-nvîrte el, prin grădină, Ca o poveste de lumină. Sau altfel... uite, nu-mi vine în minte cuvîntul... Şi voi, toţi tăticii, Şi toată lumea, v-aţi dus ! Parcă fugăream cercul, Ba eraţi toţi un cerc Cum vă vedeam eu de sus. Şi nu mi-a fost frică! Eram mindru ca un cosmonaut. Cînd ai venit să mă cobori Am crezut că vii cu flori... Ai avut tu flori tăticule, sau mi s-a părut? Am să-i spun și mămichii Cum am zburat eu hai-hul. O să-i povestesc despre cer, despre stele, Că uite, mi-e mina plină de sie, Dar tu, tăticule, să nu mă Pui... CONSTANTIN DUICA Cenaclul literar Tg. Mureş Cu aceste cuvinte, scrise îngrijit pe o placă de sticlă, îşi „întîmpină" Biblioteca de copii din Tg. Mureş cititorii săi. Dacă ai ocazia să poposeşti cîteva minute (rintre cititorii cei mai mici ai oraşului, pe care-i poţi întîlni la orice oră din zi în faţa rafturilor cu cărţi ale bibliotecii lor, îţi vei putea da seama de pasiunea lor de a citi cît mai mult. Zilnic, prin faţa rafturilor în care sînt frumos aranjate cele aproape 10.000 de volume de cărţi se perindă zeci şi zeci de copii. Unii vin grăbiţi. Işi schimbă cărţile de basme şi poveşti, de poezii şi literatură etc. şi pleacă pentru a le savura conţinutul în timpul lor liber, acasă. Alţii se aşează cu zîmbetul pe faţă pe scăunaşe, în faţa meselor confecţionate pe măsura lor, deschid cartea împrumutată şi îşi petrec o oră-două, sau mai mult, în tovărăşia ei. Majoritatea copiilor citesc cărţile de la bibliotecă pentru a-şi întregi cunoştinţele primite în şcoala elementară, pentru a înţelege mai bine conţinutul fiecărei lecţii. Intre şcolile elementare din Tg. Mureş şi Biblioteca de copii există o permanentă legătură. Salariatele bibliotecii Elisabeta Radu, Gizela Hoţa şi Ibolya Mozeş recomandă micilor cititori cărţile ce figurează pe listele bibliografice primite din partea şcolilor, a unor profesori şi diriginţi. Datorită acestei legături permanente dintre şcoli şi bibliotecă, precum şi organizării de seri literare, la diferite şcoli, prezentării de filme cu desene animate şi de basme etc., numărul cititorilor e în continuă creştere. Numai în cele patru luni trecute din acest an, cei mai tineri cititori ai oraşului Tg. Mureş au împrumutat de la bibliotecă 27.590 cărţi, cu mult mai multe decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. Recomandarea cărţilor pentru lectură o fac bibliotecarele, cadrele didactice din şcoli precum şi părinţii. Pe aceştia din urmă deseori îi întîlneşti împreună cu copiii lor la bibliotecă ajutîndu-i să-şi aleagă cele mai potrivite cărţi. Şi toţi cei care recomandă cărţile pentru cei mici ţin seama de vîrsta fiecărui cititor, de capacitatea lui de înţelegere, urmărind să-i trezească gustul pentru frumos şi util. C. CROITORU Linişte! Copiii citesc. Premiera Ansamblului de stat de cîntece şi jocuri PĂMINT ÎNSORIT— Aplauze prelungite, ovaţii în cascade, gesturi semnificative de admiraţie şi deplină mulţumire — cam aşa ar putea fi prezentat finalul premierei din acest an a Ansamblului de stat de cîntece şi jocuri din Tg. Mureş. După căderea cortinei, marţi seara, spectatorii au ţinut să-i mai vadă o dată şi încă o dată pe interpreţii cîntecelor de masă şi clasice, ai minunatelor dansuri şi melodii populare, ridicate la o strălucire nouă de realitatea nouă, socialistă, a zilelor noastre. Spectacolul muzical-coregrafic, sugestiv intitulat „Pămînt însorit", a ţinut trează atenţia publicului timp de aproape trei ore; tînăr sau vîrstnic, spectatorul a vizionat un program atractiv, judicios alcătuit, cu un sensibil echilibru valoric între piese. Cele două montări coregrafice, „Puiul tîrgului" (muzica: Aurel Stroe, regia şi coregrafia: Jacob Brummer) şi „Trandafirii roşii" (muzica de Kozma Mátyás, scenariul de Kemény János, coregrafia aparţinînd lui Domokos István, iar regia fiind semnată de Hunyadi András), au avut în formaţia corală, solista Tóth Erzsébet şi în orchestra bine pusă la punct cu problematica muzicală, un acompaniament corespunzător şi de o autentică virtuozitate. Cîntecele „Tineri, mîna dăm" (de Hilda Jerea), „Partidului" (de compozitorul Cornel Tăpasu), „Patriei frumoase" (de Zoltán Aladár), „Suita pentru cor şi orchestră" (creaţia lui Aurel Stroe) şi „Suita de cîntece populare maghiare pentru cor şi orchestră" (de Oláh Tibor), au contrbuit substanţial la succesul acestei seri artistice. Tóth Erzsébet, binecunoscută publicului pentru pasiunea interpretativă şi familiaritatea cu cîntecul popular, şi-a atras şi de această dată partea de aplauze din rîndul ascultătorilor; preferinţele pentru melodiile din repertoriul păstoresc şi din folclorul nou, pentru creaţiile satirice şi cîntecul erotic (oferit de Winkler Albert), au recomandat-o unor aprecieri unanime. Montările coregrafice, selectînd cu fineţe aspecte din viaţă şi creaţia populară, ne-au adus mai aproape, spre înţelegere, sensurile majore, actuale, purtate de colectivul dansatorilor sau puse în circulaţie prin evoluţia personajului principal, prin procedeul urmăririi în primul plan, in special jocurile de nuntă — „Trandafirii roşii", într-o concepţie şi realizare superioară, îmbină în chip armonios momentele de exuberanţă, proprii petrecerii populare, notele de umor sănătos, cu clipe şi scene de mare gingăşie, de veritabil lirism. Bogăţia folclorică a obiceiurilor de logodnă şi nuntă, darurile tradiţionale, grija colectivului pentru buna desfăşurare a ritualului, înfrăţirea totală a celor care poartă şi formează primul termen metaforic al trandafirilor roşii, sunt emoţionant redate prin dans, dialoguri muzicale sau pantomimă. Inspirat din inepuizabilul tezaur folcloric, apelînd la creaţia trainică a unor compozitori talentaţi, spectacolul în premieră se înscrie ca un eveniment cultural deosebit în viaţa artistică a oraşului şi regiunii noastre. Să mai notăm aportul maeştrilor coregrafi de recunoscută prestanţă, inspiraţi şi în permanent pas cu vremea, reuşita dirijorilor Birtalan Judit, Szarvady Gyula şi Szabó Csaba, sau meritul maestrului de concert Muszka Sándor şi al pictorului scenograf Orbán Irma; reţinem efortul întregului colectiv, valoarea interpretării şi în mod special evoluţia dansatorilor Molnár Vilma, Szöllösi János, Lörincz Marika şi Kelemen János. Pentru viitor, recomandăm conducerii, colaboratorilor de specialitate şi membrilor Ansamblului de stat de cîntece şi jocuri să scruteze cu şi mai multă atenţie aspectele multilaterale ale vieţii noastre noi. Categoricul succes al recentei premiere obligă cu atît mai mult la confruntarea cu originalul, cu modelul folcloric viu, în cadrul deplasărilor şi turneelor utile, unde publicul aşteaptă ansamblul cu aceeaşi căldură şi simpatie. CONSTANTIN CÎRSTOIU