Steaua Roşie, iunie 1963 (Anul 12, nr. 127-152)

1963-06-01 / nr. 127

FĂLTICENI, înainte de a in­tra in oraş, admirăm frumoasele iazuri ale Şomuzului, intre care şi Nada Florilor, minunat înfăţi­şat de Sadoveanu. Orăşelul se răsfiră pe un deal molcom intre bogatele coroane ale pomilor fruc­tiferi. Nimic nu ne face să sim­ţim că ne aflăm în tirgul in care cîndva nu se întîmpla nimic. A­­cu­ma Fălticenii au o mare filatu­ră şi o fabrică de butoaie şi lăzi. Muzeul raional înfăţişează evolu­ţia vieţii de pe aceste locuri. Tot aici găsim fotografii şi manuscri­se ale lui Sadoveanu, Artur Go­­rovei, I. Dragoslav, E. Lovinescu, N. Gane, pînze ale pictorilor Ba­­ieşu şi Irimescu. Urcăm uliţa Rădăşenilor şi ne oprim în faţa casei lui Pavăl­ Ciu­­botaru, în care a locuit cîndva Creangă, tinăr catihet. Ce forţă evocatoare au aici paginile din Amintiri! Ascultăm şi înţelegem altfel parcă: „Pavăl era holtei şi casa lui destul de încăpătoare: lăiţi şi paturi de jur-imprejur. Un­­gă sobă, altul; şi toate erau prin­se". Pe aceeaşi stradă, mai sus, aflăm casa lui M. Sadoveanu, un­de scriitorul a locuit mulţi ani după ce s-a căsătorit cu Ecate­­rina Bîlu, pe care o cunoscuse în timpul cit a făcut gimnaziul in Fălticeni. Vizităm şi Dumbra­va minunată imortalizată de pa­na măiastră a scriitorului, casa memorială a lui I. Dragoslav, cel care-şi purta pe drumuri enormul ghiozdan plin cu manuscrise. Por­nim şi ajungem pe acelaşi drum pe care a mers şi Creangă spre Socola, drum care duce prin co­drii Paşcanilor, care şi azi te îm­bie la încetinirea pasului. Trecem prin PAŞCANI în care a văzut lumina zilei M. Sadovea­nu. La marginea oraşului, pe ma­lul Siretului, sunt atelierele C.F.R. E un prilej pentru studenţi să-şi amintească de anii răscoalei din­­1907, cind, aici în Paşcani, s-a manifestat viu alianţa de clasă între muncitori şi ţărănimea răs­culată. La RUGINOASA vizităm pala­tul lui Cuza-Vodă, palat care a avut mult de suferit în timpul lup­telor care s-au purtat aici in vara anului 1944. Vizităm cavoul lui Cuza, citind, la lumina luminării, versurile lui Alecsandri săpate în marmură: Acum te odihneşte gustînd eterna pace In taina maiestoasă a morţii care tace, Lăsînd o lume-ntreagă la tine să gindească Ş-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească... Drumul duce in continuare prin Tîrgu Frumos (aici s-au născut D. Th. Neculuţă şi G. Ibrăileanu), prin Podu Iloaei, unde în timpul celui de-al doilea război mondial s-au dat lupte grele şi unde-şi dorm somnul de veci atîţia­ flăcăi Veniţi din stepele ruse. Jertfa lor a contribuit la temelia vieţii noas­tre de azi. Sînt morminte dragi, morminte îngrijite şi împodobite cu flori, simbolul recunoştinţei poporului nostru. Şoseaua care trece prin sate în­floritoare, printre tarlale întinse ne apropie de Iaşi, înainte de a intra in Iaşi, ne apare în faţă una din marile realizări ale regimului nostru: Fabrica de antibiotice. IAŞII ne primesc întineriţi. Şi aici sunt evidente sensurile majore ale vieţii noi: blocuri moderne, cochete te fac să îndrăgeşti înda­tă acest oraş renăscut prin grija pentru om, pentru valorile trecu­tului, pentru frumos. Poetul ie­şean George Lesnea a prins minu­nat această înnoire: „Sub tari cir­maci, un chip deplin A propăşirii fac să arde. Şi uliţele — străzi devin Şi drumurile — bulevarde. Acum sub anii uriaşi, De pe colină pe colină, Oraşul meu, străvechiul Iaşi, îşi pune straie de lumină." Cite desfătări sufleteşti nu ne-au oferit Iaşii! Am vizitat aşezămin­­tele moderne studenţeşti, am vi­zitat Copoul, unde: „Bătrînul tei de la Copou Binecuvîntă noua vreme." De asemenea Universitatea, ve­chea Academie, am zăbovit în să­lile Muzeului Unirii, atît de evo­catoare. Studenţii se întilneau cu documente, cu locuri cunoscute nu­mai din cărţi. Piaţa Unirii, înca­drată de superbe edificii poate sta alături de vestite pieţe din alte oraşe ale lumii. Mozaicul pavaju­lui pieţii înfăţişează legenda lui Dragoş Vodă, povestea întemeierii Moldovei. Biserica Trei Ierarhi, brodată parcă în piatră, ne-a oferit prilej de emoţii artistice deosebite. Cită artă, cită măreţie! exclamau stu­denţii noştri. Aici se găsesc ose­mintele lui Cuza, aduse de la Ru­­ginoasa, osemintele învăţatului u­­manist Dimitrie Cante­­mir, care, după o în­delungată absenţă a ajuns in iubitul pă­­mint al Moldovei. A­­lături e vestita şcoală de la Trei Ierarhi, or­ganizată după model şi cu ajutor rusesc, în faţă, bustul lui Asachi ne aminteşte rîv­­na acestei inimi avîntate în dez­voltarea şcolii naţionale. Am vi­zitat măreţul Palat al culturii şi, strînşi în jurul statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare, am ascultat Hora Unirii cîntată de ceasul din turn. Clădirea Teatrului Naţional ne-a incintat prin frumuseţea şi­­ măreţia ei. De aici am trecut pe la Golia, unde am vizitat şi Mu­zeul Eminescu — Creangă. Bojdeuca lui Creangă din Ţicău ne-a făcut să ne gîndim la umi­lita viaţă din trecut a marilor noştri scriitori, dar şi la prietenia atît de rodnică dintre Ionică al lui Ştefan a Petrii şi „bădiţa Mi­­hai", rămas un timp pe drumuri din nobila grijă a politicienilor de altădată. Din pridvorul căruţei am privit dealurile dricului, amintin­­du-ne versurile lui Eminescu: „Sara pe deal, buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stelele scapără-n cale." Paşii ni s-au oprit cu pioşenie la mormintele din cimitirul Eterni­tatea: Creangă, Topîrceanu, B. Şt. Delavrancea, N. Beldiceanu, D. Anghel, M. Kogălniceanu şi alţii. Pe mormintul­ lui Topîrceanu erau flori proaspete puse de Otilia Ca­­zimir. Am urcat apoi la Cetățuia, am privit de acolo panorama Iaşilor, turnurile Galiatei. La poa..ie Cetăţuiei am vizitat casa memorială Ilie Pintilie. Obiec­tele din această casă ne-au amin­tit de lupta comuniştilor dusă in neagră ilegalitate pentru o viaţă mai bună. „Vişinul din curte a-nflorit Şi se uită-n casă pe fereastră. Unde-o fi Ilie? A murit Tinăr încă pentru viaţa noastră. Vişin alb nu-l căuta că nu-i... Dar trăieşte nou în orice faptă. A murit in lanţuri. Casa lui Stă sub deal şi tot îl mai aşteaptă. Vremea lui se-nalţă Ca un val, Tu să-i fie duioasă mărturie. Casă scundă, casă de sub deal, Casa lui Ilie Pintilie. (G. Lesnea) Plecăm cu cele mai frumoase amintiri din Iaşi şi cu cele mai bune păreri despre firea deschisă şi ospitalieră a moldovenilor. Ne întoarcem pe drumul pe ca­re am venit, din care o şosea duce la TIRGU NEAMŢ. Maşinile ne duc pînă sub poala codrilor care înconjoară măreaţa Cetate a Neamţului. Ghidul de aici ne vor­beşte cu înflăcărare despre istori­cul cetăţii care n-a fost cucerită de nimeni. Ne amintim de cuvinte­le lui Sadoveanu: „Ştiu că odată era întreagă, dar mie îmi pare a­­curiia, tind o văd că aşa cum a trecut prin veacuri, aşa, ruină bă­­trînă, aşa, schelet uriaş în şuierul înălţimilor, în visul mohorît al le­gendelor." Ne răsare în minte o frîntură din viaţa eroicei Moldove, Sobieski şi plăieşii, rememorăm versurile pe care le-am ciitat în copilărie: „Pe o stîncă neagră, tntr-un vechi castel Unde cară-n poale un rîu mititel.“ Trăim deosebite mo­­mente In „cuibul a­­prigilor războinici de odinioară". De aici ne îndreptăm spre Humulești. Vizităm sa­tul care a dat pe unul dintre cei mai mari povestitori ai poporu­lui nostru. Vedem curtea bisericii în ca­­re era chilia-şcoală, ne oprim sub urmaşul cireşului din care Nică s-a înfruptat, vedem cine­va din jurul cireşului şi parcă-l urmărim in goana sa iepurească, alungat de apriga mătuşă Mărioara. Povesti­rea cu furtul cireşelor citită la locul cu pricina a at­ras şi oameni din sat, care au gustat povestirea consăteanului lor alături de stu­denţii noştri. Casa în care s-a născut şi a copilărit Creangă e plină cu obiecte care nu mai a­­parţin lumii obiş­nuite: Calul Bă­lan, biciul „Sf. Neculai", ceaslo­vul cu urmele preacuvioaselor muşte, sfara cu motocei şi altele. Casa e humuită proaspăt, mărind prin aceasta far­mecul evocării. Au fost clipe de istorie literară a­­plicată. Ne-am îmbătat privirile cu peisajul din jur, descris cu atita măiestrie de Creangă. Eram tentaţi să mergem la Ozana, să căutăm ştioalna in care a fost lăsat gol-goluţ de necăjita Smaranda. Prin pădurea Braniştea, prezentă şi-n „Fraţii Jderi", prin Vinătorii Neamţului am trecut la Mănăsti­rea Neamţ. Muzeul bogat al mă­năstirii a stîrnit mare curiozitate. Am cercetat cărţi vechi, lucruri de artă, tiparniţe, picturi, precum şi bogata bibliotecă (peste 10.000 de volume). In gropniţa (osuarul) mănăstirii, am găsit craniul Ca­­lipsei Greaca, eroina din „Salul negru" de A. S. Puşkin, amintită şi de C. Negruzzi în una din po­vestirile sale. Am făcut o plimba­re pînă la izvorul Puturosul (Tă­măduirii) Intr-un peisaj mirific, trecînd pe lingă casa în care-i plă­cea să se retragă, vara, Sadovea­nu. Am vizitat Agapia, unde ne-am extaziat in faţa picturilor lui Gri­­gorescu, care şi-a ales ca modele pentru diferite personaje religioa­se oameni simpli din satele din jur. Ne-am putut da seama de geniul acestui pictor care a înce­put greu viaţa ca zugrav de bise­rici. Tot aici există o preţioasă pictură realizată de Grigorescu la vtrsta de 14 ani. De la Agapia am trecut dealul la Văratic. Mai întii ne-am îndrep­tat paşii la mormîntul Veronicăi Micle. Studenţii au erijat in sur­dină „Mai am un singur dor" şi „Pe lingă plopii fără soţ". Cită semnificaţie au căpătat aici versurile: „Căci te iubeam cu ochi păgini Şi plini de suferinţi. Ce mi-i lăsară din bătrini Părinţii din părinţi" După vizitarea muzeului, trecînd prin Bălţăteşti (unde se petrece acţiunea romanului Adela al lui G. Ibrăileanu) ne-am oprit la Piatra Neamţ. Am remarcat noua şosea asfaltată care a înlocuit vechiul drum ce trecea peste dea­lul Balaurul, pe care şi Moş­ Ni­­chifor Coţcariul îşi ducea adeseori clienta, pe Maica. Vizităm pitores­cul oraş grămădit în jurul Pietri­­cicăi şi ne oprim la casa memoria­lă Calistrat Hogaş, unde ascultăm explicaţiile Sidoniei, fiica scriito­rului. Vedem pelerina, pălăria cu boruri mari, pistoalele, şaua şi alte lucruri ale aceluia care a colindat cu pasiune Munţii Neamţului, zu­­grăvindu-i literar ca nimeni altul. Se însera, dar lumina creştea cu cit înaintam spre Bicaz. Măreţia hidrocentralei venea să contrabalanseze toate strădaniile trecutului. După ce am petrecut o noapte la poalele barajului, a doua zi am contemplat „lacul codrilor, albas­tru", am simţit strînsă intre munţi voinţa şi puterea omului stăpîn pe fire. Bicazul e o sinteză de artă teh­nică, muncă şi victorie a minţii şi entuziasmului omenesc. De aici pornesc, cum spunea Arghezi, her­gheliile de cai-putere, impetuosul mers deschizător al erei comuniste. Lăsăm in urmă Fabrica de ci­ment şi începem urcuşul spre iz­voarele Bicazului. Prin măreţele Chei ale Bicazului mergem pe jos. La fiecare pas ne simţim co­pleşiţi de frumuseţea sălbatică a acestui uriaş monument al natu­rii. Rar surprindem cite un petec de cer cocoţat în vârful stincilor ameţitor de înalte. Dar pe una din cele mai înalte stinci se pro­filează pe albastrul cerului steaua roşie şi steagurile roşu şi tricolor. Admirăm frumoasa staţiune La­cul Roşu şi apoi începem să sim­ţim vintul dinspre locurile noastre. Străbatem, după o săptămînă, sa­tele şi tîrgurile regiunii noastre. Mureşul ne conduce bucuros, ară­­tîndu-ne minunăţiile de pe maluri­le sale (in special Gălăuţaşul), scoţîndu-ne la loc larg. Bătrînul şi tînărul Tirgu-Mureş ne primeş­te cu toată sobrietatea. In cintece tinereşti, elegantele, dar prăfuitele noastre maşini, se opresc, împodobite cu crengi şi flori, în faţa căminelor studen­ţeşti. Capete curioase, şi invidioa­se, se iţesc la geamuri. Studenţii cu sufletul şi mintea doldora de impresii, dar cu rucsacurile goa­le, au sosit acasă. Excursia s-a încheiat. Urmează depănarea a­­mintirilor, povestiri, regrete, dorul de a vedea locuri pe care le-am îndrăgit. Am călătorit in trecut, in pre­zent şi-n viitor. Am cunoscut o parte din frumoasa noastră ţară, am răsfoit pagini de luptă, de fru­mos şi de încredere. (Urmare din nr. 121) Pagini din „Amintiri“ de I. Creangă citite in pridvorul casei din Fălticeni, unde a locuit scriitorul pe cînd învăța aici. STEAUA ROȘI­E. Suntem­ copleşiţi, dar Cu forţe proaspete in faţa examenelor pe care nu le luasem cu noi în ex­cursie. Cui să mulţumim pentru aceste zile de neuitat? Ne vin in minte versurile poe­tului ieşean Lesnea, închinate Par­tidului: „El căi neumblate deschide umblind Cu cei ce urmează o nouă poruncă. Şi fără de preget noi oameni cresch­­d, Mereu înainte, mereu inălţind, E-al celor ce luptă prin muncă. IULI, T. A. ENĂCHESCU­­. NIREŞTEANU. 3­­. 1 1 Iunie - Ziua intenţională a nilului PENTRU TOŢI COPIII LUMII Biblioteca celor mici „Cu cît citeam mai mult, cu atu mă simţeam mai bine, cu atît viaţa îmi părea mai limpede, mai plină de semnificaţii" GORKI (FRAGMENT) de NINA CASSIAN Pentru abecedarul­ vieţii Răsfoit din fir în păr, Cu intregu-i adevăr, Fără­ pagina tristeţii. Pentru plinătatea muncii, Liberă şi veşnic vie, Pentru vis şi poezie Năzuim să crească pruncii! Zvelta creangă de mesteacăn, Ca să urce ne-ntreruptă, Ştie cîntecul de leagăn Să ne-nalţe-n cint de luptat Iar de negrul vînt cerca-va Să-şi lăţească norul, umbra, li vom spulbera ca pleava, De-o să-i piară-n lume urma ! ÎN CĂLUŞEI 3 Iţi mulţumesc tăticule ... A fost frumos! Dar tu mi-ai părut atît de mic, Zău că nu ştiu ce fel de tătic Erai tu acolo, jos ... Căluşeii mă roteau Şi eu rîdeam... Parcă eram vîntul. Ştii? Cum se-nvîrte el, prin grădină, Ca o poveste de lumină. Sau altfel... uite, nu-mi vine în minte cuvîntul... Şi voi, toţi tăticii, Şi toată lumea, v-aţi dus ! Parcă fugăream cercul, Ba eraţi toţi un cerc Cum vă vedeam eu de sus. Şi nu mi-a fost frică! Eram mindru ca un cosmonaut. Cînd ai venit să mă cobori Am crezut că vii cu flori... Ai avut tu flori tăticule, sau mi s-a părut? Am să-i spun și mămichii Cum am zburat eu hai-hul. O să-i povestesc despre cer, despre stele, Că uite, mi-e mina plină de sie, Dar tu, tăticule, să nu mă Pui... CONSTANTIN DUICA Cenaclul literar Tg. Mureş Cu aceste cuvinte, scrise îngrijit pe o placă de sticlă, îşi „întîmpină" Biblioteca de copii din Tg. Mu­reş cititorii săi. Dacă ai ocazia să poposeşti cîteva minute (­rintre cititorii cei mai mici ai oraşului, pe care-i poţi întîlni la orice oră din zi în faţa rafturilor cu cărţi ale bibliotecii lor, îţi vei putea da seama de pasiunea lor de a citi cît mai mult. Zilnic, prin faţa rafturilor în care sînt frumos aranjate cele aproape 10.000 de volume de cărţi se perindă zeci şi zeci de copii. Unii vin grăbiţi. Işi schimbă cărţile de basme şi poveşti, de poezii şi lite­ratură etc. şi pleacă pentru a le savura conţinutul în timpul lor liber, acasă. Alţii se aşează cu zîmbetul pe faţă pe scăunaşe, în faţa meselor confecţionate pe măsura lor, deschid cartea împrumutată şi îşi petrec o oră-două, sau mai mult, în tovărăşia ei. Majoritatea copiilor citesc cărţile de la bibliotecă pentru a-şi întregi cunoştinţele primite în şcoala ele­mentară, pentru a înţelege mai bine conţinutul fie­cărei lecţii. Intre şcolile elementare din Tg. Mureş şi Biblioteca de copii există o permanentă legătură. Salariatele bibliotecii Elisabeta Radu, Gizela Hoţa şi Ibolya Mozeş recomandă micilor cititori cărţile ce figurează pe listele bibliografice primite din partea şcolilor, a unor profesori şi diriginţi. Datorită acestei legături permanente dintre şcoli şi bibliotecă, precum şi organizării de seri literare, la diferite şcoli, prezen­tării de filme cu desene animate şi de basme etc., numărul cititorilor e în continuă creştere. Numai în cele patru luni trecute din acest an, cei mai tineri cititori ai oraşului Tg. Mureş au împrumutat de la bibliotecă 27.590 cărţi, cu mult mai multe decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. Recomandarea cărţilor pentru lectură o fac bi­bliotecarele, cadrele didactice din şcoli precum şi pă­rinţii. Pe aceştia din urmă deseori îi întîlneşti îm­preună cu copiii lor la bibliotecă ajutîndu-i să-şi alea­gă cele mai potrivite cărţi. Şi toţi cei care recomandă cărţile pentru cei mici ţin seama de vîrsta fiecărui cititor, de capacitatea lui de înţelegere, urmărind să-i trezească gustul pentru frumos şi util. C. CROITORU Linişte! Copiii citesc. Premiera Ansamblului de stat de cîntece şi jocuri PĂMINT ÎNSORIT— Aplauze prelungite, ovaţii în cascade, gesturi semnificative de admiraţie şi deplină mulţumire — cam aşa ar putea fi prezentat finalul premierei din acest an a Ansamblului de stat de cîntece şi jocuri din Tg. Mureş. După căderea cortinei, marţi seara, spectatorii au ţinut să-i mai vadă o dată şi încă o dată pe interpreţii cîntecelor de masă şi clasice, ai mi­nunatelor dansuri şi melodii populare, ridicate la o strălucire nouă de realitatea nouă, socialistă, a zilelor noastre. Spectacolul muzical-coregrafic, suges­tiv intitulat „Pămînt însorit", a ţinut trează atenţia publicului timp de aproape trei ore; tînăr sau vîrst­­nic, spectatorul a vizionat un program atractiv, judicios alcătuit, cu un sensibil echilibru valoric între piese. Cele două montări coregrafice, „Puiul tîrgu­lui" (muzica: Aurel Stroe, regia şi coregrafia: Jacob Brummer) şi „Trandafirii roşii" (muzica de Kozma Mátyás, scenariul de Kemény János, coregrafia apar­­ţinînd lui Domokos István, iar regia fiind semnată de Hunyadi András), au avut în formaţia corală, solis­ta Tóth Erzsébet şi în orchestra bine pusă la punct cu problematica muzicală, un acompaniament co­respunzător şi de o autentică virtuozitate. Cîntecele „Tineri, mîna dăm" (de Hilda Jerea), „Partidului" (de compozitorul Cornel Tăpasu), „Patriei frumoase" (de Zoltán Aladár), „Suita pentru cor şi orchestră" (creaţia lui Aurel Stroe) şi „Suita de cîntece populare maghiare pentru cor şi orchestră" (de Oláh Tibor), au contrbuit substan­ţial la succesul acestei seri artistice. Tóth Erzsébet, binecunoscută publicului pentru pasiunea interpretativă şi familiaritatea cu cîntecul popular, şi-a atras şi de această dată partea de aplauze din rîndul ascultătorilor; preferinţele pentru melodiile din repertoriul păstoresc şi din folclorul nou, pentru creaţiile satirice şi cîntecul erotic (oferit de Winkler Albert), au recomandat-o unor aprecieri una­nime. Montările coregrafice, selectînd cu fineţe aspecte din viaţă şi creaţia populară, ne-au adus mai aproape, spre înţelegere, sensurile majore, actuale, purtate de colectivul dansatorilor sau puse în cir­culaţie prin evoluţia personajului principal, prin procedeul urmăririi în primul plan, in special jocurile de nuntă — „Trandafirii roşii", într-o concepţie şi realizare superioară, îm­bină în chip armonios momentele de exuberanţă, proprii petrecerii populare, notele de umor sănătos, cu clipe şi scene de mare gingăşie, de veritabil lirism. Bogăţia folclorică a obiceiurilor de logodnă şi nuntă, darurile tradiţionale, grija colectivului pentru buna desfăşurare a ritualului, înfrăţirea tota­lă a celor care poartă şi formează primul termen metaforic al trandafirilor roşii, sunt emoţionant redate prin dans, dialoguri muzicale sau pantomimă. Inspirat din inepuizabilul tezaur folcloric, apelînd la creaţia trainică a unor compozitori talentaţi, spectacolul în premieră se înscrie ca un eveniment cultural deosebit în viaţa artistică a oraşului şi regiunii noastre. Să mai notăm aportul maeştrilor coregrafi de recunoscută prestanţă, inspiraţi şi în permanent pas cu vremea, reuşita dirijorilor Birtalan Judit, Szarvady Gyula şi Szabó Csaba, sau meritul maestrului de concert Muszka Sándor şi al pictorului scenograf Orbán Irma; reţinem efortul întregului colectiv, valoarea interpretării şi în mod special evoluţia dansatorilor Molnár Vilma, Szöllösi János, Lörincz Marika şi Kelemen János. Pentru viitor, recomandăm conducerii, colaboratorilor de specialitate şi membrilor Ansamblului de stat de cîntece şi jocuri să scruteze cu şi mai multă atenţie aspectele multilaterale ale vieţii noastre noi. Categoricul succes al recentei premiere obligă cu atît mai mult la confruntarea cu originalul, cu mo­delul folcloric viu, în cadrul deplasărilor şi turneelor utile, unde publicul aşteaptă ansamblul cu aceeaşi căldură şi simpatie. CONSTANTIN CÎRSTOIU

Next