Steaua Roşie, ianuarie 1967 (Anul 19, nr. 1-25)

1967-01-06 / nr. 4

INFORMA­TII DIN ACTIVITATEA ORGANIZAȚIILOR U.T.C. «■EBBvaaESBBBnisnnBBBBHBBBangi O adunare fructuoasă Biroul organizaţiei de bază U.T.C. din clasele a VIII-a de la şcoala din Zau de Cîmpie se străduieşte să facă adunările generale mai interesante, mai educative. Recent, de pildă, în aduna­rea generală la care au parti­cipat şi cîţiva membri ai or­ganizaţiei de bază U.T.C. a ca­drelor didactice s-a discutat pe larg despre sarcinile care stau în faţa tineretului din şcoală în această perioadă. A fost ţi­nută o expunere interesantă cu privire la principalele eve­nimente internaţionale. Aduna­rea a primit în rîndurile mem­brilor săi nouă tineri elevi ai celor trei clase a VIII-a, ALEXANDRU SZÁNTÓ coresp. voluntar Tineretul — prezent peste tot 0 Din numărul total al evi­denţiaţilor în întrecerea socia­listă în întreprinderile raionu­lui Reghin pe anul care a tre­cut 720 sunt din rîndurile tine­retului. 0 La cursurile de calificare şi ridicare a calificării precum şi la alte manifestări privind îmbogăţirea cunoştinţelor pro­fesionale au luat parte anul trecut aproape 1.800 de tineri din raion. 0 Numărul inovaţiilor făcu­te de tinerii din întreprinderi a ajuns în cursul anului 1966 la 93, avînd o valoare anuală antecalculată de 1.400.000 lei. 0 Mii de tineri din satele raionului au participat la acţiu­nile patriotice pentru înfrumu­seţarea şi buna gospodărire a localităţilor, la ridicarea unor obiective social-culturale, la împăduriri, la colectarea fieru­lui vechi etc.­­ Numeroşi tineri mecani­zatori de la S.M.T. Reghin şi­­au depăşit cu mult sarcinile la efectuarea lucrărilor agricole. Printre aceştia se numără şi Traian Ilieş, cu o depăşire a sarcinilor de 38 la sută, Viorel Neagoş cu 23 la sută, Ilie Cîm­­pean cu 23 la sută şi încă mulţi alţii. AUREL CIMPEAN coresp. voluntar In primele zile ale noului an MEI^^agaMBRMiSlSBOBBBffiE1KiBBaBKBa^B8EiMSnB^HIll III IBII IgUKWia PRIN MAGAZINE Primele zile ale noului an. In maga­zinele de desfacere din Tg.-Mureş au în­ceput să-şi facă apa­riţia primii cumpără­tori ai anului 1967, întâmpinaţi cu tradi­ţionala urare La mulţi ani! ... Cereri­le neobişnuit de mari pentru mărfurile specifice sezonului de cadouri, vînzările masive din ultime­le zile ale anului trecut nu au micşo­rat volumul de măr­furi din rafturile u­­nităţilor. Datorită bunei aprovizionări, organizate de între­prinderile comercia­le cu ridicata, I.C.R.M., I.C.R.T.I. şi I. C.R.A., stocurile e­­puizate s-au comple­tat ritmic, pe măsu­ra vînzărilor. In atrăgătoarea u­­nitate „Bijuteria“, a­­fluenţa este la fel de mare ca în Luna ca­dourilor. Etalarea sclipitoarei colecţii de coliere, broşe, me­dalioane, clipsuri, cordoane, butoni de m­­anşete, ceasuri etc. uşurează alegerea o­­biectului dorit. Din păcate, lipsesc veri­ghetele, lănţişoarele, cerceii şi alte biju­terii din aur, mult solicitate în prezent chiar şi de cumpă­rători din mediul ru­ral. Raionul compli­­mentar pentru arti­cole de artă popu­lară şi artizanat, în­fiinţat nu de mult în această unitate, pune la dispoziţia a­­matorilor un sorti­ment variat de arti­cole cu specific lo­cal, pentru cadouri şi amintiri. La fel de asaltate de cumpărători sunt şi magazinele cu tex­tile. In unitatea nr. 1 din centrul ora­şului, şeful de raion Iosif Balogh este vă­dit preocupat să re­comande clientelei noutăţile realizate în ultimul timp de in­dustrie, cum ar fi stofele din lînă pură pentru rochii „Do­robanţul“, sortimen­tul nou de stofe de la Fabrica „Liberta­tea“ — Sibiu, sto­fele la preţul accesi­bil de 93 lei metrul, provenite de la două fabrici diferite — „Postăvăria Româ­nă“ şi „Industria Li­nei“. Peste drum, magazinul de textile nr. 25 cunoaşte încă din primele ore ale dimineţii afluenţa cumpărătoarelor, a­­trase aici de un bo­gat şi variat sorti­ment de mărfuri. Dintre ţesături, o mare căutare au dif­­tinele imprimate şi barcheturile satinate produse de Fabrica „30 Decembrie“ — Arad, fineţurile de la Ţesătoria „Tîrna­­va“ — Mediaş şi în­treprinderile textile Galaţi, stofele jerse din import. Şi raio­nul de mătăsuri are de satisfăcut cerin­ţele pentru noile ma­teriale „Tridona“, „Triroc“, „Antigo­­na“, brocheuri. Aceeaşi animaţie o întîlnim şi în maga­zinele de modă pen­tru femei, ale căror colective prezintă, între altele, noile modele de scampo­­louri din P.N.A. în ţesătură jaguard, bluze din felon „Tex“, căciuliţele „Adesgo“ din urson imitaţie leopard, o a­­legere bogată de len­jerie, batiste, fulare, mănuşi. IOAN TAUBMAN „FEERIE DE IARNA" (Fotografie reprezentind centrul oraşului Tg.-Mureş). (Foto: I. MARX) Rujeola şi complicaţiile ei Rujeola sau pojarul este o boa­lă acută, infecţioasă, virotică, ex­trem de contagioasă, care apare în fiecare an, mai ales în anotim­pul rece, răspîndindu-se mai ales printre copii şi mai mult în co­lectivităţile de copii. Rujeola are un ridicat indice de contagiozitate: 96%—98%. Această contagiozitate mare ca şi gravitatea complicaţiilor posi­bile, îndreptăţesc importanţa so­cială a măsurilor profilactice. Contagiunea se face direct de­­ la bolnav la sănătos, prin picătu­rile de secreţie nazo-fab­rigiană, pe care bolnavul le răspîndeşte în jurul său, prin tuse şi strănut. Care sînt simptomele bolii şi măsurile ce trebuie luate pentru asigurarea unei evoluţii uşoare? Există o primă perioadă (incu­baţia) care durează 11 zile, de la contagiune pînă la apariţia pri­melor semne de boală, urmată de invazie, cînd apar simptomele de început ale bolii. Copilul are tem­peratura de aproximativ 38°, nu are poftă de mîncare, are dureri de cap şi începe să tuşească. Du­pă o zi apare strănutul repetat, un guturai persistent, dar ceea ce este mai important, înroşirea marginilor pleoapelor şi o lăcri­­mare abundentă a ochilor. Cînd observă aceste semne, părinţii trebuie să apeleze la medicul pe­diatru. In următoarele zile simptomele se accentuează, tusea e mai frec­ventă, apoi după aproximativ 3 zile de la debut, apare erupţia ca­racteristică, adică mici pete roşii pe pielea capului, obrajilor, care apoi se măresc şi se răspîndesc pe toată pielea. Cînd apare erup­ţia, starea copilului se agravează, temperatura creşte, copilul tu­şeşte mult, este apatic, refuză alimentaţia. Dar treptat, petele dispar şi în decurs de 4—5 zile starea generală a copilului se îm­bunătăţeşte, scade temperatura şi apare voioşia şi pofta de mîncare, o dată cu convalescenţa. Ce complicaţii pot apărea în pojar? Mai frecvente sînt cele ale apa­ratului respirator şi anume, bron­­hopneumonia, care este o com- SFATUL MEDICULUI plicaţie serioasă, întîlnită mai mult la copiii sub 5 ani. Bronho­­pneumonia apare de obicei la sfîrşitul perioadei de erupţie, cu următoarele semne: creşterea temperaturii, accentuarea tusei, îngreunarea respiraţiei, care de­vine frecventă şi scurtă, şi agra­varea stării generale a bolnavu­lui. Tusea frecventă este urmată de eliminarea unor secreţii muco­­spumoase. Dacă în acest moment copilul nu este internat şi tratat într-o unitate spitalicească, se pot ivi complicaţii. Şi acum cîteva sfaturi practice. Atunci cînd copilul nostru a fost în apropierea unui copil bolnav de pojar şi are temperatură, gu­turai, dureri de cap, înroşirea pleoapelor, trebuie să apelăm la medicul pediatru, care va stabili diagnosticul. In rujeola obişnuită, trebuie ur­mat un anumit tratament, care are ca scop izolarea bolnavului, pentru a împiedica răspîndirea bolii şi a-l feri de suprainfecţii secundare. Trebuie luate, de ase­menea, măsuri igienice şi dieteti­ce, pentru evitarea complicaţiilor şi măsuri terapeutice, care urmă­resc calmarea simptomelor ne­plăcute ale bolii. Izolarea se face individual, în­tr-o cameră cu o temperatură de 18°—20°, bine aerisită. Contra febrei se administrează piran sau aspirină în tablete, în dozele corespunzătoare vîrstei,. Nasul va fi dezinfectat prin pică­turi de rinofug sau­­oleu gomeno­­lat. Contra tusei, care este chi­nuitoare pentru bolnavi, se aplică comprese călduțe în jurul gîtului bolnavului şi se va administra un sirop expectorant. Alimentaţia bolnavului este di­ferită, după fazele bolii. Astfel, în faza de început se va da o ali­mentaţie mai uşoară, formată din lichide: lapte, supe cu paste făi­noase, sucuri de fructe. Apoi, treptat, dacă starea bolnavului permite, alimentaţia devine mai bogată şi mai variată. In­conva­lescenţă se va da un regim ali­mentar cît mai complet şi cît mai hrănitor, pentru a reface puterea de rezistenţă a organismului. In tot timpul bolii, care durează a­­proximativ 10—12 zile, bolnavul va păstra un repaus relativ la do­miciliu. Prin respectarea acestor sfaturi medicale, părinţii vor contribui în cea mai mare măsură la refacerea micului bolnav într-un timp cît mai scurt. dr. LUCIA HORGA medic primar inspector pediatru Ce fac şi ce ar trebui să facă atelierele UP.? (Urmare din pag. 7) m­alului lemnos necesar confecţio­nării carelor şi accesoriilor aces­tora şi să se fixeze preţuri uni­forme, acceptabile şi pentru be­neficiar. In ceea ce priveşte aprovizio­narea C.A.P. cu materiale, tov. Cordoş şi alţi preşedinţi ai C.A.P. din vecinătate ca: Rîciu, Şopte­­riu, Silivaş etc. sunt de părere că prin înfiinţarea Bazei Inter­­raionale de aprovizionare a C.A.P., cu sediul la Tîrnăveni, se complică foarte mult lucrurile. Ar fi mult mai economicos, practic, ca C.A.P. situate în această parte a raionului Luduş să fie deservi­te cu cele necesare de către Ba­za de aprovizionare interraională Tg.-Mureş, faţă de care Pogă­­ceaua este situată la o distanţă de numai 30 km. Ori pînă la Tîr­­năveni (via oraşul Luduş) distan­ţa este de peste 90 km. Această observaţie, propunere justă, merită să fie luată în stu­diu de către Uniunea regională a C.A.P., cît şi de către Oficiul re­gional de aprovizionare Tg.-Mu­reş. Numai cu spiţe şi butuci nu se fac căruţele în multe C.A.P. printre care Dîmbău, raionul Tîrnăveni, Lu­duş (Octombrie roşu) şi altele e­­xistă ateliere bine utilate, dotate cu tot felul de maşini, care le permit confecţionarea unui mare număr de care sau de tocuri de uşi şi ferestre necesare noilor con­strucţii. Insă la C.A.P. Bîciu, la Tăureni şi Zau de Cîmpie maşi­­nile sunt inexistente. Totul ce se repară sau se confecţionează din nou se face numai manual. In unele cooperative agricole se constată însă că chiar dacă dis­pun de maşini, acestea nu sunt fo­losite. La C.A.P. Tăureni, de e­­xemplu, un motoraş electric stă nefolosit de mai bine de doi ani. —­ De ce nu-1 folosiţi? — m-am adresat cooperatorilor Viorel Ru­­su şi Alexandru Moldovan. — Nu este introdus curentul electric în ateliere! .... — Asta-i prea de tot! Reţeaua de curent se află doar la 15—20 m de ateliere. — Degeaba este aşa de aproa­pe. Ferma zootehnică ca şi alte clădiri administrative sînt elec­trificate de mult, pe cînd atelie­rele de fierărire şi rotărie nu. Dezinteresul faţă de ateliere reiese şi din faptul că acestea sunt slab întreţinute. Deşi C.A.P. dis­pune de echipe de zidari, ate­lierele nu sînt nici măcar ten­cuite. Aspectul exterior şi inte­rior arată mai degrabă ca o pie­să de muzeu, decît ca atelier. Lipsă de planuri, de sarcini de perspectivă Aici, la Tăureni, ca şi la Zau sau la Corneşti şi în multe ase­menea locuri, rotarii şi fierarii îşi desfăşoară activitatea la voia în­­tîmplării. Nu dispun de un plan de muncă. Nu există o orienta­­t precisă în activitatea lor. — Ce faceţi astăzi? — l-am în­trebat pe Traian Blaga, ajutorul şefului de atelier, rotar la C.A.P. Zau Omul a arătat cîţiva butuci, care cu timpul vor fi transfor­maţi în butuci de roată. — Spiţe, obezi de rezervă a­­veţi? —Nu. Şi aceasta din lipsa ma­terialului lemnos. Sîntem slab a­­provizionaţi, greu se poate pro­cura asemenea material. — Mîine ce veţi lucra? — Nu ştiu precis. Ce ne-o ve­ni, vreo roată stricată sau vreo leucă ruptă . . . La cooperativa agricolă din Corneşti, (raionul Tîrnăveni), cum se petrec lucrurile?, l-am întrebat pe tov. ing. Liviu Suciu. In ate­liere se munceşte după plan? — Cu toate că avem ateliere şi meseriaşi buni, nici la noi nu s-a încetăţenit practica de a se lucra după un plan bine stabilit. In acest scop, conducerile coope­rativelor agricole ar trebui să sta­bilească sarcini concrete şi de perspectivă pentru lucrătorii din ateliere. Atelierele cer cadre calificate Dispunînd de meseriaşi buni, cooperativa agricolă din Corneşti a antrenat mai mulţi tineri, care făcîndu-şi ucenicia în ateliere se califică pentru meseria de fierar sau rotar. Dar să vedem cum stau lucrurile la C.A.P Pogăceaua. La noi spunea preşedintele Si­­mion Cordoş, se simte nevoia de cadre calificate. La brigada din Vălenii, în fierărie nu avem om calificat. Intrucît volumul lucră­rilor ce se fac în atelierele coo­perativei este în creştere, aş pro­pune Uniunii regionale a coope­rativelor agricole de producţie să studieze posibilitatea de a înfiin­ţa şcoli unde să trimitem tineri spre calificare în meseria de ro­tari, fierari, mecanici care să ştie să întreţină parcul de maşini au­to (al căror număr a ajuns la 5) instalaţiile de apă din grajduri, moara cu ciocane etc. Aşadar, mai sunt multe de fă­cut. Tocmai de aceea, ziarul nos­tru îşi propune să se ocupe şi în viitor de această problemă şi in­vită conducerile, specialiştii din cooperativele agricole, să-şi spu­nă părerea asupra modului cum funcţionează atelierele şi să su­gereze ce ar trebui făcut pentru ca ele să dea un randament mai mare. Alo! A­ici stafiile! — scurtă convorbire pe fire lungi — Bună invenţie telefonul! Ri­dici receptorul, formezi numă­rul şi, gata, vorbeşti cu cine-ţi place. Fără alergătură, fără o­­boseală. Nu-mi convine cînd sună la mine. Dau să plec şi el de colo: „Zbîrrr, zbîrrr, zbîrrr ...“ Nici nu ştiu măcar dacă e cineva care-mi place.... „Zbîrrr, zbîrrr, zbîrrr ... “ Ce să fac? Ridic receptorul. — Alo! — Da. — In sfîrșit, bine că v-aţi îndurat să ridicaţi receptorul. De ce răspundeţi atît de greu? — Vă rog să mă scuzați, dar m-am întors de pe sală. Toc­mai plecam la plimbare, să iau puţin aer. Dar, cine sînteţi? — Sîntem­ noi, stafiile. Las’ că vă cunoaştem. Nu ne du­ceţi cu poveştile. Ce plimbare? Umblaţi pe urmele noastre, ne căutaţi ... — Care stafii? Cele din a­­partamentul nr. 1 de pe stra­da Grigorescu nr. 2 din Tg.­­Mureş? — Pardon. Care am locuit acolo, fiindcă am plecat de mult. Vrem să vă atragem a­­tenţia că sîntem ponegrite pe nedrept. Noi sîntem stafii cin­stite. Nu-i adevărat că deran­jăm oamenii. Ei ne deranjează pe noi. încă din vremea po­veştilor, neam de neamul nos­tru n-a locuit decît în case şi locuri părăsite de oameni. Chiar şi aici ne-am mutat nu­mai de cea. un an, de cînd a fost repartizat apartamentul Combinatului de îngrăşăminte azotoase. Nici unul din sala­riaţii combinatului chemaţi să-l vadă n-a vrut să se mute în el. Avea parchetul stricat şi alte cîteva defecţiuni, motiv pentru care plecase şi vechiul locatar. Pînă să-l repare I.G.L. Tg.-Mureş, ne-am instalat noi. — Şi cum v-aţi simţit? — La început foarte bine. Era pentru prima dată cînd a­­veam ocazia să locuim într-un bloc nou; mai mare dragul să-l vezi pe dinafară. Cu ceilalţi locatari din bloc n-am avut treabă. Nu ne-au deranjat, nu i-am deranjat, că doar, ştiţi, sîntem nevizibile. In schimb, un străin, un intrus, fără nici o repartiţie, a forţat uşa, a dat buzna peste noi şi s-a mutat acolo. Abia am reuşit să fu­gim pe fereastră. Noroc că e­­ram la parter... Să fi văzut apoi comedie, pînă au reuşit să-l scoată afară! Şi ca să fie siguri că nu se va repeta fi­gura cu vreun al intrus, tova­răşii de la I.G.L. au ridicat complet parchetul din camere, ba au spart cu tîrnăcopul şi un perete despărţitor. Acum apartamentul chiar că e ne­locuibil . .. pentru oameni. Că noi (ştiţi că am revenit) nu um­blăm în papuci ca să ne îm­piedicăm. Era taman cum ne place. Şi tocmai acum ... De aceea v-am dat telefon. Ce a­­veţi cu noi? — Stimate stafii, credeţ­i-mă, nu vă port nici o pică. Mi-aţi părut simpatice şi interesante, încă din poveştile bunicii. Să ştiţi, însă, că o să iasă cu bu­cluc. — Ce bucluc? — La contabilitate. Aparta­mentul figurează în evidenţe şi nimeni nu plăteşte chiria. — Păi, asta-i treaba I.G.L. A lor e contabilitatea, ei sunt cei care trebuie să termine şi re­paraţia. Dar asta o să fie nu­mai după paşti. — Care paşti? — Ei, las’ că ştiţi şi dum­neavoastră ... — Să nu exagerăm, soro, intervine o altă stafie. Din noiembrie, de cînd s-au apu­cat de reparaţii, a fost refăcu­tă porţiunea din zidul despăr­ţitor stricată atunci în cinci minute cu tîrnăcopul • ■ L .Mai trebuie refăcute sobeidg^te­racotă, după care pot să se a­­puce şi de pusul parchetului. Dacă vor lucra tot în ritmul acesta, cred că vor termina mai repede decît spui tu. Că doar la urmă nu le mai rămî­­ne decît zugrăvitul apartamen­tului, lucrare care de obicei nu durează mai mult de o lună... — Asta-i mai greu de pre­văzut, zice cealaltă. Vă repe­tăm însă, mi se adresează din nou, sîntem stafii cinstite. Am­ plecat de acolo şi vă promitem că nu vom reveni decît în ca­zul că vor lăsa din nou totul baltă. — O clipă, stimabilelor. în­ţelegerea între străbunicii noş­tri şi ai voştri, atunci cînd v-au băgat în poveste, era ca stafiile să locuiască in case vechi, părăsite, de care oame­nii se pot lipsi. Ori, gîndiţi-vă puţin: stafii într-un bloc nou, ridicat doar de 3—4 ani, în­tr-un apartament de care este atîta nevoie ... Supărate, mi-au închis tele­fonul. Dar, cu ce sînt eu vino­vat? Mi-am exprimat doar o părere. De altfel, cred că I.G.L. o să aibă grijă sa le a­­sigure condiții optime de caza­re în altă parte. Doar n-o să le lase, cogeamite stafii, pe drumuri. .. CORNEL TRIFU STEAUA ROȘIE PAGINA 3 Profesiunile satului contemporan (Urmare din pag. 1) mulgător“, „Avem o brigadă legumicolă a-ntîia“. Zeci şi sute de mii de ţărani, aple­caţi asupra cărţilor, caietelor şi schiţelor îşi însuşesc tainele a­­grozootehnicii avansa­te. In toamna lui 1966 cîteva mii de ţărani cooperatori din sate­le regiunii Bucureşti au frecventat cursuri legate de agrotehnica culurilor irigate. Au îmbrăţişat deci o me­serie bine definită, de mare însemnătate într-o agricultură mo­dernă. Sub acest ra­port, al profesiilor, sa­tul nostru a făcut un progres uimitor, fără termen de comparaţie în trecut. E o urmare firească şi binefăcătoa­re a revoluţiei şi con­strucţiei socialiste, în­făptuite de poporul nostru sub conducerea fermă şi înţeleaptă a Partidului Comunist Român. Priveşti în miez de vară plutirea elegantă a combinelor argintii pe marea de spice şi ai sentimentul celei mai autentice min­ării. Te gîndeşti, cu respect, la mîinile fă­uritorilor lor, îi ad­miri pe foştii plugari sau fiii acestora care mînuiesc cu dibăcie agregatele cele mai moderne. Nu o dată la între­barea: Cum izbutiţi să obţineţi producţii mari vegetale şi ani­male?, ni s-a răspuns, cu o erudiţie de spe­cialist, ce fel de hi­brizi dubli cultivă cooperativa, cu cită grijă se fac semănătu­rile, administrarea îngrăşămintelor chi­mice, lucrările de în­treţinere, genurile de animale ce le deţin şi care sunt furajate după raţii întocmite în mod ştiinţific. Vorbind despre a­­cest aspect al vieţii satului românesc de azi, se naşte întreba­rea: în anii noştri s-au diversificat oare numai ocupaţiile ţă­rănimii? Evident, am sărăci tabloul satului dacă am omite multi­tudinea de profesiuni intelectuale care se practică azi in me­diul rural. Odinioară, sătenii puteau vedea către ei un notar, un dascăl umil, un preot... în satul contemporan, inginerii agronomi şi zooteh­­nişti s-au întîlnit cu Profesori de matema­tică, de limbă france­ză, cu medici pediatri, stomatologi şi cu alţi intelectuali. Unităţile agricole, şcolile, dis­pensarele pe care le deservesc sunt dotate cu o bază materială modernă. Activitatea acestor specialişti are o mare însemnătate pentru promovarea ştiinţei şi tehnicii îna­intate la sate, lărgi­rea orizontului spiri­tual al ţărănimii, pen­tru apărarea sănătă­ţii lui. Zeci de mii de intelectuali se dăru­iesc cu pasiune aces­tor nobile chemări. înfăptuind progra­mul de dezvoltare a agriculturii socialiste elaborat de partid, ţă­ranii cooperatori în­trevăd noi dimensiuni ale profesiunilor care s-au conturat în viaţa satului contemporan. Cu ajutorul ştiinţei şi tehnicii, al muncii u­­nite, ei vor dobîndi noi izbînzi pe drumul bunăstării.

Next