Steaua Roşie, august 1965 (Anul 17, nr. 181-205)

1965-08-01 / nr. 181

Măiestrie, ingeniozitate şi... perspective In vitrinele magazinului de prezentare a măr­furilor ai cooperativei „Arta-mobila" din Tg.-Mu­­reş puteau fi văzute mai recent obiecte aşa-zise de podoabă, bibelouri, jucării, care denotau pu­ţin respect faţă de clientelă şi lipsă de gust (sau de pricepere) din partea executanţilor. O deplasare la atelierul de prototipuri a coope­rativei menţionate ne-a oferit totuşi prilejul să ne convingem că „creatorii de frumos" nu dorm. Cel puţin pentru anul viitor au fost executate cca. 60 de modele noi. Astfel, ne-a fost dat să vedem casete aspectuoase cu motive naţionale, pictate cu gust de Etelka Barabás, fostă elevă a Şcolii medii de artă din localitate, care în cei 11 ani pe care îi are la activul ei la această cooperativă, şi-a desă­­vîrşit cu adevărat arta. lată şi fluierele pictate şi pirogravate, al căror glas răsună acum şi undeva prin îndepărtata Americă, sau popicele cu cîte două bile, cu care se joacă copiii din Olanda. De un mare interes se bucură de altfel şi bancurile de lucru, din care s-au făcut comenzi importante pentru Danemarca, sau penarele tip carte, or cele cu numărătoare, mult căutate în Anglia şi Grecia Cei care însufleţesc lemnul de fag, paltin sau cireş din pădurile şi livezile noastre, spre a duce faima artizanatului românesc pe aproape toate meridianele globului, sunt meşteri pricepuţi, tîm­­plari, pictori şi strungari. Desigur, această îndeletnicire presupune multă fantezie. Şi fantezie este. Vazele ornamentale exe­cutate aici sînt adevărate podoabe. Scrumiera cu figuri de căţei, dopul ornamental pentru butelii, caseta-port-ţigarete, avînd ca motiv în primul plan un cap de negresă, iar pe laturile casetei fiind pictaţi palmieri, denotă mult simţ estetic. Dar ne-a plăcut îndeosebi caseta format bibliotecă, cu suporturi pentru ţigări şi rechizite de birou. In domeniul jucăriilor din lemn se simte de asemenea un oarecare progres. Mai nou, o atenţie mai mare se acordă jucăriilor mobile (mişcătoare) ,şi demontările? cumpăr fle cărucierul­ cu dansator*,* care execută m­işcăH*els rotaţie ta jurul unui-.sco­­pac, barca cu vîslaşî, „teatrul de păpuşi" cu scenă rulantă, reprezentînd diferite figuri de animale în decoruri variate, camionul demontabil şi altele Desigur, se pune problema executării unei va­rietăţi şi mai mari de modele, la un preţ accesi­bil. De asemenea, se resimte încă lipsa obiectelor de artizanat cu specific local, pentru care bogatul folclor din regiunea noastră ar putea prezenta surse practic nelimitate de inspiraţie. ★ In orice caz, în faţa cooperaţiei meşteşugăreşti stau sarcini deosebit de importante pentru vii­torii ani. După cum ne relatează Liviu Bota, vicepreşe­dinte al Uniunii regionale a cooperativelor meş­teşugăreşti, în anul 1966 valoarea producţiei glo­bale destinate exportului se va tripla, iar în anul 1970 valoarea realizată din deservirea populaţiei va creşte cu 68 la sută în comparaţie cu anul curent. Potrivit prevederilor Directivelor Congresului al IX-lea al P.C.R., alături de îmbunătăţirea simţi­toare a deservirii populaţiei, cooperaţia meşteşu­gărească va pune un mare accent pe fabricarea în mică serie a unor obiecte de uz casnic, cerute de comerţ. Dacă în perioada sesenatului, în regiune s-au ridicat 18 complexe şi microcomplexe noi, în următorii cinci ani se vor mai construi 12 com­plexe noi. Printre viitoarele obiective figurează şi construi­rea unei case de mode şi a unui serviciu auto­­mato la Tg.-Mureş, a unui complex de deservire la minele Bălan, a unor microcomplexe în staţiu­nile balneoclimaterice etc. In scopul dezvoltării cooperaţiei meşteşugăreşti în regiunea noastră în anii cincinalului se alocă importanta sumă de 31 milioane lei. Se cuvine ca această sumă să fie utilizată cît se poate de judicios şi eficient ŞTEFAN IZSÁK . I TOATE­­ I------------­I Alcooscop I I Alcooscopul este un eficient aparat de control utilizat în­deosebi de serviciile de circula­ţie rutieră din numeroase ţări. Binecunoscutul dispozitiv, temut de şoferii obişnuiţi... să dea tîrcoale lui Bachus, constituie invenţia cercetătorilor români dr. S. Tiberiu şi I. Goldhaar. Produsă în serie de către fabri­ca de mase plastice „Bucureşti", trusa alcooscop conţine fiole umplute cu un reactiv care de­termină cantitatea de alcool consumată. In cazul consumului de alcool, reactivul se colorea­ză în verde. Lungimea stratului colorat indică starea de influen­ţă alcoolică în care se află o persoană. Fiola colorată mai mult de jumătate indică starea de ebrietate. Arcooscopul româ­nesc este uşor portabil şi tot­odată extrem de sensibil la ce­le mai mici variaţii ale conţi­nutului de alcool în sînge, de­­terminînd schimbarea rapidă a culorii reactivului. Acest fapt a determinat utilizarea sa și în multe alte țări. Originea Lacului Ursu In urma cercetărilor între­prinse de oamenii de ştiinţă s-a constatat că pe locul unde se află cunoscuta staţiune balneo­climaterică Sovata a existat cu milioane de ani în urmă lagu­na unei mări. Din această lagu­nă n-au mai rămas decît stratu­rile de sare rezultate în urma evaporării apei. Acestea au fost apoi acoperite de lava unor vulcani, astăzi în întregime stinşi. Apa rîurilor adunată în dolinele vulcanice a dat naştere mai tîrziu la cîteva lacuri. Unul dintre acestea este şi cunoscu­tul lac Ursu, care are o supra­faţă de 45.000 mp. Lacul este unic în lume în felul său. La suprafaţă, apa sa, adusă de trei pîraie, are o concentraţie de sare mai redusă; spre fund ea devine din ce în ce mai sărată. Concentraţiile de sare determi­nă temperaturi diverse: 20 gra­de Celsius la suprafaţă, 40 de grade la un metru adîncime, 60 de grade la un metru şi ju­mătate. Lacul helioterm Ursu are efecte curative mult mai mari decît ale lacurilor sărate obişnuite. Eficienţa băilor în a­­cest lac a determinat construi­rea unor sanatorii moderne, săli de gimnastică medicală şi a unui complex balnear. * m K* • I •k­.nthrMOr­ * Locomotiva nr. 1 Prima locomotivă construită în România a fost opera meta­­lurgiştilor reşiţeni. Ea a fost ter­minată în anul 1973. Ieşind de pe porţile uzinei, maşina a fă­cut primul său drum nu pe ca­lea ferată, ci pe şosea, trasă de ... boi. Intîmplarea se da­­toreşte nu unei defecţiuni me­canice, ci faptului că pe acea vreme Reşiţa nu avea o legătu­ră feroviară. Staţia cea mai a­­propiată de uzine a singurului drum, de fier bănăţean, con­struită în 1860, se afla la Ora­­viţa. Locomotiva reşiţeană, cu staţia de domiciliu la Timişoa­ra, a participat ceva mai tîrziu la o mare expoziţie vieneză, unde s-a bucurat de multă a­­tenţie. Demn de a fi remarcat este şi faptul că una dintre primele locomotive din lume, construită în Austria în anul 1852, purta numele „Timişoa­ra". Locomotiva nr. 1, fabricată la Reşiţa, şi-a încheiat ultimul ei drum în parcul de mașini al Muzeului tehnic din București. STEAUA ROȘIE Păstră­vari­a de la Lacul Roşu Prin aşezarea sa geografică şi condiţiile naturale, regiunea noastră se numără printre cele mai bogate în ce priveşte fon­dul de pescuit. După regiunea Braşov, fondul de pescuit — e vorba numai de apele de mun­te — ocupă o lungime de 1.586 km cu o suprafaţă lucie de 662,80 ha. Această suprafaţă lu­cie este populată în primul rînd de păstrăvul indigen, lipan, de păstrăvul curcubeu, de cel fîn­­tînel şi, mai puţin de rostriţă, cu care abia în ultimul timp au început să fie repopulate apele noastre. In stadiul actual de dezvol­tare a economiei, ţinînd seama de avîntul crescînd al mişcării sportive, sporirea numărului pescarilor de salmonide (peşti din apele de munte), a impus nu numai gospodărirea din ce în ce mai raţională a acestor a­­pe, dar şi producerea materialu­lui necesar repopulării anuale cu puieţi de păstrăvi sau cu noi specii de salmonizi. Speciile de salmonide care fac obiectul producerii şi creşterii pe cale artificială în păstrăvăriile de la noi sînt: păstrăvul indigen şi fîntînel — mai puţin lipanul şi lostriţa — pentru repopulare, şi, păstrăvul curcubeu, pentru consum. Enumerind cele mai impor­tante păstrăvării din regiunea noastră, cum ar fi Lăpuşna din munţii Gurghiului, Mădăraş din munţii Ciucului, Gudea — To­pliţa, Cîmpul Cetăţii — Sovata, ultimele două fiind păstrăvării pentru consum cu o producţie de la 2.000 la 10.000 de kg, să ne oprim puţin la cea mixtă din Lacul Roşu, pentru a afla cîte ceva din lumea de basm a păs­trăvului ... Dispusă în Carpaţii Orientali, pe Pîrîul Roşu în imediata apro­piere a Lacului Roşu, cu o su­prafaţă de apă de 2.100 mp şi cu o producţie posibilă de 1.000.000 icre embrionate indi­gene şi peste 2.000 kg de păs­trăvi pentru consum, prin capa­citatea şi valoarea materialului produs pentru repopulare, a­­ceastă păstrăvărie se situează printre cele mai mari şi cele mai bune din ţară. După cum ne spuneau maistrul păstrăvar Madaraş Ştefan şi ajutoarea sa Anghelina Dandiu, la Lacul Roşu încă începînd din anul 1936 a existat o casă de incubaţie şi două bazine primitive, căptuşi­te cu lemn cioplit. Astăzi, aici, sunt 14 bazine mari şi 4 mici pentru puieţi, un baraj din be­ton prevăzut cu o cuvetă pen­tru evacuarea surplusului de a­­pă şi un stăvilar pentru regla­rea mecanică a debitului ce in­tră în canalul de alimentare, o sală de incubaţie modernă, do­tată cu toată aparatura necesa­ră în vederea creşterii în cele mai bune condiţii a puietului. DRUMUL SALMONIDELOR Păstrăvăria de la Lacul Roşu este o păstrăvărie mixtă. Aici se produce atît puietul necesar repopulării apelor de munte cît și cel ce formează viitorul păstrăv de consum. Recordul stabilit aici a fost creșterea unui păstrăv indigen de 4 kg... Dar să urmărim împreună cu păstră­­varii de la Lacul Roşu, drumul salmonidelor... — Vîrsta la care reproducăto­rii dau cele mai bune icre este între 4—6 ani. Femela se deo­sebeşte de mascul prin abdo­menul proeminent şi botul ro­tund. In general, recoltarea icrelor începe în mijlocul lunii octombrie şi se termină la sfâr­şitul aceleiaşi luni. Cînd se a­­dună păstrăvii pentru „bătaie" — asemănător cu boncănitul căprioarelor — se scot repro­ducătorii din bazine, se sortea­ză pe sexe şi se introduc se­parat în bazinele de parcare din casa incubatoarelor. Datori­tă marii atenţii pe care o acor­dăm îngrijirii reproducătorilor — ne relatau în continuare in­terlocutorii — am reuşit să ne situăm printre păstrăvăriile frun­taşe din ţară în ce priveşte nu­mărul icrelor ce se obţin la kg de corp. Circa 2.700 bucăţi de icre/kg. „Mulgerea­ icrelor se face în vase speciale, curate de către maistrul păstrăvar. Durata de recoltare a icrelor variază de la 6 la 8 zile întrucît, spre deose­bire de alţi peşti, femela de păstrăv indigen nu lasă toate icrele o dată. După fecundarea icrelor cu lapţi ele se introduc în incubatoare la temperaturi de 3—4° C. — Ce sînt incubatoarele? — Un sistem de cutii (inte­rioară şi exterioară) — prima prevăzută cu o sită foarte mă­runtă pentru a nu permite pă­trunderea icrelor în timp ce se face circulaţia apei în sens as­cendent şi circular, care servesc la ţinerea icrelor de la fecun­dare şi pînă la ecloziunea lor. — Cît timp stau aici? — Timpul diferă în funcţie de temperatura apei. La noi, bunăoară, numărul de grade- zile necesare procesului de în­cubare (de la fecundare pînă la ecloziune) variază între 330—410 grade-zile. La Tisma­­na, unde apa are iarna o tem­peratură constantă foarte ridi­cată, în jur de 10° C, zilele­­grade scad în jur de 145. La 100 zile-grade în icră apare și­ra spinării, iar la 150—200 apar două puncte negre: ochii. Este prima victorie vizibilă a păstră­­varului, prima noastră bucurie. De acum, fără să neglijăm cî­­tuşi de puţin toate indicaţiile de igienă, pe măsură ce înde­părtăm cu ajutorul pipetei co­jile icrelor din care au ieşit pu­­ieţii, puieţii îi rărim trecîndu-i din incubatoare în troci specia­le, fie pentru dezvoltarea ulte­rioară în bazinele proprii, fie pentru repopularea norilor de munte din toată ţara. — Se spune că un păstrăvar trebuie să ţină evidenţa zecilor de mii de iire cu cea mai ma­re precizie? — Da. Fiecare „ochi" de icră se ţine la inventar. Cum meto­dele de numărare şi ţinere a evidenţei icrelor sunt destul de multe, iar explicarea lor ar cere un spaţiu prea mare, lăsăm a­­ceastă plăcere celor interesaţi să o afle cu prilejul unei vizite la oricare păstrăvărie. — Se mai spune despre păs­­trăvari... — Că sînt foarte zgîrciţi. E un fel de a zice. Cei ce văd atîta peşte în bazinele noastre, cred, la prima vedere, că e un adevărat... haos. De fapt e aceeaşi poveste ca şi la icre: evidenţă matematică, la inven­tar... Aşa se face că la păstrăvăria din Lacul Roşu am aflat foarte multe taine din lumea de basm a salmonidelor, fără să le fi pu­tut gusta— la faţa locului — frăgezimea, dulceaţa cărnii, de vreme ce din camerele depozit frigider speciale nu li se dă­deau ca hrană decît ficat de vi­tă, splină, creier, brînză de va­că, gălbenuş de ou sau alte... delicatese. A. BALGRADEANU. In orele dimineţii, la servitul hranei Uzina de fire şi fibre sintetice —Săvineşti Turma de la Săvineşti Pe harta industrială a re­giunii Bacău, Săvineştiul a fost marcat de-abia în ulti­mul deceniu. Pînă în anul 1958, pe acele locuri nimic nu atrăgea atenţia, nimic din ce ar fi dat posibilitatea cuiva să-şi imagineze pădu­rea de siluete argintii înăun­trul cărora avea să se plă­mădească anual materia pri­mă a cîtorva milioane de metri pătraţi de ţesături. Şi cu toate acestea, în aceste lo­curi, chimia avea să-şi gă­sească teren pentru a săvîrşi una din spectaculoasele ei minuni: producerea pe cale artificială a firelor şi fibrelor textile. Aici, în anii construc­ţiei socialiste s-a înălţat unul din primele obiective ale pe­trochimiei româneşti — Uzi­na de fire şi fibre sintetice Săvineşti. Privită de departe, suprafa­ţa închisă între gardurile uzi­nei seamănă cu rada unui port în care sunt ancorate sute de nave. Coloanele in­stalaţiilor sînt aidoma catar­gelor unor vapoare, iar clădi­rile dau imaginea unor ca­bine de comandă. Cu atît mai puternică este această impresie noaptea, cînd lumi­nile ce împodobesc instala­ţiile desenează pe orizont panorama specifică a unui port. De-abia atunci cînd te apropii, cînd pe argintiul co­loanelor distingi conductele şi vanete, cînd simţi discret în nări mirosul de chimicale, cînd faci cunoştinţă cu di­mensiunile reale ale siluete­lor instalaţiilor, îţi dai seama că te afli într-o mare uzină chimică. Uzina din Săvineşti cuprin­de două fabrici: una de lină artificială — cunoscută sub numele de melană — şi alta de fire sintetice. „De fapt, ce vedeţi în dreapta este o turmă de 4 milioane de oi", remarcă spi­ritual inginerul Al. Carp, dis­pecerul uzinei, care ne este ghid. Comparaţia sa nu este cî­­tuşi de puţin exagerată, căci într-adevăr, fabrica de me­lană a uzinei dă tot atîta materie primă postăvăriilor din ţară cît ar putea da nu­mai o asemenea turmă uria­şă. Cele 5 milioane kg de melană care se produc anual aici completează necesităţile industriei noastre textile cu fibre de calitatea pe care nu o pot da decît oile cu lînă fină. Şi aceasta, folosindu-se ca materie primă gazul me­tan... Cum ajunge gazul metan să devină lină? Ghidul ne conduce prin sectoarele de fabricaţie. Cu ajutorul său am notat cîteva aspecte sem­nificative ale procesului de producţie, lată-le: — Procesul de producţie al metanei este vegheat de peste 10.000 de aparate şi elemente de automatizare şi numai de cîteva zeci de chi­­mişti şi mecanici. — In cursul transformării gazului metan în lînă, el su­feră 11 transformări chimice şi de structură, trecînd prin toate cele 3 stări fizice: ga­zoasă, lichidă şi solidă. — Fosgenul şi acidul cian­ti­­dric, aceste gaze­ deosebit de vătămătoare, îşi aduc con­tribuţia paşnică şi construc­tivă, în coloanele de sinteză ale fabricii de melană de la Săvineşti, la producerea de bunuri materiale pentru oa­meni. Şi acum despre cea de-a doua fabrică a uzinei, cea de fire sintetice. Produsele ei înlocuiesc cultivarea a mii de hectare de bumbac, precum şi munca migăloasă a cîtorva miliarde de viermi de măta­se. In fiecare zi de aici iau drumul ţesătoriilor 15 tone de fire sintetice, pentru care s-a folosit ca materie primă fenolul produs la combina­tele din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Făgăraş. Ca şi la fabrica de melană, ma­teria primă a suferit, în com­plicatele instalaţii, transfor­mări multiple şi spectaculoa­se. Surprinzătoare pentru un neavizat este însă prezenţa, la capătul proceselor chimi­ce, a unui sector textil în deplinul înţeles al cuvântului. Flaiere, maşini de filat şi de etirat fire — utilaje care nu pot fi întîlnite decît în in­dustria textilă — te găseşti şi în halele Uzinei chimice din Săvineşti. Aici se face înge­mănarea între industria chi­mică şi cea Textilă, .în,scopul desăvîrşirii minunii pe care im nj.r. o constituie transformarea fe­nolului în fire sintetice. Uzina de la Săvineşti nu constituie numai o realizare de seamă a construcţiei so­cialismului, ci şi un simbol. Un simbol al înţelepciunii, spiritului gospodăresc, carac­terului ştiinţific al politicii partidului de industrializare socialistă pe baza valorificării superioare a bogatelor resur­se ale patriei. C. BLAGOVICI corespondent Agerpres pentru regiunea Bacău

Next